Caietele FDVDR, an I, nr. 1, noiembrie, 2012

Sumar

Caietele FDVDR Editorial

Sumar 2-3

Despre noi

Clubul de excelență

4-12

Prezentare Membrii clubului

Cursurile FDVDR

13-29

Scriere creativă Fotografie Pictură

Interviuri

30-35

Florin Chilian Alessandra Stoicescu Pașaport pentu Excelență

Fotoreportaj Dezbate România

36-37

Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la naşterea Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Au fost 20 de ani în care am urmărit cu stăruinţă acelaşi obiectiv, care a reprezentat credo-ul pe care a fost clădită Fundaţia: susţinerea şi promovarea valorilor româneşti autentice. Vreme de 20 de ani am fost alături de copii şi tineri talentaţi, oferindu-le îndrumarea şi resursele de care aveau nevoie pentru a-şi împlini talentul. Rezultatele obţinute ne-au arătat că strădania noastră şi abnegaţia lor nu au fost în zadar. Sute de premii obţinute la concursuri naţionale şi internaţionale stau mărturie în acest sens. „Dezvoltarea României” a reprezentant şi va continua să reprezinte pe mai departe destinaţia acestei uimitoare călătorii pe care am început-o acum 20 de ani. Acesta este şi rostul prezenţei acestui deziderat în chiar denumirea Fundaţiei. Încurajând, stimulând şi ajutând talentul, munca, dăruirea, credem că ne putem îndeplini misiunea. Caietele FDVDR vă invită să fiţi martorii strădaniei noastre. Vă prezentăm câteva dintre proiectele noastre, dar mai ales câţiva dintre copiii si tinerii care dau sens tuturor eforturilor noastre. Veţi găsi în paginile revistei noastre nu doar semne ale muncii nostre de astăzi, ci şi seminţele României de mâine.

38-40

Nicoleta Trisi Cristea Director General Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Copiii au talent

Revistă editată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României Director Trisi Nicoleta Cristea

Art Director Dan Marinescu

Redactor Anca Andreea Popa

Coordonator Daniel O Bejan

Fondator prof. Dan Voiculescu

DTP Sorin Paraschiv noiembrie 2011

1

Prezentare FDV

Despre noi O

“Susținem excelența. Antrenăm inteligența.”. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a transformat viziunea fondatorului său, întro autentică misiune socială. 2

Caietele FDVDR

noapte de iarnă, marea schimbare, revoluția, neliniștea, fervoarea celor mulți și vizionarul care pune bazele fundației. Așa s-a născut Fundația Dan Voiculescu. În 1990, în zorii libertătii noastre, mulți dintre români erau încă tulburați de ceea ce li se întâmpla. Nu puțini priveau cu nădejde la cele ce, sperau ei, aveau să se întâmple. Nici cei care vedeau deja în ziua de mâine un motiv de preocupare, nu erau puțini. La înființarea a ceea ce avea să devină unul dintre cele mai importante grupuri de afaceri din România, profesorul Dan Voiculescu a privit cu egală responsabilitate nu doar la obligațiile pe care, în calitate de antrepenor, și le asumase față de propria afacere, propria familie sau salariații săi. Responsabilitatea sa socială, asumată din primele clipe ale libertății noastre, obligația de a clădi ceva durabil, au reprezentat premizele de la care s-a plecat atunci când a fost înființată Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. “Țelul unui om de afaceri responsabil este acela de a crea prosperitate, nu doar pentru sine și pentru cei care gravitează în jurul său, ci de a folosi resursele propriei bunăstări ca pe niște instrumente ale binelui. Bogăția în sine este inutilă, lipsită de sens. Abia atunci când ea devine vehiculul binelui, împlinind destine, a jutându-i pe cei care pot schimba societatea, abia atunci capătă sens.” prof. Dan Voiculescu Viziunea fondatorului organizației, prof. Dan Voiculescu, a fost cea care a ghidat activitatea fundației, de-a lungul celor douăzeci de ani. Potrivit acesteia, într-un sistem format din

trei tipuri de capital (uman, geo-fizic și financiar), cel mai important dintre acestea, cel uman, a fost mereu şi cel mai bine reprezentat în România. Este și motivul pentru care, Fundaţia Dan Voiculescu, prin proiectele sale, a urmărit valorificarea acestui important capital pentru descoperirea, antrenarea și promovarea inteligenței și a excelenței. Acesta a devenit un autentic credo al fundației, definind misiunea acesteia: “Susținem excelența. Antrenăm inteligența”. În cei peste 20 de ani de activitate,

Prezentare FDV

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a transformat viziunea fondatorului său, într-o autentică misiune socială. Peste 5.000 de tineri înzestrați cu vocație și talent, au fost sprijiniți în dezvoltarea talentului, în completarea abilităților individuale sau în obținerea de rezultate deosebite la competițiile naționale și internaționale, prin programe adaptate și personalizate nevoilor lor. În acest scop, fundația a derulat programe naționale de testări psihologice, aptitudinale și de consiliere psihologică, de dezvoltare a inteligenței

emoționale, activități cultural-educaționale, concursuri, evenimente speciale, concerte, programe de vacanță și tabere, cursuri, ateliere, expoziții și multe altele. Ca o recunoaștere și certificare a activității desfășurate, Fundația Dan Voiculescu a fost afiliată, începând din 2009, unora dintre cele mai importante organizații internaționale, cu obiective asemănătoare: European Council for the High Ability și World Council for Gifted and Talented Children. În paralel, pentru a contribui la dezvoltarea capitalului uman, fundația a promovat, susținut și încurajat valorile naționale prin proiectele desfășurate. Români care merită respectul societății din care provin, specialiști din domeniul tehnic, științific, social, economic sau educaţional, cultural şi artistic au fost recunoscuți, promovați și premiați în cadrul diferitelor programe sau evenimente inițiate de Fundația Dan Voiculescu. Cercetarea, în unele dintre cele mai inovative discipline ale momentului precum robotica, programarea software sau informatica, este unul dintre domeniile care a beneficiat de o atenție deosebită din partea fundației.

20 de ani de activitate a Fundației Dan Voiculescu în cifre: Peste 5.000 de tineri cu reale performante au beneficiat de programele FDV Numai in ultimii 4 ani, cel putin 750 de copii, cu varsta intre 4 si 18 ani, au participat la cursurile FDV Peste 50 de programe si proiecte pe termen mediu si lung in domeniul educational, cultural si social, unele dintre acestea in curs de desfasurare Mai mult de 150 de spectacole, concerte si evenimente cultural-educationale doar in ultimii 3 ani Cel mai mare premiu individual din istoria recentă a Romaniei în valoare de 300.000 RON decernat de in 2007 inventatorului Justin Capră. n noiembrie 2011

3

Clubul de excelență

Clubul de excelență Prezentare

S

UA – San Francisco: Festivitatea de premiere a Olimpiadei Internaţionale a invenţiilor în informatică. Acolo, în prezenta legendelor vii ale informaticii, programatori și reprezentanti ai IBM, Google, Microsoft, Ionuț Budișteanu primește medalia de aur. Are 17 ani și este un adevărat fenomen în informatică și software. Iar cu programele pe care el le-a creat, a reușit să atragă atenția și admirația informaticienilor din întreaga lume.

U

nul dintre tablourile prezente în expoziție atrage cele mai multe priviri și îndeamnă trecătorul să se oprească. Lucrarea arată, dincolo de bogăţia de culoare şi revărsarea de emoţie, o mare dragoste pentru artă. Dragoste însoţită de un talent pe măsură al tânărului pictor Radu Chiruță (19 ani). “Culorile sunt cuvintele mele.” spune Radu. Doar înțelegând acest lucru, vei descoperi în tablourile lui complicate și fascinante povești care altfel ar părea de neînțeles.

O

“Culorile sunt cuvintele mele” Radu Chiruță

sală plină ochi stă înmărmurită și ascultă o singură vioară. În față, Mircea Dumitrescu, un copil în aparenţă obişnuit, de doar 10-12 ani, pe care publicul îl ascultă vrăjit. Este suficient să îĺ auzi și descoperi că în trupul acela mititel a poposit geniul. Felul în care mişcă arcuşul, născând din corzile viorii sunete minunate, are ceva aparte, ieşit din comun.

Z

eci de priviri îl umăresc. Dirijează propria orchestră, care interpretează lucrări compuse chiar de el. De această dată, se întâmplă pe scena Festivalului Internațional “George Enescu”. Recunoscut ca un fenomen, un talent muzical complex, Matei compune de la 7 ani lucrări pentru pian, orchestră şi cor, interpretate pe scene de primă mărime de către artişti de prestigiu, orchestre, coruri, soliști, sub bagheta unor mari maeştri dirijori. Matei Bucur Mihaescu este pianist, dirijor și compozitor la 16 ani.

4

Caietele FDVDR

P

e o masă, într-o aparentă dezordine stau zeci de piese, circuite, bobine și câte și mai câte lucruri de neînțeles pentru un om oarecare. Cornel Amariei lucrează la robotul care va ajuta persoanele cu handicap locomotor în treburile casnice. Lângă robotul aflat în lucru, stau alte inveții premiate cu medalii de aur la olimpiadele de robotică din întreaga lume. În total, peste 50 de roboți i-au adus, celui considerat a fi cel mai tânăr inventator român, 20 de medalii internaționale în 12 țări.

Clubul de excelență

P

ublicul se ridică în picioare, aplaudă sau plânge de emoție, în sală ori în fața micului ecran. Albano, prima jumătate a duetului se retrage cu discreție doi pași în spate. Aplauzele din seara aceasta i se cuvin Andreei. Andreea Olariu. La vârsta de 15 ani, vocea puternică, pasiunea care răzbat din această voce și talentul ei, au născut 26 de trofee pentru cea mai bună voce în nenumărate festivaluri naționale și internaționale. Albano aplauda. În seara aceasta, Andreea, cea cu care a cântat în duet a obținut cel mai important premiu la emisiunea-concurs “Io canto”, realizată de canalul italian, Canale 5 Mediaset.

L

iniște desăvârșită. Nici respirația unei gâze n-ar putea străpunge liniștea aceea compactă, densă, ca un bloc de piatră. Așezați față în față, cei doi jucători nu se privesc. Par încremeniți. Linii invizibile par să le fi legat pentru totdeauna privirile de tabla de șah. În lungile ore de studiu, de analize, s-a întâlnit cu astfel de probleme. Ar putea încerca una dintre mutările clasice, studiate. Sau ar putea încerca o mutare nouă, îndrăzneață. Analizează în minte, studiază mutările posibile, variațiile, apoi decide. Șah mat! Medalie de aur. Pentru a treia oară consecutiv, Ștefan Tomici obține titlul de campion naţional, la categoria sa de vârstă. Performanţa este unică în istoria şahului românesc, cu atât mai

mult cu cât ea vine la o vârstă atât de fragedă. ii de spectatori îl aplaudă frenetic minute în șir. O dată în plus, a fost cel mai bun, obținând un nou premiu. Mircea Gogoncea nu se află la olimpiada de matematică, limba română sau informatică. Nu astăzi. A trecut prin concursuri de chitară clasică, matematică, informatică, creaţie literară, teatru, pictură, fotografie, în 8 domenii diferite, la care a câștigat 137 de diplome, (fără a număra orice diplomă de participare care ar fi putut fi primită împreună cu aceste premii): printre care 5 premii de excelenţă, 3 Mari Premii, 59 premii întâi. Este în același timp și singurul român care a absolvit doi ani de şcoală într-unul singur, la Liceul de Muzică „George Enescu“ din București. Pasiunea sa principală a rămas însă chitara clasică, pe care o studiază de la 4 ani. Iar acum, la 19 de ani, tânărul chitarist urcă pe scena celui mai prestigios festival internațional de chitară din Cordoba, Spania pe care au cântat, de-a lungul timpului, marii muzicieni ai lumii. Mircea a mai susținut concerte în Germania, Italia, Turcia, Slovenia, Grecia, Maroc, SUA și România, iar performanţele sale muzicale sunt deja recunoscute în întreaga lume. Așa a ajuns să fie considerat, astăzi, un adevărat maestru al chitarei clasice.

M

N

u a obținut niciun premiu important. Nici nu a participat la concursuri importante. Are 13 ani. Și pictează. E suficient să-ți lași privirea să zăbovească îndeajuns pe contururile fragile abia atinse de culoarea cuminte mai întotdeauna, neașteptat de îndrăzneață uneori desfăcându-se mereu și mereu în zeci și zeci de nuanțe, zugrăvind lumea așa cum doar ochii unui copil înzestrat cu mult har și sensibilitate neobișnuiă o pot vedea. În colțul tabloului o semnătura desenată cu litere mici, stangâce încă, rostește un nume pe care siguranță îl vom mai auzi: Maria Vasilescu.

Ce au în comun toți acești tineri?

T

oți sunt deosebit de talentați și sunt membri ai unui club de elită care reunește, în prezent, unii dintre cei mai buni copii și tineri din țară, cu rezultate și performanțe deosebite, apreciați la nivel național și internațional.: Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu. noiembrie 2011

5

Clubul de excelență

În ultimii ani, Clubul de Excelență s-a dezvoltat și a evoluat, în concordanță cu membrii săi, reunind de-a lungul timpului peste 700 de copii și tineri. O parte dintre ei, fie datorită domeniului în care excelează sau nivelului la care se află, sunt susținuți de fundatie pentru a-și urma vocația și a evolua pe drumul spre excelență. Ei sunt sprijiniți financiar în dezvoltarea lor,pentru o pregătire corespunzătoare sau pentru participarea la diferite competiții internaționale. Talentul membrilor clubului este completat și dezvoltat și prin intermediul diferitelor activități cultural-educaționale organizate în cadrul Clubului de Excelență, ce includ vizite la muzee, expoziții, workshopuri și seminarii de specialitate, programe adaptate pe parcursul vacanțelor sau tabere de creație în țară și străinătate. Membrii clubului au acces și beneficiază de materiale educaționale, albume, enciclopedii în domeniile lor de interes. Pe lângă o pregătire de specialitate, acești

6

Caietele FDVDR

tineri sunt incluși într-un program de consiliere psihologică, de dezvoltare a inteligenței emoționale care are rolul de a-i ajuta să se cunoască mai bine și să-și clădească propriul drum, conform nu numai aspirațiilor, cât și aptitudinilor personale. De asemenea, cu diferite ocazii, precum 1 iunie, sărbătoarea Crăciunului, încheierea sau deschiderea anului educațional, Clubul de Excelență organizează pentru membrii săi evenimente, cu public numeros, în cadrul cărora cei mai buni dintre ei evoluează și sunt răsplătiți cu premii diverse. De cele mai multe ori însă, într-un procent de peste 90%, acești copii și tineri provin din familii cu o situație materială modestă sau chiar precară. Aceia dintre ei, cu performanțe remarcabile care au nevoie de susținere pentru a putea continua sau evolua, beneficiază de un program de burse acordat exclusiv desăvârșirii pregătirii lor în domeniul în care excelează. n

“Clubul de excelență a reunit de-a lungul timpului peste 700 de copii și tineri”

Membrii Clubului de Excelență

Vă prezentăm șapte dintre membrii Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu sare participării la concursurile internaţionale. Şi va continua să-i fie alături şi mai departe. Având credinţa că într-o bună zi “micuţul Paganini” va deveni „Marele Mircea Dumitrescu”.

Mircea Dumitrescu sau „micul Paganini” Mircea Dumitrescu are 13 ani şi cântă la vioară. E doar un copil, un copil, în aparenţă, obişnuit, căruia îi plac jocurile, maşinuţele. Dar dacă îĺ auzi cântând, descoperi că în trupul acela mititel a poposit geniul. Felul în care mişcă arcuşul, născând din corzile viorii sunete minunate, are ceva aparte, ieşit din comun. Avea 5 ani când bunicul i-a pus prima dată vioara pe umăr și degetele pe arcuș. Atunci a simțit că vioara îi va deveni cea mai bună prietenă. Mircea locuieşte împreună cu părinţii, bunicii şi fratele său mai mic. Pe el, tatăl său nu l-a auzit niciodată cântând. Dar atunci când vede mâinile micuţului mângâind vioara cu arcuşul, ochii i se umplu, de fiecare dată, de lacrimi. Şi seară de seară pleacă la lucru ştiind că are pentru ce trudi. Iar în apartamentul lor micuţ, se întâmplă, în fiecare zi, un lucru minunat: o vioară revarsă din

strune sunete fără de pereche. Deşi are doar 13 ani, la concursurile la care participă, Mircea intră în competiţie cu tineri de peste 20 de ani. Şi de cele mai multe ori câştigă acele competiţii. Profesorii spun că „nivelul la care Mircea interpretează este unul academic”. Nu e deci de mirare că i se spune „Micuţul Paganini”. De fapt, la un important concurs din Italia, în competiţie cu tineri veniţi din atâtea alte ţări, Mircea a luat locul I, cu un program de …Paganini! Talentul şi dăruirea cu care cântă au fost argumentele care au justificat de fiecare dată renumele de „Micuţul Paganini”. În cei 8 ani, Mircea a reușit să cânte pe multe dintre marile scene ale Europei, la Hamburg, Munchen sau Milano. La concursurile internaţionale a obţinut 27 de locuri întâi şi nu mai puţin de 8 premii întâi absolute! La numai 13 ani! Fundaţia Dan Voiculescu este, din 2008, alături de acest copil minune. Mircea beneficiază de întreg suportul necesar, prin programul de burse sau prin asigurarea fondurilor nece-

Profesorii spun că „nivelul la care Mircea interpretează este unul academic”. Nu e deci de mirare că i se spune „Micuţul Paganini”

noiembrie 2011

7

Membrii Clubului de Excelență

IONUȚ BUDIȘTEANU un geniul al informaticii la 17 ani

Are 17 ani şi a adus România alături SUA sau Marea Britanie, ţările care găzduiesc câteva dintre cele mai prestigioase universităţi din lume în domeniul IT-ului, Stanford, MIT sau Berkley. Ionuţ Budişteanu este un adevărat fenomen în domeniul informaticii. Pentru el, materia de liceu nu mai reprezintă o provocare. Specializat în software şi algoritmi, de la 11 ani, Ionuţ nu ratează nicio competiţie în domeniul IT-ului, fie ea naţională sau internaţională, olimpiadă sau concurs. Lucrează în limbaje de programare avansate cu ajutorul cărora a creat numeroase softuri utilitare și educaţionale. Programele au fost concepute pentru a veni în sprijinul elevilor, care trebuie să înveţe noţiuni abstracte, precum reţelele neuronale sau algoritmii informatici. Iar atunci când este întrebat despre realizările cu care se poate mândri, Ionuţ aminteşte, cu modestie: schema complexă de anti-piratare a unui software, implementată în proiectul YahooPass sau viruşii şi „caii troieni”

8

Caietele FDVDR

realizaţi de el pentru baza de date americană MegaSecurity. Cele peste 30 de distincţii, premii I şi II, ar putea fi, pentru alţii, semne ale reuşitei. Pentru el sunt doar etape în formarea sa ca un mare informatician. La doar 17 ani, tânărul a creat programe care pot fi folosite pentru accesul la distanţă al unui calculator- util în supravegherea unui copil- sau care au capacitatea de a recunoaşte scrisul de mână, chipurile sau vocile. „Exemplele sunt minimale dar dovedesc capacitatea programului de a crea astfel de aplicații. Cu ajutorul lui, ar mai putea fi posibilă recunoașterea amprentelor, a retinei, detecția bolilor din radiografii sau predicția bursei” spunea tânărul despre programul său. Un alt proiect la care a lucrat este cel folosit pentru localizarea calculatoare furate. Ionuț a realizat și un program de inteligență artificială care ar putea contribui la securitatea instituțiilor, cu aplicare în domeniul pazei și supravegherii. Aplicația a fost deja evaluată de profesorii universitari români, specializați în software. Același program a fost prezentat și la o conferință în Elveția, la care Ionuț Budișteanu a participat în calitate de câștigător al unui premiu oferit Google la concursul « Infoeducație ». În 2010, Ionuţ Budişteanu a fost premiat la Olimpiada Internaţională a Invenţiilor Informaticii din Statele Unite şi a obţinut re-

cunoaşterea celei mai mari asociaţii informatice la nivel internaţional: Association for Computing Machinery. Pentru decernarea premiului, Ionuţ a fost invitat la Festivitatea de premiere organizată în San Francisco - „un eveniment echivalent Premiilor Nobel, dar în domeniul calculatoarelor”, după cum însuşi tânărul informatician afirma. Softul pentru care a fost premiat în SUA este capabil să facă predicţii de bursă, meteo, să recunoască amprentele sau vocea. „Reţeaua neuronală a învăţat valorile zilelor precedente şi reuşeşte, cu o mică eroare, să prognozeze ce va întâmpla în ziua următoare la bursă. De pildă, pentru recunoaşterea oamenilor, reţeaua neuronală artificială a softului a fost învăţată cu anumite feţe”, a explicat Ionuţ. Dar pentru el, dincolo de premiul obţinut, cea mai mare satisfacţie a venit din recunoaşterea şi admiraţia cu care a fost întâmpinat de legendele vii ale informaticii, programatori de limbaje de programare, directori de la IBM, Google, Microsoft, cei care reprezintă industia de IT şi cercetarea în programare. Iar printre premianţii Olimpiadei din SUA, alături de cercetători, doctori, profesori, doctoranzi şi studenți ai unor prestigioase universităţi din lume s-a aflat şi Ionuţ Budişteanu, un tânăr informatician, membru al Clubului de Excelenţă şi bursier al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Membrii Clubului de Excelență

ŞTEFAN TOMICI triplu campion național, șahistul cu o minte sclipitoare Ştefan Tomici: un mic geniu, o minte sclipitoare, triplu campion naţional la şah, multiplu medaliat al turneelor de şah... la 13 ani! Vă prezentăm un campion, un copil excepţional, de o maturitate tulburătoare, care îşi păstrează totuşi copilăria. Privindu-l pe Ştefan poţi afla atât de multe. Despre muncă, dăruire, ambiţie, credinţă. Dar şi despre competiţie, victorie, înfrângere. Poţi afla că, în sportul minţii, superstiţiile îşi au locul lor. Privindu-l pe Ştefan, ori alţi copii asemeni lui, poţi regăsi motivele pentru care am putea fi mândri că suntem români. Ştefan joacă şah de performanţă de la 6 ani, iar de atunci până acum a obţinut 25 de cupe şi 45 de medalii. Prima medalie de aur a câştigat-o la 10 ani, după care premiile nu au mai încetat să apară. În fiecare lună, câte un concurs, două, trei... A reprezentat România la concursuri internaţionale şi la campionatele europene de şah, de unde s-a întors, mai de fiecare dată, cu câte un premiu. I-a întâlnit şi s-a bucurat de aprecierea unora dintre cei mai mari maeştri: Anatoli Karpov - triplu campion mondial, marele maestru indian Viswanathan Anand (37 ani) - campion mondial în 2007 şi 2008, Dieter Nisipeanu şi Elisabeta Polihroniade - unii dintre cei mai buni şahisti români ai ultimilor ani. Pe campionul mondial en-titre, Viswanathan Anand, Ştefan a avut ocazia de a-l întâlni şi în faţa unei table de şah. S-a întâmplat în noiembrie 2009, când campionul de origine indiană, care a intrat în istoria şahului depăşind pragul celor 2.800 puncte pe lista rating FIDE, a fost invitat în România, la un simultan la Palatul Parlamentului. Iar dintre cele 20 de partide susţinute de maestru internaţional contra şahiştilor români, cea jucată contra juniorului Ştefan Tomici a avut cea mai lungă durată.

