COMPETENT

Meseria de tinichigiu: descriere, salariu, aptitudini

17 December 2019
Array

Autor:

În ultimul timp, meseria de tinichigiu, mai ales în domeniul auto, a devenit destul de căutată și profitabilă. Majoritatea mașinilor au nevoie, la un moment dat, de un facelift. Ajustarea corectă a avariilor, zgârieturilor și loviturilor apărute în caroserie din cauza condițiilor meteo (ploi, zăpezi) sau a accidentelor minore ține, în mare măsură, de priceperea și experiența tinichigiului. Însă nu numai în domeniul auto este nevoie de astfel de meseriași talentați care știu să lucreze cu diverse piese din metal, ci și în domeniul construcțiilor. Prezentăm mai multe detalii despre meseria de tinichigiu chiar în articolul următor.

Cum poți să devii tinichigiu – pregătire profesională necesară
Ce salariu are un tinichigiu
Care sunt atribuțiile și responsabilitățile unui tinichigiu auto
Care sunt responsabilitățile unui tinichigiu în construcții

Cum poți să devii tinichigiu – pregătire profesională necesară

În primul rând, cei care își doresc sa obtina un job pe postul de tinichigiu trebuie să fie absolvenți ai unei școli profesionale de profil sau să fi urmat studii de specialitate în cadrul unui curs avansat de pregătire. Certificatul de calificare în meseria de tinichigiu este important, deoarece atestă faptul că ai cunoștințe în ceea ce privește: 

  • Remedierea defectelor apărute în structura caroseriei autovehiculelor; 
  • Montarea sistemelor de protecţie din tablă pentru lucrări de izolaţii termice la instalaţii tehnologice sau realizarea învelitorilor pentru acoperişuri (dacă vorbim despre domeniul construcțiilor);
  • Pregătirea lucrărilor de tinichigerie;
  • Confecţionarea sau montarea elementelor de tinichigerie;
  • Utilizarea corectă a echipamentelor și ustensilelor de lucru; 
  • Cunoașterea tipurilor de materiale folosite în procesul de producție a lacurilor și vopselelor;
  • Retușarea suprafețelor vopsite, recondiționarea lor estetică; 
  • Aplicarea chiturilor speciale și executarea lucrărilor de retușare a suprafețelor vopsite.

Ce salariu are un tinichigiu

Dacă discutăm despre câștig, acesta poate varia în funcție de doi factori: experiență și locul în care are sediul firma care angajează. În cazul în care nu ai experiență, salariul poate începe de la 2000 de lei și poate ajunge până la 3500-4000 de lei. În afara țării, câștigurile pot varia de la 1400 de euro/lună până la 2000, în funcție de experiență, cerințe și responsabilități. 

Dacă îți sună bine un job de tinichigiu, vezi toate ofertele noi și actualizate de pe OLX, aici.

Care sunt atribuțiile și responsabilitățile unui tinichigiu auto

Ce salariu are un tinichigiu

În linii mari, rolul tinichigiului auto este acela de a repara, vopsi și întreține caroseria unei mașini. De aceea, el trebuie să cunoască toate calitățile ce țin de natura materialelor care intră în componența diferitelor caroserii. Trebuie să aibă noțiuni de sudură și să știe care este rezistența, maleabilitatea sau punctul critic al metalului cu care lucrează, deoarece multe dintre responsabilități țin de această cunoaștere. Astfel, printre cele mai importante atribuții ale unui tinichigiu, se numără: 

  • Examinează starea mașinilor și depistează posibilele defecțiuni;
  • Evaluează gradul de uzură a caroseriei;
  • Oferă soluţia optimă pentru repararea rapidă și economică a autovehiculului; 
  • Găsește rezolvări eficiente din punct de vedere tehnic, economic și calitativ, respectând siguranţa automobilului; 
  • Execută lucrări de recondiționare și readuce caroseria la parametrii normali;
  • Efectuează reparatii ale autovehiculelor programate în atelier, ținând cont de standardele tehnice ale fiecăruia, dar și de termenele limită și intervalele de timp necesare pentru a menține profitabilitatea firmei; 
  • Execută lucrări de sudură pentru reperele nedemontabile sau înlocuiește geamurile fixe ale caroseriei; 
  • Are o bună colaborare cu clienţii, oferind sfaturi competente în domeniul mentenanţei autovehiculului.

De asemenea, unele dintre responsabilitățile unui tinichigiu auto țin de mediul de lucru și de echipamentul folosit. Astfel, el are obligația: 

  • Să mențină standardele de ordine și curățenie în atelierul în care lucrează;
  • Să respecte regulile de protecția muncii, sănătate și securitate în cadrul atelierului; 
  • Să țină în bune condiții echipamentul atelierului;
  • Să raporteze la timp apariția eventualelor defecțiuni ale echipamentelor folosite. 

Pe lângă acestea, există și activități ce țin de domeniul administrativ, cum ar fi completarea documentelor și actelor specifice lucrării sau organizarea și planificarea activității proprii. 

Unde se desfășoară activitatea unui tinichigiu auto? 

