Zile și Nopți | Iulie 2023

Iulie 2023

Pop Culture Magazine

zilesinopti.ro facebook.com/zilesinopti

FESTIVALURI 2023 zilesinopti.ro/festivaluri

POP-UP STORIES: BARBIE - DE LA PĂPUȘĂ LA ICON POP CULTURE | DIALOGURI FĂRĂ NOTE: FRITZ KALKBRENNER

LIVE: DEPECHE MODE | DANS CONTEMPORAN: INTERVIU SERGIU MATIȘ | TEATRU: INTERVIU DAN PUGHINEANU

EXCLUSIV: MISIUNE IMPOSIBILĂ | INTERVIU REBECCA FERGUSON & THE EQUALIZER 3 | INTERVIU DENZEL WASHINGTON

CEVA DULCE: VIN’ LA PRĂJITURI! | FASHION: SUMMER LOOK 2023 | FASHION EVENT: SOIREES DE LA MODE EDIŢIA XXX

Artiste de urmărit pe scenele festivalurilor

din iulie

la Rock la Mureş (7-8 iulie). Binecunoscută pe scena Punk-Rock californiană, ca frontwoman a trupei Turbulent Hearts, carismatica Suzi Moon

Odată cu intrarea în vară, planurile noastre de going out se extind în afara urbei în care locuim, mai ales că stagiunea se încheie, iar propunerile de experienţe culturale în proximitate se reduc semnificativ. Prioritate în stabilirea agendei noastre capătă deja evenimentele în aer liber care, în plus, ne oferă prilejul evadării agreabile din mediul cotidian, iar brand-urile festivaliere cu notorietate naţională sunt, incontestabil, cele mai incitante alternative. Dată fiind marea varietate de festivaluri de muzică din iulie, e dificil să facem o mapare generică, altfel decât apelând la o perspectivă aparte, iar cea a prezenţei pe scenele celor mai importante festivaluri a unor artiste cu adevărat remarcabile - cu istorii personale şi realizări artistice ieşite din comun - e una interesantă, pentru că are o acoperire largă, deopotrivă geografică şi stilistică.

Jazz: SINIKKA LAGELAND la Gărâna Jazz Festival (5-9 iulie). Artistă norvegiană multipremiată, cu rădăcini puternice în folclorul scandinav - e o maestră a cântatului la kantele, instrument cu coarde tradiţional -, din care şi-a extras inspiraţia pentru proiecte improvizatorice formidabile, Sinikka Lageland vine cu o propunere live bazată pe poemele lui Jon Fosse. În acelaşi weekend avem şi EDM:

ARIAS la Neversea (6-9 iulie). Într-un univers dominant masculin, printr-un parcus jalonat de mixarea în cele mai tari festivaluri româneşti, de la Untold la Flight, Andreea Călinescu, a.k.a.

ARIAS, s-a impus ca DJ printr-o combinaţie inspirată de mai multe stiluri. Rock-ul nu putea lipsi nici el, în formă... Punk: SUZI MOON

îşi conservă aceeaşi manieră explozivă de a face muzică şi ca artistă solo, lucru confirmat inclusiv de noul ei EP, Animal.

Jumătatea lunii ne aduce, în primul rand, Blues: ANA POPOVIĆ la Open Air Blues Festival

Brezoi (18-23 iulie). Sigur că magnetismul lui Beth Hart sau energia Joannei Connor nu pot fi ignorate în seria de act-uri de la Brezoi, însă cea a Anei Popović e realmente un must-see, întrucât vom asculta o muziciană radical schimbată de experienţa luptei cu cancerul, din fericire, una cu happy-end. Pop-Rock: TASH SULTANA la Electric Castle (19-23 iulie). Alături de Peggy Gou, cea mai populară vedetă feminină din festivalul de la Bonţida, cantautoarea australiană Tash Sultana are în spate povestea fascinantă a evoluţiei de la cântatul pe străzi (încă de la 3 ani) la statutul actual de “om-orchestră” headliner.

Folk: ZOIA ALECU la Porto Franco Fest (21-23 iulie). Prezenţa la Sulina a uneia dintre primele cantautoare din istoria Folk-ul autohton la celebrarea acestui gen muzical este o mare bucurie, ţinând cont că Zoia Alecu aniversează în 2023... 50 de ani de la debut! Luna se încheie la Sibiu, cu Heavy Metal: EMMANUELLE ZOLDAN la ARTmania (28-30 iulie). Porcupine Tree şi Wardruna sunt capetele de afiş ale ediţiei, însă nu trebuie ratat concertul trupei de Goth-Metal Sirenia, a cărei vocalistă, mezzosoprana franceză Emmanuelle Zoldan, are în paralel şi o constantă activitate ca solistă de operă. Ascultaţi versiunea ei la Voyage Voyage, poate vă vin în minte şi alte festivaluri pentru care merită să ieşiţi din propriul oraş în iulie. Alegerea, în final, este a voastră!

IulIe 2023

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar.

Nr. 7 (561) - Iulie 2023

Tiraj: 30.000 exemplare

București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Publicitate agenții: Florentina Păuna, florentina.pauna@gmail.com

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro

Adrian Brănescu, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI:

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro

Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE IAȘI:

Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

IOAN BIG PuBlISHeR

AlIN GĂlĂŢeSCu SeNIOR eDITOR

GRuIA DRAGOMIR SeNIOR eDITOR

HORIA GHIBuŢIu ReDACTOR

AleX MuŞAT ReDACTOR

ClAuDIA AlDeA ReDACTOR

DelIA MITRACHe ReDACTOR

euSeBIu TuDOROIu ReDACTOR

TeODORA BRATu ReDACTOR

MĂDĂlINA leFTeR ReDACTOR

ANAMARIA GRuMeZA ReDACTOR

IulIANA CIOCÎRlAN ReDACTOR

Contributori

Ioana Aldea

Berti Barbera

Ştefan Chirițescu

Ana Consulea

Mădălina Corina Diaconu

Cosmin Dragomir

Ştefan Iancu

Alina Bălan

Valentin Moraru

Alexandra Bujeniță

Denisa Bădescu

Maria Martac

Silvia Trașcă

MUZICĂ/ pag. 13

ARTĂ/ pag. 27

FILM/ pag. 43

EAT&DRINK/ pag. 63

LIFESTYLE/ pag. 75

POP-UP STORIEs/ pag. 9

POVEȘTI DE SUCCES

- Paste artizanale inspirate de tradiție

făcute cu pasiune

glo ON THE GO™

HYPER X2 AIR: MAI SUBȚIRE, MAI UȘOR*

*În comparație cu dispozitivele glo™ anterioare: hyper X2, hyper+, hyper+ UNIQ. glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.

POP-uP STORies

De la păpușă la icon Pop culture

Odată cu premiera celui mai nou live-action Barbie, programată în cinematografe pe 21 iulie, care va aduce la viață universul Mattel prin lentila Gretei Gerwig (Little Women, Lady Bird), avându-i pe Margot Robbie și Ryan Gosling în rolurile principale, faimoasa păpușă a acaparat din nou spațiul Pop culture. De la debutul său, din 1959, și până în prezent, personajul a reușit să cucerească inimile a milioane de copii și adulți, devenind un fenomen cultural care a evoluat într-o multitudine de forme și reflectând, prin schimbările aduse, valorile diferitelor epoci în care s-a reinventat.

Povestea sa începe în anii ’50, într-un mic atelier de jucării din California, unde Ruth Handler, co-fondatoarea companiei Mattel, a observat cum fiica ei, Barbara, se juca cu păpușile sale imaginându-și diverse roluri, profesii și aventuri. Inspirată de istorisirile create de fetiță, Ruth a avut ideea revoluționară de a scoate pe piață o păpușă cu dimensiuni adulte (influențată de silueta construită de Christian Dior, după Al Doilea Război Mondial, în colecția Spring 1947, caracterizată prin umeri proeminenți, șolduri accentuate și talie mică), aflată în contrast cu cele existente în acea perioadă, care înfățișau bebeluși, personaje din basme sau animale (ideea unei familii clasice, tip Donna Reed Show, fiind predominantă în societatea

americană de atunci). Păpușa urma să se diferențieze de modelele tradiționale atât prin trăsăturile sale delicate și prin garderoba ce putea fi modificată în funcție de preferințele celor mici, cât și prin personalitatea puternică, înzestrată cu abilități în diverse domenii, precum modă, medicină sau aviație, transmițând un mesaj clar: fiecare copil poate fi personajul principal în propria aventură și poate deveni orice își dorește.

POP-UP STORiEs

Astfel, prima păpușă Barbie, lansată pe 9 martie 1959, la un târg de jucării din New York, avea o înălțime de aproximativ 29 de centimetri, o siluetă stilizată, păr blond, detalii ale feței bine definite, era îmbrăcată cu faimosul Black and White Striped Swimsuit (care își face apariția și în live-action), machiată, iar look-ul ei era completat prin pantofii cu toc, deveniți astăzi trademark La doi ani după apariția sa, în portofoliul companiei a fost introdus și Ken (numit după fiul creatoarei), reflectând, la rândul său, diversitatea intereselor și aspirațiilor copiilor din întreaga lume.

Până în anii ’70, Barbie și Ken au avut peste 900 de ținute și accesorii construite din mătase artificială, satin sau bumbac, cele mai cunoscute dintre ele fiind Roman Holiday, un set inspirat de ținutele purtate de Audrey Hepburn

și Gregory Peck în filmul din 1953, American Airlines, cu al său iconic costum albastru, Sophisticated Lady, momentul în care Barbie a devenit, pentru prima dată, prințesă, Black Magic Ensemble, care replica ținuta preferată a lui Ruth, formată dintr-o rochie neagră, din satin, și o capă transparentă, colecțiile Travel, care au purtat personajele prin Japonia, Mexic, Elveția și Hawaii, alături de cele Little Theatre Costumes, prin care Mattel a reinterpretat basmele clasice, și Miss & Mr. Astronaut, dedicate echipajului Apollo 11.

Mai mult, anul 1967 a marcat și introducerea celebrităților în universul Barbie, când supermodelului Twiggy i-a fost dedicată o păpușă care îi imita perfect trăsăturile. În prezent există reprezentări ale personalităților precum Cher, David Bowie, Elvis, Barbra Streisand, Zendaya, Grace Kelly, Jennifer Lawrence (sub forma lui Katniss Everdeen), William și Kate Middleton sau Diana Ross, toate edițiile de colecție fiind extrem de valoroase.

În anii ‚70, Barbie reprezenta un simbol al culturii americane și al începuturilor societății de consum, arătând prin imaginea sa, specifică suburbiilor de clasă mijlocie idealizate (aflate în contrast cu inegalitățile și problemele sociale descrise în lucrări precum The Bluest Eye, de Toni Morrison, unde este explorată povestea unei fetițe de culoare care nu se simte frumoasă din cauza normelor restrictive în care trăiește),

procesul transformărilor culturale și politice.

Totul s-a schimbat, însă, în anii ’80, când Mattel a lansat - pentru că popularitatea sa nu se afla încă la nivelul actual - o nouă versiune a păpușii, numită Barbie Superstar, introducând, alături de ea, și lumea în care personajele trăiesc prin intermediul mobilierului pentru casă, mașinilor și seturilor tematice, care au devenit cunoscuta Barbie Dreamhouse. Dacă până în acel moment, păpușa a reprezentat societatea glorificată în care a fost construită, această inovație i-a creat un univers distinct, în care fanii își doreau să trăiască. Mai mult, anii ’80 au adus și asocierea dintre jucărie și faimoasa nuanță de roz fuchsia, care i-a completat întreaga identitate vizuală.

Primul joc video oficial a fost lansat în anul 1984, în 1986, Andy Warhol a ales-o pe Barbie ca unul dintre subiectele picturilor sale,

asemănându-i statutul cu cel al lui Marilyn Monroe, revista Barbie Bazaar, dedicată colecționarilor, a apărut în 1988, Marvel Comics a creat benzile desenate Barbie în 1990 (unde Ken este numit pentru prima dată feminist), în 1993, o figurină de ceară a păpușii a intrat în Musée

Grévin din Paris, iar anul 1994 a adus prima expoziție tematică, organizată de Muzeul de Artă Craft & Folk, din Los Angeles.

Următorul moment important în istoria

brandului s-a întâmplat în 1997, când Aqua a lansat piesa Barbie

Girl, o satiră la adresa superficialității culturii de consum

La începutul anilor 2000, Paris Hilton (privită în presă pentru foarte mult timp conform stereotipului Barbie) spunea: „Barbie este modelul meu. Poate că nu face nimic special, dar arată bine în timp ce o face.” Variații ale stereotipului sunt prezente și când ne gândim la personaje precum Elle Woods, din Legally Blonde, considerată astăzi un icon feminist pentru modul în care respinge prejudecățile cu care se confruntă, la squad-ul din Mean Girls, la personajul lui Blake Lively, din Gossip Girl, la Andie, din How to Lose a Guy in 10 Days, sau la Cher, din Clueless (în care se reproduce chiar și ideea automatizării ținutelor lui Barbie).

În anul 2015, Moschino a dedicat întreaga colecție Spring/Summer păpușii, prezentând pe podium modele în topuri și rochii din plastic, însoțite de peruci de culoare blondă, în timp ce designerul Sophia Webster a colaborat cu Mattel pentru o gamă de tocuri și adidași de culoare roz, împodobiți cu logo-ul jucăriei.

fost reinterpretată anul acesta de Nicki Minaj și Ice Spice, în timp ce

și stereotipurilor asociate păpușii, Mattel schimbând, doi ani mai târziu, sloganul companiei în „Be Anything”. Melodia a fost reinterpretată anul acesta de Nicki Minaj și Ice Spice, în timp ce Dua Lipa a creat un nou anthem

Barbie Dreamhouse: Dance The Night.

Odată cu apariția păpușilor Bratz din 2001, compania s-a extins și în universul filmelor animate, Barbie in the Nutcracker apărând în același an. Seria a devenit extrem de populară și a generat numeroase continuări și spin-off-uri precum Barbie Fairytopia, Barbie Mariposa, Barbie in a Mermaid Tale sau Barbie: Spy Squad.

Tot în 2015, pentru a promova serialul Dreamhouse Adventures, realizat în colaborare cu Netflix, cei de la Mattel au lansat, pe YouTube, Barbie Vlogs, în care au introdus atât noua grafică a personajului, cât și universul său actualizat, prin videoclipuri în care Barbie împărtășește povești, sfaturi, gânduri și activități din viața ei (atrăgând milioane de vizualizări).

În prezent, compania duce mai departe moștenirea lăsată de Ruth, reflectând lumea contemporană prin portretizarea diferitelor etnii, forme corporale și caracteristici fizice pentru a se asigura că fanii de pretutindeni se pot identifica și se pot simți reprezentați de păpușile lor, care continuă să fie reale simboluri Pop culture. Pentru a cita revistele din anii ’90, „Nothing is forever. Except Barbie.”

Muzică

ŞTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII DIALOGURI FĂRĂ NOTE/ MUZICĂ NOUĂ/ OMUL CU DISCURILE/ DEPECHE MODE

WWW.ZILESINOPTI.RO/MUZICA/

Cel mai urban playlist de festival

Muzica urbană a luat cu asalt piața muzicală, playlist-urile și festivaluri, în cel mai spumos sezon al anului, care e deja aici, e viu și e plin de artiști care merită auziți. Așadar, astăzi realizăm o mică inspecție în ceea ce înseamnă lineup-urile celor mai amuzante adunări de oameni și întocmim, cât de scurt se poate, o mică trecere în revistă a artiștilor pentru care merită să fugiți până la scenă. Întâietate au cei din noul val.

Amuly. Licențiat în old school și new school, Amuly ia ce e mai bun din cele două lumi și magnetizează orice public cu prezența sa. Nu lipsește nici experiența de stradă în versuri și flowul impecabil. Pentru mine, rămâne reprezentativ live-ul său de la Diud, Where’s My Tune?, cu piesa HipHop. Ne vedem cu Amuly la Neversea.

RAVA. În jurul lui RAVA gravitează un aer întunecat, aer care scoate la iveală cele mai ascunse adevăruri, spuse cu lejeritate de artist. Sută la sută sound fresh, dăm play la BULIBA$HA

și mergem să ne vedem cu RAVA la Electric Castle.

www.zilesinopti.ro

Lumеa țipă c-o dau țiplă, nu vezi cât suntem de proaspeți?

- Macanache

M.G.L. Te asigur că vocea lui M.G.L. va veni ca o forță supranaturală, care prima dată te va șoca, apoi te va face să dai din cap, artistul reușind să se conecteze cu publicul său până la nivelul în care se mișcă în tandem. Dați play pe CONTACT FATAL 2 și mergeți către Untold să vă întâlniți cu artistul.

Ștefan Costea vine cu lejeritatea din R&B și cu sensibilitatea pe versuri, dând acea notă dulceacrișoară oricărei piese la care ia parte. Ascultă colaborarea sa cu Alduts Sherdley, Safe Place, ca să mă crezi și fă-ți drum la Summer Well să te convingi pe bune!

Nu am cum să nu trec în revistă și nume precum Macanache, Killa Fonic Deliric x Silent Strike

, , NANE sau , fără de eroii

Grasu XXL și Guess Who care niciun lineup nu ar fi complet, și să nu mă bucur că Specii, multor generații hip-hop, s-au suit din nou pe scenă și ne-au întors la originile muzicii. Enjoy!

suit din nou pe scenă și ne-au întors la originile muzicii. Enjoy!

JOHNNY RAWLS

Concert-eveniment al iconicului artist de Soul Blues

Cu peste 20 de nominalizări, atât la Blues Music Awards, cât şi la Blues Blast Awards - cele mai recente fiind chiar în 2023, pentru Soul Blues Male Artist şi, respectiv, Soul Blues Album - şi mai mult de 100 de compoziţii proprii înregistrate în carieră, legendarul cantautor american Johnny Rawls (n. 1951), cel pentru care, de fapt, s-a inventat termenul de Soul Blues, nu mai are, de mult timp, ceva de demonstrat... doar că, ajuns la o vârstă la care şi-ar putea savura în tihnă succesul, continuă să susţină sute de concerte în fiecare an, iar fanii, inclusiv cei tineri, care l-au descoperit prin intermediul platformelor de streaming sau download, îl adoră pentru această vitalitate, dansând antrenaţi de el pe parcursul întregii cântări, indiferent că aceasta se consumă într-un club cu doar câteva mese ori în faţa unui public de mii de oameni. La fel cum se va întâmpla la Braşov Jazz & Blues Festival, în cadrul căruia Johnny Rawls va performa în premieră în România, pe 12 august.

“Iubesc ceea ce fac. Trăiesc pentru ceea ce fac. Este un mod de viaţă”, a spus Johnny Rawls, care, spre deosebire de mulți alți muzicieni din generaţia lui, nu s-a format cântând în biserică, ci a copilărit în Mississippi înconjurat de muzici foarte diverse, ce l-au încurajat să cocheteze cu saxofonul, trompeta şi, mai apoi, cu chitara. Încă din clasa a IX-a a fost cooptat într-o formaţie de muzică de dans şi astfel a ajuns să acompanieze mari artişti de Southern Soul, Jazz şi Blues, precum Jimmy Hughes, O.V. Wright, Z. Z. Hill sau Willie Hightower. Pasul a fost scurt după această serie de experienţe spre a deveni dirijor de trupă de acompaniament pentru B.B. King, Blues Boy Willie sau Bobby Bland, în ’70, pentru ca intrarea pe o traiectorie solo să se facă natural la finele anilor ’80, când numele său inspira deja un respect deosebit în rândul breslei.

În aceste condiţii, faptul că albumul solo de debut al lui Johnny Rawls, Here We Go, a apărut abia în 1996, nu mai are o mare relevanţă, pentru că, de atunci, fiecare lansare de disc ce i-a conţinut muzica a avut caracter de eveniment, inclusiv recentul Going Back to Mississippi, nominalizat la Blues Blast Music Awards 2023 pentru cel mai bun album de Soul Blues al anului. Nu degeaba Johnny Rawlsare nu unul, ci două markere ce au înscrise numele său pe faimoasa Mississippi Trail! “Life is good. I’m going to keep the good soul music coming!” Nu rataţi deci concertul săudin cadrul Braşov Jazz & Blues Festival (10-15 august), întrucât va întregi un triptic entertaining de showuri de Blues, memorabile prin particularităţile unice ale fiecăruia dintre frontlineri: TOMMY CASTRO – JOHNNY RAWLS –ALABAMA MIKE.

Mississippi

Ce ascultăm în luna iulie 2023

Luna aceasta, country-ul, rock-ul indie și pop-ul modern își fac de cap, așa că lansările discografice sunt cât se poate de proaspete, fără însă a neglija trecutul. N-ar fi rău să le ascultam fie acasă, fie pe drum, în mașină, în tren, pe telefon sau, așa cum merg lucrurile, mâinepoimâine, chiar și pe… CD player portabil!

Noel Gallagher’s High Flying Birds – Council Skies

Tanya Tucker – Sweet Western Sound

Regina country-ului american revine cu cel de-al douăzeci și șaselea album de studio, produs de duo-ul Brandi Carlile și Shooter Jennings. Sweet Western Sound este, așa cum îi spune și numele, un material discografic cât se poate de tributar esteticilor country-ului modern: profund, melancolic și plin de versuri care ne fac să ne punem puțin viața pe pauză și să ne gândim la sensul ei. Mai mult, videoclipul single-ului Kindness ne introduce în lumea preeriilor, în care pălăriile de cowboy, hergheliile, bocancii și camioanele pick-up completează peisajul sonor al chitarelor acustice și al slideului chitarei electrice. Merită să îl ascultăm, mai ales dacă ne dorim o porție autentică de country american.

Lăsând la o parte legendara ceartă dintre frații Gallagher, am putea să spunem că noul material discografic al cantautorului care a dat naștere majorității pieselor Oasis este matur și calculat, semn că Noel pare că și-a depășit verva adolescentină care îl băga în tot felul de belele, în anii ’90. De altfel, Noel declară că albumul a fost scris cu gândul la acțiunea visatului cu ochii deschiși, fapt susținut de calitatea onirică a multor piese de pe LP, în timp ce titlul pare că a fost inspirat dintr-o carte a autorului Pete McKee. Plin de influențe folk, rock, alternative și indie, Council Skies reprezintă încă un album de adăugat la colecția unuia dintre cei mai originali compozitori ai rockului britanic.

Ben

– What Matters Most

Cantautorul american care surprinde atât de bine complexitatea, banalitatea și absurdul vieții de zi cu zi revine cu cel de-al cincilea material discografic, o colecție de cântece în care diverse personaje își fac de cap: Kristine, fosta colegă din clasa a VII-a, devine o susținătoare a teoriilor conspirației pe Facebook, un îndrăgostit se desparte subit de prietena sa, în mijlocul unei plimbări cu barca, o fană obsedată îl face pe Ben Folds să își petreacă o noapte de pomină într-un motel din Statele Unite, iar pandemia pune pe pauză viața unui cuplu, blocat la mii de kilometri distanță de casă, în Sydney. Nu trebuie să ratăm poveștile lui Ben, mai ales că versurile sale sunt însoțite de discursuri melodice și armonice complexe, moderne și totodată, pline de tributuri aduse trecutului.

IGGY POP, Nașul muzicii Punk, la Electric Castle

Iggy Pop este, probabil, unul dintre cele mai mari nume pe care festivalul Electric Castle (19-23 iulie), de la Bonțida, le-a anunțat în întreaga sa existență. Deși a concertat în 2011, alături de The Stooges, la Peninsula Fest, veșnicul copil rebel al muzicii punk ajunge pentru prima oară în România

într-un concert fără trupa ce l-a consacrat, la doar câteva luni după ce şi-a lansat noul album de studio, Every Loser.

Deși s-a reinventat de multe ori ca artist solo, Pop a devenit cunoscut în trupa americană de garage rock The Stooges, un nume sonor în industria muzicală încă de la sfârșitul anilor ’60. Formarea grupului și muzica pe care a compus-o în acea perioadă au venit din inspirația căpătată de la nume precum Jim Morrison, Mick Jagger sau James Brown. Deși aveau un real succes, existența The Stooges a fost amenințată de controversele din jurul lui Iggy și de dependența sa de droguri, de acolo și despărțirea din 1974, marcată de o bătaie între trupă și un grup de

motocicliști la ultimul lor concert. Aveau să revină mult mai târziu, în 2003, și chiar au fost incluși în Rock and Roll Hall of Fame în 2010. Iggy a colaborat cu mulți artiști, însă cea mai importantă întâlnire a fost cea cu David Bowie. Acesta l-a scos din multe momente de cumpănă și i-a propulsat cariera solo. Împreună au lucrat la scrierea și producerea albumelor The Idol și Lust for Life, cele mai apreciate discuri ale sale, pe cel din urmă regăsindu-se și faimoasa

piesă The Passenger. Prietenia lor a fost, probabil, lucrul care i-a marcat cel mai tare lui Iggy nu doar cariera, ci și stilul muzical. Muzica lui a acoperit varii stiluri pe parcursul anilor, inclusiv garage rock, punk rock, hard rock, new wave, jazz și blues.

Iggy Pop a fost primul cântăreț care a realizat un stage-dive, cu ocazia unui concert pe care l-a susținut în Detroit. Deși s-a rănit destul de grav de câteva ori cu ocazia unor astfel de salturi, a continuat să le facă până nu demult, când a anunțat că a ajuns la vârsta la care nu-și mai permite luxul unor astfel de riscuri. Asta nu include și renunțarea la plăcerea de a se dezbrăca pe scenă, „semnătura” sa încă din The Stooges, pe când rockerul mai obișnuia să se tăvălească pe cioburi de sticlă sau să vomite în văzul spectatorilor.

În ultimii ani, a revenit în atenția publicului, în special a tinerilor rockeri, datorită colaborării cu italienii de la Måneskin, cu piesa I Wanna Be Your Slave, o ușoară trimitere la cântecul Stooges I Wanna Be Your Dog, care a dominat posturile radio de profil. Cele cinci nopți de Electric Castle se anunță realmente interesante cu apariția lui Iggy Pop, căruia i se alătură pe afiș The Hu, The Chemical Brothers, Pendulum, George Ezra și Nothing But Thieves. Ne vedem la castel!

PORCUPINE TREE

Pentru prima și, probabil, ultima oară în România

După o pauză de aproape 12 ani, legendara trupă de rock britanică Porcupine Tree a revenit în atenția publicului cu albumul de studio Closure/Continuation și turneul de promovare aferent, însă, după spusele liderului Steven Wilson, acesta e, probabil, ultimul pe care grupul îl va mai susține. În cadrul acestuia, pe 29 iulie, formația va performa pe scena ARTmania, de la Sibiu. Deși a primit încă de la început aprecieri din partea presei de specialitate, a generat rapid o comunitate de fani și a devenit o inspirație pentru multe trupe mai tinere, Porcupine Tree s-a ferit cu brio de să intre în zona mainstream a industriei muzicale şi, din cauza acestei particularităţi, anumite publicații internaționale de muzică au descris-o drept „cea mai importantă trupă de care n-ai auzit vreodată”.

Inițial, trupa a început ca un proiect solo al lui Steven Wilson, care a compus la început toată muzica. Însă, până la finalul lui 1993, acesta a simțit nevoia de a lucra și crea într-un mediu colectiv, cu colegi permanenți. Așa a început să cheme diferiți colaboratori, până a obținut componența stabilă a grupului, respectiv Richard Barbieri la clape, Colin Edwin la chitară bas și Chris Maitland la tobe, iar aceștia au rămas împreună până în 2002,

când Maitland a fost înlocuit de Gavin Harrison. La începuturile sale, Porcupine Tree jongla cu diferite genuri, precum rockul experimental, space rock, progresiv și chiar psihedelic, ulterior schimbându-și stilul înspre space rock-ul progresiv care suna a Pink Floyd. În anii ’90 a migrat către o direcție mult mai comercială a unui rock alternativ, pentru ca, post-2000, să își schimbe din nou stilul întrun metal progresiv.

Din 2010, după turneul de

promovare a albumului The Incident, trupa a devenit inactivă în spațiul public. Asta s-a datorat focusului prea mare pe care Wilson începuse să-l acorde carierei sale solo. De fapt, fiecare dintre membrii Porcupine Tree își dorea să meargă pe drumul său, iar despărțirea era necesară pentru a nu ajunge în punctul în care să înceapă conflicte între ei. O decizie înțeleaptă, având în vedere că, aveam să aflăm mai târziu, ei au continuat să se întâlnească ocazional în secret și să lucreze de plăcere la noi piese, în decursul a zece ani. Așa a apărut cel mai recent album al lor, Closure/Continuation, în iunie 2022. O surpriză plăcută pentru fanii care sperau să vină ziua în care să-i revadă împreună.

Titlul discului pare cu atât mai bine ales, cu cât continuarea Porcupine Tree printr-un nou album și un nou turneu e totodată și metoda de a încheia oficial existența trupei, cel puțin din punct de vedere concertistic. Așadar, ocazia de a-i vedea la Sibiu luna aceasta pare a fi una realmente unică.

I”

În iulie 1973, melomanii britanici puneau acul pe disc și auzeau pentru prima oară acordurile de chitară ale lui Brian May. În vara

în care curajul muzical wagnerian al celor de la Queen umplea casele rockerilor englezi, muzica se metamorfoza sub bagheta creativă a artiștilor care sfidau regulile industriei: era momentul desfrânărilor creatoare, de la conceptualitatea albumelor The Dark Side of the Moon și Aladdin Sane, până la privirea nostalgică înspre anii ’50 a LP-urilor precum Don’t Shoot Me I’m Only The Piano Player sau Goodbye Yellow Brick Road, ambele lansate de un tânăr și neînfricat Elton John.

În tumultul artistic al lui ’73, Queen scot capul sfios, fără ca nimeni să prezică influența masivă pe care trupa o va avea asupra întregului peisaj pop culture al secolului XX. Desigur, semnele erau acolo: orchestrații colosale, puternic influențate de abordarea orchestrală a lui Richard Wagner, măsuri compuse alternate rapid, versuri de factură mitologică, toate însoțite de un entuziasm interpretativ molipsitor. Cu toate acestea, ne-ar putea surprinde faptul că un tânăr Freddie Mercury, abia renăscut din cenușa fostului

Farrokh Bulsara, nu livra decât performance-uri sfioase, la ani lumină distanță de siguranța pe care o va avea la foarte scurt timp după lansarea albumului.

LP-ul Queen (cunoscut ulterior și sub numele de Queen I, după lansarea albumului Queen II, în 1974) deschide ușa către noile posibilități ale rock-ului, un gen muzical ce

mian Rhapsody Liar și Son and Daughter

primește influențe din partea literaturii și muzicii culte. Great King Rat și My Fairy King ne oferă o privire către viitor, fiind compoziții progresive epice, care prevăd genialitatea piesei Bohe, în timp ce prezintă influențe ale hard rock-

ului, creații violente în care Brian May preia rolul principal.

struită pe influențe pop și disco, de mare succes

siv. Așadar, la 50 de ani de

Queen I, un album ce ne cele mai curajoase, eclectice

Queen debutează, așadar, în zona rockului progresiv, cei patru renunțând la această abordare începând cu 1976. De altfel, Queen-ul anilor ’80 este o entitate complet diferită, construită pe influențe pop și disco, de mare succes comercial, dar dezamăgitoare în ochii fanilor pasionați de abordări muzicale complexe. Revenind însă în 1973, observăm paradoxul LP-ului Queen, căci curajul celor patru este întrecut doar de o timiditate omniprezentă în intepretare și orchestrație, care însă se va disipa odată cu lansarea discului Queen II, material discografic în care Brian May, Freddie Mercury, John Deacon și Roger Taylor își vor face de cap în ritmuri de hard rock și rock progresiv. Așadar, la 50 de ani de la lansare, puteam revizita , un album ce ne familiarizează cu una dintre cele mai curajoase, eclectice și influente trupe ale secolu-

lui XX.

„QUEEN

Pășind timid pe drumul succesului

În 2023 se împlinesc 20 de ani de când Forms & Shapes, piesa ce a apărut pe albumul de debut al lui Sascha Funke, Bravo, a devenit un hit şi l-a lansat pe Fritz Kalkbrenner ca artist cu o identitate aparte, diferenţiindu-l de plutonul de DJ germani emergenţi pe scena techno după căderea Zidului Berlinului. Prin 1990, când fratele său mai mare, Paul Kalkbrenner - care va performa la Neversea, pe 7 iulie -, prinsese deja gustul pentru beat-urile techno/house, adolescentul Fritz era mai degrabă atras de rap şi hip-hop şi învăţase zeci de texte din repertoriul Wu-Tang Clan sau Eric B. & Rakim. Când a decis să se dedice muzicii, fascinat de evoluţia explozivă a clubbing-ului, berlinezul ştia cu certitudine un singur lucru, că vocea lui se va auzi în ceea ce compune, iar asta s-a şi întâmplat, cel puţin în prima fază, chiar înainte de ieşirea lui “oficială” din umbra mai celebrului său frate, prin lansarea albumului de debut Here Today Gone Tomorrow, în 2010. De atunci, FRITZ KALKBRENNER s-a impus ca una dintre cele mai apreciate personalităţi de pe scena muzicii electronice europene, iar prezenţa sa pentru show-ul de la Timişoara, în deschiderea programului Capitală Europeană a Culturii, a fost un bun prilej pentru a înţelege cum se raportează creativ faimosul DJ şi producător berlinez la un peisaj muzical volatil, hipersensibil la schimbările aduse de tehnologie, crize sau trenduri sociale.

Identitatea ta artistică e realmente una extrem de personală prin mixul de electronica, instrumente live şi voce, la care se adaugă, bineînţeles, temele alese pentru versurile pieselor. Cum ţi-ai defini tu propria muzică?

E o întrebare dificilă la care devine tot mai greu de răspuns, pe măsură ce trece timpul. Când aveam 20

şi ceva de ani, îmi era mai uşor să împart totul în cutiuţe şi să le etichetez, să spun că am fost influenţat masiv de una sau de alta, pentru că multe din ceea ce făceam erau evidente şi nu necesitau mari explicaţii. Cu avansarea în timp, lucrurile se complică însă, pentru că acele cutii devin tot mai numeroase şi mai mici, sfârşind prin a defini individualitatea în ansamblu, şi nu luate bucată cu bucată. A mă judeca singur raportându-mă la o singură cutie în care îmi găsesc locul într-un anume moment ar fi o www.zilesinopti.ro

„Încadrarea muzicii mele depinde de perspectiva ascultătorului”

prostie, un nonsens, dar asta nu înseamnă că nu există şi artişti care îşi au o cutie doar a lor, în care ei se simt confortabil. Eu nu sunt însă deloc sigur că îmi doresc să mă plasez într-una, pentru că întotdeauna îmi place să mă mişc între măcar trei sau patru zone diferite. Dacă ar fi, totuşi, să dau un nume, aş spune că fac muzică electronică destinată scenei de dans, influenţată puternic de varii alte muzici, care nu au neapărat legătură cu dansul, cum este partea legată de voce, inedită pentru public în perioada în care am debutat, însă acum frecvent întâlnită, cu bune şi rele, la destui artişti care aplică o tehnică similară. La prima vedere, zici că e 125 ppm şi e muzică electronică, dar chitara şi vocea ar putea să îi schimbe încadrarea la muzică pop, deci totul depinde de perspectiva ascultătorului.

Ai ales oricum o cale riscantă prin introducerea vocii într-un gen muzical atunci abia în prag de afirmare. Care au fost circumstanţele în care ai dobândit convingerea că ai putea deveni un compozitor de succes?

Cred că asta s-a clădit treptat, plecând de la feedback-urile primite în urma show-urilor de club pe care începusem să le susţin în mod regulat. Ca artist, ai mare nevoie de acest feedback nemijlocit, fiindcă altfel, doar să te limitezi, în bula ta, la a compune şi a produce piese, asta te poate împinge într-o fundătură. Din care nu beneficiezi de mare lucru şi e greu să mergi mai departe, se întâmplă multor artişti... de sute de ani se întâmplă asta şi unii au suferit mult mai mult decât mine, deci eu eram împăcat din www.zilesinopti.ro

start cu ideea că aş putea să nu am succes. Abia când au apărut semne concrete că aş putea sămi asigur existenţa din muzică, mi-a trecut prin minte că sunt şanse ca lucrurile să funcţioneze, că sunt oameni care apreciază ceea ce fac şi că, poate, mă aflu pe calea cea bună. Că am în mine ce trebuie. O bună bucată de vreme am avut o slujbă obişnuită în timpul zilei, la care am renunţat doar când am dobândit un venit stabil şi sigur ca muzician.

Dă-mi câteva detalii despre procesul creativ, întrucât ai albume, Drown, de pildă, în care nu foloseşti componenta vocală, deci nu pleci în compoziţie de la versuri...

În cazul meu, muzica vine întotdeauna prima, iar asta e, într-adevăr, un pic neobişnuit pentru maniera clasică de a compune, când îţi imaginezi muzica plecând de la un text. La mine se întâmplă invers, caut versurile care se potrivesc muzicii după ce am compus-o şi, încă din primle momente, îmi dau seama dacă acea muzică se va preta sau va avea nevoie inclusiv de cuvinte. Deci, de foarte devreme, drumul se bifurcă şi n-am nicio problemă dacă o piesă se dovedeşte reuşită fără vreun insert vocal. Dacă însă dă semne că s-ar califica în direcţia asta şi ar putea avea mai mult panaş prin adăugarea de versuri, rafinez compoziţia, în sensul integrării acestora. [...]

Citiţi interviul complet cu FRITZ KALKBRENNER pe www.zilesinopti.ro

DEPECHE MODE Din nou la București, cu turneul Memento Mori

Memento Mori, cel mai recent turneu mondial al trupei Depeche Mode, ajunge și la București, pe 26 iulie. Arena Națională va fi din nou gazda formației care a reprezentat un adevărat fenomen în țara noastră în anii ‘90. Se anunță un eveniment de neratat, probabil cel mai important concert din România în 2023. La „bătaie” cu Guns N’ Roses în formula magică, evident!

Un lucru trebuie spus încă de la început. Pentru fani, nimic din ce se va întâmpla la acest concert nu va reprezenta o noutate. De la cum va arăta scena, ce melodii fac parte din setlist, absolut toate detaliile sunt deja cunoscute, căci turneul a pornit deja de câteva luni și a ajuns recent și în Europa, iar internetul e plin de filmulețe, recenzii și comentarii (toate pozitive). Apoi, dat fiind faptul că cei de la Depeche nu sunt o trupă care să iasă din zona de confort, sunt șanse minime de surprize, cam din toate punctele de vedere.

Vom vorbi așadar despre ce presupune acest nou concert

DM în România, mai degrabă pentru cei care nu s-au decis încă dacă să dea sau nu banii pe bilet.

Ei trebuie să știe că Depeche Mode e ca vinul bun – cu cât se învechește, cu atât e mai de preț. De unde și costurile biletelor, mai mari decât în 2017, dar oricum, mai ieftine decât în alte părți. Apoi chiar și cu un show standardizat și un setlist previzibil, concertul Depeche Mode merită văzut. Energia pe care trupa o degajă este la aceleași cote înalte, dar desigur, dozată într-un mod mai inteligent de către muzicienii trecuți de 60 de ani. Chiar și la această vârstă, solistul Dave Gahan este un adevărat diavol pe scenă. În sensul bun, cumva. Carismatic și cu o energie parcă inepuizabilă, domină scena și subjugă audiența, într-o lecție de entertainment pur.

Și fiindcă veni vorba de scenă, trebuie spus că scena turneului Memento Mori nu presupune o producție prea complicată și nici nu e foarte mare. Nimic grandios, doar un ecran mare pe spate și lumini. Ce-i drept, cu un aranjament ce pare superior celui din turneul precedent. Noutatea e că parte din ecranul din spate, acum e un mare M, făcut tot din ecrane. Simpatic și nu prea. E clar că DM lasă muzica să fie în primplan, ca de obicei, și pune pe umerii lui Gahan toată distracția.

Setlist-ul concertului e subiect larg de discuții. Nu voi divulga piesele aflate oricum la un click distanță, ci voi reitera doar că va fi aproape sigur la fel ca pe peste tot, o adevărată plimbare de plăcere printre hiturile vechi și mai noi ale trupei. Sunt și câteva piese de pe Memento Mori – poate prea puține, având în vedere succesul de care se bucură albumul printre fani. Dar, până la urmă, trăim într-o lume în care nu mai putem vorbi de mult de un adevărat turneu de promovare a vreunui album, ci mai degrabă de album ca motiv de plecat la drum și făcut bani și... noi fani. Iar Depeche Mode e o trupă pusă tot timpul pe recrutat. Pentru asta, trec prin peste 200 de piese din repertoriu și aleg cam aceleași hituri, la care adaugă o mână de noutăți și cam aia e. Ca fan, mi-aș dori mult un concert fără Personal Jesus ori Just Can’t Get Enough, dar e greu, tare greu... Și repet, asta chiar dacă Memento Mori e un album care merge cântat cap-coadă.

Povestea albumului este și ea deja cunoscută. Materialul a fost programat și a prins contur înainte de trecerea în neființă a membrului fondator al trupei, Andy Fletcher. A fost finalizat în lipsa lui, după ce Martin Gore și Dave Gahan au decis să ducă totuși lucrurile la bun sfârșit. Și ce bine că au ales să facă asta, căci a ieșit o minunăție de album! Iar acum au prilej de turneu și nu putem decât să ne bucurăm.

Așadar, în ceea ce privește concertul din 26 iulie, recomandarea Zile și Nopți este clară: dacă nu v-ați luat bilet, săriți de vă luați și mergeți, căci merită! Dacă ați mai văzut Depeche Mode, la București sau Cluj, atunci știți deja asta. Dacă nu, credeți-ne pe cuvânt, efortul va fi răsplătit cu un show ca la carte. Sau de zile mari, cum zice clișeul. Și țineți cont că ar putea fi ultima ocazie de a vedea trupa live în România. Cine știe dacă vor continua... Nici ei, cu siguranță!

HEROES – Tribut lui DAVID BOWIE

O filă din povestea... Jazz-ului italian

Afost odată ca niciodată... un primar al unei micuţe comune toscane, Montsummano Terme, în care, prin anii ’60, se întâmpla Festival Internazionale del Disco. Şi acest primar, contemporan cu noi, având memorie bună, şi-a amintit că, pe 1 august 1969, acolo a cântat un june englez a cărui şedere era sponsorizată de o fabrică de papuci din zonă, băiat talentat şi frumuşel, cu mare priză la tinerele din Terme, chiar dacă nu vorbea o boabă italiană, David Robert Jones pe numele său. Britanicul, deşi tocmai terminase de înregistrat un album, Space Oddity, n-a ales să cânte o piesă de pe acesta, ci una compusă cu doi ani în urmă, When I Live My Dream, şi a pierdut în faţa unei interprete din Spania, Cristina. Cu alte cuvinte... David Bowie a ieşit pe locul 2!, căci să nu uităm că artistul la început de carieră adoptase deja acest pseudonim încă din 1965.

Escapada lui Bowie

în Italia avea să rămână singulară pentru câţiva ani buni, dar localnicilor nu

le-a dispărut din memorie

şi, în semn de omagiu, la 50 de ani după aceea, au dat numele David Bowie parcului

Vilei Renatico Martino, ce

găzduieşte Muzeul de Artă Contemporană din micuţa localitate. Mai mult, tot în

2019, primarul l-a abordat pe PAOLO FRESU, unul dintre cei mai valoroşi compozitori, aranjori şi trompetişti din Jazz-ul european, cu o idee îndrăzneaţă: un album de celebrare a muzicii lui Bowie, conceput şi realizat într-o manieră absolut personală, care să difere radical de abordările atât de comune, de tip „culegere de cover-uri”.

Având ca motto cuvintele lui David Bowie, „If you come from art, you’ll always be art.”, Paolo Fresu a alcătuit pentru acest proiect o trupă din muzicieni eclectici, cu care a prelucrat aproximativ 30 de piese, inclusiv Life on Mars, This Is Not America, Warszawa, When I Live My Dreams. Fiecare membru al grupului a contribuit la aranjamente, conferind varietate și dinamism demersului, deci excepţionalul album HEROES – A Tribute to David Bowie, înregistrat la finele lui 2020, după îndelungi repetiţii şi ajustări, reprezintă realmente un proiect colectiv. Din păcate, pandemia a împiedicat promovarea sa live, însă odată circuitele de cântări şi festivaluri redevenite funcţionale, proiectul HEROES s-a relevat ca unul dintre cele mai apreciate act-uri de Jazz italian, melomanii români putând să îl descopere în cadrul concertului susţinut în iunie, la Sala Auditorium a Palatului Regal (MNAR) din Bucureşti, în formula Paolo Fresu (trompetă, fligorn), Petra Magoni (voce), Filippo Vignato (trombon), Francesco Diodati (chitară), Francesco Ponticelli (contrabas, bas electric) şi Christian Meyer (baterie).

Incontestabil, proiectul de Jazz italian HEROES – A Tribute to David Bowie îşi datorează originalitatea contribuţiei creative colective a unor muzicieni diferiţi

între ei ca generaţie, background artistic şi preferinţe muzicale, de la absolventul de Conservator parizian Fillippo Vignato sau chitaristul cu expertiză inclusiv în muzica de dans şi teatru Francesco Diodati, până la veterani precum premiatul baterist Christian Meyer (Elio e le Storie Tese) ori vocalista Petra Magoni, ce a cântat chiar şi cu Bobby McFerrin, dar rămâne îndeobşte cunoscută pentru Musica Nuda. Drept urmare, pentru a desluşi modul în care a funcţionat atât de bine acest mix inedit, am invitat la un dialog informal întreaga trupă şi am început, natural, cu iniţiatorul proiectului, legendarul trompetist Paolo Fresu.

Ai afirmat că David Bowie a fost mereu apropiat de Jazz. Poţi să detaliezi? Fiindcă fanii lui Ziggy sau Thin White Duke s-ar arăta, probabil, miraţi. PAOLO FRESU: În primul rând, David Bowie cânta şi el foarte bine la saxofon. Apoi, să nu uităm că cei mai mulţi dintre muzicienii cu care a înregistrat ultimul său album, Blackstar, vin din Jazz, deci, prin urmare, dă senzaţia că abordarea

lui Bowie a fost undeva

între Pop şi Jazz. Din motivul pe care l-ai spus, ne-am apropiat cu mare grijă de acest proiect, tocmai pentru că muzica lui Bowie nu este liniară, iar când am început discuţiile cu Petra [Magoni] pe marginea repertoriului, am realizat repede că unele piese, care la ascultare păreau simple, nu erau deloc uşor de interpretat, apropiindu-se mai degrabă, în formăşi structură, de un standard de Jazz decât de o piesă Pop. Muzica lui Bowie

rămâne încă un mister pentru noi... e foarte uşor de ascultat, dar surprinzător de dificil de cântat. Nefiind niciunul familiar în profunzime cu muzica lui până la acest proiect, materializarea sa nu s-a dovedit a fi chiar o călătorie distractivă pe întreg parcursul său. [...]

Cât de greu a fost să-i convingi pe ceilalţi să se implice? A fost foarte, foarte simplu. Am pus mâna pe telefon, i-am sunat şi i-am întrebat dacă ar vrea să cânte cu mine David Bowie la Montsummano Terme. Toţi au zis ‚Da’ imediat, niciunul nu mi-a spus: ‚Lasă-mă să mă mai gândesc’. Pasul imediat următor a fost să stabilesc ce anume vom cânta, iar acela a fost cu adevărat cel mai dificil. M-am consultat continuu cu Petra, fiindcă am plecat de la ideea de a include material nu doar din trilogia berlineză [Low/ Heroes/ Lodger], dar şi de pe ultimele lui albume, precum şi piese celebre, ca Space Oddity. [...]

Citiţi interviul complet cu membrii proiectului HEROES pe www.zilesinopti.ro

JulIAN lAGe

„View with a Room”

Chitaristul și compozitorul

Julian Lage a revenit după un an de la lansarea albumului „Squint”, una dintre cele mai bune producții de jazz ale anului 2021, cu un nou titlu, reunind trio-ul format cu basistul Jorge Roeder și bateristul Dave King, răspunzând la una dintre întrebările de mult formulate în lumea jazz-ului: poți avea laolaltă orchestrații bogate, improvizație organică și expresia agilă a unui trio? A descoperit câteva detalii studiind înregistrări istorice cu Charlie Christian și a șlefuit un stil propriu, fascinant prin echilibrul dintre tehnică și emoție, trecând prin diverse formule, care să acopere cât mai multe posibilități. S-a oprit din nou la trio cu albumul „View with a room” și, pentru a adăuga o voce de echilibru, l-a invitat pe emblematicul chitarist Bill Frisell, cu care a format un vocabular inspirat din jazz-ul modern, dar

și din surse precum Beach Boys sau George Harrison. Chitariștii, susținuți de ritmica fluidă, împletesc blues-ul cu rockabilly, boogie, hard bop și improvizație cu inteligență de maestru și cu prietenie candidă, răspunzând la mai multe întrebări la care și noi căutam un răspuns. Și, în timp ce găsim răspunsuri, ne minunăm de muzica acestui grup și absorbim întreaga plăcere pe care această colaborare o degajă.

Artă IulIe 2023

A

TXT TEXT DE TEODORA BRATU

rta oferă un mod de expresie a realității pentru artist și un mod de a înțelege realitatea pentru privitor. Pictura

Cea mai mare parte a expoziției explorează modul în care pictura și fotografia s-au îmbinat, cu o selecție de lucrări contemporane majore, care arată cum ambele forme de artă încearcă să surprindă momente trecătoare în timp sau momente din istorie.

Picturile fotorealiste ale lui Gerhard Richter, cum ar fi „Two Candles” (1982) și „Aunt Marianne” (1965), reprezintă o abordare în acest sens, alături de lucrările ulterioare ale lui Luc Tuymans și Wilhelm Sasnal. Artiști Pop precum Richard Hamilton, Robert Rauschenberg și Pauline Boty oferă o altă abordare, încorporând imagini fotografice în picturile lor, așa cum se poate vedea și în lucrările „Then & Now”,

de Lorna Simpson, sau „Predecessors”, de Njideka Akunyili Crosby.

Există însă cazuri în care această legătură este mult mai clară. Dacă Hiroshi Sugimoto a înțeles peisajul marin ca pe o diviziune a cerului cu apa în tonuri alb-negru, Mark Rothko se juca cu formele dreptunghiulare în picturile sale abstracte. E bine știut că Andy Warhol a fost un fan al ecranului de cinematograf, lucru evident și în plasarea a două fotografii cu Marlon Brando pe o pânză neprelucrată, care ar fi putut fi folosită, în mod normal, pentru pictură. Vulnerabilitatea a fost o sursă de inspirație pentru Miriam Cahn și Jana Euler. Dacă una dintre cele două s-a jucat cu două figuri fantomatice subacvatice care par

și fotografia sunt două dintre cele mai răspândite medii de lucru pentru artiștii practicanți, iar pe cât de diferite sunt, au un scop comun și se influențează constant. Aceasta este premisa care stă la baza celei mai noi expoziții de la Tate Modern, faimosul muzeu din Londra, care analizează modul în care pensula și lentila au fost folosite pentru a surprinde momente în timp și au deschis o conversație între unii dintre cei mai mari artiști ai ultimelor generații, Capturing The Moment, deschisă publicului până pe 28 ianuarie 2024.să se înece, cealaltă a ales să surprindă partea inferioară a unei rechin, în opoziție cu modul înfricoșător în care este adesea înfățișat.

Lucrări cheie ale lui Lisa Brice, Peter Doig, Marlene Dumas, David Hockney și Paulina Olowska arată și mai multe moduri în care stilul, compoziția, conținutul și semnificația picturii contemporane dialoghează cu fotografia. Pe măsură ce imaginile de pe ecran devin din ce în ce mai omniprezente, tablourile recente ale Laurei Owens, Christinei Quarles și Salman Toor oferă o imagine a modului în care mediile digitale remodelează modul în care pictorii lucrează astăzi.

SERGIU MATIŞ

Sergiu, pornim de la workshop-ul despre practica ta, Visible Thinking Body. Ai lansat atunci o întrebare: cum putem transpune gândirea în mișcare și cum poate ea deveni dans? Înainte de asta, eu te-aș întreba... când mișcarea poate deveni dans?

E destul de ușor ca mişcarea să devină dans, adică definiția dansului a devenit super elastică din anii ‘90, probabil și de mai devreme, de când Yvonne Rainer și postmodernii au început să facă dans și coregrafie din gesturile cotidiene, au compus dansuri din cele mai banale gesturi tocmai pentru a extrage dansul din zona virtuozităţii, mai ales din balet sau neoclasic. Dansul postmodern asta a însemnat... deci definiția dansului a devenit foarte elastică, ceea ce e foarte bine. Prin 2013, în timpul masteratului [Sergiu Matiş a absolvit masterul în creaţia solo-urilor de dans la Centrul InterUniversitar pentru Dans (HZT), din cadrul Universităţii de Arte din Berlin, în 2014n.r.], aveam colegi de an care nu veneau din dans, ci din dramaturgie, sculptură sau film și pentru ei, pur și simplu, prezența corpului era deja un dans. Un spectacol de-al unor colegi de-ai mei, de exemplu, era despre ceaţă... mișcarea ceții în diferite situații, în acest black box al scenei. Dansul care mă interesează pe mine e altceva. Caut mereu să fie combinații de gândire sau un sistem construit, o atenție mărită la mișcare.

Stabilit la Berlin din 2008, reputatul coregraf român Sergiu Matiş a revenit, la finele acestei primăveri, pentru câteva zile în ţară, spaţiul cultural Teatrelli din Bucureşti găzduind o reprezentaţie a instalaţiei audio performative create de el, Extinction Room (Hopeless.), asociată unui workshop dedicat performerilor din zona dansului contemporan. Am stat de vorbă cu SERGIU MATIŞ despre procesul creativ şi practica lui artistică, ce dau frecvent spectacolelor sale un pregnant caracter interdisciplinar şi multicultural, purtând publicul de la poezia veche (Hopeless, 2019) la literatura SF (Blazing Worlds, 2023), de la textele antice (Unrest, 2021) până la sunetele arhivate ştiinţific, precum cele ale păsărilor pe cale de dispariţie din Extinction Room. Bineînţeles, Simuliert, memorabila coproducţie a CNDB cu Teatrul German de Stat din Timişoara, nu putea lipsi din discuţie, din moment ce, la vremea premierei, în 2015, Sergiu Matiş propunea un scenariu post-apocaliptic în care dansul ar fi devenit doar o etalare a unei noi virtuozităţi. www.zilesinopti.ro

„Îmi place schimbarea dintre diferitele registre ale creierului în mișcare”

Particularizează, te rog, pe Visible

Thinking Body...

Există în această practică a mea, în VTB, două ramificații principale: una este a naviga și a ajunge - navigation and arrival -, iar cealaltă este a căuta și a găsi. Acest mod de a gândi în mișcare creează dansul care mă interesează pe mine, ce este între improvizație și compoziție. Poate urmări cum, în aceste acțiuni, se schimbă registrul minții, deci cum este focusată mintea spre creativitate, spre a accesa mișcări ce aparent sunt noi ori dacă e o combinație aproape magică de înșiruiri de dinamici, cum acestea devin conștientizate sau, pur și simplu, sunt lăsate în frâul liber al imaginației. Mai pe scurt, este mai întâi registrul mental, care e animat de imaginație, și după aceea intră partea mai analitică, mai observantă, mai rațională. Personal, îmi place când observ și alți colegi ce practică acest mod de a dansa, schimbul de registru și atenția... când vezi că performerul sau dansatorul schimbă registrul atenției, când vezi că e într-un trip, iar mintea și corpul sunt într-un dans al imaginației, sau când este analitic, când este decis, când este conștientizat. Îmi place mereu schimbarea asta dintre diferitele registre ale creierului în mișcare. Avem memoria proceselor de distilare în acțiune și, ca în timpul unei conversații în care te referi mereu la două-trei puncte care sunt importante și revii mereu asupra lor, în dans este la fel. Îmi place să văd ce devine important, ce devine marginal și cum atenția are diferite puncte de focus, îmi place să observ acest proces complex de a dansa.

www.zilesinopti.ro

Apropo de complex, prin 2015, pentru Simuliert, tu spuneai: „Ceea ce este complicat nu este partea organică sau anorganică din mine, pe care de altfel o pot simți și controla acum foarte precis, ci acel lucru pe care îl numim EU... când zic EU, e greșit”. În ce raport ești acum cu acest ‘Eu’ al tău?

Probabil unul și mai complex, depinde de care ‘Eu’ vorbim. Fiindcă mereu mă confrunt cu această definire de sine. Acum încerc să fiu mai puțin pe scenă și să am perspectiva spectacolului din afară, iar asta deja schimbă consistența dansului, pentru că e mult mai mult de lucru la a transfera aceste idei și la cum devin ele vizibile în alte corpuri. Mai este ideea de authorship în raport cu acest ‘Eu’, mai ales când lucrez cu performeri care au și ei practici și un nivel de cunoaștere deosebit de avansat în dans și în modul în care vor ei să performeze, pentru că, după întâlnirea acestora cu ideile pe care le propun eu, vine întrebarea... a cui este, de fapt, paternitatea spectacolului? Sau trebuie privit ca o întâlnire a mai multor elemente creative? E interesant aspectul ăsta, fiindcă semnătura mea e vizibilă, chiar dacă eu nu fac parte propriuzis din spectacole. Nu neapărat că m-ar interesa ca un spectacol de-al meu să aibă caracteristicile la care lumea se așteaptă, dar încă sunt vizibile, chiar dacă eu nu sunt pe scenă și asta e, oarecum, curios. Dar atunci, în 2015, cred că eram pe această idee de a de-centraliza oarecum ego-ul omenesc în relaţia sa cu mediul, cu tehnologia.

Citiţi interviul complet cu SERGIU MATIŞ pe www.zilesinopti.ro

„SĂPTĂMÂNA COMEDIEI”

10 ani cu teatru, film, spectacole și concerte în aer liber

Festivalul Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale tradiţionale ale Brașovului, destinat atât localnicilor, cât şi turiştilor, aniversează 10 ani de existență! Ediția aniversară a festivalului va avea loc în perioada 3-9 iulie, la Teatrul Sică Alexandrescu, la Cinema Astra și în Parcul Central Nicolae Titulescu, fiind alcătuită din trei componente distincte: teatru, film și o secțiune de teatru, concerte și spectacole în aer liber pentru întreaga familie.

Secțiunea competițională de teatru a festivalului aduce în premieră la Brașov şase spectacole montate nu doar la teatre de stat, dar și venite din zona teatrului independent, care propun publicului un umor de bună calitate, în varii forme de declinare și adaptări după texte clasice ale căror valoare și mesaj sunt atemporale. Spectacolele care vor descreți frunțile spectatorilor în acest an sunt:

Pornind de la textul lui Caragiale, care vorbește despre ipocrizia societății românești – mic-burgheze, în epocă – Cornel Scripcaru actualizează, în această montare totul: limbaj, evenimente, acțiune, punând însă accentul pe perenitatea măștilor sociale, ce evidențiază aceeași ipocrizie și aceleași tare ale societății româneşti moderne. Prin abordarea regizorală și jocul actorilor, spectacolul reușește să ofere o experiență plină de umor, dar și de o profundă analiză a societății în care trăim.

Conform tradiției, juriul secțiunii de teatru va acorda 5 premii: Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță, Cel mai bun spectacol, Premiul pentru Regie și Premiul Juriului, iar festivalul va fi încheiat cu spectacolul Omul zilei (regia: Dan Tudor), al Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov.

Tartuffe sau Impostorul, de Molière, este considerată una dintre cele mai puternice

comedii de caracter din literatura mondială, scrisă cu scopul de a denunța fanatismul religios şi ipocrizia practicată de nobilii şi marii burghezi în secolul al XVII-lea.

Regizorul Gelu Colceag propune publicului un spectacol de teatru în teatru în care explorează cu subtilitate și inteligență efectele comice produse de intrigă, prin satirizarea ipocriziei, vicleniei şi naivității.

Don Juan, Teatrul Nottara

Între umor negru și ironie amară, între hohote de râs și umbre de tristețe, Don Juan în viziunea lui Cristi Juncu reconfigurează povestea celebrului seducător, demitizându-l și reconstruindu-l, într-o zonă în care copilăria se întâlnește cu cruzimea și puterea de seducție cu refuzul maturizării. Este un spectacol ce te provoacă să reflectezi asupra naturii umane, a relațiilor interpersonale și a consecințelor propriilor acțiuni.

PICASSO vs. EINSTEIN, Teatrul de Comedie

Avem parte de o comedie specială, o comedie inteligentă ce îmbină elemente de umor american, standup comedy, cabaret parizian și sitcom TV, creată de genialul actor și dramaturg Steve Martin, care a cucerit deja publicul din întreaga lume de aproape 30 de ani. Intriga spectacolului, a cărui regie este semnată de Teodora Petre, se bazează pe o întâlnire fictivă între doi dintre cei mai influenți oameni ai secolului, care, cu siguranță, au multe de împărtășit.

Taximetriști, Teatrul Apollo 111

Doi taximetriști în timpul unei ture de noapte bat străzile Bucureștiului împreună cu o mână de clienți. Ar trebui să fie o noapte obișnuită, dar nu e, pentru că suntem la teatru. Așa că avem întâlniri și întâmplări care ar trebui

să le schimbe viața. Prin intermediul dialogurilor vii și al contextelor comice sau dramatice, spectacolul regizat de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae te va captiva și te va purta într-o cursă plină de surprize, iar dinamismul și realismul situațiilor te vor fascina.

California Suite, Teatrul Metropolis

California Suite (regia: Andrei Huțuleac) este o comedie în trei părți despre traiul în comun scrisă de autorul american Neil Simon, care încearcă să răspundă la întrebarea

„Ce ne face să rămânem împreună chiar și atunci când toate circumstanțele exterioare arată că ar trebui să o luăm pe căi separate?”. Piesa abordează cu umor și sensibilitate dilemele, conflictele și momentele comice care pot apărea în cadrul unei călătorii, într-un hotel din California. Fiecare parte a spectacolului aduce în prim-plan o poveste diferită, cu personaje distincte și situații inedite. www.zilesinopti.ro

Noutatea acestei ediții aniversare este secțiunea de teatru & spectacole în aer liber. Astfel, Parcul Central Nicolae Titulescu va deveni, timp de șapte zile, scenă pentru artiști, actori, animatori, pantomimi și muzicieni. Ne vom întâlni aici cu Ada Milea și Apolodor, vom reasculta povești românești, vom vedea pe scenă farse medievale și spectacole în stilul Commedia dell’Arte sau vom cânta alături de artiștii de la Opera Comică pentru Copii. Programul va include atât spectacole dedicate celor mici, cât și spectacole și concerte pentru toată familia, iar accesul va fi gratuit. Fiind una dintre puținele șanse de a te mai bucura de montări de calitate vara aceasta, chiar dacă locuiești în afara Brașovului, poate merită să te bucuri de o minivacanță în care să te relaxezi la Săptămâna Comediei și să îți satisfaci deopotrivă setea de cultură și divertisment. Să fie comedie!

FLORIN GHIOCA

Expoziția „Distorsiuni și expresii”

Opremieră ieşită din tipare pentru arta foto din România: în deschiderea Festivalului de teatru Săptămâna Comediei de la Brașov, în foaierul Teatrului „Sică Alexandrescu”, pe 3 iulie, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie Distorsiuni și expresii, cu o serie de portrete-caricaturi ale unor actori celebri, realizate de cunoscutul fotograf de teatru Florin Ghioca. Este vorba despre portrete realizate cu o lentilă specială (fisheye), care distorsionează în mod hilar fețele celor fotografiați, ca și când aceștia ar fi priviți prin vizorul unei uși. Printre actorii care au avut curajul de a se lăsa pozați astfel se numără: Marcel Iureș, Vlad Zamfirescu, Alexandru Papadopol, Anca Sigartău, Dan Puric, Tomi Cristin, Șerban Pavlu, Dan Tudor, Marius Rizea, Petru Hadârcă, Lucian Iftime, Emil Boroghină, Bogdan Farcaș, Vlad Drăgulescu, Andrei Huțuleac, Vitalie Bichir, Ionuț Toader și mulți alții, pe care publicul îi va descoperi în premieră absolută în perioada 3-9 iulie.

Florin Ghioca este unul dintre foarte puținii artiști autentici devotați teatrului din România și de mai bine de nouă ani fotograf oficial al Teatrului Național din București. Este președinte-fondator al IATP (International Association of Theatre Photographers) și până în prezent a venisat peste 15 expoziții de fotografie de teatru, atât în țară, cât și în străinătate. Într-o lume în care fotografia a devenit un hobby comun datorită tehnologiei „istețe”, arta fotografiei de teatru, când este practicată din vocație, cu inspirație și har, trebuie tezaurizată, întrucât ridică deasupra ordinarului experiențele pe care le trăim ca spectatori și le face cu

DAN PUGHINEANU

Premiul UNITER primit recent la Timişoara, pentru rolul amfitrionului imaginat de Răzvan Mazilu ca parte a transpunerii sale scenice a Operei de trei parale a lui Bertolt Brecht, confirmă valoarea unuia dintre cei mai talentaţi şi versatili exponenţi ai tinerei generaţii de actori români, mai ales că Dan Pughineanu încheie o stagiune în care a strălucit pe scena Teatrului Excelsior în câteva premiere notabile: Punk Rock (regia: Vlad Cristache), Oraşul nostru (regia: Alexandru Dabija), Aproape (regia: Eugen Gyemant) şi, nu în ultimul rând, coproducţia româno-italiană

Romeo şi Julieta (regia: Michelangelo Campanale). Iniţiat în ale actoriei la Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”

Care crezi că e diferența între actualul Dan Pughineanu, câștigător de premiu UNITER, şi cel de acum cinci ani, care câștiga Gala HOP?

din Piatra Neamţ, oraşul său natal, de către Maria Hibovschi, apoi format până în 2017 la UBB din Cluj, de Miklós Bács, în spiritul eclectismului performativ, de la teatrul nonverbal (Solo Goya) şi Commedia dell’arte (Vremea Pulcineilor) până la Musical (The Rocky Horror Picture Show) şi teatru-dans (D’ecourage şi O femeie, spectacole create de Andrea Gavriliu), DAN PUGHINEANU s-a afirmat după terminarea studiilor ca membru al echipei teatrului bucureştean Excelsior, atrăgând atenţia încă de la debutul său în Missouri Sky (regia: Silvia Roman), în primăvara lui 2018. A urmat un parcurs constant ascendent, pe care am încercat să îl revizităm în dialogul cu tânărul actor, plecând, evident, de la proaspăt câştigatul trofeu UNITER.

că foarte mult contează acest curaj de a propune și de a avea încredere în propunerile tale, de orice fel. Propuneri şi de text, și de personaj, și de rezolvarea unei situații ca actor. Deci cred că premiile astea, oricât ar fi ele de puţin relevante pe plan național, au sigur un rol de a-ți da mai multă încredere în tine, în valoarea ta profesională. Sigur, nu doar premiile fac un actor, dar cumva ele te ajută să fii un actor ceva mai maleabil și mult mai încrezător.

Uman, nu mi se pare neapărat că e o schimbare foarte mare. Artistic vorbind, cred că rolul acestor premii este, cumva, să îți dea un fel de încredere... care e propice muncii ăsteia de actor, pentru că, pe măsură ce trec anii de la terminarea facultății, îmi dau seama www.zilesinopti.ro

„Contează curajul de a propune și de a avea încredere în propunerile tale”

Să vorbim despre rolul din Opera de trei parale a lui Răzvan Mazilu. Marlene nu se regăsește în textul lui Bertolt Brecht, este imaginat de către regizor. Cât din Dan Pughineanu a ajuns să se regăsească în acest personaj de când ai început să-l joci?

Când am văzut afişată distribuția, era acest Marlene, amfitrion: Dan Pughineanu... era ultimul pe listă. M-am uitat apoi pe distribuția din piesă și nu apărea niciun Marlene, și mă gândeam ce-o fi asta, o mai fi cineva pe acolo, prin spate, un “copac 2”, așa, pentru că, într-adevăr, tehnică vocală nu pot să zic că am. Întotdeauna am zis că succesul pe care l-am avut cu rolul Marlene nu a fost datorită vocii mele, ci... în ciuda ei. Cumva, nu era deci neapărat o surpriză pentru mine că voi avea un rol foarte mic întrun musical, dar după aia, la primele repetiții, mi-a spus Răzvan că vrea un personaj omniprezent, un amfitrion

care să prezinte scenele, care să spună didascaliile de la fiecare scenă scrisă de Brecht. Evident, el își dorea de un personaj tipic musicalului american, poate un amfitrion de la cabaret, adică un androgin, dar cu foarte multă sexualitate, foarte mare în gesturi, şi cred că astea au fost și darul, și priceperea lui Răzvan, că s-a folosit foarte mult pe parcursul repetițiilor de atributele pe care le am eu, mai ales că în acea perioadă, ca și acum, dar atunci mai cu precădere, făceam stand-up.

Mă duceam la seri de amatori și făceam stand-up pe texte scrise de mine, fiindcă mi se părea atunci - dar mi se pare și acum - un exercițiu foarte bun de scriere a unui text și de livrare a lui, deci 100%, cumva, să fii autorul unui moment.

Răzvan s-a folosit foarte bine de chestia asta, pentru că ideea de Marlene de la începutul repetițiilor diferă față de cel care a ieșit la premieră și față de cel care este acum, pentru că, într-adevăr, am adus foarte mult din mine și din simțul meu al umorului.

Ești un spirit planificat. Nu este paradoxală această înclinaţie a ta spre improvizaţie?

Ca persoană pragmaticăceea ce cred eu că sunt -, vreau ca totul să fie rezolvat, deci prin improvizație, încerc să rezolv o problemă pe care tot eu mi-am făcut-o, pentru că dacă n-aș fi fost pragmatic și aș fi fost o persoană mult prea artistică, una cu capul în nori, probabil aș fi mai delăsător cu improvizația și nu aş ține neapărat să aibă logică ceea ce spun. Fiind pragmatic, cumva, nu pot să las lucrurile astea, pentru că mi-ar sta pe creier, deci este o improvizație controlată. Tot ce fac eu e controlat. Iar improvizații, oricum, au fost mai mult la repetiții [la Opera de trei parale], căci după aia, în spectacole, rar se întâmplă să răspundă cineva din public. [...]

Citiţi interviul complet cu DAN PUGHINEANU pe www.zilesinopti.ro

SoNoRo Musikland ajunge la ediția a V-a

Cel mai tânăr dintre proiectele Asociației culturale SoNoRo, Festivalul SoNoRo Musikland ajunge

în acest an la ediția a V-a. Inspirat de istoria impresionantă a sașilor din Transilvania, festivalul este programat în perioada 14-23 iulie și va continua să celebreze, prin intermediul muzicii clasice, patrimoniul cultural din orașul Brașov și pe cel al câtorva sate din Transilvania – o zonă unde bisericile fortificate spun povești care au supraviețuit timpurilor vitrege pe care le-a trăit populația germană de-a lungul a peste 800 de ani de locuire. Această ediție a festivalului cuprinde 12 concerte, dintre care 3 jam sessions în grădini, la lumina lunii, atunci când se creează o atmosferă plină de farmec. 12 muzicieni, un dirijor și o orchestră de filarmonică vor încânta publicul cu măiestria lor artistică, aceasta fiind confirmată atât în mediul muzical internațional, cât și prin intermediul premiilor pe care le-au obținut de-a lungul anilor.

Festivalul va începe vineri, 14 iulie, în Piața Sf. Ioan – un spațiu urban redat orașului. Aflată în vecinătatea Bisericii Franciscane cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, această piață a devenit un veritabil hub al vieții culturale brașovene. Sâmbătă, 15 iulie, publicul este invitat la Bastionul Țesătorilor din Brașov, un loc emblematic al orașului, apărat și întreţinut de bresla ţesătorilor până la sfârșitul secolului al XVII- lea, o fortificație medievală brașoveană cu o autentică arhitectură istorică.

Duminică, 16 iulie, este programat un matineu la Casa Mureșenilor din Brașov, înfiinţată în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei Mureşianu. Aceștia au pus în operă testamentul cultural al academicianului Iacob Mureşianu și au oferit statului român, în vederea organizării unui muzeu, spaţiul necesar, o colecţie foarte valoroasă de mobilier, pictură și sculptură, dar și o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente.Tot duminică va avea loc un jam session la Das Fort Boutique din Râșnov, un ansamblu minunat de case din secolul al XVIIIlea, restaurate cu grijă și transformate cu pricepere și eleganță în case de oaspeți.

Luni, 17 iulie, festivalul continuă cu un concert la Banca de Cultură Apollonia. Fosta bancă săsească, ridicată între anii 1906-1908, era cunoscută ca „Banca Țării Bârsei”, fiind edificată după planurile arhitectului Albert Schuller. Pe locul acestui edificiu s-a aflat locuința celebrei femei negustor din secolul al XVI-lea, Apollonia Hirscher, cunoscută pentru faptul că afacerile ei se întindeau până în cele mai îndepărtate colțuri ale Austriei și Turciei, dar și pentru donațiile făcute orașului. Marți, 18 iulie, iubitorii de muzică clasică sunt așteptați la Conacul Heldsdorf din satul Hălchiu, la 16 kilometri de Brașov. Acest conac este un fost hambar metamorfozat în spațiu de evenimente, caracterizat de o simplitate și o eleganță în stil shabby chic.

Joi, 20 iulie, festivalul revine în Sala Barocă a Primăriei Municipiului Sighișoara, o clădire în stil neo-renascentist, edificată între anii 18861888, pe amplasamentul unei vechi mănăstiri dominicane. Această clădire impunătoare a avut de la început un scop administrativ, fiind numită Palatul Comitatului Târnava Mare. Ziua de joi se va încheia cu un jam session la Pensiunea Viscri 125, un loc din inima Transilvaniei care, potrivit Patrimoniului Mondial UNESCO, este unul dintre puținele vestigii rămase lumii ce oferă experiența satului tradițional cu biserici fortificate.

Vineri, 21 iulie, este programat un concert la Biserica fortificată din Meșendorf, o biserică-sală în stil gotic timpuriu, ridicată în

secolul al XIV-lea; cu un turn vestic şi cor poligonal, aceasta a fost fortificată în 1495. Turnul primeşte un cat de apărare din lemn, la fel corul şi nava. Interiorul este dominat de tribuna pe stâlpi de lemn, dezvoltată pe trei laturi şi decorată cu picturi baroce, şi de altarul triptic din 1693, deasupra căruia este amplasată orga, construită în anul 1914. Ultimul jam session al festivalului va avea loc în această zi, la Critz Cross din Criț, o casă de oaspeți cu grădină și terasă, recondiționată recent.

Sâmbătă, 22 iulie, Festivalul SoNoRo Musikland va merge din nou în vizită la Cross Country Farm din satul Prod, comuna Hoghilag, județul Sibiu, un tărâm al cailor fericiți și al unui turism ecvestru de înaltă calitate, la nivel internațional. Agenda festivalului ajunge la ultimul concert duminică, 23 iulie, care va avea loc în Biserica Evanghelică Sfântul Ștefan din Saschiz, construită în 1492 și finalizată în 1525, pe ruinele unei biserici romanice și a alteia în stil gotic cistercian, inclusă în patrimoniului UNESCO din anul 1999.

Accesul la concertele SoNoRo Musikland este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile.

KOROLENCO:

Corolenco Cristian aka Korolenco, a terminat UNArte în București, în 2017, la secția Arte Grafice, dar „mâzgălește” pereții de prin 2007, de la 14 ani. Acum are 30 și i se pare că în prezent are mult mai mult sens ceea ce face, iar criteriile după care se ghidează sunt mult mai riguroase. Pe lângă graffiti/street art, activează de 6 ani ca tatuator, împreună cu un prieten foarte bun.

Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscut și apreciat în România?

Cred că cel mai important este să nu te focusezi prea mult pe ideea de stil. Stilul se găsește cu creionul pe hârtie, cu pensula pe pânză, cu spray-ul pe perete etc.

Un prof’ de la Arte zicea ceva interesant și amuzant, în același timp: „Stilul nu-l găsești tu, te găsește el pe

tine și ar fi bine să te găsească lucrând!”. Și asta fac. Nu trece o zi fără să desenez, indiferent dacă am ziua încărcată cu treburi vitale supraviețuirii. Urmăresc mulți artiști care-mi plac și mă pun și eu pe treabă. Din păcate, anul trecut nu am avut ocazia să particip la niciun festival de street art din România, deci sigur trebuie să lucrez mai mult. Momentan, nu consider că sunt cunoscut, iar pentru asta trebuie să desenez mai mult și probabil vor veni și aprecierile.

Cum decurge procesul tău creativ?

După cum spuneam, urmăresc și studiez foarte mulți artiști din toate categoriile artelor vizuale. Rockwell, Leyendecker, Mike Mignola, Greg Capullo, Otomo Katsuhiro, Kim Jung Gi, Eleeza, Joyce Lee, ETAM crew, HelioBray, MAD C sunt doar câteva nume dintr-o listă foarte lungă de artiști care-mi plac și care mă motivează să umplu foile. La ei mă uit ce fac, să încerc să disec ce fac și apoi încerc să aplic și eu ce înțeleg de la ei în lucrările mele. Deci artiștii ar fi în primul rând o sursă de inspirație, din punct de vedere tehnic. În rest, viața cotidiană e o sursă inepuizabilă de întâmplări care pot fi transformate în lucrări. Pe mine mă inspiră lucrurile care par nedrepte, absurde, frustrante, pe care le observ, le citesc

„Mă inspiră lucrurile care par nedrepte, absurde, frustrante”

într-o carte/revistă/postare sau mi se întâmplă. Și nu cunosc niciun mod mai frumos de a le răspunde decât prin artă!

Cum ți-a schimbat street artul felul în care percepi arta și lumea, în general?

În primul rând, până să ajung la Muzeul de Artă din Galați, am văzut pe pereți „expoziții cu japca”, așa cum îmi place mie să le numesc, deci din start, graffiti/street art-ul are mult mai mult impact decât un tablou expus într-o încăpere, unde în prezent nu prea intră lumea nici măcar de curiozitate, la întâmplare, măcar să arunce un ochi, ceea ce e trist. Dar street art-ul ar putea fi „linia punctată” care îi ghidează către vernisaje. E posibil să le trezească curiozitatea, la un moment dat. Îmi place ideea că toate categoriile sociale au acces la street art. E imposibil să nu rămână cu ceva persoana care privește, chiar dacă în unele situații, reacțiile sunt negative.

Cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?

Social media este cel mai important motor de promovare! Imaginează-ți o întâmplare pe cât e de absurdă, pe atât e de posibil să se fi întâmplat deja și probabil se va mai întâmpla: postezi o lucrare de mari dimensiuni, o persoană îți acționează și/ sau îți distribuie postarea, se întâmplă să fie chiar în locul unde este desenat peretele, dar stând cu ochii în telefon, nu-l vede! Cam atât de important

este social media, iar arta este pentru toată lumea și-așa pot ajunge cel mai ușor la toți.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?

Toate lucrurile făcute legal în spațiul public sau privat reprezintă o provocare… rar găsești persoane care să-ți ofere 100% libertate de exprimare. Dar cele mai mari provocări au fost tematicile de la festivalurile de anul trecut. Nu știi în ce direcție să te duci, ca să nu superi sau să sperii juriul. Sunt niște bariere pe care mi le-am creat probabil. Anul ăsta o să încerc să fiu mai liber.

Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social/ politic?

Din punctul meu de vedere, mesajele sociale și politice sunt

esența street art-ului, dar instituțiile publice sau private nu te sponsorizează sau nu își dau acordul pentru cele „brutale” și ar fi și culmea să susțină ceva ce îi atacă în mod direct și atât de expus. Ce am observat în ultima perioadă, vis-a-vis de evenimentele de street art, e că toate au tendințe hippie, extrem de dulci și pozitive. Lumea nu se împarte numai în flori, îmbrățișări și scări către nori, pe unde zboară fluturași. Dar aici nu e vina artiștilor, în niciun caz. Spiritul revoluționar a fost transformat într-un cerc cu colțuri orientate spre interior de cei care impun reguli la astfel de evenimente.

Lucrările cu mesaj politic brutal se înfăptuiesc numai la lumina lunii, iar cele cu mesaj social blând și drăguț, la evenimente sponsorizate. Dar sunt și multe lucruri care doar arată extrem de bine, ceea ce nu e cu nimic în neregulă, dacă scopul lor e pur decorativ. Până la urmă, trebuie să existe un echilibru între ele.

Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?

Mi-aș dori să fie motivul pentru care trece mai des pe strada respectivă!

Ce urmează pentru Korolenco?

Urmează să desenez mai mult, să mă documentez mai mult, să fac multe chestii pe cont propriu, de unul singur, cum am făcut și până acum.

Festivalul GEORGE ENESCU

că arta trăieşte în noi şi prin noi. Generozitatea prin muzică este acest moment în timp, pe care noi, organizatorii, dar şi noi, artiştii, îl dăruim unei societăţi doritoare de cultură, avidă pentru muzică.”

Festivalul Internațional George Enescu aduce în România unele dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale de pe scena mondială, seria de concerte MARI ORCHESTRE

Cu maestrul Zubin Mehta președinte onorific, Festivalul Internațional George Enescu, cel mai important eveniment cultural al anului 2023 în spaţiul artelor performative de la noi, se va desfăşura anul acesta în București și în alte orașe din România, reunind în perioada 27 august-24 septembrie peste 3.500 de artiști cu notorietate la nivel global și peste 48 de orchestre din 16 țări.

Sloganul Festivalului, „Generozitate prin muzică”, exprimă valorile fundamentale ale compozitorului George Enescu și descrie noile abordări în domeniul implicării sociale, educației, formării, incluziunii și contribuției în comunitate, specifice acestui impresionant eveniment artistic. Despre esenţa generozităţii prin muzică, maestrul Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului Enescu, a spus: „Pe peretele din studioul marelui muzician român

Sergiu Luca, cu care am avut onoarea de a studia la vioară, era un citat care spunea «În muzică, în artă, în literatură,

nimic nu e într-adevăr al tău decât atunci când îl dăruieşti altcuiva.» Citind aceste cuvinte în fiecare zi, apoi cugetând la înţelesul lor, am realizat că, de fapt, esenţa artei se găseşte în acest act al dăruirii, acel moment în care artistul sau artista, contopiţi cu creaţia lor, dăruiesc ascultătorului şi o parte din sufletul lor, iar această dăruire, care necesită nu numai actul artistic în sine, ci şi primirea lui de către public, este momentul când ia viaţă. Pentru

ALE LUMII, de exemplu, care va avea loc pe scena

Sălii Palatului, propunând publicului anul acesta lucrări simfonice și opere valoroase ale muzicii universale, în interpretarea unora dintre cei mai talentați muzicieni ai momentului. Sir Simon Rattle revine la București alături de Orchestra Simfonică din Londra, tânărul Klaus Mäkela conduce legendara Orchestră Concertgebouw care o va acompania pe pianista Yuja Wang, Charles Dutoit și Hungarian National Philharmonic o aduc în fața publicului pe Marta Argerich, dirijorul Vladimir Jurowski va conduce Orchestra Bavareză de Stat, Orchestra Națională a Franței va reveni sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru. Pentru prima dată în România, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, sub bagheta maestrului Herbert Blomstedt, și renumitele soprane Aida Garifulllina, Olga Peretiatko sau Kate Lindsey vor încânta publicul la Ateneul Român.

„Generozitate prin muzică”

Un element inovativ al Festivalului Enescu îl reprezintă proiecțiile multimedia, care oferă publicului o experiență complexă, multisenzorială.

Regizoarele Nona Ciobanu şi Carmen Lidia Vidu vor realiza pentru “Simfonia Fantastică”, de Hector Berlioz și, respectiv, pentru opera „Billy Budd”, de Benjamin Britten, un univers grafic menit să constituie pentru auditoriu experiența artistică a celor două opere și la nivel vizual.

Pe 2 septembrie, creația muzicală a lui Berlioz, care avea să devină una dintre cele mai cunoscute în istoria muzicii, va fi interpretată de Orchestra Teatrului

Capitole din Tolouse, dirijată de Josep Pons - cu Lambert

Wilson (narator), Mathias

Vidal (tenor) şi Vincent Le

Texier (bariton) ca solişti - şi susţinută de componenta multimedia concepută de către Nona Ciobanu, iar pe 12 septembrie este programată opera în concert a lui Britten,

în interpretarea Orchestrei şi corului Filarmonicii George Enescu, avându-i la pupitru pe Hannu Lintu (dirijor) şi Iosif Ion Pruner (dirijor cor), ce acompaniază o distribuţie valoroasă, din care se remarcă în rolurile principale tenorul Peter Wedd (Vere), baritonul Ville Rusanen (Billy Budd) şi başii Matti Turunen (Dansker) şi Timo Riihonen (John Claggart).

muzical într-un dialog cultural incredibil de puternic, de real și de onest. Invit publicul și viitorii directori de festivaluri, de evenimente, să ia în vizor această formulă, fiindcă nu este doar un apendice, nu este o ilustrată pe care o pui să arate frumos… nu, materialul vizual este încărcat de semnificații și te învață, îți educă creierul să nu te plasezi la nivel pasiv față de muzică, ci s-o înțelegi, să o aduci în realitate și să o faci să fie funcțională în viața ta.”

Aceasta este cea de-a patra ediție la care au loc proiecții multimedia în timpul

concertelor Festivalului

La ediția precedentă a Festivalului George Enescu, regizoarea Carmen Lidia Vidu declara: “Cred că partea aceasta vizuală va schimba foarte mult percepția publicului, fiindcă sunt informații, documentare estetice, cinematografice, care chiar transformă un eveniment

Enescu. Dirijorul Vladimir Jurowski, care a introdus această formulă de operă în concert cu vizual, și-a dorit ca limbajul muzical să capete o formă de artă contemporană, să se exprime prin grafică modernă, dar în același timp, și prin fotografii din actualitate.

ŞTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI

PROGRAM FILME / VIDEODOME/ PREMIERE CINEMA/ POINT OF VIEW/STREAMING/ TV/ CINE COMBO

WWW.ZILESINOPTI.RO/FILME/

“Top Secret . Cinema & Spionaj”, sugestie de city break pentru cinefili

În planurile de vacanţă ale cinefililor s-ar putea strecura vara aceasta o interesantă expoziţie itinerantă organizată în Spania de către Cinemateca franceză împreună cu Fundaţia La Caixa, Top Secret. Cinema & Spionaj, vernisată în urmă cu puţine zile la CaixaForum din Madrid, unde rămâne deschisă publicului până în octombrie. Expoziţia va fi prezentată apoi, pentru câteva luni, la Barcelona, Zaragoza, Sevilla şi, în cele din urmă, la Palma, deci e accesibilă suficient de mult timp celor care îşi propun să se relaxeze cu spioni deveniţi eroi de basme cinematografice, fie ei fictivi, precum James Bond, OSS 117 şi Jack Ryan, sau inspiraţi din realitate, dacă ne gândim la istoria presărată cu numeroase generaţii de agenţi şi whistleblowers, ce îi uneşte peste timp pe Mata Hari şi Chelsea Manning.

Cinematografia a făcut casă bună cu spionajul încă din vremea filmului mut, întrucât agentul secret întrupează o multitudine de fantezii ce-l fac un personaj cu o aură aparte de romantism, însă mai e un aspect pe care cele două activităţi le au în comun, dincolo de ce vedem pe ecran: cineastul, ca şi spionul, face uz de tehnologie pentru a capta imaginea şi sunetul şi a transmite apoi mai departe o realitate prelucrată subiectiv. Top Secret. Cinema & Spionaj urmăreşte parcursul secular al unui gen cinematografic - care a continuat în permanenţă să se reinventeze şi să se infiltreze dincolo de thriller, în alte zone de expresie, de la cinema-ul de autor la comedia-pastişă - prin documente şi fotografii de arhivă, costume, artefacte istorice şi opere de artă, gadget-uri şi, bineînţeles, filme. Dincolo de aspectele ludice previzibile, ce ne reamintesc de apetitul pentru această lume a unor

cineaşti precum Joseph von Sternberg, Alfred Hitchcock sau John Huston, Top Secret. Cinema & Spionaj expune inclusiv rolul cinematografiei de instrument de propagandă, dar şi... formativ. Nu e nevoie să fii agent din Mission: Impossible şi nici Jason Bourne ca să ajungi acum să colectezi (ori să piratezi) informaţii sensibile cu ajutorul unui smartphone sau să le diseminezi pe reţele în fata camerei de luat vederi a laptop-ului. Top Secret. Spioni şi cinema nu se referă doar la eroii născuţi în cărţile lui Graham Greene, Ian Fleming şi Tom Clancy sau la personaje devenite memorabile datorită lui Fritz Lang (Spioni) ori F.F. Coppola (Conversaţia), ci şi la evoluţia în secolul 21 a practicilor de anchetă şi a tehnicilor de supraveghere de masă, de la Edward Snowden la Trevor Paglen, iar această amplă explorare a artei obţinerii de informaţii face din expoziţie un must-see pentru cinefilii care-şi propun să viziteze Spania în următoarele luni.

Premierele lunii

Insidious: The Red Door

Seria de filme Insidious ajunge la ultimul capitol. Pentru ultimul capitol al poveștii familiei Lambert, toată distribuția se reunește pentru un final de proporții impresionante și, mai ales, foarte sângeros.

Afire

În Moldova anilor ’90, Dima, un șofer de tractor, decide să se înroleze în armată și să ia parte la războiul de la granița cu Transnistria, alături de Vasea, un veteran al războiului din Afghanistan.

Mission: ImpossibleDead

Reckoning (1)

Leon şi Felix îşi petrec vara într-o casă de vacanţă de pe litoralul Mării Baltice. Cei doi prieteni îi întâlnesc pe Nadja şi Devid, cu care anumite experimente amoroase devin posibile. Dar curând, în apropiere izbucnește un incendiu...

Ştim că în acest sequel la Fallout, Ethan Hunt (Tom Cruise) şi echipa sa fidelă de prieteni din IMF, plus agenta MI6 Ilsa Faust, luptă să împiedice utilizarea unei arme terifiante, ce reprezintă o ameninţare globală.

Oppenheimer

Gen: DRAMĂ

PREMIERA: 21 IULIE

„Un thriller epic filmat pentru ecranul IMAX, care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva”, după cartea scrisă de Martin Sherwin și Kai Bird.

Haunted Mansion

Gen: HORROR

PREMIERA: 28 IULIE

Cu strălucirea comică a personajelor și o poveste bine concepută, filmul oferă evadarea spectatorilor într-o aventură plăcută, care îmbină sperieturi, râsete și momente pline de căldură - o călătorie cu fantome de neuitat.

Kompromat

Gen: DRAMĂ

PREMIERA: 28 IULIE

Gilles Lellouche joacă rolul lui Mathieu, un diplomat dedicat care face parte din echipa Institutului Francez din Irkuţk, și care este arestat pe neaşteptate de autorităţile ruse, băgat la închisoare şi acuzat că şi-a abuzat sexual fiica.

Little Eggs: An African Rescue

Gen: ANIMAŢIE

PREMIERA: 28 IULIE

Toto, cocoșul șef de la o fermă, se luptă să se împace cu creșterea celor două „ouă” proaspete, Uly și Max, al căror comportament nestăpânit îl face să-și smulgă penele.

„INSIDIOUS”,

Un final neașteptat în spatele ușii roșii

Cu cât călătorești mai departe în universul Inisidous, cu atât traseul devine mai terifiant. Iată că seria de filme Insidious ajunge la final, cu ultima lor producție, intitulată Insidious: The Red Door/ Uşa roşie. Astfel, pentru ultimul capitol al poveștii familiei Lambert, toată distribuția se reunește pentru un final surprinzător și, mai ales, foarte sângeros.

Încă din 2010, când a fost lansat primul film al seriei de cinci, familia Lambert a fost prezentată publicului, fiind formată din cei doi soți, Josh (Patrick Wilson) și Renai (Rose Byrne), alături de copiii lor, dintre care unul, mai exact Dalton (Ty Simpkins), va trece prin chinuri crunte, răpit fiind de un demon. Bântuiți de creaturi neastâmpărate, dintr-o dimensiune numită The Further, familia Lambert și-a continuat povestea în capitolul doi, trei ani mai târziu (Insidious: Chapter 2, 2013), urmând ca, în capitolele trei (Insidious: Chapter 3) și patru (Insidious: The Last Key), acțiunea să se concentreze pe investigatoarea de paranormal Elise Rainier (Lin Shaye).

Cu Insidious: The Red Door, ne întoarcem, totuși, în prezent. Amplasat ca acţiune la 10 ani după cel de-al doilea film, acesta îi reunește pe actorii Patrick Wilson

și Rose Byrne, însă de data aceasta, Wilson este atât în spatele, cât și în fața camerei, el făcându-și astfel

debutul regizoral: „Sunt onorat și încântat să fiu la cârma următoarei ediții Insidious, care va oferi o șansă uimitoare de a readuce la lumină experiențele prin care a trecut familia Lambert acum un deceniu, precum și de a face față consecințelor alegerilor lor. Regizarea acestui film este atât din punct de vedere profesional, cât și personal, un moment complet pentru mine și sunt extrem de recunoscător că mi se încredințează în continuare să spun această poveste înspăimântătoare și bântuitoare. Mergem mai departe…”.

Insidous: The Red Door îi găsește pe Josh și Renai ca fiind doi foști soți, pentru că aceștia au divorțat între timp, Josh încercând să pună cap la cap o viață care pare să aibă goluri majore, pe care nu le poate umple. Dalton, fiul celor doi, acum un tânăr adult, se îndreaptă către o facultate de artă de pe Coasta de Est și are o relație tensionată cu tatăl său. Familia va trebui să pătrundă mai adânc decât oricând în The Further, universul grotesc, înfruntându-se cu trecutul lor întunecat și cu o mulțime de pericole noi, care pândesc în spatele ușii roșii.

Vedem deznodământul acestei povești terifiante în cinematografe, începând din 7 iulie!

Ați avut vreodată experiența neplăcută de a merge la o casă de vacanță, iar când ați ajuns acolo să realizați că nu vă veți petrece timpul liber în singurătate, așa cum plănuiați? Leon trăiește exact acest scenariu în cea mai nouă creație a cineastului

Christian Petzold, Afire (În bătaia focului), ce va avea premiera pe

7 iulie.

Leon (Thomas Schubert) și prietenul său Felix (Langston Uibel) merg într-o excursie creativă la casa de vacanță a mamei lui Felix, de pe coasta Mării Baltice, pentru ca Leon să lucreze la manuscrisul său, iar Felix să își completeze portofoliul cu noi fotografii. Pe drumul spre locație, mașina celor doi se strică și după ce ajung pe jos și obosiți la casa de vacanță, descoperă că mama lui Felix a mai promis cazarea unui alt cuplu: Nadja (Paula Beer), nepoata unui prieten de familie, și prietenului ei salvamar, Devid (Enno Trebs). Instantaneu, pentru Leon, Nadja devine

un interes romantic, acesta nereușind să doarmă din cauza zgomotelor pe care le aude când Nadia si Devid sunt în camera alăturată. În același timp, Felix pare să se simtă apropiat de Devid, Petzold făcând acest aspect cât se poate de clar în toate interacțiunile dintre cele două personaje.

Un element-cheie

în acțiunea acestui film este natura.

Astfel, Christian Petzold reușește să ne transmită în cel mai subtil mod posibil cum forțele

naturii pot perturba chiar și cele mai liniştite momente și ne pot răpi și ultima fărâmă de libertate pe care credem că o deținem. Poate vă întrebați cum este transmis acest mesaj? Exact ca orice problemă, totul începe cu un semnal minuscul, demn de ignorat: avertismentele cu steag roșu ce indică un potențial incendiu provocat de lipsa ploilor și temperatura ridicată. Mai apoi, pe măsură ce acțiunea filmului se scurge, incendiile din pădure devin tot mai greu de ignorat, prima dată existând cenușă în aer, iar mai apoi fiind redat cerul roșu din cauza flăcărilor.

Această combinație dintre sentimentele de iubire și natură este explorată de către regizorul Christian Petzold și în filmul său precedent, Undine (2020). Mai mult, Undine și Afire sunt legate nu doar de tema principală, ci și de dorința lui Petzold de a regiza o serie de filme ce au la bază elementele, Undine fiind apa, iar Afire, focul. Anul acesta, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, cineastul german a primit Ursul de Argint (Premiul Juriului), Afire fiind nominalizat şi la categoria Cel mai bun film pentru Ursul de Aur.

„AFIRE”, al doilea element de pe lista lui Christian Petzold

cel mai de succes film moldovenesc „Carbon”,

Carbon reprezintă debutul în lungmetraj al lui Ion Borş şi este considerat cel mai de succes film moldovenesc al ultimei perioade, obţinând un record la box office în Moldova şi fiind desemnat propunerea Republicii Moldova pentru premiile Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin”. Premiera românească a filmului, scris de Mariana Starciuc şi regizat de Ion Borş, a avut loc în cadrul TIFF, unde a fost recompensat cu Premiul Publicului, iar zilele acestea ajunge în cinematografele din toată ţara, începând din 7 iulie. Din distribuție fac parte Ion Vântu, Igor Caras-Romanov, Adriana Bîtcă, Constantin Haret și Ion Coșeru. Filmările au durat 36 de zile și au avut loc în perioada august-octombrie 2020.

Un film captivant şi profund, care explorează subtil teme precum conflictul uman, dezumanizarea şi propaganda, Carbon oferă o perspectivă provocatoare asupra societăţii moldoveneşti. Acţiunea filmului are loc în Republica Moldova anului 1992, în apropierea zonelor de conflict de pe Nistru. Povestea urmăreşte peripeţiile unui tânăr tractorist care, din dorinţa naivă de a-şi construi o viaţă „normală”

alături de iubita sa, porneşte într-o călătorie periculoasă spre împlinirea visurilor. O descoperire sinistră transformă

călătoria într-o aventură

plină de situaţii absurde, în care eroul se confruntă cu

indiferenţă, lăcomie şi prostie din partea celor din jur. Prin această poveste tulburătoare, el învaţă lecţia esenţială de a fi un om, o experienţă care îi va schimba viaţa.

Sinopsis-ul oficial spune că „În Moldova anilor 90, Dima, un șofer de tractor, decide să se înroleze în armată și să ia parte la războiul de la granița cu Transnistria, alături de Vasea, un veteran al războiului din Afghanistan. Pe drum spre front descoperă un cadavru carbonizat, care nu prezintă interes pentru nimeni, nici măcar

pentru autorități. Dima și Vasea se hotărăsc să-i ofere o înmormântare cuvenită și pornesc într-o călătorie plină de aventuri și situații limită în încercarea de a afla identitatea cadavrului.”

Ion Borş (n. 1990) a absolvit studiile de actorie la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, Moldova. Din 2017 este fondatorul Kantora Film Production. A regizat şi produs primul său scurtmetraj, intitulat Plus minus unu, care a avut premiera şi a câştigat trei premii importante la RAVAC IFF şi apoi a obţinut premiul pentru cel mai bun debut internaţional la Huesca Film Festival, din Spania.

MISIUNE: IMPOSIBILĂ

Răfuială mortală, partea întâi

Cu un Tom Cruise în mare formă la 50 de ani, o echipă fidelă francizei şi o distribuţie ce reuneşte câteva dintre cele mai în vogă actriţe de la Hollywood, cel mai aşteptat Actioner al acestui an, prima parte a blockbuster-ului

Mission: Impossible – Dead Reckoning, a cărui amplă şi densă poveste se va închide cu a doua sa jumătate în iunie 2024, va fi lansat în cinematografe pe 14 iulie.

Contându-se pe efectulsurpriză, despre plot-ul

lui Misiune: Imposibilă –Răfuială mortală, partea întâi n-au fost făcute public detalii, însă nici majoritatea celor implicaţi efectiv în realizarea filmului nu ştiu prea multe înainte de premiera oficială, întrucât

a devenit deja legendar modul de lucru al tandemului creativ

Christopher McQuarrie (regizor, scenarist) - Tom Cruise (actor, producător), care dezvoltă şi rafinează scenariul în paralel cu desfăşurarea filmărilor, iar rezultatul de ansamblu nu se relevă decât după încheierea procesului de post-producţie.

Ştim totuşi că Ethan Hunt (Cruise), ajuns într-un moment al confruntărilor cu fantomele propriului trecut, şi echipa sa fidelă de prieteni din IMF (Benji/Simon Pegg, Luther/ Ving Rhames), plus agenta MI6 Ilsa Faust

Rebecca Ferguson luptă să împiedice utilizarea unei arme terifiante, ce reprezintă o ameninţare globală, de către

mai periculoşi

Ethan i-a întâlnit în aproape trei decenii de franciză cinematografică, de la Mission: Impossible, al lui Brian de Palma (1996), încoace.

Despre ce ameninţare e vorba vom vedea direct pe marele ecran, întrucât, până acum, agenţii IMF au avut de-a face deopotrivă cu arme biologice şi nucleare, însă un cronicar de la Uproxx, în urma avanpremierei filmului de la Roma, a sugerat că ar fi vorba de pericolul reprezentat de AI. Dincolo de speculaţii, este limpede totuşi, chiar din trailer, că vom avea parte de unul dintre cele mai spectaculoase filme din franciza Mission: Impossible - secvenţele saltului în gol cu motocicleta al lui Tom Cruise sau duelul veneţian cu săbii dintre Rebecca Ferguson şi Esai Morales (interpretul super bad-guy-ului) sunt grăitoare -, iar distribuţia stelară, ce îi include şi pe Hayley Atwell (The Avengers), Pom Klemetieff (Guardians of the Galaxy), Cary Elwes (The Princess Bride) şi Indira Varma (Rome), alături de mai vechea cunoştinţă Vanessa Kirby (The White Widow din M:IFallout) contribuie la rândul

său la catalogarea lui Misiune: Imposibilă – Răfuială

mortală, partea întâi drept un must-see estival.

www.zilesinopti.ro

Interviu cu REBECCA FERGUSON

[Misiune: Imposibilă

Răfuială

Când a fost distribuită în Mission: Impossible – Rogue Nation, nimeni n-ar fi putut anticipa importanța uriașă pe care Rebecca Ferguson o va dobândi în cadrul familiei Mission: Impossible. Inițial, conceput doar pentru a apărea într-un singur film, personajul ei, Ilsa Faust, a devenit atât de popular, încât a revenit în Mission: Impossible – Fallout, fiind inclus în echipa lui Ethan Hunt. Din vremea primei sale apariții în franciză, nominalizata la Globul de Aur Rebecca Ferguson a devenit una dintre cele mai apreciate actrițe în întreaga lume, datorită rolurilor din succese globale, precum The Greatest Showman și Dune.

Agenta britanică MI6 căreia i se încredințează cele mai periculoase misiuni, Ilsa Faust s-a intersectat cu Ethan Hunt în decursul luptei acestuia cu puternica organizație teroristă The Syndicate. Deopotrivă extrem de independentă și de loială, întotdeauna punând viața altora mai presus de a ei, a împărtășit la nivel profund cu Hunt simțul datoriei, indiferent de costurile personale. În

Impossible un proces creativ unic. Nu pleacă de la un scenariu complet, acesta evoluând pe parcurs. Cum ai descrie experiența de la filmări?

Misiune: Imposibilă –

, acest parteneriat se confruntă cu un nou

un om care și-a trasat

Misiune: Imposibilă –Răfuială mortală, partea întâi, acest parteneriat se confruntă cu un nou adversar înfricoșător, Gabriel (Esai Morales), un om care și-a trasat lui însuși o misiune teribilă.

Tom [Cruise] și McQ [Christopher McQuarrie, regizorul filmului – n.r.] au un stil de a lucra ce, privit din afară, ar putea părea ciudat, însă e realmente genial. Povestea este, în cea mai mare parte a sa, în mințile lor, și nu pe hârtie, iar asta poate fi un pic stresant pentru cei nou intrați în joc, pentru că nu înțeleg procesul. Dar de asta suntem cu toții acolo, ca să ne sprijinim reciproc. Creația se întâmplă prin dialogurile dintre Tom și McQ, tot ce se creează fiind amplificat de dinamica dintre să asiști la asta. Totul se asamblează în fața ta. E extraordinar câte lucruri știu ei despre cinematografie și unghiuri de filmare, despre storytelling, construcția personajelor și crearea

sprijinim reciproc. Creația se întâmplă prin creează fiind amplificat de dinamica dintre ei. Este incredibil

–

mortală, partea întâi]

suspansului. Tom este extrem de focusat pe personaj. ‘De ce?’, întreabă el tot timpul. ‘De ce se întâmplă asta? De ce face asta?’ Totul este extraordinar de mult dus în detaliu.

Cum ai descrie pericolul pe care îl înfruntă echipa în acest film?

Ceea ce Tom și McQ au creat în mod realmente interesant și extrem de inteligent în aceste filme e jocul cu întrebarea legată de ceea ce este cu adevărat binele și răul. Într-o scenă tăiată din filmul precedent, Ilsa îl întreabă pe Ethan: ‘De ce facem asta, tu și cu mine? De ce nu renunțăm?

Întotdeauna vor exista unii ca noi care să ne înlocuiască, așa că de ce să nu facem un pas înapoi și să ne trăim viața

pas ca toți ceilalți oameni?’. Există însă și extrema opusă. Cine este, de fapt, cu-adevărat Fallout, Solomon Lane, personajul lui Sean Harris, vorbește despre reconstruirea unei lumi

bune din temelii, dar noi am văzut deja în lumea reală răul născut din distrugere [pe care ar presupune-o asta]. E însă acesta răul? Aceste filme s-au jucat întotdeauna cu temele proprietății și controlului asupra lumii - cum am fost controlați de poliție, de stat și guvern, de politicieni. Evident [în aceste povești], cei răi sunt răi, iar noi știm asta pentru că vor să omoare și să îi distrugă pe toți și pe toate, însă există aici și un substrat filosofic. E de fapt “rău” să gândești o repornire de la zero? Pentru multe dintre personaje, totul depinde de echilibrul din crezurile lor, dintre ceea ce ei cred că e adevărat și real. În acest film, Gabriel, anatgonistul, este ferm convins de ceea ce-și dorește, și anume: dreptatea, pentru evoluția în bine a întregii omeniri, sau ceea va rămâne din ea după ce el a terminat să pună în practică ceea

bine a întregii omeniri, sau ceea va rămâne din ce intenționează să facă.

să fie

împărțită în două filme?

Filmele astea devin tot mai mari, tratând teme din ce în ce mai ample. Anvergura lor e foarte mare, inclusiv din punct de vedere al locațiilor, iar filmarea lor devine în sine o misiune, deci legarea noilor producții în tandem nu e deloc o sarcină simplă, indiferent că ne referim la modul sau forma de a o face. Cred însă că scara la care au gândit Tom și McQ a generat această nevoie de două filme, ca să poată lăsa povestea și personajele să respire, în contextul unei acțiuni mai impresionante ca niciodată.

iar filmarea lor devine în sine o misiune, deci o sarcină simplă, indiferent că ne referim la

Să vorbim despre Ilsa. Prin ce trece ea în filmul ăsta?

Aici lucrurile se complică! [Râde] Pentru că e greu să promovezi o poveste pe care nu o cunoști în întregime. Felul în care lucrăm presupune să filmăm o grămadă de material, din care cei doi decupează după aceea, iar noi, ceilalți, ajungem

să vedem ce-a ieșit abia la premieră! Și atunci exclamăm: ‘Oh, asta are sens!’. Dar stilul ăsta funcționează perfect pentru filmele de factura aceasta, întrucât personajele nu au niciodată imaginea de ansamblu, iar distracția în a le urmări constă tocmai în a descoperi lucrurile treptat, împreună cu ele. De aici vine minunata lor dinamică. Conlucrează ei sau nu? Am rămas la finalul filmului precedent cu impresia că există un soi de cooperare între Ilsa și Ethan, dar îl începem pe acesta creând din nou o stare de confuzie. Eu m-am îndrăgostit de dansul ăsta între cele două personaje.

În trailer îi vedem însă pe Ilsa și pe Ethan îmbrățișându-se. Ce să înțelegem din asta?

Poți înțelege absolut tot ce vrei tu din asta [râde], dar eu nu-ți spun nimic mai mult. Altceva decât că, de ani buni, discutăm pe marginea relației dintre ei, tocmai pentru că e atât de complexă. E o legătură formată între doi oameni, care s-a născut din traumă și haos, iar aceste emoții transcend orice formă de aventură amoroasă ori camaraderie. Au acest impuls pur de a se proteja și de a se sprijini unul pe celălalt, dar în același timp, de a-și conserva drepturile individuale. Sunt două personaje foarte asemănătoare. Ce vezi tu? Să fie dragoste? Să fie prietenie? Este familie? Este susținere? E doar conștientizarea că ceva va sări în aer? Exact ăsta e punctul central al dinamicii.

Multe dintre personajele din acest film își explorează latura lor mai întunecată. Cum se reflectă asta pe ecran?

Îmi aduc aminte că McQ și Tom au discutat mult în timpul filmărilor la Fallout despre ce și-ar dori să facă în următorul, ambii propunându-și ca franciza să crească mult emoțional, să transporte publicul pe un alt nivel de acțiune și emoție. Oamenilor le sunt familiare ingredientele care conferă măreție acestor filme, iar unul dintre acestea e abilitatea să-ți dea un pumn emoțional în stomac, metaforic vorbind. Și eu am discutat

cu sarcini fizice și emoționale. Indiferent că e vorba de a pierde sau de a iubi pe cineva, sau de frici, să nu ne ferim de a pătrunde în profunzimea lor, iar filmul acesta e poate vârful tuturor.

Răfuială mortală, partea întâi promite să fie o adevărată aventură epică pentru public. Cât a fost pentru tine o aventură să îl filmezi?

A fost cu adevărat incredibil! Locurile pe care le-am văzut, lucrurile pe care leam făcut. Am adorat Abu Dhabi, a fost fenomenal. Locația din deșert și materialul filmat acolo sunt extraordinare. A ne pune într-un mediu natural atât de incontrolabil, în care oricând se poate întâmpla o furtună de nisip, a fost și frumos, și inspirat. Dar, altfel, toate input-urile naturii – de la ploaie la vânt – s-au manifestat în saltul cu motocicleta al lui Tom. Indiferent de cât de bine ai plănui totul, nu poți controla Mama Natură și asta face filmul atât de pasionant pentru privitor. Oamenii nu vor înțelege niciodată pe deplin ce a însemnat în realitate să se poată ajunge la acea cascadorie cu motocicleta.

PREMIERĂ

Cum să distrugi lumea ca să o salvezi

Christopher Nolan obișnuiește ca, odată la câțiva ani, să ofere publicului o capodoperă cinematografică, un film de neratat, care este în același timp și blockbuster, și film dens, cu substanță. În 2023, un an care stă sub semnul războiului din Ucraina și al amenințărilor nucleare din partea dictatorului rus Vladimir Putin, Nolan propune publicului din întreaga lume un film biografic despre omul care a construit bomba atomică.

Astfel, cel de-al doisprezecelea film al lui Nolan va fi o schimbare de ritm pentru filmografia sa, având în vedere că regizorul scrie și produce un film biografic despre viața lui J. Robert Oppenheimer. Este prima dată când își concentrează creativitatea pentru realizarea unui film biografic, dar Oppenheimer a fost în mintea lui Nolan chiar și atunci când a făcut „Tenet”. Există acolo o scenă cheie, în care omul de știință este menționat.

Trebuie menționat și că scenariul pentru „Oppenheimer” este o adaptare a cărții American Prometheus: Triumful și tragedia lui J. Robert Oppenheimer, de Martin Sherwin și Kai Bird. Cartea, câștigătoare a Premiului Pulitzer, a fost transformată într-un film descris ca fiind „un thriller epic filmat pentru ecranul IMAX, care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva”.

Un pic de context despre un personaj complex, care a schimbat lumea

Oppenheimer a fost un om de știință celebru mai ales pentru că a fost cel care a condus misteriosul

Proiect Manhattan - echipa care a dezvoltat bomba

atomică pentru SUA, în cel de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, Oppenheimer a fost președinte al Comisiei pentru Energie Atomică a Statelor Unite, unde a lucrat, în mod paradoxal, pentru a încetini cursa înarmărilor nucleare cu Uniunea Sovietică. După ce a oferit însă americanilor bomba atomică, care a pus capăt Celui de-al Doilea Război Mondial, în 1954, Oppenheimer a fost catalogat drept comunist pentru afilierea sa la mai

„Oppenheimer”

multe grupări. A fost eliberat din serviciul guvernului federal și și-a continuat contribuția la știință în calitate de profesor și fizician teoretician inovator în timpul exilului său. A primit trei nominalizări la Premiul Nobel pentru fizică, între 1946 și 1967, deși nu a câștigat niciodată unul înainte de moartea sa, în 1967. Oppenheimer a fost bântuit toată viața de faptul că opera sa ar putea la un moment dat să distrugă întreaga lume, la propriu.

Un must see, ca orice alt film al lui Nolan

Nolan este renumit pentru faptul că transformă marele ecran într-un spectacol fără a face apel la CGI, la efecte speciale generate pe calculator. Ochii și mințile spectatorilor au apreciat întotdeauna acest lucru, poate și pentru că în subconștient nu s-au simțit păcăliți de „falsuri”. Și de această dată, filmările pentru „Oppenheimer” au fost gândite fără a implica ecranul verde. De exemplu, pentru filmarea detonărilor nucleare, Nolan a folosit explozibil real. Testul nuclear Trinity a fost recreat în miniatură, cu explozibil real, iar supervizorul de efecte speciale al filmului, Scott R. Fisher, s-a referit la aceste scene ca fiind „big-atures”, deoarece echipa a încercat să facă modelele cât mai mari posibil. De asemenea, un întreg oraș în stilul anilor 1940 a fost construit de la zero, deoarece Nolan a vrut să facă filmul cât mai subiectiv posibil - povestind totul din punctul

de vedere al lui Oppenheimer, a trebuit să găsească o modalitate de a vizualiza ideile și gândurile acestuia cu privire la modul în care își imagina lumea cuantică și undele de energie.

Câștigătorul de Oscar, Matt Damon (The Martian)

s-a alăturat distribuției

în rolul Gen. Lt. Leslie Groves, directorul militar al Proiectului Manhattan, care a supravegheat, de asemenea, construcția Pentagonului.

Robert Downey Jr. (Iron Man) s-a alăturat filmului în rolul lui Lewis Strauss. Strauss și Oppenheimer

Mai e mult până la următoarea gală a Premiilor Oscar, dar încă de la primele teasere și trailere s-a vorbit despre faptul că „Oppenheimer” va fi un magnet de statuete de aur. E destul de greu că nu va fi așa, având în vedere nu doar subiectul abordat, care e în acești ani mai de actualitate ca oricând, dar și distribuția, care a strâns un full house de actori extraordinari, extrem de apreciați și premiați.

Cillian Murphy (Peaky Blinders), un frecvent complice al lui Christopher Nolan, va juca rolul lui J. Robert Oppenheimer însuși. Emily Blunt (A Quiet Place) va face din nou echipă cu Murphy, colegul ei de platou din A Quiet Place II, în rolul lui Katherine Oppenheimer. Katherine a fost o activistă și om de știință și una dintre multele legături dintre Oppenheimer și ideologia comunistă.

s-au aflat în părți opuse ale dezbaterii privind dezvoltarea bombei cu hidrogen, la sfârșitul anului 1940. La fel ca Oppenheimer, Strauss va ajunge să fie președinte al Comisiei pentru Energie Atomică a Statelor Unite.

Florence Pugh (Black Widow) va juca rolul lui Jean Tatlock. Tatlock a fost unul dintre cele câteva puncte de legătură între Oppenheimer și comunism, iar cei doi au fost prinși într-o relație care va stârni scântei timp de ani de zile.

De asemenea, s-a anunțat că Rami Malek (Bohemian Rhapsody), câștigător al premiului Oscar, va juca rolul unui om de știință, iar regizorul și actorul

Benny Safdie (Goodtime) îl va interpreta pe Edward Teller, un fizician maghiar care a contribuit la crearea primei bombe cu hidrogen.

O distribuție care n-are cum să nu prindă un Oscar

După cum deja ne-a obișnuit de-a lungul anilor, Disney recurge adesea la adaptarea pentru marile ecrane a temelor din parcurile sale de distracţii (Pirates of the Caribbean, Tomorrowland, Jungle Cruise), iar comedia Fantasy-Horror

Casa bântuită este o nouă dovadă în acest sens, ba, mai mult, reprezintă un remake al deja cunoscutei pelicule Haunted Mansion din 2003, care l-a avut pe celebrul actor comic Eddie Murphy în rolul principal.

Sinopsis: Adaptarea, ce reprezintă un mix între comedie, horror, dramă și fantasy, aduce în prim plan povestea unei mamei singure, Gabbie, care, alături de fiul ei de 9 ani, Travis, se mută într-un conac din New Orleans. Acesta, deși în aparență pare o simplă locuință cu oarecare vechime, se dovedește a fi învăluit într-o atmosferă sumbră, plină de secrete și… de câteva fantome nu foarte prietenoase. Astfel, în speranța de a reuși să „elibereze” casa

de spiritele rele care au pus monopol asupra conacului, Gabbie apelează la ajutorul unei echipe cel puțin interesante - un ghid turistic, un clarvăzător, un istoric și un preot - în speranța că aceștia o vor ajuta la exorcizarea și curățarea conacului proaspăt cumpărat.

Filmul o are în rolul principal pe Rosario Dawson - consacrată pentru filme precum Men in Black II, Seven Pounds sau Rent -, în care aceasta joacă alături de LaKeith Stanfield (îndrăgit pentru roluri în lungmetraje precum Knives Out, Get Out, Sorry to Bother You sau Uncut Gems), Tiffany Haddish (Like a Boss, Girls Trip), Jamie Lee Curtis (Everything Everywhere All at Once, Halloween, Knives

Out) sau Danny DeVito (Batman Returns, Matilda, The Rainmaker). Unul dintre aspectele care se anunţă a fi remarcabile este ambientul ameninţător și plin de suspans, care pare a fi susținut de o tehnică de filmare şi editare impecabilă. Pe măsură ce povestea se dezvoltă, sunetele misterioase și jocul de lumini și umbre creează o tensiune crescândă, amplificând senzația de neliniște și pericol iminent, culminată pe alocuri de scene umoristice.

Casa bântuită (Haunted Mansion), regizat de Justin Simien (Dear White People, Bad Hair), după un scenariu de Katie Dippold (The Heat, Spy, Snatched), va avea premiera în cinematografele din România pe 28 iulie. Filmul a creat deja speranțe datorită distribuției, cât și a trailerului incitant, fiind așteptat de cinefilii de pretutindeni, dornici să compare lungmetrajele lansate la două decenii distanță.

o întâlnire cu fantomele din parcul Disney „Casa bântuită”,

Interviu cu

DENZEL WASHINGTON

despre THE EQUALIZER 3

Câștigător al două premii Oscar (pentru Glory și Training Day) și cu încă opt nominalizări în portofoliu - dintre care cea mai recentă a fost chiar anul trecut, pentru The Tragedy of Macbeth -, deopotrivă iubit de critica de specialitate și de public, Denzel Washington este unul dintre cei mai valoroși actori din cinematografia americană contemporană. În pofida statutului de super-vedetă, la încheierea ultimei zile de filmare la The Equalizer 3, Washington a ieșit din cadru fără a face o vâlvă deosebită în jurul ultimei sale apariții în rolul anti-eroului Robert McCall, fostul US Marine și agent secret devenit vigilante, pe care l-a interpretat pentru întâia oară în 2014. Trilogia regizată de Antoine Fuqua se va închide la finele aceste veri, când The Equalizer 3 va fi lansat în cinematografe, inclusiv la noi, iar spectatorii îl vor vedea pe McCall refugiat în Europa, implicat fără voie într-un conflict cu Mafia italiană. Prin amabilitatea InterComFilm, distribuitorul filmului în România, am obținut, în exclusivitate pentru cititorii Zile și Nopți, un interviu în care DENZEL WASHINGTON oferă publicului detalii despre rolul său dintr-unul din cele mai așteptate filme de acțiune din 2023. [I.B]

Cum a fost experiența lucrului la The Equalizer 3?

