Sunt o cititoare pasionată de romanele lui Mihai Radu, nu știu dacă am ratat vreunul dintre cele publicate până acum. Așa că am pus mâna pe Respiră! imediat ce a apărut, deși experiența lecturii mi-a dat peste cap orice așteptări și m-a făcut să mă implic într-o narațiune care m-a prins de la prima pagină: începe dur, abrupt și percutant și își ține cititorul captiv până la ultima pagină. Continue reading
Vezi mîinile mele este prima întâlnire pe care o am cu proza lui Gabriel Macsim – este și normal, de altfel, de vreme ce această carte reprezintă debutul lui. El a mai publicat, totuși, în antologii și reviste, și mi-e greu să cred că nu-l citisem deja și-acolo, însă mă iert că am uitat, dacă e așa. Asta doar a făcut cu-atât mai plăcută surpriza reprezentată de întregul volum de proză scurtă despre care vorbim astăzi. Continue reading
Pe Ioana Burtea am descoperit-o în DoR și am citit-o cu ceva foarte apropiat de obsesie, deși poate că mai potrivit ar fi să-i spunem fascinație. Mai ales pentru cât de coerent a reușit mereu să scrie și despre cele mai grele subiecte, încât uneori chiar am confundat-o cu detașarea absolută care mi-ar fi fost și mie necesară în unele clipe din viață.
În cele din urmă, citind și Fără instrucțiuni de folosire, volumul de eseuri care reprezintă debutul autoarei, mi-am zis că e clar că tot ce-am remarcat la Ioana Burtea sunt semne ale unui bun profesionist: lucrurile despre care scrie, pe cât de nedigerabile și dure, sunt făcute accesibile unui grup uriaș de cititori care, chiar provenind din medii diferite, pot pătrunde atât în universul obiectiv ilustrat, cu date și statistici și context social, cât și în cel personal, cu dureri, revoltă, pasiune și luptă.
ne îmbrăcăm de citit la terăsică?
Noul articol din Revista Golan
Noul articol din Dilema veche
Citește cel mai nou articol pe care-l semnez în Dilema veche, în dosarul „Ipocrizia, un viciu social”, intitulat „Frica de sărăcie”.
