George Bacovia Plumb Comentariu

fuzioneaza cu tema lirica; astfel incat actul liric devine un act esential. Dintr-o altfel de perspectiva, volumul PLUMB (1916) este pe deplin semnificativ, in ciuda faptului ca el este cea dintai mare realizare a poetului. In cuprinsul sau este clara adeziunea la simbolism prin limbaj, motive, prin intregul univers imaginat, atingandu-se totodata si expresionismul prin constiinta eului. Atmosfera generata a intregului volum este una de nevroza,, de plumb, in ea plutind obsesia mortii si a neantului. Poezia,, Plumb - creatia lirica pusa in fruntea volumului cu acelasi titlu- impune trairea teribila a poetului si se expune drept principalul sau manifest literar. Inceputul se afla sub semnul imperfectului, dormeau, combinat cu epitetul adanc si viziunea macabra a sicrielor de plumb. Starea de somnolenta din cadrul mortuar trimite catre marea cadere intru neant; Acestui cadru, i se incorporeaza in versul al doilea intregul tot, cat timp florile, simbol al frumusetii universale, devin de plumb, iar de jur imprejur nu mai este decat funerar vestmant. Mai departe, poetul singur se introduce, drept singur in cavou, adica izolat intr-o lume adversa si predispusa la nimicnicie. Suspensia si motivul simbolist al vantului, adauga groaza omului implicat in acest cadru macabru, pentru ca ultimul vers sa aduca totul la culminatii, prezentand scartaitul coroane- In strofa a doua este declansata emotia poeziei: Dormea intors amorul meu de plumb. Cuvantul intors realizeaza misterul poeziei, caci este vorba despre intoarcerea spre apus, spre moarte. Si aripile sunt de plumb, reprezentand caderea nesfarsita, perpetua si zborul in jos, catre nimic. Astfel poezia creste intr-o devenire sumbra, intr-o gravitate colosala care trage totul in jos. In mod simbolic este din nou introdus omul, care singur si inspaimantat, isi striga durerea si spaima langa mort, adica in van, caci nimeni nu-l aude. O noua suspensie, combinata cu grava senzatie de frig, completeaza definitiva culminatie aflata sub semnul atarnarii aripilor de plumb. Se subintelege faptul ca, intr-un univers de plumb orice tendinta catre ideal este anulata. Constructia strofelor si a versurilor - cu dispunere simetrica a epitetului de plumb - sustine aceiasi cumplita damnare la inchistare si cadere in nefiinta. Tonul elegiac, dat de iambul combinat cu peonul si amfibrahul, include tonalitatea minora a imperfectelor: dormeam, stam, precum si sensul constructiilor lingvistice dure sau onomatopeic stridente: frig, scartaiau.

Cele doua strofe corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara (cavoul, cimitirul) si realitatea interioara (sentimentul iubirii a carui invocare se face cu disperare) . Mesajul poeziei Plumb nu poate fi altul decat un autentic strigat in pustie, care se cere inteles, retinut si prelungit la nesfarsit, pentru ca lumea de plumb sa stralumineze.

...