Începem cura de slăbire de luni şi ne îndopăm pe ascuns

DISIMULARE. Când numărul kilogramelor e mai mare decât IQ-ul, oamenii încep să mintă de-ngheaţă caloriile, fiindcă le e ruşine de slăbănogii din anturaj. „Problema cu glanda“ e scuza lor preferată

 Nu e frumos să râzi de defectul omului, cu o singură excepţie: dacă e gras, ai voie să fii niţel sarcastic. Cel puţin aşa cred românii. E oribil să te iei de cocoşaţi sau de şchiopi, dar de durdulii face mişto toată lumea, ignorând faptul că, până la urmă, e vorba de o boală cronică. Slabii patriei nu înţeleg un lucru esenţial: nimeni nu vrea să fie obez, dar viaţa e strâmbă. Când vezi că unul bagă-n el bombe calorice cu de toate, dar e slab ca o şurubelniţă, te apucă acele crize de dat cu pumnii în ceva ce sperăm cu toţii să nu fie geamuri.

Dar dincolo de inechitatea metabolismului, există şi năravuri dovedite ştiinţific. Graşii, ca orice dependenţi (pentru că şi consumul excesiv de merdenele dăunează grav sănătăţii), tind să-şi găsească scuze. Sau să-i fenteze artistic pe cei din jur. Viclenia dolofanilor e foarte ascuţită.

Cronica unei porţii anunţate

Vă spun povestea reală a Mihaelei şi-a lui Sorin, o familie fericită – sau, cel puţin, a fost o familie fericită până în ziua când ea a împlinit 80 de kilograme. Isprava a fost serbată cu mare fast, printr-o exuberantă discuţie explicativă. Sub ploaia de confetti, el i-a spus că e cam grasă, iar ea i-a replicat, politicoasă, că e cam nesimţit. După dezbateri seculare care au durat 20 de minute, ea a avut de ales, în mintea ei: ori îi spune lui în faţă că o doare-n cot de această remarcă meschină, ori îşi face autocritica şi-şi ia angajamentul că slăbeşte.

Prima opţiune prezenta dezavantajul că el va trece ulterior la planul B, supranumit amantă. Deci a ales varianta doi, a izbucnit în plâns şi şi-a muşcat buzele, stârmocind de remuşcări. I-a spus că aşa e, ştie şi ea că s-a îngrăşat, dar că e din cauza stresului, a glandelor şi-a încă unui factor, a uitat care. El i-a amintit, săritor: a ciocolatei cu cranţ pe care şi-o îndeasă pe gât pe tot parcursul serialului cu Suleyman. Ea a plâns şi mai rău lovită-n moalele viciului, el şi-a cerut un fel de scuze, în fine, s-a ajuns la un armistiţiu: ea avea să slăbească 15 kile, iar el, drept recompensă, avea să-i fie cât de cât
fidel.

Începând de a doua zi (care, culmea, nu era luni), Mihaela şi-a cumpărat numai salăţi din grădina ursului, numai andive, ridichi şi ceva peşte slăbănog, de pe care jupuia şi pielea, că cică avea calorii. Asta acasă. Micul dejun şi cina constau în aceste produse hipohipohipocalorice, în schimb prânzul avea o mică problemă: era luat în afara locuinţei, iar acolo lucrurile se complicau. Mihaela mânca la bufetul firmei. Chelnerii au sunat la un psiholog şi-un jurist, ca să-i întrebe dacă e legal în ţara noastră să servească unei singure cliente o ciorbă cu smântână, un aperitiv rece, un aperitiv cald, un fel doi, un fel trei şi două deserturi. Se pare că legea e foarte permisivă, din punctul ăsta de vedere, ca dovadă că femeia a beneficiat de acest meniu în continuare.

După două luni în care Mihaela mânca acasă numai frunze, dar se îngrăşa nestingherită, Sorin a ajuns la concluzia că nevastă-sa are într-adevăr o problemă endocrină şi-un metabolism tâmpit, aşa că i-a propus s-o ducă la Institutul Parhon, s-o vadă un specialist. Ea a rămas împăiată, se gândea că ăia or să-i descopere, la analize, toate savarinele din sânge, limfă şi oase. A scuturat din cap şi-a zis că nu, că are oroare de doctori şi spitale, că să-i mai dea o şansă.

Îngrozită că omul vieţii ei îşi va găsi o amantă care nu gâfâie când se apleacă să se încalţe, Mihaela s-a pus pe regim serios, de data asta pe bune. Chelnerii de la bufetul firmei au sunat iar la psiholog, i-au spus că doamna aceea care mânca până ieri cât un Rotweiller acum vrea doar salată de crudităţi şi apă plată, iar asta sună a greva foamei.

Femeile care mimează diete sunt mai multe decât femeile care mimează orgasmul

Epilog: Mihaela a slăbit zece kilograme într-o lună jumate. Sorin a părăsit-o după şase luni, fiindcă şi-a găsit o altă iubire, oricum. De nervi, Mihaela s-a îngrăşat la loc. Partea bună a părţii proaste e că şi noua iubită a lui Sorin s-a îngrăşat, un an mai târziu. S-a dovedit că avea tendinţele astea dintotdeauna, dar ţinuse un regim atroce şi, o vreme, îndrăgosteala i-a ţinut loc de mese, adică Sorin funcţiona ca un ceai antiadipos. Sorin n-a părăsit-o şi pe ea, deoarece a ajuns la înţeleapta concluzie că femeile, oricât de slabe ar fi când le cunoşti, au ceva genetic şi biblic, se îngraşă imediat ce încep să fie fericite.

Principiul viciilor comunicante

Miruna şi Dragoş sunt doi tineri din Ploieşti care, acum cinci ani, şi-au unit destinele şi meniurile, au alcătuit o familie care a jurat să rămână încleiată la bine, la rău, dar nu şi la grăsime. După modelul lui Claudiu Bleonţ şi-al Andrei Negulescu – cei care au făcut un pact ferm, când s-au căsătorit, că dacă vreunul dintre ei se îngraşă mai mult de cinci kile, divorţează –, ploieştenii noştri au zis aşa: dacă ea se îngraşă cinci kilograme şi el zece (asta e, încă trăim într-o lume a bărbaţilor), au dreptul moral de a se descotorosi unul de celălalt.

După un an, el se îngrăşase 14 kile, ea numai unul. Miruna făcea deja botic bombat şi-i spunea lui Dragoş, cu dragostea de rigoare, că i-e cam jenă să iasă-n lume cu burtica lui de gravid, iar el i-a propus ceva duios: hai să facem o medie aritmetică, până la urmă suma kilogramelor aduse în familie rămâne constantă, e ca-n principiul vaselor comunicante.

Ea a oftat cum numai o femeie ştie să ofteze. I-a zis: bine, dar te apuci de sport, de ceva. „De luni, promit“, a zis el, ca şi cum mai avea nişte sedentarisme rămase prin frigider şi-i era milă să le arunce. OK, de luni – a zis ea. Luni, el s-a trezit cu noaptea şi mahmureala-n cap. S-a echipat ca Ivan Patzaichin, avea tot felul de mulăciuni sportive pe el. Şi-a lăbărţat saltelele în mijlocul sufrageriei, nu înainte de a muta toată mobila, ca să aibă loc să se desfăşoare. La ora 8 fix s-a apucat de flotări, la ora 8 şi cinci era la duş. Gata? – a îndrăznit ea să-l întrebe, când a ieşit din baie. Ce gata? – s-a bulbucat el.

Într-un dialog foarte constructiv, în care ea a adus vorba razant de cât de pămpălăi sunt unii bărbaţi, el a punctat că a făcut câteva flotări, iar cercetătorii britanici au arătat că patru minute de sport intens pe zi îţi pot lungi viaţa cu trei până la cinci ani. Miruna i-a spus că tot trei până la cinci ani va lua şi ea, după ce-l va fi omorât pe el dându-i cu un ciocan în cap, fiindcă va dovedi ea cumva că a fost legitimă apărare sau, oricum, avocaţii vor stoarce un omor din culpă, sub genericul „onorată instanţă, clienta mea nu ştia că această unealtă, trântită în capul unui om, poate fi fatală“. Şi i-a mai zis că, decât să stea toată viaţa cu un bărbat grăsan acasă, preferă să stea cinci ani cu nişte femei suple, în puşcărie. Divorţul s-a pronunţat trei luni mai târziu, chipurile fără niciun omor la dosar.   

Indicele de masă conjugală

Roxana şi Radu, din Timişoara, s-au iubit, s-au căsătorit şi şi-au făcut medalioane cu RR, copleşiţi de minunata coincidenţă. După trei ani de căsnicie, „R“-ul Roxanei s-a umflat, a pus pe fund cam multe vicisitudini, iar „R“-ul lui Radu s-a îmbufnat. Oraşul colcăia de fete cu fundul mic şi taman el se însurase cu excepţia care îngrăşa regula.

A citit el într-un almanah că e bine să discuţi cu partenerul de viaţă despre orice nemulţumire din cuplu. I-a atras atenţia Roxanei că, dintre cele opt perechi de blugi de-ale ei din şifonier, şapte sunt impracticabile, iar a opta trage să moară, deoarece indicele ei de masă corporală este un nenorocit ingrat care creşte de la o zi la alta.

Ea a plâns cu capul în mâini, deşi am stabilit că nu capul era problema. I-a promis lui Radu că va redeveni femeia care a fost înainte de nuntă. El a surâs recunoscător, s-a dus liniştit la culcare, iar ea s-a ţinut de cuvânt: a doua zi, a cerut divorţul şi, în două luni, a redevenit femeia de dinainte de momentul când a băgat în viaţa ei un om care-i numără dumicaţii.

Numai bărbaţii au dreptul să facă burtă

Oamenilor cu obezităţi mici şi mijlocii le e groază de privirea acră a celor din jur. Cei care au depăşit tona nu se mai sinchisesc, oricum de regulă n-au pe nimeni în viaţa lor, fiindcă frumuseţea interioară e luată-n seamă numai când o bolboroseşti la televizor, ca să vadă ţara ce evoluat eşti. Realitatea e destul de nesuferită, însă. Trăim într-o societate în care bărbaţii au dreptul să se îngraşe, dar femeile nu. E o imbecilitate acceptată, e ca şi cum am spune că maimuţoiul poate să năpârlească total, ca să scape de purici, dar maimuţa e datoare să-şi scarmene zilnic părul, să nu cumva să devină mai puţin atractivă pentru iubirea vieţii ei.

Multe femei se simt datoare să anunţe, în fiecare vineri, că de luni se apucă de regim 

Motiv pentru care multe femei se simt datoare să anunţe, în fiecare vineri, că de luni se apucă de regim. Toată familia aplaudă, apoi aşteaptă efectele. Dietele au viaţă scurtă, sunt ca omizile, intră imediat în cocon. Tot ce începe luni dimineaţă moare eroic luni la prânz. Unele la modul ostentativ.

Ştiu o nevastă care în fiecare sâmbătă îşi blestema metabolismul (aşa cum facem toate, dar în gândul nostru) şi se jura cu voce tare, pe ochii ei, că de luni nu mai mănâncă decât rahaturi de regim – expresia îi aparţine. Cum Dumnezeu nu dă cu parul, fata avea dioptrii câtă frunză şi iarbă, semn că ochii ei se săturaseră de atâtea jurăminte fără acoperire. Se simţeau jigniţi, erau ca nişte cecuri false.

În fine, deci ideea e că lunea dimineaţă mânca trei fulgi de ovăz, ca o mârţoagă, iar seara o apuca furia. Pledoaria-i se baza pe realitatea crudă că bărbatul ei, pe care soarta îl hărăzise cu un trup de păianjen şi cu arderi rapide, se îndopa cu pizza sub nasul ei. Ea susţinea că va face infarct de poftă, deşi cardiologul i-a spus că aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată în istoria medicinei, dar că, desigur, totul are un început pe lumea asta. Aşa că ea îl făcea egoist, iar asta era parola care-i netezea accesul la renunţări: împingea cât colo farfuria cu zeamă de broccoli şi smulgea hălci din pizza consortului, spre imensa lui bucurie, vă daţi seama.

El se zburlea invariabil, din două motive. Unu: îşi calculase cantitatea de pizza să-i ajungă doar lui, bazându-se pe promisiunile ei că se va face fată cuminte şi va mânca numai marafeturi cu zero calorii. Doi: ea va continua să fie grăsună, ceea ce va afecta imaginea lui publică, taman acum, când se poartă să defilezi cu bunăciuni. Şi au trăit nefericiţi până la adânci bătrâneţi.