Atunci când multă lume iese deodată în stradă, pentru vreo „acţiune” (nu neapărat de protest!), de obicei se adună şi mass-media ca să afle ce se întâmplă. De aceea e posibil ca după terminarea unor sfinte liturghii solemne, mai ales dacă sunt însoţite şi de procesiune, la ieşirea din biserică să se apropie de noi vreun jurnalist şi să ne întrebe: De ce am venit aici? Ce-i cu atâta lume adunată? Cine-i acest „sfânt Anton de Padova” despre care se tot vorbeşte? Probabil că deja unii dintre noi se gândesc la posibile răspunsuri, în timp ce alţii deja se gândesc pe unde şi când să iasă ca să nu dea nas în nas cu vreun cameraman sau vreun reporter. Cei mai mulţi vom scăpa fără să fim interogaţi de nimeni. Dar înainte de a ne întreba jurnaliştii sau alţii, putem să ne întrebăm noi înşine: de ce suntem în seara aceasta aici? Cine ne-a adunat sau ce anume ne-a îndemnat să lăsăm totul şi timp de o oră, două, să stăm aici, în biserică?

Răspunsul îl găsim chiar la începutul acestei sfinte Liturghii. Ne mai amintim primele cuvinte ale preasfinţitului de la începutul Sfintei Jertfe? Primele cuvinte au fost „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” şi toţi ne-am însemnat cu sfânta cruce. Sfânta Treime este cea în prezenţa căreia ne aflăm. Prezenţa lui Dumnezeu este cea pe care trebuie să o simţim aici, în această seară. Simţim că Dumnezeu treime este prezent în mijlocul nostru, în viaţa noastră acum? Simţim prezenţa lui Dumnezeu atunci când suntem în biserică, atunci când ne rugăm?

Apoi, imediat au răsunat cuvintele „Pacea să fie cu voi!” (sau Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!). Da, şi pentru aceasta suntem aici: vrem pacea, avem nevoie de pace în toate formele ei. Aspirăm după pacea cu Dumnezeu, pacea cu aproapele, pacea cu noi înşine, pacea între vecini, între popoare etc. Vrem această pace şi am venit să o cerem de la Dumnezeu. Această pace o căutăm şi este esenţială pentru viaţa noastră. (Avem nevoie de harul, dragostea şi comuniunea lui Dumnezeu. Vrem să trăim în comuniune cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu oamenii).

Şi abia apoi, după Sfânta Treime, după salutul păcii şi al harului, am fost introduşi, prin câteva cuvinte, în liturgia zilei în cinstea sfântului Anton. Despre sfântul Anton fiecare ştim destul de multe. Este unul dintre cei mai populari sfinţi. Sunt puţine bisericile în care să nu fie cel puţin o icoană sau o statuie cu sfântul Anton. Despre popularitatea lui vorbeşte şi faptul că numai în dieceza noastră îi sunt puse sub patronaj cel puţin 10 comunităţi. E suficient să ne gândim la comunităţile din apropierea Iaşului care îl au ca patron: Târgu Frumos, Paşcani, Huşi, puţin mai departe Fălticeni şi multe altele. Avem în faţa noastră un om care a trăit doar 36 de ani, dar care a lăsat o urmă de neşters în istoria Bisericii. Cunoscut drept mare făcător de minuni, timp de sute de ani oamenii au apelat la mijlocirea sa puternică. A murit în 1231, iar în 1232 a şi fost canonizat şi pe drept merită să i se spună „Sfântul”. Este sfânt prin iubirea faţă de Dumnezeu, prin cunoaşterea şi trăirea Evangheliei, şi prin dragostea faţă de aproapele. „Sfântul” este cel pe care-l sărbătorim astăzi. Aşa cum atunci când auzim spunându-se doar „Apostolul” toţi ne gândim la apostolul neamurilor, sfântul Paul, la fel şi acum, când spunem „Sfântul” toţi ne gândim la sfântul minunilor, sfântul Anton de Padova.

