Revista Apollon 69 by Anonimus

Apollon REVISTĂ DE CULTURĂ, ARTĂ ŞI CIVILIZAŢIE

“SLOVA DĂINUIEŞTE, MÂNA PUTREZEŞTE...” Ion Popescu Duhovnicul septembrie 1829

Apollon-Anul X, Nr. 1 (69), 36 pag., ianuarie 2016, 15,oo RON, (30MDL), ISSN 1842-7421 Fondator George Călin, Editor Societatea Culturală APOLLON, apariţie lunară

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Apollon

Art. 206 - COD PENAL

Revistă de cultură, artă şi civilizaţie,

Anul X, Nr. 1 (69), 36 pag., 15.oo RON,(30 MLD)

ISSN 1842-7421 Fondator George Călin, Editor general Societatea Culturală APOLLON, apariţie lunară (ianuarie 2016) DIRECTOR: Anca Elena CĂLIN COLEGIUL DE REDACŢIE: Marian Nicolescu, Adrian Cocioc, Raisa Plăieşu, Cristi Groza, Andrei Viziru, Vasile Groza, Vasile Căpăţână, Gheorghe Puiu Răducan, Elena Atanasiu, Eliza Roha, Dumitru Manolache, Nicolae Puiu Iliescu, Camelia Suruianu, Victoria Milescu,

COLABORATORI SPECIALI: Viorel Roman - Bremen - Germania; Cătălina Stroe - Montreal - Canada; Hannes Hofbauer - Viena - Austria; Ion Cuzuioc - Chişinău - Rep. Moldova; Georg Wurst - Lucerna - Elveţia; Manolo Feiras - Lerida - Spania.

REDACTOR ŞEF: Dr. George COANDĂ Profesor Honorificus Universitatea “Valahia” SECRETAR GENERAL DE REDACŢIE: Gheorghe Preda ADMINISTRAŢIA: Viorica C. Călin FOTO: Dan MIREA ADMINISTRATOR SITE: Marian STOICA TEHNOREDACTARE: Anca-Elena Călin Redacţia şi administraţia: Calea Bucureşti, 61-63, bl. OH 1, parter, Urziceni, Ialomiţa, 925300 tel./fax 0243.254.223, Cont deschis la BRD Urziceni, nr. RO80BRDE230SV13546532300, E-mail: ro.tv.kalin@gmail.com www.revista apollon.ro TIPAR DIGITAL: RO-TV, Companie de presă şi televiziune TIRAJ GENERAL: 3600 exemplare

Apollon 2

“Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. De asemenea, în cazul unor Agenţii de presă sau personalităţi citate, responsabilitate juridică le aparţine.”

“SLOVA DĂINUIEŞTE, MÂNA PUTREZEŞTE...” Ion Popescu Duhovnicul septembrie 1829

ÎN ACEST NUMĂR VĂ ÎNTÂLNIŢI CU: Doina BÂRCĂ, Daniel MIHU, Vasile GROZA, Gabriela DANCU, Tatiana SCRIPA, Nicoleta STĂVĂRACHE, Theodor CODREANU, Petruţa FREUND, Adina ROMANESCU, Paula ROMANESCU, Nicolae DOFTOREANU, George CĂLIN, Adrian Lucian SCĂRLĂTESCU, Vespasian NEGOIŢĂ, Alexandru BULANDRA, Tudor Sebastian GABRIEL, Mihai Gabriel POPESCU, Georgeta BĂDUCU, Dorina STOICA, Lidia VIANU, Elena Andreea ION, Mariana POPA, Al. Florin ŢENE, Viorica POPESCU, Constantin IORDAN , Doru MELNIC, Ananie GAGNIUC, Camelia SURUIANU, Radulian TATU, Al. STĂNCIULESCU BÂRDA, Marin IFRIM, Traian Gh. CRISTEA, Ion VĂDUVA, Viorel ROMAN, Elena TRIFAN, Irina Georgeta RUSU, Diana Teodora COZMA, Nicolae MĂTCAŞ, Diana Adriana MATEI, Elena POPA REPEZIŞ, Nicu PETRACHE, Alireza PAKDEL

VĂ RECOMANDĂM O SINGURĂ CARTE.., UN SINGUR AUTOR...

Doina BÂRCĂ

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii

AM PLECAT A COLINDA...

Daniel MIHU Moş Crăciun şi Moş Gerilă I-au distrus planetei clima Siluind mama natură, Ea li-i victimă în crima Unde frigul e căldură! Se topesc la poluri gheţuri, Nu-i zăpadă, gerul piere, Au ajuns nişte fineţuri Îngropate-n frigidere.

Încă mai era afară Rece vreme-n vremi arzânde Când ne chinuiau în ţară Dogme luate de niciunde. De-un Crăciun, chiar Moş Gerilă A fugit cu-a lui ocultă, Comunista lor idilă S-a oprit, a fost prea multă! Doar că moşul, comunistul, Din politici strict statale Ne mai îndulcise tristul Stărilor oficiale. Moş Gerilă, ştii matale Chiar în roluri de paiaţă Ai avut un merit mare, Că veneai... în vremi cu gheaţă! La familii luminate De tradiţii şi nesigur Chiar sub ordin: „Nu se poate” Moş Crăciun venea, desigur. În tot răul e şi bine, Dialectica vorbeşte, Moş Gerilă nu mai vine Dacă Moş Crăciun soseşte! După ce ne-aduci cadouri Rugămintea ni-i umilă, Moş Crăciun, prin indigouri Vino şi cu Moş Gerilă! Poate el ne-aduce friguri Ce şi-n nume veşnic duce Serbăm Naştere şi nimburi Altfel bradul ne-ar fi cruce...

Apollon

Vasile GROZA PLUGUȘORUL 2016 (I)

Aho, aho, peste Carpați Din Transilvania la Galați De la Iași, de la Craiova Vouă cei din Reșița Și celorlalți din toată țara Lângă boi v-aliniați Porniți plugul ce mai stați Hăi, hăi, hăi! Iată anul se-nnoiește An bogat se pregătește S-a arat, s-a semănat Vremurile s-au schimbat Și au venit vremuri noi Nici tractoare, nici tu boi Tractoarele s-au vândut Boii încă n-au crescut Clopoțeii la viței Zurgălăii puși la oi Cine-aude să-nțeleagă Că pământul e pârloagă Foaie verde foi de ceapă Cine trebuie să priceapă. Pocniți bicele flăcăi Și loviți-i pe mișei Urați măi! Hăi, hăi, hăi! După datina străbună Am venit de voie bună Să vă urăm dumneavoastră Câinii, oile să vă trăiască De lupi, urși să vă păzească Cei ce legile le fac Fără inimă și cap! Tălăngi, bice, clopoței Zdrăngăniți-le flăcăi S-audă cei surzi și chiori Acuma de sărbători Mânați măi! Hăi, hăi, hăi! Câinele din șes la oi Și cu cei trei de la munte De la deal încă vreo doi Aduceți-i ca să-i muște Că-n țară-s prea mulți ciocoi Fără patrie și nume Ce ne fac de râs în lume! Urați voi ce-ați mai rămas Până când mai aveți glas Urați măi! Hăi, hăi, hăi! Ca răul să vă ajungă Și să vă bage la strungă Voi țărani și voi ciobani Opriți plugul cu plăvani La anul și la mulți ani Dar cu alți parlamentari Opriți plugul măi flăcăi Și dați drumu-n câmp la oi Aho, Aho, Aho!

PLUGUȘORUL 2016 (II)

Aho, aho copii și frați Azi un nou plug ascultați Ia pocniți din bice măi Porniți plugul măi flăcăi! Hăi, hăi, hăi! Se-mplinește mâine anul Ce cu altul se-noiește Am venit precum mi-e planul Să vă urăm voinicește... Urați măi flăcăi. Hăi, hăi, hăi! Să pășim în noul an, Sănătoși cu alt elan, Boii să-i scoatem din jug, Pe hoți să-i punem la plug... Îndemnați iubiți flăcăi Și dați cu biciul în ei Hăi, hăi, hăi! Că și-au bătut joc de noi Și ne-au lăsat în nevoi, Ne-au furat cât au putut De ne-au pus pe toți în jug! Clopoței și zurgălăi Legați-i de gât cu ei! Urați măi flăcăi. Hăi, hăi, hăi! Anu-acesta care vine Vrem dreptul ce se cuvine, Să nu mai plecăm prin lume, După un coltuc de pâine, Să ne fie casa casă, Să ne fie masa masă, Copiii noștri feriți Să stea cu ai lor părinți... Asta vrem, asta să fie, Să strigăm cu voioșie Clopoței și zurgălăi Sunați s-audă și ei! Urați măi!... Hăi, hăi, hăi!... Sănătate și dreptate Asta cu toți ne dorim S-avem liniște și pace Și în belșug să trăim. Opriți plugul măi flăcăi Libertate pentru noi S-avem grijă de ciocoi Să nu-și mai bată joc de noi! Aho! Aho! Aho!... LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!

COLINDĂ 2016 Colindăm, colindăm De atâția mii de ani De crăciun ne adunăm În tradiții și în datini Gazde să vă bucurați Că vă vin colindătorii Și sunteți din nou urați Azi în pragul sărbătorii Refren Flori în ferestre Flori în casa voastră Flori dalbe flori Azi de sărbători. Este seara de ajun Și-am venit să colindăm Pentru ziua de Crăciun Cu toți să ne bucurăm Mâine se naște Mesia Pruncul mântuirii noastre Ce va salva omenirea De a mai cădea-n păcate Refren Flori în ferestre Flori în casa voastră Flori dalbe flori Azi de sărbători. Colindăm, colindăm La casele dumneavoastră Sănătate vă urăm O urare strămoșească Refren Flori în ferestre Flori în casa voastră Flori dalbe flori Azi de sărbători.

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Apollon

tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii Colinde, colinde, e vremea colindelor!!!

Festivalul de colinde populare româneşti

„Deschide uşa, creştine!” Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, duminică, 13 decembrie 2015, Protopopiatul Urziceni, în colaborare cu Societatea Culturală Apollon şi Societatea Femeilor Ortodoxe, a organizat a XIII-a Ediţie a Festivalului de colinde populare româneşti „Deschide uşa, creştine!”. Părintele Protopop Aurel Berbec a deschis oficial, prin cuvântul său, această a XIII-a Ediție a Festivalului, devenit o tradiție în Municipiul Urziceni. Domnul ambasador George Călin, președintele de onoare al Societății Culturale Apollon, şi unul dintre cei doi fondatori ai festivalului a salutat prezența la acest moment de sărbătoare a mai multor oameni de cultură, poeți și scriitori: Nicoleta Stăvărache - Bucureşti, Mihaela Raluca Tudor - Bucureşti, Marian Nicolescu - Urziceni, Adrian Cocioc Urziceni, Elena Ionescu Colcigeanni - Bucureşti, Emilia Dănescu - Bucureşti, Tatiana Scripa – Chişinău, Republica Preasfinţitul Părinte Moldova etc. VINCENŢIU, La eveniment cultural de excepţie au participat grupurile de cateheză ale parohiilor Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor arondate Protopopiatului Urziceni: Grupul de cateheză „Armonia” - Parohia Grindu condus de Schedryk – de Mikola Leontovych; Maica Sfântă și-o pornitu – colind din Ardeal; Plugușorul – de Maxim Vasiliu şi Sorcova – de Nelu Ionescu. Frumoasele colinde au sensibilizat sufletele celor prezenți și au stârnit ropote de aplauze. Cele două Trofee „Preot Protoiereu Stelian Băducu” – unul dintre iniţiatorii festivalului – au fost oferite anul acesta Grupului de cateheză „Vlăstare Ortodoxe” al Catedralei din Urziceni cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Preacucernicul Preot Traian Alexe cu frumoasele colinde: Din cer Nectarie, coordonat de PC diacon şi Coralei „Mihail Vulpescu” a senin, Mândru-i cerul şi Pe cărarea şerpuită; Corala „Anton Pann” a Protopopiatului Călăraşi, dirijați de domnul Valeriu. Cei peste 150 de colindători au primit, din partea Protopopiatului Urziceni condusă de Precucernicul Părinte doctorand Dincă Ovidiu interpretând Colindăm colind –glas 8; Protopopiatului Urziceni, numeroase daruri, constând în obiecte Lerui, Lerui, Ler – glas 5; Veniţi cu toţii dimpreună – glas 1; Trei Crai – de îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi dulciuri. glas 5 şi La poartă la Ştefan Vodă - glas 1; Grupul de cateheză „Muguri de lumină” al Protopopiatului Urziceni, coordonat de doamna Ungureanu Ecaterina: Am plecat să colindăm; Aseară pe-nserate şi Din cer senin; Grupul de cateheză ”Vlăstare Ortodoxe” al Catedralei din Urziceni coordonat de PC Diacon Marian Petre: Astăzi s-a născut Hristos; Iată vin colindători; Domn şi Domn sănălțăm; Grupul de cateheză „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Parohia Gârbovi I, condus de PC Părinte Protopop Berbec Aurel: Din an în an; Cerul și pământul şi Noaptea Sfântă de Crăciun; Roman Mihai de la Parohia Manasia II, coordonat de doamna Dinu Anca Luminiţa profesor de educaţie muzicală. A interpretat instrumental, la vioară, următoarele piese: Moş Crăciun; Astăzi s-a născut Hristos şi Steaua; Grupul de cateheză „Tinerii Creștini” de la Pe această cale aducem mulţumiri prietenilor şi parohia Jilavele de Jos II condus de PC Preot Minea Daniel Mirel: După datini colindăm; La Betleem colo jos şi Noi în seara de Crăciun; colaboratorilor Protopopiatului Urziceni care ne-au fost alături: Grupul de cateheză „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Societatea Culturală Apolon, Boromir, S.C. Fraţii Roşu – Urziceni, Parohiei Sfântul Gheorghe, condus de PC Părinte Niţă Nicolae: La S.C. Anica Serv – Urziceni, S.C. ACN Prod SRL, S.C. Savicom S.A., poartă la Ţaringrad; La Vitleem şi Cerul şi pământul; Corul „Sfântul Cuptorul de Aur – Urziceni, Babol Exim – Bucureşti, Domnişoara Nectarie” din Bărcăneşti condus de PC Părinte Gangă Nicolae: Raluca Dumitrescu – director coordonator GAL “Dunărea de Jos”, Creștini, Crăciunul a sosit; Tânărul Crai şi Colindița; Grupul de Preacucernicul Părinte Ionuţ Cornel Dogaru, Asociaţia Umanitară cateheză „Simbol” de la Parohia Gârbovi II, condus de PC Pr. „Suflete singure” - Bucureşti, domnul Mirel Marin din Urziceni şi Popa Germin Ioan: Deschide ușa creștine; Maria și Iosif colindă şi site-lui lăcaşuriortodoxe.ro pentru mediatizarea evenimentului. Întregul eveniment a fost transmis în direct pe internet Seara de Crăciun frumos; Corala ”Mihail Vulpescu” a Protopopiatului Călărași condusă de domnul Croitoru Valeriu: prin intermediul Agenției de știri Lăcașuri Ortodoxe. La sfârşitul spectacolului de colinde Preacucernicul Lerui mărului – de Gheorghe Danga; Moș Crăciun – de Ghe. Danga; Părinte Protopop Aurel Berbec, a dăruit căndeluţe tuturor spectatorilor cât şi cetelor de colindători şi cu ele aprinse au mers în curtea Catedralei unde se află mormântul Preotului Protoiereu Stelian Băducu decedat acum şapte ani. Căndeluţele au înconjurat cu lumina lor mormântul părintelui luminând până târziu în noapte. Această ediţie a Festivalului de colinde populare româneşti „Deschide uşa, creştine!” a fost una reuşită, în primul rând datorită locaţiei unde s-a desfăşurat spectacolul... Vasile GROZA

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Apollon

ISTORICUL CORALEI “MIHAIL VULPESCU” A PROTOPOIATULUI CĂLĂRAȘI

Pentru Biserica Ortodoxă Română, existența coralelor preoşești sau mixte este deja o tradiție recunoscută și apreciată de societatea românească. Cu toate acestea, zona Bărăganului, deși bogată în creația și interpretarea cântecului de tip folcloric, nu a beneficiat până de curând de prezența unei corale a preoților de aici. Corul Mihail Vulpescu a luat fiinţă în anul 2007, la iniţiativa Preacucernucului Părinte Protopop Eugen Vasile Barz și a avut numeroase concerte atât pe plan local, cât și național. Printre multele evenimente la care a participat Corul Protopopiatului Călărași, a fost prezent în anul 2008 la Festivalul Internaţional de Muzică Corală ,,I. D. Chirescu” din Cernavodă. Tot în anul 2008 s-a prezentat pe scena Casei de Cultură din Vălenii de Munte de două ori.

Apollon

În anul 2010 a susţinut un concert de cântări religioase în Catedrala Arhidiecezei Romano-Catolice ,,Sfântul Iosif” din Bucureşti. În fiecare an, Corul Mihail Vulpescu susţine concerte în perioada Paştelui şi a Crăciunului. Din anul 2010 până în luna octombrie, anul curent, corul a fost condus cu profesionalism și dăruire, de către maestrul Del Vasilache, absolvent al Conservatorului din București, iar în prezent, acesta se află sub bagheta dirijorală a domnului Valeriu Croitoru. Desfășurându-și activitatea cu Arhiereasca Binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și sub atenta coordonare a Preacucernicului Părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călărași, Corul ,,Mihail Vulpescu” al Protopoiatului Călărași este alcătuit dintr-un număr de 23 de preoți și diaconi.

SOCIETATEA CULTURALĂ APOLLON A ACORDAT PREMIILE FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE POEZIE ŞI PROZĂ SCURTĂ “VIS DE TOAMNĂ”, Ediţia a III -a, 10 octombrie - 25 noiembrie 2015 Ca în fiecare an în cadrul Festivalului de colinde populare româneşti „Deschide uşa, creştine!”, Societatea Culturală Apollon , prin persoana preşedintelui de onoare, poetul George Călin, a acordat premiile Festivalului Internaţional de poezie şi proză scurtă “Vis de toamnă”, aflat la cea de-a III -a ediţie, festival care s-a desfăşurat în perioada 10 octombrie - 25 noiembrie 2015. Nu au fost prezenţi la festivitatea de premiere decât patru câştigători: Nicoleta Stăvărache - Bucureşti, deţinătoarea premiului special “Leonida Lari”, la secţiunea poezie-seniori; Tatiana Scripa – Chişinău, Republica Moldova premiul special “Nichita Stănescu”, la secţiunea poezie-seniori; Emilia Dănescu - Bucureşti, premiul III, la secţiunea poezie-seniori şi Elena Ionescu Colcigeanni - Bucureşti, premiul special “Constantin Ţoiu”, la secţiunea proză-seniori.

Câştigătorii celorlalte premii, care nu au fost prezenţi la acest eveniment vor primi prin poştă pachetele cu premii până pe data de 15 ianuarie 2016. Cu această ocazie Societatea Culturală Apollon a tipărit o antologie în care sut cuprinşi toţi câştigătorii la cele patru secţiuni ale festivalului. Doritorii pot achiziţiona cartea prin comandă prin e-mail ro.tv.kalin@gmail.com la preţul de 20.oo ron/exp.

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Societatea Culturală Apollon a acordat premiile la Festivalul-concurs Internaţional de creaţie literară “Vis de toamnă”, Ediţia a III -a, 2015, poezie şi proză scurtă

Marţi, 22.12.2015, ora 12.oo, la Centrul Cultural „Sfinţii Mihail și Gavril”al Primăriei Sectorului 2, Bucureşti din str. Țepeș Vodă, nr. 7, a avut loc un amplu eveniment cultural „Ferestre de dialog cultural”, coordonat cu deosebită grijă și iubire de Excelența Sa, domnul George Călin, Ambasador Convenția O.N.U. de la Geneva – Organizaţia Mondială a Copiilor Talentaţi, scriitor, fondator al Societății Culturale „Apollon - România”, un om deosebit care, aşa cum a declarat doamna Doina Ghițescu, actriţă, citându-l pe marele poet Lucian Blaga: „Sapă numai, sapă, sapă / Până dai de stele-n apă...”, sapă în adâncul societății scoțând la suprafață, din tina Şef Centru - Cons.jur. acesteia, steluțele creatoare ale noii generații, îngropate adânc și acoperite frenetic de masa Gabriela DANCU mlăștinoasă a dorinței de subjugare a spiritului tânăr și creator al poporului român. Premiul “Leonida Lari” Sara PONGRAC, La acest eveniment a avut loc Gala Premiilor Festivalului Internațional de Cluj-Napoca, România; Premiul „Ion Creație Literară (poezie și proză) „Vis de Vatamanu” - Rareş Ionuţ DUMITRU, Braşov, toamnă”, Ediția a III- a, desfășurat în România; Premiul I - Mădălina MARDAN, perioada 10 octombrie – 25 noiembrie 2015. În Berivoi - Recea, jud. Braşov, România; Premiul cadrul manifestării a avut loc lansarea II - Alexandru COPACI, Bucureşti, România; Antologiei concursului „Toamna la Apollon”. Premiul III - Paraschiva-Olimpia PAVEL, Anul acesta s-au înregistrat, în concurs, 389 de Liceul Teoretic Murfatlar, Prof.coord. Nicoleta creaţii literare aparţinând la 63 de participanţi IVANOV. înscrişi oficial la toate cele patru categorii ale concursului. Premiile au constat în diplome; publicarea în revista Apollon pe parcursul anului 2016; cărţi cu autograf din partea membrilor juriului; promovare pe site-urile partenere. După efectuarea jurizării tuturor lucrărilor sosite în concurs, juriul având în componenţă: Preşedintele juriului Emil LUNGEANU; Vicepreşedinte: acad. Nicolae Dabija (R. Moldova); Ioan Barbu (România). Membrii juriului: acad. Vasile Tărâţeanu (Ucraina); George Călin (România); Vasile Căpăţână (R. Moldova); Cătălina Stroe (Canada); Victor Voinicescu Sotski (Franţa); Vasile Groza (România), a decis câştigătorii acestei ediţii:

PREMII – seniori Trofeul APOLLON - 2015 (nu s-a acordat);

Poezie - PREMII SPECIALE: Premiul “Nichita Stănescu” - Tatiana SCRIPA, Chişinău, R. Moldova; Premiul “Leonida Lari” - Nicoleta STĂVĂRACHE, București, România; Premiul „Ion Vatamanu” - Petruţa FREUD, Aschaffenburg, Germania; Premiul I - Mariana POPA, Braşov, România; Premiul II - Teodor-Emanuel BASICA, București, România; Premiul III - Emilia DĂNESCU, București, România.

Proză - PREMII SPECIALE: Premiul „Constantin Ţoiu” - Elena Ionescu COLCIGEANNI, București, România; Premiul „Mircea Nedelciu” - CarmenBernadeta ANGHEL, Piatra Neamţ, România; Premiul „Horia Vintilă” - Vasile POPOVICI, Corni, Botoşani, România; Premiul I Dumitru HRISCU, Hârlău, Iaşi, România; Premiul II - Nina GONŢA, Iaşi, România; Premiul III - Irina RUSU, Bacău, România.

PREMII – Juniori - poezie PREMII SPECIALE:

Apollon

Premiul “Nichita Stănescu” - Sorina Elena PEPTEA, Sat Iaşi, Com. Recea, Braşov, România, Colegiul Național “Doamna Stanca”;

proză PREMII SPECIALE: Premiul „Constantin Ţoiu” - Beatrice Cristina PREDA, București, România; Premiul „Mircea Nedelciu” - Petru Cristian ȚURCAȘ, Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga”, București, România, Prof. Coord. Ileana IANCU; Premiul „Horia Vintilă” - Ioana Laura ARAMĂ Şcoala Gimnazială Bordeni, Prahova, Coord. Prof. Petre Florin ŞANDU; Premiul I - Alisia STAMATOIU, Școala Nr. 195, București, România; Prof.coord. Oana Raluca RUSAN; Premiul II - Maria ŢANE, Școala Gimnazială „Leonardo Da Vinci”, Bucureşti, România, Prof.coord. Daniela PRISTAVU; Premiul III - Raluca BUCŞAN, Liceul Teoretic Murfatlar, Constanța Prof.coord. Nicoleta IVANOV. Cei care nu au putut fi prezenţi la acest eveniment vor primi premiile prin poştă până pe data de 15 ianuarie 2016. Invitați speciali la acest eveniment: doamna Doina Bârcă - secretar general al Fundaţiei Culturale Stoika, scriitoare, doamna Doina Ghițescu, actriță, doamna Elena Ionescu Colcigeanni, scriitoare, doamna Maria Niculescu,preşedintele Cenaclului Literar “Luceafărul” - poetă, domnul Geo Călugăru, scriitor, domnul Florin Grigoriu, poet, domnul Vasile Vintilescu, magistrat. Evenimentul s-a încheiat cu un recital de poezie susţinut de poeţii câştigători ai festivalului.

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Societatea Culturală Apollon TOAMNA CULTURALĂ APOLLON Concurs Internaţional de creaţie literară

“Vis de toamnă” Ediţia a III -a, 2015, poezie şi proză scurtă

poeme - poeme - poeme - poeme - poeme - poeme - poeme ILUZIE PREMII SPECIALE Premiul “Nichita Stănescu”Privesc prin geamul nepăsător

Tatiana SCRIPA, Chişinău, R. Moldova

(din Herța, regiunea Cernăuți, Ucraina), lector universitar la Universitatea de Stat Tiraspol (cu sediul în Chișinău), psiholog și psihopedagog. Laureată a Festivalului Internațional de Poezie Renata Verejanu, Chișinău, 2014. Premiul II la secțiunea ,,Eseuri” în cadrul acestui Festival, Chișinău, 2015. Autoare a volumelor de poezii pentru copii ,,Povestiri rimate despre Dorodont în fapte” și ,,Pentru tine, Copilaș, / Ziceri despre-un Motănaș”, Chișinău, 2015.

DEFINIȚIE

revărsarea zorilor albastre. În paravanul timpului șăgalnic bate vântul. Boarea se zdrobește de sticla străvezie. O picătură rămâne lipită de geam. Apoi se topește... Ca și clipa. Transparentă. Mută. Rece. Simt un strop de disperare în fiecare picătură de sânge, răcită în vene de trecerea mută a timpului. Mă învăluie un fior de gheață roșie. În clepsidra inimii zvâcnește clipa albă. Iluzie de rece izbitor și fierbinte laconic... Iluzie?! Poate e timpul să trăim? Tu... trăiești?! De pe povârnișul timpului clipa se închină grabită...

Sunt femeie cu riduri creionate de ani, trecătoare prin faldurile vremii. Scriu pe foi albe cu litere înclinate în zilele colorate și nopțile albe. De-aș fi sentiment, aș fi iubire, de-aș fi emoție, aș fi rază, de-aș fi floare, aș fi galbenă, de-aș fi regină, aș fi petală, de-aș fi soare, aș fi salbă, de-aș fi nor, aș fi geană, de-aș fi frunză, aș fi ofrandă, de-aș fi cântec, aș fi simfonie, de-aș fi ploaie, aș fi apă vie, de-aș fi mamă, aș fi fiară, de-aș fi tată, aș fi moară, de-aș fi fecior, aș fi patrie, de-aș fi aromă, aș fi dimineață, de-aș fi... aș fi... Citește-mă printre rânduri și scrie-mă în definiția ta cu litere de-o șchoapă: Mamă, soție, fiică. Cunoscută... și nu prea... Mai ai timp să mă înscrii într-o definiţie...

Apollon

TABLOU ÎN ȘATEN Castanele se-aburcă pe aripile vântului călător să mai zăbovească sub o rază de soare... Apoi cad în neștire pe covorul de frunze mute. Sună a înălțare... Sub cerul molatic, mângâiat de o rază surdă, norul privește fascinat la rapsodia căderii. Tace. Sună a gol... Copacul în surzenie face o plecăciune adâncă. Și mai clipocește în așteptare. Sună a muțenie... Frunzele ruginii se strâng în foițe răsucite. Și ele mute la căderea surdă a castanelor. Sună a toamnă... Auzi? Tot mai cad... Sună a șaten... în cascadă.

DARUL IUBIRII Dintr-un rid, de pe obrazul brăzdat, a coborât o stea, luminând Darul Iubirii... A închis portița la lacrimi, a pus zăvorul disperării, a sigilat ușa fricii. Fața s-a dezgolit de dorul așteptării, umbra nopților nedormite s-a retras, năframa clipelor de regret a căzut. Steaua a șters cu palma-i gingașă aroma tăcerii. Ridul freamătă la atingerea tăcută a degetelor, lăsându-se încălzit de condeiul luminii. Steaua a zâmbit ușurată... Inima ei bate în unison cu inima mea... V-ați întrebat de ce stelele nu mor? De ce voalul lor luminează atât de puternic infinitulul cerului și necuprinsul pământului? Ele, stelele, luminează dragoste și au gen feminin. Darul Iubirii este veșnic, ca și Luceafărul. Și ridul meu s-a luminat...

DE-AȘ FI De-ai fi scrisoare mie, aș fi răspunsul tău, De-aș fi a ta mândrie, aș fi portretul tău, De-aș fi a ta soție, aș fi copilul tău, De-aș fi a ta hoție, aș fi și dorul tău, De-aș fi ipohondrie, aș fi mijlocul tău, De-aș fi o umbră vie, aș fi poemul tău, De-aș fi o aluniță, aș fi a ta gropiță, De-aș fi o nălucire, aș fi în visul tău, De-aș fi a ta iubire, aș fi și eul tău. De-aș fi a ta și ție, De-ai fi al meu și mie...

PROMENADA IUBIRII Stelele au acoperit cu suflare galbenă zbuciumul pământului. Bătăile ceasornicului se revărsă cu un gong surd în tihna nopții. Iu își încetinește pașii de frică să nu audă, cumva, o bătaie de inimă tristă, acoperită de taina nopții. O frântură din veșnicie... La miez de noapte Iu pășește pe peisajul topit al infinitului. Presoară cu dragoste mări și țări, pământul, visele... Peste tine și mine... Peste noi și voi... Bătăile ceasornicului ascultă inimile furișate printre acele veșniciei. S-a anunțat promenada iubirii... Taci! Ascultă... Vine...

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Societatea Culturală Apollon TOAMNA CULTURALĂ APOLLON

Apollon

Concurs Internaţional de creaţie literară

“Vis de toamnă” Ediţia a III -a, 2015, poezie şi proză scurtă

poeme - poeme - poeme - poeme - poeme - poeme - poeme Premiul “Leonida Lari” Nicoleta STĂVĂRACHE, București, România

Picături de fericire Picături de fericire mi-au rămas, cu ele mă bucur, cu ele plâng cu ele îmi acopăr partea de ne-mplinire din mine!

Pe îndelete Îmi plouă-n suflet mocănește Mărunt, mărunt și fără înțeles Cărările sunt pustii și tot mai dese Peste gândurile-mpodobite pe alese!

Pașii trădării A venit vremea iubite Să plâng, să strig, să mă rog Pașii trădării să nu mă ridice Peste zidul acela-ntrebător! Ia-mă de mână, strânge-mă-n brațe Noaptea aceasta e pe sfârșite Frica de oameni, s-a cuibărit în mine O vând pe nimic, dar nu vrea să plece! Privind destinul dintr-o parte Mi-e dor de noi, mi-e dor de tot De toate câte nu le mai pot spune Mi-e dor de tine, copil nerod Ce-ai tot crescut în mine! Mă doare c-am devenit adult Și visele mă trag la vale Iubesc copilăria și copilul fără griji Rămas acolo, în matca mea!

Insomnii Adorm târziu cu tine-n gând Străbat aleile copilăriei Culeg din dealurile tinereții... vânt Și străbat tăcută calea nimicniciei!

De ce se sinucid poeții? De-atâta dor rămas în amintire, De-atâta dragoste fără sfârșit, De-atâta cer senin în așteptare?

Mă-nsoțește dorul de tine, Amintirea mă doboară, Somnul... e plecat din mine Și-o insomnie încet coboară....

Sensibilitatea mea stă de vorbă cu mine Mă-ndeamnă să scriu, îmi șterge lacrima Mă urcă și mă coboară pe nenumărate ruine Ce-n fugă îmi răscolesc pleoapa!

Bacoviană

Mă trec prin atâtea și atâtea încercări Parcuri atât de goale Mă-ndeamnă să scriu despre tine Amirosind a depărtare. Și despre toate acele zile cu nori Sau pline numai cu suspine! Copacii tot mai trişti Mă-ntreabă de exişti. Încerc s-o alung, s-o ucid cumva S-o strivesc cu o halbă de bere Dar nu cedează, mă trădează lacrima Nervii atât mă dor Secând în mine un izvor. Peste toată această lipsă de putere!

Anotimpul dragostei

Toamne fără iubiri Sădesc în mine amăgiri.

Dintre lacrimă şi zâmbet Dintre durere şi fericire Zbucium Dintre amintire şi speranţă Dintre păcat şi binecuvântare Mă cuibăream sub steaua mea nemuritoare Eu mi-am ales Priveam de-acolo, golul demn Anotimpul dragostei. De câte păcate scăpat-am eu oare? Poem Și niciodată nu mi-ai dat vreun semn! Şi dacă-ntr-o zi, Pasărea din mine Te doream ca pe un sfânt Va înceta să mai zboare Să mă ierți în zilele fără ninsoare Deasupra cerului meu? Iar lacrima din ochiul stâng Acutizare Curgea încet, încet spre disperare! Parcă-mi tot scade dorința de tine Pierdusem lupta și-mi odihneam un nerv Lângă tăcerea făcută de-acuma munte. Mi se făcuse dor de tine cred, Și de prea multe amănunte...

Privesc destinul dintr-o parte Lăsând norocul altora Eu sunt aici, tu, ești așa departe Și numai eu port grija mea! E un destin în tot și-n toate E-un mister în viața asta Oricât ți-ai dori, tot nu se poate Să le dobândești pe toate!

Apollon

Am umplut golul tăcerii dintre noi Cu insight-ul dorinței tale permanente Iubirea este făcută totdeauna-n doi Și niciodată, în frânturi pe îndelete!

Sensibilitatea mea

Refac bilanțul anilor trăiți, Mă-nfrățesc în taină cu disperarea Clipelor în care am pierdut dezamăgiți Iertarea și iubirea pentru toate!

Gândurile cu tine sunt tot mai rare Aș vrea să vreau să te mai strig pe nume Dar am uitare peste toate! Și dragostea se desprinde Îmbrățișând alt suflet În mine, amânarea se vinde De tot și de toate! Tăcândă și-așteptând mai nimic Mă-ncumet să definesc iubirea... Resemnarea mă cerne pic cu pic Și mă-ntreb, care-mi e menirea?

Câteodată Câteodată încerc să uit că sunt eu… Şi-mi amintesc atingând tâmpla De tinereţea mea; Câteodată numai ochii-mi cer să văd Privirea ta de cer curat, de iarbă vie, Şi totuşi, nu mă pot uita În ochii tăi, la tâmpla ta, Chiar de m-ai strivi Cu pasul tău, cu vorba ta!

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Societatea Culturală Apollon TOAMNA CULTURALĂ APOLLON Concurs Internaţional de creaţie literară

“Vis de toamnă” Ediţia a III -a, 2015, poezie şi proză scurtă

poeme - poeme - poeme - poeme - poeme - poeme - poeme Premiul „Ion Vatamanu” Petruţa FREUND, Aschaffenburg, Germania

VIAȚĂ GRABITĂ

DOR

Se-apropie iarna iar și,poate,va mai ninge! ninsorile copilariei poate le vom mai gasi undeva scîrțîitul pașilor pe zapada de atunci ne va lua urma și se va strecura în sufletele noastre singure și obosite va aduce amintirea aerului curat al nopților geroase și a mirosului de brad și a ferestrei luminate în faţa căreia pașii se opreau… ajunseseră acasă…

PODUL Între tine și mine este un pod, da... dar pe el se întâlnesc mai mult gândurile noastre decât pașii noștri...

Demult nu mai ninge iarna cum ningea odată! pașii noștri nu mai au pe ce să scârțâie cerul nopților e sărăcit de stele și de prospețime liniștea tristă a singurătății alungă pacea amintirilor aprindem chibrit după chibrit, ca în poveste … și la flacăra tremurândă a duioșie vedem grădina zâmbindu-ne prin ochii omului de zăpadă și căsuța așteptându-ne cu soba caldă și miros de gutui.

Tresare pământul dureros călcat de oamenii grăbiți ce-și dilată timpul sperând să nu mai fie de probleme urmăriți trec primăveri cu floarea merilor văzută doar din mers de mașină și un cuvânt istovit mai cade doar... seara... peste cină. Se duce viața în fugă și-n trap programe și treburi te dau peste cap tihnit și în liniște faci tot mai puțin din iureș te scapă doar gestul divin. Cu ochii la ceas alergi prin oraș buimac îți propui zece minute să stai pe bancă în parc FRUMOASA înghesui grijile și durerile și așteptările în geantă... cât timp îi străbați cărările... FLOARE DE MĂLIN Vrei să prinzi clipa în ghiocul inimii să strângi în suflet frumusețea lumii Frumoasa floare de mălin să scrijelești cuvinte-n scoarță de copac Plecase dintre noi cu un suspin ce să crească uriașe în grăbitul veac. Zâmbind deasupra gardului vecin Întorci capul și vezi trecutul privind învins Podoaba-i efemeră dăruind din plin îți tragi sufletul din jalea ce l-a cuprins Parfumul l-a lăsat în urma sa și îndrepți privirea spre viitor îngânîând Regretul de-a nu mai putea visa vin curând... Vin curând.. Și... o strofă... două... în inima mea.

A fost primăvară și am venit ... cu brațele pline de ghiocei și de petalele dorului din sufletul meu primenit a sărbătoare... A fost vară și am așteptat... în amurgurile cu arșița nepotolită ascultând cu auzul încordat până la durere șoaptele aduse de râul veșnic călător doar doar le voi putea sorbi pe ale tale... A fost toamnă și am stat... santinelă nemișcată! a plouat peste mine cu frunzele de aur ale speranței veșnice și m-au bătut vânturile reci ale deznădejdilor amare... Într-una din zilele acelea cu frumusețe dumnezeiască am plecat... cu sufletul amorțit și înfrigurat! dar am lăsat un coș plin cu mere roșii și parfumate să știi... când vei ajunge acolo... că voi veni și la iarnă!

DARUL

Știu că ai multă treabă! în fiecare zi și clipă... trebuie să faci ceva important! E FRIG... sunt miliarde de suflete rănite Tăcând... petalele și le-a lăsat E frig... și vine seara obosită... care Te roagă să le mântuiești Jos lîngă gard... și a plecat! stăpânul zilei a apus, și Universul trebuie să funcționeze perfect Jucata rolul vieții sale împăcat dar bolta cerului nu e spuzită iar pământul e gata să sară de pe orbită Și dăruind atâta bucurie... ne-a-nvățat Și, mândră, luna astăzi s-a ascuns. numai iubirea Ta îi mai salvează elipticul zbor! Ce simplu este să trăiești E frig... și greieri nu mai cţntă... Știu că ai atâtea de rezolvat mereu! Menirea să ți-o împlinești se lasă noaptea repede și parcă... a oftat! și să fi prezent peste tot copacii stau smeriți,cu frunza tremurândă, Iubirea ca pe-o floare să o dăruiești nu-i o treaba prea ușoară! Și Celui Bun așa să-i mulțumești! plângând iubirea caldă a verii ce-a plecat. să ajuți gândul să rămână sănătos și nădejdii să nu se prăbușească! Petala mică ce a nins E frig... și nu e numai seara obosită... să ocrotești bucuria și să învingi mereu răul! Și lin căzînd de suflet mi s-a prins ci viața greu a ostenit și ea! să ai nesfârșită răbdare și înțelegere... Adus-a zvon de dor cu șoapta ei! în piept abia mai bate inima zdrobită Știu că nu poți lipsi de la datorie! Tărâmurile-ndepărtate ale împărăției și a putea nu se mai înțelege cu a vrea. și sunt atâtea urgențe în lume... Unde mălinul veșnic înflorește Te uiți pe geam în noapte-adâncă unde numai Tu poți aduce salvare Și fericirea nu e o poveste... și cauți și-aștepți acel ceva îndepărtat... dar tot mai sper! Că într-o clipă frumoasă să vină... frigul să-l alunge... să fie vară încă! Tărâmurile-acelea mă așteaptă vei face în sfârșit o pauză Și lumea-aceea bună... dreaptă! și sufletul s-adoarmă fericit și împăcat. și nu va mai exista nici o urgență

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Închinare la altar de Luceafăr

Grafică de Adina ROMANESCU Portret de Luceafăr

Paula ROMANESCU

Îl vedeam şi cu ochiu-nchis: Era frumos cum numa-n vis: Un zeu păgân, privire mândră de un albastru clar de undă cât să înece-n large zări marea cu negrele-i corăbii Pe mişcătoarele carări… Venea din cerul lui, căzând în apa mării (de comând?) şi fără veste-o umbră grea cu noapte mă învăluia iar briza ca un glas de brume: Taci! Din ce vezi, nimic nu spune!... Când ochii i-am deschis, În zare, discul din soarele-răsare o umbră aureola albastră, care se făcea şi pod, şi cale de lumine între cerul înalt şi mine – Eu – fir de neştiută iarbă gata să-nfloare-n land de lavă sub ochiul rece-al vreunui zeu deşertul verde-al sufletului tău.

Cătălina Cu farmecul tău, de Luceafăr râvnit, Ai fost pe pământ port de tină, Tărie de taină zidită în vină, Aleasă mireasă de cer nenuntit La ceas de înaltă visare, când dor Iubirile toate de-o sfântă lumină Nicicând tălmăcită de om muritor.

Închinare de Ziua Culturii Române Astru luminos, măsură şi însemn statorniciei, Al credinţei de mai bine-n viitorul României, Veghetor la vatra sacră unde rumeneşte slova Când în codrii de aramă sună armii de Moldova, Stea a Neamului, Luceafăr din a cerurilor bolti, Lasă-ţi raza să vegheze în a nopţii noastre nopţi, Pune gândului lumină şi credintei noastre vrere Să-mplinească-n poezie altă sfântă Înviere.

Şi totuşi aici pe pământ într-o seară Aflaşi că iubirea nu-i doar pentru-o oară…

Închinare

Îţi mulţumesc, mărite domn, Pentru răcoarea serii Ai noştri tineri la New-York învaţă Înmiresmată de salcâm în floare, Să-mpuşte francul nu să pună bomba, Pentru bucium Apoi se plâng că le e dor de ciorba Şi corn sunând din timpi apuşi Cu leuştean din ţara dodoloaţă. De glorii şi răstrişte, duşi Cu noi ‘napoi spre Mircea, la Rovine, Dacă-i întrebi de muncă, schimbă vorba, Pentru Scrisoarea gândită pentru mine Dacă insişti, cu zâmbet se răsfaţă Şi pentru codrul ce fără ploi sau vânt Cum că n-avură şi ei parte-n viaţă Se leagănă întruna De-o minte pe măsura unui Zorba. Când în tărie luna Varsă spre noi nelinişte şi somn... Şi că în lumea largă soare nu-i Nici boltă ca a Voroneţului, Îţi mulţumesc, prealuminate domn Doar nişte nori bolnavi, un fel de… scai Al graiului român din care cresc Iar unic dialog cu ceilalţi – Hai! Şi dor, şi plâns, şi cântec omenesc, Sensul vorbei acasă nu le mai e ştiut, Spre-a dăinui în noi cât va dura Ţărm le e rătăcirea la val necunoscut… Sub cerul lumilor ecou de stea.

Ai noştri tineri

Nu mai învăţ, ştiu cum… „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată” Mihai Eminescu Deşi o ştim, a crede că-ntr-o zi vom prinde să-nvăţăm şi de-a muri, ne facem că ni-i greu de-a înţelege, că viaţa e răstălmăcita lege înscrisă-n palmă, cu-nţeles nici unul, că bolta unde-şi are tron Preabunul nu ne doreşte şi apoi, că zborul cu aripa, cu gândul sau cu dorul până la stele nici nu are sens.. O spun şi eu ba o şi cred ades’, gândind că steaua nopţilor senine ce s-a născut din haos (ca şi mine?) şi-i este nemăsurii chiar măsură va şti poate cu-ntâia arătură de spaţii sau cu ultima zăpadă să mă ajungă, încercând să cadă robită de o umbră de cuvânt, nu-n ceruri ci la mine pre pământ.

Da, s-a mai spus un nu credeam să-nvăţ dar îmi părea o formă de răsfăţ Să nu râzi! a minţii, un prisos de vorbe care Te uită, ninge! pentru cuminţii rătăcinzi sub soare Hai, citeşte-l înainte! nu-i este omului de vreun folos; (de ce să-i întorci sufletul pe dos Spune-ţi iar, ca-ntr-un răsfăţ, când şi aşa, în veşnica-i rotire, Vechiul „Nu credeam să-nvăţ…” pământul cel din noi, e risipire în vântul vremii fără căpătâi Deşi mult mai bine-ar fi neştiutor de greul nimănui?) Să-nvăţăm chiar a iubi Cât valurile, vânturile, Îmi spun şi eu că nu credeam vreodată Ne poartă-n larg necânturile… să-nvăţ ştiuta vamă blestemată

Nedumerire

Apollon 10

Nu înţeleg şi pace cum se face de-i reuşeşte poetului „Cel mai chemat din toţi şi cel mai teafăr” să-i tulbure cu limpezimea verbului botezat în luceafăr pe toţi fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, altfel spus, pe toţi iloţii care-ajung prin voia sorţii chiar stăpânii ăstei naţii spre-a o face de ocară când sub cerul ce ne ştie, când prin lumea de afară, cu-a lor zgomote deşarte tălmăcite-n necuvinte!…

Ignoră fonfii cei flecari, Cu sufletul şi mintea slute! Ei sunt mărunţii unor mari Necunoscute...

dar iată, tu ai şi făcut-o, eu – frunză în toamna toamnelor de hău aştept să cadă ultima ninsoare. De-acum nu mai învăţ. Ştiu cum…

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava

Apollon

CONFERINŢA “EMINESCU ÎNTRU ADEVĂR” În organizarea asociaţiilor “Bucovina Profundă” şi “Sfinţii Români”, împreună cu Editura “Scara” din Bucureşti şi cu Filiala Suceava a ASCOR, joi, 10 decembrie 2015, la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, a avut loc o manifestare care a zburat din colivia tipicului unei conferinţe şi al unei lansări de cărţi. Nesurprinzător, cu un invitat să vorbească despre “Eminescu întru adevăr” de talia istoricului literar Theodor Codreanu, autor al unui număr de 10 cărţi despre Eminescu din cele 49 care îi poartă numele. Şi nesurprinzător, la lansarea celei mai recente, “Dialogurile unui «provincial»” (ediţie realizată de Lina Codreanu), dacă ne gândim că toate au fost scrise în Huşi, oraşul în care Theodor Codreanu trăieşte, şi care a fost preschimbat, graţie condeiului Domniei Sale, într-un spaţiu viu, creator pe harta actuală a literaturii române. Şi într-o capitală Eminescu. Cu un astfel de autor, scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă, redactor-şef al revistei “Bucovina literară”, nu avea cum să nu cedeze tentaţiei unei schiţe de portret Theodor Codreanu, desenate, de altfel, cu brio. Cum manifestarea a mai avut în directorul Editurii “Scara”, etnologul şi publicistul Mugur Vasiliu, un al doilea invitat deosebit, în Mircea Puşcaşu de la “Bucovina Profundă”, un amfitrion discret.

Dialogurile unui „provincial” Cele două decenii de „liberă circulație” […] n-au avut nici o urmare spectaculoasă asupra scriitorului român. În primul rând, nu i-a dat geniu, fiindcă geniul nu depinde de mediul social. Dimpotrivă, această libertate l-a dezavantajat, fiindcă l-a dezgolit de aura pe care se iluziona că o are în regimul comunist. Revoluția a dat o lovitură năprasnică intelighenției românești. Dacă înainte scriitorul era anihilat, pietrificat de ideologie, acum ideologia se lăbărțează fără opreliști în destinul său. Și atunci, și acum, scriitorul are succes în măsura în care se supune comandamentelor ideologice. El a trecut de la marxismul ceaușist la neomarxismul „corectitudinii politice”. Numai așa poate ajunge un răsfățat în mass-media, diriguitor de opinie publică, șef de instituții culturale, premiat, academician, decorat cu înalte distincții republicane etc. În ce mă privește, am sperat că libertatea pe care mi-am asumat-o în anii comunismului va avea consecințe asupra „libertății” postdecembriste. Numai că această libertate e din ce în ce mai mult spulberată de libertinajul fără margini, oglindă a lipsei statului de drept. Singura șansă a unui intelectual, oriunde pe mapamond, este să rămână prieten al adevărului. Theodor CODREANU

Eminescu incorect politic ARGUMENTUL AUTORULUI Se cuvine să-i aduc mulțumiri pentru titlul acestei cărți d-lui HoriaRoman Patapievici, care, într-un articol, publicat în revista Flacăra (nr. 1-2/2002), intitulat, provocator, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale, scria adânc: „pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit «corect politic», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din «țările progresiste» a arătat fără dubiu că fostul poet național al României clasice e «politic incorect». Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet național Eminescu nu mai poate supraviețui deoarece noi azi ieșim din zodia naționalului.“ Indubitabil, opinia eminentului eseist al Grupului pentru Dialog Social este o mostră emblematică de „corectitudine politică“ pe care, altminteri, i-o cunoșteam de multă vreme, ideologia aceasta făcând gloria imposturii intelectuale postdecembriste, ceea ce le-a înlesnit noilor ariviști ocuparea nu numai a instituțiilor culturale, dar și privilegiul unic de a prăbuși vertiginos România. Dincolo de precaritatea stilistică a textului patapievician, izbesc două mistificări specifice „inteligențelor” confuze. Fenomenul a fost descris, percutant, încă din 1935, de Mihai Ralea. Într-un eseu inclus în volumul Valori, Ralea definea inteligența ca puterea de a evita confuzia punctelor de vedere. Ilustra afirmația cu scena petrecută între cele două studente de la Fizică. Fetele disputau aprins o problemă. La un moment dat, cea care nu mai avea argumente a izbucnit în plâns, zicând răzbunătoare: Așa-mi trebuie mie dacă stau de vorbă cu o tuberculoasă!

Apollon

Mihai EMINESCU

Să se observe că toți aceia care nu au argumente și-și imaginează că le au, deviază brusc de la dialog și sfârșesc, triumfători, prin a pune etichete. D-l Patapievici a găsit rapid una pentru Caragiale (corect politic) și alta pentru Eminescu (incorect politic). Cu ani în urmă, ideologii proletcultului uzaseră de alte etichete (dar tot din sfera „incorectitudinii”): reacționar, paseist, antisemit etc. Iar dacă ne întoarcem la Caragiale, pe care, în chip fraudulos, Patapievici îl opune lui Eminescu, vom descoperi că și autorul Scrisorii pierdute a fost un „incorect politic”, și încă unul nimicitor pentru lipsa de inteligență a unora dintre contemporani. Oare, ca să dăm doar un exemplu, ridiculizarea „progresului cu orice preț” nu era o dură atitudine „incorectă politic”? În acest caz, îndrituit să vorbească despre valori era Mihai Ralea, iar nu H.-R. Patapievici, care pretinde a reprezenta „tabla de valori acceptate”. De cine „acceptate”? De impostori? Crede că mai triumfă Patapievici și comilitonii „demascând”, cu ironie internaționalistă, sintagma poet național. Știm că de la Manifestul Partidului Comunist (1848) încoace tot ce este național le stă în gât autorilor de utopii globaliste. Cum să nu se plângă, precum studenta de la Fizică, de „naționalismul” lui Eminescu, echivalentul „tuberculoasei” din 1935? S-o creadă „corecții” că englezii se vor lepăda de Shakespeare (numit chiar de Eminescu poet național) al Albionului, s-o creadă că germanii se vor lepăda de Goethe („poet național și educator național”, cum l-a numit Fritz Martini), s-o creadă aceiași că americanii se vor lepăda de Walt Whitman (numit de Harold Bloom „poetul național” al Statelor Unite) etc. În fine, s-o creadă noii ideologi că românii se vor lepăda de poetul lor național! Cartea de față (care valorifică texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) își propune să facă o concesie „corecților politici“: să arate de ce Eminescu este incorect politic. Și asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grăbit să pună diagnosticul, dar uitând, în izbucnirea sa în bocet, să și-l argumenteze. Îi venim, aici, în ajutor. Ne cerem iertare de la părintelescriitor Ștefan Baștovoi că am parafrazat, în oglindă, titlul unei cărți a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic. Diavolul, da! Însă nu și Eminescu!

Refuzul sfințeniei sau despre ortodocșii și paradocșii de noi Exerciții de oceanografie ortodoxă În fiecare zi avem această oportunitate, avem acces la calea sfințeniei, putem porni pe drumul spre sfințenie. Trecem răscrucile drumurilor, alegându-l de fiecare dată pe celălalt, fără să ne pese unde ne ducem. Mersul nostru a pierdut calea dreaptă – oricare dintre drumuri ne poate părea cel drept. Și totuși în fiecare răscruce unul dintre drumuri este cel drept. Nu facem altceva în fiecare zi decât să refuzăm acest drum, mai mult sau mai puțin explicit, mai mult sau mai puțin conștient.

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Refuzul sfințeniei este integral opera modernității, a pseudomodernității, sau poate cu o expresie mai potrivită a post-umanității. Postomul poate refuza, din vocația sa de apartenență la clasa sau la regnul modern sau post-modern – și nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza – și o face – singura sa salvare: mântuirea.

Raportul orbului

Apollon

În public foarte mulţi participanţi dornici de dialog, printre care am remarcat prezenţa Excelenţei Sale domnul George Călin, Ambasador Convenţia ONU, scriitor, preşedintele fondator al Societăţii Culturale Apollon, care prin intervenţia Domniei Sale a spus: „Primul efect, istoriceşte vorbind, al eminescianismului este copleşitor. Ceea ce Ibrăileanu numea "curentul eminescian" este rezulatul imediat al unei influenţe ce comandă la epigonism pe mulţi dintre poeţii generaţiei care i-a urmat lui Eminescu. Au trebuit să treacă 35 de ani de la moartea lui Eminescu spre a putea constata şi un efect cu adevărat rodnic: abia poezia interbelică, a unor creatori ca Bacovia şi Arghezi, se arată în stare să redescopere, uneori şi graţie criticii moderne, ceea ce era fundamental în Eminescu ăi putea fi folosit creator, fără riscul minentismului şi pastişei, scăpând de otrăvurile dulciameţitoare de care se îmbătaseră poeţii generaţiei lui A. Vlahuţă. Distanţarea de tradiţia culturală românească mai veche se realizează la Eminescu prin crearea unei poezii înalt filozofice, în care gândirea şi vizionarismul domină imaginaţia lirică, şi a unei limbi pe de-a-ntregul noi. Nici un poet nu a îmbrăţişat în secolul trecut universul artistic uriaş al lui Eminescu, nu a avut cugetarea lui capabilă să pătrundă panorama civilizaţiilor şi sferele filozofiei. Nimeni n-a îmbinat mai bine ca el o minte atât de deprinsă cu abstracţiunile şi conceptele, cu o expresie atât de plastic muzicală încât s-ar părea că ideea poate fi percepută şi prin senzaţie.

Exerciții de oceanografie ortodoxă Mult trâmbițata criză mondială nu este altceva decât începutul unei revoluții mondiale ce se desfășoară atipic pentru noi, în afara tiparului pe care noi deja îl cunoaștem din experiență (experiența noastră de câteva decenii). O numim revoluție într-un mod impropriu, căci este vorba de fapt despre o disoluție – cel puțin în ceea ce ne privește. Mai precis este un fenomen ce are în vedere – după planuri și statute foarte exacte în care se vorbește despre pești, vărsători, ere noi, o nouă ordine mondială, egalități, fraternități, libertăți ș.a.m.d. – întoarcerea omului pe o altă cale, mai exact întoarcerea feței omului contemporan de la Hristos. Acest demers este în plină desfășurare și are scopuri explicit înscrise în documentele de bază ale iudeofrancmasoneriei – indiferent dacă cei mai mici dintre masoni au sau nu habar de ceea ce li se petrece. E vorba despre punerea în practică a unei doctrine ce s-a dezvoltat ca o plagă în ultimele secole. Ținta este clară: înlocuirea, alungarea omului îndumnezeit, înduhovnicit; sfârșitul „erei creștine“, alungarea lui Hristos.

Apollon

Opera lui Eminescu nu prezintă doar "saltul" de la Alecsandri şi Bolintineanu la Arghezi şi Bacovia, ci descoperă calea poeziei noastre spre universalitate. Eminescu e primul nostru poet de anvergură europeană, primul comparabil cu marii poeţi ai lumii, cu Holderlin, Schiller şi Byron, cu Lamartin, Victor Hugo şi Lermontov. Opera sa a şi fost raportată la opera acestora şi la a altora nenumăraţi, încât contribuţia eminesciană la dezvoltarea romantismului într-unul specific românesc nu e doar o formulă convenţională, ci o realitate incontestabilă. Eminescu ne dovedeşte, dacă mai era nevoie, că un poet naţional poate fi luat în considerare şi ca poet universal numai dacă, prin valoarea operei, îşi deschide aripile asupra unui domeniu de sensibilitate şi gândire capabil să reflecte deopotrivă ceea ce este specific fiecărui popor în parte şi ceea ce este comun tuturor popoarelor la un moment dat. Eminescu reprezintă sinteza tradiţiei şi a noutăţii, a elementelor artistice româneşti şi a celor universale, el este un poet naţional şi universal în aceeşi măsură. Prin el, literatura română atinge o culme şi îşi face totodată ieşirea necontestabilă în lume.” Seara a reprezentat cu certitudine un succes pentru spaţiul cultural sucevean şi pentru toţi participanţii. La finalul acestui important eveniment cultural a fost păstrat un moment de reculegere la despărţirea de scriitorul satiric Efim Tarlapan, prieten şi interlocutor al lui Theodor Codreanu în “Dialogurile” sale, autor al celebrului catren: “Chişinău şi Bucureşti – /Două State româneşti, /Ar fi foarte fericite, /De-ar fi… Statele Unite!” A consemnat Nicolae DOFTOREANU

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

În memoria Preotului Protopop Stelian Băducu (1965 - 2008)

“ZIDITORUL CATEDRALELOR DIN CER”* Pomenire după şapte ani de la trecerea la cele veşnice

OMUL... STELIAN BĂDUCU A nu înţelege valoarea unei comori, până ce timpul răpeşte bunul preţuit, este cauza a jumătate din sărăcia pe care o simţim şi face din lume pustiul care este... EURIPIDE Ce poţi scrie despre un OM care a trăit şi simţit la fel ca tine, care te-a însoţit pe drumul vieţii tale şi a lui, care cu ardoarea pe care o avea incita spiritul cultural şi religios al unei întregi urbe şi nu numai, care a scris şi a trăit alături de tine, s-a stins zbătut pentru tine, ridicându-ţi păcatele, arzând ca o flacără.., o flacără ce a cuprins o mare de oameni.., o flacără ce arde continuu în sufletele celor pe care i-a păstorit, jerfindu-şi timpul său, jertfindu-şi bucuria şi căldura familiei sale?! El e cel care a iniţiat o serie de manifestări cultural-religioase, El e cel care a fondat revista creştin-ortodoxă “Catedrala” şi o alta, “Femeia ortodoxă”.., El e cel care a semnat o serie de cărţi cu caracter creştin-ortodox şi mă bucură faptul că am semnat alături de El două culegeri de colinde populare româneşti şi am iniţiat împreună un Festival de colinde care va dăinui peste timp..., El e cel care se bucura de împlinirile noastre lumeşti şi tot El e cel cu care încercam să ne înfrumuseţăm viaţa, înţelegându-ne rostul ce-l avem pe pământ... Părintele Stelian a îmbunătăţit relaţia Nu am ştiut ce voia să spună, decât Ce poţi scrie pentru a defini, pe deplin, OMUL... STELIAN BĂDUCU, acel OM care a ars atunci când am aflat teribila veste a dispariţiei sale noastră, a preoţilor, cu Protoieria. "Bine slugă în 43 de ani cât arde altul într-un secol..., cel care şi, mai apoi, când Protoieria Urziceni m-a trimis la credincioasă. Peste puţine ai fost pusă. Peste multe te nu avea stare până nu realiza ceea ce-şi propunea, IML Braşov, împreună cu alţi fraţi întru Hristos voi pune!". Dumnezeu l-a chemat să zidească o cel care se apleca cu înţelegere la orice propunere Domnul să-l ridicăm. Spre deosebire de mireni, venită din partea enoriaşilor săi şi.., cel care punea preoţii sunt pregăţiti mai special pentru catedrală şi în cer! Pr. Adrian Lucian SCĂRLĂTESCU în practică multe dintre Pildele Mântuitorului înmormântare. Mai participasem la îmbrăcarea a nostru Iisus Hristos, spre marele câştig al tuturor trei preoţi, dar aceştia decedaseră la vârste venerabile şi nu-i cunoscusem în mod direct. semenilor?! Nu cred că există vreun om, în această Realizasem, prin comparaţie, ceea ce au simţit Cu toţi l-am cunoscut pe părintele frumoasă urbe a Bărăganului, care să nu fi fost un femeile mironosiţe când au coborât de pe Cruce Băducu, de la cel mai mic până la cel mai mare. apropiat al Preotului Protoiereu Stelian Băducu, pe Mântuitorul. Era cel de la care primeam binecuvântarea, de la După înmormântare, cu toţii ne-am să nu-l cunoască şi să nu-l respecte cu adevărat.... care primeam poveţe, primeam învăţătură de Las cuvintele să zburde pe câmpia adus aminte că acum o lună şi-a măsurat locul cu întărire în ”urcuşul nostru duhovnicesc”, aşa cum vieţilor noastre.., las faptele să vorbească mai mult picioarele şi a zis: "Uite, aici să mă îngropaţi!". De ne mărturisea de fiecare dată prin predicile sale. decât cuvintele şi îmi plec cu smerenie genunchii multe ori, ca să întărească dragostea dânsului De la dânsul am învăţat ce înseamnă iertarea, ce în faţa lui Dumnezeu, rugându-l doar să pentru Urziceni şi ca să spulbere orice îndoială că înseamnă răbdarea, ce înseamnă jertfa şi în felul odihnească în pace sufletul OMULUI... STELIAN la un moment dat ar părăsi oraşul, spunea: "Vreau acesta şi-a lucrat mântuirea ”ca slujitor al să fiu înmormântat aici, lângă catedrală!". BĂDUCU... Preaveşnicului Dumnezeu”, făcându-se pildă nouă Nu în ultimul rând, ştim, de câte ori ne Cu pioasă evlavie şi aducere aminte, tuturor prin felul său de a fi, cu slujirea şi George CĂLIN vorbea, în predici, despre moarte, arătând că nu cuvântul, cu virtutea credinţei şi a dragostei. trebuie să ne temem de ea. Îi plăcea cuvântul Părintele Băducu, aşa cum toţi îl "jertfă". Ne învăţa că nimic nu se poate realiza fără strigam, a avut mereu înaintea ochilor modelul jertfă. Consecvent cu ceea ce învăţa, s-a jertfit pe Învăţătorului nostru Iisus Hristos. Atunci când sine pentru Biserică, pentru familie, pentru oraş. Ca unul care am slujit împreună cu săvârşea Sfânta Liturghie, trăia aceeaşi emoţie părintele Stelian Băducu timp de 8 ani, mă voi Ne-a lăsat o sumă de direcţii şi de proiecte pe care sfântă ca în prima zi de hirotonie. Avea un glas strădui să cuprind în câteva cuvinte viaţa sa. Mai nu avem cum să le modificăm, ci doar să le urmăm inconfundabil. Nimeni nu slujea ca dânsul. întâi să observăm că dintr-o judecată atotştiutoare întru totul. Slujirea sa a îmbrăcat toate aspectele a lui Dumnezeu, şi alte persoane n-au reuşit să posibile ale vieţii spirituale a credincioşilor săi: ducă la bun sfârşit ceea ce au început. Astfel, pe cei căzuţi i-a îndreptat, pe cei în deznădejde i-a Moise a văzut tărâmul Făgăduinţei, dar n-a păşit mângîiat, pe cei slabi i-a încurajat, pe cei aflaţi pe pe el. La fel Solomon, nu şi-a văzut terminat calea cea bună i-a întărit, pe cei bogaţi i-a învăţat templul. Gândurile astea-ţi vin când realizezi că milostenia, pe cei în nevoi, i-a învăţat răbdarea; părintele Stelian nu va mai apuca să-şi vadă acesta era părintele nostru. Nu a murit, ci a trecut ctitoria pictată. într-o altă stare, a plecat dintr-o viaţă trecătoare la Dumnezeu a voit ca eu să fiu ultimul o altă viaţă ”unde nu există durere, nici întristare, slujitor al Domnului cu care s-a împărtăşit, în nici suspin”, la o viaţă veşnică, la Creatorul timpul Sfintei Liturghii din a treia zi de Crăciun şi, Suprem. de asemenea, ultimul cu care a vorbit. De aceea, nÎn relaţia cu noi toţi, a fost un sfătuitor am să uit cuvintele sale niciodată: "Adrian, trebuie şi nu un judecător, determinându-ne să lucrăm ca să ne autodepăşim!". şi cum am trăi veşnic şi să ne rugăm ca şi cum am Când a ieşit pe uşa Sfântului Altar, s-a muri mâine. oprit puţin, stând drept cu mâna pe clanţă. Cu De la dânsul, fiecare am învăţat câte reverenda aceea impecabilă, călcată cu atâta ceva. Nouă, celor ce am avut bucuria de a sluji cu dragoste de doamna preoteasă, cu gulerul acela dânsul, ne spunea adesea că smerenia ne înalţă, aşezat impecabil, cu statura aceea dreaptă, pe suferinţa curăţă, iar harul pe toate le împlineşte. scara din dreapta Sfântului Altar, mi-a zis: "Vezi că Din volumul “Ziditorul catedralelor din cer”, mâine nu vin. Să ai grijă!". Portret de Nicu PETRACHE Editura Anca, 2011

Să ne iertaţi părinte…

Dumnezeu l-a chemat să construiască o Catedrală

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016 Ca cel ce am fost cel mai aproape de dânsul, vă pot mărturisi sincer că toată lumea îl asalta şi pentru toţi găsea o fărâmă de timp. Le vorbea pe înţelesul lor, cu o voce caldă, sonoră şi plăcută, cu multă pondere şi chibzuinţă, cu o dragoste şi o convingere interioară atât de puternică, încât, fără să vrei, te simţeai prins întrun fel de zbor spiritual şi de o iubire care îţi pătrundea toată fiinţa. Mai mult, reuşea să-i implice şi pe credincioşii săi în activităţile filantropice ale Bisericii, realizând astfel o veritabilă comuniune, în care se regăsea dragostea faţă de semeni. Avea evidenţa săracilor şi le trimitea frecvent ajutoare. În realizarea acestui ideal era susţinut de distinsa sa familie, devenită şi ea la rându-i un model. Acesta era, vrednicul de pomenire, părintele Băducu, cel care s-a jertfit pe sine, şi-a jertfit familia pentru Biserica lui Hristos. Să ne iertaţi părinte! Diac. Sebastian cel mai mic între fraţi

Scrisoare către prieten… Te-ai despărţit de noi, părinte, dar nu ne-ai părăsit, te-ai dus ca să slujeşti la Altarul Ceresc şi să te rogi de acolo pentru bunii tăi copii, Diana şi Andrei, pentru buna ta soţie, Georgeta, pentru rude, prieteni, credincioşi, pentru noi toţi, aşa cum şi pe pământ fiind, te rugai. Ai înţeles prietene marile taine, pe care nu le-ai strivit cu mintea ci chiar le-ai amplificat cu trăirea ta. Ai amplificat taina comuniunii. Nu erai un singuratic. Nu iubeai singurătatea. Erai înconjurat de cei dragi. Erai ca un magnet ce ai atras de la iubitul tău Părinte pe Prea Sfinţitul Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, iubitul tău coleg Prea Sfinţitul Ciprian, Episcop Patriarhal, dragii tăi colegi, prieteni şi credincioşi, până la fii tăi duhovniceşti şi ştii că în ziua îngropării tale, dis-de-dimineaţă, în Catedrala zidirii tale, aceştia îţi aprindeau Lumină. Ai înţeles că numai în comuniune ne mântuim şi ştiai şi de acea pildă în care un om ajunge la Rai, dar întrebat fiind cu cine a venit?, el răspunde că este singur. - Aici nu se intră de unul singur, fu răspunsul îngerului... - Du-te în lume şi să mai găseşti pe cineva, căci mântuirea nu ţi-o lucrezi singur. Mulţi vor mărturisi pentru tine prietene!!!! Ai înţeles taina slujirii şi trăind ai împlinint repede, foarte repede, ceea ce trebuia să zideşti. O catedrală, o ctitorie a ta, într-un oraş frumos şi binecuvântat, dar nu numai o catedrală zidită din cărămidă peste cărămidă, ci şi o catedrală a mântuirii unei parohii, a unui oraş; a slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor, acea catedrală care nu se supune trecerii. Şi cum ne plăcea să ne spunem câte o pildă atunci când ne întâlneam, o să-ţi spun acum una în care te vei regăsi: Se zice că Dumnezeu s-a adresat lui Moise şi i-a zis: ”Alege-ţi din tot poporul tău o mie dintre cei mai buni”. După aceea i-a spus Dumnezeu: ”Acum alege din această o mie, zece care să fie cei mai buni”. Şi a ales Moise zece. După aceea i-a vorbit Dumnezeu şi i-a spus: ”Alege din aceştia zece pe cel mai bun”. Şi l-a ales Moise pe cel mai bun.

Apollon

Şi atunci i-a zis Dumnezeu. ”Vreau să văd dacă l-ai ales bine. Trimite-l pe acesta unul ca, în termen de patru ani, să-l găsească pe cel mai rău din lume”. Şi a umblat bietul om căutând în dreapta şi în stânga şi mereu îndoindu-se. Găsea mereu pe unii care păreau foarte răi, dar îşi zicea: ”De unde ştiu eu, poate că acest om este doar o aparenţă, poate că el în sinea lui este un om drept. Poate că aşa îmi apare el mie. De ce să-l judec eu? Eu n-am dreptul să mă înşel. Dacă m-a ales Moise ca pe cel mai bun, înseamnă că eu nu am dreptul să mă înşel”. Şi a căutat şi a căutat, şi a ajuns până la ultima zi. Şi atunci a zis: ”Văd că nu sunt în stare să aflu pe cel mai rău. Ia să mă întorc eu spre mine. Sunt eu oare cel mai bun? Câte greşeli nu am eu şi Moise m-a ales pe mine, poate neştiind el câte ascunzişuri am. Şi dacă aş fi eu cel mai bun cu adevărat şi înţelept aş fi ştiut să-l găsesc pe cel mai rău”. Şi s-a dus înapoi la Moise şi i-a spus: ”N-am găsit. Eu, cred că sunt cel mai rău”. Şi atunci, din nou a vorbit Dumnezeu lui Moise: ”Acesta fiindcă nu i-a judecat pe ceilalţi, fiindcă nu s-a aşezat deasupra celorlalţi, fiindcă s-a judecat pe sine, acesta este cel mai bun. Într-adevăr, bine l-ai ales!” Aşa ai fost ales, să conduci pe cei buni, iar acum ai fost ales de Dumnezeu să fii între cei buni, la rugăciune în Altarul Ceresc. Pr. Prof. Vespasian NEGOIŢĂ, Buzău

* *

Cad fire de rouă peste o viaţă oprită timpuriu, peste visele şi năzuinţele unuia dintre cei chemaţi să ridice păcatele semenilor săi. Cuvintele nu pot spune totul despre cel care ne-a fost alături, o vreme, despre Preotul Protoiereu Stelian Băducu, chemat în ceruri să se primenească de răutatea acumulată de la noi. A plecat.., a plecat lăsându-ne mai goi, mai singuratici cu un prieten, cu un ales suflet de duhovnic, împovărat cu toate cele păcate ştiute sau neştiute de noi. A plecat.., a plecat într-un moment când tinereţea lui lupta să realizeze ceea ce visase cândva, să ridice „înaltă şi frumoasă Catedrală”, pentru adăpostirea neamului acesta bântuit de nenumărate păcate. Vie aducere aminte prietenului nostru de-a pururea! Prof. Mihai Gabriel POPESCU, vicepreşedintele Societăţii Scriitorilor Târgovişteni

* *

Preotul Protopop Stelian Băducu, rămâne în conştiinţa enoriaşilor şi a tuturor oamenilor din Urziceni, cu imaginea de întemeietor. A ridicat Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a transformat sediul Protopopiatului din Urziceni într-un centru spiritual, social şi cultural viu, a editat cărţi şi reviste, a înălţat, cu înţelegere şi grijă părintească sufletele credincioşilor, la Cuvântul Domnului. A fost un om între oameni, dăruit de Dumnezeu cu harul lucrului bine făcut. Alexandru BULANDRA, Directorul Bibliotecii „Constantin Ţoiu”

* *

Citiţi pe aceste file, osteneala, truda, neliniştea, frământarea şi nerăbdarea cu care părintele dorea să finalizeze totul, de parcă ştia că viaţa lui, pe acest pământ, este atât de scurtă. Nimic nu a fost uşor pentru el; nici copilăria, nici adolescenţa, nici ultimii ani de viaţă, însă nu s-a plâns niciodată; zâmbea şi trecea mai departe, de parcă toate erau aşa cum trebuiau să fie. Zbuciumul din sufletul lui, era ştiut doar de Dumnezeu. Dragostea şi Credinţa în El, au fost mai puternice decât orice ar fi putut fi pe acest pământ. Şi a plecat... Şi noi îl iubim aşa de mult.., dar şi Dumnezeu... Georgeta BĂDUCU

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Cartea de căpătâi

Pe o punte de gânduri, gingașă trecea poezia…

Apollon

Cartea “Punți între gânduri” de Elisabeta Lușcan editura Karuna Bistrița 2014, mi-a fost dăruită în vara aceluiași an odată cu câteva semințe de la florile din grădina sa. Privind-o pe poetă, mereu zâmbitoare și mereu printre flori, cum ai putea să n-o îndrăgești ori cum ai putea să ți-o imaginezi altfel decât în grădina casei sale de la o poală de munte, scriind poezii la umbra unui copac înflorit și trimitându-le apoi spre cei dragi sufletului ei. Cărții Elisabetei Lușcan abia acum i-a venit rândul să o citesc, și să gust poemele ce se deschid asemenea florilor în diminețile senine de vară! Sufletul meu de femeie iubitoare de poezie și de flori a vibrat atins de lirismul lor.

Lucian Blaga

Zalmoxis. Zamolxe 1921 Texte paralele Traducere în limba engleză de Doris Plantus Editat de Lidia Vianu Contemporary Literature Press publică în limbile engleză și română poemul dramatic Zamolxe. Mister păgân, scris de Lucian Blaga în anul 1921. De ce am ales oare să publicăm în traducere engleză tocmai acest poem de Blaga? În primul rând pentru că el a fost tradus în limba engleză de către Doris Plantus, scriitoare româncă născută în America. De curând am publicat și o istorisire cosmogonică scrisă de aceeași Doris Plantus: The Hermit. În al doilea rând, nu este lipsit de importanță faptul că poemul lui Blaga a apărut doar cu un an înaintea celor două cărți prin excelență moderniste: Ulysses de James Joyce și The Waste Land de T.S. Eliot. Este de remarcat că, într-un moment când modernitatea se afirma cu mai multă putere ca oricând, Lucian Blaga a ales să scrie despre monoteismul dacilor și despre zeul lor, Zamolxe. Scriitor, filosof, universitar, diplomat și membru al Academiei Române, Lucian Blaga nu a acceptat niciodată comunismul, iar sistemul, la rândul lui, a făcut din el un simplu bibliotecar. Cartea pe care o publicăm acum și care povestește despe geți, despre daci și despre Zamolxe - zeul renegat de două ori de poporul lui - este o prefigurare, într-un fel, a lucrurilor care i s-au întâmplat autorului însuși. Lidia VIANU

Apollon 15

Am văzut-o cu ochii minții pe autoare, pe un petic de iarbă, mângăiată de razele soarelui, îmbătată de mireasma florilor și de iubire, compunând poezii. “Aș vrea să fiu pentru tine/ un infinit dincolo de orizont/ o țară cu chip de inimă/ un munte cu vârful în nori “ (Aș vrea), ori “Iubirea-mi bate la fereastră/ visez câte o floare-albastră/ s-o ating nu-mi stă-n putere/ e singura mea mângâiere” (Din gând în gând). Cartea de poezie ce poartă titlul inspirat și sugestiv „Punți între gânduri” semnată de Elisabeta Lușcan are un cuvânt de apreciere și îndemn la lectură intitulat “În loc de prefață” semnat de Traian Parva Săsărman. Poeziile acestei cărți sunt pe alocuri ilustrate cu desene de Nynna Vizireanu. Pe lângă poezii și grafică, cartea cuprinde și fragmente din cronici la cărțile autoarei, semnate printre alții de Nadia Pădure, Melania Cuc, Marius Iulian Zincă, Andrei Moldovan și mulți alții. Poeta a publicat, prin grija aceleiași edituri Karuna din Bistrița, șapte cărți de poezie și proză. Trăiri, sentimente, dureri, împliniri uneori, neputințe alteori, toate acestea se petrec în locul unde trăiește și a cărui energie îi dă starea de împlinire, de statornicie dar cel mai mult starea de poezie. Gândul trece munții, călătorește hoinar spre a se întâlni cu gândul iubitului. Toate acestea sunt roadele imaginației poetei, trăiri transpuse în versuri. Iubirea este permanent căutată în “mugurii cu flori”, ori “albul zăpezilor din văile adânci ale munților”, sau în “lanul cu maci arzând de culoare”. “Să te găsesec, aș vrea.../ în creanga de mălin ce/ freamătă sub fereastra mea, / ascuns între petalele/ de cais și gutui/,”…”în mirosul busuiocului din luncă, / pierdut în grădina cu trandafiri roz...” (Să te găsesc aș vrea). Fără dor și poate, locul acela unde poeta trăiește este plin de mult har și de poezie. Într-o simbioză perfectă, iubirea și elementele naturii se întrepătrund ca în poezia lui Charles Pierre Bodelaire, Corespondențe: “Ca nişte lungi ecouri ce se unesc profund / Într-o misterioasă, adâncă unitate, / Întinsă ca lumina, ca nesfârşita noapte,/ Parfum, culoare, sunet de-a pururi îşi răspund.” Cine este poeta Elisabeta Lușcan aflăm din poezia “Sunt”. Ea este “Lună”, Soarele”, “ploaia”, “vântul”, “roua”,“blândă plăcere”,“valuri de durere”, “visul”,“trecător în noapte”, “poezia”, “petală”, “lacrimă”, “gândul negândit”, “legenda”. Dacă primăvara iubirile se trezesc la viață asemenea florilor ce au stat în amorțire: ”mugurii speranței / pornesc / bobocii trandafirului /

vorbesc, // numai primăvara / se deschid/ sufletele lumină!/“( Numai primăvara), toamna aduce tristețea și omoară speranța “Trăiesc în tristeți, respir a lor tăcere/ Aștept cu dor un anotimp mângăiere.” (Tristeți în toamnă târzie). Iarna („Anotimpul alb”, „Viscol uscat”, „Furat de iarnă”), este anotimpul auster, în care statul în casă, lipsa florilor a câtecului păsărilor, aduce un soi de tristețe și de nerăbdare dar are și ea frumusețe și farmec. Toate florile,trandafirul, clematita, irișii, crinii, bujorii, begoniile, petuniile, au câte un vers, o rimă, o mângâiere, un zâmbet. Ele înfloresc și pentru a fi bucurie iubitului „Cu miresme aruncate-n zare / mă hrănesc zi de zi / Te aștept să miroși o floare/ când vii?” (Printre flori). Biserica cu icoanele ei făcatoare de minuni, mama nonogenară, norii, munții, prietenii, și chiar firul de iarbă, acesta este universul poetic al Elisabetei Lușcan, o femeie la vârsta când multe întrebări și-au aflat deja răspunsurile, când apele învolburate ale anilor tineri s-au așezat blânde în matcă, dar când iubirea rămâne să înfrumusețeze viața până la sfârșitul ei și să dea inspirație cât timp pe Pământ mai sunt poeți. Un volum de versuri ce se cade a fi citit pe îndelete, când stai la umbra uni copac înverzit, la un asfințit dintr-o primăvară spre vară bogată în flori. O carte ce cuprinde sentimente adunate într-o viață trăită curat, intens, cu dragoste de tot ce a creat Dumnezeu ca să bucure ochi, suflete, să-i facă pe oameni mai buni, mai curati, mai uniți, mai sinceri. După ce am terminat volumul poetei Elisabeta Lușcan mi-am dorit să vină mai repede vara și să pornesc spre Valea Ilvelor ori spre alte văi, pentru a face popasuri în poieni înflorite, lângă râuri limpezi si zglobii de munte, ori în grădini pline cu flori, să las pe acolo măcar câte-un vis, ori poate să scriu câte o poezie... A dat ultima filă din cartea de versuri „Punți între gânduri”, cu dor de ducă, întru așteptarea primăverii, a scris câteva rânduri, pricepută mai mult la flori decât la versuri. Dorina STOICA 19 ianuarie 2015

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Elena Andreea ION Lacrimi seci de veşminte Lumina-mi arde ochii bătuţi de litere bătrâne, nisipul se-mprăştie odată cu vântul pleşuv din pleoapele ce-mi acoperă umerii trudei din nopţile albe. Somnul se ascunde ca o amintire printre file albe, bătute de cuvinte albastre. Degetele-mi strânse sub peniţă îmi zgârie sufletul rătăcit în tăcerea crudă. Lacrima răsare în aşteptarea mută şi ruga mi-e sfântă.

Cenacul Apollon Al.Florin ŢENE Balada bradului de Crăciun Pomul de iarnă uscat Alcătuirea bradului la loc, Muntele iar l-ar fi înălţat Dacă amintirea n-ar fi ars în foc. Imaginea lui adună bucurii Lumânările ard,sunt prea sus, Ele urcând în răsăritu-i azuriu Aprinzând visuri spre apus.

Iisus s-a născut Se aprinde-n inimă lumina Coborând în noi de Sus. Când sevele întăresc tulpina Se naşte-n suflete Iisus! Albeşte zăpada cântecu-n copaci Înseninând cerul spre apus, Când umblă Moşul cu cadouri în saci Se naşte-n suflete Iisus. Colindătorii croiesc cărări prin lunci la porţile din sat oprind în apus, Când din Tainele Porunci sub o stea s-a născut Iisus!

Din brazi coboară dulciuri la copii, Seva lor aduce pădurile în case. Sănile trase de reni stârnesc nostalgii Se aprind în braji lumânări Timpul se varsă Vestind minunea venită de Sus. In cioturile pe coline rămase. în cioburi de cuvinte, Colindători din patru zări doar Dumnezeu rămâne între orbite, Ne-anunţă că s-a născut Iisus! Şi brazii lepădându-se de topor în suflet, în soartă şi în minte, Brusc şi-aduc aminte de un gând nădejdea mea curată Revin miei la rădăcina lor, în şoapte învelite, Însă pădurea e departe,luminând... singurul sprijin al zilei însorite, al nopţii timide, Bucuria noastră e plânsul brazilor tăiaţi, al sufletului ce varsă lacrimi În lumea lor n-au cum să mai fie, seci de veşminte. Au mai rămas pe munte câţiva fraţi, Tremurând pentru Crăciunul ce-o să vie.

Doru MELNIC Vasile GROZA Declaraţia unui turc Geamătul mării Te-aş lua cadână la harem, (La Pelion – Grecia) Dacă vei trece-al meu barem... Nu geme că o dor măruntaiele Şi îţi promit în mod solemn: Că delfinii nu-i dau ascultare Voi fi cu tine bun şi demn… Că din toate părţile o bat vânturile Sau că o ustură rănile de atâta sare Ţi-oi da tutun, halviţă, bragă, Să îţi arăd că tu-mi eşti dragă… Nu geme că ţărmurile, stâncile Şi cafeluţe la ibric, Nu o lasă în libertatea dorită. Dacă-mi faci dansul din buric... Şi-i sparg fără milă valurile

Constantin IORDAN Viermele Fabulă Un vierme nu mai avea stare Că a rămas o zi fără mâncare. În zvârcoliri și dându-se de-a dura, Ajuns la un Palat, a prins cu gura Friptură-mpărătească...ce ofensă! (El a luat-o ca pe-o recompensă!). La așa faptă, așa răzbunare! ...Au hotărât mai-marii să-l omoare: - De când ne-amestecăm Cu muritori?! Strivit să fie și-aruncat la ciori! Morala: - Când n-ai putere cât e necesară, Nu te-ncurca cu hoții, stai...afară!

Apollon 16

Ţi-oi da şiraguri de mărgele, Ţi-oi face chiar şi baclavele, Ca să-mi devii soţi-a şaptea, De dimineaţă, până noaptea... În cinstea ta fac un bairam, Şi-anunţ pe Paşă că te am, Nevastă în al meu serai, Unde trăieşti ca şi în Rai...

Sau că pescăruşii o lasă părăsită Nu geme că-i este dor de ocean Care şi el e un frate de suferinţă Şi că ele caracatiţele fac în adâncuri can can Şi că peştele de aur nici nu există

Apollon Mariana POPA AUZI-MĂ DOAMNE! Oare poetul din inima-mi s-a sihăstrit? Magia tulburătoare a cuvintelor s-a stins? Disperarea-mi strigă: Auzi-mă, Doamne, Auzi-mă! Ca tămâia înaintea Ta rugămintea-mi spre tine îndrepta-se-va: Dă-mi al cuvântului har al Tău pahar de buze-mi apropie, asupră-mi revarsă binecuvântarea în ploaie de slove, mâna-mi întăreşte, aspreşte-mi gândirea logica vieţii în cuvânt s-o reaşez, Binecuvântează-mi degetele să scrie tot ceea ce pe om îl doare!

Viorica POPESCU INCERTITUDINI Tot ce sunt Când nimic nu mai știu În acest labirint (Nu mai pot să mă mint) Este că sunt O zidire în viu Ca de la pământ la pământ Sau uneori când iubesc De la cer la alt cer Fără să știu Ce să cer Fiindcă n-am de unde să știu Cine sunt mâine din ieri

IDEATIC HAR Să întâmpini munții Cu ochii plini de rouă Să ai împăcate sufletul și trupul Chezașe esențe amândouă Să-ți înscrii timpul, viața În cercul ideii oferite ca har Pentru pământ, oameni sau arta De a fi de folos E mai mult decât Dar Este urma înscrisă-n Frumos

INADVERTENȚE

Nu geme că e vreme rea sau bună Grâul cu mustățile lui Sau că vapoarele mereu o frământă De fapte și promisiuni Nu geme aşa de nebună Cine are urechi s-o audă de tristeţe ea, cântă! Crește impasibil Diurn Ţi-oi da să lingi şi acadele, Și-n tâmpla de om. Ca să ai glas pentru manele, Geme când nopţile sunt fără lună Pare cuminte Iar la sfârşit de balamuc, Când oamenii la apus de soare o părăsesc Cu minte Ţi-oi da desigur şi-un ciubuc, Când peste-ntinsuri nu mai are lumină Se simte în singurătate cei doriţi nu o iubesc Dar mintea Mereu însetat de-un dor Ţi-oi da şi câteva inele, De singurătate se teme Să mergem la Imam cu ele Şi de aceea în nopţile întunecate ea, geme!... Îi spune că minte. Dar el nu știe Şi-o să mă jur pe iatagan, Să numere toamnele Că-s turc cinstit, nu un golan... Bune sau rele El doar le scrie Şi-apoi în patul conjugal, Pe cer şi pe tâmple Ţi-oi declara un fapt banal: Iar toamnele trăite cu Dor Că nu pot să mă reproduc, Se socotesc Primăveri Fiind un simplu eunuc...

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Apollon

Economia românească în perioada inter- și postbelică Aspecte generale

În perioada interbelică, 1918-1939, România a trecut prin mai multe etape sociale, economice și politice. Între anii 1919-1922, se resimt din plin distrugerile provocate de Primul Război Mondial. Urmează o perioadă de redresare, între 1923-1928, ca apoi să se înregistreze prima creștere economică. Ca urmare a importului masiv de bunuri de consum din America în Europa, între anii 1929-1933 se declanşează prima criză economică. Chiar dacă țară noastră avea o economie preponderent agrară, momentul este resimțit din plin și la noi. În scurt timp, creşte inflaţia și şomejul, scade comerțul, precum și producția internă de bunuri de consum. Pe scurt, România intră într-un proces rapid de pauperizare. După modelul țărilor europene, care pentru stoparea crizei introduc pe piața de capital mari sume de bani, statul român face acceași intervenție. Artificiul dă roade, țara noastră înregistrând în anul 1938 prima creștere economică. Principala ramură dezvoltată era agricultura, industrializarea ţării fiind la început. Creşterea economică s-a datorat în primul rând Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. În urma acesteia, România devine una dintre cele mai mari ţări din Europa ca suprafață, mai exact a noua. Populaţia era de aproximativ 18 milioane de locuitori, din care Dr. Camelia SURUIANU 72% erau români și 28% o reprezentau minoritățile (maghiari, germani, turci, bulgari, macedoneni, evrei și ţigani). Acest arficiu speculativ a atras după sine un nou algoritm Țărănii însumau 80% din totalul numărului de locuitori. De asemenea, în jurul principalelor orașe, târgoveții încep să-și dezvolte mici economic, care, în loc să stabilizeze piața, a adâncit și mai mult deficitul afaceri meșteșugărești. Această categorie socială prosperând, în câțiva ani bugetar. Considerându-se că populaţia avea nevoie de mult mai multe s-au consolidat câteva ramuri în industria ușoară, crescând astfel numărul obiecte de consum, marile companii au crescut producţia. Dat fiind că veniturile consumatorilor erau aceleaşi, bunurile de consum nu au mai muncitorilor angajați. Declanşarea Primului Război Mondial (1914-1918) a reprezentat putut fi cumpărate, firmele rămânând cu stocurile nevândute. Astfel s-a cel mai important eveniment din secolul al XX-lea, războiul antrenând produs blocarea pieței. Acţiunile neavând o acoperire viabilă (în bani, aur, toate puterile lumii. Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia au considerat produse petroliere, metale rare, etc.) și aflându-se în număr mare pe piaţa oportun să-și arate forța și pregătirea militară pe câmpurile de luptă. bursieră, deodată preţul lor a scăzut vertiginos, aspect care a dus la Conflictul a produs mari distrugeri materiale şi numeroase pierderi prăbuşirea bursei. În foarte scurt timp, firmele care comercializau bunuri de consum omeneşti. Cu toate acestea, a existat şi un câştigător, Statele Unite ale Americii. Acest factor s-a datorat exportului masiv de muniție în Europa, perisabile sau casnice au dat faliment. Așadar, în lipsa unui echilibru economic, au urmat și celelalte categorii industriale. Astfel, cererea fiind SUA fiind principala sursă de alimentare cu armament. mult mai mică decât oferta, schimburile comerciale dintre America şi ţările După semnarea tratatelor de pace, între anii 1920-1921, țările participante la conflict s-au confruntat cu o nouă criză economică, războiul europene au scăzut spectaculos. Următorul pas a fost scăderea vertiginoasă lăsând în urmă numeroase țări în pragul pauperizării. După 1923, lucrurile a preţurilor la materiile prime. Nemaiputându-se găsi o cale de mijloc, încep să intre pe făgaşul normal, înregistrându-se primul avânt economic. firmele mici și mijloci au dat faliment, șomajul crescând rapid. Reducerea cererilor de bunuri de consum de pe piaţa internă a Acest fapt s-a datorat extracţiilor petroliere și a minereurilor feroase și neferoase. Un moment important la nivel mondial l-a reprezentat folosirea condus la adâncirea crizei. Salariile fiind micşorate, populaţia şi-a limitat electricității care a determinat accelerarea producţiei de bunuri de consum. cheltuielile, fapt care a dus în cele din urmă la îngheţarea pieţei. Marea Prin urmare, viața oamenilor a început să se ușureze, obiectele caznice Britanie, Germania, Austria şi Franţa au fost ţările cele mai afectate, producţia internă diminuându-se considerabil. Ele au suferit pierderi fiindu-le de mare ajutor. Economia a atras după sine dezvoltarea industriei datorită dezechilibrului dintre importul și exportul de produse. Fiind o țară autovehicolelor, țările europene ajungând să nu mai considere preponderent agrară, România a înregistrat pagube datorită scăderii automobilele produse de lux, putând fi achiziționate și de clasa de mijloc. preţurilor la cereale. Cei mai afectaţi de criză au fost muncitorii şi micii întreprinzători. Pentru a încuraja această industrie, băncile au început să acorde Nemulţumirea populaţiei a dus la ample mișcări de stradă. Vinovați de împrumuturi, aplicând o politică de relaxare fiscală. Creșterea producției gestionarea crizei au fost considerați, ca în orice situație de acest gen, de autovehicole a stimulat și alte ramuri economice, precum: siderurgia, politicienii. Criza a afectat în mod deosebit sănătatea, învăţământul și petrochimia, construcţiile și infrastructura. Au urmat dezvoltarea produselor electrocasnice (se cultura, mai exact domeniile care nu produceau bunuri de consum, ci comercializau pe scară largă aparatele radio), industria textilă și cea a contribuiau la îmbunătățirea vieții. Țăranii, reprezentând 80% din populația țării, nu au simțit criza, mobilei. Obiectele de consum având nevoie de publicitate, au început să fie prezentate în paginile principalelor jurnale. Puterea financiară a presei a viața lor desfășurându-se după alte norme și cutume existențiale. crescut, devenind în scurt timp o mare forță și influențând prin articolele Agricultura, creșterea animalelor, pomicultura, pe scurt activitățile publicate economia și deciziile politice. Pe scurt, acest mijloc de informație gospodărești le asigurau traiul de zi cu zi; deoarece nu importau bunuri de s-a transformat într-un jucător important pe piața internă, având putere de consum, țăranii nu au fost afectați de criză. În România exista o mare diferență între viața orășenilor și cea a decizie în spațiul public. În concluzie, aspectele enumerate, dar și altele, au țăranilor. Oprirea bruscă a productivității întreprinderilor mici și mijlocii a dus la emanciparea clasei sociale de mijloc. afectat clasa muncitoare. Acesta fiind contextul, economiștii au început să Mișcările economiei mondiale caute soluţii pentru ieșirea din criză. Pe fundalul instabilității economice, Între 1929-1933, societatea interbelică se confruntă cu prima unele partide au reușit să ajungă la putere. De exemplu, criza a facilitat criză economică. După ce Europa înregistrase în 1926 o creştere numirea lui Hitler în funcția de cancelar. spectaculoasă a economiei, în lipsa unui capital viabil bursa din New York, În urma analizelor, economiştii au considerat intervenţia Băncilor în anul 1929, mai exact în luna octombrie, cade brusc. Acesta fapt s-a datorat Naţionale drept cea mai viabilă soluţie pentru ieșirea din criză. Mai exact, pe în primul rând speculaţiilor bursiere. Iată cum au decurs evenimentele. piața de capital au fost introduse importante sume de bani. SUA și Suedia au Un mare număr de speculatori au cumpărat cu credite bancare fost primele state care, aplicând această metodă, au obținut dezghețarea pachete de acţiuni la diferite companii. Aceștia, pentru a-și achita rapid pieței. creditele și a obține totodată și un profit, au tranzacţionat acțiunile la bursă. Alte state, precum Germania, Japonia, Italia au recurs la creșterea Astfel, s-a ajuns la o creştere artificială a prețurilor. producției interne de armament, preconizând începerea celui de-al Doilea Intensificarea s-a datorat diferenței mari dintre capitalul real Război Mondial. Astfel, un număr însemnat de muncitori au fost angajați în (existent și investit) și cel fictiv, rezultat în urma calculelor contabile, numit industria militară. Acest artificiu a dus la anularea crizei, piața de consum în limbajul uzual „pe hârtie“. începând să fie stimulată.

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

România în contextul vremii

Apollon

Cel mai important eveniment istoric din perioada inter- și postbelică l-a constituit Marea Unire de la 1918, în urma căreia în România s-a început procesul de modernizare. Cu toate acestea, distrugerile lăsate de Primul Război Mondial au adus țara în pragul pauperizării, la un nivel de producţie foarte slab, comparabil cu cel de dinainte de 1914. Până în anul 1925 s-a realizat refacerea țării. În 1928 România înregistrează o primă creștere economică. Avântul s-a datorat în mare parte legislaţiei adoptate. Partidul Național Liberal, aflat atunci la guvernare, prin amendamentele adoptate după modelul european a căutat să încurajeze mediul de afaceri. În 1929, România a resimțit din plin criza, fiind în curs de industrializare și legată puternic de politica statelor europene. Astfel, micii întreprinzători, târgoveții, comercianții au înregistrat numeroase falimente. Datorită scăderii puterii de cumpărare, producţia internă s-a diminuat, ca în cele din urmă, banii nemairulându-se, să se ajungă la un blocaj financiar. Şomajul i-a lovit în special pe muncitori şi pe micii întreprinzători. România fiind o ţară agrară, producând foarte puține bunuri în comparație cu statele europene, a suferit pierderi în urma scăderii preţurilor la cereale. Acest factor i-a afectat în mod deosebit pe marii proprietari de pământuri. În 1931, țara noastră s-a confruntat cu mişcări ample de stradă. Muncitorii feroviari, petroliştii și minerii au fost categoriile sociale care s-au revoltat împotriva disponibilizărilor de personal. Criza a durat până în anul 1933.Începând cu anul 1934, industria ușoară a început să capete contur. După modelul țărilor europene, Banca Națională a făcut o intervenție pe piața de capital pentru a stopa deficitul bugetar. Creşterea economică s-a datorat implicării statului în finanţarea industriei. Mai exact de la bugetul de stat s-au finanțat Industria Aeronautică Română, uzinele Malaxa și Oţelăriile Reşiţa. Chiar dacă ţara noastră şi-a revenit economic până în anul 1938, era un stat slab dezvoltat comparativ cu ţările Europene.

Capcana din seminar Toamna anului 1968. Am plecat din Severin cu trenul. Unchiumeu Ion Sârbu a mers cu mine la gară și mi-a arătat cum îmi găsesc locul în compartiment, cum se deschid ușile dintre vagoane. Era prima mea călătorie cu trenul. Am plecat la Craiova. Eram înscris la examenul de admitere la seminar. În curtea seminarului era furnicar de lume. Cei 120 candidați veniseră însoțiți de părinți, de preoții lor de parohie, de rude etc. Mă simțeam foarte singur. Din părțile noastre era doar Gheorghe Achimescu de la Șiroca și Ion Gheorghescu de la Ponoare, împreună cu părinții lor. Ne-au dat voie să ne cazăm în dormitoarele internatului seminarului. Am ocupat fiecare paturi cum ne-a fost voia. Erau paturi de fier, suprapuse, cu câte o saltea. Era bine și așa. Cu chirie pe la particulari ar fi fost foarte scump. De hotel nu mai vorbesc! Examenul avea două părți: prima fază era eliminatorie și ea consta în probă la muzică și vizită medicală; faza a doua consta în probe scrise și orale la obiectele propriu-zise de examen (catehism, limba română, istoria României, o limbă străină, dicție). Bătălia cea mare am înțeles că era însă la muzică. Acolo picau cei mai mulți. Erau doar 14 locuri! Cu o zi înainte de proba de muzică, s-a remarcat tatăl unui candidat, profesor de muzică la liceul din Melinești. Făcuse și el seminarul, fusese chiar coleg cu profesorul de muzică al seminarului. S-a oferit să ne testeze la muzică. Ne dădea tonuri la orgă, ne punea să cântăm, ne corecta, ne îndruma. Rar îl punea și pe-al dumnealui să zică ceva. Când îi cerea să intoneze ceva, acesta scotea tacticos diapazonul, lua tonul și apoi începea să cânte cu o voce bine studiată. Noi, ceilalți, majoritatea copii de la țară, nici nu văzusem diapazon până atunci. Ușor-ușor, profesorul a selectat un grup de vreo 1015 candidați. Printre ei eram și eu. Ne-a lăudat, ne-a apreciat calitățile muzicale și ne-a asigurat că vom fi admiși la examen. Seara, ne-a chemat pe cei selectați și a pornit cu noi prin dormitoarele ticsite de lume. Ne punea să cântăm, ca să ne audă lumea și să vadă cum trebuie să se prezinte adevărații candidați! Noi ne bucuram și puneam suflet în cântări, parcă ne-am fi aflat în fața comisiei de examinare. Din laudă în laudă, din dormitor în dormitor, ne-am trezit că trecuse de miezul nopții! Vocile ni se încintaseră, aproape răgușisem. Praful din dormitoare își făcuse efectul. La un moment dat, profesorul ne-a spus: - Băieți, gata! Haideți să bem apă și să ne pregătim de somn, că mâine aveți o zi grea, hotărâtoare! Zis și făcut. Am coborât în curtea seminarului, unde era un robinet și ne-am rânduit, sub privirile profesorului, să bem apă din pumni. Ne-am luat rămas bun, ne-am urat cele de cuviință pentru a doua zi și am plecat să ne culcăm. Când m-am trezit dimineața, să înnebunesc, nu alta! Vocea mea nu mai era a mea! Scoteam un hârâit gros, răgușit, tușeam, parcă eram în miezul iernii! Și mai aveam câteva ore până la examen, iar acela era eliminatoriu! Dumnezeule! Parcă cerul căzuse pe mine. Ce să fac, încotro s-o iau? La ora nouă începea examenul și eu răgușit! Picam din start. Am început să plâng!

Apollon

Îmi dorisem atât de mult să reușesc la seminar și acum să pierd totul din cauza răgușelii!! La un moment dat, lângă mine a venit un preot bătrân. Însoțea și el un candidat. Îl știam de seara, fiindcă îl văzusem într-un dormitor și fusese și el printre cei ce ne ascultaseră cântând. Mi-a zis: - Tinere, ai cântat aseară și apoi ai băut apă rece! De acolo ți se trage răgușeala. Ai o singură soluție. Du-te pe stradă, bate în porți, găsește câteva ouă crude și le bea! Numai ouăle crude îți pot reda vocea ca să intri în examen cu succes! M-am agățat de vorba lui cu disperare. Nu mâncasem până atunci ouă crude. Am căutat la mai multe familii și am cumpărat vreo cinci ouă de găină. Eram în stare să mănânc și cojile, nu numai conținutul. Îmi era greață, dar nu mai conta. Eu trebuia să intru la examen și să reușesc. Am avut marele avantaj că numele candidaților erau înscrise pe listă în ordine alfabetică, așa că eu eram printre ultimii. Am intrat la examen în jurul orei 12. Îmi revenise vocea. Ba chiar avea o sonoritate aparte, frumoasă, cristalină, care-mi plăcea la culme. Am cântat Troparul glasului al treilea și cântecul popular ,,Foaie verde de gutui!” Am fost admis. Atunci am simțit și eu adevărata bucurie. A reușit și băiatul profesorului. Am fost o vreme colegi de bancă. I-am spus din primele săptămâni de școală că-l bănuiesc pe tatăl lui că a avut atunci, seara, gând perfid cu noi cei ce cântasem și a vrut să ne scoată din concurs, dar n-a zis nimic. N-a zis nimic nici tatăl lui, de câte ori a venit să-și viziteze fiul! Au trecut vreo patruzeci de ani de la acea întâmplare, care putea să-mi schimbe cursul vieții. Eram profesor de Drept canonic la Facultatea de Teologie din Craiova. Erau mulți studenți. Nu-i știam pe toți după nume. La examen, mi-a venit unul foarte elegant și manierat. S-a prezentat. Purta numele colegului meu, fiul profesorului de muzică de altădată de la Liceul din Melinești. A tras bilet. L-am examinat. Era bine pregătit. I-am dat zece. L-am întrebat apoi de părinții lui și, mai ales de bunicul său, pensionar de acum într-un sat din Gorj. L-am rugat să transmită urări de bine bunicului său și le-am spus la toți cei din seria aceea povestea mea din 1968! Ca profesor de muzică, trebuia să știe că nu ai voie să bei lichide reci după ce ai cântat. Dar tocmai asta ne îndemnase să facem și cei mai mulți am căzut în capcana ce ne-a întins-o! Oricum, acea întâmplare m-a făcut să înțeleg că lumea nu e toată binevoitoare, că sunt și oameni care-ți vreau răul și, când găsesc momentul, îți ațin calea și-ți dau în cap fără ezitare! Of! Pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA Scrisoare pastorală Foaie periodică a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Tabliţele sumeriene

Apollon

Istoria Reptilienilor şi a Familiilor Regale Civilizația sumeriană și-a dus existența pe teritoriul Irakului și conform descoperirilor arheologice s-a ajuns la concluzia că a fost extrem de avansată din mai multe perspective. În traducere, „sumer” semnifică „ținutul regilor civilizați” sau „pământul celor avansați”. O serie de tăbliţe au fost descoperite şi traduse de reputatul savant Zecharia Sitchin pentru ca omenirea să cunoască adevărata istorie.

Evenimente înainte de potop: 450.000 i.Hr. Atmosfera planetei Nibiru începe să se deterioreze şi devine astfel ostilă vieţii. Anu îl detronează pe Alalu şi ajunge cu ajutorul unei nave pe Terra. Aici găseşte zăcăminte de aur şi realizează că acestea pot fi folosite spre a salva atmosfera planetei sale. 445.000 Anunnaki aterizează pe Terra şi îşi stabilesc baza la Eridu, cu intenţia de a extrage aur din Golful Persic. Ei sunt conduşi de Enki, care este fiul lui ANU 430.000 Pământul începe să devină ospitalier datorită climei care devenise mai blândă. Anunnaki sosesc pe pământ în număr mare. Ei sunt conduşi de sora vitregă a lui Enki. Ea era doctor şi avea rang de conducător 416.000 Producţia de aur începe să scadă, iar acest lucru îl determină pe ANU să vin pe Pământ. Împreună cu el soseşte şi fiul lui, Enlil. Odată ajuns aici, Anu hotărăşte că exploatarea minieră să aibă loc în Africa. Totodată îl numeşte pe Enlil coordonator al misiunii Terra. Enki este trimis în Africa. În momentul în care vroia să părăsească Terra, Anu este atacat de nepotul lui Alalu. 400.000 În sudul Mesopotamiei existau şapte localităţi dezvoltate. Cele mai importante erau: un port spaţial din Sippar, Centrul de Control al Misiunii din Nippur şi Centrul Metalurgic din Shurrupak. Minereurile era transportate din Africa cu ajutorul unor nave. Metalul era rafinat şi apoi trimis în sus pe orbită. De aici era încărcat în navele care soseau regulat de pe Nibiru. Igigi era răspunzător de trimiterea produsului finit. 380.000 Igigi îl sprijină pe nepotul lui Alalu, iar acesta încearcă să ia Pământul în stăpânire. Enlilitii câştiga într-un final războiul împotriva zeilor. 300.000 Anunnaki se răzvrătesc deoarece nu le convenea munca grea pe care o depuneau în mine, Enki şi Ninhursag se văd puşi în situaţia de a găsi alţi muncitori. De aceea se gândesc să creeze lucrători. Primi lucrători obţinuţi prin manipulare genetică au avut la baza Adn-ul unei femele de maimuţă. Aceştia au fost primii Homo Sapiens. Ei sunt puşi la muncă în locul extratereştrilor. În acelaşi timp Enlil aduce lucrători primitive din Edin din Mesopotamia. Homo Sapiens a fost creat având posibilitatea procreării şi de aceea a început să se înmulţească. 200.000 O nouă eră glaciară se abate asupra Pământului. Acest lucru face că viaţa să regreseze. 100.000 Clima începe să îşi revină, încălzindu-se. Fiicele oamenilor care era deosebit de frumoase sunt râvnite de către anunnaki. Aceştia încep să se cupleze cu ele. Acest lucru în enervează pe Enlil. 75.000 Asupra Pământului se abate o nouă eră glaciară. Pe Pământ este atât de frig încât doar omul Cro-Magnon supravieţuieşte. 49.000 Enki şi Ninhursag se decide să pună noi conducători în Shuruuppak. Ei îi aleg din rândul oamenilor, dar din categoria celor care aveau părinţi anunnaki. Acest lucru îl înfurie pe Enlil, care se hotărăşte să distrugă întreaga populaţie.

Apollon

13.000 Enlil îşi dă seama că se va produce o catastrofă globală odată cu trecerea planetei Nibiru prin apropierea Pământului. Valul uriaş ce urma să se propage pe Terra avea să îi ducă planul la bun sfârşit. El îi pune pe anunnaki să jure că nu vor divulga oamenilor această informaţie. Evenimentele după Marele Potop 11.000 i.Hr. Enki nu poate respecta promisiunea şi îi învaţă pe Ziusudra cum să îşi construiască o barcă sigură. Apele se revărsa asupra Pământului. Anunnaki urmăresc întreaga scenă de la bordul navei lor. După ce apele au început să se retragă, Enlil accepta că populaţia rămasă să primească unelte şi seminţe. Oamenii încep să cultive mai întâi în zonele înalte. Enki îi învaţă cum să domesticească animalele. 10.500 Descendenţii lui Ziusudra (Noe cel din Biblie) primesc trei ţinuturi unde să îşi desfăşoare activitatea. Ninurta, fiul lui Enki, îi ajută făcând stăvilare şi secând râurile spre a le oferi teren fertile. Enki intervine şi el, făcând valea Nilului cultivabila. Peninsula Sinai este transformată în port pentru navele spaţiale. Anunnaki construiesc un Centrul de Control pe muntele Moriah, viitorul Ierusalim. 9.780 Primul născut al lui Enki, pe nume Ra/Marduck, împarte domnia Egiptului între Osiris şi Seth. 9.330 Seth îl capturează pe Osiris, după care îl omoară tăindu-l în bucăţi. Preia apoi rolul de conducător al Nilului. 8.970 Fiul lui Osiris, pe nume Horus, îşi răzbuna tatăl iniţiind primul război al piramidelor. Seth reuşeşte să scape refugiindu-se în Asia. El ia peninsula Sinai şi Canaan-ul. 8.670 Urmaşul lui Enlil nu sunt de acord cu faptul că descendenţii lui Enki controlau toate zonele de zbor şi de aceea iniţiază un al doilea război al piramidelor. Ninurta câştiga bătălia şi goleşte piramidele de echipament. Ninhursag organizează o conferinţă de pace. Conducerea Egiptului este preluată de urmaşii lui Thoth Atlantul, cel care a construit de fapt piramidele. Dinastia Ră/ Marduk îşi pierde puterea. Se construieşte Heliopolisul. 8.500 La porţile facilitaţilor spaţiale sunt construite turnuri de veghe. Unul dintre acestea se afla în Jericho. 7.400 Este o perioadă a păcii. Anunnaki dezvăluie oamenilor noi cunoştinţe. Este momentul în care începe perioada neolitică. Egiptul este condus de semi-zei. 3.800 Anunnaki se hotărăsc să înfiinţeze din nou oraşele zeilor din summer. Este momentul în care apare civilizaţia. Primele oraşe construire sunt Eidu şi Nippur. Marele şef al annnunaki ANU vine în vizită pe Terra. Cu această ocazie se construieşte oraşul Uruk, iar templul acestui oraş este închinat zeiţei Inanna, care era nepoata lui ANU. Istoria Familiilor Regale de pe Terra. 3.760 Oamenilor le-a fost dată conducerea. Ninurta face prima capitală la Krish. În Nippur apare calendarul. Civilizaţia începe să se răspândească şi în afară Summerului. 3.450 Nannar/Sin preia conducerea în Summer. Babilonul este proclamat de către Marduk ca fiind “poarta zeilor”. Acum are loc cunoscut incident de la turnul Babel, iar anunnaki reuşesc să amestece limbile oamenilor. Thoth atlantul a fost dat jos de pe tron de către Ră/Marduk. Dumuzi un atlant, fratele lui Thoth atlantul, cel care o “trădase” pe Inanna este arestat şi apoi ucis din greşeală. Marduk este zidit de viu în Marea Piramidă, dar reuşeşte să scape printr-un tunel. Pleacă apoi în exil. 3.100 – 3.350 Sunt ani de haos, care se sfârşesc odată cu instalarea unui faraon. Civilizaţia înaintează ajungând în a doua regiune.

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

2.900 Conducerea Summerului este preluată de Erech, căruia Inanna îi dă putere peste a treia regiune. Acesta este momentul în care valea Indus începe să se civilizeze. 2.650 Regatul Summerului începe să se destrame, ocazie cu care capitala se mută. Enlil îşi dă seama că oamenii sunt mai greu de condus. 2.371 Inanna se îndrăgosteşte de Sharu-Kin (Sargon akkadianul). Acesta îşi stabileşte capitala la Agade. Acesta este momentul naşterii imperiului Akkadian. 2.316 Sargon, vrând să stăpânească cele patru regiuni, desacralizează pământul Babilonului. Conflictul dintre Inanna şi Marduk capătă amploare şi ia sfârşit doar în momentul în care Neregal, fratele lui Marduk, pleacă în Africa, spre a-l convinge să părăsească Mesopotamia. 2.291 Tronul din Akkad este ocupat de Naram-Sim. Acesta reuşeşte cu ajutorul Inannei să intre în Egipt prin peninsula Sinai. 2.255 Inanna preia puterea în Mesopotamia. Narram-Sin sfidează Nippurul. Marii anunnaki atacă Agade, ştergându-l de pe faţa pământului. Inanna reuşeşte să scape. Grupări loiale lui Enlil şi Ninurta ocupă Summerul şi Akkad. 2.220 Civilizaţia Summerului explodează graţie unor conducători abili din Lagash. Gudea este ajutat de Thoth atlantul să construiască un zigurat în onoarea Ninurtei. 2.193 Este anul în care Terah, tatăl lui Abraham se naşte într-o familie de înalţi preoţi. 2.180 Egiptul se împarte în două. Urmaşii lui Ră/Marduk rămân cu sudul, iar faraonii obţin tronul Egiptului de jos.

Constantin IORDAN

Omul - Comuna primitivă n-a murit! Aceeași luptă pentru Os și Măr Ne umple clipa către Infinit În goana după Nou și Adevăr!

- Cine este Omul? - Diavol homicid! A strunit Atomul Pentru... Genocid.

Suntem atomi de viață efemeră Și culte măști de-o zi pe os sălbatic; Sinucigași pe globul singuratic Iubim și facem din secundă...Eră.

Cu ochi de Melc, fără repaos, A slobozit Atomu-n... Haos; - Sălbăticiune „destructivă” Când se adună-n... „Colectivă”!

De când am coborât din Pom, Ne sfâșiem pentru o „Pâne”; Vezi câine cu simțiri de Om Și om cu inimă de „câne”.

Iar dacă nu ne-am săturat De dictatură și furat Și cum dispare Omenia, Să bem ce-a mai rămas... Prostia!

-Comuna primitivă n-a murit! Aceeași luptă pentru Os și Măr Ne umple clipa către Infinit În goana după Nou și Adevăr!

Apollon 20

Apollon

2.130 Autoritatea începe să se deterioreze în Mesopotamia. Inanna nu reuşeşte să reziste la conducerea Erechului. Era Decisivă 2.123 În Nippur se naşte Abraham. 2.113 Enlil îi încredinţează lui Nannar, pământul din Shem. Se decide că UR. Să fie capitala noului imperiu. UR-Nammu se urcă pe tron şi devine protectorul Nippurului. Tatăl lui Abraham, Terah, vine în Ur spre a încheia o alianţă cu curtea regală. 2.096 Ur-Nammu este ucis în război. Oamenii sunt convinşi că omorârea lui a fost aranjată de ANU şi Enlil. Terah pleacă împreună cu familia sa în Harran. 2.095 Shulgi vine la tron în Ur. Imperiul începe să prospere. El se îndrăgosteşte de Inanna şi devine iubitul acesteia. Da Larsa elamiţilor în schimbul promisiunii că vor servii că legiune străină. 2.080 Părinţii din Theba, care îi erau loiali lui Ră/Marduk au început să facă presiuni asupra nordului ce se află sub Mentuhotep I. Nabu. Fiul lui Marduk obţine adepţi pentru tatăl său, din Asia de Vest. 2.055 Nnnar îi ordonă lui Shulgi să trimită trupe elamite pentru a stopa revolta din oraşele Canaanite. Elamiţii ajung la intrarea în peninsulă Sinai şi la portul spaţial. 2.048 Moare Slugi, Marduk se mută în ţinutul hitiţilor. Abraham stăpâneşte peste sudul Canaanului, fiind ajutat de o trupă de elită. 2.047 Amar-Sin, cunoscut în Biblie că Amraphel, devine regale Urului. Abraham pleacă în Egipt, de unde revine după cinci ani, însoţit de mai multe trupe. 2.041 Amar-Sin, ghidat de Inanna, formează coaliţia regilor din est şi organizează o expediţie militară în Cannan şi Sinai. Conducătorul acesteia este elamitul Kheodor-la`omer. Abraham le blochează accesul la intrarea în portul spaţial. 2.038 În timp ce imperiul se destramă, Shu-Sin îl înlocuieşte pe Amar-Sin la tronul din Ur. 2.029 Ibbi-Sin îl înlocuieşte pe Shu-Sin. Provinciile vestice sunt din ce în ce mai mult orientate către Marduk. 2.024 Marduk intra în Summer şi se înscăunează în Babilon. Lupta se extinde către centrul Mesopotamiei. Pământul sfânt al Nippurului este ocupat. Enlil ordona pedepsirea lui Marduk şi Nabu, însă Enki se opune. Cu toate acestea fiul lui Enki, Nergal îi ţinea partea lui Enlil. Nabu împreună cu ajutoarele lui încearcă să captureze portul spaţial, moment în care marele anunnaki ANU aprobă folosirea armelor nucleare. Nergal şi Ninurta distrug atât portul spaţial cât şi oraşele Canaanite. 2.023 Vântul poarta deşeuri radioactive către Summer, iar oamenii şi animalele mor răpuse. Apa este otrăvită şi pământul devine sterp. Summerul şi întreaga sa civilizaţie zac în ruine. Abraham moare la vârsta de 100 de ani, iar moştenitorul devine Isaac. Prof.univ.dr. Radulian TATU, Boston USA

Pilde vesele din scrisorile lui Gagniuc... Dragi şi frumoşi tineri, au trecut ani, de două ori vârsta dvs., de când am fost şi eu elev şi, tot aşa, participam la câte un simpozion, unde veneau invitaţi scriitori contemporani cu răscoala de la Bobâlna sau din 1907, care ne făceau vraişte gândurile şi capul calendar. Dar... îi ascultam, ştiind că mult n-o mai duc. Atât despre Ananie Gagniuc! Vorbind de libertatea de exprimare, după revoluţia pe care voi nu aţi prins-o şi n-aţi pierdut mare lucru, libertatea de exprimare i-a cuprins şi pe cei care nu ştiu să se exprime. Dovadă vie, se ştieee!, sunt agramaţii zilei de astăzi, cum scria Eminescu: „Fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii / Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii” sau – mai nou – marii scriitori din puşcării. Ba chiar şi câte o personalitate (a se înţelege, nulitate) politică, vezi Doamne, chisnovatică, dar care nu ştie că există gramatică şi care are, în a face avere, patimă, neştiind că...”Mă-ta are cratimă!” Adică mă-sa! Abordăm aceste aspecte cu umor, dar dor! Ananie GAGNIUC

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Apollon

tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii - tradiţii

Concurs literar pentru elevi “Dragobetele” -

“Scrisoare de dragoste” Societatea Culturală Apollon şi publicaţiile Apollon, iniţiază un nou Concurs de creaţie literară pentru elevi: “Dragobetele” - Scrisoare de dragoste. Unicitatea acestui concurs constă în realizarea unei scrisori de dragoste adresată celor mai cunoscuţi îndrăgostiţi din literatura română, cuplul care a creat şi trăit, topindu-se în marea lor dragoste: Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Punctul principal al acestui concurs iniţiat cu ocazia “Zilei îndrăgostiţilor, la români” este realizarea unor creţii literare unice: 1. Elevii creatori - băieţi, vor prezenta în concurs o “Scrisoare de dragoste” adresată poetei Veronica Micle (maxim o pagină A4). 2. Elevii creatori - fete, vor prezenta în concurs o “Scrisoare de dragoste” adresată poetului Mihai Eminescu (maxim o pagină A4). Toate textele se trimit în perioada 5 – 25 ianuarie 2016, în limba română, maxim o pagină în document word, A4, caracter de 12, Times New Roman, la 1 rând, obligatoriu cu diacritice, însoţite de o fotografie bust a autorului, unitatea de învăţământ, numele şi prenumele profesorului coordonator al elevului şi adresa de domiciliu, pentru trimiterea premiilor, după concurs. La concurs pot participa toţi elevii, scriitorii de limbă română, indiferent unde sunt stabiliţi (în ţară sau străinătate).

Preşedintele juriului - poeta Victoria MILESCU (România). Membrii juriului: George Călin (România); Vasile Căpăţână (R. Moldova); Vasile Groza (România).

Premii: Diplome; Publicarea în revista Apollon pe parcursul anului 2016; Cărţi cu autograf din partea membrilor juriului; Promovare pe site-urile partenere.

Apollon

Aşteptăm creaţiile voastre literare pe adresa publicaţiilor Apollon şi Apollon Junior sau la e-mail ro.tv.kalin@gmail.com.

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

DIN COTIDIAN

VIAŢA DE CENACLU Concurs Internaţional de poezie pentru elevi La acest concurs pot participa numai elevi, indiferent unde sunt stabiliţi în lume. Toate textele se trimit în perioada 10 februarie - 20 martie 2016, la adresa de e-mail a revistei Apollon ro.tv.kalin@gmail.com (cate 10 - 12 poezii în limba română, în document word, A4, Times New Roman12, la 1 rând, obligatoriu cu diacritice), însoţite de o fotografie bust a autorului. Dacă aceste cerinţe nu sunt respectate, textele în cauza nu vor intra în concurs. Textele participante la concurs nu trebuie să mai fi fost publicate anterior (pe suport de hârtie sau on-line). Nu este permisă mediatizarea textelor pe parcursul desfăşurării concursului, chiar dacă nu va exista şi un vot al publicului. Concurenţii vor trimite în e-mail numele şi adresa de domiciliu, pentru trimiterea premiilor, după concurs. Jurizarea se va face în perioada 20 - 25 martie 2016, urmând ca premierea să se facă la cea de a X-a Ediţie a Festivalului Internaţional de poezie "Zilele Nichita Stănescu", organizat în perioada 29 - 31 martie 2016. Premii: diplome; publicarea în revista Apollon şi Apollon Junior; cărţi; promovare pe site-urile partenere. Preşedintele juriului: poetul Vasile Căpăţână (R. Moldova); Vicepreşedinte: Victoria Milescu (România);

SOCIETATEA CULTURALĂ APOLLON ROMÂNIA Festivalul Internaţional de poezie

"Zilele Nichita Stănescu", Ediţia a X-a, 29 - 31 martie 2016 Membrii juriului: acad. Vasile Tărâţeanu (Ucraina); Cătălina Stroe (Canada); Victor Voinicescu Sotski (Franţa); Geo Călugăru (România).

Concurs Internaţional de grafică pentru elevi "Vis cu Nichita” La acest concurs pot participa numai elevi români, indiferent unde sunt stabiliţi în lume. Toate lucrările de grafică se trimit prin poştă în perioada 10 februarie - 20 martie 2016, la adresa: Societatea Culturală Apollon, Calea Bucureşti, Nr. 61-63, Bl. OH3, parter, Loc. Urziceni, Jud. Ialomiţa, Cod postal 925300. Se poate intra în concurs cu 3-4 lucrări de grafică, realizate în format A4, însoţite, în plic, de o fotografie bust a autorului, numele şi adresa de domiciliu, pentru trimiterea premiilor, după încheierea concursului. Jurizarea se va face în perioada 20 - 25 martie 2016, urmând ca premierea să se facă la cea de a X-a Ediţie a Festivalului Internaţional de poezie "Zilele Nichita Stănescu", organizat în perioada 29 - 31 martie 2016. Premii: diplome; publicarea în revista Apollon şi Apollon Junior; cărţi; promovare pe site-urile partenere. Preşedintele juriului: Tudor Meiloiu (România); Vicepreşedinte: Ion Hultoană (România);

SOCIETATEA CULTURALĂ APOLLON

Festivalul Internaţional de poezie "Zilele Nichita Stănescu", Ediţia a X-a Apollon 22

29 - 31 martie 2016

Membrii juriului: Ecaterina Mihai (România) Nicolae Petrache (România); Marian Răducu (România), Vasile Szolga (România).

Concurs pentru elevi "Viaţa şi opera poetului Nichita Stănescu” Pot intra în concurs elevi de la unităţile de învăţământ primar şi gimnazial. Concursul va avea loc în data de 30 martie 2016, ora 12.00 la Centrul Cultural Urziceni. Jurizarea se va face pe loc, urmând premierea. Premii: diplome; publicarea în revista Apollon şi Apollon Junior; cărţi; promovare pe site-urile partenere. Preşedintele juriului: Emil Lungeanu (România); Vicepreşedinte: Ioan Barbu (România); Membrii juriului: Eliza Roha (România); prof. Oana Raluca Rusan (România).

Concurs de recitare din creaţia poetului Nichita Stănescu Pot intra în concurs elevi de la unităţile de învăţământ din municipiul Bucureşti. Concursul va avea loc în data de 30 martie 2016, ora 10.oo la Şcoala Gimnazială Nr. 195, sector 3, Bucureşti. Jurizarea se va face pe loc. Premii: diplome; publicarea în revista Apollon şi Apollon Junior; cărţi; promovare pe site-urile partenere. Preşedintele juriului: George Călin (România); Vicepreşedinte: Geo Călugăru (România); Membrii juriului: Doina Bârcă (România); Vasile Groza (România). Înscrierile pentru concursurile din Bucureşti se fac la e-mail ro.tv.kalin@gmail.com.

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Marin Ifrim şi noua lumină a fiinţării sale

Apollon

Recenta carte a lui Marin Ifrim, „Blocat în lift, spre cer” (Editura „Teocora” Buzău, 2015), considerată de cronicari interesantă ca alcătuire (Georgică Manole) şi ca problematică (am adăuga noi), are o structură surprinzătoare, pe care nu o prea sesizăm în arhitectura cărţilor de astăzi. Acest volum, subintitulat „PUZZLE LIRICO-EST-ETIC”, conţine diverse interferenţe. Se împletesc armonios jurnalul memorialistic, lirica reflexivă cu accente filozofice, scriitura de tip puzzle, toate învăluite în francheţea omului devotat scrisului, a omului supus dificilelor şicane ale vrăjmaşilor inevitabili, a scriitorului cinstit, care nu mai are nimic de ascuns, nimic de pierdut. Lectura aprofundată a cărţii (conţinând 38 de piese lirice şi 37 secvenţe narative) ne-a permis investigarea punctelor nodale din volum, operaţiune pe baza căreia ne-am dat seama de oportunitatea formulei estetice potrivită exprimării optime a structurii cărţii. Ce tematică abordează volumul? Simplu: aventura existenţială, deloc veselă, a autorului, pe Marin IFRIM drumul spinos al devenirii; aventură dezvăluită într-un moment limită. Sfidând grandoarea gongorică, stufărişul autorilor Vom numi de-acum „tabletă” fiecare pagină elitişti (apăruţi la edituri simandicoase), volumul reuneşte pagini (secvenţă) de proză, pentru a face delimitarea de textul liric. alternative de proză autobiografică şi de poezie scânteietoare, Aşadar, tableta cu care debutează cartea semnalează realizate într-un stil sprinţar, adecvat prin-cipalelor motive conştientizarea existenţei autorului (ca prunc agresat de un alt literare existente în carte. Sublimate în fragnente succinte, semen) într-o lume dură, plină de neprevăzut, care i-a declanşat confesiunile cu caracter memorialistic sunt urmate de piese instinctul apărării: Instinctul apărării deja s-a format în acele lirice, având caracter reflexiv accentuat, situându-se în zona malefice fracţiuni de secundă. Lovitura primită de la copilul meditaţiei filozofice. Este această scriere o mărturisire de din gospodăria vecinului, prin gard, a lăsat semn, acesta fiind credinţă impresionantă a concepţiei despre lume şi viaţă a pecetea care l-a marcat toată viaţa pe narator: De-atunci aveam scriitorului Marin Ifrim, aflat la vârsta deplinei maturităţi să port pe obraz tot restul vieţii semnul fiarei… Instinctul artistice. Când aluviunile unei vieţi zbuciumate o iau la vale autoapărării se declanşase. răzbunător, e greu să le potoleşti. Poezia LA LIMITĂ esenţializează mesajul tabletei, Autorul reuşeşte să le tempereze, fără să le reflectând meditaţia omului durut care, la capătul unui pumn estompeze vuietul. Şi o face cu talent. Cu o virtuozitate de ani, constată că a dobândit deplina verticalitate şi impetuoasă, proprie experienţei scriitoriceşti dobândite, din demnitatea rostirii cu fruntea sus a adevărurilor: În fine, mă pot care transpare naturaleţea spontaneităţii expresive, precum se ruga/ fără să îngenunchez… O privire sintetică asupra tabletelor întâmplă în marile simfonii ce străbat veacurile. Trebuie să din întregul volum scoate în evidenţă câteva consideraţii pe facem precizarea că scriitorul evită pe cât poate „termenii prea care le vom contura succint. În primul rând, se impune pretenţioşi” şi „frazele bombastice”, fără să-şi „constrângă” constatarea faptului că există o alternanţă a planurilor exprimarea. Stilul scriiturii îşi are originalitatea lui, căci, după temporale trecut-prezent, în derularea secvenţelor narative, un crânpei de proză confesivă, urmează o poezie cu caracter modalitate stilistică menită să învioreze receptarea. Trecutul se lirico-aforistic, aidoma unui cristal care te atrage prin concentrează pe momentele semnificative ale traseului scânterieri emoţionante. Paginile de proză sunt surprinzătoare existenţial. Dintre acestea amintim: frânturi din arborele prin sincertate; monologul confesiv este necruţător: autorul nu genealogic (bunicul Toma cu familia lui); gădiniţa; şcoala (cu se disculpă pe sine, nici pe cei din jur. Lipsesc ficţiunea, problemele care l-au tuşat în mediul socio-cultural, când se afla pe evocările grandilocvente, împănate cu artificii. Monologul diferite trepte ale devenirii); întâlnirea cu lumina cărţii (biblioteca expozitiv se face la persoana I, crudul adevăr nu este evitat. lui Cornel-prima pecete de lumină); recrutarea; întâmplările Poeziile se îndreaptă către lirica meditativ-reflexivă cu semnificative care-l marchează (moartea mamei, a unor rezonanţe filozofice, recomandând un poet introspectiv, prieteni–Ivan, Badiu, Tutunea); imputarea şcolarizării; bântuit de febra lucidităţii. supravegherea de către securitate; stingerea primei soţii Poezia (ce urmează secvenţei epice) constituie statuarea (considerată „primul sfârşit al lumii” din viaţa lui); armata cu stărilor, convingerilor, comandamentului etic ale poetului prin mizeriile şi privaţiunile ei; revenirea la Buzău (reîntors din intermediul limbajului poetic. Cartea se prezintă ca un tot Brăila); slujbele chinuitoare şi camerele cu chirie; refacerea unitar; naratorul, după ce trece printr-o teribilă încercare, îşi echilibrului existenţial prin recăsătorire şi împlinirea pe priveşte viaţa retrospectiv şi, după fiecare secvenţă tărâmul creaţiei. Ei bine, în final, altă pată neagră a destinului: destăinuitoare, meditează, scoţând un oftat cu o conotaţie răzbunarea mârşavă a delatorilor (murdară treabă). etico-filozofică, demnă de luat în seamă. Piesa care deschide În planul prezentului, sunt narate, în desfăşurare, cartea sugerează starea actuală a comunicării interumane (prin secvenţe emoţionante trăite de autor pe pragul dintre viaţă şi intermediul scrisului), dictată de relaţia dintre creator şi moarte. Episoadele pline de acurateţe sunt redate prin descrieri ambientul social contemporan în care el fiinţează. Tăcerea ale mediului spitalicesc medical, folosind tehnica reportajului poetului este aparentă, fiindcă în interiorul lui au loc arderi, frust, încât cititorul devine coparticipant la drama pacientuluiteribile combustii generate fie de actul creaţiei, fie de înalte personaj şi narator în acelaşi timp. Descrierea figurată a trăiri sufleteşti, salvându-le de banalitate: …Din literă cu literă, primului contact cu perfuzorul este emoţionantă: Deasupra limba tăcerii/ toacă neuroni cariaţi. Astăzi aparenţele dau senzaţia capului meu se înalţă un copac de metal, un fel de pom de că totul decurge normal, deoarece există mijloace de stăvilire; Crăciun, încărcat cu lichide pentru perfuzii: pungi, sticle, în exteriorul creatorului, anevoie poate să se strecoare lava sticluţe de plastic. Ai senzaţia că vizionezi un documentar, în vulcanilor lui din adânc de spirit: Prezentul nu are niciun dinte care un condamnat la suferinţă trebuie să traverseze pe sârmă o lipsă,/ pentru asta există stomatologi./ Şi fermoare de aur peste buze şi apă de la malul vieţii la acela al morţii. Filmul te implică şi îţi ochi. (ZONA GUTENBERG) oferă cu încetinitorul, rând pe rând, secvenţe precum: Poetul, care a simţit pe propria-i piele curajul rostirii înfăţişarea salonului spitalicesc; reacţiile bolnavului; adevărului, mărturiseşte: Pentru că de la cuvinte mi s-au tras mărturisirea în lumina adevărului crud (cu efect terapeutic, toate. Din start, ne dăm seama că tot ce va urma se va derula sub înaintea operaţiei): M-am răcorit, m-am spovedit, mi-am luat o semnul sincerităţii, al cinstei zicerii fără menajamente. piatră de pe inimă.; intervenţia chirurgicală (ca o aventură din

Apollon

care nu se ştie dacă pacientul se va întoarce).

