Construim viitorul împreună - orientare în carieră

Page 1


cea mai bună metodă de a prezice viitorul este să-l creezi chiar tu!

redactia


construim

viitorul împreună

orientare în carieră învăţământ liceal și profesional


FELICITĂRI! Te afli în faţa primei decizii importante din viaţa ta: alegi ce drum vrei să urmezi în viitor. Dar cum vei ști ce profesie ţi se potrivește? a Ai încredere în tine! a Descoperă-ţi punctele tari și dezvoltă-le! a Permite-ţi să greșești! Doar așa poţi învăţa din propriile experienţe. a Nu îi lăsa pe alţii să decidă pentru tine! a Fă ce îţi place! Acum trebuie doar să analizezi experienţa ta de până acum și să îţi amintești ce anume îţi place mai mult, ce domeniu te atrage, la ce materii aveai note mai mari, la ce materii îţi era cel mai greu să înveţi. Apoi, totul vine de la sine!

Ce înveţi? Unde? (Unităţi Școlare) b Care sunt beneficiile tale? b Ce job poţi avea? b Evoluţia în carieră b Posibili angajatori b Impresii ale absolvenţilor b b

În paginile următoare vei găsi informaţii detaliate despre fiecare specializare disponibilă în anul școlar 2016-2017:


Fie că vrei să urmezi o Școală Profesională, fie că te atrag mai mult Știinţele exacte, sau lucrările practice, trebuie doar să alegi ce ţi se potrivește cel mai bine. Te aşteaptă o lume nouă şi plină de posibilităţi!

Ești tratat ca un

adult Acest lucru te va face mai independent și mai responsabil

Ai mai multe

opţiuni Găsești specializări variate și ai posibilitatea să alegi ce te interesează mai mult

Prieteni noi Nu numai că îţi vei face noi prieteni, dar vei întâlni și colegi de la alte cursuri.

Laboratoare

Profesori

Mai multe

moderne

specializaţi

oportunităţi

Colegiile și școlile investesc în laboratoare dotate cu aparatură și accesorii similare celor din viaţa reală.

Majoritatea profesorilor au experienţă vastă în domeniul lor și sunt gata să te înveţe și pe tine!

Vei avea ocazia să participi la o multitudine de activităţi interesante. Pe lângă faptul că îţi vor da încredere în tine, te vor ajuta să îţi dezvolţi aptitudinile și calităţile personale în afara orelor de studiu.


c Ghidul Specializărilor Școala Profesională

pag..

Filiera Tehnologică

pag..

Filiera Teoretică

pag..

b Filiera Vocaţională

Școala Profesională - Învăţământ Special -

pag..

pag..

Această broșură este disponibilă în format electronic pe site-ul: www.cariera.isjbrasov.ro/ IMPORTANT! Informaţiile prezentate în această broșură se pot modifica în cursul timpului, așa că asiguraţi-vă ca urmăriţi în permanenţă pagina web și reţelele de socializare pentru a fi la curent cu noutăţile!

a


Școala Profesională Domeniul Mecanică c c c c c c c c c c

Operatori la Mașini cu Comandă Numerică Sculer Matriţer Sudor Lăcătuș Construcţii Metalice și Utilaj Tehnologic Lăcătuș Construcţii Structuri Aeronave Mecanic Auto Mecanic pentru Utilaje și Instalaţii în Industrie Frezor / Rabotor / Mortezor Strungar Tinichigiu Vopsitor Auto

Domeniul Comerţ c c c c c c

Domeniul Industria Alimentară c c c

Domeniul Electromecanică c

Electromecanic Utilaje și Instalaţii Industriale

Domeniul Electric c c c

Electrician aparate și Echipamente Electrice și Energetice Confecţioner Produse Electrotehnice Electrician Exploatare Joasă Tensiune

Domeniul Construcţii, Instalaţii și Lucrări Publice c c c c c

Constructor Structuri Monolite Instalator Instalaţii de Încălzire Centrală Instalator Instalaţii Tehnico Sanitare și de Gaze Zidar / Pietrar / Tencuitor Zugrav / Ipsosar / Vopsitor / Tapetar

Comerciant / Vânzător Domeniul Turism și Alimentaţie Bucătar Cofetar - Patiser Lucrător Hotelier Ospătar (Chelner) / Vânzator în Unităţi de Alimentaţie Brutar / Patiser / Preparator Produse Făinoase Preparator Produse din Carne și Pește Preparator Produse din Lapte

Domeniul Agricultură c

Horticultor

Domeniul Fabricarea Produselor din Lemn c c

Tâmplar Universal Operator la Producerea Semifabricatelor pe bază de lemn

Domeniul Chimie Industrială c

Operator Fabricarea și Prelucrarea Polimerilor

Domeniul Industrie Textilă și Pielărie c c c

Marochiner Confecţioner Produse Textile Confecţioner Articole din Piele și Înlocuitori

Filiera Tehnologică Domeniul Electromecanică mașini, utilaje, instalaţii c

Tehnician Aviaţie

Domeniul Electronică Automatizări c c c

Tehnician de Telecomunicaţii Tehnician în Automatizări Tehnician Operator Tehnică de Calcul

Domeniul Construcţii, Instalaţii și Lucrări Publice c

Domeniul Mecanică c c c c c

Domeniul Electric c

Tehnician în Instalaţii Electrice

Tehnician Desenator pentru Construcţii și Instalaţii

Tehnician Mecatronist Tehnician Mecanic pentru Întreţinere și Reparaţii Tehnician Prelucrări Mecanice Tehnician Prelucrări pe Mașini cu Comandă Numerică Tehnician Proiectant CAD

b


Filiera Tehnologică Domeniul Economic c c

Tehnician în Administraţie Tehnician în Activităţi Economice

Domeniul Comerţ c c

Tehnician în Achiziţii și Contractări Tehnician în Activităţi de Comerţ

Domeniul Fabricarea Produselor din Lemn c c

Tehnician în Prelucrarea Lemnului Tehnician Designer Mobilă și Amenajări Interioare

Domeniul Estetica și igiena corpului omenesc c

Coafor / Stilist

Domeniul Turism și alimentaţie

Domeniul Industrie Textilă și Pielărie

Tehnician în Hotelărie c Tehnician în Turism c Organizator Banqueting c Tehnician în Gastronomie c Tehnician în Industria Alimentară c Tehnician Analize Produse Alimentare

c

c

Domeniul Agricultură c c

Tehnician Designer Vestimentar

Domeniul Chimie Industrială c

Tehnician Chimist de Laborator

Domeniul Producţie Media c

Tehnician Producţie Film și Televiziune

Tehnician în Agroturism Tehnician Veterinar

Domeniul Protecţia Mediului Tehnician Ecolog și Protecţia Calităţii Mediului

a

c

Domeniul Silvicultură c

Tehnician în Silvicultură și Exploatări Forestiere

Filiera Teoretică Profil Real

Profil Uman

Matematică - Informatică c Știinţe ale Naturii c Știinţe ale Naturii Bilingv

c

c

Filologie Filologie Bilingv c Știinţe Sociale c Știinţe Sociale Bilingv c


Filiera Vocaţională Domeniul Pedagogic c

Învăţător / Educatoare

Domeniul Sportiv c

Instructor Sportiv

Domeniul Arhitectură, arte ambientale și design c

Desenator Tehnic pentru Arhitectură și Design

Domeniul Muzică c Muzică Studii Teoretice c Instrumentele Orchestrei / Chitară c Pian / Orgă

Domeniul Teologic c

Teologie Ortodoxă

Domeniul Artistic c

Tehnician Pentru Tehnici Artistice

Învăţământ Special Domeniul Turism și alimentaţie c

Bucătar

Domeniul Estetica și igiena corpului omenesc c

Frizer / Coafor / Manichiurist /Pedichiurist

Domeniul Industrie Textilă și Pielărie c c

Confecţioner Articole din Piele și Înlocuitori Confecţioner Produse Textile

Domeniul Fabricarea Produselor din Lemn c

Tâmplar Universal

Domeniul Mecanică c

Tinichigiu Vopsitor Auto



Resursele umane, precum cele naturale sunt, de cele mai multe ori adânc îngropate. În fiecare instituţie sau organizaţie, există o diversitate de talente, de abilităţi și competenţe nedescoperite. Oamenii care constituie organizaţiile provin dintr-o varietate de medii și au diferite profiluri, dar de cele mai multe ori, ei sunt percepuţi prin prisma cerinţelor specifice locului de muncă și prin cea a pregătirii profesionale. În decursul carierei profesionale am întâlnit oameni care nu erau mulţumiţi de activitatea pe care o desfășurau. Nu aceasta le era menirea! Totodată am întâlnit și oameni cărora le plăcea munca lor și nu ar fi schimbat-o cu nimic altceva. Aceștia, sunt în elementul lor pentru că realizează o activitate pentru care au o aptitudine naturală, iar acest lucru poate fi valabil în orice domeniu ... Esenţa diversităţii constă tocmai în faptul că oamenii se pricep foarte bine la o sumedenie de lucruri foarte diferite, dar, ”a fi priceput” într-un domeniu nu este suficient!

A fi în elementul tău - nu se referă la aptitudini, ci înseamnă că ești pasionat de munca pe care o desfășori! Înseamnă că ceea ce faci te reprezintă, că te identifici cu microuniversul în care muncești. Astfel, ai acces la propria energie naturală și la sinele tău cel mai adînc, cu alte cuvinte ești în armonie cu fiinţa ta! Acest lucru îl doresc celor care au în mâinile lor broșura de faţă! În speranţa că acest ghid de orientare profesională îi va ajuta pe absolvenţii învăţământului gimnazial să se orienteze corect în alegerea drumului spre o profesie, în concordanţă cu pasiunile și aptitudinile descoperite, echipa Inspectoratului Școlar Judeţean Brașov vă urează succes!

Inspector Școlar General, Prof. Ariana Bucur


Asociația DWK Fit for Future DWK Fit For Future a luat naștere în anul 2012 la inițiativa Asociației DWK-Clubul Economic German Brașov cu scopul de a promova educația formală și nonformală a tinerilor din regiunea Brașov. Astfel, în anul 2012 a fost înființată Școala Profesională Germană Kronstadt - SPGK, prima școală profesională în sistem dual din România. 12 companii din regiunea Brașov, în strânsă colaborare cu autoritățile locale și cu ministerul educației, au pus bazele acestui proiect de succes: Schaeffler Romania, Caditec Automation, Elmas, Dräxlmaier Sisteme Tehnice, Stabilus România, Hutchinson, Preh România, Premium Aerotec, HIB Rolem, Lingemann Beschaffungssysteme, Ramoss și Rege Automotive. Ulterior s-au alăturat și firmele Continental Powertrain, Kronospan Romania, Euro Est Turbo Center și SchulteSchmidt. Implicarea activă a companiilor de prestigiu în dezvoltarea şcolii sprijină asigurarea forţei de muncă pe termen mediu şi lung, dar, mai mult decât atât, contribuie la viaţa comunităţii locale, susţinând proiecte cu impact pozitiv pe termen lung pentru Braşov. Din echipa de dezvoltare a şcolii fac parte profesionişti cu know-how în domeniu, care contribuie la dezvoltarea învățământului profesional în sistem dual şi la nivel naţional.


Școala Profesională Germană Kronstadt Școala Profesională Germană Kronstadt din Brașov este prima școală profesională în sistem dual german din România, fondată în 2012. Cu susținerea a 16 companii de renume mondial din regiunea Brașovului, școala oferă elevilor o formare profesională sub îndrumarea atentă a companiilor. Tinerii învață meserii tehnice căutate pe piața muncii, în condițiile cele mai moderne și performante. După 3 ani de pregătire preponderent practică, elevii ies de pe băncile școlii cu competențele necesare pentru a începe o carieră profesională, având prioritate la angajare în cadrul firmelor partenere. Şcoala Profesională Germană Kronstadt este o instituţie ce devine, pe zi ce trece, un punct de reper pentru ceea ce înseamnă procesul de relansare a învăţământului profesional şi tehnic. AVANTAJE

PENTRU CINE

• Alternativă de succes la învățământul liceal, adaptată cerințelor actuale ale pieței muncii

• •

• Școală modernă cu dotări la standarde europene • Meserii căutate de companii de renume • Accent pe pregătirea practică, desfășurată în cadrul companiilor • Prioritate la angajare după absolvire • Posibilitatea continuării studiilor pentru obținerea diplomei de bacalaureat

Pentru absolvenți de clasa a VIII-a Durată de pregătire: 3 ani


Schaeffler România Aleea Schaeffler nr.3 507055 Cristian, Braşov, România www.schaeffler.ro

Tel: +40 268 505863 Fax: +40 268 505054 E-mail: ISB-CentruFormare@schaeffler.com

Grupul Schaeffler cu cele trei mărci ale sale, INA, LuK, şi FAG este un furnizor renumit pentru industria auto şi unul dintre liderii mondiali în producţia de rulmenţi cu peste 170 de locaţii în 50 de ţări. Înfiinţată în anul 2002, Schaeffler România are în prezent 4000 de angajaţi şi este una dintre cele mai mari investiţii ale Grupului. Schaeffler România, inițiatorul Școlii Kronstadt, a recunoscut nevoia învățământului profesional și contribuie în continuare la dezvoltarea ei la cele mai înalte standarde. Peste jumătate din elevii școlii profesionale învață la Schaeffler România în unul dintre cele mai bine dotate centre de formare din țară, îndrumați de o echipă de profesioniști. Tinerii motivați care doresc să-și asigure o formare profesională de viitor alături de o companie puternică, sunt așteptați la Schaeffler România!

Opţiuni meserii • Operator CNC • Electromecanic • Sculer matriţer


Stabilus DN 11, km 5+863 507190 Sânpetru, Braşov, România www.stabilus.com

Tel: +40 372 384100 Fax: +40 268 309107 E-mail: resurse.umane@stabilus.com

Înfiinţat în anul 1934, STABILUS este lider de piaţă în domeniul arcurilor pe gaz şi a amortizoarelor hidraulice. Întreprinderea cu sediul central în Koblenz, Germania, are peste 3000 de angajaţi în cele 9 locaţii de producţie din 10 ţări pe 5 continente. Producţia anuală Stabilus la nivel mondial este de peste 100 Mil. de arcuri pe gaz şi unităţi de produse în peste 15.000 variaţiuni. Stabilus Romania este prezentă pe piaţa românească din 2005 având peste 1000 de angajati în cele două locații de producție din Brașov. Stabilus Romania s-a alăturat proiectului SPGK din nevoia de a obţine personal calificat şi implicit pentru a îşi forma viitorii angajaţi. În compania noastră elevii îşi desfăşoară practica în meseriile de prelucrare prin aşchiere, respectiv electromecanică. Considerăm că acest cadru este deosebit de favorabil atât pentru elev, care are şansa să înveţe o meserie de viitor, cât şi pentru companie, care îi va asigura acestuia un loc de munca la finalizarea ciclului de pregătire.

Opţiuni meserii • Operator CNC • Electromecanic • Sudor


Preh România Str. Aeroportului Nr. 6 Hala H5, Locația 1 507075 Ghimbav, Brașov, România www.preh.com

Tel: +40 268 403100 Fax: +40 268 403 101 E-mail: hr@preh.ro

Grupul Preh a fost întotdeauna caracterizat de inventivitate, oferind un maxim de flexibilitate și viteză în dezvoltarea și personalizarea produselor. Din 2009 grupul s-a extins în România, axându-și producția pe comutatoare multifuncționale pentru volan și pentru sisteme de reglaj climatizare pentru producători lideri de piață, precum Volkswagen, Skoda, Audi, BMW, Daimler și Porsche. Construirea unei cariere de succes începe cu alegerea școlii pe care dorești să o urmezi. Preh România s-a implicat în proiectul Școlii Profesionale Germane Kronstadt încă de la început, susținând meseria de electromecanic. Elevii noștri beneficiază de atenția noastră permanentă, personal calificat și spațiu special pentru desfășurarea activităților practice.

Opţiuni meserii • Electromecanic


Premium AEROTEC România Str. Aeroportului, nr. 9 507075 Ghimbav, Braşov, România www.premium-aerotec.com

Tel: + 40 (0) 368 081 002 Fax: + 40 (0) 368 081 010 E-mail: brasov.personal@premium-aerotec.com

Premium AEROTEC, o compania germană, divizie a grupului Airbus, este cel mai important producător european de aerostructuri civile şi militare. Cu sediul central în Augsburg- Germania, compania înregistrează un număr de peste 9000 de angajaţi în cele 5 locaţii de producţie: Braşov – România, Augsburg, Bremen, Nordenham şi Varel – Germania. În 2010, Premium AEROTEC a extins capacitatea de producţie, construind fabrica din Braşov, a cărei activitate de bază este producţia şi asamblarea de structuri pentru aeronave realizate din materiale compozite din metal și fibră de carbon. Premium AEROTEC SRL se află în continuă dezvoltare, plănuind ca până la finele anului curent să aibă un număr de aproximativ 950 de angajaţi. Premium AEROTEC SRL doreşte să pregătească viitorii angajaţi încă din perioada învăţământului preuniversitar, astfel încât aceştia să deţină în momentul angajării nivelul necesar de calificare. Proiectul oferă elevilor şansa de a lucra într-un mediu profesional, pregătire practică pentru un acces mai rapid la un loc de muncă şi, implicit, independenţă financiară.

Opţiuni meserii • Operator CNC • Sculer matriţer


DTR DRAEXLMAIER Sisteme Tehnice Romania Str. Grădinarilor Nr. 29 505100 Codlea, Braşov, România www.draexlmaier.ro

Tel: +40 372 686 133 E-mail: chiriac.ionela@draexlmaier.de

DRAEXLMAIER Group este lider mondial în furnizarea de sisteme pentru industria auto, cu o istorie ce datează din 1958. Construim vehiculele viitorului alături de cele mai mari nume din industria auto mondială, livrând produse pentru mărci de renume precum: Audi, BMW, Jaguar, Maserati sau Mercedes-Benz. DRAEXLMAIER se află în TOP 100 furnizori de componente auto din lume, având mai mult de 55.000 de angajați în cele peste 60 de locații amplasate pe patru continente. În România, DRAEXLMAIER Group este unul dintre cei mai mari angajatori din țară, cu 15.000 de colegi. DRAEXLMAIER Brașov s-a alăturat proiectului Școala Profesională din dorința de a dezvolta viitorii specialiști.Ne bucurăm că cei mai mulți dintre absolvenții susținuți de noi au decis să ni se alăture și ne dorim, în continuare, să creștem echipa.Vino și TU!

Opţiuni meserii • Operator CNC • Electromecanic • Sculer matriţer • Confecţioner articole din piele şi înlocuitori (in viitor Decoratori interioare auto)


KRONOSPAN Romania Str. Strunga Mieilor nr. 1 500482, Braşov, România www.kronospan-express.com

Tel: +40 (0) 268 408 700 Fax: +40 (0) 268 408 702 E-mail: office.brasov@kronospan.ro

Grupul Kronospan este cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn din lume, cu peste 14.000 de angajaţi în 41 de locaţii din 26 de ţări. În România am investit peste 600 de milioane de Euro în fabricile de la Braşov şi Sebeş, unităţi de producţie dotate cu ultimele tehnologii din domeniul industriei lemnului. Kronospan înseamnă excelenţă în prelucrarea lemnului, produse de înaltă calitate, ce au o gamă largă de utilizări în construcţii, industria mobilei şi cea a amenajărilor interioare. Fiind o companie dinamică, în dezvoltare permanentă, fundamentul succesului nostru îl reprezintă angajaţii talentaţi şi loiali, pe care îi încurajăm şi îi susţinem să devină în fiecare zi mai buni în ceea ce fac. Considerăm că este deosebit de important să investim în viitorul nostru şi, din dorinţa de a avea specialişti bine pregătiţi, am decis să sprijinim proiectul “Şcoala Profesională Germană Kronstadt”. Astfel, în acest an vom avea disponibile 2 locuri de practică pentru calificările de “Electromecanic utilaje şi instalaţii industriale” (1 loc) și “Operator la mașini cu comandă numerică” (1 loc). La finalizarea studiilor, elevii vor avea posibilitatea de angajare în cadrul companiei Kronospan.

Opţiuni meserii • Operator CNC • Electromecanic


REGE Automotive Brasov Str. Poienelor nr. 5 500419 Braşov, România www.rege.de

Tel: +40 371 502 130 E-mail: koencaal@rege.de

Fabricile REGE ca parte din Grupul AMTEK se disting ca furnizor de prim rang din domeniul prelucrărilor mecanice pentru industria auto şi furnizorii acesteia. Înfiinţată în anul 2006, REGE Automotive Braşov SRL, avand peste 200 de angajati produce în Braşov blocuri de supape - ABS pentru industria automobilistică şi constructoare de maşini. Alege REGE-le! De ce? - avem poziţie strategică – suntem în Braşov, la ieşire spre Bucureşti - avem îndrumători de practică pricepuţi, care se ocupă de tine - ai contact cu mulți tineri Te vei simţi ca într-o familie!

Opţiuni meserii • Operator CNC


HIB Rolem Str. Gării nr 25 505100 Codlea, Braşov, România www.hib-solutions.com

Tel: +40 268 507134 Fax: +40 268 507398 E-mail: roxana.munteanu@hib-solutions.com

Firma Rolem, parte a grupului NBHX, asigură producţia de maximă precizie şi calitate a ornamentelor din lemn nobil, care decorează interioarele maşinilor din gama premium. Înfiinţată în anul 1994, ca parte a Grupului Daimler Benz, Rolem are în prezent aproximativ 1300 de angajaţi şi se află în plină expansiune şi dezvoltare. Cunoștințele despre speciile şi finisajele din lemn, care reprezintă competențele de bază ale Rolem, aduc furnirele la viaţă atunci când sunt valorificate de o serie de procese de prelucrare și finisare, cum ar fibăiţuirea, colorarea, lăcuirea și lustruirea. În producţia de elemente decorative din lemn, manufacturarea se împleteşte perfect cu realitatea industrială pentru a crea piese care conferă oricărui interior de maşină un aer nobil și special.

Opţiuni meserii • Operator CNC • Electromecanic • Sculer matriţer


Continental Powertrain Romania Str. Herman Oberth nr. 23 507075, Ghimbav, Brașov www.romania.careers-continental.

Tel: +40 374 359 902 Fax: +40 374 359 311 E-mail: Emanuela.Sterian@ continental-corporation.com

Unitatea de producție din Brașov a fost inaugurată în anul 2013 și produce atât pompe de alimentare cu combustibil cât și unități de alimentare cu combustibil. Soluții inovatoare, cum ar fipompele bazate pe cerere de combustibil fără perii (de asemenea, fabricate în Brașov) aduc o contribuție majoră ridicând eficiența energetică și, prin urmare, reducând emisiile de CO2 ale unei mașini. Compania a investit 40 de milioane de euro în fabrica ultra - modernă, unde personalul este în continuă creștere. O clădire cu tehnologie de ultimă oră, ce garantează un standard de calitate de top și asigură o competitivitate pe termen lung, o unitate cu producție ultra-flexibilă. Continental Powertrain Romania S.R.L. este principala platformă de producție din Europa, unitate comercială Fuel & Exhaust Management și componentă a diviziei Powertrain. Activă pe piața recrutărilor de personal, compania estimeaza ca la finalul anului 2016 sa ajunga la un efectiv de aproximativ 1100 de angajati, de la 950 cati existau in decembrie 2015.

Opţiuni meserii • Operator CNC • Electromecanic • Sculer matriţer


Hutchinson DN 73, Km 128-150 507055 Cristian, România www.hutchinsonworldwide.com

Tel : +40 268 407000 Fax : +40 268 407009

Grupul HUTCHINSON, companie a Grupului petrolier TOTAL - unul dintre liderii mondiali în industria cauciucului. Compania franceză Hutchinson din Brașov, a fost înființată în anul 2007 și se află în continuă dezvoltare. Producem piese pentru industria auto și pentru industria aeronautică pentru diverse aplicații de etanșeizare, izolare fonică și antivibrații: Piese din cauciuc, cauciuc cu/fără inserții metalice, spumă poliuretanică și carbon & fibră de sticlă. Hutchinson face parte din proiectul Școala Germană Kronstadt prin care urmărește pregătirea viitorilor angajați. Compania dorește să investească în tineri interesați să învețe o meserie cerută pe piață, oferindu-le acces la un loc de muncă, siguranță, independență, perspectivă și posibilitate de dezvoltare.

Opţiuni meserii • Sculer matriţer • Confecţioner articole din piele


Ramoss Com Str. Ecaterina Teodoroiu, Nr.38 Braşov, România www.ramoss.ro

Tel: +40 268 440.344 int 35 Mobil : +40 749549358 E-mail : export@ramoss.ro

S.C. RAMOSS COM S.R.L. este o firmă cu capital integral privat înfiinţată în anul 1994 şi are ca obiect de activitate execuţia şi livrarea de produse mecanice. Executăm la comandă şi livrăm la clienţi acasă, elemente şi componente mecanice, ansamble şi subansamble, dispozitive în regim de unicate şi serii mici, după documentaţia clientului. Suntem specializaţi în execuţia pieselor din aluminiu şi inox precum şi din alte oţeluri pe maşini CNC şi universale. Dispunem de o dotare tehnică modernă, de forţă de muncă bine calificată şi de experienţă. Avem implementat sistemul de management al calităţii ISO 9001:2000 şi toată producţia noastră este destinată exportului în Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Anglia, Austria. Viziunea noastră se numește: „Creştere prin calitate”

Opţiuni meserii • Operator CNC • Sculer matriţer


Caditec Calea Feldioarei 75C Brasov 500483 www.caditec.ro

Tel: 0268 310 864 Fax: 0268 306 166

CADITEC este o companie specializată în design-ul și dezvoltarea de produse și dispozitive pentru industria Automotive. Compania noastră oferă, de asemenea, și soluții de cea mai bună calitate în domeniul automatizării (design electric, pneumatic și hidraulic, programare PLC & HMI, robotică, asamblare/testare, service și mentenanță). Dorim să integrăm cât mai mulți tineri motivați care vor să învețe o meserie de viitor, oferindu-le acces la stagii de pregătire practică atractive și facilitându-le totodată calea spre o carieră profesională de succes.

Opţiuni meserii • Electromecanic


Hawema Tooling Calea Feldioarei 75C Brasov 500483 www.hawema-tooling.ro

Tel: 0268 310 864 Fax: 0268 306 166

Hawema Tooling execută pe baza desenelor de execuție, a modelelor CAD, tehnologii de execuție, programe de uzinare, piese de schimb, dispozitive de prindere, partea mecanică a Stațiilor de automatizare. Clienții noștri sunt firme foarte cunoscute de pe piața germană, firme care asigură 90% din producția noastră. În momentul de față se investește masiv în achiziționarea de utilaje performante, acțiune care ne va permite să avem o producție și o competitivitate calitativă ridicată.

