Povestea bărbatului care s-a aflat într-o vacanță interminabilă. A trăit pe vase de croazieră timp de 23 de ani

Povestea bărbatului care s-a aflat într-o vacanță interminabilă. A trăit pe vase de croazieră timp de 23 de ani sursa: arhivă EVZ

Există oameni care încearcă să scape de rutina pe care ți-o oferă viața de zi cu zi, Mario Salcedo fiind unul dintre aceștia. Americanul și-a petrecut ultimii 23 de ani trăind pe vase de croazieră.

„Adoptarea unei vieți pe vasul de croazieră înseamnă evadarea din realitate”, a spus Mario Salcedo. Acesta este cunoscut la bord sub porecla „Super Mario”, după ce a petrecut mai mult de nouă mii de nopți la bordul navelor Royal Caribbean.

Salcedo a lăsat în urmă o carieră profitabilă în 1997, la vârsta de 47 de ani, iar în 2000 a început o nouă viață pe mare, în care nu trebuie să desfășoare „activități fără valoare”, cum ar fi aruncarea gunoiului sau spălatul rufelor. În schimb, își petrece timpul înotând, uitându-se la baseball la televizor și bând coniac. De asemenea, îi place să danseze salsa și, uneori, să petreacă timp cu personalul și cu pasagerii.

O viață pe mare

Salcedo, care nu are copii, a făcut obiectul unui scurt documentar din 2018, intitulat Meet The Happiest Guy In The World, - un titlu pe care l-a dat el însuși - care îl arată cum se bucură de stilul său de viață. Călătoriile sale l-au dus până în China, Japonia și Noua Zeelandă, precum și prin Canalul Suez.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oricine a fost pe un vas de croazieră știe că nu este cel mai ieftin „mijloc de transport”, motiv pentru care s-a pus întrebarea cum Salcedo își poate permite o astfel de viață. Pe lângă banii pe care i-a câștigat în calitate de finanțator, Salcedo gestionează portofolii de investiții pentru clienți privați. De asemenea, stă în cabine mai ieftine și are propriul agent de rezervări de călătorii, care îl ajută să-și asigure cele mai ieftine oferte de croazieră, pe care le rezervă cu doi ani înainte.

Iadul pentru Salcedo

Salcedo cheltuiește între 60.000 și 70.000 de dolari în fiecare an, relatează Conde Nast Traveler. Până acum, stilul său de viață l-a costat peste 1,4 milioane de dolari. Fiind o celebritate pe vasele de croazieră, i se oferă un tratament special, cum ar fi să ia masa cu căpitanul și să se alăture echipajului pentru a-și lua rămas bun de la pasageri la sfârșitul fiecărei croaziere.

De asemenea, este invitat în croaziera pre-inaugurală pentru fiecare navă nouă Royal Caribbean lansată - o experiență rezervată, de obicei, doar pentru presă și agenții de turism. Salcedo petrece doar două săptămâni pe uscat în fiecare an, unde mai deține un apartament în Miami.

Cu toate acestea, pandemia l-a forțat să părăsească marea timp de 15 luni, petrecând tot acest timp pe insula Aruba din Caraibe, mergând la scufundări (una dintre pasiunile sale) și la pescuit. Salcedo a reflectat asupra ideii de a se îmbolnăvi la bătrânețe și de a trebui să-și trăiască ultimii ani într-un „spital” - un scenariu pe care l-a numit un „iad pur”, potrivit Mirror.co.uk.