Cel mai mare secret al rețetei de ciorbă de varză a fost dezvăluit. Țineți cont de acest detaliu

Cel mai mare secret al rețetei de ciorbă de varză a fost dezvăluit. Țineți cont de acest detaliu Sursă: Arhivă EVZ

Dacă vreți să vă bucurați de un stil de viață sănătos, atunci ar fi bine să aruncați un ochi peste această rețetă de ciorbă de varză. Originea sa este necunoscută, însă datează încă din anii 1980-1990. Deși există multe speculații despre pierderea în greutate cu ajutorul ciorbei de varză, rețeta nu este destinată unei diete pe termen lung. Puteți apela la ea dacă doriți să luați în calcul o cură de detoxifiere.

Dacă nu sunteți un fan înrăit al verzei, nu vă faceți griji. S-ar putea ca această rețetă de ciorbă de varză să vă determine să vă schimbați părerea. Pentru prepararea sa, însă, se recomandă utilizarea ingredientelor pe cât posibil naturale, fără aditivi. Renunțați la sare, fiindcă varza murată conține deja un aport ridicat de astfel de substanță.

Nu adăugați sare atunci când gătiți ciorbă de varză

Excesul de sare vă poate afecta starea de sănătate. În acest sens, amintim că nutriționiștii recomandă adulților să nu depășească, atunci când mănâncă, o cantitate de 6 grame de sare, zilnic, care se referă inclusiv la produsul din alimentele deja preparate, precum pâinea.

În cazul copiilor, specialiștii din sănătate spun că aceștia nu ar trebui să depășească 2 grame de sare pe zi, până la vârsta de 11 ani, când pot consuma aceeași cantitate precum adulții.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lista ingredientelor pentru rețeta de ciorbă de varză

Revenind însă, iată, în primul rând, lista ingredientelor prezentate de iheartrecipes.com pentru rețeta de ciorbă de varză care vă poate ajuta în ceea ce privește detoxifierea organismului:

  • o varză murată;
  • doi morcovi;
  • două rădăcini de pătrunjel;
  • o ţelină mică;
  • o ceapă;
  • un ardei iute;
  • patru linguri de ulei;
  • piper, după gust;
  • boia de ardei dulce.

Rețetă ciorbă de varză pentru detoxifiere

  1. Puneți varza murată la scurs, după care desfaceți-o în foi și lăsați-o în apă rece peste noapte pentru a îndepărta excesul de sare;
  2. A doua zi, tăiați fâșiile de varză sub formă de fideluță;
  3. Curățați morcovul, țelina și pătrunjelul și dați-le prin răzătoare;
  4. Tocați mărunt ceapa, iar roșiile tăiați-le cubulețe;
  5. Într-o oală, adăugați uleiul în care veți căli ulterior ceapa, morcovul și păstârnacul;
  6. Lăsați conținutul să se înmoaie ușor, după care adăugați varza și cartofii tăiați cubulețe;
  7. Puneți apă după preferință, în funcție de cât de groasă doriți să iasă varza, și lăsați conținutul să fiarbă;
  8. Adăugați roșiile, zeama de varză și lăsați conținutul să fiarbă până dă în clocot.

După ce ciorba de varză este pregătită, adăugați deasupra cimbru uscat. Lăsați mâncarea la răcit și... Poftă bună!