Vulcanii Noroioși: Pâclele Mari și Mici + Fierbătorile de la Beciu și Berca

Rezervația naturală Vulcanii Noroioși se întinde pe o suprafață de aproape 30 ha, vulcanii fiind situați pe locul II ca dimensiuni, după cei din Peninsula Apseron – Baku (Rusia).

Am plecat de acasă cu gândul că nu va dura mai mult de 30 de minute această vizită la vulcani. Spre rușinea mea, știam doar de Pâclele Mari, credeam că sunt singurii și unicii vulcani din tot Ținutul Buzăului. În realitate am petrecut aproape 4 ore și a fost o experiență grozavă.

Vulcanii Noroioși cover landscape
Vulcanii Noroioși

Unde se află și cum ajungi la Vulcanii Noroioși?

În ținutul Buzăului, găsim vulcani noroioși în multe locuri, însă îți recomand să vizitezi doar cele 4 obiective principale: Pâclele Mici, Pâclele Mari, Fierbătorile de la Beciu și Fierbătorile de la Berca.

Aceștia sunt situați pe teritoriul comunelor Berca și Scorțoasa și pot fi accesibili din DN10 (Buzău-Brașov), de la Sătuc (20km), prin schela Berca sau prin Joseni – Policiori – Beciu (DJ102F).

Vulcanii Noroioși Pâclele mari
Vulcanii Noroioși

De ce să vizitezi Vulcanii Noroioși?

Cunoscuți de peste un secol pentru importanța lor științifică și peisagistică, Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și Mici au fost declarați în anul 1924 monument al naturii, iar din acest an a devenit oficial geoparc internațional UNESCO.

Pâclele sunt vulcani noroioși care formează conuri. Fierbătorile formează lacuri de noroi care bolborosesc neîncetat. 

Diferența dintre Pâcle și Fierbători este dată de noroi. Dacă noroiul este sărac în apă, el este mai vâscos, adică mai cleios. În acest caz, curge mai greu, este mai lipicios și poate forma conuri înalte. 

Dacă noroiul are mai multă apă în compoziție , devine mai lichid. Nu poate construi conuri, însă ii este ușor să formeze lacuri.

O dată la câțiva ani, apare din senin câte un vulcan noroios acolo unde nu te aștepți! Au fost cazuri în care oamenii s-au trezit cu câte un vulcan în curte.

Pentru aspectul lor halucinant, selenar, vulcanii noroioși au atras de-a lungul timpului, numeroși regizori, operatori, fotografi, care au realizat filme artistice, documentare, clipuri publicitare și videoclipuri.

Vulcanii Noroioși
Vulcanii Noroioși - Pâclele Mari © instatravel.ro

1. Vulcanii Noroioși – Pâclele Mari

Cei mai vizitați vulcani, Pâclele Mari, se află la doar 5-10 min de mers cu mașina de la parcarea din Pâclele Mici. Drumul este asfaltat, dar cu denivelări, se și lucrează la drum pe anumite porțiuni.

Există două parcări, una cu plată situată chiar la intrarea obiectivului și una gratuită puțin mai în față. Te sfătuiesc să pui pe Google maps denumirea destinațiilor în ordinea în care dorești să le vizitezi, deoarece indicatoarele cam lipsesc.

Vulcanii Noroioși Pâclele Mari
Vulcanii Noroioși - Pâclele Mari © instatravel.ro

Pâclele mari impresionează prin relief, te simți de parcă ai ajuns pe lună de la primul pas. Conurile sunt foarte mari și multe, vizual parcă ar fi mini munții din Egipt fără pic de vegetație. 

Aici poți urca pe cel mai mare vulcan din Europa, un vulcan „scut”, întins pe o suprafață mare, având un con principal în centru și multe conuri secundare. Bolborosește mai tot timpul, generând mici explozii (bule de gaz care se sparg și aruncă cu mâl), dar și curgeri de noroi.

Deși fenomenul este foarte diferit de vulcanismul magmatic, erupțiile seamănă foarte mult cu cele din Hawaii sau Stromboli, dar la scară mai mică.

Vulcanii Noroioși Pâclele Mari
Vulcanii Noroioși - Pâclele Mari © instatravel.ro

2. Vulcanii Noroioși – Pâclele Mici

Drumul este asfaltat, nu este grozav, dar este asfaltat până în parcare, în plus au început să lucreze și să-l renoveze. De acolo trebuie să o iei la pas circa 15-20 de min, va trebui să urci dealul din dreapta (în sensul în care te-ai dus cu mașina) și  imediat vei ajunge la destinație.

Vulcanii Noroioși Pâclele Mici
Vulcanii Noroioși - Pâclele Mici © instatravel.ro

Aici vei merge printre conuri și printre fierbători de noroi, mulți dintre vulcani fiind activi. Mie mi-au placut mai mult aceștia comparativ cu cei de la Pâclele mari. 

Gazul care stă la baza fenomenului vine de la o rezervă de petrol. Se amestecă cu apa subterană, spală sare și noroi, și formează astfel amestecul „vulcanic”. Gazele sunt cele care împing amestecul către suprafață și cele care sunt responsabile pentru erupții.

Vulcanii Noroioși Pâclele Mici
Vulcanii Noroioși - Pâclele Mici © instatravel.ro

3. Fierbătorile de la Beciu

Vulcanii Noroioși Fierbătorile de la Beciu
Fierbătorile de la Beciu © instatravel.ro
Vulcanii Noroioși Fierbătorile de la Beciu
Fierbătorile de la Beciu © instatravel.ro

4. Fierbătorile de la Berca

Fierbatorile de la Berca Vulcanii Noroiosi
Fierbătorile de la Berca © instatravel.ro

Tarif de vizitare Vulcanii Noroioși

Taxă de intrare Vulcanii NoroioșiPâclele Mari:

-elevi: 1 leu
-studenți: 2 lei
-adulți: 4 lei

Taxă de intrare Vulcanii NoroioșiPâclele Mici:

-elevi: 1 leu
-studenți: 2 lei
-adulți: 4 lei

Taxă de intrare Vulcanii Noroioși – Fierbătorile de la Beciu și Fierbătorile de la Berca:

Fierbătorile se vizitează GRATUIT, nu există nicio taxă de vizitare.

Vulcanii Noroioși
Vulcanii Noroioși © instatravel.ro

* Informațiile privind tariful sau programul de vizitare sunt oferite orientativ, încercăm să le actualizăm periodic, însă ele pot suferi modificări.

Video dronă 4k de la Vulcanii Noroioși

Te invit să vizionezi clipul postat pe canalul nostru de YouTube filmat cu drona la vulcanii noroioși. Dacă ți-a plăcut dă-ne un Like, Share & Subscribe.

Unde te cazezi?

Satul cu flori

8 căsuțe rotunde, desprinse parcă din povești, s-au aliniat în satul Ojasca din Ținutul Buzăului și sunt gata să te uimească prin simplitatea și frumusețea lor.

Fiecare casuță este decorată diferit având ca inspirație diverse flori. Noi am stat în casuța cu lavandă. Pereții erau pictați manual și totul era asortat în jurul acestei flori. Camera a fost foarte spațioasă, curată și miroasea ca și cum eram într-un câmp cu lavandă.

Acest complex este foarte inedit, cu totul diferit față de spațiile de cazare de pe Valea Prahovei. Satul cu flori se află la o distanță de doar 19 km de Vulcanii Noroioși și 135 km distanță de București. 

Mai multe detalii despre această locație poți citi aici: https://instatravel.ro/satul-cu-flori-cazare-judetul-buzau-22/

Satul cu flori cazare Buzău
Satul cu flori - cazare județul Buzău © instatravel.ro

Căsuța cu Mesteceni

Dacă vrei să te cazezi într-o locație și mai wow îți recomand Căsuța cu mesteceni, care se află tot în Ojasca, chiar lângă Satul cu flori.

Aceasta este concepută în stilul danez hygge. Nimic nu este ales întâmplător, totul se potrivește perfect pentru a crea un spațiu de cazare foarte cozy și intim. 

Apusurile de pe terasa sunt superbe, mai ales dacă le privești din jacuzzi.

Mai multe detalii despre această locație poți citi aici: https://instatravel.ro/ casuta-cu-mesteceni-buzau/

căsuța cu mesteceni lanscape
Căsuța cu Mesteceni - cazare județul Buzău

NorAtlas Heritage - Adults Only

NorAtlas este situat în mijlocul naturii, fără vecini și cu o priveliște de poveste. O “căsuță” în care te poți deconecta sau relaxa și te poți răsfăța cu puțin „timp pentru tine”, în timp ce te bucuri de beneficiile celei mai bune experiențe de cazare.

Rezervă o cameră pe Booking aici.

Cazare județul Buzău Satul cu flori
NorAtlas Heritage - cazare județul Buzău

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii. 

Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.

Descoperă Vulcanii Noroioși și împărtășește experiența cu noi pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu

7 thoughts on “Vulcanii Noroioși: Pâclele Mari și Mici + Fierbătorile de la Beciu și Berca”

  1. Ce preturi au cazarile in zona? Nu dispunem de multi bani, dar as vrea sa vizitam Vulcanii Noroiosi! Multumesc

    1. Buna ziua, in zona gasiti campinguri, pensiuni sau hoteluri de toate categoriile. Preturile sunt pentru toate buzunarele, puteti verifica aici preturile: https://www.booking.com/searchresults.ro.html?aid=2025283&lang=ro&sid=3254e405772a51a4785038fc06f9efb6&sb=1&sb_lp=1&src=index&src_elem=sb&error_url=https%3A%2F%2Fwww.booking.com%2Findex.ro.html%3Faid%3D2025283%26sid%3D3254e405772a51a4785038fc06f9efb6%26sb_price_type%3Dtotal%26%26&ss=Vulcanii+noroio%C5%9Fi+de+la+Berca%2C+Berca%2C+Buz%C4%83u%2C+Rom%C3%A2nia&is_ski_area=&ssne=Sovata&ssne_untouched=Sovata&checkin_year=&checkin_month=&checkout_year=&checkout_month=&group_adults=2&group_children=0&no_rooms=1&map=1&b_h4u_keep_filters=&from_sf=1&search_pageview_id=6b0a4522247a043b&ac_suggestion_list_length=2&ac_suggestion_theme_list_length=0&ac_position=0&ac_langcode=ro&ac_click_type=b&ac_meta=GhA2YjBhNDUyMjI0N2EwNDNiIAAoATICcm86EXZ1bGNhbmlpIG5vcm9pb3NpQABKAFAA&dest_id=900074464&dest_type=landmark&place_id_lat=45.35943&place_id_lon=26.713518&search_pageview_id=6b0a4522247a043b&search_selected=true&ss_raw=vulcanii+noroiosi#map_closed

  2. Buna! Noi dorim sa vizitam vulcanii noroiosi dar fara masina. Venim de la Constanta cu trenul. Exista pisibilitatea de transport in comun, sau cu trenul intre localitati? Avem vreo sansa? Multumesc frumos!

  3. Vulcanii sunt mereu spectaculoși, iar voi ați făcut poze splendide. Îmi place mult ca se găsesc locuri de cazare asa de frumoase și interesante în zona.

    1. Multumim pentru aprecieri Ramona! Da, si noi am fost surprinsi sa descoperim locatii de cazare asa dragute in zona, recunosc ca nu ne asteptam! Tinutul Buzaului noua ne place foarte mult, deja am programat inca o vizita in tinut pentru luna iunie. Vom descoperi o alta locatie superba de cazare si activitati reprezentative pentru zona cum ar fi: rafting, via ferrata si inca cateva surprize 😀

    2. Seremet Vasile

      E bine de retinut ca exista la Beciu si cea mai mare fierbatoare din tara intitulata chiar asa dar pe teren privat si care nu e deschisa publicului ! dar pentru tine la cerere pot face derogare si pot inlesni o vizionare pe VIU .

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top