În România, familiile care iau ucraineni în gazdă primesc 14 euro/persoană pentru cazare și masă
Full Article 2 minutes read

În România, familiile care iau ucraineni în gazdă primesc 14 euro/persoană pentru cazare și masă

​Persoanele fizice din România care găzduiesc ucraineni vor beneficia de 70 de lei/persoană (circa 14,15 euro), conform unei Ordonanțe de Urgență publicată în Monitorul oficial, informează hotnews.ro.

Decizia se referă la cazarea cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina

Practic, conform noului act normativ, cei 70 de lei sunt împărțiți astfel:
  • cheltuieli cu hrana în valoare de 20 de lei/zi/persoană găzduită
  • 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare

Anterior, legislația română prevedea doar suma de 20 de lei (4.04 euro)

***

Amintim că, în Republica Moldova, refugiații din Ucraina, dar și familiile care i-au găzduit pe un termen îndelungat vor beneficia de o indemnizație unică.

Conform acestuia, este vorba despre două mecanisme prin care vor fi oferite aceste indemnizații:

#1. indemnizații unice pentru familiile care au găzduit o perioadă îndelungată refugiați din Ucraina – acestea vor fi de mărimea aproximativă a unui salariu minim pe economie;
#2. indemnizații unice pentru refugiați – acestea vor fi mai mici decât indemnizațiile pentru familiile gazde.

Conform ministrului, va exista o procedură de depunere a unei solicitări pentru obținerea acestei indemnizații, unde va fi necesară includerea datelor persoanelor refugiate, astfel încât să nu se facă abuzuri.

E de menționat că aceste indemnizații unice sunt oferite din fonduri internaționale.

Pentru mai multe detalii despre ajutorul de care pot beneficia refugiații ucraineni din Republica Moldova, apelați Linia Verde 0800 800 11.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: