Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



07.10.2009 22:11

■ Eveniment editorial național


A A

„Octoihul lui Macarie”

„Octoihul lui Macarie”

Din inițiativa Î.P.S. dr. Nifon Mihăiță, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei a fost reeditat, la o jumătate de mileniu de la apariția sa în atelierul tipografic de la Mănăstirea Dealu al ieromonahului cărturar Macarie, „Octoihul”, cea de-a doua carte executată în „tehnică Gutenberg” în același atelier din spațiul românesc și sud-est european. Apărut sub egida Arhiepiscopiei Târgoviștei și Academiei Române, acest „Octoih” reeditat a fost lansat și binecuvântat de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel la momentul solemn al Proclamării locale a Sfântului voievod Neagoe Basarab, sâmbătă, 26 septembrie, anul de la Hristos 2009. Executat în condiții grafice de excepție la R.A. Monitorul Oficial S.A, volumul care reproduce textul „Octoihului” este însoțit și de un volum de studii acribic tratate.

În „Cuvânt înainte”, Î.P.S. dr. Nifon Mihăiță ține să semnifice faptul istoric incontestabil că „Cetatea Târgoviștei a intrat în conștiința noastră națională ca un spațiu în care credința și cultura s-au îngemănat în mod tainic, aducând rod bogat, spre slava lui Dumnezeu și spre folosul Bisericii și al neamului nostru românesc. Menită de Dumnezeu să slujească valorile creștine, dar și cultura românească, și să medieze între ele, veche capitală a Țării Românești și vestit centru al tiparului, nu doar în spațiul Ortodoxiei, dar și în întreaga lume creștină, Târgoviștea este o punte a spiritualității, a culturii și istoriei noastre naționale...” Ca atare, firesc, „Tipărirea «Octoihului» în Țara Românească de către Macarie, alături de celelalte două cărți bisericești («Liturghierul » și «Tetraevangheliar»), a însemnat înscrierea centrului tipografic de la Târgoviște printre oficinele tipografice de renume din Europa acelui veac (al XVI-lea – n.n.), care a contribuit la răspândirea cuvântului tipărit, atât în cele trei țări românești, dar și pentru folosul ortodocșilor din afara granițelor românești”. Iar valoarea tiparului macarian de la Târgoviște și a „Octoihului” este tratată cu rigoare și temeinicie științifică în studiile „Structura Octoihului ieromonahului Macarie” (acad. Gheorghe Mihăilă), „Civilizația Țării Românești la 1500” (acad. Romulus Răzvan Theodorescu), „Isihasmul. Rugăciunea și cartea” (regretatul Dan Horia Mazilu, membru corespondent al Academiei Române), „Octoihul lui Macarie și înfruntarea civilizațiilor la Dunărea de Jos” (Dan Zamfirescu, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România), „Cartea și perioada Octoihului, semnificația teologică și importanța lor pentru viața liturgică a Bisericii” (pr.conf.univ.dr. Marian Vîlciu), „Tiparnița chirilică macariană din Țara Românească” (Demeny Lajos, Demeny A. Lidia), „Octoihul lui Macarie (1510) și originile tipografiei în Țara Românească” (semnat de marele istoric P.P. Panaitescu în urmă cu șapte decenii).

Din acest studiu reținem: „În «Octoihul» din Țara Românească este altă justificare a nevoii cărților bisericești, ideea slavei legate de opera evlavioasă, ideea care a călăuzit pe un Radu cel Mare și pe un Neagoe: «pentru glorificarea și folosul cititorilor» (...) ca aici să dobândească pace și miluire”, ceea ce „subliniază mai bine ideile politico-religioase ale domnilor români”. Retipărirea „Octoihului” macarian însoțit de volumul de studii care îl explică constituie – și meritul incontestabil este al Î.P.S. dr. Nifon Mihăiță pentru această ctitorire cărturărească – pe bună dreptate un eveniment editorial național.

 

 


George Coandă | george.coandă@artpress.com



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Calea Luminii va fi aprinsă și în acest an înainte de Paște
Muzeele dâmbovițene, deschise în minivacanța de Paște
Filiala Târgoviște a Academiei Oamenilor de Știință din România are o nouă conducere
Investiții masive în infrastructura educațională la Dobra
Salonul Anual de Grafică-Desen „Marin Petre Constantin”
Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?

Într-o Europă marcată de schimbări semnificative și redefiniri ale priorităților sale strategice, conceptul de autonomie strategică europeană devine tot mai accentuat în peisajul politic și economic al continentului. Republica Moldova, aflată la granița de est a Uniunii Europene, a pornit timid, dar cu determinare, pe calea integrării europene, fiind afectată de dinamica schimbărilor regionale și globale.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale