Câte kilograme a slăbit Gigi Becali în timpul Postului Paștelui. Latifundiarul a ținut un regim sever

Câte kilograme a slăbit Gigi Becali în timpul Postului Paștelui. Latifundiarul a ținut un regim sever sursă: EvZ

Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, a respectat Postul Paștelui, a avut parte de un regim alimentar sever, iar asta s-a văzut pe cântar. Latifundiarul a povestit că a slăbit 6 kilograme în această perioadă.

Gigi Becali (63 de ani), finanțatorul celor de la FCSB, a ținut Postul Paștelui, în întregime, adică 40 de zile. În această perioadă, latifundiarul din Pipera a mâncat doar pâine cu gem și compot, după cum a dezvăluit. Regimul alimentar sever s-a văzut și atunci când Becali s-a suit pe cântar. Pentru că în această perioadă a dat jos nu mai puțin de 6 kilograme.

Gigi Becali a dat joc multe kilograme în timpul Postului Paștelui

„Aveam 82 de kilograme și acum am 76. Mănânc pâine cu gem și pâine cu compot. Altceva nu mănânc! Nu pot nici vinete, nici ardei. E foarte bine așa! Postul este sănătatea trupului. Grăsimea, mâncarea îngreunează trupul, nu e bine”, a afirmat Gigi Becali la România TV. Gigi Becali a fost și la Muntele Athos, însoțit Meme Stoica, de Alexandru Tudor, dar și de ginerele său, Mihai Mincu, soțul Teodorei Becali, și de Florin Vulturar.

Părintele Pimen Vlad, stareț al Chiliei ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacu de la Muntele Athos, a vorbit despre prima sa experiență cu patronul formației FCSB. Clericul a povestit cum și-a construit chilia din nimic, având doar iubirea și încrederea în Dumnezeu. Iar dragostea i-a fost recompensată cu vârf și îndesat.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Cum am început, în 2005. Se adunau datorii, eu nu aveam un leu. Am un prieten Sava, cu care mai țin și acum legătura și mă întreba despre datorii, mereu erau mai mari. Unul îmi curăța cu buldozerul, altul îmi aducea piatră. Am început primul zid.

S-au adunat 30.000 de euro. M-a sunat grecul: „părinte, oprește-te. O să îți dea în cap muncitorii”. Eu i-am zis: „Eu nu fac aici casa mea, ci Casa Domnului”, le ziceam”, a povestit părintele Pimen, în cadrul podcast-ului realizat de Mihai Morar.

Prima experiență pe care a avut-o Părintele Pimen Vlad cu finanțatorul de la FCSB

„Într-o zi oprește un Land Rover aici, ce mai făcea taximetrie, și coboară din el șase inși. Unul cu o pălărie de paie. „Doamne ajută, ce faceți aici?”. „Muncim!”. „Merge?”. „Merge!”. „Datorii aveți?”. „Avem”. „Cât?”. „30.000”.

„Dă, bă, sacoșa încoace!'. Și-i dă unul o sacoșă, scoate și numără 30.000 de euro! 'Hai, ia de aici, Doamne ajută și ne auzim!”.

Îl trag pe unul de mânecă și-l întreb: „Dar cine e?”. „Cum, nu-l știi?! E Gigi Becali!”. Nu auzisem în viața mea de el. Nu am încercat să-l caut vreodată, nici de numele lui nu știam. S-a dus la toate locașurile românești din Athos care aveau datorii, a plătit până s-a terminat sacoșa și a plecat acasă. El a ajutat cel mai mult”, a mai spus Pimen Vlad.