Între meșterii tipografi ai secolului al XVI-lea, diaconul Coresi ocupă locul cel mai de seamă, întrucât, prin cărțile tipărite de el, a nivelat calea introducerii limbii române în cultul liturgic. De asemenea, folosind în traducerile sale textele rotacizante din nordul Ardealului, a căror limbă a supus-o unei serii de modificări, în sensul adaptării la graiul vorbit în sudul Ardealului și în nordul Munteniei, Coresi a contribuit la impunerea acestui grai la baza limbii române literare.
La numai 38 de ani de la inventarea tiparului de către germanul Johannes Gensfleisch, cunoscut și sub numele de Gutenberg († 1468), călugărul Macarie tipărea primele cărți de cult în Țara Românească. La Curtea Domnească de la Târgoviște, ieromonahul Macarie a tipărit, în 1508, primul Liturghier din Bisericile Ortodoxe, care va reprezenta prototipul unor viitoare ediții ale Liturghierului în limba slavonă; Octoihul, în 1510, și Tetraevanghelul, în 1512. Ieromonahului Macarie i-au urmat Dimitrie Liubavici și Filip Moldoveanul. Cel dintâi a tipărit cărți liturgice în limba slavonă, în vreme ce al doilea a tipărit, la Sibiu, și primele cărți în limba română.
Cel care avea să ducă mai departe lucrarea de tipărire a cărților de cult și să aducă o contribuție esențială la cristalizarea și răspândirea limbii române literare a fost diaconul Coresi. Întrucât Catehismul românesc, tipărit la Sibiu de Filip Moldoveanu în 1544, atestat de documentele vremii, nu s-a mai păstrat până în zilele noastre, se poate considera că textele tipărite de Coresi la Brașov sunt cele mai vechi scrieri mai ample în limba română, răspândite pe întinsul țării noastre.
Octoihul pentru toți românii
Se pare că diaconul Coresi s-a născut în Târgoviște. Unele ipoteze spun că strămoșii săi ar fi fost originari din insula Chios și s-ar fi așezat în Țara Românească, integrându-se printre români. Nu se cunosc amănunte despre viața lui. Se știe numai că, între anii 1557-1583, a tipărit cărți bisericești la Târgoviște, Brașov și la Sebeș.
Meșteșugul tipăririi l-a deprins de la Dimitrie Liubavici, pe care îl va fi ajutat să scoată de sub tipar Molitvelnicul slavon (1545) și Apostolul (1547).
Nu se cunosc motivele pentru care diaconul Coresi nu a rămas la Târgoviște, ci s-a stabilit la Brașov. Se crede că acestea au fost determinate de condițiile mai bune pe care le oferea, la acea vreme, Brașovul pentru exercitarea activității tipografice: exista aici o bază tehnică mai performantă decât în alte centre tipografice, exista o moară care producea hârtie de calitate și, nu în ultimul rând, Coresi primea aici sprijin financiar din partea sașilor.
Prima carte tipărită la Brașov, în 1557, a fost un Octoih slavon. Deși era tipărită în Transilvania, cartea avea pe frontispiciu stema Țării Românești și menționa pe domnitorii Alexandru Lăpușneanu al Moldovei, Pătrașcu cel Bun al Munteniei și pe principele Ioan Sigismund Zapolya al Transilvaniei, ceea ce dovedește că era destinată românilor din cele trei țări.
Întors în Țara Românească, tipărește, din porunca domnitorului Pătrașcu cel Bun, un Triod Penticostar, împreună cu zece ucenici de-ai săi. Cartea va fi terminată în 1558. La începutul anului următor, se va stabili definitiv la Brașov.
„Toate limbile au cuventul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi, românii, n-avămu”
În 1570, Coresi tipărește pentru prima dată în limba română Psaltirea și Liturghierul. La baza Psaltirii, au stat traducerile maramureșene pe care Coresi le-a avut la îndemână în manuscris. În epilogul Psaltirii din 1570, este arătat motivul pentru care diaconul Coresi s-a ostenit cu tipărirea cărților de cult în limba română: „Cu mila lui Dumnezeu, eu, diaconul Coresi, deacă vădzui că mai toate limbile au cuventul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi, românii, n-avămu, și Hristos zise, Mathei 10, 9 cine citește să înțeleagă, și Pavel apostol încă scrie în Corinth 15, 5, ca întru bisearecă mai vârtos cinci cuvinte cu înțelesul mieu să grăiesc, ca și aialalți să învăț, decât întuneric de cuvinte neînțelese într-alte limbi, începutu-se-au a se scrie aceste sfente Psaltiri…”
Liturghierul nu cuprinde toate textele Liturghiilor ortodoxe, ci numai textul Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârșită cel mai des de-a lungul anului. Se crede că traducerea Liturghiei s-a făcut de către preoții din Șcheii Brașovului, care l-au ajutat pe meșterul tipograf și la traducerea altor cărți în limba română. Traducerea s-a făcut după un manuscris slavon, diferit de cel tipărit de ieromonahul Macarie în 1508.