Opţiuni meserii • Operator CNC • Sculer matriţer


Schulte & Schmidt România Str. Alunului, nr. 10 500483 Brașov, România www.schulte-schmidt.ro

Tel : +40 368 451095 Fax : +40 368 451095 E-mail: Eoffice@schulte-schmidt.ro

Fondată în 2007 cu capital mixt roman-german și orientată către nevoile clienților, Schulte & Schmidt România oferă soluții complete în domeniul turnării și prelucrării aliajelor din aluminiu. Având acces la experiența și expertiza tehnică de peste 60 de ani în domeniu, a firmei germane Schulte & Schmidt Gmb & Co. KG, implementăm și dezvoltăm piese și subansamble pentru industria automotive (carcase pentru alternator și motoare electrice, componente pentru sistemul de frânare). Dorim să oferim elevilor din Școala Profesională Germană Kronstadt, formarea practică necesară unei meserii de viitor și posibilitatea de a fiun profesionist în cadrul Schulte & Schmidt România.

Opţiuni meserii • Operator CNC • Electromecanic • Sculer matriţer


Turbo Center Str. Nucului, nr. 28 500306, Brașov www.turbocenter.ro

tel: 0268 338 130 fax: 0268 338 130 E-mail: office@turbocenter.ro

SC EURO EST TURBO CENTER SRL Brașov, s-a lansat pe piața românească în anul 2002, continuând activitatea firmei PADA TURBO SRL înființată în anul 1993. Capitalul firmei este 100% românesc și are ca obiect de activitate comercializarea și recondiționarea turbosuflantelor pentru autoturisme, camioane, utilaje s.a. Dezvoltarea tehnologiei motoarelor a stimulat apariția unei activități profesioniste de întreținere, verificare și înlocuire a turbosuflantelor, oportunitate de care a beneficiat Euro Est Turbo Center în lansarea unei game complete de servicii, bazate pe un personal competent și pe produse de înaltă clasă. Pentru a furniza clienților servicii complete și de un înalt profesionalism, Euro Est Turbo Center a încheiat relații de parteneriat cu două dintre cele mai importante firme din domeniu la nivel mondial: Cumminis Turbo Technologies și BorgWargner Turbo Systems. Datorită politicii companiei de dezvoltare continuă s-au realizat investiții atât de ordin material cât și destinate instruirii personalului pentru a se putea implementa cu succes Know-How-ul pus la dispoziție de către partenerii firmei.

Opţiuni meserii • Operator CNC • Sculer matriţer


Lingemann Beschaffungssysteme SRL Str. Depozitelor nr. 4, cod postal 505100 Codlea, Brasov www.lingemann.com

Tel: +40 (0)268 250703 Fax: +40 (0)268 250704 E-mail: info@lingemann.ro

Lingemann Beschaffungssysteme S.R.L. face parte din grupul de firme Lingemann înființat în anul 1948. Filiala din România a fost deschisă în anul 2008 și are ca obiect principal de activitate aprovizionarea integrată cu articole non-production la nivel industrial. Asigurăm consultanță, sourcing, depozitare și logistică toate acestea ducând la reduceri substanțiale de costuri pentru clienții nostri. Principala noastră misiune este dezvoltarea unui sistem integrat de logistică, eficient și moral.

Opţiuni meserii • Operator logistică • Specialist achiziţii


Școala Profesională


De ce să alegi Școala Profesională? c Educaţia și formarea profesională îţi oferă cursuri de

formare acreditate și locuri de muncă legate de abilităţile tale tehnice. c Acesta acoperă un număr mare de cariere și specializări

cum ar fi: meseriile tehnice, munca de birou, vânzarea cu amănuntul, industria hotelieră și alimentară. c După promovarea examenului de certificare a calificării

profesionale, vei dobândi un Certificat de calificare profesională şi un Supliment descriptiv al certificatului, conform Europass. c Dacă dorești continuarea studiilor, poţi urma cursurile

învăţământului liceal. (vezi pag......) c Statul susţine învăţământul profesional prin burse speciale.

44

1232

34

11

clase

locuri

specializări

domenii


OPERATOR LA MAŞINI CU COMANDĂ NUMERICĂ Ce înveţi?

Unităţi școlare c Școala Profesională Germană 'Kronstadt'

Brașov c Colegiul Tehnic 'Mircea Cristea' Brașov c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi'

Codlea c Colegiul 'Aurel Vijoli' Făgăraș c Liceul Tehnologic 'Malaxa' Zărnești

Școala Profesională Domeniul Mecanică

b Pregătești materialele, sculele, dispozitivele necesare pentru prelucrări pe CNC Utilizezi documentaţia tehnică specifică b calificării b Prelucrezi piese la mașini cu comandă numerică conform instrucţiunilor și specificaţiilor tehnice Măsori și verifici piesele folosind b instrumente de măsură, conform cerinţelor și specificaţiilor tehnice Te asiguri că toate piesele executate b îndeplinesc condiţiile de calitate și specificaţiile tehnice b Desfășori activităţi de mentenanţă ale mașinilor cu comandă numerică


Care sunt beneficiile tale? a Acumulezi experienţă practică la compania aleasă de tine a Lucrezi cu tehnologii moderne a Utilizezi softuri de programare și simulare a prelucrărilor pe MUCN a Obţii mai rapid un loc de muncă și ai salariu mai devreme decât colegii tăi, care optează pentru bacalaureat a Existenţa în judeţul Brașov a unei mari cereri de forţă de muncă pe acest domeniu

Ce job poţi avea? a a a a

Operator la mașini cu comandă numerică Strungar Frezor-rabotor-mortezor Rectificator

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificările: Tehnician mecatronist, Tehnician operator mașini cu comandă numerică, Tehnician mecanic pentru întreţinere și reparaţii, Tehnician prelucrări mecanice, Tehnician proiectant CAD Învăţământ superior: - Facultatea de Inginerie Tehnologică, Facultatea de Mecanică Cursuri de formare continuă / specializare ce îţi asigură dezvoltarea profesională și personală

Posibili angajatori a a a a a a a a a a a

SCHAEFFLER ROMÂNIA STABILUS ROMÂNIA REGE Automotive Brașov CONTINENTAL POWERTRAIN ROMÂNIA SRL RAMOSS COM Premium AEROTEC SRL SCHULTE & SCHMIDT DTR Draexlmaier Sisteme Tehnice România EURO EST TURBO CENTER KRONOSPAN ROMÂNIA HAWEMA TOOLING

solvenţilor

Impresii ale ab

minat școala imediat ce am ter ,,M-am angajat tică și sunt foarte ac pr ut făc de am chiar la firma un mulţumit.” cesară forţa în care nu este ne ,,Este o meserie i o mașină cu eșt os fol să i ar să ști fizică; trebuie do en. Nimic mai cre hs uc to toane sau un panou de bu simplu!”


SCULER MATRIŢER

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Școala Profesională Germană 'Kronstadt'

Brașov

Școala Profesională Domeniul Mecanică

b Execuţi lucrări de ajustare, găurire, filetare, tușare a pieselor componente dintr-un dispozitiv de orice complexitate, matriţă, ștanţă, model metalic complex, în vederea asamblării b Depistezi defecte de exploatare ale dispozitivelor, matriţelor, ștanţelor, sculelor combinate și a altor ansambluri ce ţi se prezintă spre recondiţionare b Ajustezi și montezi sculele, verificatoarele, matriţele de decupat, presat la rece și la cald b Execuţi probele funcţionale și de omologare a sculelor și dispozitivelor de verificare realizate


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Obţii mai rapid un loc de muncă și ai salariu mai devreme decât colegii tăi, care optează pentru bacalaureat a Acumulezi experienţă practică la compania aleasă de tine a Competenţele dobândite pot fi transferate către alte calificări înrudite (prelucrător prin așchiere, operator la mașini cu comandă numerică)

a SCHAEFFLER ROMÂNIA a CONTINENTAL POWERTRAIN ROMÂNIA SRL a DTR Draexlmaier Sisteme Tehnice România a Premium AEROTEC SRL a HIB Rolem a HUTCHINSON a EURO EST TURBO CENTER a HAWEMA TOOLING a SCHULTE & SCHMIDT

Ce job poţi avea? a Sculer – matriţer a Mecanic întreţinere a Reglor

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificările: Tehnician mecatronist, Tehnician operator mașini cu comandă numerică, Tehnician mecanic pentru întreţinere și reparaţii, Tehnician prelucrări mecanice, Tehnician proiectant CAD Învăţământ postliceal - calificările: Tehnician tehnolog mecanic, Tehnician mecanic în construcţia de mașini, Tehnician operator la mașini cu comandă numerică Învăţământ superior: orice facultate în domeniul știinţelor inginerești

solvenţilor

Impresii ale ab

ră că am ales nt tot mai mând „Pe zi ce trece su e o activitate pe Est r. iţe atr -m meseria de sculer numai pentru cere, pretabilă nu care o fac cu plă re face apel la iza ial ec sp stă acea băieţi, deoarece .” ate vit ati cre ecizie și rigurozitate, pr


SUDOR

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Școala Profesională Germană 'Kronstadt'

Brașov c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele c Colegiul Tehnic 'Alexandru Bărbat'

Victoria

Școala Profesională Domeniul Mecanică

b Pregătești și verifici aparatele de sudură b Pregătești piesele ce urmează a fi sudate b Stabilești și reglezi tensiunea/intensitatea curentului electric în funcţie de materialele cu care lucrezi Aplici suduri utilizând metale b incandescente, torţe de sudură sau echipament electric-ultrasonic b Examinezi sudurile pentru a depista defectele și a le remedia


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Obţii mai rapid un loc de muncă și ai salariu mai devreme decât colegii tăi, care optează pentru bacalaureat a Acumulezi experienţă practică la compania aleasă de tine și înveţi utilizând tehnologii moderne a Dobâdești cunoștinţe din diferite domenii: știinţa materialelor, chimie, tehnologia materialelor a Siguranţa unui loc de muncă după absolvire și certificare, având în vedere oferta locurilor de muncă din domeniu

a STABILUS ROMÂNIA a SCHAEFFLER ROMÂNIA a HUTCHINSON

Ce job poţi avea? a Sudor a Lăcătuş mecanică structuri a Mecanic prelucrări la cald

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificările: Tehnician mecanic pentru întreţinere și reparaţii, Tehnician prelucrări la cald Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician tehnolog mecanic Învăţământ superior: - Facultatea de Știinţa și Ingineria materialelor

solvenţilor

Impresii ale ab

l utată, iar faptu r este foarte că n. bu i ma „Meseria de sudo ce în ă să devin din ce acesta mă oblig iozitatea sunt tivă, precizia și ser Atenţia distribu pentru a deveni ză ba de le iţii nd câteva dintre co meniu.” bun în acest do


LĂCĂTUȘ CONSTRUCŢII METALICE ȘI UTILAJ TEHNOLOGIC Ce înveţi? b Întocmești documentaţia tehnică privind prelucrarea structurilor metalice b Întocmești fișele tehnologice, citești documentaţia tehnică privind executarea reperelor, ansamblelor și a structurilor metalice

Unităţi școlare c Colegiul 'Aurel

Vijoli' Făgăraș

Școala Profesională Domeniul Mecanică

b Utilizezi echipamentele de proces folosite în instalaţiile industriale b Execuţi operaţii de fabricare a componentelor care alcătuiesc utilajele tehnologice și construcţiile metalice b Alegi varianta optimă de realizare a structurilor metalice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Realizarea unei game largi de produse metalice a Asigurarea atât a unei pregătiri teoretice cât și a uneia de specialitate prin studiul unor discipline specifice și prin instruire practică a Dobândirea competenţelor antreprenoriale, alături de cele profesionale, îţi oferă posibilitatea deschiderii unui atelier propriu

a a a a a a

NTN-SNR RULMENTI UPRUC TPA UPRUC CTR AWFIX BOGROM SERVICE FENEC RUBBER EASTERN EUROPE

Ce job poţi avea? a a a a a a

Lăcătuș mecanic Lăcătuș structuri metalice Mecanic de întreţinere și reparaţii Prelucrător la cald, forjor Prelucrător la rece, ștanţe, matriţe Lăcătuș montator

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificările: Tehnician mecanic pentru întreţinere și reparaţii, Tehnician prelucrări mecanice, Tehnician prelucrări pe mașini cu comandă numerică Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician tehnolog mecanic Învăţământ superior: - Facultăţi din domeniul tehnic

solvenţilor

Impresii ale ab

stă calificare că am ales acea „Sunt bucuros profil unde deja de me fir în ă actic deoarece fac pr ăţat foarte înv am și ă echip mă simt parte din multe.”


LĂCĂTUŞ CONSTRUCŢII STRUCTURI AERONAVE

Ce înveţi? b Execuţi piese simple din structura aeronavelor b Efectuezi lucrări de întreţinere a aeronavelor b Realizezi subansamble şi ansamble din structura aeronavelor

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic 'Transilvania' Brașov

Școala Profesională Domeniul Mecanică

b Aplici tehnologii specifice industriei aeronautice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Acces la tehnologii de vârf a Posibilitatea dezvoltării profesionale flexibile a Practică în firme de profil din Brașov

a a a a

AIRBUS HELICOPTER Premium AEROTEC SRL IAR Braşov PIESE SUBANSAMBLE AERO Ghimbav

Ce job poţi avea? a Lăcătuș structuri aeronave a Lăcătuș mecanic a Tinichigiu

solvenţilor

Impresii ale ab

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificările: Tehnician aviaţie, Tehnician transporturi Învăţământ postliceal din domeniul mecanic Învăţământ superior: - Facultatea de Mecanică - Facultatea de Transporturi

la asamblarea ant să participi „Este impresion urând!” zb zi ve l săapoi unui elicopter şi


MECANIC AUTO

Ce înveţi? b Identifici defecte folosind tehnici moderne de diagnosticare b Execuţi lucrări de întreţinere a autovehiculelor

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov c Colegiul Tehnic 'Transilvania' Brașov c Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea'

Făgăraș c Liceul Tehnologic Râșnov

Școala Profesională Domeniul Mecanică

b Repari sistemele și instalaţiile autovehiculelor b Manevrezi autovehiculele, conform legislaţiei în vigoare b Evaluezi funcţional, calitativ și cantitativ automobilul


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi instruire practică în service-uri auto moderne fiind la curent cu noutăţile din domeniu a Obţii gratuit permisul de conducere auto, categoriile B şi C a Inserţia facilă pe piaţa muncii ca urmare a extinderii și diversificării parcului auto

a a a a a

LABELL KRITTERS COM WAG VICTORIA GLOBAL SICARO

Ce job poţi avea? a Mecanic auto într-un service auto/atelier de întreţinere și reparaţii auto a Lucrător comercial la standuri cu piese auto a Conducător auto categoria B (taximetrist), C (transportator mărfuri) a Recepţioner service auto

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificarea: Tehnician transporturi Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician transporturi auto interne și internaţionale Învăţământ superior: - Facultatea de Inginerie mecanică – Autovehicule rutiere

solvenţilor

Impresii ale ab

nală pentru că z școala profesio „Am ales să urme în domeniul ice ein tem e noștinţ nducerea și am vrut să am cu co – me ris ază: autotu -am luat mi care mă pasione că tat ora. Sunt încân r-un înt repararea acest ă tic ac ucere și fac pr permisul de cond .” rn de service foarte mo


MECANIC PENTRU UTILAJE ȘI INSTALAŢII ÎN INDUSTRIE Ce înveţi? b Repari și pui în funcţiune mașini, utilaje și instalaţii b Întreţii și repari instalaţii hidraulice și pneumatice b Asamblezi instalaţii pentru conducerea și circulaţia fluidelor

Unităţi școlare c Liceul 'Șt.O.Iosif' Rupea c Colegiul Tehnic 'Alexandru Bărbat'

Victoria

Școala Profesională Domeniul Mecanică

b Înveţi cum să faci întreţinerea mașinilor și utilajelor b Conduci utilajele de ridicat și transport


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Poţi repara o gamă largă de mașini, utilaje și instalaţii a Această calificare asigură atât o pregătire teoretică cât și una de specialitate prin studiul unor discipline specifice și prin instruire practică a Ai posibilitatea deschiderii unui atelier mecanic propriu

a MUATA SRL Rupea

Ce job poţi avea? a Lucrător în domeniul mecanic a Mecanic de întreţinere a Lucrător pe utilaje de transport și ridicat

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificările: Tehnician mecanic pentru întreţinere și reparaţii, Tehnician prelucrări mecanice, Tehnician Transporturi, Tehnician prelucrări pe mașini cu CN Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician mecanic – instalaţii hidropneumatice Învăţământ superior: - Facultăţi din domeniul tehnic - Facultatea de transporturi

solvenţilor

Impresii ale ab

nală pentru a z școala profesio „Am ales să urme l mecanic și a niu me do ru nt a pe dezvolta pasiune id. Desfășor rap i ma t câ ă munc ocupa un loc de tea să mă pu i vo re ca anie la practica la o comp .” lor zarea studii angajez la finali


FREZOR / RABOTOR / MORTEZOR Ce înveţi? b Execuţi diverse piese și lucrări de prelucrare prin frezare b Efectuezi întreţinerea, repararea sau înlocuirea aparatelor cu care lucrezi – discuri și pietre abrazive, freze, dispozitive de fixare și calibrare, șabloane, aparate specifice de măsură și control

Unităţi școlare c Liceul Tehnologic

'Malaxa' Zărnești

b Studiezi documentaţia tehnică pentru a evalua specificaţiile pieselor, pentru a planifica secvenţele de lucru, pentru a stabili uneltele, dispozitivele și materialele necesare b Verifici respectarea normelor de calitate a produselor realizate și remediezi deficienţele apărute

Școala Profesională Domeniul Mecanică


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Acumulezi experienţă practică reală la agenţii economici parteneri ce deţin dotări moderne și utilizează tehnologii noi de prelucrare a Obţii rapid un loc de muncă la societăţi de profil, orientate spre viitor a Te poţi angaja și în același timp, să-ţi continui studiile pentru obţinerea diplomei de bacalaureat și a unei alte calificări superioare din domeniul mecanic

a a a a

BRAINOX ROCA PROD TOHAN S.A. STEEL PROFIL

Ce job poţi avea? a Frezor pe mașini de frezat universale a Frezor CNC a Frezor mașini clasice în orice întreprindere mecanică unde se execută prelucrări pe freze și care deţin mașini unelte cu comandă numerică computerizată sau CNC: strung, freză, mașină de găurit etc. sau toate acestea la un loc

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificările: Tehnician operator mașini cu comandă numerică, Tehnician mecanic pentru întreţinere și reparaţii, Tehnician prelucrări mecanice, Tehnician proiectant CAD Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician operator la mașini cu comandă numerică Învăţământ superior: - orice facultate în domeniul Știinţelor inginerești

solvenţilor

Impresii ale ab

aște desenul bun frezor cuno „Am aflat că un ate lucra și pe po și e nic teh aţii tehnic, are înclin șini.” alte tipuri de ma


STRUNGAR

Ce înveţi? b Planifici și organizezi locul de muncă b Aprovizionezi locul de muncă cu materiale, semifabricate, SDV-uri b Asiguri funcţionarea strungului și a echipamentelor sale

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi'

Codlea c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele c Liceul Tehnologic 'Malaxa' Zărnești

Școala Profesională Domeniul Mecanică

b Realizezi controlul final, depozitarea și expediţia pieselor prelucrate b Efectuezi prelucrări speciale pe strung


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Desfășurarea instruirii practice în firme moderne, dotate cu maşini de ultimă generaţie, aflate în căutare de personal calificat a Absolvirea unui program de studiu într-un domeniu atractiv, care oferă variate posibilităţi de angajare a Posibilitatea de specializare rapidă în utilizarea mașinilor cu comandă numerică a Îţi vei dezvolta precizia și acurateţea în execuţie și creativitatea tehnică

a a a a a

Ce job poţi avea? a Strungar a Prelucrător prin așchiere în ateliere mici și fabrici cu specific tehnologic

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificările: Tehnician operator mașini cu comandă numerică, Tehnician mecanic pentru întreţinere și reparaţii, Tehnician prelucrări mecanice, Tehnician proiectant CAD Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician operator la mașini cu comandă numerică Învăţământ superior: - orice facultate în domeniul Știinţelor Inginerești

ASCO TOOLS POPA SRL EMTECH TERWA ELECTROPRECIZIA ELECTRICAL EQUIPEMENT

solvenţilor

Impresii ale ab

minat școala, imediat ce am ter „M-am angajat practica și sunt rat șu sfă de am de chiar la firma un t!” foarte mulţumi ri speciale și lucrez pe strungu „Am învăţat să i practicii la ări ctu efe l pu tim n performante în p să devin un bu și sper ca în tim diverse ateliere meseriaș.”


TINICHIGIU VOPSITOR AUTO Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov c Colegiul Tehnic 'Transilvania' Brașov c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele

Școala Profesională Domeniul Mecanică

b Identifici defectele şi gradul de uzură al cadrului sau caroseriei automobilelor, folosind metode moderne de diagnosticare b Efectuezi repararea şi întreţinerea sistemelor de acţionare, închidere şi blocare precum şi a cadrului şi caroseriei auto Efectuezi protecţia anticorozivă respectând b estetica automobilului b Efectuezi operaţii de vopsire a caroseriilor conform celor mai moderne tehnologii Manevrezi autovehiculele, conform legislaţiei b în vigoare


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi instruire practică în service-uri auto moderne fiind la curent cu noutăţile din domeniu a Obţii gratuit permisul de conducere auto, categoriile B şi C a Dobândești capacitatea de a lua decizii și de a rezolva probleme specifice locului de muncă, consolidându-ţi atitudinile de corectitudine, respect, încredere în forţele proprii, satisfacţie pentru lucrul bine făcut

a a a a a

GOBLLIN ARBLAST SICARO REGE Automotive Brașov IOIOS

solvenţilor

Ce job poţi avea?

Impresii ale ab

a Tinichigiu-vopsitor auto într-un service auto sau atelier de întreţinere și reparaţii auto a Lucrător comercial la standuri cu piese auto a Conducător auto categoria B (taximetrist), C (transportator mărfuri) a Lucrător distribuţie vopsele și componente – elemente de caroserie a Recepţioner service auto

speciale de lucrez cu utilaje în „Am învăţat să automobilelor lei tab a ire ps curăţare şi vo erse ateliere şi div la ii tic ac pr i timpul efectuări meseriaş.” să devin un bun sper ca în timp lte taine ale ală am aflat mu „După anii de şco scut oameni no cu frumoase. Am acestei meserii să o practic şi au vre seria pe care pasionaţi de me ce rvi -ul unde am de muncă la se am găsit un loc făcut practică.”

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificarea: Tehnician transporturi Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician transporturi auto interne și internaţionale Învăţământ superior: - Inginerie mecanică – Autovehicule rutiere - Atestat de transport marfă


ELECTROMECANIC UTILAJE ȘI INSTALAŢII INDUSTRIALE Ce înveţi? b Asiguri mentenanţa echipamentelor și instalaţiilor din punct de vedere electromecanic și software b Realizezi montaj, service și suport tehnic pentru echipamente industriale

Unităţi școlare c Școala Profesională Germană 'Kronstadt'

Brașov c Colegiul 'Aurel Vijoli' Făgăraș

Școala Profesională Domeniul Electromecanică

b Utilizezi elemente mecanice și de automatizare electronică, hidraulică și pneumatică b Realizezi reglările necesare utilajelor și instalaţiilor pentru atingerea parametrilor stabiliţi pentru lucru


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Dobândirea de competenţe profesionale de bază din domeniul mecanic dar și din domeniul electric, ceea ce îţi lărgește posibilităţile de dezvoltare în carieră a Stagiile de practică din companii îţi permit cunoașterea utilajelor și instalaţiilor industriale moderne precum și dezvoltarea competenţelor de lucru în echipă, comunicare profesională și rezolvarea de probleme a Obţinerea mai rapidă a unui loc de muncă și a salariului, mai devreme decât colegii tăi care optează pentru bacalaureat

a CONTINENTAL POWERTRAIN ROMÂNIA SRL a PREH ROMÂNIA a SCHAEFFLER ROMÂNIA a HIB Rolem a DTR Draexlmaier Sisteme Tehnice România a CADITEC a KRONOSPAN a SCHULTE-SCHMIDT

Ce job poţi avea? a Electromecanic a Mecanic întreţinere şi reparaţii a Orice job în domeniul mentenanţei de utilaje și instalaţii

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificările: Tehnician mecatronist, Tehnician mecanic pentru întreţinere și reparaţii, Tehnician electromecanic Învăţământ postliceal - calificările: Tehnician electronist echipamente de automatizare, Tehnician electronist electronică industrială Învăţământ superior: - Facultăţi din domeniul mecanic sau electric

solvenţilor

Impresii ale ab

echipa de la integrez rapid în r „Am reușit să mă rită cunoștinţelo to da ă nc mu noul meu loc de rienţei din pe ex a și rie teo la solide dobândite companie.” ă desfășurate în stagiile de practic


ELECTRICIAN APARATE ȘI ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ENERGETICE Ce înveţi? b Pregătești procesele tehnologice în domeniul electric b Montezi subansamble din echipamentele electrice b Realizezi instalaţii electrice simple b Întreţii instalaţiile electrice

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic 'Remus Răduleţ' Brașov

Școala Profesională Domeniul Electric

b Întreţii echipamentele electroenergetice, aparate de joasă, medie și înaltă tensiune


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuarea instruirii practice la agenţii economici de prestigiu, în companii multinaţionale a Participarea la stagii de practică în străinătate, prin programul de mobilităţi, Erasmus+ și posibilitatea obţinerii certificatului de calificare Europass Mobility a Posibilitatea dezvoltării personale și profesionale ulterioare, prin urmarea cursurilor liceale sau postliceale în domeniul electric sau domenii conexe

a a a a

Ce job poţi avea? a Electrician în întreprinderi de instalaţii electrice interioare şi exterioare a Electrician mentenanţă electromecanică – automatică echipamente industriale a Electrician în firme de comercializare a aparatelor şi maşinilor electrice a Electrician în firme de exploatare şi întreţinere a aparatelor şi maşinilor electrice a Electrician în întreprinderi de producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice a Electrician specialist autorizat PFA (după trei ani)

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificările: Tehnician în instalaţii electrice, Tehnician în automatizări, Tehnician mecatronist Învăţământ postliceal – calificările: Maistru electrician centrale, instalaţii și reţele electrice Învăţământ superior: - Facultatea de Inginerie electrică și Știinţa calculatoarelor, secţiile: Inginerie electrică, Inginerie electronică și telecomunicaţii, Inginerie de sistem, Mecatronică și robotică, Automatică și informatică aplicată (specializări propuse de Universitatea Transilvania, Brașov)

BENCHMARK ROMÂNIA COBO INTERNATIONAL ICCO SYSTEMS SFEE TRANSILVANIA SUD BRASOV – ELECTRICA FURNIZARE

solvenţilor

Impresii ale ab

mare și i de muncă este „Oferta de locur companii în , ov aș Br în ecial constantă, în sp zvoltare. de de l ţia re poten moderne, cu ma media pe ste pe te stagiar es Salariul meu de i economie.” le! Peste doi an diţia familiei me „Voi continua tra ” re! ce propria afa îmi voi deschide


CONFECŢIONER PRODUSE ELECTROTEHNICE Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele

Școala Profesională Domeniul Electric

b Identifici materialele și aparatele necesare executării instalaţiilor de alimentare b Montezi bobinele electrice urmărind succesiunea etapelor: fixare, executare conexiuni, consolidare și impregnare Asamblezi, după o schemă electrică, b echipamentele electrice și electronice pentru a obţine produse finite funcţionale Realizezi cablaje pentru diverse aparate și b mașini b Efectuezi încercările și verificările după montarea mașinilor și aparatelor electrice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Utilizarea celor mai noi și moderne tehnologii de fabricaţie a Competenţele dobândite îţi asigură mobilitate în ocupaţii din domeniul electric a Dezvoltarea, pe lângă competenţele de specialitate, a capacităţii de aplicare practică a cunoștinţelor dobândite la matematică, fizică, chimie

a ELECTROPRECIZIA a ELECTRICAL EQUIPEMENT GROUP a ICCO ELECTRIC

Ce job poţi avea? a Confecţioner produse electrotehnice într-o întreprindere sau atelier de profil a Electrician de întreţinere în ateliere a Lucrător în magazine specializate în produse electrotehnice

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificarea: Tehnician în instalaţii electrice Școala de maiștri: Maistru mașini și aparate electrice Învăţământ superior: - Facultatea de Electrotehnică - Facultatea de Inginerie economică

solvenţilor

Impresii ale ab

am învăţat și lii profesionale „Pe parcursul șco din companie, ă tic ac pr giile de am aplicat, în sta a produselor e aţi ric rne de fab tehnologii mode complexe.” electrotehnice


ELECTRICIAN EXPLOATARE JOASĂ TENSIUNE Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic 'Mircea Cristea' Brașov c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi'

Codlea

Școala Profesională Domeniul Electric

b Realizezi lucrări de întreţinere ale mașinilor, aparatelor și instalaţiilor electrice de joasă tensiune Execuţi instalaţii pentru alimentarea b mașinilor electrice b Asiguri întreţinerea și exploatarea echipamentelor și instalaţiilor electrice de joasă tensiune Remediezi defectele echipamentelor și b instalaţiilor electrice de joasă tensiune și execuţi circuite de protecţie


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Lucrezi într-un mediu curat, repari circuite electrice şi cablezi diferite locaţii; instalezi, testezi şi inspectezi diferite echipamente a Te asiguri că sistemele electrotehnice funcţionează, detectezi şi repari problemele existente a Meseria de electrician este o meserie de actualitate, indiferent de fluctuaţiile economice, orice tip de activitate economică desfășurându-se cu ajutorul energiei electrice a Oferta pe piaţa muncii este generoasă, cu o remuneraţie superioară mediei pe economie

a Bluel a ICCO Instal a TERWA

Ce job poţi avea? a Electrician întreţinere și reparaţii a Electrician aparate și echipamente electrice a Electrician pentru instalaţiile electrice de joasă tensiune, în întreprinderi cu activităţi economice diverse

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificarea: Tehnician în instalaţii electrice Învăţământ postliceal – calificarea: Tehnician electronist echipamente de automatizare Învăţământ superior: - Facultatea de Inginerie electrică - Facultatea de Inginerie economică - Facultatea de Informatică aplicată

solvenţilor

Impresii ale ab

iul ependent, unch firmă, voi fi ind d că este „Îmi pot face o cre și niu me acest do meu lucrează în i place!” lucrez cu el și îm avantajos. Vara lte posibilităţi mu eră of i re care îm ic dar pot să „Este o califica ctr ele l niu t din dome onică, de angajare, atâ ctr ele ă, ne: mecanic să rămân îmi aleg și alte zo trucţii - nu pot ns co , ală dic aparatură me ă!” fără loc de munc


CONSTRUCTOR STRUCTURI MONOLITE Ce înveţi? b Citești și interpretezi un plan de detalii b Execuţi lucrări de trasare, de fundaţii b Execuţi lucrări de cofraje, de armare b Execuţi lucrări de beton și beton armat

Unităţi școlare c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele c Colegiul Tehnic 'Alexandru Bărbat'

Victoria

Școala Profesională Domeniul Construcţii, instalaţii și lucrări publice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuarea stagiilor de practică la firmele de construcţii cu care școala are încheiate parteneriate de colaborare a Inserţia rapidă pe piaţa muncii, ca urmare a dezvoltării accelerate a domeniului construcţiilor a Dobândirea competenţelor tehnice și de specialitate dar și deţinerea de cunoștinţe solide de geometrie, de utilizare a unor instrumente, unelte și echipamente de lucru a Posibilitatea de executare a lucrărilor specifice calificării prin propria firmă sau ca Persoană fizică autorizată

a ROBY BUILDING a COREDIMPEX

Ce job poţi avea? a a a a

Constructor structuri monolite Betonist Fierar betonist Montator pereţi și plafoane din ghips carton

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificarea: Tehnician transporturi Învăţământ postliceal și de maiștri - calificarea: Maistru în Construcţii civile industriale și agricole Învăţământ superior: - Facultatea de Construcţii

solvenţilor

Impresii ale ab

iliei de a lucra urmez tradiţia fam noile „Mi-am dorit să că s ale i nstrucţiilor, ma și în domeniul co mult mai ușoară a nc mu fac ate tehnologii utiliz mai plăcută.”


INSTALATOR INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ Ce înveţi? b Realizezi lucrări de instalaţii de încălzire centrală și individuală (alimentări cu agent termic, preparare agent termic și apă caldă, montări de centrale termice, etc) b Întocmești planuri și schiţe de instalaţii de încălzire centrală

Unităţi școlare c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele

b Utilizezi cele mai noi tehnologii, SDV-uri și materiale specifice realizării lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală și preparare apă caldă b Utilizezi surse de energie neconvenţională (solară, eoliană, geotermală) b Aplici norme de calitate și siguranţă în instalaţii b Satisfaci cerinţele clienţilor privind profesionalitatea lucrărilor de instalaţii

Școala Profesională Domeniul Construcţii, instalaţii și lucrări publice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuarea stagiilor de practică la agenţi economici a Absolvirea unui program de studiu într-un domeniu care ocupă un loc important pe piaţa forţei de muncă, care oferă variate posibilităţi de angajare a Posibilitatea dezvoltării personale și profesionale, prin facilitatea de policalificare în orice meserie din domeniul construcţii - instalaţii a Desfășurarea de activităţi ca PFA sau în cadrul firmei proprii

a INSTAL - VIZ

Ce job poţi avea? a Lucrător instalator in cadrul firmelor de specialitate a Coordonator de lucrări de instalaţii

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificarea: Tehnician în Instalaţii Învăţământ postliceal - calificările: Tehnician în instalaţii, Maistru în instalaţii Învăţământ superior: - Facultatea de Construcţii

solvenţilor

Impresii ale ab

i de încălzire realizez instalaţi „Sunt capabil să ldă aplicând ca ă ap re ara centrală și prep profesională și bândite la școala ez cunoștinţele do de instalaţii. Vis ma fir la ată ctu prin practica efe opria firmă de pr id sch de i îm re să ca după absolvi instalaţii.”


INSTALATOR INSTALAŢII TEHNICO SANITARE ȘI DE GAZE Ce înveţi? b Realizezi lucrări de instalaţii tehnico-sanitare și de gaze (alimentări exterioare și interioare cu apă, alimentări exterioare și interioare de gaze, lucrări exterioare și interioare de canalizări, canalizări de ape pluviale, etc) b Întocmești planuri și schiţe de instalaţii tehnico-sanitare și de gaze

Unităţi școlare c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele c Colegiul Tehnic 'Mircea Cristea' Brașov

b Utilizezi cele mai noi tehnologii , SDV-uri și materiale specifice realizării lucrărilor de instalaţii tehnico-sanitare și de gaze b Aplici norme de calitate și siguranţă în instalaţii b Satisfaci cerinţele clienţilor privind profesionalitatea lucrărilor de instalaţii

Școala Profesională Domeniul Construcţii, instalaţii și lucrări publice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuarea stagiilor de practică la agenţi economici a Absolvirea unui program de studiu într-un domeniu care ocupă un loc important pe piaţa forţei de muncă, care oferă variate posibilităţi de angajare a Posibilitatea dezvoltării personale și profesionale prin facilitatea de policalificare în orice meserie din domeniul construcţii - instalaţii

a INSTAL - VIZ a ROBY BUILDING

Ce job poţi avea? a Lucrător instalator in cadrul firmelor de specialitate a Coordonator de lucrări de instalaţii

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificarea: Tehnician în Instalaţii Învăţământ postliceal - calificările: Tehnician în instalaţii, Maistru în instalaţii Învăţământ superior: - Facultatea de Instalaţii / Construcţii–Inginerie

solvenţilor

Impresii ale ab

de instalaţii realizez lucrări mai „Am învăţat să te, aplicând cele lita ca de ze ga ât la înc l tfe sanitare și de as e, ial SDV-uri și mater noi tehnologii, săvârșit în de ist ial ec sp un absolvire să fiu instalaţii.” ţă: Un loc de beneficiu pe via „Am obţinut un anciar!” fin r ăto făc tis sa muncă sigur și


ZIDAR / PIETRAR / TENCUITOR Ce înveţi? b Execuţi zidării simple, zidării din piatră naturală, zidării complexe b Execuţi lucrări de demolare a zidăriei b Prepari mortar pentru zidării și tencuieli

Unităţi școlare

b Execuţi tencuieli simple, tencuieli decorative, manual sau mecanizat, sau tencuieli uscate cu panouri din ghips-carton

c Colegiul Tehnic 'Mircea Cristea' Brașov

Școala Profesională Domeniul Construcţii, instalaţii și lucrări publice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuarea stagiilor de practică la firmele de construcţii cu care școala are încheiate parteneriate de colaborare a Posibilitatea de executare a lucrărilor de reabilitare termică a clădirilor a Programul de studiu asigură o calificare tehnică și posibilitatea angajării mai rapide pe piaţa muncii a Posibilitatea înfiinţării propriei firme sau derularea de activităţi ca PFA

a a a a

MAURER IMOBILIARE KYOTO IMPEX LUCS SA DESMEN

Ce job poţi avea? a Muncitor calificat, nivel 3, la firme de construcţii a Agent de vânzări în magazinele cu materiale de construcţii și instalaţii

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificarea: Tehnician desenator în construcţii și instalaţii Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician devize și măsurători în construcţii Școala de maiștri - calificarea: Maistru în construcţii civile, industriale și agricole Învăţământ superior: - Facultatea de Construcţii, specializările: Construcţii Civile, Industriale si Agricole; Instalaţii pentru Construcţii; Căi Ferate, Drumuri și Poduri

solvenţilor

Impresii ale ab

re construcţii, mai multe desp „Doresc să învăţ ia din familie.” diţ tra a inu nt co pentru a putea r locuinţa!” i renovez singu „Voi putea să îm


ZUGRAV / IPSOSAR VOPSITOR / TAPETAR

Ce înveţi? b Pregătești suprafeţe, aplici gleturi, aplici straturi din materiale pentru zugrăveli și vopsitorii interioare și exterioare b Acoperi pereţii interiori și plafoanele clădirilor cu tapet b Realizezi lucrări de compartimentare, tavane false și placare cu plăci din gips carton

Unităţi școlare c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele

Școala Profesională Domeniul Construcţii, instalaţii și lucrări publice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuarea stagiilor de practică la firmele de construcţii cu care școala are încheiate parteneriate de colaborare a Programul de studiu asigură o calificare tehnică și posibilitatea inserţiei rapide pe piaţa muncii, ca urmare a dezvoltării accelerate a domeniului construcţiilor a Posibilitatea de executare a lucrărilor specifice calificării prin propria firmă sau ca PFA

a ROBY BUILDING a BLACH - DOM MONTAJ

Ce job poţi avea? a a a a

Ipsosar (exclusiv restaurator) Montator pereţi și plafoane din ghips carton Zugrav Vopsitor

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificarea: Tehnician în construcţii și lucrări publice Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician devize și măsurători în construcţii Școala de maiștri - calificarea: Maistru în construcţii civile, industriale și agricole Învăţământ superior: - Facultatea de Construcţii, specializările: Construcţii Civile, Industriale si Agricole; Instalaţii pentru Construcţii; Căi Ferate, Drumuri și Poduri

solvenţilor

Impresii ale ab

o casă, ce m se zugrăvește „Am învăţat cu t să creez un po m cu și c es los materiale să fo re beneficiar.” lizat pentru fieca spaţiu persona


COMERCIANT / VÂNZĂTOR

Ce înveţi? b Recepţionezi mărfurile și asiguri depozitarea acestora b Gestionezi bazele de date de la magazin / depozit b Oferi informaţii clienţilor despre oferta de mărfuri a magazinului

Unităţi școlare c Colegiul Naţional Economic 'Andrei

Bârseanu' Brașov c Colegiul pentru Agricultură și Industrie

Alimentară 'Ţara Bârsei' Prejmer c Liceul 'Petru Rareș' Feldioara

Școala Profesională Domeniul Comerţ

b Calculezi preţurile de vânzare b Etalezi mărfurile în sala de vânzare b Folosești tehnici promoţionale la locul de vânzare b Aplici legislaţia în domeniul protecţiei consumatorului


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică în magazine: super și hipermarket-uri a Știi totul despre mărfurile alimentare și nealimentare a Înveţi să negociezi cu succes a Utilizezi calculatorul în activitatea profesională a Îţi dezvolţi abilitatea de a comunica în limbi străine

a a a a a a a a a

Ce job poţi avea? a a a a

Vânzător Casier Gestionar Șef de raion/magazin

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificările: Tehnician în achiziţii și contractări, Tehnician în activităţi de comerţ Învăţământ postliceal – calificările: Agent comercial, Asistent manager, Tehnician în activităţi comerciale, Tehnician în comerţ internaţional Învăţământ superior: - Facultatea de Știinţe Economice – specializările: Economia comerţului, turismului și serviciilor, Management, Marketing, Tranzacţii internaţionale

SERGIANA GRUP METRO AUCHAN SELGROS BILLA CARREFOUR PROFI ONEVES FRANCOM

solvenţilor

Impresii ale ab

onomici am fost tica la agenţii ec „Efectuând prac tot felul de cu a a interacţion a de pus în situaţia de oltat capacitate zv de -am mi l oameni și astfe .” are nic mu relaţionare și co de casier, angajez pe post „Am reușit să mă școala, chiar în t na mi ter am imediat după ce tică.” re am făcut prac magazinul în ca


BUCĂTAR

Ce înveţi? b Realizezi preparate culinare din bucătăria naţională și internaţională b Utilizezi tehnologii specifice pentru realizarea preparatelor dietetice, vegetariene, vegane și raw-vegane, de tip slow-food, fast-food

Unităţi școlare c Colegiul Naţional Economic 'Andrei

Bârseanu' Brașov c Colegiul Tehnic 'Maria Baiulescu' Brașov c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi'

Codlea c Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea'

Făgăraș c Liceul Teoretic 'Mihail Săulescu' Predeal c Liceul Tehnologic 'Malaxa' Zărnești

Școala Profesională Domeniul Turism și alimentaţie

b Prepari meniuri pentru servicii de tip catering b Aplici tehnici de prezentare estetică a preparatelor culinare


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică în restaurante a Poţi obţine, ulterior, calificări de bucătar-șef, bucătar specialist, maestru în arta culinară, director de restaurant a Este în trend competiţia culinară, iar tu vei fi specialist

a SERGIANA GRUP a IPORO COM a KOLPING CONCEPT a ANDALUZA CONT a CABANA VÂNĂTORILOR a HOTEL ROZMARIN

Ce job poţi avea? a Bucătar în restaurant sau firmă de catering a Lucrător în fast-food, pizzerie a Bufetier

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificarea: Tehnician în gastronomie Învăţământ postliceal – calificările: Tehnician nutriţionist, Tehnician dietetician Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie și Turism – specializările: Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, Inginerie și management în turism - Facultatea de Știinţe Economice – specializarea: Economia comerţului, turismului și serviciilor

solvenţilor

Impresii ale ab

tele alimentare combin ingredien „Am învăţat să ca în cel mai er sp și ri du mo te în cele mai varia săvârșit.” de tar că bu vin un scurt timp să de ţă: am învăţat să beneficiu pe via „Am obţinut un s.” mănânc sănăto a sănătoasă. g mai ușor hran “Știu acum să ale stil de viaţă un re sp de lt mu în Citesc mult mai re se preocupă restaurantele ca sănătos, despre r.” ilo nţ clie tea sănăta primul rând de


COFETAR - PATISER

Ce înveţi? b Realizezi produse de cofetărie și patiserie b Aplici tehnici de decorare a prăjiturilor și torturilor b Îţi pui în valoare creativitatea și simţul estetic pentru a obţine sortimente noi

Unităţi școlare c Colegiul Naţional Economic 'Andrei

Bârseanu' Brașov

Școala Profesională Domeniul Turism și alimentaţie


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică în patiserii și cofetării a Poţi să te perfecţionezi și să te specializezi în domeniu pentru a obţine calificarea de cofetar-șef, maestru în arta cofetară, director de restaurant

a a a a a

Ce job poţi avea? a Cofetar-patiser a Patiser

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificarea: Tehnician în gastronomie Învăţământ postliceal – calificările: Tehnician nutriţionist, Tehnician dietetician Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie și Turism – specializările: Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, Inginerie și management în turism - Facultatea de Știinţe Economice – specializarea: Economia comerţului, turismului și serviciilor

MARIPUSC MARIANA (Cofetăria SARAY) VIVEROM (Cofetăria CASATA) SPLENDID MAD-STEL IMPEX SRL (Cofetăria CAKE SHOP) a Cofetăria LA VATRA ARDEALULUI

solvenţilor

Impresii ale ab

simt ca un artist de cofetărie mă și „În laboratorul dulci, aromate ă art ci opere de masa și ă care creează mi as mo fru ne fac viaţa delicioase, care gustoasă.” familiei mele... mbrul favorit al „Am devenit me ?” le! me prăjiturile sau doar preferă


LUCRĂTOR HOTELIER

Ce înveţi? b Desfășori activităţi în cadrul hotelurilor și pensiunilor b Utilizezi echipamente și ustensile pentru efectuarea curăţeniei, întreţinerii și amenajării spaţiilor de cazare, a sălilor cu destinaţie publică și a spaţiilor din jurul hotelului

Unităţi școlare c Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea' Făgăraș c Liceul Tehnologic 'Malaxa' Zărnești

Școala Profesională Domeniul Turism și alimentaţie

b Îţi dezvolţi abilitatea de comunicare, inclusiv în limbi străine b Lucrezi cu programe informaţionale în turism


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Îţi desfășori activitatea într-un mediu atractiv și dinamic a Participi la târguri de specialitate și evenimente de profil a Te dezvolţi profesional în mai multe departamente din cadrul unităţii de cazare a Beneficiezi de un mediu plăcut de muncă, având în vedere că turismul este supranumit “industria viselor”

a a a a a a

Ce job poţi avea? a Lucrător hotelier a Bagajist a Cameristă

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal: Tehnician în Turism, Organizator banqueting Învăţământ postliceal – calificările: Asistent manager în unităţi hoteliere Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie și Turism – specializările: Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, Inginerie și management în industria turismului - Facultatea de Știinţe Economice – specializarea: Economia comerţului, turismului și serviciilor

Complexul Turistic Cheile Grădiștei Complexul Turistic House of Wolf Complexul Turistic Maridor Complexul Turistic Vila Bran Hanul Bran Orice pensiune din zona Bran Moieciu și orice hotel din Brașov

solvenţilor

Impresii ale ab

nii sunt relaxaţi loc în care oame „Lucrez într-un și fericiţi.” l hotelier, fiind rează în domeniu „Părinţii mei luc putut astfel să unei pensiuni. Am administratorii i.” ilie fam continui afacerea


OSPĂTAR (CHELNER) VÂNZĂTOR ÎN UNITĂŢI DE ALIMENTAŢIE Ce înveţi? b Pregătești saloanele de servire în vederea primirii clienţilor b Recomanzi preparate și băuturi din meniu b Alcătuiești meniuri pentru diferite tipuri de mese și diferite categorii de consumatori

Unităţi școlare c Colegiul Naţional Economic 'Andrei c c c c c c

Bârseanu' Brașov Colegiul Tehnic 'Maria Baiulescu' Brașov Colegiul 'Aurel Vijoli' Făgăraș Liceul Tehnologic Râșnov Liceul 'Petru Rareș' Feldioara Liceul Tehnologic 'Sextil Pușcariu' Bran Liceul Tehnologic 'Malaxa' Zărnești

Școala Profesională Domeniul Turism și alimentaţie

b Servești preparate și băuturi și debarasezi mesele b Întocmești notele de plată și încasezi contravaloarea consumaţiei b Să acorzi atenţie maximă fiecărui consumator


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică în restaurante și baruri a Îţi dezvolţi abilitatea de a comunica în limbi străine a Poţi să te perfecţionezi și să te specializezi în domeniu pentru obţinerea calificărilor de ospătar-șef și director de restaurant

a a a a a

Ce job poţi avea? a a a a

Ospătar în unităţi de alimentaţie publică Chelner pentru firme organizatoare de evenimente Vânzător în unităţi de tip fast-food Bufetier

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificarea: Organizator banqueting Învăţământ postliceal – calificarea: Organizator de conferinţe, congrese, târguri sau expoziţii Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie și Turism – specializările: Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, Inginerie și management în turism - Facultatea de Știinţe Economice – specializarea: Economia comerţului, turismului și serviciilor

SERGIANA GRUP CHEILE GRĂDIȘTEI MISTRAL VOYAGE CICOMTOURIPORO COM KOLPING CONCEPT

solvenţilor

Impresii ale ab

i și să le ghicesc fiu atent la clienţ „Am învăţat să așteptările.” âlnit faţă în faţă actică m-am înt „În stagiile de pr nalitate, am rso diferiţi ca pe cu clienţi foarte r, mai calm și să to dă răb i ma învăţat să fiu pul.” zâmbesc tot tim de studii m-a estui program ac „Parcurgerea ada vacanţelor rio pe pe jez ga ajutat să mă an școlare.”


BRUTAR / PATISER / PREPARATOR PRODUSE FĂINOASE Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul pentru Agricultură și Industrie

Alimentară 'Ţara Bârsei' Prejmer c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi' Codlea

Școala Profesională Domeniul Industria Alimentară

b Obţii diferite aluaturi și mixturi conform reţetei de producţie Fabrici pâine, aluaturi de foi și alte produse b de panificaţie b Produci și aplici decoraţiuni pe produsele de panificaţie Lucrezi cu mașini și echipamente moderne b de fabricat produse de panificaţie b Vinzi produsele de panificaţie


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi pregătirea practică în brutării și în laboratoare de patiserie-cofetărie a Posibilitatea efectuării unui stagiu de practică într-o ţară europeană, în cadrul unui proiect Erasmus+

a Fabrici de pâine și brutării: VEL PITAR, BRALDICO, PAMBAC a Cofetarii, covrigării, fabrici de obţinere a pastelor făinoase, patiserii a AUCHAN ROMÂNIA a LADY SWEET CODLEA a BRUTĂRIA VADUL AZERILOR DUMBRĂVIŢA

Ce job poţi avea? a a a a

Brutar Patiser Covrigar Preparator produse făinoase

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificările: Tehnician în industria alimentară, Tehnician analize produse alimentare Învăţământ postliceal – calificarea: Tehnician controlul calităţii produselor agroalimentare Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie şi Turism – specializările: Ingineria produselor alimentare, Biotehnologii, Controlul calităţii produselor alimentare

solvenţilor

Impresii ale ab

um am prăjituri, dar ac „Îmi place să fac ” al. ion es prof să le fac în mod

învăţat


PREPARATOR PRODUSE DIN CARNE ŞI PEŞTE Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul pentru Agricultură și Industrie

Alimentară 'Ţara Bârsei' Prejmer c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi' Codlea

Școala Profesională Domeniul Industria Alimentară

b Efectuezi tranșarea, dezosarea și alegerea cărnii în vederea obţinerii preparatelor din carne și pește b Realizezi operaţii specifice tehnologiei de obţinere a produselor din carne și pește Respecţi reţetele de fabricaţie a produselor b din carne și pește b Aplici normativele de protecţia mediului și siguranţa produselor alimentare


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi instruirea practică în atelierele școlii, în carmangerii și la fabrici de procesare a cărnii și peștelui a Poţi participa la stagii de pregătire practică în străinătate prin proiecte Erasmus+ și să obţii certificatul Europass a Participi la târguri și expoziţii de profil – INDAGRA, Târguri tradiţionale a Obţii permisul de conducere categoria B

a SERGIANA PRODIMPEX a AVICOD a GALLI GALLO

Ce job poţi avea? a a a a

Preparator industria cărnii Măcelar Carmangier Preparator semiconserve din peşte

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificările: Tehnician în industria alimentară, Tehnician analize produse alimentare Învăţământ postliceal – calificarea: Tehnician controlul calităţii produselor agroalimentare Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie şi Turism – specializările: Controlul și expertiza produselor alimentare, Tehnologii alimentare

solvenţilor

Impresii ale ab

din carne ce au fabric produse „Am învăţat să care le-au ele an rso pe fost apreciate de degustat.” r-un proiect a să particip înt „Am avut şans am efectuat un re ca in pr ci” „Leonardo da Vin ămâni în pt să uă do de ă stagiu de practic perienţe noi și ex t ula um ac am Portugalia, unde interesante.”


PREPARATOR PRODUSE DIN LAPTE Ce înveţi? b Recepţionezi materiile prime şi auxiliare b Realizezi preparate din lapte pe baza reţetelor de fabricaţie b Utilizezi tehnologii şi utilaje moderne pentru obţinerea produselor din lapte b Aplici normativele de protecţia mediului și siguranţa produselor alimentare

Unităţi școlare c Colegiul pentru Agricultură și Industrie

Alimentară 'Ţara Bârsei' Prejmer

Școala Profesională Domeniul Industria Alimentară


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi instruirea practică în atelierele școlii și în fabrici de procesare a laptelui a Poţi participa la stagii de pregătire practică în străinătate prin proiecte Erasmus+ și să obţii certificatul Europass a Participi la târguri și expoziţii de profil – INDAGRA, Târguri tradiţionale a Obţii permisul de conducere categoria B

a a a a

Ce job poţi avea? a Lucrător în fabricarea laptelui şi produselor lactate, a diferitelor tipuri de brânză, unt şi smântână sau a altor produse din lapte

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificările: Tehnician în industria alimentară, Tehnician analize produse alimentare Învăţământ postliceal – calificarea: Tehnician controlul calităţii produselor agroalimentare Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie şi Turism – specializările: Controlul și expertiza produselor alimentare, Tehnologii alimentare

PRODLACTA OLYMPUS COVALACT DELACO

solvenţilor

Impresii ale ab

ă la fabrica un loc de munc „Am găsit uşor st ușor să mă fo -a mi și ov aş Olympus din Br tiv.” integrez în colec ime și să zez materiile pr do “Am învăţat să a caşcavalului şi ere ţin ob ru nt pe e prelucrez laptel e interesant.” mi se pare foart


HORTICULTOR

Ce înveţi? b Pregătești solulul și înfiinţezi culturi horticole, legumicole, floricole, pomicole și de viţă-devie b Întreţii şi recoltezi culturile b Previi și combaţi poluarea mediului b Întreţii și conduci tractorul

Unităţi școlare c Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea'

Făgăraș

Școala Profesională Domeniul Agricultură


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Posibilităţi multiple de angajare, România fiind o ţară în care agricultura este o ramură de bază a economiei a Pregătirea teoretică este consolidată de pregătirea practică, care se realizează în cadru organizat la agenţi economici, dar și în cadrul școlii – bază materială bogată și performantă: seră, ciupercărie, livadă, teren arabil, utilaje agricole a Posibilitatea de a accesa fonduri europene în domeniul agriculturii

a PRIMĂRIA FĂGĂRAȘ a BUCELEA IOAN ALEXANDRU INT. INDIVIDUALĂ a VENUS BIOPROD

Ce job poţi avea? a Lucrător în agricultură a Lucrător în creșterea animalelor

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificarea: Tehnician horticultor Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician în agroturim montan Învăţământ superior: - Facultăţi cu profil agricol, specializările: Agronomie, Mecanică agricolă

solvenţilor

Impresii ale ab

am umele de care obţin singur leg le în me i „Am învăţat să ilie fam a an asigura hr nevoie pentru a eficient.” mod știinţific și ţă, am învăţat să beneficiu pe via „Am obţinut un ă!” sănătoas produc mâncare


TÂMPLAR UNIVERSAL Ce înveţi? b Utilizezi tehnologii specifice din domeniul prelucrării lemnului b Confecţionezi piese de mobilier și accesorii pentru acesta Recondiţionezi interioarele din clădiri b

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi'

Codlea c Liceul 'Șt.O.Iosif' Rupea c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele

Școala Profesională Domeniul Fabricarea produselor din lemn


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuarea practicii la firme din domeniu a Posibilitatea iniţierii unei afaceri de tip familial

a Asociaţia NOWERO Rupea

Ce job poţi avea? a Muncitor în firme de prelucrarea lemnului a Muncitor în construcţii

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificările: Tehnician în prelucrarea lemnului, Tehnician proiectant produse finite din lemn, Tehnician designer mobilă și amenajări interioare Învăţământ postliceal – calificările: Tehnician produse finite din industria lemnului, Designer în industria lemnului Învăţământ superior: - Facultatea de prelucrarea lemnului, Facultăţi din domeniul tehnic

solvenţilor

Impresii ale ab

modelez în rez cu lemnul, să „Îmi place să luc te simple din iec ob ă as ac lemn și să îmi fac lemn.” rece lucrez cu ă îmi place, deoa ,,Meseria aleas plăcere în lemn.”


OPERATOR LA PRODUCEREA SEMIFABRICATELOR PE BAZĂ DE LEMN Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul 'Petru Rareș' Feldioara

b Utilizezi, întreţii și reglezi mecanismele mașinilor-unelte utilizate în producerea semifabricatelor: PAL, PFL, panel, placaje, furnire b Pregătești materia primă folosită la obţinerea semifabricatelor pe bază de lemn b Execuţi operaţii de obţinere a acestor produse Pregătești semifabricatele pentru livrare b Aplici normele de calitate în domeniu b

Școala Profesională Domeniul Fabricarea produselor din lemn


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuarea stagiilor de practică în atelierul școlii și la agenţii economici industriali de profil a Posibilitatea dezvoltării personale ulterioare, prin obţinerea calificărilor de tehnician în prelucrarea lemnului, constructor, tâmplar, maistru a Ofertă bogată de joburi în domeniu, cu posibilitatăţi multiple de angajare

a CONALCRI a ANATCO PROD

Ce job poţi avea? a Muncitor prelucrarea lemnului a Operator la mașini cu comandă numerică

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificările: Tehnician în prelucrarea lemnului, Tehnician designer mobilă și amenajări interioare, Tehnician proiectant, Tehnician desenator Învăţământ postliceal – calificările: Asistent gestiune industria lemnului, Proiectant decoraţiuni interioare, Constructor – restaurator de orgi și tâmplărie artizanală Școală de maiștri: Maistru fabricarea cherestelei, Maistru tâmplar Învăţământ superior: - Facultatea de ingineria lemnului: Ingineria prelucrării lemnului, Ingineria și Designul Produselor Finite din Lemn, Inginerie și Management Forestier

solvenţilor

Impresii ale ab

rici de mobilă și ia să vizitez fab „Am avut ocaz ”. cte oie implic în pr gatere și să mă dulare prin mo ei bil mo signul „Am învăţat de mobilei a e, ial ec sp sisteme utilizarea unor chi din lemn.” ve r elo us rarea prod tapiţate, restau


OPERATOR FABRICAREA ȘI PRELUCRAREA POLIMERILOR Ce înveţi? b Reglezi parametrii de funcţionare ai mașinii de injecţie conform procedurilor de lucru b Efectuezi controlul de calitate a materiilor prime şi materialelor auxiliare folosite la fabricarea amestecurilor de cauciuc b Stabililești măsurile de remediere a defectelor semifabricatelor din cauciuc

Unităţi școlare c Colegiul 'Aurel Vijoli' Făgăraș

Școala Profesională Domeniul Chimie industrială

b Efectuezi analize de determinare a proprietăţilor materialelor compozite, respectând procedurile de lucru b Exploatezi instalaţiile de procesare a materialelor compozite în conformitate cu instrucţiunile de lucru şi cu normele de tehnica securităţii muncii


MAROCHINER

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul 'Aurel Vijoli' Făgăraș

Școala Profesională Domeniul Industrie textilă și pielărie

b Pregătești materialele și uneltele, selectezi SDV-urile și utilajele specifice b Efectuezi cu precizie reglajele la mașinile specifice locului de muncă b Execuţi operaţiile de croire, prelucrare, îmbinare și finisare a pieselor articolelor de marochinărie Verifici calitatea produselor obţinute în b vederea identificării eventualelor defecte de execuţie


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Dobândirea unei calificări cu impact într-un domeniu de perspectivă pentru chimia industrială – obţinerea de noi materiale cu proprietăţi superioare și aplicabilitate largă a Efectuarea stagiilor de practică în companii multinaţionale, dotate cu utilajele și echipamentele cele mai moderne din domeniu a Dezvoltarea capacităţii de a lua decizii şi de a rezolva probleme specifice locului de muncă, consolidarea atitudinilor de corectitudine, respect, încredere în forţele proprii, satisfacţie pentru lucrul bine făcut

a DEDIENNE ROUMANIE a FENEC RUBBER EASTERN EUROPE

Ce job poţi avea? a Operator la mașini și utilaje pentru fabricarea produselor din cauciuc, plastic și hârtie a Operator la mașini și utilaje pentru fabricarea produselor din cauciuc

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificarea: Tehnician în chimie industrială Școală de maiștri - calificarea: Maistru la prelucrarea materialelor plastice și cauciucului Învăţământ superior: - Facultatea de Chimie Industrială

solvenţilor

Impresii ale ab

o vei avea la un meseria pe care „Am învăţat că locul de unde ar do ă int rez rep moment dat nu rtul personal. nfo co ra igu a-ţi as obţii bani pentru confortabil ţi sim te trebuie să Este locul unde desfășori să ţi po te bucuri că e satisfacţii, când lucrezi, să uc ad îţi te locul care unde am acea meserie, es ma fir ilie. În școala și ate este a doua fam multe lucruri leg rit pe sco de făcut practică am s faptul că vom ale i ma și u str no de noi și viitorul meniu.” mos în acest do avea un viitor fru


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Confecţionezi și finisezi o gamă largă de articole de marochinărie ușoară (curele, poșete, mape), marochinărie grea (geamantane), articole tehnice (curele de transmisie, roţi dinţate), articole de sport a Acumulezi experienţă reală la compania aleasă de tine, viitorul tău angajator a Te pregătești pentru o meserie cu largă aplicabilitate: industria auto, marochinărie, confecţii piele

a STI INTERNATIONAL a PLASTIMO MARINE ROUMANIE

Ce job poţi avea? a Marochiner într-o fabrică de confecţii piele a Confecţioner într-o fabrică de confecţii textile

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificarea: Tehnician în industria pielăriei Învăţământ postliceal – calificarea: Creator-proiectant articole din piele și înlocuitori Învăţământ superior: - Facultatea textile - pielărie

solvenţilor

Impresii ale ab

ada vacanţei, iar la vară, pe perio „Mă voi angaja i avea vo diu stu de 3 ani la sfârșitul celor e.” jar ga an la te priorita


CONFECŢIONER PRODUSE TEXTILE Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic 'Maria Baiulescu' Brașov c Colegiul 'Aurel Vijoli' Făgăraș c Liceul 'Șt.O.Iosif' Rupea

Școala Profesională Domeniul Industrie textilă și pielărie

b Realizezi pregătirea materialelor textile pentru confecţionare, coasere, călcare, finisare și ambalare; asiguri prelucrarea și asamblarea semifabricatelor, urmărind procesul tehnologic până la obţinerea produsului finit b Efectuezi operaţii de șablonare - șpănuire și decupare a materialelor Execuţi operaţii de prelucrare termică și b prin coasere a reperelor produselor textile b Execuţi operaţii de asamblare pe mașini specifice procesului Execuţi operaţii de finisare finală ale b produselor confecţionate


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Confecţionarea și finisarea unei game largi de articole textile: îmbrăcăminte, lenjerie, feţe de masă, produse decorative, costume tradiţionale, articole de sport a Pregătirea teoretică este consolidată de pregătirea practică, care se realizează în cadrul atelierului școală a La sfârșitul celor 3 ani de studiu ai posibilitatea de a obţine un certificat de competenţe profesionale care îţi oferă oportunitatea de a lucra în domeniu

a STI INTERNATIONAL a PLASTIMO MARINE ROUMANIE

Ce job poţi avea? a Confecţioner produse textile într-o firmă de profil a Confecţioner într-un atelier de creaţie vestimentară

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal – calificările: Tehnician în industria textilă , Tehnician designer vestimentar Învăţământ postliceal – calificările: Creator-proiectant îmbrăcăminte, Designer vestimentar Învăţământ superior: - Facultatea textile - pielărie

solvenţilor

Impresii ale ab

textile pentru e mult calificarea „Îmi place foart pot să-mi u sa , ine ha -mi fac că am învăţat să repede e art fo t ăţa Am înv modific hainele. icine poate Or . or uș ce și este pentru că îmi pla primit bursa am t cu tul anului tre învăţa. La sfârși a mai bună ce st pentru că am fo ifi de 1400 de lei, omisiunea că vo pr it im pr am din clasă. Acum la iar i, lun 3 ru nt pe angajată la vară p!” cât mai mult tim absolvire...pentru


CONFECŢIONER ARTICOLE DIN PIELE ŞI ÎNLOCUITORI Ce înveţi? b Prelucrezi pielea sau înlocuitorul de piele efectuând operaţiile de egalizare, subţiere și coasere b Reglezi mașinile de subţiere, egalizare, coasere b Verifici calitatea prelucrărilor efectuate, ţinând cont de standarde

Unităţi școlare c Școala Profesională Germană 'Kronstadt'

Brașov

Școala Profesională Domeniul Industrie textilă şi pielărie


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Obţii mai rapid un loc de muncă și ai salariu mai devreme decât colegii tăi, care optează pentru bacalaureat a Acumulezi experienţă reală la compania aleasă de tine, care poate fi viitorul tău angajator a Te pregătești pentru o meserie cu largă aplicabilitate: industria auto, marochinărie, confecţii piele

a DTR Draexlmaier Sisteme Tehnice România a HUTCHINSON a STI INTERNATIONAL

Ce job poţi avea? a a a a a

Confecţioner articole din piele şi înlocuitori Cusător Marochiner Pregătitor articole marochinărie Montor articole din piele

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal - calificarea: Tehnician în industria pielăriei Învăţământ postliceal - calificarea: Creator-proiectant articole din piele și înlocuitori Învăţământ superior: - Facultatea textile-pielărie

solvenţilor

Impresii ale ab

echipă, dăruire, vitate, spirit de „Implicare, creati i bun. Asta îmi ma zi re ca fie în fi dar și șansa de a er de articole din on cţi nfe co de ia oferă zilnic meser i.” piele și înlocuitor




Filiera Tehnologică


De ce să alegi Învăţământul Liceal? c Programul academic îmbinat cu carierele de știinţă aplicată

(în primul rând, domeniul Inginerie) este organizat în două cicluri care se succed: ciclul inferior al liceului (clasele a IX-a şi a X-a) şi ciclul superior al liceului (clasele a XI- a – a XII a/ a XIII) c Toate programele de studiu necesită dezvoltarea şi

diversificarea competenţelor tehnice sofisticate, de bază în acest secol al vitezei, pentru a deveni un cetăţean productiv într-un mediu provocator. c Învăţământul liceal tehnologic cuprinde următoarele 3

profiluri: Tehnic, Servicii, Resurse naturale şi protecţia mediului c Pregătirea prin învăţământul liceal tehnologic se realizează

pe baza standardelor de pregătire profesională aprobate de MENCŞ, în urma consultării partenerilor sociali. c După promovarea examenului de certificare a calificării

profesionale, vei dobândi un Certificat de calificare profesională şi un Supliment descriptiv al certificatului, conform Europass.

45

1260

19

clase

locuri

domenii


TEHNICIANÎN TEHNICIAN AVIAŢIE INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi? b și repari și instalaţii Efectuezi lucrăriaparate de întreţinere ale electrice b Întreţii de medie și joasă tensiune aeronavelor

Unităţi școlare c Colegiul ColegiulTehnic Tehnic'Transilvania' 'Alexandru Bărbat' Brașov

b scheme despecifice comandă pentru sistemele Aplici tehnologii industriei b Execuţi de reglare automată a aparatelor electrice de aeronautice medie și înaltă tensiune b Efectuezi probe și verificări la sol ale b Efectuezi măsuratori specifice în circuitele aeronavelor electronice de putere pentru controlul b Coordonezi echipele de lucru acţionărilor electrice b Localizezi și remediezi defectele în instalaţiile și echipamentele electrice

Victoria

Filiera Filiera Tehnologică Tehnologică Domeniul industrialămașini, utilaje, instalaţii Domeniul Chimie Electromecanică


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a a a a

a a a a

Acces la tehnologii de vârf Instruire practică în companii multinaţionale Posibilitatea dezvoltării profesionale ulterioare flexibile Participarea la mobilităţi europene prin proiecte

AIRBUS .............................................. HELICOPTERS ROMANIA AIRBUS HELICOPTERS INDUSTRIES NOVAE AEROSPACE SC IAR SA

Ce job poţi avea? a Tehnician aviaţie a Tehnician electromecanic a Tehnician securitate aeriană a Tehnician protecţie navigaţii aeriene (comunicaţii, navigaţie, supraveghere)

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Tehnician mecanic celulă, Sisteme de propulsie aeronave Învăţământ superior: - Facultăţi din domeniul tehnic: Inginerie Aerospaţială, Mecanică, Electromecanică

r lveennţiţilo abbso lor siii aale lv so Imppre a le Im resi

ipi!” niu , cu propriile ar „Vreau să zbor ăţ și să activez într-un dome înv să ia az oc „Am .” ţă en an în perm care mă solicită care implică și ceva practic și fac ‚Îmi place să .” re ta muncă de cerce


TEHNICIAN DE ÎN TELECOMUNICAŢII INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi? b și repari aparate și instalaţii electrice Efectuezi cablarea şi pozarea cablurilor de b Întreţii de medie și joasă tensiune telecomunicaţii

Unităţi școlare c Colegiul ColegiulTehnic Tehnic'Mircea 'Alexandru Cristea' Bărbat' Brașov

Victoria

Filiera Filiera Tehnologică Tehnologică Domeniul industrială Domeniul Chimie Electronică automatizări

b scheme de comandă pentru sistemele Efectuezi întreţinerea, exploatarea şi b Execuţi de reglare automată aparatelor electrice de repararea sistemelora de telefonie, medie și înaltă tensiune telegrafie, radio şi a reţelelor de telecomunicaţii conform specificaţiilor şi b Efectuezi măsuratori specifice în circuitele reglementărilor electronice de putere pentru controlul electrice echipamentelor Efectuezi întreţinerea b acţionărilor pentru transmisie prindefectele fibră optică b Localizezi și remediezi în instalaţiile și echipamentele electrice Instalezi posturile telefonice b


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi instruire practică la agenţi economici de prestigiu, în companii multinaţionale a Ești la curent cu tehnologia modernă în domeniul telecomunicaţiilor a Ai acces la cele mai noi modele de telefoane a Poţi opera reţele de telecomunicaţii, internet și televiziune a Poţi să-ţi deschizi propria afacere (servicii de întreţinere și administrare sisteme, reţele telefonice și IT)

a a a a a a

Ce job poţi avea? a a a a a a a a a

Tehnician de telecomunicaţii Agent de vânzări în domeniu Administrator de reţea Operator telefonie mobilă Tehnician fibră optică-instalări și mentenanţă reţele telecomunicaţii Tehnician reparaţii și recondiţionare GSM / Montator subansamble Tehnician sisteme securitate şi supraveghere electronică Operator în televiziune Operator PC în orice domeniu

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician infrastructură și reţele de telecomunicaţii Învăţământ superior: - Facultatea de Inginerie electronică, automatizări, telecomunicaţii și calculatoare

TELEKOM .............................................. 2 NET COMPUTER RDS - TVS HOLDING BRAHMS INTERNATIONAL BRAȘOV IMSAT CUADRIPOL S.A. DECATEL

solvenţilor Impresii ale ab te înr Totu nţiârlo .so va lvl seepoînv altce dle b a făciân vădsi a mă ţi u „N re Îţi p i. ulu Im lculator

i, ca jurul telefonulu termice, a meniu iderea centraleiez într-uru tivte un luc n do comanda desch aces și să ăţ Nu înv . să on ia lef az te ocului prin maz „Aag .” ţă en ar ită?”în perman melicnit care iposo mamă ne șit la necăcta a fiimcopli ă re și ca eamn actic prîns vaţii ceica facun cere săom afa celec la te ice Or „A r. ‚Îmfii pla .”municaţiilo taareco în er e.” cerce ntem ă de no muu.ncSu depinde de tin ci de e, ar nic depinde de comu de e lel ţe re să configurezi „Nu este ușor ti acest lucru dar când reușeș telecomunicaţii este minunat!”


TEHNICIAN ÎN AUTOMATIZĂRI INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi? b reparideaparate și instalaţii Utilizezișitehnici măsurare pentru electrice b Întreţii determinarea / monitorizarea de medie și joasă tensiune mărimilor tehnice specifice proceselor industriale

Unităţi școlare c Colegiul ColegiulTehnic Tehnic'Mircea 'Alexandru Cristea' Bărbat' Brașov

Victoria Tehnic 'Remus Răduleţ' Brașov c Colegiul (cu predare în limba maghiară și limba germană)

Filiera Tehnologică Domeniul Electronică automatizări

b Execuţi scheme de comandă pentru sistemele Conectezi electronice în echipamente b de reglarecircuite automată a aparatelor electriceșide instalaţii medie și înaltă tensiune b Realizezi circuite electronice cu componente b Efectuezi în circuitele analogice măsuratori practic și/sauspecifice prin simulare electronice de putere pentru controlul computerizată acţionărilor electrice b Realizezi practic și/sau prin simulare montaje cu circuite logice utilizate îndefectele automatizări b Localizezi și remediezi în instalaţiile controlul tehnic al sistemelor de echipamentele electrice b șiAsiguri automatizare în vederea funcţionării conform specificaţiilor şi reglementărilor


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Pregătire teoretică consolidată de instruire practică realizată la companii naţionale și multinaţionale a Efectuarea de stagii de practică în străinătate prin programul Erasmus + și obţinerea unui certicat de calificare cu recunoaștere internaţională (Europass mobility) a Obţinerea certificatului de competenţe profesionale pentru calificarea „Tehnician în automatizări” a Pregătire într-un domeniu de vârf al tehnologiei

a a a a

Ce job poţi avea? a Tehnician în automatizări a Tehnician în sectorul Electronică și Telecomunicaţii, Mecanică fină, Robotică industrială/medicală a Tehnician de întreţinere pentru echipamente și electronice de automatizări a Tehnician de întreţinere pentru instalaţii

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician tehnică de calcul Învăţământ superior: - Facultatea de Știinţa și Ingineria Calculatoarelor - Facultatea de Inginerie Medicală - Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii și Tehnologia Informaţiei

ICCO .............................................. INSTAL BLUEL BENCHMARK ELECTRONICS VISUAL FAN ( producătoare de telefonie mobilă ALLVIEW)

solvenţilor

Impresii ale ab

ntru mine o reprezentat pe „Electronica a siune adaugi pa stă ea ac că la ao pasiune, iar da unci vei practic at ă, tic ac și pr tisfacţii știinţă teoretică sa ar do nu e va aduc meserie care îţi ști.” niu lţumiri suflete ez într-un dome și mu leiacisă riaaz teoc învăţ și să activ eau să merg mai mam „A vr , .” ale ţă dic en rman elepeme ităatîn ală, licar placsoap „Îm rei mă ca inginerie medic ultatea de bio pli im rees amșien.” șirucaac excă t tic departe la facfac ac pr va nt ce pe să ătesc ‚Îm potcesă mă prtaeg aicii pla .” a continua cerce re muncă des ac meserie pentru stă ea ale uri de „Am loc lte mu nt ilie și su ţionale.” tradiţia din fam mpanii multina co în , ov aș Br muncă în

solvenţilor

Impresii ale ab


TEHNICIAN OPERATOR TEHNICIAN ÎN TEHNICĂ DE CALCUL INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi? b repari aparate și instalaţii electrice Instalezișicomponentele unui sistem de calcul b Întreţii conform de mediespecificaţiilor și joasă tensiune Verifici funcţionarea sistemului pentru de calculsistemele – b Execuţi b scheme de comandă instalare hardware și mentenanţă de reglare automată a aparatelor electrice de Utilizezi specifice de protejare a b medie șimetode înaltă tensiune programelor şi datelor

Unităţi școlare c Colegiul ColegiulTehnic Tehnicde 'Alexandru Transporturi Bărbat' Brașov

Victoria c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele

Filiera Tehnologică Domeniul Electronică automatizări

b Efectuezi măsuratori specifice în circuitele Ameliorezi performanţele sistemelor de calcul b electronice de putere pentru controlul prin upgrade şi update

acţionărilor electrice b Instalezi și configurezi sisteme de securitate a b Localizezi defectele instalaţiile sistemelorși deremediezi calcul şi a reţelelor deîn calculatoare și echipamentele electrice Asiguri mentenanţa preventivă a calculatoarelor b şi reţelelor de calculatoare


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Sunt multe joburi în domeniu, ceea ce îţi oferă posibilităţi multiple de a alege o carieră după absolvire a Dobândești cunoştinţe şi abilităţi precise, într-o abordare modulară, într-un domeniu aflat în continuă expansiune a Ești capabil să îndeplinești sarcini cu caracter tehnic de montaj, punere în funcţiune, întreţinere şi reparare a sistemelor de calcul

a TOMAIDA .............................................. a HORADO INTERNATIONAL

Ce job poţi avea? a Tehnician operator tehnică de calcul a Tehnician componente de calcul și reţele a Tehnician service echipamente de calcul

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Administrator reţele locale și de comunicaţii, Analist programator Învăţământ superior: recomandat din domeniile calculatoare, electronică, automatizări, informatică

lvenţilomerniu sisăiînvaăţleși asăbacso tivez într-un do Immpocre ia az „A .” n r anenţălv uri de ţilo perminţ ând loc licităa so ă, existe ab care măre ușur i încule gajat și p ansosi că pli „M-am Im im de re și ca firmă r-o actic pr , înt ceva meniu dofac în să ăce pla muinc ‚Îm .” tare.” rce re ce oa de lat ă lcu nc ca mu


TEHNICIAN ÎN INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul Colegiul'Aurel TehnicVijoli' 'Alexandru Făgăraș Bărbat'

Victoria Tehnic 'Mircea Cristea' Brașov c Colegiul c Colegiul Tehnic 'Remus Răduleţ' Brașov c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi' Codlea c Liceul 'Șt.O.Iosif' Rupea (cu predare și în

limba maghiară)

Filiera Filiera Tehnologică Tehnologică Domeniul Domeniul Chimie Electricindustrială

b Întreţiișișirepari repariaparate aparateșișiinstalaţii instalaţiielectrice b Întreţii de medie șidejoasă tensiune electrice medie și joasă tensiune b Execuţischeme schemededecomandă comandăpentru pentrusistemele b Execuţi de reglare automată aparatelora electrice de sistemele de reglareaautomată aparatelor medie și înaltă tensiune electrice de medie și înaltă tensiune b Efectuezimăsuratori măsuratorispecifice specificeînîncircuitele circuitele b Efectuezi electronice electronicede deputere puterepentru pentrucontrolul controlul acţionărilor acţionărilorelectrice electrice b Localizezi și remediezi defecteleînîninstalaţiile b Localizezi și remediezidefectele șiinstalaţiile echipamentele electrice electrice și echipamentele


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi instruire practică la companii de prestigiu, în companii naţionale sau multinaţionale a Participi la stagii de practică în străinătate, prin programul de mobilităţi, Erasmus+ și obţii certificat de calificare (Europass Mobility) a Poţi să-ţi iniţiezi propria afacere (electrician specialist autorizat PFA) a Dobândești cunoștinţele necesare proiectării și realizării propriei instalaţii de alimentare cu energie electrică

a SERV S.A. – AISE a ELECTRICA .............................................. a METROM TRADING S.A. a ICCO SYSTEMS a SFEE TRANSILVANIA SUD BRAȘOV ELECTRICA FURNIZARE a DEPOUL CFR a CFR - INFRASTRUCTURĂ

