6 greseli frecvente ale reorientarii in cariera

greseli

O persoana obisnuita isi petrece aproximativ o treime din viata activa lucrand, in contextul in care programul de lucru este de 8 ore pe zi, insa stim cu totii ca de cele mai multe ori acesta nu se reduce doar la 8 ore pe zi.

Alegerea unui job doar de dragul de a avea un loc de munca, pentru ca e la moda sau pentru a avea un venit poate parea o solutie de compromis insa pe termen scurt. Pe termen lung acest lucru inseamna sa te simti plictisit si sa devii plafonat. In acest fel devii demotivat si stresat, factori ce au impact in ce priveste sanatatea ta dar si in ce priveste performante tale la locul de munca.

In momentul in care ajungi in aceasta situatie ai nevoie de o schimbare in viata profesionala, o schimbare a companiei pentru care lucrezi, a jobului sau chiar si a domeniului de activitate, mai exact este vorba de reorientare in cariera.

Esti student iar facultatea nu pare a fi cea ce iti doresti, ai deaja un loc de munca insa nu te mai regasesti sau esti somer si vrei un nou inceput in viata ta profesionala? Iti vom prezenta cateva greseli ce trebuie evitate atunci cand vrei sa iei o decizie in ce priveste reorientarea in cariera.

1. Sa nu te cunosti cu adevarat, sa nu iti cunosti abilitatile, aptitudinile pe care le ai sau pe care le-ai putea dezvolta cu usurinta, punctele forte si punctele slabe. Cunoscandu-te pe tine iti poti stabili cu usurinta obiective realiste. Identificand abilitatile pe care le-ai dezvoltat de-a lungul timpului precum abilitatea de a utiliza calculatorul, abilitatea de analiza si sinteza sau cunoasterea unei limbi straine le poti tranfera in noul domeniu de activitate, multe dintre ele fiind cautate de majoritatea angajatorilor.

2. Un al doilea aspect este sa ai impresia ca le stii pe toate iar ego-ul tau sa fie mai mare decat tine. Este important sa discuti cu persoane care iti pot oferi sfaturi si recomandari obiective. Acestea ti-ar putea oferi informatii utile, ar putea scoate in evidenta anumite aspecte pe care nu le-ai luat in considerare si te pot ajuta in demersul ce doresti sa il faci.

3. Sa apelezi la persoane nepotrivite sau rau intentionate si sa tii cont de sfaturile acestora. Exista de foarte multe ori persoane care iti dau sfaturi sau emit pareri in necunostinta de cauza. Este foarte important sa discuti cu persoane care lucreaza  si au experienta in domeniul care te intereseaza. In acest fel te vei putea documenta suficient, cunoscand astfel atat plusurile cat si minusurile domeniului ce te intereseaza. Vei putea afla daca experientele, modul de lucru si satifactiile profesionale sunt in acord cu obiectivele tale.

4. Sa alegi un domeniu pentru ca e la moda sau pentru ca ai auzit ca se castiga bine. Sunt anumite domenii de activitate sau joburi care sunt la moda pentru anumite perioade de timp insa moda este trecatoare. Veniturile obtinute la finalul lunii iti vor oferi  o satisfactie de moment, iar in restul timpului efortul depus pentru a te adapta intereselor tale profesionale va fi considerabil. Performanta profesionala vine atunci cand angajatul isi desfasoara cu placere activitatea si este pasionat de cea ce face. O persoana proactiva, care aduce bani intr-o companie sau rezolva problemele angajatorului poate negocia mult mai usor o marire de salariu sau o pozitie mai buna decat o persoana care doar isi rezolva sarcinile primite.

5. Sa nu iti adaptezi CV-ul in functie de specificul job-ului pe care il ai in vedere. In decursul timpului o persoana dobandeste o serie de abilitati si aptitudini atat teoretice cat si practice. Cum spuneam si mai devreme sunt si abilitati transferabile cautate de majoritatea angajatorilor insa sunt si abilitati si aptitudini specifice doar anumitor domenii de activitate pe care chiar daca nu le ai, le poti dezvolta participand la anumite programe de training si cursuri de specializare. De asemenea le poti dezvolta si participand la internshipuri sau fiind voluntar intr-o orgnizatie ce isi desfasoara activitatea in domeniul de care tu esti intersat.

6. Sa fii inconsecvent in realizarea obiectivelor si lipsit de incredere in fortele proprii. Ai luat decizia in ce priveste reorientarea in cariera, te-ai documentat in ce priveste domeniul de activitate si joburile pentru care vrei sa aplici. Ti-ai stabilit un plan in cariera, ai o viziune de ansamblu si o serie de obiective ce vrei sa le atingi. Disciplina si perseveranta cu care lucrezi pentru acumularea cunostintelor si formarea unor deprinderi practice joaca un rol determinant in atingerea obiectivelor. Este important sa incerci sa “nu arzi” etapele importante ale procesului de reorientare in cariera intrucat acesta poate dura intre sase luni si doi ani de zile.

Reorientarea in cariera este un proces revigorant, de durata iar daca obiectivele sunt stabilite intr-un mod realist si aloci resursele necesare atunci nici rezultatele si satisfactia nu vor intarzia sa apara.