Cum poţi slăbi mâncând alune

1 71544 original jpg jpeg

Printre beneficiile consumului de alune este unul care va încânta toate femeile cărora le plac arahidele, dar care le-au ocolit până acum. Alunele te pot ajuta să slăbeşti.

Dacă te aştepţi să descoperi o dietă care îţi garantează pierderea în greutate a 10 kilograme într-o săptămână,este posibil să fii dezamăgită. Dacă vrei doar să afli cum poţi mânca alne fără să te îngraşi,ba chiar să mai şi dai câteva kilograme jos,iată ce trebuie să faci.

Alune şi dietă. Pare o contradicţie,nu?

Când aud prima dată despre asta,oamenii sunt sceptici. Dat fiind că alunele şi untul de arahide conţin foarte multe fibre şi proteine,acestea satisfac nevoia de a mânca şi dau senzaţia de saţietatepentru o perioadă mai lungă de timp. Datorită acestor caracteristici,arahidele te vor scăpa de senzaţia de foame pentru cel puţin 2 ore,faţă de mesele bogate în carbohidraţi care nu-ţi ţin de foame mai mult de jumătate de oră.

Beneficiile consumului de alune

Arahidele pot creşte rata metabolismului. Atunci când cercetătorii au studiat consumul de energie în starea de repaus,pe cei care au consumat alune şi unt de arahide,au descoperit că acesta este cu 11 procente mai ridicat după un consum regulat de arahide,timp de minim 19 săptămâni,în comparaţie cu cei care consumă doar ocazional sau deloc alune.

Cum rămâne cu grăsimile?

Grăsimile din arahide sunt grăsimi bune şi oferă senzaţia de saţietate,astfel încât nu există niciun motiv să te îngrijorezi din cauza lor. Din moment ce arahidele stabilizează glicemia,având un indice glicemic scăzut (ceea ce înseamna că sunt digerate mai lent,iar zahărul este eliberat treptat în sânge),ele oferă energie de lungă durată şi reduc pofta de mâncare.

Cât de multe să mănânci

În dieta cu alune,cantitatea ideală pentru o gustare este de 50-60 de grame,dar nu mai mult de 2 gustări pe zi. Pentru rezultate optime trebuie să mesteci bine înainte de a înghiţi,acest lucru ajutând procesul de digestie.

Poţi să le mănânci ca atare sau,dacă vrei să experimentezi gusturi noi,combină-le cu brânzeturi sau orice alte feluri de mâncare care îţi plac. Merg şi la deserturi sau adăugate în salate.



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg