Eu nu îmi caut jumătatea

         Sunt un om întreg, cu părțile lui bune și nebune, cu părțile lui mai puțin bune la care lucrez sau pe care învăț să mi le accept. M-am întâlnit în oameni și m-am pierd în alții, regăsindu-mă de fiecare dată pe mine…cu multe părți schimbate, dar la fel de întreagă. Am tot felul de semne interioare și exterioare care mă fac să mă simt eu. Unele mi le afișez cu drag, gropița pe care o fac doar într-un obraz, cicatricile interioare ce au formă de flori, pe altele le arăt cu grijă, o grijă pe care oamenii care mă iubesc mi-o arată, pe altele le-am acoperit cu iubire. Nu am nicio jumătate, în niciun colț al lumii. Am o nebunie întreagă, un suflet pe care eu îl îndrăgesc, lacrimi de fericire și zâmbete, o mulțime de sentimente calde pe care să le ofer, am energie și zile frumoase, am nopți pierdute în gânduri și gânduri pierdute în multe nopți, am stări proaste, momente lipsite de dorințe, uneori ,,nervi” pe mine și pe oricine, am pufăielile mele…am tot ce trebuie să aibă un om, un amestec omogen între bine și rău, între culori perfect așezate și pete împrăștiate fără sens, am ce să ofer și am ce să primesc, am ce să iert la mine și am resurse să îi iert pe ceilalți, am lucruri de reparat, am adevărate capodopere cu bucățile de suflet reparate de mine. Mai am multe de adăugat întregului, dar pentru asta nu am nevoie de un om care să-mi fie jumătate.

         Am nevoie de un om întreg ca mine, care să îmi amintească faptul că sunt completă atunci când uit asta, care să modeleze frumos totul meu. Un om al cărui întreg să îl iubesc, întreagă.