02 iun. 2021 | 13:09

Culiță Sterp de la Survivor, șocat după ce s-a urcat pe cântar: ‘Bă, ești prost la cap?’

Monden
Culiță Sterp de la Survivor, șocat după ce s-a urcat pe cântar: ‘Bă, ești prost la cap?’
Cât a slăbit Culiță Sterp la Survivor România 2021

Culiță Sterp a fost șocat atunci când a făcut proba cântarului la revenirea din Republica Dominicană. Cât cântărește acum celebrul manelist? Cunoscutul fost Războinic a avut parte de una din cele mai drastice schimbări în dreptul imaginii. De câte kilograme a reușit să scape în mai bine de cinci luni în acerba competiție?

Culiță Sterp a slăbit enorm după Survivor România 2021

Fanii Survivor Survivor România 2021 au fost surprinși de schimbarea pe care au văzut-o în cele peste cinci luni în dreptul lui Culiță Sterp. Fostul Războinic a ajuns în sfârșit acasă și a făcut proba cântarului de urgență. Acesta a șocat toată familia cu numărul de kilograme pe care le are acum.

”Mi se văd coastele, trebuie să pun pe mine. Zici că-s ca în liceu. Vai de capul meu! Am ajuns la proba cântarului și mi-e frică să mă pun pe el. Aveam 105 kilograme când am plecat la Survivor. Acum am 88 de kilograme. Cine m-a dus pe mine acolo? 88 de kilgrame?? Vai de capul meu! Satana mai merge acolo, nu eu”, a spus celebrul manelist care a fost extrem de surprins de schimbările produse.

Vedeta și-a dorit enom să revină acasă, așa că șefii proiectului au deci descalificarea sa. Cel din urmă a ajuns în sânul familiei zilele trecute, iar acum profită de fiecare moment rămas din sarcina iubitei sale. Daniela Iliescu i-a dus extrem de mult dorul și este în extaz pentru că partenerul lui este acasă pentru momentul special  al nașterii sale.

”A fost experiența vieții mele”

„Nu m-am cântărit, sunt curios cât am slăbit. A fost experiența vieții mele, e o chestie pe care o faci o singură dată în viață. Am învățat că trebuie să apreciez mai mult familia și mâncarea. Mă gândeam că o să am emoții, dar nu mă așteptam să mă apuce plânsul’, a spus Culiță.

„Mă bucur că a venit, dar mă bucuram și dacă mai stătea. Dacă aș fi avut oportunitatea să vorbesc cu el, i-aș fi zis să rămână. Copilul oricum se naște, iar el ar fi avut două trofee. În inima mea, eu am crezut 80% că poate fi câștigătorul acestui trofeu.

L-a răpus dorul de Daniela, de noi. E mult 5 luni, dar cel mai tare a făcut multă foame. Noi îl așteptăm’, a transmis mama artistului care a rămas l-a încurajat să rămână în show-ul din Republica Dominicană, dar totuși a început să plângă în hohote atunci când l-a revăzut pe aeroport.

Parteneri
Ce trebuie să faci în ziua de Paște ca să ai noroc tot anul. Obiceiul care îți aduce succes
Redactia.ro
Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
Click.ro
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit
Digi24
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Digi24
Nu se mai ascund! El are 29, ea - 52! Cuplul din showbizul românesc despre care toată lumea vorbește
Unica.ro
Probleme legate de funcționarea telefoanelor iPhone. Apple, mesaj pentru utilizatori
EVZ.ro
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște
Spynews
Regula OBLIGATORIE pentru toți românii! S-a anunțat astăzi, 3 Mai
Capital.ro
Mircea Badea, despre esenţa ortodoxiei: "Aceasta este credinţa mea, teza mea personală"
Antena 3
A divorțat de un celebru prezentator TV și s-a recăsătorit cu un om de afaceri. Cum arată acum și cu ce se ocupă
Avantaje
TOTAL INTERZIS în VINEREA MARE! E cel mai mare PĂCAT
Mediaflux
Alertă pe litoralul României, în minivacanța de 1 Mai! Dealerii de droguri au început să vândă substanțele interzise
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O tânără a stârnit controverse după ce a recunoscut că nu își spală pijamalele după fiecare purtare. Ce i-au spus internauții
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro