Revista bogdania nr 31 32 ianuarie februarie 2017 by Revista Bogdania

BOGDANIA Revistăde creaţ ie şi cultură Anul V / Nr. 31-32 / 2017

Lunile: ianuarie - februarie 2017 ISSN 2343-8061 ISSN-L 2343-8061

Cuprins 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19.

20.

21. 22. 23.

24. 25.

Ionel Marin: Câteva aspecte privind Interesul Național – 3 Ov. Țuțuianu : Continuitatea Dacilor în zona Câmpulung-Muscel – 5 Chifu Ecaterina: Mihai Eminescu, suflul viu al istoriei Geto-Dacilor – 10 Andrei Pogany: Aspecte ale curentului literar paradoxism în poemele lui M. Eminescu – 15 Laurențiu Epure: ”La Unirea Românilor”– 17 Cele mai frumoase poezii: Mihai Eminescu și Grigore Vieru – 18 George Petrovai: Enigma vieții-parte din seria infinită a enigmelor Universului – 21 Ionel Marin: În memoria timpului - Poetul Victor Sterom – 24 Nicolae VASILE: POEZIA IUBIRII –26 Medalion liric: C.P. Bălan, George Călin, G. Terziu, Eugen Evu, Irina Lucia Mihalca, Elena Armenescu, Cornel Balaban, Marin Nicolescu, Vasile Groza, Geo Călugăru, M. Nedea, I. Marin, C. Cristescu, Elena Andreea Cojocaru, Alexandru Ciocioi, Adrian Răcaru, Dumitru Pricop, Rodica Romicri, Ștefan Dumitrescu, C. Bota, Vasile S. Ghican, Ion Apostu, O. Sava, Nicolae Sârbu, Iancu Florina, C. Toma, Vasile Buruiană – 28 Medalion poeți din Canada: –Alex. Cetățeanu, Eva Halus, Lia Ruse, D. Ichim, Melania Caragioiu – 47 Aniversări: Ion Fercu - 65 de Cornel Galben – 50 Epigrame: Viorel Martin și Ion Croitoru – 52 Debut: Stoian Ilinca – 53 Poezii pentru copii: Vasile Groza, I. Minciunescu, Magda Simionescu – 54 Nicolae Vasile: Episodul 3 din romanul foileton ZÂNA ȘI VIAȚA – 56 Fragment din nuvela ”Scuzați, că mor”! de Năstase Marin – 59 Gavriluț Roxana: Caleidoscop – 62 Recenzii, cronici literare, comentarii semnate de: Corneliu Cristescu, Mihai Antonescu, Valentina Becart și Ioana Stuparu – 63 Din creațiile tinerilor creatori premiați la Festivalul național Bogdania: Perți Elena-Mădălina, Cozma Iliuță – 74 Ben Todică: Despre experiența la superlativ a unei femei obișnuite -Alexandrina Stroiu – 77 Luca Cipolla (Italia), poezii – 82 Evenimente culturale: Regal literaro-sportiv la ICR, 9 ianuarie 2017; Regal de muzică și poezie la Galeriile de Artă din Focșani; Ziua Culturii Naționale la Panciu, 16 ianuarie 2017; Cenaclul Literar Ing., Nr. 45; Omagierea lui M. Eminescu la Școala Gimnazială ”Al. Vlahuță” din Focșani, 18 ianuarie 2017; Ziua Unirii la Focșani, 24 ianuarie 2017 ; Noutăți editoriale – 83 În atenția tinerilor creatori – 97 Semnal editorial – 99 Coperta – Cetatea Râșnov din județul Brașov

Revista BOGDANIA, revistă de creație și cultură este fondată și editată de Asociația cultural-umanitară Bogdania din Focșani.

REDACȚIA REVISTEI BOGDANIA Ionel N. MARIN (Președinte Asociația cultural-umanitară Bogdania) Redactor şef Editori seniori: Nicolae Vasile; Vasile Groza Redactori: Geo Călugăru, Michaela Al. Orescu, Năstase Marin, Nicolae Octavian Lupu, Adrian Nicolae Popescu. Secretar de redacţie: Bogdan Florea Membri de onoare: - Acad. VALERIU D. COTEA, membru titular al Academiei Române; Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA), membru titular USR şi al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte; GHEORGHE A. STROIA, scriitor, membru ARA. Adresa redacţiei: Focşani, Strada Contemporanul nr.28, cod 620065, jud. Vrancea Telefon mobil: 0752862369. Materialele se trimit cu diacritice pe adresa de e-mail: ionelmarin55@gmail.com În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în mod direct, conform legilor în vigoare, de conţinutul materialelor publicate. Textele nu se înapoiază. Pentru eventualele greşeli de tehnoredactare vă cerem scuze. Puteți sprijini revista de creație și cultură Bogdania, proiectele Asociației Cultural-umanitare BOGDANIA, redicționând 2% din impozitul anual pe venit (D. 230) sau prin donații în contul: RO11BRMA0999100047750380,Banca Românească; CIF- 29080784. Vă mulțumim!

Anul V, Nr. 31-32, ianuarie-februarie 2017 ISSN 2343-8061 ISSN-L 2343-8061

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Naționalismul se referă în primul rând la Dreptul strămoșesc, iar patriotismul la Dreptul pământean prin apartenența națiunilor la același teritoriu, indiferent de limba vorbită. Naționalismul patriotic promovează națiunea fără opresiunea minorităților conlocuitoare și nu are nimic în comun cu naționalismul șovin sau xenofob. Naționalismul antiromânesc din unele țări neagă faptul că vorbitorii de limba română dinafara României, deși au aceleași origini, afirmă că nu aparțin neamului românesc întrucât nu posedă cetățenia română. ”Istoria românilor” la recomandarea Consiliului Europei a fost transformată în manual de istorie și astăzi se tinde, îngrijorător către un genocid cultural care să ducă la estomparea și ștergerea din conștiința publică a identității de neam și tinde să se ”realizeze” un Om universal, de fapt un Om de nicăieri, ”al nimănui” și inadaptabil cerințelor aberante ale globalismului contemporan. S-a mers prea departe prin crearea unei penibile și ilegale stări de redenumire a etniei ”Țiganilor” din țară (de neam indian), cu denumirea de „rrom” şi chiar mediatizarea unor spectacole de divertisment, de manele ale așazisei etnii ”rromă”, care aduc mari deservicii culturii române și nu este în interesul național al României. Cultura română trebuie să aibă o contribuție importantă la înflorirea spirituală a națiunii române și afirmarea identității și valorilor românești în lume. “Un interes național – spune Samuel Huntington – este un bun public care preocupă pe toți, sau pe cei mai mulți cetățeni; un interes național vital este acel interes pentru care ei sunt gata să-și verse sângele și să-și cheltuiască bogăția pentru al apăra. Interesele naționale combină, de regulă, securitatea cu preocupările materiale, pe de o parte, și preocupările morale și etice, pe de alta parte“ După părerea mea interesul național cuprinde o sumă de interese care au ca scop final securitatea, libertatea, bunăstarea și afirmarea națiunii române în lume. ”Interesele vitale ale statului național românesc sunt în strânsă interdependentă cu

Editorial Câteva aspecte privind INTERESUL NAȚIONAL - În prezent asistăm la o degradare a vieții politice, economice, sociale și la o profundă criză morală în societatea umană. Aproape zilnic la posturile de televiziune, în mass media din țară și de altfel din întreaga lume se creează o stare de disconfort, de agitație și de tulburare a normalității, de producere, uneori cu reacredință a uneori stări confuze și de perpetuare a corupției, fărădelegilor și violenței. Sunt încurajate comportamentele aberante precum: perversitatea, pornografia, libertinajul, abandonul familial, hoția, comportamentul agresiv în familie, drogurile, sexul, sinuciderile și altele, care produc instabilitate, înstrăinare, violență și chiar haos. Traiul zilnic, viața a devenit tot mai nesigură, stresul, agitația, depresia – boli ale contemporaneității. Lipsa modelelor, minimalizarea valorilor autentice din diferitele domenii de activitate, superficialitatea procesului de educație, au sporit formele crizei morale din lume și din societatea românească. Depresia, nemulțumirile au ajuns la cote alarmante și datorită sărăciei, inechităților sociale și a lipsei de șanse reale de afirmare prin muncă, cinste, competență, valoare. Normalitatea este atacată de impostori, de psihopați care cu tupeu atacă valorile importante ale națiunii și prin unii conducători condamnă comunități la stagnare, regres și chiar ratare. Naţiunea este ”o comunitate stabilă de oameni, istoriceşte constituită ca stat, apărută pe baza unităţii de limbă, de teritoriu, de viaţă economică şi de factură psihică, care se manifestă în particularităţi specifice ale culturii naţionale şi în conştiinţa originii şi a sorţii comune”. Strâns legată de națiune sunt și conceptele de naționalism și interes național. 3

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Patria – Mamă a românilor ce lucrează în străinătate. - Salarizarea în sistemul bugetar în funcție de performanță și de rezultate le muncii. - Construirea unui mediu fiscal, legislativ, stabil si coerent, care să atragă investitorii, management performant, tehnologie si piețe de desfacere. Încurajarea unei producții eficiente și servicii de bună calitate. - Transparentizarea tuturor cheltuielilor și veniturilor în instituțiile publice sau care utilizează bani publici. - Refacerea si întărirea echilibrelor structurale în bugetul de stat, de pensii, etc. - Adoptarea unui cadrul legislativ prin care să se separe complet activitatea politică de aceea de afaceri. Se impune creșterea respectului față de autorități, față de intelectualii de marcă din fiecare domeniu de activitate, încurajarea actului creativ și răspândirea cu mai multă forță și tărie a valorilor și culturii române în Europa și în întreaga lume. Cu certitudine se pot găsi soluții eficiente de lichidare a sărăciei, a nedreptăților sociale și de impunere și respectare a interesului național spre binele și folosul întregului popor român. Școala românească și noi toți românii să ne revizuim comportamentul față de viitorul nostru ca națiune independentă și suverană. A fi patriot nu e o rușine ci un sentiment înălțător, de iubire și slujire a gliei străbune și a neamului românesc. România poate contribui mai mult, prin politica externă, la construcţia durabilă a păcii, la asigurarea unui climat internațional de stabilitate şi bunăstare în Balcani și în lume. Reîntregirea neamului românesc să se facă pe cale pașnică și viitoarea ”România Mare” să poartă numele de DACIA, numele străbunilor nostril. Un nou război mondial nu ar fi de folos lumii, ci dimpotrivă ar aduce numai suferință și lacrimi de sânge. De aceea nici un sacrificiu nu este prea mare pentru propria ţară, pentru a realiza propăşirea, bunăstarea şi fericirea neamului în care ne-am născut.

cele ale celorlalte state membre NATO si UE. Ca membră a NATO și UE, agenda și ambițiile politice ale României în era globalizării, trebuie să fie circumscrise de interesul național al sincronizării cu interesele naționale ale partenerilor noștri euroatlantici capabili să ne furnizeze suplimentul de securitate internațională din care să acoperim deficitul structural de securitate românesc. Interesul național al României este definit de art. 1 din Constituție care stipulează că: “România este stat național, suveran, independent și indivizibil”. România, țară membră în NATO și UE, trebuie să–și cunoască bine interesul național și să acționeze spre realizarea acestuia spre binele poporului și a cetățenilor ei. Sărăcia și hoția au crescut prin îndatorarea la organismele financiare internaționale și ”risipirea” resurselor naturale și umane ale țării. Corupția a dus la o înspăimântătoare devorare a avuției naționale. Din nefericire statul român nu a reușit să-și protejeze cetățenii, să le asigure un trai decent în interiorul patriei. Lipsa de patriotism a unor politicieni din vârful conducerii țării a dus la dezamăgire și chiar la înstrăinare. În ultima perioadă lucrurile au început să se miște în direcția cea bună. Noul guvern, prin măsurile luate și deja puse în practică, prin mărirea salariilor și pensiilor, contribuie la creșterea nivelului de trai al poporului și deci în interesul națiunii. Consider absolut necesare câteva direcții de acțiune spre normalizarea vieții și a relațiilor dintre oameni și Instituții dar și dintre români și români: Consolidarea statului de drept, a democrației autentice, a conștiinței și solidarității naționale și în mod deosebit a capacității de apărare a țării. - Stoparea și interzicerea prin lege a înstrăinării terenurilor agricole și vânzării unor obiective strategice, în vederea lichidării acestora. - Construirea de fabrici, combinate, de obiective industriale, care să folosească resursele umane autohtone și potențialul natural al țării. Prin acestea se asigură reducerea șomajului dar și revenirea, în

Ionel MARIN

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Câmpulung meseriași și negustori sași. Comunitatea săsească care se formase aici era condusă de un greav (comeș). Ultimul dintre aceștia a fost Laurencius de Longo Campo. Piatra sa funerară se află astăzi în Biserica Bărăției și constituie cel mai vechi document epigrafic medieval din Țara Românească și în același timp prima mențiune scrisă a orașului (1300). Pânza orașului Câmpulung, cel mai însemnat și mai peremtoriu izvor privitor la obștea Câmpulungului, care conține 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747, menționează că cel mai vechi document în care erau trecute privilegiile orașului îl dăduse lui Matei Basarab: "prea luminatul, blagocestivul și de Hristos iubitorul, răposatul Io Radu Negru Voivod la leat 6800 (1292)". Din anul 1330, după victoria de la Posada împotriva regelui Ungariei Carol Robert, la Câmpulung își stabilește reședința de scaun Basarab I (cca. 1310-1352), primul domnitor al statului independent Țara Românească. Astfel Câmpulungul devine, pentru aproape 4 decenii, centrul politic și administrativ al statului. Abia în 1369, domnitorul Vladislav I Vlaicu (1364-1377), urmașul la tron al lui Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul marelui Basarab, mută capitala țării la Curtea de Argeș. Așezat pe unul dintre cele mai importante drumuri de legatură din Evul Mediu între Țara Românească și Transilvania, orașul devine punct vamal, pomenit pentru prima dată cu această destinație în anul 1368, întrun hrisov emis de Vladislav I, prin care se stabilește obligația negustorilor brașoveni ce trec cu carele de mărfuri prin Pasul Bran să plătească la Câmpulung, ca taxă vamală, o "treizecime". După mutarea centrului politico-administrativ la Curtea de Argeș, Câmpulungul continuă să aibă calitatea de reședință domnească temporară. Este perioada domniilor "itinerante", când domnitorul se deplasa în diferite localități din țară, în care își stabilea reședințe temporare. Atât Basarab I, cât și fiul și urmașul său la tron, Nicolae Alexandru, au fost înmormântați la Câmpulung. Piatra tombală a acestuia din urmă se păstrează și astăzi în biserica din Complexul voievodal

Ovidiu ȚUȚUIANU

CONTINUITATEA DACILOR ÎN ZONA CÂMPULUNG-MUSCEL 1. Câmpulung-Muscel. Scurtă geografie și istorie Orașul de pe Râul Târgului, Câmpulung denumit adesea Câmpulung-Muscel (pentru a se deosebi de ceilalți ”confrați” din Moldova și Maramureș) este astăzi un municipiu în județul Argeș, situat în depresiunea omonimă, la altitudinea de 580600 m și la o distanță de 52 km de Pitești (pe direcția N-NE), 47 km de Curtea de Argeș (la E), 84 km de Brașov (la S-SV) și 66 km de Târgoviște (la V). Mențiunea de Muscel/ Mușcel), adăugată la numele localității sau la cel al județului (pentru care Câmpulungul a fost capitală până în anul 1950) derivă de la peisajul dominant al dealurilor, numite de localnici muscele/mușcele. Este o abatere de la regula celorlalte județe din jur, care și-au primit numele de la râurile principale care le străbat (ex: Argeș, Buzău, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Teleorman etc.) [1]. Prima mențiune documentară datează din 1300 (alte surse menționează anul 1292, aparând recent ipoteza conform careia orașul este, de fapt, atestat documentar din 1215), Câmpulungul fiind cel mai vechi oraș din Țara Românească. Ca mai toate localitățile țării, Câmpulungul a trecut în evoluția sa prin fazele de sat, târg, pentru ca la începutul sec. XIV să devină oraș. În primele decenii ale sec. XIII s-au stabilit la 5

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Negru Vodă: "În luna noiembrie 16 zile a răposat marele și singur stăpânitor Domn Io Nicolae Alexandru Voivod, Fiul marelui Basarab, în anul 6873 (1364), indictionul 3, veșnica lui pomenire." Acest text este cel mai vechi document epigrafic medieval, scris în limba slavonă, cunoscut până acum în Țara Românească. În 1521, Neacșu Lupu emite din cancelaria orașului, o scrisoare redactată în limba română către Hans Brukner, judele Brașovului, informându-l asupra mișcărilor oștirilor otomane din zona Dunării. Este prima scriere cunoscută în limba română din Țara Românească. În 1643, Matei Basarab înființează la Câmpulung prima fabrică de hârtie din țară, ceea ce a stimulat educația și cultura, în zonă și nu numai. La Câmpulung a funcționat una dintre cele mai vechi școli din Țara Românească, înființată în 1552 de doamna Chiajna, soția domnitorului Mircea Ciobanu. Tot aici, Antonie Vodă (1669-1672) a înființat prima școală obștească cu învățătura în limba română din Țara Românească. Marile evenimente ale istoriei moderne s-au facut simțite și la Câmpulung, astfel că, izbucnirea revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu și măsurile luate de către acesta în favoarea maselor populare sau bucurat și de adeziunea Câmpulungenilor.

Câmpulung și a împrejurimilor sale. Urmărind istoria acestui oraș constatăm că nu există aproape nici un moment important din istoria neamului nostru, angajare socialpolitică, acte culturale de anvergură națională, mișcări de idei, la care câmpulungenii să nu-și fi adus partea lor de contribuție [2]. Din acest loc s-au ridicat oameni valoroși care au dus faima zonei: Pârvu Mutu-vestit zugrav de biserici, Ion Negulici-renumit pictor, C.D.Aricescu scriitor și istoric, Tudor Mușatescu-talentat dramaturg și umorist, prof.dr.Constantin I.Parhonîntemeiatorul endocrinologiei ca disciplină medicală, prof.dr. Ion Nanu Muscelcreatorul școlii medicale în specialitatea bolilor interne. Tot aici s-au născut artiștii plastici: George D.Mirea, Dimitrie Mățăuanu și Constantin Baraschi, poeții Ion Barbu (Dan Barbilian) și Dimitrie Nanu, scriitorul călător Mihai Tican Rumano, profesorul și criticul de istorie a artei Gorge Oprescu, doctorul George Ulieru și multe alte personalități de seamă ale poporului nostru [3]. 2. Așezări dacice în zona CâmpulungMuscel Cele mai vechi urme de cultură materială, descoperite atât pe raza orașului, cât și în împrejurimile sale, datează din perioada bronzului târziu (1700-1600 î.Hr.). Astfel, la Pescăreasa, în sudul orașului a fost descoperită o necropolă, dovadă a existenței unei așezări omenești. Urme de locuire geto-dacică, din sec. II-I î.Hr., sunt bine conturate în zona actualului oraș, în cartierul Olari-Sfântu Gheorghe; la fel și cele de la Apa Sărată și Bughea de Sus, care aparțin culturii dacice târzii. La CetățeniMuscel, așezare dacică locuită fără întrerupere din jurul anului 300 î.Hr., au fost descoperite urme materiale ce atestă existența aici a unui important centru economic, unde aveau loc schimburi intense de mărfuri. Aceasta este una dintre cele mai vechi așezări dacice din țară [2].

Și ideile revoluției de la 1848 au pătruns în rândul câmpulungenilor. Aici au activat în perioada de pregătire a revoluției de la 1848, câteva figuri remarcabile ale culturii naționale: I.D. Negulici, C.D. Aricescu, Apostol Aricescu. La turnul-clopotniță al mănăstirii Negru-Vodă se află o placă cu textul jurământului revoluționarilor câmpulungeni de la 1848. La Câmpulung și în împrejurimi, ostașii români au dus, în 1916, în primul război mondial, lupte grele împotriva trupelor germane. Mausoleul de la Mateiaș (ridicat în 1935) a rămas să amintească vitejia ostașilor căzuți în luptele din zona Rucăr, Dragoslavele, Valea MarePravăț, Câmpulung, în toamna anului 1916. Nici celelalte evenimente majore din istoria României nu au lipsit din evoluția orașului 6

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 piatră, (fig.1) care împreună cu cel de la Nămăești (fig.2) și cel denumit CetățuiaNegru Vodă-Cetățeni, pe apa Dâmboviței (fig.3) formează un triunghi de lăcașuri creștin-ortodoxe timpurii (azi mănăstiri), dar având la bază altare dacice. În continuare lucrarea se va axa pe așezarea dacică existentă înainte de ridicarea castrului roman din apropierea Câmpulungului, denumită Jidava, în prima monografie a locurilor (și prima istoriografie românească de acest gen), elaborată de Constantin D. Aricescu [5].

Fig.1.Corbii de piatră

3. Castrul roman Jidava După anul 106, când romanii au cucerit parțial teritoriul imensei Dacii, în proporție de numai (14-33)% [6], graniță estică a Imperiului Roman a impus organizarea unui sistem eficient de apărare împotriva atacurilor barbarilor, denumită limes. Limes Transalutanus, cu o lungime de 235 km, pornea de la Dunăre (castrul Flămânda), trecea pe la est de Roșiorii de Vede, ajungând în zona submontană a Câmpulungului (castrul Jidava). Valul (numit popular Troianul), a fost menționat de C.Schuhardt în 1885, cercetat apoi de Gr.Tocilescu (între Dunăre și Roșiorii de Vede), iar pe toată lungimea lui a fost parcurs de P.Polonic. [7].El era construit la o distanța variabilă de 10-15 km E de Olt. Malul limesului nu era continuu. De la râul Argeș era înlocuit de cursul Râului Doamnei și al Râului Târgului. După anul 245 d.Hr., în urma puternicelor atacuri carpice, Limes Transalutanus a fost abandonat și granița a revenit pe Olt (Limes Alutanus). Dintre cele 13 castre cunoscute ale Limes Transalutanus, cel de la Jidava (situat pe actualul drum național PiteștiCâmpulung-Brașov, la 6 km de orașul Câmpulung, în cartierul Pescăreasa, între comuna Schitu–Golești și cartierul Apa Sărată) este singurul construit în piatra și caramidă fiind, în același timp, cel mai mare. Încă din anul 1691, Luigi Fernando de Marsigli, ofiţer de geniu în armata austriacă, vizitează, îndrumat de stolnicul Constantin

Fig.2. Nămăești

Fig.3.Cetățuia–Cetățeni De asemenea la Nămăești, sat situat la circa 7 km N-E de orașul Câmpulung-Muscel, pe valea Argeșelului, la poalele muntelui Mateiaș (unde s-au născut tatăl și bunicul meu patern-n.a), urmele dacice s-au perpetuat prin transformarea altarului ”păgân” în renumitul schit rupestru dar și în cutumele obștei moșnenilor păstrate până în zilele noastre [4]. Pe actualul teritoriu al județului Argeș se mai află un schit rupestru la Corbii de 7

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 până la înălţimea de 1,90 m. Fortificaţia era înconjurat de două şanţuri săpate în forma literei „V”. Turnurile, de colţ şi de curtină, sunt uşor ieşite în afara zidului. Cele patru porţi au dispunerea pe fiecare latură a castrului. Edificiile din partea centrală au fost construite din piatră, ca şi zidul de incintă, reprezentând: principia (comandamentul), praetorium (locuința comandantului) și horreum (magazia de cereale) [7].

Cantacuzino, ruinele castrului Sidova. Vede aici ruinele unui castru de piatră (cel intrat în circuitul turistic) şi ale unui mic burg cu val de pământ (situat la 300 m sud de castrul de piatră; astăzi nu mai este vizibil în teren). Castrul este consemnat pe harta rusă din 1835 cu numele de Chidov. În aceeași perioadă fortificaţia este ”răscolită” de Cezar Bolliac, care emite ipoteza existenței pe aceste locuri a unei cetăți romane numite Romula. Constantin D. Aricescu în prima monografie a orașului Câmpulung-Muscel, lucrare scrisă în limba română cu caractere slavone [5], precizează: ”Romula este numele ce s-a dat de romani unei cetăți dacice numită Jidava, tot așa poate de importantă în Dacia australă ca și Iași (Municipium Iassiorum) în Dacia orientală. Romula s-a numit astfel de la legiunea încartiruită în Jidava ,iar comandantul acestei legiuni, zice tradiția, ar fi fost strămoșul lui Negru Vodă”. Aricescu mai ia în seamă și o altă denumire a locului și anume Jidova, care în concepția populară avea semnificația de ”uriașă”, datorită dimensiunilor sale apreciabile. În 1876 se realizează primele săpături de către Dimitrie Butculescu. Cercetări mai ample desfăşoară în 1901 Grigore G. Tocilescu şi Pamfil Polonic. De la ultimul au rămas numeroase schițe și rapoarte, publicat mai târziu de Dumitru Tudor. Săpăturile arheologice au fost redeschise în anul 1962 de către Institutul de Arheologie din București, în colaborare, mai întâi cu muzeul din Câmpulung, iar din anul 1964 au fost continuate în colaborare cu Muzeul Județean Argeș din Pitești. Cei mai mulți arheologi sunt de părere că acest castru a fost ridicat în timpul împăratului Septimius Severus (193-211), fiind abandonat sub Filip Arabul (244-249). Castrul având formă dreptunghiulară (132,35×98,65) m, era înconjurat de un zid a cărui lăţime variază între 1,80-1,90 m, realizat din bolovani de râu legaţi cu mortar și prevăzut cu creneluri de cărămidă (fig.4). Castrul era orientat cu porta pretoria (poarta principală de intrare) spre sud (fig.5). Pe laturile de nord şi de est zidul este şi astăzi foarte bine conservat, păstrându-se în unele porţiuni

Fig.4. Macheta castrului Jidava

Fig.5.Turnul de curtină de la porta praetoria Într-una dintre încăperile din principia a fost descoperit cel mai mare depozit de săgeţi din provincia Dacia, compus din aproximativ 400 de piese. O inscripție pe cărămidă, descoperită în 1993, atestă că în castru a staționat o trupă de arcași orientali: cohors I Flavia Commagenorum. Într-una din camerele aferente praetorium a fost reconstituită instalaţia de încălzire ( hypocaustum), Jidava fiind unul dintre puţinele locuri din România unde poate fi văzută o astfel de reconstituire. Sistemul de 8

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 încălzire se baza pe un șir de stâlpi (pilae) formați din câte trei cărămizi suprapuse. Pe capetele lor se întindea o pardoseală alcătuită dintr-un strat de cărămizi mari, peste care era o pătură de ciment, compusă din mortar cu cărămidă pisată (opus signinum). O rețea de tuburi perpendiculare, puse cap la cap pe pereți, asigura urcarea aerului de la podea spre pereți (fig.6).

artefacte descoperite pe teritoriul castrului și în vecinătate pot fi văzute la Muzeul din Câmpulung și la Muzeul Județean Argeș [7]. 4. În loc de concluzii Cercetările efectuate la castrul de lângă Câmpulung au adus contribuţii importante la elucidarea problemei continuităţii populaţiei autohtone în zonă, privind următoarele aspecte: existența dacilor înaintea cuceririi romane, continuitatea dacilor în timpul stăpânirii romane şi după retragerea aureliană. În vecinătatea castrului a funcționat o așezare civilă. Săpăturile arheologice au pus în evidenţă, pe lângă obiecte de origine romană, şi obiecte de ceramică, arme, podoabe, unelte sau monede dacice, demonstrând prezența populaţiei autohtone în această zonă, atât înainte cât și în timpul stăpânirii romane. Printre dovezile în acest sens se citează descoperirea unei măști de lut cu chipul unui autohton și o serie de monede din sec II –III. De asemenea este relevantă descoperirea în incinta castrului a unor cărămizi având imprimate urme de animale domestice, dar și de copil, ceea ce sugerează prezența populației civile în preajma garnizoanei [7]. După părăsirea castrului de către garnizoană, populația civilă s-a așezat să locuiască și printre zidurile fortificației abandonate. În urma săpăturilor arheologice din 1982 s-a descoperit, pe latura de vest a comandamentului, lipită de zid, o vatră din cărămidă romană; ea nu putea fi decât posterioară distrugerii castrului în timpul lui Filip Arabul . Personal opinez, că însăși denumirea de Jidava, cu rădăcina ”dava” (cetate, în limba dacilor) induce ideea originii dacice a locului pe care a fost amplasat castrul roman. Precizez că, C.D.Aricescu nu a fost singurul care a utilizat denumirea respectivă. Ea apare nu numai în lucrările elaborate în perioada 1938-1944, existente în muzeul sitului, dar și în cele 8 comunicări publicate în perioada 1968-1984, amintite de Teodor Cioflan (coautor la 5 dintre ele) în ghidul actual al obiectivului, intitulat în mod straniu

Fig.6. Hypocaustum

Fig.7. Obiecte de podoabă Pe teritoriul castrului s-a descoperit un bogat material arheologic: cărămizi inscripționate, vase sparte și întregibile, obiecte de metal și monede emise în perioada de la Marcus Aurelius la Filip Arabul. Din 1970, în incinta castrului funcţionează şi un mic muzeu de sit, cu tematica Limes Transalutanus. Aici sunt expuse: arme, ceramică, unelte, accesorii, piese de port şi podoabă (fig.7), cele mai multe fiind descoperite în săpăturile de la Jidava, dar şi în alte castre de pe limes (Crâmpoia–jud. Olt şi Săpata de Jos –jud. Argeş). Unele 9

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 ”Castrul roman Jidova, Câmpulung” (dece nu Jidava ?-n.a.), pe care l-am procurat de la fața locului în acest an, 2016 [7]. În ultima instanță, pentru cei bine intenționați, chiar și forma de Jidova, nu schimbă fondul și esența problemei! După scurgerea a numeroase secole de la evenimentele relatate, se mai ridică, cel puțin, o întrebare (cu mai multe răspunsuri posibile), legată de ”colaborarea romano-dacă în domeniul transferului de tehnologii avansate”:-Oare de ce tehnologia de încălzire/ventilație atât de eficientă pentru vremea respectivă de tip hypocaustum, folosită de romanii ”civilizatori”, nu a fost preluată de daci? Erau aceștia din urmă atât de ”greoi la minte”, nu erau interesați nici unii nici alții, sau mai mult decât atâta, dacii nu așteptau lecțiile de limbă latină de la cotropitori și doreau să scape cât mai repede de ei ?

Prof. Ecaterina CHIFU

MIHAI EMINESCU, SUFLUL VIU AL ISTORIEI GETO-DACILOR (Lucrare prezentată la „Congresul civilizaţiei traco-geto-dacilor” Ediţia I, Buzău, România, 2016) Mihai Eminescu, geniu universal, vine din „nemărginirea timpului1” să ne dea „din ramurile gândului1” imboldul de a face eforturi ca „totul să fie dacizat2” la noi, în România Mare, adică să se revină la acel univers plin de armonie şi de pace, în care se respectă legile juste, favorabile românilor, sperând în reînvierea virtuţilor neamului românesc, moştenite de la Daci. M. Eminescu, „cea mai înaltă conştiinţă românească4” este poetul de geniu care a ridicat un templu poeziei în spiritualitatea românească şi universală, poet a cărui personalitate a atins dimensiuni enciclopedice ale cunoaşterii, fapt ce i-a permis să evoce istoria neamului nostru în tablouri vii, de o neasemuită frumuseţe şi expresivitate. Iubind poporul român, Eminescu a subliniat în versuri şi în articole din ziare, precum şi în manuscrise, unitatea lui etnică străveche, spirituală, religioasă, susţinută de o limbă unică, tradiţii şi obiceiuri identice, port asemănător al românilor din spaţiile ce le-au populat, precum şi de legi nescrise care trebuie a fi aplicate conform „jus ollache /ollachorum8” adică după obiceiul pământului. „Nu existã nici o deosebire între rasa românã din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilã parte a Ardealului şi a Ţãrii Ungureşti. E absolut aceeaşi rasã, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini.8”. „Românii nu sunt nicăieri colonişti,

Bibliografie 1.Marin Mihail Giurescu, Din trecutul îndepărtat și apropiat al neamului nostru geto-dac, Editura Dacoromână TDC, București, 2011. 2. *** www.campulung-muscel.ro. 3.Dumitru Baciu, Lumini muscelene, Editura Sport-Turism, București, 1980. 4.Ovidiu Țuțuianu, O moștenire de la dacii liberi:Obștea moșnenilor din Nămăești-Argeș, Studii și cercetări de dacoromânistică, anul V, nr.3,4,5/2016, p. 236-240, Editura Dacoromână TDC, București, 2016. 5.Constantin D. Aricescu, Istoria Câmpulungului. Prima residență a României, Imprimeria lui Ferdinant Om, 1855-1856. 6.Ovidiu Țuțuianu, Latinitatea limbii române ?Argumente și dovezi pro și contra !, Studii și cercetări de dacoromânistică, anul V, nr.3,4,5/2016, p. 465-471, Editura Dacoromână TDC, București, 2016. 7.Teodor Cioflan, Castrul roman JidovaCâmpulung (Ghid), Editura ORDESSOS, Muzeul Județean Argeș, Pitești, 2007.

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 venitúri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor8". Aducând drept argumente asemănările lingvistice din spaţiul românesc, Eminescu conchide: „O unitate atât de pronunţatã a limbei dovedeşte o unitate de origini etnice8”. Limba română era vorbită pe teritorii largi de Dacii ce au migrat spre toate punctele cardinale, înmulţindu-se numeric. El menţionează într-un articol din „Timpul2” :cum avarii conduşi de Martin şi Comentius în anul 579, vorbeau aceeaşi limbă cu geţii. În recenzia din „Convorbiri literare2” la lucrarea lui Iulius Jung, „Die Anfänge der Romanen(Kritisch cthnographische Studiem)” apărută la Viena, în anul 1876, favorabilă ideii noastre naţionale, îndeosebi ideii de continuitate, Eminescu, pornind de la întrebarea „Stăruit-au românii în aşezările lor din Dacia Trăiană sau au trecut Dunărea în vremea lui Aurelian şi au reocupat Dacia în sec. al XII-lea?2” demonstrează cu argumente solide că teoria vidului nu este valabilă, că Dacii au continuat existenţa în vatra lor strămoşească. Poetul a pus mereu în lumină permanenta continuitate şi statornicia poporului român în opera literară şi în publicistică. Poetul naţional M. Eminescu a fost printre primii intelectuali români care a încercat „restaurarea” originii dacice, militând pentru realizarea „Daciei Mari” prin Societatea „Carpaţi” şi activitatea publicistică. El era mândru de fizionomia românilor, având ca strămoşi Dacii, apreciaţi de etnograful Hoffman(sec. al XVIII-lea), menţionat de poet în „Timpul2” unde a redat observaţia acestuia: „Dezvoltarea craniului la rasa românã e admirabilã, cã sunt cranii care meritã a fi în fruntea civilizaţiei8”„Fiţi voi romunculi, eu simt în mine dacul7” afirma Eminescu în anul 1880, într-o variantă a poeziei „Ai noştri tineri” pentru a se distinge de cei ce susţineau curentul latinist. Venit din eternitate şi întors în eternitate, Eminescu, dorea la „trecutul mare, mare viitor1” în România pe care o invoca cu

multă iubire „Ţara mea de glorii, ţara mea de dor1” ce trebuie apărată cu toate forţele. „Scrisoarea III1” evocă, prin glasul lui Mircea cel Bătrân, vitejia strămoşilor noştri ce l-au înfruntat pe „Darius al lui Istaspe1” şi „Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încape1” ce-au dorit „pământ şi apă1” şi s-au făcut „toţi o apă şi-un pământ1”. Acest episod este reluat şi în poemul „Gemenii1”. Eminescu a intenţionat să redea în piesele sale de teatru istoria neamului românesc, evocând figuri reprezentative: Decebal, Dochia, Mircea cel Bătrân, Horia, Avram Iancu, Mureşan, pe cei din neamul Basarabilor şi al Muşatinilor. Mihai Eminescu era fascinat de civilizaţia geto-dacică de care a luat cunoştinţă din cronicele vechi, din biblioteca lui Aron Pumnul sau din cursurile de la Viena ale profesorul său de istorie Ernst Rudolf Neubauer, scriitor, autor de cărţi, poezii, studii, basme, ce a pus în lumină „lumea veche a Dacii6”. Unele din temele poetice eminesciene sunt inspirate de concepţiile despre viaţă şi moarte ale Dacilor şi ale zalmoxianismului: „Genaia3”(proiect de poem dramatic ce trebuia să redea o cosmogonie originală, conform miturilor dacilor), „Decebal3”(piesă de teatru în versuri ce evocă pagini zguduitoare din istoria Daciei”), „Miradoniz1”(poem ce redă universul mirific al spaţiului ancestral), „Memento mori1”(poem în care Dacia apare într-un cadru natural plin de feerie, în contrast cu alte ţări evocate în această „Panoramă a deşertăciunilor1”), 1 „Sarmis ”( are ca personaj pe „Pe Sarmis, craiul tânar din Getia cea veche1” redă iubirea idilică dintre doi tineri, într-un decor de vis, iubire ce se vrea durabilă, dincolo de spaţiu şi de timp, ca la neamul „nemuritorilor”, revenind ca un lait-motiv versurile: „Iar caii albi ai mării şi zimbrii zânei Dochii Întind spre apă gâtul, la cer înalţă ochii1”. .În „Sonete1” poetul se lasă copleşit de basmul „zânei Dochia” ce îndeamnă la 11

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 visare”). „Glossa1”este catehismul poetic eminescian, fiind realizată prin versurisentinţe ce amintesc de înţelepciunea Dacilor, de Legile Belagine). Poemul „Gemenii1” evocă figuri istorice ca Sarmis, Tomiris, Brigbelu. Primele versuri redau locul de vecii al „regilor dacici”:

Cum cerul sus se-ndoaie şi stelele-şi aşterne, O boltă răsărită din negure etern, Şi, decât toată lumea de două ori mai mare, În propria lui umbră Zamolxe redispare. 1” În „Povestea Dochiei şi ursitorilor1” apare mitul Dochiei şi precum şi al ursitoarelor, implicate în destinul oamenilor, una urându-i fiului Dochiei să fie mare împărat, alta viteaz şi înţelept, iar altă ursitoare îi prezice „viaţă fără moarte şi tinereţe fără bătrâneţe1”, ca în concepţia Dacilor zamolxieni, idee preluată de Petre Ispirescu în „Basmele românilor”. În poemul „Strigoii1” apare iar Zamolxe(„moartea morţii şi învierea vieţii!1”) care este invocat de magul „uitat de moarte1” să dea viaţă reginei dunărene, Tomiris, de o frumuseţe ideală(ca mai toate figurile feminine eminesciene, cu ochii albaştri şi părul lung, blond, asemenea Dochiei), iubită de Arald, avar venit de pe Volga:„Duh dă-i tu, Zamolxe, sămânţă de lumină/ Din duhul gurii tale ce arde şi îngheaţă1”. Se spune doar şoptit că Eminescu era un „iniţiat” dar nu şi cine l-a iniţiat, unde a avut loc iniţierea. D-l profesor Dumitru Copilu-Copilin, la lansarea cărţii „Eminescu în circuitul universal”(Editura Bibliotheca) a spus că nu se ştie nimic despre viaţa lui Eminescu de la 16 la 17 ani, după plecarea de la Blaj şi trecerea munţilor în regat(Ţara Românească). Este imposibil să nu fi poposit şi la Mânăstirea Sinaia, unde erau atâtea cărţi şi manuscrise şi preoţi învăţaţi. Nu întâmplător s-au descoperit la Sinaia plăcuţele de aur unde era scrisă istoria Dacilor. Cineva le păzea acolo, din moşi strămoşi, căci au existat mereu tăinuitori, păstrători ai credinţei străvechi. Faptul că a dus o viaţă monahală poate fi confirmat de nuvela „Cezara”(o scriere de tinereţe), căci călugărul Ieronim, personaj ce iese din mănăstire în urma unui călugăr bătrân şi are înfăţişarea poetului. În acest caz, a avut acces la acele cunoştinţe transmise pe cale orală, din preot în preot, încă din timpul şcolii zamolxiene, căpătând calităţi de a accede la comunicarea cu

„O candelă subţire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiaţi în marmur cu steme şi hlamide Se înşirau în sală sub negrele firide. 1” La nunta lui Brigbelu participă şi zeii Daciei: „Brigbelu, rege tânăr din vremea cea căruntă, Pe zeii vechii Dacii i-a fost chemat la nuntă. Frumos au ars în flăcări prinosul de pe vatră, Pe când intrară oaspii sub bolţile-i de piatră. În capul mesei şade Zamolxe, zeul getic, Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic. În dreapta lui sub vălul de ceaţă mândrul soare, În stânga-i şade luna sfioasă, zâmbitoare... 1 ” Figura frumoasei mirese, Tomiris „Odor cu păr de aur şi ochiul înţelept” seamănă cu cea a femeilor din neamul Dacilor: „În păru-i lung de aur se învălea, Tomiris1”. Zamolxe, participant la nuntă, alături de soare şi lună este „Sămănător de stele şincepător de vremuri1” şi însumează principiul unirii într-un întreg ce cuprinde toate părţile, care se influenţează unele pe altele, preluând calităţile totului, conform credinţei Dacilor. El, marele zeu, capătă proporţii gigantice în viziunea lui Sarmis, ce apare ca un strigoi, după ce a fost ucis de fratele lui geamăn, Brigbelu: „Zamolxe, zeul vecinic, ridică a sa frunte Şi decât toată lumea de două ori mai mare, Îşi pierde-n ceruri capul, în jos a lui picioare. Cum sufletul lui trece vuind prin neagra ceaţă, Cum din adânc ridică el universu-n braţă, 12

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 entităţi spirituale, cum s-a demonstrat în zilele noastre, că fiecare fiinţă emite biofotoni ce circulă cu viteza luminii în univers, cum susţine de d-l prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan („Inteligenţa materiei”). Magul din „Povestea magului călător în stele1” iniţiat în tainele lumii, al cabalei, un iluminat, îi dă învăţătură fiului de împărat, cel ce află de la seraf(un înger) că toţi oamenii, după un vechi mit strămoşesc, au stele în cer care pier la moartea lor, acesta însă nu are, căci Marele Creator a pus în el semnele geniului:„Cum toate-s el şi dânsul în toate e cuprins/ Astfel tu vei fi mare ca gândul tău întins1”. În zborul lui prin spaţiu, fiul de împărat este asemenea luceafărului, plutind ca solomonarii, prin „cer de stele1” străbătând distanţe incomensurabile în câteva clipe. În „Odin şi poetul1” autorul îşi doreşte să întâlnească în mare „Pe zeii vechi şi mândri ai Valhalei1” şi imaginează un dialog cu Odin(frate cu Zamolxe) spunându-i:„Ca un luceafăr am trecut prin lume1” şi evadează în visul de iubire cu o zână a mării, proiectând astfel o posibilă fericire. Acolo îl întâlneşte pe Decebal ce-l întreabă ce mai face regatul său „ce Dacia se numea1” şi despre cetatea lui, Sarmisegetuza. Poetul o vede strălucitoare, „cu pietre scumpe, ca de granit1” prin coroana regelui(simbolizând Dacia viitoare) şi îi vorbeşte de decăderea romanilor. Legătura transcendentală dintre Eminescu şi spiritul dacic susţine d-na Lucia Olaru Nenati că are la bază situarea vechii sale case de la Ipoteşti pe o construcţie dacică6. Decebal, fiu „al Daciei vechi3” figură legendară, luptător pentru libertatea dacilor, este evocat în poemul dramatic „Decebal3” impresionează prin caracterul său, el, căruia Roma îi plătea tribut, stăpânea o ţară întinsă. Decebal spune că, deşi învins, povestea neamului de dac va pătrunde în cartea de istorie. El compară cu marea Dacul, care-i când „un diluviu….când murmuire3”, „o infinită armonie”(„Astfel e dacul. El se avântă-n luptă /El luptă… apoi piere3”). El îl avertizează pe regele iazigilor, prieten al Romanilor, Iaromir, că,

dacă Dacia cade, toate popoarele dornice de cuceriri vor năvăli în Roma, căci Dacii sunt cei care au pornit dezastrul ei. La confruntarea dintre Daci şi romani participă şi zeii Daciei, înfruntându-i pe ai duşmanilor, apoi se retrag în mare: „Zeii daci ajung la marea ce deschide-a ei portale, / Se reped pe trepte nalte şi cobor în sure hale3”). Fiinţa supranaturale, „zmeii Daciei3” se implică în conflict. Decebal impresionat de jertfa Dacilor, îndurerat de soarta neamului său, văzând că ducii daci cântă, râd, bând vin cu otravă, cu părul albit subit, aruncă într-o prăpastie coroana şi rosteşte un blestem cumplit asupra romanilor: „Zeci de secole urcarăţi, zeci de secole să cădeţi/ Viaţa voastră să nu fie decât o lungă cădere!/ Cum aţi omorât voi un popor, astfel să muriţi şi voi!3” şi alege să moară cu demnitate. Într-o variantă prezentată pe scenă la Chişinău, după un scenariu de Mihai Prepeliţă, este inclusă şi poezia „Rugăciunea unui dac1” bătrânul dac fiind chiar, „Sânge al lui Burebist3”, Diurpaneu, regele ce i-a încredinţat lui Decebal conducerea Daciei, considerându-l viteaz şi bun strateg şi care-l înfruntă pe Traian. El îi cere pacea Daciei, dar, văzând dezastrul adus de romani, îşi doreşte intrarea în „veşnicul repaos1” prin extincţia totală, contrară concepţiei Dacilor ce se vor nemuritori şi cere de la Demiurg chinuri cumplite: „Până-oi uita durerea şi voi putea să mor1”. Poezia începe cu evocarea mitului creaţiei, prezent şi în gândirea strămoşilor noştri, în „Vede”, idei preluate în Rig-Veda, creaţie indiană, asemenea versurilor din prima parte a „Scrisorii I”: ”Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viaţă dătător, Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna, Căci unul erau toate şi totul era una; Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată, Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi: 13

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi1?”

Şi păduri de-aramă roşă răsunând armonios. Munţi se-nalţă, văi coboară, râuri limpezesc sub soare, Purtând pe-albia lor albă insule fermecătoare, Ce par straturi uriaşe cu copacii înfloriţi Acolo Dochia are un palat din stânce sure, A lui stâlpi-s munţi de piatră, a lui streşin-o pădure, A cărei copaci se mişcă între nouri adânciţi. 1 ”

Demiurgul, spune poetul: „El este moartea morţii şi învierea vieţii! 1” cum credeau Dacii despre destinul lor, dirijat de Zamolxe. Mulţi eminescologi cred că prin această poezie, Eminescu şi-a anticipat moartea, fiind un vizionar, poezia capătă accente dramatice, mai ales că în dialogul cu divinitatea se foloseşte persoana I: „Gonit de toată lumea prin anii mei să trec, Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec, Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte, C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte, Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrito, Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o Când ura cea mai crudă mi s-ar părea amor... Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor. …………………………………………… Străin şi făr' de lege de voi muri – atunce Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce, Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă, Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă, Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă, Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă! 1 ”

Acest univers mirific, cu „luncile de roze1” şi plin de „flori mândre dumbrave1” cu murmur de izvoare şi lumini paradisiace, cu soare, lună, stele, unde se află palatul Zânei Dochia este evocat cu mult dor: „Peste podul cel uşure, zâna Dochia frumoasă Trece împletindu-şi părul cel de-auree mătasă, Albă-i ca zăpadă noaptea, corpu-i nalt e mlădiet, Aurul pletelor strecoară prin mânuţele-i de ceară Şi prin haine argintoase străbat membrele-i uşoare, Abia podul îl atinge mici picioarele-i deomăt. 1” Dacia apare ca „împărăţia Zeilor”, ea este un tărâm de vis în viziunea poetului, unde revin „sufletele mari, viteze” ale eroilor Daciei în „şiruri luminoase1” ca prin „poarta de la rai1”:

În lungul poem „Memento mori1 ”(Panorama deşertăciunilor), Eminescu aminteşte de faima şi decăderea popoarelor antice, evocând cu dragoste „raiul Daciei1”: „Lângă râuri argintoase, care mişcă-n mii de valuri A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri, Printre bolţi săpate-n munte, lunecând întunecos, Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate, Codrii de argint ce mişcă a lor ramuri luminate

„Ăsta-i raiul Daciei veche-a zeilor împărăţie; Într-un loc e zi eternă, sara-n altu-n vecinicie, Iar în altul, zori eterne cu-aer răcoros de mai; Sufletele mari viteze ale-eroilor Daciei, După moarte vin în şiruri luminoase ce învie, Vin prin poarta răsăririi care-i poarta de la rai1.”

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Evocarea acestui ţinut mirific al „Vechii Dacii” este făcută ca o proiectare în viitor a renaşterii Daciei Mari, proiect în care credea cu ardoare şi pentru care a plătit cu viaţa. Acest tărâm mirific apare şi în nuvela „Cezara” în descrierea insulei lui Euthanasius de o rară frumuseţe, loc ales de poet pentru o iubire extraordinară, dar şi pentru o moarte lină, ca o disoluţie în elementele naturii. Şi cum să nu iubească Eminescu această ţară ce a cunoscut-o foarte bine, străbătând-o în lung şi lat cu trupele de teatru, culegând folclor şi cunoscându-i istoria pe viu.

2) Mihai Eminescu – Opere, vol. IX, XII; Ediţie criticã întemeiatã de Perpessicius – Editura Academiei Române, Bucureşti, 1980; 3) Mihai. Eminescu – „Opera dramatică. Lucrări originale” – Editura Vestala, Bucureşti, 2001 p 29; 4)Gheorghe Gavrilă Copil – Revista „Noi. Dacii” nr.87, 2016; 5)Gheorghe Bucur –„Mihai Eminescu şi asumarea statutului etnic de dac”(revista „Dacia magazin”, nr.84, 85, decembrie, 2012, ianuarie, 2013; 6)Lucia Olaru Nenati – Revista „Adevărul Moldovei”. 7)Mihai Popescu – „Eminescu şi părintele istoriei” – „Dacia Magazin” nr.108, 109, decrmbrie, 2014; 8)Radu Mihai Crişan – „Eminescu interzis. Gândirea politică” Editura Tibo, Bucureşti, 2009; 9)Ştefan I. Stăiculescu – „Mihai Eminescu, Steaua Polară a literaturii române” – revista „Dacia magazin” nr.96, 97, decembrie, 2013, ianuarie, 2014; 10)Theodor Codreanu – „Eminescu incorect politic” – Editura Scara Print, 2014

Concluzii: Eminescu, „omul universal” a creat o epopee lirică a mitului dacic, îndrăgostit de trecutul glorios al poporului român. El rămâne, „steaua polară a literaturii române9” „expresia integrală a sufletului românesc10” şi „soarele literelor româneşti5” care „şi-a asumat statutul etnic de dac5” şi „a lăsat testamentar credinţa în necesara asumare a condiţiei etnice superioarei civilizaţii dacice străbune5”.

Andrei Pogány

Aspecte ale curentului literar paradoxism în poemele lui Mihai Eminescu La volumul „Estetica paradoxismului” Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, a lui Titu Popescu, tipărită la Editura Offsetcolor Râmnicu Vâlcea, 2001, Florin Vasiliu apreciază şi-l citez: „Titu Popescu a elaborat un studiu de 140 de pagini de un nivel de care nu s-a bucurat nici Eminescu, nici Arghezi la începuturile lor”. Desigur în secolul XIX-lea, perioada cât a trăit Eminescu, scriitori nu au conceput vreo operă în curentul paradoxist. Acest curent atunci nici nu era cunoscut.

Bibliografie şi note: 1)Mihai Eminescu – „Poezii şi proză” – Editura Cartea Românească”, 1974;

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 În prezenta lucrare doresc să arăt că Eminescu nu este numai romantic, dar a prezentat şi aspecte ale curentului literar paradoxist în opera sa. În prealabil să vedem ce este paradoxismul? Cuvântul paradox este greu de localizat întro catergorie semantică distinctă, datorită mulţimii direcţiilor în care o anumită afirmaţie sau set de afirmaţii, sunt sau se pot considera paradoxuri. Compact spus „paradox” ar fi acea afirmaţie care odată finalizată duce la contrariul ei, adică „una spui şi alta se înţelege”, iar la limită se înţelege sau rezultă logic, contrariul a ceea ce ai afirmat. Cuvântul paradox, de origine greacă, e compus din:1) prefixul para - contra, împotriva (paratrăznet, parapluie, paravan) şi 2) doxa - opinie, judecată. Cel care e fondatorul curentului de avangardă numit paradoxism, încă din 1980, este artistul şi omul de ştiinţă Florentin Smarandache, matematician, fizician, filozof, poet, prozator şi dramaturg. Este originar din Bălceşti, judeţul Vâlcea, acum este profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe din Universitatea New-Mexico Gallup, statul New-Mexico din S. U. A. A fost numit „cel mai paradoxist scriitor al lumii”. Alt autor paradoxist e Vătuiu Roauă Ion Andruşa, inginer absolvent al Universităţii Politehnica Timişoara şi al Academiei Române de Management din Bucureşti. S-a născut la Drobeta Turnu-Severin şi locuieşte la Orşova. Este şi redactor şef la Revista Tribuna seniorilor orşoveni. Din mâna lui a apărut în 2015 cartea „Rătăcit printre paradoxuri”, iar în 2016 a urmat volumul „Paradoxismul civic”. La fel şi poetul Stejărel Ionescu în volumul său „Poemul meu neterminat din jilţul poeziei” apărut la Editura Măiastră din Târgu-Jiu în 2016, prezintă unele poeme în noul mod de exprimare, în cel al paradoxismului. În cele ce urmează, exemplific câteva aspecte de paradoxism din opera poetică a „Luceafărului poeziei româneşti”. În ”Epigonii” poetul filozofează în felul următor:

„Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte”, Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte ; În ”Mortua est !” se poate conchide o influenţă din ”Hamlet” − ul lui Shakespeare: O, moartea e-un chaos, o mare de stele, Când viaţa-i o baltă de vise rebele; O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viaţa-i un basmu pustiu şi urât. − Ş-apoi . . . cine ştie de este mai bine A fi sau a nu fi . . . dar ştie oricine Că ceea ce nu e, nu simte dureri Şi multe dureri-s, puţine plăceri. În ultima strofă a marelui şi celebrului poem ”Împărat şi proletar” cuprinde o meditaţie schopenhaueriană, căutarea adevărului absolut prin filozofie: Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi ! În ”Foaie veştedă” - după N. Lenau poetul exprimă: Numai vestea blând-a morţii, Foaie tristă le-am adaos : Moartea vindecă orice rană Dând la patime repaos. adică altfel spus ce zice preotul la o înmormântare că defunctul va pleca acolo unde nu e durere nici întristare. După cosmogonia preluată din filozofia indiană veche, citită din Reg-Veda, în traducerea germană când era încă student la Berlin, a conceput Scrisoarea I-a, în care poetul prezintă sublim cum era universul înaintea Genezei. Citez: Pe când luna străluceşte pestea tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, pe când fiinţa nu era, nici nefiinţă, Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă, Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns . . . Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns 16

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Fu prăpastie ? genune ? Fu noian întins de apă ? N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă. Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochiu care s-o vază, Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace ! ... o serie de afirmaţii care se pot încadra în paradoxuri. Din acest întuneric absolut, aşa cum a descris marele Eminescu, din această eternă pace când nimic nu era, în continuare poetul meditează despre crearea lumii, citez: De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit. Această viziune a lui Eminescu se contrazice cu alte concepte filozofice care susţin că lumea exista de totdeauna, nu a fost creată, are originea precum şi sfârşitul în infinit. La mijlocul poeziei într-o strofă putem citi: Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate În ”Rugăciunea unui dac” la fel această viziune e redată şi anume: Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna, Căci unul erau toate şi totul era una ; Remarc că această poezie este din 1879, iar Scrisoarea I-a din 1881. Ambele poeme se referă la o terminologie din teologie cunoscut sub numele de ubicuitate (din francezul ubiquité), un atribut a lui Dumnezeu de a fi prezent pretutindeni sau în mai multe locuri în acelaşi timp; omniprezenţă. În ”Luceafărul” gândirea filozofică eminesciană e cu multe şi complexe aspecte. Amintesc două strofe: Din sânul vecinicul ieri Trăieşte azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarăşi soare;

Părând pe veci a răsări Din urmă moartea-l paşte, Căci toţi se nasc spre a muri Şi mor spre a se naşte. care dă glas reapariţiei, renaşterii sau cum se mai vehiculează în unele sisteme filozofice , la aşa zisă reîncarnare. Reîncarenarea apare şi în ”Glossă”, în următoarele rânduri: Viitorul şi trecutul sunt ale filei două feţe, Vede-n capăt începutul Cine ştie să le-nveţe ; Neîndoielnic Eminescu este un romantic în opera sa. Dar pe lângă romantism, aşa cum reiese din prezenta lucrare, el este şi un poet paradoxist. Nu se poate susţine că Eminescu ar fi întemeietorul mişcării paradoxiste, el poate fi recunoscut ca un înaintemergător ceea ce Florentin Smarandache a reuşit să întroducă în conştiinţa actuală de interes mondial, prin faptul că paradoxismul are o candoare care te îmbie să crezi în el şi în regenerarea artei.

LUCREȚIU EPURE

LA UNIREA ROMÂNILOR Vine zvon despre Unire de-un‟s-atărnă harta-n cui, Şi străbate toata ţara , până-n vârfu muntelui, Că românii iar se adună şi pun iar de-o Unire, Pentru ei aceasta este ca o a doua venire. Seaca Milcovul! Să treacă domnul Unirii călare Precum biblicul Iisus călca apele în picioare, Şi de dispăreau fruntarii apărea o noua ţară, Cum o fost sub Mihai Vodă unită întâia oară. Şi-au încins romanii hora conduşi de-un bărbat frumos 17

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Luptăm toţi pentru moşie, luptăm toţi pentru Unire. Români suntem toţi aice şi nu ne dăm nouă vama, Căci Romania e una şi ea, mândră, ne e mamă, Fii şi fiice, inimi, braţe, toate se vor dăruite Unite-i acum şi pururi - României întregite.

Cuza-n frunte iar pe buze viers de Unire duios Şi bat clopote-a unire şi-a Unire inimi bat, Arde sufletul în mine şi nu este chip de stat. Îmi pun ştreaşină la frunte ca să privesc peste Prut Un‟ mi-au rămas doruri multe şi unde-mi vine să mă duc Şi îndemn scripcarul ager să nu schimbe melodia Că şi dincolo de Prut suntem tot în Romania. Cântă hora, lăutare, dar cânt-o în alt registru, Ca să treacă hora Prutul şi să ajungă pân‟ la Nistrul, Căci şi –acolo am moşie şi tot de la râm lăsată, Şi să joace-n astă horă toţi românii laolaltă.

Harta României Mari (1 decembrie 1918)

De la Nistru pân‟ la Tisa, de la Dunăre la mare Să jucaţi români toţi hora pentru România mare Să se ducă vestea-n lume pân‟ la a doua venire Că romanii au luptat şi-au murit pentru unire.

Cele mai frumoase poezii Mihai EMINESCU

Şi n-o lăsăm acuma, şi n-o lăsăm pe alţii Să ne spargă hora mândră veniţii din alte spaţii Noi aici am avut vatră de la izvoarele lumii Când pe lume nu erau nici gepizii şi nici hunii. Să se ştie asta bine şi să se ştie de toţi Că n-am venit noi aicea cum mai spun unii netoţi N-am venit din sud, de-aiurea, dintr-un colţ pierdut de lume Noi aicea ne-am născut şi aici am primit nume.

Apari să dai Lumină Apari să dai lumină arcatelor fereşti, Să văz în templu-i zâna cu farmece cereşti. Prin vremea trecătoare luceşte prea curat Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat. Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinţi... O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminţi!

Alţii au venit la noi că nu le-ajunge pământul Unii ne-au rămas alături, pe-alţii i-a risipit vântul A rămas ce este astăzi şi indiferent de fire

Îndură-te şi lasă privirea-mi s-o consol 18

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 La albă strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc, La noaptea cea adânca din ochiul tău ceresc, Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori... O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători!

Nimic de care-n lume iubirea să mi-o leg, Pustiul şi urâtul de-a pururi mă cuprind... Doar brațele-ţi de marmur în visul meu sentind! Precum corăbii negre se leagănă de vânt Cu pânzele-atârnate departe de pământ, Cum între cer şi mare trec păsările stol, Trec gândurile mele a sufletului gol, Întind ale lor aripi spre negre depărtări... Tu numai eşti în visu-mi luceafărul pe mări.

Aş vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ţi scald, În dulcea-nfiorare a sufletului cald, Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci!

Cu aspră nepăsare tu sufletu-mi aduci Pe cele două braţe întinse-a sfintei cruci Şi buzele-nsetate cu fiere mi le uzi; Când ruga mea fierbinte nu vrei să o auzi, Mă faci părtaş în lume durerilor lui Crist... O, marmură, aibi milă de sufletul meu trist!

Că iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorţirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăţi, Doar sloiurile par ca ruine de cetăţi, Plutind de asprul viscol al morţii cei de veci... Tu ramura-nflorită... pe visul meu te pleci!

Dar te cobori, divino, pătrunsă de-al meu glas, Mai mândră, tot mai mândră la fiecare pas... Visez, ori e aievea? Tu eşti în adevăr? Tu treci cu mâna albă prin viţele de păr? Dacă visez, mă ţine în vis, privindu-mi drept... O, marmură, aibi milă să nu mă mai deştept!

Din lumea de mizerii şi fără de-nţeles Cu ochii cei de gheaţă ai morţii m-am ales Şi totu-mi pare veşted, căzut şi uniform. Sunt însetat de somnul pământului s-adorm, Încât numai de nume îmi pare că exist... Tu doar răsai c-un zâmbet în visul meu cel trist!

Întunericul Şi Poetul Cu ochii tăi de înger mă mângâi şi mă minţi, Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinți, De-amor fără de margini, de scumpe fericiri, Cum nu se afla-n lumea aceasta nicăiri, Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci, Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci!

Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer, Poet gonit de râsuri şi îngheţat de vânt Ce cânţi ca o stafie ieşită din mormânt, Sfarmă-n stânca rece a ta nebuna liră, Căci lumea este piatra şi ea nu te admiră, Ci tu, nebun şi palid, la poalele ei plângi Ca valul care cânta trecutul unei stânci, Ce veşteda, bătrâna se leagănă prin nori, Când stânca e eternă şi valu-i trecător.

Nici luna plutitoare, nici stelele din cer N-or să pătrunză-n lumea trecutelor dureri, N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereţi, Măcar să am de-acuma o sută de vieţi, Căci sufletu-mi de-atuncea e-atât dentunecat... Doar ochii tăi de înger în visul meu străbat!

POETUL Şi tu crezi, geniu negru, că fără scop şi ţintă A lumei und-amara ma-neaca, mă frământă? Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele, Purtând pe frunte-mi raza a naţiunii mele?

Că toamna cea târzie e viaţa mea, şi cad Iluzii ca şi frunza pe undele de vad, Şi nici o bucurie în cale-mi nu culeg, 19

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Voi să ridic palatul la două dulci sorori, La Muzică şi Drama… în dalbe sărbători Voi să le-ngân viaţa şi-n cupa lor aurie Să torn zi şi-ntuneric, dureri şi bucurie, Să văd trecutu-n viaţa, să văd româna dramă, Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă, Şi muzica română chemând din muntii-n nouri, Din stelele cazânde, din vaile-n ecouri, Din brazii ce suspină l-a iernei vijelie, Din fluierul cel jalnic, din buciumu-n câmpie, Chemând doina română, a inimelor plângeri, A sufletului noapte, a dorurilor stângeri.

merite deosebite a fost ales membru al Academiei Române. Personalitatea lui, opera poetică, dăruirea pțnă la capat pentru limba română va rămâne veșnic în memoria şi sufletul nostru. Eugen Simion despre Grigore Vieru: ”este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri : Limba română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dîrz, un cuget tare, un spirit incoruptibil ...”

Românu-n trecut mare, e mare-n viitor! Şi tu vrei ca poetul să fie trecător, Pe-a țarei sale ţărmuri să n-aibă ce să cânte? Dar nu-s colori destule în lume sănvesmânte A munţilor Carpatici sublime idealuri, Ce-noată-n a lui suflet cum noată-n mare valuri, Şi-n creierii-i aleargă de gânduri vijelii, Cum ginii se sfărâmă-n ruinele pustii.

EMINESCU La zidirea Soarelui, se ştie, Cerul a muncit o veşnicie, Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu. Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurirea noastră Eminescu.

Grigore VIERU (14.02.1935-18.01.2009)

Suntem în cuvânt şi-n toate, Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece.

Poetul Grigore Vieru S-a născut și a activat în Republica Moldova și a fost un simbol al valorilor şi unității românești. A scris poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești. A luptat pentru independența țării. Pentru

Mi-l furară, Doamne, adineauri Pe înaltul domn cu tot cu lauri. Mă uscam de dor, în piept cu plânsul, Nu știam că dor mi-era de dânsul, 20

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Nu știam că doina mi-o furară Cu străvechea şi frumoasa Ţară - Eminescu.

Doamne, intră și-n a mea chilie Și-amandoi, răniți și înghețați, Să ne încălzim cu bucurie Unul lângă altul ca doi frați. Toate le ierți, Doamne de Sus, Cu blândețe măreață, Chiar și pe cei Care te-au dus În Siberii de gheață!

Acum am şi eu pe lume parte: Pot îmbraţişa măiastra-ţi carte, Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte, Acum nimeni nu mă poate minte. Bine ai venit în casa noastră, Neamule, tu, floare mea albastră Eminescu. Suntem în cuvânt si-n toate Floare de latinitate, Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece!

George PETROVAI

Frumoasă-i limba noastră! Pe ramul verde tace O pasăre măiastră, Cu drag şi cu mirare Ascultă limba noastră. De-ar spune şi cuvinte Când cântă la fereastră, Ea le-ar lua, ştiu bine, Din limba sfânt-a noastră.

Enigma vieții – parte din seria infinită a enigmelor Universului

Reaprindeți candela

Obișnuința și nepăsarea fac ca oamenii să considere că-i firesc să existe ei și tot ce-i în jurul lor (soarele, stelele, luna, ziua și noaptea, pământul și anotimpurile, aerul și apa, plantele și animalele), chiar și atunci când, parte fiind din infinita armonie universală, acționează împotriva Firii. Preocupați până la obsesie de componenta materială a vieții (unii să supraviețuiască, alții să adune averi pe care le mănâncă moliile și le fură hoții), câți dintre ei își fac timpul necesar să privească cu atenție în jur și apoi să mediteze cu multă uimire la perfecțiunea pretutindeni prezentă în macrounivers și microunivers, în lumea vie și nevie?! De pildă, nu doar Pământul, ci întreg sistemul solar din care el face parte (Soarele este o stea de mărime medie), reprezintă un

Reaprindeți candela-n căscioare Lângă busuiocul cel mereu Degerat la mâini și la picioare, Se întoarce-acasă Dumnezeu. Doamne Cel din slăvile creștine, Ce păcate oare-ai săvârșit Că te-au dus acolo și pe Tine În Siberii fără de sfârșit?! Toate le ierți, Doamne de Sus, Cu blândețe măreață, Chiar și pe cei Care te-au dus În Siberii de gheață! Ninge frigul și pustiul ploua, Degerată-mi este inima. Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă Fără sfatul și lumina Ta. 21

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 insignifiant fragment din copleșitoarea imensitate a Universului, care se presupune că ar avea peste 100 de miliarde de galaxii. Prin galaxie trebuie să concepem un uriaș ansamblu de stele, gaze și alte materiale cosmice, ce se rotesc neîncetat în jurul unui nucleu central. Galaxia din care face parte sistemul nostru solar se numește Calea Lactee. Având în vedere că ea numără peste 100 de miliarde de stele (unii savanți merg până la mii de miliarde!) și că diametrul ei este de 100.000 ani lumină, adică de circa un miliard de miliarde de kilometri, nu-i de mirare că galaxiile sunt văzute de astronomi ca niște universuri insulare. Dar asta nu-i totul. Galaxiile nu sunt răspândite la întâmplare în spațiul universului de universuri, ci, aidoma boabelor de strugure dintr-un ciorchine, ele sunt organizate în grupuri numite roiuri, din care deja pământenii au observat și fotografiat câteva mii. Dacă roiul din care face parte Calea Lactee nu numără decât 20 de galaxii, alte roiuri galactice sunt formate din sute, ba chiar din mii de galaxii...În pofida dimensiunilor (distanțele dintre galaxiile unui roi sunt de ordinul milioanelor de ani lumină, iar distanța dintre două roiuri de 100 milioane ani lumină), s-a constatat că, asemenea ciorchinilor, roiurile de galaxii sunt organizate în superroiuri! Avem astfel cea mai concludentă dovadă că nimic nu-i la întâmplare și că Universul (totalitatea văzutelor și nevăzutelor) trebuie considerat de orice om cu scaun la cap ca un sistem armonios și ordonat. Iată, de altminteri, motivul pentru care fostul astronaut John Glenn se întreabă și, totodată, îi întreabă pe adepții evoluționismului în general, ai teoriei Big Bang-lui în special: „S-au putut produce toate astea din întâmplare?”...Și tot el răspunde: „O Forță oarecare le-a pus pe toate pe orbită și veghează ca ele să continue să se mențină astfel”. Da, căci o desăvârșită organizare presupune existența unui desăvârșit Organizator! Înșiși savanții admit că prin materializarea energiei pot fi produse toate particulele elementare (în Genesa 1/1, Biblia

înfățișează în câteva cuvinte nelimitata sursă de energie situată la originea tuturor evenimentelor: „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”) și că a existat un început al creației. Dar cum Big Bang-ul, imaginat ca o superhaotică bombă nucleară, este opusul ordinii și armoniei universale, iată de ce pentru astrofizicianul John Gribbin „momentul creației” rămâne un atare mister, încât se vede nevoit să încline balanța disputelor în favoarea creaționismului: „La urma urmei, poate că Dumnezeu a făcut toate acestea”... Aceeași ordine și precizie matematică este prezentă și în infinitul mic, atomul nefiind altceva decât un sistem solar în miniatură: aidoma planetelor, electronii se rotesc fără încetare în jurul nucleului format din protoni și neutroni, astfel că deosebirea dintre o substanță și alta este dată atât de compoziția nucleului, cât și de numărul electronilor ce gravitează pe orbite distincte. Cât despre Pământ, astronauții sunt de părere că este planeta cea mai atrăgătoare dintre toate, cu cerul ei albastru și norii săi albi, iar savanții nu prididesc să susțină că este „o sferă unică”, altfel spus o minune a Universului. Într-adevăr, căci toate au fost gândite de Inteligența supremă ca viața să fie posibilă pe micuța Terra (deocamdată singura planetă „vie” din partea de Univers accesibilă omului): 1) Distanța optimă dintre Pământ și Soare (în medie, 149.600.000 kilometri): Viața nar fi cu putință nici la o distanță mai mică (la fel ca planeta Mercur, unde temperatura diurnă depășește 300 de grade, din pricina căldurii Pământul s-ar transforma într-un deșert pârjolit), nici la o distanță mai mare, caz în care, din pricina frigului, planeta noastră s-ar transforma într-un deșert de gheață (pe Pluton, planeta cea mai îndepărtată de Soare, temperatura este de aproximativ 185 de grade sub zero)! 2) Viteza de rotație (mai exact de revoluție) a Pământului este de 107.000 km/oră, vasăzică taman viteza necesară pentru a contrabalansa atracția Soarelui și a menține planeta noastră la distanța ideală (pentru viață) față de el. O viteză mai mică ar apropia Pământul de Soare, una mai mare l22

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 ar îndepărta, cu fatalele consecințe arătate mai sus. 3) În raport cu Soarele, axa în jurul căreia se rotește Pământul are o înclinație de 23,5 grade. Fără această înclinație n-am avea anotimpuri, clima rămânând neschimbată pe tot parcursul anului. 4) Extraordinara atmosferă, atât ca scut pentru protecția Pământului (ne apără de meteoriți, filtrează radiațiile solare dăunătoare, se comportă ca un uriaș și generos izolator termic), cât și în ceea ce privește ideala compoziție a aerului pentru respirație și pentru producerea hranei: 78% azot, 21% oxigen, 1% alte gaze. De pildă, se știe prea bine că oamenii și animalele nu pot trăi fără oxigen. Cu completarea că în stare pură el devine toxic atunci când este inspirat mai mult timp și că o mai mare cantitate de oxigen ar duce la aprinderea instantanee a materialelor combustibile. Viața, prin urmare, este posibilă doar prin „diluarea” oxigenului în azot, același azot care creează diverși compuși în timpul descărcărilor electrice și care, prin intermediul ploii, îngrașă solul. Tot așa, bioxidul de carbon este indispensabil pentru întreținerea circuitului vieții, cu toate că ponderea lui în atmosferă este sub 1%: Oamenii și animalele absorb oxigenul și elimină bioxidul de carbon, iar plantele, aceste fantastice uzine ale naturii, absorb bioxidul de carbon, pentru ca prin tainicul proces de fotosinteză, proces ce implică vreo 70 de reacții chimice distincte, să producă substanțele nutritive (glucide și aminoacizi) și să elibereze oxigenul! 5) Apa este indispensabilă vieții ca solvent universal (miile de substanțe necesare omului, animalelor și plantelor trebuie vehiculate fie de sânge, fie de sevă) și sub raport cantitativ: Prezentă la orice temperatură în cele trei stări de agregare (gazoasă sau sub formă de vapori, lichidă și solidă), apa acoperă cam 70% din suprafața planetei, fiind de departe substanța cea mai răspândită. Atât de răspândită în corpul omenesc (este respectată proporția 70% lichid – 30% restul) și în afara lui, încât nu lipsește nici măcar din smalțul dinților!

6) Solul productiv nu numai că a fost fără cusur conceput (conține toate elementele chimice necesare vieții, plus nenumăratele microorganisme, bacterii și vietăți mai mari care-l fertilizează necontenit), dar mai prezintă și uimitoare posibilități de regenerare. N.B.: Oare pe așa ceva se bizuie inconștientul om modern, de nu se mai oprește din poluarea aerului, apei și solului?!... Dar cea mai incitantă enigmă pentru mintea umană o constituie viul în ceea ce privește taina apariției lui și fenomenala complexitate a structurii sale: fiecare celulă vie conține până la două sute de mii de miliarde de molecule; ADN-ul unei celule ar putea umple o mie de volume de câte 600 de pagini fiecare; cantitatea informațiilor pe care le poate acumula creierul uman cu ponderea sa de doar 2% din greutatea corpului, în opinia lui Carl Sagan „ar umple douăzeci de milioane de volume, totalul celor care se află în cele mai mari biblioteci ale lumii”. Da, o taină etern sâcâitoare pentru toți aceia care caută dezlegarea ei în jenanta generație spontanee, neținând seama nici de tranșanta concluzie a lui Louis Pasteur („Viața nu poate proveni decât dintr-o viață preexistentă!”) și nici de justețea afirmației lui Michael Denton din cartea Evoluția - o teorie în criză: „Între o celulă vie și cel mai ordonat sistem nebiologic, cum ar fi cristalul sau fulgul de zăpadă, există un abis atât de vast și absolut cum nu ne putem închipui”.

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 aspiraţia către ideal, afectivitatea lucidă. Încă din poezia de început se observă atenţia acordată expresiei, tendinţa calofilă. Ritmul lent şi delicateţea strofelor cu accente de incantaţie lasă loc uneori unei mai puternice vibraţii afective.

În memoria timpului – Poetul Victor STEROM

Domnul Tudor Cristea afirma: Victor Sterom este un poet cu o lungă experienţă este. [...] Poet al devoţiunii faţă de poezie şi faţă de frumos, Victor Sterom este atins, în ultimele volume, de aripa timpului şi-şi exprimă, când tulburat, când discret năzuinţa romantică a supravieţuirii prin creaţie, reînviind celebrul „non omnis moriar” horaţian în tonuri melancolice şi nu o dată sugestive. Poezia lui Victor Sterom este – fără îndoială – inspirată şi distilată, până la esenţe. Aici vei putea regăsi trăiri, pe care le vei recunoaşte, le vei resimţi, ca fiind ale tale. De fapt – poetul – nu vorbeşte despre sine, de cele mai multe ori se referă la tine, dragă cititorule, vrând să te prindă în plasa sa de „pescuit” suflete. Pentru poet, un vers este o frecvenţă unică din spectrul unei albe armonii. (Gheorghe A. Stroia referitor la volumul „Geometria fumului”, din anul 2011). În ultimii ani, poetul Sterom, a suferit, a trăit între cer şi pământ, hrănindu-se cu idei divine, afirmând: „viaţa de după nu este altceva decât un ecou al trăirilor, că născuţi din ţărână şi întorşi în ţărână, devenim o cale a destrămării”… Poetul ne asigură că se va întoarce, cu siguranţă, privindu-ne din nemurirea operei sale cu sclipiri de stele – pelerini, peste calea însângerată de dorinţe a cerului. Iată un ciclu fără de sfârşit: naştere – trecere – renaştere, în care cu toţii ne vom reîntrupa în fiecare literă a unui cuvânt: „ca strigătul pe munte/ SUNT// dincolo de mine/ duhurile din vitralii// un fum de/ plumb topit/ aud// cred / că întoarcerea mea/ se-adună-n destrămare ... ”

VICTOR STEROM, poet, publicist şi critic literar remarcabil, s-a născut la data de 14.02.1937 în oraşul Mizil și a decedat pe data de 11 august 2014. Din tinerețe a desfăşurat o rodnică activitate literară, publicând peste 40 de volume de versuri şi câteva sute de recenzii ori fulguraţii despre cărţile confraţilor. A debutat în presă, în anul 1965, la revista Familia şi editorial, în anul 1974 cu volumul de versuri “În iarnă cu fluturi albaştri”, Ed. Cartea Românească. În perioada anilor 1974 – 1989 a fondat şi coordonat mai multe cenacluri literare precum cel al Casei de Cultură a Sindicatelor, al Armatei, al Palatului Culturii din Ploieşti. A fondat, la Ploieşti, revistele : Sinteze literare şi Esteu. A fost redactor şef la mai multe reviste de cultură şi a publicat recenzii literare şi note de lectură la majoritatea revistelor literare din ţară. Dintre acestea amintesc: Oglinda literară, Axioma, Apostrof, Steaua, Ateneu, Argeş, Astra, Calende, Cronica, Dacia literară, Poesis, Tribuna, Timpul, Poezia, Viaţa Românească, Nord literar, Ex-Ponto, Vitralii, Vatra, Viaţa de pretutindeni, Sud, Zburătorul, Bogdania, etc. Numeroase poeme i-au fost traduse în: SUA, Canada, Austria, Elveţia, Grecia, Franţa, Germania, Suedia, Anglia. A apărut în multe Dicţionare şi Antologii literare şi pentru opera sa poetică a primit importante Premii şi Diplome. Despre creaţiile domniei sale au scris numeroşi critici literari. Cu o lirică ce se distinge prin ţinuta supravegheată a versurilor. După cum s-a remarcat, îi sunt caracteristice disciplina construcţiei, echilibrul stilistic, tonalitatea stenică,

Memoria poetului Ca o pădure-mi sunt cuvintele în esenţa primei ninsori suple 24

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Să pătrund În acest labirint Să trec de veșnicie în sus Acum Ajung să fiu un punct Sprijinind turnul Când te strig Către altă lume, pierdută Între durere și vis Între naștere și moarte

intrând în memoria poetului precum fagurii în viscolul de- albine, alteori ţintuite-n câte-o cruce frigul descifrându-le religia îndelung amintită de noi. Mai cred în minuni

Lumina tainei

Locul unde vreau să te găsesc Nu-l aflu niciunde Te chem Te implor Îmi răspunzi că ești aproape Dar totul se termină Până să ne lovim privirile De aceeași lumină Mai cred în minuni Îmi pun crucea Pe umeri Și plec mai departe

Cu gândul asediat Ajung sub umbra Unui clopot În fără de marginile Tăcerii În lumina tainei Cum februarie În marile nervuri Ale gerului Acest peisaj Îl țin pe umeri Bătrânii Traversând mileniile

Semne Ușor mi-alunecă din mâini ideea ți-n tot ce cred e frig de-a pururi mă las cuprins de ce-ar putea să-nsemne o taină-n plus o părere ca o vocabulă pe un platou de zăpadă îmi face semne

L-am cunoscut, prețuit și admirat pe cavalerul poeziei româneşti, Victor Sterom, l-am simţit ca pe un făclier cu inima plină de lumină şi dragoste pentru români şi semeni. Mi-a rămas în suflet parfumul spiritualităţii sale de excepţie, dăruirea fără de egal pe ogorul literelor române, în special față de Poezie. Omul a plecat, după o cumplită suferință, pe data de 11 august 2014, să se odihnească, dar a rămas poetul Victor Sterom să ne lumineze căile mântuirii, să ne facă mai demni şi mai buni. Dumnezeu să-l odihnească!

Destinul umbrei

Ionel MARIN

Ceea ce aud A doar absența Acare aruncă În guri flămânde Timpul putrezit Trebuia să intru

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 m-am simțit izolat și de griji înconjurat, în ce lume am intrat? Nu știam ce să mai fac, pe unde o să mai calc, sub orice frunză putea fi un ghiocel, fără a vrea, fără a ști, aș fi putut călca pe el!... Așa este și în viață, suflete firave, ce le-avem în față, am putea călca pe ele, fără minte, fiindcă nu mai privim deloc în jos, ci doar în sus și înainte.

Nicolae VASILE - Poezia iubirii

Unde de iubire Iubiții nu se întâlnesc, nu se despart, se știu din totdeauna și, împreună, ca două unde, infinitul îl străbat. Din când în când, fără un calcul, unul sau altul întâlnește un obstacol, se cheamă moarte, îl depășește și merge mai departe.

Pulbere de iubire Pășeam sfios pe scara infinitului, pornind din iubire, țintind spre nemurire, te îmbrățișam, să mă iei cu tine-n zbor, simțeam că mușchii nu mai vor, să mă lipesc de tine, să mă topesc de bine. Vom fi cândva doar gând, departe de pământ, radiind în univers ceva ce mulți n-au înțeles. Pulbere de stele, noi vom fi, cu ploaia, pe pământ vom reveni, iubirea noastră va trăi din nou, făcând universului cadou un infinit de semințe de viață, celule de iubire, născute din tine și din mine.

Ghiocei și suflete Mergeam prin pădure, călcam apăsat peste frunzele uscate de Dumnezeu aruncate, printre copacii viguroși, falnici și frumoși. Căutam ghiocei, era prima mea tentativă, școlărească inițiativă, pentru învățătoare, să fie mai înțelegătoare. Deodată, unul mi-a ieșit în cale, mic, firav, privind spre soare, reușise să străpungă, frunze moarte să învingă, dându-și energia toată, la lumină să răzbată. Deodată,

Destin Regina mea în cele multe, și-n altele ce or să vină, 26

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 privește-n sus și înainte, nu la-ntuneric, spre lumină!

Nimic din acestea nu sunt, doar un muritor, așteptând, să vii de oriunde, oricând, cu al tău farmec sfânt.

Destule-s rele-n lumea asta, nu le lua pe toate-n seamă, doar poți să le vezi, și basta, le-nțelegi, dar nu ai teamă!

A fi sau a avea Creația în viață și în artă, dincolo de bine și de rău, cu inteligență promovată, va îndeplini destinul tău.

Cu „ a fi” începem, prima noastră zi, de când ne naştem suntem fii şi când mai creştem vrem să fim, până-nvăţăm să împărţim. Să ai, devine viaţa ta când pentru „ a fi” , trebuie a-nvăţa iar pentru „ a avea” , poţi chiar fura. Să fii, îţi trebuie o miză, ca să creezi, cauţi o muză iar ca să ai, creezi o criză. Să fii, susţine omenia, să ai, produce lăcomia. Pentru ca eşti, n-ai loc în viaţă iar fiindcă ai, te-ascunzi în casă, să fii, e pentru totdeauna, să ai, doar cât îţi dă mâna. Cu toate acestea, vreau să ştii, nu este coadă la „ a fi” ci a avea e ţinta vie chiar de-ar fi şi pe datorie. Să ai e miza tuturor, care nu cred în viitor, să fii te face a gândi merită a fi sau a nu fi?

Chiar când nu totul va fi bine, la nimeni nu căuta vreo vină, relele-or să treacă de la sine, și ele sunt de esență divină. Când acestea or să treacă, privește-n jurul tău senină, totul vine și totul pleacă, păstrează-ți aura divină!

Dacă aș fi! Dacă aș fi un cânt, și-aș fi la tine-n gând, mereu aș fi cu tine, oriunde și oricând! Dacă aș fi un vers, pentru tine ales, și-aș fi în mintea ta, acolo aș tot sta! Dacă aș fi un vis, de Dumnezeu trimis, aș fi la tine-n somn, cu tine, ca să dorm! Dacă aș fi un dor, aiurea călător, aș ocoli sufletul tău, să-ți fie mai ușor! Dacă aș fi o lumină, de natură divină, aș avea o speranță, să luminez a ta viață! 27

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Asculta-mă: avem o Ţară tristă, Tu n-o lăsa osândei şi urgiei ! Cu al Tău sânge, spal-o Tu de sânge Şi resfinţeşte-i ţarina bătrână; E-ncovoiată de nevoi şi plânge, Iar lacrima-i se stinge în ţărână... Năpraznică, a vremilor vâltoare S-a năpustit să 'năbuşe Carpaţii Şi-o plânge în văzduhuri ciocârlia, Cum plâng în umbra ei moşnegii, fraţii. Din tremurarea lacrimei sub pleoape, Ajuns-a ca să tremure pământul; Şi cerul plânge şi-l inundă-n ape Tu, Doamne, ogoieşte-i focul, vântul! Fiorul doinelor dospite în suspine Şi vaierul amarnic din amurguri Ajuns-au, Doamne, sus, până la Tine, Urcat de praf de-altare şi de burguri. Fărădelegea vine să strivească Lumini tâşnind din desprimăvărare, Dormim pe ghimpi şi ne-afumăm cu iască, Păşind din disperare-n disperare... Frumoasă Ţară, cu cârpită iie, Cu buzele lipite ca să tacă, Cât taci, dă-mi gândurile tale mie Eu nu le las în mine ca să zacă !

Medalion liric Acad. Cristian Petru BĂLAN (SUA)

REVINE EMINESCU! Toți v-ați mirat, prieteni, văzând toți ca și mine: Prin aer, Eminescu plutind sus peste noi!... Părea un zeu din basme, ce-n Ziua lui revine O clipă să se-arate, dând timpul înapoi. Trupu-i creștea cât Țara, iar pieptul cât Carpații Și-n părul lui toți codrii Moldovei se-adunau. Ochii-i erau luceferi plini de lumini și grații Și-o Dunăre de lacrimi din ochi îi izvorau. Când ne-a zâmbit, din nori ieșise mândrul soare Și florile albastre deodat-au răsărit! Toți plopii fără soț i se plecară-n zare, Din Nistru până-n Tisa blestemele-au pierit!

DIN FLĂCĂRI DE-AURORE Din flăcări de-aurore, din larg covor de stele Și izvorând din cântec etern tulburător, Vin să te-admir o clipă, carbonizat de dor, Atras de-a ta candoare cu ochii de zorele.

Și-l însoțeau cinci îngeri din cinci părți ale Țării, Alături de cinci zâne din basme românești... Și-atunci s-a stins furtuna din valurile mării, Dar s-a mutat în trupuri și suflete-omenești.

Tu mă privești tăcută, duios și-ntrebător, Cu lacrimi greu ascunse, dar îmi vorbești prin ele Sporind apropierea prin tainice tunele Eu ard cu flame-n suflet rotindu-se spre cer;

S-a-ntipărit pe Țară umbra-i de Domn fierbinte; Natura cea valahă așa l-a proclamat! El, Eminescu, însă, era modest, cuminte, Deși al limbii noastre e veșnic Împărat!

Mă simt răpit de farmec pe-un pisc de vis rebel, Tălăzuind himere care nicicând nu pier Și-atunci rădvanul vieții ne saltă-n zbor cu el...

RUGĂCIUNE PENTRU ȚARA ÎNDURERATĂ

Vom răspândi-n eteruri iubirea-giuvaer Când cosmosul ne-absoarbe să ne topeascăn el,

Iisuse bun, Părinte peste ceruri Şi ÎMPĂRAT PE VECI AL ROMÂNIEI,

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Iar noi l-umplem cu doruri, iubire și mister...

George CĂLIN

IMN IUBIRII Din Paradis trimisă ai fost pe-acest pământ, De Creatorul lumii, chiar de sub Tronu-I sfânt ! Și-ai luat atunci cu tine simțiri înălțătoare, Fiori de fericire, plăceri amețitoare, Fecundele dorințe și geniu, și orbire, Și lacrimi și durere, și viață, și pieire... Cu mrejele-ți vrăjite, ne prinzi în dulcea-ți plasă; Ca peștii-n ea ne zbatem, niciunul să nu iasă, Dar, ca-ntr-o apă rece, chiar de ne strângi, răbdăm.. Ne place-a ei strivire și greu e s-o lăsăm. În ochii-ți de zeiță văd răsărit și-apus; Un fagur ți-e sărutul - și-un rai e-al tău surâs... Vremelnicia clipei un secol ni se pare; Nopți lungi de-mbrățișare par clipe zburătoare. Pe unii cu prisosuri îi fericești pe loc, În timp ce calci cadavrul celor ce n-au noroc... Și, totuși, mulți te cheamă să-i mângâi doar o dată, Iar tu le dai speranță și-apoi le-o faci uitată... Poeții toți te cântă în ode și-n pastele, Scriind că-n cer ai forțe să miști Soare și stele. De-aceea ici, pe Terra, ființa ne-o arzi vie Iar inimile noastre le ai ca jucărie... Tu faci minuni pe care e greu a le-nțelege: Bogatul, fără tine, devine fără lege, Devine rău și zice că-i un sărac ciudat, Pe când săracul simte că-i vesel și bogat ! O, tu Iubire-Mamă, mireasmă-mbătătoare, Divină și lascivă, catifelată floare, Mărire ție, Zână, pe mapamond regină Pe unde calci, naști ritmuri și cânt de violină ! Adâncă plecăciune, Zeiță cu sfânt nume, Căci datorită ție există-ntreaga lume !

viaţă Eu – nepăsător, Tu – nepăsătoare – Viaţa noastră-i frunză care moare… Eu – tăcut şi Tu – tăcută frunzele se scutură… Eu – firav şi Tu – firavă – Viaţa a trecut în grabă… Eu – mormânt şi Tu – mormântă frunzele se scutură…

ultim apel Bună dimineaţa, Femeie, rătăcită în propriul tău trup încearcă să-ţi alungi singurătatea teama, întunericul în care te pierzi încearcă, Femeie, să-ţi schimbi obiceiurile zilnice căpătate din frica de viaţă pură fi transparentă Femeie ai o singură viaţă, o singură Cale spre Mântuire nu te pierde părăsită în casă pustie sub un cer fără de aripi vulturii de veghe te pândesc după perdelele nopţii alungă-ţi teama din suflet şi păşeşte în Viaţă în viaţa aceasta reală compusă din zâmbet, culoare şi patimi din tunete, viscole şi uragane, din catastrofe planetare lasă, Femeie, cioburile de vis să-ţi inunde spaţiul, timpul, pasul e iarnă, Femeie,

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 ninge frumos, ca-n poveşti, cu fulgi mari şi uşori mai sunt câteva zile până la Crăciun, Tu, Femeie, ştii acest lucru…? Bună dimineaţa, Femeie! Bună dimineaţa!

Credincioșii se vor așeza cuminţi să primească smoală Dacă e din mâna Domnului cu plăcere Totul va fi dominat de legea cadrului Şi a perspectivei hieratice În centru Hristos va domina axial Peste gândurile noastre nespuse, firești Culegând nebunia spirituală Nebunia veșnică, nu cea trecătoare Subtila cunoaștere a dogmelor va fi centrul De unde izvorăște prostia ca un fluviu de foc Din când în când va veni un înger cu apă, Cu bere și mici cu muștar Vom mânca graţios micii și pâinea Orice vine din mâna domnului e spirit și taină Chiar și plictiseala, chiar și sexul neprotejat Pe câmpul timpanului catedrala râde subţire Clopotele sunt doar pentru iniţiaţi. Hei, tu, cel care nu știi cu ce se mănâncă astea Fii fericit, gândul tău colorat A ajuns până la Domnul Şi încă mult mai departe...

George TERZIU

EMINESCU MEU Mă gândesc la Eminescu La un Eminescu care mănâncă și bea Nu ca la o iluzie, ci ca la Un om simplu visând la o stea Niciodată nu vin la el cu mâna goală Îi aduc slănină și ceapă Îl doare o mână și capul îl doare În vreme ce bea niște apă Voi muri, îmi spune șoptit, voi muri Îmi vor face statui și evenimente Apoi vor merge cu sentimentul de turmă Cu mare fast să se-mbete Au nevoie de mine, ca de aerul nopţii Dacă mori devii ideal Îmi șoptea Eminescu, în vreme ce ploaia Cădea peste noi, ca un val.. Într-o zi a plecat departe, departe Într-un alt spaţiu terestru Prietenii mă cheamă să bem o pălincă Căci a murit Eminescu

Eugen EVU

Atlaz abrupt, ….purpura, iarna Atingeri reci ale visului, desfolieri Cele trăite uitate ca secerate de vânt Netezitorul. Tu, necunoscut din zări, Dumnezeu deductibil, Bolta frunţii mi-ai suit-o oglindă vie În munţi am înţeles opera Ta

CATEDRALA Pe câmpul timpanului se va construi o catedrală Picturile vor curge maiestuos pe pereţi Judecata de apoi va trece prin sala unde 30

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Care pe sine se distruge ca să renască

IRINA LUCIA MIHALCA

Une historie d‟amour viaţa noastră felurimea de chipuri nemărginindu-ne Melodiindu-ţi gloria şi etern- venirea: însăşi murirea cu încetinitorul, a celuilalt timp Înseminat în numele- număr care îţi sunt ca pădurea virgină în magica ghindă. Atlaz abrupt memoria zestrea mea din părinţi

CINE E ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL?

O, inocenţa rozei ce l-a ucis pe Rilke - urzită din revelaţii din al tău privilegiu Genii indurate au gustat şi nu au murit Ci doar acei lacomi de sinele lor singur Au plătit doborâţi de propria lor umbră.

Iarna e ca un cearşaf aşezat peste trupul tău, Fiu al Stelelor. Încă e ceaţă la malul iubirii, însă de mână cu tine niciun taifun nu ne va atinge, frica de necunoscut, senzaţia de infinit, acordul iubirii sau fuga pasiunii, acea mişcare a ei între lumi, între lumile noastre, arpegiul de la do al meu la do al tău, misterios ritm, un etern pas spre noi, în acest segment de vibraţie. Închide ochii! Printre linii şi spaţii vei simţi flacăra caldă, milioane din tine dornice să se contopească în mine, în apele în care nu am mai fost. Ai simţit că nu îţi mai aparţii, vei fi mereu acolo, corăbierul în apele fără de ţărmuri şi lumi fără sfârşit. Mereu va fi nevoie de un alt potop şi o altă arcă, să fii cu mine în orice petală de floare şi rază de zâmbet, în culoare, mişcare, în asocieri de cântec şi lacrimă, în parfum de infinit, în clipe şi zile, în orice furtuni, în pacea care ne-mbrăţişează când lumea ne priveşte. Acum păşim peste adâncuri, cu tine nici adâncurile nu mai sunt pustii,

În natură nici milă, nici dragoste nu-i Altele sunt măsurile de autoprotecţie ale Celui indicibil, Întregul. Cine sau ce retrăieşte scriind Reintrării în minerale A matricei Repetabila-n cochilii şi vrejuri Spirală golită de vuiet ? Mărire Demnităţii a tot ce este infim De a se înălţa întorcînd luminii Remanenţele legii, cum inocenţa verbinei Suind în spirală pe invizibil arac Verticala fragilă devenind Arc Iederei care sprijină corintic zidul ruinei Amintirea care se distruge la timp Să nu ne înghită trecutul. Inefabil magic al cugetului Degravifiere geamănă acelui gol răsunând Ca interiorul unui vas celest Când îmbrăţişaţi suntem pragul de sus Imuabil. O, mai rămâi, stare ploioasă ce ningi ! Mie însumi rogu-mă ţie Căţea a subconştiinţei care ochi mai imploră Din stinsa vedere a oglinzilor… Care reface din jarurile recii lumini Zoroastrica magie a duratei Demiurgul din operă.

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 vei face punţi peste inimile noastre. Lumina coboară în noua viaţă ce părea a fi agăţată de un bulgăre de humă, eliberând toate focurile din ea însăşi. De mâinile noastre sunt prinse cerurile, niciodată nu se termină ceva în viaţă. Cine e începutul şi sfârşitul, cine e dincolo de aceste imagini?

şi stelele, Ah! stelele-n amurguri Îngână simfonii Peste mare, peste câmpii Deasupra munţilor şi codrilor îndrăgostiţi Iar zorii, zorii… Visează zămisliri de alb Înfrigurat de insomnii eterne Ale strămoşilor ce ne veghează Monumentele şi ctitoriile Pământ binecuvântat plămădit din lacrimi şi tăceri Stropit în lupte cu sânge de eroi, Hrănit cu visele din noi

Elena ARMENESCU

Noi aici, acum şi totdeauna Înflorim, dăinuim Cu rădăcinile noastre de dragoste de linişte, de clocote, de jertfe cu sufletul nostru dacoromânesc pe aceste plaiuri simţim şi ştim că numai când este pace putem asculta la ceasuri tainice murmurul apelor de argint cânt fermecat ce ne dă puterea să ne înălţăm o dată cu patria pe culmea mult visată a desăvârşirii.

Patria Locul unde te inundă aerul Şi orizontul alunecă-n lumină Unde zăpezile urcă în amintiri Până ating cerul Cu dorul de albastru Piscul înfometat de soare Şi râurile de rostogoliri şoptesc, şoptesc, şoptesc Iubire Spaţiul unde aştepţi azi Bucuria începutului Extazul maturităţii Ţărmurile anotimpurilor învăluite de zbor în regatul dorului Locul unde libertatea ta Este libertate condorului, Văile în care înfloresc Primăverile speranţelor 32

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Cornel Balaban

Marin Nicolescu

HAI, VINO BASARABIE...! Te caut Basarabie la mine-n gȃnd, Te strig o dată, ȋnc-o dată și ȋnc-o dată... Ești supărată, tot mai des te-aud plȃngȃnd, Că ȋncă ȋmi ești o soră ȋnstrăinată. Copiii tăi cei buni sunt duși la Domnul, Și ȋn lacrimi scurse-n ceară ȋi plȃngem an de an, Ne ungem slova să le-alinăm somnul, Fraților noștri sfinți: Doina, Grigore și Ioan.

O strună de vioară Mai am numai o strună de vioară Ți e un cântec în fiecare zi Să n-aibă vreme dragostea să moară Vai, inimă, tu când te vei opri?

Voiau ca Basarabia să vină-acasă, La sfȃntul grai, la tot ce e mai drag, Să-și reocupe locul gol la noi la masă, Să uite de urgii și de gulag.

Să nu mai știu ce vânturi bat prin lume Ce valuri au stârnit adeseoriEu nu vreau steaua care nu apune Doar roua ei care sfințește –n flori.

OSANA

Ion și Doina - lacrimi ce-s răpuse ȋn prinsoare 'Nălțau simbolul Eminescu, luminȃnd tot cerul, Cuvȃntul “Basarabia” l-au presărat cu soare... Doi bravi, dorind unirea, mȃnați de bardul Vieru.

Ca apa e tristețea clipei În șapte zile rănile s-au dus Și iară ne vom da risipei Osana, întru Cel de Sus

Iar astăzi, militanții pun steagul romȃnesc Ȋn fiecare suflet din fiecare casă, Pe numele Hristos și neamul creștinesc... Hai, Basarabie, că te-așteptăm acasă!

Ne cheamă ceea ce nu este Ne ceartă tot ce nu s-a spus Și e poveste de poveste, Osana, întru Cel de Sus

Ȋn țara-n care grȃul nu naște hleb, ci pȃine; Ȋn țara-n care rublei, la noi ȋi zice ban; Hai, vino soră dragă, că te dorim, iar mȃine Vom trage clopotele la Putna lui Ștefan!

Pe ale valurilor creste Ajuns în spumă, ești intrus Ce-ai spart o mie de ferestre, Osana, întru Cel de Sus

Hai, vino soră dusă cu de-a sila De cel ce te-a bătut și te-a scuipat; Hai, părăsește-l, nu te-apuce mila, Astăzi, ultima oară, fă-l uitat!

Căzuse Pitia în transă Războinicului ce i-a spus Dar știm că i-a jucat o farsă Osana, întru Cel de Sus.

Hai, vino Basarabie mireasă, Să uiți de asuprire și durere, De șapteșcinci de ani plecați de-acasă... Vino, că “tot ce-i romȃnesc nu piere”!

Nu voi găsi pădurea fermecată Nici frunzele-i cu foșnet de argint E lacrima în ultima săgeată Iar ochii căprioarelor nu mint-

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Nu ca în anii ce au fost Cu planuri noi ce-o să le facem Ca socotind să aibă toate-un rost

Vasile GROZA

Lăsând în urmă câte și mai câte, Vremelnicele răni ce le-am avut Pe un răboj înscris cu-a sa pecete Notându-le pe toate la trecut! Vreau doar lumină și dreptate, Sosit-a timpul așteptat și mult dorit Că prin voința neamului se poate Ca visul națiunii noastre să fie împlinit.

LUI GRIGORE VIERU Precum un trăsnet a zguduit pământul Și peste tot s-a-ntunecat Poetul neamului plămădind cuvântul Fără de veste, spre ceruri a plecat!

De-aceea în prag nou vin cu-o urare Să se audă, de la opincă, până la vlădică, Să vină în sfârșit noua schimbare Cu generațiile noi ce se ridică.

Până și norii-au început să se frământe Acoperind cu stele albe un sfânt veșmânt Nici soarele nu a putut ca să se uite La ce s-a întâmplat jos pe pământ

Să ne întoarcem toți la vatra românească Să nu mai stăm în lume ca fugarii, O Românie nouă dorim ca să renască Să nu ne irosim degeaba-n viață anii!

N-a mai putut ca să pronunțe cuvântul; mamă!... De fulgerul ce l-a străpuns Lăsând în urma sa o dramă Și câte-ar fi avut încă de spus!...

Treziți-vă politicieni aleși de-a valma Inconștienți și rupți de neam și țară Venit-a timpul ca să vă dați seama De noi ne-ntoarcem, voi să plecați afară Și-atunci om scăpa și noi de o povară!

Dorința faptelor neîmplinite Ce-o viață-ai scris și ai luptat, Ca, cele două surori să fie unite, Să știi Grigore că lupta nu a încetat!

Aceasta este dorința și urarea-n noul an A generațiilor noi ce se ridică Ca România să ajungă la Stand European Să nu mai stați în calea noastră ca o piedică!

Veni-va timpul cum tu ai dorit Și neamul întreg românesc, Ce niciodată-n cuget nu s-au despărțit. De-aceea am credința-n Dumnezeu că se unesc!

De-aceea dragi români de pretutindeni. Ce țara-n timp de vitregii ați părăsit, Sângele apă nu se face, de altminteri, Vă așteptăm cu drag ca să vă spunem; BINE AȚI VENIT! Și nu oprim plugul nicicum în brazdă Ci dimpotrivă, fără ”boi și vaci”! Cu tehnică modernă cu știință De astă dată Vom trage brazde noi în veci de veci, Și vom porni cu toții-n noua viață Deoarece românul cât trăiește, tot învață!

Vedere din CHIȘINĂU ÎN NOII ANI În anul nou ne pregătim să trecem

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 AMARĂ-DULCE RĂSTIGNIRE - POEZIA

Pe buze le-a pus sacre cuvinte, Rostite de dacii lui Zamolxe, marele Zeu, Străjuindu-le eterna aducere-aminte.

Geo CĂLUGĂRU

Iertați-ne, copii, și Tu Doamne, ne iartă De grabnica-ngenuchere-n minciună. Însăși viața pe care o ducem ne ceartă Și blestemul de a nu fi românii-mpreună.

VINO, TIMPULE! Ascult timpul, seceră În mine cum seceră, Tac și-ascult, ascult și tac Și nu știu, să mă prefac. Dar el știe, că mi-e teamă Vine și mă cere vamă: Verilor, ce mi le-a dat, Drumurilor, ce-am umblat Și se face, c-a uitat, Că iubirea mi-a furat Când curgea luna pe sat Dintr-un cer de nori arat. Vino, timpule, de vrei Haide, vino, să mă iei! Acesta-i jocul, nu îl schimb, Nu mi-ai dat nimic în schimb Ba și când puteai să-mi dai, Din ce-aveam, încă luai...

AMARĂ-DULCE Amară-dulce, urma buzei tale, Mai stăruie, în carnea mea Și de mi-ai ieși, cumva, în cale M-aș repezi la tine și te-aș bea. Pe gura ta și dulce și amară, A înflorit un dor al meu, fugar, În ochii tăi, deși-i atâta vară, La mine-n suflet, este toamnă iar. Amar și dulce-i zâmbetul ivit, Pe gura ta de rai și iad. De nu nu știu care demon ispitit, Eu, fără voie, în păcate cad... Amară-dulce, urma buzei tale, Mai stăruie, în carnea mea Și de mi-ai ieși, cumva, în cale M-aș repezi la tine și te-aș bea.

RĂSTIGNIRE PE SINGURĂTATE Bate vântul gheața-n dungă, Un cuțit îmi râde-n sânge. Cine oare mi te-alungă?! Una-i roata ce mă frânge. Râd deși îmi vine a plânge.

DECEMBRIE TRIST Atâta durere-i pe chipuri că plânge Decembrie, pe acela, de-atunci Când ne vindecam lașitatea, cu sânge, De tineri visători și de prunci.

Vântul bate dinspre tine Iar tăcerea dinspre sud, Oare-n viață, ce mă ține, Râsul, dacă nu-ți aud?! Inima de ce mai bate?! Cui îi pasă de mai sunt?! Azi, eu sunt singurătate..

Aplecați pe morminte, rămașii părinți Par obosite flăcări, de vânturi și ploi, Se-nchină-n genunchi morților sfinți, Pogorâți în mormânt și-n durerea din noi „Vom muri și vom fi liberi”, - Dumnezeu 35

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Lumina-şi va chema întreg haremul de stele, căutându-şi acel EL. Din umbrele,din sarea, Din pereţii acestei prea grăbite simfonii, Va coborî deasupra dimineţii, Mirarea caldă-a unei fantezii, Că într-o zi când ceru-şi şterge pleoapa de-atâta înserare şi absint, Se va scălda din nou în matcă apa, Şi-or fi din nou trecut şi infinit.

NEDEA MARIOARA

IARNĂ OARECARE Sastisită, fără plombă, Cade neaua ca o trombă. Dezvelindu-ţi dinţii lungi, Muşcă iarăşi din prelungi nasturi descheiaţi de ger, La ulciorul din ungher. Mătură cu dalba-i coadă, Tot frunzişul strâns grămadă. Prin livezi, sfidând oglinda, Vântul şi-a-nceput colinda. Se zvoneşte că va fi iarnă, de la miazăzi până-n miazănoapte, grea… Apele vor îngheţa în fântâni, ca şi pe prunduri. … Dar rămân aceste rânduri, Amintindu-ne de-o seară cu miros de scorţişoară. Şi vin fiert la lumânare, Într-o iarnă… oarecare.

Ionel MARIN

Cununa Noului An Atotcreatorul, Izvorul veșniciei, Ne-a învrednicit cu încă un An, Un Nou An de mari și dificile încercări… Cu mulțumiri, voie bună și vii speranțe, Trecut-am pragul Anului 2017. Doamne, dă-ne în Noul An, Un nou început, tărie în credință, Hrana cea sfințită spre mântuirea tuturor, Și a neamului românesc. Să deschidem ferestrele cerului, Prin ascultare, blândețe, bunătate Și să prețuim soarele din priviri, Lumina din inimă, fapta și vorba dulce. Ograda străbună să ne fie din nou plină,

SPERANŢA Se va sfârşi odată tot trecutul. Şi mătcile şi apa şi îngheţul. Şi va cădea în noapte infinitul, Cum cade ploaia în dezgheţul plăpând, al ultimei tangenţe ce-n urma ei se va curma, Fiind strivită în regenţe, De tromba fulgilor de nea. Se va sfârşi odată tot tandemul de adjective lipsă la apel. 36

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 De freamătul de copii, de zâmbetul cald Al părinților și bunicilor, întărind, Punțile frăției și ale armoniei. Adevărul și iubirea să stăpânească, peste Glia mult încercată de furtunile vremii… Cununa Noului An să strălucească, Și-n pace, belșug și înțelegere, Popoarele lumii să trăiască.

Noi asta ne-am dorit mereu, Dar ce mai vrem, e SĂNĂTATE Şi pentru asta, ne rugăm la DUMNEZEU! Mai dă-ne, DOAMNE, SĂNĂTATE, Noi vrem o sanătate bună, Să avem grijă de nepoate, Să-mbătrânim, DOAMNE, -mpreună!

OMULEŢUL DE ZĂPADĂ (Nepoatelor mele: Miruna, Teodora şi Maria) A căzut puful de nea, Peste toată curtea mea. Toţi copiii vin să vadă Omuleţul de zăpadă. Are ochi frumoşi şi buni, I-am făcut din doi cărbuni. Iară nasul, dintre ei, L-am făcut dintr-un ardei.

Coeneliu CRISTESCU

Iar pe capul lui de vată, Drept căciulă-i o găleată! Nişte petice mai vechi, I le-am pus peste urechi.

IUBITA MEA DE ŞAIZECI-ŞI-ŞASE

Fiindcă-o mătură i-am pus, Acum stă cu mâna-n sus. Picioare nu va avea, E băgat cu corpu-n nea!

Iubita mea din şaizeci şi şase, Patru-zeci şi trei mi-ai dat mie. Vieţile ne-au fost frumoase, Noi le-am trăit în bucurie!

Nu ştiu dac-o să vă placă Prietenul meu de joacă, Fiindcă eu mă joc cu el Şi cu LĂBUŞ- micul căţel.

E ziua ta şi e frumos afară, Noi la biserică am mers şi ne-am rugat, Ne-am strâns de mână, ca şi prima oară, Ne-am luat în braţe şi ne-am sărutat.

De se face primăvară, Soarele va-ncălzi iară. Ce-o să facă omul oare? Se topeşte şi dispare!

Acum, de ziua ta, e sărbătoare, Şi toţi ai tăi, acuma te sărbătorim, Că eşti soţie, mamă şi mam-mare, Noi vrem să arătăm că te iubim! Avem copii, avem nepoate,

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 în gândul ce-mi tremura că vremea lui n-a mai venit.

Elena Andreea Cojocaru (Ion)

Dumnezeu m-a prins de mână când a văzut că nu mai pot să merg, m-a ridicat peste furtună și mi-a dat tot ce m-am temut că pierd. Nu mai cad pietre din râu, tăcerea mi-a vorbit și tot ce sufletul a dus în palmă, mi-a înflorit. Soarele frumos zâmbește, norii nu mai curg cu ploi, un fluture îmi dezlipește cosițele de păr bălai. Buburuzele îmi cântă melodii pentru copii, iar albinele-mi citesc basme și povești hazlii.

M-a prins de mână Dumnezeu Se desfăceau pietre în râu, băteau în apa cristalină, ca un balaur se roteau printre copacii goi, abia sădiți. Priveam cu neputință cum mă loveam de stânci, mă ghemuiam să ascult suspinele aânci, dar m-am trezit râzând firelor de iarbă. M-a prins de mână Dumnezeu când în ochii mei vremea stătea să cadă.

M-a prins de mână Dumnezeu!

Alexandru CIOCIOI

De șapte ani tot încercam să adun un bob de rouă proaspăt, numai tăcerea o prindeam cu degetele albe, dar nisipul îmi cădea din ele printre șoapte de promisiuni albe. Tăcerea mă prindea în brațe, mă sufoca cu ghearele-i de boare albastră și fumul se împrăștia peste ființa-mi toată. M-a prins de mână Dumnezeu când trupul meu se rostogolea în frunzele de toamnă.

IANUARIE Se încâlcește În coarne de cerb Mugetul facerii Din adâncul femeii. Fecioarele iernează sărutul Pe umăr de pleoapă-nsorită Mâini fosforescente Mângâind începuturi. Ziua cade tainic A geruri topite În altare de gheață.

Bătea un soare amorțit, poleit cu raze de cristal și lumina tot în zadar printre pădurea rară. Norii curgeau cu șoapte de argint ploaia bătea același pas pe loc, înțepenit

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 pe planetă

Sunt trupul Unui foc hibernal.

cu mâinile lor aspre nu mângâie decât osatura verticalității căzute când o adună ca niște cămătari în sacii încăpători ai uitării pe care îi au mereu disponibili

FEBRUARIE Prietene, Vino cu mine Prin acest coridor de tăcere! Șerpii împletiți În colțuri de veghe Întunecă noaptea Prea arsă de ger. Numai amândoi Vom putea arde în zăpadă Făcându-ne punte peste ziuă! Bucuria durerii Macină secundele-n vânt. Numai acest coridor există! La capătul lui Galaxii de semințe Așteaptă degetele noastre Să cadă a ploaie…

Ei sunt la marginea dintre lumi Portăreii pământului

Dumitru PRICOP

El patima muntelui ca un vulcan o încingea Și o creștea în străluciri părintește Și poezia dospită cu suflet se rumenea Îndestulând înfometarea verbului creștinește

Adrian RĂCARU

Când Castelanul te blagoslovea Cu fermentul din vii și cu toate cele Nu puteai să te simți decât împărătește Printre cuvinte nuntite și nășite de stele Portăreii pământului Groparii poartă în spate eternitatea Și-i sapă din loc în loc, loc de odihnă În pământul suprapopulat

Autoportret

plantează crucea răscumpărării ca pe un arbore bătrân și neroditor pentru urmași

Chip al viselor kamikaze care flutura flacăra umbroasă a dorințelor peste catapeteasma înțelepților Asemănare pierdută în haosul dintre religii

Ei sunt arvoniții tuturor religiilor n-au lacrimi , nici vise de s-ar revărsa cât au băut ar fi cod roșu de inundații

chip al iubirii confuze tu care până mai ieri erai Micul Prinț logodit cu vulpea eternă a deșertăciunii te înfiorai cu disperare în căutarea harului și îl lepădai zi de zi

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 cu disprețul nemuritorului tânăr

barca de salvare din cer să coboare...

Ispășitorul chip al împăcării Zugrăvit e în sfârșit În a doua jumătate de veac Al ispitelor și prin îngăduință paternă Iată și Asemănarea puțin câte puțin te descoperă Vine cu sufletul Care te înălță În tăria cuvântului

Timpul curge lin, lin și nemilos și transformă totul în veșnic „Am fost”... Ratează ocazii, ratează împliniri, ratează succese, ratează iubiri când lui „Imposibil” noi i-am dat un rost...

După împărați Ca și după argați Nu rămâne urmă Decât pământul generos Al acoperirii Dacă nu ne putem bucura De mângâierea îngândurării Și mai ales dacă Nu suntem de cu ziuă parte a împlinirii luminii la despărțirea de vis nimic din cei frumos nu rămâne

Timpul curge viu, viu și trecător, grăbit ca un zbor de vesel condor ! El,... nemuritor... eu,... om pieritor dar cu suflet călător, care e chiar liniștit, mulțumit și fericit că lui „Imposibil” nu i-am dat un rost și lui „Plicticos” nu i-am dat un post...

Amintiri Din amintiri nu poți trăi fiorul... nici tandrețea... și nici dorul... poți doar aleator să-ți amintești: când ai zâmbit, când ai iubit, când ai fost mulțumit, sau când ai suferit...

Rodica Romicri

Timpul

Din amintiri nu-ți poți trăi prezentul... și nici viitorul...

Timpul curge lin, lin și uniform, depănând de zor al vieții fuior... devine anost, trist și fără rost când în nemișcare așteptăm spășiți

Pune acum speranțe mii în ochii aprinși de sentimente vii, iar din trecut, ia doar înțelepciune și rupe ghimpii de ranchiune, toarnă și multă speranță peste inima-ți semeață, să se umple cu verdeață peste florile de gheață... 40

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017

Nu-ți lăsa gând aprins de vânt și nici sufletul înfrânt, ci dă-le pașilor adulți cărări împodobite cu virtuți și multe vise împlinite de regrete desfrunzite...

Ștefan DUMITRESCU

Nu-ți lăsa visul la pământ sau zborul frânt de vreun rău gând, mai bine înflorește-l cu avânt spre bucurie alergând... zâmbind... cântând... trăind...

DACĂ EU AȘ FI UN CRIN PE O COLINĂ!

Din amintiri nu-ți poți trăi prezentul... și nici viitorul...

Dacă eu aș fi un crin pe o colină înalt și subțire până la cer și tu ai fi iubito o piatră între noi s-ar naște un arc voltaic o melopee dulce o masă un miel o câmpie un munte o mare o vatră și am auzi melancolic venind de departe miezul pământului cum plânge amarnic cum cântă ca un nebun cum se vaietă și cum latră

Frumos Frumos ai scris, drag Eminescu, cu pana-ți genială de maestru, frumos ai constelat istoria și zările albastre și tot ce-a împodobit vreodată meleagurile noastre...

apoi tu o să simți o emoție luminoasă înaltă adâncă amară cum îți pocnește cu un sunet cristalin o sămânță la subțioară cum încep țărmurile mării și orizontul și carul mare și lanurile de in prelung să te doară și cum tu te transformi clipocind într-o crină subțire înaltă și dulce ca o vioară

Frumos aș vrea să-ți scriu și eu, poem, sau glossă, sau eseu, cu toată admirația sufletului meu, ce ți-a creat cununi de zeu... Frumos ar fi să ai puteri de pasăre măiastră, să vii cu a ta frumoasă floare albastră să redeștepți în țara noastră iubirea, cinstea, modestia strămoșească, magicele petale sufletești ale inimilor românești... ele au fost și scut întăritor și de lumină nesecat izvor pentru întreaga nație română, în vremuri când tristețea devenea stăpână...

atunci ție îți va crește o mână gingașă înspre mine și mie îmi crește o aripă visătoare tremurând înspre tine vom simți amândoi o amețeală dulce amară adâncă înaltă un întuneric nesfârșit amestecat cu lumine ne va fi rău ne va fi o mare ne va fi o viață ne va fi o moarte ne va fi o câmpie și ne va fi bine !

Frumos ai scris tu, drag poet, cu spiritul tău mereu nedesuet, frumos ai construit din vers un pitoresc, vast univers al sufletului românesc, pe plaiul verde strămoșesc... 41

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Și dacă îmbrățișarea ta ar fi o candelă aprinsă, Mereu aș fi lumină ce m-ar veghea din umbra Ta. Pășești la poarta trecerii dintre cei vii și cei morți Iar umbrele prădalnic te lasă peste țărmul cel de veci, Nimic nu aduci și nu porți, Pe drumul pe care tu acuma îl socoți. Decât iubirea care vecinic te va lumina, Pe locul în care vei umbla.

