Activitatea umană duce la dispariția faunei sălbatice într-un ritm de 35 de ori mai rapid față de ultimii 500 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupurile de specii de animale dispar într-un ritm alarmat, de 35 de ori mai mare decât media ultimelor cinci secole, potrivit oamenilor de știință, iar cauza o reprezintă activitatea umană. Cercetătorii spun că este o dovadă suplimentară că a șasea extincție în masă, din istoria Pământului, este în curs și se accelerează.

Păsări Moho din Oahu, Hawaii FOTO: X/ John Gerrard Keulemans/ CC
Păsări Moho din Oahu, Hawaii FOTO: X/ John Gerrard Keulemans/ CC

Oamenii de știință care analizează rata cu care speciile de animale înrudite au dispărut în ultimii 500 de ani au descoperit că ar fi durat 18.000 de ani pentru a dispărea în absența oamenilor. În prezent, rata dispariției este într-o creștere alarmantă, notează The Guardian.

Studiul, publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, arată că mai bine se 73 de grupuri de specii de mamifere, păsări, reptile și amfibieni au dispărut, începând cu anul 1500. Dacă tendințele ar fi urmat ratele medii ale impactului pre-uman al dispariției, era de așteptat să dispară circa două specii.

Printre animalele pierdute se numără păsările elefant din Madagascar, moa din Noua Zeelandă și păsările Moho, din Hawaii.

Păsările elefant din Madagascar FOTO: THE UNIVERSITY OF CHICAGO PRESS
Păsările elefant din Madagascar FOTO: THE UNIVERSITY OF CHICAGO PRESS

Cauzele dispariției a zeci de specii sălbatice

Din cauza distrugerii habitatelor, a crizei climatice și a comerțului ilegal cu animale sălbatice, se preconizează că pierderile se vor accelera în următorii ani. În cel mai rău scenariu, toate grupurile de specii pe cale de dispariție în prezent dispar până la sfârșitul secolului. Rata ar fi de 354 de ori peste media ultimului milion de ani.

Noua cercetare se concentrează pe „gen”. Grupurile de specii sunt cunoscute ca gen, clasificarea taxonomică de deasupra speciilor. De exemplu, caii și zebrele sunt în același gen, la fel ca și câinii, lupii și coioții. Autorii se așteptau ca genurile să aibă o rată de dispariție mai mică decât speciile individuale. Rezultatele însă au fost asemănătoare.

Disparițiile, la scară asemănătoare cu cea a dinozaurilor

Cercetările anterioare privind înregistrările de fosile au estimat că înainte de impactul oamenilor, aproape unul din 10.000 de genuri dispărea, în fiecare secol. Întrucât există aproximativ 5.400 de genuri de vertebrate cunoscute, cu excepția peștilor, ar fi de așteptat ca un gen să dispară la fiecare 250 de ani dacă aceste rate se mențin, potrivit lucrării.

Autorii, Prof. Gerardo Ceballos și Prof. Paul Ehrlich, au descoperit anterior că speciile dispar la o scară asemănătoare cu evenimentul care a distrus dinozaurii și avertizează că pierderea este o amenințare la adresa persistenței civilizației umane.

În timp ce afirmația că o a șasea extincție în masă ar fi în curs este contestată de unii oameni de știință, o evaluare a ONU din 2019 a sănătății planetei a constatat că 1 milion de specii riscă să dispară din cauza presiunilor umane asupra mediului.

„O astfel de mutilare a arborelui vieții și pierderea rezultată a serviciilor ecosistemice oferite de biodiversitate pentru umanitate reprezintă o amenințare serioasă la adresa stabilității civilizației. Eforturile politice, economice și sociale imediate de o scară fără precedent sunt esențiale dacă dorim să prevenim aceste dispariții și impactul lor social”, a constatat studiul.

Profesorul Ceballos, de la Universidad Nacional Autónoma de México, care a condus cercetarea, a declarat pentru The Guardian că rezultatele au fost mai proaste decât se aștepta, dar într-o notă optimistă, a spus că încă este timp de acțiune.

„Pierzând toate aceste genuri, pierdem bazele planetei pentru a avea viață în general și viața umană în special. Dacă ai un zid din cărămizi și pierzi câteva nu se va prăbuși, dar nu va fi la fel de puternic. Dacă pierzi multe cărămizi, în cele din urmă se va prăbuși. Combinația gazelor din atmosferă care ne permite să avem viață pe planetă depinde de plante, animale și organisme. Oamenii spun că suntem alarmişti, pentru că ne aşteptăm la un colaps. Suntem alarmişti pentru că situația este una alarmantă. Există speranță, dar trebuie să acționăm rapid”, a declarat el.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite