Să fii nabab! Pentru unii e un vis, pentru alţii, literatură şi, pentru puţini, realitate! Prin 1900, România şi-a avut Nababul ei, cu N mare! E vorba despre Gheorghe Grigore Cantacuzino supranumit Nababul datorită averii colosale. Cam cum trăia Nababul nostru putem vedea la Buşteni, la Castelul Zamora, după numele muntelui la poalele căruia a fost construit.
Deşi Bușteniul e cunoscut ca stațiune de schi sau, și mai mult, pentru telecabina care urcă la Babele ori pentru Crucea de pe Caraiman, aici există şi acest fastuos castel! Bine, nu e de mirare că e aproape necunoscut după ce în perioada comunistă a funcţionat ca sanatoriu, iar după ’90 s-a zbătut mult până să-şi recapete istoria şi să fie deschis publicului larg.
Dar, dacă tot ajungeţi la Buşteni la schi sau pentru o plimbare prin Bucegi, n-ar fi de lepădat să intraţi şi la castel pentru o scurtă incursiune în istorie şi un view aparte către crucea de pe Caraiman. Accesul se face din oră în oră, la fiecare şi cinci minute!
Castelul are o suprafaţă de peste 3.000 metri pătraţi şi un parc destul de mare, dar vizitarea nu durează mult, dacă nu optaţi şi pentru Galeria de Artă de la etajul 2! Pentru a ne face o idee despre stilul de viaţă al Nababului e suficientă o plimbare la primul etaj, prin foaier, bibliotecă, birou, sala de bal şi sala de mese, plus terasa cu o privelişte splendidă către Bucegi şi Crucea de pe Caraiman. Totul în mai puţin de 30 de minute, dacă nimeriţi ghidul rapid, un Speedy Gonzales al castelului care pe noi ne-a alergat prin săli şi şi-a şoptit în mască mare parte din informaţii.
Se spune că averea Nababului rivaliza cu cea a regelui Carol I, fiind, cu doi ani înainte de moartea sa, în jur de 145 de milioane de euro (echivalentul de azi). A construit trei palate: unul la Bucureşti – actualul Muzeu George Enescu de pe Calea Victoriei -, altul la Buşteni şi „Micul Trianon” la Floreşti, Prahova (astăzi, în ruină).
Castelul a fost proiectat de arhitectul Grigore Cerchez, semnatarul mai multor clădiri bucureștene importante (O aripă a Palatului Cotroceni, Palatul Institutului de Arhitectură Ion Mincu, fațada Muzeului Grigore Antipa etc). Cu construcția demarată în 1901, Castelul Zamora de la Buşteni a fost inaugurat în 1911 şi a rămas în proprietatea familiei până în 1948, când a fost confiscat de regimul comunist. După ce a fost prădat, cum s-a întâmplat cu toate proprietăţile importante, castelul a servit ca sanatoriu al celor din sistem. După 10 ani de procese, în 2004 a fost retrocedat urmaşilor, care în 2008 l-au vândut unui consorţiu, iar din 2010 castelul este deschis vizitatorilor.
Interiorul este fascinant, chiar şi fără mobilierul pierdut în negura timpului. Mai pot fi văzute parte din decoraţiile luxoase, care dovedesc opulenţa iniţială: scara de marmură, blazoanele de pe pereţi şi vitraliile multicolore, unul dintre candelabre, plafoane casetate cu bârne pictate şi frânturi din pictura originală. În perioada comunistă, picturile din sala de bal au fost acoperite cu o pânză roșie – şi, astfel, salvate – iar pereții vopsiți cu mai multe straturi de vopsea. În unele zone, restauratorii au reușit să înlăture zugrăveala şi să descopere porțiuni ale vechilor picturi, care par a fi făcute ieri!
Cele mai interesante elemente din palat sunt însă blazoanele familiilor înrudite Cantacuzinilor, printre care şi cel al Goleştilor, pe care îl ştiam de la Conacul din Ştefăneşti, Argeş. Sub blazonul Cantacuzino de pe minunatele vitralii ale uşilor se poate citi motto-ul familiei: “Quoe nocent docent”, adică “cine a pătimit a şi învăţat” sau în traducere liberă: “ce nu te doboară te face mai puternic”. Se vede că nu-i cunoscuseră încă pe comunişti… Remarcabilă şi unică e, de asemenea, şi friza cu picturile votive în mărime naturală ale membrilor familiei Cantacuzino din ramura munteană.
De pe terasă se văd foarte frumos Valea Prahovei şi Crucea de pe Caraiman. Iar aici ghidul s-a animat şi a recitat clar: câţi metri are – 39,5 metri, când a fost inaugurată – 1928, la ce înălţime se află – 2.291 metri etc. O fi fost ghid pe Caraiman înainte să coboare la palat. 🙂
Vara, un obiectiv în sine poate fi curtea palatului, iarna e mai dificil, aşă că poate ne întoarcem la vară pentru partea a doua.
Revenind la Nababul Cantacuzino, acesta s-a bucurat doar doi ani de palatul de la Buşteni, întrucât a murit în 1913. A lăsat însă în urmă nu doar numeroase proprietăţi şi o avere impresionantă, ci şi multe poveşti legate de zgârcenia sa care se împletea cu gesturile filantropice. A fost ministru în multe cabinete, prim-ministru al României (1899 – 1900 și 1904 – 1907), dar şi primar al Bucureştiului. De altfel, una dintre excentricităţile de nabab a fost legată de primăria Capitalei, Cantacuzino donând salariul şi chiar ridicând din banii săi fântâna din Parcul Carol.
Se spune că Palatul de la Buşteni a fost construit ca să rivalizeze cu cel regal de la Peleş. Ba, ca să fie mai strălucitor, Nababul ar fi dorit să paveze aleile parcului cu monede de aur, dar a renunţat pentru că n-a ştiut cum să le aşeze. L-a întrebat pe Carol ce părere are despre ideea lui, iar regele ar fi zis: „Faci cum crezi, coane Griguţă, dar cum ai să aşezi monezile?” Moneda avea pe una din feţe chipul regelui şi ar fi însemnat o ofensă să le aşeze cu chipul monahului în jos; pe cealaltă partea, era stema ţării şi era de neconceput ca toată lumea să o calce în picioare; pe cant era scris “Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu) şi deci nici aşa nu putea fi aşezată.
Dar, chiar şi fără alei de aur – oricum nu ar mai fi ajuns până în zilele noastre! -, castelul de la Buşteni începe, uşor-uşor, să rivalizeze cu mult mai cunoscutul Peleş din Sinaia.
Info utile:
Adresă: Strada Zamorei nr 1, Buşteni
Program: luni – joi: 10.00 – 18.00, vineri – duminică: 10.00 – 19.00
Tariful e diferenţiat: etajul 1 (castel) – 30 lei; galerie (etajul 2) + parc = 30 de lei; castel + galerie + parc = 40 lei.
Mai multe detalii despre program şi tarife, găsiţi aici.
