Proprietatile fagurelui de miere

 

Apicultura a fost practicata inca din secolul al VII-lea, i. Hr. La origine, mierea era un produs foarte rar intalnit, motiv pentru care numai zeii si animalele sacre se puteau infrupta din dulceata mierii de albine.

Despre proprietatile sale medicinale au scris inca din Antichitate autori precum: Aristotel, Hipocrate, Dioscoride, care au acordat o deosebita atentie studiului efectelor tamaduitoare ale mierii de albine.

Din cele mai vechi tipuri, oamenii au folosit fagurii de miere pentru a se trata pe cale naturala de o gama larga de afectiuni. Astfel, acest produs minune al stupului a fost folosit dintotdeauna cu succes in:

  • tratarea racelilor;
  • combaterea afectiunilor ficatului, rinichilor, stomacului;
  • ameliorarea starilor de covalescenta;
  • tratarea paradontitei.

Compozitia fagurilor de miere este foarte complexa. Ei contin mai multe produse apicole in forma lor cea mai pura: miere, polen, propolis si ceara, motiv pentru care aduc organismului numeroase beneficii.

Fagurele de ceara in stup este un produs biologic foarte complex, ale carui celule pot sa fie goale sau pline. Daca sunt goale, contin inca urme de miere imatura sau de pastura imatura sau oua in diverse stadii de evolutie larvara. Fagurii inchisi pot contine miere, pastura pe margini si puieti in mijloc. Fagurii inchisi sunt faguri cu celulele capacite. Scos din stup, fagurele de ceara, gol sau plin, se altereaza foarte rapid.

 

Sortimente de faguri:

§  Fagurii plini, pot fi, dupa continutul lor de patru feluri:

  • faguri cu miere
  • faguri cu pastura
  • faguri cu puiet
  • faguri micsti

§  Fagurii goi pot fi si ei de patru calitati:

  • fagurii de calitatea I, care sunt alb-galbui, transparenti, uscati si curati;
  • fagurii de calitatea a II-a, au o culoare brun-inchisa, sunt uscati, dar fundul celulelor il mai au transparent, dar in interiorul celulelor sunt curati;
  • fagurii de calitatea a III-a, au o culoare aproape neagra, sunt uscati, complet netransparenti, continand urme de pastura sau de membrane nimfale, dar fara impuritati externe, molii, mucegaiuri.
  • fagurii de calitatea a IV-a, sunt negri complet, umezi, cu tot felul de resturi, impuritati, mucegaiuri, molii etc.
 

Mierea din fagure contine proprietati superioare, avand un aport mare de vitamine, mai ales vitamina A si retinol, precum si alte substante active care prin masticatie se transfera in organismul nostru.