Ce job poţi avea? a Tehnician în întreprinderi de instalaţii electrice interioare și exterioare a Tehnician mentenanţă electromecanică - automatică echipamente industriale a Tehnician în firme de comercializare a aparatelor şi maşinilor electrice a Tehnician în firme de exploatare şi întreţinere a aparatelor şi maşinilor electrice a Tehnician în întreprinderi de producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Maistru electrician centrale, instalaţii și reţele electrice; Maistru electromecanic locomotive Învăţământ superior: - Facultatea de Inginerie electrică și știinţa calculatoarelor, secţii: Inginerie electrică, Inginerie electronică și telecomunicaţii, Inginerie de sistem, Mecatronică și robotică, Automatică și informatică aplicată - specializări care se regăsesc la Universitatea Transilvania, Brașov

solvenţilor Impresii ale ab ă! Există gaja cu ușurinţ în lor „M-am putut an eilenţi nib lv po so dis ă b nc a mu le de a i siuri te loc pre ficien să participi Im

su eţi și rtant este să înv domeniu. Impo niu ţile!” ez într-un dome la toate activită învăţ și să activ când mi-am ar „Am ocazia să ru extra din .” or ţă en an unlicluc ită în perm st so A fo „ re mă ra mea. Acest ca și o priză din came și care implică înlocuit singur ceva șco tic ac pr ” ală fac plaîlce ăţasem la învsă ‚Îm luciru la ar sit er .” re niv ta eu ă de cerce învăţământul pr muncce „Tre rea de la ineriei electrice ing l niu me do din m cel universitar, vedere că avea grea, având în re sp nu a fost foarte , niu me do în e solide deja cunoștinţ teoretice.” solvenţii liceelor deosebire de ab


TEHNICIAN DESENATOR PENTRU CONSTRUCŢII ȘI INSTALAŢII Ce înveţi? b Realizezi planuri de construcţii și instalaţii manual și/sau cu ajutorul programelor de proiectare AutoCAD, ArhiCAD b Efectuezi măsurători în construcţii şi instalaţii b Realizezi proiectare CAD pentru elemente construcţii și instalaţii

Unităţi școlare

b Întocmești devize de lucrări și planifici activităţi în construcţii și instalaţii

c Colegiul Tehnic 'Mircea Cristea' Brașov

Filiera Tehnologică Domeniul Construcţii, Instalaţii și Lucrări Publice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Devii un bun utilizator al programului CAD, un bun cunoscător al construcţiilor și instalaţiilor, un specialist a Poţi alege şi alte domenii de lucru în care se solicită abilităţi de lucru cu programe de proiectare-birouri de proiectare pentru domeniul mecanic, electric, automatizări a Poţi susţine examenul pentru permisul european de utilizare a calculatorului ECDL CAD, pentru a te angaja în orice ţară din Uniunea Europeană

a a a a a

Ce job poţi avea? a Poţi realiza un venit suplimentar lucrând part-time în firme de proiectare, cu program flexibil, ca reprezentanţi /distribuitori de materiale de construcţii și instalaţii a Poţi profesa ca desenator în firme de proiectare, consultanţă sau de execuţie pentru construcţii și instalaţii a Tehnician în companii unde există servicii de investiţii și reparaţii

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Tehnician devize și măsurători în construcţii, Proiectant restaurări și reparaţii clădiri, Tehnician proiectant urbanism și amenajarea teritoriului Învăţământ superior: - Facultatea de Construcţii și Instalaţii - Facultatea de Arhitectură - Facultatea de Mecanică și Ingineria materialelor - Facultatea de silvicultură și exploatari forestiere - măsurători terestre și cadastru

ICCO INSTALVIZ MAURER IMOBILIARE DESMEN F KYOTO IMPEX

solvenţilor

Impresii ale ab

să lucrez și în care îmi permite r și „Este o meserie telor iniţiale, da da ea er leg cu aer liber pentru ea proiectelor.” ar itiv fin de ru nt la calculator pe care pentru că ru această califi nt a pe t ta „Am op cur că voi pute bu de familie, mă a cţi tru este o tradiţie ns co la ”am participat spune candva acestei clădiri!”


TEHNICIANÎN TEHNICIAN MECATRONIST INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi? b și repari aparate și instalaţii Proiectezi și asamblezi componente deelectrice bază, b Întreţii subansamble şi ansamble micro-mecatronice de medie și joasă tensiune Verifici funcţionarea subansamblelor şi sistemele b Execuţi b scheme de comandă pentru ansamblelor micro-mecatronice de reglare automată a aparatelor electrice de Asigurișiservice-ul la beneficiar b medie înaltă tensiune

Unităţi școlare c Colegiul ColegiulTehnic Tehnic'Alexandru 'AlexandruBărbat' Bărbat'

Victoria c Colegiul Tehnic 'Remus Răduleţ' Brașov c Colegiul Tehnic 'Transilvania' Brașov

Filiera Tehnologică Domeniul Mecanică

b Efectuezi măsuratori specifice în circuitele electronice de putere pentru controlul acţionărilor electrice b Localizezi și remediezi defectele în instalaţiile și echipamentele electrice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Îmbini pregătirea teoretică cu stagii de pregătire practică la agenţi economici din Brașov a Obţii o calificare complexă ce integrează domenii tehnice variate: mecanică, electronică, informatică, automatizări a Condiţiile de muncă sunt la standarde ridicate, în laboratoare şi ateliere specializate

a .............................................. RAMOSS COM

Ce job poţi avea? a Tehnician în sectorul Construcţii de mașini a Tehnician în Mecanică fină a Tehnician în Echipamente și aparatură a Tehnician în Automatizări

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician proiectant în construcţia de mașini; Tehnician tehnolog mecanic Învăţământ superior: - Facultatea de Mecanică și Mecatronică

solvenţilor Impresii ale ab lvenţilor so , ab prietenniu sii aeale Immpaflre lificare de la unn domecă stășica să activez într-u at de acînv ăţ consider

„Am ocazia să ută, a făc reen „A ţă.” u de alegean i pasorelicră nureîmmă ită în pe!rm ” ca ce pla i îm ce și călţi imeplimu fac ceea i fac practic și ca vore ce săscfac ceno mevani noi şi îmi placu i oa ‚Îm i să uș re i să „O re..”Sunt convins că vo taşă cerce ă de ncen bran mu i din ori și pentru priet lăt că a te pu a pentru câștig suficient .” a avea o familie


TEHNICIAN MECANIC TEHNICIAN ÎN PENTRU ÎNTREŢINERE INSTALAŢII ELECTRICE ȘI REPARAŢII Ce înveţi? b reparitehnică aparate și instalaţii electriceși Evaluezișistarea a mașinilor, instalaţiilor b Întreţii utilajelor de medie și joasă tensiune Monitorizezi exploatarea maşinilor, utilajelor şi b Execuţi b scheme de comandă pentru sistemele instalaţiilor de reglare automată a aparatelor electrice de Planifici organizezi lucrări de întreţinere și b medie șișiînaltă tensiune reparaţii

Unităţi școlare c Colegiul ColegiulTehnic Tehnic'Simion 'Alexandru Mehedinţi' Bărbat' Codlea

Victoria c Liceul 'Șt.O.Iosif' Rupea c Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea'

Făgăraș

Filiera Tehnologică Domeniul Mecanică

b Efectuezi măsuratori specifice în circuitele Adaptezi documentaţia tehnică la condiţiile b electronice de putere pentru controlul concrete de desfășurare a proceselor

acţionărilor tehnologice electrice

b și remediezi defectele în instalaţiile Aplici instrumente ale calităţii în industrie b Localizezi și echipamentele electrice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Te pregătești într-un domeniu foarte ofertant în regiunea Centru a Pregătirea teoretică este consolidată de pregătirea practică, care se realizează într-un cadru organizat, la agenţii economici a Dobândești competenţe anteprenoriale ce îţi permit dezvoltarea propriei afaceri în domeniu

a a a a a

Ce job poţi avea? a Te poţi integra pe piaţa muncii la orice agent economic, unde poţi îndeplini sarcini cu caracter tehnic din domeniul construcţiilor de mașini a Tehnician responsabil cu mentenanţa utilajelor în companii din diverse sectoare a Diploma îţi va permite să lucrezi part-time pe parcursul studiilor viitoare

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician nivel 5 de calificare Învăţământ superior: - Facultatea de Inginerie și Management - Facultatea de Mecanică și Mecatronică - Facultatea de Știinţe Inginerești Aplicate (oferite de Universitatea Transilvania, Brașov)

.............................................. ASCO TOOLS POPA EMTECH C.T.R. U.P.R.U.C. DENICO

solvenţilor Impresii ale ab lvenţilor so ă, existând me încă sii agaleja cuab pre do niu Im-am ușurinţ ez într-un .” putut an niu învăţ și să activ „Mm ocazia să în dome „A ncă disponibile enţă.” mu i deso locreurmă licită în perman l preuniversitar la ca tu ân și de la învăţăm re,im cară d în și oa âncă avpli „Trecereasă va practicuș place fac r tecehnic a fost ‚Îm , niu me do celiuniversicetarce în e .” tare cunoștinţ ă de ncre mu că aveam deja vede liceelor ii nţ lve so ab de spre deosebire teoretice.”


TEHNICIANÎN TEHNICIAN PRELUCRĂRI MECANICE INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi? b aparate și instalaţii electrice Planificișișirepari organizezi procesele tehnologice de b Întreţii prelucrări mecanice de medie și joasă tensiune Asiguri calitatea prelucrate b Execuţi b scheme produselor de comandă pentru prin sistemele așchiere în baza procedurilor de lucruelectrice și controlde de reglare automată a aparatelor Utilizezi mod tensiune adecvat materialele, sculele, b medie și în înaltă dispozitivele specifice

Unităţi școlare c Colegiul ColegiulTehnic Tehnic'Transilvania' 'Alexandru Bărbat' Brașov

Victoria

Filiera Tehnologică Domeniul Mecanică

b Efectuezi măsuratori specifice în circuitele Menţii utilajele pentru prelucrări mecanice în b electronice de putere pentru controlul stare optimă de funcţionare

acţionărilor electrice

b Localizezi și remediezi defectele în instalaţiile și echipamentele electrice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Utilizezi soft-uri de proiectare asistată de calculator a Efectuezi instruire practică la companii de renume din domeniu a Ai acces la tehnologiile moderne de prelucrare în domeniul mecanic a Dobândești competenţe de organizare și coordonare a echipelor de lucru

a .............................................. FSR S.A. a ARA S.A.

Ce job poţi avea? a Tehnician prelucrări mecanice a Operatori mașini pentru prelucrări mecanice

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician Prelucrări la Mașini cu Comandă Numerică Învăţământ superior: - Facultatea de Inginerie și Management - Facultatea de Mecanică și Mecatronică - Facultatea de Știinţe Inginerești Aplicate (oferite de Universitatea Transilvania, Brașov)

solvenţilor Impresii ale ab lvenţilor abstăso oarece sii aruleacea calificare de Immpopre n domeniu să activez într-u tat pent și ăţ ozitate și înv „Am ocazia să e, rigur ecizi pran „A enţă.” esupunerm aţiasopr upmă ocre licită în pe ele de livrare.” ca en rm te în a re cătașite, pliivi imat încadra caarecre șiag ticre prac i înt facatceeva să po folos ce pla i ‚Îm își e ale ar iec „F i profesion re.” cerce demu ncăde ncătacu satisfacţi mu forţa tite!” plă e bin , ite deoseb


TEHNICIAN PRELUCRĂRI TEHNICIAN ÎN PE MAŞINI CU COMANDĂ INSTALAŢII ELECTRICE NUMERICĂ Ce înveţi? b reparinecesare aparatedesfășurării și instalaţiioptime electrice Asiguri și condiţii a b Întreţii procesului fabricaţie de medie șidejoasă tensiune

Unităţi școlare c Liceul Colegiul Tehnologic Tehnic 'Alexandru 'Malaxa' Zărnești Bărbat'

Victoria

Filiera Tehnologică Domeniul Mecanică

Realizezischeme programe prelucrezipentru prin așchiere b Execuţi b deșicomandă sistemele piese conform programului realizat pe mașini cude de reglare automată a aparatelor electrice comandă numerică - CNC medie și înaltă tensiune b Stabilești sculele, dispozitivele și verificatoarele b Efectuezi măsuratori specificedeînașchiere circuitele necesare în procesul tehnologic electronice de putere pentru controlul b Prelucrezi piese la mașini cu comandă numerică acţionărilor electrice și specificaţiilor tehnice conform instrucţiunilor

b și remediezi defectele instalaţiile Utilizezi mijloace de control pentru în verificarea b Localizezi și a calităţii pieselor șidimensiunilor echipamentele electrice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Lucrezi cu tehnologii moderne în unităţi de profil ce deţin mașini CNC a Obţii mai rapid un loc de muncă având în vedere oferta locurilor de muncă din domeniu, în judeţul Brașov a Utilizarea soft-urilor specializate de programare

a a a a

Ce job poţi avea? a Tehnician prelucrări pe mașini unelte sau centre de prelucrare în orice întreprindere mecanică, ateliere mecanice ce deţin mașini unelte cu comandă numerică computerizată sau CNC - uri: strung, freză, mașină de găurit etc, sau toate acestea la un loc a Operator în domeniul prelucrărilor mecanice

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician operator mașini cu comandă numerică Învăţământ superior: - Facultatea de Inginerie și Management - Facultatea de Mecanică și Mecatronică - Facultatea de Știinţe Inginerești Aplicate (oferite de Universitatea Transilvania, Brașov)

.............................................. SCHAEFFLER ROMÂNIA STABILUS ROMÂNIA REGE Automotive Brașov CONTINENTAL POWERTRAIN ROMÂNIA SRL a RAMOSS COM

solvenţilor Impresii ale ab lvenţilor a, bdaso r sii aușle torită mașinilo domeniu Imstepore oașirăsă activez într-un muncăînv ăţ „Em ocazia să z.”ţă.” reen lucan „A rerm cape la în teită anlic rmso rfomă pere atractiv și ca te mult mai im es nic ca plică și me care și ina ticag „Domeniul t!” pracim va ce fac -am să mi ce t pla câ ‚Îm intieresant,cede rcetare.” eleg desenul muncă de face inginer, înţ „Sigur mă voi unei piese.” al ul tehnologic tehnic și proces


TEHNICIANÎN TEHNICIAN PROIECTANT CAD INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi? b șidesene repari în aparate instalaţii Realizezi 2D și 3Dșicu ajutorul electrice b Întreţii programului de medie și joasă tensiune Propui soluţii de proiectare iniţiale pentru un b Execuţi b scheme de comandă pentru sistemele produs dat automată a aparatelor electrice de de reglare Foloseşti calculatorul ca instrument de lucru b medie și înaltă tensiune curent

Unităţi școlare c Colegiul ColegiulTehnic Tehnic'Mircea 'Alexandru Cristea' Bărbat' Brașov

Victoria Tehnic 'Transilvania' Brașov c Colegiul

Filiera Tehnologică Domeniul Mecanică

b Efectuezi măsuratori specifice în circuitele electronice de putere pentru controlul acţionărilor electrice b Localizezi și remediezi defectele în instalaţiile și echipamentele electrice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Utilizezi soft-uri de proiectare într-un mod creativ, eficient a Poţi obţine permisul european de utilizare a calculatorului în domeniul de pregătire - ECDL CAD a Cunoștinţele, deprinderile dobândite îţi permit dezvoltarea profesională pe diferite domenii: construcţii, arhitectură, mecanic, electric, electronic

a a a a a a

Ce job poţi avea? a Tehnician desenator în orice firmă/companie/ multinaţională care are atelier de proiectare a Tehnician pentru urmărirea producţiei în companii de profil a Tehnician în sectorul control software a Diploma îţi va permite să lucrezi part-time în timpul studiilor viitoare

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician tehnolog mecanic, Tehnician proiectant în construcţia de mașini Învăţământ superior: - orice facultate în domeniul știinţelor inginerești

.............................................. AVATEC ICEBERG AUTOLIV S.C. RAMOSS S .R.L. S.C. F.S.R. S.A. S.C. ARA S.R.L.

solvenţilor Impresii ale ab lvenţilor abstăso oarece sii aruleacea calificare de Immpopre n domeniu să activez într-u, tat pent și ăţ înv „Am ocazia să ram simplu „A prog ul este un rm anenţă.” CADnt, cu Auretomă solicită înd,peex trem de eficie ca mo co , os plică și im prieten re ca și tic vaorpri.”ac ceat utiliz să fac e de ance i pla ‚Îm milio ce să tare es.”te nou, îmi pla ă de cercece mu rie care mă „Îmnci place tot se me o te ider că es desenez, cons g bani.” va ajuta să câști


TEHNICIAN ÎN ADMINISTRAŢIE

Ce înveţi? b Ești promotorul imaginii instituţiei sau a firmei în care lucrezi b Desfășori activităţi cu publicul b Organizezi protocolul pentru diferite evenimente

Unităţi școlare c Colegiul Naţional Economic 'Andrei

Bârseanu' Brașov

Filiera Tehnologică Domeniul Economic

b Gestionezi corespondenţa instituţiilor sau a firmelor b Întocmești situaţii administrativ-financiare b Consiliezi directorul în activităţile sale b Utilizezi calculatorul în activităţile de birou


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică în instituţii publice a Înţelegi viaţa unei instituţii publice prin programul ”Firma de exerciţiu” - copie fidelă a activităţii reale a unei firme a Beneficiezi de șanse reale de promovare în carieră

a Inspectoratul Școlar Judeţean Brașov a Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Brașov a Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov a Primării ale orașelor și comunelor a Unităţi ale administraţiei fiscale

Ce job poţi avea? a a a a a a

Secretar/asistent manager Referent specialitate Funcţionar administrativ Funcţionar în serviciul cu publicul Operator la ghișee Funcţionar la serviciile de informare

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Asistent de gestiune, Funcţionar bancar, Agent fiscal, Agent vamal Învăţământ superior: - Facultatea de Știinţe Economice – specializările: Contabilitate și informatică de gestiune, Finanţe-bănci, Informatică economică, Management, Marketing - Facultatea de Știinţe juridice și administrative - Facultatea de Sociologie/Asistenţă socială

solvenţilor

Impresii ale ab

nt foarte specialitate su „Disciplinele de ate practică.” ilit ab lic ap re atractive, cu ma nii nu este așa munca cu oame „Am realizat că să fii eu gr E t. am crezu t și nu te de ușoară cum este interesan r da c, bli pu r funcţiona ată.” plictisești niciod


TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂŢI ECONOMICE

Ce înveţi? b Organizezi și conduci contabilitatea unei firme b Întocmești documentele contabile cerute de legea contabilităţii b Folosești programe informatice de contabilitate

Unităţi școlare c Colegiul Naţional 'Aprily Lajos' Brașov c Colegiul Naţional Economic 'Andrei c c c c

Bârseanu' Brașov Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi' Codlea Liceul 'Petru Rareș' Feldioara Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea' Făgăraș Liceul Tehnologic 'Sextil Pușcariu' Bran

Filiera Tehnologică Domeniul Economic

b Întocmești situaţii financiare și le analizezi folosind cunoștinţele de marketing și statistică b Calculezi indicatori economico-financiari și identifici cele mai bune surse de finanţare pentru societatea în care lucrezi b Utilizezi bilanţul contabil pentru informarea și previzionarea activităţii b Negociezi și închei contracte economice cu furnizorii


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică la agenţi economici, în domeniul producţiei, comercial, bancar, financiar, asigurări a Înţelegi viaţa unei societăţi comerciale prin programul ”Firma de exerciţiu” - copie fidelă a activităţii reale a unei firme a Poţi obţine, în urma susţinerii unor examene, calificarea de contabil, expert contabil a Poţi desfășura activităţi pe cont propriu – ca persoană fizică autorizată sau ca persoană juridică

a a a a a

Ce job poţi avea? a a a a a a

Contabil Referent resurse umane Broker Agent comercial Inspector și agent financiar Agent de asigurări

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Asistent de gestiune, Funcţionar bancar, Agent fiscal, Agent vamal Învăţământ superior: - Facultatea de Știinţe Economice – specializările: Contabilitate și informatică de gestiune, Finanţe-bănci, Informatică economică, Management, Marketing

METRO SELGROS BILLA AUCHAN GENERALI ASIGURĂRI

solvenţilor

Impresii ale ab

euniversitar la învăţământul pr în „Trecerea de la ușoară, având st fo a ic om econ lide în cel universitar so e nţ ști no cu m deja vedere că avea solvenţii liceelor deosebire de ab domeniu, spre teoretice.” ă ă, existând înc gaja cu ușurinţ „M-am putut an meniu.” do în ile nib po ă dis locuri de munc


TEHNICIAN ÎN ACHIZIŢII ȘI CONTRACTĂRI

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul Naţional Economic 'Andrei

Bârseanu' Brașov

Filiera Tehnologică Domeniul Comerţ

b Dobândești cunoștinţe despre produsele alimentare și nealimentare b Realizezi și prezinţi oferta de produse b Închei contracte cu furnizori și beneficiari b Identifici oportunităţile de piaţă și promovezi produsele b Stabilești preţurile și cantităţile disponibile b Livrezi produsele la termen b Identifici cele mai bune surse de finanţare pentru desfășurarea activităţii


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică în magazine și la agenţi economici din domeniul comerţului a Înţelegi viaţa unei societăţi comerciale prin programul ”Firma de exerciţiu” - copie fidelă a activităţii reale a unei firme a Dobândești competenţe juridice necesare încheierii contractelor economice a Cunoști legislaţia în domeniul protecţiei consumatorului a Participi la realizarea studiilor de piaţă a Înveţi să negociezi cu succes a Utilizezi calculatorul în activitatea profesională a Îţi dezvolţi abilitatea de a comunica în limbi străine

a a a a

Ce job poţi avea? a a a a a

Agent contractări și achiziţii Agent comercial Agent de vânzări Recepţioner contractări și achiziţii Technician merceolog

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Agent comercial, Asistent manager, Tehnician în activităţi comerciale, Tehnician în comerţ internaţional Învăţământ superior: - Facultatea de Știinţe Economice – specializările: Economia comerţului, turismului și serviciilor, Management, Marketing, Tranzacţii internaţionale

METRO SELGROS BILLA AUCHAN

solvenţilor

Impresii ale ab

i acticarea aceste ă dinamică, pr „Fiind o persoan a călători în de ea at ilit sib po meserii îmi dă aște oameni și iciu, de a cuno interes de serv locuri noi.” ciator și acest nt un bun nego „Consider că su mai bune le ce i he înc să lucru mă ajută contracte.”


TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂŢI DE COMERŢ

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul Naţional 'Aprily Lajos' Brașov (cu

predare în limba maghiară) c Colegiul Naţional Economic 'Andrei

Bârseanu' Brașov c Liceul 'Petru Rareș' Feldioara c Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea'

Făgăraș c Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele

Filiera Tehnologică Domeniul Comerţ

b Verifici calitatea produselor pe care le comercializezi b Prezinţi clienţilor oferta de mărfuri și paleta de preţuri b Calculezi stocurile și necesarul de aprovizionare b Completezi documente specifice livrării produselor b Identifici oportunităţile de piaţă, prin cercetări de marketing b Utilizezi tehnici de promovare a produselor


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică în magazine a Înţelegi viaţa unei societăţi comerciale prin programul ”Firma de exerciţiu” - copie fidelă a activităţii reale a unei firme a Cunoști legislaţia în domeniul protecţiei consumatorului a Dobândești competenţe juridice necesare încheierii contractelor economice a Înveţi tehnici de negociere a Utilizezi calculatorul în activitatea profesională

a a a a a a a a

Ce job poţi avea? a a a a a a a a a

Agent comercial Agent de vânzări Consultant vânzări Recepţioner contractări și achiziţii Operator comenzi Gestionar Casier Funcţionar în activităţi comerciale Merceolog

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Agent comercial, Asistent manager, Tehnician în activităţi comerciale, Tehnician în comerţ internaţional Învăţământ superior: - Facultatea de Știinţe Economice – specializările: Economia comerţului, turismului și serviciilor, Management, Marketing, Tranzacţii internaţionale

METRO SELGROS BILLA AUCHAN PENNY LIDL PROFI ONEVES

solvenţilor

Impresii ale ab

ia să obţin lii am avut ocaz „Pe timpul șco omoţii în cadrul pr la ea ar cip rti câștiguri prin pa produse pe de ea ar nz prin vâ magazinelor și .” bază de catalog re id propria aface ea să-mi desch at că r ide ns „Am posibilit co și e merţului on-lin în domeniul co .” rul comerţului to vii te es ta es ac


TEHNICIAN ÎN HOTELĂRIE

Ce înveţi? b Rezervi spaţii de cazare și oferi clienţilor toate informaţiile necesare unui sejur de neuitat b Primești și cazezi turiștii b Coordonezi activităţile în pensiuni și hoteluri b Calculezi tarifele serviciilor hoteliere b Promovezi atracţiile turistice ale zonei

Unităţi școlare c Colegiul Naţional Economic 'Andrei

Bârseanu' Brașov

Filiera Tehnologică Domeniul Turism și alimentaţie

b Te asiguri că oferi ceea ce își dorește clientul


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică în hoteluri și pensiuni a Înţelegi viaţa unui hotel sau a unei pensiuni prin programul ”Firma de exerciţiu” - copie fidelă a activităţii reale a unei firme a Cunoști și recomanzi clienţilor obiective turistice naturale/ antropice ale zonei a Îţi desfășori activitatea într-un mediu de muncă antrenant, dinamic, curat a Îţi dezvolţi abilitatea de comunicare în mai multe limbi străine

a a a a a a a

Ce job poţi avea a Recepţioner/ șef recepţie a Cameristă/ guvernantă (șefa cameristelor) a Bagajist

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Asistent de turism-ghid, Asistent de gestiune în unităţi de cazare și alimentaţie, Asistent manager unităţi hoteliere Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie și Turism – specializările: Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, Inginerie și management în turism - Facultatea de Știinţe Economice – specializarea: Economia comerţului, turismului și serviciilor

Hotel AMBIENT Hotel ARO PALACE Hotel ALPIN Hotel KOLPING Hotel KRONWELL Hotel BULEVARD Complex Turistic CHEILE GRĂDIȘTEI Moieciu a Pensiuni: ROSENAU, HELEN, VALEA CETĂŢII

solvenţilor

Impresii ale ab

ă de angajare, făr ase posibilităţi urată.” „Avem numero „c ă nc mu o ă; munc condiţii grele de cunoaște tunitatea de a or op „Ţi se oferă i din toate ulu nt me mo ale personalităţi le, politice, sociale, cultura domeniile vieţii economice.”


TEHNICIAN ÎN TURISM

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul Naţional Economic 'Andrei

Bârseanu' Brașov c Colegiul Tehnic 'Maria Baiulescu' Brașov c Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea'

Făgăraș c Liceul Tehnologic 'Malaxa' Zărnești c Liceul Tehnologic Râșnov c Liceul Teoretic 'Mihail Săulescu' Predeal

Filiera Tehnologică Domeniul Turism și alimentaţie

b Identifici tipurile de agenţii de turism pentru aţi alege viitorul loc de muncă b Organizezi o agenţie de turism b Realizezi și promovezi oferta de produse și servicii în cadrul agenţiei de turism b Negociezi vânzarea de produse turistice (pachete de vacanţă, circuite turistice, sejururi) b Urmărești derularea sejururilor printr-o colaborare strânsă cu prestatorii de servicii turistice b Devii expert în relaţii publice și de protocol b Lucrezi cu programe informaţionale în turism


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică în agenţii de turism a Înţelegi viaţa unei agenţii de turism prin programul ”Firma de exerciţiu” - copie fidelă a activităţii reale a unei firme a Cunoști și vizitezi obiective turistice naturale/ antropice a Îţi dezvolţi abilitatea de comunicare în mai multe limbi străine a Clienţii tăi vor fi oameni interesanţi; oamenii care călătoresc frecvent au multă experienţă și povești inedite

a a a a a a a a

Ce job poţi avea a a a a

Agent de turism Coordonator activităţi de agrement și animaţie Administrator portal turistic Lucrător la birouri de informaţii turistice sau în centre de documentare turistică a Lucrător hotelier

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Asistent de turism-ghid, Asistent de gestiune în unităţi de cazare și alimentaţie, Asistent manager unităţi hoteliere Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie și Turism – specializările: Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, Inginerie și management în turism - Facultatea de Știinţe Economice – specializarea: Economia comerţului, turismului și serviciilor

Agenţii de turism ABC Trading CARPATOUR J'INFO TOURS MAGELLAN TURISM MICOMIS TRAVEL&TOURS MIRKDIA TOUR EUROLINES

solvenţilor

Impresii ale ab

ţării noastre. tă la frumuseţile rg „Sunt mai aten vreau să le parcu re ca pe ii ar er e Mi-am fixat itin noaște mai bin cu i a-m ru nt i pe în următorii an int turiștilor putea să o prez ţara și pentru a străini.” -am făcut mulţi oameni noi şi mi „Am cunoscut at la târguri de şă. Am particip ă, la prieteni din bran naţii de vacanţ sti de de ri tă en turism, la prez âlniri de grup. înt şi i -ur op sh rk evenimente, wo ilie!” dintr-o mare fam Simt că fac parte


ORGANIZATOR BANQUETING

Ce înveţi? b Planifici, organizezi și participi la activităţile de servire din restaurant b Coordonezi activitatea firmelor de catering b Organizezi servicii de protocol pentru evenimente oficiale sau private

Unităţi școlare c Colegiul 'Aurel Vijoli' Făgăraș c Colegiul Naţional Economic 'Andrei

Bârseanu' Brașov c Liceul 'Petru Rareș' Feldioara c Liceul Tehnologic 'Malaxa' Zărnești

Filiera Tehnologică Domeniul Turism și alimentaţie

b Alcătuiești meniuri pentru diferite tipuri de mese sau pentru diferite categorii de clienţi b Realizezi decontarea serviciilor prestate b Servești băuturi alcoolice și nealcoolice în bar


Care sunt beneficiile tale? a Efectuezi stagii de pregătire practică în restaurante sau la firme organizatoare de evenimente a Obţii un certificat de calificare cu recunoaștere naţională și internaţională a Înţelegi viaţa unui restaurant prin programul ”Firma de exerciţiu” - copie fidelă a activităţii reale a unei firme a După perfecţionare poţi obţine calificarea de director de restaurant a Finalizezi un program de studiu într-un domeniu aflat în plină dezvoltare, care oferă oportunitatea dezvoltării propriei afaceri

Ce job poţi avea? a Tehnician în cadrul unei firme de organizări evenimente a Tehnician în cadrul departamentului de organizări evenimente al unui restaurant

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Organizator congrese, conferinţe, târguri și expoziţii Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie și Turism – specializările: Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, Inginerie și management în turism - Facultatea de Știinţe Economice – specializarea: Economia comerţului, turismului și serviciilor

Posibili angajatori a SERGIANA GRUP (Sergiana, Ceasu' Rău, Casa Tudor) a TRANSILVANIA (Casa Românească, Green Saloon, Captain Nemo) a TOTAL INTERNATIONAL COMPANY (Casa Hirsher) a Hotel KOLPING a Hotel KRONWELL a ANA HOTEL SCHOOL a HANUL DIN ARDEAL a DORIPESCO a Complex Turistic CHEILE GRĂDIȘTEI Moieciu a Complex Turistic HOUSE OF WOLF a Complex Turistic VILA BRAN a CLUB NOVA ELITE a RADIS COM

solvenţilor

Impresii ale ab

ria afacere în i înfiinţez prop „Am reușit să-m telor – sunt en im nizării even domeniul orga f!” șe u propriul me z cu copiii, ilitatea să lucre „Am avut posib e.” ril rsă anive organizându-le


TEHNICIAN ÎN GASTRONOMIE

Ce înveţi? b Participi la amenajarea spaţiilor de producţie culinară și de patiserie-cofetărie b Organizezi activitatea de producţie culinară b Aprovizionezi unitatea și gestionezi stocurile de materii prime

Unităţi școlare c Colegiul Naţional Economic 'Andrei

Bârseanu' Brașov c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi'

Codlea

Filiera Tehnologică Domeniul Turism și alimentaţie

b Participi la realizarea preparatelor culinare din gastronomia naţională și internaţională b Aplici legislaţia privind protecţia consumatorului


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de pregătire practică în restaurante, cofetării sau la firme care oferă servicii de catering a Înţelegi viaţa unui restaurant prin programul ”Firma de exerciţiu” - copie fidelă a activităţii reale a unei firme a După perfecţionare poţi obţine calificarea de director de restaurant

a SERGIANA GRUP (Sergiana, Ceasu' Rău, Casa Tudor) a TRANSILVANIA (Casa Românească, Green Saloon, Captain Nemo) a TOTAL INTERNATIONAL COMPANY (Casa Hirsher) a Hotel KOLPING a Hotel KRONWELL

Ce job poţi avea? a Tehnician în cadrul sectorului de producţie și aprovizionare al unui restaurant, cofetărie-patiserie sau firmă de catering a Gastronom în restaurante clasice și specializate sau firme de catering

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Tehnician nutriţionist, Tehnician dietetician Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie și Turism – specializările: Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, Inginerie și management în turism - Facultatea de Știinţe Economice – specializarea: Economia comerţului, turismului și serviciilor

solvenţilor

Impresii ale ab

mente și ăţat despre ali „Ceea ce am înv tot parcursul pe los fo de i este alimentaţie îm vieţii.” izare din cadrul urmez o special că „ Îmi doresc să Turism și cred și ţie ta en im o Facultăţii de Al re am dobânditca pe te ita ial ec pregătirea de sp foarte mult.” ta aju va mă eului pe parcursul lic


TEHNICIAN ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi' Codlea

Filiera Tehnologică Domeniul Industrie alimentară

b Folosești tehnici de lucru și coduri de bune practici pentru producerea alimentelor b Efectuezi analize de laborator privind calităţile nutritive ale materiilor prime și produselor finite b Selectezi informaţii privind cererea consumatorilor de produse alimentare b Aplici și respecţi normele de muncă și organizare a muncii


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Pregătire profesională într-un domeniu cu mare impact în societate a Poţi lucra în orice unitate de profil din industria alimentară a Posibilitatea efectuării unui stagiu de practică într-o ţară europeană, în cadrul unui proiect Erasmus+

a a a a a a a a a a

Ce job poţi avea?

URSUS BREWERIES FABRICA DE ZAHĂR BOD VELPITAR COVALACT SERGIANA PRODLACTA OLYMPUS REINERT LEFRUMARIN LUCA

a Tehnician sau operator în toate ramurile industriei alimentare

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Tehnician controlul calităţii produselor agroalimentare, Tehnician nutriţionist, Tehnician dietetician, Tehnician în agroturism Învăţământ superior: - Facultăţi cu profil industrie alimentară sau medicină veterinară, specializările: Ingineria produselor alimentare, Biotehnologii, Controlul calităţii produselor alimentare, Medicină veterinară

solvenţilor

Impresii ale ab

lui torită domeniu stă calificare da ncă.” „Am ales acea mu de loc un i pot găsi vast în care îm


TEHNICIAN ANALIZE PRODUSE ALIMENTARE

Ce înveţi? b Efectuezi analize ale materiilor prime și ale materiilor auxiliare din industria de morărit și panificaţie, din industria fermentativă, industria extractivă, precum și a cărnii, laptelui, legumelor și fructelor

Unităţi școlare c Colegiul pentru Agricultură și Industrie

Alimentară 'Ţara Bârsei' Prejmer c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi' Codlea c Colegiul Tehnic 'Transilvania' Brașov c Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea'

Făgăraș

Filiera Tehnologică Domeniul Industrie alimentară

b Monitorizezi aplicarea normelor de igienă și protecţia mediului în industria alimentară b Determini valoarea nutritivă a produselor alimentare b Asiguri starea de sănătate a consumatorilor prin aplicarea unui sistem de control al calităţii eficient, în conformitate cu standarde UE


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Pregătirea teoretică este consolidată de pregătirea practică, care se realizează în cadru organizat la agenţi economici a Vei putea lucra în laboratoare de analize produse alimentare, vei monitoriza respectarea regulilor de igienă și protecţia mediului din unităţile de alimentaţie publică și din industria alimentară și vei avea noţiuni de conducerea calităţii în industria alimentară

a a a a a a a a a a

Ce job poţi avea? a Tehnician analize produse alimentare din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, Protecţiei Consumatorului și altor instituţii de verificare și control din cadrul sănătăţii publice a Laborant de analize ale unităţiilor de producţie din alimentaţie publică și industrie alimentară

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Tehnician nutriţionist, Tehnician dietetician, Tehnician în agroturism Învăţământ superior: - Facultatea de Alimentaţie și Turism – specializările: Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, Inginerie și management în turism - Facultatea de știinţe agricole, industrie alimentară și protecţia mediului, cu specializarea Tehnologia produselor alimentare - Facultatea de biotehnologii

URSUS BREWERIES FABRICA DE ZAHĂR BOD VELPITAR SERGIANA PRODLACTA OLYMPUS AVICOD CODLEA AUCHAN ROMÂNIA GALLI GALLO CODLEA REINERT

solvenţilor

Impresii ale ab

oduselor spre calitatea pr „Am învăţat de importantă te ar fo d că este alimentare și cre sănătoasă.” pentru o viaţă produse de obţinerea unor că at ăţ „Am înv ologie, hn te cunoscând și o calitate se face ici de laborator hn te ă, en igi biochimie, estora.” ac a ă as nio îmbinare armo


TEHNICIAN ÎN AGROTURISM

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul pentru Agricultură și Industrie

Alimentară 'Ţara Bârsei' Prejmer

Filiera Tehnologică Domeniul Agricultură

b Organizezi și planifici activităţile dintr-o pensiune turistică b Amenajezi structurile de primire turistică conform standardelor în vigoare b Oferi servicii turistice de calitate și comunici eficient cu turiștii Promovezi imaginea pensiunii și tradiţiile b specifice zonei b Coordonezi activităţi din ferma agroturistică (cultivarea plantelor, creșterea animalelor, protecţia mediului, obţinerea produselor tradiţionale)


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Parcurgi un program de studiu care-ţi oferă o pregătire dublă (specifică agriculturii dar și turismului) a Efectuezi instruirea practică în pensiuni turistice, agroturistice și restaurante a Participi la stagii de pregătire practică în străinătate prin proiecte Erasmus+ și obţii certificatul Europass Mobility a Participi la târguri și expoziţii de profil: Târguri de turism, Fasching, Târguri tradiţionale a Consiliere privind cariera și antreprenoriatul prin proiecte JOBS, JAR, HUB a Poţi obţine permisul de conducere pentru tractor rutier și categoria B

a Pensiunile agroturistice din judeţul Brașov a Hoteluri și pensiuni din Brașov și împrejurimi: OFICIAL, CURTEA BRĂNEANĂ, MARIANA, CASA SĂSESCĂ PREJMER a Restaurante: CASA UNGUREASCĂ, HANUL BRAN

Ce job poţi avea? a a a a

Tehnician în pensiuni turistice și agroturistice Administrator pensiune turistică rurală și urbană Agent în centre de informare turistică Organizator activitate turism

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician în activităţi de agroturism montan Învăţământ superior din domeniul agricol și turism: - Facultatea de Alimentaţie și Turism – specializările: Inginerie și management în alimentaţia publică și agroturism, Inginerie și management în turism - Facultatea de Știinţe Economice – specializarea: Economia comerţului, turismului și serviciilor

solvenţilor

Impresii ale ab

rat ntru că am luc anii de școală pe canţei și am „Mi-au plăcut va a ad rio pe iune pe efectiv la o pens ală: am învăţat la șco sei și a aplicat ceea ce , organizarea me tii riș tu cu ea .” tia comunicar eș ac ru recreere pent activităţilor de


TEHNICIAN VETERINAR

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul pentru Agricultură și Industrie

Alimentară 'Ţara Bârsei' Prejmer

Filiera Tehnologică Domeniul Agricultură

b Recoltezi și administrezi probe pentru analize de laborator Asiști medicul veterinar la identificarea și b stabilirea diagnosticelor la animale b Aplici tratamente și efectuezi intervenţii medicale de bază Hrănești și îngrijești animalele b Realizezi controlul sanitar-veterinar al b alimentelor


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi instruirea practică în clinica veterinară a școlii cât și în condiţii reale de muncă în clinici și cabinete veterinare a Participi la stagii de pregătire practică în străinătate prin proiecte Erasmus+ și obţii certificatul Europass Mobility a Participi la târguri și expoziţii de profil: INDAGRA, expoziţii canine și cabaline a Poţi obţine permisul de conducere pentru tractor rutier și categoria B a Beneficiezi de consiliere privind cariera și antreprenoriatul prin proiectele JOBS, JAR, HUB

a a a a

Ce job poţi avea? a Tehnician veterinar în ferme de animale, exploataţii piscicole, herghelii, cabinete, clinici și spitale veterinare a Lucrător în farmacii veterinare, pet shop-uri, depozite veterinare a Lucrător în saloane de cosmetică felină și canină a Tehnician veterinar la Direcţii sanitar veterinare și pentru siguranţa alimentelor, cricumscripţii sanitar veterinare pentru asistenţă

Evoluţia în carieră Învăţămant superior: - Facultatea de medicină veterinară - Facultatea de zootehnie - Facultatea de biotehnologii

Cabinete și clinici veterinare D.S.V.S.A. Grădina Zoologică Brașov Rezervaţia Zimbrilor Vama Buzăului

solvenţilor Impresii ale ab veniturile de student

i completez n „În prezent îm veterinar într-u ria de tehnician se me cia ma far și practic de bil sa sunt respon PET-SHOP unde gazin.” animalele din ma veterinară și de er la ejm Pr la ru vrut să int „straniu”, ,,Iniţial nu am s-a părut ceva mi ce re oa de uiesc. Am ișn veterinar, ob mă am început să nică cli dar încet-încet r-o înt t unde am lucra fost în Bulgaria placă, dar i îm să ut ep înc veterinară și a erat cu la școală am op momentul când ăţat multe înv am re ca u, de la profesorul me gere bună am ale ce z ze ali ut să re să devin un lucruri, m-a făc er sp și ez or să oper făcut. Acum ad de succes.” medic veterinar


TEHNICIAN ECOLOG ȘI PROTECŢIA CALITĂŢII MEDIULUI Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul de Știinţe 'Grigore Antipa' Brașov c Colegiul Tehnic 'Alexandru Bărbat'

Victoria c Colegiul Tehnic 'Mircea Cristea' Brașov c Colegiul Tehnic 'Remus Răduleţ' Brașov c Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinţi' Codlea c Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea' Făgăraș

Filiera Tehnologică Domeniul Protecţia mediului

b Realizezi teste de teren și de laborator pentru a monitoriza mediul și a investiga sursele poluării, inclusiv cele care afectează sănătatea b Recoltezi și pregătești probe supuse experimentării, efectuezi citiri ale aparatelor de poluare a aerului și apei b Urmărești factorii de mediu: apă, aer, sol și gradul de poluare al acestora b Te specializezi în dezvoltarea durabilă și în agricultura ecologică b Lucrezi cu programe informaţionale și de monitorizare a tot ceea ce înseamnă impact asupra mediului b Analizezi și interpretezi datele colectate și prelucrate b Urmărești modul de gestionare a deșeurilor de muncă și organizare a muncii


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Analizezi factorii de mediu: apă, aer, sol, pentru desfășurarea unor activităţi economice a Ai numeroase posibilităţi de a alege o carieră după absolvire, în domenii înrudite a Îmbini pregătirea teoretică cu stagii de pregătire practică la cei mai importanţi agenţi economici din Brașov specializaţi în protecţia mediului a Poţi consilia beneficiarii pentru obţinerea avizelor de mediu a Dobândești competenţe cheie esenţiale pentru dezvoltarea personală și ocupare

a Agenţia de Protecţia Mediului Brașov a Agenţia Metropolitană Tâmpa a Sistemul de Gospodărire a Apelor Brașov a FIN-ECO S.A. Brașov

Ce job poţi avea? a Tehnician ecolog a Meteorolog a Laborant chimist

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Facultatea de Design de Produs și Mediu, Brașov - Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere, Brașov - Facultatea de Ecologie și Protecţia Mediului, București

solvenţilor

Impresii ale ab

bui să se pună niu pe care ar tre „Este un dome nătatea noastră să ce re ebit, deoa un accent deos mediului.” ea at mult de calit depinde foarte re, deoarece ca lifi ca stă ru acea „Am optat pent ă globală de lem ob pr lui este o protecţia mediu ” ţi. to ne privește pe actualitate ce


TEHNICIAN ÎN SILVICULTURĂ ȘI EXPLOATĂRI FORESTIERE Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul Tehnologic Silvic 'Dr. Nicolae

Rucăreanu' Brașov

Filiera Tehnologică Domeniul Silvicultură

b Identifici speciile de arbori după caractere morfologice b Diferenţiezi speciile de vânat și speciile de pești din apele de munte b Aplici mijloace moderne în exploatarea pădurilor b Dobândești cunoștinţe privind plantarea și întreţinerea puieţilor b Gospodărești și amenajezi fondul forestier și cinegetic b Protejezi și ocrotești speciile pe cale de dispariţie din România


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de practică în cadrul Ocolului Silvic a Vei absolvi o specializare atractivă, de actualitate care oferă multiple posibilităţi de angajare a Participi la Concursul Naţional și Internaţional de Competenţe în Silvicultură a Lucrezi într-un domeniu natural, curat și sănătos

a a a a a a a

Ce job poţi avea? a a a a a a a

Tehnician silvic Tehnician în exploatări forestiere Tehnician de vânătoare Lucrător în cadastru Tehnician pentru creșterea peștilor în apele de munte Gestionar herghelii de stat RNP Proiectant amenajări spaţii verzi

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Tehnician silvic Învăţământ superior: - Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov Ÿ Domeniul Silvicultură - specializări: Silvicultură, Exploatări forestiere și Cinegetică Ÿ Domeniul Inginerie Geodezică – specializare: Măsurători Terestre și Cadastru - Facultatea de Horticultură, Cluj-Napoca - Facultatea de Horticultură și Silvicultură, Timișoara - Facultatea de Silvicultură, Suceava - Facultatea de Știinţe Agricole, Industrie Alimentară și Protecţia Mediului, Sibiu - Facultatea de Ecologie și Protecţia Mediului, București

Ocolul Silvic Kronstadt R.P.L.P. Măieruș R.A. O.S.P.A. Brașov I.C.A.S. Brașov R.P.L.P. Bucegi Piatra Craiului R.A. Ocoale Silvice din ţară Firme de exploatare a pădurilor

solvenţilor

Impresii ale ab

ersităţii.” portanţa biodiv „Am învăţat im ă este t de important „Am învăţat câ ” rii. du pă a re regenera ă Viaţă.” Pădurea înseamn „Am învăţat că


TEHNICIAN ÎN PRELUCRAREA LEMNULUI INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi? b și produse repari aparate instalaţii electrice Realizezi din lemnșimasiv sau alte b Întreţii materiale bază de lemn de medie pe și joasă tensiune

Unităţi școlare c Liceul Colegiul 'Petru Tehnic Rareș' 'Alexandru Feldioara Bărbat'

Amenajezi spaţiile cupentru piese desistemele b Execuţi b scheme deinterioare comandă mobilier și obiecte decorative executate din de reglare automată a aparatelor electrice de lemn medie și înaltă tensiune b Recondiţionezi piese vechi de mobilier și piese b Efectuezi măsuratori specifice în circuitele de artă executate din lemn electronice de putere pentru controlul b Repari obiecte/piese de mobilier din lemn acţionărilor electrice b Execuţi piese de dulgherie și construcţii b Localizezi și remediezi defectele în instalaţiile și echipamentele electrice

Victoria c Liceul 'Șt.O.Iosif' Rupea

Filiera Tehnologică Domeniul Fabricarea produselor din lemn


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Dezvoltarea gândirii tehnice, formarea deprinderilor pentru o activitate practică a Completarea pregătirii teoretice cu stagii de pregătire practică la importanţi agenţi economici din zonă a Șanse mari de angajare în companii din industria de prelucrare a lemnului din Regiunea Centru a Oportunităţi de dezvoltare în carieră prin colaborarea cu industria hotelieră din zonă, în plină ascensiune

a a a a

Ce job poţi avea? a Designer de produse de mobilier și amenajări interioare a Tâmplar / specialist în realizarea produselor finite și semifinite din lemn a Proiectant de produse de mic mobilier, jucării, case și cabane a Restaurator produse de mobilă de artă

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Designer în industria lemnului Învăţământ superior: Facultăţi din cadrul Universităţii ”Transilvania” Brașov: - Facultatea de Ingineria Lemnului - Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere

LEOLEMN .............................................. CORUS PAULUS LOGISTIC NERVACOM

solvenţilor

Impresii ale ab

cra oarece a prelu stă meserie de să o facă u „Am ales acea ști i ţin pu re o artă pe ca activez înt r-un domeniu lemnul estesă și săul este viu, are viaţă, ia buînv Lemn aztre ocm ie. ăţ „A .” ţă a cu gur ce vrea en așm sin an e rm un pe îţi sp ită în mă rebu ca să-llicînţelegi și el ie so tre că și tic și care impli vin să de să fac ceva prac ceă.” și i pla ri tă ‚Îm en ez pr .”uri, la rerg a latatâ ciprce rtice ă de ncpa „Voi mu nului, deoarece te modelării lem expoziţii destina și transformat t l a fost prelucra de secole lemnu .” în opere de artă

solvenţilor

Impresii ale ab


TEHNICIAN DESIGNER TEHNICIAN ÎN MOBILĂ ȘI AMENAJĂRI INSTALAŢII ELECTRICE INTERIOARE Ce înveţi? b și repari aparate și instalaţii Proiectezi mobiler de calitate cu designelectrice variat de b Întreţii la stilul clasic și rustic la ultramodern de medie și joasă tensiune Elaborarezi formede estetice pentru produse din b Execuţi b scheme comandă pentru sistemele lemn de reglare automată a aparatelor electrice de Proiectezi amplasarea mobilierului în b medie și înaltă tensiune interioarele locuinţelor, spaţii comerciale, spaţii

Unităţi școlare c Liceul Colegiul Tehnologic Tehnic 'Alexandru Silvic 'Dr. Nicolae Bărbat'

b Efectuezi măsuratori administrative și birourispecifice în circuitele electronice de putere pentru controlul b Realizezi schiţe de concept folosind umbre și acţionărilor electrice simplificată culori într-o perspectivă

b remediezi defectele în instalaţiile Amplaseziși spaţial elemente decorative de b Localizezi șimobilier echipamentele electrice

Rucăreanu' Victoria Brașov

Filiera Tehnologică Domeniul Fabricarea produselor din lemn


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Utilizezi soft-uri de proiectare: AutoCAD, GStarCAD 2D și 3D a Creezi ambiente cu stiluri diferite prin combinarea obiectelor și accesoriilor a Posibilităţi variate de angajare la absolvirea programului de studiu din acest domeniu atractiv a Lucrezi într-un domeniu în care îţi poţi dezvolta creativitatea și simţul estetic

a a a a a a

Ce job poţi avea? a Designer mobilă a Designer de amenajări interioare a Proiectant a Consilier vânzări produse lemnoase a Manager vânzări materiale pentru finisaj interior și exterior

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Constructor restaurator de orgi și tâmplărie artizanală, Designer în industria lemnului Învăţământ superior: - Facultatea de Ingineria Lemnului Brașov - Facultatea de Design de Produs și Mediu Brașov - Facultatea de Arhitectură cu specializarea: Mobilier și amenajări interioare

PHOENIX .............................................. ART S.R.L. BRAȘOV CANAM BRAȘOV J.F. FURNIR BRAȘOV Fabrici de mobilă Fabrici de prelucrarea lemnului Firme de design și proiectare mobilier

solvenţilor Impresii ale ab 3D și r 2Dlo ADţi rCn tae în GSlv m so ab oiectă sisăi aprle re ăţat meniu înv do Im n „Amp r-u .” să activez înt ăţ și bilier să înv deiamo teaz iecoc obm „A of.”esorul prţă pe în cuen năan ită lic eurm so pr îm mă t re l ca tuși nacă erpli „ Am realiza rureintim ntca peși ble du ri tu pa tic r nato doce coor să fac ceva prac i pla ‚Îm lii.ă” de cercetare.” șconc e decorative în mu realizăm produs „Am învăţat să i de Creaţie.” cadrul Atelierulu


COAFOR STILIST

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic 'Maria Baiulescu' Brașov

b Stăpâneşti cunoştinţe solide în fashion şi trend-uri b Transformi în realitate dorinţele clientului b Realizezi tunsori clasice şi moderne prin îmbinarea tehnicilor de tunsoare cu forme geometrice de bază b Realizezi coafuri simple sau complexe, pentru diferite ocazii, completate cu machiaje moderne b Comunici în două limbi de circulaţie internaţională b Utilizezi programe informaţionale specializate

