De mâine începi o dietă nouă? Uite cât o poţi ţine fără riscuri

1 67749 original jpg jpeg

Te-ai hotărât să ţii dieta disociată, de pildă, şi nu ai de gând să o întrerupi până nu ajungi la silueta mult-visată? Să ştii că unele regimuri alimentare sunt gândite astfel încât să le poţi ţine toată viaţa, pentru că reprezintă mai mult un stil alimentar sănătos.

Altele,în schimb,sunt chiar periculoase pe termen lung.Nu puţine sunt persoanele care trec de la un regim la altul. Nutriţioniştii,însă,avertizează că un astfel de comportament,adică cel care te ţine tot timpul la dietă te poate îmbolnăvi. Unele cure de slăbire,urmate pe termen lung,pot produce carenţe serioase de vitamine şi de minerale.

Mai precis,slăbeşti şi ai scăpat de kilogramele pierdute,dar te alegi cu probleme digestive,îţi cade părul,suferi de tulburări de comportament şi de somn. Specialistul în alimentaţie sănătoasă Corina Zugravu ne-a spus părerea sa despre cele mai apreciate diete în ţară,dar mai ales în afară,în rândul vedetelor hollywoodiene.

Dieta Montignac – regim pe viaţă

Binecunoscuta dietă Montignac,pe lângă faptul că te ajută să slăbeşti,îţi asigură şi echilibru alimentar. Principiul de bază al dietei este că poţi mânca aproape orice. Condiţia funcţionării acestui program de slăbit este că nu poţi combina  proteinele cu carbohidraţii ori lipidele cu zaharurile. De exemplu,este interzis să consumi friptură cu cartofi prăjiţi.

Meniul poate fi alcătuit din mese proteino-lipidice sau din alimente glucidice. De exemplu,mănânci două felii de pâine integrală cu brânză 0 grăsimi şi cu un fruct. Nutriţionistul spune că această dietă este bazată pe noţiunea de indice glicemic al alimentelor şi poate fi urmată toată viaţa,fără nicio problemă,dacă se asigură necesarul de micronutrienţi. Aceasta nu este tocmai o cură de slăbire ci,mai degrabă,o dietă care controlează carbohidraţii.

Cura de slăbire „Atkins“ se ţine pe termen scurt

Dieta Atkins se bazează pe consumul mare de proteine şi de grăsimi,în combinaţii diferite de carne de pui,peşte,ouă,carne roşie,unt,ulei de măsline,de floarea-soarelui sau alte uleiuri vegetale. Pentru a fi metabolizate de organism,alimentele au nevoie de o cantitate mai mare de calorii care trebuie arse.

Acesta este principiul de slăbire al dietei care poate reduce vizil greutatea corporală în mai puţin de o lună. Nutriţionistul explică faptul că această dietă dă rezultate şi este foarte bună,cu o condiţie,să fie ţinută pe termen scurt. Iar femeile trecute de 40 de ani nici nu ar trebui să ţină această dietă,pentru că destabilizează nutriţional şi poate agrava boli cardiace şi renale.

Regimul„Weight Watchers“ este sigur şi bazat pe studii medicale

Dieta Weight Watchers are o vechime de peste cincizeci de ani şi a ajutat multe persoane să slăbească relativ sănătos. Regimul se bazează pe o metodă simplă,aceea de a puncta fiecare aliment în parte. În funcţie de vârstă,sex,kilograme,înălţime şi stil de viaţă,se consumă alimente care însumează un anumit număr de puncte.

Spre exemplu,o femeie cu greutatea până în 65 de kilograme poate consuma alimente în „valoare“ de 22 de puncte. Este una dintre cele mai cunoscute diete,datorită rezultatelor bune,mai ales că are la bază studii medicale serioase. Un minus al acestei dietei este că poţi ajunge să faci o obsesie din calcularea punctelor alimentare.

Dieta Dukan,risc mare pe perioade lungi

Celebra dietă cu ajutorul căreia au slăbit multe vedete,presupune reducerea porţiilor şi renunţarea la carbohidraţi şi la grăsimi. Regimul Dukan cuprinde patru etape importante. În „etapa de atac“ se consumă doar proteine,în „etapa de întărire“ se adaugă proteinelor şi legume. Cea de-a treia fază a dietei,„etapa de consolidare“,îţi permite să mănânci 100 de alimente,combinate după gust.

Ultima etapă,„etapa de stabilizare“ presupune o alimentaţie normală,dar moderată. Nutriţionistul Corina Zugravu spune că în lumea medicală această dietă nu există. „Dukan“ pune accent pe stimularea metabolismului de către proteine,însă nu există în natură alimente care să aibă numai proteine. Dacă primele faze se lungesc prea mult,apar garantat carenţe mineralo-vitaminice.



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg