ALP / Alternative Learning Program
Marius Miclăuș
ALP / Alternative Learning Program s-a născut pe îndelete, din mai multe straturi esențiale: aspirații, întâlniri cu Oameni sau suport interior, parcă în absența timpului. Așa precum este spațiul de la Dealu Cerului.
Toate straturile acestea se împreunează, se înalță sau se contopesc, trăiesc și nasc continuități, construiesc sau transformă funcție de intenții. Mai apropiate sau mai îndepărtate, dar întotdeauna conștientizarea este liantul.
Aspirația s-a născut din bucuria de a dărui, din necesitatea unei platforme care să fie folositoare devenirii. Arhitecții au nevoie pentru asta de un simț al materiei, o percepție a vibrației acesteia pe care o poți percepe doar prin atingerea cu mâna sau cu ochiul. Modelare ei este doar o experiență, după ce îi înțelegi și îi conștientizezi pulsația.
Întâlnirile cu Oameni sunt trecute, cele care lasă urme adânci și canalizează apoi, energii și intenții. În 1992, întâlnirea care a produs primul pas în umilul miracol al acestei rezidențe, s-a numit, lecție de desen cu Ștefan Bertalan și apoi descoperirea grupului Sigma, înspre anii 2000 trio-ul Fackelmann - Jecza - Gioncu și mai
încoace în 2012 Juri Troy și Cătălin Milea. Oameni care au generat întrebări între spațiile interioare personale și extinderea semnelor de întrebare către alte domenii conexe. În fond un exercițiu de smerenie și relaționare.
Cum îmi descopăr conexiunea cu suportul interior?
Poate bazat pe acest exercițiu de smerenie. Poate bazat pe o rețea de energii creative. Pe undeva aceasta și-a dorit prima rezidență, Coexisting with(in) nature, din seria celor propuse prin programul Sky Hill Land ART 2022 - 2031.
Cum “sună”, muzical vorbind, instalații realizate de arhitecți în echipe mixte cu artiști într-un spațiu din afara timpului?
Rezultatele, sunteți invitați să le analizați în minicatalogul de față ghidați fiind de invitații noștri.
Iar întâlnirile cu Oameni sunt neaparat și viitoare, pentru devenire întru excelență sau pur și simplu, pentru întrebări conștiente.
The Alternative Learning Program (ALP) has been developed upon considering several aspects or ‘layers’ of paramount importance such as aspirations, meetings with people, or inner support - as if in the absence of time. Just like the space at Sky Hill.
All these layers come together, rise or merge, live and give birth to continuities, build or transform according to intentions. Closer or farther away, awareness always acts as the binder.
These aspirations have emerged from the joy of giving, from the need for a platform that could be useful for becoming. In order to achieve this, architects need a sense of matter, a perception of its vibration that you can only perceive by touching it with your hand or with your eye. Once you understand it and become aware of its pulsation, shaping is only an experience.
Meetings with People are past, the ones that leave deep traces and then channel energies and intentions. In 1992, the meeting that produced the first step in the miracle of this residence was called a drawing lesson with Ștefan Bertalan, followed by the discovery of the Sigma group, towards the 2000s, the Fackelmann - Jecza - Gioncu trio and later, in 2012, Juri Troy and Cătălin Milea. People who generated questions between personal inner spaces and extending the question marks to other related fields.
Basically, an exercise in humility and relationship.
How do I discover my connection with the inner support? It could be generated by this humility exercise. Perhaps based on a network of creative energies. To some extent, this is what the first residency wanted to achieve, Coexisting with(in) nature, from the series of those proposed by the Sky Hill Land ART 2022 - 2031 program.
How do installations made by architects in mixed teams with artists “sound”, musically speaking, in a space outside of time? As for the results, you are invited to analyse them in the present mini-catalogue, guided by our guests.
It should be noted that organizing future meetings is particularly important, both in order to embrace excellence and formulate/ answer conscious questions.
7
PERISCOP
Sorina Jecza
Totul a început, poate, prin poezia unui toponim...
... căci, dacă te desprinzi de oraș și treci granița șesului pătrunzând în zona Banatului Montan, dacă intri apoi în rezervația naturală a Cheilor Nerei, aproape de satul Dalboșeț, pe drumul ce se îndepărtează de Timișoara spre Herculane, printre văi inundate în verdeață dai de o rotunjime de deal pe care se înalță un stâlp ce pare a ține bolta înaltului: e cerul, impunătorul arbore, înalt de zeci de metri, ce face familie bună cu stejarul, iar locul unde lumea pare că se întinde până hăt, sus, la cer, se cheamă Dealu’ Cerului.
... și te întrebi: Cine cui aparține - dealul cerului, cerul dealului? În lumea-lume, cerul se așază peste deal, apoi dealul crește-crește, până se face cer. Sau poate dimpotrivă – cerul este un relief din lumea pe dos... Cerul coboară și-și alege miezul, axă a lumii, pe care o înseamnă fixând în ea trunchiul unui cer. Nu știu dacă aceste jocuri pline de ambiguitate semantică îl vor fi inspirat pe Marius Miclăuș, arhitectul care a ales Dealu Cerului drept centru al lumii sale, cert este că, de mai bine de cincisprezece ani, aici se tot leagă înțelesurile unor lumi ce-și caută armonia pe cale a se pierde. Explorând relația dintre spațiul construit și cel liber, cercetând vitalitatea materialului natural, abordând direct capacitatea simțurilor de a da contur realului, profesorul de arhitectură a imaginat dezvoltarea aici, la Dealu Cerului, a unui Centru de arhitectură experimen tală, ca parte a unui program pedagogic alternativ transdisciplinar. Rememorând într-un material experiența parcursă, inițiatorul proiectului mărturisea în urmă cu câțiva ani: „Bucuria profesională a fost dublată continuu de savurarea naturii şi a lucrului în echipă, de aroma pâinii din grâul locului sau de sucul proaspăt din prunele din curte.”
Proiectul nu era nou. El prelua abordările pedagogice novatoare făcute în deceniile 7-8 de către profesorii Școlii de Arte din Timișoara, reuniți inițial în jurul Cercului de bionică al profesorului Eduard Pamfil, și deveniți, ulterior, membri ai grupului Sigma. Așa au fost practica de vară cu elevii la Făget din 1978 (Natura ca partener) sau cea de la Gurahonț (Eu-pământ-cer, 1981). Dialogul intelectual democratic instituit între elevi și profesori, lucrul în echipă, practica artistică experimentală, exercițiul pluri- și interdisciplinarității au fost metode abordate de diversele strategii didactice
It all started, perhaps, through the poetry of a toponym...
... because, if you leave the city and cross the plateau border entering the Banatul Montan area, if you then enter the natural reserve of Cheilor Nera, close to the village of Dalboșeț, on the road that goes away from Timișoara towards Herculaneum, among valleys flooded with greenery you come across a round hill on which rises a pillar that seems to hold the vault of the high: it is the sky, the imposing tree, tens of meters high, which makes a good family with the oak, and the place where the world seems to stretch to the top, up , in the sky, is called Dealu’ Cerului.
... and you wonder: Who belongs to whom - the hill of the sky, the sky of the hill? In the world-world, the sky settles over the hill, then the hill grows and grows, until it becomes the sky. Or maybe on the contrary - the sky is a relief from the world upside down... The sky descends and chooses its core, the axis of the world, which it signifies by fixing the trunk of a sky in it.
I don’t know if these games full of semantic ambiguity will have inspired Marius Miclăuș, the architect who chose Dealu Cerului as the center of his world, it is certain that, for more than fifteen years, the meanings of worlds that seek harmony about to be lost. Exploring the relationship between built and free space, researching the vitality of natural material, directly addressing the ability of the senses to shape the real, the architecture professor imagined the development here, at Dealu Cerului, of an Experimental Architecture Center, as part of an alternative pedagogical program transdisciplinary. Recalling the experience in a material, the initiator of the project testified a few years ago: “Professional joy was continuously doubled by the enjoyment of nature and teamwork, the aroma of local wheat bread or the fresh juice of plums in the yard.”
The project was not new. He took over the innovative pedagogical approaches made in the 7-8 decades by the teachers of the School of Arts in Timișoara, initially gathered around Professor Eduard Pamfil’s Bionics Circle, and later becoming members of the Sigma group. Such was the summer practice with the students at Făget in 1978 (Nature as a partner) or the one at Gurahonț (Eupămănt-cer, 1981). The democratic intellectual dialogue instituted between students and teachers, teamwork, experimental artistic
8
în cadrul Liceului de Artă, transferate, ulterior, și la Facultatea de Arhitectură, prin Ștefan Bertalan, în momentul în care acesta a ajuns să predea acolo.
Pentru momentul Sigma, direcția de cercetare venea dinspre artă și era direcționată către modelele cognitive alternative de înțelegere a societății și a vieții, provenind din filosofie, sociologie, fizică, matematică, arhitectură (a se vedea în acest sens articolul Alinei Șerban, Negotiating New Spaces for Art, publicat online în ”Third Text” nr. 4/13 noiembrie 2018, pp. 485-499, https://doi.org /10.1080/09528822.2018.1510618). Cea care oferea tiparele extrase din natură, transferabile în domeniile creației, era bionica. „Natura ca designer, natura ca model”, va spune Constantin Flondor, referindu-se la relația instituită între artă și natură.
Acum, după 50 de ani de la experiențele colaborative pe care le practicau profesorii Școlii de Artă din Timișoara alături de elevi, arhitectul și profesorul Marius Miclăuș, contaminat de propriile sale descoperiri ca student alături de Ștefan Bertalan, propune la Dealu Cerului, prin Fundația Archaeus, un program multidisciplinar de rezidențe de creație. În proiectul intitulat SHiLA (SKY HILL LAND ART), echipe transdisciplinare formate dintr-un land-artist, un arhitect și un muzician au fost invitate să realizeze câte o intervenție de Land Art, site specific, pe tema COEXISTING
WITH/ IN NATURE. Programul este îngrijit de inițiatorului său, arh. Marius Miclăuș, însoțit de Cristian Frias, arhitect chilian și curator cu peste 20 de ani de experiență în proiecte multidisciplinare ce acoperă domeniile artei, designului, arhitecturii, ingineriei, urbanismului și științelor mediului. Proiectul s-a desfășurat în cursul lunii septembrie, aducând laolaltă oameni cu orientări profesionale diferite, din generații diferite – studenți, tineri artiști, cadre didactice, provenind din instituții și spații geografice diferite. În ultimele zile ale rezidenței, locul a putut fi vizitat, pentru a lăsa văzute producțiile realizate. Având ca principii esențiale asumarea efemerității și caracterul perisabil al instalațiilor de Land Art, organizatorii și-au propus să documenteze evenimentul prin expoziții itinerante, publicații și imprimări pe vinil. În acest fel, mărturia interacțiunii dintre participanți și natură a ajuns și la Timișoara, sub forma unei expoziții documentare vizibile în spațiul FABER. Filmul SHiLA 2022, (timp video: 05:32, editare: Teodor Ioan Tomescu, filmare cu dronă: Marius Vasile, muzică: Alin Stoianovici și Ion Dorobanțu), a substituit sintetic, trăirea directă a experimentului.
Similitudinile cu practicile artiștilor ce au activat în deceniul 7, par evidente. Și totuși, la o privire mai atentă, întregul discurs actual se răsfrânge în oglindă, invers, precum cerul ce se ridică de jos în sus, spre înalt.
Scopul declarat al proiectului este coexistența cu / în natură. Natura nu mai este căutată spre a furniza modele de ge-
practice, the exercise of pluri- and interdisciplinarity were methods approached by the various didactic strategies within the Art High School, later transferred to the Faculty of Architecture, through Ștefan Bertalan, when he arrived to teach there.
For the Sigma moment, the direction of research came from art and was directed towards alternative cognitive models of understanding society and life, coming from philosophy, sociology, physics, mathematics, architecture (see in this regard Alina Şerban’s article, Negotiating New Spaces for Art, published online in “Third Text” no. 4/13 November 2018, pp. 485-499, https://doi. org/10.1080/09528822.2018.1510618). The one that offered the patterns drawn from nature, transferable to the realms of creation, was bionics. “Nature as a designer, nature as a model”, Constantin Flondor will say, referring to the relationship established between art and nature.
Now, 50 years after the collaborative experiences that the teachers of the Art School in Timișoara practiced with the students, the architect and teacher Marius Miclăuș, contaminated by his own discoveries as a student with Ștefan Bertalan, proposes at Dealu Cerului, through the Archaeus Foundation , a multidisciplinary creative residency program. In the project entitled SHiLA (SKY HILL LAND ART), transdisciplinary teams made up of a land-artist, an architect and a musician were invited to create a site-specific Land Art intervention on the theme of COEXISTING WITH/ IN NATURE. The program is overseen by its initiator, architect Marius Miclauș, accompanied by Cristian Frias, Chilean architect and curator with over 20 years of experience in multidisciplinary projects covering the fields of art, design, architecture, engineering, urban planning and environmental sciences. The project took place during September, bringing together people with different professional orientations, from different generations - students, young artists, teaching staff, coming from different institutions and geographical areas - Faculty of Fine Arts and Design of West University, Timișoara (RO); Institute of Fine Arts and Art Theory, Eger (HU); Academy of Arts, Novi Sad (RS); Ion Mincu University of Architecture and Urbanism, Bucharest (RO); Faculty of Architecture and Urban Planning Cluj-Napoca (RO) or Faculty of Music and Theater of West University of Timișoara (RO). During the last days of the residency, the place could be visited, to show the productions made. Having as essential principles the assumption of ephemerality and the perishable character of Land Art, the organizers set out to document the event through traveling exhibitions, publications and vinyl prints. In this way, the testimony of the interaction between the participants and nature also reached Timișoara, in the form of a documentary exhibition visible in the FABER space. The movie SHiLA 2022, (video time: 05:32, editing: Teodor Ioan Tomescu,
nerare structural-abstractă, ci momente experiențiale de referință. Artiștii care se întorc spre natura de la Dealu Cerului caută să-și infuzeze creația de poezie, să se scufunde în natură ca într-o pneumă regeneratoare, aptă să hrănească țesutul viu al vieții. Într-o lume dezechilibrată, Land Art-ul devine practica artistică de intrare în circularitatea armonioasă a firii. Nu întâmplător, intervențiile site specific recurg la centralitate, cu întreaga sa semnificație simbolică.
Perpetuum mobile: o împletitură – este o roată largă de 12 metri din fire de iarbă împletite. În Untitled, pe suprafața solului este trasat un cerc cu un diametru de 2 m, iar dintr-un punct central imaginar se propagă unde concentrice ce dau identitate semnificantă acestui axis mundi marcat de ramura arcuită a unui copac. Mișcarea circulară a Megafonului, amfiteatrul natural, dispersia sunetului în valuri, creează rețele asemeni acelora ce se regăsesc în lucrarea intitulată Catedrala. Arhitectura acesteia protejează un spațiu diafan de forma unui cerc de 5,5 metri diametru, înconjurat de 12 stâlpi de lemn, coloane de înălțimi variate interconectate prin fire de bumbac ce formează un val continuu sinuos.
Faptul că studenții arhitecți sunt confruntați, în grupurile mixte de lucru, cu experiențele de Land Art are o semnificație aparte; efectul este deschiderea unei perspective critice asupra „gândirii verticale”, cum numește Edward De Bono modul în care operează judecata noastră rațională. Rezidențele de la Dealu Cerului arată încă o dată primordialitatea naturii. O fac, însă, doar pentru a propune o nouă abordare asupra sa ce favorizarea „gândirea laterală”, ca formă creativă, intuitivă, analogică de reflectare a sa. La Dealu Cerului, natura e poezie. La Dealu Cerului, natura e un perpetuum mobile al circularității - așa cum descoperă tânăra arhitectă Elena Vremi în poemul său: „omul s-a născut pentru a-și împleti viața / cu a altuia / ca să nască din pământ / omul simetric // însă acesta / nu va la fel cu niciunul din jur // iar ciclul s-a închis / pentru a se perpetua la infinit.”
drone footage: Marius Vasile, music: Alin Stoianovici and Ion Dorobanțu), synthetically substituted the direct experience of the experiment.
The similarities with the practices of artists active in the 7th decade seem obvious. And yet, upon a closer look, the entire current discourse is reflected in the mirror, in reverse, like the sky rising from the bottom to the top.
The stated goal of the project is coexistence with / in nature. Nature is no longer sought to provide models of structural-abstract generation, but experiential moments of reference. The artists who return to nature from Dealu Cerului seek to infuse their creation with poetry, to immerse themselves in nature as in a regenerating pneuma, able to nourish the living fabric of life. In an unbalanced world, Land Art becomes the artistic practice of entry into the harmonious circularity of nature. Not by chance, site-specific interventions resort to centrality, with all its symbolic significance.
Perpetuum mobile: a braid – it is a 12 meter wide wheel made of braided blades of grass. In Untitled, a circle with a diameter of 2 m is drawn on the surface of the ground, and from an imaginary central point, concentric waves propagate that give significant identity to this axis mundi marked by the arched branch of a tree. The circular movement of the Megaphone, the natural amphitheater, the dispersion of sound in waves, create networks similar to those found in the work entitled The Cathedral. Its architecture protects a diaphanous space in the shape of a circle of 5.5 meters in diameter, surrounded by 12 wooden pillars, columns of varying heights interconnected by cotton threads that form a continuous sinuous wave.
The fact that architectural students are confronted, in mixed working groups, with Land Art experiences has a special significance; the effect is to open up a critical perspective on “vertical thinking,” as Edward De Bono calls the way our rational judgment operates. The residences at Dealu Cerului once again show the primacy of nature. I do it, however, only to propose a new approach to it that favors “lateral thinking”, as a creative, intuitive, analogical form of its reflection.
At Dealu Cerului, nature is poetry. At Dealu Cerului, nature is a perpetuum mobile of circularity - as the young architect Elena Vremi discovers in her poem: “man was born to intertwine his life / with that of another / to give birth from the earth / symmetrical man // but this / it won’t be the same as anyone around // and the cycle has closed / to perpetuate itself to infinity.”
10 11
Dr. Gabriel Kelemen
Tabăra de Land Art SHiLA 2022, coagulată în jurul platoului colinar domol, suav și molcom al Dealului cerului, din zona mirifică a Banatului de Severin este situată în teritoriul fascinat al rezervației naturale cu climat mediteranean al Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița.
Astfel osatura conceptuală SHILA, gravitează în conexiune directă și tripartită cu imperiul vegetal colinar ce se inseră încă dintru-nceput pe limesul evanescent și fertil, la confluenta inefabilă dintre habitatul ruderal și liziera aerisită. Incursiune ambientală sincretică grefată arealului format din pajiști, poieni, livezi, alteori pâlcuri răzlețe de miriști ori văi umbrite, tufării, copaci, ierburi, stânci, peste care se compun grupuri de lucru mixte, formate din tineri entuziaști, arhitecți, artiști plastici, muzicieni, ce caută laolată prospecteză pe tren, discută, schițează concepte dezbat deliberează și în final intervin direct asupra naturii reverberând la unison, construind dintru împreună seria de proiecte ce se materializează printr-un proces creativ deschis, permanent adaptat interacțiunii bijective și sincrone, om - mediu natural.
Astfel sub egida prestantă și exersată a Fundației Archaeus, care lansează SKY HILL LAND ART, program interdisciplinar cu preincipiențe transdisciplinare, conceput bianual în cinci ediții, echipa astfel formată din: Marius Miclăuș - Director de program, Arhitect și Lector la Facultatea de Arhitectura și Urbanism - UPT, Timișoara, Președinte Asociația Archaeus; Cristian Frias - Curator și Arhitect, Chile; Miki Velciov - Land Artist, Timișoara; Ion Dorobantu - Muzician și Lector la Facultatea de Muzica, UVT, Timișoara; Kopacz Kund - Artist și Lector la Institute of Fine Arts and Art Theory, Eger; Sonja Radaković - Artist și Lector la Academy of Arts, Novi Sad, alături de mulți alții.
Așadar, întreg ansamblul de concepte land-art realizate, sunt grefate tangent marilor interogații ancestrale specifice gândirii animiste, arondate fondului arhetipal profund cu trimiteri conexe subtile spre mitologiile primitive, prevalează metafizica circularității, semicercul, roata lunii, hora soarelui, cromlehul calendar sanctuar, aria compunerilor conceptuale glisează subtil de la cercuri concentrice la sistemele de simetrii axiale centripet-radiale, mai apoi plasa de vise văzută ca și harpă cosmică asemeni unui radar, receptacul metafizic și insolit al efluviilor onirice, pâlnia-lunetă acustică ce sondează parcă imperceptibile efluvii de câmp, alături
The SHiLA 2022 Land Art camp, coagulated around the gentle, suave, and calm hilly plateau of Dealului cerului, in the wonderful area of Banat of Severin, is located in the fascinating territory of the nature reserve with a Mediterranean climate of the Cheile Nerei-Beușnița National Park.
Thus, the conceptual skeleton of SHILA, gravitates in direct and tripartite connection with the hilly vegetal empire that is inserted from the very beginning on the evanescent and fertile limes, at the ineffable confluence between the ruderal habitat and the airy border. Syncretic ambient incursion grafted onto the area formed by meadows, glades, orchards, sometimes clumps of stubble or shaded valleys, thickets, trees, grasses, and rocks, over which mixed working groups are composed, made up of young enthusiasts, architects, plastic artists, musicians , which searches together prospecting on the train, discusses, sketches concepts, debates, deliberates and finally intervenes directly on nature reverberating in unison, building together the series of projects that materialize through an open creative process, permanently adapted to bijective and synchronous interaction, man – the natural environment.
Thus, under the distinguished and experienced aegis of the Archaeus Foundation, which launches SKY HILL LAND ART, an interdisciplinary program with transdisciplinary pre-inceptions, designed biannually in five editions, the team formed by: Marius Miclăuș - Program Director, Architect and Lecturer at the Faculty of Architecture and Urbanism - UPT, Timisoara, President of the Archaeus Association; Cristian Frias - Curator and Architect, Chile; Miki Velciov - Land Artist, Timisoara; Ion Dorobantu - Musician and Lecturer at the Faculty of Music, UVT, Timișoara; Kopacz Kund - Artist and Lecturer at the Institute of Fine Arts and Art Theory, Eger; Sonja Radaković - Artist and Lecturer at the Academy of Arts, Novi Sad, along with many others.
Therefore, the entire set of realized land-art concepts are grafted tangentially to the great ancestral questions specific to animist thinking, surrounded by the deep archetypal background with subtle related references to primitive mythologies, the metaphysics of circularity prevails, the semicircle, the wheel of the moon, the hora of the sun, the cromlech calendar sanctuary, the area conceptual compositions slide subtly from concentric circles to systems of centripetal-radial axial symmetries, then the net of dreams seen as
de arhetipul acaparant al grădinii secrete, grădina labirint. Per ansamblu întreaga recuzită creativă, surprinde și baleiază doct, într-un teritoriu de conjectură plin de originale conivențe, având acel iz specific aliniamentelor megalitice, ori teritoriilor insondabile specifice imprecaților totemice din gândirea animistă.
Pe de altă parte, asemeni unui veritabil deja-vu, egregorul, suflul experimentalismului și improvizației ludice sunt arondate cu iscusință și tact, pe traseul și făgașul sinuos al incomensurabilului spectacol tacit anagogic, aflat sub auspiciile inefabilei arhitecturii naturale, teritoriu de manevră provocator și totodată sublim, al marilor uimiri siderale în fața prodigioasei magnitudinii cosmice intuită ca apeiron.
a cosmic harp similar to a radar, the metaphysical and unusual receptacle of dream effluvia, the acoustic funnel-scope that probes as if imperceptible field effluvia along with the overarching archetype of the secret garden, the labyrinth garden. As a whole, the entire creative prop surprises and sweeps doc, in a territory of conjecture full of original conventions, having that is specific to megalithic alignments, or unfathomable territories specific to totemic imprecations from animistic thinking.
On the other hand, like a veritable deja-vu, the egregor, the breath of experimentalism, and playful improvisation are skillfully and tactfully arranged, on the route and winding path of the immeasurable silent anagogical spectacle, under the auspices of the ineffable natural architecture, a provocative and at the same time maneuvering territory sublime, of the great sidereal wonders before the prodigious cosmic magnitude intuited as an Apeiron.
