Gradinile Suspendate ale Semiramidei sunt considerate minuni ale lumii antice. Istoria nu ne ajuta prea mult in privinta localizarii grădinilor, motiv pentru care dezbaterile si sapaturile arheologice continua.

Povestea ajunsa pana la noi spune ca regele Ninus, din dragoste pentru sotia sa Semiramida, a construit gradinile sub formă de amfiteatru de 15.000 mp, pe patru etaje de vegetatie, care dau senzatia ca urci un munte. Alimentarea cu apa pare sa se fi facut cu ajutorul unui sistem de pompe, necunoscut pana in prezent. Pentru ca regina Semiramida sa aiba inima alinata de dor pentru tara sa, i s-a adus la picioare o intreaga lume vegetala.

Construirea grădinilor pe verticala este mai mult decat un mit antic. El este mai actual decat putem crede. Astazi cand clima devine din ce in ce mai nestatornica, cand ploile sunt prea abudente si vin cu scaderi bruste de temperatura, apoi urmeaza luni intregi de seceta, ai nevoie de solutii. Serele sau gradinile verticale par sa reprezinte viitorul gradinaritului in general, nu doar al celui decorativ.

Gradinarii amatori fac primii pasi in cultivarea pe verticala: mai intai flori suspendate, apoi capsuni, gradini de 1 mp cultivate cu cartofi, piramide de rosii sau castraveți… Pana la urma tot ceea ce facem este o mostra de creativitate cu care toti suntem inzestrati. Numai sa vrem cu adevarat sa facem ceva bun si vom reusi.

Se spune ca: cine ingrijeste o gradina este fericit toata viata. Si voi vreti sa fiti fericiti, nu-i asa?

Foto: grepolis.com