Vreau ofertă
0754 021 111
Prețuri de la 3.500 lei/lună (servicii integrate all-inclusive)
Cere ofertă

Alimentație recomandată după un accident vascular cerebral

Camin de batrani » Informatii utile » Alimentație recomandată după un accident vascular cerebral
20 februarie 2023

Atunci când o persoană dragă se află în procesul de recuperare după un accident vascular cerebral (AVC), dieta adoptată poate influența progresele constatate. Un aport nutrițional ideal asigură energia necesară pentru ca bolnavul să rămână activ și implicat în diversele activități de recuperare și să se reîntoarcă treptat la rutina obișnuită. Totodată, reduce riscul de a suferi un alt AVC. Prin urmare, este important să acorzi o atenție deosebită alimentației recomandate după un accident vascular cerebral. Trebuie găsite soluții inclusiv pentru dificultățile care pot apărea în ceea ce privește servirea mesei și deglutiția (înghițirea). [1]

Dacă ai nevoie de informații suplimentare, descoperă în continuare câteva alimente care nu ar trebui să lipsească din dieta zilnică după un accident vascular cerebral. Înainte de a face orice modificări permanente este important să consulți medicul curant sau un nutriționist pentru că fiecare pacient are nevoi unice.

Cum poate afecta accidentul vascular cerebral alimentația?

În funcție de severitatea AVC-ului suferit, zona din creier pe care a afectat-o și timpul scurs până la administrarea tratamentului necesar, pot apărea diverse dificultăți în ceea ce privește consumul zilnic de alimente.

Tulburări de deglutiție

Uneori, seniorii care se confruntă cu un AVC se pot îneca, pot tuși sau se pot confrunta cu stări de greață atunci când consumă mesele și gustările obișnuite. Din acest motiv, este bine ca bolnavul să beneficieze de:

  • mâncăruri moi precum piureul de cartofi, supele sau brânza de vaci, iar cele mai tari să fie tăiate în bucățele mici sau mixate într-un blender pentru a deveni mai ușor de înghițit;
  • lichide îngroșate – lichidele obișnuite pot fi înghițite greșit, prin urmare deshidratarea poate fi evitată prin îngroșarea lor cu ajutorul amidonului de porumb sau fulgilor de cartofi;
  • ședințe de logopedie – tratamentul după un AVC trebuie să includă și exerciții pentru întărirea mușchilor care contribuie la procesul de înghițire. [1]

Dificultăți în utilizarea ustensilelor

Un accident vascular cerebral poate cauza și slăbirea mușchilor brațelor sau ai mâinilor. Prin urmare, poate deveni dificil ca seniorul afectat să utilizeze linguri, furculițe sau cuțite. Aceste neajunsuri pot fi evitate prin:

  • achiziționarea de tacâmuri cu mânere mai mari și mai groase care sunt mai ușor de manipulat;
  • suporturi cauciucate pentru veselă – în acest mod, farfuriile sau bolurile utilizate nu vor aluneca. [1]

Pierderea apetitului

Un accident vascular cerebral poate contribui și la pierderea apetitului, în special atunci când vârstnicul afectat devine depresiv sau suferă leziuni în regiunea creierului care controlează simțul mirosului sau al gustului. Apetitul poate fi îmbunătățit cu ajutorul:

  • alimentelor cu arome puternice – asigurate de ierburi aromatice sau condimente;
  • farfuriilor colorate – spre exemplu, somonul, morcovii și legumele verde închis arată mai apetisant și sunt bogate în nutrienți care pot contribui la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare;
  • exercițiilor fizice – o plimbare relaxantă poate stimula apetitul;
  • consumarea alimentelor bogate în calorii la începutul mesei. [1]

Alimente recomandate după un AVC

Alimente recomandate după un AVC

După un AVC, este bine ca alimentele consumate să fie cât mai bogate în vitamine și minerale care pot îmbunătăți sănătatea creierului. Iată câteva recomandări care pot asigura numeroase beneficii:

  • somonul – este bogat în acizi grași omega-3 de tipul EPA care sunt produși într-o oarecare măsură inclusiv de organismul uman și contribuie la recuperarea după un AVC prin promovarea neuroplasticității (capacitatea creierului de se adapta și forma noi conexiuni);
  • semințele de in – sunt o sursă importantă de acid alfa-linolenic (ALA), un tip de acid gras omega-3 care poate fi obținut doar din dietă și poate ajuta la reducerea riscului de a suferi un alt accident vascular cerebral;
  • nucile și semințele – acestea sunt bogate în vitamina E, care este asociată cu un risc diminuat de declin cognitiv odată cu înaintarea în vârstă. Această vitamină este benefică după un AVC pentru că dispune de proprietăți antioxidante care protejează celulele împotriva radicalilor liberi;
  • avocadoul – conține acid oleic, un nutrient care poate ajuta în privința dificultăților cognitive, comune după un AVC, și antioxidanți unici care ar putea avea acțiune neuroprotectoare;
  • ouăle – sunt o sursă importantă de proteine pentru persoanele care au suferit un AVC, putând fi gătite în multiple moduri și ușor de înghițit. Un studiu recent a arătat ca un ou pe zi reduce riscul de AVC; [3]
  • uleiul de măsline – poate spori cantitatea de apolipoproteină din sânge, o proteină care poate reduce riscul de boli cardiovasculare, dar nu trebuie consumat în exces;
  • legumele – sunt excelente pentru alimentația zilnică după un accident vascular cerebral pentru că sunt bogate în potasiu, fier și proteine și ușor de integrat într-o diversitate de mâncăruri;
  • fructele – sunt bogate în antioxidanți și flavonoide care pot contribui la reducerea inflamației după un AVC, a colesterolului și a tensiunii arteriale. Sunt preferabile afinele – ajută inclusiv la îmbunătățirea funcțiilor cognitive, citricele – au un conținut ridicat de vitamina C, merele – sunt bogate în fibre și roșiile – conțin licopen – un nutrient cu beneficii neuroprotective. [2, 4]

Ce alimente trebuie evitate?

Regimul alimentar recomandat pentru vârstnici, inclusiv pentru cei care au suferit un accident vascular cerebral trebuie să evite în special alimentele care pot conduce la creșterea tensiunii arteriale. Este important să se limiteze:

  • consumul de sodiu sau sare – de regulă, specialiștii recomandă ca, în cazul persoanelor care au suferit un AVC, consumul să fie limitat la 1.500 mg pe zi, dar acest aspect trebuie stabilit împreună cu medicul curant;
  • zahărul ingerat – consumul în exces de zahăr este asociat cu hipertensiunea, obezitatea, diabetul de tip 2 și dislipidemia (un nivel anormal al grăsimilor din sânge), toate aceste afecțiuni fiind factori de risc ai accidentului vascular cerebral;
  • alcoolul – orice băutură alcoolică poate contribui la creșterea tensiunii arteriale, excesul favorizând accidentul vascular cerebral;
  • grăsimile saturate – în exces, acestea pot conduce la creșterea colesterolului peste valorile normale și, implicit, un risc crescut de afecțiuni cardiovasculare, deci trebuie evitat consumul frecvent de carne și unt (inclusiv limitate porțiile), eliminată untura și alese produsele lactate degresate. [2, 4]
restaurant

Îți dorești ca seniorul drag să beneficieze de un stil de viață după AVC care ține cont atât de terapiile necesare pentru recuperarea independenței și îmbunătățirea calității vieții, cât și de obiceiurile alimentare care pot contribui la obținerea unor rezultate optime? Explorează serviciile de îngrijire a vârstnicilor în perioada de recuperare disponibile în cadrul celor patru centre din București ale Affinity Life Care. Fiecare rezident beneficiază de condiții de cazare de cinci stele, îngrijiri medicale adaptate la starea de sănătate, nutriție personalizată, ședințe de fizioterapie și kinetoterapie zilnice, activități de socializare și multe altele. Contactează-ne și află mai multe despre serviciile noaste integrate all-inclusive.

Este important ca alimentația după un accident vascular cerebral să fie cât mai echilibrată și adecvată stării de sănătate a bolnavului, atât pentru ca acesta să dispună de energia necesară pentru a se dedica procesului de recuperare, cât și pentru a reduce riscul producerii unui alt AVC. Prin urmare, sunt recomandate alimentele bogate în vitamine, antioxidanți și alți nutrienți care pot proteja și chiar îmbunătăți sănătatea inimii și a creierului.

Bibliografie:

  1. Levine, Hallie. “Food and Appetite Problems after a Stroke.” WebMD, WebMD, 24 July 2017, www.webmd.com/stroke/food-appetite-problems-after-stroke. Accesat la 16 Feb. 2023.
  2. “Foods That Help Stroke Recovery: 15 Evidence-Backed Options.” Flint Rehab, 9 June 2022, www.flintrehab.com/foods-that-help-stroke-recovery/. Accesat la 16 Feb. 2023.
  3. “Meta-Analysis of Egg Consumption and Risk of Coronary Heart Disease and Stroke.” Journal of the American College of Nutrition, 2016, www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/07315724.2016.1152928?journalCode=uacn20. Accesat la 16 Feb. 2023.
  4. “Stroke Prevention Diet & Stroke Management.” Cleveland Clinic, 2018, my.clevelandclinic.org/health/articles/13486-eating-well-after-a-stroke. Accesat la 16 Feb. 2023.
X
Solicită o ofertă