În veșnicia unei clipe/ comuna Stănești-Vâlcea by Biblioteci Valcene

••

; ••••• ROMÂNIA :

1918-2018 | SĂRBĂTO RIM ÎM PREU N Ă

ÎN VEŞNICIA

UNEI CLIPE

ÎN VEŞNICIA UNEI CLIPE

EDITURA PROSCOALA RÂMNICU VÂLCEA 5

ÎN VEŞNICIA UNEI CLIPE COMUNA STĂNESTI, JUDEŢUL VÂLCEA 9

Ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir Alin Pavelescu

EDITURA PROŞCOALA RÂMNICU VÂLCEA-2018

Editor: DUMITRU CIOBANU Redactor: Zenovia ZAMFIR Tehnoredactor: Zenovia ZAMFIR Coperta: Zenovia ZAMFIR Editura PROŞCOALA Râmnicu Vâlcea, Str. Ion Referendaru, nr.4, B1.A18, Sc.A, ap.2 Telefon: 0748873966 E-mail: mitica_ciobanu@yahoo.com Visit: www.proscoala.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României În veşnicia unei clipe, comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea / ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir, Alin Pavelescu, Râmnicu Vâlcea, Proşcoala, 2018 Conţine bibliografie ’ ISBN 978-606-014-017-7 I. Zamfir, Zenovia (ed.) II. Pavelescu, Alin (ed.) 2 Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Editurii PRO ŞCOALA. Orice preluare parţială sau integrală a textului, materialului grafic din această lucrare se face numai cu acordul scris al editurii şi autorului.

Lucrarea executată la Minitipografia digitală PROŞCOALA Râmnicu Vâlcea Str. Ion Referendaru, nr. 4, Bl.A18, Sc.A, ap.2 Comenzile pentru această lucrare se primesc: • Prin poştă, pe adresa editurii • Prin e-mail: mitica ciobanu@yahoo.com • Prin telefon: 0748873966 • La sediul Editurii PROŞCOALA, Bl.A18, Sc.A, ap.2

CAPITOLUL I AMURG ÎN SATUL COPILĂRIEI MELE Satul copilăriei mele se pregăteşte de culcare sub blânda îmbrăţişare a toamnei târzii. Grădina se învăluie în haine de noapte cu frunze argintii, violete, galbene-aurii. Cu crengile ude pruni la poartă sunt trişti, iar vântul tomnatic se joacă cuminte şi înfiorat pe uliţele satului, răscolindu-le frunzele. Seara se lasă încet peste sat, turmele se întorc de la păşunat, seara se lasă încetişor peste sat iar eu mă întorc în casa de unde am plecat, seara se lasă încet peste sat, clopotele vestesc sărbă toare în sat. Nicăieri pe pământ nu găseşti un loc mai frumos, mai sfânt, ca locul în care te-ai născut. Nicăieri pe această planetă pământ dorul de sat, de părinţi, de cuvânt nu este mai viu, mai profund. Amurgul scrie cu slove de aur povestea nemuritoare a toamnei poleind satul meu drag ca într-un basm pe care vrei să-l auzi în fiecare seară. Ici şi colo câte o poartă mai scârţăie, câte un lătrat mai tulbură liniştea ce domneşte peste sat. Seara încet s-a lăsat. Bunul Dumnezeu a îngăduit să văd lumina zilei în localitatea Cioponeşti, comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea, «acolo unde s-a născut veşnicia», cum spunea Lucian Blaga, la sat. Satul a fost şi este izvor de înţelepciune, de artă, de energie, în sat s-au cristalizat forme şi expresii de viaţă ale neamului acesta, care a fost un neam de ţărani. Există în lume un loc al primelor amintiri, acolo unde sufletul fiecăruia dintre noi a îmbrăcat pentru prima dată haina luminii. Străbatem multe drumuri prin lumea mare, dar gândul ne 3

zboară fără încetare spre locul unde ne-am născut. Leagănul primelor amintiri păstrează viu peste timp chi pul mamei care ne veghează somnul stând de vorbă cu îngerii cei buni. În căsuţa părintească ce îmi pare mai frumoasă ca palatele din poveşti ne ocroteşte fără odihnă chipul tatei. Satul copilăriei mele este locul care mă defineşte cel mai bine ca om. Sub lumina lunii vegheată de stele gândurile-mi zboară spre locurile natale, spre acel meleag sfânt al locului dintâi. Se spune că atunci când vezi o stea căzătoare îţi poţi pune o dorinţă şi se va împlini. Dacă o stea îţi promite ceva, sigur se va ţine de promisiune, pentru că stelele nu mint niciodată. Privesc gânditoare cerul şi încerc să mă imaginez în locul copilăriei mele, dorul de satul natal, de părinţi, de fraţi, de prieteni, de biserica de peste drum, mă apasă, mă doare, mă cheamă. Cerul este sublim, senin. Frumuseţe, linişte, pace între stele, luna surâzătoare. Privesc spre cer cu mâinile împreunate în rugăciune şi spun Domnului: Mâine dimineaţa am pornit spre Tine, spre Satul tinereţilor mele. Te rog, primeşte-mă! Satul românesc are altă faţă acum, dar cea care a fost odinioară se mai regăseşte în muzee, acolo unde, pe biserici şi case din lemn, parcă se văd aievea bătăturile palmelor ţăranilor care le-au făurit şi care ni le-au lăsat, moştenire. Şi totuşi, satul copilăriei mele mai păstrează parfumul de odinioară, pe uliţă mai trec turme de vaci, cai, oi, căruţe cu fân, oameni se mai odihnesc seara pe banca de la poartă, clopotul din turla bisericii de peste drum de casa părintească mai cheamă săteni la rugăciune, satul meu este cel de altădată. ,,Copilo, pune-ţi mâinile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi 4

inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”. Aşa spunea Lucian Blaga, în „Sufletul satului”. Satul românesc este o taină, este armonie, comuniune, simplitate, credinţă şi adevăr. Într-o seară din vara anului 2017, am primit un telefon de la domnul profesor de istorie Dina Dumitru, mă ruga să-l vizitez urgent în localitatea Vârleni. Respectul pentru învăţă tori, profesori, dascăli mei dragi care m-au educat, mi-au supra vegheat pregătirea profesională de a lungul timpului este mare. Am onorat invitaţia cât de repede am putut, revederea a fost emoţionantă, domnia sa îmi cunoştea preocupările, realizările şi avea o propunere interesantă, aceea de a republica cu adăugiri şi completări monografia comunei Stăneşti. Domnul profesor Dina Dumitru, pe vremea când eu eram elevă la Şcoala Generală din Vârleni, era director. Dragostea pentru profesia de dascăl, pentru materia pe care o preda, istoria, pentru localitatea unde se născuse, copilărise iar acum avea propria casă erau argumente serioase pentru a pune în practică propunerile sale. Şi cum timpul numai are răbdare cu unii dintre noi, domnul profesor a plecat ,,în ţara fără sfârşit’’ înainte de a începe lucrul la cartea visată. Comuna Stăneşti este o localitate a cărei istorie se pierde în negura vremurilor dar despre care nu există prea multe documente. În monografia publicată în anul 2008 cu sprijinul Aneluţei Becheru şi a mamei sale, am folosit datele şi informaţiile arhivate de domnul învăţător Gheorghe Drăghici, un intelectual de seamă al comunei dăruit de Dumnezeu cu multă dragoste pentru carte şi cercetare. Din respect pentru munca domniei sale am folosit modul de exprimare specific 5

perioadei în care au fost consemnate datele. Începând cu anul 2009, în comuna Stăneşti, cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului, al Bibliotecii Judeţene ,,Antim Ivireanul'' Vâlcea, al Societăţii Culturale ,,Anton Pann'' din Vâlcea, al altor Asociaţii şi Foruri Culturale, cu ajutorul prietenilor scriitori şi oameni de cultură, am iniţiat şi organizat o serie de evenimente culturale şi simpozioane dedicate marelui înaintaş, Patriarhul Justinian Marina. Pentru prima dată în istoria modernă şi contemporană a comunei Stăneşti, în toamna anului 2011, la ,,tâmpla'' bisericuţei „Cuvioasa Paraschiva'', din satul Suieşti, a avut loc o manifestare cultural spirituală de mare amploare în memoria ,,Apostolului neamului românesc'', la care au participat oameni de cultură din ţară, oficialităţi locale şi judeţene, tineri şi cadre didactice din toate localităţile de pe Valea Cernei. Atunci a fost lansată provocarea de a se construi o mănăstire. Şi pentru că nimic nu este întâmplător se cuvine să mulţumesc Bunului Dumnezeu că a rânduit să pot rosti Cu vântul, „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul", Sfânta Evanghelie după Ioan. Împreună cu domnul doctor Alin Pavelescu, fiu al localităţii, vom încerca să îndeplinim dorinţa domnului profesor Dina Dumitru, aducând în actualitate, locuri, oameni, momente şi evenimente desfăşurate pe teritoriul comunei Stăneşti. Zenovia Zamfir

Comuna STĂNEŞTI 9

1. CADRUL NATURAL. Comuna Stăneşti este situa tă în sudul judeţului Vâlcea şi al Podişului Getic (Platforma Olteţului), pe malul stâng al râului Cerna care izvorăşte din masivul Parâng. Este străbătută de drumul judeţean DJ 643 B.

Comuna Stăneşti se învecinează la est cu comuna Glăvile şi comuna Guşoeni, la sud cu comuna Măciuca, la vest cu comuna Fârtăţeşti şi la nord cu comuna Lădeşti. Suprafaţa teritorială a comunei, la 1 ianuarie 2009, era 7

de 3.300 de ha. Relieful. În cea mai mare parte relieful este reprezen tat prin culmi deluroase cu înălţimi peste 300 de metri, mult alungite către sud (Dealul Ulmet, Dealul Mic, Dealul Mare), tăiate de văi adânci cu versanţi abrupţi. Vegetaţie. Păduri de stejar, gârniţă, carpen, ulm, tei, frasin. Fauna. Specifice sunt: mistreţul, viezurele, lupul, vulpea, iepurele, păsări (mierla, privighetoarea, ciocârlia, ciocănitoarea, gaiţa, graurii, sitarul, etc.).

Clima. Temperat continentală, cu temperaturi medii anuale de 8-19 grade Celsius, şi precipitaţii medii anuale de 600-700mm. Hidrografia. Principala arteră hidrografică este râul Cerna care, pe teritoriul comunei colectează o serie de afluenţi torenţiali. Celelalte ape au caracter temporar: Begu, Valea Lungă etc. Apele subterane se găsesc la adâncimi de 4-5 metri cu apă potabilă săracă în săruri minerale 2. ISTORIA. Atestare documentară. Este menţionată într-un hrisov emis la 24 aprilie 1510 de Vlad cel Tânăr în 8

cetatea de scaun Curtea de Argeş prin care se întăreşte Mariei delniţa primită de la Neagoe în Stăneşti. Într-un hrisov de la 18 februarie 1575-1576, Alexandru Mircea voievod întăreşte lui Mogoş şi fiilor săi ,,câţi îi va da Dumnezeu ca să-i fie ocina în Stăneşti, partea lui toată din sat şi din câmp şi din pădure şi din apă şi din uscat şi de peste tot hotarul...” Mai este menţionată în Schwantz (1722) şi găsită în Arhivele Olteniei la nr.27,.350 coloana 11, Tamaş, Frâncu, Istoria judeţului Vâlcea,,2012, 206 în Catagrafia Ţării Româneşti din anul 1831, în hărţile ruse din 1835 şi 1853, în Indice 1861, în Pappasoglu (1864), în Szathmary (1864). Satele comunei Stăneşti sunt vechi, întărite cu hrisoave voievodale. Satul Vârleni este amintit într-un docu ment din 17 ianuarie 1469, semnat de Radu cel Frumos, ,,ca să le fie în Vârleni, jumătate pentru că a venit Oprişe cu fraţii săi înaintea domniei mele’’(D.R.H.I., 226), satul Strâmbeşti (sat dispărut, de lângă Vârleni) este amintit într-un hrisov din 18 ianuarie 1840, în timpul lui Basarab cel Tânăr, ,,şi jumătate din Strâmbeşti’’(DRH I, 1966, 275). Pe teritoriul localităţi a fost descoperit un tezaur monetar alcătuit din 1127 de monede romane din argint, datate din secolele II-III, dintre care 779 de monede se află în colecţia Muzeului Judeţean Vâlcea iar 334 de monede sunt în colecţia Muzeului Judeţean din Giurgiu (Silviu Istrate Purece, Tezaurul de la Stăneşti, 2005, 15j. În anul 1955, pe malul stâng al pârâului Mamul, în capul de est al satului, au fost descoperite ruinele unei biserici din secolul al XVI- lea, un fragment de piatră funerară şi o fântână despre care Barnea I. afirma că a fost făcută de Stroe Buzescu. La 1821-1822 popu laţia autohtonă împreună cu căpitanul de panduri Niţu Manu, au izgonit grecii punând stăpânire pe întreaga moşie a schitului ,,Crucea de piatră". 9

Locuitorii comunei au participat la cele doua războaie mondiale, mulţi dintre ei jertfindu-şi viaţa, iar alţii au rămas invalizi. 3. EVOLUŢIA DEMOGRAFICĂ SI ÎMPĂRŢIRILE ADMINISTRATIVE. La ora actuală comuna Stăneşti este formată din 9 sate: Suieşti, Gârnicetu, Cuculeşti, Stăneşti, Valea Lungă, Bărcăneşti, Cioponeşti, Vârleni, Linia Dealului. Bărcăneşti. Este menţionat în harta lui Schwantz (1722), M. Vasilescu, op. cit., 342, coloana 1, Tamaş, Frâncu, 2012, 206, în Catagrafia Ţării Româneşti din anul 1831, în Statistica din anul 1834, în Indice din 1861, A. M. O, 1941, 769. Evoluţia administrativă: A făcut parte din comuna Stăneşti din 1864 până în prezent. Evoluţia demografică În anul 1831 satul avea 48 de familii; în anul 1834, 43 de familii; în anul 1851, 158 de locui tori; în anul 1912, 254 de locuitori (121 de sex masculin, 133 de sex feminin), 66 de clădiri locuite, opt clădiri nelocuite, 69 de gospodării; în anul 1930, 253 de locuitori, în anul 1941, 237 de locuitori, 68 de clădiri, în anul 1956, 252 de locuitori, în anul 1966, 207 locuitori, în anul 1977, 203 locuitori. Evoluţia proprietăţii: În anul 1831 moşia Bărcăneşti era moşie megie şească stăpânită de moşneni de-a valma pe trei moşii. În anul 1834 era proprietate megieşească. La ora actuală este sat. Insti tuţii: În anul 1912 în sat era o biserică (ruinată). Monumente: Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, construită în anul 1940 (Avram, Ciobotea, 2012, 155-156) Cioponeşti. Atestare documentară. Atestat în Cata grafia Ecleziastică din anul 1824, în Indice 1861 (cătun al sa tului Nisipi din plasa Olteţul de sus), A. M. O., 1941, 706. 9

Evoluţie administrativă. A făcut parte din comunele Nisipi (1864-1908), Vârleni (1908-1912), Zăvoieni (1912 1930, 1932-1950), Măciuca (1930-1932), Stăneşti din anul 1950 până în prezent. Evoluţia proprietăţii. În anul 1912, în sat erau 77 de fa milii de moşneni. Economie: în anul 1912 în sat era o cârciumă. Evoluţia demografică: în anul 1912 în sat erau 300 de locuitori (144 de sex masculin,156 de sex feminin), 77 de clădiri locuite,12 clădiri nelocuite, 77 de gospodări, în anul 1930, 345 de locuitori, în anul 1941, 359 de locuitori, 101 de clădiri, în anul 1956, 347 de locuitori, în anul 1966, 352 de locuitori, în anul 1977, 352 de locuitori. Instituţii: În anul 1912, în sat se găsea o biserică (zidită ante 1820, zugrăvită în anul 1820, rezidită în anul 1911). Monumente: Biserica cu hramul ,,Sf. Voievozii'', zidită în anul 1911 (în locul alteia zidită înainte de 1820), reparată în anul 1938 şi refăcută în anul 1950. Astăzi are hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril'' (Avram, Ciobotea, 2012,156). Cuculeşti. Atestare documentară: Menţionat în Cata grafia Ecleziastică din anul 1824, în Catagrafia Episcopiei Râmnicului din anul 1845, în Statistica din anul 1851, în Indice din anul 1861 (cătun al satului Stăneşti), A.M.O., 1941, 769. Evoluţie administrativă: A făcut parte din comuna Stăneşti (1864-1908), cătun al satului Stăneşti, 1908, până în prezent, sat al comunei Stăneşti. Evoluţie demografică: În anul 1851, în sat erau 535 de locuitori (împreună cu Valea Lungă), în anul 1912-230 de locuitori, 61 de clădiri locuite, şapte nelocuite, în anul 1941, 229 de locuitori, 57 de clădiri, în anul 1956, 238 de locuitori, în anul 1966, 188 de locuitori, în anul 1977, 178 de locuitori. 11

Instituţii, În anul 1898, în sat se găsea o biserică, în anul 1912 - o biserică. Monumente: Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae'', con struită în anul 1827, refăcută în anul 1908, reparată în anul 1932 (Avram, Ciobotea, 2012, 156). Gârnicetu. Atestare documentară: Menţionat în Indice din anul 1861 (cătun al satului Găgeni), A.M. O., 1941, 769. Evoluţie administrativă. A făcut parte din comunele Găgeni (1864-1908), Stăneşti 1908, până în prezent. Evoluţia proprietăţii. În anul 1912, în sat se găseau 39 de familii de moşneni. Evoluţia demografică. În anul 1912 satul avea 151 de locuitori (71 masculin, 145), 38 de clădiri locuite, cinci clădiri nelocuite, 38 de gospodarii, în anul 1941, 79 de locuitori, 20 de clădiri, în anul 1956, 102 de locuitori, în anul 1966, 63 de lo cuitori, în anul 1977, 43 de locuitori (Avram, Ciobotea, 2012, 156). Linia Dealului. Atestare documentară: Menţionat în Dicţionarul topografic şi statistic al României (1872), A. M. O., 1941, 791. Evoluţie administrativă. A făcut parte din comuna Vârleni (1887-1912), comuna Zăvoieni (1912-1930, 1932 1950), Măciuca (1930-1932), Stăneşti (1950, până in prezent). Evoluţia proprietăţii. În anul 1892, în sat erau 354 de locuitori, în anul 1912, 441 de locuitori (295 de sex masculin, 236 de sex feminin), 101 de clădiri locuite, 11 de clădiri nelo cuite, 107 de gospodării, 1930, 442 de locuitori (împreună cu cătunul Şuicani), în anul 1941, 433 de locuitori, în anul 1956, 538 de locuitori, în anul 1966, 398 de locuitori, în anul 1977, 532 de locuitori. 12

Instituţii. În anul 1898 în sat se găsea o biserică zidită în anul 1883,reparată în anii 1936-1938 cu hramul Intrarea în Biserică (Avram, Ciobotea, 2012, 156-157) Stăneşti. Atestare documentară. Este menţionat într-un hrisov emis la 24 aprilie 1510 de Vlad cel Tânăr în cetatea de scaun Curtea de Argeş prin care se întăreşte Mariei delniţa primită de la Neagoe în Stăneşti. Într-un hrisov de la 18 februa rie 1575-1576, Alexandru Mircea voievod întăreşte lui Mogoş şi fiilor săi ,,câţi îi va da Dumnezeu ca să-i fie ocină în Stăneşti, partea lui toată din sat şi din câmp şi din pădure şi din apa şi din uscat şi de peste tot hotarul...” Mai este menţionat în Schwantz (1722), în Catagrafia Ţării Româneşti din anul 1831, în hărţile ruse din 1835 şi 1853, în Indice, 1861, în Pappasoglu (1864), în Szathmary (1864), A. M.O., 1941, p. 769. Organizare administrativ-teritorială. A făcut parte din comuna Stăneşti (1864, până în prezent). Arheologie. Pe teritoriul localităţii a fost descoperit un tezaur monetar alcătuit din 779 de monede romane din argint, datate din secolele II - III. În anul 1955, pe malul stâng al pârâului Mamul, în ca pul de est al satului, au fost descoperite ruinele unei biserici din secolul al XVI-lea, un fragment de piatră funerară şi o fântână despre care Barnea I. afirma că a fost făcută de Stroe Buzescu. Evoluţia proprietăţii. În anul 1831 moşia Stăneşti era stăpânită de vtori vistier Nicolae Giulescu şi vtori vistier Ioniţă Stănescu, Filcul neguţătorul ot Craiova şi moşneni de-a valma pe 6 moşi. Evoluţia demografică. În anul 1831, în sat erau 172 de familii (27 de nevolnici), în anul 1851, 533 de locuitori (îm preună cu Valea Lungă şi Cuculeşti), în anul 1861 (împreună s

““

cu Leuneşti şi Barcanele), 251 de familii, 250 de case: în anul 1898, 195 de locuitori, în anul 1956, 338 de locuitori, în anul 1966, 278 de locuitori, în anul 1977, 259 de locuitori. Participarea la evenimente istorice: Locuitori au parti cipat la evenimentele din 1821 (prin localitate a trecut oastea pandurilor lui Tudor Vladimirescu), la revoluţia din 1848 (11 voluntari în oastea lui Magheru), la războiul din anii 1877-1878 (5 morţi, 3 răniţi, ofrande în valoare de 217 lei). În anul 1907 în localitate se găsea un club socialist care făcea agitaţii în rândurile locuitorilor din satele Stăneşti, Zăvoieni şi Măciuca (propagandist Ion Ionescu, încasator la revista ,,Vorbe Bune” din Balş), locuitorii au participat la primul război mondial (58 de ostaşi morţi). În anul 1936 în localitate exista un Comitet al secţiunii Vâlcea a „Blocului pentru apărarea libertăţilor demo cratice''. Locuitorii au participat la cel de al doilea război mon dial, 101 ostaşi morţi (Avram, Ciobotea, 2012, 157-158). Suieşti. Atestare documentară: Menţionat în Indice, 1861, A. M. O,1941,704. Organizare administrativ teritorială: A făcut parte din comunele Cermegeşti (1864-1930, 1932-1968), Măciuca (1930-1932), Stăneşti 1968, până în prezent. Evoluţia proprietăţii. În anul 1912, în sat erau 64 de fa milii de moşneni. Economia. În anul 1912 în sat se găseau moară pe apă, cârciumă. Evoluţia demografică. În anul 1912 satul avea 278 de locuitori (133 de bărbaţi, 145 de femei), 63 de clădiri locuite, 12 clădiri nelocuite, 63 de gospodării, în anul 1930, 548 de locuitori (împreună cu satele Cuculeşti şi Gârnicetu), în anul 1941, 307 de locuitori, 77 de clădiri, în anul 1956, 178 de 14

locuitori, în anul 1966, 125 de locuitori, în anul 1977, 139 de locuitori. Evoluţia proprietăţii. Sat de moşneni. Instituţii. În anul 1912, în sat se găsea o biserică ruinată. Monumente. Biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, construită iniţial în anul 1658 în satul Gâlgău din judeţul Sălaj, mutată în anul 1939 în localitatea Breaza din judeţul Prahova, strămutată în anul 1951 de patriarhul Justinian Marina (Avram, Ciobotea, 2012, 158-159). Valea Lungă. Atestare documentară. Menţionat în D. T.S.R. din 1872, A.M.O. din 1941, 769. Organizarea administrativ - teritorială. A făcut parte din comuna Stăneşti (1887, până în prezent). Evoluţia proprietăţii. În anul 1912, în sat erau 93 de familii de moşneni. Evoluţia demografică. În anul 1851 în sat erau 535 de locuitori (împreună cu satul Cuculeşti), în anul 1898, 207 de locuitori, în anul 1912, 364 de locuitori (174 de bărbaţi, 190 de femei), 87 de clădiri locuite, nouă clădiri nelocuite, 91 de gospodări, în anul 1930, 262 de locuitori, în anul 1941, 344 de locuitori, 82 de clădiri, în anul 1956, 387 de locuitori, în anul 1966, 238 de locuitori, în anul 19777, 240 de locuitori. Instituţii. În anul 1898, în sat se găsea o biserică, în anul 1912, o biserică, post de jandarmi. Monumente. Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae'', con struită în anul 1817 (Avram, Ciobotea, 2012, 159). Vârleni. Atestare documentară. Este amintit într-un do cument din 17 ianuarie 1469, semnat de Radu cel Frumos, ca să le fie în Vârleni, jumătate pentru că a venit Oprişe cu fraţii săi înaintea domniei mele (D.R.H.I., p. 226), în Catagrafia 15

Ţării Româneşti din anul 1831, în hărţile ruse din 1835 şi 1853, în Indice din anul 1861, A. M.O., 1941,704, 786. Organizare administrativ-teritorială. Comună înfiinţată prin Legea administrativă din martie 1864, desfiinţată în anul 1908. Înregistrată în plăşile: Ocolul (1864-1887) şi Otăsău (1887-1908). A fost formată din satele: Beceni, Linia Dealului, Vârleni (1864-1908), Becşani. Evoluţia proprietăţii: La 22 ianuarie 1531 Vlad Înecatul voievod întăreşte înfrăţirea lui Oprea, Vâlcu moşiile Pişconi şi Vârleni. La 2 iunie 1620 Gavrilă Movilă voievod întăreşte mai multor megieşi ocini în Vârleni, Strâmbeşti şi Nisipi. În anul 1644 Costea din Vârleni cumpără ocină de la Dumitru, feciorul Frâncului şi de la alţi megieşi din preajma locului. Evoluţie demografică. În anul 1831, în sat erau 159 de familii, în anul 1834, 150 de familii, în anul 1851, 480 de locuitori, în anul 1898, 500 de locuitori, în anul 1912, 839 de locuitori, 197 de clădiri locuite, 30 de clădiri nelocuite, în anul 1941, 652 de locuitori, 215 de clădiri, 1977, 613 de locuitori. Instituţii. În anul 1834 în sat existau trei biserici de lemn şi una de zid conform Catagrafia Episcopiei Râmnicului din anul 1845, în anul 1912 în sat se găseau: primărie, scoală primară, post de jandarmi, post telefonic, biserică. Monumente. Biserica cu hramul „Cuvioasa Paraschiva'', zidită în anul 1904 (pe locul unei biserici de zid, ridicată în anul 1834), reparată în anul 1938 şi 1960-1968 (Avram, Ciobotea, 2012, 159-160) . Conform recensământului efectuat în anul 2011, populaţia comunei Stăneşti se ridică la 1.270 de locuitori. 4. VIATA ECONOMICĂ Satele comunei Stăneşti sunt răspândite pe coasta dealu 9

rilor sau în lungul văilor. Principala ocupaţie a locuitorilor a fost agricultura şi creşterea animalelor, cu timpul au apărut şi alte ocupaţii precum: tâmplărie, croitorie, zidărie. În anul 1898, efectivul de animale era 598 de bovine, 15 cabaline, 135 por cine, 94 caprine, 482 de ovine. În acelaşi an, în comună se găseau două mori pe Cerna. În anul 1912 în comună se găseau banca populară „Deşteptarea", moară pe apă, ocol silvic, două cârciumi. În anul 1984 efectivul de animale număra 1.351 de bovine, 807 porcine, 142 caprine, 24 de cabaline, 9.854 de ovine, 292 de familii de albine, 158 iepuri de casă. În acelaşi an în comună existau cinci unităţi industriale (o unitate de subor donare locală, patru unităţi cooperatiste), trei ateliere, o brută rie, o cooperativă agricolă de producţie (înfiinţată în anul 1961; producţia obţinută a fost de 1914 kg/ha grâu, (de pe 613 hecta re semănate), 3593 kg/porumb (de pe 376 de hectare semă nate), 12.625 de kg/ha cartofi, 399 de tone de legume, 22.611 kg/ha struguri). În anul 1987 comuna avea o suprafaţă de 3.265 de hectare (dintre care 1858 hectare teren agricol, 879 de hectare de teren arabil, 633 de hectare de păşuni, şapte hectare de fâneţe naturale, 105 de hectare vii, 234 de hectare livezi, 113 de hectare fond forestier, 41 de hectare ape, 70 de hectare drumuri, 102 de hectare alte terenuri). În anul 2008, suprafaţa comunei a fost de 3.300 de hectare dintre care 419,70 de hec tare intravilan, 2.837,01 hectare extravilan (Avram, Ciobotea, 2012, 154). Între anii 1960-1962 apare forma de cooperati vizare C.A.P. care durează până în anul 1990. Această formă de organizare a permis femeilor să fie încadrate în muncă şi să primească compensaţii financiare. În sate exista magazin ali mentar (cooperativă se numea la un moment dat), sediu CAP ului, Şcoli Generale, mai multe localuri unde se puteau 17

consuma băuturi alcoolice (cârciumi, bufet). La ora actuală în comuna Stăneşti funcţionează o Şcoală Generală cu clase IVIII, Bibliotecă Şcolară, Cămin Cultural, o Grădiniţă, Dispen sar Medical, Farmacie, Consiliul Local şi Primărie, există ma gazine alimentare şi un minimarket, a fost realizată alimentarea cu apă potabilă în toate satele, conectarea la internet şi cablu digital. 5. ÎNVĂŢĂMÂNTUL Cea dintâi şcoală de stat organizată în comuna Stăneşti datează din anul 1891. Şcoala s-a numit ,, Şcoala primară rurală mixtă" şi a început activitatea într-un local comun cu primăria satului. Durata învăţământului era de patru ani; după 1897 s-a trecut la învăţământ de cinci ani, iar după reforma din 1924 s-a trecut la învăţământ de şapte ani, în anii 70 durata învăţământului a devenit de opt ani. Cel mai cunoscut şi apreciat învăţător care a primit şi distincţia „Medalia muncii’’, clasa a II-a, a fost Dumitru Rădulescu original din comuna Stăneşti despre care Patriarhul Justinian Marina vorbea cu mult respect şi conside raţie. La început, Şcoala primară a funcţionat într-un local unde era şi Primăria. Pentru ca cei peste 60 de copii din toate satele învecinate să poată beneficia de învăţământul gratuit se făceau cursuri atât dimineaţa (orele 9,00- 12,00) cât şi după amiaza (orele 14,00- 16,00). Elevii aveau abecedare, aritmetici, rechi zite şi scriau pe tăbliţe din piatră. Se asigura îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii care nu aveau posibilităţi (SJVAN, Fond Primăria Stăneşti, dosar nr.4/1951, fila 10). Creşterea nu mărului de elevi a atras după sine construirea unei Şcoli în satul Vârleni, lângă Biserica satului. Pentru ca şcoala să dea roadele aşteptate era nevoie de un profesor şi un învăţător bine 9

pregătit, era un om „pricopsit” cu „ştiinţa învăţăturii’’, aşa cum se menţiona în hrisovul voievodului Ioan Gheorghe Caragea, referitor la şcoala din Râmnicu Vâlcea (prof. dr. Gh. Pârnuţă, Din istoria culturii şi şcolii din judeţul Vâlcea, sec. XVI-XIX, Buridava - Studii şi materiale, 205). Reformele din învăţământ şi în special Legea din 3 august 1948 a îmbunătăţit sistemul şcolar sătesc prin încadrarea unor cadre didactice bine pregătite şi construirea unui nou local în satul Stăneşti. Existenţa Căminelor Culturale permitea participarea elevilor la concursuri artistice de jocuri populare, scenete, co ruri (SJVAN, Fond Primăria Stăneşti, dosar nr.4/1951, fila 11). În prezent în comună funcţionează Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII Stăneşti, modernizată şi dotată corespunzător, alături funcţionează şi o modernă Grădiniţă cu două grupe de copii. În anul 1924 învăţătorul Gheorghe Drăghici a înfiinţat bibliotecă şcolară care funcţionează în localul mare al Şcolii Stăneşti şi are un număr de 3840 de volume. 6. CULTURA Situată într-o zonă frumoasă şi binecuvântată de Dumnezeu, la interferenţa unor influenţe culturale din Muntenia şi Oltenia, comuna Stăneşti şi-a construit în timp o identitate culturală bazată pe valori creştine şi iubire de glie strămoşească. Oamenii şi-au cântat bucuriile şi necazurile la nunţi, botezuri şi înmormântări Obiceiurile legate de momen tele importante din viaţa fiecăruia dar şi obiceiurile legate de sărbătorile creştine de peste an mai sunt încă prezente în me moria bătrânilor şi a intelectualilor care încearcă să le transmită generaţiilor viitoare prin publicarea în cărţi, reviste, antologii. Din dorinţa de a culege şi a valorifica folclorul local din comu na Stăneşti a apărut în anul 1935 o revistă intitulată „Doina” . 19

Revista a fost concepută ca o foaie pentru popor, redactorii ei, învăţătorul Gheorghe Drăghici şi elevul de liceu Alexandru Cerna Rădulescu avuseseră ca model, publicaţia ,,Neamul românesc pentru popor’’ a marelui cărturar Nicolae Iorga. Revista ,,Doina’’, una din puţinele publicaţii periodice apărute în aceea perioadă într-un sat şi destinată exclusiv sătenilor, şi-a câştigat repede un deosebit prestigiu în lumea satelor obţinând colaborarea unui număr mare de scriitori, profesori, studenţi şi elevi. Semnificativ este faptul că revista se bucura de o frumoasă răspândire până şi la românii de peste hotarele ţării. În Iugoslavia, ea avea numeroşi cititori care trimiteau redacţiei din Stăneşti, culegeri de folclor din banatul sârbesc şi îşi arătau bucuria de a citi o revistă care nu slujea nici un interes politic ci numai cea mai curată dragoste de ţară. În anul 1937, revista, ,,Doina’’ a editat volumul de versuri ,,Sunt ţăran’’ a lui Alexandru Cerna Rădulescu, elev la aceea vreme. Publicaţia a fost cunoscută şi apreciată, recenzii elogioase au apărut în revista „Arhivele Olteniei’’ condusă de profesorul C.D. Fortunescu, ziarele „Jurnalul’’ şi ,,Presa Olteniei’’ din Craiova şi în multe reviste din Bucureşti. După încetarea apariţiei revistei ,,Doina’’, activitatea culturală a continuat prin participarea elevilor la concursuri de literatură la nivel local şi judeţean, prin organizarea unor manifestări cultural-religioase. În jurul bisericilor din fiecare sat funcţionau Biblioteci Parohiale, prin anii 30 în Vârleni şi Stăneşti exista cor biseri cesc, unul condus de D. N. Vasile, altul de învăţătorul Rădulescu, iar altul coordonat de învăţătorul V. Tiţa (Anuarul Mitropoliei Olteniei, 1941, 704, 769, 786). Existenţa Cămine lor Culturale permitea elevilor din localitate să participe la concursurile artistice de jocuri populare, scenete, coruri 20

(SJVAN, Fond Primăria Stăneşti, dosar nr. 4/1951, fila 75). Directorii Căminelor Culturale erau instruiţi permanent, parti cipau la seminarii Raionale, erau sprijiniţi de la Raion pentru organizarea concursurilor artistice (SJVAN, Fond Primăria Stăneşti, dosar nr. 4/1951, fila 14, 20, 68). Căminele Culturale au oferit tinerilor posibilitatea de înfiinţa ansambluri folclorice, formaţie de căluşari condusă în Vârleni, de Dinescu Vasile şi Popa Constantin, de a participa la cea mai importantă şi populară manifestare culturală, hora satului, la şezători unde tinerele învăţau taina cusutului şi a ţesutului pentru a-şi pregăti zestrea necesară la căsătorie. Din documentele vremii aflăm că în comună existau ziare, reviste locale şi naţionale precum ,,Drum Nou’’, „România Liberă’’ (SJVAN, Fond Primăria Stăneşti, dosar nr. 3/1952, fila 42,83). Apariţia unei Bibliotecii în localitate la iniţiativa învăţătorului Gheorghe Drăghici a permis elevilor să-şi îmbogăţească cunoştinţele, cultura gene rală. La ora actuala Biblioteca Comunală şi Şcoala Gimnazială sunt locurile unde se organizează manifestări şi evenimente culturale dedicate păstrării şi valorificării patrimoniului cultural, cinstirea înaintaşilor. Construirea şi în anul i sfinţirea i 2017 a mănăstiri cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi ,,Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare” din satul Suieşti, spre Slava lui Dumnezeu şi ,,spre aducerea aminte’’ a Patriarhului Justinian Marina va permite continuarea manifestărilor cultural-religioase în comuna Stăneşti. Dacă prin anii ’80 costumul popular devenise piesă de muzeu şi mai putea fi găsit în ,,lada de zestre a bunicii’’, astăzi tinerii poartă cu mândrie ia şi catrinţa la sărbătorile cultural-religioase. 7. VIATA RELIGIOASĂ Ţăranul român a trăit şi trăieşte într-o cuprinzătoare s

viziune metafizică şi religioasă. Dumnezeu, pentru ţăranul român nu este o idee ci o realitate vie, nu este dincolo ci este pretutindeni. Omul, pentru ţăranul român nu este o expresie a pământului acesta ci a cerului, a spiritului. Omul vine aici de la Dumnezeu şi trebuie să lucreze (aşa căzut cum e) în sensul Lui. Biserica satului privită în zona sa de activitate, are două mari categorii de fapte. Pe de o parte este liturghia duminicală a cărei rânduială are un caracter oficial. Pe de altă parte sunt o seamă de acte religioase care privesc viaţa omului în deosebi tele sale vârste şi situaţii specifice de la naştere până la moarte şi cele care apar în legătură cu casa şi îndeletnicirile sale zilnice. Acestea au o rânduială tradiţională pronunţată şi un caracter local arhaic. Vatră străbună, comuna Stăneşti este locul unde potrivit unei legende << un oarecare Suescu, inginer de origine grecească, a fost trimis de stăpânirea din vremea aceea să măsoare pământul Olteniei şi a ajuns şi în acest sat (1780). În partea de sud a satului Suieşti, inginerul a observat o mare întindere de teren, parte din ea cu pădure, alta cu poieni frumoase şi a găsit de cuviinţă s-o dăruiască unei mănăstiri greceşti din muntele Athos. Mănăstirea fiind încunoştinţată, au trimis călugări care au marcat proprietatea print-o cruce de piatră -loc denumit şi astăzi ,,Crucea de piatră">>.În localitatea Stăneşti, spun bătrânii, ,,Casa lui Dumnezeu’’, biserica a exis tat dintotdeauna, la început, bisericile au fost construite din lemn apoi cu sprijinul întregii comunităţi, ele au devenit mai mari şi înălţătoare, construcţia fiind realizată din cărămidă. Zonă binecuvântată, în satul Suieşti s-a născut la 22 februarie 1901, Ioan Marina care în anul 1948 avea să devină Patriarhul Justinian Marina, comuna Stăneşti are o populaţie preponderant creştin ortodoxă. La ora actuală fiecare sat are biserică. Satul 22

Suieşti, biserica monument istoric ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva'', satul Cuculeşti, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae'', satul Stăneşti, biserica monument istoric ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva'', satul Valea Lungă, biserica „Sfântul Mare Muce nic Dimitrie'', satul Bărcăneşti, biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril'', satul Cioponeşti, biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril'', satul Vârleni, biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva'', satul Linia Dealului, biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului''. Mănăstirea cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Binecredinciosului Împărat Justinian cel Mare” din satul Suieşti a cărei piatră de temelie a fost pusă în luna iunie 2015 iar sfinţirea, în prezenţa unui număr mare de credincioşi veniţi din toate colţurile ţării s-a realizat pe data de 22 octombrie 2017. 8. PERSONALITĂŢI LOCALE Ciordaş, Valeria (născută, 24 noiembrie, 1922, în satul Măldăreşti din comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea), filolog, muzicolog, textilist, cu studii de specialitate în fiecare din aceste domenii; autor de manuale şcolare. A lucrat ca profesor de limba italiană, de muzică şi de merceologie la Liceul Economic ,,Kretzulescu" din Bucureşti (1949-1979). A elabo rat, în colaborare, o serie de manuale şcolare, printre care: Merceologia produselor textile (1962, 1969), Merceologia produ selor industriale, volumul I şi II (1963), Merceologie (1967), Merceologia pentru anul I de liceu (1969), Merceologia pentru anii II şi III (1968) etc. (OSCA II, p. 79, E. J. V., 2010, 778). Mârzan, Emil (născut la 1 aprilie 1931, în comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea, moare la 6 noiembrie 1998, RâmnicuVâlcea), inginer electrotehnician, cercetător. Inginer tehnolog la Uzinele «Electroputere» din Craiova, ocupând diferite 9

funcţii (1955-1971); inginer, apoi director tehnic la Întreprin derea Electrocentrale Râmnicu-Vâlcea (1971-1998). Printre distincţiile primite: „Ordinul Muncii” clasa a III-a. Cărţi publicate: Hidrogeneratoare verticale 7-35 M W (1999), Maşini electrice în hidroenergetică (2000). În colaborare cu ISPH Bucureşti, în perioada 1996-1998 a elaborat şase volume con ţinând instrucţiuni tehnice de exploatare pentru generatoare electrice, staţii de pompare, motoare electrice de mare putere etc. (MEII, p. 104; OSCA II, p. 227, E. J. V, 2010, 803). Marina, Ioan (Justinian) (născut, 22 februarie 1901, comuna Stăneşti, satul Suieşti, judeţul Vâlcea, moare 26 martie 1977, Bucureşti), teolog, fost director al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea şi preot de mir la Episcopia Râmnicului (1932-1939), conducător al tipografiei eparhiale de aici (1939-1940), membru în Consiliul Central al Asociaţiei Generale a Clerului din România. Arhiereu şi mitro polit la Iaşi (1945-1948), arhiepiscop al Bucureştilor, mitro polit al Ungrovlahiei şi (al treilea) patriarh al Bisericii Orto doxe Române (1948-1977). Marele Colegiu Electoral Biseri cesc, întrunit în capitala ţării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, ,,care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blân deţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplini rea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supu nere faţă de legile ţării" (din Gramata Sinodală de instalare). Realizări ca patriarh al Biserici Ortodoxe Române: elaborarea 24

şi votarea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea BOR (5 mitropolii, 13 eparhii sufragane şi două eparhii româneşti în diaspora, aşezăminte de asistenţă socială pentru preoţi şi călu gări bătrâni (Dealu), pentru călugăriţe şi preotese bătrâne (Viforâta), iniţiativa trecerii unor ierarhi, călugări şi credincioşi în rândul sfinţilor (28 februarie 1950), generalizarea culturilor unor sfinţi ale căror moaşte se află în ţara noastră, reorgani zarea învăţământului teologic etc. Cărţi publicate: 12 volume, sub titlul semnificativ de Apostolat social (1948-1976); continuarea apariţiei unor periodice româneşti („Biserica Ortodoxă Română”, din 1874) şi editarea altora noi; reeditarea unor cărţi religioase fundamentale: Biblia sinodală, Noul Testament ş. a. În această perioadă, s-au construit din temelie 302 biserici (printre care - reconstruirea şi sfinţirea de către el personal, ca patriarh, a bisericii din Sueiştiul natal) şi au fost reparate sau restaurate alte 2345, dintre care monumente istorice, 999 etc. În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodo xii. (MDE II, p. 1383; OSCA I, pp. 221-222; Patriarhul Justinian, Gheorghe Vasilescu, Almanah Bisericesc, 2001, E.J.V., 2010, 863). Cerna-Rădulescu, Alexandru (născut la 10 ianuarie 1920, comuna Stăneşti din judeţul Vâlcea, moare la 28 august 1990, Bucureşti), gazetar, scriitor, traducător. Studii univer sitare nefinalizate. Şi-a început cariera de ziarist ca reporter la „România”, continuând cu activitate redacţională la „Ordinea” şi „Viaţa”, apoi la „Ultima oră” şi „Universul”. A contribuit la redactarea unor periodice, între care „Doina”, apărută la 25

Stăneşti (1935-1938); mai târziu, în perioada bucureşteană, editează „România viitoare” (1944), „Arta liberă” (1944), „Tribuna Transilvaniei” (1946) şi cotidianul „Tribuna româ nească” (1946-1947). De asemenea, a făcut parte din grupările care au înfiinţat periodicele: „Albatros” (1941), „Argeş” (1966), „Oltul” (1968), în care a publicat versuri şi articole. Fost secretar de redacţie la „Biserica Ortodoxă Română” şi „Ortodoxia” (1949-1965), precum şi la „România literară” (1968-1970).Volume publicate: Incrustări pe un bob de rouă, versuri (1934) şi Sunt ţăran! (1937) - semnate Al. Delacerna -, Spionaj şi trădare în umbra crucii (1948), Legături politice şi religioase româno-ruse (1949), Arbori din ţara promisă (1972), Ultima invazie (1996). A tradus din Ariosto şi Charles Baudelaire. (DGLR, C-D, pp. 186-187; OSCA I, pp. 81-83, DSRI, pp. 538-539). (E.J.V, 2010, 879). Floroiu, Mariana (născută la 16 august 1961, satul Stăneşti din comuna Stoileşti, judeţul Vâlcea), desenator, poet, publicist. Redactor cu convenţie la «Curierul de Vâlcea» (1991-1992), maistru instructor în croitorie la Şcoala cu clasele I-VIII din Stoileşti (2000-2006). Membră a Societăţii Literare «Anton Pann» (1983-1989) şi a Cenaclului «Arcade». A publi cat versuri în reviste cultural-literare centrale şi locale şi şi-a prezentat din creaţiile sale lirice la Radio-România Cultural. A obţinut Premiul I pe ţară, pentru poezie, la Festivalul Naţional «Cântarea României». Cărţi publicate: In ţara numită Poveste, versuri pentru copii şi tineret (2011). (E. J. V, 2010, 884). Zenovia Zamfir (născută la 2 iulie 1965, satul Oveselu, comuna Măciuca, judeţul Vâlcea), prozatoare, cercetătoare. Opera tipărită:1. Aproapele îndepărtat, 2004, 2. Clipe de iubire pentru cei uitaţi, 2016, în colaborare cu Irina Grigore şi 26

Valerica Păun, 3. Fericitul întru pomenire Patriarhul Justinian Marina în colaborare cu Alin Pavelescu, George Rotaru, Emil Catrinoiu, 2017, 3.Monografia comunei Stăneşti, în colaborare cu Aneluţa Becheru, 2008, 4. In memoriam. Ştefan Nemecşek, ediţie realizată în colaborare cu Cornelia Moţ, 2015, 5. În memoriam. Ilorian Păunoiu, ediţie realizată în colaborare cu Liliana Ghiţă Boian, 2016,6. Iubirea de aproapele meu, în colaborare cu Valerica Păun, 2015, 7. Patriarhul Justinian Marina. Trepte spre cer, în colaborare cu George Rotaru, 2010, 8. Patriarhul Justinian Marina şi locurile natale, 2011, 9. Patriarhul Justinian Marina, părintele sufletesc al neamului românesc, în colaborare cu George Rotaru, 2013, 10. Pe urmele paşilor Patriarhului Justinian Marina, Mănăstirea Govora, Mănăstirea Cozia, 2014, 11. Rătăcită în jungla vieţii, 2000, 12. Regrete târzii, 1999, 13. Un vis devenit realitate. Satul Patriarhului Justinian Marina împodobit cu o mănăstire în colaborare cu George Rotaru, 2015, 14. Vederi necenzurate, 1998, 15. Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, 2009, 16. Zile şi nopţi... altfel, 2001. A publicat în revistele: „Cultura Vâlceană”, „Povestea Vorbii”, „Curtea de la Argeş” Argeş, „Memoria Slovelor”, „Gând românesc” Alba Iulia, „Pietrele Doamnei'' Domneşti ,,Casa Cărţi'' a Bibliotecii Jude ţene ,,Antim Ivireanul'' Vâlcea, „Colocviile de la Nicula'', „Re vista Română de versuri şi proză” a Societăţii Scriitori Români, Bucureşti, „Glasul Iubirii'', ''Vitalii''. Prezentă în dicţionarele şi antologiile din Vâlcea, Bucureşti, Argeş, Vulcan, Cluj etc. Este prezentă în numeroase antologii şi studii publicate în Vâlcea, Bucureşti, Argeş, Cluj. (E.J.V., 2010, 914) Doctor ALIN PAVELESCU Ctitor Mănăstire LUCIAN ZMARANDA s

Bibliografie selectivă [1] Viaţa Bisericească în Oltenia, Anuarul Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1941; [2] Tezaurul de la Stăneşti, Silviu Sergiu Purece; [3] Indicele după judeţe a comunelor orăşene şi rurale din Muntenia, 1861; [4] D. R. H. I, p. 226, p.275; [5] Dicţionar topografic şi statistic al României, 1872; [6] Arhivele Sfintei Episcopii a Râmnicului, cit. fila nr. 178; [7] Arhivele Olteniei nr.9; [8] Arhivele Olteniei nr.27; [9] Emil Vârtosu, Tudor Vladimirescu ,Glose ”; [10] M. Vasilescu, Op.cit., p.342, coloana 1; [11] Ion Popescu Cilieni, O veche catagrafie a Episcopiei Râmnicului, 1943; [12] Corneliu Tamaş, Emilian Frâncu, Istoria judeţului Vâlcea, p.202, 206 [13]Harta OLTENIEI întocmită de Frederic Schwartz aflată în Arhivele Olteniei la nr.27; [14] Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale, Fond Primăria Stăneşti, dosar nr.4/1951 [15] Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale, Fond Primăria Stăneşti, dosar nr. 3/1952 [16] prof. dr. Gh. Pârnuţă, Din istoria culturii şi şcolii din judeţul Vâlcea, secolele XVI-XIX, Buridava, Studii şi materiale, p.205; [17] Cezar Avram, Dinică Ciobotea, Dicţionar istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea (N-Z), Editura „Alma” Craiova, 2012, pp 153-160; 28

[18]Enciclopedia Judeţului Vâlcea,Vol.I,2010 [19] Gheorghe Vasilescu, Almanah Bisericesc,2001 [20] Gheorghe Drăghici, Manuscrise, Arhiva Primăriei Stăneşti [21] Gheorghe Drăghici, Manuscrise, Arhiva Şcolii Generale cu clasele I-VIII Stăneşti

CAPITOLUL II SPRE VEŞNICĂ ADUCERE AMINTE SI 9 9 CINSTIRE PATRIARHUL JUSTINIAN MARINA Fiecare localitate, fiecare palmă de pământ are propria poveste, un trecut, un prezent şi un viitor. Frumoasa Vale a Cernei, cu apa limpede şi cristalină, este zona pe unde şi-a purtat paşii Patriarhul Justinian Marina. Viaţa şi activitatea sa pe ,,ogorul Domnului'' prea puţin cunoscută, reprezintă o pa gină de istorie importantă în Biserica Ortodoxă Română. Timpul cerne, şi aşa cum spunea Mircea Eliade, ,,dacă după treizeci de ani cineva îşi mai aminteşte de tine, înseamnă că eşti valoros''. Fără a cunoaşte acest adevăr, în toamna anului 2009, am organizat prima mare manifestare cultural-spirituală în localitatea natală a părintelui Patriarh ''spre veşnica aducere aminte şi cinstire a marelui înaintaş''. Se cuvine ca în această lucrare să punctăm câteva aspecte din biografia „Apostolului neamului românesc'' aşa cum l-a numit domnul Gheorghe Vasilescu în scrierile sale... Un mare duhovnic contemporan spunea că drumul sau calea spre desăvârşire trece în mod obligatoriu prin proba ispi telor, a încercărilor sau necazurilor fără de voie, a suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Nu putem gusta din bucuriile raiului, fără a sorbi din cupa amară a încercărilor. Sfântul Sinod a declarat anul 2017 ca Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Istoria Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului 30

comunist a fost profund marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. A avut una dintre cele mai lungi cârmuiri, rezistând în scaunul patriarhal aproape trei decenii. A fost lăudat şi criticat în egală măsură, fiind văzut atât drept Pa triarhul Roşu, cât şi salvatorul Ortodoxiei. Cu prilejul come morării a 40 ani de la trecerea în veşnicie, în Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, Patriarhul Daniel a evi denţiat jertfelnicia părintelui Patriarh Justinian şi a evocat virtuţile şi eforturile sale care l-au transformat într-un model vrednic de urmat pentru toţi slujitorii Bisericii lui Hristos. Lucrarea sa pastorală, culturală, misionară, duhovni cească şi socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioşi, un model luminos şi inspirator de fidelitate şi slujire a Mântui torului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale, a subliniat Preafericirea Sa. Aducem prinos de recunoştinţă memoriei acestui vred nic arhipăstor al Ortodoxiei Româneşti care a iubit Biserica Lui Hristos din poporul român cu dragoste neţărmurită şi a reuşit cu înţelepciune şi dăruire jertfelnică să apere, să păstreze şi să transmită valorile eterne ale credinţei noastre strămoşeşti, a spus Preafericirea Sa. Justinian Marina, era originar din localitatea Suieşti (Vâlcea), născut la 22 februarie 1901 şi primind la botez numele Ioan. S-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, comuna Cermegeşti, din judeţul Vâlcea, în familia unor agri cultori harnici şi buni creştini şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său,' ţăran i i ştiutor de carte şi i cu minte sănătoasă,' 31

a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele ob ştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate. Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. Preo ţia mea -mărturisea el- a fo st visul sfânt al mamei mele şi pri mii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată, ...JUSTINIAN MARINA UN APOSTOL AL BISERICII SI AL NEAMULUI ROMANESC, text publicat de Gheorghe Vasilescu în Almanah Bisericesc, 2001. În anul 2009 cu sprijinul doamnei Liliana Frăţilă care a copilărit în curtea Patriarhiei, tatăl sau a fost şoferul patriar hului, l-am cunoscut la Biblioteca Sfântului Sinod pe domnul Gheorghe Vasilescu care cu multă generozitate mi-a oferit scrierile domniei sale pe care ulterior (anul 2001) le-a publicat în Almanahul Bisericesc, pp. 46-60. Pentru că a fost mult timp în preajma patriarhului, însemnările sale sunt valoroase, sunt sincere şi reale, cităm... Cine l-a cunoscut, l-a văzut, a stat de vorbă cu el şi s-a bucurat de grija şi ocrotirea sa părintească nu poate uita niciodată privirea lui vie şi scrutătoare, ochii săi s

negri care îţi dădeau impresia că te citesc până în străfun durile gândurilor tale, ca laserul, dar şi zâmbetul său, râsul acela sănătos şi natural, molipsitor şi încurajator de părinte adevărat, luminat sufleteşte de dragostea pentru copiii şi fiii săi duhovniceşti. Despre acest patriarh providenţial, chemat de Dumnezeu să conducă destinele Bisericii Ortodoxe Române într-o perioadă dintre cele mai grele şi mai dure din istoria poporului român, s-a scris mult şi se va mai scrie, pe măsură ce timpul va da un nou şi tot mai bogat sens şi valoare operei sale fără egal în istoria Bisericii noastre, cu atât mai mult cu cât contextul istoric şi politic în care a activat nu a fost favorabil unei desfăşurări normale a vieţii bisericeşti. Cu cât va trece timpul, cu atât statura sa va creşte, iar faptele şi realizările sale, apreciate la justa lor valoare şi ţinând cont de contextul în care au fo st realizate, îi vor situa chipul tot mai impozant pe soclul zidit din aceste inegalabile înfăptuiri... La 24 mai 1948 a fo st ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înscăunat la 6 iunie 1948. Justinian Marina, ...s-a arătat vre dnic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părin tească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fo st chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării (din Gramata Sinodală de instalare). În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de pa triarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creş tină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii. 33

✓ Canonizarea primilor Sfinţi Români (1955) şi gene ralizarea cultului sfinţilor ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră; ✓ Înfiinţarea unor aşezăminte sociale pentru clericii bă trâni şi bolnavi; ✓ Reorganizarea învăţământului teologic ortodox (1948); ✓ Revenirea a 37 de preoţi şi protopopi greco-catolici, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (1 octombrie 1948); ✓ Întreţinerea legăturilor cu Bisericile Ortodoxe surori şi cu alte Biserici creştine; ✓ Iniţierea unor relaţii cu Bisericile Vechi Orientale, prin vizite reciproce; ✓ Reintrarea Bisericii Ortodoxă Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (1961); ✓ Activitate tipografică importantă: Biblia Sinodală (1968 şi 1975) multe cărţi de cult, lucrări, periodice, traduceri. ✓ Lăcaşe de cult: s-au construit din temelie 302 biserici şi au fost reparate sau restaurate alte 2345 biserici. Patriarhul Justinian a fost ţinut la domiciliu forţat, la schitul Dragoslavele, timp de 6 luni, atunci când a protestat îm potriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959. ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului într- un articol intitulat Justinian Patriarhul biruind în istorie publicat în Argeşul Ortodox, săptămânal teologic, bisericesc şi de atitudine al Epis copiei Argeşului şi Muscelului, Anul VI, nr. 307 /29 martie -4 aprilie 2007, sublinia ...A venit vremea să se rostească adevă rurile ziditoare şi să se elimine arbitrariul înrobitor de igno ranţă şi rea voinţă. Patriarhul Teoctist, la comemorarea a treizeci de ani de la plecarea în ţara de peste veac a Patriar s

hului Justinian, a subliniat vrednicia nu numai ca Patriarh ortodox al românilor, ci şi Patriarh unic al Ortodoxiei şi chiar al întregii creştinătăţi, recunoscut, de altfel, de contemporanii săi. Ceea ce uimeşte este faptul că timpul lucrează în favoarea distinsului Ierarh al Bisericii Străbune. Mircea Eliade, contem poran al Patriarhului Justinian, spunea că orice operă la care se macină în timp, doar după 30 de ani se va vedea ce mai rămâne din ea. Gândindu-ne la opera celebrului Patriarh Justinian, putem spune azi, după trei decenii, că lucrarea inimii sale, grija pentru Biserica lui Hristos, a fost una de excepţie şi ea a crescut în dinamică diamantină. Gândirea integrală a marelui Patriarh a fo st de la început pe termen mediu şi lung. Cu o forţă ieşită din comun a intuit mersul vremurilor atinse de bruma unei ideologii sfâşietoare. Apelul său se auzea ca un ecou din fântâni adânci... Domnul George Enache, într-un articol publicat în ziarul Lumina, spune... Medicul George Stan, care i-a fost aproape patriarhului Justinian în multe clipe, îşi aminteşte că patriarhul obişnuia să-i povestească «lucruri foarte interesante despre Biserica şi neamul nostru>>. Într-o zi, impresionat de cele auzite, medicul i-a spus: << Prea Fericirea Voastră, eu cred că ar fi nemai pomenit să scrieţi tot ceea ce îmi povestiţi mie, pentru că multă lume ar dori să ştie ceea ce îmi spuneţi mie. Atunci, s-a oprit din mers şi mi-a zis plin de tristeţe: Doctore, dacă nu poţi să spui tot ceea ce ştii, mai bine nu scrii. Dumneata ştii bine că ceea ce-ţi spun eu nu poate f i publicat din cauza cenzurii>>. Din cauza multelor lucruri nespuse şi nescrise, activitatea patriarhului Justinian a fo st adesea rău înţeleasă şi greşit judecată. Este meritul agenţilor Securităţii că au consemnat în dosarele lor măcar o parte din acele fapte care ne ajută să 35

conturăm patriarhului Justinian un portret mai aproape de realitate. In aceste dosare există consemnat chiar si faptul că patriarhul Justinian era perfect conştient de situaţia extrem de delicată în care se afla. Cu umor amar, el arăta apropiaţilor că este atacat permanent de cei din exil, însă, în egală măsură, este urmărit de comuniştii cu care, chipurile, ar f i prieten. <<Să înnebuneşti, nu alta!>>, spunea patriarhul, iar situaţia era într-adevăr de aşa natură încât să te facă să-ţi pierzi minţile... Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, în amintirile sale despre Patriarhul Justinian, relatează o discuţie referitoare la punctul de vedere al şefului Bisericii Ortodoxe Române faţă de puterea comunistă şi totodată referitor la misiunea sa: ,,Orice instituţie mare trebuie să aibă o strategie. Strategiile sunt de două feluri: pe termen scurt şi pe termen lung. Strategia pe termen scurt se bazează pe o presupunere, uneori credinţă, că în curând vin americanii şi ne scapă de comunişti. Voi, tinerii, aşa gândiţi. Voi sunteţi tineri, credeţi că vin americanii. Eu nu voi încerca să vă suge rez credinţa voastră. Credeţi ce vreţi, dar politica Bisericii o fac eu, iar eu sunt convins că americanii nu vin, sau cel puţin, nu vin curând. Această stăpânire comunistă este de durată, iar strategia bisericii trebuie să fie o strategie pe termen lung. Stra tegia pe termen scurt presupune confruntare cu un duşman inegal şi, pentru asta, nu este posibil acest lucru. Eu doresc ca pe durata acestei stăpâniri, preoţii mei să nu fie în puşcărie, ci în bisericile lor, ca preoţi, pe cât este posibil. De aceea, o strategie pe termen lung presupune găsirea unui modus vivendi, un dialog cu noua putere şi realizarea a ceea ce se numeşte compromis în orice politică şi în orice diplomaţie... ,,Patriarhul Justinian, după cum bine spunea Inaltpreasfinţitul Timotei al 36

Aradului, era la sufletul oamenilor, lăsând sentimentul bucu riei întâlnirii... Era cel care chema oamenii la el, chiar adresându-si-le pe nume. Intra cu ei în dialog în acelaşi duh al apro pierii ca şi când s-ar fi cunoscut din totdeauna. Se simţea părin tele lor sufletesc, Patriarhul tuturor romanilor şi fratele lor. În cadrul Simpozionului Naţional Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), mărturisitor al dreptei credinţe şi apără tor al Bisericii strămoşeşti, desfăşurat la Arhiepiscopia Râmnicului în data de 22 martie 2017, Inaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, în cuvântul de binecuvântare intitulat Justinian Marina -patriarhul providenţial al Bisericii noastre, a subliniat că ...Cârmuitor în vremuri tulburi, Preafericitul Părinte Justinian a avut dificila misiune de a conduce cora bia Bisericii în vremuri tulburi. Din documentele întocmite de fosta Securitate reiese că Justinian Marina, înscăunat ca Patriarh al României în vara lui 1948, s-a preocupat de soarta preoţilor aflaţi în temniţele comuniste. Fiind sesizat de familii, Patriarhul a adresat o telegramă episcopiilor, în care cerea să se elaboreze tabele cu toţi preoţii închişi. „Domnul Ministru Stanciu Stoian îşi aminteşte că lucrarea i-a fo st adusă de la Patriarhie (listele primite din teritoriu -n.n.) cu o adresă, cuprinzând rugămintea patriarhului de a se interveni la Ministerul de Interne pentru a se cerceta situaţia celor închişi, grăieşte documentul. Mai departe, Ministerul Cultelor a dat curs solicitării Patriarhului, înaintând-o către Ministerul de Interne. Spiritul practic al Patriarhului Justinian a făcut ca monahismul ortodox să depăşească momentele de criză. Poate aspectul cel mai important a l activităţii sale a fost grija faţă de mănăstiri. Graţie demersurilor sale a crescut numărul mănăs 37

tirilor şi al călugărilor, dar şi nivelul de pregătire al acestora. Patriarhul Justinian a dat binecuvântare pentru prima dată în Biserica noastră ca şi maicile să poată intra la Facultatea de Teologie. Ortodoxia românească nu a cunoscut până la acea dată călugăriţe licenţiate sau doctori în Teologie, fapt care a determinat o înviorare a mănăstirilor noastre, nu doar sub aspect intelectual, ci şi duhovnicesc. Patriarhul Justinian a fost afectat de iniţiativa autorităţilor comuniste, iar pentru curajul său de a protesta împotriva decretului 410 i s-a fixat domiciliul forţat la schitul Dragoslavele timp de şase luni. Tot spre revigorarea vieţii duhovniceşti a credincio şilor, Patriarhul Justinian a canonizat o serie de sfinţi români, în anul 1955, printre care şi Sfântul Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului. Confruntat cu presiunile politice tot mai intense, Pa triarhul Justinian a reuşit să administreze cu multă inteligenţă Biserica noastră strămoşească, astfel încât să nu fie subjugată cu totul autorităţii comuniste. A iubit neamul românesc şi Biserica Ortodoxă, apărându-le deopotrivă. A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei pe aceleaşi meleaguri unde odinioară îşi purta paşii părintele Patriarh. Multă vreme nu am ştiut ce zonă binecuvântată este localitatea mea natală. Apoi... Întâmplare, destin...Am întâlnit oameni care l-au cunoscut pe preotul Marina, patriarhul Justinian. Curiozitate, şansă... Am început să-l caut, să-l cerce tez, iar când l-am descoperit am înţeles ce mult trebuie să-i mulţumesc Bunului Dumnezeu că a îngăduit să scriu şi să-i rostesc numele cu evlavie şi respect. În vara anului 2009, pe 6 iunie, de Rusalii, dată la care în 1948 era întronizat ca Patriarh al României am organizat prima manifestare cultural-spirituală 38

în memoria sa, la tâmpla bisericii Cuvioasa Paraschiva, adusă pe cheltuială proprie şi rectitorită în localitatea natală. Candela aprinsă atunci spre veşnica aducere aminte şi cinstire a ars necontenit prin organizarea a numeroase simpozioane, mani festări culturale, editarea unor cărţi despre viaţa şi activitatea patriarhului pe ogorul Domnului. În toamna anului 2014 Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului a decis înfiinţarea unei mănăstiri în satul Suieşti, din comuna Stăneşti, acolo unde, s-a născut Patriarhul Justinian Marina. Piatra de temelie a Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe -Suieşti a fost aşezată, în prezenţa ctitorilor şi a obştii mona hale, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie la 20 iunie 2015. Locul acesta, binecuvântat de Dumnezeu prin naşterea celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, îşi primeşte astăzi prinosul de recunoştinţă din partea noastră, a Bisericii, şi a autorităţilor, prin începerea lucrărilor de construcţie a mănăstirii din satul în care s-a născut, în urmă cu mai bine de un secol, Patriarhul Justinian Marina. (...) De fe l din locul acesta, Patriarhul Justinian a binecuvântat prin viaţa sa aleasă atât satul în care s-a născut, Biserica Ortodoxă din Vâlcea, unde a fo st preot, la Băbeni şi la Biserica Sfântul Gheorghe din Râmnicu Vâlcea, Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei, dar şi întreaga Patriarhie, prin lucrarea providen ţială pe care a avut-o, fiin d un patriarh care a dat un suflu nou Bisericii, care a apărat Biserica de puterea ciocanului şi a secerii comuniste, a spus Înaltpreasfinţia Sa în cuvântul rostit cu această ocazie. Multe şi valoroase sunt amintirile şi mărtu riile celor ce l-au cunoscut pe fericitul întru pomenire patriar hul Justinian Marina. Într-un articol trimis spre publicare dom 39

nul Dan Ciachir l-a numit, Un patriarh trimis de Dumnezeu. La mânăstirea Suzana, despre care Alexandru Vlahuţă scria, în 1908, că este aşezată într-o poiană frumoasă, pe o frunte de dâmb, sub care se azvârlă în Teleajen pârăul Stanca din dreapta şi Epuraşul din stânga. Acestea unindu-se în faţa mănăstirii, alcătuiesc aici o cruce de unde pornesc la vale întrun singur curs, am întâlnit-o pe măicuţa Leontina. înfăţişarea de astăzi a Mănăstirii Suzana se datorează Patriarhului Justinian Marina, care între ani 1965-1970 a deschis un amplu şantier de restaurare. în această perioadă mănăstirea a fost înzestrată cu toate cele necesare slujirii, viaţa maicilor uşurându-se mult prin introducerea apei curente, a canalizării şi a curentului electric, povesteşte maica. La mânăstirea Govora, unde putem spune ca a început ascensiunea Patriarhului, maica stareţă Heruvima îşi aminteşte de privirea şi chipul blând al Părintelui neamului românesc. Era doar o copilă pe atunci dar momentele când Patriarhul venea în vizita sunt de neuitat. Domnul academician Emilian Popescu ne povesteşte cum tatăl domniei sale a fost salvat de la închisoare de preotul Ioan Marina. De la domnul George Stan, care a stat în preajma părintelui patriarh aproape două decenii am aflat multe detalii despre Omul Marina şi mai apoi patriarhul Justinian. L-a iubit pe Bunul Dumnezeu şi pe aproapele său precum scrie în Sfânta Scriptură. Ştia că este urmărit dar găsea diferite modalităţi de a-şi ajuta semenii, în ultimii ani de viaţă îşi stabilise un pro gram de plimbare prin curtea patriarhiei pentru a se întâlni întâmplător' cu cei cel căutau cu diferite probleme. În perioada 23-30 aprilie 2017, în Episcopia Caranse beşului s-a desfăşurat cea de-a XI-a ediţie a Zilelor Credinţei şi 40

Culturii. Mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au fost prezenţi la evenimentul de cultură din Oraviţa, eveniment ce a avut ca teme centrale Anul omagial al sfintelor icoane, al ico narilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunis mului în Patriarhia Română, la care s-au adăugat temele de pe plan local în acord cu tema Patriarhiei Române, şi anume Episcopul martir Veniamin Nistor şi alţi apărători ai Orto doxiei din Banat în perioada comunistă. La lucrările pe sec ţiuni ale Simpozionului Internaţional „Jertfa şi Mărturisire'', Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a subli niat ...Am avut bucuria să-i primim aici, la Oraviţa, pe unii dintre cei mai mari profesori de teologie de la Bucureşti, Sibiu, Cluj, Iaşi, Craiova, Timişoara, Arad şi Alba Iulia. Părinţii profesori şi domnii profesori ne-au delectat şi ne-au înălţat, pe de-o parte, iar pe de altă parte ne-au îmbogăţit sufleteşte, dar şi teologic, istoric, cu foarte multe informaţii, pentru că ei au adus lucruri noi în atenţia noastră. Il rugăm pe Mântuitorul Hristos ca preoţii din cele patru protopopiate care au audiat aceste referate să meargă în parohiile în care îşi desfăşoară activitatea şi să devină mărturisitori ai credinţei drept mări toare, apostoli şi preoţi cu putere multă, pentru că într-o socie tate din ce în ce mai secularizată este nevoie de cât mai multe exemple vii. Patriarhul Justinian Marina a închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din Bucureşti, între elevii 41

Seminarului de el ctitorit acolo. Pe crucea încastrată în zid, a cerut meşterului să sape inscripţia: M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea. Iar la sfârşitul testamentului său duhovnicesc, făcut în 7 martie 1976, a scris: Binecuvintez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât, pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut, rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora, ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu. Sfântului Apostol Pavel, îndeamnă zicând: Aduceţi-vă aminte de mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa! (Evrei 13, 7). Zenovia Zamfir, Justinian Marina - slujitor şi apărător al Bisericii Ortodoxe Române Doxologia 4 APRILIE 2017, DOCUMENTAR De aproape două mii de ani, poporul român a ră mas, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, un mărturisitor al lui Hristos, fiind permanent oblăduit de Maica sa Biserica, şi păstrând totdeauna conştiinţa unităţii de neam şi de credinţă. Românii au trecut, de-a lungul istoriei, prin multe încercări şi provocări, au fost cotropiţi şi oropsiţi în propria lor ţară, au fost robiţi şi umiliţi, dar au rămas neclintiţi în credinţa lor ortodoxă şi pentru faptul că avut 42

conducători religioşi credincioşi, curajoşi, cu dragoste de ţară şi de neam. Una dintre încercările care s-au abătut asupra poporului român, a fost instaurarea la conducerea ţării a regi mului comunist ateu, care dorea formarea unui ,,om nou” cu o educaţie materialist-dialectică şi cu o ideologie ateist-ştiinţifică. Acest regim, avându-şi obârşia în Rusia comunistă, dorea cel mai mult desfiinţarea Bisericii, care, după părerea lor, împiedica total împlinirea idealurilor lor. Drept urmare, în pe rioada comunistă, Biserica Ortodoxă Română a fost ţinta tuturor atacurilor, de orice fel şi din orice direcţie, urmărinduse reducerea influenţei acesteia în societate şi chiar desfiin ţarea ei totală. În aceste momente deosebit de grele pentru Biserica şi poporul român, a rânduit Dumnezeu ca în fruntea Bisericii Ortodoxe Române să ajungă Patriarhul Justinian Marina, cel care avea să păstorească ca întâi stătător timp de 29 de ani, luptând pe toate căile şi în orice moment pentru apărarea Bisericii strămoşeşti. Şi-a pus toată priceperea şi dăruirea sa în slujba Bisericii, a lucrat cu timp şi fără timp şi a făcut orice i-a stat în putinţă, jertfindu-se chiar, pentru apărarea ei, a sluji torilor ei şi a întregului popor creştin ortodox. Justinian Marina, pe numele său laic Ioan Marina, s-a născut pe 22 februarie 1901 la Suieşti, judeţul Vâlcea, într-o familie de agricultori harnici şi buni creştini, mama sa prove nind dintr-o veche familie de preoţi. Încă din copilărie şi-a arătat înclinarea spre învăţătură şi în anul 1915 a fost admis la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit în 1923, obţinând în acelaşi an şi diploma de învăţător, în urma examenului desfăşurat la Şcoala Normală din acest oraş. Îşi începe activitatea ca învăţător pe 1 septem 5

brie 1923 la şcoala primară din satul Olteanca, iar un an mai târziu, pe 14 octombrie 1924, se căsătoreşte cu Lucreţia Popescu, fiica preotului Pavel Popescu din comuna Braloştiţa, judeţul Dolj, devenind, apoi, preot în satul Băbeni. În anul 1925 se înscrie ca student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, obţinând titlul de licenţiat în teologie în anul 1929, iar un an mai târziu renunţă la activitatea din învăţământ şi se consacră întru totul slujirii la Sfântul Altar. Fiind remarcat de către Preasfinţitul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, la 1 noiembrie 1932, tânărul preot, Ioan Marina, este numit la conducerea Seminarului Teologic ,,Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, fiind detaşat şi ca slujitor la Catedrala Episcopală a Râmnicului. La vârsta de 34 de ani rămâne văduv şi nu se recă sătoreşte, crescându-şi singur cei doi copii ai săi, Silvia şi Ovidiu. Ca o recunoaştere a meritelor sale, depuse în timp de douăzeci de ani de preoţie, autorităţile eparhiale vâlcene l-au cinstit cu toate rangurile bisericeşti (sachelar, iconom şi iconom stavrofor cu drept de a purta brâu roşu), fiind ales, în paralel, ca membru în Consiliul Central al Asociaţiei Generale a Clerului din România şi, la propunerea Mitropoliei Craiovei, Ministerul Cultelor i-a acordat Meritul Cultural clasa I pentru Biserică. Justinian Marina - Arhiereu-vicar şi Mitropolit al M.M.S. În primăvara anului 1945, mitropolitul Moldovei Irineu Mihălcescu solicită Ministerului Cultelor înfiinţarea celui de-al doilea post de arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Aprobându-se cererea, mitropolitul Irineu propune alegerea în acest post a preotului Ioan Marina, de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea, văduv, prin decesul soţiei 44

sale, de aproape zece ani. În şedinţa din 30 iulie 1945, Sfântul Sinod a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou înfiinţat, la Mitropolia Moldovei şi i-a acordat rangul ierarhic de arhiereu, cu titulatura de „Vasluianul”. În ziua de 11 august 1945, preotul Ioan Marina este tuns în monahism la Mânăstirea Cetăţuia din Iaşi, primind patro nimicul Justinian, făcându-i-se şi hirotesia întru arhimandrit. Hirotonia în arhiereu a avut loc în Duminica zilei de 12 august 1945, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi a fost săvârşită de către mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei împreună cu episcopul Antim Nica de Cetatea Albă şi cu arhiereul-vicar Valeriu Moglan Botoşăneanul. Doi ani mai târziu, arhiereulvicar Justinian Marina a fost numit locţiitor al mitropolitului Irineu Mihălcescu, iar în ziua de 19 noiembrie 1947, sub preşedinţia mitropolitului Nicolae Bălan al Banatului, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitro polit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina. A fost instalat în scaun la 28 decembrie 1947, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în cadrul slujbei Sfintei Liturghii săvârşită de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, a reprezentanţilor autorităţilor centrale şi locale, a numeroşi clerici şi credincioşi. Ca păstor sufletesc al Mitropoliei Moldovei, Justinian Marina a depus eforturi pentru refacerea eparhiei, crunt lovită de război şi pârjolită de secetă. A reorganizat sectorul econo mic de la Centrul Eparhial pentru a se realiza o mai bună admi nistrare şi control al resurselor, iar celorlalte sectoare - admi nistrativ şi cultural -le-a stabilit programe clare de lucru şi cu termene precise. A restaurat Catedrala şi reşedinţa mitropo 45

litană, precum şi imobilele alăturate, care fuseseră ciuruite de gloanţe şi de schije, încât rămăseseră fără geamuri, cu zidurile crăpate şi cu găuri în acoperiş, dar şi cu inventarul răvăşit şi în mare parte distrus. Au fost aduse toate în bună stare de func ţionare, inclusiv fabrica eparhială de lumânări, care aproape că îşi încetase activitatea în timpul războiului. În acelaşi timp, a completat cu călugări tineri şi destoinici personalul slujitor al Catedralei Mitropolitane, numindu-l ca ecleziarh pe părintele arhimandrit Teoctist Arăpaşu. Seceta cumplită din anii 1946-1947 a pârjolit ogoarele Moldovei, foametea adăugându-se mizeriei lăsate de război. Mitropolitul Justinian Marina a încuviinţat efectuarea primei procesiuni cu racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, de când aceasta se află la Iaşi, străbătând satele pustiite de se cetă ale judeţelor Iaşi, Vaslui, Roman, Bacău, Putna, Neamţ, Baia şi Botoşani. Ofrandele adunate cu acest prilej au fost îm părţite, după chibzuinţa mitropolitului Justinian, la orfani, vă duve şi invalizi, la cantine şcolare, biserici în construcţie şi la mănăstiri, pentru hrana bolnavilor şi a călugărilor bătrâni şi neputincioşi. Justinian Marina - Patriarh al B.O.R. La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu, în vârstă de 83 de ani, a trecut la cele veşnice, lă sând vacant scaunul de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Vremurile, care erau nesigure, cereau ca în fruntea Bisericii să fie ales un om cu mintea lucidă şi pătrunzătoare, un spirit orga nizator, un om tânăr, suficient de energic şi priceput, pentru a putea apăra Biserica de încercările regimului comunist de a o desfiinţa. Astfel, Marele Colegiu Elector al Bisericii, întrunit în 5

capitala ţării la 24 mai 1948, a ales ca Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al României pe Mitropolitul Moldovei, Justinian Marina. La 6 iunie 1948, la ceremonia de investitură din aula Palatului Parlamentului şi la cea de instalare din Biserica ,,Sf Spiridon Nou” din Bucureşti, noul ales, Patriarhul Justinian, şia prezentat intenţiile sale ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Printre obiectivele sale figurau: pregătirea clerului în duhul ortodoxiei şi a cerinţelor vremii; restaurarea monahis mului românesc; reorganizarea învăţământului teologic; des fiinţarea Bisericii Române Unită cu Roma şi integrarea credin cioşilor acestei biserici în Biserica Ortodoxă Română; reînnodarea legăturilor frăţeşti cu toate bisericile ortodoxe. În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de păs torire ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române ai Patriarhului Justinian, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări, care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei Româneşti în lumea creştină. La 19 octombrie 1950, Sfântul Sinod, prezi dat de Patriarhul Justinian Marina, a votat Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, pa triarhia având acum cinci mitropolii, cu 13 eparhii sufragane, la care se adaugă două episcopii româneşti în diaspora. În 1950, Sfântul Sinod a hotărât - pentru prima oară - trecerea unor ierarhi, călugări şi credincioşi români în rândul sfinţilor şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror sfinte moaşte se găsesc în ţara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955. A creat aşezăminte de asistenţă socială pentru preoţi şi călugări bătrâni la Dealu şi pentru preotese şi călugăriţe în vârstă la Viforâta. În anul 1948 s-a procedat la reorganizarea învăţământului teologic ortodox; de atunci şi până în anul 1989 47

au funcţionat două institute teologice cu grad universitar, la Bucureşti şi Sibiu, şi şase seminarii teologice: Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş. A întreţinut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori şi cu alte Biserici creştine. A făcut vizite, în fruntea unor delegaţii sinodale, la Bisericile Ortodoxe surori din Rusia, Georgia, Serbia, Bulgaria, Grecia, la Patriarhia Ecumenică, de Alexandria şi Ierusalim. A iniţiat relaţii cu bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce, patriarhul vizitând Patriarhia Armeană, Biserica Etiopiană, Biserica Coptă, Biserica Siriană din Malabar-India, şi cu o serie de arhiepiscopii romanocatolice din Austria, Germania, Belgia, cu Biserica Veterocatolică şi cu Biserica Anglicană. Patriarhul Justinian a publicat 12 volume sub titlul semnificativ „Apostolat social” (Bucureşti 1948-1976) cu toate pastoralele, cuvântările şi articolele sale. S-au editat noi perio dice bisericeşti ori şi-au continuat apariţia cele vechi: „Biserica Ortodoxă Română”, „Ortodoxia”, „Studii Teologice”, ,,Glasul Bisericii”, „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, „Mitropolia Ardealului”, „Mitropolia Olteniei”, „Mitropolia Banatului” şi o serie de periodice editate de comunităţile ortodoxe române de peste hotare. S-au reeditat „Biblia sinodală”, în două ediţii (1968 şi 1975), ,,Noul Testament”, toate cărţile de cult, fiecare în mai multe ediţii, aproape toate manualele necesare pentru învăţământul teologic superior şi seminarial, o serie de lucrări cu caracter teologic şi istoric, scrise de ierarhi, preoţi şi pro fesori de teologie, şi teze de doctorat. În perioada de păstorire a Patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici şi au fost reparate sau restau rate alte 2345 de biserici, dintre care 999 au fost monumente 48

istorice, iar dintre acestea 128 au fost mănăstiri, schituri şi alte aşezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou construite, care au fost împodobite cu picturi, în alte 271 de biserici, pictura a fost restaurată. Patriarhul Justinian a căzut victimă prigoanei comuniste atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiem brie 1959, care prevedea că puteau fi admise în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi 50 de ani, femeile, şi în baza căruia au fost scoşi din mănăstiri circa 5000 de monahi şi monahii. Patriarhul a protestat împo triva acestui decret abuziv, motiv pentru care, a fost trimis la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliul forţat timp de 6 luni. În timpul celor 29 de ani de păstorire ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Justinian s-a dovedit a fi un abil diplomat şi a căutat să ţină piept, pe cât s-a putut, atacurilor îndreptate împotriva Bisericii. El a menţinut strâns unite rândurile clerului, a sprijinit pe condamnaţii politici dintre preoţi şi călugări eliberaţi din puşcării şi a restaurat multe biserici şi mănăstiri, înfruntând sancţiunile, ameninţările şi chiar domiciliul forţat, la care, pentru o vreme, a fost supus. Patriarhul Justinian a trecut la cele veşnice în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care, cu grijă, şi l-a pregătit în zidul interior al Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, ctitorită chiar de el. Pe crucea în castrată în zid, patriarhul i-a cerut meşterului să sape următoa rele cuvinte: ,,M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care, mi-o va da Domnul, *

Judecătorul Cel Drept, în ziua aceea”. (Preot Cristian Vasile Marian) Repere ale activităţii patriarhului Justinian Marina, apărător al ortodoxiei în timpul comunismului (fragmente) Una dintre cele mai grele perioade din istoria Bisericii noastre ortodoxe o reprezintă perioada din timpul regimului comunist ateu, perioadă în care mulţi dintre membrii ei, fie clerici, fie mireni, au avut de suferit din cauza convingerilor religioase pe care le aveau. Această perioadă a început după cel de-al Doilea Război Mondial, când România a intrat, potrivit pactului Ribentrop-Molotov din 1939 şi Convenţiei de la Yalta din 1945, în sfera de influenţă sovietică şi s-a încheiat în anul 1989, odată cu dezintegrarea blocului comunist din Europa de Est. Puterea comunistă instaurată în partea de răsărit a Europei propaga o ideologie atee în care omul e stăpân pe destinele sale, Dumnezeu şi credinţa nefăcând parte din ecuaţia societăţilor multilateral dezvoltate. De aceea, cei care au conti nuat să creadă în Dumnezeu şi au mărturisit şi apărat credinţa contrar avertismentelor puterii politice, au avut de suferit pri goane şi detenţie, iar mulţi dintre ei, poate pe care numai Dumnezeu îi ştie, şi-au dat viaţa nelepădându-se de Hristos. Dar calea martirajului şi a suferinţelor fizice nu a fost hărăzită de Dumnezeu tuturor credincioşilor săi, ci rezistenţa în faţa tăvălugului comunist a îmbrăcat şi alte forme. Prin înţelepciune şi tact pastoral, prin curaj şi fermitate în transmi terea credinţei, unii slujitori ai Bisericii străbune au reuşit să păstreze nestinsă în sufletele credincioşilor flacăra dreptei credinţe şi chiar să intensifice lucrarea luminătoare şi mântui toare a Bisericii în acele vremuri de încercare. La loc de cinste se află cel de-al III-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 50

Justinian Marina, anul acesta, potrivit hotărârilor Sf. Sinod, fiind închinat comemorării sale şi celor ce au apărat credinţa ortodoxă în timpul comunismului. Pentru că anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la trecerea Părintelui Patriarh Justinian la Domnul şi având în vedere activitatea sa rodnică de păstrare şi consolidare a valorilor Bisericii şi credinţei străbune în perioada comunistă, trebuie, după cuvântul Sf. Apostol Pavel către Evrei (13,7), să ne aducem aminte de mai marii noştri care ne-au grăit nouă cuvântul lui Dumnezeu şi să le urmăm credinţa şi faptele ca rezultat al credinţei pe care au avut-o . E o datorie de suflet şi datorie morală pentru noi, deoarece în felul acesta suntem în comuniune cu ei şi primim putere din pilda vieţii lor pentru încercările vieţii fiecăruia dintre noi. 1.Prezentare biografică. Patriarhul Justinian Marina s-a născut la data de 22 februarie 1901 în localitatea Cermegeşti, judeţul Vâlcea, în familia unor ţărani credincioşi, Marin şi Maria. A urmat şcoala în localitatea natală şi, la îndemnul ma mei şi al învăţătorului, a urmat cursurile Seminarului teologic Sf. Nicolae din Râmnicu-Vâlcea în perioada 1915-1923. La absolvirea Seminarului, în anul 1923, a obţinut diploma de în văţător şi apoi a fost numit în toamna aceluiaşi an învăţător în localitatea Olteanca, iar în anul următor s-a transferat în satul Băbeni. S-a căsătorit cu Lucreţia Popescu şi a fost hirotonit preot pe seama parohiei Băbeni în anul 1924. Şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti, finalizându-le cu titlul de licenţiat în anul 1929. A activat ca profesor de isto rie la Seminarul Teologic din Râmnicu-Vâlcea, apoi din anul 1932 a fost numit director al seminarului şi a fost transferat ca preot paroh la Biserica „Sf. Gheorghe” din acelaşi oraş. În 1935 îi moare soţia şi rămâne văduv cu 2 copii. Ca preot al s

acestei parohii a restaurat biserica şi casa parohială. În anul 1945, la solicitarea Mitropolitului Irineu Mihălcescu al Moldovei, devine vicar eparhial, şi în data de 30 iunie Sf. Sinod aprobă numirea preotului Ioan Marina ca arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei cu titlul de „Vasluianul”. Este tuns în monahism la Mănăstirea Cetăţuia primind numele de Justinian. Calităţile sale au fost remarcate de mitropolitul Irineu Mihălcescu care îl socotea singurul în măsură să facă faţă situaţiei grave în care se afla Moldova după război, descriindu-l ca preot cu o cultură superioară, plin de energie, un excelent gospodar, om de iniţiativă şi având un deosebit spirit organizatoric. La Iaşi a desfăşurat o activitate social-filantropică sus ţinută, manifestând o grijă deosebită faţă de orfanii de război, organizând comitete parohiale pentru plasarea acestora în familiile rudelor, preoţilor şi credincioşilor, iar pentru că orfeli natele de stat nu puteau face faţă situaţiei, a înfiinţat orfelinate pe lângă mănăstirile de maici (Agapia, Văratec, Agafton), pentru ca orfanii să primească o bună educaţie. În august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu se retrage din scaun şi în locul său este ales ca mitropolit arhiereul Justinian Vasluianul şi înscăunat pe 28 decembrie 1947. Ca mitropolit al Moldovei, Justinian a păstorit puţin timp pentru că, la data de 27 februarie 1948, patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la Domnul. Potrivit legiuirilor bisericii, mitropolitul Justinian al Moldovei a devenit locţiitor de patriarh. Alegerea noului patriarh a avut loc la 24 mai 1948. Anul 1948 a fost şi unul al schimbărilor de ordin politic, pentru că monarhia fusese înlăturată şi partidul comunist aflat sub tutela Moscovei preluase puterea. Situaţia bisericii era una în 52

care noul patriarh trebuia să comunice cu puterea politică, şi la recomandările Securităţii, care fusese informată de activitatea şi persoana mitropolitului Moldovei Justinian Marina, acesta a fost ales patriarh. Alegerea a fost făcută de Colegiul elector Bisericesc, membrii MAN şi membrii guvernului, iar înscău narea patriarhului a avut loc la 6 iunie 1948. A păstorit biserica noastră ortodoxă timp de aproape trei decenii şi a trecut la cele veşnice pe 27 martie 1977, având vârsta de 76 de ani, fiind îngropat la Mănăstirea Radu Vodă, unde şi-a dorit a fi înhumat. 2. Părintele patriarh Justinian Marina, înţelept apă rător al Bisericii. Conducerea politică a vremii s-a bucurat de alegerea noului patriarh, crezând că Biserica o să-i fie alături în reali-zarea idealurilor comuniste. Dar lucrurile nu au stat chiar aşa cum şi-a dorit puterea politică, pentru că patriarhul n-a fost omul care să distrugă biserica, ci a fortificat-o. Conducătorul de atunci Gheorghe Gheorghiu Dej a manifestat o anume re cunoştinţă faţă de părintele Patriarh, care l-a ajutat atunci când evadase din lagărul de la Tg. Jiu în perioada de ilegalitate şi a avut o atitudine de respect faţă de binefăcătorul său. De ase menea, patriarhul a avut sprijin şi din partea lui Petru Groza, şeful guvernului, fiu de preot ardelean, acesta fiind şi membru în Adunarea Bisericească Naţională. În felul acesta, Biserica a fost ajutată să nu aibă soarta altor biserici aflate în blocul comunist, unde persecuţiile au fost mult mai ample. Părintele patriarh Justinian Marina a avut înţelepciunea de a comunica cu noua putere, încercând să obţină cât se putea pentru libertatea Bisericii de a se organiza şi a-şi manifesta credinţa în acele vremuri, cu compromisuri minime. Imediat după înscăunarea sa, i-a povăţuit pe preoţi să nu se implice în politică pentru că el va face politica Bisericii în relaţia cu 53

statul, dorindu-şi ca preoţii să nu fie în puşcărie, ci în bisericile lor, să facă Sf. Liturghie. Deşi a primit apelativul de Patriarhul roşu din partea presei occidentale a timpului, la alegerea sa fiind apreciat de puterea politică nou instaurată pentru activitatea desfăşurată până atunci în Biserică, acest lucru a fost nedrept. Notele informative ale securităţii dovedesc contrariul, patriarhul era văzut ca un duşman al regimului pentru că a schimbat macazul, faţă de oamenii regimului declarându-se fidel lor, iar în par ticular afirmând că a fost ales pentru a desfiinţa Biserica, dar că va face totul pentru salvarea ei. N-a fost de acord cu ceea ce comuniştii numeau „lupta de clasă”, prin care ei au distrus aristocraţia şi burghezia, şi n-a angajat Biserica în această luptă spunând că „aceasta contravine principiului iubirii creştine, Biserica este deschisă şi bogatului şi săracului şi fostului bogat şi fostului sărac.” A condus corabia Bisericii pe vreme de furtună, folosindu-se de orice prilej în favoarea intereselor ei, reuşind să păstreze şi să amplifice lucrarea ei în perioada păsto ririi sale. În felul acesta, prin diplomaţie şi abilitate şi-a realizat cea mai mare dorinţă a sa, păstrarea credinţei strămoşeşti ca temelie a societăţii româneşti. Strategia sa, în toată perioada în care a păstorit, a fost aceea a dialogului cu puterea politică, dând cezarului cele ce trebuiau date lui şi lui Dumnezeu cu prisosinţă, în modul în care a fost posibil. 3. în plan legislativ bisericesc. Părintele Patriarh Justinian Marina a fost iniţiator şi coordonator al Statutului pentru organizarea şi funcţionarea BOR,, votat de Sf. Sinod la 19-20 octombrie 1948 şi apoi aprobat de conducerea statului. Pentru realizarea statutului a convocat un colectiv de specia li şti, între care profesorii Liviu Stan şi Iorgu Ivan. Statutul are 54

la bază trei principii: unitatea dogmatică şi canonică cu Patriarhia Ecumenică şi principiile autocefaliei şi autonomiei BOR. Acest statut este cel după care biserica se conduce şi astăzi. De asemenea, a fost alcătuită şi o colecţie de regula mente intitulate Legiuiri bisericeşti, în 1953, şi o Mărturisire de credinţă, după care s-au ghidat cele apărute ulterior. Legis laţia emisă în timpul păstoririi sale, fundamentată pe canoanele Bisericii, învăţătura dogmatică şi tradiţiile liturgice ortodoxe, a întărit Biserica în interiorul ei şi i-a asigurat putere în relaţiile cu statul. 4. Prima canonizare de sfinţi români. Una din marile fapte făcute de Patriarhul Justinian a fost canonizarea sfinţilor români, eveniment care a avut loc în anul 1955. În 1950 s-a hotărât procedura de canonizare, rânduielile, slujbele şi înscrie rea în calendar. Canonizarea solemnă s-a făcut în perioada 10 23 octombrie 1955, atunci aniversându-se 70 de ani de autoce falie. La această solemnitate au participat reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Sfinţii canonizaţi au fost: Sf. Ier. Calinic de la Cernica (11 aprilie), Sf. Ierarhi şi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava Brancovici (24 aprilie), Sf. Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie), Cuvioşii Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea Miclăuş (21 octombrie). De asemenea, s-a generalizat cultul sfinţilor ale căror moaşte sunt în România, anume: Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov (27 octombrie), Sf. Cuvioasă Parascheva (14 octombrie), Sf. Filofteia de la Argeş (7 decembrie), Sf. Grigorie Decapolitul de la Vâlcea (20 noiembrie), Sf. Nicodim de la Tismana (26 decembrie)şi Sf. Ioan Valahul (12 mai). Fără îndoială, ne dăm seama că această canonizare a reprezentat un act de curaj din partea patriarhului făcut în plin regim comu 55

nist, dar acestea au fost făcute pentru a înmulţi credinţa şi evla via neamului românesc şi a spori prestigiul bisericii noastre ortodoxe. (...) 5. Organizator al parohiilor ortodoxe româneşti din diaspora. În timpul păstoririi sale, patriarhul Justinian a avut în vedere şi organizarea eparhiilor şi a parohiilor din diaspora. Se ştie că din cauza evenimentelor istorice prin care a trecut poporul nostru în prima jumătate a secolului al XX-lea, unii români au emigrat în Europa, America şi Australia. De aceea, grupurile mai numeroase au dorit să aibă biserici şi preoţi slujitori români. Cu binecuvântarea părintelui Patriarh s-au înfiinţat parohii şi au fost trimişi preoţi din ţară în S.U.A şi Canada, Venezuela. În 1972, Arhiepiscopia Ortodoxă pentru Europa Centrală şi Occidentală a intrat sub jurisdicţia Patriar hiei ortodoxe române. S-au înfiinţat parohii ortodoxe în Anglia (1964), Suedia (1971), Germania (1975), Elveţia(1975), Australia şi Noua Zeelandă (1970). O atenţie deosebită s-a acordat aşezămintelor bisericeşti de la Locurile Sfinte prin lucrări de renovare, iar în anul 1975 patriarhul Justinian, cu o delegaţie a BOR, a sfinţit Biserica Sf. Gheorghe din Ierusalim. Nu au fost uitate aşezămintele româneşti de la Muntele Athos, care au fost cercetate de patriarh în 1963, la sărbătoarea unui mileniu de la întemeiere. Prin înfiinţarea parohiilor din diaspora se dorea o păstrare şi revigorare a credinţei şi identităţii naţionale a celor din afara graniţelor geografice ale ţării. (...) 6. Apărător al mănăstirilor. Părintele Patriarh, deşi fu sese preot de mir şi nu monah, a iubit foarte mult mănăstirile şi pe vieţuitorii lor, considerându-le cetăţi pe munţii credinţei noastre, fiind conştient de rolul monahismului în Biserică şi societate. Reorganizarea vieţii monahale s-a făcut pe baza s

prevederilor din Statutul BOR 1949 şi Regulamentelor privi toare la viaţa monahală din 1953 şi 1959. După cum am mai amintit, monahismul a primit o grea lovitură prin decretul nr. 410 din octombrie 1959, care prevedea că puteau fi primite în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi de 50 de ani femeile, şi în baza căruia au fost scoşi din mănăstiri aproximativ 5.000 de monahi şi monahii. Patriar hul însuşi a avut de suferit, pentru că a fost ţinut cu domiciliu forţat, la schitul Dragoslavele, timp de 6 luni, atunci când a protestat împotriva acestui decret nedrept. Călugărilor din eparhia sa le-a asigurat pentru moment cele necesare traiului, iar apoi, când a fost posibil, i-a reprimit în viaţa monahală. Unele mănăstiri şi biserici s-a dorit să fie luate de pute rea politică şi probabil demolate. Mănăstirea Curtea de Argeş a fost luată de comunişti, moaştele Sf. Cuvioase Filofteea mutate la Râmnicu-Vâlcea, iar clădirea episcopiei transformată în cămin muncitoresc. Puterea dorea să ocupe şi mănăstirea RaduVodă, iar patriarhul, prin abilitate, le-a cerut să elibereze Curtea de Argeş la schimb cu Radu-Vodă şi a primit ce a cerut, sfintele moaşte revenind la Curtea de Argeş. Mai târziu a luat de la comunişti şi Mănăstirea Radu-Vodă, şi a dorit ca acolo să-i fie şi locul de veci, pentru ca niciodată să nu mai fie cedată cuiva. O altă situaţie s-a ivit când comuniştii au dorit demo larea Bisericii Slobozia. Atunci patriarhul a luat atitudine, zicându-le „când buldozerul va intra în biserică, prima cără midă în capul meu va cădea sau al preoţilor mei. ” La fel a apărat şi Biserica Sf. Gheorghe din Piteşti. (...) Putem spune despre părintele Patriarh Justinian că a fost omul potrivit la locul potrivit, atunci când Biserica a avut nevoie de ocrotire şi sprijin în vremurile grele prin care a »

“

trecut. Acestea au fost pe scurt câteva repere ale activităţii extrem de bogate desfăşurate de părintele Patriarh Justinian, fără pretenţia de a fi cuprins totul. Fiecare dintre aceste repere, luate separat sau împreună, pot constitui oricând subiecte de cercetare pentru o lucrare de licenţă sau doctorat în care să fie surprinsă în amănunt viaţa şi activitatea părintelui Patriarh. Preot MIHAIIATENTIUC 9

Parohia Straja În mijlocul icoanei mărturisitorilor din perioada comunistă este chipul Patriarhului Justinian „V-am vorbit despre Patriarhul Justinian, omul pe care Dumnezeu l-a trimis în Biserica Sa din România”. Aceste cuvinte, rostite de către IPS Bartolomeu Anania ca încheiere a unei conferinţe despre Patriarhul Justinian, reprezintă portretul esenţializat al patriarhului trimis de Dumnezeu să fie scutul Bisericii în momentele cele mai dure ale prigoanei comuniste. Una dintre cele mai frumoase file din istoria demnităţii umane şi a reîntoarcerii omului la Dumnezeu s-a scris în închisorile comuniste din România. Torturaţi sălbatic, nu numai cu ură, dar şi cu sistem, o serie de români au rezistat teribilei violenţe la care au fost supuşi pentru a abdica de la crezurile lor politice şi, mai ales, umane şi religioase. Chipurile vlăguite, pline de răni şi de boli, trupurile aruncate în gropile comune de la Piteşti, Aiud, Cavnic, Baia Sprie, Sighet, Balta Albă, sunt partea crucii jertfei românilor în prigoana ideologiei comuniste. Partea învierii este arătată de mărturiile minunate despre vieţuirea lor întru harul Duhului Sfânt. 58

Martirii şi monahii sunt însă flori ale Bisericii; ei rodesc din ceva, nu apar de la sine. Martirii şi călugării cu viaţă sfântă din perioada comunistă, dintre care mulţi au fost şi deţinuţi politici, s-au născut dintr-un popor credincios, din bărbaţi şi femei care nu şi-au plecat genunchii ideologiei atee, din preoţi care au ştiut să ardă pentru a lumina şi a încălzi credinţa şi dragostea de Dumnezeu a poporului. Între ei au fost şi ierarhi care au avut de dus o cruce extrem de grea, fiind cei mai expuşi în relaţia cu regimul comunist. Între 1948 şi 1977, episcopi, preoţi şi popor au avut un conducător de excepţie: Patriarhul Justinian. Omul lui Dumnezeu Promovarea preotului văduv Ioan Marina, începând cu alegerea ca Episcop-vicar la Iaşi, în 1945, a fost facilitată de o întâmplare. În timpul evadării care i s-a organizat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru a ajuta la pregătirea loviturii de stat din 23 august 1944, maşina care îl transporta a făcut pană, iar evadatul a fost adăpostit pentru câteva ore de către viitorul pa triarh, pe atunci preot în Vâlcea. A fost numit la început „patriarhul roşu”. Însă cei din apropierea lui şi-au dat seama că este patriarhul lui Dumnezeu. „L-am spionat seara, pe gaura cheii, ca să văd dacă îşi face rugăciunile înainte de a se culca. Şi nu mi-au trebuit decât câteva săptămâni pentru ca să mă conving că voi rămâne lângă el atât cât va îngădui Dumnezeu. Şi am rămas peste un sfert de secol - includ în aceştia şi anii de puşcărie, pentru că sufleteşte nu m-am despărţit de el convins că, slujindu-l pe el, slujesc Biserica. Şi nu m-am înşelat. (IPS Bartolomeu Anania). De acelaşi lucru şi-a dat seama Securitatea: „hoţul acesta de cai ne-a înşelat”. 59

Ctitor în chip minunat în timpuri potrivnice Patriarhul Justinian a avut o activitate vastă, atât per sonal, cât şi prin instituţiile generate la iniţiativa sa. Redăm mai jos doar câteva dintre marile sale reuşite, care arată cât de mult a lucrat Dumnezeu prin el, în vremuri de prigoană. Nu vom vorbi despre restaurarea multor biserici şi mănăstiri, ci doar despre câteva reuşite publice neverosimile în contextul regimului comunist. În plină ascensiune a regimului comunist, Patriarhul reuşeşte ceea ce nu se reuşise în toată perioada interbelică: prima canonizare a mai multor sfinţi români, în perioada 1950 1956. Atunci, Biserica a confirmat oficial cinstirea de care se bucurau Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava, mitropoliţii Transilvaniei, Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea şi Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. În 1966, când regina Angliei i-a oferit un Rolls Royce, în chip de preţuire, el a cerut să îi fie transformat acest cadou în hârtie specială pentru a tipări Biblia. După doi ani, numai după ce a arătat conducătorilor statului că în Coreea de Sud se distribuie 200.000 de Biblii, în România fiind nevoie de 1.000.000, a obţinut aprobare pentru 200.000 de exemplare, o cifră uriaşă pentru cine ştie ce însemna aprobarea unui tiraj de carte religioasă în perioada comunistă. În condiţiile în care regimul comunist desfiinţase epis copii la instaurarea sa, Patriarhul reuşeşte în 1975 să reînfiin ţeze episcopia de la Alba Iulia, cu ocazia sărbătoririi Unirii lui Mihai Viteazul, şi episcopia de la Tomis, despre care a explicat mai-marilor vremii că este un simbol şi garantul existenţei s

românilor pe acele meleaguri de-a lungul veacurilor. Între vocaţiile sale se numără şi cea de ctitor al statu tului preoţilor în societate şi al învăţământului teologic, atât din punct de vedere al recuperării profesorilor persecutaţi ori închi şi de regim, cât şi din punct de vedere al pregătirii viitorilor preoţi. Iată un cuvânt adresat studenţilor teologi, care ţine cont şi de greutăţile inerente slujirii preoţeşti, şi de contextul politic al ţării: „Dacă în viaţa Dumneavoastră nu veţi uita să staţi de vorbă cu Dumnezeu mai mult decât cu oamenii, prin rugăciune, chemându-L la tot pasul în ajutor; dacă puteţi păstra în inima Dumneavoastră pe Dumnezeu neîncetat, nimeni nu va putea să vă stea împotrivă”. Patriarhul Justinian a înţeles rostul monahismului şi i-a sprijinit dezvoltarea într-o perioadă cu totul potrivnică. În Referatul privind activitatea contrarevoluţionară desfăşurată în cadrul mănăstirilor, întocmit de Departamentul cultelor, din 6 octombrie 1958, se arată că el este principalul promotor şi res ponsabil pentru mărirea numărului de monahi şi organizarea mănăstirilor: „patriarhul face din problema organizării vieţii monahale una din preocupările cele mai de seamă”, citând apoi propriile sale cuvinte: „această acţiune este «iniţiată şi condusă direct de patriarh»”. Dorind să revigoreze monahismul, s-a îngrijit atât de partea duhovnicească, dar şi de cea materială. De exemplu, a văzut în părintele Cleopa pe cel care putea să îndrepte mona hismul pe calea sa adevărată şi i-a dat acestuia ascultare să vegheze asupra mai multor mănăstiri din Moldova. S-a ocupat ca mănăstirile să aibă o activitate economică prin care să se întreţină, înfiinţând în ele centre de meşteşuguri, în special ate liere de ţesut covoare în mănăstirile de maici, ceea ce a asigurat 61

necesităţile traiului zilnic în condiţiile sărăciei de după Al Doilea Război Mondial şi după confiscării proprietăţilor de către regimul comunist. Multe dintre iniţiativele sale au fost împiedicate, total sau parţial, în urma unor lupte de ani de zile de către regimul comunist. De exemplu, statul nu a permis canonizarea voievo zilor Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu (vor fi canoni zaţi după căderea comunismului, în 1992), dorind să păstreze aceste figuri exemplare ale istoriei românilor doar în sfera poli tică, cenzurând lucrarea duhovnicească pe care ei au desfăşu rat-o. După scoaterea studierii religiei din şcoală, s-a luptat ani de zile pentru a face educaţia religioasă în biserică, însă nici aceasta nu a fost aprobată. În 1959, prin Decretul 410 au fost scoşi din mănăstiri majoritatea călugărilor. Tot acum au fost desfiinţate cele 56 de şcoli monahale înfiinţate prin hotărârea patriarhului Justinian în mănăstirile importante. De asemenea s-a interzis călugărilor şi călugăriţelor să urmeze cursurile Institutului Teologic şi pe cele de doctorat. Lupta pentru monahism a durat ani în şir. Prin faptul că, datorită în principal Patriarhului Justinian, închiderea mănăsti rilor nu s-a întâmplat de la început, în anii 1948-1949, Biserica şi românii au câştigat zece ani de monahism. Şi nu numai ţara noastră, ci întreaga lume, căci în acei ani s-au format ori au scăpat de moartea în închisoare părinţi care au ajuns cunoscuţi nu doar în spaţiul ortodoxiei mondiale, ci în întreaga lume creş tină. Reuşita de a amâna măsura de limitare forţată a numărului de călugări a fost cu atât mai importantă cu cât, după 5 ani, în 1964, a slăbit presiunea asupra mănăstirilor. 62

Cred întru Unul Dumnezeu Atât pentru credincioşii implicaţi în problemele Bise ricii, cât şi pentru aparatul de stat, Patriarhul Justinian era simbolul rezistenţei Bisericii. Pe lângă presiunea Occidentului, el a avut o contribuţie decisivă în a determina statul să recu noască oficial drepturile Bisericii şi libertatea credincioşilor, chiar dacă de facto a lucrat împotriva lor. Odată cu recunoaş terea funcţionării legale a Bisericii Ortodoxe Române, statul a recunoscut Mărturisirea de credinţă a Bisericii, care a fost o adevărată lucrare dogmatică făcută de cei mai buni profesori de teologie ai vremii. De asemenea, a obţinut salarizarea parţială a preoţilor de către stat, ceea ce însemna recunoaşterea contribu ţiei lor la binele public şi oprea posibilitatea incriminării pe motive de credinţă. Pentru a persecuta credincioşii sau preoţii, statul trebuia să folosească alte motivaţii decât cele religioase aşa cum s-a întâmplat, de altfel, dar într-o măsură mai mică. Într-o societate bazată pe frică, prestaţia publică a patriarhului era o gură de aer pentru normalitate şi o stavilă pentru o persecuţie publică vădită. Pentru cine lupta patriarhul? Pentru fiecare suflet al turmei lui. Iar unele din aceste suflete au folosit din plin curajul şi spaţiile de manifestare a credinţei create de către patriarh. În 1959, este convocată o adunare a tuturor studenţilor la medicină, în jur de 5.000, în care primarul Bucureştilor îi acuză că merg la biserică, aprind lumânări, se închină, sărută icoanele. Doctorul George Stan, viitorul medic al Patriarhului, îşi aminteşte cum o studentă din anul VI, „mică de statură, pe faţa căreia se citea blândeţe şi bunătate”, a fost prima înfierată nominal. 63

„Dumneata ce crezi, tovarăşă?” a întrebat-o primarul. Aceasta a răspuns tare, clar şi cu demnitate: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcă torul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor”. Era primul articol al Crezului, explicat în Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe aprobată de către stat. Adunarea a fost încheiată, căci de-acum primarul s-a temut că Occidentul va spune că în România este persecutată credinţa. Toti suntem familia Patriarhului În faţa statului comunist, Patriarhul a ştiut să realizeze câteva unităţi pe care s-a bazat de-a lungul întregii confruntări. A realizat o unitate aproape desăvârşită între membrii Sfântului sinod, între ierarhi şi preoţi, o unitate în domeniul social între cultele recunoscute de stat, o implicare a BOR în mişcările ecumenice mondiale şi în cele de promovare a păcii, ca mijloc de a păstra legătura cu exteriorul. Toate acesta sunt făcute temeinic, dând fiecăruia atenţia cuvenită. Blândeţea Patriarhului era îngemănată cu fermitatea, curăţia credinţei era îngemănată cu respectul pentru oameni, indiferent de credinţa lor, capacitatea de a vedea rolul bisericii în spaţiul internaţional, de a-şi afla locul corect între celelalte Biserici Ortodoxe surori şi între religiile lumii, era îngemănată cu grija pentru detaliu, pentru o catapeteasmă care era dăruită unei biserici a românilor din străinătate, ori un veşmânt de preot pe care a rânduit să îl primească orice preot nou-hirotonit. Într-o zi de pomenire a morţilor, îl vede pe poetul Tudor Arghezi, care venise la părintele Bartolomeu Anania, la Palatul Patriarhiei. Îi duce acestuia o ulcică cu cireşe, după cum era obiceiul în Vâlcea natală, de sufletul mitropolitului Iosif Gheorghian, cel care îi fusese părinte duhovnicesc fostului 9

monah şi ierodiacon. Câtă semnificaţie într-un gest atât de gingaş, în condiţiile în care între un patriarh şi un călugăr care şi-a abandonat cinul ar fi putut fi loc de morală şi mustrare, ce nu ar fi fost, însă, suportate de Arghezi! Un detaliu, dar astfel de detalii sunt asemenea niturilor care menţin unitară o construcţie uriaşă. Pe lângă capacitatea de muncă necesară, a reuşit toate acestea şi prin charisma de a fi părinte pentru mulţi fii, de a pune laolaltă caractere diferite, pentru un bine comun. A fost cu adevărat părinte pentru toţi şi în toate. Preocupările lui s-au întins de la cele mai mici detalii, până la cele mai mari obiective, duhovniceşti sau materiale, cu dragostea unui părinte şi cu discernământul şi puterea primite de la Dumnezeu pentru această dragoste jertfelnică. Iubit de toţi cei care erau conştienţi că fusese părinte pentru întreaga Biserică, pentru cei care îl iubiseră, şi pentru cei care nu îl iubiseră, pentru cei care l-au slujit cu credinţă, şi pentru cei care l-au trădat, mijlocitor pentru cei care l-au ascultat şi pentru cei care nu l-au ascultat, Patriarhul se îndrep ta spre întâlnirea cu Hristos. Cu o sănătate din ce în ce mai şubredă, la anii bătrâneţii, după toate eforturile făcute, este internat la spitalul Elias în ianuarie 1977. Pe 26 martie este externat, fără a fi fost înştiinţat de dezastrul produs de cutre murul din 4 martie 1977. Ajuns în Piaţa Victoriei, când vede un bloc dărâmat, îi ţâşneşte din inimă cuvântul plin de grijă: „Dar ce s-o fi întâmplat cu bisericile mele?”, după mărturia Patriar hului Teoctist, ucenic apropiat al său. Sufletul său este luat de Părintele ceresc, din trupul ostenit, şi dus să vadă chipul duhovnicesc al Bisericii mărturisi toare pe care o slujise cu toată fiinţa sa, ca preot, ca patriarh 65

pentru aproape 30 de ani, fără cârtire şi fără să se lepede de această cruce unică, atât de grea, a slujirii ca patriarh în vre muri de prigoană. Va fi înmormântat la Mănăstirea Radu Vodă. Când, din cauza înghesuielii, rudele nu mai reuşeau să intre în curtea mă năstirii, cineva a strigat: „- Vă rugăm, faceţi loc să treacă familia Patriarhului!” „- Şi noi suntem familia Patriarhului! Toţi suntem familia Patriarhului!” i s-a răspuns. Rostul Patriarhului Atitudinea lui faţă de regimul comunist a stârnit mirare şi încă va stârni pentru cei care nu o înţeleg în resorturile ei. Textele în care îl laudă pe Stalin ori pe conducătorii comunişti ai vremii sunt pentru unii probe sigure şi suficiente pentru a-l incrimina că a trădat Biserica. Mărturiile celor cărora le-a îm părtăşit gândirea sa, mărturiile informatorilor Securităţii, arată însă altceva: un om care a avut o strategie clară, validată de alţi oameni ai lui Dumnezeu şi validată de desfăşurarea lucrurilor. Nu a ales singur între colaborarea cu regimul comunist şi opoziţia totală, ci într-o consfătuire de taină cu şase dintre personalităţile bisericeşti ale vremii sale. IPS Bartolomeu Anania îşi aminteşte cum patriarhul explica atitudinea sa: „Voi sunteţi tineri, credeţi că vin americanii. Eu nu voi încerca să vă stingheresc în credinţa voastră; voi credeţi ce vreţi. Politica Bisericii însă o fac eu, iar eu sunt convins că americanii nu vin, sau cel puţin nu vin curând, că această stăpânire comunistă este de durată, iar strategia Bisericii trebuie să fie o strategie pe termen lung. Strategia pe termen scurt presupune confruntare cu un duşman inegal şi, eventual, martiri. E posibil acest lucru. Sunt câteva exemple în Bulgaria şi alte exemple în Rusia, dar 66

eu vreau ca pe durata acestei stăpâniri preoţii mei să nu fie în puşcărie, ci în bisericile lor, să facă Liturghie, pe cât este po sibil”. A ştiut să dea Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. În numeroasele aprecieri laudative pe care le-a făcut în cadru oficial regimului comunist, nu s-a raliat niciodată la unul dintre cele mai importante ele mente ale acestuia, lupta de clasă: „Biserica este deschisă şi săracului, şi bogatului, şi fostului sărac, şi fostului bogat”. Dăruit de Dumnezeu cu un geniu al organizării şi cu o inimă puternică şi neînfricată, nu s-a speriat de disproporţia uriaşă dintre puterea lumească a Bisericii şi puterea lumească a regimului comunist, a ţine piept unei Securităţi care avea, practic, întreaga putere, de care se folosea în mod discreţionar. Adversarul direct i-a fost Alexandru Drăghici, Ministru de Interne între 1952 şi 1965, despre care IPS Bartolomeu Anania spune că în cele mai grele momente ale detenţiei a fost anchetat chiar de către acesta, care i-a pus întrebări numai despre Patriarhul Justinian, voind să obţină o mărturie prin care să îl poată acuza de conspiraţie împotriva puterii de stat şi să îl elimine de la cârma Bisericii. Alexandru Drăghici, care spunea despre sine, cu trufie: „Drăghici a frânt coloana vertebrală, a zdrobit, a nimicit, a stârpit întreaga reacţiune şi pe toţi duşma nii de clasă”. Distrugerea monahismului era una dintre preocu pările majore ale lui Drăghici: „armata neagră a călugărilor reprezenta un duşman ce trebuia anihilat”. În lupta cu Securitatea, s-a folosit de legătura personală pe care a reuşit să o creeze cu prim-ministrul Petru Groza şi de legătura personală cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care mâna lui Dumnezeu a creat-o, iar patriarhul a ştiut să o folosească cu 67

discernământ. O icoană încă nepictată Fără frică, cu demnitatea celui care îşi ştie înălţimea slujirii la care a fost chemat de Dumnezeu, cu un curaj şi un discernământ de excepţie, cu o inimă de părinte care s-a îngrijit şi a suferit pentru orice om, orice preot, orice monah, orice clădire, biserică ori instituţie bisericească aflată în pericol, chipul Patriarhului Justinian a luminat fără a putea fi stins de agresorii credinţei. Aşa ceva este cu putinţă doar în Dumnezeu. În România, meritul a fost, înaintea tuturor, al Patriar hului Justinian. S-au jertfit mulţi, şi rugăciunile lor au fost ascultate; au plâns mame şi bunici pentru fiii şi nepoţii lor călăuziţi pe calea ateismului, şi lacrimile lor nu au fost trecute cu vederea de Părintele Ceresc. Totuşi, cineva a trebuit să stea la cârma corabiei Bisericii în mod văzut. Şi acest om a fost patriarhul. Patriarh al tuturor românilor, părinte al fiecăruia. Fără chipul şi lucrarea lui de părinte, icoana mucenicilor şi mărturisitorilor din perioada comunistă nu este completă. Dacă la hirotonia întru arhiereu din 1945 spunea cu smerenie: „Ştiu că nu voi putea face nimic fără Domnul nostru Iisus Hristos”, tot cu smerenie îşi încheie şi testamentul, cu gândul la plinirea celor neîmplinite de el de către urmaşi: „nu am scris spre laudă, ci ca să pot ruga cu toată căldura sufletului meu pe urmaşii mei ca cele neîmplinite în Biserica lui Dumnezeu din România să le împlinească şi să le desăvârşeas că”. Vom încheia cu un alt cuvânt scris la trecerea la cele veşnice a Patriarhului Justinian de către mitropolitul Bartolomeu Anania, care îi adaugă numele în rândul păstorilor celor buni, amintiţi în Evanghelia care se citeşte la pomenirea 68

ierarhilor sfinţi: „S-a vrut, şi a fost Părinte, al tuturor păstoriţilor săi”. Protos. Dosoftei D. Revista Cuvinte către tineri 2014 Trei decenii de la trecerea în veşnicie a Patriarhului Justinian Marina - Manifestări comemorative La comemorarea a 30 ani de la trecerea în veşnicie a Patriarhului Justinian Marina (1948-1977), luni, 26 martie a.c., în cursul dimineţii, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bi sericii Ortodoxe Române, a oficiat slujba de pomenire în biserica mănăstirii Radu Vodă, la mormântul celui de al treilea Patriarh. Au participat numeroşi preoţi, monahi, profesori de teologie, studenţi ai Facultăţii de Teologie, ele vi ai Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti şi câteva sute de creştini. In cuvântul adresat celor prezenţi, Pre Fericitul Teoctist a evocat personalitatea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian, căruia îi poartă adâncă recunoştinţă încă din anii când l-a cunoscut şi i-a fost colaborator la Mitropolia Moldovei: ,,Comemorăm astăzi o zi deosebit de însemnată din viaţa Bisericii noastre, momentul plecării la cele veşnice a celui care a păstori Biserica noastră din 1945 până în 1977. Cei mai în vârstă vă amintiţi furtunile acelor vremuri grele. De la plecarea sa au trecut trei decenii dar furtunile nu s-au stins nici în lume, nici în sufletele noastre. După 1944, a rămas în toată istoria universală un hotar care avea să creeze condiţii noi şi rânduieli noi, reguli noi şi-n viaţa popoarelor dar şi-n viaţa sfintelor biserici din 5

această zonă şi atunci ca un luceafăr a răsărit pe bolta Bisericii noastre chipul Episcopul Justinian Vasluianul, ca vicar al doilea la Mitropolia Moldovei, la recomandarea bunului şi învăţatului Mitropolit cărturar Irineu Mihălcescu. Mitropolia, în 1945 când a venit părintele Ioan Marina chemat şi ales de Sfântul Sinod la recomandarea Mitropolitului Moldovei, era cu totul desfigurată. Frumoa sa catedrală mitropolitană era fără ferestre, reşedinta mitropolitană şi celelalte clădiri din jurul catedralei au fost desfigurate, iar bătrâna biserica a Sf. Gheorghe era cu Sf. Altar descoperit, gata încă de pe atunci spre a fi demolată. Atunci ne-am cunoscut. De atunci şi până în clipa de fată nutresc sentimente filiale fată de acest bărbat unic apărut în viata BOR şi chiar a ortodoxiei şi a creştinătătii în general pentru că la putin timp după ce a fost instalat ca mitropolit la Iaşi a fost chemat la Bucureşti ca locţiitor după ce bătrânul şi înteleptul Patriarh Nicodim Munteanu a plecat la cele veşnice cu durerile sale nestinse şi cu inima arzândă şi tremurândă fată de situatia bisericilor, a Bisericii noastre în 1948. Avea nevoie Mitropolia de o minte luminată, de un curaj fără egal. De-atunci Dumnezeu a rânduit ca să-i fiu colaborator până când l-am însorit, înainte de 1977, aici la Mănăstirea Radu Vodă, unde şi-a pregătit singur mormântul, cu mâna sa tremurândă, stabilind dimensiunile acestuia şi dând pictorilor instructiuni cum să-i împodobească mormântul în această mănăs tire. S-a legat de această mănăstire, iubiti frati şi surori în Domnul, deloc întâmplător. În 1948 când Dumnezeu l-a chemat prin Duhul Sfânt ca să cârmuiască corabia orto doxiei româneşti el a găsit aici în clădirea de alături ,,secera 9

“

şi ciocanul”. Biserica era ocupată, inter-natul teologic la fel. Când l-a găsit în acea stare mai mult decât de plâns, şi-a luat curajul ca un arhanghel în faţa lui Dumnezeu şi-n faţa poporului nostru, a credincioşilor noştri şi mai ales, în faţa conducătorilor de atunci comunişti şi atei, şi cu bastonul său a dat jos de pe frontispiciu ,,secera şi ciocanul". A trebuit să jertfească atunci clădirea Seminarului Central ca să elibereze de comunişti acest aşezământ atât de frumos al Bisericii noastre. A urmat restaurarea bisericii, împodobită aşa de frumos cu pictură (părintele arh. Sofian, fie iertat, s a ostenit să facă o pictură model) şi de atunci biserica a strălucit şi s-a întemeiat aici Seminarul. Tot aici el şi-a ales locul de veci personal. Vrednicia lui şi gândul lui de-atunci, de a-l instala din nou pe Hristos şi învăţătura Lui şi de a face seminar în acest loc a dat roade în timp iar acum, aşa cum vedeţi, avem aici o mănăstire roditoare de tineri mona hi şi roditoare de tineri preoţi şi cântăreţi de biserică.” Prea Fericitul Patriarh Teoctist a subliniat apoi iniţiativele remarcabile pe care le-a avut Patriarhul Justinian pe plan internaţional: ” Cortina de fier de atunci a dărâmat-o tot el, Patriarhul Justinian, într-o călătorie cu o delegaţie importantă de profesori din care făceau parte şi vrednicul de pomenire profesorul Dumitru Stăniloaie şi Mitropolitul Olteniei Firmilian. Începând cu Viena, cu Germania, continuând cu Ţările de Jos până în Franţa la Chevetogne, celebra mănăstire de direcţie orientată spre ecumenism, am rămas impresionat de felul în care îl primeau şi-l respectau cardinalii, soborul de mari prelaţi ai Bisericii Evanghelice din Germania, episcopii luterani, episcopii vechi catolici. Toţi rămâneau în-mărmuriţi de înţelepciunea cuvintelor lui 5

pe care le avea în sufletul său. Nu se prezenta cu foi scrise dinainte. îl vedeau toţi cât de sincer era iar eu, stând în rândul presei şi cu atenţie ascultându-l, mă minunam întradevăr cu câtă naturaleţe şi convingere răspundea la unele întrebări foarte incomode. A rămas în mediile europene cunoscut ca un mare apărător al adevăratei credinţe. Spuneau: ,,Am văzut acum, într-adevăr, un patriarh rupt din paginile Bibliei, şi la uniformă, şi la vorbă, şi la com portare”. Câtă roadă a obţinut atunci şi cât de mult iubea Biserica! Deci, pe de o parte a deschis un drum nou pe plan ecumenic iar pe de altă parte a realizat consolidarea Bise ricii noastre, consolidarea conştiinţei creştine, e vorba de biserica dinlăuntrul nostru, a tinerilor de-atunci care eram uimiţi de cuvântul său. De-atunci a pornit cu curaj spre unitatea de credinţă mai ales a românilor în Transilvania dar cu forme care sunt incomode acum să le amintim faţă de fraţii noştri greco-catolici, cu forme bisericeşti, cu forme frăţeşti de apeluri şi de convingere ca să se termine o dată şirul de certuri, de neînţelegeri între două Biserici surori româneşti, surori şi după trup şi după Sfânta Liturghie. Se afla cu fruntea senină în faţa oricui care putea să-l întrebe orice, începând cu cele mai înalte foruri bisericeşti şi până la cele mai vestite şcoli de teologie. El a purtat bastonul acesta patriarhal cu adevărat ca un bun păstor. Ar putea fi numit părintele BOR, ţinând cont de vijelia nemaiîntâlnită, în istoria poporului nostru, a acelor decenii de dictatură comunistă când a luptat ca să menţină deschise mănăstirile, parohiile, şcolile de învăţământ mediu şi superior. Curajul acesta rămâne veşnic în istoria noastră, iubiţi părinţi şi fraţi în Hristos, şi dacă ar fi să îndreptăm o rugăciune as 5

tăzi către Bunul Dumnezeu ar fi ca să ne rugăm cu smere nie lui Dumnezeu să ne ajute să dobândim virtutile lui, statornicia lui, curajul lui în apărarea credintei cu orice risc, salvând biserici, salvând suflete salvând mănăstiri şi monahi, apărându-i aşa cum îşi apără cloşca puii. N-a avut concediu în cei 30 de ani de păstorire, veşnic era cu gândul la credincioşi, cu gândul la Biserică. A plecat la Domnul după cutremurul cel mare din 1977. Fusese internat în spital şi se întorcea iar noi îl aşteptam la reşedinta Sfintei Patriarhii cu bucurie, cu recunoştintă. Dar n-a mai venit la ora când trebuia să vină. Cei care eram de fată am început să ne închidem în noi înşine, nu mai scotea nimeni o vorbă, deşi fiecare gândea că s-a întâmplat ceva cu Patriarhul. După aceea am aflat de la fiul său, fie iertat, Ovidiu, pe care l-am pomenit astăzi aici şi care era cu el în ziua aceea, că au ajuns cu maşina la Piaţa Victoriei şi-au văzut blocul acela dărâmat. Patriarhul Justinian nu ştia ce ravagii făcuse cutremurul în Bucureşti, căci la spital era o clădire foarte bine asigurată şi atunci privind spre ruinele acelui bloc şi-a zis: "Aoleu, bisericile mele!” Si cu aceste cuvinte a trecut la cele veşnice. L-au dus înapoi la spital şi l-au adus după doua zile aici la mormântul său. Iată, iubiti frati şi su rori în Domnul, minuni adevărate din viata unui Patriarh. Trebuiau ştiute, trebuiau aflate pentru slava lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu are grijă de biserica sa mai mult decât fiecare dintre noi are grijă şi cu tot viforul de atunci acest bărbat a salvat Biserica. Să-l ierte Dumnezeu şi împreună cu sfintii să-l numere totdeauna, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Veşnica lui pomenire!" 7

«J

P.S. Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, a evocat în cuvântul său şi alte momente deosebite din viaţa Patriarhului Justinian Marina: ,,Este foarte greu să dăltuieşti viaţa unui om în general dar a unui Patriarh! În special pentru ca Patriar hul nostru Justinian venea într-o vreme foarte cumplită din punct de vedere ideologic. Un bun observator - un analist politic, am putea spune şi religios - ar putea arăta ade vărata faţă a Patriarhului Justinian pe baza unor docu mente din istoria Bisericii noastre. Desigur, numai un om care nu vrea să vadă adevărul în esenţa lui poate să gloseze aşa puţin cum se mai obişnuieşte în viaţa noastră cea de toate zilele. Îmi amintesc că, în vizita pe care a făcut-o Patriarhul Justinian la Londra, regina Angliei i-a oferit Patriarhului nostru o limuzina ultraluxoasă. Patriarhul s-a gândit însă şi a rugat-o pe regina Angliei să aibă bună voinţa ca să transforme limuzina luxoasă în hârtie specială pentru tipărit Biblia. Şi atunci s-a tipărit în peste 100.000 de exemplare Biblia noastră, hrana cea de toate zilele a Bisericii. Patriarhul Justinian nu s-a gândit la confortul său ci a transformat tinicheaua binevoitoare în grai sfânt tipărit pe acea hârtie pe care a primit-o cu toată dragostea. La Curtea de Argeş, în anii '50-'52, Patriarhul Justinian a dus o luptă teribilă ca să scape Palatul episcopal, zidit încă de pe vremea regelui Carol I cu această destinaţie. Cu timpul palatul a fost ocupat şi răvăşit. Şi acolo Justinian Patriarhul a dat jos tot cu bastonul ,,secera şi ciocanul" care erau pe frontispiciul clopotniţei, pe unde se intra acum în Paraclisul Sfintei Muceniţe Filofteia. La Mănăstirea Sinaia am văzut documentele din arhiva în care se arată că 5

marele Patriarh Justinian, prin '48 imediat după întronizarea sa, s-a dus la Mănăstirea Sinaia unde din dispoziţia Academiei Române trebuia să fie luată biblioteca foarte valoroasă şi l-a scos pe trimisul Bibliotecii Academiei din curtea mănăstiri. Acea bibliotecă foarte valoroasă înte meiată de un stareţ de mare măsura, Nifon Popescu, se păs trează şi astăzi. Patriarhul Justinian a crezut în Dumnezeu cu un foc nemaipomenit şi potrivit acestei credinţe absolute în Dumnezeu a nădăjduit că poate duce BOR pe culmile ei fireşti, de învăţătoare şi de mântuitoare a neamului românesc. A nădăjduit aceasta şi a şi săvârşit-o iar toate acestea le-a făcut cu dragoste fără pereche atât pentru clerul mirean din mijlocul căruia s-a ridicat cât şi pentru clerul monahal, pentru monahism. Toată viaţa lui şi-a scris-o în pagina vieţii vii a Bisericii noastre. Patriarhul nostru Justinian peste o vreme, mai scurtă sau mai lungă, îşi va merita şi el cu prisosinţă numele de Sfânt al Bisericii noastre Ortodoxe Române pentru că harul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, l-a adumbrit, l-a ajutat în toate clipele vieţii pentru că n-a fost uşor şi fără Duhul Sfânt nu putea duce greutatea BOR în vremea aceea nenorocită. Mircea Eliade spunea printre altele că o operă literară are nevoie să fie „măcinată” cam 30 de ani şi după aceea se vede ce rămâne din acea operă. Acum putem spune că după 30 de ani opera Patriarhului Justinian devine din ce în ce mai diamantină, cu o forţă extraordinară pentru că aşa a voit Dumnezeu şi aşa au lucrat oamenii chemaţi, inspiraţi de Duhul Sfânt.” PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a evocat modelul de legiuiri aproape perfect adus de Patriarhul Justinian în BOR şi 5

«J

pretuirea de care s-a bucurat încă de atunci BOR în rândul Bisericilor ortodoxe surori. Apoi, adresându-se Prea Ferici tului Patriarh Teoctist şi tuturor celor prezenti, a men ţionat: ,,Eu nu l-am cunoscut direct pe Patriarhul Justinian pentru că sunt prea tânăr, dar pot să spun că am crescut la umbra sa când, în urmă cu douăzeci şi ceva de ani, am venit la Seminarul din Bucureşti şi când, vă mărturisesc cu multă emotie, vedeam cum delegatii ale Bisericilor din Polonia, din Bulgaria, din Grecia, din Rusia, veneau în vizită la Seminar şi se opreau la mormântul Patriarhului ca la locul unde a fost aşezat un Sfânt. Nu numai că sărutau mormântul dar făceau mătănii şi se rugau, probabil pentru liniştea sufletului sau dar şi pentru cele ce le purtaseră paşii până aici. L-am cunoscut pe Patriarhul Justinian, Prea Fericirea Voastră, prin mantia pe care o purtati pentru că de câte ori vă privesc, de câte ori vă ascult, îmi dau seama că toată seva cuvântului pe care o aveti, toată puterea aceasta dumnezeiască pe care o aveti ca să cârmuiti Biserica, cuvintele atât de întelepte rostite acum, le-ati luat din întelepciunea Patriarhului Justinian şi aceasta mă face ca totdeauna să vă privesc cu admiratie şi să-mi dau seama ca ati trăit lângă un om sfânt căruia nu i-ati fost numai colaborator ci, ştiu bine, şi sfetnic de taină. Prea Fericirea Voastră urmând să împliniti testamentul Patriarhului Justinian în tot ceea ce faceti, am văzut cum ati binecuvântat această mănăstire să renască împlinind dorinta Patriarhului Justinian. Mănăstirea are în aceste zile 21 de vietuitori ce săvârşesc neîncetat slujbe în această biserică al cărei ctitor este Patriarhul Justinian, aşa cum este ctitor al Bisericii întregi. Si am văzut cum v-ati îngrijit că tot pe 9

această colină, să renască Seminarul Teologic pe care l-aţi "moşit" şi ştiu câte griji v-aţi făcut ca elevii aflaţi ca-ntr-un exil la margine de Bucureşti să poată să vina şi să înveţe din nou aici în matca pe care le-o stabilise Patriarhul Justinian. De aceea, Prea Fericirea Voastră, cu multă smerenie vă spunem că nu este zi în care la mormântul Patriarhului Justinian să nu se facă pomeniri iar candela de la căpătâiul său arde neîncetat aşa cum şi el a lăsat o candela aprinsă a credinţei pentru Biserica noastră care arde atât de viu şi care a făcut ca Biserica noastră Ortodoxă Română să nu fie şi ea în situaţia altor Biserici care au trăit şi ele sub comunism, a Bulgariei de exemplu unde şi astăzi este lipsă de preoţi iar un preot este rânduit pentru 10-11 sate sau a Bisericii din Rusia unde şi astăzi mai sunt biserici închise. Astăzi ne-am strâns aici pentru a săvârşi această slujbă de pomenire şi pentru a aduce gândul nostru de rugăciune marelui Patriarh Justinian. Veşnica sa pomenire!" Dorina Zdroba - realizator Radio România Actualităţi CrestinOrtodox.ro Reportaj Trei decenii de la trecerea în veşnicie a Patriarhului Justinian Marina - Manifestări comemorative 5

“

«J

CAPITOLUL III ÎN VEŞNICIA UNEI CLIPE y La începutul a fost dorinţa, am crezut că părintele patriarh Justinian Marina trebuie să fie evocat în lo calitatea natală, am încercat şi în iunie 2009 la biserica ,,Cuvioasa Paraschiva'' ctitoria sa de suflet, am organizat manifestarea ''Patriarhul Justinian Marina şi locurile natale''. Prezenţa unui număr mare de locuitori dar şi de invitaţi din toate colţurile tării mi- au dat încredere şi mult curaj pentru viitor. Aşa au luat fiinţă evenimentele şi simpozioanele pe care le- am organizat în perioada anilor 2009- 2015 când a fost pusă piatra de temelie a Mănăstiri cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Binecredinciosul împărat Justinian cel Mare” din satul Suieşti, comuna Stăneşti. Pentru că presa vremii a consemnat foarte bine desfăşurarea evenimentelor, vom publica în continuare articolele apărute de a lungul anilor. Patriarhul Justinian, comemorat în Arhiepiscopia Râmnicului Arhid. Liviu Găman, 08 Iunie 2010, Ziarul Lumina 9

In Arhiepiscopia Râmnicului a avut loc, duminică, 6 iunie, o manifestare religios-culturală dedicată vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina, cu prilejul împli nirii a 62 de ani de la întronizare. În deschiderea lucrărilor, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul ,, Sfânta Cuvioasă Parascheva" 78

din Parohia Cermegeşti, satul Suieşti, comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul a explicat pericopa evanghelică referitoare la chemarea la apostolat a Sfinţilor Apostoli, îndemnându-i pe credincioşi să le urmeze exemplul în fapte de credinţă şi milostenie şi să răspundă chemării Domnului nostru Iisus Hristos. Preasfinţia Sa a subliniat şi faptul că pământul ţării noastre a rodit numeroşi sfinţi încă din primele veacuri ale creştinismului, dând şi exemple din calendarul ortodox român. După Sfânta Liturghie, a avut loc manifestarea dedicată celui de-al treilea patriarh al României, organizată la Biserica ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Parohia Cermegeşti de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea, Societatea Culturală ,,Anton Pann", Asociaţia Cultul Eroilor - Filiala Vâlcea, Secţia Periodice - Legislaţie a Biblio tecii Judeţene ,,Antim Ivireanul" Vâlcea, Academia Olimpică Română Filiala Râmnicu Vâlcea şi S.C. Rotarexim S.A, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. A fost lansat un volum omagial La începutul simpozionului, PS Emilian Lovişteanul a ţinut un cuvânt festiv despre viaţa şi activitatea pastorală şi social-misionară a patriarhului Justinian. În cadrul întrunirii au mai ţinut prelegeri despre personalitatea marelui patriarh prof. Nicolae Dinescu, moderatorul întâlnirii, scriitoarea Zenovia Zamfir, pr. prof. Ion Iliescu, parohul Bisericii ,, Sfânta Cuvioasă Parascheva" şi alte personalităţi ale vieţii culturale vâlcene. La eveniment a participat şi Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhie piscopul Râmnicului, care a binecuvântat pe credincioşi şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru această zi deosebită. În cadrul 79

simpozionului a fost lansată lucrarea ,,1901-1977, Patriarhul Justinian Marina - Trepte spre cer", ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir şi George Rotaru. Au mai participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, preoţi, oameni de cultură, istorici şi nu meroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi. Biserica Cuvioasa Paraschiva din Suieşti, 60 de ani de la rectitorire • Publicat de basilica.ro • 18.09.2011 Duminica de după Înăltarea Sfintei Cruci, a însem nat un prilej de deosebită bucurie duhovnicească pentru credincioşii din Parohia Cermegeşti, comuna Stăneşti, judetul Vâlcea. Astăzi, 18 septembrie 2011, Înaltpreasfintitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi Preasfintitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului înconjurari de un sobor de preoti şi diaconi, au oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, din satul Suieşti, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la rectitorire. La acest eveniment sărbătoresc a participat şi Înaltpreasfintitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care i-a binecuvântat pe credincioşii prezenti, multumind lui Dumnezeu pentru această deosebită zi, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Înaintea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, împreună cu Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, au sfin ţit o troiţă şi o fântână ridicate în incinta bisericii, în memoria Patriarhului Justinian Marina, cel de-al treilea Patriarh al României. Răspunsurile la strană au fost date de către corul de 80

maici al mănăstirii Govora. După Sfânta Liturghie a fost săvâr şită o slujbă de pomenire a ctitorilor, binefăcătorilor şi osteni torilor acestui sfânt aşezământ. Începând cu orele 12:00, pe platoul din faţa bisericii, a avut loc o manifestare dedicată vrednicului de pomenire ierarh Justinian Marina, Patriarhul României între anii 1948-1977, Simpozionul intitulat „Patriarhul Justinian Marina şi locurile natale - 60 de ani de la rectitorirea bisericii”. Evenimentul me morial marchează 110 ani de la naştere, 1901-2011, şi 60 de ani de la rectitorirea Bisericii „Cuvioasa Parascheva” în locali tatea Suieşti, judeţul Vâlcea. Manifestarea culturală dedicată aniversării a 60 de ani de la rectitorirea Bisericii „Cuvioasa Parascheva” de către cel de-al treilea Patriarh al României, Justinian Marina, a fost or ganizată de Primăria Comunei Stăneşti, Parohia Cermegeşti, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Societatea Culturală „Anton Pann” şi Academia Olimpică Română, filiala Râmnicu Vâlcea, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. În deschiderea simpozionului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a rostit un cu vânt dedicat vieţii şi activităţii pastorale şi social-misionare a Patriarhului Justinian. În cadrul întrunirii au mai ţinut prelegeri despre perso nalitatea marelui patriarh: Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Academicianul Gheorghe Păun, scriitoarea Zenovia Zamfir, moderatorul întâl nirii, istoricul George Rotaru, Pr. Prof. Ion Iliescu, parohul bisericii şi alte personalităţi ale vieţii culturale vâlcene. La final a fost prezentată lucrarea „Patriarhul Justinian 5

Marina şi locurile natale”, culegere de articole îngrijită de Zenovia Zamfir. La acest important eveniment au mai participat repre zentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, preoţi, profesori, oameni de cultură, istorici şi numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi. Biserica „Cuvioasa Parascheva” Construită în stil maramureşean din lemn, în comuna Gârlău, judeţul Sălaj, înainte de anul 1700, bisericuţa cu hra mul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost strămutată în anul 1939 în comuna Breaza, judeţul Prahova la un centru militar. În anul 1951, Patriarhul Justinian a hotărât să o strămute în satul lui natal Suieşti, deoarece vechea biserică de aici, tot din lemn se dărâmase. Astfel în martie 1951 biserica a fost strămutată, iar la 1 mai 1951, în a treia zi de Paşti, a fost resfinţită în prezenţa patriarhului, care avea vârsta de 50 de ani. Bisericuţa este netencuită, bârnele seculare fiind îmbi nate cu meşteşug, iar turnul înalt de circa 15 metri îi dă un as pect deosebit. În inventarul ei se găsesc câteva donaţii care poartă semnătura Patriarhului Justinian: Sfântul Antimis, Cazania şi câteva cărţi şi obiecte. Cel de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, pe numele de mirean Ioan Marina, s-a născut la 22 februarie 1901, în familia unor credincioşi ţărani din localitatea Suieşti, judeţul Vâlcea. Ca patriarh, Justinian Marina a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe Române prin cunoscutul său „Apostolat so cial”, prin care a ştiut să dea o nouă orientare activităţii Bise ricii în condiţiile grele de viaţă instaurate de regimul comunist. Patriarhul Justinian a trecut la cele veşnice la data de 26 martie 1977, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii „Radu Vodă” *

din Bucureşti. Simpozion în cinstea a doi mari arhierei români Arhid. Liviu Găman, 23 Februarie 2012, Ziarul Lumina Sala de conferinte a Complexului spiritual-cultural „Sfântul Antim Ivireanul", din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit marti, 22 februarie 2012, Simpozionul narional cu tema "Misiunea culturalsocială a Bisericii în gândirea şi activitatea patriarhului Justinian Marina şi a mitropolitului Bartolomeu Anania". Credincioşii râmniceni au fost prezenţi în număr mare la Centrul eparhial din Râmnic, cu ocazia comemorării a două mari personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române şi, totodată, ale judeţului Vâlcea: patriarhul Justinian Marina şi mitropolitul Bartolomeu Anania. Manifestarea religios-culturală a fost organizată împreună cu Biblioteca Judeţeană ,, Antim Ivireanul" Vâlcea, Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim, Socie tatea Culturală ,,Anton Pann", Academia Olimpică Română Filiala Vâlcea, Cercul de la Râmnic „România - Grădina Maicii Domnului", Societatea Culturală ,,Argedava" Piteşti şi Primăria Stăneşti. Dintre temele ce au fost dezbătute în cadrul simpozionului amintim: „Patriarhul Justinian Marina - Apostol al neamului românesc", „Mitropolitul Bartolomeu Anania Leul din Transilvania", „Patriarhul Justinian Marina - Activi tatea pastoral-misionară a preotului", „Mitropolitul Bartolomeu Anania - Taina Sfântului Maslu, îngrijirea bolnavilor", „Pa triarhul Justinian Marina şi Mitropolitul Bartolomeu Anania Amintiri. Evocări". În deschiderea manifestării pr. Constantin Cîrstea, con 83

silier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, a prezentat partici panţilor cuvântul de binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi cuvântul Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, dedicat vieţii şi activităţii pastorale şi social-misionare a celor doi înalţi prelaţi ortodocşi români. În cadrul simpozionului au mai susţinut comunicări despre personalitatea marelui patriarh: ing. dr. Mihai Sporiş, moderatorul întâlnirii, prof. Nicolae Dinescu, directorul Aca demiei Olimpice Române, filiala Vâlcea, prof. dr. Florea Stan; prof. dr. Ioan Şt. Lazăr, preşedinte executiv al Fundaţiei Cul turale „Sfântul Antim Ivireanul" Râmnicu Vâlcea, istoricul George Rotaru, scriitoarea Zenovia Zamfir, precum alte perso nalităţi ale vieţii culturale vâlcene. Patriarhul Justinian Marina, comemorat la Băbenii de Vâlcea Arhid. Liviu Găman, 17 Septembrie 2012, Ziarul Lumina Sâmbătă, 15 septembrie, Biserica ,,Buna Vestire" din Parohia Băbeni I, judeţul Vâlcea, a găzduit manifes tarea spiritual-culturală dedicată celui de-al treilea pa triarh al Bisericii Ortodoxe Române, intitulată: ,,Patriarhul Justinian Marina - Părinte al neamului românesc”. Activitatea a fost organizată de Parohia Băbeni I în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Primăria oraşului Băbeni şi cu Asociaţia ,,Preot Ion Marina", sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. Prilejul acestui memorial a fost împlinirea a 111 ani de la naşterea patriarhului Justinian (1901-2012) şi 45 de ani de la trecerea sa la Domnul Hristos (1977). În mijlocul participanţilor a fost prezent şi PS Emilian Lovişteanul, 5

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a evocat personalitatea marelui patriarh născut pe plaiuri vâlcene. "Patriarhul Justinian a slujit această comunitate şi a repa rat toate cele trei biserici aflate în oraşul Băbeni, astfel încât în cinstea şi în memoria slujirii lui în aceste locuri, Parohia ,,Buna Vestire” împreună cu Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea şi cu Primăria oraşului Băbeni au aşezat o placă comemorativă în amin tirea sa. Totodată am avut şi un colocviu spiritual-cultural prin care am zugrăvit în câteva cuvinte amintiri despre vrednicul patriarh, oameni care l-au cunoscut sau care au auzit de la părinţii lor despre lucrarea, slujirea şi faptele patriarhului Justinian aici în oraşul Băbeni, dar şi în Arhie piscopia Râmnicului”, a precizat Episcop-vicar Emilian Lovişteanul. Simpozion dedicat Patriarhului Justinian Marina în Arhiepiscopia Râmnicului • Publicat de basilica.ro • 21.02.2013 Sala de conferinţe a Complexului spiritual-cultural „Sfântul Antim Ivireanul”, din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit, astăzi, 21 februa rie 2013, începând cu orele 11:00, Simpozionul naţional „Cultura teologică şi activitatea ecumenică în timpul Patriarhului Justinian Marina”, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Tema centrală a simpozionului naţional, ajuns la a VIIIa ediţie, a reprezentat evocarea personalităţii emblematice unuia dintre cei mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, vâlcean la origine: Patriarhul Justinian Marina. 9

Manifestarea religios-culturală dedicată omagierii ilus trului ierarh, a fost organizată de către Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Secţia Împrumut Carte pentru Adulţi şi Sala de Lectură, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” Vâlcea, Societatea Culturală „Anton Pann”, Asociaţia de Vexicologie „Tricolorul” şi Liga Femeilor Creştin Ortodoxe, Filiala Vâlcea. În deschiderea manifestării Pr. Constantin Cîrstea, Consilier Cultural în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a pre zentat participanţilor cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. În continuare, scriitoarea Zenovia Zamfir, moderatorul întâlnirii a prezentat pe rând invitaţii care şi-au susţinut în plen comunicările: - Pr. Conf. Univ. Dr. Ilie Ivan, Facultatea de Teologie „Sfânta Filofteia” Piteşti - „Patriarhul Justinian Marina, un pa triarh providenţial”; - Acad. Gheorghe Păun, „Înaintestătătorii Bisericii, Înaintemergătorii neamului”; - Pr. Prof. Dr. Ion Gavrilă, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, - „Învăţământul teologic românesc în perioada păstoririi Patriarhului Justinian”; - Pr. Prof. Irinel Cojocaru, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, - „Activitatea ecumenică a Bisericii Ortodoxe Române în timpul Patriarhului Justinian”; - Prof. dr. Nicolae Dinescu, - „Patriarhul Justinian Marina în conştiinţa contemporanilor”; - George Rotaru, istoric, - „Realizările Patriarhului Justinian Marina”; - Mădălin Trohonel, student, - „Patriarhul Justinian 86

Marina în „Memoriile” Mitropolitului Bartolomeu Anania” - Zina Bivol, poetă din Basarabia, a susţinut un moment de poezie religioasă dedicat evenimentului. Tot în cadrul simpozionului a fost vizionat filmul „Viaţa şi activitatea Patriarhului Justinian Marina”, a fost pre zentat un program artistic de către elevii Liceului „George Ţărnea” din Băbeni, coordonaţi de Pr. Emil Rădulescu şi a fost lansată cartea „Patriarhul Justinian Marina, Părintele sufletesc al neamului românesc”, ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir şi George Rotaru. Prezent la simpozion, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, la final, a rostit un cuvânt dedicat vieţii şi activităţii misionare şi social-pastorale a Patriarhului Justinian Marina, care, după cum a subliniat Înaltpreasfinţia Sa, „a fost unul dintre cei mai mari lideri ecleziali ai Bisericii Ortodoxe”. La manifestarea de astăzi au mai fost prezenţi, preoţi, profesori, istorici, scriitori, cercetători, jurnalişti, monahi, se minarişti, elevi şi alte personalităţi ale vieţii culturale vâlcene. Cel de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, pe numele de mirean Ioan Marina, s-a născut la 22 februarie 1901, în familia unor credincioşi ţărani din localitatea Suieşti, judeţul Vâlcea. Ca patriarh, Justinian Marina a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe Române prin cunoscutul său „Apostolat so cial”, prin care a ştiut să dea o nouă orientare activităţii Bise ricii în condiţiile grele de viaţă instaurate de regimul comunist. Înaltul Ierarh şi-a început activitatea misionară în localitatea Băbeni, unde a fost mai întâi învăţător, apoi a slujit ca preot de la hirotonie, în anul 1924 şi până în 1933, când a fost transferat la biserica „Sf. Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea. Patriarhul *

Justinian a trecut la cele veşnice la data de 26 martie 1977, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii „Radu Vodă” din Bucureşti. Simpozion naţional la Râmnicu Vâlcea 21 Februarie 2014, Ziarul Lumina Sala de conferinţe a Complexului spiritual-cultural „Sfântul Antim Ivireanul“, din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit joi, 20 februarie, cea de a X-a ediţie a Simpozionului „Misiunea Bisericii în lucrarea pastorală şi culturală a Patriarhului Justinian Marina şi a Mitropolitului Bartolomeu Anania“. Tema centrală a simpozionului a reprezentat evocarea personalităţii emblematice a doi mari ierarhi ai Bisericii Orto doxe Române, vâlceni la origine: Patriarhul Justinian Marina şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Manifestarea religios-culturală dedicată omagierii celor doi iluştri ierarhi a fost organizată de către Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“ Râmnicu Vâlcea, Biblioteca Jude ţeană „Antim Ivireanul“ Vâlcea - Secţia Împrumut carte pentru adulţi şi sala de lectură, Societatea culturală „Anton Pann“ şi Asociaţia Liga Femeilor Creştin Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea. Evenimentul se înscrie în cadrul Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi a Anu lui comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Eparhia Râmnicului. În deschiderea manifestării, pr. Constantin Cîrstea, con silier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, modera torul întrunirii, a transmis participanţilor cuvântul de binecu vântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul 88

Râmnicului, şi al Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi a rostit un cuvânt dedicat vieţii şi activităţii pastorale şi culturale a celor doi înalţi prelaţi ortodocşi români. În continuare, prof. Augustina Sanda Constantinescu, directorul Bibliotecii „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea, a ţinut un cuvânt dedicat mo mentului comemorativ. În încheiere a avut loc festivitatea de premiere a co piilor participanţi la concursul şcolar „Patriarhul Justinian Marina şi Mitropolitul Bartolomeu Anania - slujitori harnici ai Bisericii strămoşeşti“. (Pr. Silviu Cîrstea) *

Patriarhul Justinian Marina, pomenit la catedrala din Râmnicu Vâlcea 25 Februarie 2015, Ziarul Lumina Patriarhul Justinian Marina a fost comemorat la Râmnicu Vâlcea cu prilejul împlinirii a 134 de ani de la naştere. Cu acest prilej, sâmbătă, 21 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea, Înaltpreasfintitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preori, a săvârşit slujba de pomenire. Initiativa a apartinut scriitoarei Zenovia Zamfir, autoarea unor lucrări dedicate vietii şi activitătii celui de-al treilea patriarh al României. Judeţul Vâlcea, înconjurat de o salbă impresionantă de mănăstiri şi schituri, este zona unde au văzut lumina zilei mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum: Patriarhul Justinian Marina (loc. Stăneşti), Mitropolitul Efrem Enăchescu (localitatea Zăvoieni) şi Mitropolitul Bartolomeu Anania (localitatea Glăvile). 7

Patriarhul Justinian s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, comuna Cermegeşti, judeţul Vâlcea, în familia unor agricultori harnici şi buni creştini. A primit la botez nu mele Ioan. A absolvit Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea în 1923, după care a fost învăţător în satele Olteanca şi Băbeni, ambele în judeţul Vâlcea. La 14 octombrie 1924 s-a căsătorit cu Lucreţia Popescu, fiica preotului Pavel Popescu, din comuna Braloştiţa, judeţul Dolj. În octombrie 1924 a fost hirotonit preot pentru Parohia Băbeni, fiind în paralel şi învăţător, până în 1930. Între timp, urmează şi Facultatea de Teologie din Bucureşti, susţinând licenţa în 1929. La 30 iulie 1945, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, cu titulatura „Vasluianul“, fiind tuns în monahism cu numele de Justinian. În urma decesului bătrânului Patriarh Nicodim Munteanu, la 27 februarie 1948, Mitropolitul Justinian devine locţiitor de patriarh, iar la 24 mai 1948 este ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost înscăunat la 6 iunie 1948. (Pr. Nifon Dorin Iancu) Patriarhul Justinian Marina comemorat în locurile natale 22 Februarie /Cultural Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul Vâlcea, marţi 21 februarie 2017, a avut loc manifestarea Patriarhul Justinian Marina si locurile natale, în comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea. Patriarhul Justinian Marina s-a născut în localitatea 90

Suieşti (Vâlcea), la 22 februarie 1901 şi a primit la botez numele Ioan. În cadrul evenimentului a fost amintită descrierea dom nului Gheorghe Vasilescu, care considera că Patriarhul Justinian Marina a moştenit de la părinţii săi, Elena si Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintro veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate. Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preo ţească. Preoţia mea -mărturisea el- a fo st visul sfânt al ma mei mele si primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am fă cu t sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. A m avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, po meniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată. La 24 mai 1948 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat la 6 iunie 1948. În ciuda tuturor difi cultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul 91

Ortodoxiei româneşti în lumea creştină, patriarhul rămânând o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii. Este aproape de necrezut câte a putut înfăptui Patriarhul Justinian într-o singură viaţă de om, sub izvorul dragostei sale pentru Biserica pe care a avut-o sub păstorire. A închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti... La manifestare au participat: Zenovia Zamfir, de la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul' Vâlcea, Ionel Michiu, primarul comunei Stăneşti, prof. dr. Nicolae Dinescu, Ioan Romeo Roşiianu, scriitor, jurnalist, Alin Pavelescu, medic, Marian Bărăscu, preşedintele Asociaţiei Rusidava Literară Drăgăşani, Constantin Triţă, poet şi Constanţa Triţă, publicist, Luminiţa Chirea director al Şcolii Gimnaziale din Stăneşti, s * consilieri locali,* elevi şi s cadre didactice. Manifestarea a fost organizată de Primăria Stăneşti, Şcoala Gimnazială Stăneşti, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul Vâlcea, Biblioteca Stăneşti, Liga Femeilor Creştin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, Academia Olimpică Română, Filiala Vâlcea. Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului

CAPITOLUL IV UN VIS DEVENIT REALITATE Satul natal al Patriarhului Justinian, împodobit cu o mănăstire Sâmbătă, 20 iunie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a pus piatra de temelie pentru cele două biserici şi pentru chiliile Sfintei Mănăstiri Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-Suieşti, din comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea, satul natal al Patriarhului Justinian Marina. Locul acesta, binecuvântat de Dumnezeu prin naşterea celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, îşi primeşte astăzi prinosul de recunoştinţă din partea noastră, a Bisericii, şi a autorităţilor, prin începerea lucrărilor de con strucţie a mănăstirii din satul în care s-a născut, în urmă cu mai bine de un secol, Patriarhul Justinian Marina. (...) De fe l din locul acesta, Patriarhul Justinian a binecuvântat prin viaţa sa aleasă atât satul în care s-a născut, Biserica Ortodoxă din Vâlcea, unde a fo st preot, la Băbeni şi la Biserica Sfântul Gheorghe din Râmnicu Vâlcea, Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei, dar şi întreaga Patriarhie, prin lucrarea providen ţială pe care a avut-o, fiin d un patriarh care a dat un suflu nou Bisericii, care a apărat Biserica de puterea ciocanului şi a secerii comuniste, a spus Înaltpreasfinţia Sa în cuvântul rostit cu această ocazie. Decizia de înfiinţare a unei mănăstiri în satul Suieşti, din comuna Stăneşti, unde, la 22 februarie 1901, s-a născut Patriarhul Justinian Marina, a fost luată în toamna anului 2014, 93

la iniţiativa Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie. Una dintre bi serici va fi închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Binecredinciosului Împărat Iustinian, iar alta Sfântului Mu cenic Lucian din Dobrogea. În incinta mănăstirii va funcţiona şi Centrul social-pastoral Patriarhul Justinian Marina. Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului Sfintirea Paraclisului Mănăstirii Sfântul Gheorghe Suieşti 4 decembrie 2016 / Viaţa Eparhiei Duminică, 4 decembrie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit slujba de sfinţire a Paraclisului Mănăstirii Sfântul Mc. Gheorghe Suieşti, cu hramul Sfântul Mucenic Lucian din Dobrogea. Alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie s-a aflat şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Mănăstirea a fost ridicată în satul Suieşti, comuna Stăneşti din judeţul Vâlcea, localitatea natală a patriarhului Justinian Marina, întru pomenirea sa veşnică, ca loc de nevoinţă şi folos duhovnicesc al vieţuitorilor, ctitori fiind familia Lucian şi Elena Zmaranda împreună cu copiii Andreea, Ana şi Mihai. Piatra de temelie a noii mănăstiri a fost aşezată, în prezenţa ctitorilor şi a obştii monahale, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie la 20 iulie 2015. Pentru slujba de sfinţire, paraclisul a fost înzestrat cu toate odoarele liturgice necesare cultului, catapeteasmă şi s

mobilier nou. În cuvântul de învăţătură împărtăşit obştii monahale, ctitorilor şi credincioşilor care au participat la sărbătoare, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a subliniat că momentul sfinţirii paraclisului mănăstirii reprezintă un moment de bucurie pentru „părinţii care vieţuiesc în mănăstirea aceasta dar şi pentru toţi pelerinii care vor participa la slujbele săvârşite spre cinstirea ocrotitorilor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Mucenic Lucian din Dobrogea, şi spre pomenire Patriarhului Justinian Marina, cel care a fost un stâlp de rezis tenţă împotriva regimului comunist. Patriarhul Justinian a fost el însuşi ctitor în satul natal prin aducerea unei biserici de lemn, din Ardeal, şi pe care a aşezat-o peste mormintele părinţilor săi. Ansamblul monahal al Sfintei Mănăstiri Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-Suiesti este o replică arhitecturală a Schi tului Maicilor din Bucureşti, mănăstire construită în anul 1726, în stil brâncovenesc, şi reparată integral, între anii 1955-1958, prin purtarea de grijă a Patriarhului Justinian. Schitul Maicilor s-a aflat iniţial pe Dealul Spirii, pe locul unde se află astăzi Palatul Parlamentului (Casa Poporului). În anul 1982, clădirile înconjurătoare ale Schitului Maicilor au fost demolate de auto rităţile comuniste, iar biserica a fost translată pe o distanţă de 245 de metri, aflându-se astăzi pe strada Mitropolit Antim Ivireanul, la mică distanţă de Mănăstirea Antim. Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului

Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” a fost sfintită Pr. Gheorghe Cioiu, Pr. Ioniţă Apostolache, 24 Octombrie 2017, Ziarul Lumina Mănăstirea cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare” din satul Suieşti, comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea, a fost sfinţită duminică, 22 octombrie 2017. Slujba de târnosire a fost săvâr şită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi care apoi au slujit Sfânta Liturghie. La final au inaugurat Casa memorială „Justinian Patriarhul”. Aşezământul se află în localitatea natală a vred nicului de pomenire Patriarh Justinian Marina. Eveniment de importanţă istorică pentru viaţa credin cioşilor olteni şi nu numai, sfinţirea mănăstirii din localitatea vâlceană Suieşti a fost săvârşită de un sobor numeros de arhie rei, preoţi şi diaconi, din care au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicu lui, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcopvicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. La finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Ieronim Sinaitul a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a dăruit, din partea Părintelui Patriarh, o cruce de binecuvântare pentru sfântul aşe zământ monahal. De asemenea, ctitorul mănăstirii, Lucian Zmaranda, a primit Ordinul „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, în semn de preţuire şi s

binecuvântare pentru mireni. „Patriarhul Justinian a rectitorit Biserica Ortodoxă Română” În cuvântul rostit, IPS Părinte Varsanufie şi-a exprimat mulţumirea şi gratitudinea pentru toţi cei care au luat parte la săvârşirea acestei frumoase lucrări, în frunte cu Lucian Zmaranda. „Patriarhul Justinian nu a ctitorit numai biserici de lemn şi biserici din piatră, ci putem spune că el a rectitorit Biserica Ortodoxă Română în vremuri grele, cu mult curaj şi multă jertfă. Astfel, el a dăruit Bisericii noastre un statut care a asigurat evoluţia şi trăinicia ei. De aceea, în această frumoasă zi de toamnă, Arhiepiscopia Râmnicului, cu ajutorul domnului Lucian Zmaranda şi al familiei sale, îl cinsteşte pe Patriarhul Justinian prin sfinţirea acestei mănăstiri, ridicată nu departe de locul unde el a copilărit”, a precizat IPS Varsanufie. „Mintea, inima şi sufletul curate sunt daruri ale lui Dumnezeu” În cuvântul de învăţătură adresat celor peste 1.000 de credincioşi prezenţi la eveniment, IPS Părinte Mitropolit Irineu a tâlcuit principalele învăţături desprinse din textul evanghelic duminical, în care s-a relatat minunea vindecării demonizatului din ţinutul Ghergheşenilor (Luca 8, 26-39). „Demonizatul vindecat stă liniştit şi, subliniază Sfântul Evanghelist Luca, întreg la minte. Aceasta înseamnă că vindecarea noastră sufle tească prin rugăciune, prin post şi mărturisirea păcatelor presu pune şi vindecarea minţii. În sens contrar, ştim cu toţii că mintea omului păcătos este viciată, este coruptă şi îndreptată spre rău de vrăjmaşul diavol. Prin curăţire de păcate, acesta primeşte de îndată luminarea sufletului, trupului şi minţii. De aceea, zice Domnul: «Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău 97

va fi luminat» (Luca 11, 34). Astfel, omul credincios nu mai trăieşte în trecut. El lasă în urmă cele rele, păcatele pe care le-a săvârşit şi vieţuieşte în prezent, cu gândul la viitor, deoarece acolo este Dumnezeu. Aşadar, s * mintea,* inima şi > sufletul curate sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru cei care se căiesc de păcatele lor. Cu cât omul se curăţeşte mai mult de întinăciunea păcatului, cu atât el va străluci înaintea lui Dumnezeu, pentru că toţi cei luminaţi de Duhul Sfânt vor fi recunoscuţi de Mântuitorul Hristos la Înfricoşata Judecată. Cu toţii vor auzi strigarea: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi îm părăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii» (Matei 25, 34)”, a spus Mitropolitul Olteniei. Pe lângă distincţia patriarhală, în semn de recunoştinţă, ctitorul sfântului aşezământ de la Suieşti, Lucian Zmaranda, a primit cea mai înaltă distincţie oferită de Mitropolia Olteniei, „Crucea Sfântului Nicodim de la Tismana”, clasa I. Casa memorială „Justinian Marina”, inaugurată Evenimentul duhovnicesc de la Suieşti s-a încheiat cu inaugurarea Casei memoriale „Justinian Marina” şi cu binecu vântarea lucrărilor de renovare şi consolidare executate aici în ultimele luni. Se află amplasată între biserica ctitorită de Pa triarh, şi sub care au fost înmormântaţi părinţii săi, şi Mănăs tirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Suieşti. Patriarhul Justinian s-a născut la 22 februarie 1901, în familia lui Marin Ilie Marina şi Elena, agricultori harnici din satul Suieşti, pri mind la botez numele Ioan. În atmosfera împlinirii a 70 de ani, amintindu-şi despre acest eveniment însemnat, avea să mărtu risească: „Datorez, desigur, în primul rând recunoştinţă neţăr murită părinţilor mei, Marin şi Elena, care s-au bucurat cei dintâi de naşterea mea în acea zi de 22 februarie 1901”. Casa 98

părintească unde a văzut lumina zilei era situată „pe deal, în apropierea actualei biserici”, şi „orientată spre miazăzi, cu sală deschisă sau pridvor, bine lucrată de meşteri locali”. De altfel, Patriarhul Justinian a rămas mereu ataşat de locurile natale, unde a simţit „duhul unui creştinism puternic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele - menţiona vrednicul de pomenire Patriarh, vrednici slujitori ai Bisericii şi patriei, pomeniţi totdeauna la marile praznice de credincioasa mea mamă cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată”. Acest fapt a constituit unul dintre motivele pentru care IPS Părinte Varsanufie a hotărât reconstituirea spaţiului cămi nului părintesc al vrednicului de pomenire Patriarh, pentru ca, prin exponate, însemnări de pe cărţile oferite comunităţii, din fotografii şi obiecte personale, vizitatorul să poată reconstitui imaginea începutului de secol XX şi, în acelaşi timp, să desco pere ataşamentul Patriarhului faţă de locurile natale. La evenimentul de inaugurare a Casei memoriale „Justinian Patriarhul”, alături de părinţii arhiepiscopi şi episcopi a fost prezent şi Ionel Michiu, primarul localităţii Suieşti, numeroşi reprezentanţi ai autorităţilor centrale, judeţene şi lo cale, credincioşi şi pelerini. Amintiri temeluite în ziduri de mănăstire Ioan Buşagă, 22 martie 2017, Ziarul Lumina Omul, împresurat de griji şi alte neputinţe sufleteşti, poate uita repede, mai ales binele săvârşit de alţii faţă de sine, dar poate fi ajutat de semenii lui prin lucrarea aducerii aminte. O asemenea lucrare de aducere aminte este săvârşită în semn 99

de recunoştinţă faţă de vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, în satul său natal, Suieşti, judeţul Vâlcea. Aici, fii ai satului şi nu numai conlucrează pentru construirea Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Trecerea timpului, pentru omul care ajută pe alţii şi ţine minte faptele bune ale semenilor săi, nu este atât de cruntă precum este pentru cel care nu săvârşeşte nici o faptă bună şi uită binele făcut lui. De aici împlinirea celui dintâi, fiindcă păstrează în sine bucuria faptelor bune, cu care nu se mân dreşte, şi preţuieşte timpul ca împlinire a sinelui. Părtaşi unei asemenea bucurii sunt mai mulţi oameni din satul Suieşti (comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea), localitatea natală a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina. Din anul 2010, la Suieşti, a început să fie organizată o serie de manifestări care a avut scopul de a aduce cunoştinţă generaţii lor mai tinere de personalitatea şi lucrarea Patriarhului Justinian Marina. Totodată, aceste activităţi au fost motivate şi de re cunoştinţa pentru fiul satului care, ajuns Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, nu i-a uitat şi i-a ajutat, mai ales prin adu cerea în satul Suieşti, lipsit de un locaş de cult, a unei biserici de lemn din satul Gâlgău (judeţul Sălaj). Aceşti fii ai satului, ajutaţi de alte persoane, doresc ca amintirea Patriarhului Justinian Marina să rămână vie cât mai mult în sufletele oamenilor, mai ales pe meleagurile sale natale. De aceea, s-au hotărât ca să pună temelie a acestei amintiri o biserică de zid, iar de aproape doi ani de zile, în satul natal a celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române se ridică Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Suieşti, Memorial Justinian Marina, în apropierea bisericii de lemn 100

„Sfânta Cuvioasă Parascheva”. „În data de 18 septembrie 2010 am stabilit să facem o comemorare a Patriarhului Justinian Marina şi am organizat la biserica de lemn, pe care vrednicul de pomenire patriarh a adus-o în Suieşti, o slujbă de pomenire şi un simpozion. Au participat vrednicul de pomenire Arhiepiscop Gherasim Cristea, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, preotul paroh Ion Iliescu, Zenovia Zamfir, fiică a satului şi scriitoare care a publicat o carte despre Patriarhul Justinian Marina, Lucian Zmaranda, fiu al satului, şi alţi invi taţi. În timpul evenimentului, a luat cuvântul şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, care a spus că, având în vedere că în acest sat s-a născut Patriarhul Justinian Marina şi că peste dealul Suieştilor s-a născut Mitropolitul Bartolomeu Anania, în satul Olteanca din comuna Glăvile, ar fi bine să se facă o mănăstire sau un schit în memoria Patriarhului Justinian. Eu, cu domnul Mugurel Buşe, secretarul comunei, am luat la cunoştinţă şi am început demersurile. Mai întâi, am făcut me moriul la Arhiepiscopia Râmnicului pentru aprobarea înte meierii unei mănăstiri. La câteva luni ne-a vizitat părintele exarh al mănăstirilor din arhiepiscopie de atunci, arhim. Vartolomeu Androni, stareţul Mănăstirii Cozia, însoţit de alţi preoţi, care ne-a întrebat de locaţia găsită pentru mănăstire. Noi, iniţial, stabiliserăm undeva mai jos faţă de locaţia actuală, dar părintele exarh a spus: «Nu, tată, aici; mai sus, ca să se vadă! Nu trebuie să ascundem mănăstirea de oameni!» A fost planificat locul, dar treaba a rămas cam moartă, cum s-ar spune. Au trecut vreo doi ani. Într-o bună zi, în data de 22 septembrie 2013, m-am întâlnit cu părintele exarh Vartolomeu 101

Androni şi cu părintele Siluan, actualul stareţ al mănăstirii, pe care mi l-a prezentat ca fiind viitorul stareţ al mănăstirii. Astfel, trebuia să ne apucăm iar de treabă. Între timp, Arhiepiscop la Râmnicu-Vâlcea a venit Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, care, aflând de această iniţiativă, a fost foarte încântat de ridicarea mănăstirii şi ne-a sprijinit”, a povestit Ionel Michiu, primarul comunei Stăneşti, judeţul Vâlcea. Pentru coordonarea lucrărilor de construcţie de la viitoarea mănăstire, dar şi pentru a pune început rugăciunii la noul aşezământ, a fost rânduit stareţ protosinghelul Siluan Popescu, care îndeplinise o perioadă lucrarea de consilier economic la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului. „În dimineaţa zilei de 23 septembrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie îmi spune că vrea să mă trimită la Suieşti. Eu sunt din Drobeta-Turnu Severin, iar în mănăstire am fost la Mănăstirea Turnu din Vâlcea şi cunoşteam doar zona de nord a judeţului. Astfel, nici nu ştiam unde este localitatea Suieşti. Nu îmi era clar unde trebuia să ajung, dar l-am sunat pe părintele exarh. Am sosit împreună acolo, nici nu ştiam unde voi dormi, ce o să fac. În această situaţie, cum este normal, îţi pui nădejdea în Dumnezeu, iar El îţi vorbeşte prin mai- marii tăi. Aşa l-am întrebat pe părintele exarh: «Eu unde dorm la noapte?» La care părintele exarh Vartolomeu îmi răspunde: «Unde a dormit şi Sfântul Ilie, părinte Siluan!» «Bine, părinte exarh, să fie blagoslovit!», am zis. Am venit în sat, eram complet nepregătit, nici peştera nu îmi era clar pe unde e, nici clima atât de caldă precum în pustiul unde s-a nevoit Sfântul Ilie. Am înţeles că Dumnezeu mă trimite acolo, pregătind ceva, dar mi se părea absurd să cred că un călugăr, cum eram eu, de o lună preoţit, să construiască o mănăstire. Preocupat de gândul 102

unde aveam să rămân peste noapte, m-am dus la domnul pri mar, iar prin bunăvoinţa doamnei Zenovia Zamfir am dormit în casa mamei dânsei, iar din a doua zi am rămas în casa bătrâ nească a ctitorului mănăstirii, Lucian Zmaranda. Doi ani am locuit acolo, până când s-a reuşit mutarea la mănăstire”, po vesteşte protosinghelul Siluan Popescu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Suieşti. Paşii care au fost făcuţi până la începerea lucrărilor de construcţie nu au fost uşori, întrucât pământul ales pentru ridicarea mănăstirii aparţinea oamenilor din sat, iar unul dintre proprietari era în SUA. A trebuit să treacă o perioadă de timp pentru ca acea persoană să revină în ţară şi apoi, în câteva ore prin Bucureşti, să fie semnate actele pentru achiziţionarea terenului. „În ziua de 20 iunie 2015, după ce s-au obţinut toate autorizaţiile necesare construirii, s-a pus piatra de temelie, iar toate celelalte s-au realizat în timp foarte scurt. Foarte multă lume, şi de aici din sat, şi din alte părţi, a depus muncă bene volă, a venit cu alimente, cu bani, cu cele necesare, dar aproape 99% din susţinerea cheltuielilor se datorează ctitorului. Oamenii, când văd că te apuci şi faci ceva, prind încredere. Aşa se întâmplă! Dacă toţi stăm şi ne uităm unii la alţii, normal că nimeni nu face nimic. Este suficient ca unul să facă ceva, că apoi Dumnezeu îi dă un gând bun altui om şi, încet, încet, oamenii se adună, iar lucrurile se mişcă”, a mai spus părintele stareţ al Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Suieşti. Lucrările au avansat repede, iar în luna decembrie a anului 2016, în ziua de pomenire a Sfintei Mari Muceniţe Varvara (4 decembrie), a fost sfinţit paraclisul mănăstirii cu hramul „Sfân tul Cuvios Lucian din Dobrogea”. Tot ceea ce s-a realizat până în prezent reprezintă aproape o jumătate din ceea ce va trebui 103

să fie finalizat. Biserica aşezământului monahal „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Suieşti este o replică arhitecturală, în stil brâncovenesc, a Schitului Maicilor din Capitală, întrucât a fost una dintre mănăstirile de suflet ale Patriarhului Justinian Marina, ce a fost restaurată integral în anii 1955-1958. Pe lângă Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”- Suieşti, aşezământul memorial „Patriarhul Justinian” va cuprinde şi o casă bătrânească, în prezent în curs de restaurare, care va funcţiona drept muzeu-memorial. Acesta va fi amenajat potrivit specificului tradiţional local şi vor fi expuse mai multe obiecte care să aducă aminte de Patriarhul Justinian Marina, precum cărţile de cult care păstrează însemnările sale, scrise cu prilejul diferitelor vizite în satul natal. Casa natală a familiei Marina se afla tot pe dealul Suieştilor, dar la o distanţă de 300 metri de locaţia aşezământului monahal. În prezent, casa părintească a Patriarhului Justinian Marina nu se mai păstrează. În mănăstire, alături de stareţul aşezământului mai este un frate. Se păstrează rânduiala liturgică specifică mănăstirii. Slujbele sunt săvârşite în paraclisul mănăstirii, care a fost înzestrat cu toate odoarele liturgice necesare cultului. După încheierea lucrărilor de construcţie, de amenajare a clădirilor şi realizare a lucrărilor de pictură la biserica aşezământului, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din SuieştiMemorial Justinian Marina va îmbogăţi tezaurul monahal de pe meleagurile vâlcene, va menţine vie amintirea înaintaşilor şi a faptelor lor bune şi va ajuta la reînvierea unei comunităţi îmbătrânite şi cu multe case părăsite. Trebuie să facem câteva corecturi, din cauza emoţiilor, domnul primar Ionel Michiu a încurcat puţin anii iar pentru că î

104

presa a consemnat evenimentele precizăm că pe data de 18 septembrie 2011, Înalpreasfinţitul Calinic a lansat ideea de a se construi o mănăstire spre Slava lui Dumnezeu şi în memoria Patriarhului Justinian Marina. Decizia înfiinţării mănăstirii a fost comunicată de Înalpreasfinţitul Arhiepiscop Varsanufie în timp ce mă aflam la mănăstirea Sâmbăta de Sus la data de 23 septembrie 2014 iar eu la rândul meu l-am sunat pe domnul primar Ionel Michiu. Se cuvine să aducem Slavă Bunului Dumnezeu că am gândit memoriul şi l-am depus la Arhiepis copie pe data de 24 ianuarie 2012, să mulţumim Înalpreasfinţitului Arhiepiscop Varsanufie pentru că la scurt timp după ce i-am prezentat lucrările publicate, manifestările şi simpo zioanele organizate de lungul timpului în memoria Patriarhului Justinian Marina a luat decizia înţeleaptă de a construi Mănăs tirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Suieşti, aşezământul memorial „Patriarhul Justinian” . Siluan, staretul de la Sf. Gheorghe Suieşti: ,,Filosofia trebuie să fie un mod de viată şi de moarte'' 28 Septembrie 2015 Vorbiti-ne despre dumneavoastră, părinte stareţ Ştim că este o taină drumul spre călugărie, dar va rugăm să dezvăluiri acele aspecte care ar putea fi de folos cititorilor. Înainte de a vorbi despre mine, daţi-mi voie să vorbesc despre demersul dumneavoastră. (Zâmbesc. Nădăjduiesc să va fi sur prins abordarea mea.) Vreau să va felicit pentru această iniţia tiva pe care o consider inspirată, în sensul cel mai propriu al cuvântului. Ea este un prilej, în primul rând pentru noi, cei care răspundem întrebărilor dumneavoastră, de a ne cunoaşte. Per sonal simt că relaţiile dintre monahi sunt prea protocolare, prea prinse în formule tipice administrative şi duhovniceşti. Abia 9

105

aştept să văd cum au răspuns la aceste întrebări ceilalţi stăreţi. Nădăjduiesc să cunosc cât mai mult din tainele chipurilor în veşmântate în negru ce mi-au atras atenţia, dar la care am reuşit să ajung prea puţin. Sunt convins că realizaţi o carte ce va fi citită în primul rând de monahi şi de mirenii care ne cunosc. Întâia dumneavoastră întrebare îmi da prilejul să aplic asupra-mi lucruri pe care le pun de multe ori în atenţia celor pe care îi întâlnesc: să redescopere cine sunt, care sunt daturile şi experienţele care au avut cea mai mare influenţă asupra deve nirii lor. Când este să vorbesc despre mine îmi aduc aminte întotdeauna, imediat, cu bucurie, de părintele Arhim. Teofil Părăian, cel care a avut curajul să scrie o carte intitulată “Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine?”. Iată!, acum, înainte de vreme, mă văd nevoit să scriu şi eu primele rânduri dintr-o carte ce ar putea purta acelaşi nume. M-am născut într-o familie de intelectuali, la oraş, în plină perioada comunistă. Această a făcut să fiu îndrumat spre studiul ştiinţelor, dar să nu beneficiez de o educaţie religioasă aşa cum ar fi fost de dorit. Tată, fiind un om cu preocupări intelectuale profunde, a reuşit să îmi deschidă interesul faţă de filosofie. Atunci când mi-a pus în mâna “Dialogurile” lui Platon nu cred că se aştepta că peste doar doi ani să audă: Noi suntem creştin ortodocşi; ce însemna această? Ce relevanţă practică are acest fapt? Poate că nu înţelesesem eu prea multe din cartea respectivă, dar Socrate făcuse să îmi devină clar un lucru: filosofia trebuie să fie un mod de viaţă şi de moarte, nu doar un amuzament al gândirii. Mama a fost întotdeauna chipul bunătăţii. Medic de profesie, îţi era greu să spui dacă ea alese meseria sau meseria o alesese pe ea. Bunătatea ei m-a făcut să simt şi să înţeleg că niciodată nu este altcineva de vină pentru s

106

nereuşită mea şi că uneori singurul lucru pe care îl poţi face este să rabzi şi să te rogi pentru cel care te supără. Tot de la ea am învăţat că degeaba poţi oferi răspunsuri dacă nu poţi oferi şi pace ori vindecare. Mergând înapoi spre oamenii în mijlocul cărora Dumnezeu m-a rânduit în lumea această, îmi reţin atenţia câteva aspecte. Pe bunicii din partea tatălui i-am cunoscut mai mult prin alţii. Fundamental pentru existenţa lor şi pentru ceea ce au adus în viaţă mea consider a fi cei mai bine de şapte ani de puşcărie politică pe care i-a făcut bunicul. Anii de suferinţă ai familiei au fost mult mai mulţi pentru că detenţia nu a fost continuă, perioadele de detenţie întinzându-se pe mai bine de zece ani. A fost legionar! Nu aveam să aflu acest aspect decât cu câţiva ani în urmă, atunci când tată a obţinut dosarul de la CNSAS. M-a impresionat în mod profund una dintre decla raţiile făcute în faţă instanţei: ,,Aici bate o inima verde care nu va ceda în faţă niciunei dictaturi, fie ea şi a proletariatului.” Evident, nu pot să admir răutăţile de care au fost capabili unii dintre legionari. Îmi admir însă profund bunicul pentru curajul de care a dat dovadă într-o perioada în care mulţi dintre cei care îmi ţin azi lecţii se ascundeau sub canapea. Îl admir pentru că prin el am simţit cel mai profund că nu sunt al “cuiva” în lumea această. Da! Eu sunt urmaşul aceluia care pentru crezul lui a făcut atâţia ani de puşcărie. Bunicul nu mi-a lăsat nimic din cele materiale moştenire, dar mi-a lăsat un model de curaj şi frumuseţea şi plinătatea de sens a unei vieţi plină de jertfă. Consecvenţă şi duhul lui de jertfă cred că au stat, în ascuns, la temelia plecării mele la mănăstire. Acum oamenii nu mai înţeleg şi nu mai pun preţ aşa mare pe genealogie. Au uitat înţelepciunea populară care spune că ,,aşchia nu sare departe de 107

copac” sau că ,,ceea ce se naşte din pisica tot şoareci mănân că”. Ideea egalităţii de şanse ar vrea ei să prevaleze realităţii. Realitatea este că doar harul asigura egalitatea de şanse. Cât timp rămânem la omenesc nu e prea greu să îţi dai seama că avem şanse de afirmare diferite, încă de la naştere. Iar harul, că regulă, asigura egalitatea de şanse doar în afirmarea iubirii. Bunicii noştri ţineau foarte tare cont de aceste lucruri. Spre exemplu, atunci când îşi alegeau soţia erau interesaţi de familia ei: dacă erau în familie persoane cu handicap fizic sau psihic, dacă erau persoane stăpânite de vicii etc. Genetica ne vorbeşte şi ea de aceste lucruri. Revenind la bunicul, am înţeles că, potrivit ultimelor legi adoptate, admiraţia mea faţă de el şi faţă mulţi alţii care s au opus comunismului s-ar putea să mă ducă în puşcărie. Nu am decât un răspuns de dat: abia aştept! Sunt sigur că nici crucea bunicii nu a fost mai uşoară. Ea a rămas singură, deportată, să crească copiii. Tată îmi povestea că erau atât de săraci că el trebuia să care apă la vecini pentru a avea ce să mănânce. De altfel, tată a avut mult de suferit şi mai târziu, din punct de vedere profesional, pentru faptul că ,,nu avea origini sănătoase”. Bunicii din partea mamei sunt cei care m-au crescut până la şapte ani. De la ei am învăţat tot ceea ce ţine de cei şapte ani de acasă. Bunica mi-a rămas în inima că un model de hărnicie, iar bunicul că un om foarte serios şi descurcăreţ. Făcea bani din orice: din conserve făcea pâlnii pe care le vin dea, iarnă vindea sorcove şi podoabe pentru pomul de Crăciun (arici şi steluţe), ne încălzeam cu rumeguşul pe care îl obţinea făcând curat la vecinii care tăiau lemne, făcea negoţ cu tot ce se putea aduce sau duce trecând Dunărea la sârbi etc. 108

Până acum am menţionat doar lucruri bune pe care le-am moştenit de la înaintaşi, dar trebuie să mărturisesc că tot de la ei am moştenit şi înclinaţii păcătoase pe care încă le văd lucrând în sufletul meu. Părintele Arhim. Teofil Părăian repetă des că venind în lumea această moştenim şi astfel de lucruri. Toate cele amintite până acum au determinat în mod decisiv ceea ce sunt astăzi, cu bune şi cu rele. Este însă importantă şi experienţă personală. Aici aş include o boală grea de care am suferit când eram mic, faptul că am jucat şah de performanţă până la vârstă de 14 ani, pasiunea pentru fizică ce s-a fructificat printr-o medalie obţinută la Olimpiada Naţională, cele două facultăţi pe care le-am absolvit, întâlnirea şi călăuzirea pe care mi le-au oferit părinţii duhovnici (Arhim. Teofil Părăian şi Ierom. Lavrentie Andrei) şi cei 15 ani de mănăstire care se împlinesc pe 15 septembrie 2015. Din boală am învăţat că sunt situaţii în care, oricât te-ar iubi, oamenii nu pot să te ajute. Performanţă în orice domeniu te obişnuieşte cu efortul şi duce la o apreciere de sine mai obiectivă. Nu poţi să ajungi la performanţă fără să suferi şi foarte multe înfrângeri. Ele te fac să înţelegi cât de mic eşti şi să înveţi să te ridici. Cei care au făcut performanţă ştiu că fără profesori sau antrenori buni ea nu este posibilă. Toate acestea au făcut că astăzi să fiu ieromonah înce pător şi stareţ la o mănăstire ce se construieşte, după o perioada de proba că şi Consilier Economic; perioada ce a probat că nu sunt potrivit pentru o asemenea poziţie, fapt ce l-a pus pe IPS Varsanufie în situaţia de a-mi găsi rapid un înlocuitor. Îi mulţumesc şi pe această cale pentru încrederea acordată şi nădăjduiesc că măcar duhovniceşte să nu îl dezamăgesc, căci din punct de vedere administrativ nu m-am putut ridică la s

109

înălţimea încrederii şi aşteptărilor Sale. Ce ne puteţi spune despre mănăstirea şi obştea de care aparţineţi ? Mănăstirea Sfântul Gheorghe Suiesti - Memorial Patriarh Justinian s-a înfiinţat după mai bine de trei ani de tatonări. A existat o dorinţa mare locală pentru că această mănăstire să existe spre pomenirea patriarhului Justinian, care s-a născut aici şi care a adus o bisericuţa frumoasă şi veche (1658) în satul natal. Aş spune că trei oameni poartă meritul acestei iniţiative: domnul primar Ionel Michiu, ctitorul Lucian Zmaranda şi doamna Zenovia Zamfir. IPS Varsanufie a răs puns iniţiativei celor trei şi m-a delegat că stareţ împreună cu fratele Marian Diaconu care era vieţuitor al Mănăstirii Turnu. Lucrările sunt în plină desfăşurare şi sperăm că în câţiva ani să fie finalizat proiectul care a fost inspirat de schitul maicilor de la Bucureşti, pe care patriarhul Justinian l-a îndrăgit atât de mult.... Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) Drum binecuvântat în Ţara Sfântă 26 Ianuarie 2016, La invitaţia doamnei arheolog şi specialist în istoria artelor Yael Paul Strauss din Israel, reprezentantele Biblio tecii Judeţene A ntim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea, Zenovia Zamfir şi Irina Grigore, în perioada 14-22 ianuarie 2016, au efectuat o vizită de documentare în Israel. Cu această ocazie, au vizitat Biblioteca Naţională a Israelului, considerată cea mai mare şi mai importantă din ţară. 110

Ea deţine peste 5 milioane de cărţi şi este situată în campusul Givat Ram de la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Centrul spiritual al Pământului!, cu locuri sfinte, monumente istorice şi vechi cartiere pitoreşti, Ierusalimul este şi un oraş modern cu peste 800.ooo de rezidenţi, sediu al preşedinţiei, guvernului şi parlamentului statului Israel şi un centru high-tech şi academic important. Pentru orice creştin, Ierusalimul este loc sfânt, pentru că aici a trăit o vreme, a pătimit, S-a răstignit, a fost îngropat şi a înviat Domnul nostru Iisus Hristos. Aici se află Sfântul Mormânt din care a izvorât viaţă tuturor. Aici a prins viaţă Biserica creştină. Printre atracţiile turistice deosebite se numără şi Aşezământul Românesc din Ierusalim, care se află în apro pierea Sfintei Cetăţi şi are rolul de Reprezentanţă a Patriarhiei Române la Sfintele Locuri. Cu multă amabilitate, noul superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, a purtat un dialog cu doamnele Irina Grigore şi Zenovia Zamfir, membre ale Ligii Femeilor Creştin Ortodoxe din Vâlcea, autoare a numeroase lucrări dedicate vieţii şi activităţii Patriarhului Justinian Marina pe ogorul Domnului, despre istoricul şi importanţa Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă, despre urmele paşilor înaintaşilor noştri pe me leagurile sfinte. Aflăm astfel că... la 1975, Patriarhul Justinian Marina, însoţit de o delegaţie a Bisericii noastre, răspunzând vizitei oficiale efectuată în România de Patriarhul Benedict al Ierusalimului, în iunie 1968, a întreprins un pelerinaj în Ţara Sfântă, având totodată şi intenţia de a sfinţi, cu acest prilej, biserica românească din Ierusalim, cu hramul Sfântul Mare 111

Mucenic Gheorghe. La slujba de sfinţire, oficiată în ziua de 28 mai, a participat si Arhiepiscopul Ştefan de Gaza, din partea Patriarhiei Ierusalimului, în prezenţa autorităţilor, diplomaţi lor si a numeroşi credincioşi români si localnici. O surpriză deosebită a fost întâlnirea cu maica Nicodima, care a fost bună prietenă cu Ovidiu, fiul Patriarhului Justinian Marina, şi cu Sibica, fiica sa. La cei 83 de ani, îşi amintea cu emoţie şi evlavie de perioada în care s-a aflat în preajma Părintelui Patriarh. A fo st un om blând şi bun, cu multă dragoste de Dumnezeu şi de semeni, mărturiseşte maica Nicodima. Sursa: Arhiepiscopia Râmnicului 5

Pe urmele marilor ierarhi vâlceni Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul Judeţul Vâlcea cu istoria sa milenară, înconjurat de o salbă de mănăstiri şi staţiuni balneoclimaterice este şi zona cu mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian Marina, Mitropolitul Bartolomeu Anania şi Mitropolitul Efrem Enăchescu. Joi 7 iunie 2017, împreună cu o delegaţie de vâlceni coordonată de Duicu Justin - primarul comunei Glăvile, Maria Catană - Biblioteca Publică Glăvile şi preot Dumitru Popa am onorat invitaţia de a păşi ''pe urmele marilor ierarhi vâlceni la Cluj - Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul”. După vizitarea criptei ierarhilor din Catedrala Mitropolitană unde îşi doarme somnul de veci mitropolitul Bartolomeu Anania şi un moment de reculegere, la ora 13,30 grupul însoţit de Mădălin Gheorghe Trohonel a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei Andreicuţ Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul 112

Clujului, Maramureşului şi Sălajului la reşedinţa Mitropolitană din Cluj-Napoca .În timpul întâlniri a fost evocată viaţa şi activitatea ierarhilor vâlceni ,,pe ogorul Domnului''. Patriarhul Justinian Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, comuna Cermegeşti, din judeţul Vâlcea, în familia unor agricultori harnici şi buni creştini şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate. Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. „Preoţia mea - mărturisea el - a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credin cioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată". Patriarhul Justinian s-a mutat din lumea aceasta cu credinţa că şi-a făcut deplin datoria către obştea dreptcredincioasă încredinţată lui spre păstorire şi către poporul din care a făcut parte, către lumea însetată de dreptate şi pace şi către omul în suferinţă. Trecerea i

113

timpului ni-l descoperă parcă şi mai mare, iar înfăptuirile sale în slujba Bisericii şi neamului nostru ne cheamă să ni-l amintim mereu cu respect şi recunoştinţă. Înconjurat de nimbul înfăptui rilor sale, chipul Patriarhului Justinian s-a aşezat în panteonul marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi numele lui va fi pomenit din neam în neam. (Gheorghe Vasilescu, Almanahul Bisericesc 2001, pp. 62-88) Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, a fost una din personalităţile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române şi a îmbinat în mod fericit religia şi cultura, fiind numit ,,Leul Ardealului" pentru intran sigenţa şi conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe. Bartolomeu Anania, s-a născut în 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea, primind la botez numele de Valeriu. El a urmat şcoala primară din localitatea natală, după care a fost înscris la Seminarul „Central" din Bucureşti. În anul 1943 a absolvit Liceul ,,Mihai Viteazul" din Bucureşti, obţi nând diploma de Bacalaureat. Valeriu Anania a urmat cursurile Facultăţii de Medicină şi Conservatorul de Muzică din Cluj, între 1944 şi 1946, pe care nu le-a terminat, dar şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Academiilor Teologice din Cluj şi Sibiu, fiind licenţiat la Sibiu în 1948.Întâlnirea,prietenia, respectul, dintre cei doi ierarhi vâlceni, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul a stat sub semnul unei tainice lucrări a lui Dumnezeu. Delegaţia vâlceană continuă pelerinajul cu o vizită la Muzeul Mitropoliei. În prezentarea sa, maica Gabriela subliniază ,,Iniţiativa Mitropoliei Clujului de reorganizare a muzeului de artă religioasă într-o formulă modernă, profund ştiinţifică, de tezaurizare a unor valori artistice şi istorice, sau 114

de valoare documentară, o datorăm vrednicului de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu, preluată cu entuziasm de I.P.S. Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit Ortodox al Clujului, care s-a angajat cu fermitate şi dăruire, sporind şi împlinind moştenirea iluştrilor săi înaintaşi''. A urmat vizita la Mănăstirea „Acope rământul Maicii Domnului'' de la Floreşti. Vrednicul de A pomenire, IPS Bartolomeu, în 19 noiembrie 1994 a sfinţit acest loc cu Hramul Acoperământul Maicii Domnului, să fie mănăstire de maici, atunci a început totul . Împreună cu obştea, maica stareţă Teodora a realizat aici ,,o scânteiere de lumină, răsărită într-o vale mărginită la un capăt de toamnă şi la celălalt de o rugăciune suspinată în spuza de stele a cerului''. Spre seară, membri delegaţiei poposesc la mănăstirea Nicula, un loc, devenit cel mai mare centru de pelerinaj al ortodocşilor din Transilvania, unde Bartolomeu Anania, şi-a găsit a doua casă. Locuinţa are o arhitectură asemănătoare cu cea din Oltenia. „Şi-a construit o reşedinţă unde şi-a lăsat toate lu crurile pe care le considera de valoare: biblioteca, obiectele personale, arhiva literară şi arhiva biblică. Mănăstirea Nicula este locul unde a petrecut mult timp. Aici a scris, aici a predicat''...spune într-un interviu Bogdan Ivanov. Tot aici se află icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria care a fost pictată în 1681 de preotul ortodox Luca din Iclod. Potrivit unui procesverbal, scris de câţiva militari austrieci din acea perioadă, icoana Maicii Domnului a lăcrimat în mod continuu, între 15 februarie şi 12 martie 1699, iar Mănăstirea Nicula a devenit, ulterior, loc de pelerinaj. Icoana este apreciată şi în lumea romano-catolică. Maica Galineea „Îngerul păzitor'' al mitropoli tului, întâmpină cu multă bucurie şi emoţie grupul de vâlceni. Cu voce dulce şi suavă povesteşte amintiri despre vrednicul de 9

115

pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.'' Cum intri în casă, primul lucru care îţi ia ochii este peretele din faţă: mare, parcă aurit, plin de cruci. Zidul leagă parterul de etaj şi, când te aştepţi mai puţin, partea din centru se deschide spre o mică încăpere transformată în altar... În acea capelă pitită în perete au rămas, aşa cum le-a lăsat Anania, cărţi de rugăciuni bine frunzărite, potire care nici n-au fost folosite, haine de slujbă, dar şi macheta unei biserici făcute doar din chibrituri de fratele său, Dumitru Anania. Este macheta bisericii din satul lor natal, Glăvile, din judeţul Vâlcea'', scria Florina Pop, într-un cotidian clujean. A doua zi, însoţiţi de părintele Pantelimon vizitează noua biserică a Mănăstirii Nicula, a cărei piatră de temelie a fost pusă la 20 aprilie 2001, în prezenţa I.P.S. Bartolomeu Anania şi a numeroase oficialităţi. Călătoria s-a încheiat la mănăstirea Râmeţ considerată Grădina raiului în Apuseni, a cărei istorie se pierde în negura vremurilor. Zenovia Zamfir

UN VIS DEVENIT REALITATE Într-un an, cândva-ntr-o vară, Într-un sat frumos, la ţară, Chiar în luna lui cuptor Sătenii lucrau cu spor. În curtea lui ne-a Vasile A apărut o minune. Domnul a adus pe lume O fată cu mândru nume. 116

De părinţi era dorită, De Dumnezeu dăruită, Si Domnul le-a zis aşa; S-o cheme ZENOVIA. Si acolo în acel sat, A crescut şi a-nvăţat Cum să se comporte-n viaţă, Cu credinţă şi speranţă, Cu credinţă-n Dumnezeu, Să nu-şi uite satul său. I-a plăcut să-nveţe carte Si a ajuns la facultate Din puţinul care-l are Împarte la fieşcare Prin muncă şi-nţelepciune A scris câteva volume Si în scrierile sale Găseşti nume de valoare Oameni din comuna sa, Pe care îi cunoştea. Dăruieşte câte-o carte, Mângâie pe toţi pe faţă, Si cu grijă îi învaţă Le explică cum e viaţa Si să nu-şi piardă speranţa Speranţa e în fieşcare Ea niciodată nu moare. Cu drag îşi respectă fraţii, Cumnatele şi nepoţii, Când e ziua mamei sale s

117

Îi roagă pe fiecare, Să vină cu toţi acasă La căsuţa părintească Şă stea cu toţi la masă. Nu vrea cadouri, nici bani Doar un sincer ”La mulţi ani!” Şi-ntr-o noapte a visat Că-ntr-un loc sfânt şi curat, Aproape de al ei sat Duhul Sfânt s-a arătat, Chiar pe culmea dealului, Satul Patriarhului Despre care a scris carte De frumoasele lui fapte. Toată viaţa s-a rugat Pentru poporul lui drag. La tot omul a dat de ştire Că o frumoasă Mănăstire Va fi ridicată în sat În acel loc minunat Chiar în vatra satului, Satul Patriarhului. În faţa Altarului Va fi scris numele Lui La ctitori, alăturea Va fi scris, ZENOVIA, Şi oamenii din popor Care au fost de ajutor. Preoţi, oameni de cultură Care au pus o semnătură. 118

Liga fetelor creştine Frumoase ca nişte zâne, Toate-i sunt alăturea Când e de făcut ceva Cu zâmbet şi voie bună Au zis prezent împreună La slujba de pomenire Pentru Sfânta Mănăstire. Fiecare s-au rugat Câte ceva au donat În linişte şi credinţă Şi şi-au pus câte-o dorinţă Dumnezeu să-i ocrotească, Visul să se-mplinească. GRIGORE DINESCU

119

C UP R IN S I. Amurg în satul copilăriei mele............................ 3 II. Spre veşnică aducere aminte şi cinstire Patriarhul Justinian M arina..................................................30 III. În veşnicia unei clipe.............................................78 IV. Un vis devenit realitate..................................... 93 Câteva imagini de la evenimentele organizate în memoria Patriarhului Justinian Marina, perioada 2010 2017............................................................................................ 121

120

Câteva imagini de la evenimentele organizate în memoria Patriarhului Justinian Marina, perioada 2010- 2017

121

122

123

124

125

126

"D uhul unui creştinsim puternic, întem eiat pe faptele iubirii lui D um nezeu şi a aproapelui. M ireasm a acestui duh din căminul copilăriei mele m oştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vred nici slujitori ai Bisericii şi Patriei, pomeniţi totdeauna la marile praz nice de credicioasa m ea m am ă cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată".