Simplitate şi frumuseţe

Simplitate şi frumuseţe

Android 4.0, Ice Cream Sandwich – aduce un aspect complet nou sistemului Android. Aspecte simple, cu animaţii discrete şi ornamente încântătoare fac ca totul să prindă viaţă.

Listele de text cu pictograme au fost înlocuite cu imagini mari şi text cu litere aldine, exact ca într-o revistă. În locul apăsărilor plictisitoare pe butoane, vă puteţi orienta prin gesturi distractive şi consecvente.

Ecranul de pornire, browserul web, e-mailul şi restul aplicaţiilor au fost reconcepute şi reproiectate pentru a face sistemul Android simplu, elegant şi mai mult decât inteligent.

Urmăriţi un videoclip
Utilizarea datelor

Verificaţi utilizarea datelor

Pentru a evita costurile suplimentare de date, puteţi observa imediat utilizarea datelor pentru oricare perioadă şi pentru oricare aplicaţie şi puteţi fi notificat(ă) înainte de atingerea limitei. Puteţi chiar restricţiona datele de fundal pentru anumite aplicaţii.

Navigarea pe web este la îndemâna dvs.

Navigarea pe web este la îndemâna dvs.

Vizualizaţi mai multe pagini deschise, glisaţi pentru a renunţa la cele care nu mai sunt necesare şi accesaţi modul incognito pentru navigare privată.

Sincronizaţi marcajele din Google Chrome, pentru ca site-urile preferate să fie mereu la îndemână. Distribuiţi instantaneu pagini prietenilor. Şi salvaţi orice pagină web pentru a o citi offline.

Introduceţi text foarte rapid

Introduceţi text foarte rapid

Numeroasele îmbunătăţiri aduse funcţiilor de corectare automată şi de recunoaştere a atingerii conferă o experienţă naturală de utilizare a tastaturii. Un nou verificator ortografic integrat permite editarea rapidă a cuvintelor scrise greşit. Nu a fost niciodată mai simplu să compuneţi e-mailuri sau mesaje lungi pe telefon.

Introduceţi text prin voce

Galaxy Nexus vă ascultă. Este suficient să atingeţi microfonul de pe tastatură şi să începeţi să vorbiţi pentru a scrie e-mailuri, mesaje SMS sau orice alt text. Sunt acceptate peste 20 de limbi. Textul apare în timp real, deci nu trebuie să aşteptaţi procesarea de către server.

Gmail mobil

Gmail transformă e-mailul într-un serviciu rapid, distractiv şi accesibil. Glisaţi între conversaţii pentru a le urmări rapid şi căutaţi e-mailuri chiar şi fără o conexiune de date. Obţineţi acces instantaneu la funcţiile bogate din Gmail, indiferent unde vă aflaţi.

Pictogramă Calendar

Controlaţi Calendarul

Adăugaţi rapid evenimente, sincronizaţi cu Google Calendar sau cu Microsoft Exchange şi ciupiţi pentru a modifica afişarea calendarului. Este timpul să fiţi mereu la curent şi foarte bine informat(ă) privind programul dvs.

Pictogramă Captură de ecran

Realizaţi o captură de ecran

Pentru a fotografia ceea ce vedeţi pe ecran, ţineţi apăsat simultan pe butoanele de pornire şi de reducere a volumului. Imediat, în Galerie va apărea o captură de ecran, gata pentru a fi distribuită.

Pictogramă Partener de afaceri

Cel mai bun partener în afaceri

Ice Cream Sandwich este pregătit pentru afaceri, facilitând utilizarea telefonului Galaxy Nexus în activitatea dvs. Fiind compatibil cu Microsoft Exchange, gestionarea dispozitivului, reţelele VPN, funcţia de criptare şi oferind o multitudine de îmbunătăţiri pentru productivitate, Galaxy Nexus este pregătit pentru o activitate intensă.

Pictogramă Accesibilitate

Accesibilitate

Utilizaţi un gest simplu pentru a activa explorarea tactilă pentru nevăzători. Măriţi fonturile la nivel de sistem, modificaţi comportamentul de mărire/micşorare a browserului sau efectuaţi alte modificări pentru a se potrivi necesităţilor dvs.

Conectaţi-vă şi începeţi să distribuiţi

Conectaţi-vă şi începeţi să distribuiţi

În viaţa reală, distribuirea este expresivă şi amplă. Galaxy Nexus face ca distribuirea prin dispozitivele mobile să devină la fel de simplă ca şi cea faţă în faţă.

Declanşare rapidă cameră foto

Cameră foto fără întârziere la declanşare

Galaxy Nexus are o cameră foto cu funcţii complete, cu focalizare automată, performanţe de top în condiţii de luminozitate scăzută şi fără întârziere la declanşare. Deschideţi-o direct din ecranul blocat şi efectuaţi imediat o fotografie. Realizarea mai multor fotografii se face într-o clipă.

Cameră foto panoramică

Mod fotografii panoramice cu o singură mişcare

Realizaţi fotografii panoramice deosebite cu Galaxy Nexus. Este suficient să îndreptaţi camera foto, să atingeţi butonul de declanşare şi să deplasaţi telefonul dintr-o parte în alta. Android va îmbina imediat părţile pentru a realiza o fotografie panoramică extinsă, gata pentru a fi distribuită.

Urmăriţi un videoclip
Conţinut video HD

Cameră video HD

Filmaţi un videoclip cu rezoluţie Full HD de 1080p şi faceţi fotografii statice în acelaşi timp. Focalizarea continuă, funcţia de zoom în timp real şi modul filmare lentă vă dau posibilitatea de a realiza videoclipuri extraordinare.

După finalizarea filmării, creaţi propriul film cu programul Studio de film şi încărcaţi-l pe YouTube.

Încărcare instant

Încărcare instant

Fotografiile dvs. se încarcă automat cu funcţia Încărcare instant, ceea ce facilitează distribuirea lor către familie şi prieteni. Dacă v-aţi conectat la Google+, puteţi activa funcţia Încărcare instant şi puteţi distribui fotografiile cu persoanele dorite.

Perfecţionaţi fotografiile

Editare instantanee de fotografii

Un editor de fotografii cu funcţii complete vă permite să adăugaţi filtre şi efecte, să ajustaţi culorile, să îndreptaţi, să reduceţi efectul de ochi roşii, să decupaţi, să rotiţi orizontal, să rotiţi vertical şi chiar să aplicaţi efecte doodle asupra fotografiile preferate, imediat după efectuarea acestora. Fotografia editată este întotdeauna salvată ca o copie, deci puteţi oricând reveni la cea iniţială. Apoi, opera de artă poate fi distribuită printr-o singură atingere.

Efecte live

Când filmaţi videoclipuri, puteţi alege dintr-o serie de feţe caraghioase şi alte efecte distractive. Galaxy Nexus este suficient de inteligent pentru a recunoaşte caracteristicile faciale individuale. Aplicaţi imaginilor cu prietenii dvs. efecte de mărire a ochilor, comprimare a capului şi faceţi ca nasul să pară mai mare. Sau modificaţi scena prin înlocuirea fundalului.

Mai mult decât inteligent

Mai mult decât inteligent

Dacă pierdeţi vreodată telefonul sau îl schimbaţi, este suficient să vă conectaţi cu Contul Google pentru a prelua toate lucrurile dvs.

Android Beam

Android Beam

Distribuiţi agenda, pagini web, videoclipuri YouTube, indicaţii de orientare şi aplicaţii prin simpla atingere spate în spate a două telefoane Android cu tehnologia NFC activată. Apăsaţi pentru a transmite de pe telefonul dvs. către un prieten.

Urmăriţi un videoclip
Deblocare facială

Deblocare facială

Galaxy Nexus introduce o modalitate nouă, distractivă de a debloca telefonul: cu un zâmbet. Datorită tehnologiei de ultimă generaţie de recunoaştere facială, la pornirea telefonului este suficient să-l priviţi pentru a trece de ecranul de blocare; nu este necesară memorarea unei parole, introducerea de la tastatură sau glisarea.

Urmăriţi un videoclip
Aplicaţii şi jocuri

Aplicaţii şi jocuri

Jucaţi jocuri, păstraţi legătura cu prietenii şi rămâneţi conectat, toate acestea direct din palmă. Cu peste 300.000 de aplicaţii din care puteţi alege, puteţi găsi aplicaţia perfectă atunci când vă este necesară, oriunde v-aţi afla.

De asemenea, puteţi căuta aplicaţii în Android Market pe computer şi le puteţi trimite printr-o conexiune wireless către telefonul Galaxy Nexus.

Muzică Google

Găsiţi drumul corect cu aplicaţia Hărţi Google

Fie că sunteţi la volan şi traversaţi ţara sau mergeţi pe jos pe străzile unui oraş, aplicaţia Hărţi Google vă poate ajuta să găsiţi drumul şi să descoperiţi locuri interesante. Exploraţi lumea din jurul dvs., căutaţi şi evaluaţi companiile din apropiere, înregistraţi-vă pentru a distribui locaţia, accesaţi Street View sau consultaţi informaţii live despre trafic.

Pasaţi cutia cu popcorn

Pasaţi cutia cu popcorn

Închiriaţi filmele preferate de la Android Market, începând de la 1,99 USD. Filmele sunt disponibile instantaneu în modul Full HD, fără a aştepta descărcarea şi sincronizarea şi fără griji despre spaţiul de stocare. Le puteţi viziona pe orice dispozitiv Android, pe web sau în modul offline.

Fiţi un cititor pasionat

Fiţi un cititor pasionat

Cu aproape trei milioane de cărţi digitale gratuite şi sute de mii de titluri gata pentru a fi cumpărate, este simplu să descoperiţi pe Android Market ceea ce doriţi să citiţi. Biblioteca dvs. este stocată online, deci puteţi citi toate cărţile preferate pe aproape orice dispozitiv, inclusiv pe telefonul Galaxy Nexus. Oricând şi oriunde redeschideţi o carte, veţi relua exact din locul unde aţi rămas.

YouTube

YouTube

YouTube a fost, de asemenea, actualizat, pentru a utiliza afişajul HD al telefonului Galaxy Nexus. Vizionaţi conţinutul YouTube preferat într-un sistem de înaltă definiţie, cu un aspect clar şi culori vibrante.