Ştiind şi numai acestea putem deja să ne conturăm un răspuns pe care să-l oferim, în caz că vom fi întrebaţi ceva de vreun reporter. Dar cred că cel mai grăitor răspuns ar fi unul simplu: „Am venit aici pentru alţii, nu pentru mine. Da, eu sunt astăzi aici pentru alţii, pentru celălalt, pentru aproapele”. Ne putem imagina cu uşurinţă expresia feţei şi nedumerirea unor oameni obişnuiţi să trăiască numai pentru ei. Cum adică să vii să stai două ore (poate prin ploaie sau prin soare) pentru altul?! Nu supravieţuim noi în eterna şi fascinanta Românie în care fiecare trăieşte şi moare pentru el?! Nu suntem noi în ţara în care fiecare îşi vede de treaba lui?! Ba da, suntem, dar am vrea să nu mai fim. De aceea ferice de noi dacă în seara aceasta suntem aici pentru alţii nu pentru noi înşine, pentru problemele şi grijile noastre. Suntem adunaţi acum în biserica pentru a ne ruga pentru cineva bolnav. Suntem aici poate pentru a face o bucurie soţului sau soţiei. Suntem aici din prietenie faţă de alţii. Suntem aici pentru cineva drag. Suntem aici pentru că vrem ca cineva să simtă că ţinem la el. Suntem aici, sunt aici pentru că… şi fiecare poate adăuga motivaţia sa, însă e important şi ar fi bine ca prezenţa noastră aici să ne smulgă din orice egoism şi să fim dispuşi asemenea sfântului Anton să trăim pentru alţii. Iar sfântul Anton a învăţat aceasta de la Cristos, a învăţat din citirea, meditarea şi trăirea evangheliei.

Aceasta aş vrea să fie învăţătura pe care să o păstrăm de la prezenţa noastră aici, la hramul bisericii sfântul Anton din Iaşi: sfinţii – şi în mod deosebit sfântul Anton – au fost oameni care au trăit pentru alţii. La acest lucru – la o viaţă trăită pentru alţii – ne îndeamnă şi cuvântul lui Dumnezeu care a fost proclamat puţin mai devreme. Ascultaţi cât de bine i se potrivesc aceste cuvinte sfântului Anton:

Duhul Domnului este peste mine,

căci Domnul m-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună,

să-i vindec pe cei cu inima zdrobită;

să le vestesc celor închişi eliberarea

şi celor prinşi în război libertatea;

să dau de ştire un an de milostivire al Domnului;

să-i mângâi pe toţi cei întristaţi;

să aduc alinare celor care plâng;

să le schimb veşmântul de doliu cu untdelemnul bucuriei,

să le pun haine de sărbătoare în locul disperării” (Is 61,1-3).

Lui, sfântului Anton, i se potrivesc atât de bine. Dar nouă?! Când am mângâiat ultima dată pe cineva întristat? Când am adus ultima dată alinare unui om care plânge? Când am smuls pe cineva din ghearele disperării? Când am trăit şi cum am trăit pentru ceilalţi?

Mai mult decât atât, avem apoi în lectura a doua însuşi exemplul Duhului Sfânt care, notează sfântul Paul, vine în ajutorul slăbiciunii oamenilor. Duhul Sfânt intervine pentru noi cu suspine negrăite. Duhul Sfânt intervine pentru credincioşi. Astfel, avem astăzi nu doar modelul sfinţilor, ci însuşi modelul lui Dumnezeu care intervine pentru ceilalţi. Întreaga sfântă Treime ne dă exemplu şi ne invită la o viaţă trăită pentru ceilalţi.

Dar poate cel mai bine se vede acest lucru în întruparea lui Cristos, în viaţa sa şi apoi, în mod deosebit, în suferinţa şi moartea sa pe cruce pentru păcatele noastre. El a murit pentru ceilalţi, nu pentru sine. El, Domnul, a murit pentru noi. De asemenea, în sfânta Evanghelie am ascultat cum îi trimite pe ucenici să predice celorlalţi apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu. Ceea ce i-a învăţat pe apostoli, Cristos ne învaţă şi pe noi, ne cere şi nouă:

mergeţi spre ceilalţi, trăiţi pentru ceilalţi.

Mergeţi şi spuneţi: „Pace acestei case”.

Mergeţi şi vindecaţi bolnavii.

Mergeţi şi spuneţi tuturor: „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”.

Şi aş sublinia că Isus le spune celor trimişi: „Iată, eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. Dar nu luaţi cu voi nici bani, nici sandale, nici desagă. Mâncaţi şi beţi ce vi se dă, căci cine munceşte are dreptul la plată”. Altfel spus, nu vă gândiţi la voi, nu vă îngrijoraţi pentru voi pentru că Dumnezeu îndreaptă toate spre binele celor care îl iubesc pe el. Eu vă trimit pentru ceilalţi. Fiţi la dispoziţia celorlalţi, plini de generozitate şi eu, Domnul, voi avea grijă de voi. Voi aveţi grijă de ceilalţi.