Filiera Tehnologică Domeniul Estetica și igiena corpului omenesc


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Lucrezi într-un mediu plăcut, întâlnești oameni interesanţi, pe care-i poţi transforma prin coafură și machiaj a Este o profesie care se apropie de artă, permite să te joci cu reflexe, forme și oferă ocazia de a fi de fiecare dată altfel în funcţie de clienţi a Efectuezi stagiile de practică în saloanele de înfrumuseţare cu noterietate a Ai posibilitatea de a-ţi organiza propriul atelier de înfrumuseţare a Participi la concursuri de specialitate în ţară sau străinătate

a a a a

Ce job poţi avea? a Coafor-stilist a Hair-stylist a Manager, administrator al salonului

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Stilist, Cosmetician, Tehnician maseur Învăţământ superior: - Universitatea de Artă și Design - Cursuri academice de specializare pentru hair-stilist - Facultatea de Știinţe Economice și Administrarea afacerilor, Program de studii: Marketing, Management, Administrarea afacerilor - Facultatea de Știinţe ale Comunicării, Program de studii: Comunicare și relaţii publice

REVOLUTION CUT PRETTY WOMAN NICOL BEAUTY DELL CRYS CUT

solvenţilor

Impresii ale ab

tunsorilor, tele coafurilor, să „Am aflat secre ză și ce trebuie jea ta an av ne culorilor, ce pe alţii să-și și m tă aju îi l evităm și astfe nă în valoare.” seţea, să se pu descopere frumu în este să lucrăm cum și ce bine enţi, și cli rii „Am descoperit to vii cu comunicăm echipă, cum să iile, ideile să accepte creaţ cum să-i facem noastre.” , oltă imaginaţia ializare ne dezv „Această spec fiecare zi în : joc un ca este iar pentru mine la un alt nivel!” reuşesc să trec


TEHNICIAN DESIGNER TEHNICIAN ÎN VESTIMENTAR INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi? b și repari aparate șivestimentare, instalaţii electrice Creezi schiţe ale produselor b Întreţii proiectezi tipare și tensiune transformări de tipare de medie și joasă utilizând soft-uri informatice de specialitate

Unităţi școlare c Colegiul ColegiulTehnic Tehnic'Maria 'Alexandru Baiulescu' Bărbat' Brașov

Victoria

Filiera Tehnologică Domeniul Chimie industrială Industrie textilă și pielărie

b Execuţi scheme de comandă pentru sistemele Confecţionezi produse avestimentare b de reglare automată aparatelor folosind electrice de mașini de cusut și aplicând tehnicile necesare medie și înaltă tensiune b Îmbini culorile, remodelezi volumele corpului, b Efectuezi măsuratori specifice înproiectarea circuitele folosești iluziile /efectele vizuale în electronice costumelor de putere pentru controlul acţionărilor electrice b Descoperi momentele care au schimbat moda ultimului secol, principalele tendinţeîndin moda b Localizezi și remediezi defectele instalaţiile și curentele șicontemporană echipamentele electriceexistente


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Îţi dezvolţi calităţile artistice și calităţile tehnice prin efectuarea stagiilor de practică sau pe amândouă în egală măsură la agenţi economici de profil care lucrează pentru marile firme din industria modei a Participi la realizerea unor colecţii și prezentări de modă tematice împreună cu colegii tăi a Apelând la creativitate și informaţie de specialitate, realizezi obiecte vestimentare unice și poţi crea propriile colecţii devenind un nume în lumea modei a Participi la mobilităţi Erasmus+ în ţări UE

a a a a a a

Ce job poţi avea? a a a a a

Tehnician în industria confecţiilor și tricotajelor Tehnician proiectant textile, pielărie Laborant în industriile textilă, pielărie Șef formaţie industria confecţiilor îmbrăcăminte Consultant designer vestimentar

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Designer vestimentar, Creator proiectant îmbrăcăminte, Stilist Învăţământ superior: - Facultatea de Arte Decorative și Design cu specializările: Arte textile – design textile, Modă – design vestimentar - Facultatea de Textile Pielărie și Management Industrial Iași

.............................................. ROULEAU GUICHARD ROUMANIE EURO ALAI ERTEX INTERNATIONAL IASON S.A. ANTEMIE MODAROM

solvenţilor Impresii ale ab loir nleţima lvînece moda m so leenatăb inv săirea umsi acre meniu do timp Im n .” „Ș ră r-u pa înt dis ămsăsăactivez o lăs ăţ și să înv ia nu i şiazsă ideoc no „Ai m .” ea adecvată ţăint rm ăm ăcen îngpeîm bran ităale lic so să mă at re ăţ ca “Am înv azie.” care implică și l ntru fiecare occeva practic și pe ‚Îmi place să fac ortez culorile între ele, astfe să as tare.” ăţat cerce ă de unul plăcut „A fie mumncînv să ei int îmbrăcăm încât aspectul privitorului.” riul stil de îmi creez prop “Am învăţat să EU!” fiu să şi e int îmbrăcăm


TEHNICIAN CHIMIST DE LABORATOR

Ce înveţi? b Execuţi analize fizico-chimice pe o multitudine de produse b Utilizezi aparatură și ustensile de ultimă oră b Aplici tehnici clasice și moderne de analiză

Unităţi școlare c Colegiul Tehnic 'Alexandru Bărbat'

Victoria

Filiera Tehnologică Domeniul Chimie industrială


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuezi stagii de practică în laboratoare din diverse domenii de activitate a Finalizezi un program de studiu într-un domeniu larg, care oferă variate posibilităţi de angajare atât în ţară cât și în străinătate

a LABORATOARE DE PROTECŢIA MEDIULUI a LABORATOARE DE ANALIZE DE MEDIU a LABORATOARE DE ANALIZĂ A APEI

Ce job poţi avea? a Laborant într-un laborator de analize fizico-chimice din domeniul industriei alimentare, chimice, mecanice, energetice, extractive, staţii PECO, silvice și de protecţie a mediului

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificările: Tehnician laborant protecţia mediului, Tehnician analiza calităţii produselor agro-alimentare, Asistent medical și de laborator Învăţământ superior: - Facultatea de Chimie, Chimie industrială - Facultatea de Protecţia mediului - Facultatea de Medicină, Farmacie

solvenţilor

Impresii ale ab

niu ez într-un dome învăţ și să activ „Am ocazia să .” ţă en an în perm care mă solicită care implică și ceva practic și fac „Îmi place să .” re ta muncă de cerce


TEHNICIAN PRODUCŢIE TEHNICIAN ÎN FILM ȘI TELEVIZIUNE INSTALAŢII ELECTRICE

Ce înveţi? b repari aparate și instalaţii electrice Utilizezișisisteme de înregistrare a informaţiilor b Întreţii audiovizuale de medie și joasă tensiune Aplici tehnici video tehnici cinematografice b Execuţi b scheme deșicomandă pentru sistemele Realizezi filmelor cinematografice reglaremontajul automată a aparatelor electrice de b de Editezișifilme-TV înaltă tensiune b medie

Unităţi școlare c Colegiul ColegiulTehnic Tehnic'Mircea 'Alexandru Cristea' Bărbat' Brașov

Victoria

Filiera Tehnologică Domeniul Chimie industrială Producţie media

Controlezimăsuratori procesele despecifice realizare în a producţiilor b Efectuezi b circuitele cinematografice electronice de putere pentru controlul Organizezi activităţi de întreţinere a b acţionărilor electrice echipamentelor și instalaţiilor

b Localizezi și remediezi defectele în instalaţiile și echipamentele electrice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Realizarea stagiilor de pregătire practică la Televiziunea din Brașov a Te pregătești într-un domeniu de activitate aflat în dezvoltare și cu ofertă variată de locuri de muncă a Utilizezi soft-uri actuale de procesare text – imagine, sunet

a .............................................. Televiziuni de stat și private a Edituri ale ziarelor și revistelor

Ce job poţi avea? a Tehnicieni în radiodifuziune și televiziune a Activităţi part-time de foto-video

Evoluţia în carieră Învăţământ superior:

solvenţilor Impresii ale ab lvenţilor abso și artădoși meniu presii teale Im care înseamnăîntr-un nt ăţ și să activez pe ru ste o activitaînv

„E scut ia să a să fiu recuno „Am ocaz te i pu volic rmanenţă.” ncă unde te hnică, so te ită în pe care măele te un loc de mu es le, me și produs ” și care implică al!tic prac esion ofva prce să afac ceolt dezv ‚Îmţii pla ce po re oa de rcetare.” stă calificare ă de ncop mum tatcepentru acea ustrie care îţi „A ind o ă int ez dia repr activităţile me tit pentru orești și să fii plă permite să călăt te.” această activita

- Academia de Teatru și Film secţiile Actorie, Film, Regie

imagine


Filiera Teoretică


De ce să alegi un liceu cu profil Teoretic? c Profilurile Teoretice (Real și Uman) încă se bucură de

popularitate pentru că sunt utile în dezvoltarea personalităţii și culturii tale generale. c Învăţământul liceal teoretic este organizat în două cicluri

care se succed: ciclul inferior al liceului (clasele a IX-a şi a Xa) şi ciclul superior al liceului (clasele a XI- a – a XII a/ a XIII) c Învăţământul liceal teoretic cuprinde următoarele 2

profiluri: c Real cu 2 specializări :Matematică-informatică și Știinţe ale

naturii + bilingv c Uman cu 2 specializări : Filologie + bilingv și Știinţe sociale

+ bilingv c Formarea unor competenţe de a utiliza instrumente

informatice și de a recurge la concepte şi metode informatice de tip algoritmic în abordarea unei game variate de probleme sau posibilitatea susţinerii unui Bacalaureat Francofon.

67

1876

clase

locuri


MATEMATICĂ INFORMATICĂ

Ce înveţi? Unităţi școlare c Colegiul de Știinţe 'Grigore Antipa' Brașov c Colegiul 'Emil Racoviţă' Brașov c Colegiul Naţional 'Andrei Șaguna' Brașov c Colegiul Naţional 'Aprily Lajos' Brașov c Colegiul Naţional de Informatică 'Grigore

Moisil' Brașov c Colegiul Naţional 'Dr. Ioan Meșotă' Brașov c Colegiul Naţional 'Radu Negru' Făgăraș c Colegiul Naţional 'Unirea' Brașov c Colegiul 'Nicolae Titulescu' Brașov c Liceul 'Andrei Mureșanu' Brașov c Liceul 'Șt.O.Iosif' Rupea c Liceul Teoretic 'I.C. Drăgușanu' Victoria

Filiera Teoretică Profil Real

b Structura, managementul și design-ul produselor de soft, a bazelor de date, a paginilor web b Comunicarea utilizând mijloacele specifice unui sistem informaţional b Particularizarea și configurarea aplicaţiilor software în scopul adaptării sistemelor informaţionale ale clientului b Abordarea unei varietăţi de probleme utilizând concepte şi metode informatice de tip algoritmic Metode şi concepte ale informaticii b aplicabile în diverse domenii b Tehnologii moderne care eficientizează activitatea prin informatizare b Poţi studia și în Limba Maternă Maghiară


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Atestat de competenţe profesionale care conferă o garanţie a integrării pe piaţa muncii a Posibilitatea obţinerii unor job-uri variate în domeniu a Gândire ordonată, deschisă și creativă a Independenţă de acţiune a Iniţiativa și disponibilitatea de abordare a unor sarcini variate a Simţ estetic și critic a Utilizarea conceptelor și metodelor matematice în abordarea unor situaţii cotidiene sau pentru rezolvarea unor probleme practice a Motivaţie pentru studierea matematicii ca domeniu relevant pentru viaţa socială și profesională

a Firme în domeniul calculatoare, electronică, telecomunicaţii a Firme în domeniul operării bazelor de date în instituţii private și publice a Firme de web design, produse, proiecte a Firme în domeniul servicii IT

Ce job poţi avea? a a a a a a

Programator Analist programator Elaborator documentaţie Informatician Tester Web designer

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Facultatea de Informatică: Matematică – Informatică, Informatică aplicată - Facultatea de Știinţe inginerești: Automatică și Informatică industrială, Electrotehnică, Electronică, Mecatronică, Inginerie medicală - Facultatea de Știinţe economice: Cibernetică, Informatică economică

solvenţilor

Impresii ale ab

lui, licitând din timpul liceu „Am lucrat chiar .” te iza e-uri special proiecte pe sit rsul celor patru realizat în decu am ce ea „ Tot ce universitatea la ng aju a ajutat să ntinui ani de liceu mco să ea t posibilitat care mă dorită și mi-a da maticii, cel pe or inf l niu me studiile în do șit pe treptele pă am nd câ axasem încă de ” acestui colegiu.


ȘTIINŢE ALE NATURII Ce înveţi? b Observarea și interpretarea proceselor naturale care au loc în mediu, pentru înţelegerea impactului reciproc între mediu și activităţile umane Operarea cu principii esenţiale ale știinţelor și b utilizarea acestora în viaţa cotidiană b Investigarea și interpretarea interdependenţelor în și între sistemele biologice, fizice și chimice prin abordări inter-, pluri-, transdisciplinare Colegiul de Știinţe 'Grigore Antipa' Brașov Aplicarea în practică a cunoștinţelor dobândite în Colegiul 'Emil Racoviţă' Brașov b orele de teorie, prin studiu în laboratoare de Colegiul Naţional 'Andrei Șaguna' Brașov profil, modern utilate Colegiul Naţional 'Aprily Lajos' Brașov Colegiul Naţional 'Doamna Stanca' Făgăraș b Poţi studia și în Limbile Materne: Maghiară și Germană Colegiul Naţional 'Dr. Ioan Meșotă' Brașov Colegiul Naţional 'Radu Negru' Făgăraș Colegiul Naţional 'Unirea' Brașov Colegiul 'Nicolae Titulescu' Brașov c Liceul Teoretic 'Johannes Honterus' Brașov Liceul 'Andrei Mureșanu' Brașov c Liceul Teoretic 'Mihail Săulescu' Predeal Liceul Teoretic 'George Moroianu' Săcele c Liceul Teoretic 'Mitropolit Ioan Meţianu' Zărnești Liceul Teoretic 'Ioan Pascu' Codlea c Liceul Teoretic 'Zajzoni Rab Istvan' Săcele

Unităţi școlare

c c c c c c c c c c c c

Filiera Teoretică Profil Real


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Studiul în laboratoare de profil, modern utilate a Comportamentul activ şi responsabil în domeniul protecţiei mediului și a unui stil de viaţă sănătos a Interes pentru realizările și descoperirile din domeniul stiinţelor a Motivaţia pentru informarea și documentarea știinţifică a Respect faţă de orice formă de viaţă și atitudine protectivă faţă de acestea a Receptivitate și flexibilitate pentru aplicarea cunostinţelor de biologie în viaţa cotidiană a Cunoașterea și implicarea în problemele de interes global a Atestat de competenţă lingvistică în Limba Germană pentru cei care studiază în Limba Maternă Germană a Certificatul SprachDiplome II - pentru pentru cei care studiază în Limba Maternă Germană

a Organizaţii și agenţii de protecţia mediului a Laboratoare de protecţia mediului din cadrul firmelor de producţie

Ce job poţi avea? a Laborant a Operator introducere și prelucrare date a Specialist în agenţiile de protecţia mediului

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal - calificarea: Asistent medical generalist Învăţământ superior: - Facultatea de Medicină, Stomatologie, Farmacie, Chimie, Biologie, Fizică - Facultatea de Asistenţă medicală - Facultatea Politehnică

solvenţilor

Impresii ale ab

deoarece îmi stă specializare „Am ales acea studiul ru inţifice pent oferă bazele ști medicinei.” a contribui la o aportul pentru „O să imi aduc s!” to nă un mediu să viaţă curată și care deoarece lifi ca stă ru acea .” „Am optat pent orice domeniu în i, ăţ oportunit îmi oferă multe


ȘTIINŢE ALE NATURII BILINGV ENGLEZĂ / FRANCEZĂ / GERMANĂ

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul 'Emil Racoviţă' Brașov c Colegiul Naţional 'Andrei Șaguna' Brașov c Colegiul Naţional 'Aprily Lajos' Brașov c Colegiul Naţional 'Dr. Ioan Meșotă' Brașov c Colegiul Naţional 'Unirea' Brașov

Filiera Teoretică Profil Real

b Pregătire aprofundată în domeniul limbilor studiate (engleză sau franceză) Diversificarea ariilor de interes legate de b spaţiul, istoria și cultura ţărilor a căror limbă este studiată în regim bilingv b Competenţe de comunicare și adaptare privind integrarea în societatea modernă b Abilităţi de leadership, flexibilitate și disponibilitate privind schimbările sociale la nivel global b Abordare inter și pluridisciplinară a faptelor lingvistice, literare și culturale cu ajutorul profesorilor străini care predau limba și cultura ţărilor din care provin Comportament social activ și responsabil, b adecvat unei lumi în schimbare


Care sunt beneficiile tale? a Posibilitatea susţinerii bacalaureatului francofon pentru absolvenţii claselor cu studiu bilingv al limbii franceze a Atestat de competenţă lingvistică în limba germană, engleză sau franceză a Certificatul SprachDiplome II- pentru Limba Germană a Posibilitatea certificării internaţionale DELF - pentru limba franceză - Centrul de examen – COLEGIUL NAŢIONAL UNIREA BRAȘOV a Posibilitatea simulării certificării CAMBRIDGE - COLEGIUL NAŢIONAL UNIREA BRAȘOV a Abilitatea de comunicare în mai multe limbi străine a Adaptare și integrare facilă privind continuarea studiilor în universităţi din străinătate a Achiziţii lingvistice și culturale aprofundate

Ce job poţi avea? a a a a a a a a a

Traducător cu studii medii Translator Specialist în PR Asistent manager Agent de turism Jurnalist Secretar de redacţie Secretar cu studii medii Specialist în protecţia mediului

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Pentru specializările Filologie și Știinţe sociale: Filologie, Drept, Psihologie, Turism, Comunicare și Relaţii publice din ţară și străinătate

Posibili angajatori a Birouri notariale a Unităţi din învăţământul preuniversitar a Societăţi de asigurări a Edituri a Trusturi media a Agenţii de turism a Agenţii de protecţia mediului

solvenţilor

Impresii ale ab

uri de clase, de celelalte tip „Spre deosebire muncă, ltă mu cesită mai ușitei este tipul bilingv ne r satisfacţia re da re ta rce ce eastă ac dedicare și că e al, putem spun pe măsură. În fin către succes.” re sa lan de ta clasă este treap


FILOLOGIE

Ce înveţi? Unităţi școlare c Colegiul Naţional 'Aprily Lajos' Brașov c Colegiul Naţional 'Doamna Stanca' Făgăraș c Colegiul Naţional 'Dr. Ioan Meșotă' Brașov c Colegiul Naţional 'Unirea' Brașov c Colegiul 'Nicolae Titulescu' Brașov c Liceul 'Șt.O.Iosif' Rupea c Liceul Tehnologic Râșnov c Liceul Teoretic 'George Moroianu' Săcele c Liceul Teoretic 'I.C. Drăgușanu' Victoria c Liceul Teoretic 'Ioan Pascu' Codlea c Liceul Teoretic 'Johannes Honterus'

Brașov

Filiera Teoretică Profil Uman

b Comunicarea orală şi scrisă în limba română şi în cel puţin două limbi de circulaţie internaţională b Abordare inter și pluridisciplinară a faptelor lingvistice, literare și culturale b Gândire critică și creativitate b Valorizarea spiritului reflexiv b Istoria unor culturi și civilizaţii prin aprofundare lingvistică b Poţi studia și în Limbile Materne: Maghiară și Germană


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a a a a a a

a Birouri notariale a Unităţi din învăţământul preuniversitar a Societăţi de asigurări a Edituri a Trusturi media a Agenţii de turism

Atestatul de comunicare într-o limbă modernă Comunicarea corectă, scris și oral, în limba română Acces la materiale bibliografice variate Abilitatea de comunicare în relaţiile interpersonale Achiziţii lingvistice și culturale vaste Atestat de competenţă lingvistică în Limba Germană pentru cei care studiază în Limba Maternă Germană a Certificatul SprachDiplome II - pentru pentru cei care studiază în Limba Maternă Germană

Ce job poţi avea? a a a a a a a

Traducător cu studii medii Translator Specialist în PR Asistent manager Agent de turism Jurnalist Secretar de redacţie

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Facultatea de Filologie - Facultatea de Drept - Facultatea de Psihologie - Facultatea de Turism - Facultatea de Comunicare și Relaţii publice

solvenţilor

Impresii ale ab

rea filologie, eul cu specializa „Am absolvit lic asistent jat ga ă. M-am an intensiv francez naţională şi am lti mu mă fir o manager la ilităţile utile îmi sunt ab constatat cât de .” eu lic de ii an la accumulate în rminat filologia la litere, am te bă lim de lui „Sunt student tu ta ic şi în baza ates un liceu teoret lator la o angajat ca trans modernă, m-am ” m. agenţie de turis specializare și urmat această nt „Mă bucur că am ţii de Litere, su ltă cu Fa a re lvi so astfel, după ab mat.” ur m l-a re ca l pe profesor la liceu


FILOLOGIE BILINGV ENGLEZĂ / FRANCEZĂ

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul 'Emil Racoviţă' Brașov c Colegiul Naţional 'Andrei Șaguna' Brașov c Colegiul Naţional 'Aprily Lajos' Brașov c Colegiul Naţional 'Dr. Ioan Meșotă' Brașov c Colegiul Naţional 'Unirea' Brașov

Filiera Teoretică Profil Uman

b Pregătire aprofundată în domeniul limbilor studiate (engleză, franceză) Diversificarea ariilor de interes legate de b spaţiul, istoria și cultura ţărilor a căror limbă este studiată în regim bilingv b Competenţe de comunicare și adaptare privind integrarea în societatea modernă b Abilităţi de leadership, flexibilitate și disponibilitate privind schimbările sociale la nivel global b Abordare inter și pluridisciplinară a faptelor lingvistice, literare și culturale cu ajutorul profesorilor străini care predau limba și cultura ţărilor din care provin Comportament social activ și responsabil, b adecvat unei lumi în schimbare


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Posibilitatea susţinerii bacalaureatului francofon pentru absolvenţii claselor cu studiu bilingv al limbii franceze a Atestat de competenţă lingvistică în limba engleză sau franceză a Posibilitatea certificării internaţionale DELF - pentru limba franceză - Centrul de examen – COLEGIUL NAŢIONAL UNIREA BRAȘOV a Posibilitatea simulării certificării CAMBRIDGE - COLEGIUL NAŢIONAL UNIREA BRAȘOV a Abilitatea de comunicare în mai multe limbi străine a Adaptare și integrare facilă privind continuarea studiilor în universităţi din străinătate a Achiziţii lingvistice și culturale aprofundate

a Birouri notariale a Unităţi din învăţământul preuniversitar a Societăţi de asigurări a Edituri a Trusturi media a Agenţii de turism a Agenţii de protecţia mediului

Ce job poţi avea? a a a a a a a a a

Traducător cu studii medii Translator Specialist în PR Asistent manager Agent de turism Jurnalist Secretar de redacţie Secretar cu studii medii Specialist în protecţia mediului

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Pentru specializările Filologie și Știinţe sociale: Filologie, Drept, Psihologie, Turism, Comunicare și Relaţii publice din ţară și străinătate

solvenţilor

Impresii ale ab

uri de clase, de celelalte tip „Spre deosebire muncă, ltă mu cesită mai ușitei este tipul bilingv ne r satisfacţia re da re ta rce ce eastă ac dedicare și că e al, putem spun pe măsură. În fin către succes.” re sa lan de ta clasă este treap


ȘTIINŢE SOCIALE

Ce înveţi? Unităţi școlare c Colegiul 'Emil Racoviţă' Brașov c Colegiul Naţional 'Andrei Șaguna' Brașov c Colegiul Naţional 'Doamna Stanca' Făgăraș c Colegiul Naţional 'Radu Negru' Făgăraș c Colegiul Naţional 'Unirea' Brașov c Colegiul 'Nicolae Titulescu' Brașov c Liceul Teoretic 'Mitropolit Ioan Meţianu'

Zărnești

Filiera Teoretică Profil Uman

b Analizarea și înţelegerea fenomenele sociale în dinamica lor b Realizarea legăturilor știinţelor umaniste cu cele ale știinţelor exacte b Comportamentul social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare b Studiul grupurilor umane şi al modelelor de conduită b Conștientizarea identităţii personale, acceptarea diversităţii și valorizarea pozitivă a diferenţelor b Rezolvarea pe cale non-violentă a conflictelor b Antrenarea gândirii prospective prin înţelegerea rolului istoriei în viaţa prezentă și ca factor de predicţie a schimbărilor b Reprezentări multiple asupra istoriei, culturii, vieţii sociale


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a a a a

a Departamentul de resurse umane al firmelor a Operatori studii de piaţă și sondaje opinie publică a Muzee a Mass-media

a a a a a

Disponibilitate pentru dialog și dezbatere Curiozitate și interes pentru studiul filosofiei Coerenţă și rigurozitate în gândire și acţiune Solidaritate și asumarea responsabilităţii faptelor personale Gândire critică și flexibilă Relaţionarea pozitivă cu reprezentanţii instituţiilor şi ai altor organizaţii Respectarea drepturilor fundamentale ale omului Dezvoltarea atitudinilor pro-active în viaţa personală și cea socială Asumarea diversităţii etnice, sociale, religioase și culturale

Ce job poţi avea? a a a a a

Muzeograf Operator sondaje de opinie Secretar de redacţie în cadrul editurilor Operator în cadrul firmelor de angajare de personal Agenţi în centre de informare

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Facultatea de Management - Facultatea de Sociologie, Psihologie, Drept - Facultatea de Geografie - Facultatea de Știinţe economice - Facultatea de Istorie - Facultatea de Studii europene, Studii politice - Facultatea de Jurnalism - Facultatea de Știinţele comunicării, Psihologie, Sociologie - Facultatea de Relaţii internaţionale - Facultatea de Administraţie publică - Academia de Poliţie

solvenţilor

Impresii ale ab

i le înseamnă a-ţ de studii socia le.” cia so ţii „A fi absolvent vie a re spre cerceta deschide calea a individului în eleg importanţ înţ să it uş munitate.” „Am re co în lui ală și rolul societatea actu t profil vii, viaţa la aces te simple „Pentru noi, ele niș t câ de mai mult aspectele înseamnă mult ză dia stu emice care est profil discipline acad ac , ut ep ii. Pentru înc tăţește nă umane ale lum bu îm caracterul, ne ne modelează de toate, us es pr i ma și lă cultura genera OAMENI!” învăţăm să fim


ȘTIINŢE SOCIALE BILINGV ENGLEZĂ / FRANCEZĂ / SPANIOLĂ Ce înveţi?

