Caietele FDVDR, an II, nr. 2, aprilie, 2012 by Fundatia Dan Voiculescu

Sumar

Caietele FDVDR Sumar Sumar

Editorial Trisi Nicoleta Cristea - director FDVDR

Lansare Caietele FDVDR

Drumul spre performanță - proiecte FDVDR

Portret Ionuț Budișteanu

Interviu Justin Capră

Cursurile FDVDR

Scriere creativă Pictură Fotografie

Interviu Nicolae Breban

Concurs Dezbate România

Grădinița IQ-Est Corbeanca

aprilie 2012

Editorial

Editorial Alcătuind sumarul acestui număr al revistei, am realizat că se desenează nu tocmai fără intenţie- o punte între generaţii. Ingeniozitatea tehnică a domnului Iustin Capră întâlneşte neastâmpărul iscoditor al unui mult mai tânăr pasionat de tehnologii, mult mai moderne de această dată, un tânăr pe care nu puţini îndrăznesc să-l suspecteze de proximitate cu geniul: Ionuţ Budişteanu. Tinerii cu aplecare spre literatură, care urmează cursul de scriere creativă găzduit de FDVDR, au şansa de a-şi găsi scrierile în paginile aceluiaşi număr al revistei în care avem privilegiul de a găzdui un interviu cu academicianul Nicolae Breban. Ori ăsta nu e puţin lucru! Indiferent cât am reforma sistemul de educaţie, oricât progres tehnologic am îngloba în sistemul de învăţământ, există (încă, din fericire) o instituţie fundamentală care face diferenţa dintre educaţia de masă şi pregătirea viitoarelor elite: mentoratul. Cred că, pentru formarea tinerilor, raportul direct şi imediat cu modelul său are un rol esenţial. Chiar dacă relaţia „maestru-discipol” nu

Fondator prof. Dan Voiculescu

Caietele FDVDR

mai are cum funcţiona ca odinioară, pentru orice tânăr, aflat încă în etapele formatoare, există nevoia de modele. Iar atunci când există şansa ca cel care funcţionează ca model să devină nu doar maestru, ci şi mentor, există cu adevărat premizele unui viitor împlinit. Dacă pentru tânărul aflat la început de drum alegerea modelului implică o anume dificultate, nici pentru maestru demersul recrutării viitorilor discipoli nu este mai lesnicios. Întâlnirea dintre cei doi este, nu de puţine ori, fructul hazardului. Ritmul în care se mişcă societatea noastră nu face deloc lucrurile mai simple. La FDVDR, socotim că este o parte a misiunii noastre să alungăm hazardul din această discuţie. Dincolo de proiectele educaţionale pe care le derulăm în mod curent şi care îşi propun să funcţioneze ca un complement al educaţiei formale, asigurate de şcoală, ne străduim să împlinim şi acest deziderat, al întâlnirii dintre tinerii înzestraţi şi cei care le pot fi modele şi, de ce nu, mentori. Este o parte importantă a misiunii noastre. Şi vom mai vorbi despre asta.

Trisi Nicoleta Cristea Director General Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Revistă editată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României Director Trisi Nicoleta Cristea

Art Director Dan Marinescu

Redactor Anca Andreea Popa Coordonator Daniel O. Bejan

DTP și Grafică Sorin Paraschiv

Fotografii realizate de Dan Marinescu / FDVDR. Dan Vatamaniuc - Coperta 1 și arhiva Muzeului Național al Literaturii Române.

Lansare Caietele FDVDR

Lansare Caietele FDVDR Nr. 1

Standul partenerului nostru, Editura Litera de la Târgul Internațional Gaudeamus - Carte de învățătură - unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România - a fost gazda lansării primului număr al revistei Fundației Dan Voiculescu. Părinți și copii, tineri membri ai Clubului de Excelență, prieteni și colaboratori apropiați ai fundației au fost alături de noi, pe 24 noiembrie 2011, la lansarea primului număr al revistei copiilor talentați și inteligenți din România: Caietele FDVDR. Revista poate fi răsfoită și online pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

aprilie 2012

Drumul spre performanță

Drumul spre performanță proiectele FDVDR la începutul anului 2012 Susținem excelența.Antrenăm inteligența.

e 20 ani, am transformat această deviză în sute de povești de succes. Tinerii care au reușit să performeze, să-și urmeze vocația, reprezintă expresia imediată a acestei misiuni. O activitate constantă a adus afilierea fundației noastre la două dintre cele mai importante foruri în domeniul educației de excelență: European Council for the High Ability și World Council for Gifted and Talented Children. Preocuparea constantă pentru excelența în educație este reflectată și în 2012: proiectele fundației Dan Voiculescu au urmat aceeași traiectorie și au fost implementate pe trei paliere importante, în scopul descoperirii, antrenării și stimulării talentelor remarcabile, a abilităților și a inteligențelor native. În acest proces, fiecare palier este dezvoltat prin programe educaționale special concepute pentru a încuraja și susține copiii și tinerii în drumul lor spre performanță. 1.“Incubatorul de talente” – un set de programe naționale de evaluări psihologice și aptitudinale

Caietele FDVDR

La copii, înclinaţia pentru un anumit domeniu de activitate se manifestă timpuriu şi se face ușor remarcată prin ușurința, rapiditatea, calitatea şi originalitatea execuţiei produselor în respectiva activitate, fără o pregătire specială sau un exerciţiu îndelungat. Însă aceste aptitudini se pot pierde repede dacă nu sunt descoperite şi dezvoltate corespunzător. În acest scop, Fundația Dan Voiculescu a demarat două programe adaptate, pe grupe de vârstă. TESTĂRILE PENTRU COPIII DIN GRĂDINIȚE observă potențialul nativ al fiecărui copil și ajută părinții să sprijine și să îl încurajeze pe cel mic, în dezvoltarea aptitudinilor acestuia. În acest scop, pentru o mai bună observare și evaluare a copilului, testările sunt realizate prin dialog, desene, povești și jocuri, instrumente familiare copiilor la vârsta preșcolară, sub îndrumarea unei echipe de psihologi și terapeuți cu experiență, colaboratori ai fundației. Inițiat în primele luni ale anului 2012, programul are o dezvoltare națională și se desfășoară la sediul grădinițelor care solicită

înscrierea în acest program. Cu sprijinul librăriilor Diverta, în cadrul programului AmadeusIQ, toți copiii din țară au acum posibilitatea să-și descopere aptitudinile native – talentul, nivelul inteligenţei emoţionale, abilităţile, resursele de care dispun şi cele pe care au nevoie să le acumuleze, antreneze şi să le dezvolte. Evaluările psihologice și aptitudinale AmadeusIQ se desfășoară în reţeaua Diverta din întreaga țară. Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, care se manifestă deja într-un domeniu şi vor o confirmare că se află pe drumul cel bun. Fie ca au nevoie de consiliere pentru dezvoltarea abilităţilor şi a talentului sau doresc să descopere în ce domeniu pot face performanță, programul AmadeusIQ vine în ajutorul lor. Primele evaluări au avut deja loc, la începutul anului, în Pitești și Sibiu.

„Potențialul uman este mult mai mare decât cel măsurabil prin IQ sau prin teste de aptitudini” Benjamin Bloom - cercetător în domeniul educației de excelență

Drumul spre performanță

Inteligența și creativitatea sunt atribute care, într-un mediu propice, ating nivelul maxim de dezvoltare. Curiozitatea, gândirea flexibilă, perseverența, determinarea și disponibilitatea de a-ți asuma riscuri se educă și pregătesc performanțele de mai târziu.

2. Educație de excelență, pentru cei mai buni Copiii remarcați în această etapă sunt incluși în programe de educație pe termen mediu și lung, centrate pe antrenarea și dezvoltarea naturală a inteligenței, a creativității, imaginației și talentului. Potrivit cercetătorilor din domeniul educației de excelență, drumul spre performanță pornește de la potențialul nativ și ajunge la expresia maximă a acestui potențial cu multă muncă și antrenament. La început, totul se face în joacă, în scopul “clarificării pasiunii” pentru ceea ce este de urmărit mai târziu. Următoarea fază este „perfecționarea”, încurajarea copilului pentru “șlefuirea” talentului și dezvoltarea aceastei „pasiuni”. Ultima fază este „personalizarea”, când copilul dezvoltă un stil personal și are rezultate în competiții. Talentul, fără dezvoltarea inteligenţei emoţionale, îi face pe aceşti copii deosebit de vulnerabili şi necesită, în consecinţă, pentru dezvoltarea armonioasă, un comportament adaptat atât al părinţilor, cât şi al profesorilor, dar și un cumul de activități specifice. Acesta este palierul care acoperă cea mai mare parte a activității Fundației Dan Voiculescu deoarece, odată identificați în etapa evaluărilor, copiii sunt introduși și stimulați să participe, de la cele mai fragede vârste, în competiții de creativitate și proiecte educaționale, culturale.

Competițiile din seria OLIMPIADELOR PREȘCOLARILOR reprezintă un astfel de program care antrenează piticii cu minți sclipitoare și îi provoacă să se întreacă în jocuri logice și de memorie, puzzle-uri sau concursuri interactive, special concepute în scopul dezvoltării aptitudinilor copiilor cu vârste între 3 și 5 ani. Mai mult, aceste olimpiade oferă posibilitatea de evaluare obiectivă a etapei de dezvoltare într-un mediu adaptat vârstei, sub observația unui juriu format din specialiști. Olimpiadele preșcolarilor se organizează pe tot parcursul anului, trimestrial, în lunile martie, iunie, septembrie și decembrie în cadrul Grădiniței IQ-Est, din București. Prima competiție s-a desfășurat pe 31 martie.

Pentru tinerii pasionați de limba engleză și de cultura britanică, Fundația Dan Voiculescu a demarat în 2012 cea de-a doua ediție a CONCURSULUI DE CREATIVITATE “PAȘAPORT PENTRU EXCELENȚĂ” organizat în cadrul Olimpiadelor creativității în limba engleză. Două tabere la Oxford și London Reading College, examene de competenţă lingvistică și alte sute de premii vor fi câștigate de către cei mai buni elevi de gimnaziu și liceu care au acceptat provocarea de a se întrece în creativitate și cunoștințe de limba engleză. În 2012, peste 3.000 de copii din diferite zone ale țării au intrat în cursa pentru cele două tabere de vară la Oxford şi la London Reading College, oferite de Mirunette International Education și Lewis School of English. Și în acest an, câștigătorii marelui premiu se vor putea bucura în aceste tabere de: găzduire în campusul studenţesc, diferite excursii, activităţi recreative şi sportive, cursuri de limba engleză, acreditate British Council şi certificate de absolvire a cursurilor.

aprilie 2012

Drumul spre performanță

La cursurile National Geographic, copiii gram al fundației, psihologul Trisi Nicoleta CURSURILE NATIONAL GEOGRAPHIC LEARNING EXPLORER învață limba engleză și își completează Cristea, director FDVDR, afirmă: “În general, de cultură generală în limba engleză cunoștințele de cultură generală cu ajutorul în educația lor, copiii sunt încurajați, atât de completează la începutul anului 2012 seria programelor educaționale pentru copii, organizată de Fundația Dan Voiculescu. Cursurile au ca scop dezvoltarea interesului copiilor pentru explorarea și descoperirea, într-o manieră informală, a unora dintre cele mai variate și atractive domenii. Concepute sub forma unor lecții interactive inspirate din documentarele National Geographic, lecțiile oferă copiilor o nouă viziune și interpretare despre lume, știință și cultură.

seriei de cărți educative National Geographic Footprint Reading Library despre oameni remarcabili, locuri fascinante, aplicații ale științei în viața de zi cu zi, animale incredibile și activități neobișnuite. Toate materialele utilizate la curs au niveluri diferite de cunoaștere a limbii engleze, sunt atractive și accesibile copiilor. Programul se află la a doua ediție și este derulat în parteneriat cu National Geographic Learning și centrul de carte străină Fischer International.

Pe același palier, din seria programelor destinate antrenării și stimulării talentelor speciale, a abilităților și a inteligențelor native, face parte și PROGRAMUL DE CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ŞI DE DEZVOLTARE A INTELIGENȚEI EMOȚIONALE pentru membrii Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu, care urmărește dezvoltarea personală a copiilor și atingerea nivelului maxim de potențial. Vorbind despre necesitatea acestui pro-

Caietele FDVDR

către părinți cât și de către școală, să înmagazineze o cantitate de informatii de specialitate, care se finalizează cu un cumul de cunoștințe pe verticală, de strictă specialitate. Însă, pentru o dezvoltare armonioasă, copiii și tinerii au nevoie (și nu numai ei, dacă vorbim despre “long life education”) de abordarea unor domenii complementare, prin programe de dezvoltare a inteligenței emoționale, care au rolul de a-i ajuta să se cunoască mai bine și de a-și clădi propriul drum, conform nu numai aspirațiilor, cât și aptitudinilor personale.” Acest program este unul permanent și se adresează copiilor și tinerilor descoperiți, în urma evaluărilor sau care beneficiază de programele fundaţiei, dar și părinților acestora. Sunt cursuri de dezvoltare emoțională si de consiliere parentală, axate pe dezvoltarea personalităţii copiilor talentaţi.

Drumul spre performanță

Ștefan Emilian Moise(16 ani), campion național la aruncarea suliței

Andrei Purice (17 ani), olimpic internațional la informatică

Mircea Dumitrescu (12 ani), violonist premiat pe marile scenele internaționale

3. CLUBUL DE EXCELENȚĂ AL FUNDAȚIEI DAN VOICULESCU Astfel ajungem să putem prezenta tineri precum Ionuț Budișteanu, Mircea Gogoncea, Andreea Olariu, Mircea Dumitrescu, Daniel Nolevschi, Cornel Amariei și mulți alții, embleme ale unei generații, protagoniști în paginile acestei reviste, tineri talentați, cu performanțe deosebite, care au primit deja recunoașterea și aprecierile unei lumi întregi. Ei sunt unii dintre cei mai buni copii și tineri din România, membri ai unui club de elită înființat de Fundația Dan Voiculescu, iar poveștile lor pot reprezenta pentru cei de vârsta lor, modele de urmat, iar pentru noi toți, un exemplu de voință și de mândrie. Între talent și performanță este adeseori un drum lung, dar pe care ei l-au parcurs și îl urmează cu ajutorul unor programe personalizate, special concepute de FDVDR pentru valorificarea abilităților individuale ale fiecăruia. În denumirea fundației se vorbește despre dezvoltarea României. Aceasta este misiunea fundației, țelul și aspirația noastră. Iar drumul spre împlinirea acestuia trece și prin etapele de mai sus.

Eusebiu Gafița (11 ani), o voce de excepție a muzicii populare

Bianca Olteanu (12 ani), membră a grupului vocal Steluțele Europei aprilie 2012

Parteneri FDVDR

Caietele FDVDR

Portret Ionuț Budișteanu

Portret Ionuț Budișteanu speranța României în materie de Inteligență Artificială este creatorul vederii cu … limba, pentru orbi

u este hacker – zice că-i prea ușor. Nu a spart serverele NASA – are treburi mai importante, unele chiar în beneficiul NASA. Elev în clasa a XI-a, Ionuț Budișteanu este deja membru al celei mai mari asociaţii internaţionale de informatică Association for Computing Machinery și bursier, de câțiva ani, al Fundației Dan Voiculescu. A câștigat peste 130 de distincţii naționale și internaționale la competiţiile din domeniul IT-ului. Sau poate și mai multe, pentru că oricum nu le mai știe numărul. Participă de la 11 ani la toate competiţiile din domeniul IT-ului, fie ele naţionale sau internaţionale, olimpiade sau concurs. Așa a ajuns, ca acum, în clasa a IX-a, să intre în competiție cu tineri de la cele mai mari universităţi în domeniul IT-ului din lume: M.I.T., Carnegie Mellon, Stanford sau Berkley. Pe care i-a și învins – în paranteză fie spus.

Ionuț a fost întotdeauna pasionat de calculator. De la 3 ani părinții nu-l puteau desprinde din fața computerului. Atunci au observat că, spre deosebire de ceilalți copii de vârsta lui, el nu era atras de televizor și nici nu ieșea la joacă. Stătea ore în șir în faţa calculatorului, încercând să descopere singur soluții pentru ... problemele de informatică. După ce a studiat singur, la 10 ani, materia de liceu și ulterior pe cea de facultate, Ionuț a început să devoreze on-line biblioteci din întreaga lume, cărţi, lucrări complicate, reviste de specialitate cu ultimele cercetări și zeci de teze de doctorat din domeniul Inteligenţei Artificiale.

A fost mulți ani olimpic la informatică, însă și-a dat seama că cel mai mult îl atrage programarea, cu ajutorul căreia ar putea crea softuri capabile să revoluționeze tehnologia. Au urmat zile şi ore de studiu pentru a înţelege şi a putea da viaţă maşinilor. Așa a ajuns cercetător în software şi algoritmi. Folosește programe avansate precum PROLOG si LISP, iar cu ajutorul acestora a creat deja peste 18 softuri utilitare din ce în ce mai ambițioase, fiecare cu o altă întrebuinţare. Prima sa aplicație practică a fost gata când nu terminase încă clasa a V-a: un program-calculator care îi ajuta colegii să calculeze în timp record diferite funcții și matrici. La drept vorbind, multe dintre primele sale softuri erau special concepute pentru a-și scuti prietenii de corvoada unor noțiuni abstracte.

aprilie 2012

Portret Ionuț Budișteanu

dorința de a-și proteja propriul computer, de care este nedespărțit, a conceput un soft care poate fi folosit pentru localizarea calculatoare furate. Cu ajutorul unui alt soft conceput de Ionuț, băncile ar putea fi mai în siguranță deoarece programul recunoaște și transmite instantaneu avertizări persoanelor abilitate atunci când în instituție intră o persoană care poartă cagulă. Invenția a fost apreciată la o conferință în Elveția şi i-a adus lui Ionuț Budișteanu și o propunere de job, de la Compania Google.

De la acest „calculator minune” până la softurile recunoscute de cercetători occidentali a mai fost doar un pas. A urmat schema complexă de anti-piratare a unui software implementată în proiectul YahooPass – viruşii şi „caii troieni” creați pentru baza de date americană MegaSecurity în clasa aVII-a. Însă proiectul său de suflet rămâne softul capabil să facă predicţii la bursă, să recunoască amprentele și vocea umană. „Reţeaua neuronală a învăţat valorile zilelor precedente şi reuşeşte, cu o mică eroare, să prognozeze ce va întâmpla în ziua următoare la bursă. De pildă, pentru recunoaşterea oamenilor, reţeaua neuronală artificială a softului a fost învăţată cu anumite feţe”, explică firesc Ionuţ. Această lucrare a fost premiată cu locul I la cel mai important concurs internațional de IT din Statele Unite, “Intel ISEF”. Dincolo de premiul obţinut acolo, cea mai mare satisfacţie a venit din recunoaşterea şi admiraţia cu care a fost întâmpinat de legendele vii ale IT-ului, programatori și creatori ai unor cunoscute limbaje de programare printre care și Bjarne Stroustrup's – creatorul C++, directori de la IBM, Google, Microsoft, cei care reprezintă industia de IT şi cercetare în programare. Toți au fost prezenți la Festivitatea de acordare a premiilor Turing organizată anual în San

Caietele FDVDR

Francisco, „un eveniment echivalent Premiilor Nobel, dar în domeniul calculatoarelor”, după cum chiar tânărul informatician afirma. Iar printre cei 12 premiaţi din acel an, alături de cercetători, doctori, profesori, doctoranzi şi studenți ai unor prestigioase universităţi din lume s-a aflat şi un elev de numai 16 ani: Ionuţ Budişteanu din Râmnicu-Vâlcea, România. Au urmat programele care pot fi folosite pentru accesul la distanţă al unui calculator, programe utile în supravegherea unui copil sau care au capacitatea de a recunoaşte scrisul de mână, chipurile sau vocile umane. Poate și din

Ultima invenție a lui Ionuț pe cât e de inedită, pe atât e de revoluționară pentru lumea medicinei și a tehnologiei: un dispozitiv care utilizează limba ca ”traducător” pentru vedere și care, îi poate ajuta pe nevăzători să perceapă forme, culori şi lumini, cu ajutorul unui webcam conectat la un laptop. Cu această lucrare, Ionuț și-a propus să depășească nivelul cercetărilor începute, dar nefinalizate de US Army. Cu ajutorul camerelor cu vedere în infraroșu, americanii încercau să găsescă o soluție pentru ca soldații să vadă ce se întâmplă în spatele lor. Tânărul informatician român a plecat de la aceste studii, însă a urmărit ca invenția sa să aibă o destinație medicală. La prima vedere o invenție inedită, greu de înțeles, cu atât de mai mult de expli-

Ionuț Budișteanu la acordarea premiilor Turing

Portret Ionuț Budișteanu

cat. Însă pentru Ionuț, lucrurile sunt foarte clare: „Dispozitivul preia prin intermediul unei camere web imagini, le procesează în timp real și, cu ajutorul inteligenței artificiale, le transmite pe o matrice senzor plasată pe limbă.” explică cu modestie el. Invenția este destinată persoanelor nevăzătoare, care îndeplinesc condiția să fi văzut la un moment dat în viață, astfel încât să aibă în memorie forma obiectelor și reprezentarea mediului înconjurător. „În cercetarea mea, am plecat de la teoria potrivit căreia noi nu vedem cu ochii, ci cu creierul. Astfel, pe matricea-senzor de pe limbă se generează un curent electric proporțional cu imaginea, iar în timp creierul persoanei nevăzătoare va reuși să decodifice informația plasată pe limba, asta pentru ca zona gustului și zona văzului au porțiuni pe care se suprapun în neuro-cortex.” Băiatul este conștient de avantajele lucrării sale: „Dincolo de costurile extrem de mici pe care le implică, programul oferă persoanelor cu deficiențe de vedere posibilitatea de a se orienta, în timp real, în spațiu. Mai mult, în plus față de codul Braille, acestea au acces la un conținut mai mare de informații în timp real, într-un timp extrem de scurt necesar înțelegerii imaginilor electrice.” Ca un cercetător adevărat, Ionuț a și experimentat propria invenție. Astfel, cu această interfață, persoane cu deficiențe de vedere au reușit să localizeze obiecte și informații pentru prima dată. Cu matricea senzor, în doar câteva ore necesare pentru acomodare, acestea au reușit să recunoască litere și chiar mai mult: să citească texte și să se deplaseze cu ajutorul dispozitivului montat pe limbă. În mod evident, Ionuț nu intenționează să se oprească aici. În continuare, el își propune să găsească metode software pentru ca, doar conținutul relevant din imaginea preluată de la webcam să ajungă pe senzorul plasat pe limbă. „Momentan dispozitivul trebuie conectat la un computer, însă în viitor, el va putea, la fel de bine, să funcționeze și fără acesta. Efectiv, cu ajutorul acestei invenții, persoanele cu probleme de vedere au șansa să ajungă să înțe-

leagă, cu ajutorul limbii, realitatea în care trăiesc” mărturisește cu satisfacție Ionuț. Specialiștii spun, fără rezervă, că invenția lui Ionuț este extrem de valoroasă. Iar ca dovadă, Ionuț a fost deja premiat pentru această descoperire la un concurs internațional de științe exacte în Taiwan, concurs la care au fost reprezentate peste 30 de țări. A primit direct, chiar de la organizatori, invitația de a participa la această competiție ca urmare a medaliei câștigate anul trecut de la prestigioasa Universitate Yale din Statele Unite.

În viitor, un encefalograf revoluţionar i-ar putea ajuta pe cei cu diferite forme de handicap să folosească un computer doar cu puterea minţii. Iar efectele devastatoare ale calamităților naturale ar putea fi evitate cu ajutorul programului care recunoaște și transmite atenționări despre uragane, tsunami sau incendii de păduri. Sunt invenții care cel mai probabil îi vor aduce în 2012 noi premii la cele mai importante concursuri din Texas, Pittsburgh – USA sau Amsterdam, Olanda.

aprilie 2012

Interviu Justin Capră

O lume perfectă se desființează din cauza perfecțiunii sale Interviu Justin Capră

Interviu realizat de Sorin Paraschiv

„Cine vrea găsește soluții, cine nu, găsește scuze”

Caietele FDVDR

ustin Capră mărturiseşte singur că este un neconvenţional. O spune fără frondă, firesc, ca şi cum s-ar privi în oglindă. În timpul regimului comunist a fost, la început, privit ca un mare inventator, mai apoi ca un incomod, pentru ca într-un târziu să fie socotit doar un personaj ciudat. Neobosit, iscoditor, pare că îşi pune mereu întrebări. Şi nu se mulţumeşte să le rostească, ci se simte îndemnat să caute îndată şi răspunsul. Oricât efort, oricâtă nelinişte ar cere asta. Fie că îl priveşti ca pe un vizionar, deloc convenţional, e drept, un înainte-mergător sau doar ca pe un excentric, Justin Capră e fascinant. Are multe de spus şi toate cele spuse merită povestite. Este imposibil să încerci un interviu cu el. Pentru că nu respectă rigorile unui interviu, pentru că nu-i place să fie luat la întrebări. Poate, în schimb, povești. Cu har, cu sinceritate şi cu o dezarmantă logică a argumentelor. Aşa că, în locul unui interviu, am stat jumătate de ceas de vorbă cu fascinantul personaj care este. Iar povestea acestei întâlniri e scrisă în paginile care urmează.

Interviu Justin Capră

Sorin Paraschiv: Bună ziua, domnule Justin Capră. Nu pot să nu remarc vitalitatea extraordinară de care daţi dovadă, la o vârstă respectabilă! Justin Capră: Vă amintesc faptul că Platon spunea că „noi nu putem rezolva problemele de sănătate pentru că noi nu știm ceea ce știu medicii daci”adică medicii noștri erau deasupra alor lor. Totul pleacă de la cauză, nu de la efect.

Nu încerca să vindeci ochiul fără cap, capul fără trup, nici trupul fără suflet, și acum venim și dăm pastile și produse de sinteză. Acum merg pe 80, 79 și un pic. S.P: Dumneavoastră ați avut un mentor? Cum ați pornit la drum? J.C: Nu am avut, nu suport ideea de mentor, sunt un răzvrătit, un „Gică contra”. Nici discipoli nu am eu, uneori nici eu nu știu ce am de făcut și nu îmi permit să am discipoli. Nu am fost nici un elev bun, nici un elev formidabil. Am fost și premiant și corigent, nu eram atent la lecție. Dădeam răspunsuri șocante, dovadă că nu eram atent.

S.P: Sau nu erați înțeles? J.C: Da, probabil. Am fost, în general, un nemulțumit, un doritor de a găsi soluții. Mi-a plăcut o vorbă: „cine vrea găsește soluții, cine nu, găsește scuze”. Lamentări am văzut sigur peste tot, dar la noi, parcă toată lumea se vaită. Oamenii nu își dau seama că lumea este conjuncturală, este genetic programată, nu alegem noi. Nu facem ce vrem. Este și ceva divin în lumea asta. Naivitatea omului constă în faptul că el crede că poate să aleagă. Nu alegem noi! Dacă îl citim pe Plotin care a trăti acum 800 de ani, tot ce s-a întâmplat trebuia să se întâmple. S.P: Unde credeți că ajungem cu acest stil de viață, consumerist? Ştiu că vă preocupă, aşa că mai adaug ceva la întrebare: avem alternative pentru petrolul care se pare că este pe sfârșit?

J.C: Dacă se termină este cu atât mai bine pentru că vine altceva. Soluții sunt încă din timpul celui de-al doilea război mondial, germanii au scos petrol la un preț competitiv. Problema este a poluării, nu că nu există soluții. Lumea există tocmai datorită imperfecțiunii sale. Numai asimetriile generează forța necesară vieții. O lume perfectă se desființează datorită perfecțiunii sale. Platon găsește o formulă: nu există Republică perfectă, există o singură soluție - haos, se numește democrație. El a inventat democrația, dar asta ne duce mai departe pentru că generează forță. Lumea există datorită mișcării, ori mișcarea are nevoie de forță. Am avut întotdeauna respect pentru umaniști pentru că nu se ocupă de lucruri tehnice pentru că văd în mai multe dimensiuni, spaţial.Inginerii văd lumea practică. aprilie 2012

Interviu Justin Capră

S.P: Savant? Inventator? Care sunt diferențele și asemănările? J.C: Eu aș împărți lumea științifică în două: naivi și nemulțumiți. Nemulțumitul este inventatorul, care întotdeauna caută soluții. Naivul este savantul, pentru că are naivitatea să îşi închipuie că poate să acceadă la adevărul absolut prin studiu. Nu există adevărul absolut pentru că acesta este divin. Pe măsură ce înveți îți dai seama de imensitatea necunoștințelor. S.P: Dumneavoastră ce vă considerați? J.C: Eu nu mă consider nici măcar un inventator, pentru că nu am descoperit nici apa, nici focul, nici roata. Le-au descoperit alții, eu nu am făcut decât să pun cap la cap niște cunoștințe și să propulsez un om în spațiu, nu știu dacă e un merit.

Caietele FDVDR

Reacția se cunoaște cu mii de ani înainte de Hristos, carul lui Ezechiel, mandarinii chinezi, Heron din Alexandria, Doamne dar câți sunt! Nu am inventat eu reacții, eu am pus cap la cap niște informații. Sigur am și eu niște brevete, efect curicular, toroidal. Dar nu cred că sunt eu primul pentru că efectul toroidal ține și de efectul Coandă și așa mai departe. Eu nu sunt mai bun decât alții, doar că eu când mă apuc de ceva o fac până la capăt și pun ceva suflet. Omul se plictisește și o lasă așa. M-a impresionat întotdeauna omul neșcolit, omul simplu, pentru că are o calitate unică, cuprinde totul așa cum este, este mult mai adevărat decât noi, ăştia care facem calcule și teorii. În 1902 s-a demonstrat cu rigoare pretins ştiinţifică, la Oxford, că un avion nu poate zbura. Şi atunci, amintindu-mi, mi se face rușine că sunt inginer.

S.P: Vorbiți sudenților destul de des. Le daţi sfaturi? J.C: Eu nu știu dacă pot să recomand ceva, nu îmi permit. Nu aș vrea să fac greșeala pe care a făcut-o Oxfordul în 1902. Acești tineri s-ar putea să ne reprezinte, mulți români fac lucruri importante, nu știu care a spart codurile de pe la NASA... vă dați seama că este o forță?! Henri Coandă, m-a invitat la Athene Palace, acolo l-am întâlnit. Era un geniu... istorie, filozofie, orice puteam discuta. A rămas ca o amintire plăcută. Domnia sa mi-a recomandat un combustibil special, dar care nu a dat rezultate foarte bune. Abia după un timp am reușit să avem rezultate. Până acum s-au făcut peste 80 de prototipuri de automobile, neconvenționale. Eu nu fac Dacia, Dacia o face Piteștiul. 8 aparate de zbor, niciunul nu semăna cu celălalt, 30 de motorete, majoritatea electrice. Peste 100 de lucrări diferite, doar istoria va spune dacă sunt bune. Din motive sociale, politice dacă vreți, nu se pot aplica momentan aceste prototipuri decât între 3 și 5%, ar însemna milioane de șomeri. Așa cum vorbeam mai devreme, avem soluții, dacă rămânem fără petrol mâine. Avioanele folosite de americani în război aveau și injecție cu apă, deci această treabă nu este o noutate.

Interviu Justin Capră

S.P: Cum vă priveau oamenii în trafic când ieșeați cu un prototip? J.C: Păi simplu, se vede în pozele puse pe aici, ăsta se ține de nas să nu râdă, ăstălalt se uită uimit. Când mă oprea miliția era mai greu, îmi cereau eșapament, păi nu are, este electrică, aia nu are... aia nu are... M-au oprit la podul Băneasa și... ce e asta domle’?! Dosar penal! Ce, dumneata ești Justin Capră de mergi cu asta? –Păi, eu sunt!- Ah! Vă mulțumesc, ziua bună. Am fost București-Iași cu un litru jumătate, am făcut plinul 3 litri. Lucruri interesante, hazlii. S.P: Câte dintre prototipurile dumneavoastră mai există? J.C: Pe unele le stric și fac altele - mai sunt 4 mașinuțe la Muzeul Aviației, 2 aparate de zbor la Muzeul Tehnic. Nu știu dacă mai sunt în viață 30 din 80, pentru că mereu fac altele. Aproape două pe an. Nu știu dacă toate au şi calitatea care să le facă demne de luat în seamă. La Muzeul Aviației puteți vedea mai multe prototipuri. Acolo sunt trei camere, una a lui Henri Coandă, una a lui Radu Manicatide (constructor de avioane) și una a mea. Nu am un simț așa dezvoltat al proprietății.

S.P: Mașinile din ziua de azi, cum vă par? J.C: Mașina, indiferent cât ar fi de electronizată, este o crimă ecologică! Orice automobil, pentru că el transporta mult mai mult decât masa utilă! De exemplu: o mașină obișnuită, care are aproximativ o tonă, transportă 30% teoretic, practic… eu nu am văzut mai mult de doi, trei în mașină. Asta înseamnă 23% randament, restul putem spune distrugere. Noi ne gândim că natura ne dă nouă, dar natura nu îți dă fără să îi dai, îți ușurează într-un sens și te obligă în altul. Mașina ideală trebuie să cântărească zero, coeficientul să fie zero, ceea ce nu se poate, nu? Este greu de spus cum e bine. Societatea actuală pune bază pe rațiune, ceea ce este după mine greșit, trebuie să pui bază pe intuiție. Trebuie mers la esență, nu există bine și rău. Totul este transformare. S.P: Românii, ca nație, suntem inventivi sau cârpaci? Legăm cu o sârmă și merge așa? J.C: Cunoști un popor după limbă, după muzică. La germani, muzica este exactă, este în ritm de marș. Noi avem o limbă foarte flexibilă, putem foarte ușor face bășcălie (muzica noastră este o muzică a omului căruia i se „fâlfâie”). Spre exemplu, Caragiale nu poate fi înțeles de germanici. Nu au cum, pentru că nu au cuvintele de așa natură. La suedezi, spre exem-

plu, cea mai gravă înjurătură este „du-te în pădure”; la noi nu mai este cazul să dau exemple. Suntem însă un popor foarte important. Suntem aici de mii de ani, avem principii pe care nu a putut nimeni să ni le mişte. Avem o demnitate și o coloană vertebrală. Pe vremea comuniștilor am spus că nu plec de aici pentru că este un stat extraordinar, nu poți da faliment niciodată, pentru că deja este un stat falimentar. S-au speriat și nu au mai scris nimic despre mine. Așa că am fost un „Gică contra” mereu. Avem o grămadă de tineri supradotați care studiază în Europa. Trebuie să facem ce trebuie să facem, infrastructură și tot ce trebuie. Pentru că făcusem școala de aviație și eram subinginer, am dat la un curs o soluție pentru o problemă. Și mă întreabă cineva: „bravo pentru răspuns, dar sunteți inginer?” Am spus foarte sincer: „nu domnule, sunt om serios”. Așa că eu nu știu ce sunt. Ah, da! Sunt pensionar! Pentru mine, inginer este Traian Vuia care nu a făcut școala pentru că nu avea bani și a făcut dreptul. El este mai inginer ca noi, pentru că a făcut avionul! Acela este un inginer, produsul lui finit este diploma. Spunea Coandă: „nu dă nimeni nici un ban pe ce ai fi vrut să faci, ci pe ce ai făcut”.

aprilie 2012

Parteneri FDVDR

Caietele FDVDR

Scriere creativă

Cursurile FDVDR Scriere creativă Pictură Fotografie

aprilie 2012

Scriere creativă

Scriere IOANA LUCYANA DINU 10 ani Ioana e îndrăgostită de poveşti. Nici nu e de mirare, câtă vreme ea însăşi e coborâtă dintr-o poveste. Lucyana ştie un lucru pe care mulţi dintre noi l-am uitat: că pentru tot ce se întâmplă în jurul nostru există o poveste, care aşteaptă să fie scrisă ori măcar spusă. Cu ochi iscoditori şi minte ageră, scrutează neîncetat împrejurul, căutând povestea. E darul lăsat ei de către ursitoare.

Planeta Regelui

m ajuns pe o nouă planetă. Era o planetă mare, chiar foarte mare pentru doar patru oameni. Erau trei stâlpi care susţineau un mic acoperiş. M-am ascuns după unul dintre stâlpi şi am vazut un tron,un tron mare cu un bărbat pe el. Stătea foarte liniștit.Chiar dacă fiecare om are probleme...oamenii mari... Erau și trei oameni care îi stăteau la picioare. Atunci mam întrebat :„Ce s-a întamplat cu oamenii de la picioarele bărbatului?!...” Atunci m-am oprit. M-am blocat. Nu ştiam ce se întâmplă dacă să fac doi pași înainte sau unul înapoi.....

Caietele FDVDR

Dar m-am concentrat și după plecarea oamenilor supuşi am facut doi pași înainte. Bărbatul de pe tron s-a uitat la mine. Eu mam uitat la el. Câteva clipe nu ne găseam cuvintele. Eu am făcut primul pas pentru a începe o discuție cu el. Oricât de mică ar fi... Eu vroiam să aflu de ce oamenii stăteau la picioarele lui,de ce el stătea atât de relaxat și indiferent, chiar dacă fiecare om mare are probleme de rezolvat, nu înțelegeam aceste lucruri, mi se pareau de neînțeles, chiar și pentru mine,un copil. -Cine eşti tu? El tăcea, nu-mi răspunse, părea prea ocupat. Nerenunţând, am spus mai tare: -Cine eşti tu? -O! Vai, ce mic eşti...! -Cine eşti tu? am spus eu . -Eu sunt regele. Cel care este ascultat de toţi și toată lumea îi este supusă. Chiar și tu! -Nu ştiu....am spus eu cam pus pe gânduri. Și bătu din palme iar servitorii au venit. Spusele lui au răspuns la întrebările mele. Atunci supărat și dezamăgit, i-am spus:

-De ce stai toată ziua pe tron? Poți să-i ajuți pe supuşii tăi. -Nu! Răspunse regele. -Scuzaţi-mă..... -Tăcere. Toată lumea îmi este supusă! -Chiar și stelele? -Da. -Şi florile? Şi soarele, luna? -Da! Absolut tot! Atunci m-am gândit la floarea mea de acasă....și m-am întrebat dacă și ea este supusă acestui om care este rege peste tot şi toate. Am plecat pentru că nu mai vroiam să aud lăcomia și ciudăţenia acestui rege. -Îți poruncesc să te întorci, supusule! Eu nu i-am răspuns. Vorbea urât cu un copil...și mi-am continuat drumul...

Scriere creativă

creativă Coordonator curs Daniel O. Bejan

BRISTENA MĂRGĂRIT 11 ani Bristena Mărgărit are doar 11 ani şi o neobişnuită bucurie a poveştii. Deşi este una dintre cele mai mici eleve ale cursului de scriere creativă, organizat de FDVDR, are o agerime a frazei suprinzătoare pentru vârsta atât de fragedă. Păşind cu inocenţă pe tărâmul dintre poveste şi legendă, Bristena reuşeşte să născocească o mică minune.

Micul Prinţ pe planeta tehnologiei

ată că îi ieșise Micului Prinț în cale o altă planetă, mai mare, pe care locuia un om tare ciudat. Avea o haină de oțel și pantofi de fier frumos lustruiți. Pe planeta lui nu se afla niciun fir de iarbă. Nicio floare, nicio pasăre, nimic.... Peste tot numai asfalt și o gramadă de butoane. Acel om ciudat apasă pe un buton și imediat ieși din pământ o mașinărie care semăna cu o mâna de fier, care îi turnă cafea fierbinte în ceașcă. -Oh, tu trebuie să fii un inginer! a exclamat omul, privindu-l pe Micul Prinț. -Ce înseamnă „inginer”? -Oh... și ești și tânar... Ai timp să înveți

multe lucruri! -Dar ce înseamnă „inginer” a pus din nou întrebarea căci el, curios fiind, nu renunța niciodată la o întrebare odată pusă. -Inginerul este un om specializat în realizarea acestor lucruri frumoase de care sunt înconjurat, care are o pregătire tehnică foarte bună. -Dacă asta înseamnă un „inginer”, atunci nu, nu sunt „inginer”. Acestea fiind spuse, omul oftă și apasă din nou, pe un alt buton. O altă mână de fier ieși din pământ. Ţinea un făraș și o mică mătură. Începu să curețe pilitura de fier de pe fotoliul pe care omul acela ciudat tocmai se pregătea să se așeze. După ce mâna a încheiat, omul s-a așezat și a început să-i vorbească despre lucruri care lui i se păreau importante: -Hmmmmm... să vedem dacă pot face din tine un inginer... Ia spune-mi, ce idei noi ai avea pe care să le folosim pentru planeta aceasta? -În primul rând, eu nu știu cum poți trăi

fără să auzi vreodată măcar un ciripit vioi de vrăbiuță! spuse ușor Micul Prinț. -De aceea am inventat asta! i-a răspuns omul nervos, apasând repede pe un alt buton. Din pământ apăru un robot care semana cu o vrăbiuță și care începu să ciripească. -Nu la asta mă refer... -Atunci poate vrei să miroși o floare! -Da! Vreau! Atunci o floare de fier forjat răsări. -Nu! Nu! Nu la asta mă refer! Una este să te bucuri de o floare adevărată și alta e să ai un fier care să semene cu o floare. Floarea ta te face să uiți de necazuri ? -Nu... -O îngrijești? -Nu... -O iubești ? -Nu, nu o iubesc, nici măcar nu trebuie să o ud. Este mai bună decât una adevărată. -Ei bine, aceasta este diferența... pe planeta ta nu există iubire. Eu n-aș putea să trăiesc făra floarea mea. Tu ai fiare care au înlocuit totul: flori, păsări...Dar sufletul nu se poate bucura de fiarele tale... Micul Prinţ a plecat apoi, gândind. ”Oamenilor le place să reproducă lucrurile din jur, dar nu reușesc să aibă grijă de cele vii şi să se bucure de ele. În schimb vor să copieze lucruri care sunt perfecte: o floare, o pasăre... Oamenii pot fi foarte ciudați uneori”.

aprilie 2012

Scriere creativă

Scriere

AGATHA GEORGESCU 14 ani Fetiţa cu ochi negri e proprietara unui talent remarcabil, bine însoţit de o educaţie care îi depăşeşte cu mult vârsta. Uneori se ia prea mult în serios. Alteori se ia prea în joacă. Străbate potecile copilăriei cu un hohot de râs îmblânzind cai înaripaţi. La o vârsta la care cei mai mulţi se străduiesc să afle răspunsurile, Agatha nu încetează să născocească întrebări.

Steaua de hârtie

u ştiu unde merg. Niciodată n-am ştiut. Ghetele mele zgârie zăpada pe care o văd de nu ştiu când. Mă uit în jos. Mi-e frică să privesc pe cer. Poate a trecut o zi sau poate un secol de când priveam de pe Saturn steaua de hârtie de la ani lumină de pământ. Departe, acolo unde credeam că spaţiul se termină, unde praful de stele curge în cascade dintr-un alt Pământ, susţinut de şine de cale ferată, era ceva ce părea o foaie întâmplător mototolită de un uriaş. Era ceea ce eu am numit stea de hârtie, ceea ce credeam că-i fragil. Nu călătoream în vreun car precum al lui Apolo, nu aveam sandale înaripate precum Hermes. Călătoream în carul meu de fier cu aripi. Am hotărât să cobor pe hârtia mototolită,

Caietele FDVDR

cu paşi stângaci, de frică să n-o fărâm. Am umblat pe cărările din litere. Aş fi putut îmbătrâni, citind cuvinte care păreau să nu se termine. Paşii mei au înconjurat de zeci, de sute de ori astrul, fără să întâlnesc vreodată acelaşi cuvânt, iar pe unele n-am reuşit nici măcar să le desluşesc, scrieri cuneiforme, hieroglife, slove chirilice şi latine. Ca o gaură neagră, un punct de pe foaia de hârtie a început să se-ntindă. Încetul cu încetul mi-a alunecat un picior, apoi celalalt, trunchiul, braţele, până am alunecat cu totul în gaura de cerneală. - Se spune ca timpu-i de nisip … - Cine eşti? am bâlbâit, căci nu vedeam pe nimeni şi nimic în jurul meu. - Ar fi trebuit să mă întrebi altfel : cine nu sunt! Sunt tot ce ai citit mai devreme, fiecare cuvânt şi mult mai mult. Sunt doar o secundă. O secundă care le lipseşte multora. O secundă care-i împiedică pe mulţi să-şi împlinească visele. În special pe voi, oamenii. Nici măcar nu vă daţi seama că depinde doar de voi ce înseamnă acest moment, ce însemn eu. În fapt, timpul durează cu totul, doar o secundă. Poate nici nu ştiai, dar ţi-a luat mai puţin de un moment să citeşti doar o parte din cuvintele înscrise pe zidul meu … - Cu neputinţă, am zis. Alte sute de întrebări şi de argumente contrarii mi s-au oprit pe buze. Am spus doar câteva cuvinte care nu-şi aveau rostul şi pe care nici eu nu le mai credeam: - Timpul se-mparte în milenii, secole, ani, luni, săptămâni ... Nicidecum doar secunde. - Aşa credeţi voi. Unii dintre voi au fost mai aproape de adevăr. De ce crezi că fizicienii calculează timpul în secunde?

- Şi care-i zidul? Am întrebat cu o voce nervoasă. Eu văd doar o stea, o stea de hârtie! - E tot ce-a existat şi va exista vreodată-n univers, e cunoaşterea, unul dintre „marile voastre vise”.E o închisoare de întuneric, o închisoare construită din haos. Nu-i doar o stea de hârtie. De ce crezi că nu mă poţi vedea? Eu sunt haos, niciodată nu-s la fel. - Şi dacă-aş vrea să te văd? - Te-aş uimi. - Uimeşte-mă! Brusc s-a facut lumină. Un arc, apoi am clipit. Un iepure şi am clipit din nou. O margaretă. Am închis ochii. Când i-am deschis, întunericul se întindea în roiuri în jurul meu, înainte să pot desluşi monstrul din faţa mea care se transforma în scrum. - Te-am uimit acum. Îţi ajunge atâta cunoaştere?! Vezi de ce am fost scris pe hârtie? Nu poţi crede că un cuvânt îţi poate face rău, nu te poţi teme de mine. - De uimit, m-ai uimit. Dar ce am cunoscut? Nimic. A tăcut. În minte mi-au venit aceleaşi întrebări pe care nu am putut să le pun mai devreme. Am tăcut. Poate dacă aş fi spus tot ce mă frământă aş fi primit un răspuns. Să ştiu toate zecimalele lui pi? Mi-ar fi de folos?! E infinit. Toate cuvintele scrise vreodată? Infinit de multe. Tot ce-i bun ? Tot ce-i rău? De unde începe răul ? Şi unde se termină? Ce nu-i nici rău, nici bine, cum e ? Să ştii tot ce s-a întâmplat vreodată? Unde începe acest “vreodată”?! Îmi amintesc acum doar că m-am trezit în carul meu de fier cu aripi, nu departe de Pământ. De atunci am căutat steaua de hârtie. Nu ştiu cât timp, căci învăţasem deja că timpu-i ca

Scriere creativă

creativă o foaie albă de hârtie şi că poţi fi un punct aflat oriunde pe ea. Şi acum mă mai gândesc, câteodată, la ce aş fi putut şti.Uneori îmi doresc ca nu cumva să găsesc steaua de hârtie când privesc pe cer. Alteori îmi doresc mai mult ca orice s-o găsesc. Până atunci, mă uit în jos, la ghetele mele care zgârie zăpada pe care o văd de nu ştiu când. Aştept.

IOANA ADINA PETCU 14 ani Adina are un dar remarcabil, de mare preţ într-un veac complicat: preţuieşte lucrurile simple. Ocolind ceremonialul preţios ori arhitectura impunătoare, Adina reuşeşte să descompună universul în particulele elementare, cu o naturaleţe cuceritoare. Versurile ei cuceresc din prima clipă; sunt memorabile. Iar acesta e semnul celor aleşi.

Zbor Te implor Aruncă-mă în ochiul negru al celei mai grozave râpe! Şi nu uita că trebuie, şi-aici aş vrea să-mi juri că mă vei prinde, să nu lovesc şi altă aripă zbătândă pe cerul de-o culoare cu pământul. Fii tu ramul care să îmi prindă glezna, cu magnetul tău de pene arse . Ai apucat pe-un drum care nu-i nici lung , nici scurt, nici tare. Opreşte tic-tacul ceasului de mână dacă ai poftă să te plimbi pe drumul care nu-i de niciun fel. Dacă vrei să alergi , aleargă. Tot ce trebuie să faci este să ţii limbile ceasului cu mâna stângă. Acum ai timp să şi mori . Lumina nu-i pe lume să o măsori, să o prinzi ca să-i dai drumul. Mergi! Plimbă-te, aleargă, târăşte-te, mori ... Închide ochii ! În calea ta, ai ucis toate stelele .

Să fii copil Să fii copil e-un curcubeu Pe cerul schimbător al vieţii , Căci soarele ia locul ceţii , Răgaz între furtuni şi greu . Să fii copil e-un an bisect; Dac-am trăi doar patru ani În trei din ei am fi orfani Şi-ntr-unul doar , suflet perfect . Să fii copil e-un vis frumos Ce-ntotdeauna-ţi dă târcoale, Căci viaţa nu trece agale, Se sparge ca un val spumos .

Statui Obişnuiam să cioplesc în unghia de la degetul mic: cai fugind în galop, ori cotorul unui măr despre care doar eu ştiu . Într-o zi , n-am mai putut găsi loc unde să-mi cioplesc visele. Se terminase unghia. Şi-am plâns ... Până când am văzut că mai am alte nouă unghii întregi.

aprilie 2012

Scriere creativă

Scriere

ALEXANDRU DUMITRU DUCUȚĂ 16 ani Alexandru are 15 ani şi îşi doreşte să devină prozator. Sunt toate semnele că el chiar ar putea deveni unul dintre prozatorii importanţi ai generaţiei ce va să vină. Fineţea observaţiei şi voluptatea frazei nasc această promisiune.

Amurgul libertăţii fragment

a gară, soldaţii răniţi erau purtaţi pe braţe către vagoanele trenului care tocmai sosise în staţie. Nu departe de sat era un spital sărăcăcios, cu doctori bătrâni, greoi în mişcări, dar recunoscuţi pentru miracolele pe care le săvârşeau cu ajutorul vastelor cunoştinţe medicale. Dintr-un vagon al trenului coborâseră George Abaris şi Teodor Topluz.

Caietele FDVDR

Erau îmbrăcaţi în uniforme, ţinând fiecare puşca pe umăr şi cărând câte o traistă de cârpă. Fiorul de gheaţă al morţii care împăturea imaginea satului îi tulbura. George avea ochii încercănaţi, cufundaţi în orbite. Era palid. -Mă urmăreşte şi acum sclipirea ameţitoare din ochii soldatului care ne-a vorbit despre libertate, spusese George, înghiţind în sec. Îţi dai seama, Teodor, că pe când ne vorbea, eu încă eram un deţinut ca toţi ceilalţi? Mai bine nu auzeam spusele lui. El chiar se considera un om liber. Şi cuvintele deţinutului care i s-a împotrivit. Nu am uitat nimic. Ba chiar discuţia lor mă urmăreşte în fiecare clipă. Îmi doream atât de mult să ies de acolo, iar acum simt că am lăsat ceva în urmă. O parte din mine. Înţelegi? -Războiul...- i-a răspuns Topluz, luând-o la pas alături de el. Nimic mai mult. Acum trebuie doar să nu te mai gândeşti la ce a fost şi să te preocupe ceea ce este a mai rămas, pentru că sunt vremuri grele, Abaris. -Dar ochii lui, atât de adânciţi în credinţa că este liber, parcă au furat o parte din mine. Orice ai zice. Datorită acelui om mi-am dat seama că războiul nu reprezintă pentru soldaţi un semn de vitejie. Vitejia pentru soldaţi este o banală încurajare. Cu toţii sunt prizonieri. -Vorbeşti ca un copil. Te-a buimăcit necazul ăsta, dar să vezi că o să-ţi recapeţi luciditatea în curând. Două femei jeleau la colţul uliţei, stând aşezate pe o piatră şi scrutând fără nădejdi împrejurimile. Câţiva copii, cu cămăşuţele rupte, murdare de noroi, se sprijineau cu spatele de un gard şi aruncau cu pietre în trunchiul unui nuc, pe crengile căruia se puseseră mai multe

păsări cu ciocurile ascuţite. -Uite, copiii ăştia sunt atât de nevinovaţi, continuase Abaris. Ei de ce sunt nevoiţi să îndure chinurile războiului? Sau femeile astea. Nu ţi se face milă doar uitându-te la ele? Poate le-au murit copilaşii. Îţi imaginezi? Dacă le-au murit copilaşii? -Abaris, linişteşte-te, încerca Teodor să îl calmeze, încruntându-şi sprâncenele şi arătându-se vădit afectat de mila prietenului său. Acestea sunt legile vieţii. Omul este un animal, trebuie să înţelegi asta. Crezi că cei care pornesc un război se gândesc la copilaşii care mor nevinovaţi sau la mamele îndurerate care îşi plâng soţii şi copiii? Crezi tu oare că e vreun om îndeajuns de om încât să se gândească la aceste lucruri şi să mai ia şi măsuri pentru a proteja nişte suflete amărâte? Niciodată. Câţiva bărbaţi se strânseseră roată în jurul căruţei lui Luca. Erau Ion, Panait şi Lăzărescu. Beţivi sadea, cu mintea ascuţită, dar lăsată să lâncezească. Puşi mereu numai pe glume şi privind cu inconştienţă dezastrul care se prăvălise peste întregul sat, ei aveau chef de vorbe într-o doară. -Ce faci, Luca, nu ne bagi şi pe noi în seamă? se auzise Panait bătându-i obrazul lui Luca, după ce acesta trăsese de hamuri caii şi îi dusese în curte, apoi îi băgase în grajd „să crape în ei fân până ce le-or pocni burţile”, după cum zicea alde Lăzărescu. Luca era un ţăran zdravăn, cu mâini puternice: -Lasă-mă, Panaite, că-i vai de viaţa mea. Băieţii îmi sunt plecaţi pe câmpul de luptă, nevastă-mea e la mă-sa, dar nu ştiu nimic de ea şi casa stă să se prăvalească peste mine.

Scriere creativă

creativă -Haide că treci tu cu bine peste necazurile astea, îl încuraja Lăzărescu, frecându-şi nasul amorţit de frig şi punându-se să fumeze. Luca îşi aprinsese şi el imediat o ţigară, pe care o prinsese între buze, împreunânduşi mâinile şi lăsându-se purtat de gânduri. Ion, încheiându-şi zdreanţa la gât, se agita, bătând din palme ca nebunul şi întrebând cu o curiozitate copilărească: -Dar de Vasile al lui Petre, voi mai ştiţi ceva? -Mai puţine decât tine, chicotise Lăzărescu. -Păi, eu nu ştiu nimic. Şi Ion rămăsese cu un zâmbet tâmp pe faţă, în timp ce Panait şi Lăzărescu râdeau de el, iar Luca, mustăcind, privea în gol şi încerca să se liniştească. -Pe tine nu cumva te bate gându’ la Raluca a lu’ Vasile? continuase Lăzărescu, pe un ton sever. -Pe mine?, se îndreptase Ion de spate, luându-şi un aer de om serios. Să mă trăznească sfântu’ de trag eu la Raluca a lui Vasile. Şi între noi fie vorba, mi se pare cam urâtă. Panait izbucnise într-un râs isteris, dându-i lui Ion o palmă peste ceafă de-i clănţăniseră dinţii. -Da mă, Ioane. Prea urâte toate pentru tine de ai rămas singur până la vârsta asta, continuase Lăzărescu. Tocmai în clipa aceea treceau pe uliţa satului Abaris şi Topluz, purtând o discuţie aprinsă pe tema libertăţii şi a tuturor mizeriilor întâmpinate de un om pe vreme de război. -Noroc, noroc!, sărise Lăzărescu înaintea lor, dând mâna cu ei, luâindu-i în braţe şi

bătându-i prieteneşte pe umeri. -Hai să trăieşti!, răspunseseră în cor cei doi. -Să trăiţi, să trăiţi!, simţiseră Panait şi Ion nevoia de a se băga în seamă. -Ce faci, Abaris?, râdea Lăzărescu. Şi-au dat ăia seama că eşti mai blând decât o fată mare? -Auzi vorbe şi la ăsta, punctase Panait, strângând din buze. -Şi-au dat, nu şi-au dat, ce mai contează acum?, se fâstâcea George, având dorinţa de a pleca repede de acolo. -Dar tu, Luca, ce ai de eşti aşa tăcut?, se interesase Teodor, ducându-se lângă el, scoţând o ţigară din buzunarul hainei şi fumând cu patos. -Necazuri peste necazuri, Teodore, zicea Luca mai mult pentur sine, plecând capul în pământ şi neprivind deloc în ochii ofiţerului. -Uite-te şi tu Panaite la coana Smaranda, deschisese Lăzărescu alt subiect, arătând cu degetul către gardul unei case mici, cu pereţii mâncaţi de pete gălbioare datorate ploii. Îl plânge pe săracu’ bărbatu-său. L-au împuşcat în vale, ce să-i faci? -Ia mai dă-o dracu, se trezise Ion să vorbească. O plângi pe babă, dar îţi spun eu că dacă nu îl omorau, moşu’ ne îngropa pe toţi. Trăia doar să ne facă-n ciudă. Lăzărescu îşi muşcase buzele, dându-i încă o palmă zdravănă lui Ion, de simţise acesta că-i intră un fior pe-o ureche, îi străpunge capul şi-i iese pe cealaltă. Era jelanie în curtea coanei Smaranda – se strânseseră câteva rude la pocinog. Şi ea, sărmana, se mai ocupa de ale casei, că războiul făcuse numai ravagii. Ieşise la drum, ţinând la

subsuoară un lighean plin cu zoaie pe care îl vărsase în şanț, apoi, suspinând bătrâneşte, îşi trăsese mai bine pe frunte baticul, intrând cu paşi mărunţi în casă şi tuşind. -Aşa tuşea şi baba Stanca înainte să moară, ofta Ion, dând din cap a părere de rău. Şi poc, poc, poc – ploua cu palmele lui Panait pe spinarea lui Ion. Apoi se opriseră cu toţii din vorbit, privind la grupul de soldaţi care trecea pe lângă ei, purtând pe umeri un sicriu firav, de lemn, pe a cărui margini cădea uşor o dantelă albă. Un căruţaş îşi găsise drum pe acolo. Caii nechezau şi pe corpurile lor puternice, de armăsari, se vedeau urmele zdravene ale loviturilor de bici. -Hai noroc!, îi salutase acesta în treacăt, ascultând satisfăcut răspunsul lor: -Noroc, noroc! -Şi cum e viaţa după gratii?, se dădea Lăzărescu pe lângă George, având pofta de a afla cât mai multe despre ceea ce făcuse el între zidurile reci. -Nemeritată pentru un om ca mine, mărturisise Abaris cu părere de rău. -Dar ce te mănâncă Lăzărescule să afli?, intervenise Topluz, luându-l la trei păzeşte pe ţăranul prea curios care i se arăta în faţa ochilor. -Păi vroiam şi eu să ştiu, spusese Lăzărescu, ispăşit. Abaris nu mai avea stare, aşa că încheiase orice discuţie: -Haide că am stat prea mult şi deja mă simt poartă nouă la guri căscate.

aprilie 2012

AFDP - partener FDVDR

Ce este tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție? T

ulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este una dintre cele mai frecvente tulburări prezente în copilărie și care poate fi prezentă și în adolescență, și la maturitate. Simptomele includ dificultate în a rămâne concentrat şi a acorda atenţie, dificultate în controlul comportamentului şi hiperactivitate. Oamenii de știință nu sunt siguri de cauzele ADHD, deşi multe studii sugerează faptul că genele joacă un rol important. Ca multe alte boli, ADHD este probabil rezultatul unei combinaţii de factori. Pe lângă genetică, cercetatorii iau în calcul factorii de mediu şi studiază modul în care leziunile cerebrale, nutriţia şi mediul social ar putea contribui la apariția ADHD. În funcție de predominanța simptomelor caracteristice au fost identificate trei subtipuri în ADHD: subtipul predominant hiperactivimpulsiv, subtipul predominant neatent și subtipul combinat hiperactiv-impulsiv și neatent. Acesta este tipul pe care îl regăsim cel mai frecvent la copii. Tratamentele pot ameliora multe simptome ale tulburării, dar nu există nicio vindecare definitivă. Cu tratament, majoritatea persoanelor cu ADHD pot avea succes în şcoală şi pot duce o viaţă productivă. Cercetătorii sunt preocupați ca, prin intermediul imagisticii cerebrale, să înțeleagă mai bine această afecțiune și să găsească modalități noi, mai eficiente de a o trata și preveni. Lipsa de atenţie, hiperactivitatea, impulsivitatea sunt comportamentele cheie ale ADHD. Este normal pentru toţi copiii să fie

Caietele FDVDR

AFDP - partener FDVDR

neatenti, hiperactivi, sau impulsivi uneori, dar pentru copii cu ADHD, aceste comportamente sunt mai severe și apar mai des. Pentru a fi diagnosticat cu această tulburare, un copil trebuie să aibă simptome timp de 6 luni sau mai mult şi într-un grad mai ridicat decât la alţi copii de aceeaşi vârstă. Copiii cu dezvoltare tipică se maturizează în ritmuri diferite, au personalități, temperamente și nivele de energie diferite. În anumite momente ale dezvoltării, orice copil poate fi distras, poate acţiona impulsiv şi se poate lupta să se concentreze la un moment sau altul. Uneori, prezența acestor factori poate fi confundată cu ADHD. Simptomele ADHD apar de obicei devreme în viață, de multe ori la vârste cuprinse între 3 și 6 și deoarece simptomele variază de la o persoană la alta, tulburarea poate fi greu de diagnosticat. Părinţii pot observa, în primul rând, că copilul lor își pierde interesul pentru lucruri mai devreme decât alți copii, sau pare a fi în mod constant "scăpat de sub control" Deseori, profesorii observă primele simptome, atunci când un copil are probleme ca urmare a nerespectării normelor, sau în mod frecvent nu este atent în sala de clasă sau pe terenul de joacă. În situația în care un copil a fost diagnosticat cu ADHD se pune întrebarea: „Ce trebuie să facă părinții?” Copiii cu ADHD au nevoie de îndrumare şi de înţelegere din partea părinţilor şi profesorilor pentru a ajunge la potenţialul maxim şi pentru a reuşi la şcoală. Înainte ca un copil să fie diagnosticat, frustrarea, vina și furia pot

copleși familia. Părinţii şi copiii pot avea nevoie de ajutor specializat pentru a depăşi sentimentele negative existente. Profesioniştii pot educa părinții în legatură cu ADHD şi modul în care acesta afectează familia. De asemenea, vor ajuta copilul şi părinţii să își dezvolte noi abilităţi, atitudini, precum şi modalităţi de a relaționa între ei. Formarea abilităţilor parentale ajută părinţii să înveţe cum să utilizeze un sistem de recompense şi consecinţe pentru a schimba comportamentul copilului. Părinţii sunt învăţaţi să ofere feedback pozitiv imediat pentru comportamentele pe care doresc să le încurajeze, şi să ignore sau să redirecţioneze comportamentele pe care doresc să le descurajeze. În unele cazuri, utilizarea de "time-out" poate fi utilă atunci când comportamentul copilului scapă de sub control. Când utilizăm tehnica de „time-out”, copilul este scos din situaţia supărătoare şi pentru o perioadă scurtă de timp stă singur să se calmeze. Parinţii sunt, de asemenea, încurajaţi să împărtăşească o activitate plăcută sau relaxantă cu copilul, pentru a observa şi sublinia ceea ce copilul face bine, şi pentru a recompensa punctele forte și abilitățile acestuia. Ei pot învăţa, de asemenea, să structureze situaţiile întrun mod pozitiv. De exemplu, pot să limiteze numărul de colegi la unul sau doi, astfel încât copilul să nu devină suprastimulat. Sau, în cazul în care copilul are probleme cu îndeplinirea sarcinilor, părinții pot ajuta copilul să împartă sarcinile mari în pași mai mici, mai uşor de gestionat. De asemenea, părinţii pot beneficia de însușirea tehnicilor de gestionare

a stresului prin intermediul cărora vor învăța cum să poată răspunde cu calm la comportamentul copilului lor. În perioada 8-9 iunie 2012, Asociația Pentru Formare și Dezvoltare Personală (AFDP) împreună cu Hello Events organizează, în cadrul Facultății Titu Maiorescu – București, conferința cu titlul: “Fiecare copil contează. Învață să trăiești cu ADHD”. Conferința se bucură de prezența extraordinară a Dlui. Profesor Doctor Russel Barkley, o personalitatea internațională în domeniul ADHD. Evenimentul reprezintă o ocazie unică pentru profesioniștii din domeniul sănătății, educației, asistenței sociale și părinți, pentru a învăța și discuta despre cele mai bune practici în acest domeniu. Dl. Profesor Doctor Russel Barkley a prezentat, până în prezent, peste 700 de ateliere de lucru, adresări publice şi prezentări ştiinţifice la nivel internaţional în Australia, Noua Zeelandă, Belgia, Israel, Rusia, Kenya, Venezuela, Suedia, Danemarca, Norvegia, Islanda, Finlanda, Spania, Italia, Canada şi Marea Britanie. Pentru înscrieri, vă rugăm să accesați: www.afdp.ro.

aprilie 2012

Scriere creativă

Scriere stăm strânși sub umbrelă în cercuri concentrice. Și parcă tot ne strângem, Ne închidem spre centru. Tata numai, stă ascuns sub soare care tot uită să îl mai plouă. ascundem sub unghii un carton subțire, umed, mirosind a mucegai.

CORINA CIUCĂ 17 ani La 17 ani, Corina Ciucă nu mai este, deja, o promisiune, ci o voce care îşi anunţă, fără solemnitate, dar cu dreaptă chemare, intrarea în Parnas. Versurile ei nu încearcă să fie recipiente obosite ale metaforei, nici vehicule încăpătoare ale emoţiei facile, nici lampioane chinezeşti colorând cu lumină înşelătoare cenuşi şi mucegaiuri. Nu e vorba de o sinceritate jucată, nici de demonstraţie retorică, ci de o înţelegere adâncă a sensului poeziei.

Aproape dimineață Așteaptă, Azi plouă cu soare, Ai să vezi! Sub lama fiecărei seri, Tata stă ascuns de ploaie.

Din colțul camerei tata adună în mijloc pământul care vrea să se scurgă sub casă. Noi creștem dintr-o ciupercă de metal fără picior.

Buletin meteo E frig, iar oamenii tremură pe crengile astea degerate. (Nu au mai apucat să zboare spre sud anul asta) E întuneric și nu mai plânge nimeni. Plânsul are rost doar la amiază, când lumina dezvăluie chipul.

Caietele FDVDR

Abia la primăvară. Cu ultimele clipiri, două păsări degerate încearcă să desfacă ca pe o conservă Cerul. În pliscuri doar gust de metal uginit.

Testimonial Mi-ai spus egal: “Pe șoseaua asta am mai mers O singură dată și doar în celălalt sens.” În cer două găuri miciPrin ele noaptea mânjește pervazul. Mă iau de mână, Mă scutur și mă arunc peste rămășițele zilei.

Pe unii frigul i-a prins țipând. Ascuțit urletul străpunge gerul.

Toată gheața stransă în sfere se sparge și curge sub iarba din primăvară. Se prelinge sub cer, Apoi mai jos sub soare. Și apoi din nou iarbă. În sus, va străpunge la primăvară cerul.

Eu am lucruri de care mi-e rușineTu poate nu ai.

Scriere creativă

creativă La mine urlă toate găurile astea căscate în cer – La tine poate nu. Cu o beznă lungă Îngerii măsoară distanțele dintre noi – 3 bezne și jumătate. Când Dumnezeu doarme, În apa din cer se scaldă toți nespălații. În morga asta nimeni nu te ia in serios nu te baga in seamă Până nu vomiți în formol.

Drum cu sens unic „Înainte. La stânga ș-apoi o ți drept pe linia continuă.” Asta mi-au zis Când am întrebat la semafor. Înainte, la stânga ș-acum pășesc atentă încercând să nu depășesc marcajul. Pe dreapta, mașinile mă lasă în urmă, Gonind cu viteză. Pe stânga – nimeni. Nici vântul n-are curaj s-o ia pe contrasens, și s-a învățat să bată doar din dreapta . Aerul îmi este dimineața strâmt, Dar te agăți de marcajul alb, În zori când soarele arde sub șosea și fâșii de asfalt îmi curg în gură.

În depărtare Un om cu umeri lați ține pe cap o pălărie imensă de culoarea cerului. Merge calm dar nu-l ajung din urmă. Seara îl văd doar cum se ridică pe vârfuri. Atunci pălăria lui imensă Sterge, Linia orizontului.

Poem cu Emilia

Astăzi ghirlandele merg și cu un bec ars. Tot praful miroase a naștere - ține minte!” mi-a zis Emilia. Șoptesc parcă, întorcându-mă ușor spre ea, „la prima stea stinsă, tot cerul e bun de aruncat la gunoi.” Stau în sufragerie pe canapea, Încercând să gasesc ceva de așteptat. În stânga doar Emilia care miroase a praf. Trag adânc aer în piept cu nara dreaptă – Praful ei nu miroase a naștere.

„Tot praful miroase a naștere – Când nu-i zăpadă miroase praful” mi-a zis Emilia. Cerul își clătise scările cu o zi în urmă . Știam că putem începe sa ne agățăm. Am luat-o pe Emilia de mână Să mergem. Pe străduța îngustă scădea din lumină și-un zgomot se desprindea cumva din beznă – se-ntindea și se-așeza peste blocurile de carne de la șosea. Se rupea din capăt și apoi se întindea din nou. Soarele ardea încă în ledul instalației pentru Crăciun. Ieri am scos bradul din casă. Acum mama se uită la emisiuni cu oameni fericiti care împodobesc brazii și zice: „mi-ar fi plăcut să fiu o emisiune.”

Cursurile FDVDR Scriere creativă Fotografie Pictură

„Cablurile s-au schimbat, aprilie 2012

Pictură

Cursurile FDVDR Scriere creativă Pictură Fotografie

Caietele FDVDR

Pictură

Pictură Coordonator curs Daniela Mihai

BIANCA SCĂUNAȘU 14 ANI Bianca recreează în fiecare lucrare universul ludic al copilăriei, construind momente si personaje diverse, într-un stil pictural unic, îmbogățit de o cromatică pastelată, specială. Cu spontaneitate și imaginație, întotdeauna bine valorificate în combinațiile nuanțelor și tonurilor de culoare diafane, Bianca reușește să construiască, doar din pensulă, forme variate integrate unor peisaje mirifice.

aprilie 2012

Pictură

MARIA VASILESCU 14 ANI Imaginaţia Mariei se îmbină armonios cu talentul deosebit, iar capacitatea de relaţionare a diferitelor tipuri de structuri şi forme denotă evidente calităţi de artist care, deşi în formare, dovedesc o maturitate specială. Maria abordează orice temă și tehnică cu o creativitate deosebită, reușind să obțină performanțe atât în pictură, cât și în grafică, sculptură, pictura icoanelor și în realizarea diferitelor obiecte hand-made. Practic, Maria abordează toate tehnicile artei vizuale reușind, cu mult talent și îndemânare, să obțină cele mai frumoase rezultate. Fiecare lucrare a sa ascunde o poveste, creaţiile sale sunt asemeni unor poeme bogate în semnificaţii, învăluite de puritate şi nobleţe sufletească.

Caietele FDVDR

Pictură

TEODORA STOENESCU 15 ANI Teodora transformă în tablourile sale, orice obiect banal, orice moment sau gând în reale metafore epice, care vibrează în game cromatice variate, cu detalii desprinse din lumea fantastică a poveștilor. Tânăra artistă reușește astfel, cu talent și perseverență, să treacă în funcție de context, de la stilul ilustrativ, la cel stilizat. Complexitatea viziunii cu care abordează fiecare temă se reflectă în diversitatea sa compozițională, dar și în bogăția cromatică ce caracterizează opera sa.

aprilie 2012

Pictură

IRINA VOINEAG 16 ANI Elemente fantastice, compuse în vaste spații tridimensionale, suprapuse și desfășurate în contraste cromatice conflictuale, îmbogățesc atmosfera onirică surprinsă de Irina în lucrările sale, realizate atât prin tehnicile picturale, cât și prin cele sculpturale. Eleganța se împletește cu monumentalitatea și ironia, ultima dintre ele fiind o caracteristică a atitudinii personajelor care compun povestea fiecărui tablou creat de Irina.

Caietele FDVDR

Pictură

ALEXANDRA LUPU 17 ANI Volumetrii care migrează în spații decupate parcă din alt univers, obiecte care devin personaje alături de păsări fantastice, juxtapuneri contrastante și forme hiperbolizate, pete de culoare ce se suprapun grafismelor – toate desfășurate în fonduri de culoare uniformă. Aceasta este definiția stilului semnat de Alexandra Lupu.

Cursurile FDVDR Scriere creativă Pictură Fotografie aprilie 2012

Fotografie

Cursurile FDVDR Scriere creativă Pictură Fotografie

Caietele FDVDR

Fotografie

Fotografie Coordonator curs Dan Marinescu

ANCA CRISTIAN 15 ANI Anca încearcă fotografia perfectă la granița între lumină și umbră, între mișcare și încremenire. Conținutul imaginilor sale e mai degrabă unul liric, format din impresii, pete de culoare, siluete în mișcare.

aprilie 2012

Fotografie

MARIUS DOBRE 18 ANI În fotografiile sale, Marius oprește timpul în loc pentru o clipă astfel încât personajele sale încremenesc, își spun povestea și apoi pleacă mai departe. Ochiul privitorului percepe astfel mișcarea căutată de fotograf.

Caietele FDVDR

Fotografie

aprilie 2012

Fotografie

VICTOR BARBU 13 ANI Victor caută texturi aparte în cadrele apropiate pe care le realizează. Interesul său este îndreptat mai mult către natura, dar nu uită să-și orienteze aparatul de fotografiat și către oameni.

Caietele FDVDR

Fotografie

BIANCA OPREA 16 ANI

Bianca e atentă, în fotografiile sale, atât la lumina care pune în valoare subiectul cât și la geometria spațiului văzut de ea. În acest fel, reușește să creeze un univers inedit din elemente la-ndemâna oricui.

Cursurile FDVDR Scriere creativă Pictură Fotografie aprilie 2012

Interviu Nicolae Breban

Nicolae Breban - interviu „Un nor puternic, amplu, ne acoperă de vreo două decenii” Un interviu cu Nicolae Breban nu e un fapt obişnuit. Pentru că academicianul Nicolae Breban nu este intervievabil, personalitatea sa complexă excede mecanica primitivă a schimbului de întrebări şi răspunsuri, impunând un anume ritual al dialogului, mai presus de convenţia interviului, în care întrebările devin răspunsuri, iar răspunsurile nasc întrebări, fie ele şi retorice. În împlinirea acestui demers, la care vă facem părtaşi, am avut de depăşit câteva dificultăţi. O primă dificultate, de ordin obiectiv, a fost reprezentată de distanţă: la momentul acestui interviu, maestrul Nicolae Breban de afla în Spania. Din fericire tehnologia ne-a venit în ajutor şi întrebările plecate dintr-o margine a Europei şi-au găsit răspunsurile, la cealaltă margine a ei. A doua dificultate, de ordin subiectiv, de această dată, mai dificil de evacuat, venea din admiraţia pe care i-o port maestrului. Cu Breban nu poţi discuta fleacuri, nimicuri convenţionale. În fine, nu ai cum să nu fii intimidat atunci când cel căruia i te adresezi este un creator cu o operă dintre cele mai însemnate pentru literatura română. Ne-am propus ca în fiecare număr al revistei să găzduim astfel de dialoguri cu personalităţi emblematice ale culturii româneşti. E o adevărată bucurie să putem deschide acest drum cu academicianul Nicolae Breban. Mai rămâne de adăugat un singur lucru: sper ca dialogul început aici să îşi poată găsi continuarea la revenirea în ţară a maestrului Breban. Daniel O.Bejan: Maestre Nicolae Breban, în capitolul pe care vi-l dedică în „Istoria literaturii române contemporane 1941-2000”, Alex Ştefănescu găseşte un titlu doar în aparenţă surprinzător, pentru primul subcapitol: „Re-

Caietele FDVDR

laţia învingător-învins”. Câtă dreptate găsiţi în acest titlu? Există o preferinţă a dumneavoastră pentru învingători? Nicolae Breban: Nu, dle Bejan, eu nu am nici un fel de preferinţe, nici pentru eroii sau personajele romanelor mele şi nici atunci când propun, încă din zorii activităţii mele ficţionale, anumite teme. Sau motive obsesive cum le numesc eu. Ele sunt uneori ocultate de către comentatori, alteori uşor trivializate, ca în cazul pe care-l citaţi mai sus. Nu, autorul care sunt nu e interesat de relaţia "învingătorînvins" ci, având ca bază şi ca supra-temă a multor romane semnate de mine, cuplul "călău-victimă", acesta a proliferat şi a dat variante ale aceluiaşi, precum "stăpân-slugă" recognoscibil în "Fenomenologia spiritului"-

sau Maestru-Discipol", care a impregnat tetralogia mea târzie, "Ziua şi noaptea". Sau relaţia, abisală şi ea, dintre "Bărbat şi Femeie" cum se regăseşte ea încă din primele mele creaţii ( vezi "Francisca") am tratat-o în aceeaşi modalitate, sub acelaşi unghi, să zicem, cel abisal, probabil influenţat din juneţe de romanele lui F.Dostoievski. Daniel O.Bejan: Spune domnul Alex Ştefănescu, în capitolul pomenit: „În mod evident, Nicolae Breban nu înregistrează reacţiile contemporanilor. Le sesisează doar ca pe un bâzâit sâcâitor şi, drept răspuns, continuă un monolog început de multă vreme pe tema construcţiei, sintezei, culturii, atemporalităţii, apolitismului etc. „ Enunţul criticului poate fi înregistrat ca un reproş, lipsit de admonestare, dar care pare să constate o anume inadecvare, o ieşire din vreme. Fără a mişca o virgulă din cele scrise de domnul Alex Ştefănescu, aş putea la fel de bine (lucru pe care îl şi fac) citi acolo un elogiu adus scriitorului care alege să-şi administreze raporturile cu posteritatea indiferent la zarva prezentului, mai degrabă devotat operei şi credinţelor sale fundamentale şi prea puţin interesat de ceremonialul politeţurilor de salon. Unde vă aflaţi de fapt? Nicolae Breban: Unii comentatori, vezi dl. Manolescu pe care dumneavoastră îl citaţi, se prefac a nu observa această "cheie" sau "supra-teme" sau "motive obsesive" care se regăsesc în toată creaţia mea în proză şi care îi conferă, prin aceasta în primul rând, pretenţia de "operă". Dacă aceste "motive obsesive" nu ar sta la baza aproape a orircărui text al meu ficţional şi amplu, întreaga mea creaţie s-ar putea sparge şi risipi, cum s-a mai întâmplat

Interviu Nicolae Breban

unor autori care s-au bucurat de celebritate la rândul lor, dar a căror creaţie nu s-a legat prin aceste "simple" şi "unice", "obsesive motive". Slăbiciunea, graba sau influenţa franceză în spiritul dlui Manolescu îl fac să ignore aceste "teme" ale mele, pe care zeci de comentatori, amabili sau rău-voitori, nu au putut să nu le observe, de-a lungul deceniilor. E adevărat că tipul meu de roman, de literatură, de "psihologie romanescă" e mai înrudit cu Ruşii şi cu Nemţii, unde, după cum prea bine ştiţi, se află câteva nume mari, precum un Gogol sau Dostoievski, Kleist şi Th. Mann sau Herman Hesse şi a căror operă este impregnată tocmai de aceste "teme obsesive". După o psihologie curentă între războaie, dl. Manolescu îmi tratează románele, în "Istoria sa", pe un spaţiu larg, ca pe nişte fresce sau picturi de moravuri. "Bucată cu bucată", ignorând că "deasupra lor” se află un spirit obsedat mereu de aceleaşi, câteva, "probleme de fond", "etern umane". Uitând apoi, cu o anume rea voinţă pe care nu i-o contest, că N. Breban a adus încă din anii şaizeci în romanul românesc şi european accente din gândirea şi "psihologia abisală" a lui Fr. Nietzsche, ignorat în parte şi ocultat chiar şi în ţări de mare orgoliu cultural precum Franţa şi Germania. De fiecare dată din motive diferite. Azi, filozofia şi "temele" nietzscheniene domină enorm textele critice, universitare sau nu. Nu mai vorbesc de influenţa "formatoare" şi obsesivă, la rândul ei, a operei şi gândirii Dostoieviskiene în opera mea, o noutate în proza română şi europeană, lucru pe care N. Manolescu îl ignoră din nou şi se pare voit, sau îl observă doar în treacăt. Eu nu pot în nici un caz fi desprins de maeştrii mei, pe care-i cultiv de decenii şi sunt

convins că dacă tinerii prozatori europeni se vor întoarce la ei şi-i vor studia cu pasiunea şi fidelitatea pe care am arătat-o eu de-a lungul unei jumătăţi de secol, într-o cultură şi într-un regim politic opresiv care în nici un caz nu-i răsfăţa sau recomanda, soarta viitoare a romanului, această uriaşă problemă care îi preocupă pe mulţi, s-ar limpezi binişor. Aveţi dreptate, din tinereţe mi-am fixat temele şi maeştrii, preferinţele şi "muzica" stilului meu şi mi-am urmat drumul, atent, dar nu foarte, la cele ce se întâmplau în jurul meu. Altfel, dacă aş fi fost ceva mai "actual" în vremurile post-staliniene, nu cred că tinerii m-ar mai citi azi şi în nici un caz nu aş fi avut succesul de stimă pe care îl ştiţi. Dacă e, încă o dată, adevărat ce spune Buffon că "le style est l’homme même", "stilul" meu nu e numai fraza debordantă, redundantă, obositoare e drept, pentru spiritele obişnuite cu supleţea şi limpezimea franceză sau munteană, dar şi o anume încăpăţânată "in-actualitate", din nou în spiritul nietzschenian, în sensul efortu-

lui spre universalitate şi spre esenţe umane. Fără să ignor "corporalitatea" sau "concretul" în multiplele sale forme, fapt ce dă, se pare, o anume consistenţă eposului meu. Daniel O. Bejan: „Cel mai original şi puternic romancier postbelic ar fi putut fi şi un mare scriitor, dacă nu i-ar fi lipsit un anume discernământ” scrie Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române”. Ştiu că nu vă aflaţi în cele mai cordiale relaţii cu domnul Manolescu. A existat, destul de recent, un foarte contondent schimb de epistole între domnia voastră şi domnul Manolescu, provocat de una dintre mizeriile cu care aţi fost atacat. Istoria e cunoscută, nu are sens să insistăm asupra ei. Pentru cititorul străin de viaţa literară, de încruntările şi răbufnirile dinlăuntrul breslei, opinia criticului, mai ales când criticul se numeşte Nicolae Manolescu, este un instrument esenţial de receptare. Îl citam mai sus pe domnul Alex Ştefănescu, care nota lipsa dvs. de aplecare spre „reacţiile contemporanilor”. În

Cu academicianul Eugen Simion aprilie 2012

Interviu Nicolae Breban

„Un nor puternic, amplu, ne acoperă de vreo două decenii” capitolul pe care vi-l dedică, în „Istoria” sa, domnul Manolescu are un ton, mai degrabă, de severă critică, mergând până la formulări pe care îndrăznesc să le socotesc excesive. Citez: „Romanele sunt, mai ales după 1989, tot mai dezlânate, mai greoaie, mai sclerotice. Ideile paranoice ale autorului se depun peste tot, obturând ori fisurând vasele de sânge ale romanelor, ameninţate deopotrivă de hemoragie verbală şi de tromboză.” Am citit cele trei cărţi ale trilogiei „Amfitrion” şi nu găsesc acolo nimic care să valideze opinia domnului Manolescu. În ciclul „Ziua şi noaptea” nici atât. Iar „Singura cale’, pe care am citit-o pe nerăsuflate, reproşurile lui Nicolae Manolescu nu pot supravieţui. Mă întorc la cititorul străin de tumultul vieţii literare, care poate fi pus în situaţia de aşi formula propria judecată influenţat de opiniile criticului care pare a se bucura de o superioară înţelegere şi o incontestabilă autoritate. Cum îl ajutăm pe acest cititor? Nicolae Breban: La observaţiile aspre ale dlui N. Manolescu pe care le citaţi, convingerea mea e că după Revoluţie, domnia sa, ocupat cu ale politicii, în rolurile subalterne pe care le-a jucat acolo, nu a citit cam nimic din cele ce au apărut în aceste decenii în literatura română. Eu am publicat mai bine de 20 de volume, dintre care vreo zece romane şi alte zece eseistice şi i-aş fi fost recunoscător acestui eminent spirit critic dacă ar fi mărturisit acest lucru în finalul articolului despre mine. M-a ocolit în tot acest răstimp şi cred că informaţiile dpmniei sale despre textele mele sunt din a doua sau a treia mână, după ureche, cum se spune. Ştiu eu cărei domnişoare sau cărui "june genial" i-a dăruit el augusta sa ureche? Să ghicim împreună ?!...

