COMPETENT

Jobul de infirmieră: descriere, salariu și aptitudini

18 July 2019
Array

Autor:

Atunci când te gândești la meseriile întâlnite, în general, în spital, medicul și asistenta sunt primele pe care le poți numi. Chiar și așa, un mare merit pentru starea de bine a pacienților îl are persoana care ocupă o poziție mai puțin titrată, dar cu beneficiul unei ocupații sigure și respectate: infirmiera. Fără ea, munca asistentului ar fi mult mai dificilă, dacă nu chiar imposibilă, iar nevoile de bază ale pacienților nu ar fi îndeplinite, ceea ce le-ar îngreuna nu doar perioada de dinainte de operație, ci și cea de vindecare. Pentru a deveni infirmieră și pentru a practica această meserie în condiții bune este nevoie de o pregătire specifică și de o serie de calități aparte. 

Ce responsabilități și sarcini îți vor reveni
Ce pregătire îți va fi necesară
De ce aptitudini vei avea nevoie
La ce salariu te poți aștepta

Ce responsabilități și sarcini îți vor reveni

Ca infirmieră, vei executa lucrări de curățenie și vei ajuta pacienții după cum îți va indica asistenta medicală căreia i te subordonezi pe linie ierarhică. Astfel, vei asigura, în primul rând, curățenia și dezinfectarea recipientelor și ustensilelor medicale folosite în locurile și în condițiile specifice activității unui spital. Infirmiera este cea care se ocupă de transportul materialelor de laborator și care curăță și dezinfectează zilnic sălile de așteptare, de recoltare și de laborator. 

La fel ca în cazul altor persoane care îndeplinesc un job in spital, îți vor reveni sarcini cu un nivel important de dificultate. Sterilizarea materialelor, precum și pregătirea deșeurilor contaminate sau pregătirea ustensilelor pentru decontaminare cade, de asemenea, în sarcina infirmierei. În fiecare zi din activitatea ta vei purta echipamentul de protecție, iar periodic vei participa la instruiri efectuate de asistentul medical. Vei întreține un mediu de viață curat și un climat potrivit îngrijirii pe care trebuie să o primească pacienții, atât fizic, cât și afectiv. 

Mai mult decât atât, vei îngriji personal pacienții și îi vei asigura fiecăruia dintre ei igiena, după nevoile pe care le manifestă pe moment. Hrănirea și hidratarea celor aflați pe patul de spital este tot responsabilitatea ta, la fel ca transportarea și însoțirea persoanei aflate în îngrijire medicală în incinta spitalului. Nu în ultimul rând, printre sarcinile tale va fi inclusă și încurajarea pacientului de a avea o recuperare activă și de a evita un regim de viață sedentar. 

Dacă îți sună bine un job de infirmieră, vezi toate ofertele proaspete de pe OLX aici.

Atributii infirmiera

Ce pregătire îți va fi necesară

Pentru ca meseria de infirmieră să devină ocupația ta, ai nevoie, în mod obligatoriu, să finalizezi ciclul gimnazial de învățământ. Apoi va trebui să urmezi cursurile de perfecționare în această specialitate, unde vei deprinde tehnici specifice de îngrijire a persoanelor bolnave. Cursurile se întind pe durata a 720 de ore, dintre care 240 sunt alocate teoriei, iar 480 înseamnă practică. Școlarizarea este destinată persoanelor cu vârsta cuprinsă între 17 și 65 de ani. 

De ce aptitudini vei avea nevoie

O bună infirmieră are nevoie de o serie întreagă de calități, iar printre acestea se numără:

  • bună cunoaștere a procedurilor medicale;
  • forță fizică;
  • răspuns rapid în situații de urgență;
  • abilitatea de a rezolva probleme legate de starea fizică a bolnavului;
  • calm;
  • bună comunicare;
  • atitudine respectuoasă față de pacient, familia acestuia și personalul medical.
Infirmiera spital

La ce salariu te poți aștepta

În prezent, salariul unei infirmiere debutante în sistemul public de sănătate are o valoare netă de peste 3.000 de lei. Aceeași meserie, practicată într-o unitate medicală din Europa de Vest va fi răsplătită lunar cu echivalentul a cel puțin 5.000 de lei. 

Dacă vrei să afli mai multe informații despre meseria pe care ai ales-o, intră pe OLX.ro, unde vei găsi nu doar articole interesante, ci și joburi pe măsura așteptărilor tale. Îți ținem pumnii la interviu!

Credit foto: Shutterstock

Array

Autor:
18 July 2019

Ultima editare: 13 September 2019


Cele mai noi anunțuri pentru infirmiera de pe OLX

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

61 − 59 =

Alte articole