Nr. 1 (69), ianuarie 2016 Urmează, în tempo alert, redarea trăirilor şi stării postoperatorii, a senzaţiei smulgerii din moarte şi reliefarea sentimentelor recunoscătoare faţă de binefăcători. Iată exclamarea triumfului: Oricum, sunt născut a doua oară. (...) Ceva se întâmplă. Până mai ieri am fost considerat un altruist total, acum simt în mine mari rezerve de egoism declanşat de risipa unui trecut în care am trăit pentru alţii. De reţinut sunt şi semnele clare ale spiritului justiţiar. Chiar dacă însuşi autorul spune că din trecutul lui fac parte şi inşi cărora le-am pus sufletul(...) pe tavă şi ei lau batjocorit şi aminteşte legea Talionului, nu trebuie să înţelegem că e vorba de o răzbunare izvorâtă din răutate (de care nici n-ar fi în stare acest scriitor ), ci doar de răsplătirea „ticăloşiilor” după merit. Atât. În altă ordine de idei, nobleţea scriitorului îl determină să recunoască şi existenţa nedreptăţii scriitorilor autentici, merituoşi, dar „neînvârtiţi”, care n-au fost, nu sunt primiţi în USR din motive aleatorii, extravalorice. Despre o anumită categorie de scriitori cu „legitimaţie”, autorul notează: Plătesc cotizaţii şi primesc sau vor primi pensie şi de la breasla scriitorilor. Vorbind despre scriitorii talentaţi, dar fără pretenţii şi fără „arginţi”, frazele îmbracă tonalitate condescendentă: În schimb, scriitorii adevăraţi nu sunt scriitori. Nu sunt pentru că nu au legitimaţii de „scriitori”. Recunoaşterea neputinţei în faţa nedreptăţilor este semn de virtute morală, fiindcă autorul declară că nu poate aplica legea Talionului decât cu blândeţe, prin cuvinte. Pentru că de la cuvinte mi s-au tras toate. Semnul onestităţii şi fraternităţii cu cei nedreptăţiţi pecetluieşte discursul confesiv: Nu eu am făcut această lume strâmbă în verticalitatea ei amorală, ca şpiralul. Se caţără doar căţărătorii. Ca şi în planul trecutului, în acesta al prezentului, abundă reflecţiile sublimate fericit în versuri sentenţioase. Partea lirică, asemănată de noi cu un un cristal captivează, printre altele, prin capacitatea poetului de a transfigura artistic sentimente, reflecţii, trăiri în versuri memorabile. Apar motive specifice poeziei grave, de profunzime. Pe patul spitalului, hrănit doar cu hrana vie din perfuzor, cu ochii pe decorul din salon, gândul contemplă cerul, sufletul toarnă totul în stihuri: Ai putea/ întoarce spatele, însă nimic nu mai poate acoperi/ acele lucruri care există numai pentru ochii tăi./ Tot cerul e comprimat într-o lacrimă vidă... (TOT CERUL) Suferinţa nu poate suprima vitalitatea amintirilor. Luciditatea se aprinde până la incandescenţă în clipele de cumpănă. Intelectualul altruist cândva, conştient de risipa unui trecut în care am trăit pentru alţii. devine introspectiv. Astfel se naşte setea de autodefinire: ...Sunt în mine/ în Conştiinţă/ un gol îmbrăcat/ în sâmbure/ locuitor al unei umbre/ solide/ Sieşi... (CNP) Amară constatare, amintind de poeţii cu comandamente gnoseologice, condamnaţi la veşnică iscodire. Tonalitatea confesivă a momentului crucial dinaintea operaţiei (M-am răcorit, m-am spovedit...), capătă densitate expresivă prin metaforele originale, necăutate, izbucnite cu un firesc impresionant, sugerând destinul creatorului aflat pe calea sinusoidă a iscodirii, a urzirii cărţilor, cale la capătul cărea nu lauri îl aşteaptă, ci doar/ o ultimă filă/ rece şi albă!.. Viaţa este văzută prin prisma omului aflat în situaţie limită. Definirea fiinţării sale se face printr-un respiro stenic (dat de o destăinuire şoptită, calmă, încărcată de naturaleţe). Existenţa sa? Nici spectacol, nici biruinţă, ci un drum/ ca o coală/ scrisă din mers(...) un maraton/ la capătul căruia/ nu se anunţă/ nicio victorie-/ (TERMOFILĂ) Revoltă sau împăcare cu datul sorţii simte eul liric? De pe poziţia creatorului matur, aflat într-un spaţiu de recul evanescent, căruia înţelepciunea îi stă de strajă, poetul îşi dă seama că trăim înconjuraţi de o sumedenie de semne revelatorii, pe care, spre nefericierea noastră, nu le prea băgăm în seamă. Această avertizare meteorologică luată în seios ne-ar feri de multe surprize negre: de când lumea/ în jur/toate semnele/ sunt/ un fel de eternă/ avertizare / meteorologică... (DE LA SINE) Cum e viaţa? Nicidecum grădina raiului; are urcuşuri, coborâşuri, lumini, umbre şi uneori ceaţă şi beznă; într-un cuvânt: ...viaţa e dură şi/ se schimbă/ de la un gând/ la altul;În poemul OXIMORON, este surprins universul vieţii autentice, nu numai spaţiul dintr-un anumit oraş, aşezare; lumea trăieşte febril contraste, paradoxuri fascinante; exersează însetată exhibiţii care, pare-se, o hrănesc şi o cern de-o veşnicie. Setea de îmbogăţire metamorfozează omul, îl dezumanizează şi, la un moment dat, îl aduce în postura regelui Midas care imploră zeul să-l lipsească de abundenţa nocivă a metalului diabolic, aurul. Universul examinat de poet este scrutat oximoronic: ..în Grădina Sa/ orbul îl vede/ surdul îl aude/ mutul îl strigă/ ologul îl cară/ în cârca sa/ prăpădită/ cel care vede/ închide ochii/ cel care aude/ e servitorul/ regelui Midas/ iar guralivul/ tace/ îngropat în aur...

Apollon

Oare câţi semeni receptează semnificaţia adâncă a parabolei? Poetul din trecuta tinereţe cedează locul celui aflat în dimensiunea temporală a prezentutui; în această ipostază el este meditativ, introspectiv, prospectiv, considerând viaţa sa ca o virgulă, adică fie o pauză (necesară schimbării de intonaţie), fie ca o elipsă (utilă încărcării bateriilor), fie drept copulaţie (între simţiri pozitive şi negative), însă fiinţând, manifestându-se prin cuget. Interesantul punct de vedere este formulat în piesa EPITAF în care „virgula” apare în diferite posturi: obligatorie/ opţională/ şi nepermisă/ în/ timpul vieţii mele/ am fost viu/ acum sunt aici/ în timpul/ vieţii voastre. Setea de liniştire, de pace lăuntrică este sugerată printr-o interogaţie retorică adresată „curioşilor” (băgăcioşilor suferinzi de indiscreţie) care doresc să ştie totul despre trezoreria poetului. (NEDUMERIRE) Ceea ce emoţionează în acest volum, privind registrul liric, este disponibilitatea cu care poetul exprimă tranşant adevăruri fundamentale prin conotaţii pline de savoare. Un singur exemplu dat din piesa lirică POESIS este elocvent: ...ca praful/ se aşează frigul/ pe oase/ cu nasul în pâinea caldă/ ca-ntre sfârcuri/ alegi cu privirea/ cuvinte/ în vânt/ cum valurile/ fac muşchi/ apei... Aici discursul liric este lin, puţin melancolic, nostalgic; în alte poezii cunoaşte accente caustice, aşa cum merită ariviştii, infatuaţii, demagogii de azi. Cum să fie de acord poetul cu măştile arlechinilor politici? Este necruţător, pentru că aşa îi dictează instanţa etică din lăuntrul conştiinţei sale. Nu întâmplător se ocupă de „homo politicus” în două piese distincte. În prima, autorul îl vede drept patrupedul evoluat din care se zice că ne tragem (maimuţa). Egocentrismul, infatuarea, complexul superiorităţii ale denatu-ratului politician sunt sugerate în numai şapte versuri: ...I-a picat maimuţei pe creier/ un fulg de zăpadă/ care nu se mai topeşte/ nici când se priveşte-n oglindă/ şi vede doar lumea sa frumoasă/ din care ne tot dă/ cioburi de fericire în sânge. (HOMO POLITICUS) În a doua poezie, cu acelaşi motiv (situată către finalul volumului, p.73), se simte în surdină, stilul necruţător al pamfletarului. Cititorul onest, cunoscător al spectacolului abundent în comicul buf este răzbunat, fiindcă poetul îi exprimă, cu talent, sentimentele: ...fariseii sunt nişte copii/ pe lângă cei/ cu carduri morale/ clonate/ fiecare e/ un fel de miez/ al golului/ şi nimic nu-l poate opri/ să-şi umfle / neantul/ peste puţinele noastre/ zile netrecute/ în calendarele lor/ de comemorat nunţi... (HOMO POLITICUS II). Admirabil discurs poetic, evident cu caracter profetic (dovadă şi revolta tinerilor din noiembrie 2015). Nu dorim să se creadă în niciun chip că autorul acestei cărţi este supărat pe toată lumea (pe sine şi pe cei din jur), că nu vede în preajma sa decât urâciuni, taraţi moral, corupţi etc.

Atât din secvenţele confesive în proză, cât şi din poeziile care le însoţesc, desluşim pe lângă trăsăturile reliefate până aici şi un alt tip de caracteristici din care i se conturează sufletul scriitorului Marin Ifrim. Sunt piese lirice care sugerează o frumuseţe sufletească aparte. Referindu-ne la simbolurile sacre, alegem dintre ele pe acela al mamei-fiinţa dintre toate cea mai scumpă de pe pământ, întruchiparea sacră a iubirii. Eul liric se ascunde în spatele bătăilor inimii şi doar în patru versuri pătrunzătoare reuşeşte să dea contur chipului de sunete divine ale mamei. Ea rămâne întipărită drept... Un cântec alunecând/ în pavilionul urechii/ auzit doar cu ochii închişi/ înainte de somn... (FĂRĂ MAMĂ) Nu-şi permite autorul sentimentalisme, ci adoptă aceeaşi tonalitate bărbătescă, specifică versurilor sale, acoperindu-şi durerea din lacrimi cu acceptarea legii inflexibile a existenţei lui „dincolo” şi a lui „dincoace”; sfârşitul poeziei are caracter sentenţios, axiomatic: naşterea şi moartea-s/ două porţi stelare/ restul e mereu/ dincolo şi dincoace... (DINCOLO ŞI DINCOACE) Sf. Biserică (un alt simbol sacru), este prezentă într-un discurs liric, purtând marca specifică poetului buzoian; sub cupola bisericii uneori mor/ chiar şi/ medicamentele;/ deasupra/ e lumea îngerilor/ vânturile subţiri/ suflând răbdătoare/ în miracole lumeşti/ inflamabile...(PRIVELIŞTE) Convingerile spirituale sunt exprimate figurat de pe poziţia unui mirean cu adevărat credincios. Că este aşa o probează propria mărturisire conform căreia întoarcerea lui la viaţă a fost un miracol şi că singura mângâiere profundă i-a fost rugăciunea de mulţumire: ...am aprins câte o lumânare pentru cei vii, îngerii mei, doctorii Tihon, Georgescu şi Rogin(...) şi pentru aceia care i-au fost aproape. În sufletul eului liric, zbuciumat de răsfăţul bolilor palpită condenscendenţa faţă de cei aflaţi în suferinţă. Pline de fior liric sunt versurile sugerând durerile mamelor în momente cernite. Stihurile au o muzicalitate internă mângâietoare, sesizabilă numai în urma unei lecturi adecvate.

Nr. 1 (69), ianuarie 2016 După „adormirea” unui prunc urmează un ritual tulburător, pe care poetul îl descrie cu virtuozitate lirică: îngerii vin la izvoare,/ beau lacrimi/ îşi schimbă/ vechile aripi/ apoi duc mame/ îndurerate/ în cealaltă parte/ a maternităţii stelare/ unde tot timpul/ liliacul / înfloreşte/ în ţărână de aur... (ÎN ŢĂRÂNĂ DE AUR) Pe de altă parte, accente dintr-o „Odă bucuriei” întâlnim în enunţurile tonice (din tablete) care sugerează triumful Omului, al artistului în lupta cu moartea. După venirea pe lume a fiului său, Valeriu, încrederea în perenitatea operei (prin moştenitori) devine lumina călăuzitoare: De aici încolo, nimic nu mai contează. Viaţa mea continuă prin aceşti copii şi prin copiii acestora! Totuşi... Revenirea la viaţă impune cinstirea harului şi onorarea menirii pe calea scrisului. Autorul meditează: Tot mă bântuie gândul că am fost întors din moarte pentru că aş mai avea ceva de făcut. Şi tot mă întreb despre ce-o fi vorba. Cred că de scris. Cred că mai am ceva de spus. Iată crezul pilduitor al unui scriitor care, în felul lui, aduce un elogiu sincer vieţii, harului şi menirii sale. Poetul ne dăruie într-o piesă lirică (în COLOANA ABISULUI), emblematice versuri pătrunse de un fior tragic, prin care ne comunică un anume adagiu existenţial, ca o concluzie amară a tot cât şi cum a trăit: ...trebuie să-ţi trăieşti viaţa/ ca şi cum ţi-ai săpa / propria groapă,/ cât mai adânc/ în tine;/ acesta îţi este viitorul:/ o coloană a abisului... În ciuda acestui viziuni, autorul cărţii este de părere că fuga din faţa destinului nu este sănătoasă şi că Nici acum, nici la Judecata de Apoi, de-o fi existând aşa ceva, nu trebuie să inventăm scuze pentru modul în care ne-am trăit viaţa. Deducem îndemnul de a trăi în prezent şi de a nu facem umbră cuvântului degeaba. Se poate vorbi nebănuit de mult despre această carte, îndrăznim s-o numim MARE, fiindcă lectura ei pune atâtea întrebări, problematizează fascicole din realitate, încât cititorul implicat în actul lecturii îşi caută o nouă cărare către lumina fiinţării sale. Nu în ultimul rând, aceasta este o carte vie şi cu totul specială pentru că s-a ivit din durere, suferinţă, luptă şi se constituie întru-n TRIUMF al vieţii.

Cer strecurat în luceafãr

Ion VĂDUVA Mãrturisire a iubirii Mai simţi mirosul palmelor Înfrãţite cu grâul Formã de logodnã cu luna Rãsãritã pe faţa unui copil? Ţi-aminteşti uimirea Cã suntem timp În cântecul oamenilor În zâmbet pervers Zãmislit în jocul Ce-amânã adulţii din noi? Ceva s-a strecurat Din taina frunzelor În îngerul fãrã veac Ca o mãrturisire a iubirii Pe care şi tu şi eu O ascundem În celãlalt capãt al nopţii Sã mã doarã lumina Rãsãritului în fiecare dorinţã.

Apollon

M-am strecurat, sã trec Depãrtarea imaginatã, Sã mã conving cã eşti în respiraţia Rãsturnatã-n zâmbetul De aurã, când aştept sã mã suni, Sã pedepseşti aşteptarea În neputinţa râului De-a se-ntoarce. Fã-mã sã vãd În ochii tãi strãlucirea Hotãrâtã sã ne-adãposteascã De grija vecinului Atins de-ngrijorare. Mã joc cu tine la miezul nopţii Sub acoperişul înclinat Al cerului strecurat în luceafãr Sau în icoane De dragoste şi rugãciune. Fã-mã s-ascult poemul Nescris, în jocul ploii implorate Fãrã sã te-ascunzi În umbra zborului de egrete.

Mântuire Pãduri peste jarul oraşelor, Cetãţeni grãbiţi Pe lângã tarabe obosite, Trezite din când în când De cumpãrãtori în afara timpului. Întrerupţi de telefoane, Fãrã sã-ntrebe Ce se mai vinde la promoţie. Scorojitã, lumina Amânã toamna zdrenţuitã În aşteptarea blândã Aşa cum trupul se uitã pe sine La uşa bisericii, Pãrãsit de nelinişte La porunca preotului Orizontul se supune privirii Înfãşurat de curiozitate. Fagurii au riscat În forme golite Tortura obscurã din noi. Mototolitã, speranţa A schimbat zodiile În forma limbilor moarte Rãtãcite în cenzurã Scutec suspendat.

Apollon

Traian Gh. CRISTEA

Noapte zãmislitã de Prunc Fulgere anchilozate

Nu aştepta toamna Vino la mine în fiecare noapte Din vreme peste o vreme Protest şi rugãciune. Împotrivire şi supunere Contract cu timpul, Cu braţe de iubire. Ascultã marea, pe ţãrm În sãrutul ferit de stele Luminat de lunã, Lângã focul ce nu poate fi stins Cu mâinile goale. Doar cu spaima trupului Ce-mi învãluie uimirea. Nu aştepta toamna Vino la mine în fiecare noapte Aşa cum marea duce nisipul Pe ţãrmuri obosite, Fãrã violenţa tunetului Risipit în presimţire. Departe de fulgere anchilozate În încercarea de-a muta Credinţa din legendarul Olimp.

Soare umezit de rãsãrit Nu e necesar Sã aibã cineva o poveste banalã de viaţã Ori frunzele sã rãmânã agãţate De ritmul timpului Pe crengi gata sã smulgã cerul. Se-apleacã norii deasuprã-mi S-acopere drumul, S-asculte cântecul meu, Când urmele mele cuminţi Devin poem nescris, Pecete instinctelor De prea târziu. Nu e necesar Sã aibã cineva o poveste banalã de viaţã, S-atingã pãmântul Când soarele umezit de rãsãrit, Împinge ţãrmul Peste linia dintre mine şi tine, Când limitele corpului S-au strâns într-un cântec.

Au început ploile S-alunece pe urmele mele S-adune cântece târzii Cenzurã toamnei şi urii Strânsã din prigoana Iolelor apãrate de cer. Mã joc cu norii Care amânã mereu Aşteptarea perversã cã tu vii Sã sfâşii dealul cãtre mãnãstire. Au tãcut cuvintele Din mãrturisire, ca o acceptare A nopţii zãmislite de Prunc. În lumina zilei Fiecare se-ascunde în luceafãrul Zdrenţuit de vreo naştere, Sufocat de nepotrivire Când la miezul nopţii Travestit în grija lui Dumnezeu Deschide uşa pãrintele.

Crucea disperãrii Îţi aparţine ziua devenitã promisiune Mãsuratã-n cuvinte Supuse anotimpurilor Printre gânduri jalnice Botezate în hãuri flãmânde. E linişte peste noi, Peste singurãtatea Care ia forma neliniştii, Povarã pãsãrilor fãrã cuib Ritm muzicii flamenco. Am gustat din pedeapsa demiurgicã De-a mã afla în voluptatea rostirii Sã umplu cupa vieţii Cu ascultare. Prinsã de uşã, o frunzã de arţar, Şi-a spus dreptul De-a-ntrerupe descântecul Dintre mare şi cer Trecându-l dincolo de mine În silaba devenitã aşteptare Doamne, cât de mare e crucea Disperãrii, Pe care o port în rugãciune, Câtã dragoste e-ntre noi şi Carul Mare!

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Apollon

SERATA LITERARĂ „ATITUDINI”, Scriitor la Apollon

PLOIEŞTI, DECEMBRIE 2015

Viorel ROMAN INVAZIA BARBARILOR Cu invazia de barbari Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană are o tradiţie bimilenară. Numai Germania aşteaptă anul acesta 800.000 de afro-asiatici din aşa zise state eşuate - failed state -, părăsite de administraţia coloniala creştin-europeană în urmă cu jumătate de secol. De atunci ele sunt incapabile să menţină un minim de condiţii civilizate populaţiei preponderent musulame şi idolatrice, care se refugiază acum, trecând prin Balcani sau cu ambarcaţiuni Mediterana, în UE. Pe scurt: dacă ne-aţi părăsit şi nu ne mai faceţi accesibilă civilizaţia şi la noi, venim peste voi. Uniunea Europeană nu-i Imperiu, n-are Constituţie, iar deficitul de democraţie a celor 28 de state suverane paralizează luarea de decizii majore, aşa că putem vorbi şi de un failed imperium, failed sacerdotium. Dacă Imperiul depinde de Papă şi Impărat, vedem că ultimul lipseşte, iar Papa Benedict XVI s-a retras, sufocat de relativism, de primatul economiei, de laicizarea chiar şi a clerului şi a unor pseudoceremonii sacre. Dacă destinul final al lumii, escatologia universală se diluează, dispare, atunci nu metafizica, ci economia are ultimul cuvânt şi sensul vieţii se degradează.

Să ne reamintim că democraţia a apărut ca urmare a departajării sferei sacrului de profan în Sfântul Imperiu, a luptei dintre Papă şi Împărat, şi a revoluţiei papale din sec. 11-13. De aceea, nu-i de mirare, şi după filosoful Giorgio Agamben, că o degradare a bisericii papale atrage după sine şi pervertirea democraţiei, a întregii vieţi social-economice. Capitalismul devine peste noapte religie, iar dreptatea divină este înlocuită fără menajamente de liberalism, cu economia de piaţă şi competiţie. În statul secularizat al iluminiştilor, la departajarea politicii de religie, locul credinţei l-a luat, după eşecul marxism-leninismului, neoliberalismul. Judecata şi dreptatea divină nu mai joacă niciun rol în statul modern de azi, cu consecinţe deprimante şi riscuri. Scriitorul Michel Houellebecqs descrie, în romanul său de mare succes „Supunerea lipsei de perspective", pustiul spiritual contemporan din Franţa. Europa, în care fiecare persoană este forţată să lupte şi nu mai are nici posibilitatea, puterea de a se împotrivi competiţiei pentru un loc cât de cât privilegiat într-o economie de piaţă motivată exclusiv de lăcomie şi setea de bani. Homo homini lupus est bellum omnium contra omnes. Dacă este deja insuportabil că nu se mai poate vorbi de Europa decât de deficit de democraţie, austeritate, economie, euro, va reuşi invazia afro-asiatică să readucă în actualitate valorile culturale, spirituale, creştin-europene, la care aspiră nou- veniţii, şi, pe această cale, să se depăşească fundamentul eminamente economic, secularizat, al neoliberalismului? 10-09-2015, (Bremen, Germania)

Apollon

Marţi, 15 decembrie 2015, la Muzeul de Artă „Ion Ionescu-Quintus”, din Ploieşti s-a desfăşurat o nouă serată literară „Atitudini”, coordonată de scriitorii Gelu N. Ionescu şi Mădălina Paula Drăgănuţă. Serata s-a constituit într-un moment de sărbătoare prilejuit de încheierea anului calendaristic 2015, apropierea Naşterii Domnului, aniversarea poetului ploieştean Nichita Stănescu, născut la data de 13 decembrie 1933, comemorarea scriitorului Ion Creangă, şi, ca de obicei, a reunit manifestări specifice mai multor arte: literatură, teatru, muzică, pictură. Serata a început în acordurile muzicii clasice interpretate la chitară de profesorul Bogdan Găzdac. Nelu Stan, cu talentu-i actoricesc inegalabil, ne-a introdus în atmosfera hibernală a lunii decembrie recitând poezia „Decembre” de George Bacovia, fiind acompaniat la chitară de Bogdan Găzdac. Naşterea Mântuitorului a fost sărbătorită prin interpretarea de colinde de către Iulia Dragomir, poetă, profesor de limba română la Colegiul Naţional „Virgil Madgearu”, Ploieşti, recitarea de către Nelu Stan a poeziei „Colind” de Nichita Stănescu, a poemului „Crenguţă verde de brad”, scris de un rapsod popular din comuna Vadul Părului şi recitarea de poezii proprii de către poeta Emilia Dragomir.