De ce se temeau românii de traducerile în limba română?
La vremea respectivă, slujbele Bisericii ortodoxe se săvârșeau în limba slavonă. Întrucât reformatorii introduseseră oficierea slujbelor în limbile naționale, românii priveau cu neîncredere traducerile cărților de cult în limba lor. Se temeau ca nu cumva pe această cale să le fie strecurate învățături străine, cunoscut fiind faptul că reformatorii luterani și calvini din Ardeal încercau să îi atragă la credința lor pe români. Pentru a risipi neîncrederea preoților și a credincioșilor români, Coresi a tradus și a tipărit, în 1577, Psaltirea slavo-română, dându-le o dovadă că nu numai cărțile eretice, ci și cărțile ortodoxe pot fi tipărite în limba română, și dovada putea fi dată de textul slavon tipărit în paralel.
Pentru traducerile în limba română, Coresi a folosit texte mai vechi, păstrate în manuscris. Marele merit al său a fost acela că a pus în circulație manuscrisele românești pe care le-a îndreptat, corectat, schimbat, înlăturând adeseori arhaismele și regionalismele, înlocuindu-le cu expresii și cuvinte din Țara Românească și din sud-estul Transilvaniei, regiuni în care și-a desfășurat activitatea. El are meritul necontestat de a fi contribuit la unificarea limbii literare române, deoarece, răspândindu-se pe un larg spațiu geografic, cărțile sale au dus pretutindeni cu ele graiul românesc.
Cărțile lui Coresi au avut o largă răspândire în toate ținuturile românești datorită legăturilor comerciale ale Brașovului cu Țara Românească și cu Moldova, datorită boierilor pribegi așezați la Brașov și, mai târziu, chiar datorită lui Mihai Viteazul. Prin aceste tipărituri, se arăta tot mai limpede unitatea de limbă, de credință și de origine a românilor de pretutindeni.
Cazania lui Coresi
Evanghelia cu învățătură sau Cazania”este ultima carte tipărită de Coresi și, în același timp, cea mai importantă dintre tipăriturile românești. Cartea a văzut lumina tiparului la Brașov, în 1581. Cuprindea tâlcuirea Evangheliilor din toate duminicile și sărbătorile de peste an, începând cu Duminica Vameșului și Fariseului.
Dacă cea dintâi Cazanie tipărită de Coresi în 1564 – care nu s-a mai păstrat până în zilele noastre – avea unele influențe protestante, Evanghelia cu învățătură din 1581 este o carte pur ortodoxă. Cartea este o traducere după un text slavon a omiliilor grecești scrise de patriarhul ecumenic Ioan Calecas (1334-1347).
Tipărirea s-a făcut cu cheltuiala judelui Brașovului Lucas Hirscher, care arăta, în prefață, că a găsit versiunea slavonă la mitropolitul Serafim al Ungrovlahiei, de la care „cu multă rugăciune cerșutu-am”. Primind cartea, s-a sfătuit cu mitropolitul Ghenadie (1579-1585) al Transilvaniei și cu mulți preoți ortodocși transilvăneni, care simțeau nevoia unei astfel de cărți. Având acordul acestora și al mitropolitului Serafim, a dat-o diaconului Coresi, care a tradus-o în românește împreună cu preoții Iane și Mihai de la biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului. Această carte apare ca o operă de colaborare transilvano-munteană, în primul rând prin împreună-lucrarea diaconului Coresi cu cei doi preoți transilvăneni, apoi prin binecuvântarea dată de cei doi mitropoliți.
Evanghelia cu învățătură sau Cazania este unul dintre cele mai frumoase exemplare realizate de Coresi: format in folio, cu oglinda paginii de 225/195 mm, cu titlurile realizate după clișee săpate în lemn și având gravată stema lui Lukas Mirscher, după modelul „Cazaniei” tipărite la Zabludov (azi, în Republica Cehă), în 1569. (Articol publicat în Ziarul Lumina din 28 iunie 2008, semnat de pr. Bogdan Dedu)
