23.11.2023
O femeie a slabit 23 de kilograme cu dieta 80/20 si mers pe jos si reuseste sa-si mentina greutatea de 7 ani - FOTO

O femeie care acum are 29 de ani spune ca a fost supraponderala aproape toata viata, ca timp de 10 ani s-a chinuit sa slabeasca urmand tot felul de diete, dar ca si-a atins obiectivul acum 7 ani, urmand cateva reguli foarte simple. Mai mult, de 7 ani reuseste sa-si mentina greutatea ideala fara efort.

„M-am luptat cu kilogramele in plus toata viata”, a declarat Gen Cohen pentru Business Insider.

Cohen, care locuieste in San Diego, a spus ca a urmat o dieta bogata in proteine, cu un usor deficit caloric, pe principiul 80/20, ceea ce inseamna ca nu a renuntat la nimic din ceea ce obisnuia sa consume si s-a bucurat in continuare, cu moderatie, de dulciuri si chiar alcool.

Dieta 80/ 20 depinde exclusiv de proportii. Mai exact, se bazeaza pe principiul ca, daca mananci sanatos 80% din timp, poti „pacatui” 20% cu alimente nesanatoase.

Urmand acest principiu, Cohen nu a slabit deloc timp de trei luni, dar apoi a inceput sa piarda treptat din greutate, astfel ca intr-un an a slabit 23 de kilograme si de 7 ani isi mentine aceeasi greutate.

A urmat prima dieta la varsta de 12 ani

Cohen a crescut intr-un orasel din Connecticut, unde, a spus ea, sanatatea nu era o prioritate. Desi a fost mereu activa si a facut sport, dupa fiecare antrenament mergea cu colegii la fast-food.

Brad Pitt, prima reactie dupa ce fiul sau, Pax, l-a numit „o persoana teribila si josnica”

Si-a amintit ca a urmat prima ei dieta la varsta de 12 ani, pentru ca luase proportii ingrijoratoare. Cu un regim foarte strict a reusit sa slabeasca 5 kg, dar a pus 7 la loc intr-un timp scurt.

Timp de 10 ani a incercat tot felul de diete, insa rezultatul a fost mereu acelasi.

Implinirea varstei de 21 de ani a fost un punct de cotitura

Atunci, mama ei a vizitat-o la facultate, au iesit in oras si au facut fotografii. Cand s-a uitat la ele, Gen a fost socata de felul in care arata. Ajunsa acasa, s-a urcat pe cantar pentru prima data dupa mult timp si a constatat ca avea 93 de kilograme. Si-a petrecut restul noptii pe podeaua baii plangand, simtindu-se dezamagita, confuza, pierduta si speriata.

A doua zi si-a dat seama ca are de ales: „Sa stau pe podeaua baii pentru tot restul vietii si sa-mi accept soarta sau sa incerc inca o data”.

A decis sa slabeasca, dar sa aiba grija si de sanatate

Dupa multe diete care, in final, i-au facut mai mult rau, a decis sa faca lucrurile diferit si a inceput sa se documenteze.

A redus din numarul de calorii, pentru a pierde in greutate, dar, spre deosebire de datile anterioare, scaderea nu a fost brusca. In loc sa elimine carbohidratii sau grasimile, asa cum mai incercase, ea incercat sa mentina un echilibru sanatos. A pus accent pe proteine, pentru ca acestea ajuta la mentinerea musculaturii.

Eva Timush, aparitie plina de stil si atitudine in cel mai recent videoclip al sau, pentru piesa „Unde esti acum”: „Trebuie neaparat sa mergi la Eurovision” - VIDEO

Cohen a spus ca nu a fost prea stricta cu dieta, dar a respectat principiul „80/20”. Astfel, 80% din ceea ce manca era hranitor si sanatos, iar 20% era ceva ce ii placea. Dieteticienii recomanda aceasta abordare, pentru ca este ideal ca o persoana sa nu simta lipsa a ceva ce ii place, iar astfel efectele unui regim pot fi de durata.

Nu a slabit timp de 3 luni

Femeia a spus ca in primele trei luni nu a slabit nici macar un kilogram. „Am fost devastata. Imi faceam analize de sange, teste de tiroida, exploram toate posibilitatile”, a spus ea.

A renuntat la anticonceptionale, desi medicii i-au spus ca ele nu i-ar afecta greutatea. Totusi, dupa acest moment, ea a slabit 5 kilograme intr-o saptamana. Spune ca pilulele pe care le lua erau unele care nu contineau hormoni si nu afectau apetitul. Desi crede ca renuntarea la ele si pierderea primelor kilograme este doar o coincidenta, este fericita ca a facut-o.

In urmatoarele noua luni a mai slabit aproape 20 kg.

Isi mentine aceeasi greutate de 7 ani

Dupa ce a ajuns la greutatea dorita, Cohen a trecut la etapa de intretinere, ceea ce nu a fost usor. A invatat cum sa faca versiuni mai sanatoase ale mancarurilor ei preferate si s-a bucurat in continuare de placerile vinovate. Consuma si alcool, dar cu moderatie. In acelasi timp, are grija sa mearga cat mai mult pe jos. „Nu sunt obisnuita sa fac fitness sau sa merg la sala”, spune ea. Desi acum merge din cand in cand la sala de sport, spune ca cea mai constanta forma de miscare ramane mersul pe jos: „Ma plimb in fiecare zi”.

Articole din aceeasi categorie