Gradinile suspendate din Babilon – A 2-a Minune

Conform legendelor, cu mii de ani in urma, in Babilon a domnit regele legendelor Ninus. Acesta s-a casatorit cu Semiramida, o printesa straina care era foarte trista pentru ca isi parasise patria. Pentru ca Semiramida sa se acomodeze mai bine cu noul tinut in care urma sa locuiasca, suveranul a ordonat supusilor sa amenajeze „Gradinile suspendate din Babilon”, care sunt cunoscute in istorie drept a doua minune a lumii antice.
In realitate, gradinile nu erau suspendate ci erau dispuse in terase suprainaltate, spirjinite de coloane, care formau o scara uriasa. Opera de arta se intidea pe o suprafata care depasea 15.000 mp. Printr-un sistem de irigatii, apa Eufratului ajungea pana la cea mai inalta gradina, udand plantele.

Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonsor al II-lea (605-562 î.Ch.) pentru una din soţiile sale, Amytis sau Amuhea. Ele figurau în antichitate pintre cele Şapte minuni ale lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul oraşelor Ninive şi Babilon, pentru soţia sa Semiramida (sau Semiramis). După informaţiile istoricului Diodor din Sicilia, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15000 m² şi se ridicau în patru terase până la 77 metri înălţime. Pe terase erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind inalţi de 24 metri. Erau udaţi de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaşte încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. Dupa unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perşi, in timpul ocupării Babilonului , tot atunci fiind dărâmat şi Turnul Babel.

Cadrul geografic şi evoluţia istorică
Construcţia grădinilor suspendate din Babilon trebuie apreciată prin prisma încadrării lor în mediul înconjurător: clima caldă şi uscată, peisajul arid şi obiceiurile vechilor locuitori ai Mesopotamiei. La popoarele orientale din antichitate, noţiunea de grădină era legată de ideea supremei fericiri omeneşti.   Această mentalitate a făcut pe vechii perşi să numească grădinile lor „raiuri”.
Aşezat pe fluviul Eufrat, vechiul Babilon îşi pierde originea în negura vremurilor. După vechi legende, el ar fi fost întemeiat fie de către legendarul Nimrod, fie de către zeul Baal, fie de regele Ninus, soţul miticei regine Semiramida. După o perioadă zbuciumată, marcată de rivalităţile şi războaiele cu asirienii, Babilonul reuşeşte pe la sfârşitul secolului al VII-lea î.Ch. să-şi consolideze hegemonia. Conducător al statului a fost ales Nabopalassar (626-605 î.Ch.), fondator al dinastiei caldeene. Fiul şi urmaşul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Ch.), reface oraşul, întărind fortificaţiile şi construind palate, ele înşile fortificate. Ţinând seama de structura religiei babiloniene, rolul predominant îl aveau preoţii, conferind statului un regim teocratic.

Grădinile suspendate în scrierile vechilor autori
Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice. Oraşul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse concentric. Oraşul propriu-zis era cuprins în interiorul primei incinte, care avea latura de aprox. 1700 metri, şi avea două cartiere, unul care cuprindea palatul regal, iar celălalt templul zeului Enlil (sau Bel, după denumirea semită), ambele pe malul stâng al Eufratului.
În colţul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiţei Iştar, se aflau grădinile suspendate. După cum spune Diodor din Sicilia – repetând probabil cele spuse de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut – grădinille au fost construite de Nabucodonosor pentru una din soţiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor, care regreta peisajul muntos, cu vegetaţie bogată al ţinutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu mare probabilitate de domeniul legendei. Calificativul „suspendat”, care însoţeşte numele acestor grădini, se datoreşte relatărilor în limbile gracă sau latină. În limba greacă cuvântul „kremastos” (κρεμαστος) şi în latină cuvântul „pensilis” au o dublă semnificaţie: un obiect sau o construcţie care atârnă („suspendat”), sau o construcţie susţinută de coloane şi arcade, o terasă, în general un obiect susţinut la o anumită înălţime.
Cea mai completă descriere a grădinilor se datoreşte lui Diodor din Sicilia, care arată că ele se compuneau din terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susţinute de ziduri de piatră, construite la o distanţă de trei metri unele de altele. Spaţiile dintre ziduri era acoperit cu bolţi realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era aşezat un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârşi izolarea hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: „…Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea şi frumuseţea lor”.
În grosimea teraselor erau amenajate galerii şi camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură, în aşa fel încât galeriile şi camerele de la un anumit nivel aveau în faţă priveliştea unei grădini, care se rezema pe terasele nivelului inferior.
Pentru stropitul grădinilor se foloseau maşini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la diferitele niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor erau o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul. Datorită posibilităţilor întreţinerii unei continue umididităţi, pe terase au putut să crească nu numai bogate partere de flori, dar şi pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.

Cercetări arheologice
Primele cercetări arheologice moderne au fost întreprinse de o misiune franceză condusă de Fulgence Fresnel în anii 1852 – 1855, explorarea completă a fost făcută de o misiune germană condusă de Robert Koldewey în anii 1899 – 1914. Săpăturile efectuate în colina El Kasr (în arabă: „castelul” sau „citadela”) au descoperit ruinele marelui palat al lui Nabucodonosor, poarta principală a oraşului şi templul zeiţei Nin-Mach. În partea de nord-est a palatului s-au pus în evidenţă fundaţiile construcţiei care susţinea probabil Grădinile suspendate. S-a descoperit şi un coridor central, care are pe ambele laturi câte şapte camere, corespunzând în general cu descrierile lui Diodor. În afară de poziţia ruinelor, de modul de construcţie şi de dimensiunile lor, care corespund cu ceea ce se cunoaşte din descrerile autorilor antici, mai există o probă foarte convingătoare că într-adevăr acestea sunt ruinele fostelor Grădini suspendate: Robert Koldewey a găsit trei puţuri situate alăturat, în serie, unul central cu secţiune pătrată, între celelalte două cu secţiune ovală, care sugerează existenţa unei maşini hidraulice, care funcţiona probabil pe acelaşi principiu ca un aparat cu găleţi cu lanţuri. Acest dispozitiv putea da un flux continuu de apă.
Pe terenul vechiului Babilon este astăzi un deşert, aproape total lipsit de vegetaţie. Terasele grădinilor au dispărut de multă vreme, în locul splendorii de altădată, deşertul dă o impresie de tristeţe. În vârful unei coline mai există un arbore secular, un atleth, considerat de unii nostalgici ca fiind o ultimă rămăşiţă a faimoaselor grădini.