Salutare, oameni minunați,
Știm cu toții că relațiile sunt unul dintre subiectele care ne interesează, ne provoacă, ne determină să ne punem întrebări, să căutăm soluții, să înțelegem anumite etape și întâmplări.
De aceea, prin articolul pe care mi-am propus să-l scriu, voi răspunde la niște întrebări sensibile, pe care le tot primesc de la voi și care, din punctul meu de vedere, sunt cele mai dese întrebări pe care ni le adresăm într-o relație.
1.De ce se deteriorează relațiile până se ajunge la ruptură?
Din punctul meu de vedere, e una dintre cele mai importante întrebări pe care ni le adresăm/pe care ni le putem adresa și atunci când suntem într-o relație, dar și în momentele în care suntem singuri și am trecut printr-o relație/prin mai multe relații care s-au destrămat.
Iar întrebarea ne determină să ne dorim să fim atenți la relația pe care o avem sau o vom avea, astfel încât să nu-i permitem să alunece la vale.
În cazul relațiilor care ajung la ruptură, la divorț, există mult mai multe motive și acestea țin de felul în care noi reacționăm.
Mai întâi de toate, noi suntem ființe emoționale, iar noi nu exprimăm emoțiile – nici atunci când suntem în pragul de a ne despărți, de a ieși fiecare din viața celuilalt, nici când suntem încă împreună. Spunem doar ceea ce ego-ul ne îndeamnă să spunem, doar ceea ce raționalul ne încurajează să verbalizăm și vorbim foarte mult din orgoliu, din ceea ce înseamnă rănile noastre emoționale.
Și pentru că nu vorbim despre emoțiile noastre, nu facem altceva decât să ne întreținem propriile răni emoționale din copilărie, care își preiau energia din faptul că noi le lăsăm să existe și să ne controleze, dar evităm să le numim, să le descriem, să le conștientizăm.
Așadar, noi așa funcționăm. Ar fi normal să ne expunem emoțiilor, să vorbim despre ceea ce simțim, fiindcă în felul acesta nu am ajunge la ruptură. Practic, faptul că nu ne exprimăm emoțiile, nu le conștientizăm e o primă cauză a destrămării relației – cauză care, la rândul ei, ne conduce și înspre alte motive.
În ceea ce privește primul motiv, trebuie să precizez mai întâi că, în fiecare clipă de viață, de răsuflu ceresc și pământesc, noi evoluăm. Doar că nu evoluăm în același fel, ci diferit, în sensuri opuse.
De exemplu, dacă eu îmi doream de la viață ceva, într-o direcție anume, iar pentru mine împlinirea presupunea să ofer valoare vieților altora, mama fiului meu avea alte valori. Fiecare dintre noi a înțeles în felul lui cum să-și construiască viața, niciunul dintre noi nu făcea ceva greșit, ci pur și simplu evoluam în alte feluri.
Așadar, cu valori diferite cultivate în copilărie, fiecare dintre noi a luat-o pe alte căi. Era absolut normal să nu ne mai înțelegem, să realizăm că suntem diferiți și că fiecare are propria sa lume. Însă, adevărul e că nu eram nicidecum diferiți, ci doar evoluam altfel.
Apoi, un alt motiv e faptul că avem nevoi umane. Conform lui Tony Robbins, sunt 6 nevoi umane, dar eu vă voi aminti doar de două, pe care le regăsim și pe piramida lui Maslow.
Toate cele 6 nevoi le-am descris în Magia despărțirii, pe care ți-o recomand să o citești ca să înțelegi sensul acestor nevoi și cum pot fi acestea percepute și satisfăcute. Acum, însă, îți voi scrie doar despre doua.
Nevoia de siguranță e una dintre ele, o avem cu toții și ne dorim să simțim siguranță, protecție, fie că e vorba de o relație de cuplu, fie că ne-o dorim în cadrul familiei, fie că statul ne protejează și așa mai departe. Însă, în aceeași măsură avem și o altă nevoie care ne sabotează viața – nevoia de diversitate.
Astfel, nevoia de diversitate presupune că, la un moment dat, ne plictisim și ne dorim să schimbăm ceva în viețile noastre. În cazul unei relații, acest lucru se întâmplă deseori, fie că vorbim de partea sexuală, fie de partea socială, de nevoia de socializare atât în cuplu, cât și individual.
Primul și cel mai important aspect e, din punctul meu de vedere, cel legat de partea sexuală, care, dacă la început a echilibrat relația, cu trecerea timpului nu se mai întâmplă asta, fiindcă apare nevoia de a schimba ceva – practic, de diversitate.
Așadar, nevoia de diversitate poate fi satisfăcută în mai multe feluri. Însă nu mulți înțeleg această nevoie și nu fac ceva în sensul satisfacerii ei, ci o percep adesea într-un mod eronat. De exemplu, nevoia de diversitate poate fi să-ți creezi un nou hobby – de exemplu, să colecționezi cărți vechi, iar diversitatea să fie creată din găsirea câtor mai multe cărți vechi.
Cert e că nevoia de diversitate poate fi satisfăcută în zeci de feluri posibile.
În ceea ce privește înșelatul, și aici mă refer atât la femei, cât și la bărbați, cu toate că în societate există un mit cum că bărbații înșală mai mult, s-a constatat că ambele tabere înșală în aceeași măsură. Astfel, înșelatul apare și din cauză că oamenii nu înțeleg nevoia asta foarte clară de diversitate.
De asemenea, în momentul în care în familie apare un copil, atât bărbatul – soțul, tatăl, cât și femeia – mamă, se poziționează diferit. Poziționarea diferită generează o ruptură destul de amplă. De exemplu, femeia, când trece prin perioada de după nașterea copilului, se pierde într-o oarecare măsură pe ea, e absolut natural asta, fiindcă șocul emoțional e puternic, iar energia se schimbă, direcționarea energiei spre copil e aproape totală.
Bărbatul nu înțelege ce se petrece, nu realizează de ce este dintr-odată neglijat. Astfel, din acest punct de vedere se pierd pe ei înșiși și, ca să nu ajungă față în față cu trăirile lor, cu criza de viață, ei se transformă devenind părinți. De exemplu, sunt cazuri în care cuplurile se alintă cu „mami” sau cu „tati”, creându-se astfel situații nepotrivite, uitând să fie un cuplu.
Iar când uiți să fii cuplu, uiți, de fapt, în ce fel să te comporți cu partenerul de viață, uiți ce anume a creat relația.
Apoi, mai există în relații un război rece pe care l-am preluat de la celelalte generații, considerând că bărbații și femeile sunt diferiți. Ceea ce, din punctul meu de vedere, este un mit. Noi de fapt am fost educați diferit, dar la bază suntem la fel. Emoțiile noastre se exprimă la fel.
Suntem diferiți din multe puncte de vedere, dar, din punct de vedere emoțional, din ceea ce creează comuniunea într-o relație, noi suntem la fel. Suferim la fel, simțim durerea la fel, iubim exact la fel.
Și atunci, războiul acesta rece, în care numim femeile într-un fel și bărbații în alt fel, nu face decât să ne îndepărteze unii de ceilalți. De aceea, ar fi bine să trecem peste acesta și să înțelegem că atât feminismul dus la extreme, cât și misoginismul exagerat, nu sunt deloc bune și ne conduc înspre despărțire.
2. Există un punct la care relația nu mai poate face cale întoarsă și dacă da, care e acela?
O a doua întrebare pe care o primesc deseori este aceasta. Ca să răspund, da, există un punct în care orgoliul, rănile emoționale de care am scris mai devreme nu mai țin cont de copilul relației – iar dacă nu există un copil, atunci ele nu mai țin cont de iubire, de tot ceea ce a fost pozitiv înainte, de cuplul în sine.
Există un moment în care orgoliul și rănile sunt atât de puternice, încât acestea pur și simplu explodează, ambii parteneri nu mai fac față și devin agresivi.
Dacă stăm și ne gândim bine, avem instincte animalice la bază, până la urmă astfel se manifestă ego-ul. Însă, în momentul în care începem să ne rănim unii pe ceilalți, în momentul acela e clar că s-a depășit orice barieră.
Mai e o situație în care aș zice că e clar faptul că nu mai ești fericit și nu mai simți absolut deloc că ai putea cumva, în postura în care te afli, să te mai bucuri. Dar și aici trebuie să precizez că multe persoane fac o confuzie între ceea ce presupune a fi fericit și între ceea ce înseamnă a-ți oferi plăceri dese, de aceea trebuie să fim atenți la acest aspect.
Mulți dintre noi nu am învățat ce înseamnă a fi fericit, iar asta e absolut normal, fiindcă felul în care funcționăm se reduce la plăceri imediate, oferite de o societate consumeristă. Ne oferim zi de zi plăceri de tot felul, începând de la felul în care trăim, de la modul în care mâncăm, ne îmbrăcăm etc – acestea sunt mici plăceri ale ego-ului și nu au nicio legătură cu fericirea.
De aceea, e foarte important să învățăm să fim fericiți, iar abia apoi să vedem dacă putem fi sau nu fericiți într-un cuplu. Pentru că a fi fericit într-un cuplu nu ține de două persoane, ci în mod normal de tine însuți, iar abia apoi de comuniunea dintre parteneri.
3. Dacă nu ai ajuns încă în punctul în care ai divorțat/te-ai despărțit, ce ai de făcut pentru a-ți reface relația?
Orice relație se poate reconstrui, în orice punct ar fi. Dar e o mare diferență între a o reconstrui atunci când ești prezent și oferi ceea ce ai de oferit, știind și fiind conștient de ceea ce înseamnă fericirea și între a-l lăsa pe celălalt partener să facă totul, fără ca tu să te strădui în vreun fel.
Acum ceva timp, cineva mi-a spus: „Vreau să iubesc și eu un bărbat, dar nu am pe cine, fiindcă el nu e bărbat!”. Și-atunci am întrebat: „Dar tu ce oferi în relația respectivă? Tu știi să iubești?”. Evident, nu a știut să îmi răspundă.
Cu alte cuvinte, noi cerem de la celălalt, dar nu știm ce oferim noi. E ca și cum ai merge la un loc de muncă și ceri un salariu foarte mare, dar nu oferi mare lucru în schimb. În mod normal, trebuie să știm ce oferim noi și să oferim – pentru că, în felul acesta, ne deschidem și să primim. Iar a ne deschide presupune a fi prezenți în relație, cu inima deschisă și să dăm totul.
Iar să dăm totul nu e așa greu pe cât pare, e nevoie, însă, să practicăm ascultarea activă, să trăim în prezent, iar atunci când suntem cu persoana iubită, să facem doar asta, să îi acordăm timp.
4. Ești deja divorțat/despărțit… Cum îți refaci viața astfel încât să evoluezi și trăiești mai frumos decât ai făcut-o vreodată?
În mod normal, viața se reface de la sine dacă ai răbdare. Foarte multe persoane nu au răbdare după ce trec printr-o astfel de experiență, nici nu au habar ce înseamnă răbdarea. A avea răbdare presupune să faci un lucru care nu îți place și, totuși, să accepți să-l faci. Cu alte cuvinte, îți dezvolți reziliența.
Dar foarte multe persoane nu au învățat ce înseamnă reziliența, răbdarea. Cum ni le putem dezvolta? Ei bine, reziliența poate fi dezvoltată și prin sport – să faci ceva ce nu îți place, în prima fază, să ai răbdare și să-ți amâni recompensa.
Viața se reface de la sine dacă înveți ce presupune reziliența, chiar dacă pare greu la început. În scurtă vreme, totul se va materializa în lucruri frumoase.
5. Care sunt implicațiile despărțirii atunci când ai copii și cum gestionezi o astfel de situație astfel încât să fii sigur că e cât se poate de bine pentru toată lumea?
Am scris și în Magia despărțirii despre asta, scriu și acum: cele mai multe victime colaterale în această lume sunt copiii care trec prin divorțurile părinților. E nevoie să fim inteligenți emoțional ca să reușim să ieșim din poveștile relațiilor noastre nereușite și să nu ne rănim propriii copii, inclusiv să nu ne rănim pe noi înșine sau pe foștii parteneri. Și, evident, dezvoltarea inteligenței emoționale e un parcurs destul de lung și de greu, dar e pe termen lung și merită din absolut toate punctele de vedere.
Consider că e necesar să ne prioritizăm lucrurile în viață, să ne dezvoltăm reziliența, să acceptăm situațiile în care ne aflăm și, astfel, reușim să nu oferim răni emoționale copiilor.
În cartea mea, Magia despărțirii, am scris mai pe îndelete răspunsul acestor întrebări și, în plus, am abordat și alte aspecte care apar într-o relație sau la finalul ei, dincolo de aceasta.
Voi care considerați că sunt cele mai dese întrebări pe care ni le punem atunci când suntem/urmează să fim într-o relație?