De regulă, cerințele pentru un astfel de post vin din partea managerilor sau a personalului service-urilor auto, fie dintre cele multibrand, fie dedicate unui singur brand de autovehicule. 

Care sunt responsabilitățile unui tinichigiu în construcții

Tinichigiu In constructii

La fel ca în cazul tinichigiului auto, și cel din domeniul construcțiilor trebuie să cunoască foarte bine calitățile, specificațiile sau proprietățile metalelor și materialelor cu care lucrează, de exemplu: oțel galvanizat, cupru, aluminiu, acestea fiind printre cele mai întâlnite. Trebuie să aibă informații solide despre felul în care ele reacționează la lucrările de sudură, vopsit sau alte astfel de prelucrări, dar și despre modul corect de folosire a echipamentului. Este necesar să manevreze manual o serie întreagă de unelte, precum: foarfecele speciale pentru tăiat tabla, ciocanele, uneltele de găurit, aparatele de sudură, pilele, mașinile de dat forme sau nicovalele. În principal, un tinichigiu care lucrează în domeniul construcțiilor trebuie să îndeplinească următoarele activități: 

  • Prelucrează sau repară părți din foi de tablă; 
  • Fixează acoperișul clădirilor conform schițelor și ținând cont de formele speciale cerute (piramidă, con, cupolă);
  • Efectuează lucrări care au ca scop asigurarea etanşeităţii împotriva infiltraţiilor la faţade, acoperiș, ferestre, uşi;
  • Montează elemente de tinichigerie pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor de ventilaţie ale diferitelor clădiri și construcții; 
  • Prelucrează elemente ale construcției atât din interiorul clădirilor (cârlige, uși, mânere,  balustrade din metal), cât și din exterior (jgheaburi, streșini, cornișe, balcoane);
  • Montează sisteme de protecţie din tablă pentru lucrări de izolaţii termice la conducte tehnologice şi instalaţii industriale foarte variate;
  • Fixează și repară tabla care intră în compoziția zidăriei;
  • Montează jgheaburile, burlanele de acoperiș.

În plus, la fel ca în cazul tinichigiului auto, unele responsabilități țin de mediul de lucru și de respectarea normelor de protecție a muncii. De aceea, trebuie să știe să utilizeze cu grijă echipamentul și să raporteze la timp orice problemă apărută. 

Unde se desfășoară activitatea 

De obicei, această meserie se practică în sectorul construcţiilor, în cadrul unor firme de profil care execută lucrări pentru construcţii civile, agrozootehnice, clădiri industriale sau de uz gospodăresc. Muncitorii tinichigii îşi pot desfăşura activitatea ca angajaţi sau în sistem independent, ca persoane fizice autorizate. De regulă, ei lucrează doar în echipă, sub coordonarea directă a şefului de echipă sau a şefului de şantier.

Așadar, dacă te tentează o astfel de meserie, trebuie, în primul rând, să îți placă ceea ce faci. Calitatea execuţiei decurge atât din respectarea riguroasă a tehnologiilor specifice lucrărilor de tinichigerie, cât și din talentul, răbdarea și meticulozitatea de care meseriașul dispune. 

Dacă vrei să afli mai multe informații despre meseria pe care ai ales-o, intră pe OLX, unde vei găsi nu doar articole interesante, ci și joburi pe măsura așteptărilor tale. Îți ținem pumnii la interviu!

Sursa foto: Shutterstock

 

Array

Autor:
17 December 2019

Ultima editare: 24 February 2020


Cele mai noi anunțuri pentru tinichigiu de pe OLX

  • Tinichigiu auto - Oradea

    Țiriac Auto își extinde echipa de profesioniști în domeniul auto iar tu poți fi candidatul potrivit! Suntem în căutare de colegi calificați, cu experiență d..

    Bihor 15 May 07:05 Full time

  • Vopsitor Tinichigiu Norvegia

    Service auto autorizat anagajeaza in conditii legale Tinichigiu - Vopsitor in Norvegia.

    Salariu motivant in functie de experienta si orele de munca prestate.

    Program d..

    Cluj 15 May 06:05 Locatie stabila

  • Angajam Tinichigiu Carosier

    Candidatul ideal

    Cerinte:

    • Calificare/atestat profesional sau diploma in domeniu;

    • Cunostiinte de diagnoza - constituie avantaj

    • Minim 2 ani experient..

      Bacau 16 May 11:05 Full time

    • Angajam Tinichigiu si Pregatitor Vopsitorie Auto

      Candidatul ideal pentru poziția de Tinichigiu Auto într-un service auto și centru de constatare ar trebui să fie o persoană cu cunoștințe tehnice auto, bine organizată si care poate..

      Bucuresti - Ilfov 09 May 17:05 Full time

    • Reprezentanta auto angajeaza responsabil garantii si tinichigiu auto

      Auto Kino SRL - dealer auto pentru marcile Kia, Subaru si Isuzu din Brosov, angajeaza responsabil garantii si tinichigiu auto.

      Post responsabil garantii :

      Cautam o persoana care sa :

      Brasov 26 Apr 12:04 Full time

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

60 + = 65

Alte articole