APEIRON
12
SHiLA - Coexisting with(in) nature Land art - architecture - music 2022
Cristian Frias - curator
În ultimii ani, ne-am confruntat cu o serie de crize care ne-au afectat sentimentul de apartenență, rolul și locul nostru ca indivizi în societate. Viața pare să-și fi pierdut echilibrul, cerând o schimbare a comportamentului nostru, poate, ca specie. Astfel, reconsiderarea locului nostru în lume, ca indivizi, identități și comunități a devenit o necesitate, iar acceptarea faptului că suntem vulnerabili, nu doar biologic, ci mai ales în dimensiunea socială, este în plin proces.
În acest context regional, Fundația ARCHAEUS prezintă
SKY HILL LAND ART (SHiLA). Un program de un deceniu de evenimente internaționale land-art, organizate în jurul unor rezidențe multidisciplinare, în care echipe de artiști, arhitecți și muzicieni, împreună cu studenți din domeniu, sunt invitate să efectueze intervenții la fața locului pe o temă relevantă, curatoriată. Procesul și rezultatele experienței fac parte dintr-un sistem de evenimente publice, expoziții, publicații și producții audiovizuale.
Fundația ARCHAEUS, este un ONG cultural cu sediul în Timișoara, România. Fondat de arhitectul Marius Miclăuș, aceasta a invitat, în ultimii optsprezece ani, aproape șase sute de studenți să se implice în peste cincizeci și patru de ateliere, cu peste optzeci de lectori. SHiLA 2022 este parte a Programului multidisciplinar de învățare alternativă.
În termeni generali, și având ca fundal priveliștile uluitoare ale Rezervației Cheile Nerei, programul SKY HILL LAND ART vede inițiativa ca pe o oportunitate de a duce mai departe istoria Timișoarei, a abordării multidisciplinare, a muncii creative și o continuare firească a acțiunilor educaționale ale Fundației, stimulând rețelele culturale, profesionale și sociale. Concret, Coexisting with(in) nature își propune să exploreze arta în natură ca țesut conjunctiv și regenerativ pentru conviețuire și colaborare, prin dimensiunile individuale, interpersonale, comunitare și teritoriale.
Evenimentul a mizat pe participarea echipelor naționale și internaționale de studenți, tineri artiști invitați și cadre universitare din trei țări. Timp de 10 zile, acest grup extrem de divers a fost invitat să exploreze procesele creative colaborative, să deschidă o discuție despre rolul artelor vizuale în natură cu scopul
In recent years, we have faced a series of crises that have affected our sense of belonging, our role and our place as individuals in society. Life seems to have lost its balance, calling for a change in our behavior, perhaps, as a species. Thus, reconsidering our place in the world, as individuals, identities and communities has become a necessity, and accepting the fact that we are vulnerable, not only biologically, but especially in the social dimension, is in full process.
In this regional context, the ARCHAEUS Foundation presents SKY HILL LAND ART (SHiLA). A decade-long program of international Land-Art events, organized around multidisciplinary residencies, where teams of artists, architects and musicians, together with students in the field, are invited to perform on-site interventions on a relevant theme, curated one. The process and results of the experience are part of a system of public events, exhibitions, publications and audiovisual productions.
ARCHAEUS Foundation, a cultural NGO based in Timișoara, Romania. Founded by the architect Marius Miclăuș, it has invited, in the last eighteen years, almost six hundred students to get involved in over fifty-four workshops, with over eighty lecturers. SHiLA 2022 is part of the Multidisciplinary Alternative Learning Program.
In general terms, and with the breathtaking views of the Cheile Nerei Reserve as a background, the Sky Hill Land Art program sees the initiative as an opportunity to carry forward Timisoara’s history of the multidisciplinary approach to creative work and a natural continuation of the Foundation’s educational actions, stimulating cultural, professional and social networks. Concretely, Coexisting with(in) nature aims to explore art in nature as connective and regenerative tissue for collaboration, through individual, interpersonal, community and territorial dimensions.
The event counted on the participation of international teams of students, young invited artists and academics from three countries. For 10 days, this extremely diverse group was invited to explore a collaborative, creative processes, to open a discussion about the role of visual arts in nature with the aim of seeing in land-art a means to transcend cultural and disciplinary barriers.
de a vedea în land-art un mijloc de a transcende barierele culturale și disciplinare.
Expoziția și acest catalog se concentrează în mod egal atât pe procesul, cât și pe rezultatele muncii colaborative. De asemenea, interoghează ce poate fi înțeles ca Land-Art, dintr-o perspectivă contemporană, precum și limitele dintre experiențele formale și performative, individuale versus colective. Prin prezentarea acestor lucrări, alături de documentarea procesului creativ colaborativ, și a pieselor audiovizuale însoțitoare, demersul își propune să privească cu ochi proaspeți, și să recontextualizeze narațiunile construite, într-un moment cultural aflat în tensiune între colectiv și individ.
The exhibition and this catalog focus equally on the process and outcomes of collaborative work. It also interrogates what can be understood as Land-Art, from a contemporary perspective, as well as the boundaries between formal and performative, individual versus collective experiences. By presenting these works, alongside the documentation of the collaborative creative process, and the accompanying audiovisual pieces, the approach aims to look with fresh eyes and recontextualize the constructed narratives, in a cultural moment in tension between the collective and the individual.
16
Perpetuum mobile: o împletitură / Perpetuum mobile: a braiding
Intervenție pe pășune. Dimensiuni variabile. 2022. Roată de 12 metri diametru cu 6 spițe din fire de iarbă târzie, pieptănate și împletite, tăiată selectiv cu ajutorul unei mașini de tuns. Lucrarea ne amintește de noțiunea mereu prezentă a ciclictății: a producției agricole, a schimbării anotimpurilor, despre viață și moarte, folosită pentru a conecta scări extreme. Mergând de la intim, ca în gestul delicat de a împleti fir, până la măsurile asociate câmpurilor productive, de la scurta durată a vieții umane până la atemporalitatea unei mandale deschise spre cer. Tensiunea dintre mic și mare, ludic și metafizic, deschide opera spre interpretare și invită spectatorul să o umple de sens. Geometria precisă, cu diviziunile sale radiale, în schimb, conferă perpetuumului o formă aproape picturală, slab împământenită de împrejurimi, prin gestul manual al împletirii, ca o performanță hiperlocalizată, micro-scalată. Prin urmare, experiența naturii devine extrem de intimă și de ce nu spiritualizantă.
Site-specific intervention on a pasture field. Variable dimensions. 2022. Wheel of 12 meters in diameter with 6 spokes of late grass, combed and braided, selectively cut with the help of a mower.
The piece reminds us of the ever-present notion of cyclicity, of agricultural production, turning of the seasons, on life and death, and uses it to connect extreme scales. Ranging from the intimate, as in the delicate gesture of braiding individual blades of grass, to the measures associated with productive fields, from the short span of human life to the timelessness of a mandala open to the sky. The tension between the small and the large, the playful and the metaphysical, opens the work for interpretation, and invites the spectator to fill it with meaning. The precise geometry, with its radial divisions, on the other hand, gives perpetuum an almost pictorial shape, tenuously grounded to its surroundings, through the manual gesture of braiding, as a hyper-localized, micro-scaled performance. The experience of nature, then, becomes highly intimate and why not spiritual.
20
Călin Stoian BA student, Music. Faculty of Music and Theatre. West University of Timişoara. Romania.
Elena Vremi BA student, Architecture. Faculty of Architecture and Urbanism. Politehnica University of Timișoara. Romania.
Helena Soldat MA, painting. Academy of Arts. University of Novi Sad. Serbia.
Sonja Radakovic PhD(c) / Asst. Lecturer. Academy of Arts. University of Novi Sad. Serbia.
Perpetuum mobile: un poem
Perpetuum mobile: a poem
Text specific: o sută cincizeci și două de cuvinte, distribuite în treizeci și șase de rânduri. Patru cuvinte pe rând, în medie. O strofă.
Creată inițial în unison cu Perpetuum mobile: o împletitură, piesa devine o reflectare a ciclicității, mai amplă asupra conectivității dintre etapele vieții umane, familii, comunități și natură. Astfel, poemul participă ca un dispozitiv de încadrare pentru toate lucrările din rezidență.
Site-specific text: one hundred fifty-two words, distributed in thirty-six lines. Four words per line, on average. One stanza. Originally created in unison with Perpetuum mobile: a braiding, the piece becomes a larger, circular reflection on the connectivity between scales of human life, families, communities, and nature. Thus, it becomes a framing device for all the works in the exhibition.1
Elena Vremi BA student, Architecture. Faculty of Architecture and Urbanism. Politehnica University of Timișoara. Romania.
24 1 - Vezi poem la pagina 1 a catalogului 1 - See poem at page 1 in the catalogue
Grădina ascunsă / The hidden garden
Intervenție specifică locului pe un câmp de iarbă sălbatică. Dimensiuni variabile. 2022.
Prin acțiuni colective se realizează un traseu selectiv pe un teren de 120x27 metri, trasând un sistem de poteci, care evidențiază și leagă condițiile și particularitățile locale ale spațiului: un tufiș uscat, câteva flori sălbatice, un mușuroi de furnici, câteva movile de cârtițe, un grup de ciuperci, priveliștea ascunsă a unui șopron îndepărtat.
Grădina ascunsă este o piesă interesantă, atât în rezultat, cât și în procesul ei. Echipa, formată în majoritate din studenți (și un arhitect proaspăt absolvent), a urmat un proces strict de observare și elaborare conceptuală. Acest lucru a fost combinat simultan cu o abordare mai intuitivă a detaliilor locale, minuscule, prezente pe teren. Formalizarea a urmărit să conecteze atât scara mai mare, prin trasee lungi de geometrii câteodată clare, când imprecise, cât și acțiuni foarte intime, aproape anecdotice: încercuirea unui grup de plante medicinale; concentrarea pe un mușuroi de furnici sau movile de cârtițe, degajând un spațiu în jurul unei mici colonii de ciuperci, descoperind punctul de observație pentru un șopron îndepărtat, pe un deal învecinat.
Tigle sparte sunt folosite pentru a defini pete sonore pe poteci, folosind sunetul pe care îl emit la călcare, pentru a invita spectatorul să acorde atenție împrejurimilor.
În cele din urmă, decizia expresă a grupului de a-și folosi strict corpul pentru realizarea lucrării, eludând utilizarea oricăror altor mijloace, face din Grădina ascunsă o piesă extrem de performativă, care evidențiază colaborarea și experiența colectivă, ca o cheie pentru coexistența în natură.
Site-specific intervention on a wild grass field. Variable dimensions. 2022.
Through means of collective walking, a selective grazing of a 120x27 meters area is made, tracing a system of paths, which highlight and connect local conditions and particularities within the field: a dry bush, some wildflowers, an ant hill, several mole mounds, a cluster of mushrooms, the hidden view of a distant shed.
Hidden garden is an interesting piece, as much as in its result, as in its process. The team, composed mostly of students (and one recently graduated architect), followed a strict process of observation and conceptual elaboration. This was simultaneously combined with a more intuitive approach to the local, minuscule details present on the field. The formalization aimed to connect both the larger scale, through long paths of sometimes clear, sometimes imprecise geometries, and very intimate, almost anecdotal actions: encircling a group of medicinal herbs; focusing on an ant hill, some mole mounds, clearing a space around a small colony of mushrooms, discovering the vantage point for a distant shed, on another field.
Some broken roof tiles are used to define remarkable spots on the paths, using the sound they emit when stepped on, to invite the spectator to pay attention to their surroundings. Finally, the express decision of the group to strictly use just their bodies to realize the piece, eluding the use of mechanical means, makes Hidden a highly performative piece, which highlights collaboration, and collective experience, as the key to coexist in nature.
28
Adelina Afetelor BA student, Architecture. Faculty of Architecture and Urban Planning. Technical University of Cluj-Napoca. Romania.
Andra Hrenciuc BA, Architecture. Faculty of Architecture and Urban Planning. Technical University of Cluj-Napoca. Romania.
Gabriela Udrea BA student, Faculty of architecture. Ion Mincu University of Architecture and Urban Planning. Bucharest, Romania.
Krisztina Fülei BA student, Nature Art Specialization. Institute of Fine Arts and Art Theory. Eszterházy Károly Catholic University. Eger, Hungary.
Mișu Indrei Musician. Cluj-Napoca, Romania.
Megafon / Megahone & Amfitearul / The amphiteater
Intervenție specifică locului pe un versant natural triunghiular expus la soare, cu vedere la pădurea și pârâul din apropiere. Dimensiuni variabile. 2022.
La baza pantei, pe cel mai de jos vârf al triunghiului, Megafonul, un dispozitiv rotativ la 360 de grade, un con metalic, realizată dintr-o foaie de aluminiu subțire, verde, sprijinită pe trei picioare robuste, ușor supradimensionate, din lemn tratat shousugi-ban. Din focalizarea Megafonului emană trasarea potecilor și a treptelor unui amfiteatru natural de 30x40 metri, sub pretextul undelor sonore dispersate, realizate cu ajutorul unei mașini de tuns iarba. Un gest efemer.
Amfiteatrul și Megafonul, ca lucrări de artă, ridică întrebări interesante în ceea ce privește simplitatea sa înșelătoare, execuția sa complexă și abordarea specială a creativității colaborative.
Pe de o parte, Megafonul, lucrarea sculpturală și orientată pe obiect a expoziției, este înșelătoare, pe mai multe planuri: forma și capacitatea de utilizare îi conferă o atitudine aproape iconică, ludică față de împrejurimi. Cu toate acestea, poate fi folosit atât pentru a extinde prezența corpului în peisaj (ca difuzor sau dispozitiv de focalizare), cât și pentru a aduce peisajul în corp (ca dispozitiv auditiv sau cadru de vizualizare). Astfel, utilitatea elementului devine dezorientatoare, invitând spectatorul să dezvăluie, și să pună la îndoială, propria relație cu natura. Metoda de construcție a piesei, a cerut de departe cei mai mulți oameni implicați din toate lucrările din rezidență, combinând prelucrarea lemnului și sculptura tradițională europeană, cu însuşirea vizual atrăgătoare și funcțională a tehnicii japoneze de carbonizare shou-sugi-ban. În acest sens, obiectul, care arată și se simte întegrat în peisaj, este într-adevăr un amalgam inteligent de referințe, o ludică piesă de artă contemporană.
Pe de altă parte, Amfiteatrul. Chiar dacă poate fi vizualizată și este considerată curatorial în unitate cu Megafonul, piesa este executată independent de Miki Velciov, cu sprijinul altor participanți la workshop. Există în mod clar o legătură între ambele lucrări și se reîncarcă în mod clar una pe cealaltă cu sens, doar prin faptul coexistenței lor. Megafonul oferă trasării picturale Amfiteatrului, un punct de focalizare, în timp ce Amfiteatrul ajută Megafonul să se încadreze în contextul imediat. Acestea fiind spuse, felul independent în care au fost concepute și executate lucrările amintește de cuvintele lui Barthes, despre viziunea sa asupra comunităților idioritmice:
„[Este] o fantezie despre o viață, un regim, un stil de viață, diaitia, dietă. Nici dual, nici plural (colectiv). Ceva ca singurătatea cu întreruperi regulate: paradoxul, contradicția, aporia adunării distanțelor - utopia unui socialism al distanței.”
Site-specific intervention on a sun-exposed, triangular natural slope, facing the nearby woods and brook. Variable dimensions. 2022.
At the base of the slope, on the lowest vertex of the triangle, the Megaphone, a 360 degrees rotating device. A conical metallic shape, made of a thin, teal tinted aluminium sheet, resting on three robust, slightly oversized, shou-sugi-ban treated timber legs. From the focus of the Megaphone, emanate the tracing of paths and steps of a 30x40 meters natural amphitheatre, in the guise of dispersing soundwaves, realized by means of a gas-powered lawnmower. An ephemeral gesture. The Amphitheatre and The Megaphone, as artwork, raises interesting questions in terms of its deceptive simplicity, its complex execution, and particular approach to the étant donné of collaborative creativity.
On the one hand, Megaphone, by far the most clearly sculptural, and object-oriented work of the exhibition, is cunningly deceptive, on many levels; the shape and usability of the piece gives it an almost iconic, playful attitude towards its surroundings. Nevertheless, it can be used to both extend the presence of the body to the landscape (as a loudspeaker, or a focusing device), and to bring the landscape into the body (as a hearing device, or a view frame). Thus, the usefulness of the element becomes disorienting, inviting the spectator to reveal, and question, their own relationship with nature. The construction method of the piece, required by far the most people involved of all the works in the exhibition, combining European traditional woodworking and carving, with the visually appealing appropriation of the Japanese shou-sugi-ban charring technique. In this sense, the object, which looks and feels grounded in the landscape, is indeed a clever amalgam of references, as a ludic piece of contemporary art.
On the other hand, The Amphitheatre. Even though it can be viewed and is curatorially considered as a unit with The Megaphone, the piece is executed independently by Miki Velciov, with some support by other participants to the workshop. There’s clearly a connection between both works and they clearly recharge each other with meaning, just by the very fact of their co-existence. The Megaphone gives the pictorial tracing of The Amphitheatre a focusing point, while the Amphitheatre helps The Megaphone to ground itself into the immediate context. Having said this, the sort of independent way in which the works were conceived, and executed, reminds the words of Barthes, about his vision of idiorrhythmic communities:
“[It’s] a fantasy of a life, a regime, a lifestyle, diaitia, diet. Neither dual nor plural (collective). Something like solitude with regular interruptions: the paradox, the contradiction, the aporia of bringing distances together—the utopia of a socialism of distance.”
38
Amfiteatrul / The amphitheare
Miki Velciov BA / MA, Painting. Faculty of Fine Arts and Design. West University of Timişoara. Romania.
Marius Miclăuș MA, Architecture. Faculty of Architecture and Urbanism. Politehnica University of Timișoara. Romania.
Megafon / Megaphone
Andreea Nistor BA student, Architecture. Faculty of Architecture and Urbanism. Politehnica University of Timișoara. România.
Alin Stoianovici BA student, Music. Faculty of Music and Theatre. West University of Timişoara. Romania.
Erika Katona BA student, Nature Art Specialization. Institute of Fine Arts and Art Theory. Eszterházy Károly Catholic University. Eger, Hungary.
Kund Kopacz PhD student. Faculty of Arts, University of Pécs. Hungary. Asst. Lecturer, Nature Art Specialization. Institute of Fine Arts and Theory of Art. Eszterházy Károly Catholic University. Eger, Hungary.
Laura Schlemmer BA student, Nature Art Specialization. Institute of Fine Arts and Art Theory. Eszterházy Károly Catholic University. Eger, Hungary.
Marius Miclăuș MA, Architecture. Faculty of Architecture and Urbanism. Politehnica University of Timișoara. Romania.
Fără titlu / Untitled
Intervenție specifică site-ului lângă un copac căzut cu mușchi, la malurile pârâului din capătul inferior al Dealului Cerului. Dimensiuni variabile.
Un cerc, de doi metri în diametru, este trasat pe suprafața solului. Ondulări emană dintr-un punct central imaginar, marcat de ramura arcuită a unui copac. O cusătură de mușchi acoperă trei brazde concentrice. Geometria, tehnica de construcție și materialele creează o piesă extrem de intimă și labirintică, care sustrage o interpretare ușoară. Vizitatorul este invitat să reflecteze asupra peisajelor productive, asupra ciclului vieții și al decăderii întregii materii organice și, mai ales, să se întrebe: cui se adresează acest semn de pe teren?
Opera lui Danguzov este singura piesă din rezidență concepută și executată în deplină solitudine. Dintr-o discuție îndelungată cu artistul, devin evidente câteva interese personale: ficțiune post-apocaliptică, revendicată de natură; precum și fenomene paranormale și relații cu extratereștrii. Numitorii comuni ai acelor interese se bazează pe nevoia de a comunica, de a găsi și/sau de a lăsa semne și urme ale existenței, dincolo de intervale de timp și chiar mai departe, într-un viitor/trecut îndepărtat. Untitled apare ca o acțiune personală, care vizează atemporalul și arhetipul. Atemporal și criptic până la defect, chiar și documentarea lucrării capătă o aură enigmatică: imagini îndepărtate sau nefocalizate, imagini minunat bântuitoare doar cu sunetul unui pârâu din apropiere pentru a sparge tăcerea. Astfel, lucrarea devine, de departe, cel mai explicit exercițiu intim de legătură cu natura.
Site-specific intervention by a mossy fallen tree, at the banks of the brook in the lower end of Sky Hill. Variable dimensions. 2022.
A circle, two meters in diameter, is plotted on the shadowy, rich topsoil. Ripples emanate from an imaginary centre point, marked by the arched branch of a tree. A stitching of moss covers three concentric furrows. The geometry, construction technique and materials create an extremely intimate and labyrinthine piece, which evades easy interpretation. The visitor is invited to reflect upon productive landscapes, the cycle of life and decay of all organic matter, and mostly, to ask themselves: to whom is this sign on the ground addressed?
Danguzov’s work is the only piece from the workshop conceived and executed in complete solitude. Upon engaging in a lengthy conversation with the artist, several personal interests were highlighted: post-apocalyptic fiction, of the reclaimed-by-nature kind; as well as paranormal and extraterrestrial phenomena. The common denominators of those interests rely on the need to communicate, to find and / or leave signs and marks of existence, beyond timescales, and even further into a deep future / past. Untitled emerges as an personal action, aiming for the timeless and the archetypical. Atemporal and cryptic to a fault, even the documentation of the work acquires an enigmatic aura: distant or out-of-focus pictures, beautifully haunting footage, and just the sound of a nearby creek to break the silence. Thus, the work becomes, by far, the most explicitly intimate exercise of connection with nature.
Aleksandar Danguzov MA student. Academy of Arts. University of Novi Sad. Serbia.
555 400 Catedrala / The 555 400 Cathedral
Intervenție specifică locului pe o poiană de pe malurile pârâului, în zona inferioară Dealului Cerului. Dimensiuni variabile. În mijlocul copacilor înalți, sub o lumină împletită și blândă, o poiană. În liniștea, întreruptă doar de susurul pârâului din apropiere, 12 stâlpi din arbori tăiați pentru rărirea pădurii. Dispuse în jurul unui cerc de 5,55 metri, coloanele rezultate au înălțimi diferite, formând un val sinuos, continuu. Se realizează o rețea savantă din punct de vedere geometric, care interconectează partea superioară a elementelor verticale, folosind 400 de metri de frânghie de bumbac.
Un alt caz interesant despre modul în care provocarea creativității colaborative poate produce rezultate imprevizibile. Piesa reiese mai întâi din schițele timpurii realizate de Jovanović, un artist foarte tânăr, cu o activitate prolifică în performanță, concentrată pe o spiritualitate întruchipată, ritualică, aproape animistă. Ceva surprinzător în vremurile astea, pentru un bărbat de vârsta lui. Personalitatea sa foarte motivată se ciocnește atunci de nevoia de a începe să-și întemeieze primele idei într-o intervenție specifică site-ului. Ideile de lucru cu stâlpi de diferite înălțimi, formând o undă sinusoidală continuă, împreună cu plasa care îi leagă într-o rețea complicată de conexiuni, reiese din discuțiile cu Ichim și Velciov. Urgența pentru performativ este mediată prin filtre ale sensibilităților picturale și arhitectonice. Din acele puncte de vedere, conflictuale, cu o abordare completă a complexității lucrării, sunt atinse baze comune pentru creativitate, iar rezultatul devine mai nuanțat, mai deschis, pentru experiențe multiple și/sau interpretări.
Site-specific intervention on a clearing at the bosky banks of the brook, in the lower end of Sky Hill. Variable dimensions. 2022.
Amidst the tall trees, under an intertwined, soft light, a clearing. In the silence, interrupted only by the nearby watercourse, 12 pillars, made of logged trees from the site. Disposed around a 5,55 meters circle, all the columns have different heights, forming a sinuous, continuous wave. A geometrically intricate net, interconnecting the top of the vertical elements has been made, using 400 meters of cotton rope.
In what follows, another interesting example of how the challenge of collaborative creativity can produce unforeseeable results is provided. The piece first emerges from the early sketches made by Jovanović, a noticeably young artist with prolific work in performance, focused on an embodied, ritualistic spirituality, almost animist. Something surprising in these times, for a man of his age. His very driven personality then clashes with the need to ground his first ideas into a site-specific intervention. Ideas of working with pillars of different heights, forming a continuous sine wave, along with the net that binds them in an intricate network of connections, emerge from discussions carried on with Ichim, and Velciov. The urgency for the performative is mediated through filters of pictorial, and architectonic sensibilities. From those conflicting views, and with an all-hands-on-deck approach to the resolution of the piece, common grounds for creativity are reached, and the piece becomes more nuanced, open for multiple experiences, and / or interpretations.
52
Bianca Ichim BA student, Architecture. Faculty of Architecture, Ion Mincu University of Architecture and Urban Planning. Bucharest, România.
Gustav Jovanović BA student, New Media. Academy of Arts. University of Novi Sad. Serbia.
Mișu Indrei Musician. Cluj-Napoca, România.
Miki Velciov BA / MA, Painting. Faculty of Fine Arts and Design. West University of Timişoara. România.
Salamandra / The salamander
Intervenție specifică site-ului pe un copac bătrân, cu mușchi, la malurile pârâului, în partea inferioară al Dealului Cerului. Dimensiuni variabile. 2022.
O colonie de salamandre de foc (Salamandra Salamandra) este observată pe malul pârâului din Dealu Cerului, în timpul unei plimbări colective, la începutul rezidenței. Velciov folosește petele luminoase ale reprilei, contrastând cu pielea întunecată lucioasă, ca punct de plecare al unei reflecții asupra calităților picturale ale culorii, texturii și luminii, în desișul umbros și umed. Petalele Bellis Perennis adunate colectiv sunt folosite de Velciov pentru a crea un model de pete de salamandra pe trunchiul răsucit al unui copac bătrân. Așa cum pielea ușor neurotoxică a Salamandrei de foc (reptila) o protejează de prădători, Salamandra (lucrarea artistică) devine un protector blând, liniștit și totemic al pădurii din jur.
Site-specific intervention on an old, mossy tree, at the bosky banks of the brook, in the lower end of Sky Hill. Variable dimensions. 2022.
A colony of Fire Salamanders (Salamandra Salamandra) is spotted on the banks of the brook in Sky Hill, during a collective walk, at the beginning of the workshop. Velciov uses the bright spots of the reprile, contrasting with its lustrous dark skin, as the starting point of a reflection on the pictorial qualities of colour, texture, and light, in the umbrous, humid thicket. The collectively gathered Bellis Perennis petals are used by Velciov to create a pattern of salamander spots on the twisted trunk of an old tree. Just as the mildly neurotoxic skin of the Fire Salamander (the reptile) protects it from predators, The Salamander (the artwork) becomes a gentle, quiet, totemic protector of the surrounding forest.
60
Miki Velciov BA / MA, Painting. Faculty of Fine Arts and Design. West University of Timişoara. România.
Bianca Ichim Sixth-year Architecture student, University of Architecture and Urbanism Ion Mincu, Bucharest, Romania.
Alexandra Mocioiu Fifth year student, University of Architecture and Urbanism Ion Mincu, Bucharest, Romania.1
Dariush-Vlad Afrasiabi Faculty of Architecture and Urbanism Graduated 2022, Cluj-Napoca, România.1
1 - Off-residency visiting guests.
ON CURATING COLLABORATIVE PRACTICES
Cristian Frias
Tema pentru SHiLA 2022 a fost coexistența. Cu și în interiorul naturii, cu accent pe creativitatea colaborativă. Declarația a fost în mod deliberat vagă, pentru a permite conceptelor să se nască organic din conversațiile deschise. Participanții au fost invitați să reflecteze la o întrebare inițială și la trei narațiuni ulterioare.
De ce există ceva, în loc de nimic?
Pentru studenți, a fi confruntat cu cereri deschise, în timp ce operează într-un context transdisciplinar poate induce o stare de panică creativă. Pentru a iniția chestionări, elaborarea lui Leibniz cu privire la monada pitagoreică1 este pusă sub semnul întrebării, adăugându-i straturi progresive de complexitate (fig. a).
Problema creației poate fi interpretată ca traducere a acelor entități unice, indestructibile, dinamice, asemănătoare sufletului, în organizații materiale specifice. Dialogul porneste de la noțiunea de monadă ca substanță imaterială care alcatuiește universul. Aici se introduce conceptul de pentad cabalistic2, extinzând noțiunea de monadă într-un model relațional, conectat atât la o încercare de organizare a realității în categorii operaționale, cât și la construirea implicațiilor metafizice, precum și la dezvoltarea unor etape elevate ale conștiinței.
În fine, o vizualizare mai contemporană, neliniară a monadei este adusă prin intermediul lui Deleuze3, cu noțiunea sa diagramatică despre lume ca o secvență de monade care se prăbușesc și se extind mereu, care i-au pus în criză granițele, diluând distincția dintre interior și exterior, tangibil și intangibil, soma și pneuma.
Ceea ce urmează este o scurtă discuție despre noțiunea de narațiuni, care este strâns legată de conceptul de ficțiune, așa cum a explicat Yuval Noah Harari, în Sapiens4. Aceste narațiuni propuse, în loc să arate spre un adevăr obiectiv, propun o poveste elaborată pentru a încadra și a aborda sarcini mai ușoare.
Narațiunea #1: undeva între observatori obiectivi fictivi, experiențe emoționale suprapuse și observații academice riguroase.
Primul grup de narațiuni tratează problema înțelegerii relației dinamice dintre experiența personală a creatorilor, munca lor și spectator. Această narațiune este organizată prin trei personaje pseudo-ficționale și o potențială intersecție dintre acestea.
The theme for the SHiLA 2022 was coexistence, with and within nature, with a focus on collaborative creativity. The statement was deliberately vague, to allow concepts to emerge organically from open conversations. Participants were invited to reflect on one starting question, and three follow-up narratives.
Why is there something, instead of nothing?
For students, being confronted with open ended requests, while operating in a transdisciplinary context can induce a state of creative panic. To help break out the initial questioning, Leibniz’s elaboration on the Pythagorean monad1 is brought into discussion, adding progressive layers of complexity to it (fig. a).
The problem of creation can be interpreted as the translation of those unique, indestructible, dynamic, soul-like entities, into specific material organizations. The dialogue starts from the notion of monads as the immaterial basic substances that creates the universe. The concept of the cabbalistic pentad2 is introduced,
Obiectivul fictiv. Narațiunea observatorului reprezintă o tensiune între o experiență profund spirituală, personală, și detașarea estetică rece5 pe care o produc sisteme de reprezentare abstracte. Se propune ca această distanță dintre experiență și reprezentare, mai degrabă decât să separe observatorul de temele emoționale ale operei de artă, să le permită să o populeze cu propriul lor univers de referințe.
Experiența emoțională suprapusă se referă la o abordare la extrema opusă a detașării reci moderne. În acest scenariu, lucrarea devine extrem de intimă, iar spectatorul poate, fie să locuiască complet în realitatea sa, fie să o observe din exterior. Având în vedere tema atelierului în jurul colectivității, prelegerile seminar. ale lui Roland Barthes, despre cum să trăim împreună6 și reflecțiile sale asupra comunităților idioritmice, sunt deosebit de emoționante.
Noțiunea de observație academică riguroasă se referă la modul în care experiența estetică poate deveni un instrument de evaluare calitativă, care transcende și conectează diverse discipline și viziuni asupra lumii. Artializarea lui Alain Roger7, care vede peisajul ca pe o construcție mentală, produs al experienței estetice, prezintă un interes deosebit, deoarece provine din domeniul filosofiei și și-a găsit locul în geografie și științele mediului.
La intersecția acestor narațiuni se află întrebarea cum să abordăm, prin experiență estetică, noțiunea de viață ieșită din echilibru, așa cum este declarată ca fiind principala problemă curatorială pentru SHiLA. Philip Glass, Godfrey Reggio și Ron Fricke: Koyaanisqatsi (1982) este una dintre cele mai influente opere audiovizuale de la sfârșitul secolului 20, în ceea ce privește reprezentarea peisajului în film. Filmul, din care se împrumută noțiunea de viață în afara echilibrului, a fost descris de Philip Glass ca o operă de experiență și întâlnire pură, căreia doar spectatorul îi poate atribui sens.8
Astfel, această structură a narațiunilor vag legate creează o dinamică potențială în care să se încadreze relația dintre creator(i), operă de artă și spectator (fig. b).
Narațiunea #2: parcurgerea liniilor care merg de la experiența individuală la narațiunile colective și de la forma exactă a abstracției la limitele neclare ale performativului.
Propunându-și de a lucra cu procese creative de jos în sus, emergente, provocarea curatorială este în măsură a orienta conversația prin exemple care sunt văzute ca manifestări particulare, mai degrabă decât adevăruri universale. Aceste producții sunt apoi așezate pe o hartă, de-a lungul zonelor graduale, pentru a stimula căutarea de oportunități creative, în spațiile dintre. Această tehnică este cunoscută în marketing ca o hartă a nișelor și a fost însușită pentru cercetare de arhitectul
expanding the notion of the monad into a relational model, connected to both an attempt to organize reality in operational categories, and build on metaphysical implications, as well as the development of further stages of consciousness.
Finally, a more contemporary, nonlinear visualization of the monad is brought upon by means of Deleuze3 with his diagrammatic notion of the world as a sequence of ever collapsing and expanding monads, which put its boundaries in crisis, diluting the distinction between interior and exterior, the tangible and the intangible, the soma and the pneuma.
What follows is a brief discussion on the notion of narratives, which is closely related to the concept of fiction, as explained by Yuval Noah Harari, in Sapiens4. These proposed narratives, rather than pointing towards an objective truth, suggest an elaborate story to frame and approach the tasks more easily.
Narrative #1: somewhere between fictional objective observers, overlapping emotional experiences, and rigorous academic observations.
The first group of narratives deals with the problem of understanding the dynamic relationship between the creators’ personal experience, their work, and the spectator. This narrative is organized through three pseudo-fictional characters, and a potential intersection.
The fictional objective. Observer’s narrative represents a tension between a profoundly spiritual, personal experience, and the cold aesthetic detachment5 that abstract representational systems produce. It is proposed that this distance between experience and representation, rather than separate the observer from the emotional themes of the work of art, allows them to populate it with their own universe of references.
The overlapping emotional experience refers to an approach to experience which is on the opposite extreme of modern cool detachment. In this scenario, the work becomes extremely intimate, and the spectator can either completely inhabit its reality or observe it from the outside. Given the workshop’s theme around collectivity, the seminal lectures of Roland Barthes, on how to live together6 and his reflections on idiorrhythmic communities, are particularly poignant.
The notion of rigorous academic observation deals with how aesthetic experience can become an instrument of qualitative evaluation, which transcends and connects diverse disciplines and world views. Alain roger’s artialisation7, which views landscape as a mental construction, product of aesthetic experience, is of particular interest, as it emanates from the field of philosophy and has made its way into geography and environmental sciences.
Fig. a: The Pythagorean/Leibnizian Monad, The Cabbalistic Pentad, and the Deleuzian Monadic World
64 65
spaniol Alejandro Zaera-Polo, în eseul său din 1998, O lume plină de găuri.9
În contextul coexistenței cu (în) natură, și în cadrul declarației curatoriale, degradeurile propuse sunt intim-colective, și formal-performative. Sunt selectate o serie de practici, în ceea ce privește modul în care interacționează cu acești gradienți și modul în care interacționează între ele.
Primul principiu călăuzitor, legat de experiența individuală și de limitele neclare ale performativului, este reprezentat prin spectacolele întruchipate ale Anei Mendieta, în special în seria imágen de Yágul (1973)10. Lucrarea timpurie a lui Richard Long, ca și piesa sa din 1975, A Line In The Himalayas11 , reprezintă al doilea principiu călăuzitor fondat în noțiunea de experiență individuală și forma exactă a abstractizării.
Piesele ulterioare ale lui Long, cum ar fi A Walking And Running Circle din 2003, păstrează utilizarea formei precise a abstracției ca motiv formal, în timp ce, în același timp, prin legătura simbolică și performativă cu tehnicile agricole tradiționale și jocul de grup, reprezintă o incursiune în narațiunile colective, prin includerea tehnicilor agricole tradiționale, și a jocurilor pentru copii.12
At the intersection of those narratives lies the question of how to deal, through aesthetic experience, with the notion of a life out of balance, as stated to be the main curatorial problem for SHiLA. Philip Glass, Godfrey Reggio, and Ron Fricke’s: Koyaanisqatsi (1982) is one of the most influential audiovisual works of the late 20th century, in terms of landscape representation in film. The movie, from which the notion of life out of balance is borrowed, was described by Philip Glass as a work of pure experience and encounter, to which only the spectator can assign meaning.8
Thus, this structure of faint related narratives creates a potential dynamic in which to frame the relationship between creator(s), work of art, and spectator (fig. b).
Narrative #2: walking the lines that go from the individual experience to the collective narratives, and from the precise shape of abstraction to the fuzzy limits of the performative.
Given the workshop’s ethics of working with bottom-up, emergent creative processes, the curatorial challenge is to orient the conversation through examples that are seen as particular manifestations, rather than universal truths. These productions are then set on a map, along intended gradients, to stimulate the search for creative opportunities, in the blank spaces. This technique is known in marketing as a niche-seeking map and was appropriated for research by Spanish architect Alejandro Zaera-Polo, in his 1998 essay, A world full of holes.9
In the context of coexisting with(in) nature, and in the scenary of the curatorial statement, the proposed gradients are intimate-collective, and formal-performative. A series of practices are selected, in terms of how they interact with those gradients, and how they interact with each other.
The first guiding principle, related to the individual experience, and the fuzzy limits of the performative, is represented through the embodied performances of Ana Mendieta, particularly in her series Imágen de Yágul (1973)10 Richard Long’s early work, like his 1975 piece, A Line In The Himalayas11 represents the second guiding principle founded in the notion of the individual experience, and the precise shape of abstraction.
Long’s latest pieces, such as his 2003 A Walking And Running Circle, keep using the precise shape of abstraction as a formal motif, while at the same time, through the symbolic and performative connection with traditional farming techniques, and group play, represents an incursion into the collective narratives, through the inclusion of traditional farming techniques, and children’s games. 12
Revenind la experiența individuală, și într-un fel între forma exactă de abstractizare și limitele neclare ale performativului este lucrarea timpurie a lui Andy Goldsworthy, cum ar fi aruncarea bețelor de alun (1980). Utilizarea pieselor de lemn tăiate cu precizie și selectarea unei anumite locații, împreună cu utilizarea fotografiei care surprinde atât corpul său în tensiune, cât și aranjamentul abstract, pseudo minimalist al liniilor din aer, deschide o întrebare interesantă cu privire la ceea ce constituie o intervenție specifică și cum, unde și când funcția de undă a acțiunii se prăbușește în formă.13 În cele din urmă, la extrema narațiunilor colective și la limitele neclare ale performativului, se află When Faith Moves Mountains, de Francis Alÿs, din 2002. În cadrul lucrării, cinci sute de voluntari au fost invitați să mute o dună de nisip, la periferia orașului Lima, Peru, zece centimetri, cu o lopată. Acțiunea, complet efemeră și imperceptibilă, capătă densitate și semnificație prin vivacitatea ei ca și experiență colectivă și narativă.14 În organizarea lucrărilor de-a lungul axei definite de tensiunile dintre individ și colectiv, formalitate și performativă, apare o hartă a teritoriului cu noi posibilități, sub forma spațiilor neocupate. (figurile c și d).
Narațiunea #3: curge de-a lungul termenelor umane și ecosistemice, stări de iubire, speranță, pierderi și punțile care le leagă. Acest grup se ocupă de exprimarea nevoii noastre de apartenență și de conectivitate. De asemenea, recunoaște frumusețea și tristețea inerentă a înțelegerii prăpastiei care împarte termenele umane și ecosistemice. În cele din urmă, oferă o viziune rapidă asupra a ceea ce poate fi o modalitate de a reconcilia și integra aceste extreme. Natura profund evazivă, subiectivă și emoțională a acestei narațiuni este explorată prin intermediul a trei opere literare disparate, selectate tocmai pentru stilurile și originile lor diverse. Obiectivul expres aici este de a construi fire invizibile între diferite realități, deschizând posibilități pentru conexiuni noi și neașteptate. Mai degrabă decât monolitic, impenetrabil, declarativi, sensul este privit ca o spumă moale, poroasă.
Primul exemplu, în ceea ce privește apartenența, este “Fragmentul târziu” al lui Raymond Carver. Este ultimul poem din ultima sa colecție, o nouă cale spre cascadă (1988), scrisă în timp ce murea de cancer:
“Și ai primit ceea ce
Ai vrut de la această viață, chiar și așa?
Am făcut.
Și ce ți-ai dorit?
cut wooden pieces, and the selection of a specific location, along with the use of photography which captures both his body in tension, and the abstract, pseudo-minimalist arrangement of lines in the air, opens an interesting question on what constitutes a site-specific intervention, and how, where, and when the wave function of action collapses into shape.13 Finally, on the extreme of the collective narratives, and the fuzzy limits of the performative, resides When Faith Moves Mountains, by Francis Alÿs, from 2002. In the work, five hundred volunteers were invited to move a sand dune, on the outskirts of lima, Peru, ten centimeters, with a shovel. The action, completely ephemeral and imperceptible, acquires density and significance through its survival as collective experience, and narrative.14
In organizing the works along the axis defined by the tensions between individual and collective, formality, as well as performative, a map of territory of new possibilities appears, in the shape of the unoccupied spaces. (figs. c, d)
Narrative #3: flowing along human and ecosystem timescales, states of love, hope, loss, and the bridges that connect us. This group deals with the expression of our need for belonging, and connectivity. It also acknowledges the beauty and inherent sadness of understanding the chasm that divides human and ecosystem timescales. Finally, it gives a glimpse of what can be a way to reconcile and integrate those extremes. The profoundly elusive, subjective, and emotional nature of this narrative is explored by means of three disparate literary works, selected precisely for their diverse styles, and origins. The express objective here is to build invisible threads between different realities, opening possibilities for new and unexpected connections. Rather than monolithic, impenetrable, statements, meaning is viewed as a soft, porous foam.
The first example, regarding belonging, is Raymond Carver’s ‘Late Fragment’. It is the final poem from his last collection, a new path to the waterfall (1988), written while he was dying of cancer:
“And did you get what
You wanted from this life, even so? I did.
And what did you want?
To call myself beloved, to feel myself beloved on the earth.” 15
Fig. b: The aesthetic experience at the intersection of fictional objective observers, overlapping emotional experiences, and rigorous academic observations.
Returning to the individual experience, and somehow between the precise shape of abstraction, is Andy Goldsworthy’s earlier work, such as hazel stick throw (1980). The use of precisely
Să mă numesc iubit, să mă simt iubit pe pământ”.15 Poemul, scris ca un interviu fictiv, sau un interogatoriu, tratează simultan imaginea unei vieți împlinite, melancolia plecării și utilizarea foarte particulară a cuvântului pământ, atât ca lume,
The poem, written as a fictional interview, or an interrogation, simultaneously dealing with the image of a life fulfilled, the melancholy of departure, and the very particular usage of the word earth, as both world, and ground. The devastatingly beautiful feeling of being beloved on the earth appeals to an embodied emotion, a literal body in the ground, and its spiritual connection to humanity.
66 67
cât și ca pământ. Devastator de frumos să mă simt iubit pe pământ apelează la o emoție întruchipată, un corp literal în pământ, și legătura sa spirituală cu umanitatea.
Al doilea exemplu vine de la finalul romanului the Road, romanul din 2006 al lui Cormac McCarthy. În poveste, un băiat, care a susținut o călătorie istovitoare printr-un peisaj postapocaliptic, complet lipsit de viață, găsește un :
“Odată au fost păstrăvi de pârâu în pâraiele din munți. Le-ai putea vedea stând în picioare în curentul de chihlimbar în cazul în care marginile albe ale aripioarelor lor tremură încet în flux. Miroseau a mușchi în mână. Lustruit, musculos și torsional. Pe spatele lor erau modele vermiculate care erau hărți ale lumii în devenirea ei. Hărți și labirinturi. De un lucru care nu a putut fi refăcut. Nu putea fi făcut din nou. În adâncurile în care trăiau toate lucrurile erau mai vechi decât omul și ei îngânau cu taină.”16
Pasajul se joacă cu măiestrie cu noțiunea de timp profund și cu diviziunea de neegalat între ciclul de viață al omului și cel al naturii. De asemenea, descrie tristețea frumoasă a lucrurilor pierdute, a ceea ce nu a mai putut fi îndreptat. În cele din urmă, oferă o conectivitate împământenită, aproape senzorială a acestor scări diverse de timp: de la hărțile lumii în devenirea sa, la
The second example comes from the ending of The Road, the 2006 novel by Cormac McCarthy. In the story, a boy, who has sustained a grueling journey through a post-apocalyptic landscape, completely devoid of life, finds a stream:
“Once there were brook trout in the streams in the mountains. You could see them standing in the amber current where the white edges of their fins wimpled softly in the flow. They smelled of moss in your hand. Polished, muscular, and torsional. On their backs were vermiculate patterns that were maps of the world in its becoming. Maps and mazes. Of a thing which could not be put back. Not be made right again. In the deep glens where they lived all things were older than man and they hummed with mystery.”16
The passage masterfully plays with the notion of deep time, and the uncrossable division between human and nature lifecycles. It also portrays the beautiful sadness of lost things, of that which could not be made right again. Finally, it gives a grounded, almost sensorial connectivity of these diverse scales of time: from the maps of the world in its becoming, to the ecosystems of rivers, to the hands of a person. This idea of connectivity, as a way of building a sense of belonging, is explored, from a much more hope-
ecosistemele râurilor, la mâinile unei ființe. Această idee de conectivitate, ca modalitate de a construi un sentiment de apartenență, este explorată, dintr-un mod mult mai plin de speranță, în fragmentUL din A Manual For Manuel, al scriitorului argentinian Julio Cortazar: “Pentru că un pod, chiar dacă ai dorința de a-l construi, și fiecare lucrare este o punte spre și dinspre ceva, nu este cu adevărat un pod dacă oamenii nu-l traversează. Un pod este, un om care traversează un pod. Una dintre soluții: puneți un pian pe acel pod și va exista o trecere. Celălalt: construiți podul oricum și lăsați-l acolo; de la fata care se hrănește în brațele mamei sale, o femeie va merge într-o zi, va traversa podul singură, purtând în brațe o fată care suge la sânul ei. Și nu va mai fi nevoie de un pian, va fi un pod, vor fi oameni care îl vor traversa”.17
Noțiunea de punte, atât fizică, cât și simbolică, pentru a conecta spațiul, timpul, ființa și natura, rezonează profund cu motivațiile din spatele muncii creative, cu dorința de a răspunde la întrebarea de ce există ceva, în loc de nimic? Prin simpla afirmare a unui lucru înșelător de evident, există ceva, în loc de nimic. În contextul rezidenței, invitația este de a conecta oamenii și natura. Pentru a conecta povești și locuri. Pentru a conecta moduri de a face, cu moduri de a fi. Într-un cuvânt, pentru a vedea coexistența ca un pod circular construit prin acțiunea de trecere a acestuia (fig. E).
ful way, in this fragment of A Manual For Manuel, by Argentinian writer Julio Cortazar:
“Because a bridge, even if you have the desire to build it, and every work is a bridge to and from something, is not truly a bridge if people do not cross it. A bridge is a man crossing a bridge, man. One of the solutions: put a piano on that bridge, and then there will be a crossing. The other: build the bridge anyway and leave it there; from that girl who feeds in her mother’s arms, a woman will one day walk who will cross the bridge alone, carrying in her arms a girl who suckles at her breast. And there will no longer be a need for a piano, there will be a bridge, there will be people who cross it.” 17
The notion of a bridge, both physical and symbolic, to connect space, time, persons, and nature, resonates deeply with the motivations behind creative work, with the drive to reply to the question of why is there something, instead of nothing? By simply stating a deceptively obvious, there’s something, instead of nothing. In the context of the residency, the invitation is to connect people and nature. To connect stories and places. To connect ways of doing, with ways of being. In a word, to view coexistence as a circular bridge built by the action of crossing it (fig. E).
Leibniz, G. W., Schrecker, P., & Schrecker, A. M. (1985)Monadology and other philosophical essays. Macmillan.
2 Christian, K. von R., & MacGregor, M. S. L. (1991). The kabbalah unveiled. Arkana.
3 Deleuze, G., & Conley, T. (2020). The fold: Leibniz and the baroque. Univ.w of Minnesota Press.
4 Harari, Y. N. (2015). Sapiens: A brief history of humankind. Random House.
5 Thompson, R. F. (1984). Flash of the spirit African and Afro-American art and philosophy.
6 Barthes, R. (2013). How to live together: Novelistic simulations of some everyday spaces. Columbia University Press.
7 Roger, A. (1997). Court traité du paysage. Editions Gallimard.
8 Philip Glass. (n.d.). Retrieved November 14, 2022, from https://philipglass.com/films/koyaanisqatsi/
9 Zaera-Polo, A. (1998). “Un mundo lleno de agujeros”. El Croquis, # 88-89, Madrid, pp. 308-323.
10 Mendieta, Ana. “Ana Mendieta: A Selection of Statements and Notes” (1988), quoted in Blocker, Where is Ana Mendieta, 34
11 Long, Richard (1994). Books, Prints, Printed Matter. Exhib cat New York Public Library, New York.
12 Cole, Ina. (2019, December 12). Ideas can last forever: A conversation with Richard Long. Sculpture.
13 Interview with Conrad Bodman, curator at the Barbican Arts Centre (2001)
14 Francis Alys. (2022, April 19). Cuando la Fe mueve montañas (when faith moves mountains). Francis
Alÿs. Retrieved November 14, 2022, from https://francisalys.com/when-faith-moves-mountains/
15 Carver, R., & Gallagher, T. (1989). A new path to the waterfall: Poems. Atlantic Monthly Press.
16 McCarthy, C. (2006). The road. Alfred A. Knopf.
17 Cortázar Julio, & Rabassa, G. (1978). A Manual for Manuel. Pantheon Books.
Fig. e: The circular bridge of coexsitence, connectivity, and belonging.
Fig. c: The organization of the case studies along axis of intimacy / collectivity, and formal / performative...
68
Fig. d: ... and the emergence of opportunnities for exploration
69
Marius Miclăuș este profesor asociat la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, conduce biroul Archaeus și este Președintele Fundației Archaeus.
Sensibilitatea pentru arte i-a fost impregnată de către profesorii lui, în special de către Ștefan Bertalan, în cadrul cursurilor de desen, dar și de către artiștii cu care colaborează în proiectele de arhitectură. Experimental din fire, de 25 de ani se implică în programe culturale și educație alternativă și generează platforma ALP, la Dealu Cerului, unde invită anual personalități marcante din domenii diverse în căutarea de legi imuabile ale creativității.
SHiLA, programul de rezidență propus de către Marius, Președintele Fundației Archaeus este un proiect care își are rădăcinile în colaborarea la Dealu Cerului cu Juri Troy din 2012 sau mai nou, 2021 și 2022 cu Miki Velciov.
Marius Miclăuș is an associate professor at The Faculty of Architecture and Urbanism from Timișoara, lead Archaeus office and he is President of Archaeus Foundation.
His sensibility for the arts was instilled in him by his teachers, especially by Stefan Bertalan, in the drawing classes, but also byw the artists he collaborates with in architectural projects.
Experimental by nature, has been involved for 25 years in cultural programs and alternative education. He generates the ALP platform, at Sky Hill, where he annually invites outstanding personalities from various fields in search of immutable laws of creativity.
SHiLA, the residency program proposed by Marius, the President of the Archaeus Foundation is a project that has its roots in the collaboration with Juri Troy since 2012 or later, 2021 and 2022 with Miki Velciov.
Banat Region. He passionately believes that all creative processes can be understood as a design problem, involving material, symbolic, emotional, and experiential organization, regardless of their scale, and outcome.
artiști invitați / invited artists
Cristian Frias este un arhitect chilian, având o experiență de peste 20 de ani în proiecte culturale aflate la intersecția dintre artă, design, arhitectură, urbanism, peisagistică și ecologie. Având origini maghiare, dar și românești, acesta a ajuns în Europa estică la începutul anului 2020. Astfel, parcursul său i-a oferit ocazia de a se reinventa și a-și redefini ideile arhitecturale și curatoriale în jurul regiunii Banatului. Cristian consideră că toate procesele creative pot fi înțelese prin prisma design-ului, care implică organizarea materială, simbolică, emoțională și experiențială, indiferent de amploare și rezultat.
Cristian Frias is a chilean architect, with over 20 years of experience exploring the intersections of art, design, architecture, urban planning, landscape, and ecology. Three years ago, he decided to migrate from his country, and give in to wanderlust. His Hungarian-Romanian roots brought him to Eastern Europe in early 2020. Life gave him the chance to reinvent himself and redefine his architectural and curatorial practices around the
Sorina Jecza, manager cultural și editor, are formație umanistă. A creat în anul 2000, alături de Peter Jecza, Fundația Interart Triade, a cărei activitate o coordonează. A editat peste 200 de albume, cataloage și cărți de artă.
Este cofondator și coorganizator al bienalei Art Encounters. În prezent este preocupată de continuarea moștenirii sculptorului Peter Jecza, prin organizarea Muzeului Jecza.
Sorina Jecza, manager cultural și editor, are formație umanistă. A creat în anul 2000, alături de Peter Jecza, Fundația Interart Triade, a cărei activitate o coordonează. A editat peste 200 de albume, cataloage și cărți de artă.
Este cofondator și coorganizator al bienalei Art Encounters. În prezent este preocupată de continuarea moștenirii sculptorului Peter Jecza, prin organizarea Muzeului Jecza.
Conf. univ. dr. Gabriel Kelemen este cercetător, artist, precum și coordonatorul secției de Istoria și Teoria Artei la Universitatea de Vest din Timișoara din România. Timp de peste 30 de ani, el s-a dedicat explorării relațiilor dintre repertoriile formale și materie în stările sale fluide, în momentul în care aceasta e stimulată de frecvențele sonore.
Membru al grupului de cercetare Cimascope, experimentele lui Gabriel au rigoarea unui fizician, dar odată împletită cu sensibilitatea artistică, aceasta oferă rezultate neașteptate. Lucrările sale sunt apreciate pe scară largă în cercurile științifice și artistice din România, acestea fiind expuse internațional.
Conf. univ. dr. Gabriel Kelemen is a researcher, artist, and head of the History and Theory of Arts department at the West University of Timișoara in Romania. For over 30 years, he has dedicated himself to exploring the relationship between formal and material repertoires in their fluid states, when stimulated by sound frequencies.
A member of the Cimascope research group, Gabriel’s experiments have the rigor of a physicist, but when intertwined with an artistic sensibility, it yields unexpected results. His work has gained widespread acclaim in scientific and artistic circles in his native Romania, these being international exhibited.
Miki Velciov lucrează la interferența dintre pictură, obiect, instalație, intervenții in natură și land art. El a început prin a studia elementele primordiale ale naturii, cum ar fi pământul, apa, aerul, căutând să facă o adevărată radiografie a straturilor ascunse ale realității care dezvăluie fragilitatea diverselor forme de viață în contextul pierderii echilibrului dintre om și natură, prin supraexploatarea resurselor. Astfel, intervențiile sale în natură au un caracter critic, relevând probleme care ne afectează deja la nivel global. Ulterior, Velciov a devenit cunoscut pentru instalațiile sale cu punct de vedere privilegiat, care dezvăluie, prin diverse forme de restrângere spațială, iluzia controlului absolut și imposibilitatea perfecțiunii utopice a acestor sisteme.
Miki Velciov works on the interference between painting, object, installation, interventions in nature and land art. He began by studying the primordial elements of nature, such as earth, water, air, seeking to make a true x-ray of the hidden layers of reality, that reveal the fragility of various life forms in the context of the loss of balance between man and nature, through the overexploitation of resources. Thus, its interventions in nature have a critical character, revealing the problems that already affect us globally. Later, Velciov became known for his installations with a privileged point of view, which reveal, through various forms of spatial restriction, the illusion of absolute control and the impossibility of the utopian perfection of these systems.
Kopacz Kund László s-a născut în Miercurea Ciuc, România. A studiat arta naturii în Eger, Ungaria, cu profesorul István Erőss, continuându-și studiile masterale în Sculptură, la Cluj. În prezent este Asistent Universitar la Eszterházy Károly Catholic University, Eger și urmează studii doctorale în artă, la Universitatea din Pécs.
Kopacz Kund László was born in Miercurea Ciuc, Romania, 1991. He started studying nature art in Eger, Hungary, with Prof. István Erőss, later continued MA studies in sculpture in Cluj, Romania. Currently is assistant lecturer at the Eszterházy Károly Catholic University in Eger, while pursuing doctoral studies in art at the University of Pécs.
Ion Dorobanțu este chitarist și muzician din Timișoara. Deși studiile formale și le-a definitivat în chitară clasică, domeniul său de competență se extinde și în multe alte genuri, cum ar fi blues, pop-rock și în special jazz, în principal pe chitară electrică. Este absolvent al Universității Naționale de Arte “George Enescu” din Iași, interpretare muzicală - chitară (1997) și a obținut diploma de doctor în muzică la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (2014) cu teza „Chitara în Jazz - expresivitate și polivalență”. De asemenea, este lector universitar doctor și din 1998 predă chitara clasică la Universitatea de Vest din Timișoara.
Din 2015 este fondatorul și directorul artistic al Festivalul Internațional de Chitară - Timișoara.
Sonja Radakovic este o artistă vizuală sârbă, care are expoziții încă din 2007. Și-a finalizat studiile de Licență și Masterat în Pictură la Academia de Arte din Novi Sad, unde, în prezent, urmează studii de doctorat în domeniul Artelor Plastice și lucrează ca asistent profesor la secția Pictură. Deși și-a început cariera artistică ca pictor, caută să exploreze și alte medii. În prezent, Sonja este interesată mai mult de artele performative, unde, în 2021, a câștigat un premiu la Salonul 58 Octombrie - Bienala de la Belgrad, The Dreamers.
Sonja Radakovic is a serbian visual artist, who has exhibited since 2007. She completed her undergraduate and master studies in painting at the Academy of Arts in Novi Sad, where she is currently pursuing PhD studies in the field of Fine Arts and works as a Professor’s Assistant at the Painting subject. Although she started her art career as a painter, she prefers to shift from one media to another. Currently, Sonja js mostly involved in performance. In 2021, she won the Award at the 58th October Salon - Belgrade Biennale, The Dreamers.
Ion Dorobanțu is a guitarist and musician from Timișoara. Although he completed his formal studies in classical guitar, his field of expertise extends to many other genres such as blues, pop-rock and especially jazz, mainly on electric guitar. He is a graduate of the “George Enescu” National University of Arts in Iași, musical performance - guitar (1997) and obtained a doctorate in music at the “Gheorghe Dima” Academy of Music in Cluj-Napoca (2014) with the thesis “Guitar in Jazz - expressiveness and polyvalence”. He is also a doctoral university lecturer and since 1998 he has been teaching classical guitar at the West University of Timișoara. Since 2015, he is the founder and artistic director of the International Guitar Festival - Timișoara.
/
texte / texts
/
/
/
/
/
74 75
Fotografie color și filmări video (cu dronă). Diferite tehnici și formate.
Materialul audiovizual a lui Marius Vasile, reușește să genereze o nouă lectură asupra ideii de colaborare. Bazându-se pe rezultate, văzând-o cu ochi proaspeți și încadrând-o cu o sensibilitate specială, creează o piesă nouă pe meritul său, care reverberează cumva cu procesul anterior, purtând-o ca o imagine ulterioară, un ecou, o jumătate din... visul amintit. În acest sens, consistența lucrării lui Marius depășește orice întrebare privind autonomia vizuală, și sensibilitatea specifică. Fotografiile și videoclipurile, având în vedere formația sa profesională, sunt în concordanță cu o tradiție îndelungată a fotografiei de arhitectură (îmi vine în minte Julius Shulman), că, în condițiile în care el este la fel de preocupat de surprinderea dimensiunilor obiective ale unei piese, creând o atmosferă particulară care comunică subiectivități nuanțate, permițând spectatorului să completeze narațiunea și să umple golurile cu propriul lor sens.
Audiovisual material made by Marius Vasile, manages to generate a new reading on the idea of collaboration. Building upon the results, seeing it with fresh eyes, and framing it with a particular sensibility, creates a new piece on its own merit, which somehow reverberates with the previous process, carrying it as an afterimage, an echo, a half-remembered dream. In this sense, the consistency of the work by Marius goes beyond any questions regarding its visual autonomy, and specific sensibility. The photos and videos, given his professional formation, are in line with a long-standing tradition of architecture photography (Julius Shulman comes to mind), That, in terms that he is as concerned with capturing the objective dimensions of a piece, as with creating a particular atmosphere which communicates nuanced subjectivities, allowing the spectator to complete the narrative, and fill in the voids with their own meaning.
Marius Vasile MA, Architecture. Faculty of Architecture, Ion Mincu University of Architecture and Urban Planning. Bucharest, România
SHiLA 2022 Photos
Volum publicat să ilustreze rezultatele rezidenței proiectului pilot
SHiLA 2022 - Coexisting with(in) nature
Album published to illustrate the results of the residency
SHiLA 2022 - Coexisting with(in) nature
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României MICLĂUȘ, MARIUS
SHiLA Sky Hill Land Art - Coexisting with(in) nature 2022
Vol. conceput de Marius Miclăuș, eseu critic de Cristian Frias
SHiLA Sky Hill Land Art - Coexisting with(in) nature 2022
Book concept by Marius Miclăuș, critical essay by Cristian Frias
Timișoara: Editura TRIADE 2022
Index
ISBN 978-606-9657-18-8 / Echipa și credite
Teamwork and credits
Organizator / organizer
Fundația Archaeus
Cu sprijinul / With the support of Centrul de Proiecte Timișoara / Cultural Project Center Timișoara
UAR / Union of Romanian Architects
Coordonarea proiectului și editor / Project developer and editor
Marius Miclăuș
Curator / Curator
Cristian Frias
Grafică / Graphic design
Claudia Feti, Marius Miclăuș, Andreea Letiția Păcurar, Kopacs Kund
Traducere texte / Translated by Cristina Miuțescu, Elena Vremi, Andreea Nistor
Credite fotografice & schițe / Photo credits & sketches
Marius Vasile (pg.18, 25, 26, 36, 42, 43, 45, 50, 56, 73, 77)/ Cristian Frias (pg. 17, 30, 32, 33, 48)/ Kopacs Kund (pg. 14, 15)/ Alin
Stoianovici (pg. 13, 23, 41, 46)/ Marius Miclăuș (pg. 9, 49, 55, 62)/
Elena Vremi (pg. 15)/ Miki Velciov (pg. 15, 57, 61)/ Andreea Nistor (pg. 15, 17, 39)/ Helena Soldat (pg. 21)/ Gabriela Udrea (pg. 29)/
Krisztina Fülei (pg. 32, 34)/ Adelina Afetelor (pg. 34)/ Andra
Hrenciuc (pg. 34)/ Laura Shlemmer (pg. 39)/ Bianca Ichim (pg. 53, 58)/ Virgil Babușcov (pg. 71)
Director producție / Production director
Germina Ion
Echipa Media / Media team
Elena Vremi și Andreea Nistor
Economie și juridic / Juridic and economic
Cornelia Manole
Management rezidență / Residency management
Floare Miclăuș
Voluntari / Volunteers
Adelina Afetelor
Tipar / Printed
Prima Photo Studio - Timișoara
Hârtie Fabriani Accademia 120 gr / Coperta hârtie Kemdo 250 gr /
Proiectul este finanțat de Municipiul Timisoara prin Centrul de Proiecte Timișoara și cofinanțat de Uniunea Arhitectilor din Romania prin Timbrul de Arhitectură.
Sponsori: EEtim SRL, Balsamina, Archaeus SRL. Co-organizatori și parteneri: Fundația ArtEncounters, Fundația Triade, OAR / Filiala Timiş, Beta - bienala timişoreană de arhitectură, Faber.community, Asociația PRO-ATHOS, Avantpost, Școala de la Piscu, Facultatea de Arte și Design - UVT(RO); Institute of Fine Arts and Art Theory din Eger (HU); Universitatea de Arte din Novi Sad (RS); Kulturni Centar LAB din Novi Sad (RS)
Parteneri Media: Revista Zeppelin, Revista Arhitectura, The Institute.
The project is financed by the Municipality of Timisoara through Centrul de Proiecte Timișoara and co-financed by Union of Romanian Architects through Architecture Stamp.
Our sponsors are: EETim Ltd., ARCHAEUS Ltd., and BALSAMINA
Our Co-Organizers and Partners are: Art Encounters, Triade Foundation, OAR Timiș, Beta - bienala timişoreană de arhitectură, Faber. community, Asociația PRO-ATHOS, Avantpost, Piscu School and Museum, The Faculty of Arts and Design - UVT from Timișoara (RO); Institute of Fine Arts and Art Theory from Eger (HU); The Academy of Arts from Novi Sad, (RS); Kulturni Centar LAB from Novi Sad (RS). Our media parteners are: Zeppelin Magazine, Revista Arhitectura, The Institute.
© Fundația A
U S
Contact +40 745 637 735
www.studioarchaeus.ro
SHiLA 2022 Music SHiLA 2022 Movie - SHiLomatik
Ionuț Dorobanțu MBA, Classical Guitar. University of Arts George Enes cu. Iași, Romania. PhD, Gheorghe Dima Music Academy. Cluj-Napoca, Romania. Lecturer, Guitar Department. Faculty of Music and Theatre. West University of Timişoara. Romania.
Alin Stoianovici BA student, Music. Faculty of Music and Theatre. West University of Timişoara. Romania.
Călin Stoian BA student, Music. Faculty of Music and Theatre. West University of Timişoara. Romania.
Mișu Indrei Musician. Cluj-Napoca, Romania.
În conversațiile timpurii cu muzicienii, am constatat percepția generală a propriilor lor lucrări ca ex post facto, cu premisa curatorială a proceselor colaborative. Când au fost invitați să participe activ la procesul creativ al pieselor, noțiunea de cauzalitate liniară care încadrează piesele muzicale ca și coloană sonoră, a fost subminată. Dialogul transdisciplinar constant a îmbogățit atât operele de artă, cât și piesele muzicale, de la construcția colectivă foarte haptică și senzorială a site-ului ca peisaj sonor (Dorobanțu), până la conceptualizarea operei de artă ca instrument (Stoianovici), și de la înțelegerea ambianței ca melodie (Indrei) la compoziții muzicale mai structurate (Stoian).
Rezultatul acestui proces este o serie de piese diverse și sensibile, care reușesc să surprindă esența lucrărilor de artă, lăsând în același timp spațiu spectatorului pentru a-și construi propria narațiune, conectând imagini și trăiri prin sunet.
In early conversations with the musicians, we found the general perception of their own works as ex post facto, with the curatorial premise of collaborative and bottom-up processes. When they were invited to actively participate in the creative process of the pieces, the notion of linear causality that framed the pieces of music as a soundtrack was undermined. The constant transdisciplinary dialogue enriched both the works of art and the musical pieces, from the highly haptic and sensory collective construction of the site as a soundscape (Dorobanțu), to the conceptualization of the work of art as an instrument (Stoianovici), and from the understanding ambience as melody (Indrei) to more structured musical compositions (Stoian).
The result of this process is a series of diverse and sensitive pieces that manage to capture the essence of the artworks, while leaving space for the viewer to construct their own narrative, connecting images and experiences through sound.
05’34” Videoclip full HD 1080. Audio cu două canale. Având în vedere conversația de mai sus și bazându-se pe reflecțiile anterioare despre imagini și muzică, opera lui Tomescu este un corolar interesant al noțiunii de audiovizual colaborativ. Din punct de vedere pur productiv, filmarea este, prin definiție, un efort de colaborare. Chiar și cu instrumentele digitale contemporane, este rar să găsiți lucrări audiovizuale care nu sunt produsul unui anumit nivel de colaborare. SHiLomatik nu face excepție. Ceea ce este interesant este că Teodor alcătuiește material din cel puțin trei surse diverse (a sa, filmarea cu drona lui Marius Vasile și muzica lui Stoianovici și Dorobanțu), fără experiența anterioară a evenimentului. Totuși, cumva, reușește să surprindă retroactiv starea de spirit a site-ului și evenimentele care s-au petrecut acolo, printr-o piesă audiovizuală care nu se pretinde deloc a fi o narațiune închisă sau liniară.
05:32 min. 1080 full HD video. Dual Channel audio. Given the conversation above and building upon the previous reflections on images and music, the work of Tomescu is an interesting corollary to the notion of audiovisual as collaborative. From a purely productive point of view, film making is, by definition, a collaborative effort. Even with contemporary digital tools, it is rare to find audiovisual work that is not the product of some level of collaboration. SHiLomatik is no exception. What is interesting is that Teodor compiles material from at least three diverse sources (his own, Marius Vasile’s drone footage, and the music of Stoianovici and Dorobanțu), without previous experience of the event. Yet somehow, he manages to retroactively capture the mood of the site, and the events that transpired there, through an audiovisual piece which doesn’t pretend to present a closed or linear narrative.
/
C H A E
R
78
79
Ioan Teodor Tomescu Faculty of Theatre and Film. Babeș-Bolyai University. Cluj-Napoca, România.
Perpetuum mobile: un poem 4' 04'' Perpetuum mobile: a poem
Texts - Elena Vremi (RO)/ Romanian voice/ Elena Vremi (RO)/ English voice/ Helena Soldat (RS)/ Photography/ Alin Stoianovici (RO)/ Drone footage/ Marius Vasile (RO)/ Video editing /Alin Stoianovici (RO)/ Teodor Ioan- Tomescu (RO)/ Audio editing / Ion Dorobanțu (RO)/ Music/ Alin Stoianovici (RO)/ Ion Dorobanțu (RO)
Perpetuum mobile: o împletitură 1' 50'' Perpetuum mobile: a braiding
Drone footage/ Marius Vasile (RO)/ Photo - Video/ Alin Stoianovici (RO)/ Andreea Nistor (RO)/ Elena Vremi (RO)/ Kund Kopacz/ (HU)/ Helena Soldat (RS)/ Cristian Frias (CL)/ Video and Editing/ Teodor Ioan-Tomescu(RO)/ Music/ Călin Stoian
Grădina ascunsă 1' 46'' The hidden garden
Drone footage/ Marius Vasile (RO)/ Photo - Video/ Adelina Afetelor (RO)/ Andra Hrenciuc (RO)/ Gabriela Udrea (RO)/ Krisztina Fülei (HU)/ Cristian Frias (CL)/ Video and Editing/ Teodor Ioan-Tomescu(RO)/ Music/ Mișu Indrei (RO)
Megafon și amfiteatrul 1' 35'' Megaphone & The amphiteater
Drone footage/ Marius Vasile (RO)/ Photo - Video/ Alexandra Mocioiu (RO)/ Andreea Nistor (RO)/ Alin Stoianovici (RO)/ Erika Katona (HU)/ Krisztina Fülei (HU)/ Marius Miclăuș (RO)/ Cristian Frias (CL)w/ Video and Editing/ Teodor Ioan-Tomescu(RO)/ Music/ Alin Stoianovici (RO)
555.400 Catedrala 2' 24''
555.400 The cathedral
Drone footage/ Marius Vasile (RO)/ Photo - Video/ Bianca Ichim (RO)/ Miki Velciov (RO)/ Gustav Jovanović (SR)/ Video and Editing/ Teodor Ioan-Tomescu(RO)/ Music/ Mișu Indrei (RO)
SHiLomatik 5' 34''
Drone footage/ Marius Vasile (RO)/ Photo - Video/ Teodor Ioan- Tomescu (RO)/ Video and Editing/ Teodor Ioan- Tomescu/ Music/ Alin Stoianovici (RO)/ Ion Dorobanțu (RO)
Filme pe DVD
/ Movies on DVD