Iată cum stau lucrurile: Dumnezeu este pentru noi, Duhul Sfânt intervine pentru noi, Isus Cristos a trăit, a pătimit, a murit şi a înviat pentru noi, profeţii şi sfinţii au trăit pentru noi, pentru ceilalţi, nu pentru ei înşişi. Sfântul Anton este unul dintre cei care şi-au exprimat mereu dorinţa de a merge misionar şi de a trăi pentru ceilalţi, de a le predica evanghelia, de a le reda speranţa. Toţi aceştia au trăit pentru ceilalţi. Dar noi, noi pentru cine trăim? Care este scopul vieţii noastre? Pentru cine ne rugăm în această seară? Pentru ce? Să ne gândim la posibila întrebare a jurnalistului şi să ne răspundem sincer: de ce am venit aici? Suntem prea egoişti şi nu avem nimic în comun cu sfântul Anton dacă singurul motiv suntem noi, propria persoană, binele personal. Şi la fel, nu avem nimic în comun cu sfântul Anton dacă nu ştim de ce suntem aici, dacă pur şi simplu „ne-am nimerit” aici.

Trebuie să fim obiectivi şi să recunoaştem că dacă unul dintr-o sută de oameni, ba chiar dintr-o mie, ar fi ca sfântul Anton, nu în a face minuni – că aceasta e mai greu -, ci doar în a trăi pentru ceilalţi, ţara noastră, comunitatea noastră ar arăta altfel. Total altfel!

Pe drept cuvânt putem spune că suntem săraci, dar nu pentru că avem lipsuri şi nu ne ajung banii, ci suntem săraci pentru că nu ştim să împărţim ceea ce avem, pentru că suntem egoişti şi ne temem mereu de ziua de mâine, pe care poate unii nici măcar nu o să o mai ajungem! Uităm mereu că Dumnezeu îndreaptă toate spre binele celor care se tem de el.

Pe drept cuvânt se spune că suferim, dar nu întotdeauna pentru că suntem bolnavi, ci mult mai mult pentru că vedem pe un altul căruia îi merge un pic mai bine şi ne cuprinde invidia: cum adică să nu moară şi capra vecinului?!?! Ba să moară. Sau şi mai bine: să moară vecinul ca să-i iau eu capra.

Pe drept cuvânt se spune că totul merge prost, dar nu pentru că suntem proşti, ci pentru că suntem egoişti şi căutăm numai să avem pentru noi şi să băgăm cât mai mult în buzunarele noastre şi nu ne pasă de ceilalţi că le merge şi mai prost, că trăiesc în lipsuri, că se sting murind de foame. Nu ne pasă. Nu ne interesează.

Toate acestea nu au nimic în comun cu evanghelia sau cu sfântul Anton. Nimic! Un om care a trăit acum 800 de ani ne invită astăzi să înţelegem Evanghelia, să-l înţelegem pe Cristos şi să învăţăm că adevărata viaţă şi adevărata bucurie vine din a trăi pentru ceilalţi, a te jertfi pentru ei. Iar aceasta nu se învaţă de la televizor, nici de la calculator, nici nu există vreo aplicaţie pentru smartphone-uri pe care să o instalezi şi gata. Aceasta se învaţă din Evanghelie, se învaţă de la Cristos. Papa Grigore al IX-a, contemporan cu sfântul Anton, a spus despre sfântul minunilor că este „Arca Noului Testament”. Aceasta nu doar pentru că era foarte erudit şi ştia, după cum spun unii dintre biografii săi, toată Scriptura pe de rost. El este arca Testamentului pentru că păstra cuvântul Domnului în inima sa, îl trăia și apoi îl oferea celorlalţi. Se spune că atunci când mergea să predice evanghelia „îşi refuza orice odihnă de dragul sufletelor la care ştia că trebuie să ajungă vestea cea bună”. Neobosit în a predica, în a spovedi, în a celebra, în a-i asculta pe ceilalţi, în a-i ajuta pe ceilalţi. Neobosit! Dar neobosit şi în a-i învăţa pe ceilalţi teologie.

Acest ultim aspect nu este lipsit de importanţă: i-a învăţat pe ceilalţi teologie. De aceea în anul 1946 a fost declarat doctor al Bisericii, învăţător al Bisericii. Toţi biografii săi notează acest aspect: este primul din ordinul său care le-a predat fraţilor teologia. Spun aceasta pentru că el a îmbinat în mod exemplar simplitatea şi umilinţa franciscană cu erudiţia augustiniană. Prea puţin se vorbeşte despre el că a fost călugăr Augustinian. A ajuns preot în cadrul comunităţii augustiniene. Apoi a devenit franciscan. Modul de viaţă, felul în care a combinat erudiţia cu simplitatea, ne obligă pe noi, cinstitorii săi, să depăşim faza pietăţii simple şi neargumentate. Astăzi nu mai impresionezi pe nimeni cu mâinile împreunate, dacă nu ştii şi să spui sau să arăţi de ce le ţii împreunate, sau de ce îngenunchezi sau de ce te rogi etc. Astăzi, nu de dragul sau de teama televiziunilor, ci din dragoste faţă de aproapele şi spre ajutorul lui, avem nevoie să ne întărim credinţa prin studiu. Şi avem şi multe posibilităţi. În mod deosebit studiul, citirea şi meditarea sfintei Scripturi.

Schimbarea mentalităţii, atât de necesare nouă ca popor, poate avea un bun punct de plecare de aici: de la citirea, meditarea şi trăirea sfintei Scripturi. Şi trebuie să ne schimbăm mentalitatea. Trebuie să ieşim din egoism şi să învăţăm să trăim pentru alţii. Şi am şi o pildă în acest sens. Cu puţin timp în urmă, câţiva preoţi din România, aflaţi într-o călătorie, au fost invitaţi la cină la o familie, dintr-un sat de munte din Spania. La sfârşitul mesei gazdele i-au întrebat dacă vor şi o cafea. Au spus că da, le-ar prinde bine o cafea. Iar cel care-i întrebase le-a spus că se duce acum la barul vecinului că să cumpere. Preoţii s-au simţit un pic stingheri şi au spus că nu e necesar să se deranjeze. Ei credeau că o face el acolo, în casă. Să nu se mai deranjeze. E bine şi fără. Însă gazda a insistat şi a spus: „Pot să vă fac şi eu cafea, dar eu mă duc mereu să cumpăr de la barul vecinului pentru că el din asta trăieşte. Eu am serviciu în oraş. La fel şi soţia. Însă el are doar acest bar pe care îl ţine din ceea ce ne vinde nouă, vecinilor săi. Aşa că noi mereu cumpărăm de la el, ca să-i meargă afacerea bine, pentru el şi pentru familia lui!”.

De multe ori am impresia că la noi e invers: ce mă interesează pe mine binele vecinului?! Cum ne vom schimba mentalitatea? Când vom reuşi şi noi să mergem şi să ne preocupăm de binele vecinului, nu de băgarea lui în faliment, în puşcărie sau alte rele?! Când?!

Suntem în faţa sfântului Anton, un om care l-a luat pe Dumnezeu în serios, un om care a făcut din evanghelie viaţa sa, un om care a trăit pentru alţii. Un om care a devenit „Sfântul”, sfântul minunilor. Iau fost suficienţi 36 de ani pentru a nu mai fi uitat niciodată. Nouă cât ne mai trebuie pentru a deveni oameni, creştini, sfinţi?! Oameni care să trăiască pentru ceilalţi, oameni care să-şi schimbe mentalitatea, oameni care la sfârşitul acestei Liturghii, dar şi în orice altă clipă a vieţii să poată spună: eu am venit aici, eu sunt aici pentru ceilalţi, pentru altul?! Cât?

Poate că la ieşirea din biserică nu ne întreabă nimeni, nimic. Mass-media au lucruri mai „serioase” de oferit lumii decât exemplul oamenilor credincioşi. Însă e bine să ştim nu pentru ei, ci pentru noi de ce am venit aici, de ce venim la biserică: vrem să învăţăm ceva din vieţile sfinţilor, din viaţa sfântului Anton. Vrem să trecem şi noi la trăirea evangheliei şi la schimbarea mentalităţii. Vrem să ştim şi să înţelegem că am fost creaţi pentru alţii, nu pentru noi înşine!

Sfântul Anton spunea: „două sunt realităţile care fac fiinţa perfectă: iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui”. Iubirea lui Dumnezeu deja se vede aici, în biserică, în rugăciune. Însă dincolo de zidurile bisericii trebuie să strălucească, aşa ca o prelungire sau ca un ecou, iubirea de aproapele. Aceste două iubiri nu se înlocuiesc una pe cealaltă, ci se completează. De aceea, iubiţi credincioşi, mergând acasă îmbrăţişaţi-i pe cei bolnavi, pe cei mici, pe cei săraci şi spuneţi-le că în sfântul Anton Dumnezeu le-a dat un mângâietor, un frate, un învăţător. Dar mai ales lăsaţii să simtă că în dvs., în noi, ei au un mângâietor, un sprijin. Noi trebuie să fim oameni şi sfinţi pentru cei din jurul nostru. Noi am fost creaţi pentru Dumnezeu, pentru ceilalţi, nu pentru noi înşine. Abia apoi, după ce vom înţelege aceasta şi ne vom schimba mentalitatea şi stilul de viaţă egoist, vom trăi mai bine. Asta trebuie să facem pentru a ne schimba, pentru a slava lumea, ţara, familia. Să ne întipărim în inimă că suntem creaţi pentru celălalt şi împreună pentru Dumnezeu: de aici vine salvarea.  Aşa să ne ajute Dumnezeu prin mijlocirea sfintei fecioare Maria şi prin mijlocirea sfântului Anton de Padova: să trăim o viaţă dedicată celuilalt şi atunci vom simţi chiar şi în lipsuri, chiar şi în suferinţă că Dumnezeu îndreaptă toate spre binele celor care îl iubesc pe el. Amin.

(O parte din aceste gânduri le-am spus în predica de joi, 13 iunie 2013,
din biserica Sfântul Anton din Iaşi, cu ocazia hramului)

Joi, 13 iunie 2013 

Joi din saptamâna a 10-a de peste an
Sf. Anton de Padova, pr. înv. **

LECTURA I
Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună.

Citire din cartea profetului Isaia 61,1-3a
¹ Duhul Domnului este peste mine, căci Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună, să-i vindec pe cei cu inima zdrobită; să le vestesc celor închişi eliberarea şi celor prinşi în război libertatea; ² să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să-i mângâi pe toţi cei întristaţi; ^3a să aduc alinare celor care plâng în Sion; să le pun pe cap o coroană împărătească în locul cenuşii de pocăinţă, să le schimb veşmântul de doliu cu untdelemnul bucuriei, să le pun haine de sărbătoare în locul disperării.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,8.9.10.11
R.: Legea ta, Doamne, este mereu în inima mea.

⁸ Legea Domnului este desăvârşită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

⁹ Orânduirile Domnului sunt drepte,
înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare,
luminează ochii. R.

¹⁰ Frica de Domnul este curată;
rămâne în veacul veacului;
judecăţile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.

¹¹ Ele sunt mai preţioase decât aurul
şi decât toate pietrele scumpe,
mai dulci decât fagurele
şi decât mierea. R.

LECTURA A II-A

Pe cei pe care i-a îndreptăţit, i-a şi preamărit.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani

Fraţilor, Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie. Însuşi Duhul Sfânt intervine pentru noi prin strigăte negrăite, iar Dumnezeu, care vede adâncul inimilor, cunoaşte gândurile Duhului Sfânt: el ştie că, intervenind pentru credincioşi, Duhul vrea ceea ce vrea Dumnezeu. Noi ştim că Dumnezeu toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe el, adică al acelora care au fost chemaţi potrivit planului său. Într-adevăr, pe aceia pe care i-a ştiut mai dinainte i-a şi predestinat să poarte chipul Fiului său, ca Fiul să fie primul născut dintr-o mulţime de fraţi. Pe cei pe care i-a predestinat să aibă această asemănare i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat i-a şi îndreptăţit; pe cei pe care i-a îndreptăţit i-a şi condus la mărirea sa.

Cuvântul Domnului

ALELUIA Cf. Lc 4,18
(Aleluia) Domnul m-a trimis să vestesc săracilor evanghelia;
să propovăduiesc celor închişi eliberarea. (Aleluia)

EVANGHELIA
Secerişul este mult, iar lucrătorii puţini.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,1-9
În acel timp, Domnul a ales încă şaptezeci şi doi de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa, în fiecare cetate sau loc pe unde avea să treacă el. ² Şi le-a zis: „De secerat este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe stăpânul secerişului să trimită lucrători la secerişul său. ³ Mergeţi! Iată, eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. ⁴ Nu luaţi cu voi nici bani, nici desagă, nici sandale şi nu salutaţi pe nimeni pe drum. ⁵ În orice casă veţi intra, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!». ⁶ Şi de se află acolo un fiu al păcii, pacea pe care i-o doriţi va coborî asupra lui; altfel se va întoarce la voi.⁷ Rămâneţi în acea casă, mâncaţi şi beţi ceea ce vi se dă, căci cine munceşte are dreptul la plată. Nu vă mutaţi din casă în casă. ⁸ Când veţi intra într-o localitate şi veţi fi primiţi, mâncaţi ce vi se va pune înainte, ⁹ vindecaţi bolnavii care se află acolo şi spuneţi oamenilor: «Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi!»”.

Cuvântul Domnului