Consiliere în nutriție pentru mamele de la țară

Consiliere în nutriție pentru mamele de la țară

„Mame bune, copii sănătoși” este programul de care pot „profita” gravidele şi proaspetele mămici din mediul rural pentru a îmbunătăți starea de sănătate și de nutriție a lor și a copiilor lor.

Consilierea gravidelor și mamelor din mediul rural este obiectivul acestei campanii, în contextul în care nivelul sănătății și nutriției în mediul rural înregistrează cote foarte scăzute.

Ținta proiectului este de a educa proaspetele mămici, dar și cele care au copii mai mici de doi ani în vederea unei alimentații sănătoase pentru micuții lor.

„Chiar și mamele din mediul rural renunță la alăptarea la sân și dau copilului mâncare gătită deși nu a ajuns poate nici la vârsta de șase luni. Lipsa de informații a mămicilor le face să gândească că laptele praf înlocuiește cu succes laptele matern, motiv pentru care avem o explozie de alergii, anemii, copii obezi sau mereu bolnavi. Alimentația în primii ani de viață își face simțite efectele pe parcursul întregii vieți”, explică Ana Culcer, şef de secţie neonatologie la Spitalul Universitar din Bucureşti, situația în care sunt multe mămici din România și mai ales în mediul rural. Donaţii pentru extinderea proiectului

Ne puteți urmări și pe Google News

Acest program s-a derulat până acum în două județe din țară (Vâlcea și Dolj), însă pentru a continua și în restul țării are nevoie de fonduri.

Puteți susține această campanie prin donații pe site-ul www.mamebunecopiisanatosi.ro sau pe pagina de Facebook www.facebook.com/WorldVisionRomania, dar și prin transfer bancar în următoarele conturi: Pentru donații în lei: RO52 CITI 0000 0008 2502 4026 deschis la CITIBANK SA sau RO80 RZBR 0000 0600 0607 2026 deschis la RAIFFEISEN BANK – AGENȚIA PIPERA Pentru donații în euro: RO74 CITI 0000 0008 2502 4018 deschis la CITIBANK SA, cod Swift CITIROBU Pentru donații în dolari: RO30 CITI 0000 0008 2502 4034 deschis la CITIBANK SA, cod Swift CITIROBU