Unităţi școlare c Colegiul 'Emil Racoviţă' Brașov c Colegiul Naţional 'Andrei Șaguna' Brașov c Colegiul Naţional 'Aprily Lajos' Brașov c Colegiul Naţional 'Dr. Ioan Meșotă' Brașov c Colegiul Naţional 'Unirea' Brașov

Filiera Teoretică Profil Uman

b Pregătire aprofundată în domeniul limbilor studiate (engleză, franceză sau spaniolă) Diversificarea ariilor de interes legate de b spaţiul, istoria și cultura ţărilor a căror limbă este studiată în regim bilingv b Competenţe de comunicare și adaptare privind integrarea în societatea modernă b Abilităţi de leadership, flexibilitate și disponibilitate privind schimbările sociale la nivel global b Abordare inter și pluridisciplinară a faptelor lingvistice, literare și culturale cu ajutorul profesorilor străini care predau limba și cultura ţărilor din care provin Comportament social activ și responsabil, b adecvat unei lumi în schimbare


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Posibilitatea susţinerii bacalaureatului francofon pentru absolvenţii claselor cu studiu bilingv al limbii franceze a Posibilitatea susţinerii bacalaureatului spaniol pentru absolvenţii claselor cu studiu bilingv al limbii spaniole a Atestat de competenţă lingvistică în limba engleză, franceză sau spaniolă a Posibilitatea certificării internaţionale DELE - pentru limba spaniolă - Centrul de examen – COLEGIUL NAŢIONAL UNIREA BRAȘOV a Posibilitatea certificării internaţionale DELF - pentru limba franceză - Centrul de examen – COLEGIUL NAŢIONAL UNIREA BRAȘOV a Posibilitatea simulării certificării CAMBRIDGE - COLEGIUL NAŢIONAL UNIREA BRAȘOV a Abilitatea de comunicare în mai multe limbi străine a Adaptare și integrare facilă privind continuarea studiilor în universităţi din străinătate a Achiziţii lingvistice și culturale aprofundate

a Birouri notariale a Unităţi din învăţământul preuniversitar a Societăţi de asigurări a Edituri a Trusturi media a Agenţii de turism a Agenţii de protecţia mediului

Ce job poţi avea? a a a a a a a a a

Traducător cu studii medii Translator Specialist în PR Asistent manager Agent de turism Jurnalist Secretar de redacţie Secretar cu studii medii Specialist în protecţia mediului

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Pentru specializările Filologie și Știinţe sociale: Filologie, Drept, Psihologie, Turism, Comunicare și Relaţii publice din ţară și străinătate

solvenţilor

Impresii ale ab

uri de clase, de celelalte tip „Spre deosebire muncă, ltă mu cesită mai ușitei este tipul bilingv ne r satisfacţia re da re ta rce ce eastă ac dedicare și că e al, putem spun pe măsură. În fin către succes.” re sa lan de ta clasă este treap


Filiera Vocaţională


De ce să alegi un liceu cu profil Vocaţional? c Cursurile vocaţionale sunt practice și legate de o carieră specifică, mai mult decât de un subiect academic. Vei deprinde cunoștinţele și abilităţile necesare pentru a putea profesa în domeniul ales: - Sportiv - Muzică - Teologic - Pedagogic - Arte vizuale

9

224

clase

locuri


ÎNVĂŢĂTOR / EDUCATOARE

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul 'Andrei Mureșanu' Brașov

Filiera Vocaţională Domeniul Pedagogic

b Coordonarea activităţii instructiv-educative a unei clase/grupe de elevi/preșcolari b Organizarea activităţii școlare și extrașcolare cu copiii b Gestionarea relaţiei școală-familiecomunitate b Formarea și dezvoltarea competenţelor cheie ale elevilor (comunicare în limba maternă și în limbi străine, competenţe de bază privind știinţa și tehnologia, capacitatea de a învăţa, competenţe sociale și civice, spirit de iniţiativă și antreprenoriat, conștiinţă și expresie cultural-sportivă) Elaborarea și aplicarea instrumentelor de b evaluare și aprecierea performanţelor școlare ale elevilor


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Efectuarea practicii pedagogice în școli și grădiniţe de aplicaţie a Obţinerea unei calificări solicitate pe piaţa muncii (posibilitate de angajare imediată) a Posibilitatea dezvoltării personale ulterioare, prin parcurgerea studiilor superioare a Asigurarea unui statut social apreciat în societate a Posibilitatea obţinerii certificatului de atestare a competenţelor profesionale de predare a unei limbi străine

a Unităţi școlare de stat și private de nivel preșcolar și primar

Ce job poţi avea? a Educator în grădiniţă a Învăţător la clasele primare

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Facultatea de Psihologie și Știinţele Educaţiei, Colegiul de institutori, Jurnalism, Comunicare și relaţii publice

solvenţilor

Impresii ale ab

diu explică profesorul me „Am învăţat că dăruit relevă ul or dar profes le complexitatea, am avut mode tră școala noas simplicitatea. În ruiţi.” de profesori dă ri mi-a permis estei specializă ac a ire „Absolv ării și ed pr lă în tainele eput formarea iniţia vi. Când am înc ele de să cla o enţial es lul ro relaţionării cu t iza ă am conștient de te da rii munca la catedr ide gogice și al desch al practicii peda specialitate. de e gic go da -pe disciplinele psiho orilor și orilor, a învăţăt Dăruirea profes ă a constituit un tic ac pr ntori de ul educatorilor me laţionare la loc re și ofesionalism exemplu de pr .” și în societate de muncă, dar


INSTRUCTOR SPORTIV

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul cu Program Sportiv Brașov

Filiera Vocaţională Domeniul Sportiv

b Atitudinea pozitivă faţă de activitatea sportivă b Rigoare și concentrarea atenţiei b Capacitatea de a reţine rapid cunoștinţele b Percepţia mișcării, simţul orientării și al echilibrului Dezvoltarea stimei de sine prin respect și b încredere în forţele proprii b Studierea ramurilor sportive: atletism, scrimă, handbal, volei


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a a a a

a Cluburi sportive școlare sau private a Complex hotelier cu centru SPA 5***** a Complex sportiv modern: fitness, aerobic, sală de forţă

Dezvoltarea fizică armonioasă Pregatire sportivă inclusă în programul școlar Participare în tabere și cantonamente de pregătire Descoperirea lumii, participând la competiţii în ţară și în străinatate a Remarcarea pe plan sportiv a Atestat de instructor sportiv

Ce job poţi avea? a Instructor sportiv a Administrator de bază sportivă/complex sportiv a Organizator de competiţii

Evoluţia în carieră Învăţământ postliceal: Școala de antrenori Învăţământ superior: - Facultatea de Educaţie Fizică și Sport - Facultatea de Kinetoterapie și Motricitate Specială - Facultatea de Filologie - Facultatea de Drept - Facultatea de Psihologie - Facultatea de Turism - Facultatea de Comunicare și relaţii publice

solvenţilor

Impresii ale ab

solvit acest ndru că am ab „Sunt foarte mâ unui complex ul dr ca în t en prez ctor sportiv liceu, lucrez în tru ins nt su , modern sportiv foarte apreciat.” și sunt foarte


DESENATOR TEHNIC PENTRU ARHITECTURĂ ȘI DESIGN Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul de Arte Plastice 'Hans Mattis-

Teutsch' Brașov

b Utilizezi instrumentarul și tehnicile specifice reprezentării și machetării din domeniile arhitectură, arte ambientale și design Utilizezi mijloace specifice comunicării b vizuale artistice sau după caz a limbajului grafic convenţional b Utilizezi programe de modelare ArchiCAD în elaborarea proiectelor de arhitectură, arte ambientale și design b Utilizezi în argumentare sau în conversaţie, terminologia din domeniul artelor plastice și artelor decorative

Filiera Vocaţională Domeniul Arhitectură, arte ambientale și design


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Îţi poţi exersa pasiunile pentru arhitectură și design a Stăpânirea principiilor de bază pentru determinarea unor sisteme de orientare, aplicabile ulterior în sens liber și creativ a Dobândirea competenţelor tehnice și artistice necesare domeniilor aflate la congruenţa artei cu știinţa și tehnice, valorificând creaţia a Poţi desfășura o activitate independentă în cadrul atelierului sau firmei tale a Prin completarea studiilor superioare poţi să îţi conduci propriile proiecte și construcţii pe întreg fluxul managerial de la ofertare până la predarea la cheie a unei construcţii a Îţi dezvolţi imaginaţia, sensibilitatea faţă de frumosul autentic, pasiunea, respectul pentru lucrul bine făcut

a Uniunea Arhitecţilor Brașov a Asociaţia “Centrul de Excelenţă în Dezvoltare Personală SOLOMON Brașov a Galeria“ Europe” Brașov a Centrul Cultural “Reduta” Brașov

Ce job poţi avea? a Desenator în birouri de proiectare și design, urbanism a Designer tehnic –în cadrul unui birou de arhitectură a Designer modă, industrial, ambiental interior / exterior

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Facultăţi de arhitectură cu specializări: Arhitectură, Urbanism, Arhitectură de Interior, Conservare și Restaurare de Arhitectură

solvenţilor

Impresii ale ab

it tehnicile și eu mi-am însuș „După anii de lic zat machete ali re specific, am limbajul artistic ov participând aș r turistice din Br ale obiectivelo ziţie tematică.” astfel la o expo


TEHNICIAN PENTRU TEHNICI ARTISTICE

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul de Arte Plastice 'Hans Mattis-

Teutsch' Brașov

Filiera Vocaţională Domeniul Artistic

b Promovezi arta și cultura prin metode și mijloace specifice domeniului b Manevrezi instrumente și tehnici de lucru în domeniul artelor plastice și decorative b Efectuezi studii de documentare la obiective culturale b Realizezi schiţe, planșe, machete folosind tehnicile artistice b Utilizezi mijloace specifice comunicării artelor vizuale artistice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Cunoști tehnici de bază ale exprimării în culoare, în vederea aplicării lor în pictură și grafică de șevalet, grafică pentru publicitate și carte a Devii absolvent al unui program de studii într-un domeniu foarte deosebit, compatibil aptitudinilor tale artistice a Oportunitatea de afirmare prin participarea la expoziţii de artă individuale și colective a Cu portofoliul artistic individual realizat sub îndrumarea profesorilor de specialitate, în școală poţi accede în învăţământul superior din ţară și străinătate a Ai șansa pregătirii în atelierele școală de specialitate a Oportunitatea deschiderii propriului atelier

a Societăţi cu activitate de marketing publicitar

Ce job poţi avea? a a a a a a

Tehnician pentru tehnici artistice-ucenic al unui artist plastic Grafician cu studii medii Ceramist cu studii medii Artist plastic decorator cu studii medii Artist tatuator Peisagist

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Facultăţi de arte plastice și decorative cu oricare din următoarele specializări: Ÿ Universitatea Naţională de Arte București – Facultatea de Arte Plastice (Pictură, Pedagogie, Grafică, Sculptură) Ÿ Facultatea de Arte Decorative și Design (Ceramică, sticlă, metal, Design textil și Arte Textile, Artă murală, Modă, Design) Ÿ Facultatea de Istorie și Teoria Artei (istoria și teoria artei, conservare - restaurare) Ÿ Universitatea de Artă și Design Cluj Napoca Ÿ Universitatea de Arte „George Enescu”Iași

solvenţilor

Impresii ale ab

baj , mijloace și lim utilizez tehnici „Am învăţat să artistic.” tainele artelor eu am aflat că ,,După anii de lic unde și mi-au of pr rative sunt tică plastice și deco logică și pragma iho ps e ar olt zv asigurat o de nalităţii mele.” specifică perso


MUZICĂ STUDII TEORETICE

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul Vocaţional de Muzică 'Tudor

Ciortea' Brașov

Filiera Vocaţională Domeniul Muzică

b Dezvolţi aptitudinile tale muzicale native prin însușirea disciplinelor teoretice complementare și practice (teorie-solfegiudictat, armonie, forme, istoria muzicii, iniţiere vocală) Improvizezi și compui piese muzicale de b mici dimensiuni b Realizezi aranjamente vocale și instrumentale pentru formaţiile de copii


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Posibilitatea de a participa la proiecte muzicale în ţară și străinătate a Posibilitatea de a accesa burse de studii în străinătate pe timpul liceului a Șansa de a participa la Concursurile Naţionale de Studii Teoretice

a Opera Brașov a Organizatori de evenimente a Managerii studiourilor de înregistrări

solvenţilor

Ce job poţi avea? a Corist în corul teatrelor de operă, operetă a Instructor muzical

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Universităţile și Academiile de Muzică și Arte din ţară și străinătate - specialităţile: Compoziţie muzicală, Muzicologie, Dirijat, Pedagogie muzicală

Impresii ale ab

preferat cu care trumentul meu „Vocea este ins a muzică.” descopăr mare rit că muzica zică am descope mu de l eu „În lic serios și doresc te ar fo ate studia populară se po lar ca mulţi pu po od evărat raps să devin un ad ţi.” ra ac ns ștri artiști co dintre marii no ă er of i îm ice teoret despre „Secţia de studii aște mai multe no cu a de ea scopăr de posibilitat să ză ea es ral. Mă inter simt o re ca muzică în gene re sp oziţiei muzicale secretele comp ită.” atracţie deoseb


INSTRUMENTELE ORCHESTREI / CHITARĂ

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul Vocaţional de Muzică 'Tudor

Ciortea' Brașov

Filiera Vocaţională Domeniul Muzică

b Deprinzi tehnica şi particularităţile următoarelor instrumente: b instrumente cu coarde (vioară, violă, violoncel, contrabas, chitară) b instrumente de suflat (flaut, oboi, clarinet, fagot, trompetă, corn, trombon) b instrumente de percuţie (marimba, vibrafonul, timpanul, toba, bateria etc) b deprinderea de a cânta în public Interpretezi muzică clasică, modernă, b muzică tradiţională romanească aplicând toate cunoştinţele teoretice şi deprinderile tehnice şi expresive ale instrumentului studiat Performezi pe scena de concert în calitate b de solist sau membru în ansamblul instrumental sau folcloric


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Oportunitatea de a participa în ansambluri instrumentale de tineret la diferite proiecte muzicale naţionale şi internaţionale a Posibilitatea de a accesa burse de studii în străinătate pe timpul liceului a Şansa de a participa la concursuri naţionale și internaţionale de interpretare instrumentală

a Filarmonica şi Opera Braşov a Ansambluri de fanfară și orchestre de muzică populară a Organizatori de evenimente

Ce job poţi avea? a Instrumentist în formaţii de cameră, orchestre, ansamblu folcloric a Instructor muzical

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Universităţile și Academiile de Muzică și Arte din ţară și străinătate - specialităţile: Interpretare Muzicală, Compoziţie muzicală, Muzicologie, Dirijat și Pedagogie muzicală

solvenţilor

Impresii ale ab

să învăţ să cânt și a, îmi place să bucur „Îmi place muzic Mă ă. zic mu ri noi prin descopăr lucru aprecierile și care concert de mereu după fie mândru.” nt su și r ro tu aplauzele tu diez în fiecare deloc greu să stu „Nu mi se pare – este deosebit l alu mb meu - ţa zi. Instrumentul ne. Doresc să mi ru ractiv pent și cu atât mai at oric lcl fo un ansamblu fac parte dintrprofesionist.”


PIAN / ORGĂ

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul Vocaţional de Muzică 'Tudor

Ciortea' Brașov

Filiera Vocaţională Domeniul Muzică

b Asimilezi tehnica instrumetelor cu claviatură (pianul, orga) b Interpretezi lucrări muzicale clasice şi moderne aplicând toate cunoştinţele oferite de disciplinele muzicale b Performezi pe scena de concert în calitate de solist sau în calitate de acompaniatorcorepetitor


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Deprinderea de a cânta în public a Oportunitatea de a participa la proiecte musicale în ţară şi străinătate a Posibilitatea de a accesa burse de studii în străinătate pe timpul liceului a Șansa de a participa la concursuri naţionale de pian

a a a a

Ce job poţi avea? a a a a

Corepetitor la studiourile de dans/balet Corepetitor pentru formaţii corale Pianist pentru evenimente Instructor muzical

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Universităţile și Academiile de Muzică și Arte din ţară și străinătate - specialităţile: Interpretare Muzicală, Compoziţie muzicală, Muzicologie, Dirijat, Pedagogie muzicală

Şcolile de dans/balet Ansambluri corale de amatori Opera Braşov Organizatori de evenimente

solvenţilor

Impresii ale ab

eu deoarece diez la acest lic m „Am ales să stu st și este extre fo a ă zic spre mu chemarea mea de puternică.” re deosebită în zica are o valoa „Consider că mu ru că nt pe i me menilor viaţa mea și a se le.” re cte ra ca ză modelea


TEOLOGIE ORTODOXĂ

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Liceul Teologic Ortodox 'Dumitru

Stăniloae' Brașov c Liceul Teologic Ortodox 'Sf. Constantin

Brâncoveanu' Făgăraș

Filiera Vocaţională Domeniul Teologic

b Dobândirea capacitătăţii de înţelegere a specificului spiritualităţii ortodoxe b Integrarea valorilor din domeniul spiritualităţii în structura propriilor atitudini și comportamente b Conștientizarea importanţei valorilor spiritualităţii pentru viaţa personală și a comunităţii b Respectul faţă de semeni b Oficierea corectă a cultului divin b Organizarea de activităţi filantropice


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a Obţinerea unui atestat de competenţe profesionale a Absolvirea unui program de studiu într-un mediu care cultivă valori ale credinţei creștin - ortodoxe a Achiziţia unor valori moral - creștine de conduită și de atitudine folositoare pentru inserţia socio - profesională dar și pentru viaţa de zi cu zi a Posibilitatea dezvoltării personale ulterioare, atât prin exercitarea calificării de preot cu studii medii cât și prin posibilitatea de a absolvi studiile universitare, cu precădere în domeniul teologic ortodox și filologic

a Biserica Ortodoxă Română

Ce job poţi avea? a Preot cu studii medii a Deacon a Preot misionar cu studii medii (pentru comunităţile ortodoxe din Europa occidentală) a Cântăreţi bisericești (cantor)

Evoluţia în carieră Învăţământ superior: - Facultatea de Teologie Ortodoxă (specializările: Teologie pastorală, Teologie - Litere, Teologie - Asistenţă socială, Teologie - Patrimoniu) - Facultăţi cu profil umanist

solvenţilor

Impresii ale ab

am simţit cum liceu teologic „Ca elev al unui scoperirea de re sp i ziţ călău pașii mi-au fost ” a vieţii. ţa părţii spirituale echilibru în via gic creează un olo te l filu ro „P oricărui tânăr.”


Școala Profesională - Învăţământ Special -


Cum te ajută Școala Profesională pentru Învăţământ Special? c Elevii cu dizabilităţi implicaţi într-un program de educaţie

profesională corespunzătoare, sunt mai implicaţi și deprind mai multe cunoștinţe necesare angajării. c Elementele de bază ale pregătirii studenţilor cu dizabilităţi

sunt aceleași ca și pentru colegii care nu au un handicap (cunoștinţele și aptitudinile, opţiunile din carieră, evaluarea și construirea competenţelor), doar că aceștia necesită atenţie și sprijin extins și chiar individualizat. c Planificarea studiilor, formarea și evoluţia elevilor cu

dizabilităţi vor facilita tranziţia între activităţile din școală și viaţa reală.

?

?

clase

locuri


BUCĂTAR

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Școala Profesională Specială Codlea

Școala Profesională - Învăţământ Special Domeniul Turism și Alimentaţie

b Realizezi preparate culinare sub forma: antreuri și gustări, preparate de bază, garnituri și salate, preparate servite ca desert Realizezi preparate pentru diete b Pregătești preparate tip „catering” și „fastb food” b Realizezi diferite tipuri de decor pentru preparatele culinare


FRIZER / COAFOR MANICHIURIST / PEDICHIURIST Ce înveţi? b Lucrări estetice și de îngrijire în manichiură și pedichiură b Lucrări estetice și de îngrijire în frizerie b Coafarea, decolorarea și vopsirea părului

Unităţi școlare c Școala Profesională Specială Codlea

Școala Profesională - Învăţământ Special Domeniul Estetica și Igiena Corpului Omenesc


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a a a a a a

a Restaurante și cantine a NEW RULEX Codlea a CRISTIL COMIMPEX Brașov

Posibilitatea obţinerii unui loc de muncă Autonomie și integrare socială Experienţă practică în domeniu Certificat de calificare Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale Servicii educaţionale de specialitate oferite de personal calificat

solvenţilor

Ce job poţi avea? a Bucătar a Ajutor bucătar

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal: Tehnician în gastronomie

Impresii ale ab

serie căutată, de cătar este o me ul „Meseria de bu sfășurată în cadr de fi ă ce poate prin al du ivi viitor, bine plătit ind și r sau cantină, da unui restaurant i afaceri.” crearea proprie ră că am ales nt tot mai mând „Pe zi ce trece su pe care o fac ie ser tar. Este o me meseria de bucă îmi voi găsi cu că ă ins nv co nt cu plăcere și su de muncă.” ușurinţă un loc


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a a a a a a

a a a a a

Posibilitatea obţinerii unui loc de muncă Autonomie și integrare socială Experienţă practică în domeniu Certificat de calificare Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale Servicii educaţionale de specialitate oferite de personal calificat

Ce job poţi avea? a a a a

Frizer Coafor Manichiurist Pedichiurist

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal: Stilist, cosmetician

MADISER CODLEA PRICHINDEL BRAȘOV LADY BRAȘOV BEAUTY SALONS BRAȘOV LA BARBERIA BRAȘOV

solvenţilor

Impresii ale ab

dar și șansa de a vitate, dăruire, „Implicare, creati îmi oferă zilnic ta As . pas cu moda fi în fiecare zi în ist iur r-coafor-manich meseria de frize pedichiurist.” a îmi place.” mediu curat şi ast „Lucrez într-un


CONFECŢIONER ARTICOLE DIN PIELE ȘI ÎNLOCUITORI Ce înveţi?

Unităţi școlare c Școala Profesională Specială Codlea

Școala Profesională - Învăţământ Special Domeniul Industrie Textilă și Pielărie

b Formarea deprinderilor practice privind modul de executare a cusăturilor mecanice Executarea mai multor faze tehnologice la b mașina de cusut b Prelucrezi pielea sau înlocuitorul de piele efectuând operaţiile de coasere b Reglezi mașinile de coasere b Verifici calitatea prelucrărilor efectuate, ţinând cont de standarde


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a a a a a a

a FAURECIA SEATING a 38 METERNA

Posibilitatea obţinerii unui loc de muncă Autonomie și integrare socială Experienţă practică în domeniu Certificat de calificare Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale Servicii educaţionale de specialitate oferite de personal calificat

Ce job poţi avea? a Confecţioner produse din piele și înlocuitori a Cusător a Pregătitor articole din piele

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal: Tehnician în industria pielăriei

solvenţilor

Impresii ale ab

echipă, dăruire, vitate, spirit de „Implicare, creati i bun. Asta îmi ma zi fi în fiecare dar și șansa de a finisarea în ia de lucrător oferă zilnic meser lii.” textilelor și a pie


CONFECŢIONER PRODUSE TEXTILE

Ce înveţi? b Pregătirea ţesăturilor și tricoturilor pentru confecţionare b Prelucrarea reperelor produselor textile b Asamblarea produselor din ţesături și tricoturi b Verificarea calităţii prelucrărilor efectuate, ţinând cont de standarde

Unităţi școlare c Școala Profesională Specială Codlea

Școala Profesională - Învăţământ Special Domeniul Industrie Textilă și Pielărie


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a a a a a a

a POPA a Ateliere de croitorie a RAMIGIA

Posibilitatea obţinerii unui loc de muncă Autonomie și integrare socială Experienţă practică în domeniu Certificat de calificare Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale Servicii educaţionale de specialitate oferite de personal calificat

Ce job poţi avea? a Confecţioner produse textile a Cusător a Pregătitor articole textile

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal: Tehnician în industria textilă

solvenţilor

Impresii ale ab

cere deoarece itor o fac cu plă „Meseria de cro isfacţii atât pe sat e uc re îmi ad această specializa nal.” rso pe n l cât și pe pla plan profesiona


TÂMPLAR UNIVERSAL

Ce înveţi? b Debitarea semifabricatelor superioare b Realizarea și prelucrarea mecanică a panourilor placate și a ramelor

Unităţi școlare

b Șlefuirea și finisarea suprafeţelor din lemn b Asigurarea că toate produsele executate îndeplinesc condiţiile de calitate și specificaţiile tehnice b Montarea și ambalarea mobilierului

c Școala Profesională Specială Codlea

Școala Profesională - Învăţământ Special Domeniul Fabricarea Produselor Din Lemn


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a a a a a a

a a a a

Posibilitatea obţinerii unui loc de muncă Autonomie și integrare socială Experienţă practică în domeniu Certificat de calificare Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale Servicii educaţionale de specialitate oferite de personal calificat

Ce job poţi avea? a Tâmplar a Dulgher

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal: Tehnician în prelucrarea lemnului

Ateliere de tâmplărie și gatere PAULUS LOGISTIK ROLEM DTR Draexlmaier Sisteme Tehnice Romania

solvenţilor

Impresii ale ab

tul căutată, iar fap plar este foarte bun. i ma „Meseria de tâm ce în ce ă să devin din acesta mă oblig nt două dintre creativitatea su Îndemânarea și veni un bun de a ru nt pe ză condiţiile de ba tâmplar.”


TINICHIGIU VOPSITOR AUTO

Ce înveţi?

Unităţi școlare c Școala Profesională Specială Codlea

Școala Profesională - Învăţământ Special Domeniul Mecanică

b Identificarea și remedierea defectelor cadrului sau caroseriei automobilelor Realizarea protecţiei anticorozive și b terosonice a caroseriei b Sudarea componentelor caroseriei prin diferite procedee b Realizarea finisajului exterior al automobilului b Stabilirea procedeelor, sculelor, dispozitivelor și materielelor specifice vopsirii b Vopsirea automobilelor


Care sunt beneficiile tale?

Posibili angajatori

a a a a a a

a Service-uri auto cu profil tinichigerie a ARPLAMA ROMÂNIA

Posibilitatea obţinerii unui loc de muncă Autonomie și integrare socială Experienţă practică în domeniu Certificat de calificare Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale Servicii educaţionale de specialitate oferite de personal calificat

Ce job poţi avea? a Tinichigiu vopsitor auto a Sudor

Evoluţia în carieră Învăţământ liceal: Tehnician mecanic pentru întreţinere și reparaţii

solvenţilor

Impresii ale ab

este foarte ichigiu vopsitor șurată „Meseria de tin și poate fi desfă tă era un rem e in pr al căutată, bin du ivi ind vice auto sau și în cadrul unui ser ţia distributivă en At ri. ce afa i crearea proprie ndiţiile de bază co tre din uă do seriozitatea sunt meniu.” bun în acest do pentru a deveni


coperta 3



Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.