La reducere!
-10%

Ceai Diurosept 50 g Fares

Name: Ceai Diurosept 50 g Fares
Brand: Fares
SKU: 2086
Price: 9.65 RON
Availability: InStock

Ceai Diurosept U62 50 g Fares

Ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractului urinar.

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 9 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 9 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,18 lei.

Ceai Diurosept U62 50 g Fares

Ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractului urinar.

Beneficii:
-susţine diureza şi buna irigare a căilor urinare
-ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractului urinar
-ajută la reducerea disconfortului şi la calmarea iritaţiilor mucoaselor tractului urinar
-contribuie la eliminarea acumulărilor şi depunerilor substanţelor minerale din tractul urinar
-favorizează eliminarea acidului uric.
-ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractului urinar.

Compozitie:
-frunze de merişor (Vitis idaeae folium) 20%,
-frunze de mesteacăn (Betulae folium) 15%,
-codiţe de cireşe (Cerasorum stipites),
-muguri de plop (Populi gemmae),
-coada calului (Equiseti herba) 10%,
-fructe de ienupăr (Juniperi fructus) 10%,
-rizomi de pir (Graminis rhizoma),
-mătase de porumb (Maydis stigma),
-flori de lavandă (Lavandulae flos).

Administrare:
Peste o lingurita amestec de plante se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10 minute acoperit.

Copii între 3-12 ani: 2-3 căni cu ceai pe zi, între mese.
Copii peste 12 ani şi adulţi: 4-6 căni cu ceai pe zi, între mese.
Durata unei cure este de 1 - 3 luni.
Cura se poate repeta după o pauză de o lună.

Atentionari:
Nu se indică administrarea la copii sub 3 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

În sarcină şi alăptare se pot bea 2-3 căni cu ceai pe zi, timp de 2 săptămâni pe lună.
La dozele recomandate nu se cunosc efecte secundare sau interactiuni.

Consumaţi 2-3 litri de lichide pe zi (apă plată sau de izvor, ceaiuri diuretice, sucuri de legume şi fructe crude). Acestea sunt esenţiale pentru a “spăla” tractul urinar şi a reduce numărul bacteriilor patogene din urină. Beţi sucuri naturale, proaspete, de legume şi fructe (merişor, afine, coacăze, căpşuni, cătină albă, citrice, hrean, frunze şi rădăcină de pătrunjel, varză, ardei).
Evitaţi alimentele iritante ale tractului urinar: cafea, băuturi alcoolice, îndulcitori artificiali, proteine de origine animală (carne, cârnaţi mezeluri), ceai negru, ciocolată în cantităţi mari, piper, ardei iute. Recomandăm evitarea frigului şi a umezelii excesive, îmbrăcăminte calduroasă, băile de şezut calde cu infuzii de plante medicinale, timp de jumătate de oră, înainte de culcare.

Rolul componentelor:
Merişoarele (afinele roşii) sunt considerate încă din vechime tratamente miraculoase pentru numeroase boli, cu precădere cele ale tractului urinar. Merișorul a fost descoperit în America de Nord, de către primii locuitori, și era folosit pentru mâncare, îndeosebi pentru pastramă. Impactul benefic asupra sănătății a fost confirmat în zilele noastre prin studii specializate.

Timp de secole, merișorul a fost folosit profilactic în regiunile nordice, în țări precum Suedia, Finlanda sau în Rusia de Nord, unde clima aspra nu permitea creșterea și, implicit, consumul altor prea multe fructe. Și-a dovedit în timp eficiența în tratarea infecțiilor renale, intestinale și gastrice.

Este un arbust mic, tufos cu frunzele eliptice, cu vârful rotunjit și rigide. Florile sunt albe-roz iar fructele sunt bace sferice, roșii lucitoare, acrișoare și comestibile. În scop medicinal se folosesc fructele și frunzele. Frunzele de merișor conțin arbutozidă, taninuri, flavone, vitamine C și substanțe cu acțiune antibiotică. Fructele conțin acizi organici, antociani și vitamine (A,B,C), substanțe minerale. Semințele fructelor sunt bogate în acizi grași de tip omega-3.

În medicina tradițională, merișorul a fost folosit ca aperitiv, antihemoragic, diuretic și tonic pentru sistemul nervos. În medicina tradițională austriacă, fructele de merișor au fost administrate intern sub forma unui jeleu sau sirop pentru tratarea problemelor gastrointestinale, rinichilor și tractului urinar. Principiile active ale plantei au acțiune antiinflamatoare, antiseptică, diuretică, astringentă, antidiareică, sudorifică. Frunzele au acțiune astringentă, datorată conținutului în taninuri și antiseptică la nivel renal. Datorită conținutului mare de flavone are și acțiune diuretică. Antocianii din merișor s-au dovedit a avea efecte pozitive asupra Staphylococcus aureus, bacterie ce cauzează diverse infecții. Merișorul este contraindicat în sarcină.

Fructele de merișor puse într-un borcan cu apă, la temperatura de 10-18 grade Celsius, se păstrează vreme de un an, fără vreo altă intervenție, deoarece conțin substanțe numite benzoați, care sunt varianta naturală și netoxică a periculosului aditiv E 211 (benzoat de sodiu), cu efect puternic conservant.

Mesteacanul este un arbore înalt de 30m, cu tulpina ramificată, flexibilă, cu frunze romboidale cu marginea dublu serată şi vârful acuminat. Scoarţa tulpinilor mature este albă, cu ritidom inelar şi lenticele. Florile sunt unisexiate grupate în amenţi, cele mascule câte 2-3 la vârful lujerilor se formează încă din vara precedentă, cele femele au forma unui con alungit. Frunzele se recoltează în stadiul tânăr, în perioada mai-august, prin strunjirea ramurilor.

Mesteacănul a jucat în antichitate un rol de seamă, cultural şi medical, fiind considerat în mod propriu „arborele vieţei”.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX recunoştea o acţiune depurativă accentuată pentru coaja de mesteacăn, datorită cantităţii de camfor şi betulină conţinute, producând astfel o stimulare a schimburilor de substanţe organice şi o întinerire. Unii medici considerau frunzele un excelent mijloc de tratare a problemelor metabolice şi diatezelor urice care se manifestă prin gută, reumatism, inflamaţii articulare dureroase, nefrite cronice, hidropizii.

Ceaiul din frunze de mesteacăn ajută la eliminarea acidului uric ajutând astfel în stările gutoase şi în erupţiile cutanate; rezultate bune s-au obţinut cu ceaiul de frunze de mesteacăn în bolile de rinichi şi litiaza urinară.

Tradiţia populară mai foloseşte mustul de mesteacăn, cu gust acrişor şi plăcut, ca un leac puternic contra colicilor, durerilor renale şi calculoase, purificator al sângelui fiind şi o bună băutură răcoritoare.

Prin distilarea uscată a lemnului de mesteacăn se obţine un gudron utilizat în dermatologie.

Proprietăţile frunzelor se datorează conţinutului în flavone, saponine, tanin, triterpene şi ce imprimă acestora efectele diuretice indicate pentru bolnavii cardiorenali cărora le reduce edemele şi albuminuria, favorizează eliminarea acidului uric şi a colesterolului. Mai posedă proprietăţi antimicrobiene şi antireumatice. Scoarţa de mesteacăn se utilizează pentru tratamentul dermatitelor şi îngrijirea părului.

Recent, într-un studiu realizat pe şobolani, un extract etanolic din frunzele de mesteacăn au arătat activitate gastroprotectoare.

Cireşul este un arbore bine cunoscut din familia Rosaceae, ce creşte până la 20 m înălţime, cu coroana conică, scoarţa exfoliindu-se în fâşii circulare; frunzele mari, de 8-15 cm lungime, alterne, limbul alungit până la obovat, grosier-serate pe margine, pubescente pe faţa inferioară de-a lungul nervurilor, peţiolii prezintă 2-3 glande nectarifere roşietice; florile albe, au 2,5 cm diametru, înfloresc în aprilie-mai; fructul – cireaşa – drupă sferică, cu diametrul până la 2 cm, de culoare roşie sau gălbuie.

Bine cunoscutele cireşe au încântat papilele gustative ale oamenilor de secole. Prin culoarea rubinie şi gustul lor aromat şi-au câştigat un loc important pe mesele cuceritorilor romani, cetăţenilor greci şi a nobilimii chineze. Au fost duse în America cu vasele primilor colonişti în anii 1600.

Ca tratament naturist se utilizează materialul vegetal Cerasorum stipites, reprezentând pedunculii (codiţele) de la fructele de cireş şi/sau vişin, recoltate la coacerea completă a fructelor, în mai-iunie.

Codiţele de cireşe le găsim pomenite în cărţile de medicină şi farmacie din Germania anilor 1800. În medicina germană a secolului XIX codiţele de cireşe erau recomandate pentru catar în general, mai puţin ca diuretice şi calmante, şi pentru amenoree, Menstruatio suppressa.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX atribuia codiţelor de cireşe o acţiune diuretică din cele mai pronunţate; sub formă de ceai se recomanda şi atunci ca remediu natural în afecţiunile catarale ale tractului urinar, hidropizii, etc., fiind considerat de către medici un diuretic quasi oficinal.

În prezent se cunoaşte că Cerasorum stipites conţin taninuri, flavone, proantociani, săruri de potasiu fiind utilizate pentru proprietăţile lor diuretice, astringente, antidiareice, antilitiazice dar şi pentru efectul antiinflamator renal, în tratamentul natural al cistitelor, pielitelor, pielonefritelor şi a catarului vezical.

Într-un studiu clinic, codiţele de cireşe au dovedit efectul diuretic asupra pacienţilor, cu creşterea eliminării de sodiu şi clor.

Fructele de cireş sau vişin, bogate în vitamine şi acizi organici, se folosesc în alimentaţie, în stare proaspată sau prelucrată (dulceţuri, compot, vişinată, lichioruri); seminţele sunt folosite în industria chimică; lemnul se foloseşte în industria mobilei.

În produsele naturiste, în prezent, regăsim codiţele de cireşe în ceaiurile diuretice recomandate pentru afecţiuni urinare, şi de asemenea pentru reumatism şi gută.

Coada calului (Equisetum arvense) este o plantă erbacee din flora spontană, perenă, fără flori, care se înmulţeşte prin spori, precum ciupercile, muşchii şi ferigile.

Este o plantă de leac cunoscută şi folosită în Europa din timpuri imemoriale. Marii medici şi învăţaţi ai Antichităţii, Galen, Dioscoride şi Plinius, o menţionează în tratatele lor, chiar cu denumirea de Coada-calului, recomandând-o, cu precădere, în bolile de plămâni şi de rinichi.

Coada-calului a fost privită mult timp ca o plantă excelentă pentru detoxifiere, fiind folosită în cazul artritelor sau al bolilor cutanate despre ale căror simptome se credea că sunt potențate de prezența toxinelor în organism. Pe cale externă, pulberea de coada-calului era utilizată, direct pe răni, pentru oprirea sângerării și refacerea mai rapidă a țesutului lezat.

Conţine în cea mai mare parte minerale, peste 15% acid silici şi silicaţi, respectiv sărurile sale solubile în apă, sărurile de K, Al, S, Mg etc şi flavonoide, fapt pentru care este recunoscută pentru acţiunea sa diuretică. Mai multe studii de laborator si clinice au arătat că administrarea de coada calului are ca efect eliminarea accelerată a apei din ţesuturi.

Saponozidele şi acizii polifenolcarboxilici conţinuţi fac această plantă ca fiind folositoare pentru tratarea unei game variate de afecțiuni precum infecțiile genito-urinare, bolile renale, problemele prostatei, obezitatea, artrita, ulcerele hemoragice și tuberculoza. Siliciul conținut se pare că tonifică țesutul conjunctiv – din tendoane, ligamente, cartilagii și os – ceea ce poate explica utilizarea ei în afecțiunile reumatice. Este prescrisă pentru combaterea celulitei, constituie o sursă de minerale pentru persoanele predispuse la fracturi osoase și este folosită pentru tratarea tetaniei.

Studii recente arată că în corpul uman cantitatea de siliciu scade odată cu vârsta, fenomen care are o contribuţie decisivă la ceea ce numim îmbătrânirea organismului. Practic, pe măsură ce scade procentul de siliciu organic din corpul nostru, apar fenomene cum ar fi rigidizarea şi sclerozarea vaselor de sânge, mai ales a arterelor, pierderea elasticitătii pielii şi a celorlalte ţesuturi, scăderea densităţii osoase, prolapsurile etc. Coada-calului este planta care conţine cea mai mare cantitate de siliciu organic asimilabil. În Statele Unite ale Americii se găsește frecvent și în diferite suplimente nutriționale, sub formă de extracte fluide sau în capsule, pentru aportul în săruri minerale.

Stoc: In Stoc Magazin - Livrare in 1-3 zile lucratoare
Cantitate: 50 g
Forma de prezentare: Cutie

Marca

De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, prin înfiinţarea primei farmacii din Orăştie, „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697.

Două secole mai târziu, la conducerea farmaciei îl găsim pe Andrei Farago, un farmacist vizionar, personalitate marcantă în lumea ştiinţifică din perioada interbelică.

Pasiunea sa pentru plantele medicinale, dar şi pentru lucrurile bine şi corect făcute, au dus la trecerea înţelepciunii populare sub semnul ştiinţei, prin fondarea, în anul 1929, a firmei „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale Orăştie”, care astăzi poartă numele Fares.

Nicio recenzie

Info

*Nota: Plantilia.ro face eforturi permanente pentru a păstra acuratețea informațiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conține inadvertențe. Pozele prezentate pe site au un caracter informativ și nu creează obligații contractuale. Unele specificații sau prețul pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Toate promoțiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

IMPORTANT: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.