Caietele FDVDR

Daniel O. Bejan: Vorbeam despre „Istoria” domnului Nicolae Manolescu. Dacă în ce vă priveşte, de exemplu, tonul e excesiv, demolator, suspectabil de un subiectivism nu tocmai onest, găsim în aceeaşi lucrare capitole surprinzătoare, dedicate lui Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu sau H. R. Patapievici. Dacă Preda, Breban, Fănuş Neagu, D.R. Popescu, Ţepeneag sau Buzura au parte de o evaluare critică de o severitate, în multa cazuri, suprinzătoare, subit, atunci când vine vorba de domnul Liiceanu, de exemplu, Nicolae Manolescu devine extrem de generos, stilul e ceremonial, insuportabil de elogios. Domnul Manolescu reuşeşte chiar performanţa de a identifica, în cazul celor trei pomeniţi, o operă. După 1989 am fost martorii unei ciudate reformulări a criteriilor. Am acceptat, mulţi dintre noi, să fim doar martori. Noile grupuri de influenţă ale intelectualităţii române par a se construi după stranii obedienţe, conduse sacerdotal de auguşti convertiţi ideologic. „Noi şi ai noştri”, cum ar spune Caragiale, e enunţul fundamental. Afilierea ideologică (de cele mai multe ori de o flagrantă făţărnicie) suplineşte orice judecată obiectivă. Maestre Nicolae Breban, „Spiritul românesc în faţa unei dictaturi” se opreşte la 1989. „Istoria dramatică a prezentului” merge puţin mai departe. Nu îndeajuns. Cum ieşim, totuşi, din starea actuală? Trăim într-un regim de austeritate a criteriilor, în care cârdăşiile de tot felul, ţin loc de sistem de valori. Nicolae Breban : În "Trădarea criticii" fac, în fapt, un elogiu patetic adus marilor critici ai generaţiei 60, cinci portrete ample, de 20-25 de pagini fiecare, dedicate celor care au făcut posibilă, în calitate de comentatori, resurecţia formidabilă a literaturii din deceniile şase, şapte şi opt - I. Negoiţescu, Lucian Raicu, Matei Călinescu, N. Manolescu, Eugen Simion. Nici un prozator important al secolului trecut nu a făcut ceva asemănător; aici dar şi în "Aventurierii..." observ sectarizarea unui segment al "elitei" culturale, care nu numai că s-a afiliat cam prea strâns de o grupare sau alta politică - lucru ce li se reproşează

aspru şi uneori grosolan celor care au trebuit uneori să facă temenele convenţionale stăpânilor grosolani de atunci - convenţionale deoarece "ele" nu se regăsesc în cărţile lor, ale unora, ba uneori acolo, "ele" sunt" direct contrazise şi pulverizate ! - dar cărţile lor, interesante, dar nu mult mai mult de atât, sunt unicele care sunt discutate amplu şi se răsfaţă în vitrinele librăriilor, în timp ce au dispărut din atenţia publică clasicii şi marii scriitori moderni şi actuali ai literaturii noastre. E şi vina guvernelor din primul deceniu de după Revoluţie care au vrut să aplice "ideile liberale" tocmai în informaţie şi cultură, uitând că statul român, abia scăpat din chingile unui comunism grosolan, autarhic, este şi azi un stat ultra-centralizat şi care, spre ruşinea sa şi a oficialilor săi, face mai puţin pentru tradiţia vie şi cultura naţională clasică sau modernă decât au făcut-o comuniştii. De peste două decenii au dispărut din atenţia publică figurile marilor scriitori clasici şi moderni, dar şi figuri ale unor creatori din muzică şi artele plastice ; mijloacele de informare se ocupă excesiv de politică sau de divertisment, statul s-a retras din "ediţii", iar îngrijitorii de ediţii, speţă rară şi preţioasă, s-au cam rărit. Un elogiu trebuie adus Academiei Române şi lui Eugen Simion, în special, care a realizat câteva performanţe unice, imediat atacate de "unele grupuri" de "foşti amici". Atacate sau ocultate; cum ar fi realizarea marelui vis al spiritualităţii româneşti de un secol şi mai bine - Manuscrisele eminesciene, 38 de volume; apoi înfiinţarea unei Biblioteci Pléiade, care a ajuns la al 150-lea titlu, şi altele. Unii vorbesc în exces despre "in-actualitatea" scrierilor lui Breban, oare n-ar fi cazul să vorbim şi despre o "snoabă şi stridentă actualizare", excesivă, şi binişor profitabilă a unor grupuri de non-creatori, inteligenţi şi "culţi", nu-i vorbă, dar care prea îi dau la o parte pe creatorii reali, de ieri şi de azi, ai literaturii, artelor şi ştiinţelor, umaniste sau

Interviu Nicolae Breban

nu, ai acestui neam? În primul deceniu după Revoluţie, întorcându-mă defitiv de la Paris, împreună cu familia mea, m-am bucurat de noua libertate românească - cea socială, a instituţiilor, dar şi cea a libertăţii de expresie. Mam ferit de politică deoarece am ştiut - ceea ce unii confraţi nu observau! - că după o surpare politică şi instituţională atât de formidabilă şi neaşteptată şi în lipsa unei opoziţii formate din timp, pe scena publică vor năvăli, cum o ştim din romanele balzaciene, rutinaţii şi abilii profitori sau politicieni, cariere enorme şi averi iscate peste noapte. Azi am devenit martorii unei mercantilizări abuzive şi grosolane, în locul ideologiilor extremiste, de stânga sau de dreapta, şi suntem martorii unui cult al banului, ca singura şi absoluta, brutala valoare; dispreţ faţă de tradiţie şi valorile ei, faţă de cultură înaltă, faţă de vieţile dedicate ştiinţei, pedagogiei, artei înalte, istoriei etc. Daniel O. Bejan: Un reproş care vi se poate face este acela că sunteţi prea puţin implicat în viaţa noastră publică. Nu vă faceţi îndeajuns auzită vocea, vi se poate reproşa, în cetatea deja cotropită de o gălăgie asurzitoare. Chiar la momentul acestui interviu vă aflaţi departe de ţară. Sigur, există cărţile dvs., există pe mai departe, din fericire, revista „Contemporanul”. E de ajuns? Nicolae Breban: M-am ferit deci să mă amestec în zarva primului deceniu, ocupat fiind de revista pe care o conduc şi mai ales de cărţile mele. Într-o euforie a scrisului pe care nu puţini mi-o reproşează şi azi, în diferite forme. Eugen Simion şi prietenii săi - Valeriu Cristea, Fănuş Neagu şi Marin Sorescu au păţit-o mai rău, blamaţi insistent de a nu fi de "partea bună" a eşichierului politic. Care o fi fost aceasta a rămas un mister până în ziua de azi deoarece, nu mai e un secret pentru nimeni, cam toate formaţiunile politice care au trecut pe la cârma puterii s-au remarcat, ca şi în trecut, sub monarhie, dar nu din pricina ei, mai ales prin abuzuri clientelare, incompetenţă şi corupţie din ce în ce mai pe faţă. Mai grosolană. De parcă noi, Românii şi cei pe care, de data aceasta, noi îi alegem, am fi ca-

pabili să desprindem din "tradiţia" noastră, fanariotă sau comunistă, doar "abilităţile" şi "artele" pe care le-am citat mai sus! De altfel, ca să sfârşesc, pe cei ca mine, creatori de vârf din arte şi ştiinţe, nu prea ne întreabă nimeni din cei care fac "sumarele" şi "programele" publice. Noi "plictism" se spune, nu facem "rating" Şi e perfect adevărat, cei care prin ziare sau televiziune vând automobile, l’Oreal, detergenţi, spagheti, pamperşi sau iaurt aromat şi delicios, nu vor da mii de euro pentru un minut în care populaţia, chiar şi la canalele publice care sunt susţinute din bugetul public, să îi poată asculta şi "vedea", cunoaşte de visu, pe creatorii acestui timp. Sau ne aflăm prezenţi, în massmedia, doar prin trei-patru nume, mereu aceleaşi, care par pentru publicul larg, a reprezenta "elita". Românii, larga intelectualitate românească, nu au acces şi nici nu-şi cunosc scriitorii, pictorii, compozitorii, cu excepţia celor puţini care citesc revistele literare. Un nor puternic, amplu, ne acoperă de vreo două decenii, odată cu grava pierdere de prestigiu a şcolii, a universităţii chiar, a Bisericii, a culturii, a ştiinţei, a vechilor valori româneşti şi europene. Nu cred că se poate face ceva, decât să te retragi pe fâşia ta "de excelenţă" şi să-ţi urmezi vocaţia. Aţi observat bine, dle Bejan, că publicul dezorientat şi de pierderea sau de absenţa criticilor de prestigiu, nu ştie ce să aleagă din masa de tipărituri şi de traduceri străine şi, ca şi înainte de război, un interes mai marcat merge spre cele străine. Americane de data asta, deşi propriile lor universităţi se zbat, după al doilea război, într-o criză gravă a valorii, vezi printre altele cartea care a făcut scandal şi succes în America, tradusă şi la noi la "Humanitas", "Criza spiritului american" de Allan Bloom, prietenul marelui prozator Saul Bellow. Daniel O. Bejan: Am ezitat mult înainte

de a pune această întrebare: Ce i-aţi spune cuiva care îl găseşte plicticos pe Thomas Mann? Ori de câte ori vorbesc cu prietenii Traian T. Coşovei şi Şefania Coşovei şi se întâmplă să pomenim vreun roman cu cerneală încă proaspătă, judecata prietenilor mei vă foloseşte ca termen de comparaţie. „E bun, dar nu e Breban” concluzionează mai mereu Ştefania. Dacă ne găsim vorbind despre ansamblul operei cuiva, Traian va încheia discuţia spunând „Nu e, desigur, Breban, dar... „. Nu sunt singurii cunoscuţi care folosesc acest criteriu. Cât de comodă e postura aceasta? Mă gândesc că poate fi extrem de inconfortabil să realizezi că, inevitabil, inclusiv pentru Breban, fiecare nouă carte va trebui să reziste comparaţiei cu acest criteriu extrem de sever... Breban. Nicolae Breban: Nu, nu mă simt în competiţie cu romanele mele de tinereţe, spiritul meu îşi urmează calea şi sinuozităţile vârstei şi formaţiei continue. Odată cu "Drumul la zid" şi marile proiecte epice pe care le-am publicat după Revoluţie, este evidentă intruziunea unor puncte de vedere şi digresiuni de tipul reflexiv,

aprilie 2012

Interviu Nicolae Breban

cu ample meandre stilistice, la care îi invit şi pe cei care sunt pregătiţi şi au nevoie de aceasta. Este, dacă vreţi, cursul unui râu care, după

Robert Musil, deoarece cred că am stârni vesele ironii printre "analiştii" sagace de TV sau printre tinerii recenzenţi de azi, fete sau băieţi, abia întorşi din "Vestul sălbatec" şi cel Virtual. Din punctul nostru de vedere şi nu numai al nostru, întregul continent se află în criză, criză culturală, a valorilor, de cea financiară nu mai vorbim şi poate misia noastră, a Cu scriitorul Livius Ciocârlie și criticul și istoricul literar Eugen Negrici celor care mai avem un dram de prestigiu şi ne cunoaştem cât de cât meseria, este să ne urmăm neabătut drumul. Am mai făcut asta şi cu câteva decenii în urmă şi oricât de curios ar părea, deşi actorii şi în aparenţă criteriile s-au schimbat, lupta în esenţă ei este aceeaşi. Grav este dacă ne pierdem noi înşine criteriile şi dacă un ipochimen, într-o revistă din provinprima perioadă furtunoasă în care-şi străpunge cie exclamă: " Ce este Breban decât elevul lui şi-şi cere dreptul la propria lui albie, ajungând Dostoievski care este el însuşi depăşit!" şi niîn "câmpia stilistică a spiritului" şi lărgindu-şi meni nu reacţionează, din cei care ar trebui smult anvergura şi orizontul, îndrăzneşte a o facă şi nu apărându-mă pe mine, e clar că nici cuprinde totul. Trilogiile şi tetralogiile mele în acest caz şi nici în altele eu nu mai am eseistice şi epice au "plictisit" pe nu puţini nevoie de aşa ceva, ci clarificând cu o anume recenzenţi tineri şi nervoşi, oare sunt ei ca- prestanţă şi decizie locul în care se despart pabili să citească pagină de pagină romanele apele. Şi cum arată de fapt, noua şi obraznica de maturitate înaltă ale lui Thomas Mann - barbarie, în toată falsa ei dezinvoltură şi în tot cu asta răspund şi la întrebarea Dvs. - "Doktor mai marcatul ei conformism! Faustus" sau "Iosif şi fraţii săi" sau l-ar trimite Daniel O. Bejan: Cum revista în care cumva pe mare scriitor la "vioiciunea" tinereţii vom publica acest interviu este revista unei sale?! Ce înseamnă, azi, la noi, într-o cultură fundaţii, am să îndrăznesc să vă pun şi nişte încare se amestecă penibil cu jurnalismul cel mai trebări care ies, poate, din orizontul preplat, "plicticosul"? Oare nu sunt extrem de ocupărilor dvs. obişnuite, dar ale căror "plicticoase" cvartetele bethoveniene sau răspunsuri, cu siguranţă, interesează. brahmsiene, de simfoniile lui Bruckner să nu „[...] Cum de a fost posibil, atunci şi azi ni mai vorbim! Şi cine mai poate, dintre "tineri", se pare că suntem pierduţi, că ne vom ne vom să parcurgă cu oarecare interes cărţile funda- îneca definitiv – sau, mă rog, ne vom „permentale ale unui Herman Hesse sau Herman verti” la ideologia banului, a interesului imeBroch Să nu vorbim de un M. Proust sau de diat şi a consumismului, ceea ce e şi mai grav!

„Şi cum arată de fapt,

noua şi obraznica barbarie, în toată falsa ei dezinvoltură şi în tot mai marcatul ei conformism!”

Caietele FDVDR

– şi că încă o dată, Apusul, „marele şi mândrul Occident”, de data aceasta, e drept, nu ne-a uitat, dar ne trimite, în cultură cel puţin, false semnale. False modele!” Care sunt modelele autentice? Unde le găsim? Nu ştiu dacă vă este cunoscut, Fundaţia Dan Voiculescu a împlinit, într-un colţ de parc, un proiect pe care îl socotesc admirabil. Un ansamblu de 76 de statui reprezentând personalităţi fundamentale ale istoriei şi culturii naţionale. Celor 76 de statui, am înţeles, urmează să li se alăture, în timp, altele. Ei bine, am avut deloc placuta surpriză să constat că nişte liceeni sclipitori altminteri, cu rezulate şcolare altfel notabile, au reale dficultăţi atunci când trebuie să spună ce îi datorăm, de exemplu, lui Lucian Blaga. Am văzut vârstnici cu aparenţa educaţiei, plimbându-şi copiii prin acel colţ de parc şi nereuşind să răspundă la întrebările celor mici despre Blaga sau Eliade. Păstrând încă în minte citatul din „Istoria dramatică a prezentului”, de mai sus, vin cu o altă întrebare. Se citeşte tot mai puţin, asta ştim deja. Iar atunci când se citeşte descopăr la cititorul român o preferinţă pentru autorii străini, o euforie a cosmopolitanismului - pe care o găseam perfect de înţeles în primii ani de după 1989, dar care nu-şi mai are sensul azi. Probabil că nevoia iniţială de contact cu alte culturi, până atunci mai mult sau mai puţin accesibile, s-a transformat într-o preferinţă pentru acestea şi o abandonare a propriei culturi. Se publică traduceri proaste după autori de succes, cu voaloare discutabilă, dar pentru mulţi scriitori români accesul la public devine tot mai complicat, editorii români par a fi, cu notabile excepţii, tot mai puţin interesaţi de scriitorii români. Clasicii par a nu mai interesa pe nimeni. Clasicii noştri. Marii clasici ai literaturii universale sunt mai preţuiţi ca nicicând, dar clasicii români nu sunt republicaţi, cu atât mai puţin citiţi. E un soi de sminteală sau e un fenomen firesc, trecător? Şi aş adăuga încă o întrebare: Care este relaţia dumneavostră cu tinerii? Aveţi discipoli, tineri pe care să-i giraţi, de al căror destin literar să vă îngrijiţi?

Interviu Nicolae Breban

Nicolae Breban: Din când în când, atunci când lucrările mele mi-o permit, mă întâlnesc cu colegii, tineri sau nu (revista "Contemporanul- ideea europeană" a fost şi este condusă mai ales de tineri scriitori) şi de curând am descoperit o tânără prozatoare de un viguros talent epic pe care am propus-o la Premiul Academiei Române, Doina Ruşti împreună cu poeta Angela Marinescu. Am ţinut, în timp, colocvii ale romanului, vreo zece până acum, dar la care, regret, tinerii scriitori nu prea s-au înghesuit. Sau dacă participă, nu vin la lucrări, vizitează barurile locale sau fac curte insistent unor "doctorande" nurlii, râzând de bătrânii care mai cred în "turnul de fildeş" sau în "autonomia artei". "România literară" însăşi, apoi, mi se pare şi "Dilema veche" au înteţit, ani la rând, ironia faţă de "expiraţi", cu "idiosincraziile" lor cu tot, cu ideea - o fi fost tot a domnului Profesor ?! - că odată cu surparea politică trebuie să se surpe şi valorile "vechi", "Ne trebuie nume noi"- s-a strigat pe multe garduri literare, câzându-se într-o veche şi falsă bătălie, în care nu rămân, în esenţă, după vreo două decenii, personalităţi distincte. Au apărut, oare, mari personalităţi, azi, în libertate, comparabile cu un Călinescu, cel din "Bietul Ioanide", cu un Marin Preda, ultimul mare cronicar european al ţăranului de pretutindeni, cu clasicul şi parnasianul Doinaş, cu "revoluţionarul" Nichita Stănescu, cu ironicul Marin Sorescu, cu hermeticul existenţialist Mazilescu, cu solidele cărţi ale lui Buzura, care a avut şi are curajul propriei sale gravităţi, sau cu metaforele expresioniste ample, epice ale unui D.R.Popescu, un poet şi un intelectual de talia lui Mircea Ivănescu ? Formidabilul poet de expresie existenţialistă, clujeanul Ion Mureşan. Şi mă opresc aici, deşi aş mai putea înşira vreo zece nume, cam de aceiaşi pondere. Cum de au fost posibile, în expresie publică, aceste personalităţi într-un regim de teroare şi cum de azi, după două decenii, recolta este cam ceea ce se vede. Dar mai există spirite mari! De curând a murit un uriaş sculptor, prieten al meu din tinereţe, Vasile Gorduz, care, ca şi un alt prieten, mort

la Paris, în ' 86, George Apostu, erau reali ucenici de geniu ai lui Brâncuşi, dar nimeni nu a aflat de existenţa şi de opera lor, în afara unui cerc dureros de îngust. Mai trăiesc pictori de înaltă valoare; de curând a expus un alt prieten, exemplar, meisterhaft, cum ar zice nemţii, Vladimir Zamfirescu. Sau graficieni de mare forţă, precum Mircia Dumitrescu, pe care l-am cunoscut, pe vremuri, în micul apartament al lui Nichita, cel cu care E. Simion a realizat impozanta ediţie a Manuscriselor eminesciene şi ale cărui Cărţi ilustrate cu gravuri originale au stârnit admiraţia lui Basarab Nicolescu de la Paris, fizicianul care conduce un Cerc universal de inter-disciplinaritate şi care a exclamat "Genial!". Şi mai sunt valori în patrimoniul românesc, dar o ştim, azi, în lumea în care trăim, fără participarea unor mari fundaţii, care la noi se numără încă pe câteva degete şi fără aportul statului şi a mass-mediei, ele, aceste valori, se îneacă pur şi simplu Sau se retrag în cercuri ultra-închise, de parcă am parcurge un alt ev-mediu al adevărului şi al demnităţii fiinţei. Naţionale sau nu. Daniel O.Bejan: Mulţumindu-vă pentru timpul pe care cu generozitate ni l-aţi acordat (sper să nu fi abuzat de el) şi nădăjduind că vom avea şansa de a continua acest dialog la Bucureşti, v-aş pune o ultimă întrebare. Nu am

să vă întreb, aşa cum se obişnuieşte, ce carte aveţi în pregătire. V-aş întreba, totuşi, dacă scrieţi un jurnal şi dacă acesta ar putea fi, într-un orizont de timp previzibil, tipărit. Interesul pentru jurnal pare să fi crescut spectaculos după publicarea jurnalului lui Mihail Sebastian sau al controversatului, dar incitantului, pseudo-jurnal al lui Goma. Nicolae Breban: Pentru a încheia, acest poate prea lung periplu, incitat de seriozitatea întrebărilor Dvs., dle Bejan, vă răspund că nu ţin şi n-am ţinut niciodată vreun jurnal. Intim sau nu, ad-hoc sau re-memorat, re-inventat. Încă o dată, cum vedeţi, inactual. Dar mă exprim liber, cu o spontanietate care văd că nu oboseşte, un dar al senectuţii deoarece cum ar spune cineva, este şi Ea o "aristocrată" şi vine cu o întreagă suită. Breban cel autentic şi "gol" se află în romanele mele, în segmentele ce mi-au izbutit, contagiat, bolnav chiar, cum o spuneam mai sus, de radicalitataea spirituală, extraordinară a lui Nietzsche sau de patosul şi de "descoperirea suferinţei umane" la Dostoievski, zeii mei tutelari, noii maeştri, în sfârşit, ai Planetei culturii. Fotografii din arhiva personală Nicolae Breban și a Muzeului Național al Literaturii Române.

Cu academicianul Ion Ianoși aprilie 2012

Concurs Dezbate România

Dezbate România ediția a III-a la final O nouă ediție, cea cu numărul trei, a concursului de dezbateri și oratorie pentru studenți s-a încheiat la finalul anului 2011. Argumente, spectacol, inteligență, emoție, hotărâre, implicare, convingere și premii – așa ar putea fi rezumată, pe scurt, confruntarea celor două echipe alcătuite din studenți de la Universitatea București și de la cea Româno-Americană.

S-au înscris cu zecile, însă numai opt dintre ele au ajuns în fața juriului de la Dezbate România. Iar timp de patru săptămâni, cele opt echipe și-au confruntat logica, argumentaţia şi înzestrarea retorică, în dezbaterea temelor propuse. Fiecare student a demonstrat, pe rând, inteligenţă, creativitate şi, de ce nu, viziune în dezbaterea unor enunţuri de ordin general, cu valoare mai degrabă teoretică. Spre deosebire de rundele preliminarii, în finala găzduită de Intact Media Academy, cele mai bune două echipe din concurs s-au întrecut în discursuri și argumente pe o temă de strictă actualitate (la momentul respectiv), care le-a solicitat, în plus față de calităţile amintite anterior, şi civismul - în calitate de cetățeni ai unui stat democratic, studenți și tineri preocupați de problemele societății în care trăiesc. Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentarele înseamnă, sau nu, sfârșitul statului de drept? Aceasta a fost întrebarea la care au răspuns cu argumente pro și contra, Cristina Iacob, Robert Lucian Kiss, Dan Iulian Stanciu, Marin Vlad și Viorel Ionuț Cojocariu, membri ai echipei „Youth’s Power” și Eliza Chirilă, Christian Negoescu, Daria Mateescu, Cristian Retegan și Paul Ardeleanu, care au format la Dezbate România echipa cu numele „Studenți fără frontiere”.

Finala a fost una cu adevărat spectaculoasă, în care cele două echipe au confruntat două stiluri diferite de argumentare: teoreticianismul şi logica rece, de factura mai curând clasică a echipei Youth’s Power versus creativitatea şi retorica inspirată a studenților autointitulați “fără frontiere”.

Caietele FDVDR

Concurs Dezbate România

Însă, înainte de dezbatere, tinerii desemnați „best speaker” la fiecare dezbatere din cadrul concursului au fost provocați la un alt duel pentru o bursă completă de studiu la Intact Media Academy: susținerea unui discurs de 5 minute pe un subiect la prima vedere. Entuziasmul, spiritul oratoric și spontaneitatea au fost calitățile pentru care Alessandra Stoicescu, coordonatoarea școlii media, l-a desemnat câștigător pe Robert Kiss (23 ani), student în anul II la master la Facultatea de Științe Politice a Universității București.

Este deja un truism: orice concurs trebuie să aibă şi un câştigător! Conform formatului concursului, juriul i-a provocat pe concurenți la dezbateri, a încercat să le ofere, cele mai bune sfaturi despre discurs, argumentare și arta de a convinge, însă la finalul dezbaterii a avut și misiunea, deloc ușoară, de a desemna echipa câștigătoare. Alessandra Stoicescu, Trisi Cristea, Corneliu Cojocaru, Florin Chilian, Daniel O. Bejan, membri ai juriului, Victor Ponta și senatorul Dan Voiculescu în calitate de invitați speciali, au susţinut acest concurs şi au desemnat câștigătoarea acestei ediții.

Echipa “Studenți fără frontiere” a câștigăt Dezbate România, ediția a III-a și un premiu în valoare de 1.000 de euro. Sclipitori, creativi şi extrem de pasionali în argumentaţie, cei cinci studenți ai Facultății de Drept a Universității Româno-Americană s-au remarcat, cu susținerea colegilor din sală, ca nişte concurenţi redutabili, reușind ca articuleze într-un discurs ireproșabil argumentele pentru care comasarea alegerilor locale cu cele parlamentarele ar putea înseamna sfârșitul statului de drept. Temele care au fost dezbătute de studenți la cea de-a treia ediție Dezbate România: Diplomele universitare îți garantează o carieră de succes Democrația, între concept și realitatea românească Mai găsești spirit civic la români? România este un stat în care există libertatea presei Monarhia este o soluție pentru România anului 2011

Dezbate România este un proiect al Fundației Dan Voiculescu și al Societății Civile pentru Educaţie şi Informatizare care își propune crearea unui cadru în care vocile tinere îşi pot exprima inteligenţa, creativitatea şi, de ce nu, viziunea. În plus, dezbaterile prin temele propuse, încearcă să promoveze o cultură a dialogului, tot mai absentă în zilele noastre.

aprilie 2012

Grădinița IQ-Est Corbeanca

Grădinița IQ–EST Corbeanca o grădiniță a tuturor copiilor U

n studiu despre educația copiilor, efectuat de Carnegie Foundation SUA, atrăgea atenția asupra faptului că, acei copii care merg la grădiniță, sunt mai sănătoși și se descurcă mai bine în viață decât ceilalți. Cu toate acestea însă, în România ultimilor ani, numărul grădinițelor a scăzut drastic. Sunt de aproape 9 ori mai puține grădinițe azi, comparativ cu numărul celor care existau în 1996. Potrivit studiilor, dacă s-ar păstra ritmul scăderilor înregistrate din 1996 și până în prezent, în zece ani, grădinițele aproape ar dispărea din România. În acest timp, tot mai puțini părinți își permit să acopere costurile unui loc într-o grădiniță particulară. UN CADOU NESPERAT le-a fost oferit copiilor din localitatea Corbeanca: șansa la educație și la împlinirea propriilor vocații. Grădiniţa le oferă copiilor nu doar un loc sigur de joacă şi şansa celor dintâi prietenii, dar şi germenii viitoarei lor educaţii. Zilnic, piticii merg la grădinița socială inaugurată de Fundația Mereu Aproape și Fundația „Familia Voiculescu”. Grădinița, al cărei sistem educațional este centrat pe antrenarea și dezvoltarea naturală a inteligenței și a talentului copiilor, beneficiază de personal didactic specializat, consiliere psihologică și de un program variat de cursuri de: limbi străine, muzică, pictură și arte marțiale. Toate sunt special concepute pentru a-i ajuta pe cei mici să-și dezvolte aptitudinile și personalitatea. Grădinița are și un program prelungit. Într-un text postat pe blogul propriu, profesorul Dan Voiculescu, inițiatorul acestui proiect, scria: “Așa cum am promis aici, pe blog, începând din 21 august (2011), copiii din Corbeanca (comunitate din care fac parte, deci față de care mă simt responsabil) au la dispoziție o grădiniță gratuită menită să demonstreze că excelența se naște din grijă, atenție, seriozitate, deasupra oricăror dificultăți materiale care pot fi preluate și asumate de comunitate. O grădiniță dedicată copiilor ale căror familii – uneori formate din profesori, medici, agronomi, oameni de o valoare incontestabilă – au devenit victime ale unei “reforme” brutale și absurde, fără a-și mai putea permite să ofere copiilor educația pe care ar dori-o și pe care orice copil o merită.”

Caietele FDVDR