Profesori, poeţi, instrumentişti, membri ai trupelor de teatru ne-au oferit o incursiune literară de la mitologie/folclor, scriitori clasici până la cei moderni. Sub coordonarea profesoarei Mădălina Paula Drăgănuţă elevi de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, din Ploieşti au reînviat personaje mitologice româneşti, precum Muma Pădurii, Norocul, Sorbul, Spiriduşul. Având în vedere că pe data de 31 decembrie 2015 se împlinesc 126 de ani de la moartea scriitorului Ion Creangă, Gabriela Teodorescu, profesoară de limba română, a ţinut o prelegere despre particularităţi ale basmului cult „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă. În memoria poetului Nichita Stănescu care, dacă ar fi trăit pe data de 13 decembrie 2015 ar fi împlinit vârsta de 82 de ani, epigramistul Constantin Tudorache a recitat dileme nichitastănesciene şi „Parabola călugărului” care îi plăcea foarte mult lui Nichita, poeta Iulia Dragomir a interpretat melodia „Emoţie de toamnă”, pe versuri de Nichita Stănescu. Au mai recitat/citit din creaţiile proprii Iulia Dragomir, Emilia Dragomir care a impresionat auditoriul, în mod deosebit, prin scrierea în proză „În memoria bunicului, Stan Petre, erou în cel de-al doilea război mondial” şi Sara Drăgănuţă. Membri ai trupei de teatru „Atitudini” a Casei de Cultură „I.L. Caragiale”, Ploieşti, au interpretat fragmente din piesele de teatru „O anecdotă provincială” de Alexandr Vampilov şi „Iona” de Marin Sorescu. Epigramistul Constantin Tudorache a înveselit atmosfera prin recitarea de epigrame proprii şi parodii. Pictura a fost prezentă prin prelegerea despre pictorul Florin Şuţu, susţinută de Florin Sicoie, directorul Muzeului de Artă, Ploieşti. Timp de 2 ore, săgeţi de lumină au incendiat atmosfera Sălii de Festivităţi a Muzeului de Artă din Ploieşti, într-un dialog al artelor, al vârstelor biologice şi literare, al speciilor artistice, al dihotomiei arhaic şi modern, naţional şi universal. A consemnat Elena TRIFAN

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Apollon

Pr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA

OPINII

Islamizarea Europei

Citesc prin ziare, ascult diverse interviuri luate unor oameni cu viziune politică și intuiesc un mare pericol în viitorul nu prea îndepărtat pentru bătrânul nostru continent. Europa este cel mai înaintat continent al lumii, leagănul culturii și civilizației umane. A fost de-a lungul mileniilor un adevărat diriguitor al politicii lumii întregi, farul călăuzitor al popoarelor și țărilor de pe întreg globul pământesc. În Europa au fost imperii imense, care au schimbat fața lumii, când în bine, când în rău. Aș aminti aici de Imperiul Roman, Imperiul Țarist, Imperiul Habsburgic, imperiile coloniale britanic, spaniol, italian, german, francez etc. Continentul nostru a avut o istorie foarte zbuciumată, marcată de nenumărate războaie interne și externe. A fost râvnită de multe puteri externe și nenumărați au fost cei care au încercat s-o cucerească. Europa a reușit să supraviețuiască și astăzi asistăm la o etapă a istoriei sale, pe care nici nu au visat-o înaintașii: unitatea europeană. Aceasta a făcut din Europa cea mai mare putere militară și politică. Un pericol imens o paște pe Europa noastră în ultima vreme și dacă factorii cu putere de decizie nu vor lua măsurile necesare, în câteva decenii va fi prea târziu. Libertățile de care se bucură europenii, gradul înalt de cultură și civilizație, belșugul și bunăstarea au atras ca un magnet populații din toată lumea spre Europa. A ajuns continentul nostru ca un adevărat Turn Babel, unde sunt nenumărate limbi, religii, mentalități. Pentru a asigura climatul civilizat al noilor veniți, Europa a abandonat multe dintre valorile sale morale și religioase milenare, dând frâu liber tuturor exceselor și libertinajului. A îngrădit tot mai mult spațiul de manifestare al religiei creștine, cea care i-a dat specificitate Europei, cea care a constituit motorul cultural european prin vreme. Cineva spunea: ,,Scoateți Biblia din cultura europeană și vedeți dacă vă mai rămâne ceva demn de luat în serios!” Cei mai numeroși dintre imigranții Europei sunt proveniți din țările musulmane. Sunt oameni de religie musulmană, cu cultura lor, cu mentalitățile lor. De-a lungul timpului, Europa s-a confruntat în repetate rânduri cu popoare musulmane. Aș aminti aici, în primul rând, pe turci. Știm că aceștia au avut întotdeauna o politică expansionistă, care a folosit religia drept paravan. Sub deviza că musulmanii au misiunea de a schimba fața lumii prin convertirea ,,ghiaurilor” (necredincioșilor) la islamism, au trecut prin foc și sabie țări și teritorii europene, stabilindu-se chiar pe teritoriul european. Cu tot efortul lor, n-au putut, totuși, cuceri Europa cu sabia în trecut. Politica lor continuă și azi, însă cu alte mijloace: cu copiii în primul rând.

Apollon

Populația Europei este o populație îmbătrânită, al cărui număr scade mereu. Milioanele de avorturi, contracepționalele, planificările familiale și altele asemenea, au făcut ca azi, din patru bunici să rezulte unul sau maximum doi nepoți. La musulmani nu este așa. Ei nu stăvilesc nașterile de prunci. Ei primesc fiecare copil ca pe un dar pe care Alah (Dumnezeu) îl face unei familii. Ne minunăm, când vedem familii musulmane cu câte 8-10 copii sau chiar mai mulți. Este exact ceea ce aveam noi, românii, în urmă cu mai multe decenii. În prezent sunt peste șaizeci de milioane de musulmani în Europa. Calculele statistice spun că dacă se continuă aceeași politică în viitor, în anul 2050 populația Europei va fi jumătate de musulmani, iar în următoarele decenii populația creștină, europenii autohtoni, localnici, vor deveni o minoritate. Deja, în multe orașe mari, precum Londra, Bruxelles și altele, musulmanii au ,,sechestrat” pur și simplu cartiere întregi. Acolo funcționează legile lor și instituțiile lor, nu au voie să intre în ele nici poliția, nici salvarea. Localnicii creștini din acele cartiere sunt nevoiți să-și ia bocceaua și să plece. Noi vorbim de integrarea imigranților, adică într-un viitor acești oameni își vor însuși religia și modul nostru de viață. Nimic mai fals! Ei se socotesc trimiși ai lui Alah, care au menirea să schimbe fața lumii, să oprească dezmățul și imoralitatea noastră. Să dea Dumnezeu să nu am dreptate, dar eu văd lucrurile altfel! Cu mult înainte, când asupra strămoșilor noștri veneau popoarele migratoare, ei le socoteau o pedeapsă, pe care Dumnezeu le-o dădea pentru păcatele lor. Însuși sângerosul rege Atila a fost numit ,,biciul lui Dumnezeu”. Această concepție a strămoșilor se baza pe Sfânta Scriptură. Amintiți-vă că, datorită păcatelor poporului, Dumnezeu a pedepsit lumea prin potopul lui Noe. Dintre toți a scăpat doar Noe cu familia lui. Din cauza păcatelor, în special desfrâul și perversiunile sexuale, au fost pierdute prin foc cetățile Sodoma și Gomora. Zece oameni drepți și credincioși să fi fost în acele cetăți și ele ar fi fost salvate. A fost doar unul, Lot, care a fost avertizat să fugă de acolo cu familia lui. Prin prisma aceasta de-a vedea lucrurile, nu cred că Dumnezeu este prea încântat de creștinii lui europeni! Dimpotrivă! Poate tocmai acesta este noul ,,bici” al lui Dumnezeu din vremea noastră! S-o luăm la rând, raportându-ne la câteva dintre poruncile dumnezeiești. Câți mai credem cu adevărat în Dumnezeu? Câți dintre noi neam făcut dumnezei străini din avere, putere, plăcere sau alte realități pământești? Pe continentul în care a apărut raționalismul și marxismul, în care ateismul a fost ,,religie” de stat mai bine de-o jumătate de veac, în care o mare parte din locuitori se declară ca aparținând altor religii sau, pur și simplu, n-au nici un dumnezeu, mai putem vorbi de un continent creștin? Câți dintre noi n-am făcut din mașini, din vile sau alte bunuri materiale adevărați dumnezei, la care ne-nchinăm de dimineața până seara și de seara până dimineața! Câți dintre noi, europenii, nu luăm în batjocură numele lui Dumnezeu? La fiecare pas auzi înjurături la adresa lui Dumnezeu sau cu cele sfinte! Sunt oameni, care se rușinează să spună că sunt creștini! Câți dintre noi, europenii, respectăm cum se cuvine Duminica și sărbătorile creștine. În duminici și sărbători socotim că avem sporul cel mai mare la munca noastră, în duminici și sărbători punem târgurile, petrecerile și tot felul de distracții, numai la biserică să nu mergem! A fost o vreme, când și în ziua de Paști mergeau confrații noștri la lucru, ca să realizeze planul! Câți dintre noi, europenii, ne cinstim cu adevărat părinții și bătrânii? Sunt atâția abandonați, părăsiți, bătuți, certați și persecutați de copiii lor, pe care i-au crescut și le-au dat și sufletul o viață întreagă! Câți dintre noi, europenii, avem mâinile nepătate de sânge? Numai în țara noastră, de la Revoluție încoace, s-au înregistrat peste douăzeci de milioane de avorturi! Dar la nivel de continent! Nu cumva, Europa este un adevărat abator de copii? Câți reușim să ne ținem departe de alcool, de droguri și de tot ceea ce distruge ființa umană din mâncare și băuturi? Câți dintre noi reușim să ne luptăm cu patima vremii noastre: desfrâul? Parcă niciodată nu a fost atâta dezmăț în lume, ca-n Europa de azi.

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

EU Cetatea Neamțului

Irina Georgeta RUSU

Pe Dealul Cetățuii, pe sâanca Timusului, în partea de nord-vest a orașului Târgu-Neamț, se ridică o mândră și impunătoare cetățuie medievală, construită din porunca lui Petru I, la sfârșitul secolulul al XVIlea, Cetatea Neamțului. Crestele sale brăzdează albastru senin al cerului oglindit în albia râului liniștit care-și urmează neîncetat cursul de veacuri. Renăscute din mâinile omului contemporan, crestele sale privesc semețe la râurile de călători însetați de cunoașterea unui trecut glorios ce a ținut piept miilor de cotropitori pentru ca astăzi să-și imortalizeze fiecare, după priceperea sa, fericirea în câteva cadre ale posteritărității arborelui familial genealogic. Coroana sa acum strălucitoare a trecut prin multe furtuni cu urlete și trâmbițe. A căzut, s-a ridicat și astăzi îi zâmbește soarelui ca semn de recunoștință pentru căldura dată și energia de a o lua mereu de la capăt, de a se ridica și de a-i învinge pe cei care râvneau la ceva ce nu le aparținea. De privești în zare o vezi de la mare Și fiindcă nu duce lipsă de admiratori îndepartare cum te ademenește să-i calci pragul. dornici și curioși, este mai tot timpul deschisă, Până acolo ai de găsit cărarea prin codrul mai mai puțin noaptea când se odihnește spre a o lua a întunecat altădată, unde ursul nu mai cerea azil doua zi de la capăt, ca într-un ciclu al vieții. Privite forestier ca astăzi. de jos în sus zidurile cetății par că se pierd în Cu puțin efort fizic, urci serpentinele la infinitul văzduhului albastru. capătul cărora se descoperă treptat mareața Omul pare un fir de nisip în curgerea cetate, cetate în care odinioară muma îșii timpului, dar care prin faptele sale s-a inscris respingea fiul rănit, pe Ștefan, sosit aici după o mereu în nemurire spre făurirea acestei cetăți ce se înfrângere de la Valea Albă. impune necruțătorului timp. Poate că azi nu se Când se arată în întreaga sa splendoare mai zăresc urmele nemiloase ale luptelor mai trebuie să pășești apa peste care se lasă poarta necugetate ale cotropitorilor și descrise cu atâta ca semn de bucurie a oaspeților ce-i trec pragul. patos de către scriitorii de odinioară în operele lor de o valoare incomensurabilă a vastei culturi românești, dar impunătoarea cetate te atrage prin strălucirea ei dată de mâna iscusită a românului gospodar, căruia i s-a dus faima în lume ca fiind o bună gazdă primitoare. De altfel nelipsita masă, din interiorul unei încăperi de-aici, mimează ospățurile realizate cu atâta artă de către harnicile gospodine în zi de sărbătoare. Podul de la intrare se întinde în întâmpinarea călătorului spre a-l introduce într-o epocă în care puterea credinței și iubirea de țară erau mai presus de toate bogățiile materiale care

Apollon

Pe toate canalele de informații suntem bombardați cu tot felul de materiale care ne îndeamnă la desfrâu, la pornografie! Acum vrem să introducem educația sexuală începând de la grădiniță! Toată știința lumii o știu copiii noștri, numai cunoștințele sexuale nu le au! Nu vi se pare că desfrânata apocaliptică a coborât în Europa și-și face de cap, sub perdeaua permisivă a ,,drepturilor și libertăților omului”? Câți dintre noi reușim să ne mai păstrăm sufletul curat și să nu furăm de la semenul nostru, de la stat? De la amărâtul trăitor prin canale, până la guvernantul cu guler alb, se fură tot într-o veselie, indiferent cum se numește fapta. Câți nu jurăm pe strâmb în tribunale, în fața superiorilor și instituțiilor? Vorba lui Vlahuță: ,,Minciuna stă cu regele la masă!” Câți nu râvnim bunurile altora? Că e vorba de mașină, de vilă, de funcție, de bani, de relații! Într-un reportaj, bărbații râvneau să devină femei, iar femeile să devină bărbați. Asta fie că li se părea că celălalt sex este mai favorizat, fie că li se promitea o sumă de bani pentru o operație de acest gen! Comentariile pe această temă pot continua. Problema însă este foarte serioasă și numai cine nu vrea sau are interesul s-o facă n-o vede. Cei care au alungat pe Dumnezeu din sufletul lor și din istorie vor lua în râs aceste poziții. Cei care au contribuit sau continuă să se opintească pentru a transforma Europa într-un continent fără Dumnezeu vor fi deranjați. Soluții încă mai există, chiar și în acest al unsprezecelea ceas. Dacă nu facem ceva acum, poate mâine va fi prea târziu. Dumnezeu să ocrotească Europa și creștinismul ei bimilenar! Pr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA Scrisoare pastorală Foaie periodică a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

bombardează la tot pasul omul zilelor noastre, făcându-l să uite de sine, de neamul său cel românesc, de unitatea spirituală ce-i unea pe românii de odinioară fără a-și frământa conștiința cu întrebări fără rost. Altădată intrarea în cetate era interzisă și a fost deschisă mai mult cu forța doar de două ori: în fața lui Soliman Magnificul și duăa un asediu destul de greu, când foamea i-a răzbit pe cei 19 plăieși care au rezistat eroic, în fața mărețului polonez Sobieski. Astăzi poarta este cu drag și larg deschisă oricărui călător care dorește să-i afle povestea eroică demnă de o epopee. Când pătrunzi în ea se deschide o curte interioară în care te întâmpină și astăzi marețul Ștefan. În cele patru colțuri ale cetății se ridică patru turnuri mărețe așezate cândva strategic spre a zări de departe musafirii nepoftiți. În interiorului acestui denumit ,,cuib de vulturi'', sculptat în stâncile muntelui nemuritor, curtea primitoare este mărginită de încăperi cu rol bine definit într-o mare familie de oameni gospodari. În partea de răsărit vizitatorul descoperă pe nivele, începând de la demisol:

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Apollon

POEME ÎN RITM DE TANGOU Nicolae DOFTOREANU TANGOU ÎNTRE DOUĂ LUMI

vechea închisoare care și astăzi te înfioară, când îi simți răcoarea accentuată, monetaria ale cărei vitrini pline de monede lucesc spre mirarea și încântarea românului că strămoșii au fost un neam nu numai harnic, dar și bogat, stârnind invidia și dorinta cotropitoare a străinului, în fața căruia ei au fost prea toleranți și darnici, asumându-și un destin hristic, urmată de o cameră de provizii alături de o cuhne; spre etaj pășind vizitatorul află: o ,,neagră temniță'' situată lângă paraclisul Sfântului Nicolae, camerele de locuit ale domnițelor și una a pârcălabului, funcție importantă în acele vremuri medievale. În partea opusă, cea vestică, la demisol și parter există, spre încântarea tuturor băieților și bărbaților, sala de arme, urmată de sălile de judecat, sfat și trecerea într-un iatac, iar la etaj camera de taină. În sud se dezvăluie o încântătoare terasă la etaj, unde ochiul uman percepe toată panorama asupra acestei minunății ale naturii în care se resimte și interveția omului, dându-i senzația pe moment, a acestei vremelnice făpturi cu fapte nemuritoare, de dominare asupra tuturor. Lapidarium de la demisol coboară omul cu picioarele pe pământ, alungându-i ispita de mărire. În punctul dinspre care vine noaptea, locul este ocupat doar de zidul de incintă. Rog cititorul să o descopere cu propriile simțuri și să-și ducă mai departe gândurile sale inspirate de cea care odinioară a fost un adevărat scut al Principatului Moldovei împotriva invaziei cuceritorilor: turci, tătari, unguri sau poloni.

Redând iar în primire vieţii Cu fiecare acceptare-a tinereţii Un sentiment banal Ce va găsi în mod neaşteptat, local, O altă potrivire... de final De la astral înspre carnal!

Motto: Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii! I.L.Caragiale (1852-1912)

Motto: Azi cuvântul Patriot, Trupul şi-l păstrează cel făptuitor Sinonim cu…Idiot! Spre-a-nvăţa ce-i moartea...Celor ce nu mor Mă face să-mi fie frică… Mantaua –Petru Solonaru să vă-ndemn, la o adică, Spre un boicot complet care să rezolve tot! Cu gândul de a defini Ţinând cont că noua “clicĂ” … de unde poate proveni Încadrează la “complot” Momentul critic în credinţă, Criticarea guvernării, Degust etape de… căinţă, …prin reforme-aleatorii, Sperând a reveni plăcut Fără nici o legătură asupra timpului pierdut… Cu nevoi de anvergură Ale ŢĂrii lor natale,… Spre-a-i da dorinţa de-nceput! Declarate nereale, Dar asta-i tot ce-mi amintesc De cei ce-au ajuns pe val În clipa-n care vreau să regăsesc Făr-a fi… revoluţionari, Misterioasele priviri Şcoliţi în ţară străină, Promise-n tandre potriviri! Inimă să nu deţină Pentru zona carpatină! Aşa că mă opresc un pic De frică să nu stric nimic Când ne-am solidarizat Atunci când nimbul face schimbul Şi-ntr-un tot ne-am ridicat, De la carnal înspre astral, În stil smuls, clasicizat, Anonimul, Doar c-aşteptând să-mi vină rândul, Ridicat Constatat că forţa superioară, la un rang nemeritat, Descoperită prima oară A temporizat seismul, De cei ce ne-au adus pe lume, Susţinând… anacronismul: Ne-mpinge numai spre RENUME, Că oricine se pricepe Uitând că viaţa-i “bun pierdut” Să schimbe…”modificarea”! Atunci când nu ai cunoscut Fără a gândi la rece, Deloc… IUBIRE-ADEVĂRATĂ! Ce-n ţară se va petrece, Ce-apare brusc revigorată Este bun conducător … la nivel hotărâtor, Când este … NECONDIŢIONATĂ Fiindcă pentru el urmarea, de un loc! A ce-aduce întâmplarea, Și asta... dac-avem NOROC! Mai deloc nu a contat: El era deja bogat! Așa că pentru-a defini …de unde poate proveni Însă NOI, Noi… cei ce trăim, Momentu-n care... mânioși Pe acest pământ sublim, Ne transformăm în ticăloși Constatăm că stilul smuls Și renunțăm la încercarea … N-a adus nimic în plus, De a ne regăsi visarea, Doar că ne-a făcut de râs: Ce-azi pare mică, prăfuită Aducând analfabeţi, Cam perimată, depășită, Oameni trişti ca oameni beţi, Fiind nemachiată, desuetă, Sau » violatori isteţi» Chiar dac-a fost cândva cochetă, Acolo unde odată era ţar-adevărată! E NECESARĂ... chiar CREDINȚA Că așteptare-a dat putința, De a aduce brusc, purificată Iubirea necondiționată Ce ne-o reconverti dorința-n în fericire.

Apollon

TANGOU în stil SMULS

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Biserica cu șerpi În Biserica Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Markopulos, din partea de miazăzi a insulei Kefalonia, la 25 km de Argostoli (Grecia), în fiecare an, de la 6 până la 15 August, se petrece un fapt minunat, pe care locuitorii l-au legat de icoana Maicii Domnului. Pe coasta dealului unde este așezat satul, cu mulți ani înainte, s-a săvârșit o minune. Odată sătenii au văzut cum un copac fusese cuprins de flăcări și au alergat înspre el, crezând că s-a aprins un foc în pădure. Când au ajuns acolo, au observat un fapt minunat. Deși copacul arsese până la rădăcină, pe ea se afla icoana Maicii Domnului pe care focul nu o atinsese. Locuitorii, plini de emoție, s-au închinat icoanei, după care au luat-o și au dus-o în biserica din satul lor, unde și ceilalți săteni au avut ocazia să se închine ei. A doua zi dimineața, când numărul celor ce voiau să se închine icoanei se înmulțise mult, cu toții au constatat că icoana lipsește. În cele din urmă, căutându-o, au aflat-o la locul ei de mai înainte. Era iarăși așezată pe rădăcina copacului ars. Icoana a fost adusă din nou în biserică, unde a fost încuiată. În următoarea zi, au găsit-o la același loc. După ce s-a săvârșit aceasta de trei ori, sătenii au fost convinși că voia Maicii Domnului este ca icoana să rămână acolo, pe rădăcina copacului ars. De aceea au construit o biserică deasupra rădăcinii copacului și au așezat în ea icoana. Mai târziu s-a zidit acolo o mânăstire de maici. Într-o zi s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirați (hoți de mare). După ce au coborât pe uscat, pirații s-au îndreptat spre mănăstire, cu scopul de a o prăda. Atunci călugărițele s-au rugat Maicii Domnului, ca să ocrotească mânăstirea și pe ele. Îndată s-a săvârșit minunea. Mânăstirea a fost înconjurată de șerpi, care i-au pus pe fugă pe pirați. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit și călugărițele și mânăstirea. De atunci, în fiecare an, se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 August pleacă.

Apollon

Descoperire de senzaţie făcută de o echipă de astronomi din Chile! Aceştia au identificat recent un sistem solar ce pare identic cu al nostru. Există aici o planetă cvasi-identică cu Jupiterul nostru, de acelaşi volum cu Jupiterul nostru, care are o mişcare de rotaţie în jurul unui Soare ca al nostru, soare care are o vârstă şi o compoziţie foarte asemănătoare cu ale soarelui nostru. Potrivit cercetătorilor, e foarte posibil ca acest sistem solar, denumit de cercetători HIP 11915, să aibă mai multe planete asemănătoare cu Pământul nostru, care, deci, să susţină viaţa. Până acum, studiile cercetătorilor s-au axat pe studiul sistemelor solare foarte puţin asemănătoare cu al nostru, care sunt populate de planete uriaşe, vizibile pentru aparatura noastră. Faptul că acum astronomii au descoperit acest sistem solar ce pare în oglindă cu al nostru este, prin urmare, o descoperire cu adevărat senzaţională, iar descoperirea unui Jupiter atât de asemănător cu al nostru e un moment de cotitură în astronomie. Jorge Melendez, coordonatorul echipei care a făcut descoperirea, a poreclit acest sistem solar Sistemul Solar 2.0 şi acum, caută o planetă asemănătoare cu Pământul, căreia să-i spună Pământul 2.0. Megan Medell, de la Universitatea din Michigan, şi ea parte din echipă, a spus că descoperirea este „un semn incitant” al existenţei altor sisteme solare identice sau cvasi-identice cu al nostru, care abia aşteaptă fie descoperite.

Unicul și inegalabilul Petre Țuțea

Dacă într-un an șerpii nu se arată, aceasta este un semn prevestitor de nenorociri pentru insulă, așa cum s-a întâmplat în 1940 și în 1953, când insula a fost zguduită de cutremur. Nimeni dintre specialiștii, care au cercetat șerpii, nu-i poate așeza într-una din cunoscutele specii de șerpi. Sunt de culoare gri, subțiri, a căror lungime nu depășește un metru. Au pielea catifelată, iar pe cap, precum și capătul limbii, formează o cruce mică. Așa cum este bine cunoscut, șerpii sunt considerați tămăduitori și neprimejdioși, de aceea și credincioșii îi ating fără frică. De altfel, ei constituie unul din cele mai însemnate motive pentru ca oricine să viziteze insula în Postul Sfintei Marii. Pr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA

Apollon

Prima funcție a unei religii reale este consolatoare, fiindcă fără religie am lătra precum câinii. Ne naștem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrânim și murim. Și întreg peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu e o invitație la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita neliniștea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir - cum a intrat prietenul meu Cioran - prin disperare. Când va dispărea ultimul țăran din lume - la toate popoarele, vreau să spun - va dispărea și ultimul om din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine. A fost întrebat un țăran, în închisoare: ce înțelegi din tot ce spune Petre Țuțea. Zice: nu înțeleg nimic, dar e o grozăvie! La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce

am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuță de pușcărias. Ne dădeau o zeamă chioară și mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu țin minte anul… Când m-au anchetat am leșinat din bătaie. Iacă-tă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari și pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lașitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase … Treisprezece ani ! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozități.

Apollon “... neiertătoare cu propria mea ființă...” Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Diana Teodora COZMA,

s-a născut la Baia Mare. Este absolventă a ății de Litere din cadrul UTCN-CUNBM și actualmente urmează masteratul, Literatura română și modernismul european la Centrul Universitar Nord din Baia Mare.De asemenea, este membră a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș din 2014 și până în prezent. A publicat poezii în câteva reviste și antologii literare, printre care se numără:Nord Cultural, Nord Literar, Izvoare codrene, Popasuri culturale românești, Glasul Maramureșului, Iubirea dincolo de vis, Editura Studis, Iași 2014, Pași împreună, Editura Gutinul, Baia Mare 2014 și antologia românoalbaneză Anotimpul iubirii, (traducere în albaneză, de Baki Ymeri). A fost premiată în cadrul Festivalului Național de Literatură „Vasile Lucaciu” ediția a XIX-a, cu premiul Revistei Poesis, Satu Mare și cu premiul „Mihai Olos” în cadrul Festivalului-concurs pentru tinerii scriitori din Maramureș. Gheorghe Pârja, în paginile revistei Nord Literar, afirmă: „Diana Teodora Cozma, scrie poezie cu sinceritate și încredere în Cuvânt. Cum s-ar zice, calea este deschisă spre împlinirea vocii poetice. Și-a aflat un mod liric de înțelegere a realității. Cu lejeritate și comoditate în expresie. Poemele Dianei aparțin unei tinere care și-a maturizat viziunea cu autoritate. Spun pe înțelesul tuturor: poezia ei m-a bucurat. Este studentă la Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare. Merită să investim încredere!”Crezul ei artistic este: „Într-o lume învrăjbită, aflată în paragină, unde propria-ți umbră îți pune sabia lui Damocles deasupra capului, singura modalitate de a lupta și de a te apăra de demonul din tine, este scutul poeziei”

Săgeata lui Cupidon

Despre Întuneric Mă atrage întunericul la fel cum mă atrage lumina. Cu toate acestea, l-aș separa de noaptea și bezna morbidă, căci întunericul e altceva! Nu l-aș putea închide într-un borcan cu formol și nu i-aș putea modela niciodată chipul din lut. Îl vreau intact, neatins și veșnic tânăr! Îl vreau doar pentru mine! Cu siguranță, el m-ar înțelege de ce nu vreau să-l împart cu nimeni, deși eu nu înțeleg. M-ar înțelege de ce mă cert cu luna, care-l strânge-n brațe și care-l strigă încontinuu Tată ! M-ar consola și m-ar primi cu tandrețe în brațele reci Căci îmbrățișarea lui m-ar face să dansez tango prin ploaie, chiar dacă nu mă pricep și cu siguranță mi-aș rupe mâinile și picioarele… mi-aș pierde chiar și văzul Iar atunci… aș vedea doar negru prin pupilele dilatate Negru, mult negru, noian de negru… Te-aș vedea pe Tine, Doamne În toată întunecimea Ta!

Să pășești pe întuneric cu mâinile întinse către cer, traversând prăpastia localizată între infern și paradis pare o încercare mult mai grea decât munca lui Sisif! Să pășești pe pietre încinse, gravate cu smoală încinsă este de-a dreptul demonic! Să-ți atingi călcâiul și să vezi cum acesta arde de dorul de a mai călca o dată în săgeata care-l rănește, e un paradox Ahile trebuie să fie nebun să-și dorească un călcâi nou și să creadă că acesta nu va fi din nou străpuns de o altă săgeată înveninată… Ce groaznic s-ar simți Cupidon dacă și-ar pierde tolba cu săgeți, căci oare să fi fost Ahile, cel străpuns de săgeata Pajului? Cu siguranță,căci Pajul e viclean și nu-și lasă săgețile pe mâna oricui! ……………………………………………………………………… Ahile răcni revoltat din întreaga lui făptură: Cum aș putea să mă răzbun? În ce călcâi să-i înfig lui Cupidon propria-i săgeată? Stângul? Dreptul? În ce direcție să-mi îndrept privirea? Cupidon nici măcar nu are călcâie! El are aripi!

Despre urât…

Nu mă gândesc să scriu despre frumos, viață veșnică și despre perfecțiune. Vreau să scriu despre urât, amărăciune și impuritate! Alunecare în vid Diformul mă atrage într-un mod plăcut, Cu capul plecat, cu ochii înfipți în pământ Perfecțiunea? Perfecțiunea m-ar enerva la culme! urmăream gropile de pe trotuarul condimentat cu tăciune… Impuritățile, haosul și greața existențială mă cutremură Auzeam trenul cum gonește în grabă, șuierând de trei ori până în măduva oaselor dar ador să vorbesc despre ele în semn de protest. în timpul lungilor ore de somn tomnatic în care, prefer să stau trează! din șine ieșeau scântei, în urma roților rămăsese un În schimb, frumosul și omul perfect m-ar plictisi de moarte! miros de praf de pușcă și de fier încins în cuptor. I-aș încuia pe schizofrenicii perfecți într-un geamantan vechi, Pasărea cu roți de plumb a fost spintecată de ghearele timp de 10 ani și le-aș implanta cipuri asemenea animalelor. unui corb negru care croncănea într-una … Apoi, i-aș obliga să-și privească încontinuu chipul bolnăvicios Pasagerii își cărau servietele mai greoaie decât propriul într-o oglindă spartă, în timp ce, voi avea satisfacția ucigătoare lor trup, pășind în grabă ca nu cumva să piardă și al de-ai batjocori perpetuum când vor striga puternic: doilea tren buimac… Am îmbătrânit! Picioarele lor sunt lipite precum coada unei sirene ce-și Iar atunci, îmi voi deschide din nou geamantanul putred și le voi cântă durerea pe-o piatră din mijlocul Mării Egee. vârî pe veci osemintele îngălbenite, de care, va mai spânzura doar Să ne punem dopurile în urechi ! zise Ulise…ca nu carnea putrezită a unei civilizații infecte! care cumva să alunecăm în moarte neliniștiți.

O umbră… Am băut azi din absintul norilor și dintr-o dată sufletul mi s-a transformat în furtună… încât, am fost neiertătoare cu propria mea ființă. mi-am alungat sufletul din trup și i-am spus să nu se mai întoarcă niciodată înapoi căci unde se va întoarce el nu voi mai fi eu. va rămâne doar umbra a ceea ce a fost odinioară o umbră crispată, apatică și neiertătoare o umbră în care de cele mai multe ori mă mai regăsesc și astăzi.

Apollon31

Apocalipsă stranie

Prin aerul urban cu miros de combustibil, mai simt încă briza imaginară a unei dimineți marine… Cred că sufăr de anamneză căci îmi pare că… secundele sunt picioarele lungi ale unui păianjen umflat de seva mediocrităților urbane, țesându-și pânza în locuri macabre unde muștele… sufocate în sidef își găsesc sfârșitul sfâșietor. E-o apocalipsă stranie, un dans ambiguu al unei civilizații înapoiate care își șterge ochii de praf cu batista însemnărilor maladive ce-au construit istoria unui secol infect.

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

DIN COTIDIAN

Diana Adriana MATEI

VIAŢA DE CENACLU Nicolae MĂTCAȘ „Stripteuzul” nostru, sprijinit de bară Tramvai ticsit. Prin faţă, două graţii Tembele stau pe-un loc pentru bătrâni. Un şont mai-mai să-şi iasă din ţâţâni: Eterna luptă între generaţii. -Ai fi putut plimbarea să-ţi amâni, Prinde-a presa o jună pe turaţii. A doua: -Milui-mi-l-ar urlaţii Şi da-i-ar la vreo două săptămâni! „Stripteuzul” nostru, sprijinit de bară: -Sfârşitul ştiu că nu mi-i cap de ţară. E-aproape, sigur. Clar. Netenebros. Mai rău de-al vostru:-atâta-i de departe! Prezentul – trist, că mai ţi-i dor de moarte. Vă fie viitorul luminos!

Dar nu importă-n viață cine-am fost Tu mături praful de pe cine-am fost, Eu mă revolt întruna: ce suntém? Îmi vărs, firește,-amarul pe sistem, În care omul n-are preț de cost. Ce anatemă, Doamne, ce blestem, Diurn, ne face viața zi de post? Nu-i mai cu haz sistemului anost Să-i injectăm vreo trei celule stem? Nu ne-am trăit-o, viața, fără rost? N-am câștigat onest hrinca de pâine, Tot avansând, cu greu, din post în post? Ca ieri vom fi și az, și, poate, mâine. Dar nu importă-n viață cine-am fost, Ci doar un lucru, singur: ce rămâne?

Fior de iarnă Mă doare când îmi aştern cuvintele omăt în versuri şi paginile tac de fiecare dată în aceeaşi limbă nu ştiu câte ierni ar trebui să mai dezgheţ pentru a-mi atinge geniul creator cu ce-ar mai fi de scris fără de grijă când din condei ţâşnesc ecouri iar foaia mea velină ar putea şi ea fi o poezie scrisă cu cerneală albită-n călimară

Seara aceea Începuse să curgă din mine cu mâini cu degete din mâini curgea cu tine, tot, în palma mea Ce mai vorbea-ntre noi continua să tacă privirea-ne, poveste oarbă Ce se-atingea, ni se-aduna înserarea se-nnopta se mult vedea din ce era şi-eram din ce nu mai era

Nimic Ochii mei nu mai scriau nimic nici măcar ochi nu mai erau citeai între zerouri citeai bucăţi de piele-ntoarsă cu paginile rupte-ntre cifre

Apollon 32

citeai... fără de tine

Născută în oraşul lui Nichita Stănescu; Membră a cenaclului „Atitudini” – Casa de Cultură “I. L. Caragiale”(2012-2014) şi a cenaclului pentru copii şi tineret „Orfeu”/2012-prezent; Corector la revista Spirala Cunoaşterii/2013-prezent; Redactor la revista R.O.C.A.D.A./2013 Apariţii în reviste: Adolescentul (Ploieşti); R.O.C.A.D.A (Ploieşti); Spirala Cunoaşterii (Ploieşti); A.V.A. (Timişoara); Orizonturi Literare (Petroşani); Dăruiri Literare (Orăştie); Atitudini (Ploieşti); Destine Literare (Canada); Oglinda Literară (Focşani); Literatorul (Bucureşti); Helis (Slobozia); Nomen Artis (Bucureşti); Climate Literare (Târgovişte); Boema (Galaţi); LitArt (Târgu-Mureş) Constelaţii diamantine (Craiova); Vatra Veche (Târgu-Mureş); Bogdania (Focşani); Poezia (Iaşi); Amurg Sentimental (Bucureşti); Tribuna (Cluj-Napoca); Negru pe Alb (Bucureşti); Lohanul (Huşi); Bucureştiul literar şi artistic (Bucureşti); Gazeta cărţilor (Ploieşti); Sintagme literare (Dudeştii Noi); Melidonium (Roman); Revista Nouă (Câmpina); Urmuz (Câmpina); Nord literar (Baia Mare); Plumb (Bacău) Antologii: Din pana egretei/2013; Romeo şi Julieta la Mizil/ 2012 - 2013; Poezii de iarnă /supliment al revistei A,V.A./2014; Nimic despre ceaiul de muşeţel/2014; Expresia Ideii 6 – Poarta fluturilor/2014; Romeo şi Julieta la Mizil/ 2013-2014; Colecţia “Anotimpuri Româneşti” - Volumele – Vara/2014 – Toamna/2014 – Iarna/2015 – Primăvara/2015 Revamşa cuvintelor/ASPRA/2014; Terapie prin poezie/2014; Limba noastră eminească/2014; În aşteptarea sărutului promis/2014 Volume personale: Ştefănuţ lingea un geam/poezii pentru copii/2010; Chip de nasturi/2012/prefaţă: Gore Maior; Azi lateral/2014/prefaţă: Radu Almăşan (Bosquito); Cântec de sânge albastru/2014 Premii şi diplome: Locul III la “Concursul Judeţean de Eseuri” pentru liceenii din şcolile cu profil ethnic/2010; Diplomă de merit acordată pentru activitatea literară depusă în cadrul cenaclului „Orfeu”/ 2013; Diplomă de merit acordată pentru activitatea literară depusă în cadrul cenaclului „Orfeu” / 2015. Referinţe critice: Gore Maior, Marian Dragomir, Gabriela Teodorescu, Alex. Ştefănescu, Ion Bălu, Radu Almăşan, Petre Rău, Elena Costea

Strigăt Te strigam din ce în ce mai des mai îmbrâncit până când nici eu nu m-am mai auzit Te coborai ca o durere cânt al strigătelor mele în piept bătându-mi bolduri în inimi, patru colţuri Cândva, mă tem că am să-ţi fiu doar viu pustiu într-un sicriu c-ai să-mi devii şi tu târziu c-or să-mi absoarbă codrii din desime şi pe astăzi din mâine

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

CENACLUL LITERAR-ARTISTIC “Vasile Alecsandri”, Paşcani, Iaşi, România, preşedinte (poet coordonator) Valentina BECART

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, undeva în ţinutul Bacăului, Moldova — d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Poetul, spunea Heidegger – comentându-l pe Holderlin – „stă în prezenţa zeilor şi este receptiv la proximitatea esenţială a lucrurilor.” Vocaţia lui îi cere să participe simultan la absolut şi la concretul istoric din care face parte. Numai prin această dublă participaţie poezia îşi realizează menirea de „fondatoare a fiinţei şi a esenţei tuturor lucrurilor.” Ea este limbajul originar dăruit omului ca să mărturisească ceea ce este integrându-se, prin această mărturisire, în totalitatea existenţei.” Meditaţii critice – Octavian COTRUŞ

POEZIA E MIREASA Poezia e mireasa, ce a fost cândva răpită, De un paj numit poet, adorată şi vrăjită… Astăzi este ostenită, nu mai îndumnezeieşte, Nu-mbujorează obrajii, zi de zi se veştejeşte.

Peste jalea neuitării…

Pe calea vremelniciei, a păşit cândva, ca odă, Ba ca imn, ba închinare, s-a tot adaptat la modă Încă poate fi protestul, infertil şi-nsingurat, Pe grumazul realităţii, ca pumnalul împlântat.

Malul de sub “Dealul Mare”, “Ţarina Cotenilor”, Azi depun noi mărturii, de moartea sătenilor ... Prutul le-a ştiut osânda, a stat strajă şi planton, Din Mahala şi Ostriţa, fuge-n noapte un pluton…

Paji imberbi ai poeziei, risipiţi în patru zări, Îi duc mantia zdrenţuită, nu plocoane şi urări Fiecare dintre ei, îi duce câte-o bucată… Şi în urma lor rămâne, o fâşie sfârtecată…

Conducător l-era Domnul, cu oştirea lui de îngeri, Pământeana lor iscoadă i-a abandonat cu plângeri, Duşmani, noapte, i rachete, câini dresaţi îi sfâşiau, Moartea-i secera întruna, că nici îngeri nu-i păzeau.

Asemenea unei păsări, ce-are zborul ferecat, Tot aşa şi el, poetul, este în prizonierat… De sub paşii lui, aievea, pare-a răsări o mladă, Cu vestiri de fructe coapte, pe o strună de baladă.

Turnători erau şi-atunci şi vor fi cât va fi lumea, Turma s-a împrăştiat, mitraliera trăgea-ntruna… Trupuri cădeau sfârtecate şi în spate şi în faţă , Tinere, feciori şi mame, cu pruncii ţinuţi în braţă...

Realmente-i dispărută din cadastrul planetar, Meseria de poet, nu-i pe arginţi că este har! Doar poeţii nu au patrii şi nu au nici naţiune, N-aparţin de teritorii, n-au majuscule la nume

Cizma bolşevică-şi puse, talpa pe a lor grumaz, Baioneta le-o înfipse, fără milă-n trup şi obraz… Sângele curgea şiroaie şi zăpada se-nroşea, Cerul se umplea de milă… însă nu intervenea…

Ei n-au decât poezia, cea veşnic rătăcitoare, Pururea nefericită şi atotstăpânitoare… Drum de piatră sfărâmată, o cale ruptă din rai, Pulberea de la răspântii, poveşti cu zâne şi crai…

Grănicerii informaţi, aşteptau la pândă prada... Peste apa îngheţată, cădeau trupuri cu grămada Multora le-a fost sicriu-n ape tulburi-nvolburate, Alţi-n gropile comune, cu oasele sfărâmate…

LA FÂNTÂNA ALBĂ Pe poteca-ngustă, calc printre morminte, Freamătă pădurea cu prelung suspin… Se aude-un geamăt printre oseminte, Ca la o icoană, m-aplec,…mă închin.

Muribunzi, răniţi şi morţi, pradă prinsă-n colivii, Au fost aruncaţi în groapă, şi-astupaţi încă de vii, Plânge o ciocârlie, lângă vechea cruce, Două nopţi şi două zile s-a mişcat în loc pământul, Strigă şi suspină…pare că blesteamă Până când le-a ieşit duhul, şi-a cântat a jale vântul… Şi mă mustră aspru, gândul ce-mi aduce, Dorul veşniciei… după ţara mamă… Doar o sută şapte tineri, au putut fi dezgropaţi, Aduşi acasă pe sănii.... şi creştineşte-ngropaţi, La Fântâna Albă, pe sub vechea glie, Stau de strajă-n cimitir crucile albe de vreme, Dorm copii şi mame şi străbunii mei, Peste jalea neuitării, cerul plânge, vântul geme… Sânge şi blesteme, au curs… să se ştie,

Apollon

Că sub huma asta, sunt români şi ei…

Elena POPA REPEZIŞ ÎNTÂIUL GÂND Un soare cald şi biblic coboară în adânc Şi strigătul vieţii e-mbrăţişat de ape… Întâiul gând se naşte din trupuri şi din cânt, Resoarbe curcubeul lumina de aproape. Dureri pietrificate pe buzele-mi brumate, Se-ntorc iar în ţărână, se spulberă în vânt Şi iarăşi să mă nasc în zorile-nstelate, O notă pătimaşă cuprinsă într-un cânt... Pe când se lasă seara peste fiinţa firii Ş-adoarme nemurirea în poala unei nopţi, Eu recompun mirajul din visul omenirii, Când măreții celeste tronează peste bolți O floare neculeasă, pe calea neumblată, Să fiu de tine ruptă şi să mă pui în sân, S-aştept înfiorată peste fâneţi să cadă, Un bob suav de rouă cu chipul de jupân Vrăjit, târât de umbre în toamna exilată, În ochiul de lumină ce ascunde-un asfinţit, De zodii compromis în seara-nmiresmată, Pe drumul către denii cu visul colbuit… Să mă destram ca sensul din slova cenzurată, Ca cel dintâi chemat şi ultimul proscris… Ca turla fără clopot, cărbune stins pe vatră, Ca floarea pe-ntuneric, sub semnul interzis…

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

DIN COTIDIAN

VIAŢA DE CENACLU Constantin IORDAN Dor de EMINESCU… Născut prin har divin din piatră carpatină, De–un meşter GETO–DAC şi–o sabie ROMANĂ, Sorbind dintr–un LUCEAFĂR ploaie de LUMINĂ, S–a risipit în STIHURI, cugetului hrană. ...Încă doinind şoptit amurgului pe dealuri, De DOR murind în CER şi înviind din APE, Durerii dând IUBIRI precum speranţe–n valuri, EL cântă pretutindeni: în COSMOS şi...APROAPE!

Grigore Vieru... Iubiți-l pe Vieru, ca pe-o carte Înveșmântată-n grai moldovenesc Și plămădită (prin absurd!) departe De meleagul din obârșii-Românesc. Iubiți-l pe Vieru, ca pe-un frate Cu Eminescu, Păunescu și cu noi; Din reguli pământene descifrate Să facă-n ceruri un „Cenaclu-doi”. Iubiți-l pe Vieru, cât se poate, În clipa ce-o trăim, cu fantezie, Să-l pomenim diurn, în cele-toate, Cum El ne-a veșnicit în... poezie. ...Și dacă Prutul ne desparte încă În nerv și-n obiceiuri consacrate, Cu patimă și dragoste adâncă Iubiți-l pe Vieru, ca pe-un... Frate.

Apollon 34

România tainică

Apollon

În prag de 1 Decembrie, scriu aceste rânduri, ca un omagiu pentru România adevărată, România mea, a ta, a lui, a noastră, a celor care o iubim ca pe o mamă, ca pe o soră, ca pe o soție, ca pe o fiică. România nu e cea de la televizor, cu care ne-am obișnuit. Aceea este un surogat, un înlocuitor al României adevărate. România mea nu este țara circului de prost gust, a certurilor și scandalurilor, a corupților și hoților, a proștilor și leneșilor, a cocotelor, a fâțelor, a așa-zișilor artiști și intelectuali de doi bani, a cerșetorilor de prin canale și din gropile de gunoi. România mea nu este țara de la coada tuturor clasamentelor țărilor civilizate, țara despre care atâția spun că le e rușine să trăiască în ea…! România adevărată, România mea, a ta, a lui, a noastră, a celor care o iubim ca pe o mamă, ca pe o soră, ca pe o soție, ca pe o fiică este România tainică și trainică. Este România care a supraviețuit mii de ani pe aceste locuri, înfruntând viscolele, hoardele, secetele, inundațiile și toate greutățile și pericolele. Este România în care îl găsesc pe badea Ion lucrând cu speranță pământul, plângându-și morții și legănându-și copiii. Este România în care găsesc meseriașul cu înaltă calificare, inginerul capabil, intelectualul devotat culturii, profesorul care se topește la catedră precum făclia ca să împărtășească lumina, medicul care stă zeci de ore cu bisturiul în mână ca să redea viața și sănătatea, ostașul care veghează zi și noapte la fruntariile țării. Este România în care politicienii adevărați și diplomații devotați neamului românesc stau la cârma țării precum un căpitan de corabie, scrutând depărtările și adâncimile, intuind pericolele, ocolind stâncile, punând interesul național mai presus decât interesul personal și mai presus decât însăși viața lor. Este România în care copiii pot să viseze cu încredere la viitorul lor și să și-l clădească pe-ncetul. Este România în care savanții pot să-și găsească rostul și să dea țării, neamului și lumii întregi roadele muncii lor. Este România copiilor și tinerilor talentați, olimpici în sport și în diferite discipline ale științei, care fac ca tricolorul să fie văzut în lumea întreagă și imnul țării să fie ascultat de miliarde de pământeni. Este România în care îmi place să trăiesc, să-i admir munții și codrii, dealurile și câmpiile, holdele, livezile și podgoriile, fluviul și marea, râurile și fântânile, monumentele, mânăstirile, bisericile, troițele, satele și orașele. Este România în care preotul își face cu adevărat datoria lui de preot, credincioșii umplu bisericile și înalță rugă spre Creator pentru ei, pentru cei dragi ai lor, pentru țară, pentru neam. Este România în care aud doina, colinda și privighetoarea, văd veșmântul frumos lăsat de zestre din strămoși, hora, datinile și tradițiile noastre scumpe. Este România în care-l găsesc pe Eminescu, pe Enescu, pe Brâncuși, pe Cantemir, pe Iorga și pe tot neamul lor. Este România care are o istorie milenară ca un pașaport spre eternitate, cu voievozi și cu martiri, cu viteji și cu sfinți, cu morminte știute și neștiute. Este România cu pământul spălat de sânge și de lacrimi, cu speranțe scrise-n cronici și pe stânci. Este România celor ce-au fost, a celor ce sunt, a celor ce vor fi din neamul românesc pe acest pământ. Aceasta-i România adevărată, România mea, a ta, a lui, a noastră, a celor care o iubim ca pe o mamă, ca pe o soră, ca pe o soție, ca pe o fiică este România tainică și trainică. În prag de 1 Decembrie, toți cei care suntem români și simțim românește, să înălțăm o rugăciune către Tatăl Ceresc și către Împărăteasa Cerului și a Pământului să ocrotească România și pe români, să le redea speranța de mai bine, spor în viață și-n credință, să-i apere de liftele păgâne, de dușmani și dușmănii, de tot răul din ei și din jurul lor. La mulți ani, România adevărată! Pr. Al. Stănciulescu-Bârda Scrisoare pastorală Foaie periodică a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIV (2015), nr. 314 (16 – 30 Noiembrie)

Apollon

Nr. 1 (69), ianuarie 2016

Colţul lui Petrache

VITRINA CU VITRIOL Ananie GAGNIUC

În pregătire

Apollon Ananie Gagniuc văzut de Leonte Năstase

O LECŢIE DESCHISĂ Ca inspector şcolar, mi-am dat seama că e tot mai greu să faci ore cu copiii, în ziua de astăzi. La ultima lecţie deschisă la care am participat, învăţătoarea a trecut în revistă materiile învăţate. Întâi a întrebat şcolarii dacă s-au pregătit pentru lecţie. O mare de mâini s-au ridicat în sus şi, iniţial, am avut impresia că toţi au învăţat şi vor să răspundă. - Eu, se ridică Gigel, am vrut să învăţ, dar tata mi-a zis că n-are nici un rost, că astăzi poate ajunge departe orice prost. Că suntem o societate a tuturor posibilităţilor… - Eu m-am uitat la filme pe calculator, sare alt băiat şi vreau să mă fac infractor, că de multe ori aceştia ies învingători, cunoscând şcoala vieţii şi nu cea pe care o urmăm noi acum… - Iar pe mine mama m-a trimis afară, la joacă şi mi-a zis să nu vin până nu mă cheamă ea. Aşa face de câte ori pleacă tata în delegaţie şi vine cineva la ea... - Să trecem la lecţie!, încercă învăţătoarea să oprească avalanşa pornirilor rebele. - Ia spuneţi-mi, în propoziţia „Bunica îmbracă bundiţa.”, care este subiectul? - Eu ştiu care-i cauza, sare un pistruiat. Frigul din casă! - Stai jos! Răspundeţi numai când sunteţi numiţi. Ia spuneţi, ce faceţi dimineaţa, când vă sculaţi? - Spun eu!, sări un grăsunel, ridicând două degete. Aprind lumina, dacă este curent. Apoi mă spăl dacă, mă scuzaţi, curge apa. După care trec la masă şi mănânc, dacă-mi dă ceva mama sau dacă are ce-mi da… - Da, bine…Ia spuneţi, care sunt cele mai scumpe fiinţe? - Porcii, doamna învăţătoare. Tata a spus că sunt enorm de scumpi! Roşie ca focul, învăţătoarea m-a privit cu coada ochiului. Am lăsat privirea în jos, cam la nivelul tivului fustei. Mi-am zis că n-are nici o vină, aşa e tineretul din ziua de azi. În final copiii au făcut o analiză literară a poveştii „Harap Alb”, în care au spus că Setilă şi Flămânzilă au fost români, Ochilă privea numai spre occident, iar Păsărilă Lăţ Lungilă se ridica în vârful picioarelor şi tot nu ajungea la preţuri, aşa de mult s-au ridicat… Cât despre Gerilă, tot al nostru este, dar acum noroc ca venit primăvara şi e mai cald afară… Copiii din ziua de azi sunt teribili! Ştiu de toate, fac de toate. Păcat că nu au de toate. Dar, asta-i altă poveste!

Apollon 35

Nr. 70 luna februarie 2016

Nicu PETRACHE ne prezintă pe

Alireza PAKDEL - Iran Premiul de Excelenţă Festivalul Internaţional de caricatură

“REVELIONUL CARICATURIŞTILOR - 2015”

Direcţionează

către Asociaţia Societatea Culturală Apollon - organizaţie civică, nonprofit, neguvernamentală, bazată pe voluntariat şi dedicată binelui public, prin cultură, artă şi civilizaţie cu aportul membrilor săi şi al simpatizanţilor. Revista Apollon este un proiect cultural menit unei resurecţii morale şi spirituale a românilor. Pentru a redirecţiona 2 % din impozitul pe venit către Asociaţia Societatea Culturală Apollon şi implicit către revista de cultură, artă şi civilizaţie Apollon completează Formularul 230/ANAF, dacă ce îl descarci după www.revista apollon.ro. Participi astfel la toate actele de cultură realizate de Apollon, atât în ţară cât şi în străinătate. MULŢUMIM! Pentru relaţii îţi stau la dispoziţie telefoanele redacţiei.

Societatea Culturala Apollon

ABONAMENTE ANUALE LA

REVISTELE DE CULTURĂ, ARTĂ ŞI CIVILIZAŢIE

Apollon 170.00 ron/an

Apollon Junior 116.80 ron/an

Termeni şi condiţii: Valoarea abonamentelor se achită în RON în Contul deschis la B.R.D. Sucursala Urziceni cu numărul RO89BRDE230SV15507692300, Asociaţia Societatea Culturală Apollon, C.I.F 21888890, Calea Bucureşti, 61-63, bl.OH1, parter, Urziceni, Ialomiţa, 925300. Ordinul de plată se trimite, în copie, la redacţia revistelor, prin e-mail: ro.tv.kalin@gmail.com cu specificaţia “ABONAMENT APOLLON”, împreună cu numele abonatului şi adresa unde trebuie trimisă revista, după fiecare apariţie lunară. În preţul abonamentului sunt introduse şi taxele poştale de expediere!

Vă mulţumim!