Bota Claudia

Dor nesecat Te-am privit prin dorul ochiului meu luminat, Ale cearșafurilor îngălbenite și topite de sentimente seci, Prin gândul neputinței mele, reținute m-am schimbat, Am răsturnat valurile care mă purtau spre alte bărci. M-ai petrecut până dincolo de durerea rătăcirii, Până la limita neștiută și neîmblânzită a decăderii. Fiind un suflet dalmat, durerile toate mi Leai luat, Dorul Tău mă pustiește mereu, prin cetăți neștiute, Zborul ridicând praful de pe piatra, unde mi-ai săpat, Cuvântul pe care Tu, în suflet mi L-ai încrustat!

Vasile Sevastre GHICAN

Fântâna infinitului Fântâna mi-a sorbit arșița Iar cerul uitarea, Păsările și-au spus cuvântulCutreierând s-au înălțat Să-mi caute timpul pierdut. Noi am rămas Ce-au proorocit Călăii propriilor noastre simțuri: Niște pădurari de cuvinte!

Poarta prin care Prin poarta aceasta vom trece toți Cei pribegi, prin ai noștri părinți, Bunici și frați de ce să stați? În viața asta plină de nevoi. Lumini minuscule vibrând din noi Ne face inima să ne apropie iar de voi, Trăim mereu supuși pământului. Și dacă plânge plânsul Și dacă râde râsul, Și dacă cerul s-ar topi din noi Și dacă lacrimile toate ar vindeca cuvântul din noi doi,

Vindecarea de sine Lumina-partener de drumCe voi face fără tine, Doamnă, Printre atâtea ceruri Care dau să nască Necunoscute găuri negre? Celălalt capăt al gândului Un ochi al tău Alungat de un ochi al meu Vindecându-ne de sine:

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Sălbatecă și fără pașaport Pândită de domestice umbre Viața așteaptă din nou Un strop de iubire!

Olimpia SAVA

Ion APOSTU ÎNTÂLNIRE MILENARĂ O mică stea din galaxie, Ce poate chiar a mea să fie, Un gând ştrengar acuma are: Să plece singură-n plimbare. Ea lunecă, strălucitoare, Deşi obstacole mari are, Căci munţi de nori îi stau în cale Şi-un gol de aer se prăvale.

Un fulg de nea În seara asta mi-a murit în palmă, Un fulg de nea venit de prin văzduh. Murind, din el născutu-s-a o farmă, De lacrimă-nchinată unui duh.

Steluţa fără teamă trece Şi de bătrâna Lună rece. Ajunge-n altă galaxie, Cum se numeşte, ea nu ştie.

A coborât ușor, adus de alba iarnă, Născut în cer,murit-a pe pământ. Ți a purtat cu el întreaga taină, Știută pân-acum doar de vânt.

Acolo-n braţe o primeşte O altă stea, care-o iubeşte. Această clipă minunată E de-un mileniu aşteptată.

Mi-a așternut sărutul lui cel rece, Pe palma mea fierbinte de mult dor. Mi-a spus că nu mai știe de vei trece, La vară, prin poiana…cu izvor.

A razelor împletitură Alcătuiesc o lucrătură În care prind un curcubeu Şi îl trimit în visul meu.

Și-am vrut să-ntreb atâtea despre tine, De ești la fel de tandră, de duioasă. Să știu de-ți este rău sau poate bine, Sau, uneori, de mine dacă-ți pasă.

Nicolae Vălăreanu Sârbu În seara asta rece-un fulg de nea, Cu ochii lui de gheață m-a privit. Născutu-s-a în luna lui Undrea Și-n palma mea cea caldă s-a topit.

Cu răsuflarea tăiată Nimic n-am lăsat pe dinafară şi pe Dumnezeu l-am poftit înăuntru, 43

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 întreaga fiinţă s-a umplut de linişte.

La nesfârşit

Universul în care trăiesc e rupt din altul mai mare, în fiecare primăvară dorinţa învierii-l cuprinde, sângele purtător de viaţă se crede, pleacă şi vine în inima cosmosului viu cu susur de izvor prin fântânile cărnii. Sufletul meu cu respiraţie de ceas îşi plimba limbile pe cadranul solar până-n clipa supremă.

Prind timpul de frânghii îl trag după mine, nerecunoscător mă lasă în urmă, să-mi pierd definitiv trupul în pământ dar nu-l slăbesc, trimit sufletul în stele unde are alt ritm de curgere şi alunecăm în viitor împreună la nesfârşit.

Cu răsuflarea tăiată se oprește în pulberea visătoare a nopţii să se cunune cu o stea.

Iancu Sânziana – Florina

Risipă de lumină-n amiază Lasă cuvintele să-ţi şoptească ascultă cum îţi mângâie sunetele, auzul în cântecul inimii. Risipă de lumină-n amiază în părul tău căzut șuvițe pe umeri, umbre se cern printre ramuri cum prin oglindă imagini în fugă.

Epilog Se-apleacă salcâmii sub ochii tăi negri, iar viscolul pașnic îți cântă-n pomeți, iubit-ai destul când fu miezul verii… în inima ta și-n anii cei beți, acum, cu mercur te hrănești și aștepți, nebunele frunze în pașii tăi grei, ce-și numără umbra-n minuții prea lenți, și ce se-mpiedică-n grabă pe-alei ... . și ceea ce-a fost, să revină în ce e (pariul uitat al unor asceți) : un veac viitor cu trup de femeie și-un strop de viață-n plictisul de vieți... . cu lanțuri de paie te ții de păcate departe, în crunte deliruri macabre, și nu știi ce zâmbete ți-au fost pătate, de multe-ncruntări perfide, deșarte . în gât îți prelingi picături de otravă, cu fiece noapte trecută-n etern, un paroxism te-nalță în slavă, și te alungă din rai și infern ; rămâi un ciudat într-un nicăieri, și-ți iei fără noimă, cianura în doze ești fără prezent, iar ce a fost ieri,

Îmi pune-n emoţii culori fragede, dă zilei o frumuseţe căzută pe margini, coapsele tale se lasă privite de-aproape de cei ce visează rotunjimi de carne-n palme. Negri de furie plopii cu trunchiuri subţiri se-nclină şi fac semne ciudate din frunze, respiră răcoarea odată cu tine sprintenă căprioară pe malul râului cu gleznele subţiri cu luciu metalic. Rupe tăcerea, înfăşoară-ţi tălpile în verdele crud şi calcă apăsat prin ierburile ude. Orfană de singurătate, vino în nopţile mele albastre şi dulci cu mireasma de apă curgătoare de munte pe care urcă lostriţe argintii. Muşcă din mine ca dintr-un măr crocant cum o face şi timpul. 44

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 s-a scurs în migrene și negre nevroze caste statui te-au stors de putere ai fost un iubit din patimi și sânge, frenetic și cald, curgându-se-n vene ... . să plângi, mi-aș dori, în brațele mele, de tot ce-i febril în sufletul meu, iar negura veche să țipe de sete, și tu s-o pictezi sisific mereu, doar pentru mine! să vezi tragedii, să îmi spui povești pentru adormit, să-mi legeni visarea în trandafiri, și să mă trezești în templu și mit. buzele-ți crude demult mi-au șoptit, ce eu cunoșteam din timpuri străvechi, perene idei de-nceput și sfârșit iluzii – o sută de mii de perechi ... . nebunii salcâmi șterși din amintire au înfruntat acei farisei, ce te-alungau departe de mine, în lumea cu gust și miros de atei ... suntem doar clipe de efemer, în ce crezi? și spune-mi – cui dai crezare? îmi fuge speranța din vorba ce-o sper, tu încotro pleci și înspre ce zare ? eu sunt ce tu ești și tu ești chiar eu, căci eu îți sunt eu-l, iar tu ești al meu!

Cu Luceferi şi cu Dor Şi-ai durat măreţe versuri Spre eternitatea lor. Ai purtat ca o cunună Toată fala României Şi ai pus glia străbună Sub pecetea veşniciei. Ai sădit în fiecare Câte-un tei şi-o floare albastră, Armonie şi visare Doar cu slova ta măiastră… Versul tău – glasul iubirii Un ecou etern rămâne Şi sub nimbul nemuririi Ţi-ai pus versul tău, stăpâne ! Lira ta-i o nestemată, Cântul tău un vis de dor, Pentru noi eşti viaţa toată, Eşti iubire, taină, zbor ! Tot românul aui te ştie Dulce glas al reveriei, Numele etern să-ţi fie Mândru rege-al poeziei ! Tu ai adunat vecia Sub stindardul unui nume Care-i pentru noi tăria Să ne ştie lumea-n lume ! Eminescu e cuvântul Sinonim Limbii Române – Cerul nostru şi pământul Tu ai fost şi vei rămâne.

Constantin TOMA

Generaţiilor toate Tu le-ai fost şi dor şi cânturi Ducând versul pân' departe În ale lumii patru vânturi. Buciumile-n seri pe dealuri Cântă dor de glia noastră, Izvorăsc sfintele daruri De sub pana ta măiastră !

GLOSSA Sub pecetea veşniciei Ţi-ai pus versul tău, stăpâne Mândru rege-al poeziei Tu ai fost şi vei rămâne! De sub pana ta măiastră Iubirii ai dat sensuri noi, Răsădind o Floare-albastră Şi azi, şi mâine, şi apoi ! Ne-ai deschis noi orizonturi

Codri-şi clocotesc arama Legănaţi de vremi trecute Fără a mai tine seama Dorurilor multe, multe! 45

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Iar tu, luceafăr răsărit – Şi din prezent şi din apoi, În orizont nemărginit Iubirii-ai dat sensuri noi !

Toată căldura lui Să o împart la fiecare om Pentru ca lumea să fie mai bună. Dacă m-ar întreba – luna Ce mi-aș dori Aș răspunde că… Aș vrea să privesc Licuricii stelelor care pulsează Sub mantia fermecată a nopții.

Ai ridicat iubiri la cer Doar cu taine pământene; Cu-nvăluire de mister Nourii au prins a cerne. Iar în clipa cea senină Dor ai răsădit în glastră, Din alinarea divină Răsărind o floare-albastră.

Dacă m-ar întreba – munții Ce mi-aș dori Aș răspunde… Că vreau să ascult mereu Murmurul frunzelor Șopotitul izvoarelor Cântecul păsărilor, Să-mi clătesc ochii În curcubeul culorilor.

Ai cântat cu glasul firii Şi iubirea dar şi glia Eşti simbolul nemuririi Numele ţi-e poezia! Ai fost etern, eşti şi acu Eşti sângele albastru-n noi, Te vom slăvi Eminescu Şi azi, şi mâine, şi apoi!

Dacă m-ar întreba – apele Ce mi-aș dori Aș răspunde… Că aș vrea să am Limpezimea apelor în gând Necuprinsul mărilor și oceanelor Să mă odihnesc în Mirifice locuri necunoscute În cântecul suav al sirenelor.

Şi azi, şi mâine, şi apoi Răsădind o floare-albastră Iubirii aid at sensuri noi De sub pana ta măiastră! Tu ai fost şi vei rămâne Mândru rege-al poeziei, Ţi-ai pus versul tău, stăpâne Sub pecetea veşniciei!

Dacă m-ar întreba – vântul Ce mi-aș dori Aș răspunde… Că aș vrea să aud Corul cuvintelor de dragoste Șoptite în liniștea nopții Să aug gândurile înțelepților, Frământările lor în prag de seară Pentru binele lumii.

Vasile BURUIANĂ

Dacă m-ai întreba… tu iubito Ce mi-aș dori Aș răspunde că… Privindu-te În ochii tăi zăresc Tot universul, pământul, Apele, vântul, munții Care toată viața Să-ți spună Cât de mult te iubesc!

Dacă m-ar întreba Dacă m-ar întreba – soarele Ce mi-aș dori Aș răspunde… Că aș vrea să am 46

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 La preţuri reduse sau cam pipărate… Pentru pisici mai simple ori aristocrate !? Ce să alegi din aşa varietate? Se găsea în rafturi şi lapte de pisică Dar nu-i bun pentru Fifi, că nu mai e mică. Încurcat, am ales o cutie mai mare De conservă cu de toate, la-ntâmplare. Dar când acasă, am privit mai bine Să-mi crape obrazul de ruşine! Vai de mine, ce-o să mă certe pisica Cum n-am ştiut să-i aleg mâncărica!? Poza pe cutie era de canin, nu de felină!!! Desigur, de confuzie, am fost singur de vină, Aversiunea mare dintre câini şi pisici Fiind bine cunoscută de oricare pici! Dar cum pisica Fifi era înfometată I-am dat-o s-o mănânce... dacă o să poată. Credeam c-o să mă certe, dar nici n-a protestat Ba chiar… ciudat ! În grabă, s-a pus pe mâncat!!!

Medalion POEȚI DIN CANADA (Prezentat de Melania Rusu Caragioiu)

Alexandru Cetățeanu Președintele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români

Motto: Ţări bogate, pisici îmbuibate, Ţări sărăcite, pisici hămesite ! A.C.

Fifi pentru nepoţica Veronica şi pentru toţi cei care iubesc pisicile

Şi ce credeţi copii ca s-a-ntâmplat ieri noapte? Fifi a mea iubită, a început să latre!

Penicilina lui Fleming , cum ştie fiecare A fost descoperită doar din întâmplare! Aşa mi s-a-ntâmplat recent şi mie Din neatenţie sau din… miopie. Ce necaz, ciudată întâmplare! Să v-o povestesc copii, la fiecare : M-am dus să-i cumpăr pisicii de mâncare Dar am uitat ochelarii acasă… Supărare mare, neglijenţă crasă! La magazin, în rafturi, zeci de cutii Cu poze minunate de pisici zglobii; Care de care mai frumoase-atrăgătoare Pe cutiile de conserve, de mâncare! Şi reţetele combinate, garantate Că ar conţine vitaminele toate… Felinele să se bucure de sănătate! Conserve cu pui, boeuf, miel sau curcan, Ficăciori asortaţi şi iepuri de maidan Amestecate cu peşte nesfârşit de ocean (Somon, ton, ba chiar şi ciortan) ”Fruits de mer” – adică fructe de mare (ce le mănâncă şi oamenii, cu mare încântare) Fără oase, cu-arome fine, gusturi rafinate Şi proteine multe, ştinţific împănate,

FIFI Eva Halus

POVEȘTI DE IARNĂ Într-o cetate albă, în exil, Unde au nins întregi cohorte de omăt, Acolo unde nu se mai aud păsări chemând 47

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Ci doar scrâșnitul aspru de bocanc… …Acolo, parcă m-am zidit Fără scrisori și fără internet, În jurul meu doar ridicând Baricadele înalte de povești. În turnul înghețat cu zimți de timp Nemișcat, de mult oprit, Înșir poveștile în jurul meu Unui cerc de îngeri priposit În pragul meu, iar aripile lor foșnesc ușor Cum se topește neaua de argint. Pe aripile lor se țes povești Care apoi, în zbor se vor roti Căzând în rime și sincope Peste orașul adormit. Așa îmi pare c-am istorisit Poveștile zglobii, cu tâlc: Șoptite vorbe oaspeților mei, Fulgii de nea, dintr-o cetate în exil.

……………………………………… Seara, peste vise, lasă aşteptat ecou… Mă simt lângă umbra radiind lumină -Din lumină se desprinde un miracol nou(E un fel de bucurie cu plângere divină).

Dumitru ICHIM

ANA PE IOACHIM ÎNTREBA Era ca și cum ai fi visat că visezi, precum o mireasmă, dar fără de fagur nuntit din livezi, ci doar limpezime cântând limpezime. Oare ce o fi fost, Ioachime? Trimisul poate? Fără de vorbă și iță, literei sfinte îi da despletiri, nescrisul vânat de peniță spre nodul ales, mult mai subțire ca umbra părerii amar tremurând ne-nțeles cum din sânul de toamnă să-mi înflorească merii? Ce înalt - glasul lui mereu sporind temei de adâncime! De frică mă cutremur, și necredința-mi cred. De ce taci Ioachime? Vorbea Trimisul, dar fără sunet hodinit în grai, de stânci uitate chiar îmbătrânirii, licheni și putregai și mușchi verzui... Grăia, cum aș putea să-ți spui? Grăia de-un început, vlăstar minunii însăși, pe vârful ars pe muche, unde se-mbunghie nopțile în nopți -

Lia Ruse

LUCIRI de REVERII Ascult în vremea asta doar tăcerea… Respiră înserarea prea liniştit, egal, Se-aude ora curgând în adierea Aerului ce se-mbracă-ntr-un albastru pal. Viclean, măreşte, visul, distanţa şi-o reduce, Apar frânturi de viaţă şi iarăşi se ascund, E moale seara! Şi… nostalgia dulce Se luminează în vârtejul în care mă afund. Dezvelind clipa sărită-atunci din ornic Cum se perindă imagini ce s-au dus! Căci gândul scormone, mereu, atât de dornic S-aducă umbra din trecutul ce-a apus: O umbră cam brunetă de atâta vară, De-atâta dragoste era uşor uimită Şi,.. în parfum de chiparos şi tămâioară, Candoarea-i fu cu zâmbete acoperită… 48

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 stema reginei - floarea de colț! Mi se părea străina auzire ca soarele privind - întunecime. Precum un pod amețitor, dă-mi mâna Ioachime! În glasul lui, cu adierea spaimei despre rod ce va să fie întru ramul meu, se primeneau genuni în limpezime sorbind pe-ascuns din Dumnezeu, nu spaima, ci nectarul bucuriei. Ce o fi vrut să zică repetând mereu cuvântul mării dăruit Mariei? Peste credință oare poți să crezi ca mine astăzi Ioachime?

Cu duh, sfinţeşte-ne, Tu, Christ ! Rătăcitori, fără credinţă, Păşim prin lume fără rost, Dă-ne putere, biruinţă, Şi sfintele vremi, ce au fost... Şi creşte azi, în noi, tărie, Îndemn să Te chemăm într-una, Să Te-nchinăm cu bucurie, Să Te urmăm întotdeauna... Sfintele Sărbători, ce vin, Să intre-n cugete curate, Doamne, ajută-mi să mă-nchin, Doamne, iartă-ne din păcate !

D O A M N E A M I N T E Ș T E –N E DE T A B L E L E L E G I I

Melania Rusu Caragioiu (Canada)

Doamne, învață-ne să Te iubim, Să îți fim recunoscători, În fiecare ceas să Te slăvim, Să nu ne uităm rugăciunea din zori. Doamne, învață-ne să fim și azi buni, Să nu ne atingă nici un păcat Să ne amintim slava Ta, din străbuni; Sufletul să ne fie mereu împăcat… RUGĂ

Doamne, învață-ne să iubim cele sfinte, Să căutăm cărările Tale, Să avem în cuget rugăciunea fierbinte Și Măreției Tale să-i cântăm osanale !

Părinte-al nostru, Cel din cer, Umil Te rog, fă-n lume pace, Căci nici pe-arşiţă, nici pe ger, Dreptate nu se poate face...

Doamne, învață-ne să citim Cartea Ta Să coboare în sufletul nostru o pace, Să învățăm Aliluia și Imn a-Ți cânta Și-n viața întreagă voia Ta a o face !

Copiii Tăi se-afundă-n glod, Păcatul urcă pân-la nori, Şi feţe pale din norod, Te amintesc...arareori!

Doamne, amintește-ne de Tablele Legii, De îndemnurile sfinte din Muntele Sinai, Șă știm a ne feri de ispita fărădelegii; Ajută-ne Tu Doamne, cel ce viața ne-o dai!

Dezleagă Tu, cu Harul Tău Povara ce îi ţine strâns, Şi şterge tot ce este rău. De pe al lumilor cuprins ! Dă alinare celui viu Şi ocrotire celui trist, Vindecă sufletul pustiu, 49

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 În 1977 îşi ia licenţa în Filosofie, iar începând cu 1978 este profesor de specialitate la Şcoala „Mihai Eminescu“ şi la Liceul Grupului Şcolar MIU din Buhuşi (din 1992, Grupul Şcolar „Ion Borcea“). La prima unitate de învăţământ a fost, concomitent, director adjunct (1979-1989) şi, apoi, director (1989-2001). Bogata experienţă acumulată în aceşti ani şi calităţile de foarte bun manager a făcut posibilă numirea sa, în 2001, în fruntea celei de a doua instituţii în care a profesat, noua provocare propulsând semicentenara unitate şcolară în rândul celor mai apreciate nu doar la nivelul judeţului. Ca director al Colegiului „Ion Borcea“ Buhuşi, cu firea sa bătăioasă a izbutit să atragă fonduri importante, cu ajutorul cărora a modernizat şi dotat sălile de clasă, a amenajat un amfiteatru şi un modern cabinet de informare, a construit o modernă sală de sport şi a dat o nouă direcţie programei şcolare, introducând calificări din domenii solicitate pe piaţa muncii locale şi regionale din domenii precum construcţiile şi lucrările publice, designului vestimentar, mecanicii ş.a. De un real ajutor i-au fost, în acest sens, stagiile de pregătire gestionate/ finanţate de National Council on Economic Education din SUA (2004, 2005, 2006, 2007, cu lectori de la California State University şi Universsity of Cincinati), care l-au conectat la noile cerinţe ale economiei de piaţă. Progresele evidente înregistrate în toate domeniile au făcut posibilă, de asemenea, transformarea instituţiei, începand cu 1 septembrie 2004, din Grup Şcolar în Colegiu Tehnic, sporind astfel şi mai mult gradul de atractivitate pentru populaţia şcolară din zonă. Recompensele nu au întârziat nici ele să apară, Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău acordându-i distincţia de Profesor evidenţiat, Diploma de Excelenţă (2004), Diploma „Gheorghe Lazăr“ clasa I (2006), iar Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Diploma de Merit (2007). Deşi activitatea de dascăl şi cea de şef de instituţie i-a lăsat puţin timp pentru alte preocupări, la îndemnul nostru şi al

Aniversări Ion Fercu – 65

N. 8 ianuarie 1952, în satul Valea lui Ion, comuna Blăgeşti, judeţul Bacău. Profesor, poet, prozator, eseist, publicist. Înscris în actele civile cu 48 de ore mai târziu decât ivirea sa pe lume (6 ianuarie), fiul ţăranilor Elisabeta şi Dumitru Fercu a urmat Şcoala primară în satul Păscăreni-Valea lui Ion, comuna Blăgeşti (1959-1963) şi cursurile gimnaziale la Şcoala Blăgeşti (1963-1967), absolvind toţi anii de studiu numai cu media 10. Între 1967 şi 1972 a fost elev al Liceului Pedagogic din Bacău (în prezent, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare“), unde a parcurs, cu rezultate la fel de bune, materiile aferente profilului învăţători. În timpul celor cinci ani de liceu s-a implicat în bogata viaţă culturaleducativă a instituţiei, frecventând cenaclul elevilor şi debutând cu proză în revista acestuia, ABC (1970), coordonată de profesorul Mihail Andrei, un apreciat dascăl de limba şi literatura română şi un publicist de marcă îndeosebi în spaţiul lingvisticii. În acelaşi an debutează ca poet, de data aceasta în prestigioasa revistă a Uniunii Scriitorilor, România literară, dar preocupările legate de creaţie trec în plan secund odată cu admiterea, în 1972, la Facultatea de IstorieFilosofie a Universității „Al. I. Cuza“ din Iaşi. 50

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 ziaristului Ioan Enache şi-a redescoperit vocaţia de scriitor, devenind mai întâi corespondent al cotidianului Deşteptarea, iar apoi, forţând fericit destinul, a explodat şi în presa literară, publicând poezie, proză, eseuri, cronici literare, recenzii, însemnări, studii etc. în revistele Ateneu, Timpul, Sinteze, 13 Plus, Cartea, Plumb, Agora olimpică, Vitraliu, Scriptor, Analele Ştiinţifice ale Universităţii Bacău, precum şi în ziarele Monitorul de Bacău, Observatorul de Bacău, România liberă, Curentul, Tribuna Învăţământului ş.a., la Cartea, 13 plus şi Deşteptarea figurând şi în colectivele de redacţie.

cu Venera Cojocariu). De asemenea, a prefaţat, recenzat sau a scris cronici despre diverse cărţi cu tematică filosofică sau literară ale autorilor Viorel Savin, Constantin Călin, Al. Dobrescu, Gheorghe Iorga, Ion Tudor Iovian, Octavian Voicu, Calistrat Costin, Eugen Budău, Viorel Savin, Ştefan Munteanu, Venera Mihaela Cojocariu, Miluţă Bortă, Livia Sibişteanu, Corneliu Groapă, Dan Sandu, Lucica I. Ciupercă, Mureş Covătaru, Mihai Belecciu, Vasile Matei, Simona Lazăr, Sorin Borza, Carmen Mihalache Popa, Ion Dinvale, Octavian Voicu, Iacob Florea, Ioana Postelnicu, Ion Trif Pleşa, Grigore Spermezan, Cornelia Alina Căprioară, Mihai Căprioară, Marin Aiftincă, Vasile Maftei, M.C. Delasabar, Sergiu Matei Lucaci, Elvira Groza, Tatiana Scorţanu, Nicolae Mihai ş.a.

Editorial a debutat în 1996, cu volumul de poeme Iadul de paradă (prefaţat de Ovidiu Genaru, Editura Deşteptarea, Bacău), urmat apoi de volumele Prizonierul prizonierului (poeme, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1998, cu referinţe critice, pe coperta a IV-a, de Ovidiu Genaru), Teatrul Bacovia, 50 (cu subtitlul Frumoşii nebuni ai marilor iluzii, Editura Plumb, Bacău, 1998), Agonia umanului (eseuri, idem, 2000, prefaţat de prof.univ.dr. Ştefan Munteanu), Amanţii absurdului (poeme, Editura Junimea, Iaşi, 2002, prefaţă de Ion Rotaru, referinţe critice pe coperta a IV-a, de Ion Rotaru şi Daniel Corbu), Oaspetele, vol. I-II (roman, Editura Cartea Românească, 2004, respectiv, Editura Universitas XXI, Iaşi, 2007), Z (roman, Editura Junimea, 2009), distins cu Premiul pentru proză al revistei Ateneu, Audienţa (roman, Editura Fundaţiei Academice Axis, Iaşi, 2012) și Ostaticul Umbrariei (roman, Editura Junimea, 2015), distins de juriul Festivalului-Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII“ cu Premiul de Excelență pentru Cartea de proză a anului 2015.

Apreciat de critici, colegi de breaslă şi cititori, scrisul său a fost răsplătit cu Premiul revistei Cartea (2002), pentru volumul de poeme Amanţii absurdului, şi Premiul Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, pentru vol. I al romanului Oaspetele (2005). Primit în rândul membrilor Uniunii Scriitorilor din România (2006), a fost declarat de Asociaţia Culturală „Renaşterea“ Omul Anului (1995), iar de consilierii buhuşeni, Cetăţean de Onoare al oraşului Buhuşi. Pentru competenţă şi implicare în viaţa cotidianului Deşteptarea, redacţia i-a acordat, la sfârşitul anului 2009, un Premiu de Excelenţă, incluzându-l totodată în albumul Deşteptarea 20 de ani. Istoria ziarului, istoria Bacăului (Editura Deşteptarea). Figurează, de asemenea, în volumul Sub semnul lui Bacovia. Antologie pentru „mâine și mai mâine“ (Editura Artbook, Bacău, 2015), iar în lucru are un nou volum de poezie şi o carte de studii intitulată Filosofia lui Dostoievski, din care a publicat fragmente în revista Ateneu, unde deţine rubrica permanentă Cogito. La mulţi ani!

Este, totodată, coautor al Monografiei Colegiului Tehnic „Ion Borcea“ Buhuşi (Editura Ioana, Bacău, 2006) şi îngrijitorul ediţiei Opinii despre cărţile profesorului Ştefan Munteanu (Editura Moldavia, Bacău, 2001, împreună

Cornel GALBEN

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Şi m-a lăsat, într-un târziu, Cu cristalinul mult mai clar... Şi portofelul străveziu!

Epigrame

Viorel MARTIN Noua pensie Din pensia de-acum tăiată, Nu pot să-mi iau o ciocolată, Dar economisesc niţel! Şi pot să-mi iau… un şerveţel!

Reclame TV la medicamente Văzând reclame-n disperare Și modul cum se pun accente, Eu n-am să mai mănânc mâncare. O să mănânc… medicamente! Rugămintea unui ortoped

Ion CROITORU Doamne, te mai rog o dată, Eu cu asistenții mei: Iarna asta minunată Ține-o doar într-un polei!

Opera de o viață Deși el scrieri n-a lăsat, E bucuros actorul Drumea, C-o operă tot a creat: Prietenia lui cu lumea.

Din capul locului Dacă vrei să fii deştept Şi s-o iei pe drumul drept, Primul pas făcut cu rost, E... să vezi cât eşti de prost!

Rezistând în tranziție Fiind c-am fost și sunt curat, Eu pe cinstiți i-am încântat, Cum fac prin lunca verde cucii, Și-am înjurat doar politrucii.

Femeia de lângă mine Prezenţa ei încântătoare Îmi este lucrul cel mai drag, Că-mi e, la tinereţe, floare... Și-n bătrâneţe mi-e toiag!

Devastarea Carpaților ”Pieri-v-ar liderii cu blatul, Că ne distrugeți habitatul Și ne-ați blocat la hrană cursul”, Gemea lângă container ursul.

Unei dive Silicoane, buze groase, Tatuaje fel de fel, Toalete somptuoase; Creierul… mai puţintel!

Vorbe din popor Când ia salariul, hâtrul paznic, Mai râde cugetând voios: ”Știm toți că banii n-au miros, Dar lipsa lor miroase groaznic”.

Crăciun de pensionar Cum o dau şi cum o-ntorc, N-o să mai mănânc piftie, Că toţi banii pentru porc… I-am dat azi la farmacie!

Căutând căldurica Familia lui Bili Barnă n-are căldură în plină iarnă, Și-ar vrea măcar o dată-n viață Să doarmă-ntr-un hotel de gheață

Operaţie de cataractă Am fost la doctor, aşadar 52

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 a ieșit tot din mine: doar un cuvânt ”iubire” e-adevărat, iubesc! iubesc și foile postume ce-au să mă-nvăluie în mormânt la fel de vie, fiind un vechi pendul pornit de generații înaintea vremii mele să dăinuie în cerc perfect cu margini infinite. acolo bat și eu, în necuprins.

DEBUT Prof. Stoian Ilinca

AȘTEPTARE Zăpada crepusculară acoperă tot Și mereu e seară. Timpul nu mai luminează în ritmul ascendent ca apoi să scadă în intensitate, lent. În reprezentarea păstoasă - a lui Monet îmi înmoi degetele să modelez după spiritul meu încins de încărcări călite semne de carte din tablouri. În cartea mea îmi vor servi acestea la marcat, la direcționat și ca-nsemnare a locurilor de popas sau reflectare în spațiul unde scriu cu peniță de-argint și cerneală înstelată cu sidef etaje înscărite cu terminații subțiate de înălțimile amețitoare din care scutură ninsori de basm. scriu culoare nesfârșite ce vascularizează teancul stratificat de hârtie vegetală stratificată și ea. și scriu tuneluri și canale ce penetrează toate formele impregnate sub text în foi. și scriu ”iubire” pe coperta cărții, mai groasă, mai compactă de carton. Dar ce-mi veni cu-acest cuvânt – ”iubire” să mă expun așa, de-odată în văzul tuturor? Sunt aproape stânjenită de-o dezvelire ...pe cât de naturală, pe-atât de spontană și de nepregătită. O fi oportună? Sau iar neînțeleasă și astfel sărăcită? Dar asta sunt și singur a sărit și s-a plasat pe cartea ce-i a sa. Ii aparține ...

AM FOST ODATĂ ... Știți cine-a fost? A fost nebunul îndrăgostit. Dar nu acela la care vă gândiți acum. Lăsați idealismul (sau candoarea). Nu-și are locul aici. Idealismul l-am luat eu cu afront nechibzuit, atunci... Nu vă lăsați înfiorați de strălucirea nobilă a vârstei de aur. iconică luptă cu vântul. A fost nebunul bolnav îndrăgostit, creația seducătoare și contaminată incurabil de nimfete. vă amintiți acum de Nabokov? aici e sfera... încețoșată mereu de-un văl de ”mist”, de-o dulce incertețe, instabilă pâclă vicleană și subtilă ce înfășoară aripi și tulbură credințe. A fost tânărul miop. Adolescent inteligent și confuz mereu în formare și neformat mereu ce își fonda cetatea atât de lambicată și de profund ramificată în solul stâncos, impenetrabil ca cel al Irlandei acoperite de ploaie leșioasă. A fost sufletul nostalgic chinuit de dorințe vinovate. Trecea prin schimbare, trecea printre frici. Dar eu – eu care mi-am pierdut privirea îndrăgostită în urma celui orbit în goana după năluca sa cu fața naivă încadrând ochi goi ațintiți în vânt – eu cine sunt? 53

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Fără nici un rezultat: curcanul s-a dezumflat, Iar cocoșul s-a cărat.

Poezii pentru copiii

Vasile GROZA

Ionela Minciunescu

Peisaj de iarnă Formele de relief

Tristețea a căzut pe ramuri, Singurătatea împresoară, Când pomii se-oglindesc în geamuri Visând o nouă primăvară

Cine stă şi studiază Vede cum se ondulează Pamântul cel lung şi lat În forme de admirat

Din când în când ne bat în geam Firave ramuri viscolite, Ca un colin sărbătoresc Cu voci subțiri și zgribulite

Netedă, slab ondulată Nu-i o formă pronunţată Vara e scăldată-n soare Câmpia mult roditoare

Din cer, o liniște coboară, Fulgi mari și albi în jur plutescSe-așterne-o caldă plăpumioară Peste pământul românesc.

Mai departe s-a umflat Un deal cu pomi presărat E o forma protejată De puhoaiele de apă

Copiii au ieșit la joacă În chiote de veselie, Iar pomii-n strai de promoroacă Zâmbesc discret sub pălărie.

Munţii-s cei ce triumfează Pân la nori escaladează Sunt de interes turistic Peisajul fiind mirific

Un cocoș și un curcan Un cocoș și un curcan Se certau vârtos în curte Nicidecum pentru vreun ban, Ci pentru un bob de linte

Corpul uman Pentru a putea umbla A mânca, a respira Corpul nostru gazduieşte O echipa ce-l serveşte

Cocoșul, că e a lui, Curcanul, că l-a găsit -E din troaca porcului, O găină-a glăsuit

Creierul stă şi comandă Din cutia craniană Controlează şi răspunde La mesaje de oriunde

Și scandalul s-a-ncheiat 54

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Pompează clipă de clipă Sânge pentru a sa echipă Inima neobosită Cât un pumn este de mică Multe atribuţii are Ficatul, e cel mai mare Îşi stochează vitamine Şi creează proteine Sângele-i verificat De toxine imediat Rinichii stau de-l filtrează Şi urina o formează

Magda SIMIONESCU

Se ajută de năsuc Oxigen în corp aduc Doi plămâni de zor muncesc Aer proaspăt răspândesc

Cea mai frumoasă poveste Mi-a spus tata Că-n război Străbunicii au fost Eroi, C-au apărat Țara dragă Să ne-o lase Nouă-ntreagă. Ce e țara, tată Întreb? Eu sunt mic Și nu-nțeleg. Dragul tatei, Țara este Cea mai frumoasă Poveste: Țara-i casa și grădina Unde ai văzut lumina, Râuri și păduri și văi! Iar sub pași-ți mici, Sub glie, Dorm bunicii Pe vecie!

Aici am enumerat Doar ce am considerat Dar echipa este mare Vă spun data viitoare

Stele şi constelaţii Azi, ne-am strâns cu toţi aici În grădină la bunici Şi cum noaptea s-a lăsat Am pornit la căutat Fără nimic în dotare Telescoape, sau mai ştiu ce oculare Să găsim stele şi constelaţii În diverse combinaţii Mai la nord e Carul Mare Şapte stele mândru are Nemişcată stă de nord şi străluceşte Steaua polară, ce lumea călăuzeşte Luna-i plină si frumoasă, Întreaga lumina îşi revarsă Peste a noastră casă Totul e magic, parcă suntem într-un vis Toţi suntem cuprinşi de al cerului întins Dar iată cel mai tare străluceşte! Bătrânul Luceafăr din poveste 55

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 teatru”, care cuprindea peste o sută de membri, actori din toate generațiile, tot ce avea mai bun teatrul românesc la acel moment. Norocul ține, adesea, cu cei buni!... A prins echipa pe ultima sută de metri!... Repetițiile au fost, lungi, obositoare!... Marele regizor era un adevărat conducător de oști. Au luat-o de la exerciții de respirație, dicție, așezare și mișcare în scenă, adică de la abc-ul pregătirii unui spectacol de teatru, chiar dacă toți mai făcuseră așa ceva, chiar la începutul facultății de teatru. Pe unii i-a cam deranjat, fiind actori cu multă experiență, dar replica „comandantului” era fermă „... aveți o experiență uriașă, recunosc, dar în altceva! Ceea ce vrem noi să facem, nu s-a mai făcut niciodată până acum! ”. Și așa a fost!... A ieșit ceva grandios!... A uimit lumea teatrului. Spectacolul a fost prezentat în întreaga lume, pe cele mai mari scene și, peste tot, succesul a fost uriaș. După o asemenea experiență, Zâna și-a pus foarte serios problema dacă se va mai întoarce în țară, sau nu. Din punct de vedere personal, în țară nu mai avea nicio legătură sentimentală puternică cu nimeni. Familia părinților săi se destrămase cu mult timp înainte, nu mai exista. Profesional, într-un mediu prietenos teatrului, precum cel din SUA sau Canada, avea mult mai multe șanse de realizare, decât în țară, mai ales după un turneu de mare succes, cum fusese cel care tocmai se încheiase. A decis să rămână în străinătate. Oricum, calea întoarcerii în țară îi era deschisă oricând, nu mai era situația de periculozitate de dinainte de 1989 când cei ce rămâneau în străinătate erau declarați trădători și suportau consecințe foarte grave, atât ei cât și familiile lor.

PROZĂ

Nicolae VASILE

ZÂNA ȘI VIAȚA (Episodul 3) Motto: Cu bărbații mă înțeleg foarte bine, dacă nu sunt căsătorită cu ei!... (Marilyn Monroe) - Tată,... tatăă,... tatăăă!... Nu sunt așa deșteaptă, cum mă crezi tu!... Uite, acum nu știu ce să mai fac!... O despărțire este dureroasă, indiferent dacă ai vreo vină, sau nu. Un om corect nu poate să nu gândească la și la posibilitatea de a fi greșit și el cu ceva. Ruperea unor legături de durată doare. Zâna reținuse mai multe din sfaturile tatălui său, chiar în forma lor brutală, așa cum au fost spuse, după cum îi era lui felul. El nici nu le putea spune altfel!... Începuse să caute soluții de viitor printre oportunitățile pe care le refuzase anterior. Le ocolise doar pentru a menaja orgoliile și geloziile fostului soț. Astfel, ajunsese să analizeze posibilitatea de a intra în echipa de realizare a unui mare spectacol, pe care îl pregătea unul dintre cei mai în vogă regizori ai momentului. Fuseseră mai multe ședințe de casting, la care nu participase intenționat, pentru că, în caz de succes, ar fi presupus multe deplasări, inclusiv în străinătate. Acum situația se schimbase și spera să mai prindă această excelentă oportunitate profesională. Era acolo o adevărată „echipă națională de

A trebuit să ia totul de la început, dar în alte condiții. În zona nord americană, strategia de promovare a spectacolului, arta abordării acestuia, în sine, este altfel decât în România. Managementul artei, acolo, păstrează multe din știința generală a conducerii, cu o serie de specificități, pe care trebuie să ai puterea, talentul, voința de a-ți-le însuși. Arta este condusă ca orice 56

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 adesea mă-ntânlesc, mă trezesc și singură-mi vorbesc. Te vreau, este o mare nebunie, știind ce e și poate-o să mai fie, să fii al meu, e tot ce îmi doresc, deși… chiar timpul e împotrivă!... Gândind așa, prin vis simt că plutesc, să fac ceva, ce ar mai putea fi, când, din ce fac, nimic nu-mi poate folosi?... Dacă nu am, nu fac, nimic nu mai pot fi, la ce folos atunci mai m-aș trezi?... Să mă trezesc și să mai scriu o poezie?... Să dorm somnul lung, cel cât o veșnicie?...

afacere!... Succesul vine mult mai repede în urma aplicării unor proceduri bine studiate și verificate, decât din întâmplare. Partea lui Dumnezeu rămâne nealterată, dar doar pentru niște rezultate ieșite din comun. Cei care obțin marile succese, geniile, vin, oriunde, de la Dumnezeu și nu din aplicarea vreunei științe anume!... A participat la casting-uri, a muncit mult, și-a făcut prieteni, atât în mediul artistic, cât și în cel de promovare. A ajuns, după un timp, să aibă spectacole de mare succes în mai toate marile orașe din SUA și Canada, incluzând și templele filmului, respectiv teatrului, Hollywood și Broadway. Dar nimeni, în niciun domeniu, nu poate trăi numai din succesele profesionale. Sufletul se hrănește cu altceva!... După fiecare spectacol, ploua cu oferte de colaborare, cereri în căsătorie, dar când făcea o analiză, la rece, nu mai rămânea cu nimic. Nu este suficient să te iubească mulți bărbați, trebuie să te iubească doar unul, dar acela să fie cel pe care-l vrei și tu, să răspundă aspirațiilor tale, să fie perechea sufletului tău. Zâna căpătase experiența de a folosi artistic, în mod util, perioadele grele din viața sa. Nefericirea inspiră mai mult decât fericirea!... O mai făcuse și cu alte ocazii. Greutățile vieții pot fi transpuse în adevărate opere de artă dacă ai talent și puterea de a crea „la cald”. Creația este o variantă de cură pentru situațiile limită. Poți depăși momente de depresie prin muzică, dans, pictură, poezie etc. Adesea se trezea din somn cu o poezie în minte. I se întipărise bine în minte o poezie a unui prieten, care se potrivea cu ce simțea ea în acele momente: Poezia nu-i un scris, poezia e un vis, vrei ceva, nu poți avea, vrei să fii, dar cum, nu știi, vrei să faci, nu ai cu ce, te trezești și-ncepi să scrii. O poezie iese, dacă ai har, dacă nu, strici somnul în zadar!... Cu tine-n vis,

Dintr-o astfel de stare, Zâna a început să scrie poezie,... dar a inventat și-n artă!... A creat o nouă formă de exprimare artistică, o combinație teatru-film. Simțind că este ceva cu totul nou, a considerat că trebuie să colaboreze cu cineva cu mai multă experiență, un teoretician în arta spectacolului. Așa a reluat o bună experiență, din timpul facultății, cu Maestrul, profesorul său de actorie, ajuns la perioada senectuții. Acesta s-a implicat semnificativ în punerea în operă a ideii fostei sale studente. A ieșit un spectacol de mare succes, în care Zâna avea opt roluri în film, de la copilă, la bunică, intrând în dialog direct din scenă cu fiecare dintre cele ale căror roluri le juca în film, rezultând o spectaculoasă formă nouă de exprimare artistică. Spectacolul a fost jucat, cu mare succes, pe marile scene ale lumii, în limbile română și engleză, afirmându-se, de data aceasta, și ca scenarist și regizor, alături de Maestrul său. Cum caracterul ciclic al universului lucrează implacabil, succesul artistic a fost însoțit și de unul personal, întâlnind un 57

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 iubitor de femei, dar și de Dumnezeu. Amadeo îl chema pe cel care, de la început, promitea a fi tot ce ea își dorea și căruia îi scria poezii, chiar înainte de al cunoaște. Foarte important era că îi promitea acordul necondiționat de continuare a activității sale artistice. S-au căsătorit, dar și de această dată s-a întâmplat la fel cum a fost cu primul soț. Nici acesta nu a putut să-și stapânească pornirile de gelozie, care, în final, au condus la despărțire. Era tot mai dezamăgită de comportarea bărbaților din viața sa. Nu mai spera că ar putea găsi și altceva, mai bun!...

pierderea mamei și de starea gravă de sănătate a tatălui, se felicita de deciziile luate și era pregatită pentru abordarea unor noi proiecte artistice majore pentru piața artistică românească. Proiecte din domeniul artelor plastice, precum cele din domeniul artei spectacolului, noi filme, scenarii, lansări, aniversări, comemorări, evenimente, proiecte publicistice, la diverse reviste culturale. Pentru ca întoarcerea în țară să fie bine consolidată era bine să apară și un proiect… sentimental. A apărut și acesta!... Continua să creadă, încă, în instituția… căsătoriei!... Nu se lecuise de aceasta nici după două încercari nereușite, cauzate de deformația unora de a considera certificatul de căsatorie ca pe un act de proprietate asupra celeilalte persoane. L-a întâlnit pe Romeo. Da, chiar așa îl chema, o poezie de bărbat. Era decisă să-și încerce norocul pentru a treia oară. Nu a fost să fie, nici de data acesta, dar acum necazul s-a întâmplat chiar de la început. Mama băiatului nici nu a vrut să conceapă că ar fi putut să aibă o noră cu o ocupație atât de “neserioasă”!... Sentimental, investise mult în această relație. Nu a putut depăși momentul decăt prin transformarea durerii în artă, s-a refugiat în poezie. Adunând la ceea ce scrisese anterior, a rezultat un excelent volum de versuri. Toată durerea unei femei frumoase, deosebit de inteligente și simțitoare, s-a regăsit în acele poeme. Își descoperise, astfel, o nouă formă de trăire, cea poetică. Nu poți scrie poezie, dacă nu trăiești poezie. Trăise destule pentru le arăta și celorlalți, sub formă poetică.

Singură, cu vești tot mai rele din țară, referitoare la starea de sănătate a părinților, a intrat iar într-o perioadă grea, dar pe care o supota, fiind ajutată și de bunul mers al activitații artistice. Se prefigura ca o certitudine a scenelor lumii. Venea în Europa, din ce în ce mai des, cu spectacole, ocazii care se prelungeau și cu deplasări în țară, pentru a se îngriji de starea de sănătate a părinților. Din pacate aceasta evolua din rău spre mai rău. După lungi perioade de suferință, mama sa a murit, iar tatăl a orbit, fiind mutat într-un cămin de bătrâni. Atunci, a decis să se întoarcă în țară. Venea în România cu un statut de vedetă internațională, cu o poziție bine consolidată pe piața instituțiilor de spectacol independente, fără să depindă de bugetele statului, însoțite, ca peste tot, de multă birocrație și corupție. Uniunile de creație autohtone, de toate felurile, din domeniile film, teatru, jurnalism, arte plastice etc. se întreceau în a o copta în rândurile lor, oferindu-i diverse poziții de conducere. Experiența internațională i-a fost de mare folos atât din punctul de vedere al competențelor dobândite cât și din acela al credibilității. Își continua activitățile de spectacole în SUA, Canada și, tot mai mult, în Europa, în paralel cu multiplele atribuții primite în țară, unde beneficia și de asistența profesională a Maestrului, care, deși în vârstă, ocupa încă poziții forte în instituțiile artistice naționale. Foarte afectată de

- Nichita,… Nichitaa,… Nichitaaa!... Parcă, tu ai trăit, ai zis și ai scris pentru prima dată aceasta!... Va urma

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 pișica pe șoricel. Ha, ha! -Nu mai râde, tembelule, că nu-i de râs! Pune mâna pe telefon și cheamă-i pe toți. Pe mă-ta, pe tac-tu, pe toți unchii și mătușile tale...și pe verii tăi...măcar să-i mai văd... o dată... -Ha, ha, ha! râdea Paliul. Că ăia...altă trabă n-au. Lașă, că le șpui eu, cum te-a luat moartea. Ca pișica pe șoricel. Ha, ha, ha! Moș Ion scrâșni:

Năstase Marin

Fragment din nuvela ”Scuzați, că mor”!

-Ia telefonul, dobitocule! Vino lângă mine cu el! Paliul se sperie și, fără să mai râdă, execută ordinul bătrânului. Fâstâcit, întrebă:

(Urmare din numărul anterior) Și Moartea râdea cu hohote de i se zdruncinau toate oasele, care...abia se țineau pe ea. Așa o vedea moș Ion și tot bălăbănea mâinile, bolborosind:

-Acum...ce fac? Moș Ion privi lung la el. Înțelese că nu se descurcă și-l dirijă ca de fiecare dată. Îl învăță cum să caute numerele de telefon în caietul de pe măsuță, cum să țină receptorul...să apese tastele... la fiecare explicație, Paliul exclama: „Ia te uită, ce jmecherie!” Apoi:

-Uș, uș...cu...mă...uș! Tocmai atunci a intrat și Ionică. Îi sclipeau ochii pentru că scăpase la damigeana de țuică pentru pomană. Văzându-l cum scutura mâinile, strigă:

-Păi tăticu jicea șă nu m-ating de telefon că ne ușucă. Da...văj că nu ușucă. -Bă, ne usucă, dacă nu-l folosești cum trebuie! -Cum trebuie? Moș Ion renunță la explicații. Erau prea complicate pentru Ionică. De altfel, era prea grăbit. Îi spuse:

-Faci vencilacie, tataie, faci vencilacie? Tea luat căldura? -Nu...Io..nică...moar...tea vrea...să mă ...ia. -Lașă, bă, jmecheriile. Așa ne păcăleșci tu mereu. Abia aștept șă văj cum te ia. Ce-o să mai râj...ha, ha, ha! Moș Ion se ridică în coate și spuse cu vocea stinsă:

-Lasă! Formează numărul lui unchi-tu de la Galați! Uite-aici! Paliul formă numărul, dar... nu răspunse nimeni.

-Nu mai...râde...tâmpitule! Eu mor...și tu...râzi? -Vrei șă plâng, bă, vrei șă plâng? Ha, ha, ha! Disperat, moș Ion înțelese că tâmpitul nu-l va ajuta cu nimic. Așa cum, în toate situațiile în care văzuse moartea, nimeni nul ajutase. Între timp îi revenise respirația normală. Simpatica doamnă dispăruse și ea. Intuiția îi spunea că, deși a plecat de lângă patul lui, stă pe-aproape ca să-și râdă de el. De aceea îi spuse lui Ionică:

-Nu-s acasă, spuse moș Ion. Revenim diseară. Încearcă la unchi-tu Gheorghe, de la București. Uite aici. Paliul împunse tastele cu degetul mare, ținând strâns receptorul la ureche. Din receptor țâșni un „alo!” dur, răstit, care-l făcu pe bietul Ionică să se sperie și să scape din mâini receptorul, parcă l-ar fi ars. -Cine-i acolo, mă? Răzbătea din receptor strigătul aspru. Cu receptorul departe de ureche, Ionică strigă și el:

-Mă băiatule, de data asta nu glumesc. Moartea mă ține-n ghiare ca pisica pe șoricel. -Ha, ha, ha! Izbucni Paliul. Îmi place! Ca

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 -Noi suntem, bă, noi suntem! -Care ”noi”, bă? Țipă vocea din receptor. -Noi, bă! Spuse speriat Ionică. Tataia și cu mine. -Aha! Ce cauți, bă Paliule, la telefon? -Tataia, bă, vrea șă moară și jice șă venici și voi șă-l vedeci. Hai, bă, că e hajliu! Gâfâie și dă din mâini așa. Și Ionică râse fluturând mâinile. -Ce tot bâigui acolo, mă? Dă-l imediat pe tetea! -Cum șă-l dau, că eșce în pat? -Dă-i telefonul, tâmpitule, să vorbesc cu el! Ionică aruncă telefonul în pat la moș Ion, parcă l-ar fi ars în palmă.

masă...Rămase gânditor, cu ochii-n tavan. Își zicea: „Copiii mei sunt foarte ocupați...și eu?...Cu moartea mea...de ce să-i pun pe drumuri?” Văzându-l cu ochii-nțepeniți în tavan, Ionică îl întrerupse din reverie: -Ce te uiți așa, bă? Sau mori și mie nu-mi spui, ca să mă distrej? Mori sau nu mori? -De, mă Ionică! Zâmbi moș Ion cu amărăciune. Se joacă moartea cu mine și eu...nu mă las prins...Du-te și vezi de orătăniile alea...că se face seară. -Ce să văj, bă? -Of, Doamne!oftă cu ochii-n tavan. Când nu voi mai fi, cine să-ți mai spună ce să faci? Mai încearcă la Galați să-l prinzi pe taicătău! -Cum să-l prind? Nu mai spuse nimic. Oftă prelung printre gâfâiturile sacadate:

Moș Ion luă receptorul cu mișcări domoale. Vocea din telefon țipa agitată: -De ce lași, bă tete, pe dobitocul ăla să se joace cu telefonul? Aveți bani de aruncat? Moș Ion spuse un „Alo!” stins și, după un gâfâit sacadat, a șoptit:

-Lasă! Adu măsuța cu telefonul lângă pat... Așa...Formează numărul lui unchiutău...uită-te în caiet...acolo...Apasă pe aceleași cifre de pe telefon...Așa, taică! Ah! Nu așa, mă! Fii atent... Moș Ion se chinui mult până ce chipul tâmp al Paliului se lumină:

-Mă ... Gheorghiță...tată...mor, mă...mor! -Iar te ții de glume, tete? Tu cu glumele, iar eu mă grăbesc să plec în Germania. -Ger...ma...nia...șopti stins moș Ion. Aha, Germa...Da...eu, nu glumesc...Dacă vreți...adică...să mă mai vedeți...veniți repede...Lasă... Germania! -Cum să las, tete, cum să las? Este afacerea vieții mele. Nu pot s-o ratez. Dar ... când mă-ntorc, trec și pe la voi. -Și... când ... te-ntorci? -Când termin cu afacerea. -Aha!...Lasă!...Dacă e urgent...lasă...mai rabd eu...lasă...Dar să vii, bă, să vii! Să vă mai văz... ultima dată... -Așa, tete, așa te vreau! Și să nu te mai ții de glume, că mă grăbesc. Pa! -Salutări Irinei, bă! Și ...nepoților...Ei...ce fac?...Sunt sănătoși? -Lasă, lasă, n-am timp de povești! Pa! Și se auzi o troznitură-n receptor, urmată de un țiuit. Moș Ion scăpă receptorul. Oftă:

-Aha, am înceleș! Mamăă!..Șă veji ce de telefoane am șă dau! Și doar îi mai explicase, dar tăntălăul nu reținuse. Acum era hotărât să înroșească firul telefonului. -Cu cine începem, tataie? -Ți-am zis...la Galați... -Aha! Ia șă vedem! Formează numărul. Din receptor se repede un „aloo” răcnit, care-l băgă-n sperieți, de aruncă receptorul pe patul lui moș Ion, care îl luă cu mare efort. Recunoscând vocea lui Mihai, răspunse calm: -Nu ...mai ...răcni, mă! Eu ....sunt! -Ce s-a întâmplat, bă tete? -Mor...Mihăiță...mor...ți-am zis că...mor. Veniți, bă! -Tocmai acu te găsi, bă tete? N-am vândut nici jumătate. -De ce, bă? -Păi...am ținut la preț, ca să dăm lovitura.

-Ei au treabă...și eu...hop...cu moartea asta... -Ce jice, bă tataie? Când vine? Întrebă Paliul, care înțepenise cu telefonul în mână. Moș Ion se uită la el, lăcrimând: -Pune telefonul...la loc! Pe masă, mă...pe

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Zece mii. Și...ai dracului, rânjeau la noi: „Să vă stea-n gât, cu tot cu preț!” Ai auzit, tete? „Să ne stea-n gât”. Și-a mai fost ceva. -Ce? -Păi...noi am descărcat pepenii pe trotuar, departe de piață. Și au venit unii, cică de la Protecția Consumatorilor și ne-au amendat. -Ce protecție, bă Mihăiță? -Nu știu, bă, că ăștia, ai dracului, toți se protejează. Dar pe noi, cine ne mai protejează, bă tete? Că muncim la încărcat și descărcat de ne-am rupt șalele. Și...pen´ ce? Ca să plătim taxă la piață. Că noi, cu pepenii...tot pe jos și tot în soare. Ai dracului! Doar atâta știu, să te jecmănească. Ei pe-o parte...țiganii ne fură pe alta... și mai e ceva. -Ce mai e, bă? -Căzură prețurile, teet. Rău de tot. Da...știi cum căzură? -Cum ...căzură...bă? -În picaj, bă tete, în picaj. În trei zile, de la zece mii, ajunse la două. Ținem noi de preț, ținem, de! Degeaba! Prețul se duse de-a berbeleacul, că se făcură-n piață munți de pepeni. De unde mama lor or fi venit, nu știu. Că-i spusei lui Gâlgâitu:„Gata, bă, hai și noi la două, că ne-apucă toamna p-aici! -Lasă, bă, tată...lasă!...Voi să fiți sănătoși...lasă!... -Să fim, bă, să fim! Că de-o viață-ntreagă doar cu asta ne-alegem și cu șale rupte. -Lasă că...dați lovitura...la anul...sau...altă dată. Să vă rugați la Dumnezeu să vă ție sănătoși. Da´...eu...mor, bă! Nu e de glumă...Măcar unul...veniți acasă! -Cum să venim, bă? Tre să ne scoatem cheltuiala. Cum să venim? -Băă! Eu...mor, bă! Veniți imediat! -Ai răbdare, tete, până vindem pepenii. Pe urmă...poți să mori cât vrei. Moș Ion începu să respire tot mai greu:

Germania. Să vezi, bă tete, ce mare a ajuns fi-so din Germania și acum aruncă euroii în dreapta și-n stânga. Au fost la munte, apoi la mânăstiri și acum la mare, încă o săptămână. Ne-a lăsat pe noi să avem grijă de plante și de pisoi. Da´suntem bucuroși că ne mai scoatem din cheltuială. -Dă-i telefon, bă...că mor...poate...vine el... -Am să-i dau. Însă...nu lasă el marea, pe băiat și nemțoaica lui. Că nemțoii se distrează, bă, nu ca noi. Dacă au euroi cu carul... -Dă-i, bă, telefon...dacă...mor... -Termină, bă. Nu-ți spusei? Cu dinții, bă, cu dinții! -Da...cu...dinții... -Hai, lasă, că mă grăbesc! M-așteaptă Gica și alde Gâlgâitu, că n-au mâncat nimic până acum. Și...nu uita: cu dinții, bă! -Cu...dinții... Moș Ion dădu receptorul lui Ionică, închise ochii și lasă mîna să-i atârne pe lângă pat. Ionică se sperie: -N-auji, bă, că n-ai voie șă mori? -Așa e, mă Ionică! Da´...moartea asta...daco fi...o să fie...iertați-mă, bă copii!..Scuzați...că mor! Ultimele cuvinte ale lui moș Ion îl amuzară pe Paliu: -Ha, ha, ha! Auji la el: șcujaci că mor! Ha, ha, ha! Ce-mi placee!... Peste câteve clipe zbârnâi telefonul. Ionică iar se sperie și-i aruncă receptorul lui moș Ion. Din receptor se revărsau în toată camera „alo-uri” foarte nervoase. Moș Ion luă calm receptorul și spuse blajin: -Tu ești, bă, Iliuță, tată? -Ce te-a apucat, bă tete? Tocmai când îmi veni băiatul acasă? Cî-mi spuse Mihai. Începi să te vaieți tocmai când suntem ocupați. Nu înțelegi că veni băiatul cu nemțoaica lui? Au și o fetiță, bă. O dulceață bucălată. O mănânci de drag. S-o auzi cum gungurește nemțește... Danke, danke. Și tu?.. -Mă bucur, bă, mă bucur...Da´...eu ... -Vrei să pleci după mama. Știu că ți-e dor de ea, dar, mai stai puțin să-ți vezi nepotul. Și strănepoata, bă! Dulceața...Ai să vezi...

-Nu...mai...nu...mai... -Bă, nu mă speria! Înțelege, până vând pepenii și scot cheltuiala. Ai răbdare. Totdeauna ai fost fost puternic. Și acum? Dacă simți că-ți iese sufletul, ține-l, bă, cu dinții. Auzi, bă? Cu dinții! Până venim. -Da...cu dinții, cu...dinții...Da´...Ilie? -Nenea e la mare cu familia și nepoții din

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 -Adică...veniți? Când, bă? Mai repede...că... -Iar începi? Ce ți-a spus Mihai? Cu dinții, băă! Mama ei de viață, că ai ținut-o atâta timp și acum? Băiatul a plătit cazarea pe-o săptămână și mai sunt patru zile. Înțelege și tu, ce dracu! Hai...că poți! Hai, mă, voinicule! -Sper să pot, bă tată. Dar...dacă...iertați-mă, bă! Scuzați...că mor...și ...n-o să pot...aștepta...să... -Ce să te scuzăm, bă? Nu umbla cu floricele! Ce, nu ești în stare să aștepți o săptămână? Vezi, că mă superi! Ne strici frumusețe de sejur. Așa că... -Știu, tată, ...cu dinții... -Așa! Ai răbdare o săptămână și...pe urmă...poți să...Hai, că te las! Plecăm toți la plajă. Ai grijă de tine. Pa!

cuvinte în mine pe care le simt arzându-mi pielea. Stau în faţa lui, cu ochii măriţi de uimire. Nu-l mai înţeleg. Nu mai încerc să-i înţeleg comportamentul ambiguu. Din mine iese apă, care se scurge spre picioarele inamicului meu. -Nu ai nicio şansă. Vei pierde. În mine se dau alte lupte mistuitoare. Îmi sfredelesc carnea, apoi mă mângâie, apoi mă lovesc iar. Sunt nişte pitici care mă mişcă. Nu-i văd, dar le simt pipăiturile pentreg corpul. Mă ghidează spre el. Când e câştigată o bătălie? Mai mult ca oricând am senzaţia de metal în gură. Ah, sângerez. Dar nu e nicio urmă de sânge; e un soi de apă aproape condensată, aurie, cu un miros plăcut de tămâie. -Eşti un laş! îmi spune apropiindu-se jumătate de metru. Cum să fiu un laş când nu am fugit când lam văzut? Doar atât, vreau să vorbesc, sămi dau drumul glasului. Cuvintele să-l lovească, să-l nimicească şi să dispară. Nu e niciun sunet. Crengile copacilor se mişcă dintr-o parte în alta, mânate de un vânt uşor. Poate că deja am pierdut. Sau poate că încă mai am timp să atac. În faţa mea e un om atât de normal, exact ca mine. De ce îmi este frică de el? De e nu pot să lupt, aşa cum ar fi făcut probabil şi tatăl şi bunicul meu? ,,-Luptă! mi-ar fi zis ei. Luptă ca şi cum ai face-o pentru o ultimă clipă de viaţă. Luptă ca şi cum ai face încercări crâncene de a ieşi dintr-un coşmar.‟‟ Are părul până la umeri. Te-ai putea îndrăgosti de faţa sa nevinovată. Dar nu înfăţişarea contează. Faptul că e aici şi că stă pe poziţii e mult mai important. -Pentru numele lui Dumnezeu, luptă! E vizibil iritat de comportamentul meu insolent. Se aşteaptă să-mi scot armele şi săl linşez. Poate că astfel ar trebui să acţionez. E viaţa mea în acest joc murdar. Inevitabil. Totul e inevitabil. ,,-Fugi, tinere, fugi. Altfel nu te vei salva!‟‟ O voce-mi gâdilă membrana creierului. Simt cum o mână ridică această membrană

M-ai făcut să alerg după tine la Odessa, la Cotul Domnului, la Iași, prin trecătorile munților! Cine te crezi tu, să-ți bați joc de mine? Că te-ai lăudat la toți că... pe tine nu te iubesc. Auzi la el! Mincinosule! N-ai văzut că eu iubesc pe toată lumea? Acuș, acuș, te pup și pe tine, nenorocitule! Dar, te mai las...să mă distrez și eu.

Gavriluț Roxana Caleidoscop Mă lupt cu el atât cât mă ţin puterile. Mi-a spus că voi pierde, că nu am nicio şansă. Acum stau în faţa lui chircit încercând să-i ghicesc gândurile. Nu-mi dau seama dacă e bărbat sau femeie, poate l-am denumit el pentru curajul de care dă dovadă, dar are câteva trăsături feminine. Ochii-i sunt atât de mari încât o mare s-ar putea deschide-n faţa oricărui om care priveşte către ei. Are o sabie, ce străluceşte în lumina soarelui. Sunt atât de mic în faţa lui. -Predă-te! îmi spune. Nu ai nicio şansă. Nu-i răspund, în primul rând pentru că îmi simt vocea răguşită de spaimă. Ce caut aici? El se luptă cu mine. Aruncă o mulţime de 62

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 şi scrie apăsat, cu degetul arătător cuvântul FUGI, cu majuscule. A rămas imprimat acolo, ca o ideologie la care trebuie să mă raportez. FUGI, asta era tot ce trebuia să fac, dar nicidecum nu o voi face. Îmi dau seama că nu ştiu unde sunt. Totul apare într-un film cu flashback-uri; din când în când o pajişte pe care stă o femeie trântită pe o pătură, apoi o pădure deasă ce te prinde în mrejele ei, cu tentacule uimitoare, alteori un deşert imens, pe unde încă mai merge Emirul spre Cetatea Mecăi, nemaiajungând vreodată. Aceasta se întâmplă cu putinţă în realitate. Le văd. Dar ce-ar zice oare Socrate dacă m-ar auzi spunând aceasta? ,,-Simţurile sunt înşelătoare. Nu te încrede în ele.‟‟ Sunt la circ. Încerc din răsputeri să merg pe aţa unei pânze de păianjen, dar pare atât de fragilă. În capătul celălalt e un păianjen uriaş. Se îndreaptă spre mine mestecând pânza. Combatantul. Încă sunt în bătălie, doar flancul s-a schimbat. A început să fie o habitudine, acest drum de du-te-vino dintrun portal în altul. Îmi cuantific viaţa şi-i dau o altă valoare. Cred că cea mai potrivită e sub 0. Într-un vid, nimicul nu ştie că face parte din vid sau că e însuşi vidul. Eu ce sunt? Ce-am fost acum câteva clipe? Mai continui? Sunt din nou pe pământul îngheţat. Sunt într-un caleidoscop. Simetrie. Dar în oglinzi nu e reflexia mea, sunt mii de reflexii, monştri, copii, bărbaţi, animale, doar înfăţişarea mea nu. Mă pipăi cu grijă, aceeaşi faţă cicatrizată. -Acesta eşti tu şi toate înfăţişările tale. Bărbatul din faţă-mi are glasul blând, ca al unui înger. E o aporie? Da sau nu? Calc cu grijă pe sticla de sub picioare. Nici măcar nu o simt...

Cronici literare, recenzii, comentarii

CORNELIU CRISTESCU despre cartea "PE TĂRÂMUL IUBIRII", autor DAN FLORICĂ, Editura AREFEANA, Bucureşti, 2016

Poetul DAN FLORICĂ este economist de profesie, dar s-a afirmat ca poet original cu mult înainte de a se retrage la pensie de la cea mai mare companie petrolieră din ţară. El s-a retras la casa lui de la ţară, din orăşelul (totuşi) BOLINTIN VALE, situat pe valea Argeşului, lângă Codrii VLĂSIEI, adică acolo unde, fiica sa Gabriela DAN, devenită şi ea scriitoare, în perioada de elaborare a lucrării de licenţă la absolvirea Facultăţii de Teologie Ortodoxă, a identificat locul unde s-a aflat „O vatră monahală dispărută, mânăstirea BUNAVESTIRE din Pădurea cea Mare, de la Bolintin” (titlul tezei sale), care astăzi a înflorit din nou, graţie şi eforturilor familiei lui DAN FLORICĂ. Mănăstirea a fost ridicată de logofătul PILEA, foarte probabil în ultimii ani ai marelui domnitor MIRCEA CEL BĂTRÂN sau, poate, în primii ani de domnie ai fiului acestuia, MIHAIL I, ctitorie pentru care există un document de atestare sigur, emis la Târgovişte la 15 martie 1433.

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Acum poetul DAN FLORICĂ îşi trăieşte, în tihnă şi meditaţie, binemeritata pensie, profund implicat în treburile gospodăriei sale, situată în prejma codrilor VLĂSIEI. Dar acest ambient mioritic a potenţat inspiraţia sa poetică, punându-şi definitiv amprenta asupra operei sale poetice, atât de apreciate de scriitori importanţi ai contemporaneităţii noastre literare: Nicolae Dan FRUNTELATĂ, Radu CÂRNECI, Geo CĂLUGĂRU, Ion C. ŞTEFAN, Fănuş BRĂILEŞTEANU, Paula ROMANESCU, Florentin POPESCU, Ioana STUPARU, Florin GRIGORIU, Lucian GRUIA, Dumitru FRUNZĂ, Daniel DELEANU, Gabriel DRAGNEA şi alţii.

BOLINTIN”, la care poetul, dar şi soţia sa, doamna Emilia DAN, profesor de matematici, dar şi scriitoare talentată, fiind autoare a unui roman istoric cu subiect legat tocmai de mânăstirea BUNAVESTIRE, au contribuit la descoperirea locului, reclădirea şi dezvoltarea bisericii şi a aşezământului monahal şi continuă să contribuie substanţial. De altfel, în familia DAN FLORICĂ, toţi membri au talent literar, se cultivă patriotismul şi respectul pentru istoria poporului român, pentru valorile ştiinţifice şi culturale, pentru valorile sociale şi religioase, iar literatura, proza şi poezia mai ales, sunt pasiunile comune ale întregii familiei.

Au urmat câţiva ani buni, în care, poetul DAN FLORICĂ, nu a mai publicat nici un volum de poezii, dar am înţeles indirect că „ispita” de a scrie nu l-a părăsit, ci dimpotrivă, au fost ani productivi, dovediţi de volumele lansate în acest an, 2016.

În ceea ce priveşte conţinutul volumului „PE TĂRÂMUL IUBIRII”, in opinia mea, prima parte a volumului este partea cea mai valoroasă, esenţa acestuia, deşi, aparent, titlul ei: „I NATURA DE ACASĂ, DIN PRIMĂVARĂ PÂNĂ-N IARNĂ”, nu se încadrează restrictiv în titlul volumului. Mult mai potrivite cu titlul volumului sunt celelalte părţi: partea a doua, cu titlul „IUBIREA DE FAMILIE PRIN IUBITĂ, SOŢIE, MAMĂ, COPII, PĂRINŢI”, şi, respectiv, partea a treia cu titlul „IUBIREA DE PATRIE ŞI DUMNEZEU”, dar şi de „PRIETENI”, aş adăuga eu, lucru care se vede din dedicaţiile ultimelor poezii.

Iată că, în acest an, poetul DAN FLORICĂ răspunde nedumeririlor noastre cu o „trilogie” de poezie, apărând, unul după altul, trei volume distincte, şi anume: „MOMENTUL ADEVĂRULUI”, „LUMINA DIN GUTUI” şi „PE TĂRÂMUL IUBIRII”, toate apărute în importanta, şi din ce în ce mai vizibilă editură, Editura AREFEANA, a cunoscutului scriitor şi om de litere ION C. ŞTEFAN, îndrumător al spiritelor tinere şi talentate, mentor, chiar, al poetului DAN FLORICĂ, după cum singur declară în dedicaţia poeziei „A VENIT CRĂCIUNUL” (pagina 113), care, în esenţă, ne relevă faptul că: „S-a născut HRISTOS... ”, cel care „...ura păcatul şi ştia iubi”, încheind cu un final optimist şi înălţător, şi anume: „Că în lumea aceasta încă ne mai iubim! ”.

Din analiza primei părţi a volumului, afirm cu convingere că aceasta ne înfăţişează un poet matur, de anvergură şi, în acelaşi timp, de detaliu şi de profunzime, plin de talent, un „analist poetic” profund al ambientului existenţial, din detaliile căruia extrage esenţe filozofice metafizice. Nu cred că altcineva, prea curând, ar putea să atingă, şi cu atât mai greu să depăşească, nivelul artistic şi estetic, intensitatea emisiei poetice a lui DAN FLORICĂ despre acest „microcosmos” casnic, patriarhal, al existenţei umane, care ne face să privim cu alţi ochi propriul nostru ambient. După parcurgerea primei părţi a volumului, am rămas cu impresia că nu mai este nimic de spus în plus despre universul său de la ţară.

Retras din viaţa profesională, poetul DAN FLORICĂ rămâne foarte activ în cadrul „ASOCIAŢIEI pentru CLUTURĂ şi TRADIŢIE ISTORICĂ BOLINTINEANU”, dar şi la revista SUD, editată de această asociaţie, care, de curând, a lansat şi „MONOGRAFIA ORAŞULUI 64

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Talentul şi stilul său poetic, spiritul profund şi analitic de observaţie şi de interpretare a naturii înconjurătoare, îl fac pe poetul DAN FLORICĂ greu de depăşit şi, în acelaşi timp, imprevizibil.

o rară frumuseţe, bine construite, cu un stil poetic care pare că îl defineşte şi, oricum, valoroase în sine, poezii care îmi dau sentimentul că şi-a găsit adevăratul drum în literatura română contemporană şi, de departe, este cel mai valoros volum al său.

Un lucru, însă, este clar, şi anume că, după atâtea volume de versuri publicate anterior, unde a excelat, o vreme, în poezii într-un vers, în micropoeme şi, mai ales, în haiku, poetul DAN FLORICĂ a avut parte de aprecieri deosebite din partea unor oameni de litere, fiind recunoscut şi atestat ca: „poet talentat” (Fănuş BRĂILEŞTEANU); „iscusit meşter giuvaergiu care ştie să potrivească versul” (Daniel DELEANU); „poetul din câmpie al iubirii” (şi) „un creator de excepţie, în evoluţia căruia avem deplină încredere”, cum aprecia domnul profesor Ion C. ŞTEFAN, pentru că DAN FLORICĂ este „membru al stirpei rare a poeţilor câmpiei dunărene”, fiind exponent al conceptului „SENTIMENTUL SUDULUI”, cum propune scriitorul Nicolae Dan FRUNTELATĂ. Dar „miza demersului său poetic”, aşa cum spune domnul Geo CĂLUGĂRU, este „accesul la revelaţie, prin care ajungem la adevăruri quintesenţiale!”, pentru că, aşa cum subliniază şi doamna Ioana STUPARU, poetul DAN FLORICĂ este „dăruit nu doar cu înţelepciune, ci şi cu migala observaţiei, (care) conving cu prisosinţă că are un crez pentru esenţe”.

În acest volum, poetul DAN FLORICĂ se apleacă asupra „naturii de acasă”, a cărei evoluţie o urmăreşte „din primăvară pânăn iarnă” şi descoperă un univers fascinant chiar în ambientul său cotidian, care îi oferă şansa unor trăiri profunde şi a unor interpretări interesante, mai ales că, deseori, se raportează la divinitate şi soarbe cu nesaţ, cu voluptate, toate minunile CREAŢIEI. Conştient sau nu, poetul răspunde îndemnului lui Lucian BLAGA, care ne sfătuieşte: „desfaceţi-vă privirile către lucruri”, în poezia „Noi, cântăreţii leproşi”, iar în poezia „Taina iniţiatului”, ne spune: „deschide ochii şi miră-te”, pentru că şi copilul, înainte să se nască: „...rămâne nemişcat şi creşte mirându-se”, zice BLAGA în poezia „Bunavestire”. Poetul DAN FLORICĂ observă că, primăvara: „Ghioceii vin aducând lumină, / Bucurie în suflet” (p. 11) şi îşi îndreaptă admiraţia către trandafiri, care, „Au multe frunze verzi din pacea primăverii”, zicând nedumerit: „Credeam că numai floarea se scutură târziu.../ Şi frunzele sunt brave şi râd a timpuriu” (p.12). Foarte frumos zis.

Personal, sunt întru totul de acord şi cu părerea domnului Gabriel DRAGNEA, din prefaţa la volumul anterior, care spune că: „ ...odată cu apariţia volumului LUMINA DIN GUTUI, DAN FLORICĂ schimbă registru poetic, venind cu un mănunchi de poeme gândite pentru a resuscita interesul pentru îmbrăţişarea clipei şi pentru aprecierea frumuseţilor accesibile, uitate, ignorate, considerate desuete pentru omul nou, tehnologizat”.

Poetul este încântat de spectacolul apariţiei florilor de primăvară, anunţat, fireşte, de „Un ghiocel mai mare, cu creasta lui de soare”, dar a decriptat mesajul: „Şi dacă-i primăvară în curtea mea, la ţară, / Vin florile, o parte, ducându-ne spre vară” (p.13). Autorul ne pune în gardă că florile: „În glastră de ajung, acolo stau vrând / Să pătrundă paşnic chiar la noi în gând” (p.16). Apoi, apar lalelele, deoarece: „E vremea cupei de lalea” şi ne îndeamnă: „Dar să ciocnim aceste cupe, / Că poate, mâine, se vor rupe! ” (p.20).

În opinia mea, în volumul „PE TĂRÂMUL IUBIRII”, poetul DAN FLORICĂ excelează mai mult în sensul celor afirmate mai sus, venind cu poezii de

Primăvara se revarsă peste natură, apare un corcoduş mic, dar şi o salcie, iar verdele

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 cuprinde totul: „Puterea rădăcinii ce în adânc zoreşte, / Dă sevă clorofilei şi astfel înverzeşte” (p. 21). Pentru poet, natura reînviază: „Când prunii, corcoduşii tot dau în bătătură”, „Cireşii, vişinii ce înfloresc ca neaua”, iar „Piersicii, caişii, o vată rozalie, / Înalţă pe-a lor ramuri, ca totul să se ştie” (p. 22).

noroade”, şi, desigur: „E vremea de trăit şiacu-n final de vară / Şi toamna bate-n uşă, abia ca domnişoară!” (p. 50). „Şi cu aroma toamnei”, poetul este fericit şi observă că: „Deasupra e chiar mărul ce-a dat a sale roade ./ Ce duc în primăvară puterea dăinuirii”, semințele asigurând reluarea ciclului anual de viaţă şi perpetuarea plantelor, şi recomandă: „O noapte, doar o noapte să dormi în sânul lor, / Ar fi şi pentru tine impuls dintru zidire!” (p. 51). Încântat de natură, poetul exclamă: „Livadă, da livadă, eşti pentru mine RAI, / La tine eu găsesc pre-plinul pentru viaţă” (p. 60).

Spectacolul coloristic al naturii în floare este completat de mirosurile specifice, dumnezeiești: „Creşcendo de mirosuri, potopul de culoare, / Adastă printre noi, din RAI, ades splendoare” (p. 23). Autorul este conştient că splendoarea naturii primăvăratice este greu de descris: „E nuntă în natură ce pare fără margini / Şi n-o putem cuprinde în palide imagini” (p. 23).

Toamna începe să îşi arate frumuseţea şi dărnicia, iar: „Pe jos, dar şi pe sus, sunt frunze înfocate, / E toamna foarte lungă şi brumele-s stopate. / Culori de toamnă blândă se-arată peste tot” (p. 53). Poetul observă că: „Se-arată şi apusul ici, colo, în livadă, / Culoarea lui de floare nu-i semn pentru bravadă”, iar mai departe remarcă: „Apusuri numeroase se-arată în livezi, / Demi pare că în RAI, tu poţi să nu mai crezi! (p. 55).

Poetul este încântat de apariţia florilor, când: „Sfioase flori de piersici se ivesc”, dar: „Ei dau livezii astăzi o astfel de culoare, / Ce-o caută toţi ochii ce jinduiesc o floare” (p. 26). Autorul umanizează şi sfinţeşte pomii din livadă, pentru că: „Azi înfloreşte mărul şi pomii toţi din jur / Întind blândele ramuri spre SFÂNTUL din azur” (p. 32). Pentru poet, amintirile sunt ca şi petalele spulberate de vânt, doar sufletul este veşnic. Dacă vrem să rămânem şi ...după, atunci: „E mică lumea asta şi chiar dacă e mare, / De veşnicie vrei, se cere o sforţare! ” (p.34). Poetul crede în fericire: „Chiar şi puţinul aduce fericire”, iar, în final: „Ajungem înţelepţi şi împărţim iubire, / Asfel o vom lăsa doar filă-n amintire” (p.36).