Ei bine, în primul rând, a fost una foarte diferită, întrucât am filmat în Europa, în Italia mai exact, și a fost grozav, în special Coasta Amalfi, care e foarte frumoasă. Mai fusesem acolo, dar niciodată în locațiile în care s-a filmat. E partea din Italia pe care eu o ador. De circa 30 de ani merg aproape în fiecare vară în Italia, însă niciodată n-am ajuns acolo cu un job și a fost o reală plăcere să lucrez acum în regiunea aceea.

Cum se simte Robert McCall scos din mediul american prin natura poveștii și mutat în Italia?

N-aș zice că nu e în elementul său, dar în mod evident, sunt diferențe de limbă, diferențe culturale, în ceea ce privește mâncarea... toate lucrurile astea, deci McCall trebuie să facă față unor provocări. Dar asta a făcut el dintotdeauna, nu-i așa? Este un om care adoră un challenge.

Robert McCall rămâne singurul personaj pe care l-ai interpretat nu doar o dată pe marile ecrane. De ce îți face plăcere să îl joci? Vorbind cu oamenii, am descoperit că ei iubesc acest personaj, întrucât simbolizează ideea de justiție. Mă refer la oameni obișnuiți, care mi-au mărturisit că le place personajul fiindcă este capabil să biruiască în fața nelegiuiților într-un mod de care ei n-ar fi capabili. El poate să ajungă să îi înfunde inclusiv pe cei care reprezintă autoritatea, cei care dețin puterea, iar asta-i face să se atașeze de personaj.

Mai ales că trăim în vremuri în care simțim nevoia cuiva care să ne protejeze pe noi, cei mici. Ești de acord?

Da. N-am auzit chiar formularea asta, însă discutam cu portarul din clădirea în care locuiesc, după ce tocmai terminasem Fences, iar el mi-a zis atunci: ‘Mda, Fences e nemaipomenit, dar când faci următorul Equalizer?’. Era unul dintre aceia care își dorea mult să revadă un personaj de care se simțea aproape. La fel, îmi aduc aminte că, în anii ’80, am făcut un film foarte serios, Cry Freedom, despre Stephen Biko [activistul anti-apartheid], și povestindu-i despre cât e de important unui prieten de-al meu, doctor, acesta mi-a replicat: ‘Zilnic, eu mă confrunt în realitate cu probleme de viață și de moarte, așa că vreau ca un film să mă ajute să evadez, să mă distreze, nu să-mi pună și el probleme de felul ăsta.’. Doar pentru că acel film era important pentru mine, nu însemna deci neapărat că era important și pentru el.

Care este explicația că personajul își cronometrează în avans fiecare luptă? Își gândește mișcările ca la șah?

Cred că e parte din procesul lui, parte din personalitatea sa. Și da, e un fel de gândire strategică, să evalueze amenințarea imediat ce a intrat într-o încăpere, fiind interesant pentru public să privească spre personajele negative chiar din perspectiva lui, să vadă prin ochii lui armele pe care acestea le au, câte sunt, cine e cel mai dur, tatuajele, toate chestiile astea. În felul ăsta, și publicul e cu un pas înaintea bad guy-ului.

Cât de importantă este buna colaborare? Antoine Fuqua, de exemplu, a regizat cinci filme cu tine, cele trei Equalizer, plus Training Day și The Magnificent Seven. De ce crezi că funcționează atât de bine?

Știi deja că suntem pe aceeași lungime de undă. Am avut un succes imens încă de la început, cu Training Day, și am ajuns treptat să ne cunoaștem foarte bine, iar familiile noastre s-au apropiat și ele în timp. Cinci filme am făcut cu Antoine, zici? Da, dar am făcut patru și cu Spike [Lee]. Sunt realizatori de film cu care te înțelegi din prima și continui cu ei. De fapt, cu Spike voi lucra din nou chiar anul viitor.

În Equalizer 3 colaborezi din nou cu Dakota Fanning, la aproape 20 de ani după Man on Fire. Cum a fost?

N-aș putea zice că a fost ciudat, într-un sens negativ, ci că a fost interesant s-o privesc acum în ochi pe fetița de acum 20 de ani,

devenită femeie în toată firea, iar pentru mine, asta a fost un pic straniu. Dar e la fel de drăguță și, nu e nevoie să o mai zic, foarte talentată.

Să vorbim nițel de povestea din Equalizer 3. Robert are aici un adversar formidabil, Mafia, corect?

Da, așa e. Devine parte a vieții oamenilor din acel mic sat în care s-a stabilit

și nu se poate abține să nu se implice. Inițial, este rănit

și are nevoie de ajutor, dar Robert nu e genul de om care să aibă nevoie sau să ceară sprijin, fiindcă e un solitar. Nu mai e cazul acum, pentru că nu poate continua singur și se vede forțat să se bazeze pe oameni și, în ultimă instanță, să învețe să se bucure de prezența altor oameni.

Cum te-ai pregătit pentru acest film?

A fost un proces de aproximativ doi ani legat de transformarea mea fizică. La începutul lui 2022 pierdusem deja vreo 15 kilograme, iar până la final

am mai dat jos alte 8-9 kile. Pentru remodelare. E o replică în The Tragedy of Macbeth, în care personajul vorbește de “frunza galbenă” a vieții lui și cred că eu am ajuns în acea fază, de îngălbenire a frunzelor, fiindcă frunzele la mine nu mai au cum să fie verzi [râde]. Iar asta e OK, deci trăiesc în prezent cu dorința să fiu cât mai bun, deopotrivă fizic, spiritual și mental. Vreau să văd până unde mă pot întinde, să explorez tot ceea ce am de oferit.

Cât ai fost lăsat să îți faci chiar tu casacadoriile?

Pentru că m-am antrenat la box timp de mulți ani, decenii chiar, sunt bun la chestii fizice, pot împărți pumni fără probleme, dar, ca să-ți răspund la întrebare, am avut un super-cascador ca dublură și l-am lăsat pe el cât am putut de mult, iar eu doar să iau creditul pentru rezultat [râde].

Deci, de obicei, când e vorba de dat pumni, eu sunt cel care a făcut-o, însă la primire, el a fost

cel care i-a încasat. Cum sună asta? Altfel, eu exersez și în prezent boxul, acesta continuă să fie inclus în programul meu de pregătire matinală. Și astfel, Tatăl Timp rămâne neînvins [râde].

Cum a fost momentul în care ți-ai luat adio de la un personaj care te-a însoțit timp de aproape un deceniu?

Nu mi-am pus problema în termenii ăștia, fiindcă mă gândeam mai mult la faptul că mă întorc acasă, deci nu mai știu ce aveam în minte. N-a fost un moment ieșit din comun. Și realitatea e că nu poți ști niciodată...

Nu poți ști dacă nu îl vei mai juca din nou?

Eu știu, iar tu ești cel care nu poți ști niciodată [râde]. Trupul meu știe. Genunchii mei o știu.

Totuși, prin spusele tale, dai un pic de speranță fanilor...

Pare că am zis-o în glumă, dar literalmente, genunchii mei au resimțit fiecare dintre cei 700800 de pași - care au părut, de fiecare dată, câte 10.000 - făcuți pentru film în Atrani, Italia, până la acea bisericuță din vârful muntelui. Când ai genunchii șubrezi, cea mai grea parte nu e urcarea, ci coborârea... pe pietriș! Și le mai și vezi pe bunicuțele italiene de 90 de ani cu care te intersectezi pe drum și care merg cu mâinile la spate, cu aerul de ‘Eu fac asta în fiecare zi, ce-i în neregulă cu tine, tinere?’ [râde]. Chiar a fost greu. Altfel, ca actor, ești în postura unică de a sta mai mult timp decât un turist aflat în vacanță în unele locuri și poți intra în contact cu localnicii, care, după ce trece în 2-3 zile magia faptului că se filmează la ei în zonă, își trăiesc viața lor, doar observându-te sau ajutândute, eventual, în ceea ce faci. După care vine vremea să îți faci bagajele și să pleci acasă, dar amintirile sunt deosebite. Ca atunci când am cunoscut o bătrânică de vreo 80 de ani care nu vorbea engleza, iar eu, neștiind italiană, am rugat pe cineva să îi spună că este noua mea prietenă. Atunci a început să tragă de mine, toată lumea a izbucnit în râs și, când am întrebat de ce, mi s-a spus că ea a zis: ‘Te iau acasă. Dacă ești noul meu prieten, te iau acasă la mine’. Iar oamenii au explodat de veselie. Este un privilegiu să devii parte a unei culturi unice, ceea ce nu s-ar putea întâmpla în nicio altă circumstanță decât cea dată de munca în altă parte, în acest caz la un film, timp de o perioadă mai lungă de

timp. Ca să nu mai vorbim de faptul că Mediterana e acolo și că lucrezi înconjurat de toată acea arhitectură frumoasă, de podgorii și de livezi de lămâi. Coasta Amalfi e un loc magic. Spusele mele par cele ale unui ghid turistic [râde]. Trebuie sămi sun agentul ca să-mi facă rost de o comandă pentru un spot publicitar [râde]. Adevărul e însă acela că m-am simțit foarte bine acolo.

În ultima zi, l-ai îmbrățișat pe Antoine și i-ai mulțumit pentru tot sau, pur și simplu, ai plecat?

Sunt genul care întotdeauna pleacă în liniște, fără să spună vorbe mari. În fapt, ultima zi de filmare a fost la Roma, după care eu, fiind un tip liniștit, căruia nu-i plac fanfarele, m-am făcut nevăzut.

Asta se potrivește și cu personajul, nu-i așa?

Ai dreptate, e adevărat! După ce și-a terminat treaba, dispare, iar tu te întrebi unde.

Dar se poate întoarce, dacă avem nevoie de el?

Ar trebui să se întâmple ceva crime prin Paris sau în sudul Franței... poate?

Miros și ceva tipi răuvoitori de combătut prin insulele grecești! Trebuie să fie niște “negativi” și pe-acolo [râde].

„Succession”

-acum și pentru totdeauna-

Unul dintre primele „POV”-uri pe care le-am scris a fost despre serialul fenomen al celor de la HBO, Succession. Pe atunci fusese lansat doar primul sezon, dar am simțit că urmează să fie ceva grandios. Și am avut dreptate. Acum, cinci ani mai târziu, serialul a luat sfârșit odată cu sezonul patru, dar el o să rămână cu mine pentru totdeauna.

Pentru cei care nu au reușit să-l vadă sau doar au auzit de el, povestea ar fi cam așa: Logan Roy, un mogul care deține una dintre cele mai mari companii din S.U.A., printre care și un trust de televiziune, se hotărăște că timpul lui a trecut și ar vrea să predea ștafeta unuia dintre copiii lui, Kendall, Roman, Shiv sau Connor. De aici începe nebunia. Un fel de Game of Thrones în secolul XXI, dar unde săbiile, caii și armurile voluminoase au fost schimbate cu replici acide, pixuri și costume elegante de mii de dolari.

Odată cu acest ultim sezon, situația este însă complet diferită. Logan, deși dornic să își vândă compania Waystar ROYCO unui tânăr techgenius norvegian, pe nume Lukas Matsson (jucat impecabil de Alexander Skarsgard), moare subit în episodul trei, iar cei trei copii (al patrulea fiind deja ieșit din schemă), sunt puși față în față cu decizia vieții lor: să respecte dorința tatălui și să vândă compania sau să continue să o administreze chiar ei și să încerce să ducă numele mai departe? Deși în primă instanță, decizia pare simplă, când părerile celor trei încep să difere și jocurile de culise se întețesc, nici măcar legătura de sânge nu mai înseamnă nimic.

Succession nu are lupte cu armate care se calcă în picioare. Nu are scene de nuditate care să surprindă și să incite. Nu are urmăriri de mașini sau explozii. Nu. Fiecare episod din Succession ar putea fi rezumat ca fiind 50 de minute în care oamenii vorbesc. Și în 80% din timp, nici măcar nu reușești să îți dai seama despre ce. Sunt aruncate la grămadă cifre și termeni specifici din zona businessului, uneori atât de multe că nu ții pasul. Și, cu toate astea, pentru spectatorii activi care urmăresc, fiecare cuvânt rostit e mai puternic decât orice lovitură de sabie.

Trădările nu înseamnă capete tăiate și cuțite-n spate. Sunt vorbe. Vorbe și discuții care schimbă soarta lucrurilor și uneori cântăresc atât de mult, încât trădarea devine aproape palpabilă. Un ping-pong continuu de replici impecabile, livrate subtil și cu nuanță, încât uneori te lasă fără aer, grație unor scenariști care știu ce vor și și-au dat seama că uneori, cuvântul e mai puternic decât sabia.

Aș putea vorbi la infinit despre cât de mult a însemnat acest serial pentru mine și cât de bine mi-a făcut să văd ceva atât de autentic în peisajul ăsta lugubru de seriale de duzină. Aș vrea să se nască poate încă ceva similar, ceva la fel de tragic și de Shakespearian ca Succession. Dar la fel cum de la Sopranos încoace a trebuit să aștept mai bine de un deceniu, cred că cel mai sigur ar fi să am răbdare.

eat&Drink

ŞTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII CULINARIA, GURMAND, PE GUSTUL NOSTRU, HORECA, DRINK, CĂLĂTORIE CU GUST

WWW.ZILESINOPTI.RO/EAT-DRINK/

Vinul de la restaurant

Inspirat de un post de pe orașul virtual Facebook (multumesc, Silvia, pentru postare), m-am gândit să vorbim puțin despre vinul pe care îl consumăm la restaurant. Așadar, una dintre întrebările care apar des în discuție în ultima vreme este aceasta: de ce un vin comandat la restaurant este infinit mai scump decât același vin cumpărat de la un magazin? Răspunsul imediat evident este legat de rațiunea comercială: o cârciumă are dreptul să pună un adaos comercial. Este decizia proprietarului să-și gândească strategiile de preț așa cum crede că e mai bine, cum, în egală măsură, este decizia ta de consumator să alegi să nu te duci într-un loc în care nu simți valoare adăugată.

Răspunsul mai lung este legat tocmai de această valoare adăugată ofertată și primită. Când comanzi sticla aia de vin, tu plătești o parte din costurile de operare ale respectivului restaurant. Altfel spus, dacă îți plac pastele alea și nu altele, sosul ăla și nu altul, această valoare adăugată se răsfrânge în prețul total al experienței tale. Nu consumi doar un vin la un preț ridicat, dar ajuți un bucătar să-și ia un salariu mai bun, ca logică a discuției. De aici derivă cealaltă întrebare mare: nu e mai logic ca într-un restaurant să fie vinuri diferite față de vinurile din retail, dacă tot vorbim despre o valoare/experiență adăugată? Răspunsul este departe de a fi simplu!

Marea majoritate a restaurantelor nu își propun să facă fine dining, ci doar să ofere mâncare bună. Prin urmare, audiența care le calcă pragul își dorește să găsească acolo gusturile, aromele, ingredientele pe care le știe deja. La fel este și în cazul vinului: la porția aceea

de sarmale îmi doresc vinul pe care îl beau de obicei, căci știu deja ce-mi place. Nu știu dacă este rău sau bun acest comportament, dar este o realitate cotidiană a restaurantului românesc: oamenii nu vin să încerce lucruri noi, ci se bucură de mâncărurile favorite. Din această perspectivă, e logic să ai același portofoliu de vinuri care se regăsesc și în magazine, căci în mare măsură, omul va comanda ceva ce deja știe de la magazine.

Dar și aici este o nuanță importantă: există însă și consumatorul care la restaurant își dorește să fie perceput ca rafinat, iar rafinamentul vine din vinul comandat (da, renunțăm mai greu la mâncarea favorită),

și atunci, logica este să ai un portoliu diferit de vinuri în restaurant, dar de la cramele și podgoriile cunoscute (drama este că

în România, consumatorii nu fac diferențele între podgorii și crame) ca să-l ghideze pe consumatorul dornic de afirmare.

Vestea bună este că există și consumatorul educat, cel care merge la o cârciumă unde mâncarea este fină, iar vinul este recomandat de un sommelier, iar în acest context, da, merită să ai un portofoliu de vin care nu se regăsește la raftul unui magazin obișnuit. Cu alte cuvinte, dacă ești restaurant, gândește-te ce fel de audiență vrei la tine în cârciumă și alege vinurile din meniu plecând de la această realitate. Pe de altă parte, dacă ești producător de vin, gândește-te ce mize de HoReCa ai.

Poate fi la fel de sănătos să ai un portofoliu corect de vinuri de retail, dar și o gamă specifică pentru HoReCa. Depinde pe ce tip de consumator vrei să construiești.

Alimentația & hormonii

Hormonii sunt substanțe biochimice secretate de către glandele endocrine (tiroida, hipofiza, ovare, suprarenale, pancreas etc.) și au rolul de a regla anumite funcții importante ale organismului. Modificări foarte mici ale cantității acestora pot determina modificări majore ale funcționării organismului nostru, iar dezechilibrele hormonale pot duce la apariția bolilor cronice. Dezechilibrele hormonale pot apărea la orice vârstă și au cauze dintre cele mai diverse: stresul, alimentația, anumite medicamente, poluarea, zestrea genetică etc.

Simptome des întâlnite în cazul dezechilibrelor hormonale:

• Schimbări ale menstruației

• Oboseală și iritabilitate

• Acnee

• Insomnie

• Schimbări rapide de dispoziție

• Creștere în greutate

Tratamentul dezechilibrelor hormonale severe se realizează sub îndrumarea medicului specialist. În cazul afecțiunilor hormonale ușoare, dar care ne pot afecta sănătatea și calitatea vieții în mod semnificativ, anumite modificări simple făcute în stilul nostru de viață pot aduce beneficii majore.

Iată câteva astfel de ajustări:

• evitarea consumului de zahăr și de produse care conțin cantități mari de carbohidrați simpli (dulciuri concentrate, patiserii, prăjituri) poate determina reducerea nivelului de insulină la persoanele obeze, poate îmbunătăți situația persoanelor cu diabet de tip 2 sau a celor cu sindrom de ovar polichistic.

• consumul constant de proteină (provenită din carne slabă sau proteine vegetale de calitate) poate regla hormonii foamei (grelina) și sațietății (leptină), astfel încât să reducem aportul excesiv de alimente și, indirect, toate afecțiunile determinate de obezitate și diabet.

• consumul moderat și constant de grăsimi sănătoase omega 3 (din pește gras, nuci, semințe de in), în detrimentul celor saturate sau trans, contribuie la sănătatea sistemului nervos, sistemului cardiovascular și a inimii. În plus, aduce beneficii persoanelor afectate de anxietate și depresie.

• prezența constantă a fibrelor alimentare solubile și insolubile în dieta noastră zilnică ne asigură un tranzit corect și un microbion echilibrat care contribuie la modularea imunității nespecifice. Lipsa fibrelor ne face să ne simțim balonați, obosiți, iritați.

• consumul de alimente fermentate (kefir, iaurt, borș, fructe fermentate) reprezintă o sursă excelentă de probiotice, care ajută la menținerea echilibrului bacteriilor bune din intestine. Mai mult, produsele lactate fermentate conțin calciu, important pentru sănătatea oaselor și pentru hormonii tiroidieni.

Alături de o nutriție echilibrată, reducerea sau gestionarea stresului, calitatea somnului, hidratarea și mișcarea zilnică ne ajută să ne menținem echilibrul hormonal și ne întregesc stilul de viață sănătos.

fără motor, lansată de pe Bosfor

În sezonul estival, v-aș îmbia cu niște vase mici comestibile, care vă vor cuceri imediat, fiindcă sunt încăpătoare și sățioase.

Ca milioane de pământeni de altă naţie decât cea la care mă refer, prețuiesc și savurez mâncarea turcească. Ei, turcii, o adoră de-a dreptul. Într-atât de mult, încât o cântă, binevoiți să ascultați „Domates, biber, patlican” („roșii, ardei, vânătă”), cum sună un hit al unui foarte popular star local, rockerul Barış Manço. Ca să vedeți ce interesantă e povestea numelui său: i s-a spus la naștere Tosun Yusuf Mehmet Barış Manço, unde ultimul era numele de familie, penultimul – un prenume care înseamnă Pace, pe turcește (pe fratele său mai mare, născut pe vremea conflagrației mondiale, l-a chemat Savaş, adică Război!), primele două însemnau pur și simplu Yusuf cel voinic, așa cum era poreclit defunctul său unchi.

Turcii și-au introdus mâncarea și-n pilde populare, ziceri de înțelepciune la care ader cu entuziasm. Fiindcă, aflați de la ei, pâinea e plămadă a vieții, iar dacă vrei ca un om să muncească bine, hrănește-l bine. Așa ajungem încet-încet, căci unde-i graba în lumea orientală?, la pide, un fel de mâncare socotit „pizza turcească”, deși n-aș intra în discuția „care a apărut primul”. Pide își trage sevele din regiunea turcească învecinată cu Marea Neagră, dar nu atentează la pilaful cu hamsii, se mulțumește cu ce are la îndemână, cârnat turcesc, ouă cu brânză de oaie, spanac cu brânză.

Pide e și cu carne, și cu umplutură pe gustul ovo-lacto-vegetarienilor. Aluatul, cu toată simpatia pentru pizza, e diferit, mai bogat, iar umplutura e versatilă, frecvent fiind întâlnită sub formă de ceapă, usturoi, roșii sau ardei, dar limita e cerul sau, mai bine zis, pământul care ne dă roade. Bărcuța se face la cuptor, dacă se poate, unul ca pe malurile Bosforului, ca să nu dea diferență. Pide e gustare, dar poate fi și fel principal de mâncare. E bună și stradal, și la local. E „Kiymali kașarli pide” –pide tucească cu carne de vită și cașcaval, un platou sănătos, date fiind proporțiile, și sățios, date fiind proprietățile ingredientelor. La Yusuf Kepab, unde am hăpăit acest preparat, pe care l-am acompaniat cu un pahar răcoros de ayran cu gust și consistență originale, în secțiunea de meniu zisă „pide ve lahmacun”, mai găsiți bărcuțe umplute cu ciuperci și cașcaval, cu aceleași ingrediente plus ardei, cu döner de pui, de vită sau cu cârnat.

Am pomenit de restaurantul cu specific turcesc Yusuf Kebap nu doar pentru a vă ajuta să identificați locul în care m-am desfătat culinar, ci și pentru că are mai multe atribute pe care le apreciez: e nou; e în drum spre casă (sau spre serviciu, depinde de momentul zilei la care ne referim); e plin de personal serviabil și sobru; are și mușterii din Turcia – pentru mine, când merg la un restaurant străin din orice oraș, e reconfortant să constat că și cei din țara de proveniență îl frecventează. Bunbun! Aferim!

Bărcuță

Vin’ la prăjituri!

Greci, francezi, români, americani sau argentinieni – ce putem avea, oare, în comun? Să fie oare apetitul pentru licoarea magică lăsată moștenire de zeul Bacchus, din generație în generație? Cu siguranță! Căci, nu-i așa, la un pahar de vin se spun cele mai frumoase povești, se leagă prietenii, se fac confidențe. Vinul are puterea de a răsfăța papilele și a alina sufletul, iar împreună cu un desert care îi pune în valoare calitățile devine pur și simplu memorabil.

Obișnuim cu toții să asociem vinul cu preparatele culinare. Mulți dintre noi știm deja ce tip de vin să comandăm alături de un preparat cu carne de porc sau vită, cu fructe de mare sau pește. Întrebarea mea este: știm care este vinul potrivit pentru deserturi? Aici, discuțiile sunt puțin mai… aprinse.

Dar stați fără griji, am decis să vă dau o mână de ajutor. Surprinzător, nu este complicat deloc. Trebuie doar să urmăm câțiva pași și să fim atenți la arome, să cunoaștem foarte bine atât gustul desertului, cât și pe cel al vinului.

Cum asociem vinul și deserturile: contrastele se atrag sau...?

Înainte să trăiesc în Franța, credeam că vinul se bea mai degrabă seara. Mare greșeală! Primul păhărel de „Apero” apărea pe masă în jur de ora 11:00, pentru a ne pregăti corespunzător apetitul. Beam vin înainte de masă, în timpul mesei, dar mai ales la sfârșitul mesei, alături de desert. Am început să mă interesez de asocierea vin-dulciuri în momentul în care am primit din partea gazdei un vin dulce lângă tarta cu ciocolată și caramel. Atât de mult se stricau unul pe altul vinul și desertul, încât mi-am dorit să cercetez mai multe.

Am aflat astfel că vinul trebuie fie să completeze desertul, fie să evidențieze gustul acestuia. Trebuie pur și simplu găsit un echilibru între dulceața vinului și aromele bogate ale desertului, aciditatea lor, textura și intensitatea gustului.

Sunt multe guri care consideră că, fiind dulci, deserturile merg cel mai bine cu vinuri dulci sau demidulci. Dar cu siguranță, gura mea a considerat altfel în acea după-amiază pariziană liniștită, îmbibată în aburii alcoolului și plină de ciocolată catifelată. Căci acea combinație striga, pentru mine, NU

din toți porii.

La carte scrie că regula de aur este de a avea întotdeauna un vin mai dulce decât desertul. Contra curentului și sinceră din fire, spun pas acestei reguli. Deserturile merg fantastic și cu vinuri mai light sau mai acide, care le echilibrează și le oferă o notă revigorantă.

Ca să nu spuneți că am ceva cu vinurile dulci, sunt situații în care consider că acestea sunt minunate. Atunci când textura lor ajută. Un desert cremos și bogat, precum cheesecakeul, merge minunat cu un vin licoros.

Dacă toată discuția cu dulceața, aciditatea, textura vă dă bătăi de cap, va rămâne întotdeauna varianta de pairing ținând cont de culoare.

Cel mai simplu este ca desertul și vinul să aibă culori asemănătoare. De exemplu, deserturile mai ușoare cu vanilie, lămâie, migdale sau ciocolată albă merg cu vinuri albe, în timp ce deserturile cu ciocolată neagră, caramel sau cafea merg

cu vinurile roșii. Și, bineînțeles, deserturile cu fructe colorate merg perfect cu vinurile rose.

Orice variantă ați alege, nu uitați că până la urmă nu există reguli fixe în materie de pairing vin și deserturi, așa că îndrăzniți să experimentați! Explorați combinații neașteptate și descoperiți ce funcționează cel mai bine pentru gusturile voastre personale. Fiecare persoană are preferințe diferite, așa că părerea mea este să încercați diverse combinații pentru a găsi asocierea perfectă pentru voi! Cel mai important este să vă bucurați de experiență.

din țară unde nu dai niciodată greș

Pizza a devenit un simbol internațional al deliciului culinar, dar și un fel de mâncare care merge atât de bine cu atât de multe ocazii speciale sau mai puțin speciale. Astfel că fiecare oraș are propriile pizzerii unde se pregătesc și servesc cu grijă felii de rai. Fie că ești un localnic în căutarea celei mai bune pizza sau un călător care tânjește după o experiență culinară memorabilă, iată 6 pizzerii din țară unde nu dai niciodată greș:

BUCUREȘTI ANIMALETTO

 Visarion 10

 0755.019.098

Animaletto este un pizza bar amenajat într-un stil industrial, cu pereți cu cărămida la vedere și tavan nefinisat. Au și o terasă care e tot timpul plină, chiar dacă nu e cea mai confortabilă, dar lumea (re)vine aici pentru pizza delicioasă făcută după rețete și cu ingrediente tradiționale. Margherita este un must try!

BRAȘOV DOR DE BUN

 Grigoraș Dinicu 2

 0771.163.762

În Brașov, la Dor de Bun găsești o pizza al cărei blat e făcut cu maia naturală. În meniu vei găsi Margherita, Quattro Stagioni, Prosciutto e Funghi, Vegetariană, Diavola sau House Pizza. Nu vei pleca dezamăgit, ba e foarte posibil să mai rămâi pe terasa de aici la încă o bere artizanală.

CLUJ PIZZERIA SPAGHETTERIA

NAPOLI CENTRALE

 Dobrogeanu Gherea 17

 0264.450.500

Napoli Centrale este unul dintre restaurantele cu specific italienesc cu vechime din Cluj, fiind deschis încă din 1998. Poți savura aici o pizza clasică, făcută ca la mama ei acasă, în Napoli, dar și specialități pe care nu le mai găsești prin alte locuri din oraș - cum ar fi Maruzzella (pizza închisă și prăjită în ulei).

TIMIȘOARA PULCINELLA

 Martirilor 102

 0732.487.680

Pulcinella este pentru timișoreni una dintre primele opțiuni atunci când se gândesc să comande o pizza delicioasă, făcută cu ingrediente italienești. De aceea au și ajuns ca în ultimii ani să se extindă nu doar în Timișoara, dar și în Corbeanca, la o aruncătură de băț de București.

IAȘI PIZZA DI NAPO

 Palat 48

 0790.535.570

Aici se coace pizza autentic napoletană în cuptorul cu lemne.

Proprietarul a făcut pizza ani buni de zile în Napoli, apoi s-a întors în Iași și și-a deschis propria pizzerie într-o furgonetă. Pizza lui a fost atât de apreciată de ieșeni, încât a ajuns să deschidă o a doua locație în Copou.

CONSTANȚA

MANGIA MANGIA

 Tomis 105

 0733.797.973

Mangia Mangia a adus Italia în Constanța. Te convingi de asta imediat ce iei masa la ei, iar pizza de aici e printre cele mai bune din oraș. În serile călduroase, la terasa de aici o să te simți fix ca la o trattorie din Italia.

Paste artizanale inspirate de tradiție și făcute cu pasiune

Brandul ALTO Paste Artizanale a apărut într-o perioadă greu încercată, în primul an de pandemie, fiind pus pe picioare de Adelina și Sergiu Vladu. Pentru produsele lor, ei au păstrat liniile tradiționale românești în producția de paste făinoase, dar au plusat cu un ingredient de nădejde în fabricarea celor mai apreciate paste: făina de grâu dur. De asemenea, ouăle proaspete și gustoase de la găinile lor crescute la sol, cu hrană naturală de cea mai bună calitate, împreună cu cele două tipuri de făină conferă pastelor gustul de odinioară, păstrând de asemenea textura și fermitatea pastelor italienești. De asemenea, acestea nu conțin apă, coloranți, conservanți sau aditivi. Mai multe despre ALTO Paste artizanale ne-a povestit Adelina Vladu.

Cine sunt oamenii din spatele brandului ALTO Paste Artizanale și cum ați ajuns la acest concept?

ALTO Paste Artizanale a apărut dintr-o dorință și o necesitate, deopotrivă. Dorința de a face un produs de calitate, delicios, care să te ducă cu gândul la „tăițeii bunicii” și necesitatea de a valorifica ouăle de la ferma de găini crescute la sol a familiei în perioadele când cererea pieței oscilează.

Noi suntem Adelina și Sergiu, oamenii din spatele

ALTO. Oamenii care au gândit acest concept, rețeta, imaginea și tot ceea ce implică acest mic business. Faptul că deja produceam o parte importantă din materia primă, și anume ouăle, ne-a inspirat și direcționat oarecum spre acest segment de producție al pastelor artizanale. Totodată, faptul că arareori puteam să ne satisfacem pofta de paste de calitate din produsele locale, ne-a determinat să facem un produs premium, de calitate superioară.

Povestiți-ne un pic despre produsele voastre și prin ce se deosebesc de celelalte de pe piață.

„Inspirat de tradiție, făcut cu pasiune” e motto-ul care ne definește întreaga activitate. Pastele artizanale ALTO sunt făcute după o rețetă unică, personalizată. Pe lângă ingredientele de calitate superioară pe care le folosim, acest lucru le dă un farmec aparte. Am testat mult până când am ajuns la gustul și textura pe care ni le doream pentru produsele noastre.

Pastele ALTO sunt produse din făină de cea mai bună calitate și din ouă proaspete de la ferma noastră de găini crescute la sol. Ouăle proaspete constituie un mare avantaj și potențează mult gustul și calitatea pastelor. De asemenea, toate pastele produse de noi sunt extrudate prin matrițe de bronz. Acest lucru conferă pastelor o suprafață poroasă la care sosurile aderă mai bine. Procesul de manufacturare și uscarea lentă la temperaturi blânde fac din pastele noastre un produs aparte.

Cât de greu a fost să ajungeți pe mesele restaurantelor din țară sau în magazine?

Am ieșit pe piață cu produsele noastre în martie 2020, exact înainte de pandemie. Acest lucru ne-a îngreunat lansarea și oarecum, ne-a tăiat aripile la început de zbor. Ne-am reorientat însă și, urmând curentul momentului, am început să activăm pe online. Așa a luat naștere www. altopasta.ro, magazinul nostru online.

www.zilesinopti.ro

Ulterior am realizat că, de fapt, aceasta a fost cea mai bună rampă de lansare pentru noi. Am început să adunăm tot mai mulți oameni în online care neau devenit clienți și tot datorită acestei expuneri și a feedbackurilor pozitive, au început și magazinele, în special băcăniile din țară, să își îndrepte atenția către noi.

Referitor la partea de restaurante, este un domeniu încă neexplorat îndeajuns de către noi. Urmează să ne îndreptăm atenția și spre nișa aceasta de clienți.

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit în anii de activitate? Cea mai mare provocare pentru noi a fost și încă este să menținem calitatea produselor noastre, din cauza scumpirii materiilor prime, fără ca acest lucru să se răsfrângă asupra prețului final pe care îl plătește clientul. Lucrăm cu aceleași tipuri de făină și aceleși tip de ouă încă de la început, nu facem rabat la calitate, așadar a trebuit să concentrăm bugetul înspre producție și să diminuăm/ renunțăm momentan la bugete de marketing și dezvoltare. Sperăm ca lucrurile să revină la normalul pe care noi l-am cunoscut și să ne putem concentra și pe aceste aspecte.

Aveți și comenzi din afara țării, doriți să intrați și pe piețele de afară?

Avem în plan să extindem piața și în afara României și am avut câteva discuții în acest sens. Până în acest moment am exportat doar către Slovenia, unde avem ca partener o mică vinotecă din Bratislava.

Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă afacerea voastră?

Ne dorim ca toate persoanele care gustă pastele noastre să fie duse cu gândul la pastele de casă, la mirosul din bucătăria bunicii când pregătea o supă de găină de țară, în care punea la fiert tăițeii făcuți cu propriile mâini. Din fericire, chiar am primit de multe ori, de-a lungul timpului, acest gen de feedback și de emoție din partea clienților și acest lucru ne bucură enorm.

Ne dorim ca oamenii să înțeleagă și să aleagă calitatea, să fie interesați de ceea ce mănâncă, să împărtășim cu ei toate convingerile noastre cu privire la hrana bună și să aducem bucurie la mese odată cu produsele noastre.

Ce planuri aveți pentru ALTO Paste Artizanale pentru restul anului?

Ne dorim foarte mult să extindem piața de desfacere și să fim mai accesibili clienților prin locațiile în care aceștia ne pot găsi. De asemenea, avem câteva sortimente noi de paste în teste de ceva timp și sperăm să ajungem la forma dorită de noi, astfel încât să le putem scoate pe piață alături de celelalte paste din portofoliul nostru.

Pe la începutul anului publicam, tot la această rubrică, un articol intitulat O țuică pentru calul meu, în care scriam despre extrem de frecventele mele contacte cu tot felul de distilate tradiționale din diferite țări și cum știu ei să și le promoveze. Trebuie să recunosc că nimic nu mă pregătise pentru ceea ce a urmat. Ficatul meu nu ar trebui să citească acest text.

“Rakija connecting people” este mesajul de pe tricoul cumpărat din Mostar, un oraș din nordul Herțegovinei. Tricoul, cu pastișa după sloganul Nokia, mi-a adus aminte de un altul, la care am ținut mult, făcut după o idee a scriitorilor lui Vasile Leac sau Cătălin Lazurca: Noica collecting people. În fine, divaghez.

Cu doar câteva zeci de metri înainte de taraba de la care mi l-am cumpărat, observasem în vitrina unui wine bar un anunț extrem de tentant, scris cu autocolant: rakija tasting.

Bănuiesc că ați intuit cu toții că rakija e rachia/ răchie adică țuici, palinci și alte distilate. La întoarcerea din Bosnia și Herțegovina am oprit pentru o noapte în Belgrad și ne-am cazat întrun cartier destul de departe de centru, într-un apartament cam insalubru, fix peste drum de un rakija bar. O locantă curățică, de cartier, cu două tipuri de sucuri, un sort de bere draft sau sticlă și multe pălinci. În Belgrad mai fusesem în februarie și două lucruri m-au frapat:

numărul de librării și consumul de pălinci. Pe cea mai cunoscută pietonală cu restaurante, în fața acestora am găsit standuri dichisite cu zeci de pahărele care te îmbiau. Erau turnate din recipiente cu canea, în rame de lemn, cu țoiuri aliniate ca la armată.

Cam câte șase feluri de pălinci și lichioruri. Au același preț ca al altor băuturi alcoolice tari, deci nu e vorba de preț. Am înțeles că e un obicei să te duci trotilat la club după câteva astfel de shoturi. Știu, am practicat treaba asta, se practică și acum. Doar că la noi n-o să vezi shoterie cu țuici. Ba, chiar riști să îndepărtezi posibile partenere de dans cu damful greu, de „țăran necizelat”.

Cam așa e văzută țuica pe la noi, mai mult o băutură de babalâci, de birt din colțul uliței, în contradicție flagrantă cu Nuba sau Fratteli.

Am aflat că, totuși, pare că remediem nițel din handicapul de imagine și că tinerii au început să o mai consume. Nu încurajez aici consumul de alcool, cel puțin nu în cantități care să ne facă rău, dar cred că o schimbare a preferințelor ne-ar fi benefică, nouă ca întreg. Într-o țară cu o climă perfectă pentru prune, mere, struguri, gutui, piersici etc., parcă e și păcat să fim buni doar la gemuri și dulcețuri. Dar pentru asta e nevoie de o mică resetare de mentalitate sau de o promovare smart a acestor băuturi. Și poate o prezență ceva mai vizibilă a miniaturilor la raft, așa cum am văzut eu în multe țări. În acest caz, plagiatul nu e de rău.

Balcani vs. România, războiul pe țuici: 1-0

6 terase deosebite din țară

Așa cum ne-am obișnuit deja, luna iulie aduce canicula în aproape toată țara. Așa că terasele vor fi la o și mai mare căutare în următoarea perioadă. În cele ce urmează am încercat să facem o listă cu șase terase unde să-ți dorești să-ți petreci o zi întreagă și poate și o noapte.

BUCUREȘTI

KRAFT MARKET

 Matei Millo 8-10

Kraft Market este, așa cum îi zice numele, o piață, dar una cu adevărat deosebită și care dorește să strângă în jurul ei o comunitate activă, creativă și care este pasionată de produse artizanale de toate felurile. Este locul unde localnicii fac cunoștință cu antreprenorii „craft”, dar și cu o terasă generoasă, unde gătesc cei de la Smokăreală, Meana, Hushimo și Nahuas Tacos.

BRAȘOV

MANNA MANNA

 Doctor Victor Babeș 32

 0770.492.176

Fostul bistro Simone a trecut printr-un rebranding și acum, terasa arată mult mai bine, păstrând aceeași atmosferă plăcută, prietenoasă și relaxată. Găsești aici cafea de specialitate, bere artizanală și un meniu de mâncare plin de lucruri bune. Fiind un pic mai departe de centru, vei găsi aici mai mult localnici și mai puțin turiști.

CLUJ

EUPHORIA BIERGARTEN

 Iuliu Hossu 25

 0745.393.333

Aflată pe canalul Morii, Euphoria e o grădină de vară cu vechime în Cluj și care de-a lungul timpului și-a strâns o clientelă fidelă. Să o descoperi ca turist e și mai plăcut.

Au mâncare bună, o terasă frumoasă și o ofertă generoasă de bere bună.

TIMIȘOARA AMBASADA

 Peneș Curcanul 4-5

 0790.666.383

AMBASADA este un hub creativ unde au loc tot felul de evenimente culturale. De asemenea, sub această umbrelă se regăsesc aici și o cafenea, și un bistro, iar spațiul de afară este unul suficient de mare pentru a te lungi cât vrei la o bere cu prietenii.

IAȘI

ACAJU

 Anastasie Fătu 2A

 0748.417.445

Acaju se recomandă ca „locul în care oamenii buni și deschiși la minte își găsesc semenii”, iar în cei peste 15 ani de existență a strâns în jurul său o comunitate numeroasă și frumoasă. Așadar, vei descoperi aici un spațiu în care poți să fii tu însuți, în timp ce te destinzi pe frumoasa lor terasă. Sunt pet-friendly, au mâncare vegetariană, dar și spațiu de coworking la etaj.

CONSTANȚA

LE PREMIER

 Aristide Karatzali 1

 0753.099.099

Pe lângă meniul cu preparate din pește și fructe de mare, Le premier mai vine cu o ofertă de nerefuzat: o panoramă superbă asupra Mării Negre. De asemenea, terasa restaurantului este transformată într-o grădină de vară unde te poți bucura de liniștea oferită de amplasarea la înălțime cu vedere către mare.

Iar băutura verii e, răpăit de tobe, Hugo Spritz!

Cine să-și mai amintească de băutura verii din 2020, primul an de pandemie, când ne dădeam jos măștile ca să sorbim Aperol Spritz? Dar de nebunia verii lui 2021, Espresso Martini? Abia mai ținem minte vedeta sezonului cald de anul trecut, Dirty Shirley, o fată cuminte, cu toate atributele unui mocktail cinstit, dar pângărită de un shot de vodcă.

Cocteilul cu soc mult zice cu foc, în nenumărate graiuri ale Pământului și e, din nou, starul fluid al verii.

sale am avut surpriza să văd o mașină parcată, cu o luminiță verde deasupra. Întrucât casa prietenului meu era situată într-un cartier mărginaș, m-am mirat foarte să găsesc un taxi liber parcat fix unde avusesem eu treabă. După ce am făcut ochi, l-am sunat, totuși, pe prietenul meu să-i expun coincidența. A râs și mi-a zis să-i mulțumesc lui Hugo.

cu un alai din flori de soc, pentru a prepara cocktailul Hugo. Și a

Toate aceste băuturi înșirate mai sus n-au dansat decât o vară. În 2023, nu pot decât să privească invidios spre noua vedetă a balului, pe numele său Hugo Spritz. Vine rece, cu bule și cu un alai din flori de soc, pentru a se instala pe tronul unei veri de neuitat. A fost pe firmament de când s-a născut, în 2005, în mixerul unui barman tirolez, pe nume Roland Gruber, care i-a zis mai întâi Otto, dar un client de la cocktail barul San Zeno i-a spus că sună mai bine Hugo și așa a rămas. Tot pe atunci s-a petrecut și întâmplarea pe care o povestesc cel mai des – e drept că după mai multe pahare de Hugo, memoria recentă spune piua, așa că uit și tot relatez cum un prieten foarte bun m-a chemat la el pentru o testare: voia să-și perfecționeze arta de a prepara cocktailul Hugo. Și a făcut-o până pe la trei dimineața, când, deși îndemn pe toată lumea să consume responsabil, e posibil să mi se fi împleticit un pic limba. Ba și auzul, așa că n-am prins când mi-ar fi zis că apăruse o aplicație pe telefon prin intermediul căreia poți chema un taxi. În fața porții

Bine ai revenit, Hugo, prieten țanțoșul nume de St. Germain de franțuzesc dulce și floral, de soc, zis St. Germain, cele trei

Prosecco, cele două de sifon (merge

față de lichiorul franțuzesc ajuns

barmanului”, pentru că se preta la orice cocktail și-i sporea savoarea.

Bine ai revenit, Hugo, prieten drag! Te-am consumat și te-am scris cu aceeași plăcere în mai multe rânduri decât pot număra normal. În 2023 însă, defilezi sub țanțoșul nume de St. Germain Spritz. Dar te-am recunoscut, fii pe pace! Te-au trădat cele două măsuri de lichior franțuzesc dulce și floral, de soc, zis St. Germain, cele trei de Champagne, Cava sau Prosecco, cele două de sifon (merge și apa căreia noi îi spunem minerală, deși toată e așa!), țelina și feliuța de castravete decorative. Știu că TikTok-ul te-a încoronat. Bine, și Google Trends, unde a crescut cu 500% interesul față de lichiorul franțuzesc ajuns pe piață doar în 2007, când i s-a zis instant „ketchup-ul barmanului”, pentru că se preta la orice cocktail și-i sporea savoarea. Găsiți și la noi, chiar sortimente noi, Hugo Lămâie, Mentă

noi, Hugo Lămâie, Mentă

și Soc (0,75L sau 0,275L)

sau Hugo Rosé

și Soc (0,75L sau 0,275L) sau Hugo Rosé Lămâie, Mentă, Soc și Fructe de Pădure (0,75L).

Vară lungă, să ne-ajungă!

TEXT DE ALIN GĂLĂȚESCU

lifestyle Vara plină de modă

ŞTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/ OPINII FASHION, FASHION EVENTS DESIGN & ARHITECTURĂ, AWARDS

WWW.ZILESINOPTI.RO/LIFESTYLE

De obicei, se crede că vara este un anotimp strict al vacanţelor, dar în HoReCa şi în Fashion este departe de a fi aşa ceva, pentru că în timpul acestor luni de vară se joacă multe dintre cărţile fundamentale ale întregului an.

În iunie-iulie, la noi au loc poate cele mai multe petreceri de LifeStyle din an, chiar mai numeroase decât în decembrie, lună văzută în mod tradiţional ca fiind cea de final „glorios” de an, prin party-urile spectaculoase.

Ei bine, nu!

VIVA!, ELLE, UNICA, OK!

Mag, Radar de Media, Avantaje

ş.a.m.d., toate pariază acum pe aceste petreceri tematice de vară, cu maxim impact asupra publicului lor şi asupra lifestyle-ului bucureştean, la care se adaugă o multitudine de festivaluri stradale – momente în care moda autothtonă este în prim plan.

La rândul lor, show-urile mari de la noi se focusează tot vara, „SOIREES DE LA MODE” # 30

şi 31 / SUMMER GALA 2023 / „ALL WHITE Party” fiind unele dintre cele mai importante.

Tot în acest sezon au loc showurile de revelare ale noilor generaţii de tineri designeri români prin galele de final de an ale marilor universităţi de profil: UAD Moda Cluj / Universitatea de Vest Timişoara / UNArte Bucureşti / etc.

Aproape întreaga producţie pentru sezonul toamnă-iarnă şi, mai ales, surprinzător, cea de mirese pentru un întreg an 2023-2024 se fabrică tot în această perioadă de maximă efervescenţă. Dacă privim pe plan internaţional, în lunile de vară au loc sezoanele de BĂRBAŢI 2024 / Show-urile de Cruise / Resort 2024, dar şi cele de Haute Couture 2023-2024. Asta înseamnă un volum imens de evenimente, multe dintre acestea fiind programate a se desfăşura chiar în paralel.

Cu o asemenea densitate şi varietate aproape de neatins în restul anului, vara este uneori sezonul „Secret” / „Misterios” / „Invizibil” din adâncul sistemului modei internaţionale şi româneşti.

Parfumul

lunii iulie: „DELICIAE”, de la MEMOIZE London, prin

ELYSEE Perfumery

“DELICIAE” de la MEMOIZE London, parfumul unisex lansat în 2022, a devenit repede o revelaţie pentru iubitorii de arome rafinate. O esență a stării de lux și de grandoare specifice secolului XXI, în sens pozitiv. Un moment neașteptat de încântare, de emoție intensă, o senzație de căldură pe care o simţi prin vene, stare ce-ţi va persista în memorie mult timp după aceea. Este un parfum statement, un moment al întâlnirii cu o aromă de elită.

Totul a rezultat dintr-un amestec magic de ingrediente: o notă de vârf subtilă de lămâie dulce, ce se topeşte lent într-un amestec de trandafir marocan şi trandafir Taif, specific zonei Mecca. În final, o notă cremoasă de vanilie întâlneşte moscul alb și lemnul de cedru, ceea ce îi conferă un echilibru perfect acestui parfum. Rezultatul este unul surprinzător prin intensitate şi persistenţă, în simţuri şi în memorie. Ce poate să fie mai potrivit unei vacanţe de neuitat şi unor posibile întâlniri fascinante, care merită reţinute mult, mult timp după ce s-au consumat?!

Spirits Award, iulie 2023:

HENDRICK’S „FLORA ADORA” Gin

Hendrick’s „FLORA ADORA” este revelaţia acestei veri în lumea ginurilor de ediţie limitată. Nu am mai avut de mult timp revelarea unei arome atât de dulci şi de intens florale ca la acest minunat gin.

Distiller-ul casei – ce ne invită

doamna

Între zidurile grădinii palatului HENDRICK’S, o petrecere magică înflorește! Fluturii și albinele parcă dansează într-o reverie amețitoare, ospătându-se la un banchet de flori parfumate, așezate special de doamna Lesley Gracie - Master Distiller-ul casei – ce ne invită

să ne alăturăm acestei celebrări încântătoare și să degustam acest delicios gin scoțian în ediție limitată.

Perfect pentru întâlniri pline de bucurie, în mijloc de vară toridă, încărcată de stare de bine, HENDRICK’S FLORA ADORA este plin de o aromă îmbietoare de flori minunate și un caracter proaspăt, pe bază de plante, care este în stilul clasic Hendrick’s. Coloana vertebrală de ienupăr și coriandru este prelungită de un verde luxuriant și caracteristici florale și dulci de lavandă, trandafir, flori de soc, coada şoricelului, muşeţel şi hibiscus, creând un gin minunat echilibrat, perfect pentru nesfârşite cocktailuri de vară.

ALAIN ROGGEMAN

Bijuteria inspirată de

din Africa

Alain Roggeman este un bijutier clasic, lucrând cu metale și pietre prețioase, bijuteriile lui fiind inspirate din toate peisajele luxuriante, cerul colorat, vegetația parfumată, sunetele minunate ale naturii din locul natal. Deși născut și crescut în Africa, este stabilit în Belgia, unde este profesor de bijuterie contemporană de treizeci de ani.

Ce te-a făcut să devii designer de bijuterii?

De foarte mic, mi-a plăcut întotdeauna să desenez și sămi folosesc mâinile mânuind tot felul de lucruri. Realizarea unor bijuterii fanteziste ieftine mi-a dat posibilitatea să mă apropii de prietene. Un documentar la TV despre bijuterii mi-a dat impulsul să iau această direcție.

Cum alegi conceptele pentru colecțiile tale, care este sursa ta de inspirație?

Nu prea aleg un concept.

Nu-mi place să fiu ghidat de un concept, ci mai degrabă de un sentiment. Senzație care poate fi foarte diferită în ceea

ce privește momentele vieții, emoții sau doar „momentele bune de sentiment”. Felul meu de a aborda o lucrare creativă se bazează pe trei aspecte generale:

- aspectul formei și graficii: linii pure și riguroase, forme geometrice, simplificare grafică a elementelor complexe.

- aspectul temei și al inspirației: amintiri din Africa, natură în general, mediul urban și arhitectură.

- aspectul materialului: material găsit, reutilizat sau reciclat, obiecte găsite, jucării, unelte.

Fiind născut în Africa, la câteva grade la sud de ecuator, și petrecându-mi anii tineri

pe acest continent, munca mea este inspirată pe scară largă din toate aceste peisaje luxuriante, cer colorat, vegetație parfumată, sunetele minunate ale naturii și bătăile ființei umane. Când m-am stabilit la Bruxelles, era timpul să descopăr modul de viață occidental. Să stai pe afară ca orice tânăr, să asculți rock & roll, blues, muzică din toată lumea, să călătorești, să te distrezi și să cauți ce să faci pentru viitor poate fi o altă parte a inspirației.

Care este cel mai greu lucru pentru un designer de bijuterii?

Să nu facă bijuterii.

vegetația

și de stilul de viață din Belgia

Care este bijuteria ta preferată?

Este o brățară pe care am făcut-o când eram student la școala de bijuterii, este un fel de stil modernist al anilor 70. Îmi place pentru că are încă un aspect frumos, este un suvenir al unei provocări tehnice foarte dificile.

Cum a fost călătoria în Congo la atelierul de filigree african?

Această călătorie a fost o experiență fantastică. Desigur, am învățat câteva tehnici speciale (pe care nu le mai folosesc cu adevărat), într-un loc foarte special, cu echipament scurt. A fost o împărtășire de momente frumoase, descoperire de tehnică și... mâncare condimentată.

Povestește-ne mai multe despre experiența ta ca profesor de bijuterii. Ei bine, aceasta este o aventură care a început acum aproximativ treizeci de ani la școala în care eram elev. Este una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe, pentru că ai responsabilitatea transmiterii de abilități și knowhow către oameni. Lecțiile mele se bazează pe tehnicile clasice, drepte, ale bijuteriilor înalte, cu o notă contemporană pentru distracție. Este foarte satisfăcător când îți vezi studenții intrând în lumea profesională și este o meserie în care înveți în fiecare zi, în ciuda faptului că poate fi foarte obositor.

Cum a evoluat munca ta de-a lungul timpului și ce părere ai despre evoluția ta?

Practic, sunt un bijutier clasic, lucrând cu metale și

pietre prețioase de mulți ani. Abilitățile și cunoștințele de înaltă calitate reprezintă o placă fantastică pentru orice tip de bijuterii. Așa că ușor am trecut la o creativitate diferită cu materiale neprețioase. Oferă posibilitatea de a proiecta piese mari, de exemplu, fără a avea costurile sau greutatea aurului. Folosesc în mare parte materiale recuperate, cum ar fi lemnul, plasticul, Corian, unelte și jucării de epocă... dar lucrarea trebuie să fie realizată în stadiul tehnicii. De vreo zece ani, am descoperit chihlimbarul și îmi place să lucrez cu el.

Care sunt cele mai importante evenimente de bijuterii la care ai participat până acum și cât de importante sunt premiile pentru tine?

Am participat la destul de multe evenimente, dar am un suvenir bun de la Legnica Silver Festival și Amberif din Polonia. Primul eveniment Brussels Jewelry Week 2022 a fost un moment grozav. Este important un premiu? Nu știu, reprezintă poate o recunoaștere și, desigur, este o satisfacție, dar este și ceva foarte subiectiv.

Ai pregătit ceva special pentru Romanian Jewelry Week?

Timpul a fost foarte scurt pentru a pregăti ceva special pentru asta, dar anul trecut, la București, împreună cu colectiva de la Brussels Jewellery Week am prezentat câteva piese noi dintr-o colecție Black. Această colecție a evoluat spre ceea ce voi prezenta acum la Timișoara, „Între alb și negru există nuanțe de gri”. Cu excepția uneia sau două piese, această lucrare nu a fost niciodată prezentată până acum.

Ce colecție urmează, la ce lucrezi?

Probabil că voi mai crea câteva piese din colecție, care vor fi expuse la Timișoara, depinde de cantitatea de material pe care o am, deoarece folosesc doar unul recuperat. Am început și o colecție de forme foarte simple cu argint ciocănit. Uneori trebuie să mă întorc la rădăcini.

Designerul de bijuterie contemporană Alain Roggeman va fi prezent la ediția specială Romanian Jewelry Week la Timișoara, în perioada 30 iunie - 2 iulie 2023, în colaborare cu ISHO Timișoara (Bd. Take Ionescu 46C). Expoziția internațională va prezenta colecții speciale de bijuterie contemporană a 50 designeri și colective invitate din România și din întreaga lume.

*** The portrait picture is one with a pair of glasses I made for the Ambertrip Event in Lithuania. The theme was „Surveillance”.

SUMMER LOOK 2023

Cum suntem în plin sezon internaţional de Cruise Colection, am luat pulsul designerilor români referitor la viziunea lor creativă asupra acestui sezon intermediar din modă. Iată care au fost rezultatele, într-un editorial de excepţie, specific verii: Culoare / Revine gri-ul / Imprimeuri explozive / Rochii lungi / Total alb / Soft / Senzual / Smart / Fresh Look.

Producător:ManifestoAg./ Foto:CiprianStrugariu/ ArtDirector:AlinGălăţescu/ Modele:AnaMaria(MRA)şiAlinaRugină/ Locaţie: Veranda Mall

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Perspective deschise către satul de odinioară

Gospodăria Cobor

Gospodăria românească tradițională este o celulă de bază a spațiului rural, un element cu importanță atât materială, cât și spirituală. În societățile premoderne este deosebită importanța țăranului ca producător și furnizor de bunuri atât pentru producerea hranei, cât și a altor produse și materii prime, din cele mai variate. Cu cât spațiul gospodăriei este mai bine dotat, mai generos și mai complex organizat, cu atât aportul în societate este mai mare. În funcție de caracterul zonei și al ocupației familiei care deținea gospodăria, acestea au diferite tipologii constructive și de amplasare în spațiul satului. Fie că sunt extinse pe suprafețe generoase la distanță mare una de cealaltă sau concentrate în vatra satului, gospodăriile cuprind atât locuințele familiei, cât și anexele aferente acesteia.

„ În mod ciudat, arhitectura este cu adevărat un lucru neterminat, întrucât chiar dacă o clădire este nalizată, ea ia o nouă viață.

Ea devine parte a unei noi dinamici: în ce fel oamenii o vor ocupa, o vor folosi, vor gândi despre ea.”

arh. Daniel Libeskind

DESIGN/ ARHITECTURĂ

În spațiul Transilvaniei, gospodăria tradițională a avut și a păstrat în anumite situații același caracter autosustenabil și constituie o sursă importantă de produse de consum naturale. Depășind încă de la început limita nevoilor materiale, aceasta s-a dezvoltat atât din punct de vedere estetic, cât și spiritual, fiind legată de tradiții și obiceiuri ancestrale. În funcție de influențele arhitecturale și de caracteristicile geografice, alcătuirea gospodăriilor are mai multe tipologii de amplasare pe lot, cu sisteme constructive în general din structură din lemn. Gospodăria permanentă amplasată în vatra satului cuprinde casa de locuit, acareturile destinate creșterii animalelor și acareturile necesare depozitării produselor agroalimentare. Influențele săsești au introdus o serie de reguli urbanistice și de compoziție care au fost preluate și au influențat întreaga imagine rurală a zonei. Clădirile sunt de cele mai multe ori dispuse pe limita de proprietate, compunând o incintă.

În fondul construit generos al spațiului rural din Țara Făgărașului avem din ce în ce mai multe exemple de gospodării restaurate care au primit o nouă viață și funcțiuni moderne. Caracterul autosustenabil s-a pierdut în timp și a fost înlocuit de o producție alimentară mult restrânsă. Dacă grădinile de zarzavat, mirodenii și peluze cu flori încă mai completează amenajările imobilelor din spațiul rural, în foarte puține cazuri mai întâlnim crescători de animale în vatra satului. Astfel, anexele dedicate acestora au primit funcțiuni noi. Cel mai întâlnit exemplu este șura sau spațiul de depozitare a furajelor. Spații generoase, impunătoare, cu structuri aparente deosebite au fost transformate.

Un astfel de loc care a fost readus la viață este Gospodăria

Cobor, amplasată în inima Transilvaniei, într-un spațiu atemporal. La o distanță de 20 de kilometrii de orașul Făgăraș intrăm în cea mai veche așezare atestată documentar din județul Brașov cu o primă mențiune în anul 1206, sub numele de „Villa Cowrhn”. Un relief natural deluros, fondul construit cu puține intervenții moderne și bogăția vegetației dau satului un puternic caracter autentic. Comunitatea locală, extrem de restrânsă, a fost descoperită de Camelia și Silviu în căutările acestora pentru o casă în care să se retragă în căutarea liniștii. Prima achiziție a fost ruina unei case amplasată la ieșirea din sat, într-un cadru natural sălbatic, dar de o frumusețe și încărcătură

Ansamblul, în acest moment, este format din cele șapte proprietăți pe care le-au achiziționat una câte una și au pornit un proiect ambițios de a readuce la viață un ansamblu de gospodării tradiționale adaptat la nevoile unui complex de cazare cu dotări moderne. Imobilele, aflate în stare avansată de degradare, practic niște ruine, au fost reconstruite împreună cu șurile și grajdurile, transformate în spații de cazare cu tipologii diferite. Șura cu volumul cel mai generos a devenit Șura Culinară, un spațiu al răsfățului simțurilor, amenajată cu materiale și elemente autentice, armonios compuse. Aici funcționează restaurantul cu specific tradițional, de care se pot bucura atât oaspeții caselor din gospodărie, cât și călătorii aflați în trecere prin sat.

Păstrarea amplasamentelor originale ale caselor

și anexelor, odată cu desființarea împrejmuirilor dintre loturile originale, a conservat aspectul de dezvoltare organică a ansamblului. Odată ce intri pe poarta de lemn din străduța îngustă se deschide o perspectivă fascinantă, care se îmbogățește pe măsură ce străbați aleile ansamblului. Fiecare unghi este unul perfect. Fiecare spațiu are o relație cu întregul, păstrânduși în tot acest timp intimitatea. În acest moment, proiectul este în lucru în zona spațiilor de cazare și pune la dispoziție 19 locuri de cazare în diferite tipuri de construcții, fiecare cu farmecul și povestea proprie. Cu toate că gospodăria nu mai are aceeași importanță că și în secolele trecute, la Cobor, Gospodăria și-a păstrat sufletul.

Republic Production

Republic Production este mai mult decât o simplă casă de înregistrări. A devenit un loc în care trupe noi, dornice să se afirme pe scena muzicală, își definesc viziunea și își alimentează drive-ul creativ. Căutarea de noi talente a fost parte din rațiunea de a exista a Republic Production, în paralel cu aceea de a le oferi oportunitatea să creeze muzică de calitate. În mijlocul întregii activități a studioului de producție muzicală se află muzicianul și producătorul Norbert Kovacs, omul care face lucrurile să se întâmple pentru o întreagă generație de artiști.

TOTUL E CU ȘI DESPRE COMUNITATE

Comunitatea muzicală din Târgu Mureș și nu numai a crescut în ultimii ani și a atins o dezvoltare spectaculoasă. Tot mai multe nume noi, cât și artiști consacrați pe scena românească își găsesc suportul pentru parcursul lor muzical și înregistrează alături de Republic Production.

Laura Dinu este unul dintre talentele cu care Republic Production are colaborări, nu doar pentru partea de producție a pieselor, dar și a videoclipurilor. Laura Dinu este unul dintre artiștii care își compun ei înșiși versurile, iar muzica este un amestec de muzică pop cu elemente instrumentale folclorice sau electronice. Versurile sale abordează teme de dragoste, dor de familie și rădăcini, pasiune și descoperire de sine. Vocea și versurile sincere ale Laurei Dinu au cucerit inimile iubitorilor de muzică din întreaga țară.

Colaborările casei de producție nu se limitează la un anumit gen de muzică. Raklap este o trupă maghiară cu care Republic Production a lucrat

și se profilează ca nume sonor pentru industria muzicală din Ungaria și România. Muzica lor îmbină mai multe genuri, în special în zona alternative-indie-rock-progresiv-neopsihedelic. Piesele celor de la Raklap sunt o reflectare a gândurilor despre societate și viață, într-un amestec perfect cu ritmurile puternice.

Oncsi este o artistă de 15 ani din Târgu Mureș care, după ce a câștigat Concursul Peron, a ajuns la Öröm a Zene cu trei melodii proprii. Prima ei melodie, „Fájt”, a apărut în 2022, la Republic Production, și este produsă de Bagossy László, bassistul trupei Bagossy Brothers Company.

O altă artistă talentată care lucrează cu echipa Republic Production este Patricia Hodoșcântăreață și compozitoare a cărei muzică este un amestec de soul și R&B, o voce a cărei unicitate i-a adus Patriciei o bază largă de fani în România.

Eztán e o trupă care infuzează tradițiile muzicii populare în mediul muzicii ușoare: comoara moștenită a muzicii maghiare cu instrumente contemporane, arătându-și

frumusețea și puterea dintr-o perspectivă nouă. Efecte interesante, accente incitante și soluții energetice se nasc la intersecțiile cântecelor populare și așa-numita cultură muzicală occidentală, cu inserții de improvizație.

O CĂLĂTORIE DE LA LANSARE

LA CONSACRARE

În plus, Republic Production colaborează în permanență și cu artiști consacrați, precum Ovi Jacobsen și Vlad Miriță, care nu mai au nevoie de nicio prezentare și care s-au remarcat deja prin talentul și muzica realizată.

În ansamblu, angajamentul

Republicii Production este de a promova muzicieni talentați și a susține o piață emergentă, lucru care îl face unul dintre studiourile de înregistrări remarcabile, nu doar din Transilvania, ci și din întreaga țară.

Susținerea fiecărui artist care îi trece pragul face din Republic Production o rampă de lansare. Călătoria muzicală de la Republic Production i-a ajutat pe tinerii muzicieni să își găsească drumul și unicitatea.

SOIREES DE LA MODE Ediţia XXX

30

Marţi, 30 mai 2023, este o dată rămasă în istoria modei româneşti. În acea seară specială am sărbătorit, întrun loc fascinant, „LE DOME”

(mulţumiri speciale: Anamaria

Prodan şi Flavius Nedelea), înconjurat de prieteni şi designeri în care cred, cei 30 de ani de când mă ocup de Fashion: 19932023. De la emisiuni radio şi TV până la analize de specialitate în săptămânale sau cotidiene, de la seminarii la UAD Cluj şi UNArte Bucureşti până la coordonări de colecţii complexe, de la showuri de modă până la branding şi campanii de imagine unice în România. A fost şi este PASIUNE... pură!

de ani de modă – pentru mine – în „LE DOME”

Cuaceastă ocazie, am creat şi cea de-a 30-a ediţie a celui mai longeviv eveniment de fashion multibrand, neîntrerupt în istoria modei româneşti: SOIREES DE LA MODE. Tema de acum a fost una în premieră absolută, depotrivă abstractă şi spirituală: „NICHITA STĂNESCU vs. Moda Românească”, în plin „An Nichita”. De această dată a fost altfel: fiecare a avut de realizat creaţiile din show având ca inspiraţie o poezie a marelui Nichita Stănescu, la alegere. Rezultatul a fost fascinant!

Cei 13 designeri inspiraţi, invitaţi să creeze pentru această ediţie SOIREES DE LA MODE, au fost: Alexandra Calafeteanu / Aleha Toncea / Antonia Nae / Alessia Maria Stoica (New – 16 ani!), accesorii - Laura Moisa / Denis Predescu / „Essa Lian” de Alexandra Arnăutu (New) / „IE Clothing” – de Emilia Tudoran şi Iulia Ghenea / Maria Amelian (New) / Mihnea Covaci (New) / Raluca Soare, accesorii - Laura Olaru / „Underflirthy” de Cristina Oprea (New) /„Mary Sten” de Mariana Stan / Cera Mihailescu. Make-up: Echipa Manuela Holban / Hair: Echipa Erika Gonczi.

Invitaţi speciali: „The Voice” – Claudiu Bleonţ (recitativ) / „The Sound” – Marilena Milcu, „Marlene” (violoncel) / „The Hand” – Victor Dorobanîu („Wednesday”/ Tim Burton) / „The Perfume” – „Toskovat” (New).

Oaspeţi în show: Monica Davidescu / Crina Abrudan

/ Monica Odagiu / Ana Maria Mărgean (ventriloc)

/ Georgia Dascălu (Metropola Tv) / Roxana Ghiorghian (Prima TV) / Silvia Popescu / Alina Sorescu / Diana Sar

/ Maria Constantin / Alina Roxana Popescu (TVR) / Ana

Ţepuş / Annes / Corina Sucarov a.k.a. -SHE- / MRA –Models Agency. Parteneri: NAZZURO AQUA – Apă purificată

în timp real!, SERVE – Societatea Euro Română de Vinuri de Excepţie.

VIDEO GAMES

Distracție estivală cu cele mai cool jocuri video

Asosit vara și, odată cu ea, jocuri noi, distractive, și actualizări uluitoare, care îți vor capta atenția cu siguranță. Mai departe, îți prezentăm câteva dintre cele mai cool jocuri video ale verii, așa că nu rata ocazia de a te înfrunta în lupte pline de abilități impresionante și efecte strălucitoare, de a explora lumi fantastice și de a trăi povești emoționante. Ia-ți o doză băutură răcoritoare și pregătește-te pentru acțiune!

„STREET FIGHTER VI”

Street Fighter VI este jocul perfect pentru începerea vacanței de vară, fiind lansat pe data de 2 iunie 2023. Este a șaptea intrare principală din franciza Street Fighter, așadar vei avea parte de cele mai avansate grafici și mecanici care îți permit să-ți creezi și customizezi propriul caracter ideal, executând mișcări spectaculoase și rapide în ringul de luptă. În comparație cu jocurile trecute din franciza respectivă, Street Fighter VI are un mod de explorare într-o lume deschisă: poți interacționa cu mulți alți jucători. Fun fact: poți să-ți personalizezi caracterul cu mâini și picioare de T-Rex!... îți va crește șansele de câștig datorită acestor membre uriașe, care îți creează un avantaj asupra oponentului.

„FINAL FANTASY XVI”

Final Fantasy XVI, lansat pe data de 22 iunie, reprezintă continuarea seriei Final Fantasy, concepută cu ajutorul celor mai avansate grafici și mecanici din clipa de faţă. Este un MMORPG, așadar dacă îți place să interacționezi cu lumea și să parcurgi o poveste fantastică, este jocul perfect pentru tine. Îți customizezi în detaliu personajul, alegându-ți inclusiv etnia și clasa ideală. Parcurge lumea fanastică și magică, adaptează-ți talentele și profesiile, colecționează animale de companie și monturi.

„WARFRAME”

Jocul multiplayer Warframe este, surprinzător, gratuit, având o grafică magnifică și un conținut foarte divers. Ești un războinic tenno cu super puteri, care își apără universul de răufăcători și infestări. Trăiești în propria navă spațială, cu ajutorul căreia te deplasezi prin galaxie, pe diferite planete, pentru a completa misiuni. Acțiunea are un ritm rapid, imersiv, având parte de abilități puternice și diverse arme. Devii tot mai puternic cu fiecare misiune, iar jocul îți dă o grămadă de opțiuni: poți intra într-un clan și să îți ajuți coechipierii, să ai propriul animal de companie care va lupta cu tine, să îți personalizezi caracterul și nava spațială.

„REPLACED”

Jocul Replaced este unul special datorită stilului său cyberpunk și grafica de pixel 3D, care îi oferă o atmosferă unică, asemenea poveștii acestuia. Ești un program de inteligență artificială, numit R.E.A.C.H., blocat într-un corp uman, împotriva voinței tale. Descoperi lăcomia și corupția orașului Phoenix, în care oamenii de la putere gonesc numai după bani, nepăsându-le de ceilalți. Luptă împotriva lor și dezvoltă-ți abilitățile de luptă în acest joc de acțiune, într-un oraș distopic.

„NO MAN’S SKY”

Există un univers mirific și vast. Explorează întreaga lume spațială cu propria navă și descoperă planete diverse, fiecare cu propriul ecosistem, vegetație și animale. Însă există furtuni de nisip, fie temperaturi prea scăzute ori prea ridicate, iar sistemul tău de susținere a vieții are nevoie de oxigen constant, pentru a se asigura că poți să respiri. Jocul senzațional No man’s sky, care a fost lansat cu ceva ani în urmă, în 2016, îți oferă posibilitatea de a explora diversitatea și frumusețea planetelor și a universului, însă nu este o activitate ușoară deoarece trebuie să îți asiguri supraviețuirea.

„ARMORED CORE 6 FIRES OF RUBICON”

Îți plac luptele cu roboți și sentimentul de adrenalină când trebuie să te lupți cu cei mai puternici oponenți? Controlezi un mecha și ești plasat în război: unica misiune - de a-ți înfrânge inamicii. Evită atacurile acestora, zboară și găsește-ți play style-ul preferat. Armored Core 6 Fires of Rubicon va fi lansat pe data de 25 august, deci în curând, în vara aceasta… Armored Core 6 Fires of Rubicon pare a fi un joc într-adevăr extrem de cool și plin de acțiune, cu grafică imersivă! Nu rata șansa de a-ți pilota mecha-ul într-o lume cu inamici puternici, folosindu-ți mobilitatea și viteza în avantajul tău!

10 - 15 august 2023

ediția a XI-a

Piața Sf. Ioan Piața Brassaï

Parcul Central