Asociația ABC

contact@abcedu.ro

Obezitatea la copii

Obezitatea a devenit una dintre cele mai mari probleme de sănătate la nivel global. Se estimează că până în anul 2030 peste un miliard de adulți la nivel mondial vor fi afectați de obezitate! Totuși, această epidemie nu se limitează la adulți, obezitatea la copii reprezentând o problemă gravă cu impact major asupra calității vieții!

Datele OMS din 2020 arată că 38,9 milioane de copii cu vârsta sub 5 ani erau supraponderali într-o măsură moderată sau severă. Dovezile sugerează că dacă nu acționăm acum, această epidemie poate duce rapid la reducerea longevității populației.

Studiile indică totuși și vești bune: la copiii și adolescenții între 2 și 19 ani, prevalența obezității scade pe măsură ce nivelului de educație al părinților crește. Acest lucru subliniază importanța informării și educării ca mijloace principale de prevenție a obezității!

Copil obez? Iată când știi că are o greutate peste medie

Identificarea obezității în rândul copiilor este crucială pentru intervenții timpurii și eficiente. Obezitatea în copilărie poate duce la probleme de sănătate pe termen lung, inclusiv boli cardiovasculare și diabet de tip 2. Dar cum știi dacă copilul tău are o greutate peste medie? Următoarele indicii te pot ajuta să determini dacă copilul tău se confruntă cu probleme de greutate:

Unul dintre cele mai clare semne ale obezității este acumularea vizibilă de grăsime corporală, în special în jurul abdomenului. De asemenea, dacă observi că micuțul are dificultăți în mișcare sau obosește repede în timpul activităților fizice, acestea pot fi indicii că are o greutate excesivă.

Un indicator important este ritmul creșterii în greutate a copilului tău. Copilul crește în greutate pe măsură ce înaintează în vârstă. Este important să recunoaștem diferența dintre o creștere sănătoasă în greutate și obezitate. Dacă observi o creștere rapidă și constantă în greutate care pare a fi neobișnuită pentru vârsta și înălțimea copilului, este important să consulți un medic pediatru.

Menține un jurnal cu greutatea și înălțimea copilului tău.

Acesta poate oferi o imagine clară a modelului de creștere și poate ajuta la identificarea precoce a oricăror probleme de greutate.

Când este un nou născut obez?

Majoritatea nou-născuților au un procent de grăsime corporală sănătos. Obezitatea la nou-născuți, definită ca fiind greutatea la naștere semnificativ mai mare decât media normală, poate fi dificil de identificat. Un medic pediatru va evalua greutatea și lungimea nou-născutului raportate la curbele standard pentru a determina dacă micuțul tău are nevoie de ajutor suplimentar.

Nou-născuții obezi sunt predispuși la o serie de probleme de sănătate, inclusiv dificultăți respiratorii care le pot pune viața în pericol. Există, de asemenea, riscuri crescute pentru afecțiuni precum diabetul de tip 2 și boli cardiovasculare.

Prevenirea obezității la nou-născuți începe adesea înainte de naștere, cu îngrijire prenatală adecvată și un stil de viață sănătos al mamei. Imediat după naștere, este important ca nou-născuții să fie monitorizați de către personalul medical pentru a identifica și gestiona orice probleme de sănătate, înclusiv eventualele probleme de greutate.

Părinții sunt încurajați să discute orice preocupări legate de greutatea nou-născutului cu medicul pediatru. Medicul poate oferi recomandări și sfaturi privind alimentația și îngrijirea adecvată pentru a asigura o creștere sănătoasă.

Cauzele obezității la copii

Obezitatea este un fenomen complex, numeroși factori contribuind la creșterea în greutate a copiilor, inclusiv aspecte dietetice, comportamentale, genetice și de mediu.

Consumul crescut de calorii

Dieta este principalul factor cu impact asupra greutății copilului. Consumul excesiv de calorii, în special din alimente procesate bogate în grăsimi și zaharuri, contribuie semnificativ la acumularea de grăsime corporală. Mâncărurile de tip fast-food, băuturile zaharoase și gustările nesănătoase sunt adesea principalele surse de calorii în exces.

Sedentarismul

Activitatea fizică joacă un rol important în menținerea unei greutăți sănătoase. În era tehnologiei, copiii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor, ceea ce duce la un stil de viață sedentar. Lipsa exercițiilor fizice, în combinație cu un aport caloric ridicat, cresc riscul de obezitate.

Somnul inadecvat

Studiile arată că un somn insuficient sau de proastă calitate poate contribui la creșterea în greutate. Un program neregulat de somn afectează metabolismul și poate stimula pofta de mâncare, ducând la un aport caloric crescut.

Factori genetici și hormonali

Genetica joacă un rol în predispoziția copilului spre obezitate. Copiii cu părinți sau rude apropiate obeze sunt mai predispuși să dezvolte obezitate. De asemenea, dezechilibrele hormonale pot influența greutatea.

Factori de mediu

Mediul familial și social influențează obiceiurile alimentare și nivelul de activitate fizică ale copilului. Copiii din familii unde mâncarea nesănătoasă și sedentarismul sunt normalizate tind să adopte aceleași obiceiuri. De asemenea, accesul limitat la alimente sănătoase sau la spații de joacă poate contribui la creșterea în greutate.

Factori psihologici

Stresul, plictiseala sau emoțiile negative pot determina copilul să mănânce mai mult sau să aleagă alimente nesănătoase. Mâncatul emoțional poate necesita o abordare specială.

Probleme socio-economice

Familiile cu venituri limitate se pot confrunta cu dificultăți în a oferi copiilor o dietă echilibrată. Alimentele nesănătoase sunt adesea mai accesibile și mai convenabile decât opțiunile sănătoase.

Alte cauze medicale

Anumite afecțiuni medicale, precum sindromul Down sau problemele hormonale (e.g. afecțiuni ale tiroidei, sindromul ovarului polichistic), pot contribui la obezitate.

Obezitatea la copii: Când trebuie să te îngrijorezi?

Obezitatea la copii este o problemă serioasă de sănătate care afectează nu doar starea fizică, ci și bunăstarea emoțională și socială a copilului. Este important să recunoști semnele problemele de greutate ale copilului tău se agravează și să știi când să cauți ajutor profesional.

Semnele care indică o posibilă problemă de greutate includ:

  • acumularea de grăsime în anumite zone, cum ar fi abdomenul, gâtul sau coapsele
  • dificultățile de respirație
  • oboseala rapidă în urma unui efort fizic
  • durerile articulare
  • transpirația excesivă
  • modificări semnificative în comportamentul alimentar
  • lipsă de interes pentru activități fizice

Complicațiile obezității

Obezitatea la copii poate duce la o serie de complicații de sănătate, cum ar fi:

  • Diabetul de tip 2: Afectează modul în care corpul folosește glucoza. 
  • Colesterol și tensiune arterială crescute: Un regim alimentar neadecvat, pe termen lung, poate duce la probleme cardiace serioase.
  • Afecțiuni ale articulațiilor: Greutatea în plus pune presiune suplimentară asupra articulațiilor, cauzând dureri și crescând riscul de accidentări
  • Probleme respiratorii: Copiii supraponderali dezvoltă mai des astm sau apnee în timpul somnului.
  • Boala hepatică non-alcoolică: Depunerile de grăsimi în ficat pot cauza leziuni serioase și probleme grave de sănătate.
  • Rezistență la insulină și hipertrigliceridemie
  • Probleme hormonale: Dezechilibre menstruale, sindromul ovarului polichistic
  • Alte complicații: Gută, ginecomastie, cancer colorectal

Pe lângă problemele de sănătate fizică, obezitatea poate avea un impact profund asupra stării emoționale și psihologice ale micuțului. Copiii obezi sunt adesea hărțuiți și batjocoriți și pot dezvolta probleme de stimă de sine, anxietate și depresie.

Sănătatea copiilor este întotdeauna pe primul loc în gândurile părinților. Recunoașterea timpurie a obezității este crucială deoarece riscurile și complicațiile asociate acestei afecțiuni sunt numeroase și variază ca impact asupra calității vieții copilului. O intervenție timpurie poate fi cheia spre o viață sănătoasă și fericită pentru copilul dumneavoastră.

Regim alimentar pentru copii obezi

O abordare eficientă a obezității la copii include modificări semnificative în regimul alimentar. Este esențial ca părinții să înțeleagă rolul crucial pe care îl joacă alimentația în gestionarea greutății copilului și să implementeze un plan de nutriție sănătos și echilibrat.

