Pentru a proteja gradina se poate acoperii cu plasa ca in Spania?
Depinde pentru ce doriti sa protejati gradina. Exista posibilitatea ca in Spania gradina sa fie protejata de prea mult soare ceea ce nu e cazul la noi.
Citeste tot raspunsul »Speciile aparţinând acestui gen sunt terestre sau epifite (trăiesc fixate pe altă plantă fără a fi paraziţi, acestea servindu-i numai ca sprijin). În perioada rece a anului se păstrează în sere uşor încălzite şi se udă foarte puţin.
orhidee anguola |
Poarte numele englezului W. Cattley care a deţinut una dintre cele mai bogate colecţii de orhidei. El a fost primul care a reuşit să o facă să înflorească în cameră. Florile sunt plăcut parfumate
orhidee cattleya |
Orhideele Cymbidium cresc la altitudini de peste 2000 m. Florile sunt mari, frumos mirositoare, şi se păstrează mult timp (aproximativ 40 50 zile). I se mai spune şi orhidea barcă datorită formei de luntre.
orhidee cymbidium |
Acestei orhidei i se mai spune şi papucul lui Venus. Vara intră în repaus urmând ca din toamnă până primăvara să înflorească.
orhidee cypredium |
Orhideea dendrobium cuprinde aproximativ 800 de specii. Florile sunt frumoase şi aranjate una doua sau trei pe o scurtă tijă florală.
orhidee dendrobium |
Acest gen de orhidei sunt foarte populare , datorită florilor frumoase, şi uşurinţei cu care sunt cultivate în interior. Poarte numele unei Vestale Romane.
orhidee laelia |
Este o floare ce tolerează temperaturi de până la -1 °C. Pe tija florală se găseşte o singură floare.. Numele de Lycaste vine de la un prinţ grec renumit pentru frumuseţea sa.
orhidee lycaste |
Acest gen cuprinde cele mai frumoase specii de orhidee. A căpătat numele de la vicontele Milton, priceput în cultivarea orhideelor.
orhidee miltonia |
Speciile acestui gen pretind o atmosferă umedă şi temperaturi scăzute de 8-10 °C. În mediu natural cresc la altitudini cuprinse între 1500- 3000 m înălţime.
orhidee odontoglossum |
Poartă denumirea populară de Orhideea fluture. La flori predomină culorile de galben şi maro. Este un gen de are nevoie de foarte multă lumină.
orhidee oncidium |
Orhideele pleione au nevoie de temperaturi cât mai joase atât iarna cât şi vara.Florile sunt frumoase şi apar înaintea frunzelor la începutul primăverii.
orhidee pleione |
Aceasta orhidee este o plantă epifită , cu flori ciudate , cu petale ondulate şi labela (petala superioară a corolei orhideelor ). Parfumul este deosebit, extrem de tare şi de dulceag ce dă dureri de cap.
orhidee stanhopea |
Genul are peste 50 de specii din care Vanda coerulea , cu flori de un albastru superb este considerată cea mai frumoasă.
orhidee vanda |