Miezul nopții fără lună – stelele nu pot străluci decât în întuneric.
” – Pacea e mai presus de putere, zicea el mereu.
– Dar cum poate un om să trăiască în pace, dacă-i veșnic bântuit de frica morții? îl întrebam.”
Nu m-am întors acasă cu multe cărți, dar m-am bucurat de cele patru pe care le-am cumpărat pentru fetele mele. Una dintre ele a fost aceasta și am știut că nu voi rezista mult timp în fața ei. Copilăria mea a fost marcată de Coliba unchiului Tom, o poveste care a rămas în sufletul meu. Mi-am dorit să îi ofer și Mariei mele o poveste de aceeași factură, să o determin să citească despre această bucată neagră de istorie.
Miezul nopții fără lună – umbrele epocii trecute
Rose are 13 ani și are un singur vis: să plece din micuța așezare în care locuiește. Din fericire, Rose s-a născut într-o epocă un pic mai liniștită. Nu mai exista sclavie, dar ciocnirile dintre albi și negri erau la ordinea zilei.
Umbra sclaviei încă plutește asupra ținutului și despre acceptare socială nu poate fi vorba. Oamenii de culoare erau liberi, dar nu toți știau cum să își folosească acest drept. Și nici nu puteau peste tot să se bucure de el. Aveau posibilitatea de a deține o casă sau o mașină. Dar le era interzis să se înscrie pe listele de vot, să meargă la școli mai bune, să dețină afaceri sau să își expună părerile.
În continuare existau oameni de culoare care culegeau bumbac, care locuiau în case deținute de foști proprietari de sclavi. Erau alergați, agresați, loviți și discriminați. Iar pentru Rose viața se arăta și mai întunecată.
Rose – unde își găsește locul o fată de culoare?
Pielea lui Rose era foarte închisă la culoare. Bunica ei îi spunea adesea că are pielea precum un miez de noapte fără lună. Rose fusese primită în casa bunicii ei, dar știa că nu era dorită aici. Mama ei îi lăsase în urmă pe ea și pe fratele ei mai mic. Femeia își făcuse o altă familie și îngrijea doi copii care nu erau ai ei.
Rose, cea cu pielea întunecată, era cea care trebuia să hrănească animalele. Ea era cea care trebuia să meargă la cules de bumbac, chiar și în zilele în care simțea că se topește de căldură. Și tot Rose este cea care trebuise să renunțe la toate visurile sale.
Alături de Rose și de micuțul ei frate creștea și Queen, verișoara lor. Queen avea pielea deschisă și asta îi asigura iubirea bunicii sale, dar și o viață de regină. Nu mergea la câmp, putea să poarte hainele cele bune oricând și primea mâncarea mai bună.
La granița dintre realitate și vis
Un singur prieten are Rose: Aleluia, fiul pastorului local. El era cel care o ținea pe micuța Rose la curent cu toate întâmplările din oraș. Violența la adresa oamenilor de culoare creștea tot mai mult în fiecare zi, mulți oameni dispăreau după ce își strigau noile drepturi dobândite. Într-o lume atât de sumbră, mai poate visa o fetiță de 13 ani la viitor?
Este o lectură dulce-amară. Rose este o fetiță amuzantă, inteligentă și muncitoare. Vitregită de viață și de iubirea mamei, Rose învață să înflorească în răbdare și în liniște. Are parte de momente dramatice, de cuvinte strigate în grabă și de piedici care ar putea doborî pe oricine. Dar nu se lasă. Visează și speră în continuare.
Este o carte pentru tineri, pentru copii și adolescenți. Dar și eu, ca om mare, m-am bucurat să o cunosc pe Rose, să fac parte din micuțul ei univers. Vă recomand povestea și vă doresc pace și înțelepciune!
Traducere: Alina Popescu
Nr pagini: 265