Prioritizează Fructele și Legumele

Acestea ar trebui să fie o parte esențială a dietei copilului, oferind nutrienți esențiali și fibre.

Limitează Alimentele Procesate și Băuturile Zaharoase

Aceste produse sunt adesea bogate în calorii și sărace în nutrienți.

Evită Fast Food-ul

Mâncarea de tip fast food este, în general, bogată în grăsimi, zahăr și calorii, contribuind la creșterea în greutate.

Mese de Familie Regulate

Mesele luate împreună cu familia, fără distrageri precum televizorul sau dispozitivele electronice, pot promova obiceiuri sănătoase de alimentație.

Porții Corespunzătoare Vârstei

Oferă copilului porții adecvate vârstei sale și evită forțarea acestuia de a mânca dacă nu îi este foame.

Schimbările în dieta copilului trebuie să fie parte a unui efort de familie. Părinții vor servi drept modele, achiziționând alimente sănătoase și pregătind mese echilibrate.

Implică-i pe micuți în cumpărături și pregătirea mâncărurilor. Astfel, îi vei invăța despre nutriție și obiceiuri alimentare sănătoase, dar le vei da și un sentiment de control asupra alegerilor alimentare.

Dacă ești nesigur despre cum să selectezi și să pregătești o varietate de alimente sănătoase, solicită sfatul medicului pediatru al copilului. Acesta te poate îndruma către un dietetician pentru consiliere nutrițională și poate oferi resurse comunitare pentru opțiuni alimentare sănătoase.

Obezitatea la copii: tratament prin activități fizice

Tratamentul obezității la copii implică nu doar modificări ale regimului alimentar, ci și integrarea activităților fizice în rutina zilnică. Activitatea fizică joacă un rol crucial în arderea caloriilor, întărirea oaselor și mușchilor și îmbunătățirea stării de somn și a concentrării.

Stabilește obiective pentru ca micuțul tău să fie activ cel puțin o oră pe zi. Nu trebuie să fie un program de exerciții structurat - scopul este de a-l face să se miște!

Un program ideal de control al greutății pentru copilul tău include o echipă diversificată de specialiști, cum ar fi dieteticieni, pediatri, medici de familie și psihologi. O abordare eficientă se va concentra pe întreaga familie și va fi adaptată la vârsta și abilitățile specifice ale copilului.

Limitează Timpul Petrecut în Fața Ecranelor

Timpul petrecut în fața televizorului sau a dispozitivelor electronice ar trebui limitat la maximum două ore pe zi.

Accent pe Activitate

Jocurile în aer liber, cum ar fi ascunselea sau coarda, pot fi excelente pentru arderea caloriilor și îmbunătățirea condiției fizice.

Găsește Activități pe Placul Copilului

Dacă este interesat de anumite activități, încurajează-l să le incorporeze în rutina zilnică. De exemplu, dacă îi place să citească, mergeți pe biciclete până la bibliotecă.

Înotul

Înotul este o formă excelentă de exercițiu pentru copiii de toate vârstele. Este benefic pentru sănătatea inimii și plămânilor și îmbunătățește sănătatea mentală și emoțională. Înotul este o formă bună de exercițiu pentru copiii supraponderali deoarece nu pune mult efort pe articulații, comparativ cu alte sporturi. Nu în ultimul rând, înotul joacă un rol important în siguranța copilului, reducând riscul de înec.

Înotul și exercițiile în mediu acvatic sunt recomandate în mod special pentru copiii obezi deoarece ajută la scăderea grăsimii corporale și oferă o stabilitate și un echilibru mai mari comparativ cu exercițiile pe sol.

 

Prin încurajarea copilului să fie activ și să participe la activități fizice plăcute, precum înotul, părinții pot juca un rol crucial în gestionarea obezității copilului lor și în promovarea unui stil de viață sănătos pe termen lung.

Limitează Timpul Petrecut în Fața Ecranelor

Timpul petrecut în fața televizorului sau a dispozitivelor electronice ar trebui limitat la maximum două ore pe zi.

Accent pe Activitate

Jocurile în aer liber, cum ar fi ascunselea sau coarda, pot fi excelente pentru arderea caloriilor și îmbunătățirea condiției fizice.

Găsește Activități pe Placul Copilului

Dacă este interesat de anumite activități, încurajează-l să le incorporeze în rutina zilnică. De exemplu, dacă îi place să citească, mergeți pe biciclete până la bibliotecă.