Anotimpurile se succed cu repezeală, se apropie iarna, iar poetul ne avertizează: „E caldă toamna asta şi brumă-ntr-adevăr”, şi cu toate că: „Iar toamna ne-nsoţeşte cu-a ei spirală clară, / Ne retragem în case tot năzuind spre vară! ” (p. 58). Din nou ciclitatea anotimpurilor şi speranţa spre mai bine sunt evidente. Poetul este trist, deoarece toţi pomii invocaţi, inclusiv: „Caişii, prinşi de brume, s-au dezbrăcat de frunze” (p. 24). Toamna aduce nostalgie, dar şi uşurare sufletească pentru poet. El observă că: „Sunt teii toţi lumină, cu faruri reaprinse”, dar „Uzini de clorofilă sunt astăzi ca şi-nvinse”, iar totul devine clar: „Cu palide speranţe, e toamna muşuroi, / De mâine-ncepe IARNA, ne-a declarat război!” (p. 58). Pentru poet, este evidentă venirea iernii: „Pădurea hibernează, în drum spre primăvară şi constată că: „E-n pauză natura, o merită din plin (p. 68). Dar iarna insistă: „Pământu-i patinoar, gheţuşul e

În plină vară, atâta timp „Cât este cald, lumina, dar şi pământ şi apă, / Întotdeauna frunzele pe POM de rău îl scapă!” (p. 44) şi „Stă rodul să-l vedem”, care: „Ne va aduce minţii şi trupului folos, / De nu ne trecem timpul sau nu-l înţelegem” (p. 45). Poetul observă că: „E august, curtea totuşi păstrează flori întruna”, iar, în final, că: „Frumosul ne-nsoţeşte, lumina şi căldura, / Ridică steag iubirii şi potoleşte ura!” (p. 46). Dar: „Şi gustar arămeşte” „frumoasele lui roade / Sunt pere, mere, prune cât oul de găină, / Îmbrobonaţii struguri ce năucesc

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 enorm” (p. 69), iar apoi: „Cu blana de hermină recent s-a îmbrăcat (p. 70), iar culoarea albă domină ca şi când: „Livada şi pădurea deodată--mbătrânesc” (p. 70). Iarna este: „Strașnică şi rece” (p. 71), „Inoculată vine să ne albească TERRA”, căci: „Venintr-o noapte crivăţ înfăşurat în nea / Şi ziua următoare la fel de mult ningea” (p. 73). Dar această „Haină momentană” îl face pe poet să spere că: „ Zăpada ce-a venit, umplută cu tăcere, / Aş vrea să aibă-n ea şiun piculeţ de miere...” (p. 74). Poetul vede: „Cu fructe de zăpadă se-mpodobiră pomii ” (p. 78), iar: „Neaua astăzi cântă, geru-i mărişor”, pentru că: „Astă noapte cerul a fost plin de stele” (p. 77).

timpul a trecut şi poetul devine tată, apoi devine bunic, iar viziunea sa devine şi mai profundă: „Bunicii v-au crescut, iubind şi tot iubind” (p. 92). Înaintând în vârstă, poetul încărcat de viaţă, are un „Dor nestins”, (care ne aminteşte de Mai am un sigur dor...), pe care îl invocă, cerând ca, în: „...clipa despărţirii / Să simt în suflet tot farmecul iubirii” (p. 93), pentru că: „Au trecut anii cei frumoşi” (p. 94). Poetul constată că: ”Neiertător mai este timpul, / Cu cei ce sapă-n beznă chipul! ” (p. 95). Deşi ştie că: ”Tot ce vine-n lume, totdeauna trece”, că destinul: ”Sigur ne împinge în faţă”, dar ne atenţionează că: ”Linia întâia ne priveşte blândă”, dar: ”Moartea-i ca o fiară care e flămândă! ” (p. 96).

SECŢIUNEA a doua, intitulată „IUBIRE DE FAMILIE PRIN IUBITĂ, SOŢIE, MAMĂ, COPII, PĂRINŢI ”, este în consonanţă cu titlul volumului, unde poetul lărgeşte aria de prospecţiune sentimentală umană, iubirea în general, abordând mediul intim al persoanei sale. Prietenei sale de atunci, EMILIA, soţia sa de acum, îi trimite un: „Gând senin ”, scris „cu floarea de garoafă”, „spre ochii plini de seninătate”, pentru că: „E gândul care astăzi zboară, / Pe aripa iubirii ce-nfioară! ” (p. 80), iar: „Pe un fir de floare – / Aurul din soare” (p. 81), pentru că: „Însorirea blândă stăruie-n iubire, / Inima-i o floare plină de-nsorire” (p. 83). Iubirea este asociată cu soarele, iar soarele este asociat cu viaţa şi cu iubirea umană. Poetul oferă „Floarea din cuvinte” iubitei sale, „Purtată de un văl fragil spre cer”, şi îi cere: „Păstreaz-o lângă sufletul tău blând, / Voi fi şi eu acolo, așteptând! (p. 84).

SECŢIUNEA A TREIA este intitulată: ”IUBIREA DE PATRIE ŞI DE DUMNEZEU” şi debutează cu o poezie în care poetul îşi arată iubirea faţă ţară şi de poporul său: ”O bună dimineaţa, îţi murmur ţara mea, / În clipa însorită dar şi în clipa grea”, iar apoi: ”Căci un popor cuminte e tot poporul meu, / Cu bogăţie-n suflet nu ştie să insulte” (p. 99). Poetul cade în extaz admirând creaţia divină: ”Frumos Ti-e cerul, Doamne”, ”...frumosu-Ţi cer, de disipat safir” (p. 111). Tuturor acelora ce cred în El, poetul arată că: ”Era frumos în toate”, dar prin sacrificiul său pentru mântuirea omului, ”Respect, iubire, teamă în lume a indus, / Ca FIU de DUMNEZEU, Aceluia de Sus” (p. 104). Naşterea Domnului de Crăciun şi Învierea lui Hristos la Paşti, sunt trăite de poet cu intensitate şi credinţă: ”Hiristos a înviat, cu toţii bine ştim, / Fântână ni-i credinţa ce-o trăim! ” (p. 112).

Mai departe, poetul declară deschis: „În mine chiar gândul coboară torent”, „Cu el să pornim dorinţele firii, / Apoi, să ne creştem fapte solare, / Viaţa să fie semn de mirare!”, încheie blagian, poetul. Iubirea învăluie fiinţa poetului: „Ce pasăre frumoasă / Pluteşte în sufletul meu”, „Şi de eşti departe, / Doar privirea ne desparte! ” (p. 88-89).

Poetul îşi defineşte patria, care: ”începe-n câmpie”, spunând: ”Patria mea e lângă pădure, / Partea VLĂSIEI străbune!”, ”grădină şi floare”, ”Ţara de care întruna mi-e DOR! ” (p. 102). Pentru că este un poet al iubirii, DAN FLORICĂ este cantonat „PE TĂRÂMUL IUBIRII”, prin tot ceea ce face şi, mai ales, prin ceea ce scrie, el fiind un iubitor de

Pentru poet, „Prezentu-i pasăre ce s-a înălţat pe timp” (p. 90) şi ne îndeamnă: „Păstraţi al nostru rod, dorinţa către culme! ”. Dar 67

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 natură şi de oameni, de ţară, de istorie şi cultură, de familie şi de DUMNEZEU, întreaga sa operă poetică se scurge fluidic către înaltul cerului, glorificând menirea omului şi aspiraţia acestuia către DUMNEZEU!

să aibă însă şi adâncime. Pe ăştia îi asculţi cât îi asculţi, după care începi să caşti plictisit, dând vădite semne de nervoasă oboseală. Alţii, dimpotrivă, adoptă concizia dintr-o inexplicabilă grabă fără a-i adăuga şi necesara încărcătură de interes, lipsind astfel povestea de esenţa ei şi trecând-o în banalul enervant al spunerii pe jumătate. Conchidem, aşadar, că echilibrul este tuşa harului unui povestitor cu ştaif, atenţia cu care mânuieşte cuvântul, locul şi însemnătatea folosirii lui, în aşa fel încât naraţiunea să stârnească, să ţină trează atenţia ascultătorului, a cititorului, în cazul celui care se încumetă să facă din arta de a povesti carte bună de ţinut minte.

Prin acest volum, poetul DAN FLORICĂ şi-a găsit calea şi modalitatea proprie şi originală de exprimare literară, unde maturitatea, talentul şi înţelepciunea sa sunt evidente, dar acestea îl şi obligă pentru ca, următoarele volume, să nu coboare sub acest nivel, ci dimpotrivă! Acesta este poetul DAN FLORICĂ, un poet talentat, un familist convins, iubitor de natură şi de oameni, un patriot adevărat, iubitor de istorie şi de neam, un creştin iubitor de DUMNEZEU.

Mergem, în fine, la cartea scriitoarei Ioana Stuparu, ZBOR PESTE MAREA PANONICĂ, roman, Editura Amanda Edit, Bucureşti 2015, şi emitem la rândune câteva consideraţii absolut prieteneşti, fără a avea pretenţia că deţinem prin asta adevărul ultim, de bună seamă. Cartea are darul de a stârni un interes cumpătat punând în evidenţă talentul cu care autoarea scoate din comun şi obişnuit o idee destul de interesantă, credem noi, reuşind cu bune mijloace de autentic povestitor să contureze aura luminoasă a unui roman în devenire. În devenire, zicem, fiindcă ZBOR PESTE MAREA PANONICĂ se cere continuat dacă scriitoarea îşi doreşte musai să-i dea o ţintă şi un ajuns.

În încheiere, felicit din toată inima pe poetul DAN FLORICĂ, îi urez mult succes în continuare, pentru că ne aşteptăm ca, din nou, să ne surprindă cu un volum fermecător de original.

Mihai Antonescu despre ZBOR PESTE MAREA PANONICĂ, roman de Ioana Stuparu, Editura Amanda Edit, Bucureşti, 2015

Pe scurt, un „el” şi o „ea”, Rădiţa şi Simion, se plac, se căsătoresc şi după două naşteri nefericite ale femeii urmează la rând încă patru fete din alte trei naşteri. Primele trei fete poartă nume de flori în amintirea copiilor morţi din primele două naşteri, iar cea de-a patra fată, Brânduşa, îşi pierde numele de floare, din uitucenia tatălui care merge să o declare, şi astfel devine Aurora, Aura mai pe scurt, numele mic al personajului principal din romanul în discuţie. Resemnarea mamei, bucuria reţinută a tatălui, dorinţa nestăvilită a fetei de a pleca în lume, de a-şi face un viitor „altfel” fără a avea încă bine conturată această chemare spre „altceva”, spre

Gând bun la „casa cu fete multe” Există multe feluri de a povesti. Unii, bunăoară, au harul luxului de amănunte fără

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 „altcumva”. În fine, după oarece evenimente şi întâmplări peste care scriitoarea trece cam „ventre a terre”, ele nepărându-i-se, credem noi, semnificative în desfăşurător, Aura ajunge să învelească cu pomi fructiferi dealurile unui sud-vest de graniţă românească, unde oamenii vorbeau pe mai multe limbi, numai pomii şi copacii pe una singură, a vântului, după cum reiese din roman. Fire sentimental sensibilă, înzestrată cu simţul datoriei dar şi al cuminţeniei deopotrivă, Aura este nevoită să ţină piept unor încercări ce dau măsură şi frumuseţe unui caracter cumva aparte. Şi aici, trebuie spus, Ioana Stuparu se vădeşte a fi o bună performeră în a contura personaje cu adevărat demne de marile romane.

Valentina BECART despre ”Dincolo de luntrea visului”, autor Irina Lucia Mihalca, Editura Mușatinia, 2016

”Din umbră, înspre lumină lunecă luntrea”... ”ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă,/ Viața-i o poveste, o stare, o emoție, un vis!”

Interesul cărţii pare să devină unul şi mai motivant atunci când Aura află din gura maistrului Răducu, că tot ce cuprindea cu ochii şi sufletul tânăra venită de aiurea era un vechi fund de mare, Marea Panonică. Apropierea de mister şi sacru deschide noi porţi în imaginarul ei, limpezindu-i privirea şi stârnind în sufletu-i adânci ecouri dinspre un trecut ce se vrea recompus la alte dimensiuni. Brusc, Aura îşi pierde interesul pentru omul momentului ce nu vede în ea decât o promisiune carnală, o amazoană ce trece una cu calul ei peste dealuri şi suflete, apropiindu-se până la duioşie de pomii ei şi de istoria locurilor. Totuşi, insistenţa cu care este vânată şi amarul vieţuirii lângă personaje mult mărginite şi defel asemeni ei în trăire, o determină să plece într-un final. Şi pleacă.

Înainte de a pătrunde în universul liric al poetei Irina Lucia Mihalca, voi face o mică prezentare a drumului său spre cetatea cuvântului. Mă voi opri asupra unor publicații (selectiv), lăsând cititorului bucuria de a descoperi ”întregul”. „Aliteraţia timpului - Irina Lucia Mihalca”, volum de poezii on-line, Însemne Culturale, 2012; „Însemnele unei tăceri”antologie de poezie, Ed.Rovimed Publishers, Bacău; Autograf pentru m(â)ine”, Antologie „Însemne culturale”, Adjud, Armonii culturale; Antologia de poezie “Arta sfâşiată” -73 poeţi contemporanicoordonator Valentina Becart, Editura ARHIP ART – Sibiu. Publicații în reviste: Armonii culturale; Basarabia literară; Caiete silvane; Cronica; Constelații diamantine: Ex Ponto; Melidonium; Izvoare codrene etc. Volumul de poeme ”Dincolo de luntrea visului” a apărut la editura Mușatinia, Roman, în anul 2016. Iată ce ne spune doamna Adina Dumitrescu în prefața cărții: ” Scrierile Irinei Lucia Mihalca sunt curajoase nu prin părăsirea rimelor stas, ci prin miza metafizică, morală și aș putea spune, esoterică a lor. Stilul ei reflectă o dăruire intelectuală ce liază suflete, eliberându-se de dogmatismul laicului, dar și de stridențele, vulgaritățile moderniste și

Aproape ca o tăietură de sabie, se încheie romanul ăsta. Cum să-l catalogăm? Exact aşa cum trebuie, cât trebuie, credem, după ce într-o discuţie avută nu demult cu scriitoarea Ioana Stuparu, am obţinut promisiunea că el va continua. Că ce am citit, nu-i decât o parte din ceva mult mai mare, mai amplu, mai interesant. Ei, atunci nu ne rămâne decât să salutăm cu bucurie acest prim eşantion, hai, prim volum dintr-o dorinţă ce se vrea musai întregită, şi să adăugăm: e bine, e foarte bine! Ave! 69

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 postmoderniste.” Versurile din acest volum ne așază în fața ochilor un univers variat de sentimente, de simboluri, de taine ascunse în strigătul unei conștiințe care duce o luptă inegală cu destinul, mereu răvășită de neliniștile existențiale. ” Toate mor. Pe unde vei trece noaptea / vei auzi șoaptele străzilor pustii, / a caselor părăsite, a ferestrelor nedeschise.”( Într-un cuvânt încape întreaga lume). Poeta Irina Lucia Mihalca se întreabă, adesea, de ce toate cuvintele ”tac și plâng”... când ar putea să devină emoție, să devină poezie. Fire sensibilă, cu o viguroasă forță contemplativă, poeta se sustrage simțurilor ”uzitate”, cotidiene și se situează adesea în zona extazului, zonă unde transfigurarea este posibilă, poezia căpătând astfel, valențe luminoase, realitatea imediată rămânând pe o treaptă inferioară. Din când în când, se mai auzea ” o tristă melodie” care ”voia să cârpească viața / acolo unde sunetul o sfâșiase. / La stânga sunetului era noaptea;/ la dreapta lui era ziua,/ univers presărat cu picături de apă și prezenturi.” ( Celălalt trup – o nouă viață). Din păcate, odată ce ai fost ”aruncat” în lume și ai fost însemnat cu un destin, nu te mai poți sustrage frământărilor, bucuriei și pericolului de a fi, de a suporta țărmurile existențiale. ” suntem rug, flacără, scântei, zâmbet, lacrimă, vis, gânduri, / cuvinte în delir, fapte, raze de soare sau lună, zefir, furtună, castel de umbre, corolă de lumină”...( Suntem). Indiferent de locul în care ne poziționăm ”arta se adaugă vieții”, ne spune poeta – care încearcă să-și creeze, contureze un ideal cu ajutorul visului, iluziei, fanteziei creatoare. În clipele de beatitudine sufletul se lasă cuprins de cea mai pură și minunată emoție. Fuga de real este o necesitate pentru Irina Lucia Mihalca. Numai în acest mod se poate salva de zbucium, de efemerul clipelor, de ”mâna” timpului care ”vinde” totul fără urmă de milă. O altă mână, din umbră, simte nevoia să-i mângâie obrazul, să-i alunge teama atunci

când ” nisipul din clepsidra noastră se scurge impasibil”. ” – Mâna ta, Teah, mi-a cuprins disperarea,/ cărarea râdea, ochi-ți zâmbeau, ochii-ți plângeau,/ Te iubeam dincolo de viață și de moarte”/ Nu se auzeau nici măcar șoapte,/ doar foșnetul clipelor și sângele buzelor.” ( Șoaptele timpului, subtil parfum de iasomie). Conștientă că ”există un timp pentru toate”... poeta încearcă să păstreze ”copilăria„ în suflet, acest refugiu neprețuit, locul în care ”norii grei și deznădejdea” nu vor putea ajunge. În fiecare zi , când tumultul lumii o copleșește, caută un loc mai retras și-i ascultă ”tainica șoaptă,/ lumina caldă,/ candela vie/ nestinsă de niciun vârtej!”... ( Refugiu în lumina unui zâmbet). Întoarcerea la anii copilăriei, acest timp al poveștilor, al purității și al marilor speranțe – devine un ax vertical de care se reazemă în clipele de mare cumpănă, în imensa agitație a lumii. Poeta nu pierde contactul cu realitatea obiectivă, chiar dacă se abandonează adesea visului...doar o reface, o reconstruiește, ”prin ochii copilului se revedea pe el, redevenea... fulg, zbor de fluturi, vis, stea, răsărit, lumină sacră, infinit!.” ( Prin ochii copilului, fulg în devenire), dându-i o dimensiune metafizică, loc de refugiu și extaz și, mai ales, de regăsire a esenței sale. Întreaga coloană de sprijin a volumului de poezie ”Dincolo de luntrea visului” este reprezentată de timp, de dorința de evadare din acest spațiu, acest val uriaș care te cuprinde, te învăluie și te aruncă în adâncul uitării. ”- Oprește clipa, călătorule!/ E timpul schimbării,/ trezește-te / să te-ntâlnești, la colț de viață, cu tine!/ Trăiește azi, respiră adânc clipa, / alungă-ți teama/ nu amâna mereu altă zi.” (Oprește clipa, călătorule!). Îndemnul poetei este foarte clar, aproape ferm, aceasta simțind cu acuitate ticăitul asurzitor al timpului, sufletul înfiorat grăbindu-se să trăiască și să slăvească 70

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 fiecare clipă ”printre bucurii și lacrimi”. Tot ce n-ai trăit astăzi este pierdut pentru totdeauna. Nu trebuie să te oprești din drum chiar dacă obstacolele apar la fiecare pas. Și, da... ” pășește, pășește ușor,/ în zbor prinză amintirile presărate / de cântecul privighetorii.”/ ”La ceas de seară / lumina ta pâlpâie încă!/ Am gura plină cu litere sângerânde./ O baladă a durerilor negre sunt, / dulcea ei asperitate / pentru a-i simți atingerile de catifea!”. ( Cât strigătul luceafărului ce se stinge în mare). Momentele de blazare și disperare fac parte din structura sensibilă a poetei. Lirismul ia naștere dintr-un amestec de seninătate și chin, impresionând prin tonalitatea profundă, intensitatea trăirilor captive între ”zidurile” unui trup care va cunoaște surparea și moartea. ” La început, Cuvântul a fost / și cuvântul s-a luminat în Om.” Odată cu această iluminare, omul a fost plasat pe o treaptă superioară a conștiinței, a judecății și a moralității. Cu ajutorul cuvintelor, gândurile neexprimate, asemenea unor ape line, furtuni, creste, prăpăstii, au căpătat formă și au putut să-și strige grandoarea și speranța. Și iată ce ne mărturisește poeta Irina Lucia Mihalca: ” cuvintele au început să zboare / spre cer și înspre soare.” După ce au înțeles ”jocul”, în lumina aspră a amiezii, după ca au cunoscut zborul, mirajul și prăbușirea... ”treptat cuvintele s-au stins / prin gări, în spitale, / pe fronturi, în războaie. / dar, dar... ”au mai rămas amintiri / și umbrele lor / în inimi / în cânturi, / în povești, în balade și doine,/ mici felinare / în zboruri defluturi,/ petale de lotus, priviri de copil, / gânduri-poeme / în muguri de floare, în raze de soare...” (La început - Cuvântul). Aș completa cu: ” nimic nu moare, totul se transformă”. Plecând de la această expresie, valabilă, acceptabilă, ajung la o altă formulare extrem de interesantă și de profundă: ” Lumea în întregul ei, este o frază în curs de rostire.” ( Andrei Pleșu). Uneori, avem impresia că totul a fost spus, că totul s-a consumat și nimic nu mai poate schimba acest lucru. E doar o concluzie a momentului. Orele se rostogolesc,

asumându-și ritmuri noi și alte dimensiuni ale cuvântului, noile sensuri vin să ne contrazică. Cuvântul va dispărea odată cu omul, această ”dumnezeire” incompletă – lăsată la cumpăna dintre lumină și umbră, dintre bucurie și durere, dintre lacrimă și speranță. Așa cum râurile își caută noi izvoare, tot astfel, poeta Irina Lucia Mihalca se abandonează labirintului interior al frământărilor, smulge vălul de pe lucruri, căutând alte semnificații, noi adevăruri, noi raporturi în alchimia elementelor. ”în fașă sunt toate,/ paleta de gânduri,/ cuvintele toate, faptele toate,/ inocență, ispită, păcate,/ toate misterele vieții.”... ( În visul copilului). Dacă totul este înscris în codul genetic al ființei, nu ne rămâne decât să căutăm adevăruri în straturile profunde ale sinelui, acolo unde divinitatea a ascuns misterul devenirii noastre și întoarcerii spre adevăratele origini. Sentimentul care face viața mai suportabilă, aproape frumoasă... este acela al iubirii, al contopirii cu sufletul pereche. Irina Lucia Mihalca iubește viața, caută dragostea... fiind convinsă că există un suflet pereche pentru fiecare. Iată ce afirmă: ” Iubirea – salvarea sufletului gol.” Chiar dacă suntem ”mereu vulnerabili în fața iubirii”, cine ar renunța la această ”imensă flacără”, această ”sursă de lumină” , de bogăție sufletească!! ”În orice labirint lăuntric există / adâncul drum spre exilul singurătății / și drumul salvator spre țărmul iubirii / - singurele ceasuri de fericire.” (Iubind acum vei înțelege Cerul și Infernul). Exemplele care urmează subliniază această căutare nesfârșită, dorită: ” mă cauți, te caut / prin adânca privire / oglindită în apa din noi...” O ”taină a inimii” așteaptă să te întâlnească în”noaptea albastră”, în suspinul înflorit ” chiar dacă nu poți prinde / liniile din palma iubirii noastre, / chiar dacă nu poți prinde / urmele pașilor noștri.” ( Visul). Alte expresii aduc în lumină partea suavă și rafinată a trăirilor, sufletul poetei atingând note diafane, luminoase atunci când iubește, când este iubită. 71

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 ”- o primăvară este gândul tău!”; ” pe cărarea albastră te voi întâlni”; ”luminezi acolo unde nu-i lumină” etc. Sau: ”ascultă, ascultă și vino / la marginea apelor timpului! / El este cel care cheamă,/ el este cel care plânge- ascultă?/ Te iubesc, te iubesc! – îți sune. / Să nu întârzii! – doar atât îți mai spune.” ( Un cântec a trecut prin zidul de piatră). În iubire nu trebuie pierdută clipa, acel ”început de poveste / scrisă prin cuvintele inimilor noastre!”. Lirismul poetic este trecut prin toate stările, de la extaz la agonie, de la flacără la cenușă, poeta privind mereu peste umăr, cu teamă, cu mirare... Versurile, jocul cuvintelor se desfășoară de la polul plus până la polul minus al trăirilor. La polul minus putem găsi expresii în care este concentrat zbuciumul poetei: ”buncărele fricii”, ”ceața timpului”, ”sufletul sleit de putere”, ”nisipul deșertului”, ”delirul literelor”, ”drum înghețat și pustiu”, ”dureri rostogolite”, ”Întotdeauna frica desfigurând”, ”plânge vioara”, ”Inima rănită” etc. La polul plus găsim alte stări, pline de entuziasm, senin, visare: ”lumina blândă a soarelui”, ”Salbă de stele”, ”tăceri de lumină”, ”petale de vis”, ”poeme de stele”, ”ceas al liniștii albe”, ”parfumul atingerii”, ”întrun alb desăvârșit”, ”Mireasma începutului” etc. Această pendulare neobosită vine să sublinieze o anumită trăsătură emoțională a Irinei Lucia Mihalca, poeta fiind într-o permanentă căutare a sinelui, a înțelegerii propriei sale existențe. Efemeritatea lucrurilor îi accentuează neliniștile și, mai ales, suferința de a fi o ființă superioară, înzestrată cu sentimente și conștiință, dar supusă degradării timpului și dispariției.” Amăgitor destinul te trimite / spre porți închise / iar mai târziu, / după momentul zero,/ spre frigul ce te va cuprinde.” ( Lacrima unei fete ajunsă într-un poem). Toate aceste stări – încorporate în acest semn al puterii care este cuvântul - conferă gravitate și profunzime poeziei, aceasta( poezia) fiind transformată într-un spațiu al ”bătăliilor” privind varietatea

semnificațiilor. Lirismul, expresiile poetice profunde, eliberate din rigorile tiparului, dar încărcate de lumină( uneori) sau dramatism( alteori), se revarsă necontenit peste acest flux vital, peste acest miracol existențial. Făcând o introspecție calmă a vieții, poeta Irina Lucia Mihalca înțelege că numai cu ajutorul cuvintelor poate să-și descătușeze eul, să-și comunice bucuriile și zbuciumul. Astfel, se așază în fața hârtiei albe și scrie... ”scriu pentru că așa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăștiate de norii cercului lăuntric.” ” scriu din dorința de a evada, eliberând lanțurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.” ”scriu pentru că avem nevoie de noi și, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate.”( Și dincolo de neființă). Cuvintele... ”de întinzi mâna le vei simți”... cititorule! Nu ezita!

IOANA STUPARU despre ”Lumea prin care am trecut, autor Gheorghe Țiclete, Editura Amanda Edit, 2016

”Urme luminoase lăsate într-o carte” Intrat în rândul octogenarilor în aprilie 2016, profesorul-doctor Gheorghe Ţiclete a găsit de cuviinţă să lase un semn important în timp, prin publicarea cărţii Lumea prin care am trecut, Editura 72

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Amanda Edit, 2016. Consistentă în pagini şi informaţie, cartea poate fi de folos oricărui doritor de îmbogăţire a cunoştinţelor. De remarcat este şi modul în care scrie autorul, folosind o exprimare curgătoare, simplă, pe înţelesul tuturor. În ceea ce mă priveşte, voi considera această carte şi una de suflet, deoarece conţinutul ei susţine şi menţine legătura autorului cu locul natal, Târgu-Jiu, şi, implicit cu toată zona Gorjului, cu tot ce cuprinde ea din punct de vedere material şi spiritual.

şi a zonei Gorjului, în diferite domenii: educaţie, cultură, construcţie, politică, istorică etc. Îl caracterizează, însă, în mod deosebit latura filozofică, sinceritatea, viziunea, modul în care defineşte anumite stări, sentimente, calităţi, fapte etc. Spre exemplu: „Egoism şi Altruism: Există momente în care putem fi egoişti, atunci când faptele noastre nu ne afectează decât pe noi înşine şi nu lezează în niciun fel pe altcineva (egoism inofensiv)... Binele, dacă este realizat de toată lumea, va contribui la fericirea tuturor; răul făcut de toţi va distruge această fericire. Este foarte greu de a cunoaşte natura sentimentelor care ne fac să acţionăm, căci nu ştim dacă o facem dintr-un imbold egoist sau dacă suntem pe drumul unui altruism necesar fericirii noastre”.

Domnul Gheorghe Ţiclete este „omul care sfinţeşte locul”. Asupra celor văzute şi auzite, meditează conştiincios, impresionând printr-o viziunea filozofică, proprie. M-am bucurat când mi-a dăruit această carte, dar mai ales ţin să-i mulţumesc pentru faptul că a întocmit-o cu meticulozitate şi că a publicat-o, întrucât am observat că unele articole au fost scrise cu mulţi ani în urmă şi ar fi fost posibil să se piardă.

„Toleranţa este o virtute, pe care o pretindem fără rezerve adversarilor noştri, dar pe care noi nu o aplicăm faţă de ei. Dacă am aplica-o în permanenţă, rezultatul ar fi o îmbunătăţire a relaţiilor dintre oameni. Numai atunci s-ar putea zice, că într-adevăr pe pământ e pace şi între oameni bună învoire”.

Răbdător, înţelegător, cu o mare şi complexă experienţă de viaţă, care în loc săl dărâme l-a călăuzit benefic, educativ, spre a filozofa, spre a căuta în esenţa lucrurilor, pentru aflarea adevărului şi înţelegerea rostuirii a tot ce-l înconjoară.

„Educaţia – importanţă şi necesitate - Din punct de vedere psihologic şi aceasta este un fel de sclavie, dar o sclavie utilă şi necesară, căci prin ea vom contribui la realizarea unei armonii fericite”.

Demnă de toată admiraţia este dorinţa domniei sale de a afla cât mai multe despre zona dragă a Gorjului: istorie, arhitectură, tradiţie, mitologie, personalităţi provenite din Gorj, care şi-au desfăşurat activitatea fie în locul natal, fie în ţară, fie peste hotarele ţării. În felul acesta au dus vestea în lume, că în România se află o zonă geografică mirifică, ce poartă numele de Gorj, renumită prin relief, bogăţii naturale, floră şi faună, dar mai ales prin tradiţie şi folclor şi prin frumuseţea sufletească a celor care îi păstrează autenticitatea.

„Muzica este binefăcătoare în majoritatea momentelor vieţii. Terapia prin muzică a dat rezultate, vindecând sau ameliorând anumite boli”. Autorul scrie cu mare cinste despre marii muzicieni ai lumii, însă şi în acest domeniu recurge la legătura cu locurile natale, gorjeneşti, unde păstoritul reprezintă o îndeletnicire importantă încă din cele mai vechi timpuri, terenul fiind specific creşterii animalelor. Păstorul, cu ajutorul muzicii interpretate la fluier aduce mioarelor starea de bine şi pasc liniştite.

De asemenea, Gheorghe Ţiclete scrie despre personalităţi născute în alte zone ale ţării, care prin profesia lor şi-au adus contribuţia la dezvoltarea Târgu-Jiului 73

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 din ființele regăsite... nu știu care mi-e numele și de ce mă reinventez de sute de ori pe zi în timp ce miezul din mine se păstrează scheletic, desenat la nesfârșit de aurul ce curge din stele. cei ce s-au izbit de creste strivindu-se nu au înțeles de ce în urma mea cresc pene căzute din cuvânt în loc de firmituri. i-am lăsat să se rătăcească deși în alt timp îmi împrumutaseră mie rătăcirea dintr-un buzunar descheiat din greșeală. unii dintre ei îmi ating aproape firele de vise crescute peste noapte dar oglinzile lor opace nu mă văd fără cuvântul rostit. mi-am schimbat limba inimii am lăsat-o să se nască dintr-o culoare neinventată de nimeni până acum.

Tineri în dragoste de cuvânt românesc DIN CREAŢIILE TINERILOR CREATORI PREMIAŢI LA FESTIVALUL NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ BOGDANIA

Prof. Perți Elena-Mădălina

ÎNCĂPERI ALE SINELUI Se deschid uși de ceară în jurul nostru... Ne strigă din nou, cu geamătul topirii din alt timp prelingându-și vorbele încercuite de dor. Îmi hrănesc nervurile, îmi învelesc tâmplele fragile, îmi umplu străzile cu viață mocnind... Am așteptat semne... Poate că ne cresc unghii în loc de aripi, de vreme ce pe uși e scrijelit numele nostru, al tuturor celor ce își scaldă ochii în adâncul albastrului. Îmi urmăresc gândurile prin colțuri de pagini nescrise, am strâns în pumni țărână fără să-mi murdăresc degetele. Cânt cu mine-n gând și miroase-a poveste, merg agale printre oameni, merg traversând vise, din mine cresc frunze albastre... Unii trec prin sâmbure, alții... se opresc în fața ramurilor izvorâte din stâncă...

A obţinut la FESTIVALUL-Concurs naţional de creaţie literară „Bogdania”, ediţia a IV-a, 2015 – Premiul I pentru Poezie

NUMELE MEU uneori sunt atât de departe de stele și totuși descheindu-mi pielea le văd cuibărindu-se în lava simțirilor mele... merg atingând rădăcinile cu vârful inimii zbor desenându-mă frunză în sevă de albastru. nu vreau să-mi potolească nimeni clocotirea de aripi care-mi arată Binele și Răul... sunt parte dintr-un mecanism uriaș al zborului, al contopirii cu viul 74

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Despre Mihai Eminescu se ştie clar că a fost poet, prozator şi jurnalist, însă în viaţa noastră de zi cu zi ne-a fost şi încă ne este prezentat de către unii doar ca poet şi prozator. Opera sa jurnalistică este ascunsă, trecută cu vederea, dată după colţ, cum ar spune oamenii simpli din popor. De ce? Oare, un aşa geniu al poeziei cum a fost Eminescu, nu avea ceva de spus şi în calitate de jurnalist? Această întrebare îi frământă pe mulţi oameni astăzi. Opera jurnalistică a acestuia deranjează încă, deşi ne aflăm la 127 de ani distanţă de la moartea sa. Ne întrebăm iarăşi: De ce? De ce?... Marele poet avea să moară, după cum ne-au spus cei din vremea sa, pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, în casa de sănătate a doctorului Şuţu, din strada Plantelor nr. 9 - Bucureşti - la numai 39 de ani. Moare în urma unei lovituri de cărămidă aplicată în cap, de un oarecare Petrea Poenaru, pacient şi el al casei de sănătate. În biografia oficială, ceauşistă a lui Mihai Eminescu este scris că acesta avea sifilis şi era nebun, aceasta fiind cauza pentru care a ajuns pe mâinile doctorului Şuţu. Contemporanii lui, din câte ştim, nu prea au pus semne de întrebare. Au fost cei drept unii care au început a pune semne de întrebare privind moartea suspectă a lui Eminescu, dar nu au continuat să o facă astfel încât să se ajungă la un răspuns. De frică, aş spune eu, ori pentru că au fost ameninţaţi că vor sfârşi precum Eminescu. Ei bine, secolul XXI a început cu o ploaie de interese şi întrebări asupra morţii sale, cât şi cu o ploaie de interese şi întrebări asupra operei sale jurnalistice. Astfel,după o cercetare amănunţită a vieţii, cât şi a operei sale jurnalistice, domnul profesor universitar doctor - Nae Georgescu – scriitor, eminescolog şi domnul George Roncea - jurnalist (ziarul Curentul), au prezentat în cadrul emisiunii ,,Adevăruri tulburătoare'', concluzia dureroasă la care au ajuns în cazul Eminescu şi anume: ,,Marele poet, prozator şi jurnalist Mihai Eminescu a fost victima unui asasinat politic''.

OGLINDIRE Ne uităm în oglindă și căutăm... Căutăm tremurul ce ne-a cuprins scânteia din privire, adulmecăm rozele fericirii noastre atemporale. Ne-ntoarcem către abur de raze și rămânem împietriți într-un întuneric al zămislirii. Ce-ar fi dacă cineva ți-ar spune că te-ai născut înaintea ta? Că ți-au smuls solzii din rădăcini și ți-au îmbrăcat sufletul într-o mantie fragilă? Dacă cineva ți-ar spune asta nu te-ai mai privi în oglindă... Ți-ai împrăștia, strop cu strop, fiecare particulă printre margarete... Altfel, absorbi și îți smulgi, puțin câte puțin, aripile din tine..

Cozma ILIUȚĂ

A obţinut la FESTIVALUL-Concurs naţional de creaţie literară „Bogdania”, ediţia a V-a, 21 iunie 2016 – Mențiune pentru Proză scurtă TEORII, CONTROVERSE, ADEVĂRURI TULBURĂTOARE: Asasinarea lui Mihai Eminescu Motto: ,,Cel mai mare păcat al oamenilor este frica, spaima de-a privi în faţă şi de a recunoaşte adevărul. El este crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte.'' Mihai Eminescu

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Ce-i drept mulţi vor spune că această concluzie este una falsă. Pe unii îi deranjează adevărul, alţii cred că această concluzie îi mâzgâleşte chipul marelui poet, iar alţii ce-i drept sunt oameni care nu ştiu ce a scris jurnalistul Eminescu, dar cum le place să vorbească îşi dau cu părerea fără a se afla în cunoștință de cauză. Ei bine, asasinarea lui Eminescu nu este o teorie, ci este o realitate. Din spusele celor doi domni care au cercetat documentele reale ale timpului în care a trăit Eminescu aflăm că acesta devine încă din 1876 jurnalist. Îşi începe cariera de jurnalist la ,,Curierul de Iaşi'' urmând apoi, din 1877, să activeze la ziarul ,,Timpul'', unde din 1880, devine redactor-şef şi redactor de politică. Motivele clare pentru care Eminescu a trebuit să dispară de pe faţa pământului sunt destul de multe. 1. Mihai Eminescu dorea unirea ţării-mamă cu Ardealul încurcând iţele celor care doreau o alianţă militară cu Germania şi Imperiul Austro-Ungar. 2. Critica vehement Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei, acuzându-şi colegii că participă la înfiinţarea unor instituţii bancare în scop de speculă, deranjând în ţară cât şi în Rusia. 3. Acesta era dedicat complet luptei pentru România, amendând atât liberalii, cât şi conservatorii pentru politica de cedare în interesul material capital în problemele arzătoare ale timpului. 4. Eminescu însufleţea dezbaterea publică şi totodată izbea necruțător ,,iresponsabilitatea factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii superpuse. 5. Devine incomod şi pentru prietenii apropiaţi (Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu, Ioan Slavici etc.). 6. În 1880 atacă proiectul de program al Partidului Conservator lansat de Maiorescu, în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României şi sacrifica românii aflaţi sub puterea Imperiului Austro-Ungar. 7. Critica maghiarizarea numelor româneşti din Transilvania, dar şi pe regele Carol I, numindu-l în glumă: ,,Carol Îngăduitorul''. 8. Condamnă ,,mica înţelegere'' dintre conservatori şi liberali, iar asta i-a adus şi

mai mulţi duşmani. Pe 28 iunie 1883, Imperiul AustroUngar rupe relaţiile diplomatice cu România pentru 48 de ore, iar Germania ameninţă cu războiul prin Bismark, care trimite o telegramă regelui Carol I. Societatea Carpaţii este desfiinţată şi cel mai important de spus este faptul că în această zi trebuia semnat tratatul secret dintre România şi Tripla Alianţă (Impreriul Austro-Ungar, Germania şi Italia). Acesta prevedea ca ţara noastră să se orienteze politic, în primul rând, spre Imperiul Austro-Ungar, iar condiţia semnării era anihilarea revendicării Ardealului de către Bucureşti. Până la urmă tratatul este anulat, însă semnat după aceea în luna septembrie a aceluiaşi an. Acestea au fost motivele din cauza cărora Mihai Eminescu ar fi înnebunit, după părerea unora. De fapt pe 28 iunie 1883 s-a fabricat nebunia acestuia. În canoanele vremii a fi nebun (a fi declarat nebun) însemna îndepărtarea definitivă din viaţa publică şi automat, ducea la destituirea celui atins de boală. Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se inventează povestea unei boli venerice, se insistă pe activitatea sa poetică în timp ce activitatea de jurnalist este îndepărtată. Eminescu este internat în diferite sanatorii din ţară şi din străinătate. Este otrăvit lent cu mercur, sub pretextul tratării aşa-zisei boli venerice de care suferea (sifilis). Este bătut în cap cu frânghia udă, apoi i se aplică băi reci în plină iarnă. La un an distanţă, Ioan Slavici scria că ,,repausul medicamentos susţinut cu îndârjire de Mihai Eminescu, pe timpul fugii din Bucureşti la Viena şi apoi la Florenţa, l-a adus în ţară sănătos''. Scos din casa Henriettei de către Veronica Micle, Eminescu ajunge în capitală, unde îşi regăseşte vocaţia de jurnalist. Colaborează sub pseudonim cu diferite ziare şi reviste. Pe data de 13 ianuarie 1889, acesta scrie un articol ce va zgudui guvernul, făcându-l pe Guna Vernescu să demisioneze, rupând o coaliţie fragilă a conservatorilor cu liberalii. Se află repede cine stă în spatele acestui pseudonim şi astfel Eminescu este căutat, 76

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 găsit şi internat din nou în luna martie, în sanatorul doctorului Şuţu. 15 ianuarie 1850 (Botoşani) avea să fie ziua naşterii lui Eminescu, iar 15 iunie 1889 (Bucureşti) avea să fie ziua în care acesta moare, având doar 39 de ani. La autopsie creierul său a fost cântărit, avea 1490 de grame, diferit de cel a unui om obişnuit. După cântărire a fost lăsat pe pervazul unui geam, unde s-a alterat. O pisică a mâncat o mare parte din creierul acestuia, iar femeia de serviciu găsind restul de creier rămas pe jos, l-a măturat şi l-a aruncat la coşul de gunoi. Corpul acestuia a fost expus publicului în biserica Sfântul Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu a interpretat litania ,,Mai am un singur dor'', apoi a fost înmormântat la cimitirul Şerban Vodă (Bellu) - Bucureşti.

INTERVIU DESPRE EXPERIENŢA LA SUPERLATIV A UNEI FEMEI OBIŞNUITE, ALEXANDRINA STROIU de Ben TODICĂ Întâlnire a comunităţii româneşti, din Mel-bourne, Australia. Românii veniţi în număr mare pentru a fi aproape de fraţii care poartă în suflet acelaşi dor, acelaşi drag pentru ţara mamă, îndepărtata Românie, dar permanent existentă în inima lor. Simt o mare bucurie văzându-i împreună, cu gânduri şi fapte bune, cu voie bună şi chef pentru distracţie. În mulţime o zăresc pe doamna Alexandrina Stroiu, octogenară, pe care o ştiu din 1983 ca participant activ la evenimentele culturale ale românilor de aici. Se observă cu uşurinţă spiritul tânăr al doamnei, mă apropii şi cu respectul cuvenit o rog să-mi răspundă la câteva întrebări. Ben Todică: Veniţi des la întâlnirile cu români? Alexandrina Stroiu: Da. Îmi place să vin, să aduc şi la tombolă. Oricum ce pot face, fac cu plăcere. B.T.: Când aţi fost în ţară ultima dată? A.S.: Am fost acuma, în 2003, în luna mai. B.T.: Şi cum vi s-a părut ţara? A.S.: Ţara este frumoasă, dar e necaz mare. Banii nu ajung, oamenii sunt săraci şi ce nu mi-a plăcut în România, câinii. Umblă cu turmele, câte 10 câini şi mor oamenii de hapatita B. Cum să nu moară dacă câinii sunt nespălaţi pe stradă. Veneam cu bastonul şi s-au repezit să mă muşte şi o cetăţeancă a ţipat la mine, că de ce mă apăr cu bastonul de câini. Ce să facem? Ţara noastră este aşa cum este, locul unde ne-am născut şi mai trebuie mult ca să se refacă. B.T.: Aici în Australia, cu ce vă ocupaţi în timpul liber? Cum vă petreceţi vremea? A.S.: Am o grădină mare şi mă ocup cu grădina şi am câteva maşini de cusut şi fac diferite lucruri. Mă mai duc şi la piaţă şi aia-i, cine nu vrea în Australia, numai ăla nu are. Eu am venit cu 20 de kile şi potrivit ajutorului dat de români când am făcut

Aşadar, Mihai Eminescu este una din victimele pe frontul politic, primul om căruia opera i se serveşte altfel decât a avut intenţia, primul jurnalist român asasinat. De Eminescu se tem mulţi, adevărul scris de el pune în unii şi în ziua de azi (la fel cum punea şi în trecut) o teamă mai ceva decât teama de moarte. O va face cu siguranţă şi în viitor, aş adăuga eu, pentru că opera sa jurnalistică este genială. Nu ne rămâne decât să-l iubim, să-i citim poeziile, proza, opera jurnalistică şi mai ales să spunem adevărul despre moartea sa generaţiilor care vin din urma noastră cât şi generaţiilor actuale care din păcate au fost manipulate.

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 B.T.: Cum v-astâmpăraţi dorul de casă? A.S.: La unu sau două noaptea nu fac altceva decât i-au telefonul şi sun la amărâţii pe care i-am lăsat în urmă şi a doua zi mă duc la money order şi le trimit bani. Nu mai vreau să fac avere, de aici nu iau nimic şi sunt mulţumită numai să ştiu că am şters o lacrimă după obrazul unuia amărât. Când mi se face dor în casă pun caseta şi ascult romanţe. De exemplu: Pocnind din bici pe lângă boi, În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. Şi după bici l-am cunoscut Şi cum ţeseam, nici n-am ştiut Cum am sărit şi m-am zbătut Să ies de la război. Şi cu cât mă duce gândul Înspre vremuri înapoi, Tot mai sfântă văd icoana Unui car cu patru boi. Uite cât de lin coboară Încărcat şi plin cu snopi Pe drumeagul de pe culme Străjuit de-n şir de flori. Scârţie din osii carul Şi în snopii lui de grâu Stă proptit în furcă tata Îngropat până la brâu. Şi-ntr-un lan cu mături line Ce n-aş da să fiu cu tine Car frumos cu patru boi. Ascultând-o cât de plină e de viaţă şi cât de co-lorată e în expresii şi în felul de a vedea viaţa mi-a tre-zit curiozitatea să aflu mai multe despre experienţa ei de emigrant aşa că m-am hotărât să-i fac o vizită şi să continuăm interviul. A.S.: Am mari probleme cu spatele. Am avut trei ope-raţii până acuma şi trebuie să mai fac încă una, a patra. Uite, asta-i cafeaua matale. B.T.: Mulţumesc! A.S.: Mata ai mâncat ceva? B.T.: Da, am mâncat dimineaţă un ou şi nişte smântână. A.S.: N-am nimica gătit. Dacă mai veniţi odată, fac o ciorbă de burtă, nişte sărmăluţe cu foi de viţă. B.T.: Nu, nu vă faceţi griji. Ştiu că românii sunt foarte ospitalieri şi foarte primitori.

greva foamei, comunitatea de români în care era domnul Vancea cu domnul Pantea şi Giuli Vancea, mi-aduc aminte, era o ploaie şi m-a plouat deasupra şi el cu soţia domnului Vasile Vancea mă înveleau cu un plastici. A fost greu, dar mi-am adus copiii, copiii sunt buni, sunt mulţumită şi aştept ziua de mâine, ca fiecare. Şi a început să-mi cânte. Chinezii mai vorbesc la ţară amestecând cuvinte cu sunete naturale în frază. Doamna Stroiu e un caz şi mai ”boem”, ea îţi cântă ca să-ţi dăruiască emoţii, simţăminte. A venit aseară mama, din sătucu-i de departe, Să-şi mai vadă azi feciorul, astăzi domn cu multă carte. Şi-a bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag, Mi s-a umezit privirea, de iubire şi de drag. Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept duioasă, Şi-ntrebând-o cu de toate, apoi am intrat în casă. În lăuntrul casei mele, câtă brumă am adunat, Dă prilej bietei măicuţe, să se creadă într-un palat. Şi de-abia o fac să intre, cu opincile-n picioare, Şi cu multă grijă calcă, chiar pe-alături de covoare. Eu o-ndemn să nu ia seama, şi să calce drept în lege Că e doar la fisu-n casă, şi nu-i în casa unui rege. Şi de-abia o fac să şadă, pe-un covor cu scoarţă nouă. Uite mamă aici în traistă, ţi-am adus vreo zece ouă, Niţel unt şi-aicea-n traistă nişte nuci, vreo două sute. Şi cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute. Mi-era dor de tine mamă, şi-a prins dorul să mă–ndrume Să mai văd odată astăzi, ce mai am mai drag în lume. Şi-a tăcut apoi maicuţa, şi-a plâns greu cu lacrimi grele, Ce-i curgeau lin printre gene, şi se-întâlneau cu-ale mele. 78

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Aşa au fost şi aşa au ră-mas. Aţi trăit perioada celui de-al doilea război mondial în România, vă rog povestiţi-ne câte ceva din ceea ce vă aduceţi aminte de atunci! A.S.: După ce nemţii s-au retras, mai rămăsese câte unul şi aşa am ţinut la noi în curte un neamţ, l-am suit în pod, l-a ascuns tata, iar atunci când au venit ruşii cu tractoarele alea ale lor, vai de mine, tata a ieşit cu-un prosop într-un cui în faţa lor şi a ridicat mâinile-n sus că ei cu pistolul şi virmachi stirleai, strigau. Mi-amintesc că săra-cu‟ tata când a ieşit, a căzut în brânci cu steagul ăla, cu harabul ăla cu şervetul, cu prosopul legat şi căzut în genunchi a ridicat mâinile şi rusul cu pistolul în corpul lui tata a trecut aşa. Vai ce greu a fost atunci! Câtă frică! Asta a fost cu ruşii, dar nemţii nu teau controlat nicăieri, din contră, un aiţ, parcă aşa le zice la ou, ţi-l plăteau sau milk, ţi-l plăteau. Sau dacă-ţi cumpărau o găină îţi dă-deau banii, se purtau frumos şi erau respectuoşi nemţii, ruşii au fost ca nişte porci, beau votcă cu cana, şi luau şi de la noi băutură şi mâncare. Tata era ţăran sărac, dar era gospodar avea tot ce-i trebuia: vin, ţuică, curci, gâşte, gă-ini, oi, vaci. La noi nu lipsea nimic, munceam, munceam cu toţii şi agoniseam ca şi aici în Australia, dacă munceşti ai. Aici în Australia nu ai voie să spui că eşti sărac. Am fost binecuvântaţi de Dumnezeu să ajungem aicea. Aşa a fost în România şi când mi-aduc aminte situaţia în care stau ei nici nu pot să dorm nopţi de-a rândul. Dacă aş putea pe toţi i-aş aduce aici să scape. Doamna e trecută de optzeci de ani şi locuieşte singură. Are casuţa ei cu grădină şi o mică livadă în faţă. A muncit pământul toată viaţa. B.T.: Câteodată staţi şi vă gândiţi că viaţa se sfârşeşte? A.S.: Nu mă gândesc niciodată. Ce-o vrea Dumnezeu. Că dacă am să-ncep să-mi fac griji,este mai rău, aşa că… B.T.: Omul adună, adună toată viaţa şi pe urmă trebuie să lase totul. A.S.: Este un profet, nu ştiu, parcă Ieremia îi zice, nu pot să mi-l amintesc acuma, care zice că ”totul este deşărtăciune aici”, deşărtăciune. Munceşti. Pentru asta, eu de

când am ajuns aici, m-am stabilit în „74 când am auzit un român că este în necaz, mam dus după el, l-am adus aici şi i-am dat ce-am putut şi eu şi cum am putut. Şi acum de când am venit din România vă aduc să vedeţi câţi bani am trimis. Ce pot, pachete, totul trimit că nu vreau pen-tru mine că aş fi putut să am casă mare şi alte case şi nu ştiu ce. Nu-mi trebuie, pentru mine omul este cel mai im-portant nu banii şi nu averea că totul îl lăsăm aici. Asta-i. Când m-am mutat aici, în „74 după patru ani de muncă am strâns patru mii de dolari şi m-am mutat la casa unde stau şi aveam chiriaşi la faţă. Şi cetăţeanul pentru care muncisem patru ani m-a tras şi ăla în piept că a spus că-mi dă 30 de dolari pe săptămână cât muncesc la el acolo, şi mi-a dat la urmă nimica, mi-a clădit acolo în spate un bungălău* unde mam agonisit singură acolo şi aicea lu-am chirie la chiriaşi. Mi-aduc aminte că într-o zi de Paşti, prin „74, am făcut şi eu cozonac, ouă roşii şi am întins masa, dar eram singură şi copiii mei în România în necaz şi refuzându-li-se să li se dea banii pe care i-am trimis (am chitanţele cu care m-am plâns unui consul că nu li s-au dat banii). Mizerii!!! Am început să mă duc pe jos pe Springvale Road de nebună ca să văd în partea dreaptă, o uşă deschisă şi o biserică. Am intrat acolo în biserica aia, am auzit că se cântă Dumnezeu şi nu mai ştiu ce... Am lăsat masa în-cărcată cu cozonaci şi ouă roşii şi eram singură. Unde sunt ai mei? M-a pufnit plânsul şi am căzut aşa şi cetă-ţeanca care cânta la orgă a venit şi m-a luat "What's wrong with you". Eu nu înţelegeam la vremea aceea ce spunea ea, dar m-a luat şi i-am explicat care este situaţia mea de atunci. Cine era doamna? Era consula după Glen Waverley, o cheamă Iris Federick. Ma adus acasă cu maşina. I-am povestit după aceea necazurile mele (era pe vremea aceea Pantea) şi eu plângeam. Era biserică, venise popa Găină şi mă duceam la biserică şi spuneam ne-cazurile pe care băieţii mei le aveau că vorbeam cu ei. Popa Găină de faţă cu mine, “da‟ măi Alexandrina…”, că-i cântam la cor şi-i făceam colive şi făceam de toate să-l ajut şi ca Iuda: “Da, da, da, e 79

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 nebună, asta nu şi-a făcut formele legale”. M-am dus, era domnul Vancea Vasile şi cu domnul Pantea şi au hotărât să intru în greva foamei să-mi dea copiii. Mă gândeam tot timpul “Copiii nu mi-i dai, afară din casă i-ai dat, i-ai pus să plătească chirie în casa lor. De ce nu-mi dai copiii să fiu şi eu aicea cu cineva, cu ai mei“. Până la urmă m-am zbătut cât am putut şi m-a ajutat şi doamna Iris Federick. Toţi au fost în picioare cu mine şi m-am dus şi am făcut greva foamei timp de cinci zile în City Square. Miamintesc că Julie Vancea şi cu soţia lui Vasile Vancea, care este şi a-cuma, eram cu stomacul tăiat şi scos jumătate şi când am început greva foamei îmi ieşea numai spumă albă pe gură şi nu am vrut să primesc mâncare de la nimeni, că veneau să-mi dea să mănânc în greva foamei. M-am dus cu fratele meu când era noapte şi s-au suit pe o clădire bandiţii comunişti şi au vrut să mă împuşte de a-colo. Au venit şi au tăiat cu cuţitul cauciucurile la ma-şina fratelui meu şi stăteam noaptea cu domnul Vancea pe Swanston Street în maşină şi ziua venea domnul Pantea şi m-au ajutat în greva foamei. Mulţumiri! După cinci zile niciun răspuns şi am fost nevoită să mă duc cu maşina lui Iris Federick, consula, cu stomacul în capul ma-şinii că altfel nu puteam să călătoresc de durerea sto-macului şi m-am dus la Canberra, la Consulat. Când ne-a văzut acolo ambasadorul, gata cu vin, cu sticle să ne servească. Îi spun lui domnul Pantea : “Domnul Pantea, nu bea, că nici nu ştii ce poate să ne pună acolo în mâncare“! “Aa, dă-o încolo, tot odată am să mor“. Şi aşa, domnul Pantea a murit adăpat de cineva la un picnic pe Yara. Ştiu când. De-atunci lam văzut pe domnul Pantea chirotind, chirotind, nu mai era acel Pantea care era la în-ceput. Şi s-a dus şi domnul Pantea şi a rămas urma. În felul ăsta am strâns 3800 de semnături pe care le am şi acuma, vi le arat dacă vreţi, de la poporul australian. Mulţumiri australienilor! Ei m-au ajutat şiam adus co-piii. Băiatului cel mic, Sorin, nu vroiau să-i ia „flatul‟ că nu-i văruit, i-l confiscase că vroia să vine la mine. Vorbeşte la Europa liberă, vorbeşte! V-am spus toată munca mea se ducea pe telefoane. Am

reuşit şi am adus pe bă-iatul cel mic cu soţia şi cu copilul. Ei, rămăsese cel mare în România, nu mi-l dădea că trebuia să plătesc. Era însurat cu o unguroaică al cărui frate lucra la securitate, era profesor de matematică şi lucra la securitate şi nu vroia să mi-l dea pe băiatul meu, pentru că eu am făcut astea. Soţia băiatului meu n-a mai vrut să fie cu el şi a divorţat de el şi au fost greutăţi. A trebuit să plătesc, în „75 am făcut greva foamei şi cam prin „78 aşa, să mă uit pe receipts, 4700 de dolari americani am trimis în Ro-mânia pentru ca băiatul meu să plătească pensia de întreţinere pentru copilul lui pe care-l avea cu ea şi în felul ăsta l-am adus şi pe cel mare. Sunt foarte mulţumită de ei că s-au apucat de muncit, nu s-au implicat în droguri şi pentru asta sunt un om fericit. Am avut necazuri, bine-înţeles pentru că securitatea ţării noastre româneşti, în o-pinia mea şi astăzi trăieşte, şi astăzi îşi face lucrarea, au băgat diferite strâmbe în familia mea. Am avut ca oricine probleme şi maţele în burtă se ceartă, dar sunt mândră de fiii mei că sunt gospodari, şi-au cumpărat şi ei case, sau stabilit şi îmi face o onoare asta, o mândrie pentru mine că nu-i mai ştiu în România. Că dacă ar fi fost în Ro-mânia astăzi, cred că nu mai trăiau. B.T. : Să vorbim un pic despre Australia, de comunitatea românească de aici. Când v-aţi hotărât să-i căutaţi pe români şi să deveniţi parte din viaţa lor de aici din Melbourne? Eu vă cunosc de 24 de ani şi v-am văzut me-reu pe la festivităţile românilor prin parcuri, pe unde le-au organizat ei, în costum popular românesc dansând şi cântând şi fiind un agitator şi promotor al cântecului şi dansului şi, în general, al culturii româneşti de care sunteţi foarte ataşată. Cum aţi ajuns să fiţi în mijlocul comunităţii? A.S.: Cum am ajuns? Prin români. Când eu am ajuns în Australia, fratele meu era necăjit. Era căsătorit cu o englezoaică, care tot prin influenţa comunismului i-au băgat în cap că eu nu-i sunt soră fratelui meu ci gagică şi datorită acestui fapt n-am putut să stau la fratele meu şi am început să stau pe la români. De exemplu, la domnul Nistor 80

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 m-au luat când am intrat în operaţia de stomac. Pe patul lor am dormit, pe patul lor mi-au adus doctorul a-casă şi aşa mai departe. Am stat pe la Augustin, am stat prin mai multe locuri, la Vasile Boian. Am umblat ca şi câinele din uşă-n uşă până când mi s-a respins paşaportul, apoi domnul Pantea m-a căutat să mă ducă undeva unde să mi se piardă urma şi m-a dus la un cetăţean care avea Milk bar, nu ştiu de pe unde, am uitat a-cuma cum îl cheamă şi ăla era despărţit de nevasta aus-traliancă şi avea trei copii şi am zis nu mă duc acolo pentru că o să am necazuri în familie şi nu mă bag, dar până la urmă m-a dus la unul Toni în Ormond. Ei vorbeau, dar eu nu ştiam nicio vorbă în engleză şi n-am ştiut că aici am sărit din lac în puţ. Acest Toni era căsătorit cu una Rita, era româncă şi ea l-a abandonat şi a fugit cu un cetăţean. I-a luat tot din casă şi Toni a rămas cu o fetiţă care avea nevoie de îngrijire. M-a lăsat acolo, am stat la el, am început să muncesc la el. Rita a plecat cu Aurel la Brisbane, a furat tot din casă şi s-a dus la Brisbane, însă ăla i-a mâncat tot şi i-a tras un bătoi şi ea vroia acasă. Eu eram acolo pentru că stăteam să am grijă de fetiţă şi îndură palpitaţii, frică şi, vai de mine, telefoane şi vorbe urâte. Adresându-mi cuvinte jignitoare, m-a întrebat ce fac acolo şi i-a răspuns : “Rita, îngrijesc un copil mic şi un bărbat pe care tu i-ai abandonat“. “Să pleci afară“! “Păi eu plec, nu stau“. Şi au improvizat o cursă. Ea era foarte bună prietenă cu consulul român şi când veneam într-o seară de la Repco, veneam pe jos pentru că Toni n-a trimis să mă ia cu maşina, tot securitatea comunistă şi sub influenţa ei cu o maşină au oprit şi au vrut să mă ia în maşina lor şi am scăpat cu fuga într-o curte şi am bătut în geam la oameni şi au ieşit oamenii şi aşa am scăpat. Sea-ra aia n-am s-o uit niciodată. Vroiau să mă ducă, era pe vremea când guvernul român a luat pe o cetăţeancă, am uitat ce era, când făcea Bebe Luchian greva foamei. Ce era? Era ea.., unguroaică mi se pare şi au luat-o cu forţa şi… am ziarele, trebuie să mă uit. Vroia să mă ia şi pe mine dar am scăpat cu fuga.

Când am venit aici, Pantea conducea Asociaţia Românilor Liberi, care era formată din ‟53. Am fost membră cotizantă la această asociaţie, am făcut oale cu sarmale, oale cu tot felul de mâncare, când se ţineau baluri şi nu mai ştiu ce. Asta a fost chiar în primii ani când am venit pentru că l-am cunoscut pe domnul Pantea imediat ce am venit după şapte zile când m-a respins, am intrat şi m-am dus la domnul Pantea pe jos până în Glenferrie Road unde locuia. Şi în Australia e ca la noi în România că dacă cunoşteai un preşedinte, dădeai lovitura şi re-zolvai tot. Dar nu eram aşa, căutam ajutor. Şi atunci am fost membră cotizantă, după aceea, mai târziu românii l-au adus pe popa Găină care s-a instalat în biserică, pentru că pe-atunci nu era biserică românească, era un club, un popă grec pe care îl chema Kendridi şi era în biserica pe care actual o avem noi acuma şi asta întrebuinţau ro-mânii precum doamna Sorani Nistor, Neculai Năstase şi mulţi alţii au semnat şi lau adus pe preotul Găină. Am crezut în preotul Găină şi credeam că găsesc o alinare şi un ajutor la acest preot. M-a făcut slugoiul lui, îi făceam de toate şi-aşa am cunoscut comunităţile româneşti. B.T.: Deci, comunităţile româneşti organizau toate sărbătorile naţionale şi religioase de aici şi participaţi să retrăiţi momentele pe care le lăsaserăţi în ţară? A.S.: Dacă mă duceam la biserică, mă duceam ca să-mi văd neamul meu, sămânţa mea, copii nu aveam şi mă duceam să mai aud româneşte şi să simt că sunt lângă ai mei. BT.: V-am văzut odată pe bordura gardului din faţa bisericii vindeaţi pătrunjel când a venit lumânărarul şi v-a alungat spunând că nu face piaţă din biserică. Ce-a fost atunci? A.S.: Le făceam competiţie la lumânări, vezi doamne. Eu mi-am adus mărar şi pătrunjel din ţară. Ai văzut că verdeţurile australiene nu au gustul ca la noi. B.T.: La fel şi roşiile, merele…, sunt crescute forţat cu chimicale. Părintele împărtăşea în biserică, iar doamna Stroiu în faţa bisericii - oferea “Românie“ tinerilor plecaţi de-mult de acasă – vindeca dorul. 81

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 ne leagă o iubire neaşteptată, liberi de a fi melancolici fără nici o judecată, liberi din materie, nu mai binele nici răul când aici miroase a aramă chiar şi un fluviu sfânt.

TRADUCERI Luca CIPOLLA (Italia)

Espansione (la porta di Varanasi) Quiete sulle rive del sacro fiume, una ferita invoca l'alba tra le nebbie della coscienza; è così filmica la prima ora dell'infanzia, eterea zattera, velata conoscenza, un poeta mancato direbbe "un nuovo sforzo", mai verrà premiato. L'incenso brucia, polvere di sandalo, l'acqua è un mantra che affoga l'ego e lo spegne come carogna su pira di legnoci lega un amore inatteso, liberi d'esser malinconici senza giudizio alcuno, liberi da materia, non più il bene e non il male ove qui sa di rame persino un sacro fiume.

“Un onirosurrealist fantast” Poetul și românistul lombard Luca Cipolla este un onirosurrealist fantast. Textele sale poetice par a avea un echilibru al modernității, dezmințit însă de narativitatea oximoronică între absurd amintind de Urmuz și Virgil Mazilescu și angelismul marilor orfici ai adorației fără frontiere. Formal, poeziile sale, rod al unei ingenioase ars combinatoria, învederează simultan tonalitățile contrastive generate de juxtapunerea unor versete și premeditate notații prozaice. Autorul se află în siajul spiritului postmodern al amanților dizarmoniilor și al spulberării bruște a idilismului… Luca Cipolla este un poet enigmatic dar plin de miez ce-și poate revendica fără complexe inutile o ars poetică de tip Mario Luzi. Compozițțile sale preferă premeditat impecabilului eroarea necesară ce dă curaj și undă verde feluritelor interpretări, unui evantai amplu de opinii.

Expansiune (poarta Varanasiului) Linişte pe malurile sfântului fluviu, o rană invocă zorile printre negurile conștiinței; atât de filmică este prima oră a copilăriei, plută eterică, cunoaştere voalată, un poet ratat ar zice “un nou efort”, niciodată nu va fi premiat. Tămâia arde, pulbere de santal, apa e o mantra care îneacă egoul şi-l stinge ca hoit pe un rug de lemne-

Luca Cipolla nu aduce în pagină perfecțiunea sferei, ci imperfecțiunea inevitabilă, fragmentul lapidar, dilema, cazualul, cu alte cuvinte tot ceea ce sporește vitalitatea, ceea ce Nietsche numea sentimental Ființării. Poezia lui Luca Cipolla, fără a exclude sentimental infinitudinii, pivotează în jurul fenomenelor în mișcare, immature, în jurul sugestiilor de energie ce transmite formele nedesăvărșirii, impure, umane, emoționante. Geo Vasile 82

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 plecare, spunea el cu o altă ocazie, cel care a câștigat Olimpiada de la München cu pagaia ruptă, nu a putut rezista lacrimilor la auzul glorificării sale poetice.

EVENIMENTE CULTURALE

Regal literaro-sportiv: Lansarea volumului de versuri „Ambasadorii mei din Olimp”, al cunoscutului ziarist, scriitor și dramaturg Mircea M. IONESCU, lucrare publicată de Editura Palimpsest din București

Ilie NĂSTASE, de asemenea prezent acolo, cu giumbușlucurile sale, care țin și la șapte zeci de ani, a apreciat, în felul său, altfel decât al lui Patzaichin, interpretarea poeziei cu un titlu simplu “Ilie”, de către aceeași încântătoare actriță, căreia nu s-a abținut săi facă și un compliment “marca Ilie NĂSTASE”. Remarcabilă poezia “Prinț și Rege”, dedicată cuplului de geniu al fotbalului românesc, Nicolae DOBRIN - Gheorghe HAGI, poate nu întâmplător pe numele lor de stadion “Gicu-Gică”, cu concluzia din poezia urmăroare, “Post Scriptum”, autorul volumului fiind unul dintre cei mai apreciați prezentatori ai “Gâscanului”, alături de regretatul Adrian PĂUNESCU, pe vremea când acesta ne încânta cu driblingurile sale.

Pe data de 9 ianuarie 2017, când afară erau sub minus zece grade Celsius, în sala Institutului Cultural Român, mulți participanți și reprezentanți ai presei „se topeau”, de emoții. Așa cum ne obișnuise și când era crainic sportiv activ, autorul, Mircea M. IONESCU, a știut, și de data aceasta, să ne atingă coarda sensibilă, printr-o noutate: primul volum de versuri dedicat în totalitate sportivilor. Selecția foarte exclusivistă, dar apreciată unanim, ne-a făcut să fim nostalgici și melancolici, de această dată meritat, după perioade trecute când acești „zei moderni” erau în viață, erau activi.

Nu în ultimul rând, a fost și seara lui Doru Dinu GLĂVAN, care, ca amfitrion al evenimentului, în calitatea sa de președinte al Uniunii Ziaristilor Profesioniști din România, a fost ca peștele în apă printre foștii săi colegi de pe vremea când era comentator sportiv. Doru a introdus cu această ocazie un termen foarte potrivit, după părerea mea, poate și pentru a nu fi acuzați de blasfemie la adresa poetului nostru național, că lansarea aceasta a avut loc în “Săptămâna luminată după Eminescu”. Nicolae VASILE

Un element în plus de atractivitate a evenimentului a fost dat de prezența remarcabilă a actriței Dana Cocea, care cu o sensibilitate și o prezență scenică aparte, a reușit să ne încânte, pe noi participanții, și să plângă, pe Ivan PATZAICHIN, prezent la eveniment, atunci când a recitat poezia care îi era dedicată. Ivan, cel care îi făcea pe adversari să tremure la startul concursurilor, observându-se aceasta după valurile care se făceau în jurul bărcilor lor înainte de

Regal de muzică și poezie dedicat Zilei Culturii Naţionale organizat de Asociația Culturală Bogdania, Focșani - 13 ianuarie 2017 Membrii şi colaboratorii Asociaţiei Cultural-umanitare „Bogdania” din Focşani au susţinut la Galeriile de Artă din Focşani,

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 practicată de Eminescu, preocupările sale în domeniul istoriei, filozofiei, economiei ş.a., evidenţiind faptul că Eminescu a fost un mare patriot, un român de valoare universală, un geniu al poporului român.

în ziua de 13 ianuarie 2017, un Regal de muzică şi poezie, dedicat lui Mihai Eminescu şi Zilei Culturii Naţionale. Evenimentul a fost moderat de scriitorul Ionel MARIN, preşedintele Asociaţiei Bogdania.

Cantautorul Ovidiu Nicolau a deschis seria cântecelor folk, pe versuri de Eminescu, cântând excelent ”Dor de Eminescu” şi ”Eminescu”, iar colega sa de chitară, Florentina Dimulescu, a continuat, cu acelaşi talent şi emoţie, melodiile ”Te duci” şi ”Pe lângă plopii fără soţ”, aplaudate de întreaga sală.

Moderatorul spectacolului, poetul Ionel Marin, a scos în evidenţă necesitatea cunoaşterii şi, mai ales, a respectării operei inegalabilului român, Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei române, omul total al culturii române. "Deşi au trecut 167 de ani de la naşterea ”fratelui” Eminescu, se simte ecoul luminii şi a dragostei dăruite, până la ultima picătură de viaţă, poporului român şi culturii universale. Eminescu a fost nu numai poet, ci şi prozator, ziarist redutabil, filozof, istoric, el poseda cunoştinţe de matematică, fizică, astronomie, economie politică, sociologie, de ştiinţe juridice etc., toate acestea şi altele puse în slujba propăşirii neamului românesc", a spus Ionel Marin. Cu emoţie, poetul Marin a citit dedicaţia ”Umbra lui Eminescu”, apreciind că acesta, ”curge şuvoi sub cerul din noi/ ca să renască România/ şi frumuseţea armoniei eterne”. Economista Doina Bornaz a recitat cu mare talent, dintr-o carte de poezii scrise de Eminescu, primită ca premiu acum 47 de ani, poezii printre care: ”Când amintirile”, ”Epigonii”, ”Criticilor mei”. Juristul Răduţă Bornaz ne-a încântat, interpretând cu dăruire ”Revedere”, revederea de câteva ori pe an cu versurile poetului nepereche Mihai Eminescu. Jurnalistul Radu Borcea a adus în atenţia asistenţei lucruri inedite despre viaţa şi opera eminesciană. A punctat în mod deosebit pe aspectele privind ziaristica

Poetul Vasile Buruiană a citit câteva poezii şi dedicaţia ”Închinare lui Eminescu”, din volumul ”Omagiu pentru Eminescu de-a lungul timpului”, editat în anul 2010, în timp ce poetul Constantin Toma a citit poezia ”Glossă”, creaţie proprie dedicată poetului Mihai Eminescu. Au recitat, în continuare, doamnele Agache Argentina şi Doina Bornaz, dedicaţii lui Eminescu, dar şi din creaţia eminesciană. Domnul Răduţă Bornaz a interpretat minunat romanţele ”Ochiul tău iubit” şi ”Dorinţă”. Tinerii interpreţi au continuat cu 84

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 melodiile ”La steaua”, ”Bogaţi şi săraci” de A. Păunescu, ”Eminescu, chipul infinitului din noi” şi altele care au emoţionat şi bucurat întreaga asistenţă. Spre final, doamna Bor naz a recitat poezia ”Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie!” Toţi participanţii la eveniment, după un moment de reculegere propus de poetul Ionel Marin, au cântat, împreună cu domnul Bornaz, melodia ”Eminescu” pe versurile poetului Grigore Vieru şi interpretată în premieră de soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici. "Timp de câteva ceasuri, participanţii au uitat de griji şi poveri şi ne-am reamintit de comoara de aur, de vasta spiritualitate a lui Eminescu. Cu certitudine, fiecare român devine mai bogat sufleteşte ascultând fabuloasele versuri eminesciene, sau cântece pe versurile poetului genial Mihai Eminescu".

Primarul orașului Panciu, domnul Iulian NICA, a salutat asistența și vorbit elogios despre Eminescu, promițând că va sprijini în continuare activitățile culturale din oraș dar și cultura scrisă. În această seară va fi lansată și antologia editată de inimosul om de cultură Culiță Ioan Ușurelu. După prezentarea de către Prof. Mihai Adafini a principalelor activități susținute la Casa de cultură ”Mihai Eminescu”, domnul Ușurelu a mulțumit Primarului Nica pentru sprijinul în realizarea antologiei, a vorbit despre inegalabilul Eminescu și făcut referiri la antologia scriitorilor vrânceni, promițând că va urma și un al doilea volum.

Ionel MARIN

Este demn de apreciat că în antologie sunt trecuți 82 de autori din Vrancea și că fenomenul literar din județ cunoaște o înflorire și datorită unor ”Mecena” precum domnul Primar I. Nica. Au vorbit frumos, emoționant despre Eminescu și antologie, despre coordonatorul acesteia scriitorii: Radu Borcea, Elena Stratulat Rogoz, Petrache Plopeanu, Vasile Lefter, Ionel Marin, Constanța Cornilă și Petre Abeaboeru. Poetul Ionel Marin a spus că spiritul lui Eminescu este viu, trăiește în sufletul nostru și prin faptele noastre bune, dedicate neamului. A felicitat pe organizatorii evenimentului, pe Prof. C. I. Ușurelu, pe autorii antologați și în amintirea lui Eminescu și a scriitorilor vrânceni plecați la stele, s-a ținut un emoționant moment de reculegere.

Evenimente remarcabile de Ziua Culturii Naționale la Panciu, 18 ianuarie 2017 Primăria orașului Panciu a organizat la Casa de Cultură ”Mihai Eminescu” din Panciu, pe data de 16 ianuarie 2017, în cadrul ZILEI CULTURII NAȚIONALE, omagierea poetului universal Mihai Eminescu, la 167 ani de la naștere și lansarea Antologiei ”Vrancea Literară. Antologia scriitorilor vrânceni”, editată la Editura Salonul literar la sfârșitul anului trecut de către scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, preşedintele Ligii Scriitorilor din Vrancea. La eveniment au participat majoritatea scriitorilor vrânceni cuprinși în antologie, elevi ai Liceelor din localitate și numeroși fani Eminescu.

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Un gest nobil din partea domnului Ușurelu este și trecerea în antologie a unor aprecieri personale despre fiecare autor în parte, dovadă în plus a dragostei și prețuirii limbii române și scriitorilor vrânceni. „De Ziua Culturii Naţionale, Primăria Oraşului Panciu iniţiază încă o tradiţie frumoasă: acordarea ”Trofeului Mihai Eminescu” unei personalităţi locale, care contribuie la promovarea oraşului Panciu, la nivel judeţean şi naţional” În acest an, pentru merite deosebite în promovarea orașului Panciu, a fost înmânat Prof. de istorie Mihai Adafini. Spectacolul a continuat cu valorosul Cor „Cantabile“, al Liceului teoretic „Ioan Slavici“ din Panciu, pregătit de Prof. Andrei Manovici, prin interpretarea a două melodii care au fost premiate în Italia.

activitate neîntreruptă pe scenele țării și ale multor țări din lume. Domnul Primar a mulțumit tuturor și a reînnoit invitația pentru corul ”Pastorala”. Ionel MARIN

Cenaclul Literar ing Nr.45, Ianuarie 2017

Luni 16 ianuarie 2017, la o zi după dubla sărbătoare a culturii românești, Ziua Poetului nostru nepereche și Ziua Culturii Naționale, în pofida vitregiilor iernii care a pus stăpânire și pe capitală, s-au desfășurat lucrările ediției a 45-a a Cenaclului “Literar ing”. Întâlnirea plină de semnificații a fost ”dezghețată” prin intervenția la pian a lui Ovidiu Țuțuianu, cu compoziții proprii ca: ”Stelele-n cer” (versuri Mihai Eminescu) și ”Tangou de poveste” (vesuri Nicolae Doftoreanu). Conform uzanței, scriitorul Nicolae Vasile, coordonatorul cenaclului a deschis întâlnirea făcând anunțuri de interes general precizând, printre altele, că în paralel cu acțiunea noastră are loc la Institutul Cultural Român din București serata ”Eminescu jurnalistul”, în organizarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști” din România. De asemenea unii membri și colaboratori ai cercului participă la diverse manifestări culturale organizate în București.

Corul de Cameră „Pastorala“, dirijat de Prof. Dumitru Săndulachi , a încântat și emoționat întreaga asistență. A fost aplaudat îndelung pentru minunatele cântece pe versurile ”măritului” Eminescu dar și prin cântecele patriotice sau fabuloasele colinde românești.

Prof. Săndulachi a confirmat valoarea li prestigiul de care se bucură ”Pastorala” și că în acest an va împlini 40 de ani de 86

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 În absența motivată a talentatei noastre recitatoare, actrița Doina Ghițescu, ne-au reamintit cantabilitatea, harul filosofic și energia patriotică a versului eminescian: Gheorghe Indre cu ”Kamadeva” și Constantin Mironescu cu ”Doina” și ”La arme”, două din poeziile interzise în timpul regimurilor comuniste.

Ovidiu Țuțuianu a completat informațiile de interes general menționând alte evenimente consacrate Poetului național la care a luat parte : vernisajul Salonului național”Mihai Eminescu”(expoziție de medalii, plachete, pictură, grafică, carte veche ș.a) organizat de camera Deputaților și Societatea Numismatică Română în ziua de 11 ianuarie a.c., la Palatul Parlamentului; depunerea de coroane la statuia Poetului din fața Ateneului Român de către Fundația Dacoromână, în ziua de 15 ianuarie a.c.

Ovidiu ȚUȚUIANU

Omagierea lui Mihai Eminescu la Școala Gimnaziala ,,Al. Vlahuță” din Focșani, 18 ianuarie 2017 Eminescu, simbolul culturii şi identităţii noastre, a fost omagiat la Şcoală Gimnaziala ,,Al. Vlahuţă” Focşani, printreo serie de activităţi desfăşurate de elevii şcolii aflaţi sub coordonarea cadrelor didactice, alături de oaspeţi de seamă, membrii Asociaţiei Culturale Bogdania.

În continuare, cei prezenți au citit din creațiile literare proprii. Am ascultat cu plăcere și emoție poezii închinate poetului național: ”Frumos” de Rodica Romicri, ”Luceafăr–Veronica și Emin” de Constantin Gavrilescu, ”Eminescu este vers” de MihaiValentin Gheorghiu, ”Te-ntreb” și ”Dor de Eminescu” de Mircea Popescu, ”Ne avertizează Eminescu”de Constantin Mironescu .Au mai prezentat poezii pe alte teme: Corneliu Cristescu (”Iubita mea de 60 de ani”), Mihaela Cazimirovici (”Răsucire unică”; Concepție lirică”; ”Cinstenecinste”), Nicolae Doftoreanu (”Tangou carusel”), Gheorghe Indre (”Acasă„), Nicolae Vasile (Picătură de vis”), poezie dedicată Zilei Culturii Naționale.

Momentul a fost deschis de cuvântul dlui preşedinte al Asociaţiei, poetul Ionel Marin, care a mulțumit pentru invitație, a prezentat pe colegii săi și care a evidenţiat complexitatea şi originalitatea operei eminesciene. Câteva din binecunoscutele poeme ale poetului nepereche au fost recitate de dna Doina Bornaz Hornea care, prin sensibilitatea şi emoţia transmisă, a reuşit să aducă poezia lui Eminescu în inimi de copil. Romanţe eminesciene interpretate de Prof. Răduță Bornaz au smuls ropote de aplauze. Elevii au apreciat valoarea interpretării şi au deschis sufletul în fața versurilor eminesciene.

Dintre lucrările în proză am audiat: ”Proporția de aur în opera eminesciană”de Ovidiu Țuțuianu, ”Conversație amicală” de Marilena Caraghiaur, ”Cabala pragheză” de Dorian Ionescu Pascal, ”Pentru B” de Ana Maria Goilav, ”Șirul lui …Ganea”de Ioan Ganea Hristu.

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Dl. Radu Borcea, jurnalist s-a oprit asupra unei singure teme abordate în opera poetului şi anume patriotismul, sentiment ce trebuie insuflat tinerei generaţii. Toţi cei prezenţi au fost convinşi, prin recitarea poeziei Doina de către eleva Ana Pavlov, că tinerii de astăzi-adulții de mâine, sunt capabili de această nobilă simţire, dragostea de neam şi ţară care palpită în fiecare român, în fiecare dintre noi. Copiii de clasa a V-a, sub îndrumarea profesorilor, au recitat poemul Călin(file din poveste) şi au realizat un decor prin care a fost transpusă atmosfera de basm, caracteristică universului eminescian.

Acest eveniment marchează începutul unei colaborări fructuoase între asociaţie şi şcoală la propunerea directorului Școlii, Prof. Valy Ţigănuş şi a preşedintelui Asociaţiei Culturale Bogdania, dl Ionel Marin. La eveniment au fost prezente și doamnele profesoare: Foarfecă Liliana, Stan Liliana și Grădiștean Luminiţa. Este de apreciat efortul și implicarea elevilor clasei a V-a C, a VI-a B şi C și în mod deosebit talentul elevilor: Bercaru Ana, Chirica David, Ciolpan Cătălina, Condurachi Ștefan, David Selena, Danciu Valentin, Foca Darius, Franciuc Răzvan, Galan Ioana, Gălățanu Cătălina, Moisă Iustina, Moraru Robert, Nuță Alexandra, Pavlov Ana, Pleșu Anca, Tătaru Daria , Tomulescu Giulia, Ciubotaru Maria. Prof. Foarfecă Liliana

Ionel MARIN despre Ziua UNIRII la Focșani, 24 ianuarie 2017 În fiecare an Consiliul Judeţean Vrancea organizează ample manifestări de sărbătorire a Unirii Pricipatelor Române cunoscută ca Mica Unire ce a reprezentat un pas hotărâtor spre formarea statului modern român.

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 în spiritul ei, că în toată domnia mea voi veghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie ajutor”!

Prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan CUZA ca Domn al Moldovei și al Țării Românești, la 5/24 ianuarie 1859, cu ajutorul unioniștilor s-a realizat unirea politică. În anul 1862 Parlamentele și Guvernele din cele două țări române s-au unificat, formând un Parlament unic și un Guvern unic cu capitala la București și adoptând denumirea de România. În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), România a cunoscut o maximă dezvoltare. Prin recunoașterea Unirii depline, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, a învățământului, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară și altele s-a pus bazele dezvoltării moderne a României și a asigurat condițiile înfăptuirii la 1 Decembrie 1918 a Marii Uniri, realizânduse România Mare, prin unirea tuturor românilor și a teritoriilor locuite de ei întrun stat național unitar. În acest an se împlinesc 158 de ani de la înfăptuirea unirii Principatelor Române și la Focșani, în prezența oficialităților centrale și locale, a distinșilor invitațiși a locuitorilor din Focșani, din județ și din țară, Ansamblul folcloric ”Ţara Vrancei”, prin cântece patriotice românești a încântat și bucurat inimile tuturor participanților. Manifestarea a început, după primirea raportului de către Ministrul Apărări Naționale, prin intonarea Imnul Național, apoi Imnul Europei de către soprana Felicia Filip. Au urmat momente evocatoare, (”Mesaje din trecut”) de mare frumusețe și patriotism, susținute de actorii: Vlad Rădescu, Alexandru Bindea, Ion Haiduc, Ioan Isaiu, Sorin Francu, Bogdan Jianu, Aureliu Surulescu şi Vlad Miriţă. Pe scenă, pe marile ecrane amplasate a apărut mai întâi Decebal, apoi domnitorul Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu și Alexandru Ioan Cuza. Astăzi, de Ziua Unirii Principatelor Române: „Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi fi credincios constituţiei în textul şi

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a continuat: ”Unirea este înfăptuită, națiunea este întemeiată. Fie ca această țară să rămână neatârnată și unită întotdeauna. Trăiască România”! Ropote de aplauze și apoi a venit la microfon marele actor vrâncean Ion Dichiseanu, care ne-a îndemnat la iubire și a recitat superb poezia ”Soldatul necunoscut”. S-au ținut scurte și emoționante discursuri. Au luat cuvântul Înalt Preasfinția Sa, Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Consilierul prezidențial Sergiu Nistor, care a dat citire Mesajului domnului Președinte Klaus Iohannis.

Domnul Gabriel Beniamin Leş, Ministrul Apărări Naționale a afirmat că: ”Principiile şi idealurile generaţiei care a înfăptuit 89

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 Romania modernă sunt mai actuale ca oricând”. Domnul Marian Oprișan, Președintele Consiliului Județean Vrancea a salutat prezența domnilor ambasadori, invitațiilor de onoare, a elevilor din județ, întreaga asistență.

vol.II” sunt toți foști participanți la Festivalul-concurs național de creație literară Bogdania din ultimii trei ani, ediția a III-a, Focșani, 2014 și edițiile IV-V, București, anii 2015 și 2016. Aşa cum preciza d-na. Dr. Michaela Orescu, „Festivalul BOGDANIA deşi iniţiat în judeţul Vrancea, la FOCŞANI de poetul Ionel MARIN, constituie ecoul naţional, adună sub faldurile sale, condeie din ţară şi străinătate, într-o cunună a valorilor româneşti”.

A transmis, din Focșani, capitala Unirii, mai marilor țării, că: ”Românii n-au nevoie de ură, dezbinare, ci de înțelegere, unire și că trebuie să alegem calea cea dreaptă. Așa să ne ajute Dumnezeu”. A urmat defilarea Gărzii de Onoare. Apoi în Piața Unirii, din centru municipiului Focșani s-a încins mai multe și emoționante Hore a Unirii.

Tinerii antologați privesc actul creației cu maturitate și responsabilitate, prin creațiile lor, fie poezie, proză scurtă ori eseu, ne prezintă scânteieri ale sufletului lor, trăiri proprii, doruri, speranțe și vise înaripate. Este minunat sufletul care se-nalță spre cer, iubește și luminează iubirea sinceră, oferind celor din jur clipe de fericire. Doar prin iubire, credință și cultură vom schimba și înălța lumea, viața societății. Fiecare creator a încercat să scrie, să răspândească inefabilul, divinitatea omului, să ne ofere valuri de emoţii şi trăiri, să ne lumineze cămările inimii. Fără excepţie toţi autorii au folosit un limbaj plăcut, deschis, vindecător, fapt pentru care merită aprecierea cititorilor, a criticilor literari şi a dumneavoastră dragi părinți. Poezia adolescenței încântă inima, pune în mişcare dorul, cea a tinerilor deschide templul spiritual al omului contemporan. Poveştile, eseurile sunt autentice, produc emoții şi liniște

Manifestările s-au încheiat prin retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoana Focșani, bucurându-ne împreună de o excelentă și necesară lecție de istorie românească. Noutăți editoriale ”ARIPI SPRE ZBOR. Antologia literară Bogdania, vol. II”, coordonator Ionel MARIN, Editura Emma, Cluj, 2016 Tinerii creatori cuprinși în volumul ”ARIPI SPRE ZBOR. Antologia literară Bogdania, 90

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 sufletească. Nu pot publica acele creaţii care măresc imoralitatea şi tulbură rațiunea sau îndeamnă la violență și răutăţi. Dacă la ediţia a III-a din anul 2014 au trimis creaţii tineri din zece judeţe ale României (Galaţi, Bacău, Suceava, Vaslui, Botoşani, Iaşi, Constanţa, Maramureş, Ilfov, Dolj) şi din Republica Moldova. În anul 2015, la ediția a IV-a, s-au înscris în total 40 de concurenţi (din 23 judeţe ale ţării, din Bucureşti şi 3 tineri din Republica Moldova). În acel an, pentru prima dată, Marele premiu a fost câştigat de un concurent din Moldova de dincolo de Prut, Marina Ciobanu, studentă la Facultatea de jurnalism din Chişinău. În anul 2016, la ediția a V-a a Festivalului Bogdania s-au înscris în competiţie 57 de concurenţi din care trei sunt deja autori și un concurent nu s-a încadrat în criteriile stabilite prin regulament. Concurenții au fost din 27 județe ale țării (în ordinea primirii creațiilor spre jurizare: Dâmbovița, Argeș, Brașov, Vâlcea, Prahova, Baia Mare, Mureș, Timiș, Iași, Olt, Neamț, Mehedinți, Caraș-Severin, Covasna, Tulcea, Constanța, Ilfov, Arad, Gorj, Brăila, Suceava, Bacău, Botoșani, Vrancea, Buzău, Cluj și Călărași), din Bucureşti, o tânără din Republica Moldova și câte un concurent din Spania și Marea Britanie. Față de edițiile anterioare au participat mai mulți elevi de Școală Gimnazială și s-a considerat ca normal să le fie dedicată o secțiune aparte. Toți concurenții au dovedit talent literar și cei mai buni dintre ei au fost răsplătiți cu premii, diplome, cărți și reviste.

Fiecare membru al Juriului a apreciat obiectiv, cu multă exigență fiecare text și în urma evaluărilor au fost declarați ca premianţi cei mai buni concurenți.

Juriul, format din personalităţi ale culturii şi literaturii, din judeţul Vrancea şi din ţară, a fost de fiecare dată, foarte exigent şi onest. Le aduc şi pe această cale mulţumirile mele, în mod deosebit Prof. Univ. Dr. Ing. Nicolae VASILE, președintele Juriului la ultimile două ediții, și domnilor scriitori, critici literari, oameni de cultură care au făcut parte din Juriu în anii 2014-2016, printre care: Acad. Cristian Petru Bălan, Vasile Groza, Geo Călugăru, Florian Laurențiu Stoica, Cornel Galben, Lucian Gruia, Maria Niculescu, Ilarion Boca, Victor Rotaru.

Ionel MARIN

Pe lângă tinerii premiaţi s-au acordat şi numeroase Diplome de excelenţă şi premii din partea Asociaţiei Bogdania dar şi a revistei Bogdania, unor personalităţi ale literaturii, culturii și științei din țară și din diaspora românească. Mi-a plăcut foarte mult memorabilul discurs a lui Charlie Chaplin, de aceea vă redau un fragment și la care ar trebui cu toții să reflectăm: ”Să trăim din fericirea celorlalți, nu din suferință. Nu vreau să urâm sau să disprețuim… Viața poate să fie liberă și frumoasă. Este loc pentru fiecare. Pământul este destul de bogat ca să-i hrănească pe toți. Dar am luat un alt drum. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a ridicat bariere de ură, ne-a redus la ură și vărsare de sânge. Am dezvoltat viteza dar ne-am închis în noi.(...) Știința noastră ne-a făcut cinici și brutali. Raționăm prea mult și simțim prea puțin. Avem mai degrabă nevoie de umanism, de bunătate, nu de abilitate”. Tinerii sunt cei mai interesați și ar trebui mai mult ajutați să se implice în făurirea unei lumi mai bune, armonioasă și mai dreaptă. Îndemn tinerii să continue munca de creaţie pentru că au talent și doar prin muncă și creație matură ajutăm la creşterea prestigiului culturii române în lume. Cu deosebită prețuire și afecțiune,

Geo CĂLUGĂRU despre Ecaterina Chifu, autoarea romanului „Paris, mon amour” (Editura „Detectiv Literar”) lansat la Centrul Cultural „Jean Louis Caldéron”

Şansa de a fi beneficiat de burse de studiu în Franţa, la Paris, una dintre acestea fiind de formare socio-culturală, printr-un program european „Comenius” , în calitate de profesoară de limba franceză, i-a fost de

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 un real folos, pentru a cunoaşte mai bine „oraşul luminilor” cum, cu îndreptăţire este numit Parisul. Chemarea în amintire a acelui timp miraculos, plin de acumulări informative, culturale şi emoţionale, o fac pe autoarea Ecaterina Chifu, ca, în acest spaţiu al amintirii să simtă că trăieşte un fel de a doua viaţă şi o face cu un entuziasm şi bucurie greu de descris.

trăiesc uneori la cea mai înaltă tensiune, în concordanţă cu stările sufleteşti pe care le simt. Cred, că, după ce am citit cartea, că autoarea a realizat cu brio ce şi-a propus, respectiv, o carte de călătorie care să ajungă mai cu seamă în mâinile tinerilor, să le ofere cunoştinţe, prin bogăţia datelor despre inestimabilele comori culturale, precum renumita Catedrală „Notre Dame de Paris”, Arcul de Triumf, muzee celebre, înţesate de exponate fermecătoare ale unor pictori celebri francezi, dar şi de pe alte meridiane ale planetei, inclusiv din România, ca Nicolae Grigorescu. Ne întâlnim, graţie autoarei cu scriitori francezi faimoşi ca: Molière, Hugo, Antole France, Al. Dumas, dar şi români precum: Eugen Ionescu, Emil Cioran, muzicieni de talie mondială, ca George Enescu. Totul poartă emanaţia profundă a autoarei care, făcându-ne părtaşă la bucuria descoperirilor sale, ne-o transmite şi nouă. Un al doilea câştig al autoarei îl reprezintă cunoştinţele acumulate la cursurile urmate acolo, de un real folos pe care le-a aplicat în activitatea profesională, ajutându-i pe tineri în învăţarea corectă a limbilor română şi franceză, spaţiu în care este prezentă prin cărţi de specialitate publicate şi bine cotate. În concluzie, citiţi cartea aceasta şi veţi trăi sentimentul că vi s-a oferit împlinirea unei călătorii jinduite şi vă veţi bucura. Profitaţi de oportunitate şi procuraţi-o, altfel, nici nu ştiţi ce pierdeţi şi… ari fi păcat.

Subiectul cărţii îl constituie o invitaţie într-o călătorie captivantă în „oraşul îndrăgostiţilor” , dar, mai cu seamă „al luminilor”, căci luminează prin atmosfera sa elevată de adevărată cetate a culturii şi artei. Dinamica şi întreprinzătoarea Aurora, studentă la Şcoala de Arte Frumoase este însoţită în acest periplu parizian de prietenii săi: Victor, Robert, Irina, cea care le serveşte drept ghid în descifrarea frumuseţilor şi comorilor artistice numeroase şi atât de diverse. Spiritul de observaţie al Aurorei înregistrează cu uimire mulţimea turiştilor sosiţi din toate colţurile lumii, animaţi de aceeaşi dorinţă de a cunoaşte, descoperind Parisul, un oraş al tuturor naţiunilor. Este impresionată de chipurile calme ale asiaticilor marcate de seninătate, gravitatea meditativă de pe chipurile arabilor, aceştia din urmă erau înconjuraţi de mai mult neveste. Grupurile de italieni, spanioli şi de turişti din America Latină se exteriorizau gălăgios, împărtăşindu-şi cu voce tare impresiile asupra celor văzute. Nu au scăpat atenţiei Aurorei şi a prietenilor săi figurile blonde ale tinerilor nordici. Aceştia păreau aureolaţi de bucuria descoperirilor făcute, iar bucuria interioară li se citea în lumina privirilor.

Ion N. Oprea Cărți și autori - un fluviu într-un MARE DICȚIONAR de 12 volume (patru au și ajuns la cei care vor să le consulte…)

Romanul conţine, pe lângă bogăţia şi varietatea informaţiilor oferite de scriitoare, familiarizată cu domeniile cărora le aparţineau obiectivele vizitate(arte plastice, sculptură, monumente culturale şi religioase) şi câteva intrigi amoroase prin care captează interesul cititorilor. Personajele sunt pline de viaţă şi se comportă ca atare, adică iubesc suferă,

Prestigioasa editură TipoMoldova -Iași, director poetul, publicistul și editorul Aurel Ștefanachi, a făcut cunoscut mai demult intenția că pregătește pentru anul 2016 marea surpriză, editarea sub coordonarea

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 criticului și istoricului literar Ioan Holban, a unui DICȚIONAR AL SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI, lucrare structurată în 12 volume, format A/4, cartonat, cu supracopertă color. Vestea, pe mine ca și pe alții, m-a entuziasmat, dar amplul proiect, în zilele când la Iași, ca în toată România, multe se promit dar puțin culeg mai ales intelectualii, m-a oprit să fac pasul, să solicit editurii CARTEA promisă. Am vizitat zilele acestea Editura, câteva LIBRĂRII, unii dintre scriitorii cuprinși în DICȚIONAR – pe prietenul meu poetul, prozatorul și fostul jurnalist prof. Vasile Filip, de exemplu – ideea cu izvorul curge, atenție!, s-a făcut fluviu, este aproape la jumătatea drumului proiectat, sunt patru volume gata, care ne râd și ne cheamă din vitrine, etajere, rafturi și de pe noptierele cititorilor, care ne zâmbesc, făcându-ne cu ochiul să le cerem, să le cumpărăm, să le consultăm, ca pe niște documente care, chiar de azi, nu mâine sau poimâine, intră și rămân în istorie. Important conținutul lor, totdeauna miam făcut notițe din ce au scris și publicat alții, cartea aceasta, MARELE DICȚIONAR, mă încântă, întâi și întâi, că e maiestos, sobru dar vesel prin copertele sale, aduce în el și prin el ceea ce sunt și păstrăm patrimonial, cărțile Ioan Banu, Nerva Hodoș, Dan Simionescu, Bibliografia românească Veche, 1508-1830, 4 tomuri; Igor Cereteu, Cartea românească Veche și modernă în fonduri din Chișinău; Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești…

referitoare la tezaurul său cultural pe care ni-l relevă Nicolae Busuioc, m-am bucurat când, în recenta sa carte “Amintiri din Bibliopolis”, Editura Junimea, 2016, redactor de carte Viorel Dumitrașcu, m-am reîntâlnit cu “Fascinațiile Iașului cultural”, citite anterior în publicistica ieșeană culturală de elită a localității care, din păcate, și-a pierdut startul, pentru mult timp, de a ajunge, cum cu toții sperasem, Capitala țărilor Uniunii Europene… Încă o dată, cu ochii și mintea, însoțit de Nicolae Busuioc, am stat alături de Montaingne, cum mă impulsionase și mă convinsese prietenul care mi-a recomandat cartea sa, am rămas în Bibliopolis și-am urmărit, respectând proporțiile, “oamenii descriși, cultura, natura, palatele, monumentele, statuile, străzile, formele și culorile în toată splendoarea lor”, felicitându-l pe autor pentru străduință și realizări. Mai ales că tocmai lăsasem din mână revista Baaadul literar nr. 37/2016, în care editorialistul, promițând apariția unei Istorii cultuale a localității,denigrează și amenință, cu mari ifose pe cei care , după opinia unui anumit scriitor , mai încearcă să facă literatură la Bârlad… Așa că, parcurgând “Fascinațiile cetății”, prima etapă a cărții, am citit cu interes despre “Spiritul locului”, “Iașul medieval, Iașul artei” , “Cetatea trăitoare din și prin cultură”, despre “De la Muzeul de Istorie Naturală la estetica naturii”, “O medie culturală?”, cu semnele ei de întrebare, adastând la “Tezaure și priorități de tipărire”, invidiind autorul că domnia-sa în calitate de cititor dar și de conducător multă vreme al Bibliotecii “Gheorghe Asachi”, a avut posibilitatea să-și desfete ochii și inima, mintea, “cu lumea paradisiacă a bibliotecii”,cu o seamă de texte vechi la care noi, cei de rând, n-am avut acces…

Nicolae Busuioc ”Amintiri din Bibliopolis”, Editura Junimea, Iași, 2016

Și...zice Nicolae Busuioc, scriitorul, developându-și amintirile, parcă incitândune nu numai interesul pentru Bibliopolis: “La Iași, iubitorii de texte vechi au posibilitatea, sub strictă supraveghere, să pipăie, răsfoiască, să admire paginile

Amintiri despre Mihai Eminescu, stopate când erau mai interesante… Cartea rămâne un model de respect pentru locul unde locuiești și față de om. Plecând de la eseurile lui Michele de Montaigne 93

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 frumos miniate și ornamentate cu o inegalabilă intuiție artistică, azi îngălbenite de veacurile scurse. Adesea am văzut personal ochii uimiți și umeziți ai celor care priveau”, de exemplu, cărțile.... pe care le și enumeră. Cărțile și autorii, inclusiv pe Mihai Eminescu.

ce se întinde de la primordialitate până la sfârșitul apocaliptic”. Și mai spune Virgil Ene, și în Pagini medicale bârlădene nr. 200-201/2014, cum a repetat și Ion N. Oprea în revista Luceafărul Botoșani din 7 august 2014: “Putem răspunde acum, în mod răspicat, celor din galaxia Dilema, că ei nu l-au cunoscut pe Mihai Eminescu, și departe de a fi demitizat, actualitatea lui capătă dimensiuni noi, apoteotice, prin monumentalitatea operei lui științifice. Eminescu n-a stat în debara, după cum n-a rămas nici în vizuina lui. El a sperat să ajungă la stele, și a ajuns.

Mihai Eminescu la care autorul se oprește cu interes, ca și noi, descriind în paginile 52-62 Lecturile Lui… O desfătare și pentru mine să revăd pagini și amintiri descrise anterior și de alți autori, ca și acum de către Nicolae Busuioc, care relatând ceea ce spunea filosoful Constantin Noica, atestă cu argumente că Mihai Eminescu este pentru noi românii “Omul deplin al culturii românești”, că “Fiind foarte român Eminescu e universal”, cum îl cataloga alt mare poet și român Tudor Arghezi.

De aceea, apreciem acum că în timp ce autoportretul uman – dascălul întruchipează geniul științific, ce gândește spre astre, în autoportretul literar – Luceafărul – un astru – este geniul poetic ce privește spre terrieni”.

Căruia dintre români nu-i crește inima citind asemenea aprecieri, mai ales spuse cu delicatețea cunoscută ca autor și biliofil, aflat în “Cetatea Bibliopolis”, de Nicolae Busuioc dar care trece și nu tratează despre discuția “Grupul Dilema” și susținerile lui Horia R. Patapievici și nu-mi imaginez de ce nici nu întregește portretul cu calitățile pe care i le-au descoperit lui Eminescu și alți cercetători, mai ales Theodor Codreanu de la Huși, eminescologul nostru din ultima vreme.

Profesorul și comentatorul operei lui aminteau și care erau cele 50 de previziuni științifice care s-au rezolvat deja în astrofizică, considerate drept un program de dezvoltare al științei astrofizice, elaborat de Eminescu cu 150 de ani în urmă, ca astăzi să putem spune că în următorii ani apropiați, circa un million de muritori din speța umană pot ajungă pe planeta Marte. Prezentarea completă a lecturilor lui Eminescu, a personalității sale, îmi cer scuze, dar bibliografia folosită de Nicolae Busuioc trebuia completată cu ce a scris mai recent profesorul Virgil Ene și comentariile lui Ion N. Oprea în revista Pagini medicale bârlădene (nr. 196-197), dar și cu ce este scris despre Eminescu în volumul “Nu uita…” de Ion N. Oprea, Editura PIM. Iași, p. 305, ca și prof. Gheorghe Clapa în cele 3-4 volume cu aprecieri asupra cărților scrise de acesta.

Mult mai inițiat în cunoașterea ”marelui evocat” ar fi fost cititorul, dacă Nicolae Busuioc ar fi lărgit aria bibliografiei consultate, p. 62,cu deosebită pasiune i-aș fi recomandat să-l citească și citeze pe prof. univ. dr. Virgil Ene,din Timișoara, în primul rând. Acesta, prin “Previziuni științifice în Viața și opera lui Eminescu”, 2010, “Eminescu versus Einștein”, 2012, “Mihai Eminescu nebănuitele enigme ale nuvelei “Sărmanul Dionisis”, 2014, toate publicate la aceeași editură, Brumar Timișoara, lărgesc mult orizontul cultural al ”nemuritorului”, atestîndu-i și calitățile de mare om de știință. “Eminescu, spune profesorul, a fost un om de știință. Și încă nu unul oarecare, ci un geniu al absolutului,

Revenind și reluând articolul din Baaadul literar, care ca editorial scoate atâta fum, aș recomanda semnatarului ca înainte de a oferi editurii ”istoria culturală” proiectată, să aibă amabilitatea să caute și să citească “Amintiri din Bibliopolis” semnate de Nicolae Busuioc, să vadă câtă bucurie

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 pentru carte și cititor înmagazinează și răspândește acest autor în tot ceea ce scrie și să procedeze la fel dacă nu mai bine, lipsind cititorii de scrierea sa care amenință și aruncă sudalme. Iată, spre exemplificare ce este și a fost pentru Nicolae Busuioc cartea și Biblioteca pentru care muncește și azi: “…Dimineața, intram posomorât uneori în Bibliotecă, urcându-i repede treptele. Era suficient să-mi îndrept ochii spre spațiile imense , cu frumoasele decorații, spre multele cărți care își așteptau cititorii și mă înseninam. Nu cred că este o povară mai dulce decât slujba într-o mare bibliotecă. Mai mult ca oriunde, în acest univers ne proslăvim înaintașii”, ne respectăm și iubim nu numai colaboratorii, ci și pe cei care fac aceeași muncă asiduă ca a noastră,la anii pensionării.

era la Târgoviște, și cu grupul care a contribuit din plin la constituirea statului român modern, după unirea din anul 1859, și anume Ioan Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Vasile Cârlova etc. Este meritoriu pentru reprezentanții actuali ai culturii târgoviștene, care nu numai că reușește să păstreze nivelul, dar chiar a dezvoltat influența acestei școli literare și artistice, extinzându-se și în alte zone adiacente, incluzând printre acestea și Bucureștiul, dar și în străinătate, menționând în special grupurile de la Chișinău și din Serbia.

Despre un Garabet Ibrăileanu de la “Viața românească”, magistrul Neculai Busuioc spune - autorul “Adelei”, bârlădean prin porniri literare, ignorat de editorialistul la care mă refer, să reținem, totuși cui aparține...și cât de strălucitoare și împăcătoare este Luna noastră, călăuzitoare a pașilor pământenilor spre Marte sau alte planete…O fi pace și înțelegere, respect între viețuitori, acolo? Școala de la Târgoviște, în contextul ei actual, are și o infrastructură corespunzătoare, precum Societatea Scriitorilor Târgovișteni (președinte Mihai Stan), Revista LITERE (director Tudor Cristea), Salonul literar (condus de Mihai Stan), Editura Bibliotheca (director Mihai Stan) etc. Grupul de scriitori, care, cu mândrie, se consideră continuatorii Școlii de la Târgoviște, sunt prezentați în lucrarea cu același nume scrisă de către criticul și istoricul literar George Toma VESELIU. Autorul prezintă 87 de scriitori într-o lucrare de format monumental, având 620 de pagini, stârnind un justificat interes în rândul confraților scriitori prezenți sau nu în această oglindă a unui fenomen literar contemporan remarcabil. În Cuvânt-înainte, Eugen Negrici remarcă eforturile autorului de a vedea

Nicolae VASILE despre Continuatorii Școlii literare și artistice de la Târgoviște, autor George T. VESELIU Școala de la Târgoviște este denumirea unui grup de scriitori reuniți ideatic în jurul cvartetului Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu și Tudor Țopa, numit astfel pentru că cei patru s-au întâlnit în Târgoviște, deși doar primul era originar din fosta capitală valahă. Poate că denumirea ar fi fost mai mult decât justificată cu mult timp înainte, cuprinzând începuturile culturale ale Țării Românești, cu Stoica Ludescu, autorul Letopisețului Cantacuzinesc, continuând cu familia poeților Văcărești (Ienăchiță, Alecu, Nicolae, Iancu și Elena ), când capitala țării

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 înălțat un “zid al Noii Școli de la Târgoviște” și că “În această carte se află o viață dăruită cu pasiune și uimitoare tenacitate înălțării orașului natal în spectrul de lumină al marii culturi”.

provenind din cu totul alte preocupări, rezultate din industrializarea puternică a zonei din perioada socialistă, au adus pe lume opere de artă de o mare profunzime și sensibilitate sesizând influențele aduse de schimbările istorice asupra omului.

Autorul prezintă, în introducere, “VECTORII GRUPĂRII LITERARE ai SOCIETĂȚII SCRIITORILOR TÂRGOVIȘTENI prin prisma interferențelor cu generațiile anterioare. Este făcută o scurtă trecere în revistă a continuatorilor școlii literare și artistice de la Târgoviște, cu prezentarea instrumentelor actuale utilizate de reprezentanții generației actuale, precum Salonul literar, Simpozioanele naționale, Antologiile, participarea, devenită tradițională, la Târgul internațional de carte Gaudeamus. (p. 11-p. 25). Tot în partea introductivă, Eugen Negrici, sub denumirea “EXPANSIUNEA CLIȘEULUI”, explică mecanismele interne ale grupării literare constituite în jurul scriitorilor Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu și Radu Petrescu în devenirea acesteia ca “Școală”(p. 26-p. 28).

Multora dintre scriitorii prezentați în carte, autorul le-a adăugat la nume câte un renume, pe lângă pseudonimele unora dintre ei, legat de ceea ce a remarcat din scrierile lor. Astfel, Corin Bianu este prezentat ca “Omul contradicțiilor”, Florin Turiac este “Un Dante modern”, Dan Gâju este “Scriitorul total”, Ioan Vișan este “Marele singuratic”, Aurelian Chivu este “Titanul poeziei lipsei”, Emil Lungeanu este “Enciclopedistul acaparator”, Anton Covali este “Puterea absorbției”, Niculae Ionel este “Eseistul”, Agnes Erich este “Fascinația cărții”, Vali Nițu este “Împătimitul de poezie”, Alexandru Bulandra este “Demistificatorul”, Savian Mur eate “Un nietzscheean la Târgoviște”, Ștefania Stâncă este “O lebădă bolnavă de tristeți” etc. Pentru a contura și mai bine ideea de “școală literară și artistică”, volumul prezintă la final “CRONICA PLASTICĂ” (p. 490- p. 516), unde sunt prezentați artiști care s-au remarcat atât în literatură cât și în alte domenii artistice. Lucrarea a fost lansată recent, la Târgul de carte GAUDEAMUS din București, ediția 2016, stârnind mult interes printre cititori dar și printre confrații scriitori, prezenți sau nu în volum. De menționat că mulți dintre scriitorii prezenți în volum sunt și membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care are la Târgoviște o structură foarte puternică, condusă de către prozatorul, eseistul, poetul și ziaristul George Coandă.

Academicianul Mihai Cimpoi, unul dintre pilonii cei mai importanți ai extensiei externe a Noii Școli de la Târgoviște, face o incursiune în istoria literară a zonei fostei capitale a Țării Românești cu referiri ample la Grigore Alexandrescu și Ion Heliade Rădulescu (p. 63- p. 68). Sunt apoi prezentați cei care susțin, în prezent, ideea de continuatori de școală, fiecare excelând într-un domeniu literar sau altul, dar împreună reușind să formeze un întreg. Mihai Stan, care pe drept cuvânt este denumit în carte ca “Omul instituție”, este cel care are un rol determinant în formarea și menținerea acestui mecanism. Secondat cu succes de George Coandă, Victor Petrescu, Tudor Cristea, Ion Mărculescu, reușește să țină vie o mișcare culturală,una dintre cele mai dinamice din țară, în acestă perioadă deosebit de grea. Având ca loc de muncă și sursă de inspirație melegurile care au dat istoriei și culturii naționale pe “Basarabi”, pe “Văcarești” nu este de mirare că, scriitori profesioniști sau

Închei cu o idee din cuvântul academicianului Mihai Cimpoi, de pe coperta volumului: “… noii târgovișteni se vor, ca și predecesorii lor, caligrafi benedectini ai Literelor, de unde și titlul revistei pe care o editează de 15 ani Societatea Scriitorilor Târgovișteni”. 96

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 profesia, adresa, telefonul, precum şi o scurtă prezentare a activităţii literare). Textele trimise după data de 15.05.2017 (data poştei) nu vor fi luate în considerare, de asemenea cele care nu sunt dactilografiate corespunzător (fără diacritice). Selectarea textelor se va face de către un juriu format din 3-5 scriitori, critici literari, consacraţi, pentru fiecare secţiune de concurs. Se va întocmi o fişă de participare pentru fiecare concurent. În urma evaluării fiecărei creaţii se va stabili în mod corect şi obiectiv, pe bază de note, concurenţii câştigători pe secţiuni. Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 30 mai 2017, prin intermediul site-lui: www.revistabogdania.ro şi personal pe fiecare premiant. Se vor acorda câte trei Premii pentru fiecare secţiune şi în funcție de calitatea textelor și diplome speciale. Persoanei care va întruni cel mai mare punctaj, indiferent de secţiunea la care a participat i se va acorda Marele premiu (“TROFEUL „BOGDANIA”).

În atenţia tinerilor creatori Festivalul-Concurs naţional de creaţie literară „BOGDANIA”, Ediţia a VI-a, iunie 2017 Invitaţie şi criterii de participare Organizator - Asociaţia Culturalumanitară ”BOGDANIA” cu sediul în Focşani, Str. Contemporanul nr. 28, cod 620065, judeţul Vrancea Scopuri: * stimularea interesului pentru literatura română contemporană şi a respectului pentru valorile moştenite. * dezvoltarea spiritului competitiv, al dorinţei de afirmare al tinerilor şi pentru ieşirea din anonimat al celor care creează şi care au talent deosebit. * promovarea în revistele de cultură şi în Antologii literare a premianților şi a creaţiilor valoroase din fiecare secţiune literară. Participanţi - Autori care nu au volume tipărite şi care nu au depăşit vârsta de 35 de ani. Secţiunile concursului: poezie, proză scurtă şi eseu. Textele trebuie dactilografiate în Word, Times New Roman 12 pct., spaţiere un rând, cu diacritice şi să nu depăşească 10 pagini A4 pentru fiecare gen literar, întrun singur document în format .doc sau .docx la adresa de e-mail:

Festivalul-Concurs naţional de creaţie literară „Bogdania” se va încheia cu Festivitatea de premiere şi spectacolul de gală ce va fi în data de 19 iunie 2017, în locaţia ce va fi făcută public şi cunoscută dvs. cu cel puţin 10 zile înainte, prin telefon ori e-mail, pentru a fi prezenţi la decernarea premiilor. Sper că în acest an vom avea și sprijin financiar. Persoanele care vor să contribuie la promovarea tinerelor talente, pot depune bani în Contul Asociației culturalumanitare Bogdania; - RO11BRMA0999100047750380, Banca Românească, Focșani. Cu mulțumiri din partea organizatorilor și a concurenților!

ionelmarin55@gmail.com Trimiterea textelor (creaţiilor): 01 martie – 15 mai 2017, la adresele: a)-E-mail: ionelmarin55@gmail.com, cu menţiunea ”Pentru concurs”. b)-Poştă: Asociaţia Cultural-Umanitară ”BOGDANIA”, FOCŞANI, Str. Contemporanul nr. 28, Cod 620065, judeţul Vrancea, cu menţiunea „Pentru concurs” în câte 2 exemplare. Textele vor purta un motto, care se va regăsi şi pe un plic închis, cuprinzând date despre autor (nume, prenume, data naşterii,

Relaţii suplimentare: e-mail:ionelmarin55@gmail.com; Mobil: 0752862369; 0728217492 Director Festival, Ing. Ionel MARIN

Bogdania_______________________________________________ An V, Nr. 31-32/2017 de DOR", fondată în urmă cu 11 ani, înfiinţată şi condusă de scriitorul Marin Toma – ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA şi PROMOVAREA SPIRITULUI RURAL, LOCALITATEA DOR-MĂRUNT, organizează cu sprijinul Consiliului Local VÂLCELE, Primăria VÂLCELE, judeţul Călăraşi şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Călăraşi Concursul Naţional de Poezie, Proză, Proză satirică, Teatru, Reporaj literar, Eseu, Epigramă, Pictură ”FLORENŢA ALBU”,

REVISTA LITERARĂ "DOR de DOR"

Nicio zi fără Em inescu!

Trăim vremuri grele !

Anul XI-2016*

Asociaţia pentru Dezvoltarea şi Promovarea Spiritului Rural, localitatea Dor-Mărunt, judeţul Călăraşi, Consiliul local – primăria VÂLCELE, Centrul Cultural Judeţean Călăraşi

La acest concurs pot participa creatori din întreaga ţară, indiferent de vârstă, membri şi nemembri a unor Uniuni de creaţie, membri ai Uniunii Scriitorilor şi din Diaspora. Comisia de jurizare, formată din critici literari şi de artă, poeţi, scriitori, artişti de imagine, va acorda pentru fiecare secţiune PREMII şi MENŢIUNI - Premiile vor consta în "Diplome", bani şi publicarea în Revista " Dor de Dor" din luna august, septembrie şi octombrie, 2017. Concurenţii vor trimite 5 poezii, 5 epigrame sau 2 proze scurte (pot fi şi satirice), o piesă de teatru scrisă pe maximum 8 pagini in WORD – Font NEW ROMAN 12.

organizează Concursul Naţional de Poezie (şi pentru copii), Epigramă, Proză, Proză satirică, Eseu, Teatru, Reportaj literar, Pictură, Fotografie artistică (VÂLCELE - Ediţia I-a, 2017) “FLORENŢA ALBU ,,Ediţia-I-a, 2017 (XII-2017)

Data ultimă în care se primesc lucrările este 15 iulie , 2017. Din 15-10 august are loc jurizarea lucrărilor. După această dată nu se mai inregistrează participarea. Dacă lucrările nu se inscriu în tema concursului, nu se vor juriza. P.S. Pictorii vor VENI CU unu, două TABLOURI REPREZENTATIVE CARE SE VOR DONA PRIMARIEI VÂLCELE.

(n. 1 decembrie 1934, satul Floroaica, d. 3 februarie 2000 la Bucureşti Începând cu data de 10.01.2017, puteţi trimite lucrările dumneavoastră cu tema: "UNIVERSUL SATULUI ROMÂNESC !"

Cu respect, Marin Toma

REGULAMENT – CADRU

Revista Literară "DOR de DOR" MARIN TOMA ,Str. Albatros, nr. 1, Loc. Dor Mărunt, Jud. CĂLĂRAŞI, Cod. 917055 ; marintoma@gmail.com dordedor@gmail.com

În condiţiile integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, unele elemente tradiţionale ale mediului sătesc şi ale sufletului românului sunt PERMANENT în pericol de a cunoaşte mutaţii sau de a dispărea. În scopul menţinerii, măcar în memoria creaţiilor artistice a acestui izvor de trăiri autentice - Revista Literară "DOR

RELATII LA TELEFON: 0242643722; 0758010456; 0787658808

Semnal editorial