Chiar dacă nu a reuşit să-l învingă aşa cum îşi propusese, Ştefan a primit atunci, de la cel care a intrat în istoria şahului mondial, multe încurajări de a continua în acelaşi stil şi de aşi urma visul: acela de a deveni un mare maestru al şahului. La 12 ani, Ştefan Tomici a devenit pentru prima dată campion naţional la şah practic şi la dezlegări. Au mai urmat încă două titluri consecutive, în 2010 și 2011, la categoria șah clasic.

Iar la 13 ani a devenit triplu campion național la șah. Performanța este unică în istoria șahului, tocmai pentru că a fost înregistrată timp de trei ani consecutiv și la o vârstă atât de fragedă. Ștefan este tânărul care a dat șah mat și la ... Parlament, în cadrul unui simultan la care au participat mai mulți parlamentari români. Și aici, rezultatul final a fost categoric în favoarea tânărului, care a câștigat toate cele zece partide disputate. Iar cum era de așteptat în cazul unui tânăr atât de talentat, pentru Ştefan provocările şahului sunt departe de a lua sfârşit. Își dorește să fie cel mai bun, iar pentru asta, băiatul se antrenează zilnic. În îndeplinirea acestui deziderat, îi este alături Fundaţia Dan Voiculescu care îi oferă sprijinul necesar pentru antrenamentele zilnice si participarea la competițiile naționale și internaționale. Ștefan face parte, și el, din clubul de elită care reunește unii din cei mai talentați copii și tineri cu performanțe și talent: Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu.

noiembrie 2011

9

Membrii Clubului de Excelență

MATEI BUCUR MIHĂESCU pianist, dirijor și compozitor la 16 ani

Matei este recunoscut ca un fenomen - un talent muzical complex, pianist şi compozitor, un tânăr de excepţie, membru al Clubului de Excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu. Matei compune de la 7 ani lucrări pentru pian, orchestră şi cor, care au fost interpretate pe scene de primă mărime de către artişti de prestigiu, orchestre, coruri, soliști, sub bagheta unor mari maeştri dirijori. Printre cei care i-au interpretat lucrările se numără chiar Corul Național de Cameră Madrigal, sub bagheta regretatului Marin Constantin. Acesta, a susţinut împreună cu orchestra CAMMERATA, în luna octombrie 2010, un concert în cadrul căruia au fost interpretate, în exclusivitate, piese compuse de Matei. Din dorința de a oferi publicului de toate vârstele o ocazie de a se întoarce la frumos, prin melodicitatea profundă a lucrărilor din repertoriul abordat și, nu în ultimul rând, în scopul promovării tinerelor valori naționale, Matei a fondat în 2008, Orchestra CAMMERATA, formată din tineri deosebit de talentaţi asemeni lui. Iar în anul 2010, Matei a înființat şi un cvartet intitulat MATEO, apreciat de la prima apariție, atât pentru formula instrumentală (clavecin/pian, flaut, oboi, fagot), cât și pentru repertoriul original abordat.

10

Caietele FDVDR

În numai 9 ani, Matei a compus nu mai puţin de 80 de piese, cu care a impresionat iluştri muzicieni din Austria, Germania, Rusia, Japonia, Israel, reprezentanţi ai Universității Naţionale de Muzică Bucureşti, ai Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România şi nu în ultimul rând, publicul care umple de fiecare dată sălile în care Matei cântă. La numai 16 ani, Matei are deja publicate trei caiete de partituri cuprinzând lucrări pentru pian solo compuse de el şi trei CD-uri în interpretare proprie, cuprinzând atât lucrări din creaţia universală cât şi compoziţii personale. Recitalurile şi concertele pe care le-a susţinut, încă de la vârsta de 9 ani, în dubla sa calitate – de pianist şi compozitor – au ridicat în picioare prestigioase săli de concerte. Pentru el, în 2007, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat concertul "Matei Bucur Mihăescu-pianist și compozitor" în Sala de concerte "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune. În 2011, Matei a avut din nou șansa de a-şi prezenta creaţiile în faţa publicului de toate vârstele, iubitor al muzicii clasice în cadrul Stagiunii Cammerata, organizată de Fundaţia Dan Voiculescu, în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”. Pentru că ştie că talentul cu care a fost înzestrat nu este suficient, Matei studiază mult individual, iar în timpul liber frecventează cursurile Universității Naţionale de Muzică Bucureşti, sub îndrumarea maeştrilor Dan Dediu, Nicolae Coman și Cristian Brâncuşi.

ANDREEA OLARIU- tânăra cu voce de aur care a cucerit inimile italienilor Andreea are 15 ani iar vocea ei a fost comparată cu cea a marelor interprete internaţionale, Lara Fabian şi Laura Paussini. Andreea Olariu, a fost întotdeauna pasionată de muzică. A început să cânte la 6 ani, iar o dată cu debutul pe scenă a venit şi primul premiu. Acum are 15 ani, dar trofeele şi premiile s-au adunat cât pentru alţii într-o viaţă. Practic, nu a existat festival sau concurs la care a participat și în care să nu obţină un premiu. Este suficient să o asculţi pentru a înţelege de unde vin toate aceste aprecieri şi recompense. Vocea sa puternică și pasiunea i-au adus 26 de trofee, în nenumărate festivaluri naționale și internaționale. Ultimul premiu este și cel mai important pentru ea: premiul juriului “Bravo Bravissimo” în finala emisiunii - concurs “Io canto” din Italia, câștigat în luna decembrie 2010. Timp de patru luni, Andreea Olariu a participat la cele 12 ediții ale emisiuniiconcurs “Io canto”, realizată de canalul italian, Canale 5 Mediaset.Competiția a fost dedicată celor mai talentați copii din lume, în domeniul muzical, cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani. Înca de la prima rundă a concursului, Andreea s-a bucurat de succes, a ridicat în picioare, cu vocea sa, publicul emisiunii “Io canto” şi pe cei care o urmăreau pe micul ecran. Andreea a câștigat detașat patru ediții ale concursului. De fiecare dată însă, victoria Andreei a fost obținută da-

Membrii Clubului de Excelență

torită votului publicului. Ziarele italiene au scris pagini întregi despre succesul și vocea Andreei. În cadrul aceluiași concurs, Andreea a impresionat şi vedete internaţionale precum Albano, Fausto Leali sau Lola Ponce, împreună cu care a și cântat în duet. A fost singura dintre cei peste 40 de concurenți care a fost invitată să cânte în toate edițiile concursului, din postura de invitată și cea de concurentă. Pentru talentul său excepțional, Andreea a fost aleasă în cadrul aceluiași concurs, printre cei 12 copii care au participat în 2011, la un turneu de 10 săptămâni în cele mai mari orașe ale Italiei. Melodia sa preferată este „Adagio“, în interpretarea Larei Fabian, o prelucrare a arhicunoscutului „Adagiu în Sol minor” al lui Albinoni, melodie cu care a partici-

pat la mai multe concursuri. Multe din vocile de excepţie ale României de astăzi au fost remarcate şi au strălucit încă de la o vârstă fragedă. Dar pentru ca talentul să crească, fiecare a avut nevoie, la rândul ei, de încurajări şi investiţii de încredere. Andreea Olariu face parte din rândul acelor copii şi tineri în care Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României crede şi pe care îi susţine.

CORNEL AMARIEI sau cel mai tânăr inventator român Medaliat internaţional la concursuri şi olimpiade de robotică şi IT, membru al Clubului de Excelenţă al Fundației Dan Voiculescu, la numai 17 ani, Cornel Amariei este considerat a fi „cel mai tânăr inventator român”. Printre invenţiile sale se numără roboți care pot urmări persoane şi pot găsi victime în caz de cutremur, aparatul care detectează alcoolul în organism și robotul pentru persoanele cu dizabilităţi. Ca toţi băieţii, când era mic, cum primea o jucărie nouă, Cornel se apuca s-o demonteze ca să vadă cum funcţionează. Spre deosebire de alţii, însă, el ştia să o şi reasambleze, ba mai mult, îndrăznind uneori să născocească din piesele iniţiale ceva cu totul nou. Primul său robot, inventat la numai 13 ani, a fost confecţionat din componentele unor jucării mai vechi şi avea o funcţie puţin obişnuită: urmărea obiectele luminoase. Roboţii avansaţi „au luat naştere“ după un an. La începutul clasei a IX-a, Cornel a realizat un robot de spionaj cu care a participat la trei concursuri internaţionale, obţinând de fiecare dată medalii de aur. Şi nu s-a oprit aici! În 2009, a obţinut trei medalii de aur la Olimpiada internaţională de IT&C, la Ankara, la Concursul internaţional de proiecte informatice INFOMATRIX şi la Olimpiada internaţională de proiecte informatice ICPO, din Turkmenistan. Și lista premiilor obținute nu se opreşte aici. Performanţa l-a încurajat să depună, în continuare, efort și să se autodepășească. Deşi este elev, Cornel predă robotică şi electronică în cadrul clubului de profil din liceul în care învaţă, club pe care chiar el l-a înființat. Printre cele mai noi invenții ale sale se află şi robotul conceput ca un ajutor în muncile casnice, în cadrul unui proiect finanţat de Fundaţia Dan Voiculescu. Robotul are capacitatea de a recunoaşte comenzile vocale, poate trans-

porta diferite obiecte, păstrându-se, în acelaşi timp, în balans, pe cele două roţi. Motivaţia acestei invenţii este una personală pentru că, prin invenţiile sale, tânărul îşi doreşte să le fie alături şi să îi ajute pe cei dragi lui. În pofida geniului său, Cornel Amariei este un tânăr ca oricare altul, pasionat nu doar de robotică şi programare IT, ci şi de chitară, înot, polo sau artă fotografică. Iar pentru viitor, Cornel îşi propune să participe la toate concursurile sau olimpiadele din domeniile sale de interes, să învețe cât mai mult şi să reușească să construiască roboţi cu aplicaţii utile în cât mai multe domenii.

noiembrie 2011

11

Membrii Clubului de Excelență

RADU CHIRUȚĂ un tânăr îndrăgostit de artă

Pictura lui Radu, dincolo de bogăţia de culoare şi revărsarea de emoţie, arată o mare dragoste pentru artă. Dragoste însoţită de un talent pe măsură. Prietenii lui apropiaţi, acum la 19 ani, sunt pensula şi vopselele, dar şi acul şi materialele de gravură, cărbunele, creionul sau lutul. Este foarte dedicat pasiunii sale. Pentru el, arta este greu de descris, este o pasiune, un mijloc de exprimare, un refugiu, şi în același timp, vocaţie. Radu mărturiseşte, ori de câte ori este intrebat: „Culorile sunt cuvintele mele.” E lucrul pe care il spune de fiecare data. E lucrul in care crede. A inceput de la desenul cu creta pe asfalt. Apoi trecut la reproducerea personajelor din desenele animate sau din filmele care îi captau atenţia. Exerciţii frivole de îndemânare, poate, dar fireşti popasuri, pentru vârsta aceea. Din clasa a II-a, Radu a mers la cursuri de pictură, iniţial la Şcoala de Arte Plastice Nr.3 din Bucureşti, iar mai târziu la Liceul de Arte

12

Caietele FDVDR

Plastice „Nicolae Tonitza” la care a obținut mereu rezultate deosebite la toate materiile. Radu participă din 2008, săptămânal, la cursurile de arte vizuale organizate de Fundația Dan Voiculescu şi se află printre tinerii care beneficiază de programul de burse al fundaţiei. Originalitatea lucrărilor lui Radu a fost remarcată de numeroși artiști plastici din țară și străinătate și a fost recompensată cu premii la concursurile și expozițiile internaționale de grafică și pictură din Anglia, Polonia, Cehia, Japonia. Cea care îl îndrumă pe Radu, Daniela Mihai, profesor de arte vizuale în cadrul Clubului de Excelenţă, al fundației, din care și Radu face parte, vorbind despre talentul tânărului artist remarca: “Sensibilitatea unui artist se traduce prin creația sa….prin multitudinea de pete ordonate pe o bucată de material…care prinde viață odată cu gândurile transpuse și transformate în pete de culori sau linii. Radu Chiruță a atins o maturitate în gândire și creație ce denotă o vastă cultură artistică și abilități înnăscute de grafician dar și sensibilitate de pictor. Cu rafinament și răbdare, Radu învăluie fiecare detaliu al operei sale în atmosfera magică a gândurilor venite parcă din alt univers. Realul capătă conotații fantastice, efemerul devine etern iar visul trăieste prin simfonia cromatică și accentele grafice particulare creației sale. Construindu-și cu sensibilitate universul, fiecare compoziție devine unică și valoroasă prin varietatea gândurilor întrepătrunse și ordonate într-o armonie secretă desăvârșită. Creația lui Radu impresionează și transmite într-o manieră desăvârșită codul ascuns al lumii sale interioare dezvăluindu-ne o vastitate de emoții și trăiri transpuse într-un stil expresiv, în compoziții grafice și picturale de o reală calitate.” Radu este un tânăr modest şi, în acelaşi timp, încrezător în talentul şi pasiunea sa.

P

entru a contribui la dezvoltarea talentului cu care au fost înzestrați, Fundația Dan Voiculescu derulează anual un program de cursuri gratuite pentru copii, în șapte domenii diferite de activitate: arte vizuale, limba engleză, fotografie, educație și cultură muzicală, informatică, scriere creativă și șah. În total, din 2007, peste 1.500 de copii au beneficiat de acest program. Cursurile se desfășoară în București, la sediul fundației, sub îndrumarea și coordonarea unor specialiști și profesori, în fiecare an, în perioada octombrie - iunie. În continuare, vă prezentăm cursurile de scriere creativă, fotografie și pictură prin intermediul lucrărilor realizate de o parte dintre tinerii cursanți.

Scriere creativă

Cursurile FDVDR Scriere creativă Fotografie Pictură

noiembrie 2011

13

Scriere creativă

Scriere

BRISTENA FIICA DACILOR Era odată un rege puternic. El avea o fată frumoasă, ca o zi de primăvară. Când ea vorbea era ca un cântec suav al păsărelelor. Numele ei era Bristena. Peste mări și ţări trăia un dragon. Regele nu prea se avea bine cu acest dragon. Se certaseră mai demult, iar dragonul era foarte furios chiar şi după multă vreme de la cearta lor. Într-o noapte, dragonul, ros de dorinţa răzbunării se furişă în grădina regelui cu o lopată, pe când paznicii dormeau. A săpat o groapă adâncă, apoi a aşezat cărămizi de jur împrejurul ei și a plecat. Dimineaţa, Bristena a ieşit să se plimbe prin grădină şi crezând că este o fântână, se duse la groapa săpată de dragon, se aplecă deasupra ei şi, căzând, a ajuns într-o altă lume. Era o lume diferită, ciudată, în care toate animalele vorbeau! Fata era mirată de tot ceea ce vedea. Văzu o floare frumoasă şi înaltă. Se apropie de ea. – Ce frumoasă este această floare, zise

14

Caietele FDVDR

BRISTENA MĂRGĂRIT Bristena Mărgărit are doar 11 ani şi o neobişnuită bucurie a poveştii. Deşi este una dintre cele mai mici eleve ale cursului de scriere creativă, organizat de FDVDR, are o agerime a frazei suprinzătoare pentru vârsta atât de fragedă. Păşind cu inocenţă pe tărâmul dintre poveste şi legendă, Bristena reuşeşte să născocească o mică minune. prințesa şi, spre surprinderea ei, aceasta îi răspunse: – Mulţumesc!. – Cum de vorbesc florile? întrebă prinţesa cu uimire. – Şi noi ne mirăm că voi, oamenii, nu ne înţelegeţi graiul; poate ar fi trebuit să înveţi să ne asculţi şi să ne înţelegi de mai demult. Regele, văzând că fata lui lipseşte, trimise imediat omul în care avea cea mai mare încredere să o găsească.

După un timp, foarte supărat ca fata lui era în continuare de negăsit, a dat veste în lume că cine o va găsi pe Bristena va primi drept răsplată jumătate din împărăţie. Toţi voinicii din toate ţările lumii au început să o caute. Printre ei şi un prinţ pe care îl chema Scorilo. – Măria ta, zise prințul, eu nu doresc jumătate din împărăţia ta, dar doresc, de te învoieşti cu mine, ca, dacă o găsesc pe prinţesă, să mio dai ca soţie. Regele se învoi şi voinicul plecă în căutarea prinţesei. Dragonul era ascuns într-un copac din curtea împărăţiei şi a ascultat toată discuţia. Scorilo a ieşit din palat, apoi a mers prin grădină şi a căzut şi el în groapa săpată de dragon, cea în care căzuse şi Bristena. Dragonul, văzând aceasta, s-a dus imediat şi el pe acel tărâm, ca să-l împiedice pe prinţ să o găsească pe fiica regelui. Ca şi Bristena, Scorilo era foarte uimit de ceea ce vedea acolo, unde toate animalele și plantele vorbeau. I se părea totul ceva uimitor. Fata, plimbându-se pe malul unui râu, auzi un strigăt de ajutor şi, întorcându-se, văzu un peşte auriu care se zbătea pe pământ. Ea îl luă şi îl aruncă repede înapoi în râu. Peştele, drept mulţumire îi dărui o scoică şi-i zise: – Păstrează această scoică. Ea îţi va îndeplini oricare două dorinţe. Bristena îi mulțumi şi se duse să caute un loc în care să se odihnească. Scorilo auzi şi el un strigăt de ajutor. Întoarse capul şi văzu şi el un peşte auriu

Scriere creativă

creativă Coordonator curs Daniel O. Bejan

zbătându-se pe malul râului. Numai că acesta era, de această dată, dragonul preschimbat în peşte. Prinţul luă peştele şi, când vru să-l arunce în apă, fu muşcat de deget atât de tare, încât ţipătul lui s-a auzit în tot tărâmul. Bristena a auzit şi ea şi s-a îndreptat repede spre râu, de unde venise ţipătul. Era bucuroasă că poate vedea în sfârşit un om pe acel tărâm. Văzând degetul rupt al lui Scorilo şi văzând suferinţa lui, a luat scoica şi i-a cerut ca degetul lui să fie ca mai înainte. Şi aşa s-a întâmplat. Scorilo i-a mulţumit. – Tu eşti Bristena? – Da, eu sunt! – Atunci, trebuie să-ţi spun că eu te caut de fapt de foarte mult timp, de când ursitoarele mi-au spus că voi forma o mare familie împreună cu o prinţesă, pe care o voi găsi pe un alt tărâm, din care va lua naştere un popor numit dac şi apoi român. Atunci prinţesa scoase iar scoica şi îi spuse că îşi doreşte să ajungă, împreună cu tânărul prinţ, înapoi pe pământ. Şi cât ai clipi erau din nou înapoi, în regatul tatălui său. Groapa dispăru odată cu intrarea în acel tarâm şi cu dragonul, iar în locul acela există şi astăzi o stâncă din care izvorăşte un râu pe care oamenii l-au numit apoi “Mureş”. Regele fu foarte fericit că îşi revede fiica şi îşi ţinu bucuros promisiunea către tânărul prinţ. Şi s-a facut o nuntă ca-n poveşti de-a ţinut 7 zile şi 7 nopţi. Un mare popor tocmai se născuse!

2020 Fericirea se vinde la pungi de un chil, Pe-o tarabă îmbătrânită Din piaţă, De unde oricine O poate fura. Ai scos banii: Poate vei reuşi să cumperi O pungă.

DIANA LAURA NOHIT Are numai 14 ani şi uneori pare o micuţă înţeleaptă. Versurile Dianei par, uneori, întrebări şoptite. Alteori par răspunsuri murmurate. Însă, întotdeauna sunt mirări desenate cu litere frumos arcuite.

FRUNZĂ Se va rostogoli O frunză Prin oraşul înghiţit de măşti Şi va împietri priviri umbrindu-le, Iar noi nu vom mai auzi nicicând Ceasul stricat Sau ticăitul mecanizat al inimii

În 2020, Eşti singurul rămas fără fericire.

SERAFIMI Doar aripile-au coborât din zid. Întârzii să-ntind asfaltul de ploaie; Înghit tuburi de lumină Să ocrotească fericirea mucegăită. Mă-nfurii şi ţip. Ţip către muguri Care plesnesc de spaimă, Ţip către voi, Voi care-mi întoarce-ţi spatele şi zburaţi. Ţip iar, şi iar, şi iar Până ce răsăritul dă foc pădurii de arţar. Tac şi privesc. noiembrie 2011

15

Scriere creativă

Scriere

ALEXANDRU DUMITRU DUCUŢĂ Alexandru are 15 ani şi îşi doreşte să devină prozator. Sunt toate semnele că el chiar ar putea deveni unul dintre prozatorii importanţi ai generaţiei ce va să vină. Fineţea observaţiei şi voluptatea frazei nasc această promisiune.

SUNETE

Luna se arată pe cerul orb, ca o zgârietură. Noaptea este apăsătoare. Tramvaiul duruie şi pare că se menţine cu greu pe liniile de fier care străbat calea Giuleşti. Gălbenuşul luminii curge din numeroşii stâlpi, aşezaţi precum nişte pioni la marginea trotuarului făinos. Ţânţarii roiesc în jurul lămpii atârnate de colţul unei case mici, ca de cărbune. Este casa lui Maghiran. În acest muşuroi al beţivilor tind să cred că a luat viaţă muzica lăutărească. De la miezul nopţii şi până în zori, sunetul viorilor şi al ţambalului îmbată împrejurimile. Câinii stau sub maşinile parcate în faţa casei şi latră cu năduf. Lemnele trosnesc în focul aprins lângă fântână. Prin aerul uşor

16

Caietele FDVDR

pluteşte aroma dulceagă a vinului, dar şi mirosul puternic al crinilor, care împreună cu puzderie de fluturi au luat în stăpânire grădina. Cei aşezaţi la masa din mijlocul curţii beau pahar după pahar şi tot nu se satură de atât de multă băutură. Unul dintre ei scoate din buzunarul pantalonilor o ţigară mototolită la vârf, de unde ca un ţurţure spiralat atârnă de foiţa albă puţin tutun. Îşi aprinde ţigarea. Fumul începe să valseze prin faţa ochilor săi lăsându-se purtat de vânt în stânga şi în dreapta. Privirea îi este perdeluită de cercurile înnecăcioase. Lăutarii mustăcioşi, cu pălăriile negre plecate pe frunţile late, pline de riduri, zâmbesc satisfăcuţi la vederea lui Maghiran. Maghiran este un bărbat robust, mic de statură, cu ochii negri şi cu sprâncenele stufoase. Vorbeşte apăsat, uşor răguşit. Are pretutindeni încleştată în suflet pofta vinului alb. Se aşează în capul mesei şi întreabă cu hotărâre: – De când nu am mai încins noi un joc de cărţi? – He-he. Păi de când eram tineri, Maghirane! spune un bătrân cocoşat, pipernicit, care întinde mâna tremurândă către o bucată de pâine. – Cu voi lângă mine, rămân veşnic tânăr. – Cu noi, ăştia bătrâni...- se amestecă unul dintre lăutari, ţinând bine arcuşul în mână şi continuând să cânte. Un tânăr începe să râdă cu poftă. Maghiran încruntă din sprâncene şi strecoară de printre buzele sângerii următoarele cuvinte: – Hai să jucăm o partidă acum. – Adu-mi cărţi şi am să joc până m-o lua de tot de cap vinu’ ăsta, zice bătrânul, puţin ameţit. – Ohoho. Măria ta! spune Maghiran pe-un ton ironic. Da’ crezi că bătrâneţea înfloreşte doar în oase? Nu te-or fi lăsat şi pe tine talentele? – Şi ce îndrugi acolo, tu, Maghirane?

– Ia adu-mi, mă, cărţile! îi şopteşte Maghiran unui băiat spălăcit, fără să ia în seamă întrebarea bătrânului. Băiatul fuge grăbit în casă, de unde se întoarce repede cu ce i s-a cerut. Maghiran desface pachetul şi împarte cărţile. Bătrânul îl priveşte nedumerit. Lăutarii se opresc din cântat. – Nici dacă te pişcam cu ceară nu deveneai aşa serios, aruncă bătrânul câteva cuvinte cu lehamite. Jocul începe. Nimeni nu mai scoate nici un sunet. Atmosfera devine tensionată. Toţi se întreabă de ce Maghiran nu se bucură de joc. Bătrânul pune cărţile pe masă cu meticulozitate. Se termină partida. – Pune vin, puiul tatii, că mă topesc- îi spune spălăcitului, în batjocură, un grăsun glumeţ, cu fălcile roşii. M-a emoţionat prea tare jocul acestor legende vii. Băiatul mustăceşte şi ridică ochii asupra bătrânului, care se declară câştigător: – Uite că tot eu rămân să mai beau puţin. – Dar tot eu am câştigat, sare Maghiran, zâmbind. – Păi cum aşa? – Eu de supărare o să beau mai mult. Şi lăutarii izbugnesc într-un râs forţat, doar pentru a îi da satisfacţie celui care le plăteşte cântecul. Mesenii încep să mănânce din carnea tocmai scoasă de pe grătar. Maghiran este mândru de tensiunea pe care a creat-o mai devreme, deoarece a reuşit să fie pus de absolut toată lumea în centrul atenţiei. Cu bătrânul deja nu mai este chip să se înţeleagă cineva. De abia dacă mai poate să ţină ochii deschişi. Se lasă frigul. Greierii încep să cânte. Un miros greţos învăluie curtea, iar casa lui Maghiran, odată cu plecarea lăutarilor, dispare în noapte ca şi toate celelalte case de pe calea Giuleşti.

Scriere creativă

creativă POEM CU AMALIA Presată la rece Singuratatea se strecoara pe sub uşi. Noaptea, Când se lasă răcoarea, Amalia se îndeasă sub pragul ușii de la dormitor.

CORINA CIUCĂ La 17 ani, Corina Ciucă nu mai este, deja, o promisiune, ci o voce care îşi anunţă, fără solemnitate, dar cu dreaptă chemare, intrarea în Parnas. Versurile ei nu încearcă să fie recipiente obosite ale metaforei, nici vehicule încăpătoare ale emoţiei facile, nici lampioane chinezeşti colorând cu lumină înşelătoare cenuşi şi mucegaiuri. Nu e vorba de o sinceritate jucată, nici de demonstraţie retorică, ci de o înţelegere adâncă a sensului poeziei.

De dimineata, pe sufletul gol Înghit 24 de ore – Le iau deseori secunde să nu le simt gustul. Uneori îmi cresc genunchii; Alteori îmi cad mâinile – ține doar de cât de bine știu să le diger. Ziua port în buzunarul de sub inimă Un creion cu vârful ascuțit. Mă însemn sub ochiul drept, Să-l țin închis, și-i las guma Amaliei să mă streargă când îmi vor crește gene. Ei îi voi desena un gard și o lădiță. Ea va ști atunci că trebuie să strângă florile din grădină. Sub uşi rămâne loc pentru orice viață, Oricâte s-ar grăbi se se-ndese, Trebuie doar să-nveți să te strecori. Amalia, e palma de pământ Cu care în fiecare noapte, Înainte să adormi, Îți înfunzi găurile din suflet.

AM ALES

Am ales să fiu stâlp. Eram frumos, Eram vopsit, Eram situat central. “Înălțimea n-are importanță, mi-au spus, eşti stâlp şi gata!” Eu i-am crezut și-am stat stâlp. Demult, Când sufletul îmi zăcea încă în călcâi, aveam memorie bună – Îmi aminteam exact atât cât să nu mi se facă greață. Uneori mă trezesc vorbind singură Mai ales în zori când toate păsările pleacă. Astăzi toate firele de înaltă tensiune Sunt legate de stâlpi.

LA LIBRĂRIE

Închisă într-un penar argintiu păstram încă o jumătate de stilou de la tine. Cu timpul lucrurile s-au așezat – vara ninge din ce în ce mai rar, soarele apune la capătul zilei, iar ora nu are decât 60 de minunte. Urc în grabă scările și mă gândesc în mai puțin de o secundă la toți oamenii pe care-i mai iubesc încă. Astăzi am fost la librărie. Închis într-un penar auriu păstrez acum un creion întreg cu tot cu gumă de șters.

noiembrie 2011

17

Scriere creativă

Scriere PORTRETE Toți mințim. Este un alt mod de a măslui realitatea. Dărâmarea sufletului nu stă în puterea minciunilor, ci în justificarea adevărului. Închiși în cutia de chibrituri, scriem. E toamnă. Și ce întuneric! Și noi stăm să zugrăvim altă toamnă la care n-am luat parte nicicând. Am devenit propriile noastre personaje. Și e greu când te gândești că pe o stradă trec zilnic și se plimbă nestingherite mii de povești. N-ai să poți niciodată să le cunoști pe toate. Ele se ivesc, trec pe lângă tine și pleacă. Să nu iei niciodată urma poveștilor. Cum crezi că s-ar fi simțit dacă le-ai fi descoperit ascunzătoarea? Tu n-ai o poveste. Ești obligat să fii scribul celorlalte mii care vor sau nu să fie auzite. Plouă. Arar. Și potolit. Uneori șovăielnic. Câteodata mai vin și ploi de vară. Furtuni care defectează semafoare. Cu stropi mari și reci. De parcă toți caii lui Ilie ar asuda cu friguri. Plouă. Cu dureri de cap. Plouă mărunt. Cu fețe aspre și proaste dispoziții. Plouă științific pe pământ(de sus în jos!). Și melancolic. În culori gri, disperate de violet, nuanțe aprinse de albastru pământiu. Plouă abstract. Plouă măreț de după blocuri. De mult n-am mai văzut o ploaie care să țină mai mult de-un fum de țigară. A! Am uitat să spun: plouă cu fulgi. De nea, de porumb, din vis. Dar oricât de puțin ar ține ploile, groapa dintre șinele de tramvai, încălecate unele peste altele, dă mereu pe-afară de plină ce e. E un octombrie fără frunze. Și ploaia s-a găsit să bată în burlane deja. O ploaie rece, mohorâtă și lungă. Dimineața. Metalul șinelor de tramvai șerpuiește aiurit pe drum. O femeie mărunțică, cu

18

Caietele FDVDR

MARIA BÎRSAN Măriuca are 13 ani şi dinastii de poveşti ascunse în minte. Se întâmplă în scrisul ei lucruri tulburătoare, care nasc în noi, cei mai în vârstă, grija de a păzi şi de a cultiva harul ascuns sub câțiva pistrui şi o claie de păr roşcat. chip îmbătrânit și pielea atârnând pe oasele feței prăfuite de timp, îmbrăcată cu o canadiană uzată, se ivește de pe o străduță și deschide porțile mari ale bisericii cu un zgomot de balama ruginită. Ploaia începe să bată mai tare. Femeia se închină repede și, cu pioasă rugăciune, sărută pragul bisericii. Deschide ușa cu un tremur și intră. Hala Traian se cufundă iar în tăcere. E frig. Un maidanez maroniu, cu un firișor de sânge ivit după ureche, se plimbă agale pe trotuar. Pe refugiul de tramvai, o femeie. Trecută bine de prima tinerețe. Pe care lacrimile au săpat riduri aspre și adânci. Firavă, palidă, resemnată. Duce o poveste în amărăciunea ochilor, care păstrează ceva din reflexiile părului de culoarea castanei. Își ține geantă strâns cu degetele-i osoase. Îi e frig. Azi de dimineață a uitat să-și ia umbrela.

O vreme, liniuțele de pe cadranul mare al ceasului proptit la răscrucea de drumuri, se mișcă fără să fie iscodite de ochi obosiți. E prea de dimineață. Cară în spate tot văzduhul bătrân și plin de semne. Vatmanului îi e frig. Cine ar fi crezut ca un bărbat posac, îmbătrânit prea din vreme, cu mâinile sculptate în os, ar putea să ducă-n spate cerul, ca pe un covor răsucit la capete? Femeia de pe refugiu urcă grăbită-n tramvai, cu o privire pierdută și romantic înșelată. Măsoară locurile goale lung, până se izbește de căldura primitoare și se așează pe un scaun. Tramvaiul pornește cu primul călător, ducând norii mai departe, împreună cu cea dintâi poveste a acelei zile. Hala Traian începe să prindă viață. Ia aminte, dragă tu, ca mâhnirile tale să nu caute alinare în bucuriile lor. Domnul Dorel s-a trezit. Azi se simte în stare să meargă. Să se încurce puțin cu viața. Și s-o privească în ochi, după atâta timp de nesăbuită boală. Niciodată nu s-a simțit mai bătrân ca atunci, când măsura îndelung camera mică și neaerisită a spitalului, cu paturile și pereții înveliți într-un verde care aducea cu interiorul unei bile de plastic. Era acasă. Nimeni nu i-a spus niciodată ce înseamnă defapt acasă. Acasă pentru el nu era decât o adresă. Hala Traian. Domnul Dorel își potrivește un zâmbet în ochi. Fixează tavanul cu profundă recunoștință. Nu se aștepta să-și găsească odaia atât de primitoare. Greșit! Nu se aștepta s-o mai găsească. Se ridică alene. Cu sfiala bolnavului urmărit de asistență. Bâjbâie după o pereche de papuci prin praful năclăios al încăperii. Ceasul de pe dulăpiorul zgâriat și ros de carii arată puțin peste șase. Bătrânul nu se dumirește de ce nu a reușit să se trezească mai târziu. Intră în baia mică și își potrivește crema de ras pe chipul gâlbios și pătat, aidoma cojii unui ou de prepeliță. Ochii șterși și

Scriere creativă

creativă calzi, străjuiți de mii și mii de crețuri, acoperiți de ploapele grele (în care, bineînțeles, fusese turnat plumb), cercetează chipul uscățiv, întipărit în reflexia din oglindă. Cine-o fi omul acela gârbovit și cărunt – Cum te cheamă, nene? strigă domnul Dorel, stând cu ochii țintă la oglindă. Bătrânul nu răspunde, ba chiar mai mult, se uită înciudat la domnul Dorel, pe chipul căruia i se schițează de-abia zărit un surâs amar. – Oare așa de rău am îmbătrânit? gândi bătrânul, căutând să se primenească grabnic, ca să nu-și mai vadă fața în oglindă. Nimeni nu se joacă cu timpul. Prin deschizătura geamului crăpat pătrundea miros greu de covrigi calzi, care, după ce făcea înconjurul odăiței curate, iețea vârtej în aerul rece, încărcat de ploaie. Domnul Dorel veni cu pas vioi la fereastră și o deschise larg, spre a lăsa aburii calzi de covrig să-i inunde nările. Ce dor i-a fost bătrânului de covrigi rumeni și buni... Covrigăria lui Titi era cunoscută în toată Hala. De când se știa domnul Dorel cumpăra covrigi de la „Păli-v-ar foamea!” și de când era el copil, Titi rămăsese la fel. Era înalt, uscățiv, ușor gârbovit de vreme și aducea cu un paznic înțelept de ceară din împărăția urechilor. Buzele-i erau arse de soare. Crăpate de vânt. Nu mai erau buze. Doar niște teci subțiri și învinețite care acopereau cu grijă niște dinți, sau, mai bine zis, lipsa lor. Mustăcioara-i neagră și rară ascundea o parte din cicatricea albă care ducea până aproape de lobul urechii stângi, străpuns de un cercel de tinichea, semn de îndepărtată tinerețe și trecător neastâmpăr. Dădea covrigul cu un leu. Un covrig mare, cât capul unui copil, învelit într-o pătură subțire de mac bun și negru. Nu știa nimeni ce drăcovenii punea Titi în covrigi de erau atât de buni și rezistau o zi întreagă fără să se sfărâme, iar când, dimineața, venea grăbit să deschidă covrigăria, o coadă mare de chipuri pofticioase și flămânde se

adună și-și așteptă cuminte și potolită rândul. Domnul Dorel era un vechi client al lui Titi. Ba chiar îi făcea reclamă acestuia cât de des putea. Marfă bună la un preț mic toată lumea își dorea pe atunci în îngrămădita hală Traian. – Cum o mai duci, măi, Titi? îl intrebă domnul Dorel când se vedea în fața tejghelei,cu leul pregătit. – Ce să fac, nea Dorule, de dimineață până seara mă vezi plămădind covrigi, răspundea Titi cu supusă sfială. Ce să fac dacă altceva nu știu să fac bine? Mă străduiesc și eu la covrigărie. – Sănătate, măi, Titi! – Și dumitale, nene Dorule! Titi nu era un om rău. I se duse vestea în tot Bucureștiul, până în pădurile Bănesei despre covrigăria lui. Era cuminte și sfătos ca o fată. Domnul Dorel zâmbi de la fereastra deschisă. Cât ar fi vrut ca fii-sa, Sisa, să aleagă un om ca Titi să-i fie fie soț, în locul panaramei de Mariusică, ginere-său; dar, de!, nu poți să le ai pe toate. Tot nu știe cum s-a lăsat păcălită Sisa de păduchele ăla care bea, petrece, mai și muncește (cei drept e drept, de ce, n-am zice?!), dar totuși nu face nimic toată ziua. De la geam se simțea agitația ultimilor lucrători întârziați, care se grăbeau obosiți s-ajungă la muncă, și larma școlarilor, ocoliți în fugă de timp. Pe lângă casele gri, mângâiate de ploaie, adesea clocotind de zvonuri, se adunau precupețele strălucind de grăsime și roșii în obraji, care se mișcau anevoie în straiele grele și îmbibate de sudoare, înzorzonate cu fel și fel de paiete și bănuți. Într-o mână duceau un sac cu zarzavaturi, iar în cealaltă un scăunel pentru a omorî orele grele de plictiseală cu câte-o veste nouă, aflată de la vecina de zarzavat. Domnul Dorel închide fereastra. Se îmbracă fugar, își ia punga de pânză și iese din casă, măsurând-o cu un aer superior, de la prisosul de praf de pe pereții înnegriți de timp, până la găurile din pardoseala veche. Pleacă. Nu știe nici el unde,

căci n-are o pară în buzunar, dar n-are de gând să rămâie în casă. Pe scări coboară repede un puști. – Bună ziua! Îi spune acesta dlui Dorel. N-așteapta răspuns de la bătrân. Domnul Dorel închide ușa și-o pornește în pas greoi jos, pe scări. E puțin mai fericit ca ieri. Azi se simte în stare să meargă. În urma lui, dedesubtul păturii care mai avea puțin și cădea din pat, sub crăpăturile din podea, printre țevi și firmituri de pâine adunate cu grijă, un gândac bătrân se trezea fericit că ghearele insecticidului nu l-au torturat atât de mult încât să nu mai poată călători în lumea oamenilor.

Cursurile FDVDR Scriere creativă Fotografie Pictură

noiembrie 2011

19

Fotografie

Cursurile FDVDR Scriere creativă Fotografie Pictură

20

Caietele FDVDR

Fotografie

Fotografie Coordonator curs Dan Marinescu

ALEXANDRU NICULAE 17 ani Alex este un atent observator al vieții cotidiene. Preferă spontaneitatea străzii. Aici găsește unghiul cel mai potrivit, momentul, lumina și expresia, propriile modalități de expresie care exprimă cel mai potrivit viziunea sa.

noiembrie 2011

21

Fotografie

RADU TĂNASIE 17 ani

Radu își compune imaginile cu multă răbdare, asigurându-se că formele din jur creează linii imaginare capabile să conducă ochiul către subiect. În fiecare fotografie pe care el o realizează, tânărul invită privitorul într-o lume atemporală, inundată de lumină.

22

Caietele FDVDR

Fotografie

noiembrie 2011

23

Fotografie

ALEXANDRU GEORGE 17 ani Alexandru este pasionat de peisaj, fie el natural sau abstract. Starea care domină imaginile sale este una de vibrație obținută prin culoare, ca mijloc principal de expresie.

24

Caietele FDVDR

Fotografie

GEORGIANA BĂRBUȚ 16 ani Georgiana este un cercetător al elementelor primare. Amestecă elemente esențiale - pământ, foc, apă, aer, metal - și obține emoție. Imaginile vorbesc despre experiențele sale subiective.

Cursurile FDVDR Scriere creativă

Fotografie Pictură

noiembrie 2011

25

Pictură

Cursurile FDVDR Scriere creativă Fotografie Pictură

26

Caietele FDVDR

Pictură

Pictură Coordonator curs Daniela Mihai

DANIEL NOLEVSCHI 18 ani Daniel compune peisaje de o largă diversitate, surprinzând cu măiestrie diferite momente ale zilei (răsărit, pădurea la apus, peisaje iarnă, copaci toamnă), fiecare definindu-se printr-o particularitate compozițională și o cromatică specifică. Peisajele lui sunt precum un poem în care personajul principal este chiar natura. Elaborată într-o tehnică minuțioasă ce amintește de peisagiștii olandezi, natura pe care el o transpune într-o varietate de nuanțe, pare că vibrează în fiecare dintre tablourile sale. Simțul cromatic, sensibilitatea și tehnica evoluată fac din lucrările lui Daniel, fie natură statică sau peisaj, adevărate opere de artă.

noiembrie 2011

27

Pictură

ALEXANDRA ȘEICA 17 ANI Alexandra recreează, prin tablourile sale, lumea poveștilor fantastice, populate de personaje magice, în decoruri fabuloase. Printr-o tehnică picturală elaborată, fiecare tușă de pensulă descrie o atmosfera feerică, vibrantă. Lirism și dramatism, contrast și atitudine ... acestea sunt elementele definitorii ale suitei de lucrări semnate de Alexandra Șeica.

EMMA MIHAI 17 ANI Arhitecturi fantastice elaborate în sisteme complexe, personaje suprarealiste învăluite de o dinamică contrastantă … toate marchează opera Emmei Mihai. Dincolo de terestru, într-un univers alegoric, variate și stranii forme se întâlnesc în decoruri gotice integrate în construcții pline de culoare. Forța compozițiilor sale este mai întotdeauna amplificată de cromatica intensă care potențează astfel magia definitorie a stilului Emmei.

28

Caietele FDVDR

Pictură

MIRUNA BOTEZAN 16 ANI Realizate în game cromatice unitare, compozițiile Mirunei Botezan sunt inspirate din cele mai frumoase forme vegetale, forme marine și ornamente care devin, printr-o tehnică specială (acuarela și tuș), adevărate poeme cromatice. Miruna așează alături, în ingenioase compoziţii, elemente vegetale şi perspective arhitecturale, scoici și animale fantastice, toate devin leitmotivul operelor sale, unice prin reprezentare și tehnică.

Cursurile FDVDR Scriere creativă Fotografie

Arte vizuale

noiembrie 2011

29

Interviu

Un om norocos sunt! Interviu Florin Chilian Reporter: „Zece întâmplări ciudate/ Şi-o minune...” Florin Chilian: În cântec sunt doar zece, dar în viaţă sunt sute, mii de întâmplări ciudate. Doar minunea lipseşte. S-o fi ascuns pe undeva. Singura naşpa e povestea cu „Zece” - a durat mai mult să-l trec pe hârtie decât să-l ...ceva... că nu l-am "făcut". A ieşit, s-a relevat pur și simplu. Am găsit hârtia pe care l-am scris. Crapă...atât de vechi e cântecul. Nu e nicio corectură, nimic şters... Un om norocos sunt! Aşa mai nemţeşte, cu verbul la sfârşit, să iasă mai tare în evidenţă. Prea nu mai sunt verbe în limba română, numai adjective... Verb! Sună bine nu? Rep.: În cazul ăsta „ciudate” e un eufemism. F.C.: „Minune” e un eufemism. Nu mă

30

Caietele FDVDR

pune să îţi explic chestia asta. Rep.: Bine. Dacă tot am început cu „Zece”, hai să te întreb: când ai scris cântecul ţi-ai dat seama că o să aibă succesul ăsta fenomenal? F.C.: Eu mă aştept ca toate cântecele mele să aibă un succes fenomenal. Glumesc. Ba nu glumesc. Chiar nu vrei să ştii câtă muncă a însemnat cântecul ăla. Asta nu se vede când asculţi un cântec. Dai click pe youtube sau bagi CD-ul şi gata. Pe urmă alt click, alt CD... Nu îţi poţi imagina de câte ori mă întorc pe text, schimbând când un cuvânt, când altul. Dacă asculţi cu atenţie ai să vezi că totul e cu tâlc. Nimic nu e fără rost acolo. Rep.: Pui mare preţ pe versuri. F.C. : Care versuri? Eu nu ştiu să scriu versuri. Asta e treaba poeţilor. Eu nu sunt poet. Nu ştiu să scriu nici texte pentru muzică. La cân-

tecele mele încerc doar să scriu cuvinte. Şi încerc ca acele cuvinte să spună ceva. Rep.: Eşti sigur că nu eşti poet? Absolut sigur? F.C. : Absolut sigur. Rep.: Într-o parte ai „Zece”. Sensibil şi pătruns de frumoasă mirare. În cealaltă „Cântecul avocatului”. Rău, muşcător, ironic până la sarcasm. În care dintre ele eşti tu? F.C.: În amândouă, nu e clar? Amândouă sunt ale mele. Amândouă sunt trăiri ale mele. N-am primit nimic de-a gata, crede-mă. Am muncit din greu şi am plătit cu vârf şi îndesat tot ce a crezut scârba asta de viaţă că trebuie să-mi treacă pe nota de plată, aşa că acum n-am de gând să fac economie de sentimente. Dacă într-o zi îmi e greaţă, am să spun că mi-e greaţă. N-o să mă sfiesc să spun asta! Iar dacă într-o zi îmi e dor, am să spun simplu: mi-e dor.

Interviu

Rep.: Şi ce îţi e mai des? F.C.: „Dacă aţi avea decenţa să înţelegeţi în ce lume trăiţi cu adevărat, v-ar îngheţa sufletele” E o vorbă de a mea. Ţi-am răspuns? Rep.: Frig. Cel mai des îţi e frig. F.C.: Cumplit de frig. Rep.: N-ai obosit să te tot revolţi? Nu e istovitor să lupţi mereu cu umbrele? F.C.: Când o să obosesc o să vă anunţ. Până atunci am demenţa de a spune ceea ce cred eu că e de spus. Am obosit să văd tâmpiţii ţinând discursuri despre ponderaţie şi curvele predicând castitatea. Mă enervează chestia asta cu „revoltatul”. Unde naiba e revolta? Dacă vezi o mizerie şi spui că e o mizerie, înseamnă că eşti cinstit, nu revoltat. Dacă vezi o ticăloşie şi te ridici împotriva ticălosului nu înseamnă că eşti revoltat, e o chestie de sănătate a sistemului nervos.

Rep.: Eşti implicat, foarte implicat în social... F.C.: Am ales să-mi pun mereu în risc creaţia sau notorietatea dobândită datorită muzicii. Mi-am pus mereu "succesul" în slujba unui crez sau a unei idei în care credeam ştiind că asta se poate repercuta asupra "imaginii" mele de artist sau a carierei. Mai ales acum arta trebuie să aibă o dimensiune militantă şi nu sunt cuvinte mari. Am mizat cu anii care au trecut pe cartea asta, cu viaţa mea. Succes, notorietate, glorie, audienţă, imagine, izbândă... fum în ochii proştilor. Nimic din toate astea nu e adevărat. Rep.: Un arici pe un câmp de maci…

F.C.: Am mai povestit chestia asta undeva. Ariciul era de fapt o fată. Cântecul era deja acolo când a venit Marius (Tucă n.r.) şi mi-a spus că ar dori să fac un cântec pentru campania Jurnalului Naţional, „Citeşte”. Aşa a apărut cântecul. Textul l-am scris la Caracal, îţi spun şi data: la 19 septembrie. Mi-a plăcut mult ideea lui Marius. Şi asta am mai spus-o: cărţile mi-au salvat viaţa. Rep.: Ţi s-a reproşat că nu eşti foarte prolific? F.C.: Cine să-mi reproşeze? Ţi-am spus, pentru mine cântecele sunt o parte din mine. Nu mă număr printre ăştia care s-au apucat de muzică pentru că n-aveau chef să dea la strung într-o uzină. Există chestia asta, hai că ai scos două –trei piese bunicele, mai bagă repede câteva să se adune de un album şi hai cu el pe piaţă.

noiembrie 2011

31

Interviu

Nu mi-am propus niciodată: hai să o pun de un album. Sunt cântece care se nasc uşor, altele au o gestaţie îndelungată. Când sunt gata, sunt gata. Nu lucrez la normă. N-ai cum să îţi planifici nebunia şi fiecare cântec are nebunia lui, închisă în el. Nu ştiu de ce naiba vă opriţi toţi la „Zece

32

Caietele FDVDR

porunci”. Nu vorbim despre „Autistul” şi Brâncuşi? Hai să îţi zic o chestie: mai am gata vreo sută de cântece, aşa d-e valma. Îmi finanţez singur albumele aşa că cele trei care sunt gata mai au de aşteptat, bani să fie...Primul o să fie gata anul viitor. Ştii de ce fac asta? Prefer să-mi finanţez singur şi exi-

genţele tematice şi nebuniile. De-aia sunt singurul dement care a pus decalogul pe muzică. Mai e ceva. Lipsa calităţii de ascultător. Timpul ăsta lung de „amorsare”a creaţiei ţine de o vină a unor colegi netalentaţi, terni, copişti imbecili. Marile noastre „valori muzicale” se bat pe imitaţii ieftine ale diverşilor „regi” şi pe segmentul precar al gospodinelor cu IQ discret şi apetenţa pentru inele şi funcţii de secretare. De directorii de posturi de radio ce să mai zic? Născuţi din părinţi fraţi. Gata, că mă aprind. Rep.: Să te întreb care e cartea care te-a marcat? F.C.: Hai, întreabă-mă. Rep.: Bine. Care e cartea care te-a marcat? F.C.: Nu-ţi spun. Rep.: E revista Fundaţiei aşa că te întreb despre colaborarea ta cu FDVDR. F.C.: E, de fapt, o afirmaţie, nu o întrebare. Cei de la Fundaţie m-au invitat să fac parte din

Interviu

juriul concursului „Dezbate România” şi am acceptat. Mi-a plăcut ce se întâmpla acolo; sunt sătul de cretinismele politicienilor, de toate zoaiele care se preling din ceea ce a mai rămas din discursul nostru public aşa că mi s-a părut o chestie interesantă. Şi chiar este. Puştii şi puştoaicele pe care i-am văzut acolo mi-au mai băgat un pic de speranţă în traistă. M-aş bucura să văd că o parte dintre ei vor ajunge să schimbe ceva din mizeria asta în care trăim; asta dacă nu s-or lăsa şi ei supţi de mlaştina asta care vrea să ne înghită pe toţi. Mai depinde şi de noi să nu-i lăsăm să se piardă. Oricum, mi-a plăcut atât de mult ideea asta, cu „Dezbate România”, că am acceptat să fac parte din juriu şi la a doua ediţie. Iar acum şi la a treia ediţie. Rep.: Au mai fost şi colocviile... F.C.: Au fost. Două seri în care am vorbit despre muzică, poezie, valori şi recunoaşterea lor în societatea românească. Hai că sună pretenţios. Au fost două seri de taifas cu nişte prieteni pe care nici nu ştiam că îi am. Ce să îţi zic mai mult? Rep.: Te citez: „Unui politician(Cosmin Guşă) îi mulţumesc pentru contributia avută la strîngrerea a 60.000 de euro, sumă necesară unui copil de clasa a XI-a, bolnav de cancer. „Cine crede că activitățile mele au vreo legătură cu politica, ar trebui să vadă ce am văzut eu atunci. Ar trebui să o vadă pe mama acelui copil. Copilul a murit, un an mai târziu. Ajunsese în clasa a XII-a. Sper că cei care mă criticau atunci pentru decizia de a mă alătura unui om politic au ce mânca acum, atât ei, cât şi copii, fraţi sau părinţii lor. Pentru o astfel de cauză am să pun mereu la bătaie "faima", numele și reputația câștigate datorită muzicii mele. Le doresc "binevoitorilor comentatori" să fie trei secunde în pielea mamei acelui copil. Să nu faci rău. Să încerci să ajuţi cu ce poţi atunci când poţi, potrivit credinţelor tale. Dorința mea adevărată, singura dorință, de altfel, este să trezesc vocile care contează, să-i fac să mai lase deoparte arta lor și să se preocupe și de altă

idee, mai înaltă. Sper să le atrag atenția spre nevoile celorlalţi. Nici pe departe nu sunt omul protest. Cred cu sinceritate ca artiștii sunt singurii “nebuni” care, dată fiind fișa postului, au datoria și trebuie să-i spună regelui că este în pielea goală. Aici intră în discuție noțiunea de artă și artist. Din păcate, la noi sunt prea mulți impostori. Vreau să fiu catalogat arogant, dar nu laș și nu indiferent sau complice cu cei care sunt părtași la dramele care ne definesc realitatea de prea multă vreme”

Am citat de pe pagina ta de web. Este, cred, cea mai bună încheiere pentru acest scurt interviu. Ai ceva de retractat? F.C. : Nicio virgulă. Rep.: Pot să îţi dau o veste proastă? F.C.: Care? Rep.: S-ar putea să fii poet. F.C. : Ştii cum îmi semnez eu email-urile: „Sunt Florin Chilian și am telefonul ascultat pe mandat de siguranță națională. Și emailurile îmi sunt urmărite de imbecili.”

noiembrie 2011

33

Interviu

Sunt jurnalistă Interviu Alessandra Stoicescu Reporter: Nu o să vorbim deloc despre politică... Alessandra Stoicescu: Excelent! Rep.: ... nici despre ce înseamnă viaţa unei vedete de televiziune, ci despre lucrurile celelalte cărora le eşti egal de devotată. A.S.: Asta îmi şi doream. Nici nu cred că sunt „o vedetă”, fie ea şi de televiziune. Îmi place să cred că sunt o jurnalistă, un om de presă care îşi iubeşte meseria şi care încearcă să dea tot ce are mai bun, făcându-şi meseria. Rep.: Televiziunea îţi oferă, totuşi, o anume notorietate. A.S. : Notorietate, da. Dar notorietatea este extrem de uşor de obţinut. Avem atâtea exemple în jurul nostru, nu? Notorietatea nu înseamnă nimic. Şi nu e acelaşi lucru cu credibilitatea, respectabilitatea. Rep.: Îţi dau dreptate. Una e să ţi se spună: „vă ştiu de la televizor”. Şi cu totul altceva când ţi se spune: „vă admir de la televizor”. A. S. : În televiziune lucrăm cu una dintre cele mai perisabile mărfuri: ştirea, informaţia. Expiră extrem de rapid, iese repede din actualitate, fiind înlocuită de o alta, apoi şi aceea de către o alta şi tot aşa. Fiecare astfel de ştire este un examen. Un test de credibilitate. Eşti uneori tentat să crezi că te afli în faţa unei lovituri de presă, să îţi imaginezi că poate fi marea lovitură a carierei. Şi rişti să scapi hăţurile, distrugându-ţi tocmai lucrul pentru care ai muncit cel mai mult: credibilitatea. În fine, nu despre asta voiai să vorbim, nu? Rep.: Nu neapărat. Asta îi învăţaţi şi pe studenţii de la „Intact Media Academy”? A. S. : Şi asta, să ştii! „Intact Media Academy” e un proiect grozav şi mă bucur nespus

34

Caietele FDVDR

să văd că a prins. Acel „Academy” din titulatură e perfect justificat pentru că explică ce ne-am dorit să facem acolo, adică ceva mai mult decât încă o şcoală de media. „Academy” pentru că vorbim despre elite, pentru că ne propunem să scoatem de acolo nu doar viitori jurnalişti, de presă scrisă, online sau televiziune, ci adevăraţi profesionişti de presă. Altfel spus, ne propunem ca acolo să descoperim şi să formăm viitoarea elită a presei româneşti. Rep. : Deci televiziune, şcoala de media şi Fundaţia „Mereu aproape”... A.S. : „Mereu aproape” este proiectul meu de suflet. Vezi? Că tot pomeneam mai devreme despre notorietate. Atunci când îţi pui notorietatea despre care vorbeam în slujba unei astfel de cauze, abia atunci totul capătă sens. Rep.: Cum s-a născut ideea? A.S. : Aşa cum ştii „Mereu aproape” a fost şi este sloganul Antenei 1. Ei bine, noi am simţit... Rep.: Noi? A.S.: Îţi explic îndată. Spuneam că noi am simţit că sloganul acesta nu e doar un atribut de marketing, ci chiar e ceva care ne reprezintă, care descrie filosofia noastră, credinţa noastră, a celor din familia antenelor. Sigur, Grupul „Intact” înseamnă o afacere, un grup de media, dar – aşa am simţit noi înseamnă mai ales o comuniune în care ne aflăm cu cititorii, ascultătorii sau telescpectatorii noştri, cu semenii noştri. Într-un fel, noi reprezentăm vocea lor. Şi chiar ne simţim mereu aproape. Împreună cu ceilalţi colegi din trust, am decis că putem face mai mult decât făceam deja şi aşa s-a născut Fundaţia „Mereu aproape”. Fundaţia a apărut acum şase ani, la iniţiativa conducerii postului. Şi imediat ne-am simţit cu toţii atraşi

Interviu

de idee. Aici trebuie neapărat să pomenesc numele doamnei Gabriela Ştefan, cea care a pus atât de mult suflet în tot ceea ce înseamnă „Mereu aproape” încă de la început şi fără de care nu ştiu dacă am fi reuşit să realizăm tot ceea ce s-a realizat acolo. Ar merita ca, într-o ediţie viitoare a revistei, să staţi de vorbă cu domnia sa. Întâlnim în fiecare zi atâţia oameni copleşiţi de nevoi. Oameni cu poveşti tulburătoare, copii care se luptă cu boli cumplite sau cu lipsurile. Dumnezeule, există atâţia şi atâţia semeni care au nevoie de ajutorul nostru şi pe care, cu puţină solidaritate, îi putem ajuta, măcar puţin, să depăşească un moment de cumpănă al vieţii. Încercăm să aducem poveştile lor la urechile celor care îi pot ajuta, încercăm noi înşine să îi ajutăm, dar mai ales încercăm să îi ajutăm pe semenii noştri să înveţe să se ajute unii pe alţii. Câte poveşti ţi-aş putea spune... Rep.: Câţi copii aţi ajutat? A.S. : Zeci, sute. Şi, crede-mă, îmi amintesc povestea fiecăruia dintre ei. Până acum am încercat să ajutăm la salvarea multor vieţi. Acum încercăm să salvăm şi destine, prin proiectul „Lăsaţi-mă să învăţ”. Tot aşa cum am făcut-o şi cu „Apa trece, România rămâne”. Rep.: Aşa s-a născut şi noua emisiune „Voluntarii”? A.S. : Da. De când suntem implicaţi în tot ceea ce înseamnă „Mereu aproape” am cunoscut atâţia oameni, atâtea organizaţii, asociaţii... Oameni frumoşi, buni, care, fără a aştepta nimic în schimb, se străduiesc din greu să aducă un pic de mai bine pentru semenii lor. Am considerat că munca acestor oameni trebuie cunoscută şi trebuie respectată. Iar conducerea „Antenei 3” a fost alături de mine în această iniţiativă. Avem parte în mod constant de reproşul acesta: că nu am da suficient de

multe ştiri pozitive, că nu am vorbi şi despre lucrurile frumoase care se întâmplă în ţara asta. Ba uite că facem asta! Şi nu numai eu, cu „Voluntarii”. Şi Carmen Avram la „În premieră”. Şi Mihai Gâdea în „Sinteza zilei”. În Antena 3, chiar vrem să arătăm o Românie întreagă, nu doar cu bune, nu doar cu rele, ci întreagă. Rep.: Colaborarea cu Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României cum s-a născut? A.S.: Simplu. Firesc. Au existat proiecte ale Fundaţiei „Mereu aproape” în care a fost nevoie de sprijinul FDVDR, tot aşa cum au existat proiecte ale FDVDR la care am simţit că putem ajuta şi am făcut-o. Am găsit la FDVDR oameni nemaipomeniţi cărora vreau să le mulţumesc şi cu această ocazie pentru excelenta colaborare... Rep.: Te mai întreb despre „Dezbate România”. A.S. : A, da. Ideea mi s-a părut excelentă de când am auzitdespreea.Chiarm-ambucuratteribilcândamfostinvitată să fac parte din juriu. Chiar m-am bucurat! E o nemaipomenită bucurie să vezi atâţia tineri frumoşi şi deştepţi reuşind să se întâlnească în formatul ăsta... Încântători! Ştii bine, moderez zilnic dezbateri şi îţi spun cu mâna pe suflet că mi-aş dori să văd aceeaşi supleţe a argumentelor, acelaşi spectacol al inteligenţei la toate dezbaterile pe care le moderez. Rep.: Deci te vedem în juriu şi la ediţia a treia? A.S. : Sunt în juriu şi la ediţia a treia şi mă aştept să fiu şi la cea de a patra ediţie. Şi la a cincea. Rep.: Aşa să fie. Mulţumesc. Mereu aproape? A.S. : Mereu aproape! noiembrie 2011

35

Pașaport pentru Excelență

Două săptămâni la Oxford Povestea câștigătorului primei ediții a Olimpiadelor creativității în limba engleză Pașaport pentru excelență

S

e întâmplă uneori lucruri minunate. Atunci când am lansat concursul „Paşaport pentru excelenţă” speram să găsim ceva mai mult decât un număr de tineri, buni vorbitori de limba engleză. Mărturisit sau nu, speram să întâlnim tineri frumoşi, bogaţi în simţ artistic, copii cu darul elocinţei, aflaţi în bună prietenie cu verbul. Pentru că, dincolo de concursul propriu-zis, menirea fundaţiei noastre este tocmai aceea de a descoperi acele valori din care se va alcătui România de mâine. Concursul, ca orice concurs, definea un set de reguli, pe baza cărora, firesc, avea să fie desemnat un câştigător. Ce nu încăpea în regulamentul concursului şi nu avea cum să fie enunţat acolo, erau aşteptările noastre, bucuria descoperirii unor copii pur şi simplu minunaţi. Şi am avut parte din belşug de astfel de bucurii.

36

Caietele FDVDR

Inevitabil, orice concurs are şi un câştigător. Iar câştigătorul nostru are o poveste aparte, care merită a fi spusă.

Î

n prima etapă, participanții și-au demonstrat creativitatea vizuală prin realizarea unei imagini reprezentative care ar fi trebuit să ilustreze un cunoscut proverb britanic: Learning is a treasure that will follow its owner everywhere. Aplicația a conținut și un scurt text, în limba engleză, prin care concurenții au motivat alegerea făcută. Iar alegerea nu a fost deloc uşoară. În cele din urmă, am ajuns la etapă finală, cea în care ar fi trebuit să ne întâlnim faţă în faţă cu tinerii concurenţi. În această finală s-au calificat 20 de copii, cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. Punctajele celor 20 au fost foarte, foarte apropiate. Urma deci marea finală, etapa interviurilor.

Chiar când ne pregăteam să începem seria interviurilor, care alcătuiau etapa finală, am fost anunţaţi de către unul dintre copiii calificaţi în această fază că, din motive personale, se retrage din competiţie. Regulamentul concursului era limpede: următorul clasat îi ia locul în finală. Următorul clasat era Mihai, un tânăr de 17 ani, din Galaţi. Mihai se clasase, în etapa anterioară, pe locul 21, la o diferenţă minimă de puncte de cel clasat pe locul 20. Iar punctajele celor 20, repet, erau foarte apropiate. Apoi a început seria interviurilor. Şi bucuria despre care vă vorbeam la început. Am întâlnit copii sclipitori, tineri înzestraţi care ne-au răsplătit pe deplin aşteptările. Alegerea unui câştigător, am fost tentaţi să credem, nu avea să fie lesne de împlinit. Greşeam. Vivacitate, inteligenţă vie, agerime, bună stăpânire a cuvintelor am întâlnit la toţi cei 20 de concurenţi, dar dintre toţi a existat unul care a ieşit în evidenţă într-un mod aparte. Şi, deşi este vorba de un adolescent, îndrăznesc să spun că ne-a fermecat. Evident, acesta a fost desemnat câştigător. Cum vi se pare să descoperiţi că, la un concurs dedicat limbii engleze, întâlniţi un adolescent încântător care vă vorbeşte despre clasicii ruşi pe care i-a citit cu asiduitate? Că despre cele citite poate vorbi într-o engleză fluentă, impecabilă, enunţând opinii pe care să le poată apoi argumenta inteligent şi cu o incredibilă inventivitate şi supleţe a gândirii, sprijinindu-se pe cultură generală pe care doar vârsta fragedă o face să nu se poată numi erudiţie.

Pașaport pentru Excelență

O

rice juriu poate fi oricând acuzat de subiectivism. În ceea ce ne

priveşte, dacă acest reproş va exista, suntem gata să ni-l asumăm cu bucurie. Pentru că cel pe care l-am ales este, mai mult decât învingătorul unui concurs, este răsplata aşteptărilor noastre. Cele despre care vă vorbeam la început. Fragmentul acela frumos, de Românie viitoare, despre care vă pomeneam. Cum spuneam, uneori se întâmplă lucruri minunate. Pentru că încă nu v-am spus numele câştigătorului. Numele său este Mihai Alexandru Stafie. Cel care a reuşit să ajungă în finală doar printr-o întâmplare pe care acum o putem

I

ar succesul acestei prime ediţii, ne-a încurajat, în mod firesc, la continuitate. Concurs de limba engleză care stimulează creativitatea copiilor.

Mulțumim celor care sprijină această inițiativă:

Cea de-a doua ediție a concursului Pașaport pentru excelență, demarată pe 15 noiembrie 2011, devine accesibilă pentru un număr mai mare de copii și tineri, pasionați de limba engleză și de cultura britanică și îi răsplătește cu sute de premii.

Partener principal al concursului: Mirunette International Education. Parteneri educaționali: British Council, Lewis School of English, Diverta Sponsor principal: Fischer International. Un proiect susținut de: Editura All Parteneri media: Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV, Radio Zu, Radio Romantic, Jurnalul Național, Financiarul, Revista Felicia, Terra Magazin, clopotel.ro, calificativ.ro Parteneri locali: Asociația Euroassist, Asociaţia de prietenie "Ille et Vilaine - Sibiu", English Center Constanța

Două tabere de două săptămâni în Marea Britanie, la Oxford și la Londra, în vara anului 2012, îi așteaptă pe câștigători. Înscrierile se fac, și la această ediție, pe www.pasaportpentruexcelenta.ro .

pe drept cuvânt socoti fericită.

Peste 3.700 de elevi cu vârsta între 12 și 17 ani sau înscris la prima ediție a concursului Pașaport pentru excelență

noiembrie 2011

37

Fotoreportaj

Dezbate Romania Concurs de dezbateri și oratorie pentru studenți Conceput sub forma unui concurs, proiectul „Dezbate România” încurajează cultura dezbaterii și oratoriei în rândul tinerei generații. La „Dezbate România”, tinerii din facultăti dezbat teme majore ale societății românești cu argumente pro și contra. Ipotezele propuse spre dezbatere urmăresc să valorifice creativitatea în argumentație, cunoștințele acumulate în urma educației formale, logica și retorica. Dezbaterile promovează cultura dialogului în rândul tinerilor. În cadrul fiecarei dezbateri, două echipe argumentează, susținând sau combătând ipoteza propusă de către organizatori spre dezbatere.

38

Caietele FDVDR

Fotoreportaj

“Dezbate România” promovează dezbaterile dinamice, într-un cadru non-formal, unde pertinență argumentelor se îmbină cu stilistica retoricii. Juriul este format din specialiști în comunicare și cunoscuți formatori de opinie. Totodată, juriului îi revine şi sarcina de a ghida dezbaterea astfel încât să ofere noi perspective asupra argumentării. Cei mai buni câștigă un premiu în valoare de 1.000 de euro. Ajuns deja la a treia ediție în același format, concursul se desfășoară sub forma unei serii de patru dezbateri, urmată de două semifinale și o dezbatere finală. Prima ediție a concursului s-a derulat în perioada octombrie-decembrie 2010.

noiembrie 2011

39

Copiii au talent

Concurs Copiii au talent Tinere talente la rampă Copiii trebuie încurajați să creadă în forțele proprii. Fie şi numai pentru a învăţa să comunice. La vârsta la care vocaţiile pot fi încă ascunse, ei au nevoie de șansa de a urca pe scenă și de a-și exprima talentul, într-un cadru în care să primească încurajările şi aprecierile celor din jur. Aşa a pornit ideea unui concurs pentru copiii talentaţi, lansat de Fundaţia Dan Voiculescu. Concursul se adresează tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, care au un talent, indiferent care ar fi acesta. Copiii pasionati de artele spectacolului, mai mici sau mai mari, cu toţii au acum şansa de a urca pe scenă, de a deveni cunoscuți și apreciați şi nu în ultimul rând, de a-şi transforma visul în realitate. În fața juriului, copiii își demonstreaza talentul în diferite domenii, în moduri cât mai variate și mai creative. Câștigătorii celor 12 runde din cadrul concursului se vor califica pentru finala din 1 iunie 2012.

40

Caietele FDVDR