bolile cu transmitere sexuala by bud.anamaria

Anamaria Georgeta BUD COLEGIUL TEHNIC ,,C.D. NENIȚESCU”

BOLILE CU TRANSMITERE SEXUALĂ contribuţii la prevenirea lor prin educaţia pentru sănătate a elevilor

BAIA MARE 2019 ISBN 978-973-0-30137-3

CUPRINS

ARGUMENT..........................................................................................................................3 Capitolul 1. Partea ştiinţifică............................................................................................4 1.1 Contextul şi scopul.....................................................................................................4 1.2 Educaţia sexuală formală şi informală.......................................................................5 1.3 Contextul istoric al educaţiei sexuale în şcoli............................................................6 1.4 Dezvoltarea educaţiei sexuale în şcolile din Europa..................................................8 1.5 Varietatea aranjamentelor educaţiei sexuale în Europa.........................................10 1.6 Europa în perspectivă globală.................................................................................13 1.7 Iniţiative paralele internaţionale cu privire la educaţia sexuală.............................14 1.8 Sexualitate, sănătate sexuală şi educaţie sexuală – definiţii şi concepte...............16 1.9 Argumentare pentru educaţia sexuală...................................................................21 1.10

Dezvoltarea psihologică şi sexuală a copiilor....................................................23

1.11

Principiile şi obiectivele educaţiei sexuale........................................................30

1.12

Grupurile-ţintă şi partenerii în educaţia sexuală...............................................32

1.13

Cum să predai educaţia sexuală – cadrul general.............................................33

1.14

Competenţa educatorilor.................................................................................34

1.15

Matricea educaţiei sexuale...............................................................................35

1.16

Dezvoltarea planurilor de lecţie........................................................................38

Capitolul 2. PARTEA METODICĂ....................................................................................47 2.1 CDL- Educație pentru sănătate...........................................................................................47 2.2 CDL-Sănătatea și mediul.....................................................................................................55

ARGUMENT

În ţara noastră educaţia sexuală se predă la opţionalul Educaţie pentru sănătate. Din nefericire, bolile cu transmitere sexuală (cunoscute și ca BTS sau ITS, adică „infecții cu transmitere sexuală”) au devenit comune printre adolescenți. Pentru că adolescenții sunt mai expuși riscului de a contracta unele BTS, este important să afli ce poți face pentru a te proteja. BTS sunt mai mult decât ceva care jenează, acestea sunt o problemă serioasă de sănătate. În cazul în care sunt netratate, unele BTS pot provoca daune permanente, cum ar fi infertilitatea (incapacitatea de a avea copii) și chiar moartea (în cazul HIV / SIDA). Pentru realizarea lucrării am propus două curricule în dezvoltare locală (CDL) pentru clasele IX-X având în conţinutul lor un capitol despre reproducere, boli cu transmitere sexuală şi metode de contracepţie, acestea au fost aprobate de către Consiliul de Administraţie al liceului, Inspectoratul şcolar cu avizul Spitalului de Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare. În ţara noastră din totalul de 20.000 şcoli doar 2000 au ca materie opţională Educaţia sexuală. În judeţul nostru s-a observat o creştere a numărului de îmbolnăviri în rândul adolescenţilor şi tinerilor cu boli cu transmitere sexuală. Anual 600 de adolescente sunt mame la 12-13 ani, deci este nevoie de educaţie în acest sens pentru a avea o societate cu oameni sănătoşi.

Capitolul 1 PARTEA ŞTIINŢIFICĂ

1.1 Contextul şi scopul

Această lucrare prezintă standardele recomandate pentru educaţia sexuală, programele propuse şi aprobate pentru liceu clasele IX-X, o parte de cercetare care cuprinde o analiză pe elevi, incidenţa bolilor cu transmitere sexuală, naşterile şi avorturile precum şi elevii consiliaţi în cadrul Planningului Familial pe Judeţul Maramureş, Aceste standarde oferă indicaţii cu privire la ceea ce ar trebui să ştie şi să înţeleagă copiii şi tinerii de diferite vârste, precum şi ce situaţii sau provocări ar trebui să fie capabili să depăşească la acele vârste, dar şi valorile şi atitudinile pe care ei le pot dezvolta într-o manieră satisfăcătoare, pozitivă şi sănătoasă în ceea ce priveşte sexualitatea lor. Acest document poate fi folosit pentru susţinerea, dezvoltarea sau completarea unor curricule la diferite niveluri de educaţie. În ceea ce priveşte susţinerea, poate servi la convingerea factorilor de decizie politică a importanţei introducerii educaţiei sexuale sau a lărgirii abordărilor existente. Standardele sunt un bun punct de pornire pentru un dialog asupra educaţiei sexuale cu cei care iau decizii în acest domeniu. Dacă standardele sunt folosite pentru dezvoltarea şi actualizarea acelor curricule în vigoare, documentul are nevoie să fie adaptat la nevoile şi situaţiile specifice ale ţării în cauză. Ele ajută la identificarea următorilor paşi spre o abordare holistică în educaţia sexuală şi dau ghidare specifică pentru definirea rezultatelor învăţării – o parte integrantă a oricărui curriculum.1 Acest document a fost dezvoltat ca o reacţie la nevoia pentru standarde în educaţia sexuală care a ajuns recent necesar în regiunea europeană. Mai multe ţări europene au cerut susţinere Biroului Regional WHO în vederea dezvoltării programelor de educaţie sexuală. Standardele 1

Au fost multe activităţi şi iniţiative în domeniul educaţiei sexuale. Materialele legate de diferitele aspecte ale educaţiei sexuale pot fi găsite la Bibliografie, partea C. Când un nou curriculum are nevoie sa fie dezvoltat, baza de date UNESCO şi alte rapoarte cu privire la educaţia sexuală în Europa de către BZgA şi IPPF, pot fi puncte folositoare la început, conform UNESCO HIV şi AIDS Education Clearinghouse: IPPF (2006a, 2007), Lazarus şi Liljestrand (2007) si Raportul Regional BZgAWHO pentru Europa (2006)

europene au fost construite pe baza experienţelor unor ţări europene care au o mai lungă tradiţie în furnizarea acestui tip de educaţie, combinând expertiza unor specialişti europeni din multe ţări, au devenit un cadru pentru dezvoltarea unor asemenea programe.

Nevoia pentru educaţie sexuală a fost declanşată de diverse evoluţii în timpul ultimelor decenii. Acestea includ globalizarea şi emigrarea diverselor grupuri de noi populaţii care vin din zone culturale şi religioase diferite, răspândirea rapidă a noilor mijloace de informare cum ar fi internetul şi telefoanele mobile, apariţia şi răspândirea bolii SIDA, îngrijorarea tot mai mare cu privire la abuzul asupra copiilor şi adolescenţilor, şi, nu în ultimul rând, schimbarea atitudinilor privitoare la sexualitate şi schimbarea comportamentului sexual între tineri. Aceste noi dezvoltări cer strategii efective care să-i ajute pe tineri să-şi înţeleagă propria sexualitate într-o formă sigură şi satisfăcătoare. Educaţia sexuală formalizată este capabilă să ajungă la o majoritate a grupului ţintă. Standardele europene pot fi o unealtă valoroasă atât pentru ţările mai dezvoltate, cât şi pentru cele mai puţin dezvoltate din afara Europei. Multe din aceste ţări se uită la Europa, în special, ca la o sursă valoroasă de învăţare, şi multe guverne europene şi organizaţii nonguvernamentale susţin în mod active aceste ţări în dezvoltarea educaţiei sexuale. Pentru o mai buna înţelegere a acestui document, este necesar mai întâi să discutăm ce ar însemna aceste standarde în practică, dat fiind modul în care sexualitatea umană se dezvoltă în timpul copilăriei şi a adolescenţei, şi dată fiind varietatea largă a influenţelor sociale, culturale, religioase şi de altă natură care intervin în acest proces.

1.2 Educaţia sexuală formală şi informală În timpul creşterii, copiii şi adolescenţii ajung să dobândească în mod gradat imagini, valori, atitudini şi deprinderi legate de corpul omenesc, relaţii intime şi sexualitate. Pentru aceasta, ei folosesc o gamă largă de surse ale învăţării. Cele mai importante, în mod special în stadiile mai timpurii ale dezvoltării, sunt sursele informale, inclusiv părinţii care sunt cei mai importanţi la vârstele mai fragede. Rolul specialiştilor, fie medici, pedagogi, sociologi sau psihologi, nu este pronunţat în acest proces, ceea ce este de înţeles, având în vedere faptul că asistenţa specialiştilor este căutată aproape întotdeauna doar când este o problemă: o problemă pe care doar un specialist poate ajuta să fie rezolvată.

Totuşi, un accent crescut în cultura estică asupra prevenţiei problemelor, care pătrunde din ce în ce mai mult în domeniul intimităţii şi al sexualităţii umane, a dus la cererea pentru o implicare mai activă a specialiştilor în această direcţie.

Importanţa abordării pozitive profesionale Precum s-a descris, o parte considerabilă a învăţării în domeniul sexualităţii are loc în afara sferei specialiştilor: totuşi, ei au un rol important de jucat. În mod clar, educaţia formală nu prea ‘formează’ sexualitatea umană, şi rolul educatorilor sexuali tinde să se focalizeze pe probleme (precum graviditatea nedorită şi bolile cu transmitere sexuală) şi cum pot fi acestea prevenite. Aceasta generează cu uşurinţă critici legate de faptul că abordarea lor e în mod preponderent negativă, de exemplu conexă cu problemele. Focalizarea asupra problemelor şi a riscurilor nu este întotdeauna direct proporţională cu curiozităţile, interesele, nevoile şi experienţele tinerilor, şi prin urmare, nu poate avea impactul comportamental care este intenţionat. Aceasta, la rândul ei, duce la pledare pentru o abordare pozitivă, care nu este numai mai efectiva, dar e şi mai realistă. Dezvoltarea educaţiei sexuale a fost, prin urmare, întrun fel, povestea luptei de a reconcilia nevoia pentru un rol profesional, orientat către prevenţie cu cererea pentru unul efectiv, acceptabil şi atractiv pentru tineri.

Tinerii au nevoie atât de educaţie sexuală formală cât şi informală Este important să accentuăm că tinerii au nevoie atât de educaţie sexuală formală cât şi informală. Cele două nu ar trebui să fie opuse, ele se completează una pe cealaltă. Pe de o parte, tinerii au nevoie de dragoste, spaţiu şi susţinere în mediul lor social de fiecare zi pentru a-şi dezvolta identitatea lor sexuală, şi, pe de altă parte, ei au nevoie să obţină cunoştinţe specifice, atitudini şi deprinderi, în care specialiştii au un rol important de jucat. Furnizorii cei mai importanţi ai informaţiei şi ai educaţiei sunt şcolile: cărţi educaţionale, broşuri, fluturaşi şi CD-uri, site-uri educaţionale pe internet, programe şi campanii educaţionale la radio şi televiziune, şi, în cele din urmă, furnizorii de servicii medicale. Această lucrare se focalizează pe educaţia sexuală de la şcoală, dar asta nu trebuie interpretat că şcoala e singurul mediu relevant.

1.3 Contextul istoric al educaţiei sexuale în şcoli

Apariţia ‘adolescenţei’ în contextul ‘revoluţiei sexuale’ din anii 1970’ Introducerea educaţiei sexuale în şcoli în Europa de apus a concis cu dezvoltarea şi disponibilitatea în masă a unor metode de contracepţie moderne, in special ‘pilula’ şi cu legalizarea avortului în majoritatea ţărilor în timpul anilor 1970 şi 1980. Aceste inovaţii au deschis pentru noi oportunităţi complet noi în separarea sexualităţii de reproducere. Această schimbare a declanşat o ‘revoluţie sexuală’ în jurul anului 1970 şi, în combinaţie cu alţi factori, a stimulat procesul emancipării femeilor. Valorile şi normele legate de sexualitate au început să se transforme şi comportamentul sexual a început să se schimbe, sau, cel puţin, şi-a pierdut caracterul tabu. A devenit o chestiune deschisă discuţiilor publice. Aceste procese au stimulat, de asemenea, apariţia unei faze noi, intermediare în viaţă între copilărie şi maturitate, care a devenit cunoscută ca ‘adolescenţă’. Această fază a devenit, gradat, caracterizată de o independenţă crescută faţă de părinţi, angajarea în relaţii de iubire şi contacte sexuale mai lungi înainte de căsătorie şi de locuirea împreună fără a fi căsătoriţi, şi prin amânarea căsătoriei şi a începerii formării unei familii. Se poate spune că, la începutul celui de-al treilea mileniu, tinerii din Europa au primele lor contacte sexuale în medie la vârsta de 16-18 ani. Ei au mai mulţi parteneri sexuali înainte de a se căsători (sau a locui permanent împreună) în jurul vârstei de 25 ani, şi ei au primul copil pe la vârsta de 28-30 ani2. În timpul acestei perioade, înainte să se stabilească într-o relaţie stabilă, cele două riscuri de sarcină nedorită şi boli cu transmitere sexuală sunt un aspect important atât din punct de vedere al sănătăţii individuale, cât şi publice. Atacul epidemiei SIDA din anii 1980 a introdus un risc şi mai serios, care a dus la o creştere a eforturilor de prevenţie. Alţi factori au contribuit la o focalizare mai puternică asupra sănătăţii adolescentine şi a celei sexuale. Abuzul sexual şi violenţa, tabuurile tradiţionale care au tendinţa să fie ascunse, au ieşit mai mult la suprafaţă şi au dat naştere la indignare morală şi la cereri pentru acţiuni preventive. În mod similar, sexualizarea mass-mediei şi a reclamelor a fost simţită ca influenţând în mod negative percepţiile tinerilor asupra sexualităţii, cerând anumite forme de acţiune compensatorie.

Educaţia sexuală în şcoli – ca un răspuns al societăţii la aceste schimbări sociale Toate aceste schimbări sociale fundamentale, şi anume, apariţia unui nou grup de vârstă situat între copilărie şi maturitate, cu propria cultura, comportament şi nevoi, au cerut noi răspunsuri de la societate. În domeniul sexualităţii, a cerut noi tipuri de servicii medicale, sau de adaptare a celor existente, noi informaţii şi eforturi educaţionale. Cererea pentru educaţie sexuală în a doua jumătate a secolului XX în Europa ar trebui înţeleasă din această perspectivă. 2

Conform OECD (2008). Vezi de asemenea Biroul Regional WHO din Europa (2008)

Viziuni nou-apărute, în ceea ce priveşte drepturile omului, drepturile sexuale şi rolurile acestui grup de vârstă intermediară în societate s-au adăugat la nevoia percepută pentru educaţie sexuală. Este important să notăm că acest proces a avut loc în toate ţările europene, chiar dacă unele ţări s-au adaptat la el mai devreme sau mai rapid decât altele. Educaţia sexuală, în special prin şcoli, este o componentă esenţială a acestui proces de adaptare. Motivele imediate pentru pledoarii de a introduce educaţia sexuală în şcoli s-au schimbat de-a lungul anilor de la prevenţia gravidităţii nedorite la aceea a SIDA şi alte boli cu transmitere sexuală. În plus, scandalurile de abuzuri sexuale au dat educaţiei sexuale un impuls puternic în sfera publică şi au dus la cereri pentru educaţie sexuală pentru copii. Această cerere a fost susţinută de schimbarea în percepţia copilului în general – acum perceput ca un individ3. Aceste motivaţii diferite au mers în direcţia unor perspective mai holistice asupra educaţiei sexuale. Motivaţia centrală pentru asta a devenit convingerea că tinerii ar trebui susţinuţi, întăriţi şi împuterniciţi în a-şi explora sexualitatea în moduri responsabile, sigure şi satisfăcătoare, în loc să ne focalizăm în mod principal pe chestiunile particulare şi pe ameninţări. Acest punct de vedere holistic, în care ‘sexualitatea’ este definită în termeni mai largi, nefocalizându-se în mod special pe contactul sexual, este în prezent dominantă în rândurile experţilor în sexualitate şi sănătate sexuală din Europa.

1.4 Dezvoltarea educaţiei sexuale în şcolile din Europa4

În Europa, educaţia sexuală ca şi curriculum în şcoli are o istorie de mai bine de un jumătate de secol, ceea ce este mai lung decât în orice parte a lumii. A început oficial în Suedia, unde această materie a devenit obligatorie în toate şcolile în 1955. În practică, a luat mulţi ani să se integreze materia în curriculă, deoarece dezvoltarea programelor, a manualelor şi a altor materiale educaţionale, precum şi pregătirea profesorilor, a luat câţiva ani buni.

Educaţia sexuală în Europa de apus mai devreme… În anii ‘70 şi ’80 mult mai multe ţări din Europa apuseană a adoptat educaţia sexuală, mai întâi în celelalte ţări scandinave, apoi peste tot. De exemplu, în Germania a fost introdusă 3

Copilul este astfel înţeles ca o persoană individuală cu competenţe şi nevoi specifice, printre altele, în ceea ce priveşte formele lui de manifestare a apropierii, senzualităţii şi a curiozităţii corporale. Potenţialul copilului are nevoie să fie încurajat în mod adecvat. 4 Informaţia cu privire la educaţia sexuală în şcoli este bazată în primul rând pe rapoartele SAFE, conform IPPF (2006a, 2007), Lazarus şi Liljestrand (2007).

în 1968, în Austria în 1970. În Olanda şi Elveţia, a început tot în anii ’70, totuşi, din cauza gradului mare de independenţă al şcolilor (sau cantoanelor în cazul Elveţiei), nu a devenit obligatorie imediat.5 Introducerea educaţiei sexuale în şcoli a continuat în ultima decadă a secolului XX şi în prima decadă a secolului XXI, mai întâi în Franţa, Marea Britanie şi alte ţări europene apusene, şi, gradat, mai târziu, în ţările europene din sud, Portugalia şi Spania. Chiar şi în Irlanda, unde opoziţia religioasă a fost puternică, educaţia sexuală a devenit obligatorie în şcolile primare şi gimnaziale în 2003. Doar în câteva din vechile state europene membre ale Uniunii Europene, în special în sudul Europei, nu a fost încă educaţia sexuală introdusă în şcoli.

…decât în centrul şi estul Europei În Europa centrală şi de est, dezvoltarea educaţiei sexuale a început după căderea comunismului. Înainte de asta, au fost câteva iniţiative în ţările individuale, dar, privind retrospectiv, acelea pot fi cu greu numite iniţiative cu privire la educaţie sexuală. În mare parte, ele erau iniţiative de ‘pregătire pentru căsătorie şi familie’ care negau faptul că tinerii dezvoltă gradat un interes puternic în relaţiile de iubire şi, în particular, ei pot fi activi sexual înainte de căsătorie. Pregătirea pentru sexualitate nu a prea fost o chestiune. În consecinţă, ţările europene centrale şi estice au început cu educaţia sexuală, aşa cum este ea înţeleasă şi practicată în majoritatea ţărilor, cu 20 sau 30 de ani mai târziu decât în apusul Europei. Doar în unele din ele, în special în Republica Cehă şi Estonia, s-a făcut un început serios în dezvoltarea stilurilor moderne de educaţie sexuală, ca fiind diferită de educaţia sexuală din familie. În alte câteva ţări europene centrale şi estice, această dezvoltare a fost încetinită recent din cauza apariţiei fundamentalismului (politic, cultural şi religios) în diferite sfere politice.

Niciun schimb de standarde şi politici între ţări A fost în mod izbitor de puţina influenţă reciprocă între ţările europene în dezvoltarea educaţiei sexuale, a politicilor, curriculei sau a standardelor. Este probabil rezultatul barierei de limbă, documentele au fost rar traduse şi publicate în reviste internaţionale. Acelaşi lucru se aplică şi cercetărilor în domeniu. Cercetarea nevoilor educaţionale ale tinerilor sau a calităţii şi eficienţei programelor educaţionale a fost condusă în primul rând pentru scopuri naţionale şi publicată în limbile naţionale, mai degrabă decât să se adauge la corpul de cunoştinţe ştiinţific internaţional. Prin urmare, nu este foarte surprinzător ca în majoritatea prezentărilor generale ale studiilor de evaluare a impactului educaţiei sexuale, conţinute în Ghidul tehnicinternaţional 5

În Olanda nu a devenit niciodata obligatorie, iar în Elveţia a făcut asta doua decenii mai târziu dupa ce a început epidemia SIDA.

asupra educaţieisexuale al UNESCO, doar 11 studii din ‘alte ţări dezvoltate’ pot fi incluse, spre deosebire de cele 47 studii din Statele Unite ale Americii. Majoritatea acelor 11 studii au fost din Marea Britanie, şi doar câteva au devenit din celelalte ţări europene combinate. Aceasta poate crea cu uşurinţă impresia falsă a lipsei de interes în studiile de educaţie sexuală în Europa – ceea ce, cum am explicat mai sus, - ar fi o neînţelegere.6 Europa are multă experienţă şi are, probabil, baze de date bine documentate naţionale. Acestea ar trebui făcute accesibile printr-o publicare mai sistematică a studiilor şi rezultatelor la nivel internaţional.

1.5 Varietatea aranjamentelor educaţiei sexuale în Europa

Felul în care standardele din aceasta lucrare pot fi folosite depinde în mare parte de cum este organizată şi furnizată educaţia sexuală. Aceasta variază foarte mult de la un capăt la altul al Europei. Unele informaţii cu privire la această variaţie şi contextul ei, este, prin urmare, indispensabilă pentru a înţelege cu adevărat şi a aprecia standardele.

Conceptul larg de educaţie sexuală – începută timpuriu Vârsta la care începe educaţia sexuală diferă de la un capăt la altul el Europei. Conform raportului SAFE7, variază între vârsta de 5 ani în Portugalia şi 14 ani în Spania, Italia şi Cipru. O privire mai îndeaproape va arăta, totuşi, că diferenţele nu sunt atât de mari cum ar părea la prima vedere. Ele au de-a face cu ceea ce înţelegem prin educaţie sexuală. În această lucrare este folosita o definiţie mai largă care include nu numai aspecte fizice, emoţionale şi de interacţiune ale sexualităţii şi contactelor sexuale, dar şi o varietate de alte aspecte, cum ar fi prietenia sau sentimente de siguranţă, încredere şi atracţie. Dacă este folosit acest concept mai larg, devine de înţeles că în mai multe ţări educaţia sexuală începe la nivel de şcoală primară. Unde începe în mod oficial la nivel gimnazial de obicei se foloseşte o definiţie mai restrânsă a contactelor sexuale. În această lucrare, s-a decis, în mod deliberat, utilizarea unei abordări în care educaţia sexuală începe din naştere. Din naştere, bebeluşii învaţă valoarea şi plăcerea contactului fizic, a căldurii şi a intimităţii. Curând după aceea, ei învaţă ce este ‘curat’ şi ce este ‘murdar’. Mai târziu, ei învaţă diferenţele dintre un bărbat şi o femeie şi dintre cei apropiaţi şi străini. Ideea

6 7

Conform UNESCO (2009a) Vezi de asemenea Capitolul 1.5 Europa într-o perspectivă globală.

este că, încă de la naştere, părinţii trimit mesaje copiilor lor în legătura cu corpul uman şi intimitatea. Cu alte cuvinte, ei se angajează în educaţie sexuală.

Educaţia sexuală are nevoie să fie corespunzătoare vârstei Termenul ‘corespunzătoare vârstei’ este important în acest context. Este, de fapt, mai corect să folosim termenul ‘ corespunzătoare dezvoltării’, deoarece nu toţi copiii se dezvoltă în acelaşi ritm. Cu toate acestea, termenul corespunzătoare vârstei a fost ales să fie folosit aici. Termenul se referă la o dezvoltare gradată a ceea ce înseamnă interes, ceea ce e relevant, şi cât de detaliat este nevoie la o anumită vârstă sau fază a dezvoltării. Un copil de patru ani poate întreba de unde vin copiii şi răspunsul ‘din burtica lui mami’ este de obicei un răspuns suficient şi corespunde vârstei. Acelaşi copil poate mai târziu să înceapă să se întrebe: ‘Cum a ajuns bebeluşul în burtica lui mami?’şi la acea vârstă alt răspuns va fi corespunzător. Ceea ce nu este corespunzător este ‘eşti prea mic pentru asta!’ Prin urmare, aceleaşi subiecte din educaţia sexuală trebuie reluate la vârste diferite, cu cât avansează, ele trebuie explorate mai cuprinzător.

Educaţia sexuală ca şi materie de curriculum pluridisciplinar Materia de curriculum care furnizează educaţia sexuală, precum şi bagajul educaţional al profesorului care e responsabil, de asemenea, variază de-a lungul Europei. Câteodată educaţia sexuală este o materie de sine stătătoare, dar, în mod obişnuit, este integrată în alte materii. Biologia pare a fi cea mai evidentă, dar, în funcţie de ţară, tipul de şcoală şi alte condiţii, educaţia sexuală poate fi furnizată cu educaţia civică, orientare socială, deprinderi sociale, sănătate, filosofie, religie, limbă sau educaţie fizică. Materia de bază şi pregătirea profesorului influenţează conţinutul şi metodele folosite. Focalizarea tinde să fie pe aspectele fizice când educaţia sexuală e furnizată cu biologia sau în contextul sănătăţii, în timp ce cu materiile umane, se acordă o mai mare atenţie problemelor sociale, morale şi de interacţiune. O bună abordare, care ar garanta o acoperire mai holistică, este a aduce diferite aspecte sub responsabilitatea unor profesori diferiţi, făcându-l o materie pluridisciplinară. 8 Experienţa a arătat că, este mai important în aceste cazuri, să fie un profesor responsabil pentru coordonarea generală a diferitelor materiale. O altă abordare folosită în mod obişnuit este de a aduce specialişti din afara şcolii care să se ocupe de probleme specifice. Aceştia pot fi doctori, asistente, moaşe, psihologi sau sociologi, care au experienţă în educaţie sexuală. Organizaţiile 8

În Franţa, de exemplu, educaţia sexuală este predată de o varietate de profesori diferiţi.

nonguvernamentale care se ocupă de sănătatea sexuală sau servicii medicale specializate în tineret sunt de asemenea folosite în acest scop. În unele ţări, precum Suedia sau Estonia, copiii primesc o parte din educaţia sexuală în centre de sănătate pentru tineret din vecinătate. Se presupune că asta deschide calea pentru accesul lor viitor la aceste centre şi încurajează participarea. Faptul că educaţia sexuală şi a relaţiilor sexuale a devenit obligatorie ca materie pentru curriculum este un aspect important, deoarece – după cum o arată experienţa – atenţia care i se acordă, scade dacă dispare factorul obligatoriu. Pe de altă parte, făcând-o obligatorie, nu duce automat la o bună calitate şi la o educaţie holistică. Mai e nevoie de un proces de jos în sus, în care profesorii sunt motivaţi, instruiţi şi susţinuţi. Tendinţa în Europa în ultimele decenii a fost să facă educaţia sexuală obligatorie, fără să dea părinţilor opţiunea de a renunţa şi a-şi retrage copiii de la ore, dacă au obiecţii serioase cu privire la conţinutul curriculumului. În practică, părinţii (inclusiv cei din populaţiile minoritare) sunt cel mai adesea susţinători ai educaţiei sexuale în şcoli, deoarece ei înşişi nu vor să îşi asume sarcina asta sau se simt prea jenaţi să o abordeze. Este important să notăm aici ca educaţia sexuală este foarte rar subiect pentru examen, deşi unele elemente din ea pot fi, dat fiind că e integrată într-o materie obligatorie precum biologia. Totuşi, pentru ca ea să primească suficientă atenţie, e important să fie subiect pentru examen. Pentru dezvoltarea curriculumului, este folositor să se organizeze o formă de colaborare cu părinţii, nu numai pentru a-şi asigura susţinerea necesară din partea lor, dar, de asemenea, pentru a garanta o potrivire optimă între rolul informal al părinţilor şi cel formal al şcolii. În cel puţin o ţară europeană (Austria), această cooperare este cerută în mod oficial. Dar şcoala nu este singura instituţie care poate juca un rol important în acest domeniu. Multe alte organizaţii care au contact direct cu copiii şi cu tinerii, precum şi mass-media, poate furniza contribuţii folositoare. În cele din urmă, gradul de descentralizare al autorităţilor în dezvoltarea şi implementarea unor curricule educaţionale, inclusiv cele legate de educaţia sexuală, diferă. În consecinţă, realizarea educaţiei sexuale poate varia foarte mult de la o ţară la alta. Într-o ţară precum Suedia, de exemplu, cu o tradiţie puternică a autorităţii educaţionale centralizate, curriculumul este decis la nivel central. În alte ţări cu cultură similară, cum ar fi Danemarca şi Olanda, totuşi, asemenea decizii sunt luate de autorităţile şcolare locale sau individuale.

1.6 Europa în perspectivă globală

Analiza internaţională făcută de UNESCO asupra studiilor de evaluare a programelor de educaţie sexuală include un inventar al programelor care indică faptul că aceste programe sunt implementate în zilele noastre atât în ţări dezvoltate, cât şi în ţări în curs de dezvoltare. 9 Mai multe programe în ţările în curs de dezvoltare au fost inspirate şi asistate de cele din ţările dezvoltate, în special de Statele Unite ale Americii şi Europa apuseană.

Trei categorii de programe Din perspectivă istorică globală, programele pentru educaţie sexuală pot fi grupate în trei categorii. 1. Programe care se focalizează în mod primar sau exclusiv pe abţinerea de la relaţii sexuale înainte de căsătorie, cunoscute ca programe ‘cum să spui nu’ şi ‘doar abstinenţă’ (Tipul 1) 2. Programe care includ abstinenţa ca şi opţiune, dar acordă atenţie contracepţiei şi practicării sexului în siguranţă. Aceste programe sunt numite adesea ‘educaţie sexuală cuprinzătoare’, în comparaţie cu ‘doar abstinenţă’ (Tipul 2) 3. Programele care include elementele de la tipul 2, dar le pun într-operspectivă mai largă a evoluţiei şi dezvoltării sexuale personale. Ele suntnumite în această lucrare ‘educaţie sexuală holistică’ (Tipul 3) Programele de la primul tip au fost puternic promovate şi susţinute de administraţia republicană a Statelor Unite în ultimul deceniu, şi într-o oarecare formă, ele au influenţat dezvoltarea şi în alte părţi, în special în ţări în curs de dezvoltare din estul Europei. Programele din a doua categorie au fost dezvoltate ca o reacţie la abordarea ‘doar abstinenţă’. Un studiu amplu comparativ al rezultatelor programelor din prima şi a doua categorie în Statele Unite ale Americii a indicat că programele ‘doar abstinenţă’ nu au efecte pozitive asupra comportamentului sexual sau asupra riscului de graviditate juvenilă, în timp ce programele cuprinzătoare au asemenea efecte.10 Graniţele între primul şi al doilea tip de programe nu sunt strict delimitate şi depind, în mare parte, de definiţie. 9

Conform UNESCO ş.a. (2009a), p.13 Conform Kohler ş.a. (2008).

Din nefericire, în Statele Unite ale Americii, sunt aproape doar programe din prima şi a doua categorie, în timp ce, în Europa apuseană, predomină programele din a treia categorie. Literatura internaţională asupra educaţiei sexuale este, prin definiţie, în limba engleză, dar majoritatea documentelor despre educaţia sexuală în Europa, fie că sunt ghiduri, manuale, materiale pentru predare sau chiar rapoarte de evaluare, sunt în limbile europene naţionale. Deoarece acestea sunt, de obicei, inaccesibile, cititorilor internaţionali, se creeză falsa impresie ca programele în limba engleză, majoritatea provenind din Statele Unite ale Americii, sunt aproape singurele care există. Este important să atragem atenţia, în acest moment, asupra faptului că programele de tip 3 pornesc de la o filosofie care e diferita de primele doua tipuri. Primele două au tendinţa de a fi mai orientate către rezultate tangibile, focalizându-se, în special, pe rezultate comportamentale. Întrebări importante din evaluarea tipurilor 1 şi 2 includ: ‘Acest program întârzie vârsta primului contact sexual?’, ‘Reduce el numărul de parteneri sexuali?’ sau chiar ‘ Reduce frecvenţa contactelor sexuale?’. În Europa, educaţia sexuală are pe primul loc orientarea spre creştere personală, în timp ce, în Statele Unite ale Americii, se focalizează, în primul rând, pe rezolvarea problemelor şi pe prevenire. Există o mare varietate de motive istorice, sociale şi culturale care generează această diferenţă fundamentală, dar ele nu pot fi discutate în acest context. Ce este important de reţinut este faptul că, în Europa apuseană, sexualitatea, aşa cum apare şi se dezvoltă în timpul adolescenţei, nu este percepută ca o ameninţare sau ca o problemă, ci ca o sursă valoroasă de îmbogăţire personală.

1.7 Iniţiative paralele internaţionale cu privire la educaţia sexuală

Prezenta lucrare recomandând standarde europene pentru educaţia sexuală completează alte iniţiative de la nivel european şi mondial care promovează educaţie sexuală de bună calitate. În 2001, a fost publicată Strategia regională europeană asupra sănătăţii sexuale şi reproducătoare, de către WHO.11 Această strategie pe 10 ani a îndemnat Statele Membre Europene să informeze şi să educe adolescenţii asupra tuturor aspectelor legate de sexualitate şi reproducere şi să-i asiste în dezvoltarea unor deprinderi pe viaţă de care au nevoie ca să se descurce în viaţă cu aceste chestiuni într-o manieră responsabilă şi satisfăcătoare. Acest studiu

Conform Biroului Regional WHO pentru Europa (1999/2001)

a cerut cadruri legislative pentru a revizui legile şi politicile, pentru a asigura că ele facilitează acces egal la o educaţie sănătoasă despre sexualitate şi reproducere. În noiembrie 2006, BZgA şi Biroul Regional WHO pentru Europa au organizat o conferinţă europeană despre Educaţia sexuală pentru tineri într-oEuropă pluriculturală în Koln. Această conferinţă a oferit un forum celor peste o sută de experţi din 26 ţări pentru a prezenta şi discuta strategiile despre educaţia sexuală naţională şi iniţiativele care au avut succes. Ea a încurajat crearea unei reţele de colaborare în acest domeniu între regiunile Europei. În pregătirea pentru conferinţă, un set de Documente naţionale despre educaţia sexuală a tineretului în Europa12 fusese pregătit ca o primă încercare de a colecta şi a integra experienţele în educaţia sexuală în 16 ţări europene. Aceste standarde semnifică un nou pas în dezvoltarea educaţiei sexuale în Europa. Aproape simultan cu conferinţa din Koln, primele rezultate ale ‘Proiectului SAFE’13 au fost făcute cunoscute. Acest proiect, care a început în 2005, a fost o iniţiativă a Reţelei Europene IPPF14 şi a celor 16 membri asociaţi, împreună cu Universitatea Lund din Suedia şi Biroul Regional WHO pentru Europa. A fost susţinut financiar de către Conducerea Comisiei Europene pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului. Acest parteneriat caută să promoveze sănătatea sexuală şi reproductivă şi drepturile tineretului în Europa. Acest proiect extins şi inovator a rezultat în trei rapoarte principale15, unul din ele fiind Ghid de referinţe asupra politicilor şi practicilor de educaţie sexuală în Europa, care a fost folosit în această introducere. Una din recomandările din raport era să se asigure că educaţia sexuală cuprinzătoare este o materie obligatorie atât pentru şcoala primară, cât şi pentru cea gimnazială, cu un set minim de standarde şi obiective de învăţare.16 Standardele educaţiei sexuale, deşi sunt planificate independent, completează rezultatele proiectului SAFE. În 2009, UNESCO (împreună cu alte organizaţii UN) a publicat Ghid tehnic asupra educaţiei sexuale în două volume.17 A existat un schimb de informaţii, experienţe şi păreri cu autorii acestor ghiduri, dar numai în a doua fază a dezvoltării standardelor curente. Cele două documente se suprapun parţial, dar documentul UNESCO prezintă recomandări globale, în timp ce aceste standarde au un specific regional. În 2009, Consiliul Demografic a publicat un manual despre educaţie sexuală intitulat: Este un singur curriculum. Ghiduri şi activităţi pentru o abordare unificată asupra sexualităţii, genului, SIDA, şi educaţia pentru drepturile omului. Aceste ghiduri au fost dezvoltate de o 12

BZgA/Biroul Regional WHO pentru Europa (2006). SAFE – Sexual Awareness for Europe (Conştientizare sexuală pentru Europa). 14 IPPF – International Professional Practices Framework (Cadrul internaţional de practice profesionale). 15 Conform IPPF (2006a, 2007, Lazarus & Liljestrand 2007). 16 PPF (2007), p. 18. 17 UNESCO (2009a, 2009b). 13

echipă cuprinzând mai multe organizaţii nonguvernamentale, inclusiv IPPF.18 Ultimul deceniu a produs un număr de iniţiative în direcţia educaţiei sexuale. Acesta are rolul de a umple un gol specific în Europa, în timp ce construim pe publicaţii precedente sau care există în paralel.

1.8 Sexualitate, sănătate sexuală şi educaţie sexuală – definiţii şi concepte Conceptele de sex, sexualitate, sănătate sexuală şi drepturi, şi alte concepte legate de ele în mod direct sunt, într-o oarecare formă, interpretate diferit în diferite ţări şi culturi. Dacă sunt traduse în alte limbi, ele pot fi, din nou, înţelese diferit. În ianuarie 2002, Organizaţia Mondială a Sănătăţii au avut o întâlnire de consultare tehnică ca parte a unei iniţiative mai cuprinzătoare care urmărea să definească unele din aceste concepte, deoarece nu existau definiţii acceptate în mod internaţional.19 Aceasta a dus la crearea unor definiţii ale sexului, sexualităţii, sănătăţii sexuale şi a drepturilor sexuale cu care să se poată lucra. Deşi aceste definiţii nu au devenit încă definiţii oficiale ale WHO, ele sunt valabile pe site-ul organizaţiei, şi devin folosite din ce în ce mai mult. În această lucrare ele sunt folosite ca definiţii în lucru. Sex se referă la caracteristicile biologice care definesc oamenii în general ca şi bărbaţi şi femei, deşi în limbaj comun, acest cuvânt este adesea interpretat ca referindu-se la activitatea sexuală. Sexualitatea – este un concept larg, definit astfel:sSexualitatea umană este o parte naturală a dezvoltării umane prin fiecare etapă a vieţii şi include componente fizice, psihologice şi sociale. (…)20 O definiţie mai cuprinzătoare sugerată de WHO este următoarea. Sexualitatea este un aspect central al fiinţei umane de-a lungul vieţii şi conţine sexul, identitatea sexuală şi roluri, orientarea sexuală, erotismul, plăcerea, intimitatea şi reproducerea. Sexualitatea este experimentată şi exprimată în gânduri, fantezii, dorinţe, credinţe, atitudini, valori, comportamente, practici, roluri şi relaţii. În timp ce sexualitatea poate include toate aceste dimensiuni, nu toate ajung întotdeauna experimentate sau exprimate. Sexualitatea este influenţată de interacţiunea dintre factorii biologici, psihologici, sociali, economici, politici, etici, legali, istorici, religioşi şi spirituali.21

Conform Consiliului Demografic (2009). WHO (World Health Organization – Organizaţia Mondiala a Sănătăţii) (2006). 20 Biroul Regional WHO pentru Europa (1999/2001) p. 13. 21 WHO (2006), p.10. 19

Pentru multe motive, această definiţie este foarte utilă. Accentuează ideea că sexualitatea este centrală fiinţei umane, ea nu este limitată la un anumite grup de vârsta, este în strânsă legătură cu genul, include diferite orientări sexuale, şi este mai largă decât reproducerea. Ea face, de asemenea, clară ideea că sexualitatea conţine mai mult decât doar componentele comportamentale şi că poate varia considerabil, depinzând de o gamă variată de influenţe. Definiţia indică indirect că educaţia sexuală ar trebui, de asemenea, interpretată ca acoperind o zonă mai extinsă şi mai diversă decât ‘educaţia comportamentului sexual’, cu care este, din nefericire, de multe ori, confundată. Sănătatea sexuală a fost iniţial definită de WHO într-o întâlnire tehnică din 1972 precum urmează: Sănătatea sexuală este integrarea aspectelor somatice, emoţionale, intelectuale şi sociale ale fiinţei sexuale în moduri care fac posibile îmbogăţirea pozitivă şi sporirea personalităţii, a comunicării şi a iubirii. Deşi această definiţie este mai degrabă depăşită, ea este folosită adesea. În timpul consultării tehnice a lui WHO din 2002, s-a căzut de acord asupra unei noi definiţii a sănătăţii sexuale. Această nouă încercare de definire din 2002 este următoarea: Sănătatea sexuală este o stare a fiinţei fizice, emoţionale, mentale şi sociale legate de sexualitate; ea nu înseamnă doar absenţa unei boli, disfuncţii sau infirmităţi. Sănătatea sexuală cere o abordare pozitivă şi plină de respect faţă de sexualitate şi relaţiile sexuale, precum şi posibilitatea de a avea experienţe sexuale plăcute şi sigure, fără forţare, discriminare sau violenţă. Pentru ca sănătatea sexuală să fie atinsă şi menţinută, drepturile sexuale ale tuturor persoanelor trebuie respectate, protejate şi împlinite.22 Această schiţă de definiţie accentuează nu numai nevoia unei abordări pozitive, aspectul esenţial al plăcerii, dar şi noţiunea că sănătatea sexuală cuprinde nu numai aspecte fizice, ci şi emoţionale, mentale şi sociale. Ea, de asemenea, atenţionează utilizatorul asupra potenţialelor elemente negative, şi pentru prima dată, menţionează existenţa ‘drepturilor sexuale’ – două chestiuni care au fost aproape absente în definiţia din 1972. În plus, aceste elemente potenţial negative nu sunt focalizate doar asupra cazurilor de SIDA cum apare în literatura de specialitate. Pe scurt, este o definiţie echilibrată. Sănătatea sexuală este una din cele cinci aspecte de bază ale strategiei mondiale pentru sănătatea reproducătoare ale WHO aprobate la întâlnirea din 2004.23

22 23

WHO (2006), p. 10 WHO (2004), p. 21.

Ar trebui accentuat faptul că WHO a definit ‘sănătatea’ încă de la începutul anilor ’50 într-o manieră largă şi pozitivă, referindu-se la ea ca ‘potenţial uman’, nu doar ca absenţă a bolii, şi incluzând aspecte nu numai fizice, ci şi emoţionale, mentale, sociale şi de alt gen. Pentru aceste motive din urmă, se remarcă faptul că definiţiile WHO sunt acceptabile şi puncte de pornire folositoare în discuţiile despre educaţia sexuală. Astfel, în această lucrare termenul ‘sănătate sexuală’ este folosit, dar el include şi noţiune de ‘bunăstare sexuală’. Sănătatea sexuală nu este influenţată numai de factori personali, dar şi de factori sociali şi culturali. Drepturile sexuale – conţin în mod special dreptul la informaţie şi la educaţie. Precum s-a menţionat mai devreme, întâlnirea WHO din 2002 a adus o variantă de definiţie a drepturilor sexuale, care este următoarea: Drepturile sexuale conţin drepturile omului care sunt recunoscute deja în legile naţionale, internaţionale şi alte declaraţii unanime. Ele include dreptul tuturor indivizilor, libertatea faţă de constrângeri, discriminare şi violenţă, dreptul la: 

Cel mai înalt standard ce se poate atinge de sănătate sexuală, inclusiv acces la servicii medicale şi de îngrijire;



A căuta, a primi şi a împărtăşi informaţii legate de sexualitate;



Educaţie sexuală;



Respect pentru integritatea corporală;



Alegerea partenerilor;



Decizia de a fi activi sexual sau nu;



Relaţii sexuale consimţite;



Căsătorie liber consimţită;



Decizia dacă să aibă copii sau nu, şi când;



Să urmeze o viaţă sexuală satisfăcătoare, plăcută şi sigură.

Exersarea responsabilă a drepturilor omului cere ca toţi indivizii să respecte drepturile celorlalţi.24 Deşi aceasta este doar o definiţie, este folosită ca punct de plecare în această lucrare, deoarece elementele incluse în ea au o bază de susţinere largă pe tot cuprinsul Europei. În plus, este 24

WHO (200) p. 10

important de reţinut că în această definiţie dreptul la informare şi la educaţie este inclus în mod explicit. O observaţie e necesară aici, totuşi. În mod clar, unele din drepturile menţionate aici au ca punct de referinţă adulţii. Asta înseamnă că nu toate drepturile sunt în mod automat aplicate copiilor şi adolescenţilor. De exemplu, este clar că aspecte precum căsătoria consimţită sau dreptul de a decide aducerea pe lume a copiilor nu se aplică, încă, adolescenţilor sau copiilor. Dreptul copilului la informare a fost recunoscut în Convenţia asupra drepturilor copilului a ONU, care a fost concepută în 1989 şi de atunci a fost acceptată de majoritatea statelor. Aceasta declară, în mod clar, dreptul la libertatea de expresie şi libertatea de a căuta, a primi şi a împărtăşi informaţii şi idei de toate genurile (articol 13); articolul 19 se referă la obligaţia naţiunilor de a furniza copiilor măsuri educaţionale menite să-i protejeze, printre altele, de abuzul sexual.25 O scurtă digresiune: ‘Intimitatea cetăţenească’ În acest context, este folositor să introducem conceptul de ‘intimitate cetăţenească’, care se referă la drepturile sexuale din perspectiva ştiinţelor sociale. Cercetătorii în ştiinţe sociale şi studii sexuale cer stabilirea unei negocieri morale ca şi moralitate sexuală valabilă astăzi. Esenţa acestei moralităţi este aceea că aceste aspecte trebuie negociate în spiritual consimţământului reciproc al participanţilor mature care sunt egali în statut, drepturi şi putere. O condiţie prealabilă pentru aceasta este ca toţi participanţii să înţeleagă acelaşi lucru pentru conceptul de ‘consimţământ’ şi să devină conştienţi de consecinţele acţiunilor lor – în special în contextul comportamentului relaţional şi sexual. Presupunând că această condiţie prealabilă este împlinită, putem folosi conceptul de ‘intimitate cetăţenească’. Acesta este un concept sociologic descriind realizarea drepturilor civile într-o societate civilă. El este bazat pe principiul negocierii morale. În afară de sexualitate, el acoperă preferinţele sexuale, orientarea sexuală, diferitele forme de masculinitate şi feminitate, formele variate de relaţii şi modurile variate în care părinţii şi copiii trăiesc împreună. Astfel termenul de intimitate se suprapune destul de mult cu înţelegerea largă a sexualităţii propusă în această lucrare. Intimitatea cetăţenească se focalizează pe egalitatea dintre statutul economic şi social al indivizilor, care menţin autonomia în vieţile lor prin respectarea libertăţii celorlalţi.26 Cererile pe care intimitatea cetăţenească le are de la individ sunt reflectate la nivel social de drepturile omului şi drepturile sexuale. A avea aceste drepturi înseamnă respect şi o 25 26

ONU (1989). Plummer (2001), Schimdt (2004), Weeks (1998).

realizare permanentă a drepturilor la egalitate între sexe şi autonomie sexuală pentru individ, libertatea faţă de constrângere şi exploatare. Aceste drepturi împuterniceşte individul faţă de intruziuni din partea familiei sau a societăţii. Recunoscând şi luând în considerare drepturile sexuale este esenţial să promovăm, protejăm şi drepturile celorlalţi în egală măsură.27 Sarcina unei politici centralizate educaţionale legate de drepturile sexuale este, prin urmare, să accentueze importanţa predării şi promovării în familie, în şcoli, în instituţiile de instruire, a unor deprinderi şi abilităţi specifice pentru a învăţa şi promova gândirea critică. Acestea vor face capabili copiii şi tinerii – adulţii de mâine – să înfrunte provocările şi să consimtă la negocieri cu partenerii. Ei trebuie, de asemenea, să fie capabili să îşi exprime sentimentele, gândurile şi acţiunile în cuvinte şi să reflecte asupra lor. Educaţia sexuală holistică şi care e corespunzătoare vârstei este pregătită să înveţe şi să ofere reflecţie asupra conţinutului pentru a obţine deprinderile necesare. Recent, IPPF, organizaţia nonguvernamentală directoare în domeniul sănătăţii sexuale şi reproducătoare, a adoptat o Declaraţie a drepturilor sexuale.28Această declaraţie, care se bazează pe drepturile acceptate la nivel internaţional, are o structură similară unui document acceptat deja în unanimitate Harta IPPF a drepturilor sexuale şi reproducătoare.29Această declaraţie include dreptul la informare şi la educaţie.30 Asociaţia mondială pentru sănătate sexuală a publicat o declaraţie asupra sănătăţii sexuale în 2008, acest document recunoaşte, de asemenea, drepturile sexuale ca fiind esenţiale pentru obţinerea unei sănătăţi sexuale pentru toţi.31 Bazându-ne pe evaluarea definiţiilor şi a documentelor mai sus-menţionate, şi ghidaţi de abordarea pozitivă şi holistică care stă la baza acestor standarde, educaţia sexuală în această lucrare este înţeleasă, după cum urmează. Educaţia sexuală înseamnă a învăţa despre aspectele cognitive, emoţionale, sociale, relaţionale, şi fizice ale sexualităţii. Educaţia sexuală începe devreme în copilărie şi progresează prin adolescenţă şi maturitate. Pentru copii şi tineri, ea urmăreşte să susţină şi să protejeze dezvoltarea sexuală.

WHO (200) şi IPPF (2008), p. 10-11. IPPF (2008). 29 IPPF (1996). 30 IPPF (2008). 31 Asociaşia Mondială pentru Sănătate Sexuală (2008). 28

Ea echipează şi împuterniceşte copiii şi tinerii în mod gradat cu informaţii, deprinderi şi posibile valori pentru a înţelege şi a se bucura de propria sexualitate, pentru a avea relaţii sigure şi împlinitoare şi pentru a accepta responsabilitatea pentru propria lor sănătate sexuală şi pentru bunăstarea lor şi a celorlalţi. Ea le oferă abilitatea de a face alegeri care să le îmbunătăţească tuturor calitatea vieţii şi contribuie la o societate dreaptă şi compasivă. Toţi copiii şi tinerii au dreptul să aibă acces la o educaţie sexuală corespunzătoare vârstei lor. În această definiţie, focalizarea principală este pe sexualitate ca potenţial uman şi ca sursă de plăcere şi satisfacţie. Nevoia, clar recunoscută pentru cunoştinţe şi deprinderi obţinute pentru a preveni bolile sexuale, vine pe locul doi în această abordare posibilă. Prin urmare, educaţia sexuală ar trebui bazată pe drepturile omului acceptate internaţional, in special, dreptul de a şti, care întrece prevenirea bolilor. Alte definiţii ale educaţiei sexuale furnizate de UNESCO şi IPPF Educaţia sexuală cuprinzătoare caută să echipeze tinerii cu cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi valori de care au nevoie să îşi determine şi să se bucure de propria sexualitate – fizic, emoţional, individual şi în relaţii. Vede sexualitatea în mod holistic şi în contextul dezvoltării emoţionale şi sociale. Recunoaşte că informaţia singură nu e de ajuns. Tinerii au nevoie de oportunităţi de a obţine deprinderi esenţiale pentru viaţă şi să-şi dezvolte atitudini şi valori pozitive.32 În Ghidul tehnic internaţional asupra educaţiei sexuale dezvoltat în ultima vreme de UNESCO şi ONU, educaţia sexuală a fost descrisă astfel: Educaţia sexuală este definită ca o abordare relevantă cultural şi conform vârstei în care se învaţă despre sex şi relaţii prin furnizarea unor informaţii realiste, precise din punct de vedere ştiinţific, şi lipsite de prejudecăţi. Educaţia sexuală furnizează oportunităţi de a explora valorile şi atitudinile proprii şi de a construi deprinderi cu privire la comunicare, luarea de decizii, reducerea riscului şi alte aspecte ale sexualităţii.33

1.9 Argumentare pentru educaţia sexuală.Consideraţii de bază cu privire la educaţia sexuală Sexualitatea este o parte centrală a fiinţei umane Toţi oamenii se nasc ca şi fiinţe sexuale, şi trebuie să îşi dezvolte potenţialul sexual întrun fel sau altul. Educaţia sexuală ajută să pregătească tinerii pentru viaţă, în general, în special

32 33

IPPF (2006a), p.6. UNESCO (2009a), p. 2.

prin construirea şi menţinerea unor relaţii satisfăcătoare, şi ea contribuie la o dezvoltare pozitivă a personalităţii şi a autodeterminării. Oamenii au dreptul să fie informaţi. Convenţia ONU asupra drepturilor copilului,34 stipulează clar dreptul la informare şi obligaţia statului de a furniza copiilor măsuri educaţionale. Drepturile sexuale ca drepturi ale omului legate de sexualitate oferă alt cadru care cuprinde dreptul pentru toţi de a avea acces la educaţie sexuală. Articolul 8 al Declaraţiei IPPF spune: Dreptul la educaţie şi la informare: toţi indivizii, fără discriminare, au dreptul la educaţie şi la informare în general şi la o ecuaţie sexuală cuprinzătoare şi la toate informaţiile necesare şi folositoare pentru a-şi exercita pe deplin cetăţenia şi egalitatea atât în domeniul privat, cât şi în cel public şi politic.35 Drepturile omului sunt principiul de bază care ghidează strategia pentru sănătate reproducătoare a WHO pentru a accelera progresul spre obţinerea unor scopuri internaţionale cu privire la dezvoltare şi alte ţinte36 unde promovarea sănătăţii sexuale este una din cele cinci aspecte centrale. Asociaţia mondială pentru sănătate sexuală înţelege drepturile sexuale în mod egal ca şi o componentă integrantă a drepturilor omului de bază şi, prin urmare, este absolută şi universală.37 În publicaţia sa mai recentă intitulată Sănătatea sexuală pentru mileniu,38 Asociaţia pune în discuţie ideea că sănătatea sexuală are nevoie să fie promovată ca o strategie esenţială în atingerea scopurilor pentru dezvoltarea mileniului (MDGs). În acest context, 8 scopuri sunt identificate, din care patru se referă la accesul universal la o educaţie sexuală cuprinzătoare şi informare. Sănătatea sexuală poate fi atinsă doar dacă toţi oamenii, inclusiv tinerii, au acces la o educaţie sexuală universală, la informaţii şi la servicii de-a lungul vieţii lor.39Teama că educaţia sexuală poate duce la o activitate sexuală mai timpurie şi mai intensă nu e justificată, după cum arată rezultatele cercetărilor.40 Educaţia sexuală informală nu mai este adecvată pentru societatea modernă 34

ONU (1989). IPPF (2008) vezi de asemenea Cap. 2. 36 WHO (2004), p.21. 37 Asociaţia mondială pentru sănătate sexuală (1999). 38 Conform Asociaţiei mondiale pentru sănătate sexuală (2008), p.2. 39 Asociaţia mondială pentru sănătate sexuală (2008), pp. 4-5. 40 Analiza rezultatelor cercetării conţinute în UNESCO (2009a) (vol. 1, pp. 13-17), indică în mod clar faptul că educaţia sexuală, după cele mai recente studii, tinde să întârzie începerea vieţii sexuale active, reduce frecvenţa contactelor sexuale şi numărul de parteneri sexuali şi îmbunătăţeşte comportamentul sexual preventiv. 35

Cum s-a mai discutat, părinţii, alţi membri ai familiei, şi alte surse informale sunt importante pentru a învăţa despre relaţiile umane şi sexualitate, în special în grupele mai tinere de vârstă. Totuşi, în societatea modernă aceasta este insuficient, deoarece aceste surse informale, adesea, duc lipsa cunoştinţelor, în special când sunt necesare informaţii mai complexe şi mai tehnice (precum cele legate de contracepţie şi la bolile cu transmitere sexuală). În plus, tinerii înşişi, când ajung la pubertate, adesea preferă să înveţe din alte surse decât părinţii, deoarece pe aceştia îi simt prea închişi. Tinerii pot fi expuşi la prea multe surse noi de informaţie Mass-media modernă, în special telefoanele mobile şi internetul, au devenit în scurt timp o sursă importantă de informaţii. Dar o mare parte din acele informaţii, mai ales cele legate de sexualitate, sunt distorsionate, nerealiste, şi mai degrabă, degradante, în special pentru femei (pornografia de pe internet). Prin urmare, un nou argument pentru educaţie sexuală a apărut, care este nevoia de a contracara şi a corecta informaţiile greşite şi imaginile provenite din mass-media. Nevoia pentru promovarea sănătăţii sexuale De-a lungul istoriei umane, sexualitatea a fost percepută ca o ameninţare la sănătatea oamenilor: bolile cu transmitere sexuală care nu se puteau trata şi graviditatea nedorită erau, aproape întotdeauna, asociate cu contactele sexuale. În secolul al XXI-lea, aceste riscuri şi altele pot fi prevenite, nu numai pentru că este disponibilă mai multă cunoaştere, dar şi pentru că sexualitatea nu mai este un aspect tabu şi, prin urmare, poate fi discută, in scopuri preventive. Educaţia sexuală împlineşte astfel această mare nevoie de promovare a sănătăţii sexuale. Sănătatea sexuală este privită, în zilele noastre, ca un factor vital pe plan mondial. Trei din cele opt scopuri (egalitatea între sexe, sănătatea maternală şi prevenirea SIDA) pentru noul mileniu acceptate la nivel global sunt direct legate de ea. Educaţia sexuală poate contribui în mod direct la atingerea acestor scopuri in dezvoltarea universală.

1.10

Dezvoltarea psihologică şi sexuală a copiilor

Această secţiune pledează pentru nevoia de a începe educaţia sexuală cât mai timpuriu şi explică de ce anumite teme sunt introduse la anumite vârste. Două organizaţii renumite în domeniul educaţiei sexuale, SENSOA în Belgia şi Grupul Rutgers Nisso în Olanda, au binevoit să

furnizeze analize existente, care au fost scurtate şi adaptate.41 Literatura de specialitate pe care se bazează această secţiune poate fi găsită la Bibliografie secţiunea B. Psihologia, în special psihologia dezvoltării, a arătat că copiii se nasc ca şi fiinţe sexuale şi că sexualitatea lor se dezvoltă în diferite etape, care sunt legate de dezvoltarea copilului în general şi de ţelurile dezvoltării asociate cu asta. Aceste stagii ale dezvoltării le vom arăta în detaliu pentru a explica de ce e nevoie de a începe educaţia sexuală devreme şi să arătăm că anumite conţinuturi specifice şi anumite informaţii, deprinderi şi atitudini sunt furnizate în legătură directă cu dezvoltarea copilului. La modul ideal, subiectele sunt introduse înainte să atingă copilul faza de dezvoltare corespunzătoare, astfel încât să-l pregătim pentru schimbările care vor avea loc (de exemplu, o fată ar trebui să ştie despre menstruaţie înainte să o experimenteze pentru prima dată). Când se vorbeşte despre comportamentul sexual al copiilor şi al tinerilor, este foarte important să ţinem minte că sexualitatea e diferită pentru copii şi pentru adulţi şi că adulţii n-ar trebui să examineze comportamentul sexual al copiilor şi al tinerilor din punctul lor de vedere. Adulţii dau semnificaţie sexuală comportamentului pe baza experienţelor lor de adulţi şi câteodată e dificil pentru ei să vadă lucrurile prin ochii copiilor. Totuşi, este esenţial să adopte perspectiva lor. Indivizii au un rol important şi activ în propriul lor proces de dezvoltare în timpul diferitelor stagii ale vieţii. Sexualitatea integrată cu alte aspecte ale personalităţii lor, precum dezvoltarea stimei de sine, competenţa în relaţii şi crearea unor legături, sunt scopuri importante in dezvoltarea tinerilor. Toate schimbările în comportamentul sexual sunt de asemenea influenţate de factori biologici, psihologici şi sociali: în funcţie de experienţa lor, oamenii dezvoltă idei despre ce tip de comportament sexual – când şi cu cine – este ‘potrivit’, ce efecte şi reacţii să aştepte şi cum ar trebui să simtă în legătură cu aceasta. Dezvoltarea comportamentului sexual, sentimentele şi percepţiile încep în uter şi continuă de-a lungul întregii vieţi. Precursori ai percepţiei sexuale, precum abilitatea de a se bucura de contact fizic, sunt prezente de la naştere. Dezvoltarea sexuală şi personală a unei fiinţe umane este special marcată de patru aspecte de bază (domenii ale experienţei), care sunt deja experimentate la o vârstă foarte timpurie în legătură cu nevoile copilului, cu corpul, relaţiile şi sexualitatea: ar putea copilul dezvolta o încredere de bază că foamea lui şi setea vor primi răspuns, că apropierea fizică şi siguranţa vor fi furnizate? Au fost sentimentele lui conştientizate şi acceptate? Care lecţii le-a învăţat el din relaţiile cu părinţii şi fraţii? Ce experienţe a câştigat? A învăţat să se simtă bine în propriul corp, să îl iubească şi să aibă grijă de

Conform Grupului Rutgers Nisso (2008) şi Frans E & Franck T (2010).

el? A fost el acceptat ca şi băiat sau fată? Toate aceste experienţe nu sunt sexuale, într-un sens restrâns, dar sunt vitale în dezvoltarea caracteristicilor sexuale ale unei fiinţe umane. Comportamentul sexual printre copii şi tineri de obicei are loc la un nivel individual şi între cei de aceeaşi vârstă, în contextul jocurilor şi a tachinărilor, ca şi un mod de a se explora pe ei înşişi şi pe ceilalţi. Astfel, copiii şi tinerii află ce le place, ce le displace, învaţă cum să se descurce cu intimitatea şi cum să înveţe regulile despre cum să se comporte în situaţii sexuale. Normele şi valorile lor în ceea ce priveşte sexualitatea sunt formate în acelaşi mod. Toate tipurile de valori şi norme comportamentale (specifice unui anumit sex, sau nu) sunt predate de la o vârstă fragedă prin mass-media, părinţi sau alţi educatori. La fiecare stadiu diferit al vieţii, sexualitatea arată forme diferite de expresie şi achiziţionează noi semnificaţii. Dezvoltarea eficientă a deprinderilor de relaţionare cu ceilalţi este vitală pentru viaţa sexuală a unui individ şi este influenţată puternic de experienţa ei personală. Contextul familial, interacţiunile cu cei de aceeaşi vârstă, educaţia sexuală, autoerotismul şi primele experienţe sexuale, toate determină percepţia sexuală şi sentimentele, motivaţiile, atitudinile şi abilitatea de a interacţiona. Aceste experienţe, prin urmare, servesc unui scop. Ele oferă un cadru general pentru înţelegerea sentimentelor proprii şi conduc la o interpretare a comportamentului altora. În acest proces, copiii şi tinerii învaţă despre limite. Ca un rezultat al acestei diversităţi ample de opinii asupra sexualităţii, există o tendinţă mai mare de a exersa alegerile personale şi deciziile. În plus, procesul maturizării biologice începe mai devreme în aceste vremuri şi sexualitatea este o temă mult mai proeminentă în massmedia şi în cultura tineretului. Aceasta înseamnă că educatorii şi părinţii trebuie să facă un efort mai mare de a ajuta copiii şi tinerii sa se descurce cu dezvoltarea lor sexuală. Progresul dezvoltării sexuale Primii 10 ani Vorbind în general, în timpul primilor şase ani, copiii se mişcă mai rapid de la dependenţa completă la independenţă limitată. Ei devin conştienţi de propriul lor corp. Copiii au sentimente sexuale încă din fragedă pruncie. Între al doilea şi al treilea an de viaţă, ei descoperă diferenţele fizice între bărbaţi şi femei. În această perioadă, copiii încep să-şi descopere propriile corpuri (masturbare timpurie, autoerotism) şi ei pot, de asemenea, să examineze corpul prietenilor lor (jucându-se de-a doctorul). Copiii învaţă despre mediul înconjurător prin experimentare, şi sexualitatea nu este diferită, din acest punct de vedere.

Cercetări extinse au identificat comportament sexual comun la copii, asigurându-se că acesta este privit ca normal. Explorând sentimentele sexuale şi dorinţele şi punând întrebări, copiii află multe despre sexualitate. De la vârsta de trei ani ei înţeleg că adulţii sunt secretoşi cu privire la acest subiect. Ei testează limitele adulţilor, de exemplu, dezbrăcându-se fără a avertiza sau folosind limbaj încărcat cu cuvinte sexuale. Copiii mici sunt extrem de curioşi şi pun multe întrebări. Pe măsură ce ei îşi pierd egocentrismul, ajung capabili să se pună în locul celuilalt. Cum se dezvoltă abilităţile de limbaj, contactul fizic rămâne pe un loc secundar. Copiii au mai multe modalităţi de a se exprima. Copiii mai mari ajung să dezvolte un simţ al ruşinii, şi contextul familial este unul din factorii implicaţi. În jurul vârstei de şase ani, copiii sunt încă destul de iscoditori, dar încep să observe că adulţii nu mai sunt aşa de receptivi la întrebările lor, cum pretind ei să fie. Ca să afle mai mult, ei recurg la colegi. Copiii de vârstă primară devin mai introvertiţi şi mai pudici. Sexualitatea dormitează, iar dezvoltarea lor morală adoptă un sentiment de ruşine care creşte, în ceea ce priveşte sexualitatea lor. Jocurile sexuale au loc în această etapă. Aceasta a fost observat la copii de opt ani, procentul crescând gradat cu vârsta. Per total, activitatea sexuală este mai rară în rândul fetelor, dar interesul sexual creşte, pe măsură ce cresc. Copiilor (de la vârsta de cinci şi, în special, între şapte şi opt) le place să îşi expună organele genitale şi, de asemenea, vor să se uite la cele ale altor copii. Motivaţia principală este curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte. Sexualitatea copiilor este mult mai largă decât aceea a unui adult mediu. Ea poate fi privită ca un aspect al dezvoltării senzualităţii care este o parte a dezvoltării psihologice, sociale şi biologice.

Mutarea interesului preadolescenţilor spre dezvoltarea sexuală la pubertate Între vârstele de 11 şi 13, interesele preadolescenţilor se mută, pe măsură ce ei se concentrează pe o cunoaştere mai detaliată a corpului şi a organelor sexuale, în special acelea ale sexului opus. În timpul pubertăţii, identitatea socială este suplimentată de căutarea unei identităţi psihologice. Adolescenţii reflectă asupra calităţilor lor personale, a semnificaţiei lor şi îşi caută locul în lume. Formând o identitate este strâns legat de imaginea de sine. Pubertatea este momentul când adolescenţii au capacităţi intelectuale mai mari şi experimentează dezvoltarea morală. Dezvoltarea sexuală este accelerată în timpul pubertăţii. Percepţiile şi motivele legate de sexualitate ating o dimensiune socială: cu şi prin alţi oameni. Procesul de maturizare sexuală este şi el în plin avânt. Diferenţele între băieţi şi fete devin mai pronunţate. Prietenii de acelaşi sex sunt importanţi în timpul stagiile timpurii ale pubertăţii, fiind cineva cu care se poate vorbi, 26

şi se încep avansurile spre celălalt sex. În timpul pubertăţii, o discrepanţă se ridică între dezvoltarea fizică şi statutul psihologic. La acest moment al vieţii lor, tinerii trec printr-o perioadă de profundă reflecţie. Ei învaţă gradat să se gândească la lucruri care nu sunt perceptibile, şi la evenimente pe care nu le-au experimentat personal. Introspecţia devine posibilă. Mai mult, tinerii devin capabili să combine calităţile individuale ca să dezvolte o entitate care îi va ajuta să se gândească într-un mod care să rezolve problemele. Între vârstele de 12 şi 20, tinerii ajung să-şi dezvolte orientarea sexuală; în acelaşi timp ei îşi formează şi consolidează preferinţele sexuale. Pentru a obţine o imagine mai clară a fazelor de dezvoltare specifice, următoarea prezentare mai sintetică a fost inclusă. Ea însumează caracteristicile pe care le-am menţionat deja. Stagiul 1: vârsta 0-3 ani Descoperirea şi explorarea. Bebeluşi: vârsta de 0 şi 1 an (descoperirea) Dezvoltarea sexuală a copiilor începe la naştere. Bebeluşii se focalizează în întregime pe simţurile lor: atingerea, auzul, vederea, gustul şi mirosul. Prin simţurile lor, bebeluşii pot experimenta un sentiment intim de siguranţă. Este foarte important pentru bebeluş să fie ţinut în braţe şi mângâiat, deoarece asta pune bazele dezvoltării sale sociale şi emoţionale. Bebeluşii sunt ocupaţi cu descoperirea lumii din jurul lor. Asta e evident din tendinţa lor de a băga în gură jucării (atingere), a privi feţe sau obiecte în mişcare (vedere), a asculta muzică (auz). Bebeluşii îşi descoperă şi propriul corp. Ei se ating adesea, chiar şi organele lor genitale. Asta se întâmplă accidental, nu cu intenţie. Copii mici: vârsta de 2 sau 3 ani (curiozitatea/explorarea corpului) Copiii mici devin conştienţi de ei înşişi şi de corpul lor. Ei învaţă că arată diferit faţă de alţi copii sau adulţi (ei îşi dezvoltă identitatea). Copiii mici învaţă că ei sunt băieţi sau fetiţe (ei îşi dezvoltă identitatea de gen). Copiii mici devin foarte interesaţi de corpul lor şi acela al oamenilor din jurul lor. Adesea ei îşi studiază propriul corp şi organele genitale şi le arată celorlalţi copii şi adulţi. Ei încep să îşi 27

atingă intenţionat organele genitale pentru că îi face să se simtă bine. La acest nivel, ei încă au mare nevoie de contact fizic, le place să fie ţinuţi în braţe. Tot acum, ei învaţă ce e voie şi ce nu e (normele sociale). Stagiul 2: vârsta de 4 – 6 ani Învăţarea regulilor, joaca şi iniţierea prieteniilor Copiii au mai mult contact cu grupuri mai mari de oameni (la grădiniţă şi şcoală). Ei învaţă din ce în ce mai mult cum ar trebui să se comporte (regulile sociale). Ei învaţă ca adulţii dezaprobă dacă ei se expun în public, dacă se ating pe ei înşişi sau pe altcineva. Aceasta îi face să se oprească din a umbla dezbrăcaţi şi a-şi atinge organele genitale. Explorând corpul lor şi al altora este exprimat acum în contextul jocului (jocurile sexuale): copiii se joaca ‘de-a tata şi de-a mama’ şi de asemenea ‘doctorul şi asistentele’, la început mai deschis, apoi mai discret, deoarece ei învaţă că a fi gol în public nu este permis. ‘Faza cuvintelor murdare’: copiii descoperă limitele. Ei observă că spunând anumite cuvinte provoacă o reacţie la cei din jur. Asta este incitant şi amuzând, deci ei vor repeta acele cuvinte. La această vârstă copiii sunt foarte interesaţi de reproducere şi întreabă la nesfârşit întrebări de genul: ‘De unde vin copiii?’ Mulţi copii încep să experimenteze timiditate în raport cu corpul lor şi încep să traseze ei nişte limite. Ei ştiu acum că sunt băieţi şi fete şi aşa rămân. Ei dezvoltă idei precise despre ce ‘face un băiat’ şi ce ‘face o fată’ (rolurile sexelor). Ei îşi fac prieteni: de ambele sexe, sau câteodată doar cu alţi băieţi sau alte fete (membri ai aceluiaşi sex). La această vârstă, copiii adesea asociază prietenia sau faptul că plac pe cineva cu ‘a fi îndrăgostit’. De exemplu, ei adesea spun că sunt îndrăgostiţi de mama lor, profesoara lor sau de iepuraşul lor. Aceasta nu are legătură cu sentimente sexuale sau cu dorinţe. Ei spun asta când ţin la cineva. Stagiul 3: vârsta de 7-9 ani Ruşinea şi prima iubire. Copiii pot începe să se simtă jenaţi dacă sunt dezbrăcaţi în prezenţa altor oameni. Ei nu mai vor să se dezbrace dacă sunt adulţi în jur, şi nu mai umblă goi. 28

Ei întreabă mai puţine întrebări despre sex, dar asta nu înseamnă că sunt mai puţin interesaţi de subiect. Ei deja au observat că sexul este un subiect delicat şi nu e potrivit să se vorbească despre el în public. Copiii au multe fantezii, folosind ceea ce văd în jurul lor (familie, şcoală, TV, etc.). Fantezia şi realitatea adesea se întrepătrund. Fanteziile lor pot fi despre dragoste, de exemplu, câteodată chiar îşi imaginează că sunt îndrăgostiţi de cineva de acelaşi sex. Se formează ‘grupul băieţilor’ şi ‘grupul fetelor’, fiecare lăsându-l pe celălalt pe dinafară. Băieţii adesea gândesc că fetele sunt proaste şi copilăroase, în timp ce fetele au tendinţa să creadă că băieţii sunt prea grosolani şi acţionează brutal. Într-o situaţie de grup (sala de clasă, prieteni), ei simt că e important să arate cât sunt de mari, puternici şi deştepţi. Ei încearcă să se depăşească unul pe celălalt. Ei vor să arate că ştiu ceva despre lumea copiilor mai mari şi a adulţilor. Un mod de a face asta este de a arăta cât ştiu despre sex, folosind limbaj sexual. Copiii inventează rime cu cuvinte sexuale şi îşi spun unul altuia glume fără perdea. De cele mai multe ori, ei nu înţeleg ceea ce spun. Primele sentimente de iubire sunt experimentate la această vârstă. Stagiul 4: vârsta de 10-15 ani Prepubertatea şi pubertatea. Vârsta de 10-11 ani: prepubertatea. Hormonii sexuali devin active, manifestaţi în comportament şi dezvoltare fizică, dar, de asemenea, în percepţii şi schimbări de dispoziţie. Fetele ajung la pubertate cu doi ani mai repede decât băieţii. Schimbările fizice evidente includ creşterea sânilor şi creşterea în înălţime. De la vârsta de 10 ani, copiii devin mai interesaţi de sexualitatea adulţilor. Ei au fantezii despre sexualitate şi aud şi văd diverse lucruri despre asta în cărţi, la televizor sau pe internet, ceea ce le stârneşte curiozitatea. Cu toate acestea, răspunsul lor poate fi pudic sau nepregătit dacă încerci să le vorbeşti despre sexualitate. Primii paşi spre iubire pot fi luaţi în această fază: ei încep să se întâlnească şi să facă avansuri prudente unii spre alţii ( ţinându-se de mână, sărutându-se pe obraz, etc.) Vârsta de 12-15 ani: pubertatea. Majoritatea băieţilor îşi încep pubertatea acum. Testiculele şi penisul încep să crească, precum şi părul axial şi pubian. Cresc în înălţime peste noapte. Vocea le devine mai gravă şi părul pe faţă începe şi el să crească. Băieţii au prima lor ejaculare la vârsta de 13 ani (în medie), ceea ce e un semn că sunt activi sexual şi pot procrea. 29

Fetele continuă şi ele să se dezvolte. Ele au crescut deja în înălţime şi acum au şi ele păr axial şi pubian. Fetele îşi au prima menstruaţie la vârsta de 12 ani (în medie), indicând că sunt mature sexual şi pot deveni însărcinate. Masturbarea poate creşte, mai mult în rândul băieţilor decât al fetelor. Adolescenţii pot fi foarte nesiguri de creşterea corpului lor: ‘Este normal?’ ‘Mă dezvolt mai încet în comparaţie cu cei de vârsta mea?’ Ei trebuie să se obişnuiască cu noul lor corp, adesea simt jenă şi disconfort. Tinerii dezvoltă o imagine de sine sexuală: ei se văd ca şi cineva care poate face sex, de aceea este important să fie atractivi. Deoarece sunt adesea nesiguri cu privire la corpul lor, ei nu ştiu cât sunt de atractivi faţă de un potenţial partener. Adolescenţii sunt, de aceea, foarte sensibili la opinia altora: ei pot fi influenţaţi foarte mult de cei de aceeaşi vârstă. Ei încep să găsească pe cei de aceeaşi vârstă atractivi sexual. Băieţii şi fetele ajung, gradat, să descopere că se simt atraşi de fete, respectiv de băieţi (orientarea sexuală). De multe ori, ei ajung să se îndrăgostească pentru prima data. Ei ajung să flirteze unii cu ceilalţi şi să aibă primele relaţii. Experimenteaza mângâierile şi săruturile mult mai mult. Stagiul 5: vârsta 16-18 ani În zorii maturităţii. Tinerii devin mai independenţi şi nu mai au legături apropiate cu părinţii. Acum ei ştiu mai clar dacă sunt heterosexuali sau homosexuali. Ei experimentează relaţii. Tinerii încep să câştige experienţă sexuală, unii mai curând decât alţii. Experienţa sexuală de obicei începe cu: sărutări, atingeri, mângâieri cu hainele pe ei, apoi dezbrăcaţi, contact sexual (heterosexualii), sex oral şi, câteodată, sex anal.

Ei ajung să câştige mai multă experienţă despre cum să interacţioneze cu sexul opus: negociere, comunicare, articularea dorinţelor şi a limitelor şi arătarea de respect, toate sunt teme importante. Principiile şi rezultatele educaţiei sexuale. Educaţia sexuală holistică ar trebui să se bazeze pe următoarele principii:

1.11 Principiile si obiectivele educaţiei sexuale Educaţia sexuală holistică ar trebui să fie bazată pe următoarele principii:

1. Educaţia sexuală se face pe categorii de vârstă, ţinându-se cont de nivelul de dezvoltare şi înţelegere, de răspunsul cultural şi social. Ea corespunde realităţii din vieţile tinerilor. 2. Educaţia sexuală este bazată pe legislaţia legată de drepturile omului. 3. Educaţia sexuală este bazată pe conceptual holistic al stării de bine, care include şi sănătatea. 4. Educaţia sexuală este clar bazată pe egalitatea între sexe şi pe acceptarea stării de bine. 5. Educaţia sexuală începe la naştere. 6. Educaţia sexuală trebuie să contribuie la îmbogăţirea vieţii sociale. 7. Educaţia sexuală este bazată pe informaţii ştiinţifice exacte.

Obiectivele educaţiei sexuale 1. Să contribuie la un climat social care este tolerant faţă de sexualitate, diferite stiluri de viaţă, atitudini şi valori. 2. Să respecte diversitatea sexuală, diferenţele între sexe şi să fie conştienţi de identitatea sexuală şi de rolurile celor două sexe. 3. Să permită oamenilor să facă alegeri informate bazate pe înţelegere şi pe acţiunea responsabilă faţă de sine însuşi şi faţă de partener.

4. Să fie conştienţi de trupul omenesc, de dezvoltarea lui, de funcţiile sale, în special cele legate de identitatea sexuală. 5. Să fie capabili să se dezvolte ca şi fiinţe sexuale, adică să înveţe să-şi exprime sentimentele şi nevoile, să experimenteze sexualitatea într-o manieră placută şi să-şi dezvolte rolurile şi identitatea sexuală. 6. Să câştige informaţii corespunzătoare despre aspectele fizice, cognitive, sociale şi emoţionale ale sexualităţii, precum şi contracepţie, prevenţia bolilor cu transmitere sexuală şi a SIDA precum şi a abuzului sexual. 7. Să dobândească deprinderile necesare în viaţă pentru a se descurca în relaţiile sexuale. 8. Să primească informaţii despre furnizarea şi accesul la consiliere şi servicii medicale, mai ales în cazul unor probleme sau întrebări legate de sexualitate. 9. Să reflecte asupra sexualităţii şi asupra normelor şi valorile legate de drepturile omului cu scopul de a-şi dezvolta propria atitudine critică. 10. Să fie capabili să construiască relaţii sexuale în care să fie înţelegere reciprocă şi respect pentru nevoile şi limitele celuilalt. Aceasta contribuie la prevenirea abuzului sexual şi al violenţei. 11. Să fie capabili să comunice despre sexualitate, emoţii şi relaţii având vocabularul necesar pentru asta.

1.12 Grupurile-ţintă şi partenerii în educaţia sexuală

Grupurile-ţintă şi partenerii în educaţia sexuală se schimbă adesea. Un exemplu este tineretul: în timp ce tineretul este considerat cel mai important grup-ţintă, se trece cu vederea că poate fi şi un partener plin de influenţă.

Educaţia sexuală este un proces care se desfăşoară pe durata vieţii Educaţia sexuală durează de-a lungul vieţii, dar este mai importantă în timpul copilăriei şi adolescenţei. Ar trebui să fie relevantă pentru diferite grupuri de vârstă şi diferite niveluri sociale, deoarece sexualitatea este un aspect vital în viaţa tuturor oamenilor. O atenţie aparte ar trebui dată tinerilor care trăiesc în contexte vulnerabile, precum emigranţi, minorităţi 32

sexuale, persoane cu dizabilităţi şi oameni cu acces limitat la educaţie. Pe lângă asta, strategiile educative ar trebui dezvoltate în mod participativ. O interacţiune armonioasă între oameni de ştiinţă, politicieni, educatori şi reprezentanţi ai grupurilor-ţintă este cerută pentru a crea şi a implementa strategii optime pentru o societate diversă.

Partenerii direcţi şi indirecţi sunt importanţi Educaţia sexuală instituţionalizată este o strategie sănătoasă pentru a ajunge la un număr mare de copii şi adolescenţi, dar, pentru a reuşi asta, e nevoie de diferiţi parteneri. Sunt două tipuri de parteneri: direcţi şi indirecţi, deşi diferenţa între ei nu este totdeauna clar definită. Partenerii direcţi în educaţie sunt părinţii, profesorii, îngrijitorii, asistenţii sociali, reprezentanţii centrelor de tineret, tinerii înşişi, personalul medical şi consilierii – persoane care sunt în contact direct cu adolescenţii şi copiii. Pe de altă parte, partenerii indirecţi joacă un rol important în educaţia sexuală. Aceştia sunt: legislatorii, avocaţii şi suţinătorii, inclusiv organizaţiile nonguvernamentale, politicienii locali, universităţile şi instituţiile legale şi ştiinţifice. Organizaţiile culturale şi religioase, precum şi organizaţiile pentru tineret sunt parteneri potenţiali. În funcţie de context, ei pot fi parteneri direcţi sau indirecţi. Conexiunea, schimbul de informaţii şi cooperarea cu aceste tipuri de organizaţii şi instituţii este recomandată pentru a se adresa grupurilor (emigranţi, minorităţi culturale, etc.) pentru care şcoala nu este locul cel mai potrivit în ceea ce priveşte educaţia sexuală. A devenit foarte clar că o abordare participativă a dus la rezultate îmbunătăţite. Planificarea educaţiei sexuale ar trebui să includă identificarea partenerilor de bază şi a modurilor de implicare a lor în dezvoltarea şi implementarea activităţilor educative. Este important, totuşi, de notat că şi partenerii au nevoie de instruire înainte de a contribui eficient la educaţia sexuală de foarte bună calitate.

1.13 Cum să predai educaţia sexuală – cadrul general şi condiţiile de bază

Prima cerinţă este foarte simplă: se referă la nevoia unui spaţiu propriu în cadrul şcolii şi al altor instituţii şi nevoia de a fi parte integranta din curriculum şcolii. Pentru ca educaţia sexuală să fie făcută e nevoie de spaţiu, timp şi personal instruit. Dar, chiar dacă acestea nu sunt organizate, educaţia sexuală poate fi implementată. 33

Există şapte caracteristici ale educaţiei sexuale, care vor fi explicate în cele ce urmează. Dar, mai întâi, va fi accentuat faptul că educaţia sexuală holistică atinge un spectru larg de aspecte sociale şi culturale. Nu ar trebui limitată la aspectul de prevenţie a bolilor, ci include aceste aspecte, într-un mod deschis, lipsit de prejudecăţi. Nu ar trebui să se bazeze pe frică. Se cere o atitudine pozitivă faţă de bunăstarea sexuală. Abordarea holistică necesită o alegere atentă a metodelor care apelează la diferite tipuri de elevi. O altă cerinţă foarte simplă este ca elevii să se simtă întotdeauna în siguranţă: să le fie respectată intimitatea. Chiar dacă sunt încurajaţi să se deschidă, experienţele personale nu pot fi împărtăşite, deoarece nu e locul pentru ele în clasă, şi i-ar putea face să se simtă vulnerabili. O atmosferă de încredere ar trebui stabilită găsind reguli de comun acord cu grupul. Pornind de la aceste cerinţe de bază, cele şapte puncte sunt: 1.

Participarea sistematică. Calitatea educaţiei sexuale este mult îmbunătăţită dacă tinerii nu sunt pasivi, ci participă activ şi sistematic la organizarea, predarea şi evaluarea educaţiei sexuale.

Abordarea interactivă. Schimbul interactiv între profesori, instructori, designeri de programe pe de o parte, şi elevi, pe de altă parte, are loc pe diferite niveluri şi începe cu ideea că elevii ar trebui respectaţi ca parteneri în educaţia sexuală. Experienţa lor trebuie luată în calcul, iar nevoile şi dorinţelor lor sunt foarte importante când se stabilesc temele care vor fi atinse la orele de educaţie sexuală. În plus, educaţia sexuală trebuie predată într-un limbaj accesibil copiilor si tinerilor. Comunicarea este esenţială în educaţie, de aceea, educatorul ar trebui să renunţe la un rol central, încurajând elevii să discute creând condiţiile unei comunicări eficiente între elevi. Ca exemple de metode interactive putem vorbi despre muzica şi jocul de rol.

Educaţie continuă. Aceasta se bazează pe ideea că dezvoltarea sexualităţii este un proces care se desfăşoară de-a lungul vieţii. Educaţia sexuală nu este un eveniment singular, ci un proiect sau un proces care răspunde la schimbările prin care trec subiecţii. Tot legat de asta este şi concordanţa cu vârsta în funcţie de care sunt predate informaţiile. Atât serviciile de consiliere, cât şi cele de asistenţă medicală trebuie să răspundă nevoilor adolescenţilor şi să fie accesibile şi confidenţiale. Tinerii au nevoie să ştie despre aceste servicii şi să dezvolte o relaţie de respect şi încredere reciprocă, astfel încât să se simtă liberi să apeleze la personalul specializat, atunci cand au nevoie.

Cadrul transdisciplinar. Educaţia sexuală care se predă în şcoală este legată de alte departamente, prin stabilirea unei cooperări cu parteneri din cadrul şcolii şi din afară, precum servicii medicale şi centre de consiliere, pentru a numi doar două. Într-un sens

mai restrâns, în cadrul şcolii, educaţia sexuală trebuie predată transdisciplinar şi interdisciplinar. Diferite materii pot atinge aspecte diferite, dar la fel de importante. 5.

Contextul social şi familial. Educaţia sexuală este legată de mediul în care traieşte adolescentul şi de experienţele specifice grupurilor-ţintă. Există mari diferenţe sociale şi culturale între elevi şi trebuie ţinut cont de acestea. Toţi factorii de mare influenţă, precum vârsta, sexul, mediul social, orientarea sexuală, stadiul de dezvoltare şi capacitatea individuală de învăţare, trebuie luaţi în considerare.

Cooperarea strânsă între părinţi şi comunitate. Părinţii sunt implicaţi în educaţia sexuală la şcoală, însemnând faptul că vor fi informaţi înainte să înceapă şi vor avea oportunitatea să-şi exprime dorinţele şi rezervele. Şcolile şi părinţii susţin procesul continuării educaţiei sexuale. Cooperarea cu organizaţii religioase, de tineret, servicii medicale, centre de consiliere etc., este benefică în acest domeniu.

Sensibilitatea faţă de gen. Educatorii trebuie să se asigure că fiecare gen este adresat în mod egal şi nevoile fiecăruia sunt întâmpinate. O metoda de a face aceasta este de a separa temporar fetele şi băieţii în grupe şi a stabili profesori diferiţi.

1.14

Competenţa educatorilor

În centrul educaţiei sexuale, se află competenţa educatorilor. Profesorii care predau aceasta disciplină ar trebui să fie instruiţi în prealabil. Când educatorii sunt instruiţi, trebuie ţinut cont de vârsta elevilor de care se vor ocupa, pentru că temele sunt diferite în funcţie de grupa de vârstă. Educatorii au nevoie de motivaţie, ei trebuie susţinuţi şi stimulaţi. Ei devin adesea modele pentru elevii lor.

1.15 Matricea educaţiei sexuale Educaţia sexuală este un subiect foarte vast şi conţinutul ei se schimbă pe măsură ce copilul se dezvoltă, devine adolescent şi tânăr adult. La vârsta de trei ani, un copil are nevoie de informaţii diferite comparat cu informaţiile de care are nevoie zece ani mai târziu. În plus, educaţia sexuală influenţează dezvoltarea atitudinilor sexuale şi comportamentul, iar aceasta ajută individual să dezvolte autodeterminarea sexuală. Urmatoarea matrice a fost desemnată să ne dea o vedere de ansamblu asupra temelor care ar trebui introduse la diverse grupe de vârstă. Matricea este structurata conform grupelor de vârstă şi cuprinde opt mari categorii tematice. Poate fi folosită într-un mod flexibil pentru a se 35

adapta la nevoile indivizilor şi ale grupurilor. Ea poate fi adaptată pentru oameni cu nevoi speciale sau minorităţi. Este cadrul din care educatorul poate alege subiecte care sunt de interes pentru grupul de care se ocupă. Educaţia pentru sexualitate nu consistă doar din informaţii, ci şi din susţinerea pentru dobândirea deprinderilor necesare dezvoltării elevilor în tineri care iau decizii bune şi care ştiu să de descurce în orice context social. De aceea, matricea cuprinde temele, dar şi deprinderile şi atitudinile specifice. În această matrice, informaţiile sunt furnizate într-un mod echilibrat, uşor de înţeles, bazânduse pe fapte. Acestea cuprind: dezvoltarea corpului omenesc, reproducerea, aspectele pozitive şi negative ale sexualităţii, prevenirea sarcinilor nedorite, bolile cu transmitere sexuală şi abuzul. Nu generează frică sau prejudecăţi, ci respectă drepturile sexuale ale copiilor. Deprinderi În această matrice deprinderile sunt definite ca abilităţi de a manifesta comportament specific unui anumit subiect. Astfel, deprinderile se referă la practicalităţi legate de temă. În educaţia sexuală, acestea se referă la cum să comunicăm, cum să negociem, cum să ne exprimăm sentimentele, cum să ne descurcăm în situaţii nedorite. De asemenea, este important să avem deprinderile necesare să folosim mijloacele contraceptive şi prevenţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală în mod eficient şi acelea de a cere ajutor în cazul unor probleme. Atitudinile În această matrice atitudinile sunt definite precum opinii şi valori legate de acest subiect pe care individul le-a incorporat. Atitudinile formează principiile de bază care ne ghidează comportamentul. Este datoria părintelui şi a educatorului să dea copiilor şi adolescenţilor o fundaţie solidă prin propriul lor comportament. Un tânăr are nevoie să se simtă în siguranţă şi apreciat, aşa cum sunt toţi oamenii. Un aspect important este să fie dezvoltată în copii o atitudine pozitivă faţă de sexualitate. Importanţa structurilor de susţinere Pe măsură ce un copil creste, el nu este izolat, ci ca parte a sistemelor sociale care îi influenţează dezvoltarea şi experienţa. Aceste sisteme de suport include următoarele categorii: 1. Interpersonal. Susţinerea poate veni de la părinţi, familia extinsă şi de la profesionişti. Susţinere înseamnă că experienţa poate fi împărtăşită, ca tinerii pot găsi pe cineva care să-i asculte şi să creadă în ei. Tinerii pot fi, la rândul lor, susţinători pentru cei din grupul lor care au nevoie de ajutor sau îl cer.

2. Surse exterioare. Mass-media: broşuri, site-uri, cărţi, ziare, internet, televiziune, etc. Toate acestea pot juca un rol important în furnizarea modelelor şi a exemplelor pozitive. 3. Mediul educaţional. Acesta include predarea unor informaţii de bază facilitând învăţarea şi comunicarea, organizarea materialelor educaţionale adaptate la nevoile lor speciale şi la întrebări. În acelaşi timp, ar trebui să creeze spaţiul necesar şi să furnizeze oportunităţile de învăţare pentru ca elevii să-şi câştige propriile lor experienţe într-un mediu sigur şi stimulant. 4. Servicii şi politici. Specialiştii în domeniu ar trebui să fie accesibili copiilor pentru ca ei să răspundă la întrebările şi nevoile lor. În plus, trebuie să existe politici în vigoare care să protejeze drepturile şi siguranţa copiilor. Asemenea servicii au nevoie să fie finanţate în mod adecvat pentru a fi accesibile tinerilor şi a deveni o parte integrantă a vieţii. Temele generale sunt opt, precum urmează: Corpul uman şi dezvoltarea lui, Fertilitatea şi reproducerea, Sexualitatea, Emotiile, Relaţiile şi stilul de viaţă, Sexualitatea şi drepturile, Factorii sociali şi culturali care influenţează sexualitatea. Exemple – alte ţări: Estonia – educaţia sexuală holistică integrată în ‘Studii umaniste’

După ce şi-a câştigat independenţa în 1991, Estonia a dezvoltat un întreg nou curriculum pentru şcoala primară şi gimnazială (clasele I-IX, vârstele 7-16). Acesta a furnizat o oportunitate unică şi istorică de a introduce educaţia sexuală. În 1996, materia a fost introdusă în noul curriculum numit ‘Studii umaniste’. Scopul acestei materii a fost: ‘a dezvolta o personalitate holistica, a promova valorile generale umane şi competenţele sociale’, ceea ce a creat cadrul perfect pentru a integra şi educaţia sexuală holistică. Temele legate de sexualitate, respectul de sine şi respectul faţă de ceilalţi sunt incluse în toate clasele, dar subiectele esenţiale sunt concentrate în clasele V-VII, când elevii au 11-14 ani. S-a investit mult în instruirea profesorilor care şi-au creat propria lor ‘Asociaţia Profesorilor de Studii Umaniste’ care supraveghează calitatea predării acestei discipline. Curriculumul a fost adaptat de două ori, în 2002 şi în 2010, pentru a reflecta noile descoperiri şi provocări. Programul a contribuit semnificativ la îmbunătăţirea sănătăţii sexuale a tinerilor. De la introducerea lui, sarcinile juvenile au scăzut cu 60%, bolile cu transmitere sexuală şi infectările cu SIDA au scăzut chiar mai dramatic. 42

Haldre et. al., 2012.

Olanda – relaţiile şi educaţia sexuală în şcoala primară Curriculumul pentru şcolile primare (8 clase, de la vârsta 4 la 12 ani) privind relaţiile şi sexualitatea au fost dezvoltate în 1990 de Rutgers WPF, centrul expert în sexualitate din Olanda, şi a fost suplimentat recent de o componentă de învăţare electronică. În curriculum, ‘igiena şi comportamentul sănătos’ sunt citate ca obiective şi, din 2013, includerea sexualităţii şi a diversităţii sexuale este obligatorie. Sunt aproape 60 lecţii propuse pe parcursul multor ani de şcoală, din care profesorii pot alege. În clasele mai mici, atenţia este în principal pe: a-ţi cunoaşte corpul, imaginea de sine şi a celorlalţi, nuditatea, diferenţele între băieţi şi fete, prietenia, atingerea propriului corp. Cu creşterea în vârstă, interesul şi nivelul de înţelegere se dezvoltă şi atenţia trece spre alte subiecte precum: percepţia de sine, cum se gândesc fetele şi băieţii la cei de sex opus, cum să creezi prietenii şi să le menţii, a te indrăgosti, ce înseamnă ‘sexul’, inclusiv abuzul sexual şi prevenirea lui. La vârste şi mai mari (de la 10 la 12 ani) temele principale sunt: schimbările aduse de pubertate, prietenia şi dragostea, începerea relaţiilor, cum de descurci cu massmedia, sexualitatea şi contracepţia, rezistenţa presiunii grupului. Curriculumul ia în considerare toate etapele dezvoltării sexuale, sociale, emoţionale şi fizice ale copiilor. Metodologia este jucăuşă şi variată. Din 2004, aproximativ 25% din şcoli (1800 din 7000 de şcoli primare) folosesc acest program. Numărul de şcoli creşte în continuare, în 2012, 480 şcoli au participat în proiect. Numărul de ore de predare este o medie de 6-7. În şcolile care implementează programul în fiecare an, elevii primesc cam 50 de ore de educaţie sexuală înainte să intre în şcoala gimnazială (Fig. 1).

Politicile privind educaţia autorităţilor)

Standarde în educaţie

Cadrul curriculumului

Programa pentru şcoala primară gimnazială

Planul de lecţie

Dezvoltarea materialului Fig 1. Politicile privind educaţia autorităţilor

1.16 Dezvoltarea planurilor de lecţie Crearea planului de lecţie în multe ţări ţine de responsabilitatea profesorului. Pentru asta este nevoie de materiale. Manualul profesorului este un document care include toate informaţiile pe care profesorul trebuie să le aibă la dispoziţie pentru a implementa programa. De fapt, ar fi necesare mai multe manuale, sau materiale, precum urmează: -

programa (dacă e in vigoare);

materiale de citit pe diferite teme definite în programă inclusiv dezvoltarea psiho-sexuală la diferite vârste, date esenţiale epistemologice asupra sănătăţii asolescenţilor, legăturile între sexualitate şi drepturile omului în general şi drepturile copilului în special, referinţe pentru aprofundarea subiectului;

fat asupra abordării metodologice care să promoveze participarea tuturor elevilor;

explicarea unor reguli de bază, de exemplu, cum să creeze o atmosferă pozitivă, receptivă şi deschisă în sala de clasă, cum să îi implice pe toţi elevii, chiar şi pe cei liniştiţi.

ghidare cum să se descurce în situaţiile conflictuale.

informaţii despre grupurile locale de susţinere, dacă vreun elev are nevoie (în caz de sarcină, boală cu transmitere sexuală, etc.)

planuri de lecţie, fie dezvoltate pe specificul temelor, fie date măcar câteva modele (Tabelele nr. 1 si 2).

Tabelul nr. 1. Programa pentru grupele de vârstă între 12 şi 15 ani Tema

Conţinut

Deprinderi

Atitudini

1. Corpul omenesc şi dezvoltarea lui

-Cunoaşterea corpului, imaginea lui şi modificările (mutilările genitale la fete, circumcizia, himenul şi reparea lui, anorexia, bulimia, piercing, tatuaje)

-A descrie cum se simt oamenii în corpul lor, cum corpul le poate afecta sănătatea, imaginea de sine şi comportamentul

Gândire critică legată de modificările corporale.

-ciclul menstrual, caracteristicile sexuale secundare, funcţia lor la femei şi bărbaţi, însoţite de sentimente

Acceptarea şi aprecierea diferitelor forme corporale.

-a înţelege pubertatea şi a rezista presiunii grupului -a avea o atitudine critică în legătură cu percepţia massmediei despre frumuseţe şi cu industria cosmetică

-mesajele din mass-media legate de frumuseţe, schimbările corpului de-a lungul vieţii -serviciile unde pot merge adolescenţii legate de această temă 2. Fertilitatea şi reproducerea

Impactul unei sarcini asupra părinţilor adolescenţi (planificarea familială, planificarea carierei, contracepţia, luarea deciziilor şi reacţia în cazul unei sarcini nedorite) -informaţii despre contracepţie -contracepţia ineficientă şi cauzele ei (alcoolul, uituceala, efecte secundare etc.)

-recunoaşterea semnelor şi simptomelor unei sarcini -a obţine mijloace contraceptive de la locurile specializate -a lua o decizie conştientă de a avea experienţe sexuale sau nu -a comunica despre mijloace contraceptive -a lua decizii asupra contraceptivelor folosite

- sarcina şi sterilitatea -dovezi şi mituri legate de 41

Atitudini personale (norme şi valori) despre maternitatea şi paternitatea juvenilă, contracepţie, avort şi adopţie. O atitudine pozitivă despre responsabilitatea reciprocă în folosirea contracepţiei.

diverse metode contraceptive (inclusive contracepţia de urgenţă) 3. Sexualitatea

Aşteptările rolurilor şi a comportamentului în legătură cu dorinţele sexuale şi diferenţele între sexe. -identitatea sexuală şi orientarea sexuală, inclusiv dezvăluirea tendinţelor homosexuale. -cum să te bucuri de sexualitate într-un mod potrivit.

-dezvoltarea deprinderilor legate de comunicare intimă şi negociere. -a lua decizii responsabile după ce a evaluat consecinţele, avantajele şi dezavantajele fiecărei alegeri posibile.

Înţelegerea sexualităţii ca un proces de învăţare. Acceptarea, respectul şi înţelegerea diversităţii sexuale şi a orientărilor sexuale. Sexul trebuie să fie consensual, egal, în contextul potrivit.

-a face diferenţe între sexualitatea în viaţa reală şi sexualitatea în mass-media.

-experienţa sexuală în sine. -placere, masturbare,orgasm. 4. Emoţiile

5. Relaţiile şi stilul de viaţă.

Diferenţa între prietenie, dragoste şi dorinţă sexuală.

A exprima prietenia şi iubirea în moduri diferite.

-emoţii diferite de exemplu curiozitatea, îndrăgostirea, insecuritatea, ruşinea, frica, gelozia.

-a exprima propriile nevoie, dorinţe şi limite şi a le respecta pe cele ale altora.

Influenţa vârstei, genului, religiei şi culturii.

A te opune nedreptăţii, discriminării, inegalităţii.

Aspiraţia de a crea relaţii egale şi împlinitoare.

-diferite stiluri de comunicare: verbală şi nonverbală, şi despre cum să le îmbunătăţeşti.

-a exprima prietenia şi dragostea în moduri diferite.

Înţelegerea influenţei genului, a culturii şi a altor factori în relaţie.

-cum să dezvolţi şi să menţii relaţii.

-a se confrunta cu emoţii conflictuale, sentimente şi dorinţe.

-a face contacte sociale, a-şi face prieteni, a construi şi a menţine relaţii. -a-şi comunica propriile nevoi 42

Acceptarea faptului că oamenii se simt diferit din cauza culturii, a sexului, a religiei, etc. şi a felului cum le interpretează ei pe acestea.

-structura familială şi schimbările ei (familiile monoparentale).

şi aşteptări în relaţie.

-diferite relaţii plăcute şi neplăcute, familii şi moduri de viaţă. 6. Sexualitatea, sănătatea şi bunăstarea.

Igiena corporală. -felurile diferite de abuz sexual, cum să fie evitate şi unde se găseşte susţinere. -comportament sexual riscant şi consecinţele lui (alcool, droguri, presiunea grupului, huliganism, prostituţie, mass-media).

A lua decizii responsabile şi bine informate legate de comportamentul sexual. -a cere ajutor şi susţinere în cazul unor probleme. -a dezvolta deprinderi de negociere şi de comunicare.

-a refuza sau a opri contact sexual neplăcut sau -simptomele, transmiterea şi neprotejat. prevenirea bolilor cu -a obţine şi a folosi transmitere sexuală şi a preservative şi alte mijloace SIDA. contraceptive în mod eficient. -sistemele de sănătate. -a recunoaşte simptomele -influenţa pozitivă a bolilor. sexualităţii asupra sănătăţii şi a stării de bine. 7. Sexualitatea şi drepturile

Drepturile sexuale. -legile naţionale.

A conştientiza drepturile sexuale pentru sine însuşi şi pentru ceilalţi.

Sentimentul de responsabilitate pentru sănătatea şi bunăstarea proprie. Responsabilitatea privind prevenirea SIDA. Responsabilitatea privind prevenirea abuzului sexual.

Acceptarea drepturilor sexuale pentru sine însuşi şi pentru ceilalţi.

-a cere ajutor şi informaţii. 8.Determinanţii sociali şi culturali ai sexualităţii (valorile şi normele)

Influenţa presiunii grupului, mediei, pornografiei, culturii, religiei, sexului, legilor, statutului economic asupra deciziilor sexuale, a parteneriatului şi a comportamentului.

A se descurca în caz de conflicte între valorile personale şi valorile familiei şi ale societăţii. -a obţine competenţe massmedia şi a se descurca cu pornografia. 43

Opinia personală asupra sexualităţii într-un grup şi într-o societate în schimbare.

Tabelul nr. 2. Programa pentru grupurile de vârstă între 15 şi 18 ani Tema

Continut

Deprinderi

Atitudini

1. Corpul omenesc şi dezvoltarea lui

Schimbările psihologice la pubertate.

A identifica diferenţele între imaginile din media şi viaţa reală.

Opinia critică legată de normele culturale legate de corpul omenesc.

- a accepta pubertatea şi a rezista presiunii grupului.

Acceptarea şi aprecierea diferitelor forme corporale.

-cunoaşterea corpului, imaginea corpului, modificările corpului. -mutilarea genitală feminină, circumcizia, anorexia, bulimia, himenul şi reparea himenului.

- a fi critic în legătură cu reclamele şi cu mesajele din media legate de frumuseţe.

-frumuseţea cum e văzută în mass-media. 2.Bolile.cu transmitere sexuală, fertilitatea şi reproducerea

Schimbările în fertilitate cu vârsta: sarcinile surogat, reproducerea asistată medical.

A comunica cu partenerul de la egal la egal, a discuta subiecte dificile cu respect faţă de opiniile diferite.

-bolile cu transmitere sexulă

-a folosi deprinderi de negociere.

-sarcina, infertilitatea, avortul, contracepţia, contracepţia de urgenţă (mai multe informaţii) -contracepţia ineficientă şi cauzele ei (alcoolul, efectele secundare, zăpăceala, inegalitatea genurilor, etc.)

-a lua decizii informate privind contracepţia şi sarcina. -a alege cu responsabilitate contracepţia şi a o folosi eficient.

-informaţii despre serviciile medicale -consecinţele sarcinilor juvenile pentru ambele sexe. -bebeluşii la ‘comandă’, genetica.

Disponibilitatea de a lua în considerare diferenţele de gen când vine vorba de fertilitate, reproducere şi avort. O privire critică legată de normele culturale şi religioase legate de sarcina şi maternitatepaternitate. Conştientizarea rolului pozitiv pe care îl are bărbatul în timpul sarcinii şi a naşterii, influenţa pozitivă a taţilor care se angajează în acest rol.

3. Sexualitatea

Sexul e mai mult decat contact. Inţelegerea a ce înseamnă sexul la diferite vârste, sau pentru diferite genuri. Sexualitatea şi dizabilităţile. Influenţa unor boli asupra sexualităţii (cancer, diabet, etc.) Sexul comercial (prostituţia, dar şi sexul pentru favoruri şi mici cadouri, mâncare, ieşiri în oraş, bani), pornografia, dependenţa sexuală.

A discuta formele pe care le ia relaţia şi motivele de a face sex sau nu. -a dezvălui altora faptul că au înclinaţii homosexuale sau bisexuale. -a dezvolta deprinderi în negocierea sexuală şi în comunicarea intimă -a reflecta asupra puterii dimensiunilor sexualităţii

-variaţiile în compor-tament sexual, diferite cicluri ale dorinţei sexuale. 4. Emoţiile

Diferite tipuri de emoţii: dragostea, gelozia. Diferenţa între a simţi şi a face. Conştientizarea diferenţei între gânduri raţionale şi sentimente.

5. Relaţiile şi stilul de viaţă

A se confrunta cu dragostea, ambivalenţa, dezamăgirea, furia, gelozia, trădarea, încrederea, vina, frica, nesiguranţa. A discuta despre emoţii.

Atitudine pozitiva privind plăcerea şi sexualitatea. Acceptarea diferitelor orientări şi identităţi sexuale. Acceptarea că sexualitatea este prezentă în diferite forme în toate grupurile de vârstă. Schimbarea de la posibile sentimente negative privind homosexualitatea precum dezgust şi ură la acceptare şi celebrarea diferenţelor sexuale.

Acceptarea faptului că oamenii se simt diferit din cauza genului, culturii, religiei, etc şi a felului cum le interpretează.

Nesiguranţele la începutul unei relaţii.

A se confrunta cu emoţii, sentimente şi dorinţe contradictorii.

Comportamentul unui anumit gen sexual, aşteptările şi neînţelegerile.

A se împotrivi nedreptăţii şi discriminării.

Deschidere spre diferite relaţii şi stiluri de viaţă.

A se opune nedreptăţii şi a se opri pe ei şi pe alţii din a folosi limbaj degradant sau a face glume jignitoare.

Înţelegerea determinanţilor istorici şi sociali ai relaţiilor.

-structura familială şi schimbările, căsătoria forţată, homosexualitatea, bisexualitatea, asexualitatea. Familiile monoparentale.

A explora ce inseamnă a fi mamă sau tată.

Cum să dezvolte şi să 45

menţină relaţii.

A căuta o relaţie echilibrată. A deveni un partener compasiv şi susţinător.

6. Sexualitatea, sănătatea şi bunăstarea

Serviciile medicale. Comportament sexual riscant şi impactul lui asupra sănătăţii. Igiena corporală. Influenţa pozitivă a sexualităţii asupra sănătăţii şi a bunăstării.

A se împotrivi hărţuirii sexuale, deprinderi de autoapărare. A cere ajutor şi susţinere în caz de probleme.

Conştientizarea responsabilităţii faţă de propria sănătate şi a partenerului.

A obţine şi a folosi preservative eficient.

Violenţa sexuală, avortul nesigur, mortalitatea maternală, aberaţiile sexuale. Bolile cu transmitere sexuala, SIDA, prevenţie, tratament, susţinere. 7. Sexualitatea şi drepturile

8.Determinanţii sociali şi culturali ai sexualităţii (valorile şi normele

Accesul la informaţie legat de drepturile sexuale.

A înţelege limbajul drepturilor omului.

Violenţa asupra unui sex. Dreptul la avort.

A fi împuternicit să-şi reclame drepturile. Simţul justiţiei sociale.

Organizaţiile pentru drepturile omului şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

A recunoaşte violarea drepturilor şi a vorbi împotriva discriminării şi a violenţei asupra unui sex.

Limitele sociale.

A-şi defini valorile personale şi credinţele.

Standardele comunitare. Influenţa grupului, massmediei, culturii, religiei etc.

A se confrunta cu valori şi norme conflictuale în familie şi societate. A avea grija de persoane care sunt marginalizate, a trata pe 46

Acceptarea dreptrurilor sexuale pentru sine şi alţii.

Conştientizarea influenţei culturii şi istoriei asupra comportamentului sexual. Respectul faţă de diferite valori şi sisteme de credinţe.

cei bolnavi cu SIDA cu egalitate.

Aprecierea propriei valori în contextul cultural. Simţul responsabilităţii pentru propriul punct de vedere în legătură cu schimbările sociale.

Curriculele propuse şi aprobate la nivel liceal pentru realizarea acestei teme În cadrul Colegiului Tehnic „C. D. Neniţescu” am propus două curricule pentru clasele a IX –a şi a X-a care au fost aprobate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş. Acestea au în cuprinsul lor teme cu privire la educaţia sexuală şi bolile cu ţransmitere, prevenţie.

Capitolul 2

PARTEA METODICA CDL -Curriculum în dezvoltare locală clasele IX - X

Colegiul Tehnic “C.D. Neniţescu”

Spitalul Județean de Urgență

Baia Mare

”Dr. Constantin Opriș”Baia Mare

2.1. Educație pentru sănătate 1. Instituția de învățământ: Colegiul Tehnic “C.D. Neniţescu” Baia Mare 2. Denumirea instituției publice partenere: Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”Baia Mare 3. Titlul: Educație pentru sănătate 4. Tipul CDL-ului: extindere 5. Profilul/Domeniul de pregătire profesională: Resurse naturale și protecția mediului / Protecția mediului 6. Calificarea profesională 7. Clasa: a IX-a 8. Număr ore: 3 săptămâni x 5 zile x 6 ore/zi = 90 ore/an 9. Autorii Prof. biologie prof. Bud Anamaria-Georgeta - Colegiul Tehnic “C.D. Neniţescu” Baia Mare: Dr. Bonea Diana, Lector As. Med. Pr. Barcsy Andrada - Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”Baia Mare

1. Notădeprezentare 

denumirea calificării: -



nivelul de pregătire: învățământ liceal



număruldeorealocatmodulului: 90 ore/an



scopulCDL: crearea condiţiilor favorabile fiecărui elev de a-şi forma şi dezvolta competenţe într-un ritm individual, de a transfera cunoştinţele acumulate dintr-o zonă de studiu în alta;



rolul CDL-ului în pregătirea de specialitate a elevului și argumentarea parcurgerii sale în anul de studiu, în unitatea de învățământ respectivă, în zona / localitatea respectivă: motivarea elevilor în formarea unor deprinderi şi atitudini în ceea ce priveşte modul de organizare a sistemelor din cadrul organismului uman, descrierea sistemelor şi a părţilor componente precum și modul de funcționare a acestora, corelarea sistemelor cu funcțiile specifice, identificarea alimentaţiei nesănătoase, descrierea organzării mediului înconjurător, identificarea tipurilor de poluare și a factorilor poluanţi;



situațiile de învățare care răspund nevoilor de formare identificate impreună cu operatorul economic / instituția publică parteneră a unității de învățământ: activităţi bazate pe efortul individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe) corelate cu activităţi care solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, asaltul de idei, metoda Philips 6 – 6, metoda 6/3/5, metoda expertului, metoda cubului, metoda mozaicului, discuţia Panel, metoda cvintetului, jocul de rol, explozia stelară, metoda ciorchinelui, etc;



scurtă descriere a nevoilor de formare cărora le raspunde CDL-ul și a rezultatelor învățării suplimentare și/sau aprofundate/extinse propuse a fi dobândite, precum și lista unității/unităților de rezultate ale învățării din SPP vizate căreia/cărora le sunt integrate rezultate ale învățării propuse spre aprofundare/extindere: competenţele specifice vor fi concretizate în cadrul fiecărei ore prin activităţi de învăţare selectate potrivit conţinutului şi opţiunilor profesorului asupra tipului de lecţie. Pentru aceasta, este util ca profesorul să-şi orienteze demersul didactic spre realizarea unor activităţi de învăţare precum:  identificarea şi utilizarea unor surse variate de informare/documentare: atlase, albume, enciclopedii, internet, reviste, mijloace video, dicţionare;

 extragerea, inserarea şi interpretarea informaţiei din şi în: tabele, scheme, grafice, diagrame, fragmente de text, albume tematice, internet, reviste etc.;  realizarea transferului de informaţie prin conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare şi transcurriculare pentru studierea fenomenelor şi proceselor;  imaginarea unor situaţii problemăşi rezolvarea lor;  descoperirea şi analizarea relaţiilor cauzale: structură - funcţie, organism-mediu, evoluţia de la simplu la complex;  elaborarea de către elev a unor algoritmi de rezolvare pentru diverse situaţii de învăţare;  elaborarea şi susţinerea unor referate bibliografice, portofolii şi proiecte de grup;  întocmirea unor colaje, creaţii literare şi plastice, pliante, afişe, postere;  indicarea unor metode pentru prevenirea şi reducerea unor îmbolnăviri la om;  efectuarea de vizite la laboratoare medicale și la Centrul de planificare familială (Tabelul nr. 3).

Tabelul nr. 3. Corelare dintre rezultatele învățării și conținuturile învățării URÎ 4: Noțiuni de anatomie, fiziologie și mediu Rezultate ale învățării Cunoștinte

Abilități

Atitudini

4.1.1. Noțiuni de anatomie, fiziologie și igienă

4.2.1. Utilizarea corectă a vocabularului comun şi a celui specializat.

4.3.1. Colaborarea cu membrii echipei pentru îndeplinirea sarcinilor de lucru.

4.2.2. Analiza modului de organizare anatomică psihică și integrarea în societate.

Conținuturile învățării

Situații de învățare

Organizarea pe sisteme a organismului uman.

Situații de învățare bazate pe efortul individual:

Funcționarea optimă a sistemelor.

- documentarea după diverse surse de informare;

4.3.2. 4.2.3. Evidențierea Igiena Manifestarea de nevoilor legate de personală și iniţiativă şi alimentație, activitate și reproducerea. creativitate în relaxare. rezolvarea problemelor 4.2.4. Prezentarea apărute în comportamentului cadrul grupului. alimentar al omului secolului 21. 4.2.5. Prezentarea bolilor psihice și a celor cauzate de alimentație. 4.2.6. Identificarea regulilor de igienă specifice. 4.2.7. Corelarea timpului de activitate cu cel de odihnă. 4.2.8. Identificarea alimentaţiei sănătoase, nesănătoase şi

4.3.3. Asumarea responsabilităţii pentru calitatea activităţilor realizate. 4.3.4. Aprecierea valorii estetice, recreative şi a funcţiilor mediului înconjurător. 4.3.5. Dezvoltarea 51

- observaţia proprie instruirea programată; - experimentul şi lucrul individual; - tehnica muncii cu fişe corelate cu situații de învățare care solicită efortul colectiv (de echipă, de grup): - discuţii; - asaltul de idei - metoda expertului;

ponderea acestora în alimentaţia zilnică.

4.1.2. Sănătatea organismului, reproducerea, bolile cu transmitere sexulă

deprinderilor de valorificare a diversităţii 4.2.9. Evidenţierea peisajului. practicilor medicale pentru crearea tradiţionale/alternative. unui mediu de viață sănătos. 4.2.10. Prezentarea activităţilor relaxante4.3.6. aport pozitiv pentru Responsabilitate menţinerea sănătăţii în identificarea mentale. consecinţelor în cazul 4.2.11. Explicarea îmbolnăvirii riscurilor de sistemului îmbolnăvire cu privire la bolile cu transmitere reproducător și sexuală şi a importanţei impactul asupra celor din jur. reproducerii.

4.2.12. Descrierea organzării mediului înconjurător. 4.2.13. Identificarea tipurilor de poluare și a factorilor poluanţi. 4.2.14. Corelarea proprietăţilor substanţelor nocive cu efectele acestora asupra sănătăţii mediului/organismelor.

4.3.7. Raportarea cazurilor de încălcare a legislaţiei în vigoare privind poluarea mediului.

- metoda cubului; Activitate și odihnă. Alimentație sănătoasă – Medicina alternativă. Sănătatea mintală.

- discuţia Panel; - metoda cvintetului; - jocul de rol; - explozia stelară;

Reproducerea- metoda bolile cu ciorchinelui; transmitere sexualăși familia Situații de sănătoasă. învățare bazate pe efortul individual: - documentarea după diverse surse de informare

4.3.8. Aplicarea măsurilor de prevenire a poluării mediului.

- observaţia proprie instruirea programat; Influența factorilor poluanți asupra organismului

- metoda mozaicului;

- experimentul şi lucrul individual; - tehnica muncii cu fişe corelate cu Situații de

uman.

învățare care solicită efortul Caracteristicile colectiv (de factorilor de echipă, de mediu. grup):

4.1.3. Sănătatea mediului și influența asupra organismelor

- discuţii; - asaltul de idei; - metoda expertului; - metoda cubului; - metoda mozaicului; - discuţia Panel; - metoda cvintetului; - jocul de rol; - explozia stelară; - metoda ciorchinelui;

Domenii de competențe cheie și rezultate ale învățării integrate și dezvoltate în cadrul unității de rezultate ale învățării tehnice generale ”Noțiuni de anatomie, fiziologie și mediu”: Competențe de comunicare în limba română: 

utilizarea corectă a vocabularului comun și a celui specializat.

Competențe de bază de matematică, științe și tehnologie: 

analiza modului de organizare a sistemelor din cadrul organismului uman; 53



descrierea sistemelor şi a părţilor componente.

Competența de a învăța să înveți: 

analiza modului de organizare a sistemelor din cadrul organismului uman;



descrierea sistemelor şi a părţilor componente;



analiza modului de funcționare a sistemelor;



corelarea sistemelor cu funcțiile specifice;



identificarea alimentaţiei sănătoase, nesănătoase şi ponderea acestora în alimentaţia zilnică;



descrierea organzării mediului înconjurător;



identificarea tipurilor de poluare și a factorilor poluanţi.

Competențe sociale și civice: 

colaborarea cu membrii echipei de lucru pentru îndeplinirea sarcinilor în cadrul grupului



responsabilitate în identificarea consecințelor alimentației nesănătoase

Competențe antreprenoriale: 

manifestarea de inițiativă și creativitate în rezolvarea problemelor apărute în cadrul grupului;



asumarea responsabilității pentru calitatea activităților realizate.

Lista minimă de resurse materiale necesare dobândirii rezultatelor învăţării (existente în şcoală sau la instituția publică parteneră): 

calculator, videoproiector, internet;



manuale, auxilare curriculare;



soft-uri educaţionale specifice;



legislaţie de protecţie a mediului.

3. Sugestii metodologice Conţinuturile modulului “Educaţie pentru sănătate” trebuie să fie abordate într-o manieră integrată, corelată cu particularităţile şi cu nivelul iniţial de pregătire al elevilor, prin folosirea metodelor şi procedeelor didactice perfect adaptate scopurilor propuse. Modulul are o structură flexibilă, deci poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice. Pregătirea se recomandă a se desfăşura în laboratoare sau/şi în cabinete de specialitate, ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la instituția publică parteneră. Numărul de ore alocate fiecărei teme în parte rămâne la latitudinea cadrului didactic, profesorul rămânând a hotărî asupra acestora în funcţie de resursele materiale de care dispune, de nivelul de cunoştinţe anterioare pe care le posedă elevii, de ritmul de asimilare a cunoştinţelor noi de către aceştia şi de importanţa pe care profesorul o acordă fiecărei teme. Activităţile de învăţare vizează: 

aplicarea metodelor centrate pe elev, activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, exersarea potenţialului psiho-fizic al acestora, transformarea elevului în coparticipant la propria instruire şi educaţie;



îmbinarea şi alternarea sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului (documentarea după diverse surse de informare, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica muncii cu fişe) cu activităţile ce solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, asaltul de idei, metoda Philips 6 – 6, metoda 6/3/5, metoda expertului, metoda cubului, metoda mozaicului, discuţia Panel, metoda cvintetului, jocul de rol, explozia stelară, metoda ciorchinelui, etc;



folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii, prin recurgere la metode concrete cum ar fi modelul experimental, activităţile de documentare, modelarea, observaţia/ investigaţia dirijată etc;



însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă (ex. studiul individual, investigaţia stiinţifică, studiul de caz, metoda referatului, metoda proiectului etc), care oferă deschidere spre autoinstruire, spre învăţare continuă ( utilizarea surselor de informare: ex. biblioteci, internet, biblioteca virtuală).

Metodele şi tehnicile de învăţare vor fi alese ţinând cont de faptul că elevii au stiluri de învăţare diferite şi vor fi adaptate în funcţie de cele 3 tipuri principale de învăţare: 

stilul vizual; 55



stilul auditiv;



stilul practic.

Pentru a avea o eficienţă maximă şi a acoperi cele 3 tipuri de învăţare propunem utilizarea următoarelor activităţi de învăţare: 

video si film;



multimedia;



brainstorming;



teme şi proiecte integrate;



vizite de documentare;



vizite de studiu.

În vederea centrării învăţării pe elev, prin care să fie luate în considerare stilurile individuale de învăţare ale fiecărui elev, inclusiv adaptarea la elevii cu CES şi pentru asigurarea dobândirii cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor prevăzute de SPP şi curriculum, se recomandă: 

utilizarea unor metode active/interactive (de exepmplu, învăţarea prin descoperire, învăţarea problematizată, învăţarea prin cooperare);



realizarea de prioecte şi portofolii;



utilizarea calculatorului;



desfășurarea unora dintre activităţi cu participarea unor reprezentanţi ai domeniului de pregătire.

4. Sugestii privind evaluarea Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică prin care profesorul va măsura eficiența întregului proces instructiv-educativ. Evaluarea determină măsura în care elevii au atins rezultatele învățării. Pe parcursul modulului se va realiza o evaluare formativă continuă iar la final, o evaluare sumativă. Evaluarea va îmbina metodele tradiţionale (probe orale, probe scrise, probe practice) cu cele complementare (observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevului, investigaţia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea). Strategiile moderne de evaluare accentuează acea dimensiune a acţiunii evaluative care oferă elevilor suficiente şi variate posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu (ca

ansamblu de cunoştinţe), dar mai ales ceea ce pot să facă (priceperi, deprinderi, abilităţi) susţinând individualizarea actului educaţional. Evaluarea rezultatelor învățării poate fi: 



continuă; 

instrumentele de evaluare pot fi diverse, în funcție de specificul temei, de modalitatea de evaluare – probe orale, scrise, practice – de stilurile de învățare ale elevilor;



planificarea evaluării trebuie să se deruleze după un program stabilit, evitandu-se aglomerarea mai multor evaluări în aceeași perioadă de timp;



va fi realizată de către profesor pe baza unor probe care se referă explicit la cunoștințele, abilitățile și atitudinile specificate în standardul de pregătire profesională;

finală; 

realizată printr-o probă cu caracter integrator la sfarșitul procesului de predare/învățare și care informează asupra îndeplinirii criteriilor de realizare a cunoștințelor, abilitățiloe și atitudinilor.

Propunem următoarele instrumente de evaluare: a. continuă: 

fișe de observație;



fișe de autoevaluare/interevaluare;



fișe de documentare, fișe de lucru;



lucrări de laborator/activități practice;



teste docimologice;

b. finală: 

proiectul;



studiul de caz;



testele sumative; 57



portofoliul.

5. Bibliografie 1. Buletine informative ”Educație pentru sănătate” editate sub egida MENCS. 2. Burundel, C., 1998 Manual de medicină internă, Editura All, București. 3. Freud, S., 1992. Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieții cotidiene, EDP, București. 4. Ghiduri pentru profesori pentru domeniile: ”Elemente de anatomie”, ”Igienă personală”, ”Activitate și odihnă”, ”Sănătatea alimentației”, ”Sănătatea mediului”, ”Sănătatea mintală”, ”Violența”, ”Accidente”. 5. Hefco, V., 1997, Fiziologia animalelor și a omului, EDP, București. 6. Ispas, A., 2000, Anatomia și fiziologia omului cu aplicații practice, EDP, București. 7. Kaplan, H.B., 1983, Psychosocial stress, Acad. Press., New York. 8. Kit multimedia pentru profesori pe temele ”Sănătatea reproducerii”, ”Droguri”, ”Abuzuri”, ”Elemente de metodică”. 9.Lazăr, M., 1985, Curs de anatomia și fiziologia omului, igiena școlară, Universitatea ”Al.I.Cuza”, Iași. ***Institutul național de statistică ***Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Alte materiale elaborate de MENCS sau cu avizul acestuia. www.anpc.ro www.apc-romania.ro www.m-ol.ro www.siguranța alimentară.

2.2. Sănătatea și mediul

CURRICULUM ÎN DEZVOLTARE LOCALĂ Clasa a X - a ciclul inferior al liceului tehnologic Domeniul pregătirii de bază: PROTECȚIA MEDIULUI Total ore/an: 3 săptămâni x 5 zile x 6 ore/zi = 90 ore/an Activități practice/ laborator

Notă de prezentare

Curriculum-ul în dezvoltare locală ”Sănătatea și mediul” se adresează elevilor din clasa a X-a ciclul inferior al liceului tehnologic,domeniul Protecția mediului, având alocate 90 de ore în practică comasată (laborator tehnologic, lecții vizită la instituția publică parteneră). Curriculum-ul este proiectat pentru 30 ore pe săptămână pe o perioadă de 3 săptămâni pe care profesorul le poate planifica în ore de predare/învăţare, ore de aplicaţii, precum şi ore de recapitulare şi de evaluare semestrială. Curriculum-ul are drept obiectiv crearea condiţiilor favorabile fiecărui elev de a-şi forma şi dezvolta competenţe într-un ritm individual, de a transfera cunoştinţele acumulate dintr-o zonă de studiu în alta. Competenţele specifice vor fi concretizate în cadrul fiecărei ore prin activităţi de învăţare selectate potrivit conţinutului şi opţiunilor profesorului asupra tipului de lecţie. Pentru aceasta, este util ca profesorul să-şi orienteze demersul didactic spre realizarea unor activităţi de învăţare precum: -

identificarea şi utilizarea unor surse variate de informare/documentare: atlase, albume, enciclopedii, internet, reviste, mijloace video, dicţionare;

extragerea, inserarea şi interpretarea informaţiei din şi în: tabele, scheme, grafice, diagrame, fragmente de text, albume tematice, internet, reviste etc.;

realizarea transferului de informaţie prin conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare şi transcurriculare pentru studierea fenomenelor şi proceselor;

imaginarea unor situaţii problemăşi rezolvarea lor;

descoperirea şi analizarea relaţiilor cauzale: structură - funcţie, organism-mediu, evoluţia de la simplu la complex; 59

elaborarea de către elev a unor algoritmi de rezolvare pentru diverse situaţii de învăţare;

elaborarea şi susţinerea unor referate bibliografice, portofolii şi proiecte de grup;

întocmirea unor colaje, creaţii literare şi plastice, pliante, afişe, postere;

indicarea unor metode pentru prevenirea şi reducerea unor îmbolnăviri la om;

efectuarea de vizite la laboratoare medicale și la Centrul de Planificare Familială.

Existenţa laboratoarelor în reţeaua AEL permite realizarea lecţiilor interactive, stimulând creativitatea profesorului, spiritul de echipă al elevilor într-un proces didactic modern. Soft-urile educaţionale de simulare substituie materialele şi instrumentele didactice clasice, asigură monitorizarea, evidenţa evoluţiei fiecărui elev, iar în perspectivă învăţarea la distanţă.

Structură modul Domenii de competențe cheie și rezultate ale învățării specifice acestora, integrate și dezvoltate în cadrul unității de rezultate ale învățării tehnice generale ” Corelarea nevoilor organismului cu cele ale mediului înconjurător”:

Competențe de comunicare în limba romană: 

utilizarea corectă a vocabularului comun și a celui specializat;

Competențe de bază de matematică, științe și tehnologie: 

analiza modului de organizare a sistemelor din cadrul organismului uman;



descrierea sistemelor şi a părţilor componente.

Competența de a învăța să înveți: 

analiza modului de organizare a sistemelor din cadrul organismului uman;



descrierea sistemelor şi a părţilor componente;



analiza modului de funcționare a sistemelor;



corelarea sistemelor cu funcțiile specifice;



identificarea alimentaţiei sănătoase, nesănătoase şi ponderea acestora în alimentaţia zilnică;



descrierea organzării mediului înconjurător;



identificarea tipurilor de poluare și a factorilor poluanţi.

Competențe sociale și civice: 

colaborarea cu membrii echipei de lucru pentru îndeplinirea sarcinilor în cadrul grupului;



responsabilitate în identificarea consecințelor alimentației nesănătoase.

Competențe antreprenoriale: 

manifestarea de inițiativă și creativitate în rezolvarea problemelor apărute în cadrul grupului;



asumarea responsabilității pentru calitatea activităților realizate (Tabelul nr. 4).

Tabeul nr 4. Rezultatele învățării și conținuturile învățării URÎ 4: Corelarea nevoilor organismului cu cele ale mediului inconjurator

Conținuturile învățării

Rezultate ale învățării Cunoștinte

Abilități

Atitudini

4.1.1. Utilizarea unor noțiuni, concepte, legi și principii privind sănătatea și mediul

4.2.1. Utilizarea corectă a vocabularului comun şi a celui specializat.

4.3.1. Colaborarea cu membrii echipei pentru îndeplinirea sarcinilor de lucru.

Identificarea factorilor care influențează dezvoltarea fizică și psihică a individului.

4.3.2. Manifestarea de iniţiativă şi creativitate în rezolvarea problemelor apărute în cadrul grupului.

Nevoile organismului legate de alimentație, activitate, odihnă.

4.2.2. Analiza modului de organizare anatomică, psihică și integrarea în societate.

4.2.3. Evidențierea nevoilor legate de alimentație, activitate și relaxare.

4.2.4. Prezentarea comportamentului alimentar al omului secolului 21.

Omul, ființă bio-psihosocială.

Rația alimentară. Comportamente alimentare întalnite la omul modern. Bolile psihice.

4.3.3. Asumarea responsabilităţii pentru calitatea activităţilor realizate.

4.3.4. Aprecierea 4.2.5. Prezentarea bolilor psihice și a celor valorii estetice, cauzate de alimentație. recreative şi a funcţiilor mediului înconjurător. 4.2.6. Analiza 62

Boli cauzate de aditivi alimentari. Consumul de droguri și dependența fizică și psihică.

Utilizarea noțiunilor de anatomie, genetică, legislație pentru explicarea unor aspecte de bioetică.

impactului drogurilor/alcoolului asupra organismului.

4.2.7. Definirea noțiunilor eugenism, eutanasie corelate cu legislația în vigoare.

Eugenismul. 4.3.5. Dezvoltarea deprinderilor de valorificare a diversităţii peisajului pentru crearea unui mediu de viață sănătos.

Eutanasia.

Analiza consecințelor deciziilor referitoare la viața sexuală în plan individual, familial, comunitar. Concepția.

4.2.8. Identificarea bolilor cu transmitere sexuală și impactul asupra organismului, familiei, comunității.

4.2.9. Evidenţierea metodelor de contracepție și prevenire a îmbolnăvirilor.

4.2.10. Descrierea organzării mediului înconjurător. 4.1.2. Investigarea și rezolvarea unor probleme vizând sănătatea și mediul înconjurător

4.2.11. Identificarea tipurilor de poluare și a factorilor poluanţi.

4.3.6. Responsabilitate în identificarea consecinţelor în cazul îmbolnăvirii sistemului reproducător și impactul asupra celor din jur.

Metode contraceptive (abstinența, metode naturale, metode de barieră, contracepția hormonală, steriletul, contracepția de urgență, sterilizarea voluntară).

4.3.7. Raportarea cazurilor de încălcare a legislaţiei în vigoare privind poluarea mediulu.i

Investigarea influenței

4.3.8. Aplicarea măsurilor de prevenire a poluării mediului.

4.2.12. Corelarea proprietăţilor 63

factorilor de mediu asuprasănătății individuale și de grup. Principalele surse de poluare la nivel local, național, global. Modalități de combatere a poluării. Influența poluanților asupra stării de sănătate a comunității.

substanţelor nocive cu efectele acestora asupra sănătăţii mediului/organismelo.r

Explorarea impactului situațiilor de risc asupra individului și comunității. Consecințele accidentelor, violenței și abuzului. Consumul de droguri (implicarea în campanii de prevenire și combatere a consumului de droguri, tutun, alcool).

Evaluarea informațiilor și serviciilor cu privire la sănătatea reproducerii. Informațiile privind planificarea familială preluate din mediul formal și informal Cabinetele de planificare familială (adrese, informații utile).

Construirea de strategii pentru practicarea unui stil de viață sănătos cu impact asupra mediului. Măsuri de prevenire a poluării. Luarea deciziilor privitoare la relațiile sexuale, 64

consumul de droguri în raport cu legislația în vigoare. Selectarea surselor de informare cu privire la serviciile de sănătate a alimentației și reproducerii. Lista minimă de resurse materiale necesare dobândirii rezultatelor învăţării (existente în şcoală sau la instituția publică parteneră): 

calculator, videoproiector, internet;



manuale, auxilare curriculare;



soft-uri educaţionale specifice;



legislaţie de protecţie a medicului.

Sugestii metodologice: Conţinuturile modulului ”Sănătatea și mediul” trebuie să fie abordate într-o manieră integrată, corelată cu particularităţile şi cu nivelul iniţial de pregătire al elevilor, prin folosirea metodelor şi procedeelor didactice perfect adaptate scopurilor propuse. Modulul are o structură flexibilă, deci poate încorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice. Pregătirea se recomandă a se desfăşura în laboratoare sau/şi în cabinete de specialitate, ateliere de instruire practică din unitatea de învăţământ sau de la instituția publică parteneră. Numărul de ore alocate fiecărei teme în parte rămâne la latitudinea cadrului didactic, profesorul rămânând a hotărî asupra acestora în funcţie de resursele materiale de care dispune, de nivelul de cunoştinţe anterioare pe care le posedă elevii, de ritmul de asimilare a cunoştinţelor noi de către aceştia şi de importanţa pe care profesorul o acordă fiecărei teme. Activităţile de învăţare vizează: 



stilul vizual;



stilul auditiv;



stilul practic.

Pentru a avea o eficienţă maximă şi a acoperi cele 3 tipuri de învăţare propunem utilizarea următoarelor activităţi de învăţare: 

video si film;



multimedia;



brainstorming;



teme şi proiecte integrate;



vizite de documentare;



vizite de studiu.



utilizarea unor metode active/ interactive (de exepmplu, învăţarea prin descoperire, învăţarea problematizată, învăţarea prin cooperare);



realizarea de prioecte şi portofolii;



utilizarea calculatorului;



desfășurarea unora dintre activităţi cu participarea unor reprezentanţi ai domeniului de pregătire.

Sugestii privind evaluarea Evaluarea reprezintă partea finală a demersului de proiectare didactică prin care profesorul va măsura eficiența întregului proces instructiv-educativ. Evaluarea determină măsura în care elevii au atins rezultatele învățării. Pe parcursul modulului se va realiza o evaluare formativă continuă iar la final, o evaluare sumativă. Evaluarea va îmbina metodele tradiţionale (probe orale, probe scrise, probe practice) cu cele complementare (observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevului, investigaţia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea). Strategiile moderne de evaluare accentuează acea dimensiune a acţiunii evaluative care oferă elevilor suficiente şi variate posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu (ca ansamblu de cunoştinţe), dar mai ales ceea ce pot să facă (priceperi, deprinderi, abilităţi) susţinând individualizarea actului educaţional. Evaluarea rezultatelor învățării poate fi continuă: 

instrumentele de evaluare pot fi diverse, în funcție de specificul temei, de modalitatea de evaluare – probe orale, scrise, practice – de stilurile de învățare ale elevilor;



planificarea evaluării trebuie să se deruleze după un program stabilit, evitandu-se aglomerarea mai multor evaluări în aceeași perioadă de timp;



va fi realizată de către profesor pe baza unor probe care se referă explicit la cunoștințele, abilitățile și atitudinile specificate în standardul de pregătire profesională;



Propunem următoarele instrumente de evaluare: 67

c. continuă: 

fișe de observație;



fișe de autoevaluare/interevaluare;



fișe de documentare;



fișe de lucru;



lucrări de laborator/activități practice;



teste docimologice.

d. finală: 

proiectul;



studiul de caz;



testele sumative;



portofoliul.

Bibliografie 1. Buletine informative ”Educație pentru sănătate” editate sub egida MENCS. 2. Burundel, C., 1998 Manual de medicină internă, Editura All, București. 3. Freud, S., 1992. Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieții cotidiene, EDP, București. 4. Ghiduri pentru profesori pentru domeniile: ”Elemente de anatomie”, ”Igienă personală”, ”Activitate și odihnă”, ”Sănătatea alimentației”, ”Sănătatea mediului”, ”Sănătatea mintală”, ”Violența”, ”Accidente”. 5. Hefco, V., 1997, Fiziologia animalelor și a omului, EDP, București. 6. Ispas, A., 2000, Anatomia și fiziologia omului cu aplicații practice, EDP, București. 7. Kaplan, H.B., 1983, Psychosocial stress, Acad. Press., New York. 8. Kit multimedia pentru profesori pe temele ”Sănătatea reproducerii”, ”Droguri”, ”Abuzuri”, ”Elemente de metodică”. 9.Lazăr, M., 1985, Curs de anatomia și fiziologia omului, igiena școlară, Universitatea ”Al.I.Cuza”, Iași. ***Institutul național de statistică ***Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Alte materiale elaborate de MENCS sau cu avizul acestuia. www.anpc.ro www.apc-romania.ro www.m-ol.ro www.siguranța alimentară.ro